Creativitatea si cultivarea ei in scoala: factorii creativitatii

Prin consens, creativitatea este înţeleasă ca proces complex, amplu al

activităţii de elaborareteoretică şi practică a unor rezultate de excepţie, fenomen
care a ţinut şi continuă să ţină preocupareaindividului uman orientată spre inovare,
perfecţionare, elaborare, fabricare şi valorificare a talentelor.Dovada acestui
fenomen este dată de preocupările universale asupra acestui proces, de
contribuţiileşcolilor psihologice, a şcolii psihologice româneşti în explicarea acestui proces: C.
Rădulescu - Motru, Șt.Odobleja, Mihai Ralea, Ștefănescu Goangă, V. Pavelcu, P.P.Neveanu,
Ursula Șchiopu şi alţi gânditoriromâni.Termenul de creativitate este utilizat în relație cu
trei aspecte. Creativitatea se evidențiază mai întâi înraport cu actul, procesul de creație,
fenomen de extremă complexitate, prin care se elaborează fie o operăde artă, fie o inovație
tehnică, un mecanism, un aparat, o nouă teoremă matematecă, etc.
Rezultatul procesului creator se explică prin creativitatea unei persoane, printr-o capacitate
complexă a omului, os t r u c t u r ă c a r a c t e r i s t i c ă a p s i h i c u l u i , c e f a c e p o s i b i l ă
o p e r a c r e a t o a r e . Î n f i n e , c r e a t i v i t a t e a s e m a i apreciază, în mod obiectiv, prin
produsul activității – mai mult sau mai puțin nou, original.Ea se apreciază numai prin produsul
ei, produs nou şi original şi care potrivit lui A.L. Taylor se distinge prin următoarele niveluri:
1. Creativitatea expresivă– liberă şi spontană, subiectul se exprimă necondiţionat
aptitudinal, aşacum sunt spre exemplu desenele copiilor;
2. Creativitate productivă – care exprimă dependenţa de priceperi şi deprinderi subiectul
fiind aptsă producă obiecte utile, dar încă slab exprimată (ţesătoarea de covoare sau a
oricărui muncitor calificatcare probează originalitate minimă);
3. Creativitate inventive – nivel în care apare invenţia, respectiv, îmbunătăţiri aduse
produselor sauaparatelor, suficient de importante pentru a putea fi brevetate şi
comunicate;
4. Creativitate inovatoare – c a r e p r e s u p u n e m o d i f i c ă r i a d u s e p r i n c i p i i l o r
f u n d a m e n t a l e a l e domeniului, noi modalităţi de exprimare a talentelor, activităţi
specifice elitelor;
 5. Creativitate emergent – specifică geniilor prin care se revoluţionează un sistem de
gândire fie în tehnică, artă, ştiinţă etc. aşa cum au produs Einstein, Beethoven, Darwin,
Hegel, etc. În raport cu aceste trepte de creativitate, orice om normal e capabil
cel puțin de ”creativitate productivă”. Oricum, totodată când avem de soluționat o
problemă, gândirea implică un minim de efort imaginativ, în sensul găsirii unei soluții
anterior necunoscute.Din punct de vedere psihopedagogic, ne interesează
creativitatea ca structură psihică pe careșcoala e chemată să o dezvolte, sa o
formeze. Structura ei are multe fațete, numeroși factori concura la constituirea
unei potențe creatoare.
Creativitatea ca proces uman este dată de factorii: de natură intelectuală, caracteriali sau
sociali
.
FACTORII DE NATURĂ INTELECTUALĂ
îndeplinesc funcţia esenţială a creativităţii şi suntdaţi de următoarele procese psihice:
1. Imaginaţia – proces psihic al cărui rezultat este obţinerea unor reacţii, a unor fenomene
psihicenoi în plan cognitiv, afectiv sau motor; este procesul de creare în plan mintal de
noi imagini, de proiectarem i n t a l ă , d e a c t i v i t ă ţ i d e c r e a ţ i i . E a e s t e d e
d o u ă t i p u r i : reproductive d a t ă d e a c t u l p s i h o l o g i c d e r e p r o d u c e r e a
u n o r s i t u a ţ i i , p r o c e s e , f e n o m e n e , o b i e c t e s a u l u c r u r i ; creatoare ,
specifică activităţii asimilatoare a stării de spontaneitate, de creare a noi
sinteze, reprezentând o supleţe a spiritului uman. Imaginaţia este o componentă a
creativităţii şi se caracterizează prin următoarele însuşiri: fluiditatea care dă posibilitatea
subiectului de a-şi imagina, în timpi scurţi idei, diferite imagini utile/neutile, găsindu-
se printre ele multe din soluţiile căutate; plasticitatea, exprimă mobilitatea asupra
punctelor de vedere privind o problemă, o situaţie, permiţând ieşirea din rigiditate;
originalitatea – expresie a noutăţii, aunicităţii creativităţii, rămânând principala
caracteristică a acestui proces.
Totodată, creativitatea ca proces psihic se particularizează prin următoarele trăsături:
elaborarea – capacitatea de a planifica munca cu toate detaliile sale şi de anticipare a
rezultatelor; sensibilitatea la problema – capacitatea de a remarca c u u ş u r i n ţ ă
neobişnuitul, observând fenomene pe care majoritatea subiecţilor nu le observă;
redefinirea/restructurarea – maniera de a utiliza neobişnuit un obiect în propria-i activitate: teză,
concept sau părţi din ele; rezistenţă la închiderea prematură – capacitate de rezistenţă perceptivă
la figura indusă prin stimuli, măsura independenţei subiectului faţă de învăţarea perceptivă;
capacitate de abstractizare semantică – abilitatea subiectului de a interpreta, de a
conceptualiza. Aşadar, imaginaţia este o aptitudine şi are la bază predispoziţii ereditare dar
fundamental ea se dezvoltă prin muncă, prin exerciţiu. Fiecare dintre aceste trei caracteristici are
însemnătatea ei, însă principala rămâne originalitatea, ea garantând rezultatul muncii creatoare.
Întrucât influențează performanța obținută în mult e profesii, imaginația constituie o
aptitudinei m p o r t a n t ă . E a a r e l a b a z ă a n u m i t e p r e d i s p o z i ț i i e r e d i t a r e , m a i
m u l t s a u m a i p u ț i n d e z v o l t a t e . Î n s ă dezvolatarea sa presupune multă muncă,
exercițiu. Thomas Edison, cunoscutul inventator american,susținea ca geniul este
99% transpirație și doar 1% inspirație. Punctul lui d e vedere se justifică prin
specificul domeniului său – invențiile de ordin tehnic. De exemplu, a trebuit să experimenteze
peste 3000 de substanțe, până să ajungă la cea mai rezistentă la tensiunea curentului
din becul electric (atunci s -aimpus filamentul de cărbune). Dar teza lui Edison nu se
aplică deloc în cazul lui Mozart, de exemplu, capabil să scrie o sonată în doar câteva zile.
Este nevoie de muncă, dar nu chiar în proporția descrisă de Edison.
M e m o r i a - este procesul psihic dat prin exerciţiu care conservă cunoaşterea şi cunoştinţele
iar imaginile suferă modificări faţă de cele iniţiale. Ideile noi se bazează pe informaţiile
acumulate, asimilate,stocare şi prelucrate şi exprimă volumul experienţei subiectului redat prin
stocul, cantitatea dar mai cu seamă varietatea cunoştinţelor stocate, a experienţelor asimilate.
Ştim că experienţele sunt de două feluri:directe – dobândite prin observarea directă ca şi
prin discuţii cu diferiţi specialişti; indirectă – obţinută prin lectură, audierea de expuneri,
activităţi care ne pun în contact cu mari spirite ale umanităţii.
Nivelul gândirii, inteligenţa sa. Inteligenţa este aptitudinea generală care contribuie la
formareacapacităţii şi adaptării cognitive a subiectului la situaţii noi, proces în care gândirea
ocupă un loc central în această capacitate complexă. Inteligenţa este activitatea mentală
complexă, flexibilă, mereu confruntată c u s i t u a ţ i i n o i , c u p r o b l e m e c a r e a n g a j e a z ă
m e m o r i a , r a ţ i u n e a , l o g i c a ş i c u n o ş t i n ţ e l e d i s p o n i b i l e . Cercetările psihologice au
elaborat teste de creativitate şi teste de inteligenţă, punând în relaţie cele două procese –gândirea
şi inteligenţa. Comparând rezultatele obţinute s-a observat că există coeficienţi
diferiţi:coeficientul zero este când nu există nici o relaţie între cele două procese, iar coeficientul
unu când existăo totală potrivire între acestea. Aşadar, există un raport între
inteligenţă şi imaginaţia creatoare, dar niciodată o potrivire perfectă: subiecţii cu note
ridicate la inteligenţă au rezultate slabe la creativitate iar cei cu performanţe la creativitate sunt la
cote mijlocii la inteligenţă.
FACTORII CARACTERIALI sunt puşi în evidenţă de următoarele procese psihice:
Predispoziţiile şi capacităţile intelectuale sunt o condiţie în creativitate, dar nu şi
suficiente.Ideea novativă trebuie verificată multiplu, prezentată sub forma unui
model şi susţinută de o puternică motivaţie împreună cu dorinţa şi aspiraţia
inovativă, creatoare, rezultat al unei atitudini şi pasiuni care domină individul uman
creator;
Voinţa fermă, perseverenţa, procese care îţi permit să faci faţă progresului contemporan,
să fii apt pentru modificări radicale, dacă este cazul, pe care să le aduci propriului proces de
creaţie, să realizezi noidocumentări, noi demonstraţii şi să depui noi eforturi pentru
reuşita creaţie. Cine nu posedă această calitate, voinţa, se descurajează şi nu este capabil
de rezultate performante, notabile. Nici în artă, nimeni,chiar marile talente, n-au creat nimic fără
o luptă îndârjită pentru îmbogățirea mijlocului de expresie, fieel cuvântul, culoarea sau armonia
sunetelor.
F A C T O R I S O C I A L I – reprezintă mediul ambiant, cadrele sociale şi nivelul
de dezvoltare a societăţii în care trăieşte creatorul de valori, realitate solicitantă,
dealtfel, pentru cercetare, inovare şi pentru ameliorarea realităţilor date. Totodată, factorii
sociali dau conţinutul motivaţiilor, aspiraţiilor şi doleanţelor indivizilor umani, aspecte care sunt
dependente şi se înfăptuiesc doar în raport cu nivelul de dezvoltare a societăţii. Cercetarea
ştiinţifică, arta, ca de altfel întreaga activitate cognitivă, spiritual exprimă în cel
mai înalt grad nivelul atins în evoluţia şi dezvoltarea sa societatea umană:
cercetarea aburului şi forţei sale. a electronicii. a informaticii sunt dovada unei asemenea
interdependeţe. Alături dem e d i u l a m b i a n t , s t a d i u l d e z v o l t ă r i i s o c i e t ă ţ i i , f a c t o r i i
s o c i a l i m a i i n c l u d ş i m o d e l e p r e d e c e s o r i l o r , modelele profesorilor, înaintaşilor
chiar dacă discipolul se îndepărtează de aceste modele. Valoarea iniţială a modelelor
duce nemijlocit la creaţie, la inovaţii, arată P. Andrei (1999).Atât omul de știință, cât și artistul se
află sub puternica influență a mediului ambiant, în special celsocial. Motivația, aspirațiile
unei persoane depind extrem de mult de cerințele societății în care ea s -adezvoltat.
Așa se explică avântul artelor plastice în Italia, în secolele XV și XVI. Atunci negustorii
italienise îmbogățiseră și își cladeau palate pe care le doreau împodobite cu picturi și sculpturi
alese. Ca urmare, s-au creat școli de pictură și sculptură, iar talent ele, existente
înotdeauna în sânul unui popor, au avut c o n d i ț i i o p t i m e d e î n f l o r i r e , a j u n g â n d
pe înalte culmi de perfecțiune artistică. În secolul nostru,dimpotrivă,
ascensiunea rapidă a industriei a mărit interesul pentru tehnică. Aceasta a
a j u n s l a o dezvoltare nebănuită, în timp ce artele nu izbutesc să iasă dintr-o așa-zisă criză.În al
doilea rând, mai ales în știință și tehnică, orice descoperire, orice teorie e
condișionată de dezvoltarea disciplinei corespunzătoare. Un exemplu edificator este acela al
utilizării aburului: acesta era cunoscut încă din antichitate. Existau jucării care se
mișcau datorită presiunii aburului. Apoi zuel BaalMoloch, divinizat în orientul mijlociu,
era înfățișat printr-o uriașă statuie din bronz. În zilele de sărbătoarese făcea un foc mare la baza
statuii, care începea să miște din mâini și să scoată un șuier înspăimântător.Preoții cunoșteau
taina: focul încălzea puternic un recipient cu apă și aburii apăsau pe niște clapete mari,acționând
mâinile. Totul era însă un secret foarte bine păstrat. Forța aburului n-a fost utilzată în muncă,
fiindcă, pe de o parte munca era efectuată de sclavi și nuexista interes în a o face mai
ușoară, pe de altă parte munca meseriașilor implica numeroase mișcaricomplexe. La
începutul secolului al XV III-lea, dezvoltându-se manufacturile, a apărut și
diviziuneam u n c i i , c a r e s i m p l i f i c a m u l t o p e r a ț i i l e f ă c u t e d e u n m u n c i t o r . S -
a p u t u t c o n t u r a a t u n c i i d e e a u n u i mecanism executând mișcări simple, rectilinii sau
circulare. Atunci forța aburului a fost reinventată, ea favorizând progresul industrial.De
asemenea, Einstein a conceput teoria sa asupra relativității, după ce, în prealabil, au fost făcute
experimente ale căror rezultate se puteau explica cu teoria newtoniană.Predecesorii,
profesorii, au o puternică influență asupra elevilor lor: Socrate l -a influențat
pePlaton, J. Haydn pe Beethoven. Chiar daca discipolul se îndepărtează de modelele inițiale,
acestea au unrol deosebit în faza inițială a pregătirii lor. I m a g i n a ț i a , c o m p o n e n t ă
principală a structurii m entale creative, are la bază două
p r o c e s e fundamentale: analiza și sinteza. Analiza realizează o sfărâmare a unor asociații, o
descompunere careapoi, prin sinteză, sunt reorganizate în alte structuri deosebite de
cele percepute sau gândite anterior.Sinteza are loc în diferite modalități numite de obicei,
procedeele imaginației”. Acestea sunt:
1. Aglutinarea, se produce când părți descompuse din diferite ființe sau obiecte
sunt recombinatealtfel, dând naștere unor ființe sau obiecte cu aspect eterogen. Așa
erau o serie de monștri din mitologiagreacă: Sfinxul avea corp de leu și cap de femeie,
Centaurul corp de cal, dar pieptul capul și brațele de bărbat, ș.a.
2. Modificarea dimensiunilor umane, a dus la imaginarea de uriași și pitici
3. Multiplicarea șerpilor a dus la imaginarea balaurilor cu șapte capete
4. Schematizarea feței umane
s e r e a l i z e a z ă î n c a r i c a t u r ă , u n d e i e s î n r e l i e f a n u m i t e t r ă s ă t u r i dominante
5. Analogia e s t e u n p r o c e d e u a d e s e o r i î n t â l n i t î n ș t i i n ț ă ș i t e h n i c ă .
S t r u c t u r a a t o m u l u i a f o s t imaginată (mai ales la începutul descoperirilor din
microfizică) similar cu cea a unui sistem solar. Darwina conceput selecția naturală
asemănând-o cu selecția artificială practicată de secole în agricultură. Primele automobile
semănau foarte mult cu o trăsură fără cai. În creația artistică se observă cum compozițiile
dintinerețe ale lui Beethoven seamănă cu cele ale profesorului său, Haydn,
ș.a.m.d. Unii vor să explice întreaga sinteză creatoare prin analogie, ceea ce
este o exagerare, deși, neîndoielnic, este un procedeu foarte productiv.