Tehnici de Dezvoltare Personala Note de Curs2019

UNIVERSITATEA „ANDREI ȘAGUNA”
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE

COMUNICĂRII
MASTER: PSIHOLOGIE CLINICĂ - EVALUARE ŞI
INTERVENŢIE TERAPEUTICĂ
TEHNICI DE ANALIZĂ ȘI
DEZVOLTARE PERSONALĂ
NOTE DE CURS
Lect. univ. dr. DOINIȚA BENTU
Constanța 2019
Tehnici de dezvoltare personală – Note de curs
Lect.univ.dr. Doinița BENTU
TEMATICA CURSULUI
1. Dezvoltarea personală, o altfel de disciplină: Ce este dezvoltarea

personală?, Scurt istoric al conceptului de „dezvoltare personală”, Direcții ale
dezvoltării personale; Tehnica modelului.
2. Dezvoltarea personală, o cale spre cunoașterea de sine și a celorlalți:
Dimensiunile conceptului de sine, Relația dintre conceptul de sine și stima de sine,
Disfuncții ale Eului și ale conceptului de sine, Tehnica „Autoevaluarea
congruenţei”.
3. Dezvoltarea personală printr-un mai bun management al timpului:
Adevăratul înțeles al managementului timpului; Cauze ale managementului
ineficient al timpului; Instrumente pentru un management al timpului eficient;
Exerciţiu NLP de identificare a liniei timpului.
4. Dezvoltarea personală, o cale de recuperare a propriei persoane: La ce
bună „Dezvoltarea personală”? Pași simpli pentru o dezvoltare personală
armonioasă, Rolul grupului ca matrice de dezvoltare personală, Exercițiul „Târgul
calităților”, Tehnica „Depistarea talentelor”.
5. Legile supreme ale dezvoltării personale: Cele 15 legi supreme ale
dezvoltării personale, Legea oglinzii, Tehnica: „Cele două oglinzi”, Tehnica:
„Meditația în oglindă”.
6. Dezvoltarea către atingerea potențialului maxim: Definirea conceptelor
de succes și eșec; Fundamentele succesului și ale eșecului, Frica de eșec; Cine
sabotează succesul?; Tehnica: „Un proiect personal”, Exercițiu de aplicație practică.
7. Dezvoltarea personală prin învățarea comunicării asertive: Cum se
poate dezvolta asertivitatea?, Tehnici de comunicare asertivă, Exercițiu de
asertivitate: „Rezistă faţă în faţă”.
8. Dezvoltarea motivației- condiție indispensabilă a valorificării
potențialului uman: Definirea și funcțiile motivației, Imaginea de sine în procesul
2
motivațional, Ierarhia nevoilor, Tehnica de autoanaliză: „Care-ți sunt nevoile?”,
Tehnica: „Identificarea valorilor personale”, Dezvăluirea inconstientului.
9. Dezvoltarea emoțională: Componentele inteligenței emoționale, Emoțiile
și gestionarea corectă a acestora, Dezvoltarea inteligenței emoționale; Tehnica:
„Ancorare în stări resursă”, Tehnica „Afirmare și putere”.
10. Dezvoltarea personală prin managementul stresului: Stresul psihic,
Mecanisme instinctive de apărare împotriva stresului: reziliența, Metoda E.M.A.A.:
Evită, Modifică, Adaptează-te Și Acceptă, Tehnica: „Întâlniţi-vă cu
dumneavoastră”, Tehnica: „Desenarea portretului ființei pe care o iubesc cel mai
mult și a ființei care o detest cel mai mult”.
11. Avantajul încrederii în sine în dezvoltarea personală: Ce înseamnă
încrederea în sine și cum ne influențează viața?, Factori care influențează încrederea
în sine, Legătura dintre stima de sine și încrederea în sine, Tehnici de formare și
dezvoltare a încrederii în sine, Sfaturi pentru dezvoltarea încrederii în sine, Tehnica:
„Jurnalul recunoștinței”.
12. Brandul personal: Definirea brandului personal, Valorile personale,
Identificarea valorilor personale: Exercițiu, Etapele construirii brandului personal,
Avantajele brandului personal.
3
BIBLIOGRAFIE
1. Arădăvoaice, Gh. (2009), Motivația – Metode și tehnici de motivare, București:

Editura Antet.
2. Clegg, B. (2003), Dezvoltarea personală. Curs rapid, Iași: Editura Polirom.
3. David, D. (2014), Dezvoltare personală și socială, Iași: Editura Polirom.
4. Emmett, R. (2017), Managementul timpului tău, București: Editura Business
Tech.
5. Maxwell, J. C. (2013), Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale, București:
Editura Amaltea.
6. Mitrofan, I. (coord.), (2000), Orientarea experiențială în psihoterapie.
Dezvoltare Personală, Interpersonalä, Transpersonalã, București: Editura
SPER.
7. Mitrofan, L. (coord) (2007), Dezvoltarea personală – competență universitară
transversală (o nouă paradigmă educațională), București: Editura Universității
din București.
8. Moreau, A.,(1999): Incursiuni în autoterapia asistată, Iași, Editura Polirom.
9. Prutianu, Ș. (2005), Antrenamentul abilităților de comunicare, Iași: Editura
Polirom.
4
I. DEZVOLTAREA PERSONALĂ, O ALTFEL DE

DISCIPLINĂ
Dezvoltarea personală este un drum. Poate unul dintre cele mai frumoase
drumuri pe care omul alege să îl străbată pentru devenirea sa. Experiența călătoriei
pe acest drum este unică, pornind din interior, prin căutări de sine, de resurse pentru
echilibru către lumea din jur, pentru un loc cu o semnificație reală. Călătoria pe
drumul dezvoltării personale începe în copilărie, iar ghidul nu este nimeni altul decât
TU, cel care, din vocație și cu dăruire, ai ales să fii conștient de importanța rolului
tău și de semnificația sa.
Dezvoltarea personală este procesul personal și continuu, prin care ne
schimbăm în mai bine pe noi înșine, cu fiecare zi. Nu ne-am născut perfecți și nici
învățați, putem însă să depunem un efort pentru a dobândi autocunoaștere, abilități
și comportamente noi, pentru ca viața noastră personală și profesională să fie mai
împlinită. Bineînțeles că fiecare dintre noi ar trebui să știe cel mai bine ce își dorește
de la viață și ce are nevoie pentru a-și îndeplini dorințele.
I.1. CE ESTE DEZVOLTAREA PERSONALĂ?
Dezvoltarea personală este un domeniu al cunoașterii și intervenției

psihologice și manageriale care s-a afirmat în ultimii 30 de ani pe plan internațional,
în special în SUA, ca o adevărată politică socială și educațională permanentă pentru
promovarea succesului profesional, social și a bunăstării psihologice.
Dezvoltarea personală este un proces desfășurat de-a lungul vieții. Este o cale
de a ne evalua abilitățile noastre, luând în considerare scopul nostru în viață și
obiectivele pe care le-am stabilit, în vederea realizării și maximizării potențialului
nostru.
Dezvoltarea personală a fiecărui individ depinde în mare măsură de
conștientizarea și identificarea acelor nevoi (informații, abilități, competențe) care
5
vor conduce spre atingerea scopului. Atingerea scopului și a obiectivelor depinde,
în mare măsură de resursele de care dispunem (timp, bani, cunoștințe, abilități, etc.)
și mai ales de motivația necesară.
Dezvoltarea personală este un proces de evoluție și creștere, care are ca
scop progresul în toate domeniile vieții personale și profesionale, dobândirea
sentimentului de satisfacție a vieții, de creștere a calității acesteia. Este un
proces asumat conștient, un proces de durată, care presupune stabilirea unor
obiective și parcurgerea mai multor etape în vederea atingerii lor.
Dezvoltarea personală se referă la studiul și la practica de a-ți îmbunătăți
relațiile, sănătatea, productivitatea, cariera, spiritualitatea prin efortul tău propriu.
Cu alte cuvinte, să te cunoști mai bine, să descoperi resursele individuale și să înveți
cum să le folosești.
Dezvoltarea personală include activități care îmbunătățesc conștientizarea și
identitatea, dezvoltă talente și potențialul interior, construiesc capital uman, cresc
calitatea vieții și contribuie la realizarea viselor și aspirațiilor.
Dezvoltarea personală este o urmărire conștientă a unei ,,creșteri” personale
prin extinderea conștiinței de sine, a cunoașterii și a îmbunătățirii permanente a
abilităților personale.
Trainingurile de dezvoltare personală au intrat în practica formării continue a
adulților, a dinamicii organizaționale și a carierei, a rezolvării problemelor cotidiene
sociale, interumane, familiale și centrate pe nevoile eului.
Procesul de dezvoltare personală este cheia dinamizării și eficientizării unei
societăți deschise, bazate pe concurență și schimbare creatoare, cu aspirații și valori
centrate pe autorealizare, bunăstare personală și familială, stabilitate morală și
deschidere spirituală. Ea este modalitatea concretă și profesionistă de prezervare a
sănătății, eficienței, satisfacției și potențării la maximum a resurselor psihologice de
care dispune fiecare (Mitrofan et al., 2007).
Beneficiile unei dezvoltări personale eficiente sunt: descoperirea și
exploatarea resurselor interioare; găsirea răspunsurilor potrivite la propriile nevoi
și la așteptările celorlalți; dezvoltarea încrederii în sine; înțelegerea fricilor;
gestionarea în mod adaptativ a emoțiilor puternice; dobândirea abilității de a spune
6
„NU”; identificarea soluțiilor pentru situații confuze care par „fără ieșire”; a te
bucura mai mult de viață.
Orice strategie de dezvoltare personală pleacă de la o singură premisă:
dezvoltarea ta este responsabilitatea ta.
I.2. SCURT ISTORIC AL CONCEPTULUI DE

„DEZVOLTARE PERSONALĂ”
Ideea că oamenii pot (şi trebuie) să se dezvolte este milenară. Trebuie să

remarcăm însă de la început că acest concept are două înţelesuri.
Un prim sens, cel mai vechi şi mai larg, include activități și experiențe care
urmăresc în final să îmbunătățească starea de conștientizare, să dezvolte talentele
și abilitățile personale, să ridice calitatea vieții și să contribuie la realizarea
aspirațiilor și viselor personale.
Pentru unii contemporani, români şi occidentali, conceptul de dezvoltare
personală presupune actitivăți informale și poate fi încadrat cu înţelesul de „self-
help” sau „evoluție personală”. Totuşi, dezvoltarea personală nu este limitată la
„autoajutor”.
Astfel, majoritatea religiilor includ elemente de dezvoltare personală cu acest
sens. Printre activităţile definitorii putem menţiona activităţi precum incantaţiile,
rugăciunea, activităţile artistice și artele marțiale. Aceste practici au scopuri diverse,
cum ar fi o mai bună sănătate sau un aspect estetic mai reuşit, dar sunt legate și de
„nevoile finale” ale dezvoltării, cum ar fi descoperirea sensului vieții sau trăirea unei
vieți fericite.
În Roma și Grecia Antică, sunt consemnate tehnici care includ sportul, dieta,
abstinența sexuală, contemplarea, rugăciunea - unele dintre ele fiind preluate și de
religii.
Filosoful grec Aristotel este gânditorul cu cea mai remarcabilă influenţă
asupra civilizaţiei europene. În „Etica Nicomahică”, el vede dezvoltarea personală
ca o înţelepciune practică unde practicarea virtuţilor conduc la atingerea
7
„eudaimoniei”, de obicei, înţeleasă ca „fericire”, dar şi ca „înflorire umană”.
Influenţa lui Aristotel se poate regăsi până azi, de pildă, în psihologia pozitivă.
În yoga, una din cele şase şcoli tradiţionale ale hinduismului, încă de
aproximativ 3000 de ani, se practicau meditația, respirația ritmică, tehnici de
constrângere autovoluntară și postul ca o cale spre autocunoaştere şi „eliberare”
fiindcă tehnicile de dezvoltare personală erau privite ca eliberatoare de traiul
contingent.
Şi în China antică se utilizează tehnici (azi numite tradiționale), precum
exercițiile de control al respirației și energiei qi, meditația, artele marțiale, precum
și practici strâns legate de medicină (chineză), cum ar fi dieta, masajul și
acupunctura.
Pentru Orientul îndepărtat este demn de menţionat Confucius (551 - 476 î.C.),
care promova necesitatea realizării unităţii dintre dorinţele inimii şi hotărârile
minţii. Ideile lui încă mai influenţează educaţia şi valorile familiei în Asia de Sud-
Est, şi nu numai.
În epoca modernă, occidentul capitalist de după Al Doilea Război Mondial, a
valorificat repede potenţialul intrinsec al conceptului de dezvoltare personală, autori
cunoscuţi fiind Dale Carnegie, Donald Trump, Robert Kiyosaki, Daniel Goleman,
John Maxwell ş.a.
Conceptul de „dezvoltare personală” s-a răspândit și în România post-
revoluţionară, tipărirea şi promovarea lucrărilor autorilor menţionaţi dar şi prin
apariţia unor autori români (de ex. Dan Seracu, Florin Roșoga ș.a.). Aceste lucrări
promovează, alături de abordări şi recomandări teoretice, şi aplicaţii şi exerciţii
practice răspândite prin materiale audio-video. „Fenomenul internet” a dat în prezent
un nou imbold consumului de literatură de „dezvoltare personală”, apărând
„Blogurile de dezvoltare personală” care se întrec în a atrage vizitatorii pe site-uri,
fiindcă prestigiul şi puterea blogger-ului creşte direct proporţional cu numărul de
accesări. Sunt notorii azi unii autori precum Paul Melinte, Adrian Răulea sau Florin
Roşoga şi bloguri precum „Lupta mea”, „Cheia Succesului”, Concediază-ţi Şeful"
ş.a.
8
Totuşi, nu acesta este înţelesul şi scopul cursului nostru. Pentru psihologi
sensul sintagmei „dezvoltare personală” este mult mai profund şi mai legitimat
ştiinţific. După cum poate remarca orice om de bun simţ, nu poţi vorbi de
„dezvoltarea personală” a unui individ tulburat1.
Primul care a fost preocupat de validarea psihologului/psihoterapeutului nu a
fost nimeni altul decât S. Freud. După cum se ştie, el se autoanaliza intens şi a
observat mai multe fenomene în relaţia cu pacienţii şi, ocazional, unele dintre ele l-
au îngrijorat. Se pare că era intens preocupat de deontologia actului terapeutic şi
astfel a descoperit rezistenţele, atenţia flotantă, transfer şi nevroză de transfer.
Dacă în ceea ce-l priveşte a avut certitudinea de validare (morală şi clinică),
nu la fel s-a întâplat cu alţi discipoli ai săi. În cazul lui Şandor Ferenczi (1873-1933),
un psihanalist de origine maghiară, evenimentele au dus la luarea unei decizii. Către
Şandor Ferenczi erau îndrumate cazurile cele mai dificile din cazuistica psihanalitică
a vremii. Experienţa extrasă din tratamentele cazurilor limită şi ale pre-psihoticilor,
ca şi caracteristicile sale personale, au favorizat elaborarea unei opere originale,
axate pe problemele clinice ridicate de cazurile aflate la limitele analizabilului. În
aceste condiţii, Ferenczi concepe şi aplică prin anii 1918 celebra „tehnică activă” în
care utilizează schimbări de rol şi atingeri fizice „non-erotice” între el şi pacienţii
săi, propunând o relaţie de tip nou care astăzi este denumită „intersubiectivism”.
Inovaţia esenţială a lui Ferenczi a fost faptul că el încearcă să scoată analistul din
poziţia de autoritate şi putere, oferită de neutralitatea sa (binevoitoare dar
intangibilă) şi să-l pună în locul unei fiinţe empatice, egală în plan uman cu
„celălalt”, adică cu pacientul. Psihanalistul se postează astfel în poziţia cuiva care
are (ne)voie să primească şi să dea afecţiune şi, mai ales, în postura de a accepta
dreptul pacientului de a-şi exprima atitudini critice şi negative faţă de terapeut.
Vedem în această atitudine, inspiraţia vizionară a lui Ferenczi care anunţă
psihoterapia experienţială de mai târziu.Totuşi, acest succes al lui Ferenczi ar fi fost
imposibil fără intervenţia lui Freud perntru că mai sus menţionatele atingeri fizice
„non-erotice” şi „intersubiectivismul” său au ridicat în epocă întrebări privind
1
Fiindcă pur şi simplu ai putea să-i dezvolţi tulburarea...
9
caracterul terapeutic al comportamentului psihanalistului menţionat. Se pare că
obişnuia să plângă împreună cu pacienţii săi ceea ce este şi azi un comportament
neprofesionist. Freud a considerat că înainte de a deveni psihoterapeuţi, psihanaliştii
trebuie să devină clienţii unei „psihanalize didactice”. Ferenczi a fost primul care a
parcurs-o. După cum se observă, aici se punea problema integrităţii clinice şi morale
a psihoterapeuţilor.
Această idee a fost dusă mai departe de Alfred Adler (1870–1937) şi Carl Jung
(1875–1961) astfel, născându-se conceptul de analiză şi dezvoltare personală de azi.
Alfred Adler a refuzat să limiteze psihoterapia la analiză făcând un punct important
din atingerea aspiraţiilor. El a propus numeroase concepte precum „sensul vieţii” şi
„stilul de viaţă”.
Carl Jung contribuie la dezvoltarea personală cu concepul de „individuaţie”,
în care vede efortul individului de a ajunge la echilibrul sinelui şi atingerea
„integrităţii”.
Daniel Levinson (1920–1994) dezvoltă conceptul de „stagii ale vieţii”,
incluzând o perspectivă socială. El spune că oamenii se dezvoltă în lumina unor
aspiraţii pe care el le cuprindea în „Visul” omului.
Albert Bandura (1925-) vorbeşte azi în termeni de autoeficienţă, care izvoreşte
din autoîncredere. Autoîncrederea este un foarte puternic predictor pentru succes.
În 1998, Martin Seligman încearcă să facă fericirea accesibilă fiecărui om,
aceasta, alături de curaj, optimism, abilităţi de relaţionare, onestitate şi
perseverenţă, fiind cele mai bune arme de luptă împotriva tulburărilor mentale.
În ce ne privește, am ales să nu vorbim de școli, curente și orientări în
psihologie așa cum fac mulți autori psihologi când vorbesc de dezvoltare personală,
ci să prezentăm exerciții și tehnici relativ simple sau nu, care să ne fie utile pentru
cunoaștere și dezvoltare.
10
I.3. DIRECȚII ALE DEZVOLTĂRII PERSONALE
Parcurgerea cursului ne va ajuta să adăugăm câte ceva la ceea ce știm deja

despre dezvoltarea personală (direcții ale dezvoltării personale):
 rolurile pe care le avem fiecare în viața de zi cu zi;
 valorile care ne ghidează viața;
 angajamentele pe care ni le asumăm conșient sau inconștient;
 puterea obiceiurilor asupra noastră;
 cele patru direcții ale dezvoltării personale (fizic, emoţional, mental, spiritual);
 cum să ne dezvoltăm inteligența emoțională;
 cum să ne creștem încrederea în noi;
 tehnicile de productivitate personală;
 cum să ne motivăm corect;
 cum să ne controlăm dialogul mental;
 cum să ne organizăm timpul mai bine;
 cât de importantă este rețeaua de relații interpersonale;
 cum să avem mai multă energie;
 obiceiurile sănătoase ale oamenilor de succes;
 cum să fim mai echilibrați;
 greșeli pe care le fac cei care vor să se dezvolte.
Orice poveste de succes are ca punct de pornire un prim pas. O mare parte din
ceea ce facem este condiționat de obiceiurile pe care ni le-am format, și nu de un
proces decizional activ. De aceea, este foarte important să acordăm timp și energie
formării de obiceiuri sănătoase și dezînvățării obiceiurilor care ne dăunează.
TEHNICA MODELULUI
Deseori tehnica modelului (sub forma povestirii terapeutice uneori) se
dovedește foarte utilă pentru creșterea și dezvoltarea personală. Iată o povestire care
s-ar putea dovedi utilă la început de drum:
11
„Se spune că erau trei prieteni care îşi doreau să urce un munte. În vârful
acestuia trăia un bătrân înțelept pe care îşi doreau să-l cunoască. La un moment dat
ajung ei la o răscruce, iar fiecare și-a dorit să aleagă o altă cărare.
Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de pericole,
dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai rapid.
A doua cale nu era la fel de abruptă, însă străbătea un canion îngust şi
accidentat.
Iar cel de-al treilea a ales o cărare mai lungă, ce ocolea muntele şerpuind în
pante line.
După 7 zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin
de răni sângerânde. Nerăbdător s-a aşezat să-şi aştepte prietenii. După o altă
săptămână, ameţit de vânturile puternice care i se împotriviseră, ajunse şi al doilea.
Se aşeză în tăcere lângă cel dintâi, aşteptând. Trecură alte două săptămâni și sosi cel
de-al treilea, cu faţa strălucindu-i de fericire, semn al unei profunde stări de linişte
şi mulţumire interioară. Ceilalţi doi erau furioşi pentru că drumul lor a fost greu şi
au avut mult de aşteptat, în timp ce drumul celui de-al treilea părea să fi fost o
adevărată plăcere. Aşa că, odată ajunși la bătrân, l-au întrebat care drum era cel mai
bine ales.
– Ce ai învăţat tu? îl întrebă el pe primul.
– Că viaţa este grea şi plină de pericole şi greutăţi; că este plină de suferinţă
şi adeseori ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni. Că pentru fiecare pas
înainte, trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleieşte de puteri. Aşadar… am
ales eu calea cea mai bună către tine?
– Da! ai ales bine… Iar tu, tu ce ai învăţat? îl întrebă pe al doilea.
– Că în viaţă multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul,
ajungând cu totul altundeva decât doresc…dar dacă nu îmi pierd încrederea, reuşesc
până la urmă. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?
– Da! ai ales bine…Şi tu, ce ai învăţat? îl întrebă pe ultimul.
– Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am răbdare. Că,
dacă privesc cu înţelegere, viaţa nu este o povară grea, ci un miracol la care sunt
primit cu bucurie să iau parte. Că iubirea care mă înconjoară din toate părţile îmi
12
poate lumina sufletul dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Aşadar… am ales eu calea
cea mai bună către tine?
– Da! ai ales bine…
Uimiţi de răspunsurile bătrânului, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Şi au
înţeles, în sfârşit, că la orice răscruce pot alege … iar viaţa fiecăruia este rezultatul
alegerilor făcute.”
Înțelepciunea acestei metafore este deci, că ea îți lasă libertatea să alegi

drumul, alegând astfel cine vrei să fii.
II. DEZVOLTAREA PERSONALĂ, O CALE SPRE

CUNOAȘTEREA DE SINE ȘI A CELORLALȚI
Competența profesională înseamnă un lung proces de autocunoștere și analiză

didactică, în special când opțiunea pentru viitor este activitatea de consilier sau cea
de psihoterapeut. Nivelul cunoștințelor teoretice, indiferent cât de înalt ar fi nu
garantează succesul profesional și nici o atitudine adecvată în raport cu beneficiarii
oricărei activități psihologice de asistare, chiar și de evaluare. Evident, imaginea și
conceptul de sine constituie cheia dezvoltării unui comportament profesionist în
aplicațiile practice ale psihologiei, modelate și de un anumit context socio-cultural.
II.1. DIMENSIUNILE CONCEPTULUI DE SINE
În opinia lui S. Harter (1990), conceptul de sine se referă la percepțiile

individuale privind propria persoană, la un ansamblu de caracteristici (gusturi,
interese, calități, defecte etc.), de trăsături personale (incluzând și
caracteristicile corporale), roluri și valori pe care persoana și le atribuie,
evaluate fie pozitiv, fie negativ și recunoscute ca făcând parte din ea însăși, în
13
ciuda schimbărilor ce apar în timp. Aceste percepții pot include modul cum cineva
își evaluează diferite aspecte ale abilităților sale de a performa în diferite sarcini
precum și modul cum se simte pe ea însăși, în general. Acest ultim aspect al
conceptului de sine se referă la stima de sine și denotă o evaluare globală privind
referirile pozitive sau negative cu privire la propria persoană.
William James (1902) este unul dintre primii psihologi care au studiat
conceptul de sine. El a identificat marile componente sau regiuni ale conceptului de
sine, pe care le numea „constituenți ai Eului”:
1. Eul material – se referă la corpul persoanei și la ansamblul de posesiuni
(materiale și personale) pe care persoana le consideră ale sale.
2. Eul social – se referă la faptul că persoana își simte apartenența la mediul său
social, constituit din persoane semnificative pentru el. Această dimensiune se
referă la tipul de reputație, bună sau rea, pe care persoana o are în grupul său
și la impresia de recunoaștere pe care i-o acordă cei apropiați.
3. Eul spiritual – cuprinde disponibilitățile, capacitățile fizice și intelectuale,
interesele, tendințele, aspirațiile etc. pe care persoana le recunoaște ca făcând
parte din ea însăși, din dorințele și emoțiile ei profunde.
4. „Pur ego” – este o dimensiune greu de definit, care se referă la ceea ce numim
astăzi simțul de identitate sau de continuitate între diferite aspecte ale Eului.
James (1902) vorbește despre caracterul multidimensional al conceptului de
sine și propune ideea unei organizări ierarhice a diferitelor elemente ale conceptului
de sine între ele. Astfel, Eul spiritual constituie aspectul cel mai central al Eului,
Eul material este la bază (corpul fiind partea principală) și o gamă întinsă de diferite
aspecte ale Eului extracorporal și Eul social se situează la grade diferite între Eul
material și Eul spiritual. El recurge la o explorare dinamică a conceptului de sine:
căutarea simțului identității, continuitatea și consistența în timp și între diferite
aspecte ale Eului și întreprinde un studiu asupra „mutațiilor” sau modificărilor de
sine, deschizând calea cercetărilor asupra dezvoltării normale și patologice asupra
conceptului de sine.
Mai târziu, Carl Rogers (1951) definește conceptul de sine constând „într-o
configurație organizată de percepții...admisibile la conștiință...și este compus din
14
elemente cum sunt percepțiile despre propriile caracteristici și abilități; percepțiile
și concepțiile de sine în relație cu alții și cu mediul; valorile și calitățile percepute
și asociate la experiențe și lucruri; țelurile și idealurile percepute ca având o
valoare pozitivă sau negativă”.
Dacă James și Rogers acordă experienței subiective rolul principal în
formarea conceptului de sine, alți autori acordă o importanță mai mare rolului social,
stipulând că percepțiile pe care persoana le are despre ea însăși sunt influențate în
special de modul în care ceilalți o percep.
Pentru Hector-Rodriguez-Tome (1972) conceptul de sine (în terminologia sa
conștiință de sine sau reprezentare de sine) este indisociabil legată de reprezentarea
celuilalt, de modul în care celălalt îl percepe pe individul respectiv. Nu există
concept de sine fără referire constantă la celălalt.
II.2. RELAȚIA DINTRE CONCEPTUL DE SINE ȘI STIMA DE

SINE
Stima de sine este strâns legată și depinde de conceptul de sine, dar nu se

confundă cu el. În timp ce conceptul de sine se referă la o organizare complexă, cu
multiple fațete a percepțiilor privind propria persoană, stima de sine reprezintă, de
obicei, o atitudine globală, generalizată privind propria persoană și comportamentele
ei, o autoevaluare a sentimentelor pozitive sau negative pe care le are persoana
despre ea însăși.
În acord cu Harter (1983) stima de sine globală este compusă din patru
dimensiuni: competență, putere, valoare morală și acceptanță.
Conceptul de sine se referă la cum se manifestă aceste dimensiuni. De pildă,
de-a lungul adolescenței, competența se manifestă prin competență școlară,
competență atletică, aparență fizică; puterea prin simțul puterii asupra propriei
vieți; valoarea morală prin comportament și acceptanța prin acceptanța socială a
egalilor, prietenii apropiate și atracție romantică.
15
Din perspectiva lui Harter (1986), dacă un adolescent sau un tânăr nu
consideră o abilitate dintr-o arie particulară ca fiind importantă pentru el, percepțiile
sale negative asupra abilităților din acea arie nu vor cauza distres. În consecință,
numai domeniile conceptului de sine care sunt atât scăzute, cât și importante pentru
el, vor avea un impact negativ asupra stimei de sine globale. Stima de sine este
întărită și de competența și autoritateapersonală, ca și de aprecierea și respectul pe
care îl primim de la alți semnificativi, ceea ce asigură sentimentul de demnitate.
Multe dificultăți psihologice sunt legate de problemele stimei de sine.
Rosenberg (1965) considera că o evaluare de sine negativă este adesea acompaniată
de reacții emoționale care pot conduce la un comportament autodestructiv. Cercetări
mai recente (Cheng și Furnhaum, 2002) demonstrează că o stimă de sine scăzută
este asociată cu probleme emoționale cum sunt depresia și sentimentul de
însingurare.
Allport (1961) susținea că sentimentele de inferioritate sunt asociate cu
conceptul de sine. Atâta timp cât conceptul de sine este inadecvat, sentimentele de
inferioritate vor rămâne. Aici apare un paradox: persoana nu poate dezvolta un
concept de sine adecvat până ce nu elimină sentimentele de inferioritate, dar ea nu
poate face asta până ce nu corectează conceptul de sine inadecvat.
Patkay și Allen (1986) consideră că rezolvarea acestei dileme este ca persoana
ce are sentimente de inferioritate să se concentreze pe problema mai largă –
corectarea conceptului de sine inadecvat. Eliminarea sentimentelor de inferioritate
vor urma corectării conceptului de sine.
II.3. DISFUNCȚII ALE EULUI ȘI ALE CONCEPTULUI DE SINE
Printre primii autori care s-au ocupat de aspectul disfuncției conceptului de

sine a fost Carl Rogers. Acesta afirma că disfuncția se produce datorită incongruenței
dintre conceptul de sine și experiența actuală a persoanei. Astfel, dacă ea se vede pe
sine ca iubitoare, dar este furioasă și răzbunătoare se produce o incongruență
(nepotrivire, neconcordanță, dezacord).
16
Termenul de „congruență” a fost introdus de Rogers (1961) pentru a descrie
situația în care „sentimentele pe care persoana le experimentează îi sunt disponibile
conștientizării sale, și ea este capabilă să trăiască aceste sentimente, să fie ele și să
le comunice în mod potrivit”.
Congruența între sine și experiențe produce gândire realistă, persoana este
bine adaptată, pe când incongruența conduce spre anxietate, defensivitate și
distorsiuni ale gândirii și persoana este dezadaptată.
În acest sens, Rogers vorbește despre relația dintre Eul ideal și Eul real. Eul
real, sau structura Eului, este Eul așa cum este el, pe când Eul ideal este Eul pe care
persoana îl valorizează cel mai mult și care ar dori să fie. O discrepanță mare între
Eul real și Eul ideal va duce la dezadaptare.
Rogers crede că această problemă poate fi rezolvată printr-o privire
necondiționată pozitivă pe care persoana s-o primească de la o altă persoană
semnificativă care acceptă tot ceea ce aceasta spune, chiar dacă nu-i aprobă toate
acțiunile. Această privire pozitivă încurajează persoana să-și aducă adevăratele
sentimente în conștient și să aibă sentimente mai bune despre ea însăși.
Când persoana primește o privire necondiționat pozitivă, necritică, din partea
celorlalți, mai ales în timpul anilor de formare, ea își va dezvolta o atitudine
favorabilă față de ea însăși, „o privire de sine pozitivă”. Aceasta, la rândul său,
permite persoanei să-și dezvolte propriile valori și satisfacții în acord cu experiențele
ei reale, independent de aprobarea celorlalți. Ea va avea o funcționare completă a
ființei. Privirea de sine pozitivă eliberează tendința naturală de actualizare prezentă
în fiecare persoană.
Mișcarea spre creșterea și îmbunătățirea adaptării solicită realizarea
congruenței conceptului de sine. Dacă persoana va fi capabilă să-și slăbească
defensele, noi informații despre ea însăși vor fi încorporate ca parte a conceptului ei
despre sine. Dacă nu, poate să se producă neadaptarea, iar persoana nu va deveni
conștientă de ce se întâmplă cu ea, rămânând statică în creșterea și autorealizarea sa.
17
II.4. TEHNICA „AUTOEVALUAREA CONGRUENŢEI”
Acest test foloseşte metoda „Q-sort”, pentru a evalua congruenţa, o stare internă
de consistenţă pe care Carl Rogers a văzut-o ca fiind importantă pentru o dezvoltare
sănătoasă.2 O mică discuţie este necesară după realizarea testului. Se completează A
înainte de a trece la B!
ANXIOS ATRĂGĂTOR FĂRĂ GRIJI DEPRIMAT
NECINSTIT ENERGETIC NOSTIM FERICIT
CINSTIT INTELIGENT AMABIL LENEŞ
OPTIMIST ORGANIZAT ACTIV SINCER
RELAXAT TRIST SERIOS RUŞINOS
NEGLIJENT PUTERNIC SENIN SLAB
Partea A
Vă rugăm selectaţi 10 adjective din lista de mai sus, care simţiţi că descriu
felul dvs. de a fi. Puteţi să le notaţi pe hârtie. Fiţi cinstiţi cu dumneavoastră atunci
când faceţi selecţia. Unele adjective (precum „ANXIOS”) pot părea negative dar
meționarea lor vă este de ajutor. După selecţia celor 10 adjective, aranjaţi-le în
2
Traducere şi adaptare după http://www.ryerson.ca/~glassman/Qsort.html
18
ordine începând cu cel mai important/semnificativ către cel mai puţin semnificativ.
După ce faceţi lista, pliaţi hârtia şi puneţi-o deoparte.
După ce ne relaxăm puţin ori îndeplinim o altă activitate, trecem la partea B.
Partea B
Sunteţi rugaţi să faceţi aceeaşi selecţie din nou, dar de data aceasta selectaţi
10 adjective care ar descrie ceea ce aţi dori dvs. să fiţi. De exemplu, deşi vă simţiţi
ruşinos aţi fi dorit să fiţi extravertit. Uitaţi de lista A, faceţi o nouă listă a adjectivelor
care vă descriu cum aţi dori să fiţi. Acum aranjaţi-le din nou de la cel mai
semnificativ către cel cu o semnificativitate relativă. Faceţi şi această listă pe hârtie.
Scorare
Luaţi cele două liste A şi B. Asociaţi pe fiecare listă, cifre de la 10 la 1
adejectivelor de la cel mai semnificativ către cel mai puţin semnificativ. Acum
identificaţi adjectivele care nu apar pe ambele liste. Acestor adjective li se va
schimba cifra iniţială în zero. Pentru adjectivele care apar în ambele liste se dă
adjectivelor din lista B cifra pe care o au în lista A. Acum aplicaţi formula:
(suma listei A + suma listei B)/(1,1) = scorul final
Scorurile posibile pot merge de la 0 la 100, 100 însemnând potrivire perfectă între
sinele real şi sinele ideal, cu alte cuvinte congruenţă completă. Deşi procedura este
aproximativ la fel de riguroasă ca un coeficient de corelaţie, acest procedeu nu
trebuie folosit pentru diagnostic; el este mai mult util pentru a vă face o imagine
despre diferenţa dintre sinele real şi sinele ideal ca şi concept al consilierii centrate
pe client.
În mod obişnuit scoruri mai mari de 70 sunt dovada unei crescute congruenţe. Şi
scorurile mari cât şi cele mici pot fi puncte de plecare pentru discuţii ori cel puţin
reflecţie personală.
19
III. DEZVOLTAREA PERSONALĂ PRINTR-UN MAI

BUN MANAGEMENT AL TIMPULUI
Timpul este o resursă economică preţioasă, pretenţioasă şi ireversibilă: timpul

este cea mai rară resursă fiind neînlocuibil dar în acelaşi timp “nelimitat”; este scump
dar nu poate fi cumpărat, depozitat, multiplicat iar pierderea sa nu poate fi asigurată
nici de cea mai mare firmă de asigurări din lume, deci nu poate fi “despăgubit”; este
foarte perisabil şi inelastic. Cu toate acestea, timpul nu este proprietatea nimănui,
este impersonal, al tuturor şi nu este reţinut de frontiere fizice.
III.1. ADEVĂRATUL ÎNȚELES AL MANAGEMENTULUI

TIMPULUI
Paul R. Godin propune o definiţie sugestivă şi succintă a conceptului de

management al timpului: „Un proces personal de programare, de anticipare şi de
reacţie într-o manieră planificată, predictivă, efectivă şi eficientă”.
Studiile au demonstrat că pentru fiecare minut petrecut planificând activităţile
unei zile, o persoană câştigă patru minute atunci când vine momentul aplicării în
practică a acelei activităţi. Planificarea nu este totul, dar este un punct de start pentru
desfășurarea eficientă a activităților.
Managementul timpului presupune organizarea ȋntr-un mod eficient a acestuia
astfel ȋncȃt la sfȃrşitul unei zile (altă perioadă de timp) să ne simţim mulţumiţi de
ceea ce am reuşit să ȋndeplinim.
Managementul timpului porneşte de la un aspect paradoxal: deşi, în mod
real, dispunem astăzi de mult mai mult timp decât altădată, avem sentimentul că el
nu ne ajunge. În realitate orice individ dispune de 168 ore pe săptămână pe care le
repartizează, aproximativ, în felul următor:
• 40 ore pentru activităţi profesionale;
• 56 ore pentru somn şi,
20
• 72 ore pentru diverse activităţi personale.
Cele 40 de ore destinate activităţilor profesionale sunt influenţate indirect de
celelalte două destinaţii.
Managementul timpului începe cu managementul propriei persoane,
principala cauză a eșecului fiind lipsa autodisciplinei. Un aspect pozitiv al
managementului timpului este faptul că aceste abilități pot fi învățate. Investind
puțin timp și efort în achiziționarea acestor aptitudini, vei deveni o persoană mai
eficientă și mai productivă, nu doar pe plan profesional, ci și în viața de zi cu zi.
III.2. CAUZE ALE MANAGEMENTULUI INEFICIENT AL

TIMPULUI
La momentul actual, multe persoane, în activitățile lor cotidiene, se ghidează

încă după idei preconcepute, care pe cât par de rezonabile, pe atât sunt de false: „Sunt
tot timpul ocupat, asta înseamnă că sunt extrem de eficient”; „Cu cât dedic mai mult
timp unei anumite sarcini, cu atât îmi va ieşi mai bine” sau „O să-mi fac timp de
restul mai târziu”.
Sursa problemelor este însă una complexă. Cauzele unui management
ineficient al timpului pot fi grupate în trei categorii distincte:
1. cauzele exterioare, care sunt determinate de lipsa de organizare: timpii prea
scurţi alocaţi iniţial activităţilor programate, întreruperile (inclusiv
telefoanele) venite din partea membrilor din familie sau din exteriorul
acesteia, urgenţele neprevăzute (dacă este cazul), nepregătirea din timp a
activităților/deplasărilor/reuniunilor;
2. cauzele care ţin exclusiv de persoană, de felul său de a fi şi de a se comporta
sau de situaţia particulară cu care se confruntă (oboseala, depresia,
anxietate, probleme personale - preocupări financiare sau de familie);
3. cauzele care ţin de alte persoane (clienți) şi/sau partenerii de afaceri: lipsa
de punctualitate a acestora sau faptul că aceştia „trag de timp, prelungind
discuţiile”, faptul că intervin cu o problemă complicată şi greu de rezolvat pe
21
moment sau din contră, prezintă informaţii nerelevante sau eronate, lipsa de
competenţă şi plasarea în responsabilitatea persoanei a rezolvării problemelor
care cad în sarcina lor.
Toate acestea sunt rezultatul intervenţiei aşa-numiţilor „hoţi” ai timpului:
 telefoanele care sună fără încetare,
 vizita unor „musafiri nepoftiţi” care reţin de la lucru,
 şedinţe prea lungi şi prost organizate,
 priorităţi care nu au fost stabilite cu claritate sau sunt inexistente,
 lipsa delegării de autoritate şi responsabilitate,
 amânarea sarcinilor grele sau neplăcute,
 navigarea pe Internet sau vizionarea unor emisiuni la televizor,
 lipsa structurii, a organizării,
 probleme tehnice care nu-şi găsesc rezolvarea,
 imposibilitatea sau neputinţa persoanei de a refuza etc.
Timpul este cea mai importantă sursă de stres. S-a demonstrat că există
importante legături între prezenţa „stresorilor” datoraţi timpului şi nemulţumirea pe
plan personal și/sau profesional şi o serie de afecţiuni, cum sunt: hipertensiunea,
nivelul crescut al colesterolului, îmbătrânirea prematură şi altele. În situaţia unui
management defectuos al timpului, stresul se manifestă subtil, persoanele supuse la
stres tinzând să-şi accentueze comportamentul uzual: cele retrase devin şi mai retrase
şi necomunicative, iar cei care preferă singurătatea vor evita pe cât posibil şi mai
mult compania altor persoane. Iar cei care vor lucra până târziu vor lucra şi mai mult,
cu un orar prelungit. Se pot adăuga dereglările de somn, izolarea faţă de ceilalţi
membri ai familiei și/sau organizaţiei, abuzul de medicamente. Toate acestea au
drept consecinţă scăderea eficacităţii şi chiar adâncirea proastei gestionări a
timpului.
22
III.3. INSTRUMENTE PENTRU UN MANAGEMENT AL
TIMPULUI EFICIENT
Managementul timpului înseamnă controlul acestei resurse. Există zece

instrumente pentru a realiza un management eficient al timpului, astfel:
1. Stabilirea cu claritate a scopului şi a termenului de realizare a acestuia.
Persoanele „ocupate” se lasă deseori „prinse” în activităţi în asemenea
măsură încât nu-şi mai pun problema care este motivul acestor activităţi.
Din când în când ele trebuie să reflecteze care sunt obiectivele pe termen
scurt şi care sunt strategiile care sunt necesare pentru atingerea acestora.
2. Alcătuirea unei liste de lucru şi organizarea activităţii zilnice prin
intermediul acesteia. Listele înseamnă putere! Concomitent este necesară
evidenţierea duratei fiecărei activităţi în calendar.
3. Notarea în agendă: reprezintă o modalitate de a nu uita dar şi o sursă
eliberatoare de stres. Multe dintre ideile şi informaţiile referitoare la
desfăşurarea unei activităţi importante acaparează toată energia persoanei,
iar abilitatea de a gândi concentrat se diminuează semnificativ. Aceasta se
va simţi tensionată de teama de a nu pierde din detalii. Notarea pe hârtie
va elimina necesitatea memorării acestora, lăsând cale liberă pentru alte
proiecte.
4. Impunerea şi respectarea cu rigurozitate a termenelor limită;
5. Clarificarea priorităţilor - în timpul zilei este posibil să primeşti zeci de
lucruri pe care trebuie să le faci. Atunci cȃnd se ȋntȃmplă acest lucru, cel
mai bun lucru pe care ȋl poţi face este să ȋţi organizezi sarcinile ȋn funcţie
de importanţa lor. Ocupă-te mai ȋntȃi de ceea ce este fie urgent, fie mai
greu, fie durează mai mult.
23
6. În cazul managerilor, angajarea unei secretare eficiente şi a unui asistent

manager care să preia o parte din responsabilităţile mai puţin importante.
Faptul de a avea un asistent va obliga managerul să delege (ceea ce
înseamnă timp câştigat), iar pe de altă parte îi va impune să stabilească
priorităţi privind sarcinile de lucru, să le organizeze atât de bine încât
altcineva le va putea prelua total sau parţial. Prin aceasta, managerul va
putea să-şi canalizeze mintea şi timpul pe dezvoltarea afacerii.
7. Aruncarea la „coşul de gunoi” a hârtiilor şi lucrurilor neimportante - Un
birou haotic, plin de hȃrtii şi diverse documente poate duce la pierderea
unui timp preţios. Organizează documentele ȋn mape, dosare şi cutii. Vei
cȃştiga mult mai mult timp.
8. Punerea la punct a unui sistem coerent, în cadrul căruia fiecare activitate
îşi are stabilită clar poziţia, iar fiecare responsabil din familie/organizație
ştie clar ce are de făcut şi este competent să-şi îndeplinească singur
sarcinile;
9. Conducerea la uşă a musafirilor nepoftiţi sau care „mănâncă timpul” cu
detalii nesemnificative, lungindu-se la „vorbă”;
24
10.Evitarea promisiunilor care au şanse mari de a nu fi onorate.

„Timpul înseamnă bani”, spunea Benjamin Franklin. Această frază este mult
prea des utilizată, încât nu se poate să nu fie adevarată. Întradevăr, costul efectiv al
unei activităţi este proporţional cu durata sa.
III.4. EXERCIŢIU NLP DE IDENTIFICARE A LINIEI

TIMPULUI
Cel mai adesea reprezentarea asupra Liniei Timpului este parţial sau total
subconştientă; pentru a fi clarificată este necesar un ghidaj serios al persoanei, uneori
chiar o uşoară schimbare a stării de conştiinţă a acesteia. Acest ghidaj poate îmbrăca
o formă sau alta, în funcţie de ponderea elementelor vizuale sau kinestezice în
reprezentarea persoanei asupra Liniei Timpului, ceea ce impune o cunoaştere
prealabilă a sistemului de preferinţe şi sinestezii pe care le face aceasta.
Exerciţiul prezentat mai jos, vizează cele două situaţii tipice care apar, adică
cea în care persoana îşi poate reprezenta mai uşor Linia Timpului pornind de la
elemente de kinestezie sau pornind de la elemente vizuale. Exerciţiul presupune
modificarea stării de conştiinţă a exploratorului (clientul), aşa realizarea lor cu o altă
25
persoană trebuie făcută doar de specialişti cu o formare şi o practică psihologică şi
psihoterapeutică specifică. Din acest motiv am prezentat aici doar paşii urmaţi în
tehnică, nu şi instructajele complete.
El se înscrie într-o viziune mai largă în noţiunile de pacing (contact) şi leading
(ghidare) şi trebuie să respecte toate cerinţele acestora3.
Exerciţiul
Participanţi: 2 persoane
Roluri: explorator, ghid
Durată: variabilă
Desfăşurare - Paşi
1. Exploratorul este ghidat în defocalizarea de pe stimulii externi şi focalizarea
atenţiei asupra propriei persoane. Această refocalizare se realizează cel mai uşor
pornind de la senzaţiile corporale şi continuând cu deplasarea atenţiei asupra
planului mental. De obicei, o bună focalizare a atenţiei asupra propriei experienţe şi
detaşarea de stimulii exteriori se asociază cu o uşoară modificare a stării de
conştiinţă.
2. Exploratorului i se cere să-şi actualizeze 3 amintiri despre sine din
trecut: una din trecutul apropiat, una dintr-un trecut îndepărtat şi una
intermediară. în legătură cu fiecare i se cere să precizeze: localizarea
spaţială, modul de accesare, modul de rememorare (reexperimentare).
Exploratorul uneşte cele trei amintiri printr-o linie, pe care o prelungeşte în
ambele sensuri, către trecut şi prezent. El va examina apoi linia trecutului rezultată
şi va nota: forma şi traiectoria; gradul de vizibilitate asupra ei (inclusiv până la ce
punct din trecut poate vedea); claritatea, luminozitatea şi culoarea; felul în care sunt
codificate amintirile (ca nişte mărgele pe un şirag, ca fotogramele dintr-un film, ca
diapozitivele dintr-un sertar etc.); modul de organizare a amintirilor (în jurul unor
teme sau sensuri, în succesiune temporală etc.); consistenţa liniei (bi - sau
tridimensională etc.); modul în care accesează şi reexperimentează amintirile; starea
asociată cu rememorarea. El îşi va clarifica astfel reprezentarea asupra trecutului.
3
Adaptare după Perțea G., Dezvoltarea personală prin tehnici NLP, UEB, sursa www….
26
3. Se procedează în aceeaşi manieră cu viitorul. Tad James atrage
atenţia asupra faptului că este preferabil a se utiliza termenul de „amintiri
din viitor'', lucru care se poate explica prin necesitatea ca exploratorul să
acceseze elemente cu o anumită stabilitate pentru viitor şi nu să facă un
simplu exerciţiu de imaginaţie.
4. Exploratorului i se cere să experimenteze prezentul şi să-i precizeze:
localizarea (în faţă sau în spate, în interiorul sau în exteriorul propriului corp, în
prezent sau în afara prezentului etc.); modul de trăire a prezentului (modalităţi
senzoriale utilizate, stare emoţională asociată); modul de articulare cu trecutul şi
viitorul.
5. Exploratorul trece în postură disociată faţă de Linia Timpului (pluteşte
deasupra sau merge pe lângă) şi o explorează deplasându-se de-a lungul ei către
trecut şi viitor. Se poate îndepărta şi apropia de ea şi se poate deplasa până aproape
de limitele ei (în trecut sau viitor), cu scopul de a obţine o reprezentare clară. El va
fi ghidat către a nota: diferenţele care apar între trecut, viitor şi prezent, precum şi
elemente de definire şi submodalităţi pe care nu le-a sesizat în paşii precedenţi,
încheie această explorare în postură asociată, în prezent (este ghidat).
6. Ghidul şi exploratorul au o discuţie (feedback) în care este analizată şi
integrată (conştient şi verbal, de către explorator) reprezentarea asupra Liniei
Timpului. După caz, dacă apar neclarităţi, unei secvenţe de explorare pot necesita a
fi reluate. Acest exerciţiu se poate realiza şi în grup, cu adaptările de rigoare şi un
timp mai îndelungat.
IV. DEZVOLTAREA PERSONALĂ, O CALE DE

RECUPERARE A PROPRIEI PERSOANE
Dezvoltarea personală se referă la totalitatea elementelor prin care stilul de

viață și personalitatea unui individ pot fi îmbogățite, cu precădere la nivel:
 Emoțional (prin sporirea gradului de maturitate emoțională);
27
 Mental (prin activarea resurselor creative, stimularea gândirii divergente,
abordarea sarcinilor cognitive într-o manieră euristică);
 Spiritual (identificarea și conștientizarea principiilor și valorilor personale
corespondente sensului existențial, dezvoltarea sistemului de credințe și
capacitatea de a acționa în conformitate cu acesta, capacitatea de raportare
flexibilă la evenimente, de a relativiza și a schimba perspectiva asupra
acestora, printr-o atitudine deschisă și pozitivă autentică).
În mod concret, dezvoltarea personală presupune acumularea de noi abilități,
de noi „strategii pentru succes”, printr-un proces de permanentă învățare și
restructurare cognitivă, emoționale, atitudinală și acțională. Demersul de dezvoltare
personală este conceput astfel încât efectele acesteia să se manifeste pe termen lung,
deoarece vizează o reconfigurare strategică a relațiilor interpersonale și a
raportării la sine, prin dezvoltarea capacității de autoanaliză personală care să-i
asigure individului un grad mare de adaptare, cu un minimum de efort și cu un
minimum de conflictualitate psihologică/psihosocială.
Deoarece singura realitate este schimbarea, fiecare are datoria față de sine
însuși de a construi și a optimiza capacitatea de automodelare creativă și
spontană a comportamentului, într-o manieră coerentă, unică și concordantă
cu solicitările situației, evenimentului, contextului exterior.
Interesantă este constatarea faptului că orice proces de dezvoltare și
optimizare a comportamentului de care beneficiază o persoană va avea impact
pozitiv și asupra celor cu care se află în relație, determinând din partea acestora un
răspuns atitudinal sau comportamental mai adecvat, mai autentic, mai pozitiv. Pe de
altă parte, în ceea ce-l privește pe cel ce a participat la un grup de dezvoltare
personală, este dificil, chiar imposibil de prognozat măsura în care acesta va evolua
sau efectele demersului respectiv, cumulul de influențe asupra sa, asupra relațiilor
sale, asupra vieții sale, în general, deoarece există numeroase elemente
necuantificabile.
Impactul dezvoltării personale depinde de trăsăturile de personalitate, de
relația dintre sistemul expectații-aspirații și realismul obiectivelor personale
propuse, de gradul de motivație și de capacitatea de mobilizare energetică. Este
28
foarte adevărat că adesea apar anumite elemente imprevizibile, pe care le percepem
sau le interpretăm ca obstacole în atingerea obiectivelor personale sau ca limite
necontrolabile, ceea ce crește gradul de frustrare; însă, conștientizarea faptului că
trăim, mai degrabă, sub „mirajul” unei iluzii a autocontrolului și că, de fapt, nu noi
suntem cei ce „avem căderea” de a lua deciziile cu adevărat importante, va aduce o
altă perspectivă asupra interpretării evenimentelor, mai realistă și mai matură.
IV.1. LA CE BUNĂ „DEZVOLTAREA PERSONALĂ”? PAȘI

SIMPLI PENTRU O DEZVOLTARE PERSONALĂ
ARMONIOASĂ
Dezvoltarea personală înseamnă să devii conştient de abilităţile şi

competenţele pe care le ai, pentru a reuşi să îmbini armonios viaţa profesională cu
cea personală.
Formula de succes în dezvoltarea personală are trei etape:
• conştientizează că îţi poţi depăşi limitele;
• încearcă să te cunoşti mai bine;
• treci de la scopul personal la dezvoltarea competenţelor.
Există câţiva paşi simpli care te pot ajuta să obţii o dezvoltare personală
armonioasă:
1. Scopul personal: Cine sunt? Încotro mă îndrept? Pentru ce trăiesc?
Răspunsurile pe care le dai la aceste întrebări reflectă stilul tău de viaţă şi iţi
pot da indicii despre:
• Ce gândeşti despre viaţa ta;
• Care ai vrea să fie efectele în dezvoltarea personală;
• Cum ai putea evolua în viaţă şi carieră.
2. Obiectivul personal: Ce rezultate (măsurabile) doresc să obţin pe termen
scurt? Stabilirea unui obiectiv este primul pas concret în dezvoltarea personală. Atât
timp cât obiectivele stabilite sunt realizabile şi te motivează, succesul nu va întârzia
să apară.
29
3. Acţiuni de îmbunătăţire: Cum pot să obţin performanţe?
Ceea ce trebuie să faci se reflectă:
• în viața profesională - printr-o bună cunoaştere a organizaţiei din care faci
parte, a scopului acesteia şi a cerinţelor jobului;
• în viața personală - prin identificarea mediului și a paşilor pe care îi ai de
parcurs până la dezvoltarea personală.
Drumul către dezvoltarea personală şi, implicit, către succes, este la îndemâna
ta. Pe măsură ce analizezi şi înţelegi ceea ce ai, ceea ce doreşti și poţi obţine,
rezultatele vor fi reale și cariera ta va urma o cale ascendentă.
IV.2. ROLUL GRUPULUI CA MATRICE DE DEZVOLTARE

PERSONALĂ
La baza coagulării grupului se pare că există un „afect de grup”, pentru că în

grup participanții trăiesc o intensă experiență de comuniune afectivă. Se vorbește de
un „corp” propriu grupului, membrii grupului trăind fantasma unirii simbolice într-
o „matrice maternă primitivă”.
Înainte de a începe orice demers explorator, membrii grupului au nevoie să
aibă încredere unii în alții, să simtă că pot pleca la drum împreună. De aceea, în
primele întâlniri se construiește o atmosferă specifică, acel spațiu intern al grupului
– prin împărtășirea de emoții, stări, așteptări care alcătuiesc conglomeratul de
„experiențe împreună” ale grupului. Aceste prime întâlniri au ca scop
intercunoașterea, realizarea coeziunii grupului.
Membrii grupului sunt informați cu privire la importanța respectării
principiilor egalității și unicității în grup. Acestea fac ca fiecare participant să înveșe
treptat, având repere importante (ceilalți și terapeutul), să-și exerseze încrederea de
bază, să se arate celorlalți cu adevărurile sale și să simtă bucuria de a fi recunoscut
și acceptat ca atare.
Matricea emoțională a grupului permite ca fiecare membru să fie dispus să-
și exploreze aspecte importante din viața sa, să aibă curajul de a renunța la vechile
30
sale mecanisme de apărare și să experimenteze și alte maniere de a fi și de a se
comporta în diferite situații de viață.
Pentru a facilita realizarea unei cât mai bune dinamici de grup se urmărește
activarea celor trei mari funcții de bază: funcția dublului, funcția oglinzii și funcția
inversiunii de rol (Moreno, 1961).
Funcția dublului se manifestă atunci când persoana este înțeleasă, simțită,
citită de altcineva din grup, fără a fi interpretată, criticată. Asta îi dă sentimentul de
apartenență la un grup de persoane care împărtășesc același tip de trăiri și nu se mai
simte singură.
Prin intermediul funcției oglinzii persoana ține seama de ceea ce văd alții la
ea; culege imaginile pe care și le-au făcut alții la adresa sa, oferind imagini
clarificatoare unui Eu confuz.
Funcția de decentrare perceptivă, rezultantă a inversiunii de rol, introduce și
menține viu dialogul dintre Eul actor și Eul observator. Alternanța constructivă între
aceste două instanțe facilitează și îmbogățește permanent realitatea intersubiectivă
și inter-relațională a persoanei. Mecanismul decentrării perceptive e important în
lărgirea conceptului de sine, în ieșirea din rolurile rigide dictate de identificarea cu
o problemă personală și deblocarea altor roluri mai adaptative.
Exercițiul „Târgul calităților”
Exercițiul presupune notarea pe o coală de hârtie a trei calități pe care fiecare

le are și pe fiecare le-ar oferi la un „virtual târg al calităților”. În etapa următoare
fiecare persoană își prezintă oferta, detaliind modul în care îi este utilă fiecare
calitate. Odată încheiată prezentarea calităților disponibile fiecare persoană este
îndemnată să identifice două calități/resurse de care ar avea nevoie și de la cine.
Discuția se continuă prin identificarea modului în care se poate dezvolta o astfel de
resursă și în ce problematică i-ar fi utilă, de unde ideea că există un deficit pe această
latură.
31
Exercițiul este util pentru creșterea gradului de confortabilitate și încredere
între membrii grupului, dar folosește și ca pregătire pentru întrebările interviurilor
recruterilor sau consilierilor în carieră care se ocupă de programele de planificare și
management al carierei.
IV.3. TEHNICA: „DEPISTAREA TALENTELOR”
Pregătire: nici un fel.

Timp necesar: 5 minute.
Indicaţii: nimic.
Frecvenfă: anual.
Este vremea să faceţi o autoevaluare. Treceţi în revistă activităţile pe care le
desfăşuraţi în prezent la locul de muncă şi în viaţa personală. Lăsând deoparte
modestia, la ce sunteţi foarte bun? De la ce activitate a-ţi avut feed-back pozitiv?
Faceţi o listă cu note despre talentele dumneavoastră. Nu diferenţiaţi domeniul
afacerilor de cel social: toate sunt talente. Acum extindeţi perioada. Ce făceaţi în
mod remarcabil acum câţiva ani şi nu aţi mai făcut de atunci? De asemenea,
proiectaţi-vă în viitor. Există oare un domeniu de care nu v-aţi ocupat şi în care
credeţi că aţi avea succes? Nu este vorba despre visuri imposibile, ci despre vreun
talent pe care simţiţi că îl puteţi dovedi dacă vi se dă ocazia. S-ar putea să fie nevoie
de o reorganizare a listei, combinând elementele similare ivite din surse diferite.
Feed-back: Rostul părţii referitoare la organizarea timpului din cadrul
dezvoltării personale este de a vă pune la dispoziţie mai mult timp pentru lucruri pe
care doriţi cu adevărat să le faceţi. Unul dintre punctele de pornire folositoare este
zona talentelor pe care le aveţi. S-ar putea ca unele dintre ele să pară inutile, s-ar
putea să existe lucruri la care sunteţi pricepuți, dar le detestaţi - nu contează, oricum
merită să faceţi efortul să le precizaţi.
Rezultate: Acest exerciţiu stabileşte o listă de talente. O vom folosi ca
informaţie pentru a evolua - păstraţi-o la îndemână, într-un fişier din calculator, într-
o agendă sau într-un anumit dosar.
32
V. LEGILE SUPREME ALE DEZVOLTĂRII

PERSONALE
„Potențial” este unul dintre cele mai minunate cuvinte, indiferent de limbă,
care te face să privești înainte cu optimism, fiind imprimat pur și simplu de speranță.
Promite succesul. Implică împlinire și țintește măreția.
„Potențial” este un cuvânt care te trimite cu gândul la posibilități. Te gândești
la propriul potențial ca ființă umană și te entuziasmezi. Ce gând pozitiv...Cred în
potențialul tău așa cum cred și într-al meu. Dar ai oare potențial? Cu siguranță că da.
John Maxwell (2013) consideră că există 15 legi supreme ale dezvoltării
personale care, dacă sunt puse în practică, duc la atingerea potențialului maxim.
Acestea sunt:
1. Legea Intenției – Dezvoltarea nu apare pur și simplu de la sine.
2. Legea Conștientizării – Ca să te dezvolți, trebuie să te cunoști pe tine însuți.
3. Legea Oglinzii – Trebuie să vezi în tine valoarea ca să îți conferi valoare ție
însuți.
4. Legea Momentelor de reflecție – Pauzele îți permit să te dezvolți.
5. Legea Consecvenței – Motivația te face să mergi mai departe - disciplina te
ajută să te dezvolți.
6. Legea Mediului corespunzător – Dezvoltarea personală se produce într-un
mediu propice.
7. Legea Designului – Pentru a amplifica dezvoltarea, dezvoltă strategii.
8. Legea Suferinței – Gestionarea corectă a experiențelor neplăcute duce la o
dezvoltare extraordinară.
9. Legea Scării – Dezvoltarea caracterului determină anvergura dezvoltării
personale.
10.Legea Elasticului de cauciuc – Dezvoltarea se oprește atunci când nu mai
există nici o legătură între locul în care te afli și cel în care ai putea fi.
11.Legea Schimbului – Trebuie să renunți la ceva ca să te dezvolți.
33
12.Legea Curiozității – Dezvoltarea personală este stimulată atunci când ne
întrebăm „de ce?”.
13.Legea Modelării – Este greu să progresezi când nu ai pe cine să urmezi.
14.Legea Expansiunii – Dezvoltarea personală îți sporește întotdeauna
capacitatea.
15.Legea Contribuției – Dacă te dezvolți pe plan personal, îi poți ajuta și pe
ceilalți să se dezvolte.
V.1. LEGEA OGLINZII
Legea oglinzii presupune să faci o introspecție astfel încât să-ți apreciezi mai
mult pasiunile, talentele și calitățile. Vei învăța să acorzi mai multă valoare persoanei
tale și să câștigi mai mult respect față de sine.
Plecăm de la întrebarea „De ce atât de mulți oameni nu reușesc să se dezvolte
la nivel personal și să își atingă potențialul?”. John Maxwell (2013) ajunge la
concluzia că unul dintre principalele motive este respectul de sine scăzut.
Există multe persoane care nu cred în sine, nu văd absolut deloc paleta de
posibilități cu care natura i-a înzestrat. Au la dispoziție o mulțime de posibilități, dar,
cu toate acestea, nu le cultivă, fiindcă sunt convinți că nu vor putea învăța și că nu
au cum să înflorească, astfel încât să ajungă la un nivel superior.
Respectul de sine este cel mai important factor în ceea ce privește
comportamentul unei persoane.
Nathaniel Branden, psihiatru și expert în problema respectului de sine, afirma:
„Nu există nici un factor mai important în ceea ce privește dezvoltarea psihologică
a unui individ decât judecățile de valoare pe care le face el însuși vis-a-vis de
propria persoană”.
Dacă consideri că valorezi puțin, atunci să fii sigur că ceilalți nu vor crede că
valorezi mai mult. Dacă vrei să ajungi să ai potențialul la care crezi că poți ajunge,
atunci trebuie să crezi că poți face acest lucru.
John Maxwell (2013) stabilește 10 sugestii pentru a construi imaginea de sine:
34
1. Ai grijă ceea ce îți spui ție – indiferent că îți dai seama sau nu de acest
lucru, porți în permanență o conversație cu tine însuți. Cum este acea conversație?
Te încurajezi? Sau dimpotrivă, te critici? Dacă ești pozitiv, atunci îți poți crea o
imagine de sine pozitivă. Dacă ești negativ, îți subminezi valoarea de sine. De unde
provine această conversație critică și negativă? De obicei, din copilărie.
2. Nu te mai compara cu ceilalți – Ce se întâmplă când te compari cu
alții? De obicei, se aplică una din următoarele variante: fie îi percepi pe ceilalți mult
mai sus decât tine și te simți descurajat, fie te percepi pe tine mai bun decât ei și
devii foarte mândru de acest lucru. Nici una dintre situații nu este benefică și nici nu
te va ajuta să te dezvolți. Singura persoană cu care trebuie să te compari ești tu însuți.
Misiunea ta este să devii mai bun azi decât ai fost în trecut.
3. Treci dincolo de convingerile care te limitează – Din nefericire cei
mai mulți sunt convinși că nu pot realiza mai nimic în viață. Însă cele mai mari
limitări cu care se confruntă sunt, de obicei, cele pe care și le impun singuri.
Identifică o convingere limitativă pe care ai vrea să o schimbi. Stabilește cum te
limitează acea convingere. Hotărăște cum vrei să fii, să acționezi sau să te simți.
Stabilește un mod de acțiune care să îți permită să fii, să acționezi sau să te comporți
în acest nou fel. Odată ce ai făcut acest lucru, aplică zilnic acel mod de acțiune, atâta
timp cât este nevoie pentru a-ți schimba gândirea autolimitativă.
4. Conferă-le valoare celorlalți – Din cauză că cei care au un respect de
sine scăzut se consideră adesea inferiori sau se simt niște victime (ceea ce se
întâmplă fiindcă, de cele mai multe ori, în trecut chiar au fost victime), nu se
concentrează așa cum ar trebui asupra lor înșiși. Pot deveni extrem de protectori cu
sine și oarecum egoiști, fiindcă sunt de părere că așa trebuie să fii dacă vrei să
supraviețuiești. Dacă le schimbi viața în bine celorlalți – chiar și în mică măsură –
te vei respecta mai mult pe tine. Este greu să ai o părere proastă despre tine atunci
când faci bine altora. În plus, dacă le conferi valoare, aceștia te vor aprecia mai mult.
5. Fă ceea ce trebuie, chiar dacă ți-e greu – Ce anume se întâmplă dacă
nu faci ceea ce trebuie? Fie ai un sentiment de vină, care te face să nu te simți chiar
foarte bine, fie te minți singur, încercând să te convingi pe tine că acțiunile tale nu
au fost unele necorespunzătoare sau că urmările lor nu sunt chiar atât de importante.
35
Acest lucru are efecte negative atât asupra ta personal, cât și asupra respectului pe
care ți-l porți.
6. Ocupă-te zilnic de o anumită zonă a vieții tale, dând dovadă de
disciplină – Există în viața ta o anumită zonă care să ți se pară copleșitoare –
sănătatea, familia sau orice altceva – la care să te gândești câte puțin în fiecare zi în
loc să rezolvi întreaga problemă dintr-o dată? Disciplina este cea pe baza căreia se
construiește morala. Consolidează-ți-o pe a ta făcând zilnic pași mai mici, care te
vor conduce în direcția pozitivă.
7. Sărbătorește micile victorii – Este indicat să iei din când în când o
pauză ca să celebrezi ceva. Dacă nimic nu ți se pare suficient de bun încât să depui
un efort, atunci îți vei pierde elanul. Sărbătorirea te încurajează. Te ajută să fii
inspirat astfel încât să mergi mai departe. Nu îi subestima puterea.
8. Adoptă o viziune pozitivă în viață, bazată pe ceea ce prețuiești cel
mai mult – Dacă ai o viziune pozitivă asupra propriei vieți și acționezi astfel încât
să-ți pui în practică acea viziune, atunci îți vei da seama mult mai repede că viața ta
chiar contează. Tu ce anume apreciezi? Ce te determină să ai o viziune pozitivă
asupra propriei vieți? Dacă nu ai o viziune, probabil ești genul de persoană apatică.
Cu toate acestea, dacă pui accentul pe ceea ce apreciezi și încerci să vezi cam cum
ar putea sta lucrurile, poți dobândi inspirația de care ai nevoie pentru a acționa în
mod pozitiv. Și fiecare acțiune pozitivă pe care o faci te ajută să îți
consolideziîncrederea în tine, ceea ce va duce, în consecință, la și mai multe acțiuni
pozitive.
9. Aplică strategia bazată pe un singur cuvânt – Dacă ar fi să alegi un
singur cuvânt care să te descrie, care ar fi acela? Sper că este unul pozitiv! Dacă da,
atunci te va ajuta să ajungi în poziția corespunzătoare. Dacă nu, atunci trebuie să îl
schimbi cât de repede poți.
10. Asumă-ți responsabilitatea pentru propria ta viață – În viață avem
tendința să primim ceea ce suntem dispuși să tolerăm. Dacă le permitem celorlalți să
ne trateze cu lipsă de respect, nu vom fi respectați.dacă tolerăm abuzu, vom fi
abuzați. Dacă nu avem un plan și un scop în viață, vom deveni parte din planul și
scopul altcuiva.
36
V.2. TEHNICA CELOR DOUĂ OGLINZI

( R. Bandler)
RELAXARE +
Cu ochii închişi, în stare de relaxare, imaginaţi-vă că staţi pe scaun şi aveţi în
faţă şi în spate câte o oglindă, ca la coafor. Privind în oglinda din spate, vedeţi
comportamentul/imaginea nedorit/ă…Imaginea devine tot mai ştearsă, mai
depărtată, mai neclară…obosiţi uitându-vă în spate.
Privind în oglinda din faţă… unde apare imaginea dorită, aşa cum aţi dori să
fiţi. Imaginea trebuie să fie cât mai clară, mai strălucitoare, mai colorată, mai mare.
Identificaţi-vă cu una din aceste imagini. Uitaţi-vă în oglinda din faţă.
Deschideţi ochii!
Este important să deschideţi ochii, să încetaţi orice exerciţiu pe pozitiv,
imediat ce aţi păşit în oglinda din faţă. Altfel există riscul de a pendula la nesfârşit
între cele două programe.
V.3. TEHNICA „MEDITAȚIA ÎN OGLINDĂ”

Etapa I.
1. Vă priviți în oglindă timp de 1 minut;
2. Observați ce simțiți când vă priviți (ca terapeut faci pauză);
3. Ce gândiți despre dumneavoastră? (pauză)
4. Priviți ce vă place cel mai mult la fața d-voastră și atingeți tandru această
parte, apoi o altă parte...până atingeți toate părțile care vă plac.
N.B.această etapă se desfășoară în liniște (în gând).
Etapa II.
1. Priviți părțile feței care nu vă plac (pauză);
2. Spuneți în gând „sunt tot eu”;
3. Atingeți cu tandrețe aceste părți care nu vă plac, cu scopul de a le reintrega
într-un tot (pauză) – spuneți-vă în gând „sunt tot eu!”;
37
4. Priviți-vă global – atât părțile care vă plac cât și cele care nu vă plac și
spuneți-vă în gând „Această persoană sunt tot eu!” – aici merge sugestia cu
fotograful și fotografia - același peisaj din unghiuri diferite. Personajul este același,
dar imaginea este așa cum o surprinde fotograful.
5. Priviți-vă în oglindă și observați noua persoană care sunteți. Spuneți acestei
persoane: „SUNT SURPRINSĂ SĂ TE VĂD ASTFEL - TE IUBESC!!!” Spuneți
clar cu VOCE TARE și observați Ce SIMȚIȚI când spuneți asta?
Imaginați-vă că cineva (tu hotărăști cine anume) este în fața ta și el/ea vă spune
TE IUBESC! Ești încantat/ă? Ce răspundeți? Acum intrați în dialog cu această
persoană care este în fața voastră și spuneți rapid fraze care încep cu:
a) Ceea ce alții gândesc despre mine este că ... 2 min. Completați și repetați
de mai multe ori această frază;
b) Ceea ce eu gândesc despre tine este că ... 2 min. Repetați de mai multe ori.
Observați diferența dintre a și b și reluați alte câteva fraze importante.
Exemplu; ,,Ceea ce eu gândesc despre tine este că ești superficial...dar...;
,,Ceea ce cred eu despre tine este ca ești un tip OK”.
6. Închideți ochii și vă imaginați că vă dedublați într-o parte care acționează
și o parte care reacționează (răspunde) imaginăndu-vă 2 copii care se joacă, râd etc.
și observați ce simțiți.
7. Vă imaginați că un personaj real din viața voastră (tata, mama etc.) vă
surâde, iar apoi voi îi surâdeți - 1 minut;
8. Vă imaginați o persoană reală din viața voastră (tata, mama, șeful etc.) vă
privește sever - 1 minut;
9. La fel pentru o privire furioasă - 1 minut; pentru o privire temătoare și
observați cum vă simțiți când vă e teamă;
10. Vă imaginați orice grimasă vă trece prin minte (fantezie ieșită din comun)
- o experimentați în raport cu persoana reală (tata, mama, șeful etc.) -1minut.
12. Spuneți un DA persoanei reale din viața reală la care v-ați gândit, repetați
DA cât mai puternic de mai multe ori.
13. Acum spuneți NU - 1 minut....
38
14. De mai multe ori puneți-i celuilalt o întrebare simplă, de exemplu: „Pentru
ce...? De ce nu...?” Observați diferența dintre cele două, mental (nu o mai
comentează cu terapeutul);
15. Priviți-vă într-o manieră neutră ca și cum ați fi o persoană străină care vă
privește. Care este mesajul trimis de fața voastră? Exprimă bunătate, tristețe, durere
etc.? De exemplu, buzele colorate exprimă tristețe. Bazați-vă pe intuiție.
16. Acum priviți-vă în oglindă într-o manieră imobilă. Țineți oglinda la
distanță, timp de 2 minute. Meditați asupra feței voastre, luați fiecare parte a feței și
observați ce simțiți. De exemplu, când vă priviți mușchii frunții, ce simțiți (senzațiile
din mijlocul frunții), când vă priviți ochii, ce senzații aveți în ochi? Furnicături,
amorțeli etc.
17. PARTAJUL - abia acum terapeutul intră într-un dialog cu pacientul; se
analizează trăirile global.
VI. DEZVOLTAREA CĂTRE ATINGEREA

POTENȚIALULUI MAXIM
Sensul termenului succes diferă de la un om la altul, poartă anumite

semnificații și înțelesuri de la un specialist la altul. Felul în care definim succesul s-
a conturat ca urmare a acumulărilor de date, informații și evaluări, a experienței de
viață și de muncă căpătate de-a lungul existenței fiecăruia.
VI.1. DEFINIREA CONCEPTELOR DE SUCCES ȘI EȘEC
În Dicționarul Explicativ al Limbii Române (1998) se menționează că prin

succes se înțelege un rezultat favorabil, pozitiv (al unei acțiuni); reușită, izbândă, a-
i dori (cuiva) noroc într-o întreprindere, primire bună, favorabilă, cu răsunet pe care
o face publicul unei opere literar, unui spectacol etc.
39
„Succesul este o chestiune individuală astfel încât trebuie să-l definești
singur... Sunteți un unicat, nu semănați cu nimeni altcineva de pe pământ și numai
dumneavoastră puteți ști exact ce înseamnă succesul pentru dumneavoastră”
(Maxwell Maltz, 1999).
„Succesul este dificil de definit. Mulți îl echivalează cu bogăția, puterea și
fericirea. Dar adevăratul succes nu e ceva ce achiziționezi sau ceva ce îți iese. E
mai degrabă o călătorie pe care o întreprinzi de-a lungul întregii vieți” (John
Maxwell, 2014)
Majoritatea dintre noi echivalează succesul, sentimentul de împlinire, de
fericire cu unii factori precum:
 Sănătatea, absolut necesară pentru a face ceea ce ne-am propus;
 Libertatea financiară, existența unor resurse financiare decente și cheltuirea
lor cu măsură;
 Țelurile și idealurile nobile, pentru care trebuie să investim inteligență, să
facem mari eforturi pentru a le realiza;
 Relații personale, calde și afectuoase, raporturi corecte, apropiate;
 Liniște sufletească, pace interioară și mulțumire față de ceea ce este și ceea
ce reprezintă etc.
O viziune largă, deosebit de cuprinzătoare și explicită despre succes este
oferită de David Schwartz (1998 apud Arădăvoaice, 2012): „Succesul înseamnă
multe lucruri bune, minunate. Succesul înseamnă prosperitate personală: o casă
frumoasă, concedii, călătorii, lucruri noi, siguranță financiară, avantaje maxime
pentru copiii dumneavoastră. Succesul atrage admirație, transformă oamenii în
conducători, conferă respect în perimetrul afacerilor și în viața socială. Succesul
înseamnă libertate: el vă eliberează de griji, spaime, frustrări și eșec. Succesul
înseamnă respect de sine, el vă ajută să găsiți în fiecare zi motive de fericire
adevărată și satisfacție în viață și să-i sprijiniți mai mult pe cei care depind de
dumneavoastră. Succesul vă transformă în învingători. Succesul, împlinirea este
scopul suprem în viață”.
40
Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române (1998), prin eșec se
înțelege înfrângere, neizbândă, nereușită într-o acțiune. A eșua înseamnă a suferi un
eșec, a da greș, a nu reuși, a nu izbuti.
O definire mai largă a eșecului, mai bogată prin elementele ce le cuprinde este
dată de Dave Anderson (apud Arădăvoaice, 2012): „Eșecul este simbolul succesului.
Poate fi începutul unei noi aventuri, ca atunci când copilul învață să meargă și
simbolul unui succes pentru care te-ai trudit. Momentul în care un săritor cu prăjina
ratează în timpul unei competiții marchează de fapt înălțimea până la care este în
stare să sară. Acest eșec devine punctul de pornire al antrenamentelor ce vor urma,
demonstrând că eșecul nu este definitiv”.
Eșecul este cu adevărat un eșec atunci când nu învățăm nimic de pe urma unor
greșeli. El este de fapt o experiență care-ți arată ce îmbunătățiri trebuie să aduci în
modul de organizare și de acțiune, o oportunitate de a reține învățăminte pentru
viitor. De eșec, de nereușită se poate vorbi și atunci când înfăptuim ceva contrar
legilor și normelor sociale, când mințim și ascundem adevărul, deformăm realitatea
unor acțiuni sau săvârșim fapte care lezează interesele celorlalți, apelăm la mijloace
ilicite pentru a ne atinge un anumit scop, promitem ceva și nu ne onorăm
angajamentul etc. El, eșecul, mai poate însemna oportunitatea de a o lua iar de la
început, dar de această dată într-un mod mai inteligent.
VI.2. FUNDAMENTELE SUCCESULUI ȘI ALE EȘECULUI
Pentru înțelegerea fundamentelor, a „pilonilor” de bază, cu o determinare

deosebită în obținerea succesului, Arăvădoaice (2012), după analizarea unui volum
mare de informații cuprinse în lucrări și studii de specialitate, a sintetizat factorii
care influențează decisiv atingerea succesului, respectiv: scopul, sănătatea,
învățătura, munca, imaginea de sine, relația cu șefii, spiritul de echipă, timpul,
raporturile interumane și familia. Chiar dacă autorul a identificat acești factori ca
având o pondere substanțială în realizarea succesului, având în vedere că acesta nu
poate fi rezultatul unui singur factor, fie el cât de implicat, ci a unui ansamblu de
41
determinări sociale și psihice, considerăm că scopurile au o pondere foarte
importantă în realizarea succesului.
Pentru a avea succes trebuie să ne fixăm țeluri și obiective pe care să ne
propunem să le realizăm, iar după îndeplinirea lor să ne stabilim altele și mai
ambițioase.
Pentru a ne stabili cu rigoare și realism obiectivele, Timothy Y. Sharp (2011)
ne sfătuiește să procedăm astfel:
 Specifică ce dorești să realizezi, pe ce activitate vei pune accentul;
 Notează exact ceea ce ai dori să obții atât pe termen scurt, cât și pe termen
lung. Fii cât mai concret;
 Înregistrează-ți obiectivele în termeni pozitivi;
 Asigură-te că obiectivele tale sunt relativ realizabile;
 Împarte lista în obiective pe termen scurt, obiective pe termen lung. Fii realist
asupra timpului, stabilește date specifice pentru îndeplinirea fiecărui obiectiv;
 Împarte fiecare obiectiv în pași mai mici;
 Atunci când duci la bun sfârșit fiecare pas sau însuși obiectivul, apreciază
acest fapt, răsplătindu-te. Este important să ne recunoaștem realizările, ceea
ce ne motivează și mai mult.
Trebuie reținut faptul că, în dobândirea succesului, un rol deosebit de
important îl joacă țelurile ce ni le stabilim, scopuri realiste dar însemnate și dificile,
capabile să motiveze, să angajeze la maximum potențialul psihofizic al omului.
O FABULĂ VECHE
Cu mulţi ani în urmă, în Grecia antică, un călător a întâlnit un bătrân pe drum
şi l-a întrebat cum poate ajunge la muntele Olimp. Bătrânul, care era chiar Socrate,
i-a răspuns: „Dacă îţi doreşti să ajungi la muntele Olimp, asigură-te că fiecare pas
pe care-l faci este în acea direcţie".
Morala este simplă. Dacă doriţi să aveţi succes şi să fiţi fericiţi, asiguraţi-vă
că fiecare gând și acţiune sunt îndreptate în direcţia respectivă.
A fost odată un băieţel care a trăit în preajma bunicii sale încă de pe când era
de doi-trei ani. Copilul nu avea nici un dram de încredere în sine însuşi - era ca şi
42
cum imaginea pe care şi-o conturase despre propria sa persoană îl distrugea. Cei din
jur îşi dădeau seama de proasta părere ce o nutrea în legătură cu calităţile sale - mai
ales bătăuşul şcolii, care îl cotonogea mai des decât i-ar fi venit rândul. Într-o zi,
băieţelul nostru s-a întors către bătăuş şi 1-a pocnit până 1-a lăsat lat. Aceasta se
petrecea în anul de graţie 1670, iar noi ne oprim aici asupra micii istorioare nu pentru
că băieţelul s-a întors să-şi înfrunte persecutorul, ci din cauza a ceea ce s-a întâmplat
în momentele imediat ulterioare. De la o clipă la alta, acest copil şi-a schimbat
imaginea despre sine însuşi. După câteva săptămâni, a ajuns primul din clasă, iar
după încă un trimestru, primul din şcoală. Mulţi ani mai târziu, băieţelul care fusese
gazda bătăilor a fost înnobilat şi toată lumea îl cunoaşte ca Sir Isaac Newton,
descoperitorul uneia dintre legile fundamentale ale universului. Am spus
„descoperitor”, nu „inventator”, fiindcă legea atracţiei gravitaţionale operase
dintotdeauna - ba chiar nu numai în dimensiunea fizică la care s-a referit Newton.
Isaac Newton este considerat, în general, ca fiind cel mai mare om de ştiinţă
din toate timpurile. Descoperirile sale extraordinare din matematică şi fizică stau la
baza ştiinţelor moderne, în ultimii ani de viaţă, a fost întrebat cum se face că, de
unul singur, a reuşit să aducă atâtea contribuţii semnificative la evoluţia lumii
ştiinţei. El a răspuns: „M-am gândit numai la ce am de făcut și la nimic altceva”.
În forma sa cea mai simplă, succesul începe prin a vă exersa puterea de alegere
pentru a prelua, în mod sistematic şi voit, controlul asupra gândurilor din mintea
voastră conştientă. Disciplinându-vă riguros pentru a gândi și vorbi numai despre
ceea ce doriţi şi refuzând să vă concentraţi asupra lucrurilor pe care nu le doriţi, vă
începeţi călătoria spre stele.
VI.2.1. FRICA DE EŞEC

Această frică se manifestă, de obicei, prin nehotărâre, nelinişte şi îngrijorare.
Ea însoţeşte sentimentul de „Nu pot", care se localizează în plexul solar, afectându-
vă digestia, făcând să vă fie frică și să vă simţiţi nesiguri. Ea vă poate distruge
ambiţia şi submina hotărârea. În loc să vă preocupaţi de întărirea potenţialului vostru,
vă veţi preocupa să nu daţi greş. Vă veţi gândi numai la a nu vă asuma nici un risc.
43
Frica de eşec este o reacţie condiţionată, învăţată în copilărie. Fiecare are o
anumită doză din această frică. Ea vă face să fiţi prudenţi - ceea ce este, de fapt, un
lucru bun. Dar când frica de eşec este împinsă prea departe, poate fi un obstacol
major în calea spre succes și fericire.
Cu toţii simţim un anumit fel de frică. O persoană curajoasă nu este cea căreia
nu-i este frică, ci persoana care acţionează neţinând cont de propria frică. Când vă
înfruntaţi propriile sentimente de frică și le priviţi direct, ele se diminuează şi se
manifestă mai puţin. Dar când daţi înapoi în faţa persoanei sau a situaţiei de care vă
temeţi, frica creşte până când vă va domina, cu adevărat, întreaga viaţă.
Iată un mod simplu, dar eficient, de a aborda frica: în primul rând, spuneţi-vă
cu forţă şi convingere: „Pot să fac asta! Pot să fac asta! Pot să fac asta!”.
Această afirmaţie scurtcircuitează şi anulează sentimentul de „Nu pot! Nu pot!
Nu pot!” Este o aplicare puternică şi rapidă a Legii substituţiei. Apoi, faceţi lucrul
de care vă temeţi. Confruntaţi-vă cu frica. Deplasaţi-vă spre ea. Folosiţi această frică
specifică drept o provocare și, în loc să daţi înapoi, sau s-o evitaţi, confruntaţi-vă cu
ea şi ţineţi-i piept.
În minunata ei carte Wake Up and Live (Trezeşte-te și trăieşte), Dorothea
Brande (1936) a scris despre metoda care i-a schimbat viaţa. Ea şi-a petrecut restul
vieţii împărtăşind acest secret cu mii de oameni, cărora viaţa li s-a schimbat după
aceea. Secretul ei este simplu: „Decideţi exact ceea ce doriţi să faceţi - şi apoi,
purtaţi-vă ca şi cum ar fi imposibil să nu reuşiţi”.
Acţionaţi ca şi cum frica nu ar exista. Prefaceţi-vă. Întrebaţi-vă: „Dacă nu mi-
ar fi deloc frică în această situaţie, dacă nu mi-ar fi frică de nimic, cum m-aş
comporta?”. Apoi comportaţi-vă în acel mod. Vă puteţi comporta ca şi cum aţi fi
curajoşi şi netemători. Dacă vă prefaceţi că sunteţi viteji si curajoşi, veţi începe să
vă simţiţi viteji şi curajoşi. Veţi prelua controlul emoţiilor voastre, prin preluarea
controlului asupra acţiunilor voastre.
Întrebaţi-vă întotdeauna: „Care este cel mai rău lucru posibil care mi se poate
întâmpla, dacă merg înainte?” Apoi întrebaţi-vă: „Care este cel mai bun lucru posibil
care mi se poate întâmpla, dacă reuşesc?” Adesea, veţi descoperi că cel mai rău lucru
posibil care vi se poate întâmpla este nesemnificativ, iar cel mai bun lucru posibil
44
care vi se poate întâmpla este extrem de important. Acest exerciţiu vă poate motiva,
adesea, să faceţi primii paşi, foarte importanţi, care să vă conducă spre succes.
VI.3. CINE SABOTEAZĂ SUCCESUL?
Critica distructivă este unul dintre cele mai nocive comportamente umane.
Ea scade stima faţă de sine, creează o imagine de sine deficitară şi subminează
performanţa individuală în tot ceea ce încercăm să facem. Critica distructivă
afectează încrederea în sine, astfel încât persoana respectivă se simte inferioară,
tensionată şi greşeşte ori de câte ori începe să facă un lucru pentru care a fost criticată
în trecut. E posibil ca ea să renunţe să mai încerce şi va evita să mai conlucreze.
Un părinte obişnuit îşi critică copilul de opt ori, până să-l laude o dată. În
încercarea lor de a le îmbunătăţi comportamentul, părinţii îşi critică copiii fără să se
gândească. Dar se întâmplă exact invers. Deoarece critica distructivă subminează
stima de sine a copilului şi scade calitatea conceptului despre sine, eficienţa va
descreşte, în loc să crească. Performanţele copilului scad, nu se îmbunătăţesc.
Critica distructivă face ca fiecare om să se simtă incompetent şi nedorit. El se
simte furios şi defensiv - şi doreşte să contraatace, sau să fugă. Performanţa scade.
Apar toate tipurile de consecinţe negative, în mod special se deteriorează relaţia
dintre părinte şi copil.
Oamenii fac adesea greşeala de a gândi că ei „critică constructiv", atunci când,
de fapt, îi critică pe alţii în mod aspru - și folosesc cuvântul „constructiv", pentru a-
și justifica comportamentul. Adevărata critică constructivă dă persoanei o senzaţie
de bine şi îl face să se creadă mai capabil să facă lucruri mai bune în viitor. Dacă
critica nu îmbunătăţeşte performanţa, ducând la creşterea respectului de sine şi a
eficienţei individuale, ea devine, mai degrabă, un act distructiv de auto-exprimare,
îndreptat împotriva cuiva care nu se poate apăra.
Critica distructivă stă la baza multor probleme de personalitate şi a multor
neînţelegeri între persoane. Ea lasă în urmă spirite frânte, demoralizare, furie,
resentimente, îndoială de sine și o mulţime de emoţii negative.
45
Când copiii sunt criticaţi la o vârstă fragedă, în curând ei învaţă să se
autocritice. Ei se desconsideră, sunt supăraţi pe ei înşişi şi îşi interpretează
experienţele într-o manieră negativă. Ei simt în continuu că „nu sunt buni de nimic"
- indiferent cât de mult muncesc, sau cât de multe realizează. Singurul scop al criticii,
dacă trebuie să o faceţi, este „îmbunătăţirea performanţei". Se aduc critici pentru a
ajuta o altă persoană să aibă rezultate mai bune. Critica constructivă nu se face din
răzbunare. Nu este un mijloc de a vă exprima neplăcerea sau furia. Scopul ei este să
ajute, nu să rănească - altfel, reţineţi-vă în a o folosi.
VI.4. TEHNICA: UN PROIECT PERSONAL
Pregătire: nici un fel.

Indicații: folosiți informații din etapele de lucru anterioare; carnet.
Frecvență: anual.
Dezvoltarea personală4 se referă atât la viața de acasă cât și la cea de la

serviciu, însă cei mai mulți dintre noi pun munca pe primul loc. Acest exercițiu vă
încurajează să vă lărgiți perspectiva. Scopul este stabilirea unui nou proiect personal
– o activitate vizând un obiectiv exterior muncii care nu se desfășoară în prezent.
Oricât de ocupați ați fi, merită să o faceți.
Stați cîteva minute și gândiți-vă la bagajul dumneavoastră de obiective și
capacități, valori și obstacole. Identificați o activitate în viața dumneavoastră privată
care nu se efectuează deloc sau nu se desfășoară cum ar trebui. Ideală ar fi o activitate
care să își arate roadele cu o frecvență rezonabilă – nu mai mult de șase luni (de
exemplu, să vă documentați despre o nouă abordare terapeutică sau, alt exemplu, să
scrieți un volum de poezii terapeutice; evident fiecare dintre noi are propriile-i
proiecte). Acum includeți această activitate în planurile dumneavoastră. Faceți ceva
4
Prelucrare după Clegg, B.(2003), p. 64-65.
46
din ea în fiecare săptămână, fie numai pentru câteva minute, dar mențineți-o trează.
Astfel, intră între prioritățile dumneavoastră cel puțin un proiect personal.
Feed-back: Nu cedați ispitei de a lăsa deoparte această activitate când timpul
vă presează. Nu este nevoie să alocați mult timp, trebuie să vă ocupați de ea în fiecare
săptămână.
Rezultatul: Incluzînd un obiectiv personal între activitățile dumneavoastră
principale, contribuiți la dobândirea acelui echilibru care lipsește celor mai mulți
dintre oameni.
EXERCIŢIU DE APLICAŢIE PRACTICĂ

Luaţi o coală de hârtie şi trasaţi o linie pe mijloc, de sus până jos. În partea
stângă faceţi o listă cu fiecare persoană sau situaţie pentru care aveţi sentimente
negative. Numerotaţi-le.
Pe partea dreaptă a colii, scrieţi propoziţii care încep cu „sunt răspunzător
pentru aceasta, deoarece ...” şi completaţi propoziţiile. Faceţi acest lucru pentru
fiecare punct şi fiţi cât se poate de severi cu voi înşivă. Fiţi brutal de sinceri şi de
cinstiţi. Scrieţi fiecare motiv care să arate că aţi putea fi responsabil pentru ceea ce
s-a întâmplat. Faceţi acelaşi lucru pentru fiecare situaţie negativă din trecut sau
prezent.
Când aţi terminat exerciţiul, veţi descoperi cu uimire cât de pozitiv gândiţi şi
cât de mult controlaţi totul. Veţi fi eliberaţi de poverile mentale pe care le-aţi purtat
atâta vreme.
Există multe poezii despre perseverenţă şi hotărâre; iată una dintre cele mai
folositoare:
Când lucrurile nu merg bine, cum se-ntâmplă uneori,
Când drumul urcă o pantă abruptă,
Când banii sunt puţini şi datoriile mari,
Când vrei să zâmbeşti, dar trebuie să oftezi,
Când grijile te copleşesc,
Odihneşte-te dacă trebuie, dar nu renunţa.
47
Să ştii că viaţa este ciudată, cu toate meandrele ei,
Şi asta o aflăm cu toţii, când ne vine vremea,
Eşecuri fără număr ne copleşesc,
Atunci când am fi putut, de fapt, să reuşim.
Succesul nu e decât cealaltă faţă a eşecului,
Strălucirea argintie a norilor îndoielii.
Şi niciodată nu ştii cât eşti de aproape,
Nu ştii că totul poate fi lângă tine,
Când pare a fi atât de departe.
Continuă să lupţi, chiar dacă eşti foarte lovit,
Când lucrurile merg cel mai prost, atunci nu renunţa!
- Anonim
https://www.youtube.com/watch?v=Mx-rMfgPlMk
REGULILE LUI BILL GATES
Pentru adolescenți
Regula 1: Viata nu este corecta!...asa ca, obisnuieste-te cu ideea asta!
Regula 2: Lumii nu-i pasa de stima ta de sine (self-esteem)!...lumea se asteapta sa

realizezi ceva INAINTE de a te simti bine alaturi de propria-i persoana!
Regula 3: Nu o sa castigi 60,000 de dolari pe an imediat ce ai terminat liceul si nu

vei fi vice-presedinte cu limuzina la scara, inainte...sa le meriti pe amandoua!
Regula 4: Daca tu crezi ca profesorul tau este dur...asteapta pana o sa-ti cunosti
seful!
Regula 5: Mancarea, chiar daca nu arata foarte bine (in original: "burgerii mai
turtiti") nu este sub demnitatea ta s-o mananci…bunicii tai foloseau alte cuvinte
pentru ea … o numeau "OCAZIE... OPORTUNITATE...SANSA"!
Regula 6: Daca ai gresit, nu este vina parintilor tai!... Asa ca, asuma-ti greselile
si invata din ele!
Regula 7: Inainte de a te naste tu, parintii tai nu erau asa de plictisitori ca acum!
Au avut sansa sa invete cum sa-ti plateasca tie taxele, cum sa-ti spele hainele si
cum sa te asculte pe tine despre cat de tare (cool) crezi tu ca esti. Asa ca, inainte
48
de a salva planeta de gunoaiele si poluarea creata de generatia parintilor tai,
incearca sa faci ordine in dulapul din camera ta!
Regula 8: Viata nu este impartita in semestre. Nu ai verile libere si niciunul dintre

colegii tai de munca nu vor fi interesati sa te ajute „sa te regasesti”. Poti sa faci
asta in timpul tau liber!
Regula 9: Televiziunea nu este viata reala!... In viata reala oamenii mai si

muncesc!
Regula 10: Fii dragut cu tocilarii fraieri!... Exista sanse mari sa ajungi sa lucrezi
pentru unul dintre ei!
La final, imi permit si eu sa-ti dau un sfat:
Daca poti citi acest mesaj…multumeste-le parintilor tai!...
...dacă poți citi…multumeste unui profesor!...
...și pentru viață și pentru orice altceva …
multumește-i lui Dumnezeu!
VII. DEZVOLTAREA PERSONALĂ PRIN ÎNVĂȚAREA

COMUNICĂRII ASERTIVE
Comunicarea asertivă este cel mai eficient tip de comunicare în situaţiile în

care dorim să ne exprimăm sentimentele, să ne cerem drepturile, să spunem „NU”
lucrurilor sau solicitărilor pe care nu le dorim. Asertivitatea presupune susţinerea
propriului punct de vedere cu fermitate şi curaj, dar fără a deveni agresivi.
L. Lazarus (1973) a fost primul care a stabilit că asertivitatea comportă patru
elemente:
1) refuzul cererilor;
2) cereri de favoruri şi formularea de cereri;
3) exprimarea sentimentelor pozitive şi negative;
4) iniţiere, continuare şi încheiere a unei conversaţii generale.
Asertivitatea este rezultatul unui set de atitudini şi comportamente învăţate
care au consecinţe pe termen lung: îmbunătăţirea relaţiilor sociale, dezvoltarea
49
încrederii, respectarea drepturilor personale, formarea unui stil de viaţă sănătos,
îmbunătăţirea abilităţilor de luare a deciziilor responsabile.
Comportamentul asertiv permite omului să-şi apere propriile interese, să-şi
exprime liber propriile sentimente, fără a leza drepturile celorlalţi, reprezentând un
comportament partenerial sigur, atunci când omul găseşte soluţia corectă, acţionând
în funcţie de circumstanţe.
Cei care nu sunt suficient de asertivi nu se simt în largul lor în situaţii sociale
obişnuite, nu îşi apără drepturile, nu pot spune „NU” când li se cere ceva contrar
propriilor dorinţe şi nevoi şi nu se simt în largul lor atunci când trebuie să facă o
observaţie.
Stilul de comunicare asertiv este caracterizat printr-o serie de elemente:
 existența convingerii că toate persoanele sunt egale cu sine;
 acordarea unei importanțe sporite părerilor și intereselor celorlați;
 existența unei concordanțe între mesajul verbal transmis, mimica și gestica;
 utilizarea mesajelor de genul „eu cred că..., mă simt...”;
 susținerea privirii interlocutorului.
Persoanele care nu comunică asertiv, adoptă una din următoarele tipuri de
comunicare:
 Comunicarea pasivă: cei care comunică pasiv sunt excesiv de amabili în
orice situaţie, gata să îndeplinească orice solicitare din partea cuiva pentru a
nu strica relaţiile cu aceste persoane. Cei care folosesc acest mod de
comunicare nu au curajul să îşi apere drepturile sau nu le cunosc.
 Comunicarea agresivă: presupune utilizarea constrângerii şi a intimidării,
comunicarea pe un ton autoritar şi ostil a propriilor dorinţe şi nevoi. Presupune
satisfacerea propriilor drepturi fără a ţine cont de sentimentele şi drepturile
celorlalţi.
 Comunicarea pasiv-agresivă: deşi nu îşi manifestă agresivitatea în mod
direct, aceste persoane manifestă o rezistenţă indirectă la solicitările celorlalţi
(de exemplu, amânarea îndeplinirii sarcinilor cu care nu sunt de acord);
50
 Manipulatorii: aceste persoane pozează în victime şi îi determină pe cei din
jur să se simtă vinovaţi sau să simtă compasiune faţă de ei pentru a obţine ceea
ce doresc.
A fi asertiv(ă) înseamnă să-ți exprimi în mod direct nevoile, opiniile,
dorințele, înseamnă să-ţi cunoşti drepturile şi să ţi le ceri, dar fără să încalci
drepturile celorlalți.
VII.1. CUM SE POATE DEZVOLTA ASERTIVITATEA?
 Cunoaște-ți valoarea personală și drepturile

Pentru a fi asertiv(ă), trebuie să fii conştient(ă) că drepturile, sentimentele,
nevoile, dorințele tale sunt la fel de importante ca ale celorlați, dar nu mai importante
decât ale celor din jur. Consideră că ai dreptul să fii tratat(ă) cu respect și demnitate
în orice situație.
 Cunoaște-ți nevoile și exprimă-le
Dacă vei aștepta ca ceilalți să-ți identifice nevoile, fără ca tu să le exprimi,
probabil că nu îți vor fi satisfăcute niciodată. Amintește-ți că satisfacerea nevoilor
tale nu trebuie să încalce satisfacerea nevoilor celorlalți.
 Studiază modul în care comunică o persoană asertivă
Analizează stilul de comunicare al unui coleg sau al unui prieten asertiv. Ce
mesaje verbale şi nonverbale transmite acea persoană? Compară consecinţele
mesajelor pe care prietenul sau colegul tău le transmite cu cele transmise de tine. Ce
ai putea folosi şi tu din stilul lor de comunicare?
 Oamenii sunt responsabili pentru propriul comportament
Oamenii nu vor reacționa întotdeauna așa cum ți-ai dori atunci când vei
comunica asertiv. Unii vor reacționa agresiv, alții îți vor purta resentimente. Nu poți
controla modul în care oamenii se manifestă. Dacă nu încalci drepturile celorlalți,
poți spune sau face orice!
 Exprimă-ți gândurile și emoțiile negative într-un mod controlat și
sănătos
51
Emoțiile negative precum furia, tristețea, dezamăgirea sunt naturale și nu este
nevoie să le reprimi. Exprimă-le, dar ai grijă să îți păstrezi atitudinea de respect față
de cei din jur. Protejează emoțiile celorlalţi și încearcă să îți controlezi propriile
emoții. Apără-ți drepturile și confruntă oamenii care încearcă să ți le încalce.
 Primește feedback într-un mod pozitiv
Nu deveni agresiv sau defensiv, chiar dacă nu ești de acord cu feedback-ul pe
care îl primești. Amintește-ți că ai dreptul să faci greșeli și să ceri ajutor!
 Păstrează un jurnal al situaţiilor de comunicare
Notează şi analizează situaţiile în care ai fost excesiv de amabil(ă), în care ai
comunicat în mod agresiv, dar şi pe cele în care ai comunicat asertiv. Cât de eficient
ai fost în fiecare din situaţiile respective? Aminteşte-ţi detaliile acestor situaţii. Ce a
transmis limbajul corpului tău? Care a fost efectul cuvintelor pe care le-ai folosit?
Ce ai vrea să schimbi şi ce ai vrea să păstrezi în viitor?
 Adoptă stilul asertiv de comunicare şi practică-l cât mai mult
Pentru ca tipul de comunicare asertiv să devină stilul tău natural de a
comunica, este nevoie să practici acest gen de comunicare cât mai mult în relaţiile
cu ceilalţi.
 Învață să spui NU
Fiecare din noi avem anumite limite în raport cu ceilalți. Este important să-ți
cunoști aceste limite și să le comunici. Nu poți mulțumi sau ajuta pe toată lumea. Ai
dreptul să spui NU solicitărilor celorlalți, oricând simți că limitele îşi sunt depășite.
VII.2. TEHNICI DE COMUNICARE ASERTIVĂ
 Foloseşte formulări la persoana I

Spune „Eu vreau”, „Eu am nevoie”, „Eu mă simt” când transmiţi mesaje altor
persoane.
Exemplu: Eu am nevoie de un buget mai mare pentru a finaliza acest proiect.
 Foloseşte afirmaţii care arată consecinţele comportamentului celuilalt
52
Acest tip de afirmaţii te ajută să le transmiţi celorlalţi care sunt consecinţele
comportamentelor lor asupra ta, fără a deveni agresiv(ă). Foloseşte fraze prin care
critici comportamentul şi nu persoana!
Exemple:
– Faptul că nu îmi răspunzi la e-mail-uri în 24 de ore, îmi face imposibilă
respectarea termenelor limită şi mă pune în situaţia de a întârzia munca
celorlalte departamente. Dacă acest lucru va continua, voi fi obligat să aplic
procedura disciplinară.
– Faptul că nu mă anunţi atunci când întârzii la serviciu, mă face să mă
gândesc că ţi s-a întâmplat ceva şi mă simt rău. Aş aprecia dacă pe viitor mă
vei anunţa atunci când întârzii.
 Foloseşte afirmaţii empatice
Începe prin a-i transmite interlocutorului că îi înţelegi perspectiva şi modul în
care se simte („Înţeleg că situaţia cu care te confrunţi în familie este una dificilă şi
că te afectează”) apoi comunică lucrul de care ai nevoie („Cu toate acestea,
solicitarea clientului nostru trebuie rezolvată în cele mai bune condiţii”).
 Metoda „placa stricată”
Foloseşte acelaşi mesaj pe care să îl spui exact cu aceleaşi cuvinte, până când
interlocutorul se va convinge că nu îţi vei schimba poziţia.
Exemple:
– Timpul nu îmi permite să preiau această responsabilitate.
– Am nevoie să mă ajuţi în proiectul pe care îl voi demara
– Dacă te-ai implica în acest proiect, m-ai ajuta foarte mult.
– Mă voi revanşa cu prima ocazie!
– Dacă nu te vei implica în acest proiect, nu voi reuşi să îl finalizez la timp şi
voi avea probleme!
– Înţeleg că proiectul este foarte important pentru tine şi mi-aş dori să te pot
ajuta, însă timpul nu îmi permite să preiau această responsabilitate.
53
 Acordă atenţie comunicării non-verbale
Menţine contactul vizual cu interlocutorul. Adoptă o poziţie a corpului care
să exprime deschidere (evită încrucişarea mâinilor şi a picioarelor). Plasează-te drept
în faţa interlocutorului. Foloseşte un volum al vocii normal pentru o conversaţie
(evită să creşti volumul), foloseşte un ton hotărât, o voce calmă şi sigură. Nu vorbi
prea repede. Rămâi calm(ă) pe toată durata discuţiei. Transmite-i interlocutorului că
îl asculţi, aprobându-l din cap şi folosind aprobări verbale: aha, îhî.
VII.3. EXERCIȚIU DE ASERTIVITATE: „REZISTĂ FAŢĂ

ÎN FAŢĂ”
Descriere: în acest exerciţiu vei învăţa să rezişti faţă în faţă. Aşează-te în cerc
împreună cu ceilalţi membri ai grupului. Priveşte-l! Atunci când privirea ta se
întâlneşte cu a celuilalt, rămâneţi astfel aproximativ cinci secunde. „Faţă în faţă! "
Procedează similar cu toţi ceilalţi membrii ai grupului.
3 minute
Ridică-te – continuând schimbul de priviri. Plimbă-te prin cameră. Atunci
când în drumul tău întâlneşti pe altcineva, priveşte-l în ochi până dispare din câmpul
tău vizual.
Hotărăşte-te în cele din urmă la un partener pentru următoarea etapă a
exerciţiului. Aşezaţi-vă faţă în faţă, unul cu spatele la fereastră, celălalt cu spatele la
peretele opus. În curând, grupul va forma două linii paralele, îndepărtaţi-vă până ce
veţi ajunge unul cu spatele la fereastră, celălalt cu spatele la peretele opus. Acesta
din urmă se va adresa partenerului spunându-i: „Vino!". Răspunsul celuilalt va fi
mereu „Nu", însoţit de un soi de indiferenţă şi respingere. Veţi insista, în 36 de
moduri diferite, ajutându-vă de gestică şi mimică: „Vino! ", respectiv „Nu".
2 minute
Reveniţi la distanţa iniţială, de aproximativ unu-doi metri, încearcă să
descoperi motivul, cauza care te face să respingi aşa, pur şi simplu, invitaţia
partenerului tău. Acesta va căuta la rândul său răspunsul la întrebarea: „Ce anume
mă face să fiu respins? ".
54
De data aceasta, inversaţi rolurile. Doar că răspunsul la invitaţia verbală şi
gestuală nu va mai fi neapărat „Nu". Aşadar, cel care va face invitaţia o va însoţi, ca
şi în cazul anterior, de o gestică şi mimică expresive. Cel invitat, situat cu spatele la
perete, va observa ce simte în această situaţie. Dacă se va simţi convins, va putea să
se îndrepte către partener, dacă nu, o va spune pur şi simplu. Aşadar, nu este vorba
despre a zice „da" sau „nu" a priori, ci de a sesiza dacă invitaţia primită vă „atinge".
Cel care invită va trebui să-şi seducă într-un anumit fel partenerul. Seducere = a-l
atrage pe celălalt, a-l aduce, în sensul pozitiv al cuvântului. Aşadar, „vino", începeţi.
2 minute
Schimbaţi din nou rolurile. Nu uitaţi însă nici un moment că trebuie să-l
atrageţi pe cel din faţa voastră nu doar cu vocea, ci şi cu gestica, mimica, prin tot
corpul vostru. Faceţi-o într-o manieră rugătoare, neapelând la alte modalităţi.
Rămâneţi în faţa partenerului. Faţă în faţă: „vino.". Haideţi. […]
Ideea este că atunci când te afli faţă-n faţă, te concentrezi asupra propriei persoane
în căutarea centrului interior, îţi regăseşti forţa, siguranţa şi doar astfel reuşeşti „să
faci faţă altuia", să îţi exprimi puterea fără a domina.
Iată un ultim exerciţiu pentru a verifica şi, eventual, a schimba această stare
de lucruri, îndreaptă-te spre colegii tăi din grup şi spune-i fiecăruia -acolo unde este
cazul – „N-am îndrăznit să-ţi cer cutare sau cutare lucru".
3 minute […]
Am ajuns la final! Mulţumeşte-i partenerului, fără cuvinte. Aşază-te în faţa lui
şi discută pe tema: „Cum am procedat pentru a învăţa mai bine să rezist"; care v-au
fost sentimentele, gesturile, cum a sunat vocea pe parcursul întregului exerciţiu; cum
aţi făcut faţă diverselor etape ale acestuia, precum şi diverşilor parteneri, dacă ai
simţit nevoia să fugi şi cum ai revenit la realitate.
3-5 minute
Reluaţi discuţia în cadrul întregului grup. Spune-i fiecăruia în parte: „în ceea
ce te priveşte, am simţit că..." sau „Am vrut să-ţi spun că..." sau „N-am îndrăznit să-
ţi spun..." sau explică-i modul tău de a face faţă.
Număr de persoane: 4-20.
Durata: 20-30 minute.
55
Suport material: niciunul
SUNT O PERSOANĂ ASERTIVĂ?
CHESTIONAR DE ASERTIVITATE
Citeşte cu atenţie situaţiile prezentate mai jos şi, în funcţie de cât de
confortabil de simţi în fiecare caz, îţi acorzi următorul punctaj: 1 (pentru
inconfortabil) ... 5 (foarte confortabil).
1. Pot să-mi exprim cinstit sentimentele.

2. Pot să spun NU fără să mă acuz sau să mă simt vinovat/ă
3. Pot să recunosc când sunt supărat/ă.
4. Încerc să găsesc cauza supărării mele.
5. Aştept să cunosc toate faptele înainte de a lua o decizie.
6. „Critic” comportamentul unei persoane şi nu persoana.
7. Îmi asum responsabilitatea pentru sentimentele mele în loc să învinuiesc pe alţii.
8. Reuşesc să să-mi exprim atât sentimentele pozitive cât şi pe cele negative.
9. Când spun cum mă simt, nu-i jignesc pe ceilalţi.
10. Când nu sunt de acord cu altcineva nu uzez de agresiuni verbale.
11. Reuşesc să găsesc soluţii pentru probleme şi nu stau să mă plâng.
12. Respect drepturile celorlalţi când mi le exprim pe ale mele.
Scor:
peste 55: eşti o persoană foarte asertivă.
46 – 55: Eşti o persoană aproape de a deveni asertivă. Mai ai de lucru la situaţiile
la care ai obţinut punctaj scăzut.
36 – 45: Asertivitatea ta este la un nivel mediu.
26 – 35: Ai nevoie să-ţi îmbunătăţeşti abilităţile de comunicare asertivă.
Sub 26: Lipsa de asertivitate poate fi o sursă de stres.
56
Plan de acțiune pentru dezvoltarea asertivităţii
Rezervă-ţi câteva minute pentru a te gândi la situaţiile în care te poţi comporta
asertiv şi la cele în care ai dificultăţi.
1. Care crezi că sunt beneficiile tale atunci când te comporţi asertiv cu diferite
persoane din viaţa ta (acasă, la şcoală, pe stradă etc.). Încearcă să notezi cât mai
multe exemple.
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
2. De ce anume ai nevoie pentru cazurile când îţi este dificil să te comporţi asertiv?
Încearcă să notezi cât mai multe exemple.
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
3. Cum crezi că te va ajuta faptul că ţi-ai dezvolta asertivitatea?
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
VIII. DEZVOLTAREA MOTIVAȚIEI- CONDIȚIE

INDISPENSABILĂ A VALORIFICĂRII
POTENȚIALULUI UMAN
Motivația îndeplinește un rol de activare generală sau specială a anumitor

mecanisme psihice, este o sursă potențială de activitate. În același timp, motivația
are principalul rol în activizarea generală și determină totodată și direcția acțiunii
umane. Prin toate acestea, motivația joacă un rol activ în viața omului, contribuie
direct și este, într-un fel, „responsabilă” pentru performanțele omului.
57
VIII.1. DEFINIREA ȘI FUNCȚIILE MOTIVAȚIEI
Din perpectivă psihologică, motivația reprezintă „un ansamblu de factori sau

imbolduri care declanșează, energizează, mențin (sau întrerup) și direcționează
acțiunile sau comportamentele unei persoane” (Zamfir și Vlăsceanu, 1993).
O definiție cuprinzătoare a fost dată de Al. Roșca: „Motivația este totalitatea
mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute sau dobândite, conștientizate
sau neconștientizate, simple trebuințe fiziologice sau idealuri abstracte”.
O formulare metaforică, dar extrem de semnificativă este dată de Zig Ziglar:
„Motivația este scânteia care aprinde focul cunoașterii și alimentează motorul
împlinirii. Ea face ca elanul să fie maxim și să se mențină”.
Printre funcțiile motivației puse adesea în evidență în lucrările de referință,
Gh. Arădăvoaice (2009) menționează:
 Funcția de activare internă difuză și de semnalare a unui dezechilibru
fiziologic sau psihologic – în această fază starea de necesitate apare, dar nu
declanșează încă acțiunea. De obicei, această funcție este specifică
trebuințelor care au o dinamică deosebită; debutează cu o alertă internă,
continuă cu o agitație crescândă, ajungând chiar la stări de mare încordare
internă, pentru a se finaliza prin satisfacerea lor.
 Funcția de mobil sau de factor declanșator al acțiunilor efective. Acesta
este motivul, definit de psihologul francez H. Pieron ca „mobilul ce alege
dintre deprinderile existente pe cea care va fi actualizată, deoarece a identifica
un motiv înseamnă a răspunde la întrebarea «de ce?»”.
 Funcția de autoreglare a acțiunii, prin care se imprimă conduitei un caracter
activ și selectiv. Eficiența reglatoare a motivației este dependentă, în egală
măsură de energizare și direcționare.
De reținut este faptul că motivația instigă, impulsionează, declanșează
acțiunea, iar aceasta, prin intermediul conexiunii inverse, influențează însăși baza
motivațională și dinamica ei.
58
Motivația acționează asupra tuturor componentelor sistemului psihic;
facilitează sau încetinește deliberările în funcție de scopurile acțiunii. De exemplu,
prin mecanismele de atenție, axate pe cuplul „concentrare-distragere”, motivația
influențează calitățile gândirii și ale deciziilor. La nivelul aptitudinilor, prin
mecanismele „interes-dezinteres” și „atracție repulsie”, motivația determină
mobilizarea persoanei pe timpul acțiunii sau integrarea sa în sistemul de relații
interumane.
VIII.2. IMAGINEA DE SINE ÎN PROCESUL MOTIVAȚIONAL
Imaginea de sine este concepția despre propria persoană, constituie o

reprezentare mentală și emoțională referitoare la ceea ce credem fiecare că suntem,
este punctul de plecare în tot ceea ce credem fiecare că suntem, este punctul de
plecare în tot ceea ce întreprinde omul, inclusiv raportarea sa la ceea ce a făcut și
face pentru a se evalua, a ști unde a ajuns și ce mai are de realizat în continuare, spre
a fi așa cum se percepe sau ar dori să fie.
Imagine de sine nu numai că determină încrederea în sine atunci când este
pozitivă, dar alimentează însăși motivația oricărei persoane, mai ales prin respectul
de sine ce-l impune și care la rândul său se răsfrânge în atitudinile și conduita
acestora cu cei din jur. Cu cât avem o imagine de sine mai bună, desigur realistă,
conform cu ceea ce suntem cu adevărat, cu atât suntem mai dispuși să ne implicăm,
să înfruntăm riscuri și să depășim obstacole, să obținem rezultate care să ne confirme
percepția proprie și să nu dezamăgim pe cei cu care lucrăm – șefi, colaboratori sau
subalterni.
Fiecare dintre noi trebuie să conștientizeze nevoia de a-și construi și menține
o autoimagine sănătoasă, așa cum o definește Richard Denny, specialist în teoria
motivațională și care ne spune cum să procedăm în acest scop. Iată regulile pe care
ni le recomandă să le urmăm pentru a ne făuri și consolida o imagine de sine solidă,
penetrantă și în planul motivării al preocupării de a obține rezultate superioare în
muncă. Acestea sunt:
59
1. Gata cu scuzele – nu căuta niciodată vreo scuză ca să-ți justifici eșecul și
realizarea scopurilor, a ambițiilor tale și în obținerea succesului. Nu sunt decât
scuze, și nu justificări. Așa că fă-ți o promisiune: „Nu voi mai căuta scuze”.
2. Fii mândru de tine – trece în revistă atributele fizice și mentale pe care le ai.
Încrede-te în tine și dă-i minții tale șansa de a arăta ce poate. Ești bun și vei fi
și mai bun.
3. Ai grijă de aspectul tău fizic – aspectul tău fizic este imaginea persoanei care
ai vrea să fii? Dacă exteriorul arată bine, asta te va ajuta mult să te simți și în
interior.
4. Verifică informațiile pe care le lași să-ți intre în minte. Imaginează-ți un
filtru sau o sită care împiedică să treacă o parte din gândurile neplăcute.
Înlocuiește gândul negativ cu unul pozitiv, scapă de gândurile rele.
5. Fii convins că poți – credința este un cuvânt puternic. Dacă tu crezi că poți,
rezultatul este, aproape cu siguranță, un succes. Crezând că nu poți, începi să
eziți.
6. Fă aserțiuni pozitive – vorbește pozitiv. Afirmațiile puternice de acest gen
au un impact colosal asupra conștientului. Ele sunt stocate în subconștient și
acesta se concentrează pe rezultatul dorit și astfel va deveni o realitate.
7. Nu te teme de greșeli – orice greșeală este o experiență din care poți câștiga
informații utile pentru viitor.
8. Fă acte de caritate – este imposibil să nu ai succes dacă ajuți alți oameni să
obțină ceea ce vor. Ajutându-i pe alții îți dezvolți stima de sine și încrederea.
9. Ai grijă în ce cercuri te învârți – dacă ești mereu în compania unor oameni
care îți subminează încrederea, ce au o atitudine negativă sau cinică și
disprețuitoare față de succes și realizări, ieși din mediul acela și încearcă să-ți
găsești un anturaj format din persoane cu atitudine pozitivă, entuziastă.
10.Fă-ți o listă a succeselor – fă o listă în care să treci fiecare experiență
încununată de succes prin care ai trecut, atât în viața profesională, cât și în cea
personală. În perioada de îndoială de sine și de lipsa încrederii, registrul
alcătuit te va ajuta să-ți recapeți încrederea.
60
Din aspectele prezentate mai sus reiese faptul că imaginea de sine îndeplinește
un rol deosebit de important în procesul de motivare, dar mai ales în cel de
automotivare. Imaginea de sine oferă o prognoză a performnțelor chiar mai corectă
decât coeficientul de inteligență.
Dacă imaginea de sine este dominată de îndoială, nesiguranță, teamă, firește
că toate acestea se vor resimți în atitudinile și comportamentul persoanei în cauză,
în tăria convingerilor și nivelul implicării sale în diverse acțiuni. Dacă imaginea de
sine se întemeiază pe credință, încredere, curaj și optimism, asemenea caracteristici
vor domina munca și conduita omului, profiunzimea motivării sal pentru a se implica
într-o întreprindere sau alta.
VIII.3. IERARHIA NEVOILOR
Piramida lui Maslow este un concept pe care psihologul Abraham Maslow îl

lansează în lucrarea „A Theory of Human Motivation” (1943), încercând să
descifreze motivațiile ce stau la originea acțiunilor umane. El ajunge la concluzia că
interesul propriu este forța motrică și, mai mult, că acest interes poate fi ierarhizat.
61
1. Pe nivelul cel mai jos sunt plasate nevoile fiziologice. Nevoia de hrană,
de apă, de adăpost, chiar nevoia de transport, adică acele nevoi care i-au forțat pe
oameni să lase deoparte instinctul de prădător, de animal, pentru a se asocia în
vederea supraviețuirii. Fără satisfacerea nevoilor de bază, ființa umană încetează să
subziste.
2. Nivelul următor, al doilea, este dedicat așa numitor nevoi ce țin de
siguranța personală. Nu are legătură cu nevoile fiziologice? Nu, e mai mult. Pentru
că siguranța personală transcende siguranța fizică, teama de a fi agresat, și face apel
la siguranța financiară (un venit minim garantat, un plan de pensii decent), siguranța
locului de muncă, siguranța care-ți permite acel confort psihic necesar funcționării
eficiente, eliberat de angoasele traiului de zi cu zi.
3. Al treilea nivel este dedicat nevoilor sociale, de apartenență. Omul simte
acest imbold de a intra în relații cu ceilalți, de a se încadra în grupuri sociale extinse.
Și vorbim aici de grupuri religioase, organizații profesionale, echipe sportive,
grupuri de simpatizați ai unei persoane sau cauze, sau chiar grupuri aflate la limita
legii. În forma lor restrânsă, grupurile sociale ce satisfac nevoia de aparență sunt
familia, partenerul de viață, colegii apropiați sau confidenții.
4. Pe nivelul al patrulea, Maslow plasează nevoia de recunoaștere socială,
încrederea în sine, respectul de sine. Jabberjaw, personaj făcut celebru de Hanna-
Barbera avea o vorbă „No respect!”, asta întrucât i se interzicea accesul doar pentru
că era un „biet” rechin. Râdem, dar lipsa respectului poate da naștere, cu vremea, la
sentimente de inferioritate, transformate în complex de inferioritate și inalienare
socială.
5. În sfârșit, ultimul nivel, al cincilea, este rezervat de Maslow dezvoltării
personale, autorealizării. Împlinirii potențialului. Hobby-urile, mai cu seamă cele
costisitoare (plăcerea de a călători, de a picta, de a învăța o limbă străină doar pentru
a citi un autor în original) se află în vârful ierarhiei piramidei nevoilor. Și e destul
de greu de atins.
De aici celebra „piramidă a nevoilor” sau „ierarhia nevoilor”, piramidă le fel
de cunoscută precum sora ei mai mare din Gizeh sau piramida de sticlă din fața
intrării muzeului Luvru.
62
VIII.4. TEHNICA DE AUTOANALIZĂ: CARE-ȚI SUNT

NEVOILE?
Aşează-te mai întâi în cerc împreună cu ceilalţi membri ai grupului, închide

ochii. Meditează asupra propriei persoane pe tema: „Cine sunt eu cu adevărat?”;
„Care-mi sunt nevoile reale în viaţa de zi cu zi, aici, acum?”. Nu pierde timpul
oferindu-ţi răspunsuri preconcepute, nominalizând nevoi despre care ai fost
învăţat că sunt normale. Caută-ţi propriile nevoi. Atâta vreme cât ele - sau măcar
o parte din ele - nu sunt satisfăcute, te vei simţi rău în propria-ţi piele şi doar tu eşti
de vină. Continuă să îţi pui întrebări: „Ce nevoi nu îmi sunt împlinite? Cum aş putea
să fac acest lucru?".
Ridică-te încet şi mergi prin cameră privind podeaua şi continuând să
meditezi. Acum, alege-ţi un partener. Aşezaţi-vă faţă în faţă! Stabiliţi un prim
contact privindu-vă! Cel care se hotărăşte primul întreabă: „Care sunt nevoile tale?”,
iar celălalt va răspunde.
Dacă s-a oprit, reia întrebarea: „Care sunt nevoile tale?”, „De ce anume ai
nevoie acum?”, „De ce altceva ai mai avea nevoie?”. Nu faceţi conversaţie!
Colegul tău se află acolo doar pentru a te asculta şi pentru a te stimula. Inversaţi
rolurile.
II. Dacă ați încheiat această primă etapă, te desparți şi cauți alt interlocutor.
Stabiliţi un prim contact privindu-vă! Cel care se hotărăşte primul întreabă: „Care
sunt nevoile tale?”, „De ce anume ai nevoie acum?”, „De ce altceva ai mai avea
nevoie?”. De data asta, încearcă să mergi un pic mai departe cu confesările.
Exprimă-ţi şi dorinţele mai fanteziste, mai greu de exprimat. Colegul tău va trebui,
pur şi simplu, să te asculte, fără a-şi da vreo părere. Nimic mai mult.
Nu faceţi conversaţie! Colegul tău se află acolo doar pentru a te asculta şi
pentru a te stimula. Inversaţi rolurile.
III. Dacă ați încheiat această etapă, te desparţi şi cauți alt interlocutor. Stabiliţi
un prim contact, privindu-vă! Cel care se hotărăşte primul întreabă: „Care sunt
63
nevoile tale?”, „De ce anume ai nevoie acum?”, „De ce altceva ai mai avea nevoie?”.
De data asta, încearcă să mergi un pic mai departe cu confesările. Exprimă-ţi şi
nevoile mai greu de exprimat. Colegul tău va trebui, pur şi simplu, să te asculte,
fără a-şi exprima vreo părere.
Continuă astfel să explorezi, cu un alt interlocutor, diferitele faţete ale
aceloraşi nevoi. Inversaţi rolurile.
La încheierea întregului exercițiu vor avea loc discuții în grupul comun.
Insistenţa te ajută să aprofundezi. Exerciţiul poate dura câteva ore şi se
poate desfăşura pe durata mai multor zile.
Număr de persoane: 2-20.
Durata: mai scurtă (15 minute) pentru afirmarea nevoilor şi mai lungă
(30-60 minute) pentru conştientizarea lor.
Suport material: niciunul
VIII.5. TEHNICA: IDENTIFICAREA VALORILOR

PERSONALE
Pentru identificarea valorilor personale se poate propune un joc atât pentru

echipa de animatori cât și pentru participanți.
Titlu: Valorile personale
Scop: ierarhizarea și prioritizarea valorilor
Categoria de vârsta: 12 ani-100 de ani
Număr de participanți: peste 3
Materiale: coli de hârtie și pixuri
Durata: 15 min
Locul de desfăsurare: interior - exterior
Ritmul: pasiv
Conținut:
 Fiecare participant va scrie pe colțurile unei coli de hârtie valorile care îl
determină să facă un anumit lucru.
64
 După ce scriu, terapeutul le spune că vor trebui să renunțe la una din valorile
scrise, rupând colțul respectiv și aruncându-l la coș.
 Apoi, pe rând, vor trebui să mai renunțe la încă 2 valori.
 La final se face evaluarea: cum s-au simțit renunțând la aceste valori, care au
fost criteriile de selecție de care au ținut cont etc.
VIII.6. DEZVĂLUIREA INCONȘTIENTULUI
Cum să facem să aflăm ce ne poate dezvălui Inconștientul?

Lăsând deoparte cazul celor ce preferă să consulte un psihanalist, să vedem în ce fel
trebuie să procedeze cel care, cu toată modestia, hotărăşte să se aşeze faţă în faţă cu
sine însuşi. Pentru asta, va avea nevoie să se folosească de Eu, adică de acea parte
din structura sa psihică ce intervine în mod conştient şi voluntar pentru a impune un
program.
Iată câteva recomandări:
1. Încercaţi să găsiţi o explicaţie pentru lucrurile care vi s-au întâmplat
în trecut, chiar dacă asta ar putea părea neimportant. Întrebaţi-vă fără teamă: de ce
am luat o decizie sau alta? Trecutul e trecut; prin urmare, ar fi logic să daţi dovadă
de o anumită obiectivitate, de o anumită capacitate de judecată în ceea ce-l priveşte.
Totuşi, s-a constatat că nu e deloc aşa, deoarece în inconştient vechile nedreptăţi
continuă să ne macine, ca şi cum s-ar fi petrecut ieri, iar încurcături care au avut loc
cu mult timp în urmă tot ne mai fac să roşim. Trebuie să înfruntaţi cu curaj, unul câte
unul, toate lucrurile care vă sunt dezagreabile. Nu încercaţi să vă minţiţi singuri,
pentru că ar fi stupid.
2. Străduiţi-vă să vă placă persoanele care vi se par dezagreabile şi, de
asemenea, de fiecare dată când vă simţiţi ameninţaţi de gânduri pesimiste, încercaţi
să vedeţi partea bună a lucrurilor, căci, de fapt, nu există nimic care să nu aibă şi
o parte pozitivă. Să presupunem, de exemplu, că vă pătaţi o haină cu cerneală. Prima
reacţie este de enervare: dar dacă vă gândiţi că, de fapt, nu vă plăcea deloc culoarea
hainei şi că pata ar fi un bun pretext s-o vopsiţi ori să vă luaţi ceva nou, atunci veţi
65
accepta mult mai uşor întâmplarea. Şi încă un exemplu: să presupunem că vă lăsaţi
cuprins de frica de a fi concediat. Această teamă nu vă va servi decât la scăderea
randamentului la serviciu şi la creşterea posibilităţii unei concedieri; pe de alta parte,
dacă încercaţi să vă convingeţi că nu aveţi de ce să vă temeţi şi, chiar dacă aţi avea,
concedierea nu ar fi sfârşitul lumii, pentru că puteţi oricând să vă găsiţi o slujbă mai
bună şi mai bine plătită, atunci angoasa de care suferiţi ar putea dispărea.
3. Încercaţi să notaţi tot ce vă trece prin cap, fără să vă gândiţi prea mult şi
fără să vă străduiţi să găsiţi o explicaţie logică pentru gândurile respective. Evident,
este vorba de gândurile care au un oarecare conținut emoțional, vi se par deosebite.
Aceasta se poate face ținând un Jurnal intim format hârtie sau electronic pe laptop,
tabletă sau smartfone.
4. Gândiţi-vă la copilăria dumneavoastră. Dacă, în mod instinctiv, există
vreo amintire care vă deranjează, încercaţi să v-o amintiţi în cele mai mici detalii,
cu fidelitate faţă de propria persoană, fără să încercaţi să vă minţiţi, ori să inventaţi.
5. Reflectaţi la defectele pe care le aveţi, faceţi o listă cu ele şi întrebaţi-vă
care sunt cele mai noi. Străduiţi-vă să aflaţi de ce, cum şi când au apărut. Poate că le
veţi găsi cauzele şi, astfel, un mod de a vă descoperi adevărata personalitate.
6. Nu vă temeţi să vorbiţi cu alţii despre îndoielile dumneavoastră, mai
ales dacă aceştia nu sunt prieteni sau apropiaţi. Orice ocazie e bună pentru a porni
un dialog; aceste confidențe vă vor fi benefice, chiar cu riscuI să fiţi crezuţi pisălogi
de către cei ce vor fi nevoiţi să vă asculte. Adesea, unele lucruri devin conştiente
dintr-odată, stimulate de discuţia purtată cu un străin.
IX. DEZVOLTAREA EMOȚIONALĂ
Inteligenţa emoţională se referă la mai buna înţelegere a emoţiilor, gestionarea

eficientă a propriilor emoţii, înţelegerea celor din jur şi îmbunătăţirea imaginii
personale. Emoțiile sunt o sursă utilă de informație care ne ajută să ne descurcăm în
mediul social.
66
Inteligența emoțională reprezintă, pe de o parte, capacitatea de a identifica, de
a înțelege, de a accepta propriile emoții și de a le exprima într-un mod cât mai
sănătos și controlat, iar pe de altă parte reprezintă aptitudinea de a percepe și de a
interpreta corect emoțiile celor din jur.
Inteligența emoțională include patru tipuri de abilități: perceperea emoțiilor,
utilizarea emoțiilor, înțelegerea emoțiilor și gestionarea emoțiilor.
Termenul „Inteligenţă Emoţională” a fost adus în atenţia publicului larg de
psihologul american Daniel Goleman prin cartea cu acelaşi nume, în 1995.
IX.1. COMPONENTELE INTELIGENȚEI EMOȚIONALE
Prezentăm mai jos cele cinci componente ale inteligenţei emoţionale, aşa
cum au fost prezentate de Daniel Goleman:
 Conştientizarea de Sine sau Autoconştientizarea.
Se referă la cunoaşterea propriilor trăiri emoţionale, puncte forte, slăbiciuni,
factori motivanţi, valori şi scopuri. Totodată, este conştientizat efectul acestora
asupra celorlalţi.
Conștientizarea de sine este acea caracteristică ce ne determină să avem o
evaluare realistă asupra propriei persoane, să știm cum reacționăm în anumite situații
și să avem capacitatea de a ne evalua, prin lupa încrederii și a respectului de sine,
într-un mod autocritic non-lezant. O conștientizare de sine sănătoasă presupune și
cunoașterea, înțelegerea și acceptarea slăbiciunilor, motivației, scopurilor, dar și a
punctelor noastre forte. Un simț al umorului în cadrul acestei componente este și el
binevenit. Un alt aspect important al acestei componente a autoconștientizării este și
cântărirea obiectivă a efectelor pe care emoțiile și acțiunile noastre le au asupra celor
din jur.
 Auto-Reglarea Emoţională
Se referă la controlul şi eventual redirecţionarea trăirilor şi impulsurilor
emoţionale cu caracter disruptiv.
67
Fiecare dintre noi cunoaște o persoană impulsivă, care, imediat după o ieșire
puternic emoțională, de cele mai multe ori își regretă faptele, spunând despre sine că
e „iute la mânie”. Ei bine, a doua caracteristică pentru o inteligență emoțională solidă
este managementul emoțiilor sau auto-reglarea emoțională. Ce înseamnă acest
lucru? Adică trebuie să posedăm abilitatea de a nu ne lăsa „duși de val” atunci când
nu e cazul. Auto-reglarea stărilor presupune să ne redirecționăm impulsurile acelea
care sunt distrugătoare atât pentru noi, cât și pentru cei din jurul nostru, iar aceasta
vine la pachet cu anularea așa-numitei judecăți pripite. Să-ți poți potrivi și modela
gândurile, dorințele și acțiunile nu este o calitate de-a gata, ea trebuie, de cele mai
multe ori, obținută prin răbdare și exercițiu.
 Motivaţia
Se referă la motivaţia de a atinge scopuri stimulată de simpla mulţumire
generată de realizarea acestora, şi nu de recompensele externe.
Motivația se referă la abilitatea de a găsi acei factori determinanți pentru o
anumită acțiune, care sunt intrinseci, și nu generați de recompense exterioare.
Atingerea unui scop propus, împlinirea unei acțiuni ar trebui să aducă satisfacție.
 Empatia
Persoanele empatice vor lua în considerare impactul deciziilor proprii asupra
celorlaţi, în special la nivel emoţional.
DEX-ul spune despre „empatie” că este o formă de intuire a realității prin
identificare afectivă. Adică persoanele cu un nivel ridicat de empatie se pun în pielea
celuilalt atunci când sunt nevoite să ia o decizie sau să acționeze în vreun fel.
Cântăresc impactul și gradul în care ceea ce urmează să săvârșească îi va atinge pe
cei din jur.
 Abilităţile Sociale
Se referă la construirea unor raporturi interpersonale care să permită
direcţionarea activităţilor comune în direcţia dorită.
Suntem niște animale sociale (Zoon politikon – Aristotel; expresia „politikon”
vine de la cuvântul „polis” care înseamnă cetate), nu putem trăi prea mult timp într-
o însingurare etanșă, oricât de introvertiți am fi. Ce înseamnă să ai abilități sociale?
Să știi să-ți clădești relații interumane, să ai un soi de maleabilitate în managementul
68
acestor raporturi interpersonale, a căror finalitate să fie atingerea obiectivelor și
canalizarea acțiunilor înspre direcția urmărită. Veste bună pentru cei care nu sunt
„dotați” cu asemenea calități: aceste abilități sociale, dacă nu sunt înnăscute, se pot
dobândi. Evident, prin exercițiu.
Pentru dezvoltarea elementelor de inteligenţă emoţională este necesară
exersarea, precum şi utilizarea feedback-ului celorlalţi în raport cu propria
performanţă.
IX.2. EMOȚIILE ȘI GESTIONAREA CORECTĂ A

ACESTORA
Primul pas, cel mai simplu, pentru a ieși din hora emoțiilor distructive, putând
în acest fel să investim rațiunea cu un rol principal în scenariul de viață pe care îl
trăim, este să nominalizăm emoția pe care o trăim și să-i spunem pe nume: „You
name it, you tame it” („numești ceva, îmblânzești acel ceva”), cum spune englezul.
În ceea ce privește nominalizarea și clasificarea emoțiilor, Tony Robbins
(2015), ne propune să ne raportăm „generic” la 10 de tipuri de emoții, să le numim
șabloane emoționale. Paleta emoțiilor este cu siguranță mult mai variată, dar, pentru
a simplifica lucrurile, vom încerca să ne raportăm la zece tipuri de emoții pe care le
structurează Robbins:
 Prima categorie, cuprinde emoțiile care ne dau un sentiment de inconfort.
Nu sunt emoții intense și am putea enumera printre senzațiile generate de aceste
sentimente plictiseala, nerăbdarea, o stare de jenă.
 Al doilea tip de emoții sunt cele din categoria frică, putând să varieze de la
îngrijorare, preocupare, grijă, teamă, efectiv frică, groază sau o senzație de terifiere.
 Al treilea tip, sunt cele pe care le vom numi emoții ale suferinței, care aduc
cu sine un pregnant sentiment de pierdere (fizică, sufletească, materială).
 Al patrulea tip de emoții sunt cele care provoacă furie, ponind de la o stare
de iritare evidentă până la enervare profundă și dezlănțuire de reacții extreme.
69
 Al cincilea tip de emoții sunt cele generatoare de frustrare. Aceste emoții ne
provoacă un sentiment de neputință, ca și cum ceva sau cineva ne ține, contrar voinței
noastre, pe loc sau nu ne lasă să avansăm în direcția dorită.
 Al șaselea tip de emoții se referă la cele generatoare de dezamagire. De
fiecare dată când standardele noastre nu sunt îndeplinite, de către noi sau oamenii din
viața noastră, trăim un sentiment de dezamăgire.
 Al șaptelea tip de emoții sunt cele ale vinovăției sau regretului.
 Al optulea tip de emoții sunt cele care ne fac să ne simțim inadecvați unui
context de viață, inoportuni, nesemnificativi față de un etalon cu care comparăm.
 Cel de-al nouălea tip de emoții sunt cele în care ne simțim deprimați,
copleșiți în mod negativ, fără speranță, depresivi.
 Al zecelea tip de emoții sunt cele care ne fac să ne simțim singuri și care aduc
cu sine un sentiment de separare și de izolare.
Făcând primul pas de identificarea emoției pe care o trăim, cu una dintre cele
zece categorii de mai sus („Ah, acum mă simt singur” sau „Acum mă simt furios”,
etc.), ne ferim să catalogăm emoția drept fiind bună sau rea („Nu este bine, iarăși
mă simt nesemnificativ”). O acceptăm („Accept că mă simt nesemnificativ”) în viața
noastră și o tratăm cu respect încercând să o vedem ca pe un semnal care ne atrage
atenția și ne furnizează un mesaj („Oare de ce mă simt nesemnificativ?”).
Faptul că apreciem mesajul pe care ni-l transmite o emoție este cel de-al
doilea pas în gestionarea emoției.
Ca să găsim acel mesaj, putem să:
1. Analizăm modul în care percepem lucrurile: „Cum aleg să percep
lucrurile?”, „Ar putea exista și un alt mod în care să aleg să văd lucrurile”,
„Ce trebuie să cred! să nu cred, ca să văd lucrurile în lumina aceasta?”, „Ce
experiență trecută mă influențează, ca să văd lucrurile în felul acesta?”
2. Analizăm modul în care comunicăm: „Cum am cerut ceea ce vreau să
primesc?”, „Reacția pe care o primesc ar fi fost alta, dacă aș fi comunicat
altfel?”, „Primesc ceea ce comunic?”, „Cum trebuie să comunic ca să primesc
ceea ce vreau?”
70
3. Modul în care ne comportăm: „Modul în care m-am comportat este unul
corect?”, „Cum aș fi reacționat eu dacă cealaltă persoană s-ar fi comportat la
fel?”, „Sunt mulțumit de felul în care m-am comportat?”, „Într-o situație de
viață asemănătoare, m-am comportat mai bine?”, „Există ceva ce aș fi putut
face diferit?”
Cel de-al treilea pas este acela al curiozității. Ne tratăm emoția dintr-o stare
de curiozitate și interes. Pornim de la o setare specifică a direcției în care vrem să
fim adresându-ne întrebarea: „Cum aș vrea să mă simt de fapt?” și „Ce ar trebui să
cred pentru a putea să mă simt în felul în care îmi doresc?”. Înțelegând contextul în
care s-a generat acel tip de emoție: „Ce trebuie să cred ca să mă simt în felul acesta?”
și văzând în fiecare emoție un semnal de atragere a atenției, emoțiile devin adevărate
lecții despre noi și contextul de viață în care trăim: „Ce pot învăța din această
emoție?”.
Următorul pas este cel de creștere al nivelului de încredere, reamintindu-ne
că în trecut au fost situații în care am gestionat bine sau mai bine emoția din prezent.
Rememorăm o experiență concretă în care noi am ieșit învingători și nu emoția trăită.
Cel de-al cincilea pas în gestionarea emoției este cel al certitudinii.
Certitudinea că există cel puțin 3-4 moduri diferite în care am putea reacționa sau
vedea altfel față de prima reacție. Reușim să vedem fațete diferite ale problemei
adresându-ne întrebarea: „Ce altceva poate însemna această situație de viață în care
mă aflu?”
Și în final, ultimul pas este cel de creștere al nivelului de încântare și
entuziasm pentru capacitatea noastră de a trata emoția trăită ca pe o lecție de viață.
Starea de încântare se materializează cel mai bine trecând la acțiune (comunicând
altfel, sau modificându-ne comportamentul sau alegând să vedem lucrurile dintr-o
altă perspectivă) și exersându-ne capacitatea de a gestiona emoțiile, așa cum
exersăm o grupă de mușchi la sală. Trecând la acțiune, imediat ce am parcurs acest
proces de identificare și înțelegere a emoției, ne crește enorm șansele de reușită.
Până la urmă, nu degeaba se spune: „Kill the monster, while is little” (Omoară
monstrul cât este mic).
71
Emoțiile puternice produc modificări ale ritmului respirator, perturbă
procesele mentale. De exemplu, o ființă foarte emotivă, atunci când va fi pusă în fața
unui examen, va deveni foarte emoționată, gândirea va fi perturbată, accesul la
memorie va fi foarte dificil, abia va reuși să vorbească coerent, respirația va deveni
agitată, iar pulsul va crește.
IX.2. DEZVOLTAREA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE
Dezvoltarea Inteligenți emoționale cere conştientizarea sentimentelor,

ascultarea vocii interioare şi canalizarea sentimentelor în comunicări şi acţiuni
constructive. Conform lui Peter Salovey (1993), inteligenţa emoţională cuprinde
cinci dimensiuni: conştiinţa de sine, direcţionarea emoţiilor, motivaţia,
recunoaşterea emoţiilor celorlalţi şi gestionarea relaţiilor.
Conştiinţa de sine este probabil cea mai importantă abilitate pentru că ne
permite să exercităm un control de sine. Conştiinţa de sine ne face să ne ascultăm
inima, să ne exprimăm sentimentele în mod deschis şi să ne canalizăm energia în
mod constructiv. Ideea nu este de a reprima sentimentele sau de a suprima emoţiile
– fiindcă fiecare sentiment are valoarea şi semnificaţia sa – ci să echilibrăm o balanţă
care are pe un taler gândirea raţională şi pe celălalt emoţiile, şi să facem ceea ce
Aristotel consideră munca cea mai dificilă a voinţei: „Oricine se poate înfuria – asta
e uşor. Dar să fii furios pe persoana potrivită, în măsura potrivită, la timpul potrivit,
pentru scopul potrivit şi în modul potrivit - asta nu e uşor” (Aristotel - Etica
Nicomahică)
Emoţiile negative cum ar fi furia stresul, anxietatea, depresia, neîncrederea,
tensiunea, remuşcările nu numai că împiedică o comunicare eficientă, ci ne şi
învăluie într-o aură de negativitate şi pesimism. Consecinţele pot fi periculoase
fiindcă alimentează agresivitatea care se propagă asupra celor din jur. De obicei,
violenţa îşi găseşte rădăcina în aceste stări negative care par a se transforma în
justificări perfect valabile pentru a recurge la violenţă. A învăţa să identifici şi să
transmiţi emoţiile este o caracteristică importantă a inteligenţei emoţionale.
72
Capacitatea de a recunoaşte şi de a controla emoţiile, pe de o parte, şi de a
comunica şi lucra cu alţi oameni pe de alta, sunt provocări ale inteligenţei emoţionale
care ne asistă la serviciu sau la şcoală şi în relaţiile interpersonale.
Cum să îți dezvolți inteligența emoțională?
Iată câțiva pași de bază asupra cărora e bine să reflectezi și îi poți implementa
imediat:
 Urmărește care sunt lucrurile, oamenii, situațiile în care simți anxietate,
stres, agitație. Încearcă să le analizezi la rece și să vezi ce le determină;
 Străduiește-te să fii deschis(ă) la lucruri noi, dă un impuls curiozității tale
interioare; oricât poate suna de banal una dintre practicile de a te deschide la
lucruri noi poate începe, de exemplu, cu schimbarea drumului pe care mergi
în fiecare zi la serviciu. Încearcă și vei vedea că îți va fi mult mai ușor să
reacționezi la orice înseamnă NOU în viața ta;
 Simte-i pe ceilalți; chiar dacă până acum nu ai trecut un test de inteligență
emoțională sau nu ai fost la cursuri de inteligență emoțională, empatia e un
lucru ușor de experimentat și de „antrenat” pentru noi toți; pune-te în pielea
celui de lângă tine și vezi cum te face asta să te simți;
 Caută sa rămâi optimist, străduiește-te de fiecare dată să comunici pozitiv și
să te faci bine înțeles și urmărește să te cunoști în fiecare zi, să îți înveți
reacțiile, modul de a gândi, de a relaționa cu ceilalți.
Pentru fiecare dintre acești pași poți ține un jurnal scurt în care să notezi câteva
idei în fiecare zi.
IX.3. TEHNICA: „ANCORARE ÎN STĂRI RESURSĂ”
În multe situații din viața sa, omul se află în poziția de a se îndoi de resursele
pe care le are. O idee emerge din suma experienței pe care psihologii au dobândit-o
până în prezent: avem întotdeauna resursele necesare, dificultatea constă în a avea
această siguranță și de a reuși să ne antrenăm în acțiune resursele necesare.
73
Prezentăm mai jos o tehnică/un plan prin care putem evoca la nevoie forța necesară
pentru a ne rezolva problemele.
a. Identificați situația în care doriți să dispuneți de un plus de resurse.
b. Identificati resursa dorită, de exemplu curajul.
c. Verificați dacă resursa corespunde nevoii dumneavoastră, întrebându-vă:
„Dacă aș putea dispune de această resursă, aș utiliza-o în mod real?”. Dacă
da, continuați. Dacă nu, reveniți la punctul b.
d. Găsiți o ocazie în mintea dvs, în care ați dispus de această resursă.
e. Selecționați ancorele pe care le veți utiliza în fiecare din cele trei principale
sisteme de reprezentare (vizual, auditiv și kinestezic intern).
f. Schimbați locul și, în plan imaginar, plonjați complet în trăirea acestei stări
de resursă. Retrăiți-o! Când ea a atins valoarea sa maximă, schimbați valoarea
și ieșiți din ea.
g. Retrăiți această stare de resursă și când ajungeți la valoarea sa maximă, fixați
cele trei ancore. Mentineți starea cât doriți, apoi schimbați-o.
h. Testați asociația, activând ancorele și verificând că ajungeți la starea resursă.
Dacă nu sunteți mulțumit, repetați etapa a 7-a (g.).
i. Identificați semnalul care vă indică o situație dificilă, în care doriți să utilizați
resursa dumneavoastră. Acest semnal vă va aminti să utilizați ancora
dumneavoastră.
După cum ați putut constata, resursele există mereu și atunci căile de
conștientizare a lor pot fi întotdeauna găsite.
IX.4. TEHNICA: „AFIRMARE ȘI PUTERE”
Acesta este un exerciţiu de afirmare ceva mai subtil decât cel anterior. Aşezaţi-
vă faţă în faţă, pe două linii paralele. Unii dintre voi vor constitui linia A, ceilalţi
linia B.
Cei din linia A vor avea iniţiativa.
74
Obiectivul lor va fi să îi atingă – emoţional – pe cei din linia B, privindu-l
de aproape sau de departe, deplasându-se în jurul lor, dar fără a-l atinge fizic. Vor
putea folosi tot soiul de cuvinte adecvate, emoţionante, fie ele false ori adevărate.
Cei din linia B nu vor trebui să se lase angajaţi într-un joc de forţă spunându-şi, de
exemplu: „Nu mă voi lăsa emoţionat! Voi rezista! ".
Începeţi.
Dacă eşti din linia A, încearcă să-ţi „atingi" partenerul folosindu-te şi de alte
mijloace, dacă cele iniţiale nu au avut succes. Dacă vei reuşi, partenerul va trebui
să spună: „OK, ai reuşit, sunt «atins»", (atingerea însemnând orice tip de
sentiment, fie el pozitiv sau negativ: teamă, tristeţe, agresivitate, frustrare, un surâs.)
Schimbaţi rolurile. Schimbaţi-le indiferent că ai reuşit sau nu să-ţi „atingi"
partenerul.
Împărtăşiţi-vă, la final, 3 minute unul altuia trăirile, sentimentele încercate de-
a lungul exerciţiului.
X. DEZVOLTAREA PERSONALĂ PRIN

MANAGEMENTUL STRESULUI
X.1. STRESUL PSIHIC
Stresul este definit de D. R. Earnest și W. O. Dwyer (2010) ca o stare

emoțională sau fizică determinată de expunerea la o situație provocatoare. Situațiile
sunt percepute ca fiind amenințătoare în funcție de încrederea pe care individul o are
în propria posibilitate (capacități, resurse) de a face față situațiilor dificile. De aceea,
specialiștii au nuanțat terminologia, pentru a diferenția noțiunile de stres și stres
perceput (perceived stress) – impresia puternic subiectivă a individului legată de
„circumstanțele sau condițiile care amenință, provoacă sau dăunează capacităților
sale psihice și fizice” (Compas, 2004).
75
Jonas şi Crocq (1996), bazându-se pe diverse lucrări de specialitate, propun
următoarea definiţie: „Stresul este o reacţie fiziologică şi psihologică de alarmă, de
mobilizare şi de apărare a organismului (sau, mai bine, a individului, a persoanei)
faţă de o agresiune, o ameninţare sau chiar s-ar putea spune – faţă de o situaţie
trăită neobişnuită”.
Stresul reprezintă „reacția fizică, mentală sau emoțională în fața tensiunii,
conflictelor sau presiunilor” (Fontana și Abouserie, 1993). Este vorba așadar despre
răspunsul nespecific pe care îl dă organismul la situațiile care sunt percepute ca fiind
amenințătoare sau provocatoare. De exemplu, atunci când este pusă în pericol
siguranța individului, vor fi activate automat reacții de tipul „luptă sau fugi/fight or
flyght” pentru a scăpa de pericol. În viitor situația amenințătoare va fi evitată sau va
fi gestionată (în virtutea mecanismelor adaptative formate în contextul
adversităților). De menționat existența a două fațete ale stresului: stresul nociv sau
distresul şi cel pozitiv sau eustresul.
Distresul este resimțit ca o stare negativă, cauzată de impresia că resursele
proprii sunt insuficiente pentru a face față factorilor perturbatori). Eustresul are un
efect vitalizant, fiind caracterizat de o stare emoțională pozitivă, generată de
evenimente plăcute din viața individului (apropierea momentului căsătoriei,
aniversării zilei de naştere, organizării unei petreceri cu cei dragi, etc.).
Eustresul corelează cu starea de bine psihic. Distresul intens sau prelungit
afectează funcționalitatea la nivel biologic şi psihic.
Stresul anticipativ (anticipative stress) este un concept introdus de către M.
A. Gold și S. B. Friedman, 2000) și se referă la starea pe care indivizii o
experimentează din teama de necunoscut sau atunci când aceștia își fac griji în
legătură cu factori stresori posibili.
De subliniat faptul că stresul, cu o intensitate scăzută sau moderată nu are
efecte negative. H. Selye (1993) menționează că stresul moderat antrenează
componente fiziologice (de exemplu creșterea pulsului) specific răspunsului luptă
sau fugi. Strategiile de adaptare se crează în contextul confruntării cu adversitățile.
Însă expunerea prelungită la astfel de stimuli stresori constituie solicitări care
76
depășesc resursele fizice sau psihice ale individului, putând să apară efecte la nivel
somatic sau socio-emoțional.
În opinia Doinei Cosman (2010, p. 297), principalele cauze ale stresului psihic
sunt:
- Supraîncărcare prin sarcini multiple și în condiții de criză de timp
(necunoaștere a duratei solicitării);
- Perceperea de către subiect a unei amenințări ca reale/imaginare (inclusiv a
celei fizice);
- Izolarea sau sentimentul restrângerii libertății, precum și a contractului social;
- Apariția unui obstacol (fizic sau psihologic) în decursul activității resimțit ca
un sentiment de frustrare;
- Presiunea grupului social (favorabilă excesiv sau nefavorabilă) generatoare a
temerii de eșec sau dezaprobare;
- Perturbări generate de agenții fizici, chimici sau biologici, care scad rezistența
adaptativă a organismului, inclusiv în sfera proceselor psihice.
Conform scalei de evenimente de viaţă ale lui Holmes şi Rahe (1967) (Social
Readjustment Rating Scale - vezi tabelul 2) frecvenţa diverselor evenimente de viaţă
stresante atrag după sine importante reacţii de adaptare ale individului. Scala
cuprinde 43 de evenimente considerate stresante, cei doi autori alocând fiecărui
eveniment valori ale stresului de la 0 la 100, aceasta incluzând atât evenimente care
sunt percepute ca fiind negative, cât și întâmplări care pot trece, de obicei, drept
pozitive.
Scala stresului a lui Holmes și Rahe
Rang Eveniment Nr. Rang Eveniment Nr.

pct. pct.
1 Decesul partenerului de 100 23 Părăsirea casei 29
căsnicie părintești de către copii
2 Divorţul 73 24 Neplăcerile cu rudele 29
3 Despărțirea de partenerul 65 25 Succesul personal 28
de căsnicie
4 Pedeapsa cu arest 63 26 Începutul sau sfârșitul 26
activității în câmpul
muncii a partenerului
77
5 Decesul unui membru de 63 27 Începutul sau sfârșitul 26
familie apropiat şcolii
6 Vătămarea sau boala 53 28 Modificarea condiţiilor 25
personală de viaţă
7 Căsătoria 50 29 Modificarea tabieturilor 24
8 Pierderea locului de muncă 47 30 Neplăceri cu superiorii 23
ierarhici
9 Reconcilierea cu 45 31 Modificare în timpul și 20
partenerul de căsnicie condițiile de muncă
10 Pensionarea 45 32 Mutarea în altă locuință 20
11 Modificările în starea de 44 33 Schimbarea şcolii 20
sănătate a unui membru al
familiei
12 Graviditatea 40 34 Modificarea activităților 19
din timpul liber
13 Dificultățile sexuale 39 35 Modificări în activitățile 19
obștești
14 Creșterea familiei 39 36 Modificarea activităților 18
sociale
15 Modificările legate de 39 37 Micile datorii 17
profesie
16 Modificarea veniturilor 38 38 Modificarea 16
obișnuințelor de somn
17 Decesul unui prieten 37 39 Modificarea frecvenței 15
apropiat reuniunilor familiare
18 Schimbarea profesiei 36 40 Modificarea 15
obiceiurilor de consum
19 Numărul are de 35 41 Concediul 13
controverse cu partenerul
20 Primirea unui credit 31 42 Crăciunul 13
important
21 Denunțarea unui împrumut 30 43 Contravențiile 11
neînsemnate
22 Modificările în domeniul 29
responsabilității
profesionale
(Sursa: Berndt, Christina (2014), Reziliența. Secretul puterii psihice. Cum devenim
mai rezistenți la stres, depresii și epuizare psihică, Editura All Educational,
București, p. 199)
78
X.2. MECANISMELE INSTINCTIVE DE APĂRARE
ÎMPOTRIVA STRESULUI
X.2.1. Reziliența
În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, termenul de rezilienţă este definit
ca fiind o caracteristică a unui metal sau aliaj de a rezista la şocuri. Folosirea
conceptului de rezilienţă în ştiinţele socio-umane semnifică o schimbare majoră de
paradigmă asupra fiinţei umane.
Astfel, deficienţele ca: boala, vulnerabilităţile, suferinţele, nu mai apar în prim
planul existenţei umane, ci dimpotrivă, este evidenţiat caracterul persoanei de a
supravieţui şi chiar de a se dezvolta în urma şocurilor distructive la care a fost expus.
Pentru prima dată în istoria umanităţii, conceptul de reziliență a fost utilizat
de filosoful umanist Francis Bacon, în anul 1626, în lucrarea sa Sylva Sylvarum, fiind
preluat apoi de filosoful platonician Henry More (1668) în lucrarea sa Dialoguri
divine şi aplicat în psihologie de Boris Cyrulnik (2005). Acest concept, explică în
termeni foarte simpli capacitatea unei persoane de a-şi reveni în urma unor
experienţe de viaţă copleşitoare. Rezilienţă sau a fi rezilient înseamnă:
- capacitatea de a face faţă cu succes unor schimbări continue majore;
- capacitatea de a-ţi păstra sănătatea şi energia când te afli sub presiune
constantă;
- capacitatea de a-ţi reveni rapid după eşecuri;
- capacitatea de a depăşi adversităţile;
- capacitatea de a găsi un nou mod de a munci şi de a trăi când cel vechi nu mai
este posibil;
- capacitatea de a face toate aceste lucruri fără a acţiona într-o manieră
distructivă sau disfuncţională.
În accepțiunea lui Șerban Ionescu și Colette Jourdan-Ionescu (2013) reziliența
poate fi definită astfel:
 capacitatea de a se dezvolta bine pe plan psihic, chiar dacă survin unele
evenimente cu caracter destabilizator, chiar dacă condițiile de viață sunt
79
dificile, în ciuda traumatismelor uneori severe sau capacitatea de adaptare
rapidă la adversitate sau la nenorocire, capacitatea de a se recupera după astfel
de situații;
 rezultatul ce constă în absența unor tulburări mentale în situații cunoscute sau
după consumarea acestora, situații ce pot provoca asemenea tulburări;
 procese ce implică o interacțiune între subiect-mediu și factorii de protecție
(de mediu, familiali și individuali) ce moderează riscul și adversitatea.
O persoană cu o bună rezilienţă, care întâmpină evenimente de viaţă marcante
ce-i schimbă cursul vieţii, reuşeşte să se adapteze mai bine la tot ceea ce înseamnă
element stresor, fără a avea sentimente de furie, tristeţe, mânie, dezamăgire,
pierdere, nelăsându-se copleşiţi de intensitatea acestor trăiri.
Ei reuşesc să transforme toate aceste experienţe în lecţii de viaţă, care-i fac să-
şi continue drumul vieţii, fiind mai puternici şi mai disciplinaţi.
Cu toate că în literatura de specialitate nu există o definiție general acceptată,
unică a rezilienței, Șerban Ionescu (2013, p. 27) evidențiază existența a două puncte
esențiale regăsite în majoritatea definițiilor, și anume:
 reziliența caracterizează o persoană care a trăit sau trăiește un eveniment cu
character traumatizant sau adversitate cronică și care dă dovadă de o bună
adaptabilitate (ceea ce are semnificații diferite, în funcție de vârsta sa și de
contextul sociocultural în care trăiește);
 reziliența este rezultatul unui proces interactiv între persoană, familie și
mediul său înconjurător.
Reziliența a fost definită ca abilitatea de recuperare din adversitate (Wagnild,
2009a) și ca o caracteristică pozitivă de personalitate care evidențiază o adaptare
individuală și moderează efectele negative ale stresului (Wagnild și Young, 1993).
Cei doi autori au elaborat chiar și o scală de evaluare a rezilienței pornind de la
interviurile pe care le-au avut cu 24 de femei ce au trăit evenimente stresante de viață
și s-au adaptat foarte bine, având un nivel ridicat al moralului și al implicării sociale.
Wagnild și Young (1993), au identificat cinci componente ale rezilienței, pe baza
datelor obținute în urma cercetării efectuate, și anume:
80
1. calmul (seninătatea) – este exprimat prin tendința de a lua lucrurile așa cum
sunt, păstrând o stare de calm în majoritatea situațiilor, adoptând o perspectivă
echilibrată asupra experiențelor pe care viața le oferă în vederea reducerii
reacțiilor extreme la adversitate;
2. perseverența – reprezintă să persiști în ciuda adversității sau a descurajării,
continuarea luptei pentru reconstruirea vieții, rămânerea implicat în situație
dând dovadă de autodisciplină;
3. încrederea în sine – capacitatea de a conta pe sine, să-și recunoască forțele și
limitele;
4. capacitatea de a da sens, de a realiza că există lucruri pentru care merită să
trăiești, să realizezi că ai scopuri de atins în viață sau că unele deja au fost
atinse;
5. solitudinea existențială – corespunde prezenței unui sentiment de unicitate și
de libertate, realizarea faptului că fiecare persoană are un parcurs unic al vieții,
chiar dacă unele situații pot fi împărtășite cu alte persoane în timp ce altele
trebuie să fie înfruntate de unul singur. (apud Ionescu, Jourdan-Ionescu, 2013,
p. 83)
În definiţia rezilienţei, apar termenii de adversitate sau situaţie stresantă,
persoana rezilientă fiind cea care este capabilă să spună DA vieţii acolo unde viaţa
spune NU.
Aşadar, rezilienţa individului faţă de stresul existenţial, reprezintă o
construcţie permanentă pe parcursul întregii vieţi, fiind rezultanta confruntării dintre
caracteristicile personale şi factorii de mediu, beneficiind de aportul educaţiei şi de
suportul grupului de apartenenţă în această confruntare.
Stresul este un element omniprezent în cadrul societăţii contemporane, iar
necesităţile de adaptare permanentă la o lume în care să putem convieţui, vin ca o
consecinţă firească. Stresul apare atunci când individul este confruntat cu cerinţe
care depăşesc capacităţile lui de moment.
Rezilienţa psihică, coroborată cu utilizarea mecanismelor de coping,
reprezintă cel mai bun mod de a face faţă stresului.
81
X.2. METODA E.M.A.A.: EVITĂ, MODIFICĂ,
ADAPTEAZĂ-TE ȘI ACCEPTĂ
Deși stresul este o reacție automată a sistemului nervos, unii factori de stres
pot fi prevăzuți – locul de muncă, o ședință cu șeful, consiliile de familie. Când ai
de-a face cu astfel de factori de stres previzibili, poți schimba situația sau reacția.
Când o faci, este bine să iei în considerare regula E.M.A.A.: evită, modifică,
adaptează-te sau acceptă.
Evită stresul inutil
Nu este sănătos să eviți o situație pe care oricum o vei înfrunta la un moment
sau altul, indiferent cât de stresantă este, însă ai fi surprins să afli cât de multe aspecte
stresante poți elimina.
Învață să spui „NU”. Trebuie să-ți cunoști limitele și să ți le respecți.
Indiferent că este vorba de viața profesională sau personală, să-ți asumi mai multe
sarcini decât poți este o rețetă sigură pentru stres. Învață să faci distincția între
lucrurile pe care „trebuie” să le faci și cele pe care „ești obligat” să le faci și învață
să spui „nu” când ți se pare că este prea mult pentru tine.
Evită oamenii care te stresează. Dacă o persoană îți cauzează în mod constant
stres în viață, limitează timpul pe care îl petreci cu acea persoană sau renunță la
prietenia cu ea.
Preia controlul asupra mediului în care te afli. Dacă știrile te stresează,
închide televizorul. Daca ești încordat in trafic, alege o cale mai lungă, dar mai
liberă. Dacă magazinele ți se par prea aglomerate, fă-ți cumpărăturile online.
Revizuiește-ți lista cu lucruri de făcut. Verifică-ți programul de lucru,
obligațiile cotidiene și alte responsabilități. Dacă ți se pare că sunt prea multe, fă
distincția între cele pe care „trebuie” să le faci și cele pe care „ești obligat” să le faci.
Lasă la finalul listei lucrurile care nu sunt cu totul necesare sau șterge-le de pe listă.
82
Modifică situația
Dacă nu poți evita o situație cauzatoare de stres, încearcă să o modifici.
Deseori, acest lucru înseamnă că trebuie să schimbi modul în care comunici sau
acționezi în viața ta zilnică.
Exprimă-ți sentimentele în loc să le ții în tine. Dacă cineva sau ceva te
deranjează, fii mai ferm și comunică ce ai de spus într-o modalitate deschisă și
respectuoasă. Dacă ai de învățat pentru examen și colega ta de cameră doar ce a
intrat și e dornică de povești, spune-i direct și deschis că ai doar 5 minute la dispoziție
pentru ea. Dacă nu spui ceea ce simți, vei acumula resentimente și nivelul de stres
va crește.
Fii dispus să faci compromisuri. Când îi ceri unei persoane să schimbe ceva
în comportamentul ei, trebuie să fii dispus să faci și tu la fel. Dacă de ambele părți
există dorința de colaborare, sunt mai multe șanse de a găsi o cale de mijloc.
Fă-ți un program echilibrat. Nu poți munci nonstop fără să te și distrezi.
Încearcă să găsești un echilibru între viața de familie și muncă, activitățile sociale și
timpul petrecut singur, responsabilitățile zilnice și timpul de odihnă.
Adaptează-te la factorul de stres
Dacă nu poti schimba nimic la factorul de stres, încearcă să schimbi ceva la
tine. Te poți adapta la situații stresante și îți poți recâștiga controlul dacă îți modifici
așteptările și atitudinea.
Încearcă să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă, mai pozitivă. În loc să
spumegi din cauza traficului infernal, profită de ocazie pentru a te relaxa, a-ți revizui
agenda, a asculta postul de radio preferat sau a te bucura de timpul pe care îl ai cu
tine însuți.
Privește lucrurile în perspectivă. Gândește-te dacă ceea ce-ți cauzează stres
este important pe termen lung. Va fi la fel de important și peste o lună? Dar peste un
an? Chiar merită să te enervezi din cauza acestei situații? Dacă răspunsul este nu,
direcționează-ți energia și timpul în altă parte.
Evaluează-ți standardele. Perfecționismul este o cauză majoră de stres. Nu-ți
mai pune limite atât de înalte, pentru că este ca și cum te pregătești pentru eșec.
83
Stabilește standarde rezonabile atât pentru tine cât și pentru alții și învață să te
mulțumești cu „suficient de bun”.
Practică recunoștința. Când ești copleșit de stres, reflectă un moment asupra
lucrurilor pe care le apreciezi în viața ta, inclusiv propriile tale calități și însușiri
pozitive. Această strategie simplă te va ajuta să vezi lucrurile într-o lumină nouă.
Acceptă lucrurile pe care nu le poți schimba
Unele surse de stres sunt inevitabile. Nu poți preveni anumite situații, cum ar
fi moartea unei persoane dragi, o boală gravă sau o criză economică. În astfel de
cazuri, nu poți decât să accepți lucrurile așa cum sunt. Acceptarea poate fi dificilă,
însă, pe termen lung, este o opțiune mai ușoară decât să te împotrivești.
Nu încerca să schimbi ceea ce nu se poate schimba. Sunt multe lucruri pe care
nu le putem controla în viață – în special când vine vorba despre comportamentul
altor oameni. În loc să ne stresăm din cauza lor, e mai bine să încercăm să controlăm
ceea ce putem, cum ar fi modul în care putem reacționa la probleme.
Privește partea bună a lucrurilor. Când ai de înfruntat o situație dificilă,
încearcă să o privești ca pe o oportunitate de dezvoltare personală. Dacă propriile
tale alegeri au dus la crearea situației, învață din greșeli și evită să le repeți.
Învață să ierți. Acceptă faptul că trăim într-o lume imperfectă și că oamenii
fac greșeli. Renunță la manie și la resentimente. Eliberează-te de energia negativă
iertând și mergând mai departe.
Spune ce simți. Împărtășirea sentimentelor poate fi eliberatoare, chiar dacă nu
schimbă cu nimic situația. Vorbește cu un prieten de încredere sau fă-ți o programare
la un psihoterapeut.
X.3. TEHNICA: „ÎNTÂLNIŢI-VĂ CU DUMNEAVOASTRĂ”
Pregătire: o agendă, un caiet, o coală de hârtie

Indicaţii: nici una.
Frecvenţă: săptămânal.
84
Deschideţi agenda şi priviţi programarea săptămânii în curs. Apar în ea
întâlniri şi evenimente speciale. Şi, probabil, sunt şi goluri în care intenţionaţi să
lucraţi. Dacă nu aveți o agendă, lucrați cu programările din memorie.
Acum imaginaţi-vă că primiţi un telefon. Cineva vă întreabă: „Ce faci mâine
după masă?”. îi răspundeţi: „Nu mi-am programat nimic”. Aşa că apare o nouă
întâlnire. Inconştient, aţi afirmat că acea întâlnire, chiar dacă este a „comitetului
pentru reciclarea hârtiei”, este mai importantă decât orice altceva aţi fi putut face.
Este îngrozitor cu câtă uşurinţă evenimentele programate vă acaparează timpul.
Există un singur răspuns: trebuie să programaţi întâlniri cu dumneavoastră.
Nu spuneţi în gura mare că faceţi asta - sună groaznic -, dar este exact ceea ce vă
trebuie. În fiecare săptămână, blocaţi nişte intervale. Poate că doriţi un mic interval
dimineaţa pentru treburile administrative, intervale pentru comunicare - e-mail-uri
şi telefoane - şi, mai ales, intervale de producţie, în care să vă duceţi la bun sfârşit
treburile. Atunci când programaţi o întâlnire, fiţi conştient de faptul că renunţaţi la
altă activitate, nu vă purtaţi ca şi cum acel interval ar fi fost timp liber.
Feed-back: Folosirea acestei tehnici presupune o doză de îndrăzneală. Dar
reţineţi că nu este vorba despre vreo înşelătorie; pur şi simplu vă programaţi
activitatea în funcţie de propriile priorităţi. Dacă vă este greu să vă amintiţi de acest
exerciţiu săptămânal, stabiliţi ca activitate permanentă la începutul săptămânii
adaptarea agendei.
Rezultatul: Aceasta este o tehnică foarte puternică, esenţială în cazul în care
suferiţi din cauza aglomerării activităților care vă creează stres. Nu este corect ca
acestora să li se acorde prioritatea pe care le-o acordăm. Introducând în programul
dumneavoastră şi alte activităţi, ajungeţi la o situaţie mai echilibrată.
X.4. TEHNICA: DESENAREA PORTRETULUI FIINȚEI PE

CARE O IUBESC CEL MAI MULT ȘI A FIINȚEI CARE O
DETEST CEL MAI MULT
Pregătire: câte o coală de hîrtie, creioane colorate .
85
Indicaţii: nici una.
Frecvenţă: o dată.
Încă de la naştere, omul este modelat şi condiţionat de familie şi cultura de
apartenenţă. Demersul are la temelie o filosofie eliberatoare şi caută să insufle
indivizilor forţa necesară pentru a-şi crea propria concepţie despre sine,
despre familie şi despre lume. Henri Ey spunea „a fi conştient înseamnă a avea
un model personal al lumii”. Parafrazând această afirmație, putem spune: „a fi
matur înseamnă să fi conștient de originea ta”. Modelul acesta personal se
întrupează într-o „poveste personală”, exprimată sub forma unei noi concepţii, a
unei noi „naraţiuni” despre propria viaţă. Este o poveste alternativă despre sine
însuși şi este derivată din propria experienţă de viaţă şi care pune la îndoială sau
chiar neagă povestea impusă de societate.
Subiecții sunt invitați să deseneze două portrete: „al ființei pe care o iubesc
cel mai mult și al ființei pe care o detest cel mai mult”. Chiar dacă subiecții nu mai
sunt „naivi”, ei nu se mai proiectează în producțiile artistice, cele două portrete vor
fi două veritabile declarații morale. Tehnica pune accent pe adevărul experienţei
trăite.
Este o abordare terapeutică ce încurajează persoana să obiectiveze/
personifice problemele care produc stres. Problema devine astfel ,,o parte
separată”, în afara persoanei şi cu care problemă, individul are un anumit tip de
relaţie. Printre calităţile acestei abordări se disting creativitatea şi flexibilitatea.
Feed-back: Este răspunsul individului la internalizarea forţată, impusă a
normei: a problemei (simptomului) impus din afară.
Rezultatul: Prin personalizare/externalizare subiectul descoperă anumite
părţi ale Eului care nu sunt contaminate de simptome.
86
XI. AVANTAJUL ÎNCREDERII ÎN SINE ÎN

DEZVOLTAREA PERSONALĂ
Dezvoltarea unei încrederi în propriile forțe de nezdruncinat începe cu

preluarea în totalitate, sistematică și direcționată, a controlului asupra conținutului
propriei conștiințe. Urmează apoi disciplinarea, în sensul găzduirii excluziv a
gândurilor dorite și eliminarea tuturor temerilor paralizante.
Legea corespondenței, poate una din cele mai importante reguli psihologice,
spune că „lumea exterioară trebuie să fie o reflecție a celei interioare”. Ceea ce se
vede în exterior este reflecția a ceea ce se întâmplă în mintea persoanei. Viața
interioară o prefigurează pe cea exterioară.
XI.1. CE ÎNSEAMNĂ ÎNCREDEREA ÎN SINE ȘI CUM NE

INFLUENȚEAZĂ VIAȚA
Încrederea în sine se referă la atitudinea pe care o are individul față de propria

persoană, atitudine care îi permite să își atingă obiectivele. Psihologii definesc
încrederea în sine ca o gândire pozitivă cu așteptări realiste. Aceasta este indusă
de cele mai multe ori încă din copilărie, atunci când un părinte îi dă mici sarcini
copilului și nu apelează la tehnica „lasă că fac eu”. Încrederea în sine se construiește
prin responsabilizare și prin confruntarea cu propriile greșeli. Copilul vede că nu
este trimis în camera lui atunci când nu își spală farfuria cum trebuie și astfel începe
să simtă cum este să fii „om mare”.
Încrederea în sine nu este importantă doar în copilărie, ci mai ales la
maturitate. În momentele în care ești într-un impas sau suferi o înfrângere, încrederea
în sine contribuie în mare măsură la momentul în care te ridici și mergi mai departe.
O persoană cu încrederea în sine ridicată își înțelege limitele și totuși face tot ceea
ce îi stă în putință pentru a și le depăși.
87
O persoană încrezătoare va învăța din greșeli și le va lăsa în trecut,
concentrându-și atenția asupra noilor planuri sau proiecte. Încrederea în sine te ajută
să empatizezi cu ceilalți și să construiești relații solide, atât personale, cât și
profesionale. Această calitate te face dornic să îți expui ideile și, în același timp,
suficient de matur pentru a accepta criticile constructive.
Încrederea în sine înseamnă de fapt mai multe lucruri care formează, într-o
formă sau alta, personalitatea unui individ. Umorul, empatia, rezistența în fața
problemelor, inteligența emoțională, toate contribuie la crearea unei persoane care
transmite încredere în sine.
XI.2. FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ ÎNCREDEREA ÎN SINE
Încrederea în sine se construiește treptat, încă din copilărie. Însă cum

încrederea în sine scăzută contribuie de cele mai multe ori la agresiuni din partea
colegilor sau poate duce la consum de alcool, este bine de știut care sunt factorii care
o influențează:
 depresia – cu o predispoziție genetică, depresia este genul de factor care poate
fi observat destul de greu. „Este timid”, spun prietenii și familia. Această
tulburare poate deriva și dintr-un nivel scăzut al încrederii în sine – atunci
când individul este extrem de critic vizavi de propria persoană (într-atât încât
nu poate niciodată să își mulțumească eul perfecționist). Cu toții suntem
nesiguri din când în când, însă atunci când situația persistă, ar trebui să iei
măsuri pentru a schimba lucrurile;
 susținerea socială – aceasta se formează atât acasă, în familie, cât și la școală
și apoi la locul de muncă. Dacă o persoană a crescut într-un mediu în care a
fost iubită și ocrotită și are un grup solid de prieteni, încrederea în sine are
mari șanse să fie ridicată. În comparație cu acest caz, lipsa dragostei familiale
și a prietenilor duce nu doar la însingurare, ci și la un nivel scăzut al încrederii
în sine. De asemenea, acest lucru este influențat și de diferențele fizice, rasiale
sau religioase. Acestea contribuie, la rândul lor, la scăderea încrederii în sine;
88
 imaginea corporală – acest factor poate avea un impact major asupra unei
persoane nu doar în adolescență, ci și la maturitate. Diferențele de greutate
sau înălțime sau atenția nedorită pot trezi sentimentul rușinii la oricine. O
persoană cu încrederea în sine scăzută, însă, devine mult mai conștientă de
aceste distincții și începe să se compare cu cei din jur. Felul în care te îmbraci
și cum îți accesorizezi ținuta contribuie și ele la creșterea sau scăderea
încrederii în sine (hainele elegante îți oferă un plus de încredere);
 echilibru între viața personală și cea profesională – lipsa unui echilibru
între personal și profesional poate da peste cap chiar și pe cei mai încrezători
dintre noi. Atunci când unul dintre aceste aspecte ale vieții începe să te
depășească, încrederea în sine începe să se șubrezească și ea. Când se întâmplă
acest lucru, încearcă să îți delimitezi în agendă timpul personal de cel dedicat
profesiei. O simplă plimbare în parc sau un masaj pot constitui „timp
personal” dacă mai mult timp liber nu ai;
 vocea interioară – potrivit lui Freud, ființa umană este „împărțită” în trei
euri, unul exterior (persoana fizică), eul rebel și supraeul (eul
perfecționist). Atunci când aceste două voci interioare se „ciondănesc”,
consecințele se răsfrâng asupra încrederii în sine. Dacă o concluzie a celor
două este „asta este prea dificil, o să eșuez”, atunci asta va fi percepția, iar
posibilitatea de a-și asuma riscuri se apropie de zero. În aceeași măsură, dacă
vocea interioară este în acord cu decizia pe care vrea să o ia, atunci poate
realiza tot ceea ce își propune. Însă cu cât mai multe lucruri sunt percepute ca
dificile de vocea interioară, cu atât încrederea în sine va scădea. Pentru a
contracara această voce interioară care vrea să te țină în siguranță cu orice
preț, poți apela la vizualizări (îți imaginezi cum te vei simți după ce ai terminat
acel proiect la care lucrezi de luni bune) sau la afirmații pozitive („Pot să fac
asta!”).
Atât intrinseci, cât și extrinseci, acești factori contribuie nu doar la formarea
imaginii de sine, ci și la conturarea personalității. Dacă simți că oricare dintre acestea
89
îți afectează negativ viața, ia măsuri: documentează-te, vorbește cu prietenii,
consultă un specialist.
XI.3. LEGĂTURA DINTRE STIMA DE SINE ȘI ÎNCREDEREA

ÎN SINE
Dacă încrederea în sine se referă la atitudinea noastră față de toate provocările

vieții și felul în care aceasta ne ajută să obținem ceea ce ne dorim, stima de sine se
referă mai degrabă la autoevaluarea noastră în raport cu propriile așteptări.
Stima de sine este ridicată în momentul în care suntem mulțumiți de propriul
comportament și de rezultatele eforturilor noastre. În general, o stimă de sine ridicată
este corelată cu un nivel ridicat al încrederii în sine.
Cu alte cuvinte, stima de sine se referă la experiența noastră interioară („Ce
cred despre mine?”), iar încrederea în sine la cea exterioară („Sunt capabil să fac
x?”).
Iar atunci când stima de sine este scăzută, de exemplu, atunci când eşti foarte
critic cu tot ceea ce faci, în timp, una dintre consecinţe va fi şi scăderea încrederii în
sine.
Cum îţi poţi îmbunătăţi stima de sine? O sugestie în acest sens este să te
gândeşti la lucrurile pe care ceilalţi le apreciază la tine şi apoi să faci o listă cu
punctele tale forte – pragmatismul și eficiența acestei idei te vor face să vezi cu alţi
ochi autocritica şi să descoperi că poate nu e totul aşa de negru.
XI.4. TEHNICI DE FORMARE ȘI DEZVOLTARE A

ÎNCREDERII ÎN SINE
Deşi inițiată încă din copilărie, dezvoltarea încrederii în sine este un proces
care continuă pe tot parcursul vieţii. Fie că ai mai multă sau mai puţină încredere în
sine, aceasta se poate cultiva apelând la câteva tehnici relativ simple: gândind
pozitiv, folosindu-te de limbajul trupului, fiind pregătit să înfrunţi eşecurile, să
90
îţi confrunţi proprii demoni prin introspecție, prin definirea unor obiective
clare şi a unor principii de viață, precum şi prin deschiderea spre nou.
XI.4.1. Rolul gândirii pozitive în dezvoltarea încrederii în sine

Gândirea pozitivă conduce de cele mai multe ori la rezultate pozitive, aşa că
data viitoare când ai de lucrat la un proiect complex, pune pe „stop” gândurile
negative care îţi dau peste cap încrederea în sine. Ţine un jurnal în care să notezi
momentele bune ale zilei şi rezultatele pozitive. Atunci când ai o stare mai proastă,
rezultatele pozitive din trecut te vor motiva să vezi partea plină a paharului.
XI.4.2. Rolul limbajului trupului în dezvoltarea încrederii în sine

Încrederea în sine se dezvoltă şi prin limbajul trupului. Postura, felul de a
vorbi, stabilirea contactului vizual cu ceilalţi au un rol deosebit în construcţia sa.
Simplul fapt de a merge drept sau de a sta drept pe scaun le va transmite celorlalţi
că eşti o persoană care are încredere în sine. Priveşte persoanele cu care vorbeşti
drept în ochi – acest lucru dezvăluie o persoană încrezătoare în propriile forţe.
Înainte de a alege o anumită ţinută, încearc-o acasă pentru a fi sigură că totul este la
locul lui. Atunci când eşti implicată într-o discuţie, ultimul lucru de pe lume pe care
să-l faci ar fi să acorzi atenţie materialului fustei tale şi nu persoanei din faţa ta.
XI.4.3. Pregătirea pentru a face față eșecului este importantă în

dezvoltarea încrederii în sine
Nu poţi preveni toate rezultatele negative, însă pregătirea în avans (eventual
luând în considerare lucrurile care ar putea ieşi rău) contribuie la dezvoltarea
încrederii în sine. Imaginează-ţi cum te vei simţi după ce ai dat acel test sau ai
terminat un proiect la care lucrezi de luni bune.
Uneori, însă, chiar şi cu toată pregătirea din lume, vei da greş. Este parte din
viață şi nu ai de ales decât să accepţi acest lucru, să înveţi din eşecuri şi să mergi mai
departe, spre următoarea provocare. Încrederea în sine este determinată de felul în
care revenim, de modul în care ne ridicăm după ce am pierdut o luptă. Un bun
exemplu de folosire a unui eşec pentru a-ţi dezvolta încrederea în sine este să te
91
concentrezi (constructiv) asupra a ceea ce nu a mers bine (vreuna din abilitățile tale
are nevoie de o îmbunătăţire?).
XI.4.4. Introspecția, un pas important în dezvoltarea încrederii în sine

Introspecţia este unul dintre cei mai importanţi paşi ai dezvoltării încrederii în
sine. Aceasta se referă la examinarea propriilor gânduri şi emoţii, trăiri şi amintiri.
Cum ne ajută introspecţia să ne dezvoltăm încrederea în noi? O primă consecinţă a
introspecţiei este că începem să observăm obiceiurile negative. Aici intră orice, de
la alegerea unei relaţii la felul în care interacţionezi cu colegii. Atunci când îţi pui în
perspectivă relaţiile şi locurile de muncă, invariabil câteva lucruri se vor repeta.
Probabil că nu totul va fi pe placul tău, însă recunoaşterea şi corectarea obiceiurilor
negative va contribui la creşterea încrederii în sine.
Vederea de ansamblu te ajută să vezi lucrurile altfel. Poate crezi că 30 de
minute de mișcare pe zi nu înseamnă prea mult, însă după un an sigur vei observa
îmbunătăţirea stării de spirit şi creşterea rezistenţei la efort.
Într-un final, introspecţia îţi permite să înţelegi că există lucruri pe care nu le
poţi controla, şi astfel te ajută să te concentrezi asupra lucrurilor a căror schimbare
stă în puterea ta. Traficul de dimineaţă, părerile şefului sau ploaia din weekendul în
care voiai să mergi la mare îţi dau bătăi de cap, însă a înţelege că acestea nu depind
de tine te va face să te concentrezi pe ceea ce contează cu adevărat.
XI.4.5. Definirea și respectarea propriilor principii, un stâlp solid în

dezvoltarea încrederii în sine
Fără existenţa unor principii, viaţa poate părea lipsită de direcţie. Acestea
variază de la „Ajută-i pe cei din jur!”, la „Poartă-te cu alţii aşa cum vrei să se poarte
ei cu tine!” și la „Trăieşte-ţi pasiunile!”. Asigură-te însă că acele reguli puse pe un
panou în faţa biroului sau purtate de colo-colo ca un accesoriu chiar sunt puse în
aplicare.
Principiile de viaţă sunt, în general, definite fără că noi să ne concentrăm
asupra lor. Experienţele, comportamentele celor din jur, cărţile pe care le citim,
dorinţa de a aparţine unui grup, toate contribuie la definirea şi redefinirea principiilor
92
de viaţă. De multe ori, un eveniment plăcut (naşterea unui copil) sau neplăcut
(decesul unui prieten) ne pot da peste cap regulile după care ne trăim viaţa.
XI.4.6. Definirea corectă a obiectivelor, importantă pentru dezvoltarea

încrederii în sine
Ca factor major al oricărui succes în viaţă, încrederea în sine este construită şi
prin definirea obiectivelor. Poate că tehnica cel mai uşor de pus în practică pentru a
defini propriile obiective este prin metoda SMART, stabilită în 1981 de George T
Doran într-un articol intitulat „There’s a S.M.A.R.T. Way to Write Management’s
Goals and Objectives”. Astfel, un obiectiv trebuie să fie specific (într-un domeniu
specific de activitate), măsurabil (să existe posibilitatea măsurării progresului),
accesibil (specific celui care îl realizează), relevant (cât mai aproape de adevăr
pentru realitatea „de pe teren”) şi încadrat în timp (stabilirea unui interval de timp în
care trebuie dus la îndeplinire).
SMART sau nu, obiectivele pot fi: pe termen scurt şi pe termen lung.
Realizarea celor pe termen scurt (de la câteva săptămâni la câte luni) ne face suficient
de încrezători în propriile forțe pentru a ne stabili obiective pe termen lung (1-5 ani).
Dacă un obiectiv pe termen scurt este să îți planifici vacanţa exotică de peste trei
luni, unul pe termen lung vizează o schimbare de carieră sau mutarea la casă peste
trei ani.
Stabilirea acestor obiective nu aduce beneficii doar prin ele însele, ci şi prin
impactul asupra încrederii în sine. Odată atins un obiectiv, devenim mai încrezători
şi ţintim mai sus. Nu uita însă ca, pentru fiecare obiectiv atins, să îţi oferi o răsplată,
oricât de mică ar fi, pentru a marca momentul.
XI.4.7. Deschiderea către nou și continua asimilare de cunoștințe,

importante în dezvoltarea încrederii în sine
Odată ce ai asimilat și ai pus în practică noi cunoștințe, te remarci tot mai ușor
și îți oferi noi șanse pentru a progresa în viața profesională. În plus, odată ce ai
dobândit noi abilități, vei deveni mai încrezător în propriile forțe, vei risca mai mult
și astfel îți vei crea noi șanse de reușită. Oamenii de știință au confirmat, la rândul
93
lor, că asimilarea de cunoștințe pe parcursul întregii vieți contribuie la dezvoltarea
încrederii în sine.
Deschiderea spre nou este şi ea legată nu doar de deprinderea unor abilități, ci
şi de dezvoltarea încrederii în sine. Astfel, acceptarea greşelilor şi a schimbării (pe
care nu o putem controla), trăirea unor experienţe noi prin stabilirea unor obiective
(dacă nu ai fost niciodată în drumeţie, începe cu ceva uşor, cu un munte de câteva
sute de metri înălțime) şi faptul că realizezi că nimeni nu este bun din prima la orice
activitate ar întreprinde, ne deschid uşa spre noi oportunităţi (personale şi
profesionale) pe care, în alte condiţii, le-am putea rata.
XI.5. SFATURI PENTRU DEZVOLTAREA ÎNCREDERII ÎN

SINE
 Evaluați-vă și subliniați-vă punctele tari. Atribuiți-vă merite pentru tot ceea

ce încercați să realizați. Concentrați-vă asupra realizărilor și talentelor pe care
le aveți.
 Nu vă temeți să vă asumați riscuri. Priviți asumarea acestor riscuri ca pe o
șansă de a profita de oportunități noi. Chiar dacă eșuați, fiți optimist și
atribuiți-vă meritul de a fi încercat. Priviți eșecul ca fiind o experiență din care
se poate învăța și dobândi dezvoltare personală.
 Învățați să vă autoevaluați și nu-i lăsați pe ceilalți să o facă în numele vostru.
 Lipsa de încredere în sine este rezultatul unei concentrări exagerate asupra
aspirațiilor nerealiste ale altora, spre exemplu, ale părinților sau a altor
persoane din societate.
 Nu vă așteptați la perfecțiune. Învățați-vă să vă acceptați cu toate
imperfecțiunile, echilibrându-le în același timp cu dorința de îmbunătățire.
 Nu plecați de la premisa că întotdeauna trebuie să faceți plăcere tuturor.
Dezvoltați-vă propriile standard, care nu sunt dependente de aprobarea altora.
Adoptarea strategiilor de mai sus ar trebui să vă determine să credeți în viitor
mai mult în propriile abilități. Dacă puteți caștiga mai multă încredere în sine, ceilalți
94
vor fi încurajați la rândul lor, să aibă încredere în dumneavoastră. Astfel, veți deveni
o persoană mai puternică și cu un potențial mai mare de a obține succesul.
XI.6. TEHNICA: „JURNALUL RECUNOȘTINȚEI”
Jurnalul recunoștinței constă în scrierea zilnică într-un caiet a lucrurilor pentru

care eşti recunoscător. Acestea variază de la florile oferite de un vecin care are grijă
de grădina din spatele blocului, la sănătate, dragostea celor din jur şi unele lucruri
materiale. Această recunoaştere a comorilor pe care le ai contribuie nu doar la
dezvoltarea încrederii în tine, ci şi la aprecierea cu adevărat a acestora.
Menținerea unui jurnal al lucrurilor pentru care sunteți recunoscător a fost
dovedit a avea un efect puternic asupra bunăstării mentale. Printre alte beneficii,
jurnalizarea despre recunoștință reduce stresul, crește fericirea și îmbunătățește
stima de sine.
Instrucțiuni: de două ori pe săptămână, treceți în caiet o înscriere detaliată
despre un lucru pentru care sunteți recunoscător. Aceasta ar putea fi despre o
persoană, un loc de muncă, o masă plăcută cu prietenii sau orice altceva care vă vine
în minte.
 Nu vă grăbiți să notați primul lucru care vă vine în minte. Faceți-vă timp cu
adevărat, gândiți-vă la ce vă mulțumește. Așteptați pentru fiecare înscriere
între 10-20 de minute.
 Scrierea despre oamenii cărora le sunteți recunoscători tinde să fie mai
puternică decât dacă ați scrie despre lucruri.
 Explicați, în detaliu, de ce sunteți recunoscători. De exemplu, dacă sunteți
recunoscător pentru un prieten care este frumos, descrieți ce face el frumos și
de ce te face recunoscător.
 Scopul este să scrieți despre două aspecte solide în fiecare săptămână. Țineți
jurnalul undeva unde îl puteți vedea și planificați când puteți scrie. Setați o
alarmă pe telefon dacă ați putea uita să faceți acest lucru.
Notă: utilizarea instrucțiunilor este opțională. Simțiți-vă liber să scrieți despre
orice pentru care sunteți recunoscători:
95
Cineva a cărui companie îmi place ...
O experiență distractivă pe care o aveam ...
Cea mai bună parte a zilei ...
Un act de bunătate pe care l-am văzut sau am primit ...
Un motiv pentru a fi încantați în viitor ...
Cineva pe care mă pot baza mereu ...
O lecție valoroasă am învățat ...
Ceva despre care pot fi mândru ...
Cineva pe care-l admir ...
Un lucru neașteptat care s-a întâmplat ...
Ceva frumos pe care l-am văzut ...
O experiență pentru care mă simt norocoasă ...
Exercițiu
Chestionar „Cât de încrezător ești?”
Răspundeți la fiecare întrebare sau afirmație, alegând dintre răspunsurile

propuse pe acela despre care credeți că vi se potrivește cel mai bine.
1. Cât de mult depindeți de asentimentul altora pentru a vă simți bine în

privința propriei voastre persoane?
a. Foarte mult, deoarece în general mă face să simt că procedez corect nu
numai din punctul meu de vedere, ci și al altora.
b. Nu foarte mult, deoarece în general mă încred în propriile mele abilități.
96
c. În general, mă simt mai bine când mă bucur de asentimentul altora.
2. Cât de relaxat v-ați simți dacă ați fi ivitat să participați la o reuniune
mondenă, de exemplu, la Palatul Cotroceni?
a. Nu m-aș simți foarte relaxat, aș fi chiar extrem de emoționat.
b. M-aș simți foarte relaxat și m-aș bucura de oportunitatea de a cunoaște
multe persoane interesante și importante.
c. M-aș simți destul de încântat de posibilitatea participării, dar și puțin
emoționat.
3. Cât de frecvent vă faceți griji legate de aspectul dumneavoastră?
a. Frecvent.
b. Rar sau niciodată.
c. Ocazional.
4. În general, vă simțiți bine în legătură cu propria dumneavoastră
persoană?
a. Adesea mă simt frustrat și cred că aș fi putut face lucrurile mai bine,
realizând mai multe.
b. Da.
c. Nu este un subiect la care să mă fi gândit prea mult.
5. Cât de mult v-ați bucura de oportunitatea de a participa la un talkshow
despre situația internă a țării?
a. Aș fi foarte emoționat și aș prefera să nu particip.
b. Aș fi foarte încântat să particip.
c. Nu m-ar deranja să particip, dar n-aș fi extrem de încâtat de posibilitate.
6. Cum v-ați descrie așteptările pe care le aveți în viață:
a. Trăiesc mai mult cu speranțe decât cu perspective.
b. Realiste.
c. Destul de realiste.
7. Cât de iscusit sunteți în a vă prezenta aptitudinile în fața altora?
a. Nu foarte iscusit.
b. Foarte iscusit.
c. Dețin unele puncte tari pe care pot să mi le subliniez.
8. Considerați că este necesar să vă conformați unor cerințe pentru a fi
acceptat de alții?
a. Da, într-o măsură mare.
b. Nu sunt interesat de a mă conforma, ci doar de a fi acceptat.
c. Într-o anumită măsură.
9. Cât de important este să trăiți potrivit principiilor altora, de exemplu
ale părinților?
a. Cred că este important să ai modele în viață.
97
b. Nu este foarte important, deoarece este mai important să te dezvolți ca
individ.
c. Este mai important să trăiești potrivit principiilor generale ale societății,
decât potrivit standardelor indivizilor.
10. În general, căutați asentimentul tuturor persoanelor care au
importanță în viața dumnneavoastră?
a. În general, da.
b. Nu, deoarece așa ceva ar fi un obiectiv imposibil de atins.
c. Uneori.
11. Credeți că dețineți curajul de a acționa potrivit propriilor
dumneavoastră păreri?
a. Nu neapărat.
b. Da.
c. Poate nu atât de mult pe cât mi-ar plăcea.
12. Vă impuneți standarde foarte ridicate în tot ceea ce faceți?
a. Da, cred că toți oamenii ar trebui să-și impună standarde ridicate.
b. Cred că este mai important să-mi impun standarde realiste.
c. Poate că în anumite privințe îmi impun standarde ridicate.
13. Cât de optimistă este perspectiva dumneavoastră asupra vieții?
a. Sunt mai degrabă pesimist decât optimist.
b. Foarte optimistă.
c. Destul de optimistă.
14. Care sunt sentimentele dumneavoastră referitoare la o tentativă în
care ați eșuat?
a. Dezamăgire.
b. Cel puțin am încercat; acum trebuie să văd dacă pot câștiga ceva din
experiența respectivă.
c. Încerc, încerc și voi încerca din nou.
15. Cât de ușor vă reveniți după un necaz?
a. Îmi revin destul de greu și există unele necazuri după care nu-ți poți reveni
niciodată deplin.
b. Este mai ușor să trec peste unele necazuri decât peste altele, dar, în general,
mă simt că-mi pot reveni destul de rapid.
c. Nu-i niciodată ușor, dar, sperând că voi beneficia de timp, sunt capabil să-
mi revin după majoritatea problemelor.
16. Cât de mult vă bizuiți pe propriile dumneavoastră abilități?
a. Într-o anumită măsură, toți trebuie sa ne bizuim pe altii.
b. Foarte mult.
c. Destul de mult.
98
17. Cât de important este pentru dumneavoastră să vă dezvoltați
standarde personale în viață?
a. Pentru mine este important ca valorile și standardele mele să aibă acceptul
altora.
b. Foarte important.
c. Destul de important.
18. Credeți că vă controlați propria viață?
a. Nu neapărat și niciunul dintre noi nu-și controlează niciodată complet
propria viață.
b. În general, îmi controlez propria viață.
c. O controlez într-o anumită măsură, dar poate că nu pe atât de mult pe cât
mi-aș dori.
19. Cât de convins sunteți de propriile abilități?
a. Nu foarte convins.
b. Foarte convins.
c. Destul de convins.
20. Vă acceptați așa cum sunteți?
a. Nu, întotdeauna există loc de mai bine.
b. În general, da.
c. Într-o oarecare măsură; există totuși anumite lucruri pe care aș prefera să le
schimb în mai bine.
21. Cât de mult vă temeți să vă asumați riscuri?
a. Îmi fac multe griji în privința asumării riscurilor și a posibilelor consecințe
ale eșecurilor.
b. Nu mă tem să-mi asum riscuri, deoarece ele sunt necesare pentru succes.
c. Depinde de însemnătatea riscurilor.
22. Vă simțiți independent de bunăvoința altora?
a. Nu.
b. Da.
c. Uneori, dar nu întotdeauna.
23. Cum priviți experiențele noi?
a. Cu o anumită îngrijorare, deoarece nu toate experiențele noi sunt pozitive.
b. Ca pe niște oportunități de a învăța și a crea posibilități noi.
c. Ca pe niște ocazii în care este posibil fie să câștigi, fie să pierzi.
24. Vă autoevaluați?
a. Rareori sau niciodată.
b. Da, mă autoevaluez frecvent.
c. Uneori.
25. Cât de frecvent vă autocriticați?
a. Rareori sunt foarte autocritic.
99
b. Foarte rar sau niciodată.
c. Uneori; totuși, sunt foarte atent la criticile primate din partea altora.
Evaluare:
Acordați-vă câte:
 2 puncte pentru fiecare răspuns de tip ,,b”,
 1 punct pentru fiecare răspuns de tip ,,c”,
 0 puncte pentru fiecare răspuns de tip ,,a”.
Interpretare:
40-50 de puncte
Punctajul dumneavoastră indică faptul că aveți foarte multă încredere în sine
și vă bazați pe propriile abilități. Deoarece sunteți atât de sigur și încrezător în
propriile forțe, sunteți o persoană căreia îi place să fie implicate ori să preia controlul
oricărei situații care o privește. Dacă, de exemplu, la locul de muncă are loc o
reorganizare, veți dori să jucați un rol central în acțiunea respectivă și o veți vedea
ca pe o oportunitate în carieră, în timp ce o persoană mai puțin încrezătoare în sine
ar putea privi cu multă teamă o astfel de situație, temându-se ca reorganizarea ar
putea duce la schimbări în rău sau chiar la pierderea slujbei.
Singura recomandare pentru cei care au înregistrat un punctaj atât de ridicat
la acest test este să se ferească de excesul de încredere în sine, astfel ca să nu fie
percepuți de alții ca fiind obraznici sau înfumurați. Ar trebui ca tot timpul să vă
păstrați simțul realității și să nu uitați că pentru a avea succes trebuie să munciți din
greu, deoarece succesul nu va veni de la sine.
25-39 puncte
Păreîi să fiți o persoană, în general, încrezătoare în sine, cu o atitudine
optimistă. Deși sunteți pregătit să vă asumați unele riscuri în viață, în general,
preferați siguranța în locul aventurii riscante.
Deoarece nu suntetț considerat excesiv de încrezător în sine, înseamnă că
sunteți capabil să interacționați cu alte persoane de pe picior de egalitate, iar
capacitatea de interacțiune cu alții face probabil din dumneavoastră un bun membru
de echipă.
În majoritatea situațiilor, veți avea mai degrabă o atitudine optimistă și dețineți
capacitatea de a lua decizii în mod precaut, măsurat și structurat, după ce ați cântărit
cu atenție toate opțiunile.
Sub 25 de puncte
Deoarece punctajul dumneavoastră indică o lipsă de încredere în sine în
privința propriilor abilități, trebuie să vă gândiți la adoptarea unor strategii pentru a
o dezvolta. Aceasta înseamnă în primul rând analizarea motivelor pentru care nu
aveți încredere în sine. Un motiv poate să fie pur și simplu felul dumneavoastră de
100
a fi. Multe persoane au o fire oarecum agitată ori sunt atât de modeste în privința
propriilor lor realizări, încât tind să fie autocritice.
XII. BRANDUL PERSONAL

,,Un brand este ceea ce spun ceilalți
despre tine când tu nu ești de față”
Jeff Bezos, CEO Amazon
Cum te vezi tu + Cum te văd ceilalți = BRANDUL PERSONAL
Brandul personal reprezintă REPUTAȚIA. Se referă la:

 Cine ești?
 Ce faci?
 Cum faci?
Construind un brand personal ce poate fi recunoscut, aceasta va deschide
multiple oportunități profesionale.
Conceptul de ,,brand personal” a fost discutat pentru prima dată de către
Napoleon Hill în cartea sa ,, Think and Grow Rich” publicat în anul 1937. După
Napoleon Hill, există o lege naturală pentru orice succes, și anume: „orice mintea
concepe și crede, poate obține!”.
101
Într-o lume a individualismului, așa cum spunea Tom Peters în articolul său
,,The Brand Called You”, publicat în anul 1997, ,,toată lumea are șansa de a fi un
brand demn de a fi observat”. (http://www.fastcompany.com/28905/brand-called-
you)
XII.1. DEFINIREA BRANDULUI PERSONAL
Peter Montoya (2009) crede că cea mai potrivită definiție pentru brandul
personal este că acesta reprezintă o imagine publică clară, puternică și mai ales
convingătoare despre un anume individ.
Brandul personal este, în primul rând, imaginea mentală asupra perspectivelor
pe care le ai de a obţine ceea ce își doresc clienții sau au nevoie. Această imagine
mentală reprezintă valorile tale, personalitatea ta, experiența şi calităţile care te fac
unic printre competitorii tăi. De aceea este atât de important să rămâi autentic,
corelat cu brandul tău, așa cum l-ai creat. Oamenii vor să lucreze cu tine, nu cu un
„şmecher” specialist în marketing creativ. În al doilea rând, un brand personal este
o promisiune. Ea spune despre perspectivele ce se pot creiona atunci când clienții
încheie afaceri cu tine.
Un brand este „o marcă de încredere, o simplificare, un instrument de sortare”
(Peters, 2009).
Folosit în mod corespunzător, cu creativitate, planificat, şi coerent, un brand
personal vă va ajuta să faceți trei lucruri:
1. Să transformați numele dvs. într-un „produs” distinctiv care are asociat lui
calitățile căutate de piață.
2. Să atrageți un segment de clienți mai elitiști, care implicit semnifică un plus
de profit.
3. Să păstrați mai mulți clienţi de top, chiar şi în condițiile în care mediul de
afaceri are un ritm lent, scăzut pentru toată lumea.
Brandul personal este despre identificarea și comunicarea a ceea ce te face
unic și relevant și diferit pentru grupul căruia tu te adresezi. Dacă veți înțelege care
102
sunt abilitățile voastre forte, pasiunile și valorile personale, puteți folosi aceste
informații pentru a vă diferenția de ceilalți.
Brandul personal este foarte puternic deoarece transmite un clar și consistent
mesaj despre cine sunteți și ce aveți de oferit.
Asemeni unui brand de produs sau serviciu, brandul personal se bazează pe
un sistem de valori.
XII.2. VALORILE PERSONALE
Valorile personale reprezintă lucrurile pe care le considerăm importante și

care ne ghidează modul de lucru și stilul de viață.
Sunt convingerile noastre proprii, personale şi individuale în legătură cu ceea
ce este cel mai important pentru noi. Valorile noastre reprezintă sistemele noastre de
credinţe despre bine şi rău, corect şi incorect. Valorile noastre sunt acele lucruri de
care avem în mod fundamental nevoie ca să mergem înainte. Dacă nu, nu ne vom
simţi oameni întregi şi împliniţi.
Anthony Robbins, în lucrarea sa ,,Putere nemărginită” vorbește despre
originea valorilor ca provenind din copilărie, acestea fiind insuflate pentru început
de către parinții noștri, apoi de colegii de joacă, iar mai târziu de profesori și alte
modele pe care noi i-am considerat adevărați eroi.
Formarea valorilor continuă cu angajarea noastră. Firma la care lucrăm are
propriile valori la care noi ne aliniem sau nu. De aceea, astăzi, angajatorii sunt din
ce în ce mai interesați să afle la angajare dacă valorile noastre personale se potrivesc
valorilor companiei lor.
Valorile noastre se pot schimba atunci când hotărâm să ne schimbăm
obiectivele, țelurile sau propria noastră imagine. Spre exemplu, dorința de a pleca
peste hotare acum, sau de a călători nu va mai fi aceeași peste 20 de ani. Chiar
oamenii cu care îţi petreci timpul liber ar putea fi alţii, care să corespundă „noii" tale
imagini despre tine.
103
De cele mai multe ori, aceste valori personale nu sunt conștientizate. Mare
parte a conflictelor pe care le au în viaţă oamenii sunt cauzate de valori care se
ciocnesc (spre exemplu, conflictele dintre națiuni, războaiele, etc).
Pentru a putea trata cu oamenii, trebuie să ştim ce este cel mai important
pentru ei, care anume este ierarhia lor de valori. O persoană ar putea înţelege cu greu
comportamentele fundamentale ale altor oameni sau motivaţiile acestora dacă nu
înţelege importanţa relativă a valorilor.
Pentru a face primul pas spre dezvoltarea brandului nostru personal este
imperios necesar să ne conștientizăm propriile noastre valori după care ne lăsăm
ghidați în viață.
XII.2.1. Identificarea valorilor personale

Se vorbește adesea despre două tipuri de valori:
 Valori personale (familie, prieteni, viață socială, religie, etc);
 Valori profesionale definesc ceea ce este important în activitatea noastră

(salariul, propriul business, etc).
EXERCIȚIU
Gândeşte-te la trecutul tău şi încearcă să identifici:
 Perioadele în care crezi că ai fost cel mai fericit/cea mai fericită (Ce anume te
făcea să fii astfel? Erai împreună cu alte persoane? Cu cine? Ce factori
consideri că au mai contribuit la fericirea ta?);
 Perioadele în care ai fost cel mai mândru/cea mai mândră (Din ce motiv erai
mândru/mândră? Cine îţi împărtăşea mândria?);
 Perioadele în care ai fost cel mai împlinit/cea mai împlinită (Ce dorinţe sau
nevoi îţi erau împlinite? În ce fel această experienţă a dat un sens vieţii tale?
Ce factori consideri că au mai contribuit la împlinirea ta?).
Gândeşte-te la activităţile din trecut, aminteşte-ţi ce hobby-uri aveai, dacă îţi
plăceau anumite motto-uri etc.
Ținând cont de autoanaliza anterioară, urmăreşte lista de valori propusă:
104
Abundență Câștig Distracție Hotărâre Onestitate Spontaneitate

Acțiune Celebritate Dragoste Importanță Onoare Stabilitate
Adevăr Claritate Echilibru Independență Pace Statut social
Ambiție Compasiune Eficiență Inspirație Pasiune Succes
Armonie Competiție Empatie Integritate Perfecțiune Tărie
Aventură Conexiune Energie Inteligență Perseverență Toleranță
Bani Confort Entuziasm Intimitate Prietenie Tradiție
Bogăție Contribuție Excelență Împlinire Putere Umilință
Bunătate Control Familie Înțelepciune Respect Vitalitate
Calm Corectitudine Fericire Libertate Sănătate Voioșie
Curaj Creativitate Filantropie Muncă în Siguranță
Curiozitate Credință Flexibilitate echipă Simplitate
Disciplină Cunoștințe Frumusețe Natură Spiritualitate
Alege 10 valori din toate cele scrise în lista de mai sus

Elimină 5 dintre cele 10 valori alese – gândește-te la care poți renunța în
așa fel încât, chiar și în lipsa lor, viața ta ar rămâne una în care să te regăsești -
ia cele 5 valori rămase și compară-le una cu cealaltă – începe cu prima valoare
și compar-o cu toate celelalte, întrebându-te care este mai importantă pentru tine
și trece-o în fruntea listei. Continuă cu cea de-a doua valoare în același fel. Ar
trebui să ai acum un top de 5 valori cu cea mai importantă în fruntea listei și cele
mai puțin importante spre final.
Reia lista inițială cu toate valorile enumerate și scrie într-o coloană
separată sau pe o altă foaie de hârtie 5 valori conform cărora trăiești în momentul
de față.
Sunt diferențe între cele două topuri de câte 5 valori? Răspunsul îți aparține
și rămâne în intimitatea ta.
Când clarifici ce e cu adevărat important pentru tine, de tine depinde ce vei
face în continuare!
Descoperirea valorilor este un lucru important atât în afaceri, cât şi în viaţa
personală. Există o valoare supremă pe care toată lumea o caută în muncă. Este cea
care determină pe cineva să accepte o slujbă şi care, dacă nu este împlinită - sau dacă
105
este încălcată - va determina persoana respectivă să părăsească slujba. Pentru unii,
valoarea este reprezentată de bani. Dacă sunt plătiţi suficient, vor rămâne pe post.
Dar pentru mulţi alţii, altceva este de valoare. S-ar putea să fie creativitatea sau
provocarea sau un simţ al familiei.
XII.3. ETAPELE CONSTRUIRII BRANDULUI PERSONAL
Etapele construirii unui brand personal sunt identice cu cele ale construirii
unui brand de companie. Diferența constă în faptul că, în cazul brandului de
companie discutăm despre produse, servicii, pe când brandul personal vizează
comportamentul unei persoane și imaginea reflectată în societate.
I. Etapa de autocunoaștere
1. Identificarea punctelor forte și a celor slabe (la ce suntem buni și la ce nu?).
2. Identificarea valorilor personale – ce este important pentru noi în viață.
3. Stabilirea direcției – a misiunii.
4. Stabilirea viziunii – cum ne vedem în viitor.
II. Etapa de construcție
1. Verifică dacă imaginea ta (ținuta, comportamentul, atitudinea, modalitatea de
comunicare) reflectă și este în concordanță cu valorile, misiunea și viziunea
ta.
2. Decide și expune valorile de bază (decide cum ți-ar plăcea ca ceilalți să te
vadă și acționează în această direcție).
3. Alege un motto care să te reprezinte.
4. Fii cel mai bun (dacă dorești să îți vinzi serviciile de psihologie sau vrei să
scrii cărți, să faci un blog, trebuie să depui eforturile necesare pentru a deveni
cunoscut).
III. ,,Vânzarea” și comunicarea brandului personal
1. Folosește rețelele de socializare și fii cunoscut (prin scrierea unui blog, un site
personal în care îți poți expune lucrările, ideile, implică-te în acțiuni care
106
corespund valorilor tale, spre exemplu competiții sportive sau conferințe pe
anumite teme, etc.).
2. Networking – păstrează și cultivă relațiile! Încearcă să lași o impresie
puternică asupra celor cu care intri în contact: colegi, profesori, grupuri de
discuții, etc.
IV. Reevaluarea brandului și trasarea noilor direcții
1. Verifică permanent dacă acțiunile întreprinse de tine sunt în concordanță cu
valorile tale și misiunea ta.
2. Verifică dacă ai nevoie de abilități ce trebuie dezvoltate pentru a-ți atinge
obiectivele tale (participarea la noi cursuri, competiții, etc).
1. Atât imaginea noastră, acțiunile noastre zilnice, precum și obiectivele noastre
vor fi ghidate de valorile noastre personale.
Un brand personal nu e ușor de construit, dar cu perseverență și cu o strategie
de comunicare bine determinată, numele unei persoane poate deveni un brand. Ideea
principală este că trebuie să avem încredere 100% în ceea ce facem și să fim capabili
să le transmitem și altora.
Brandurile personale puternice știu perfect:
 care este viziunea lor;
 misiunea;
 valorile;
 pasiunile;
 obiectivele lor;
 care sunt punctele lor forte.
Viziunea vieții tale se referă la cum te vezi tu peste 10, 20 de ani și chiar 50
de ani (proiecția ta în viitor).
Ia în considerare elemente din viața ta care ar putea să te facă fericit: o familie,
o casă pe malul mării, un loc de muncă provocator. (Nu sunt răspunsuri greșite sau
corecte).
Misiunea se referă la cum faci să ajungi acolo unde ți-ai propus. A-ți construi
un brand personal este mai degrabă un exercițiu de auto-cunoaștere decât unul de
107
marketing. Este un proces curajos de asumare a propriei individualități, a unicității
tale.
Importanța social-media și cum să-ți construiești un brand puternic
Tot ceea ce spunem sau facem pe reţelele de socializare vorbeşte celorlalţi
despre cine suntem noi. Astfel, trebuie să fii conştient că fiecare acţiune online
publică – Like, Share – pe care o faci, contribuie la crearea brandului tău personal.
De vizionat: https://www.youtube.com/watch?v=Cly6Yqrldc8
Indiferent unde v-aţi duce să vă angajaţi, printre primele lucruri pe care o să
le păţiţi o să fie să vă caute lumea pe google. Şi ce va găsi potenţialul recrutor sau
angajator acolo va fi de multe ori decisiv pentru obţinerea jobului. În lumea de astăzi
ceea ce „face diferenţa” este extrem de importantă, pentru că piaţa forţei de muncă
este îngrozitor de competitivă. Aşa că orice avantaj competitiv pe care îl ai este
extrem de important. Iar social media îţi poate oferi acest avantaj la costuri pe care
ţi le poţi permite.
XII.4. AVANTAJELE BRANDULUI PERSONAL
Dacă până acum, doar oamenii care aspirau să fie celebrități sau personaje
politice își construiau branduri puternice și rezistente, acum dacă vrei să fii cu
adevărat profesionist în ceea ce lucrezi, brandingul personal este o abilitate esențială
pentru succesul tău.
Brandul personal se construiește în timp, și nu este vorba de luni de zile, ci de
ani, zeci de ani.
Beneficiile construirii unui brand sunt următoarele:
 valoare crescută – întotdeauna un brand puternic va fi asociat cu o valoare
mai mare (exemple: brandul Donald Trump);
 costuri scăzute de vânzare – dacă ai un brand puternic, îți va fi mult mai ușor
să îi convingi pe ceilalți să te cumpere.
108
 asigură satisfacția - brandurile cunoscute și puternice au avantajul că asigură
satisfacția clienților, deoarece există un grad implicit de încredere în calitatea
acestora.
Ceea ce scriem în CV, pe profilul de LinkedIn și poate chiar pe pagina de
Facebook ar trebui să fie confirmat de ceea ce spunem și de cum ne purtăm la
interviu. Când nouă ne este clar care sunt atuurile care stau la baza brandurilor
noastre personale, devine mai ușor să le punem în practică și să le comunicăm, atât
prin ceea ce facem, cât și prin ceea ce spunem.
Un proaspăt absolvent sau chiar un student, poate să aibă un brand personal
chiar dacă nu are experiență profesională? DA!
Fiecare are o anumită reputație care s-a dezvoltat în timp. Dincolo de viața
profesională și cea personală, studentul este cunoscut ca fiind o anumită persoană
care este definită de anumite valori, pasiuni, abilități deținute.
Mai mult ca niciodată, în zilele de azi, găsirea unui loc de muncă a devenit o
activitate extrem de dificilă. De aceea, trebuie să identificați acele elemente care vă
diferențiază de ceilalți (punctele voastre forte), să găsiți resursele necesare
dezvoltării continue ale abilităților voastre forte. Acest set de caracteristici reprezintă
promisiunea de valoare pentru angajatorii țintă. Acesta este brandul vostru personal.
Nu contează nivelul profesional, chiar și fără o experiență profesională poți avea un
brand personal pe care îl poți dezvolta de-a lungul timpului.
109

Tehnici de Dezvoltare Personala Note de Curs2019

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tehnici de Dezvoltare Personala Note de Curs2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „ANDREI ȘAGUNA”

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE

Lect. univ. dr. DOINIȚA BENTU

1. Dezvoltarea personală, o altfel de disciplină: Ce este dezvoltarea

1. Arădăvoaice, Gh. (2009), Motivația – Metode și tehnici de motivare, București:

I. DEZVOLTAREA PERSONALĂ, O ALTFEL DE

I.1. CE ESTE DEZVOLTAREA PERSONALĂ?

Dezvoltarea personală este un domeniu al cunoașterii și intervenției

I.2. SCURT ISTORIC AL CONCEPTULUI DE

Ideea că oamenii pot (şi trebuie) să se dezvolte este milenară. Trebuie să

Parcurgerea cursului ne va ajuta să adăugăm câte ceva la ceea ce știm deja

Înțelepciunea acestei metafore este deci, că ea îți lasă libertatea să alegi

II. DEZVOLTAREA PERSONALĂ, O CALE SPRE

Competența profesională înseamnă un lung proces de autocunoștere și analiză

II.1. DIMENSIUNILE CONCEPTULUI DE SINE

În opinia lui S. Harter (1990), conceptul de sine se referă la percepțiile

II.2. RELAȚIA DINTRE CONCEPTUL DE SINE ȘI STIMA DE

Stima de sine este strâns legată și depinde de conceptul de sine, dar nu se

II.3. DISFUNCȚII ALE EULUI ȘI ALE CONCEPTULUI DE SINE

Printre primii autori care s-au ocupat de aspectul disfuncției conceptului de

ANXIOS ATRĂGĂTOR FĂRĂ GRIJI DEPRIMAT

NECINSTIT ENERGETIC NOSTIM FERICIT

CINSTIT INTELIGENT AMABIL LENEŞ

OPTIMIST ORGANIZAT ACTIV SINCER

RELAXAT TRIST SERIOS RUŞINOS

NEGLIJENT PUTERNIC SENIN SLAB

III. DEZVOLTAREA PERSONALĂ PRINTR-UN MAI

Timpul este o resursă economică preţioasă, pretenţioasă şi ireversibilă: timpul

III.1. ADEVĂRATUL ÎNȚELES AL MANAGEMENTULUI

Paul R. Godin propune o definiţie sugestivă şi succintă a conceptului de

III.2. CAUZE ALE MANAGEMENTULUI INEFICIENT AL

La momentul actual, multe persoane, în activitățile lor cotidiene, se ghidează

Managementul timpului înseamnă controlul acestei resurse. Există zece

6. În cazul managerilor, angajarea unei secretare eficiente şi a unui asistent

10.Evitarea promisiunilor care au şanse mari de a nu fi onorate.

III.4. EXERCIŢIU NLP DE IDENTIFICARE A LINIEI

IV. DEZVOLTAREA PERSONALĂ, O CALE DE

Dezvoltarea personală se referă la totalitatea elementelor prin care stilul de

IV.1. LA CE BUNĂ „DEZVOLTAREA PERSONALĂ”? PAȘI

Dezvoltarea personală înseamnă să devii conştient de abilităţile şi

IV.2. ROLUL GRUPULUI CA MATRICE DE DEZVOLTARE

La baza coagulării grupului se pare că există un „afect de grup”, pentru că în

Exercițiul „Târgul calităților”

Exercițiul presupune notarea pe o coală de hârtie a trei calități pe care fiecare

IV.3. TEHNICA: „DEPISTAREA TALENTELOR”

Pregătire: nici un fel.

V. LEGILE SUPREME ALE DEZVOLTĂRII

V.1. LEGEA OGLINZII

V.2. TEHNICA CELOR DOUĂ OGLINZI

V.3. TEHNICA „MEDITAȚIA ÎN OGLINDĂ”

VI. DEZVOLTAREA CĂTRE ATINGEREA

Sensul termenului succes diferă de la un om la altul, poartă anumite

VI.1. DEFINIREA CONCEPTELOR DE SUCCES ȘI EȘEC

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române (1998) se menționează că prin

VI.2. FUNDAMENTELE SUCCESULUI ȘI ALE EȘECULUI

Pentru înțelegerea fundamentelor, a „pilonilor” de bază, cu o determinare

VI.2.1. FRICA DE EŞEC

VI.3. CINE SABOTEAZĂ SUCCESUL?

VI.4. TEHNICA: UN PROIECT PERSONAL

Pregătire: nici un fel.

Dezvoltarea personală4 se referă atât la viața de acasă cât și la cea de la

EXERCIŢIU DE APLICAŢIE PRACTICĂ

REGULILE LUI BILL GATES

Regula 1: Viata nu este corecta!...asa ca, obisnuieste-te cu ideea asta!