Sunteți pe pagina 1din 1

Sinteze de istorie universală

            Istoria reprezintă un reper esențial în devenirea umană, deoarece, prin cunoașterea


trecutului,  există șanse sporite pentru proiectarea optimă a societății de mâine. Într-o exprimare
sugestivă, prezentul este o punte  permanentă de trecere dinspre trecut spre viitor, dintre o
realitate complexă, mai mult sau mai puțin cunoscută,  spre o diversitate fascinantă de
posibilități.
            La orizontul dintre diagnoză și prognoză, stabilirea justă a criteriilor de selecție și
finalizarea  unor oportunități  într-un anumit context istoric reprezintă o mare responsabilitate
pentru factorii de decizie la nivel local, zonal, național și chiar mondial.    
            După părerea unor  gânditori,  societatea  evoluează  dialectic pe o traiectorie în spirală, 
prin depășirea contradicțiilor, transformarea acumulărilor cantitative în salturi calitative, precum
și prin mecanismele negării negației.
            În acest cadru conceptual, am realizat  lucrarea „Sinteze de istorie universală”, în care am
pus în evidență evenimentele marcante pentru  destinul omenirii pe Terra.       
Conținut
I. Zorii omenirii
II. Antichitatea
III. Evul Mediu
IV. Renașterea
V. Istoria modernă  și contemporană
VI. Citate din tezaurul universal de înțelepciune
  Bibliografie
 ……………………………………………………………………………….
Conținutul integral al lucrării “Sinteze de istorie universală” este prezentat pe
http://www.telisavonline.ro/2023/04/15/sinteze-de-istorie-universala
https://www.academia.edu/39121264/Sinteze_de_istorie_universala

S-ar putea să vă placă și