U tatea de învățare 14 - 2 ore

n
i PIAŢA PĂMÂNTULUI. RENTA FUNCIARĂ
Având în vedere rolul economic ridicat şi importanţa strategică a factorului de
producţie pământ am analizat piaţa pământului (funciară) care este o piaţă specifică unde
se trazacţionează acesta.
În domenii de activitate precum: agricultură, silvicultură, piscicultură, industrie
extractivă, construcţii unde pământul, inclusiv bogăţiile solului şi subsolului ocupă un loc
deosebit de important, se formează renta pământului (funciară), la care fac referire în
finalul acestei unități de învățare.
Obiective:
• Cunoaşterea şi aprofundarea noţiunilor de piaţă a pământului, preţ al pământului,
rentă funciară;
• Cunoaşterea principalilor factori economici care influenţează preţul pământului şi a
formulei de calcul al acestuia;
• Înţelegerea tendinţei generale de creştere a preţului pământului, în perioada
postbelică.

Cuprins:
14.Piaţa pământului. Renta funciară
14.1. Piaţa pământului
14.2. Renta funciară

14.1. PIAŢA PĂMÂNTULUI

Piaţa pământului reprezintă relaţiile economice în cadrul cărora se confruntă cererea

cu oferta, se formează preţul, au loc negocieri privind factorul de producţie pământ. Piaţa
pământului se manifestă în forme diferite în funcţie de obiectul negocierii, de participanţii
la negociere, de cadrul de desfăşurare etc.
În economia capitalistă pământul - indiferent de destinaţiile sale (agricultură,
agrement, industrie extractivă, construcţii etc.) este obiect al vânzării - cumpărării, al
tranzacţiilor pe o piaţă specifică, piaţa funciară. Mai mult decât alte forme de piaţă, cea
funciară dispune de mai multe reglementări din partea autorităţilor publice, având în
vedere rolul economic ridicat şi importanţa strategică a factorului de producţie pământ.
 Pe această piaţă se întâlnesc cererea şi oferta de pământ, tranzacţiile încheindu-se la
un anumit preţ. Preţul este rezultatul confruntării dintre cererea şi oferta de pământ, dar
nivelul său este influenţat de numeroase împrejurări (factori) economici, dintre care au
relevanţă:
a) mărimea rentei pe care o aduce terenul. Preţul este în relaţie pozitivă cu renta. În
principiu se consideră că posesorul unui teren este dispus să-l înstrăineze cu acea sumă
de bani care transformată în depozit bancar poate aduce un venit sub formă de dobândă
egal cu cel pe care-l obţinea sub formă de rentă. De exemplu, dacă proprietarul unui teren
obţine anual o rentă de 20.000 u.m. în condiţiile când rata dobânzii practicată pe piaţa
monetară este de 10%, atunci preţul de ofertă (cel pe care-l licitează vânzătorul ca
fiindu-i convenabil) este: P = (R  100)/ď = (20.000 u.m.  100)/10 = 200.000
u.m.,

în care:
P = preţul terenului;
R = renta anuală;
ď = rata dobânzii.

Într-o exprimare concisă şi simplificatoare, o primă definiţie a preţului pământului este

aceea după care, preţul de ofertă al pământului este reprezentat de renta capitalizată
la dobânda zilei.
b) rata dobânzii în raport de care preţul pământului este în relaţie negativă;
c) mărimea diferenţei dintre pământul capital şi pământul materie naturală.
Pământul capital este cel care încorporează în el anumite investiţii care îi ameliorează
calitatea, poziţia şi randamentul. Cu cât sunt mai mari investiţiile în pământ cu atât el se
transformă din pământ materie naturală (dar al naturii) în pământ capital, pământ factor
de producţie al intervenţiei omului. Încorporarea în sol a anumitor investiţii se
concretizează în lucrări de irigaţii, aplicarea de amendamente, îngrăşăminte, sacrificări,
folosirea unor tehnologii moderne inclusiv de rotaţie a culturilor etc.;
d) posibilităţile de folosire alternativă a solului. Cu cât un teren are posibilităţi mai
mari sau mai diverse de folosire, cu atât mai ridicat este preţul său;
e) posibilităţile terenurilor de a-şi schimba poziţia faţă de căile de comunicaţie,
pieţele de aprovizionare şi desfacere. Când prin schimbarea acestor poziţii se
ameliorează calitatea terenului preţul creşte şi invers. Ca regulă, pe măsura dezvoltării
societăţii, a ridicării nivelului de civilizaţie materială, au loc multiplicarea şi
diversificarea căilor de comunicaţie, a pieţelor şi în aceste condiţii se constituie în factori
de creştere a preţului pământului;
f) raportul dintre cererea şi oferta de produse agro - alimentare. După cum se
cunoaşte, cererea de produse agroalimentare este pe termen scurt relativ inelastică în
raport de preţ. Coroborat cu sporirea veniturilor, şi a numărului populaţiei o bună perioadă
din istoria umanităţii, cererea de produse agricole a crescut mai intens decât oferta, fiind
pe termen lung factor de creştere a preţurilor;
În perioada postbelică, preţul pământului are o tendinţă generală de creştere,
explicată prin:
• procesul inflaţionist, la erodarea puterii de cumpărare a monedei fără ca utilitatea generală
economică a pământului şi produselor agroalimentare să cunoască un proces de acelaşi sens
şi intensitate;
• plasamentele în fondul funciar au un procent de risc mai redus decât fluiditatea altor tipuri
şi modalităţi de plasare a economiilor;
• cererea de pământ a fost practic în exces în raport cu oferta cel puţin şi pentru faptul că
cererea de terenuri (pentru construcţii, amenajări de agrement, edilitar gospodăreşti etc.) a
crescut oferta fiind fixă sau aproape fixă;
• datorită creşterii cererii de produse agricole, coroborată cu acţiunea legii randamentelor
de scară descrescânde (cultivarea unor terenuri şi atragerea în circuitul economic a altor
resurse naturale de calitate sau de poziţie şi condiţii de acces mai precare). Toate acestea
duc la creşterea costurilor acestora pe terenurile marginale şi pe această bază creşterea
rentei şi a preţului. Creşterea generală a rentei este un factor de creştere a preţului terenurilor
mai ales pentru construcţii şi industria extractivă şi mai puţin pe terenurile agricole. Pe
terenurile agricole, renta are tendinţa de reducere în special ca urmare a foarfecelui
preţurilor.
Evidenţiind legătura reciprocă dintre preţul terenurilor agricole şi mărimea rentei, se
impune o precizare: în teoria clasică şi modernă a rentei financiare se ignoră de regulă
dimensiunea exploatărilor agricole. Teoria şi practica agrară relevă importanţa factorului
dimensional pentru obţinerea rentei. Aşa cum în sectoarele neagricole se evidenţiază
importanţa cunoaşterii pragului de rentabilitate pentru obţinerea profitului, şi în agricultură
dimensiunea exploatării agricole are mare relevanţă pentru viabilitatea economică a acesteia
şi obţinerea rentei funciare.
Teoria şi practica agricolă argumentează că exploatările agricole viabile din punct de
vedere economic în producţia cerealieră şi zootehnică sunt cele care au suprafeţe de
minimum 50 ha.

Test de autoevaluare 1.
Ce importanță are în agricultură dimensiunea exploatării agricole pentru viabilitatea
economică a acesteia și obținerea rentei funciare?

14.2. RENTA FUNCIARĂ

Renta pământului (funciară) se formează în domeniile de activitate unde pământul,

inclusiv bogăţiile solului şi subsolului, ocupă un loc deosebit de important: agricultură,
silvicultură, piscicultură, industrie extractivă, construcţii. Cauzele formării rentei funciare
sunt:
- existenţa deosebirilor de fertilitate şi poziţie între diferite suprafeţe agricole care sunt
limitate;
- existenţa unor limite ale proceselor intensive de sporire a producţiei agricole, limite
determinate de legea productivităţii marginale descrescânde şi de legea diminuării
veniturilor;
- modul specific de formare a preţurilor de piaţă ale produselor agricole, care nu mai au
la bază costul mediu minim ci costul mediu maxim, cu condiţia ca nivelul cererii să fie
suficient de mare în raport cu oferta;
În condiţiile unei oferte perfect inelastice a pământului, nivelul preţurilor bunurilor
obţinute din utilizarea terenurilor cu cea mai slabă fertilitate sau cea mai dezavantajoasă
poziţie reprezintă şi nivelul preţurilor de piaţă. Desigur că, în această
situaţie, proprietarii terenurilor mai bune vor realiza un câştig suplimentar, mărimea acestuia
fiind egală cu diferenţa dintre preţul de piaţă şi costul mediu mai scăzut.
Existenţa rentei funciare nu determină creşterea preţurilor produselor agricole, dar
rezultă din preţurile mai înalte ale acestor produse. Ea constituie un profit suplimentar
obţinut prin utilizarea unor suprafeţe care au un anumit avantaj şi este încasat de
proprietarul pământului.
Preţul pământului (Pp) este determinat de raportul dintre renta funciară (R) şi rata
dobânzii nominale (dn). Deci Pp  R 100
dn

Test de autoevaluare 2.
În ce domenii de activitate se formează renta pământului (funciară)?
Lucrare de verificare:
1. Ce reprezintă piaţa pământului ?
2. Care sunt factorii economici care influenţează nivelul preţului pământului ?
3. Cum explicaţi tendinţa generală de creştere a preţului pământului, în perioada
postbelică ?
4. Ce este renta funciară ?
5. Care sunt cauzele formării rentei funciare ?
6. Cum se determină preţul pământului ?

Răspunsurile la testele de autoevaluare:

1. În agricultură, dimensiunea exploatării agricole are mare relevanță pentru

viabilitatea economică a acesteia și obținerea rentei funciare. Astfel, teoria și
practica agricolă argumentează că exploatările agricole viabile din punct de
vedere economic în producția cerealieră și zootehnică sunt cele care au suprafețe
de minimum 50 ha.
2. Renta pământului (funciară) se formează în domeniile de activitate unde pământul,
inclusiv bogățiile solului și subsolului, ocupă un loc deosebit de important:
agricultură, silvicultură, piscicultură, industrie extractivă, construcții.

Rezumat:
Piaţa pământului reprezintă relaţiile economice în cadrul cărora se confruntă cererea
cu oferta, se formează preţul, au loc negocieri privind factorul de producţie pământ.
Nivelul preţului pământului este influenţat de factori economici, precum: mărimea
rentei pe care o aduce terenul; rata dobânzii; mărimea diferenţei dintre pământul capital
şi pământul materie naturală; posibilităţile de folosire alternative a solului; posibilităţile
terenurilor de a-şi schimba poziţia faţă de căile de comunicaţie, pieţele de aprovizionare
şi desfacere; raportul dintre cererea şi oferta de produse agro- alimentare.
În perioada postbelică, preţul are o tendinţă generală de creştere, explicată prin:
• procesul inflaţionist, erodarea puterii de cumpărare a monedei fără ca utilitatea generală
economică a pământului şi produselor agroalimentare să cunoască acelaşi sens şi
intensitate;
• plasamentele în fondul funciar au un procent de risc mai redus decât fluiditatea altor
tipuri şi modalităţi de plasare a economiilor;
• cererea de pământ a fost practic în exces în raport cu oferta cel puţin şi pentru faptul că
cererea de terenuri a crescut, oferta fiind fixă sau aproape fixă;
• datorită creşterii cererii de produse agricole, colaborată cu acţiunea legii
randamentelor de scară descrescânde (cultivarea unor terenuri şi atragerea în circuitul
economic a altor resurse naturale de calitate sau de poziţie şi condiţii de acces mai
precare).
Renta funciară constituie un profit suplimentar (ca diferenţă dintre preţul de piaţă şi
costul mediu mai scăzut) obţinut prin utilizarea unor suprafeţe care au un anumit avantaj
şi este încasat de proprietarul pământului.
 Cauzele formării rentei funciare sunt:
• existenţa deosebirilor de fertilitate şi poziţie între diferite suprafeţe agricole care sunt
limitate;
• existenţa unor limite al proceselor intensive de sporire a producţiei agricole, limite
determinate de legea productivităţii marginale descrescânde şi de legea diminuării
veniturilor;
• modul specific de formare a preţurilor de piaţă ale produselor agricole, care nu mai au
la bază costul mediu minim şi costul mediu maxim, cu condiţia ca nivelul cererii să fie
suficient de mare în raport cu oferta.
Preţul pământului (Pp) este determinat de raportul dintre renta funciară (R) şi rata
dobânzii nominale (dn). Deci, Pp  100.
R
dn

Bibliografie:

• Brăilean, Tiberiu
Plopeanu P. Aurelian
2012;
• Campbell, R. McConnel;
L. Brue
• Colectivul Catedrei de
Economie şi Politici
Economice
• Gérard, Thoris
• Lipsey, R.G.
Chrystal, K.A.
• Suciu, Cristina - Martha
• Suciu, Cristina - Martha
- Economie politică, Editura Institutul European, Iași,
- Economics - Principles, Problems and Policies, Stanley,
Thirteenth Edition, McGraw - Hill, Inc., 1996;
- DicUionar de economie, ediţia a doua, Editura
Economică, Bucureşti, 2001;
- La repartition des revenus, Armand Colin, Paris, 1997;
- Economia pozitivă, Editura Economică,
Bucureşti, 1999;
- Economics, Vol. I, Microeconomics, Ediția a
II- a, Editura A.S.E., București, 2010;
- Economie - Economics, Part II, Editura A.S.E.,
Bucureşti, 2004.