RELATIA UE-TURCIA

Student : Constantin Ana-Maria

Relația UE-Turcia își găsește fundamentul în
politica de extindere a UE, care reprezintă
unul dintre cele mai importante instrumente
de politică externă ale organizației.
Integrarea unui actor relevant precum Turcia
capătă astfel conotații importante la nivel
regional, unul dintre câștigurile Turciei din
această relație constituindu-l accesul la piața
unică a UE. Deși începutul relației părea unul
promițător, derularea ulterioară a acesteia
este guvernată de nenumărate divergențe și
tensiuni, rezultatul la care s-a ajuns până în
prezent fiind elocvent: din 35 de capitole
negociate pentru aderare, doar 16 au fost
deschise, dintre acestea unul singur fiind
închis provizoriu.
Poate o ţară musulmană, care se întinde în
bună parte pe continentul asiatic, să devină
membră a Uniunii Europene? În ce priveşte
Turcia, răspunsul la întrebare e afirmativ. Şi
aceasta de mai multă vreme. Cum vede, însă,
lucrurile UE?

Pe 14 aprilie 1987, Turcia a solicitat primirea în

Comunitatea Europeană, precursoarea UE. De
atunci s-a scurs un sfert de veac, în care nu s-
au înregistrat, totuşi, progrese notabile, în
procesul de integrare. E drept, Turcia a
obţinut, în 1999, statutul de candidat la
integrare, pentru ca în 2005 să demareze
negocierile oficiale de aderare cu Ankara.
Negocieri, însă, cu final deschis. La ce termen
ar putea fi primită Turcia în marea familie
europeană, e la fel de neclar ca acum 25 de ani.
Argumentele pro si contra aderarii Turciei au
adus in prim-plan o gama variata de aspecte,
percepute atat ca oportunitati cat si ca
provocari. Schitarea profilului de tara
evidentiaza intreaga problematica la care
trebuie sa dea raspunsuri Turcia pentru a
deveni stat membru al Uniunii
Europene:Turcia a semnat un acord de
asociere cu UE încă din 1963, dar după
lovitura de stat militară Uniunea
Europeană a îngheţat relaţiile. În 1987
Turcia a făcut oficial cerere de aderare,
dar după 10 ani a fost respinsă din
cauza situaţiei drepturilor omului. În
1999 candidatura ei a fost totuşi
acceptată, dar negocierile de aderare
nu au început pentru că ea tot nu
îndeplineşte criteriile politice.
Intentia de aderare a Turciei la
structura comunitara europeana
nu e recenta; accentul pus de
acest stat pe destinul sau
european este un aspect bine
cunoscut in politica internationala,
primii pasi in acest sens facandu-
se acum mai bine de 40 de ani. Mai
exact, in 1963, Turcia semneaza
Acordul de Asociere, cunoscut sub
denumirea de Acordul Ankara si in
1987 depune cererea oficiala de
aderare. Raspunsul Uniunii a venit
la Summit-ul de la Luxembourg din
1997 cand candidatura Turciei este
declarata eligibila.
Nu lipsit de importanta este ca in toata
aceasta perioada schimburile comerciale au
fost un factor cheie al relatiilor dintre Uniunea
Europeana si Turcia. Din 1995 a devenit
functionala Uniunea vamala, ceea ce a facut
ca Turcia sa ocupe locul al saptelea in cadrul
schimburilor comerciale cu Uniunea, cresterea
fiind evidenta daca tinem cont ca in 1990
Turcia ocupa o modesta a saptesprezecea
pozitie. La aceasta se adauga faptul ca in
primele noua luni ale anului 2004 exporturile
Turciei spre piata comunitara au crescut cu
aproximativ 55%, iar volumul importurilor din
Uniunea Europeana au crescut cu 50%4.
Dincolo de aceste aprecieri care lasa deschisa
posibilitatea de regandire a numarului
viitoarelor state membre si care obliga Turcia
la transformari structurale profunde, totusi,
“scopul final al negocierilor este aderarea”.
 CONCLUZII:
• Odata cu deschiderea negocierilor,
relatiile Turciei cu Uniunea
Europeana au intrat intr-o noua
etapa, in care vor aparea, treptat,
alte aspecte sensibile. Pentru ca
aceste situatii sa fie gestionate cu
succes, va fi nevoie de o intelegere si
o acceptare reciproca, de
transformari structurale dublate de
flexibilitate si coerenta in decizii. Pe
durata negocierilor Turcia si Uniunea
Europeana vor trebui sa invete sa se
accepte reciproc, realizand astfel
mult dorita balanta intre diversitate-
dinamism si unitate-coeziune
• Drumul Turciei catre Uniunea Europeana
se dovedeste a fi unul pe cat de lung pe
atat de sinuos, iar obtinerea statutului de
stat membru in cadrul acestei structuri se
proiecteaza ca o miza cu valente multiple.
In acest moment este greu de spus cu
exactitate cand se va alatura Turcia
celorlalte state din UE; ce determina sa
afirmam ca a deveni membru al Uniunii
Europene a fost si este o decizie politica
bazata pe potentialul statului candidat si
nu pe identitatea sa. La randul sau,
identitatea europeana trebuie sa se
proiecteze ca fiind flexibila, axata in
principal pe respect si recunoastere
reciproca, egalitate si solidaritate. Numai
in acest context va putea fi inteleasa
provocarea diversitatii la adresa identitatii
politice europene