Renta

Renta este acel venit fundamental care ii revine proprietarului

oricărui factor de producție, a cărui oferta este rigida sau foarte puțin
elastica. Este venitul pretins de proprietar pentru transferarea dreptului
de folosința si de uzufruct a factorilor de producție cu însușiri speciale
către alte persoane. Pentru utilizatorul factorului respectiv, renta
constituie plata pentru folosirea temporara a acestui factor, pe baza de

contract.

Renta este un venit stabil realizat de posesorul unui bun

imobiliar (pamânt,cladiri, constructii, resurse de apa) sau mobiliar
(hârtii de valoare, capital banesc);

Renta economica este plata pentru folosirea unei resurse

economice nesustituibile, a cărei oferta totala este insuficienta în
raport cu cererea, constituind un venit pentru posesorul acesteia.
 Indicatori ai rentabilității

Cei mai des întâlniți 3 indicatori care măsoară rentabilitatea sunt rata
rentabilității comercială (ROS), rata rentabilității activelor totale
(ROA) și rata rentabilității capitalului propriu(ROE).

Rata rentabilităţii comercială (ROS) se determină prin împărţirea

profitului obţinut după plata taxelor la vânzări, unde vânzarile
reprezintă valoarea a vânzărilor fară nici un fel de retururi sau
discounturi.

ROS = Profit net

Rata rentabilităţii activelor totale (ROA) se obţine prin împarţirea

profitului obţinut în urma plaţii taxelor şi a impozitului la totalul
activelor corporației.

ROA = Profit net

Rata rentabilităţii capitalului propriu (ROE) împarte profitul la

capitalul propriu. Capitalul propriu al acţionarilor exclude în mod
normal efectul oricarui activ necorporal (goodwill, marca înregistrată,
etc.) şi se determină prin scăderea tuturor obligaţiilor şi activelor
necorporale din activele totale.

ROE = Profit net
Rata rentabilităţii capitalului propriu este adesea considerată ca fiind
cel mai important dintre indicatorii de rentabilitate, deoarece el
masoară profitul ce rezultă din investiţia facută de acţionari.

Spre ex: un profit din capitalul propriu de cel putin 15% este un
obiectiv rezonabil de a asigura capitalul propriu adecvat şi de a fonda
o viitoare creştere aşteptată atunci când acest procent de 15 % este
aproximativ egal cu media ROE în industia mondială raportată anual
în cercetarea anuală a afacerilor americane publicată in revista
"Forbes" .

O altă semnificație a conținutului de rentă provine de la economiștii

clasici, care considera ca pamantul, ca factor de productie limitat
cantitativ, produce un venit suplimentar care imbracă forma rentei.
Aceasta semnificație clasică fundamentată si dezvoltată de David
Ricardo, a fost completată ulterior, astfel încât astăzi majoritatea
specialiștilor consideră renta ca un plus de venit de care pot sa
beneficieze toți subiecții economici care dispun de condiții deosebite.

Desigur, o asemenea interpretare a noțiunii de rentă este destul de

largă, chiar ambiguă. Ce înseamnă condiții deosebite? Cum apare
plusul de valoare? Iată doua întrebări care trebuie să stea în atenție
pentru a clarifica corect noțiunea de rentă.

Condițiile deosebite vizează situația ofertei unui factor sau altul. Daca
oferta este inelastică, sunt create condițiile ca o parte din venitul
obținut să îmbrace forma de rentă. "Renta economica pură (respectiv
renta privita ca recompensa a factorilor de producție, s. n.) se referă la
venitul obținut de un factor de producție - orice factor - care se
caracterizează prin completa inelasticitate a ofertei. Acest lucru
înseamnă că, sub aspectul cantității nu se vor produce modificări in
viitor, indiferent ce preț se ofera pentru factorul respectiv. Aceasta
caracteristică o are factorul pământ si uneori un element sau altul din
ceilalți factori de producție. De pildă, un cercetător de excepție care
este angajat de catre o firmă, sau un manager cu calități deosebite.
Acestia vor fi plătiți cu mult peste nivelul celor cu aceeasi pregătire si
care desfășoară aceeasi muncă. Plusul obtinut de cercetator sau
manager peste salariul celorlalți cercetători sau manageri cu aceleasi
atribuții, va imbrăca forma de renta. Acest plus se obține datorită
faptului că oferta este inelastică, profesioniștii de excepție se întâlnesc
foarte rar. "Renta este intotdeauna un extraprofit, conditionat de faptul
că unul dintre factorii de producție are un anumit avantaj și se afla in
posesia exclusivă a cuiva."

Cert este că dintre toți factorii de producție, pământul îndeplinește

toate condițiile pentru a crea renta. De fapt, economiștii clasici au
folosit acest factor de producție ca sasă ezplice natura si conținutul
categoriei de rentă. Pentru ceilalți factori, renta apare numai in situatii
deosebite, respectiv in situatia in care cantitatea oferita ramane
neschimbata, deci oferta se caracterizează prin inelasticitate. "În
deciziile privind recompensarea factorilor, elasticitatea ofertei este de
mare importanta. Dacă oferta este inelastică, factorii vor fi capabili sa
obțină renta economica si, cu cat este mai mare inelasticitatea ofertei,
cu atât va creste partea din recompensa care va îmbraca forma de
renta".

Sa ne oprim la factorul pământ pentru a explica aceasta forma de venit

care este renta. Așa cum subliniază specialiștii, trăsătura distinctă a
pământului este ca oferta este fixa la nivelul întregii economii, chiar si
in cazul perioadelor lungi. Desigur, apar unele excepții atunci când
omul reușește sa mărească suprafața de pământ prin acțiuni de
desecare sau așa cum este cazul in Olanda, prin îndiguiri etc. Fără
îndoiala, aceste excepții nu schimbă cu nimic datele problemei, oferta
de pământ este inelastică, ea apare sub forma unei curbe verticale care
reprezintă cantitatea fixă si neschimbătoare a pământului. De
menționat ca, indiferent daca renta pe hectar creste sau descrește,
cantitatea de pământ disponibilă a fi utilizata in producție este
neschimbătoare.

Venitul suplimentar obținut datorita situației speciale a ofertei in cazul

pământului si care imbraca forma de renta este insusit de proprietarii
pământului, atât in cazul in care îl lucrează singuri, cu forte proprii,
cat si in cazul in care îl arendează.

Desi oferta totala de pământ este, tehnic vorbind, fixa, oferta de piață
nu este fixa. Avem in vedere schimbările care se produc in fertilitatea
diferitelor suprafețe de pământ si, desigur, unele acțiuni de atragere a
unor noi suprafețe in sfera producției agricole. Daca tinem seama de
legea randamentelor neproporționale (legea descreșterii fertilității),
atunci este limpede ca oferta diferitelor calități de pământ va scădea.
Asemenea mutații nu schimba cu nimic caracterul rigid, inelastic al
ofertei totale.

Oferta fixa de pământ înseamnă ca renta pe hectar este determinata in

mod exclusiv de cererea pentru pământ. Dacă cererea pentru pământ
într-o anumita zonă geografică este ridicată, atunci si nivelul rentei va
fi mare si invers, dacă cererea este scăzută si renta va fi la fel. Cererea
pentru oricare resursa - așa cum am văzut - este o cerere derivata, deci
renta pe hectar va fi determinata de valoarea de piață a bunurilor
obținute de pe pământ.

Renta obținută de pe pământurile care sunt utilizate in producția

agricola este renta funciara. Cum apare acest venit ?

Pentru a răspunde la aceasta întrebare este necesar sa analizam situația

concreta din agricultura. După cum știm, oferta de pământ este fixa. In
același timp, suprafețele de pământ cu o fertilitate ridicata sunt si ele
limitate. Mai mult, exista diferențe intre suprafețele de pământ privind
poziția lor față de centrele de desfacere si aprovizionare. Deci,
terenurile cu potențial productiv sunt limitate. Ele nu sunt suficiente
pentru acoperirea cererii de consum de produse agricole a societății.
Drept urmare, oamenii vor atrage în producția agricolă si terenuri cu
fertilitate mai redusă. Aceasta înseamnă ca la investiții egale, pe
terenuri diferite de fertilitate, se obțin randamente inegale; la fel se
întâmpla daca pe acelasi teren se fac investiții succesive de capital.
Este de fapt efectul concret al acțiunii legii fertilității descrescânde.
Diferențele de fertilitate între terenuri, ca și diferențele de poziție fata
de centrele de consum si aprovizionare generează renta diferențiala.
Apariția ei este determinata pe de o parte de limitarea terenurilor de
potențial ridicat, precum si a celor care au o poziție mai buna, iar pe
de altă parte, de necesitatea cultivării si a terenurilor cu fertilitate mai
scăzută si poziție mai proastă, deoarece nevoile societății de produse
agricole impun acest lucru.

Datorita acestui fapt, nivelul prețurilor de vânzare pe piața a

produselor agricole va fi determinat de costurile de pe terenurile cu
fertilitatea cea mai scăzută, sau de cele cu poziția cea mai
dezavantajoasa (poziția dezavantajoasă contribuie la ridicarea
cheltuielilor de transport). Este firesc atunci ca produsele obținute de
pe terenurile cu fertilitate ridicată, sau cu o poziție mai avantajoasă sa
se vândă la prețurile astfel stabilite, obținându-se un spor de venit.
Acest spor de venit realizat pe terenurile bune și foarte bune, ca si de
pe terenurile cu localizare buna si foarte buna, constituie un venit
suplimentar față de veniturile aduse de terenurile cu fertilitate scăzută,
sau cu o poziție dezavantajoasă. Acest plus de venit îmbracă forma
rentei diferențiale si va fi însușit de către proprietarul de pământ. Cu
alte cuvinte, parcelele de pământ care dau o recolta mare pe hectar vor
determina o rentă mai mare decât parcelele cu o producție mai mica pe
hectar. Desigur, cererea pentru parcelele cu fertilitate ridicata va fi mai
mare decât pentru parcelele cu fertilitate mai mică. VMP pentru o
suprafață de pamant cu mare fertilitate va depăși VMP pentru o
suprafața similara, dar cu fertilitate mai scăzută. La fel se întâmplă și
in cazul diferenței de poziție. Renta este mai mare in zonele cele mai
importante. Putem spune ca in primul caz se obține renta diferențială
de fertilitate și, in al doilea caz, renta diferențială de poziție.
Renta diferențială se obține si datorita randamentului inegal al
investițiilor succesive de capital pe aceeași suprafață sau pe terenuri
diferite. Formarea ei este rezultatul promovării unei agriculturi
intensive, generată de creșterea continuă a nevoilor de consum de
produse agricole ale societății și, desigur, de realizările in știința si
tehnica cultivării plantelor si creșterii animalelor.

Ce se întâmplă in cazul terenurilor cu cea mai scăzută fertilitate, sau

cu poziția cea mai proastă? Vor da si ele rentă? Daca da, cum?

Unii specialiști susțin că si aceste terenuri vor da rentă, dar care

rezultă din mișcarea prețurilor produselor agricole. Nevoia de produse
agricole, deci cererea mare in comparație cu oferta, va duce la
ridicarea preturilor produselor agricole, astfel încât se va obține un
surplus de venit și de pe aceste terenuri, surplus care va îmbrăca forma
de renta, cunoscuta sub denumirea si de rentă absolută.

Renta, în condițiile in care proprietarul de pământ nu se ocupa

personal de cultivarea acestuia, îmbracă forma arendei. Arendașul este
un întreprinzător care își asuma responsabilitatea activității economice
pe pământul închiriat (arendat) de la un proprietar funciar. Renta nu
coincide cu arenda. De regula, aceasta este mai mare deoarece, pentru
arendaș, renta este o plata făcută pentru dreptul de folosire a terenului
si devine element al costului de producție alături de plățile efectuate
pentru mașini, îngrășăminte etc. Arenda mai cuprinde, in afara de
renta, si alte elemente: dobândă la capitalul celui care a dat in arenda,
diferite impozite pe care le plătește proprietarul, chirii pentru diferite
construcții pe care le folosește arendașul etc. Desigur, mărimea
arendei este rezultatul negocierilor dintre proprietarii pământului si
arendași.

Renta se întâlnește nu numai in agricultura, ci este prezentă oriunde

factorul pământ participă la activitatea economica. O întâlnim in
construcții, ca renta de poziție, in industria extractivă, ca renta miniera
etc.

1. Formele rentei.

Principala formă de renta este renta funciara care se formează in

agricultura. Aceasta poate apărea sub trei forme: renta absolută, renta
diferențială si renta de monopol.

a)     Renta absoluta

Se încasează de toți proprietarii pământurilor arendate, pentru cedarea

dreptului de folosință și de uzufruct, indiferent de fertilitatea si poziția
terenului.

b)    Renta diferențială.

Se formează pe baza deosebirilor de fertilitate sau de poziție fata de

centrele de aprovizionare, desfacere si căile de comunicație a
terenurilor cultivate. Renta diferențială este de doua tipuri:
Renta diferențială I (renta de fertilitate)

Este renta care rezulta din diferența de fertilitate fără ca pe terenurile

respective sa se aplice investiții suplimentare.

După vânzarea produselor, se obțin venituri inegale deoarece arendașii

vând la același preț cantități diferite de bunuri. De aceea apare un
profit suplimentar pentru cei care au lucrat terenuri cu fertilitate
superioara si medie. Acesta va trece de la arendași la proprietarii
terenurilor si ia forma rentei diferențiale.

Proprietarii terenurilor cu fertilitate joasa vor incasa numai renta

absolută.

Renta diferențială II este renta care apare in urma investițiilor

suplimentare in mijloace de mecanizare, chimizare, hidroameliorații,
care măresc producția la hectar si reduc costurile medii. Aceste
investiții sunt făcute însă pe terenuri diferite si au randamente diferite
determinând o neuniformitate a costurilor cu care se obțin produsele
respective. Mecanismul ei de formare este determinat de caracterul
intensiv al agriculturii si apare ca urmare a legii randamentelor
neproporționale: investițiile succesive de factori de producție (munca
si capital) determina creșterea producției până în punctul in care
randamentele marginale se egalizează cu cele medii, dupa care acestea
scad. Din acest motiv se impune atragerea de noi factori de producție
cu noi performante.
c) Renta de monopol este supraprofitul realizat de posesorul unor
suprafețe de teren cu însușiri speciale care produc in cantități reduse
produse cu calități deosebite. Ca mărime, este diferența dintre prețul
de monopol si valoarea bunului agricol de calitate deosebită.

O alta forma de renta este renta minieră, care reprezintă suma de bani

plătită proprietarilor de mine, pentru dreptul de a exploata bogățiile
acestora. La rândul ei, renta miniera poate fi si ea absoluta,
diferențială si de monopol.

Renta in construcții se plătește de catre arendași pentru dreptul de a

construi. Si in acest caz exista renta absolută, diferențială si de
monopol.

Renta consumatorului reprezintă diferența de care beneficiază acesta

plătind bunurile cumparate de el la un pret mai mic decât ar fi dispus
sa plătească.

Renta vânzătorului se realezează de către acesta atunci când reușește

să vândă la un preț mai ridicat decât estimase anterior.

Renta de abilitate se obține de către acei întreprinzători sau lucrători

care, având aptitudini si calități profesionale excepționale, realizează,
prin spirit de prevedere si capacitati manageriale, un profit mai ridicat,
sau, in cazul salariaților, un venit mai mare decât ceilalți din aceiași
categorie.
Renta conjuncturala se realizeaza de catre intreprinzatorii care au
posibilitatea sa vândă in momentul in care pretul creste datorita
penuriei de oferta.