Războiul de 30 de ani reprezinta conflagratia desfășurată între 1618 și 1648 în care au fost implicate

majoritatea statelor europene. Cauzele războiului au fost de natura religioasa, precum: faptul ca
Imperiul Roman era alcătuit din mai multe entități statale conduse de principi catolici și ortodocși ce
rivalizau între ei; natura economica, ce viza interesele comerciale ale statelor europene față de
bazinul marii Baltice.

Războiul cunoaște 4 etape delimitate în funcție de adversarii habsburgilor germani și spanioli:etapa

ceha, faza daneza, faza suedeza și etapa franceza.

Războiul a avut mai multe urmări, printre care și întârzierea față de alte părți ale apusului Europei a
formarii națiunii în Germania. Aceasta fărâmițare politica a fost statornicita de către ,,Pacea din
Westalia”, prin care războiul a luat sfârșit în anul 1648. Aceasta pace care a consfințit sfârșitul
războiului de 30 de ani a fost semnata în 2 orase: Munster și Osnabruch. Operațiile militare se
desfășurau inclusiv în timpul derulării tratativelor.

Pacea westalica a oferit o noua identitate Europei, demonstrând ca forta militara cedează în fata noii
filosofii inițiate de către Descartes, ce era fondata pe prioritatea ,,bunui simt sau a ratiunii” pe care a
adus o la rangul de valoare suprema, ce a creat Europa de astăzi, marcând gândirea modernității.
Pacea westalica a reprezentat un miracol născut din credință și speranța, intr o lume care nu
cunoștea decat războiul și teroarea, construind o lume profund religioasa si găsindu-se totodată,
originea politicului și a științei moderne.

Dacă perioada Razboiului de Treizeci de ani a fost una a incertitudinilor, a ascunderilor și a

eschivarilor, odată cu acordul westalic, filosofia devine magistrala, curajoasa și implicata politic.

Descartes și Spinoza au avut soluțiile lor pentru a înțelege și a lua sub control universul pasiunilor, în
vederea susținerii, pe calea filosofiei, a Pacii Westalice, al cărei scop era o Europa unitara.

John Locke va fi cel care va reuși sa creeze un cadru teoretic necesar unui model politic, prin care sa
se poată asigura pacea. Un text de referință este ,,Scrisoarea de toleranță”, care a fost scrisa în
contextul luptelor ce păreau interminabile între partidele religioase din Anglia, la care se adaugă o
neînțelegere între stat si biserica, dintre rațiune și credinta, dintre dreptul civil și mântuirea
sufletului. ,,Scrisoarea de toleranță” rămâne un document al încercărilor de a realiza un climat de
îngăduință religioasa care sa permită funcționarea statului. Locke stabilește ferm deosebirea dintre
Stat și Biserica într-o perspectiva liberala a drepturilor naturale ale omului. Datoria statului e sa
asigure ,,interesele civile” ale cetățenilor sai, dar ,,îngrijirea sufletului” este o chestiune între individ și
Dumnezeu. Astfel, ,,Scrisoarea de toleranță” reflecta faptul ca epoca Razboiului de Treizeci de ani s a
încheiat.

Descartes este încurajat de apariția tratatului dedicat ,,Pasiunilor sufletului” și a avut ca scop
principal sa realizeze o etica ce putea fi universala, tocmai pentru ca se origina în metoda matematica
sau geometrica. Este momentul în care, incurajata de aceste speranțe filosofice, Regina Christina a
Suediei inițiază Pacea Westalica și încheie Razboiului de Treizeci de ani.

Spinoza și Leibniz continua marile proiecte lăsate moștenire de Descartes. Spinoza împlinea marile
speranțe ale Pacii Westalice, pe care Descartes le instituise indirect, iar ceea ce Descartes nu a mai
apucat sa elaboreze în planul reformei politice, a reușit într-o anumita măsură Spinoza prin ,,Tratatul
teologico-politic”. Leibniz va dezvolta ideile lui Spinoza și va pune accentul pe conceptele ,,adevăr și
dreptate” pe care le considera fundamentele autentice ale oricărei construcții etico-politice. Filosofii
perioadei post-westalice s au implicat în proiecte mari și ambițioase ce vizau organizarea oamenilor
în vederea unor noi construcții politice. În aceasta lume noua au apărut Academiile Europei prin care
filosofii și oamenii de știință au putut comunica și construi o modalitate de a se raporta la lume,
centrata pe puterea omului de a cunoaște și de a actiona în folosul sau, dar și al comunității din care
făcea parte. Generația noua trebuia sa fie educata în spiritul toleranței, al empatie și al respectului
fata de cei din jurul lor, căci războiul nu putea constitui o soluție pe termen lung pentru diferitele
conflicte de natura etnica sau religioasa ce erau prezente în secolele XVI-XVII.

În epoca post-westalica se pornesc antreprizele marilor imperii de mai tarziu, fiind reglate noile rute
comerciale și monopolurile de piață. Aceasta lume noua va avea ca model ideea mecanica a unui
uriaș orologiu ce acaparează noi teorii prin intermediul filosofiei, asigurând unitatea, armonia și
echilibrul de care Europa avea nevoie.