Sunteți pe pagina 1din 4

Tema 10: note de curs

Inventarul Multifazic de Personalitate Minnesota – MMPI si MMPI - 2

Prima ediţie a testului apare în 1951, autorii fiind Stark R. Hathaway şi J. Charnley McKinley, de la
Universitatea Minnesota. Ultima ediţie a fost realizată în 1990 de o echipă formată din J. Butcher,
G. Dahlstrom, J. Graham şi A. Tellegen şi poartă numele de MMPI – 2.
MMPI fiind un test destinat evaluării clinice, problema care apare legat de acesta priveşte relaţia
dintre modificarea concepţiilor privind psihopatologia şi concepţia despre evaluarea psihologică
de-a lungul a celor peste 50 de ani de existenţă şi utilizare a testului. Varianta din 1951 a testului
aparţine ca şi concepţie unei generaţii trecute de teste clinice şi a fost supusă unor repetate
reevaluări, varianta MMPI 2 (aflată în uz curent în momentul de faţă) fiind diferită faţă de prima
variantă ca mod de concepere a diagnosticului. Validarea prin criteriul extern (care în momentul
construcţiei testului a constituit o mare realizare), în prezent constituie o sursă de discuţii privind
validitatea diagnostică a scalelor separate, categoriile nosologice psihiatrice modificându-se destul
de mult în acest interval de timp.

Interpretarea se face separat pe cele 2 sexe, existând seturi de norme diferenţiate. Vârsta minimă de
aplicare este 16 ani.

Scale de validare a profilului

În varianta 1951

1. Scala „?”
Scorul brut indică umărul de itemi la care subiectul a răspuns Nu ştiu. Când scorul este foarte
ridicat(NT≥70), rezultatele întregului test nu sunt valide. Scorurile înalte indică o subevaluare în
ansamblul profilului.
Psihastenicii şi melancolicii obţin în general rezultate relativ ridicate.

2. Minciună – „L” (Lie)


Are 15 itemi care au fost reţinuţi în baza criteriului că subiectul ar putea admite un comportament
nefavorabil şi sunt notaţi în manieră inversată, punctându-se respingerea. S-a constatat că unele
tipuri de comportamente nefavorabile sunt admise într-un procent de peste 95% dintre subiecţii
normali. Un scor înalt indică tendinţa subiectului spre a se prezenta (conştientă sau cvasiconştientă)
într-o lumină favorabilă, ceea ce conduce spre o subapreciere a notelor patologice. Scala nu
invalidează posibilitatea de a interpreta profilul, ci indică o subestimare a scalelor psihopatologice
(scorurile la acestea fiind în realitate mai înalte).
La subiecţii normali s-a constatat o corelaţie între rigiditate şi o notă L ridicată.
Semnificaţia unei note ridicate(NT≥60):
- în isterie ridicarea notei rezultă dintr-o atitudine inconştientă
- la unii paranoici şi în psihopatii nota ridicată traduce o dorinţă conştientă a subiectului de a se
prezenta într-o lumină favorabilă.
Ideea este deci aceea de a interpreta corelativ scorurile la L.

3. Scala „F”
Are un total de 24 itemi, care întrunesc de regulă acordul majorităţii subiecţilor. Nota brută medie
se situează între 4 şi 10.
Răspunsurile la itemi fiind de tip convenţional, există si o tendinţă a subiecţilor neconvenţionali de
a prezenta scoruri brute ridicate, de obicei între 10 şi 20.
Un scor brut peste 20 indică fie faptul că subiectul nu a înţeles proba, fie faptul că subiectul
prezintă o anomalie mentală serioasă. În această ultimă situaţie (în cazul unui subiect cu IQ
normal) nota ridicată F(NT≥60): indică gradul de anormalitate a subiectului.
4. Scala „K”
A fost construită pentru a se putea corija o eventuală influenţă a atitudinii subiectului, dar poate
evidenţia şi unele simptome patologice.
Este strâns legată de L şi F însă explorează un alt tip de variabile ce pot conduce la distorsiune.
Subiecţii cu scor ridicat(NT≥60) tind să adopte o atitudine defensivă faţă de obiceiurile lor
psihologice şi de aceea tind să prezinte un profil „normalizat”. Subiecţii cu scor scăzut(NT≤40) au o
tendinţă contrară, spre autocritică şi admiterea unor simptome anormale, chiar dacă
importanţa reală a acestora este nesemnificativă.
Nota la K are şi o semnificaţie în sine, scorul ridica(NT≥60) fiind un prognostic bun pentru un
bolnav mental prin aceea că indică capacitatea acestuia de a-şi rezolva propriile probleme.

Diferenţa F – K (indicele de disimulare)


Calculul acestei diferenţe permite investigarea existenţai unui trucaj deliberat al răspunsurilor. În
mod normal diferenţa este cuprinsă între +11 şi -12, media fiind de -9.
Gough consideră că o diferenţă cuprinsă între +4 - +7 ridică o uşoară îndoială, una cuprinsă între +7
- +11 este suspectă iar una superioară sau egală cu +12 este în mod sigur legată de o falsificare în
sens patologic.
Atunci când diferenţa F – K indică o falsificare a răspunsurilor profilele au o formă atipică, fie în
formă de dinţi de fierestrău, fie flotante (note T superioare lui 70).

În varianta MMPI – 2, fata de scalele enumerate, apar suplimentar urmatoarele scale de validare

Scala Backside F sau B(F)


Contine itemi din cea de-a doua jumatate a chestionarului si controleaza tendinta de distorsionare a
raspunsurilor pe parcursul avansarii în chestionar. Daca scorul sugereaza invaliditate, iar scala F
sugereaza validitate, va fi necesara precautie în interpretarea scalelor suplimentare și de continut ale
chestionarului. Daca si B(F) și F sugereaza invaliditate, profilul nu poate fi interpretat.

Scala TRIN (true response inconsistency)


Contine 23 perechi de itemi cu continuturi opuse. Un scor inalt(NT≥60)) sugereaza tendinta
subiectului de a raspunde cu A-Adevărat, iar un scor scazut(NT≤40) tendinta de a raspunde cu F-
Fals.

Scala VRIN (variable response inconsistency)


Un scor foarte înalt(NT≥80) la scala VRIN indică tendința subiectului de a raspunde inconsistent.
Un scor inalt(NT≥70) la F asociat cu un scor inalt(NT≥70) la VRIN sugereaza o maniera de
raspuns la intamplare, o stare de confuzie sau inabilitati legate de citire. Un scor inalt (NT≥70) la F
impreuna cu un scor mic(NT≤40) la VRIN sugereaza exagerarea raspunsurilor sau o stare psihotică.

Scala S (superlative self assessment scale)


A fost construita pentru a tria in maniera de screening pilotii de avion si are in componenta 5
subscale: 1. Credinta în bunatatea umana, 2. Serenitate, 3. Satisfactia de viata, 4. Rabdare / negarea
furiei si iritabilitatii si 5. Negarea viciilor morale.

Scala F(P) – Infrequency – psychopathology scale


Scala are 27 de itemi care sunt acceptati cu frecventa foarte redusa atat de subiectii normali cat si de
cei patologici si se utilizeaza impreuna cu scala F. Scala permite asadar diferentierea intre
subiectii normali si cei patologici.

Scalele clinice MMPI

1. Ipohondrie – Hs (Hypocondriasys)
2. Depresie – D (Depression)
3. Isterie – Hy (Histery)
4. Deviaţie psihopată – Pd (Psychopatic deviation)
5. Masculinitate / Feminitate – Mf (Masculinity / Femininity)
6. Paranoia – Pa (Paranoia)
7. Psihastenie – Pt (Psychastenia)
8. Schizofrenie – Sc (Schizofrenia)
9. Hipomanie – Ma (Hypomania)
10. Introversie socială

Scala 10 NU este o scală clinică propriu-zisă, ea putând fi aplicată şi subiecţilor normali. A fost
construită prin discriminarea între un lot de studenţi care se angajează în puţine activităţi
extracurriculare şi un lot cu caracteristici opuse. Scorurile ridicate indică tendinţa de evitare a
contactelor sociale.

Suplimentar, pot fi calculate scorurile pentru:


11. Anxietate – Ai
12. Raportul de interiorizare – Ir

In MMPI - 2, suplimentar fata de scalele clinice de baza, apar o serie numeroasa de scale aditionale
sau subscale ale scalelor de baza, care pot fi grupate in 3 categorii:

a. Subscale dezvoltate de Harris si Lingoes


1. Depresie subiectiva – D1
2. Retardare psihomotorie – D2
3. Disfunctionalitati fizice – D3
4. Lentoare mentala – D4
5. Ruminare (Brooding) – D5
6. Negarea anxietatii sociale - Hy1
7. Nevoia de afectiune – Hy2
8. Oboseala – indispozitie – Hy3
9. Acuze somatice – Hy4
10. Inhibarea agresivitatii – Hy5
11. Neintelegeri familiale – Pd1
12. Probleme cu autoritatea – Pd2
13. Imperturbabilitate sociala – Pd3
14. Alienare sociala – Pd4
15. Alienare de sine – Pd5
16. Idei de persecutie – Pa1
17. Hipersenzitivitate (Poignancy) – Pa2
18. Naivitate – Pa3
19. Alienare sociala – Sc1
20. Alienare emotionala – Sc2
21. Slabiciunea managementului de sine(autoreglare – Ego Mastery), Cognitiv – Sc3
22. Slabiciunea managementului de sine, Conativ – Sc4
23. Slabiciunea managementului de sine, Inhibitie defectuoasa – Sc5
24. Experiente senzoriale bizare – Sc6
25. Amoralitate – Ma1
26. Accelerare psihomotorie – Ma2
27. Imperturbabilitate – Ma3
28. Inflatie Eului – Ma4
29. Timiditate – Si1
30. Evitare sociala – Si2
31. Alienare – Sine si ceilalti – Si3
b. Scale de continut
1. Anxietate – ANX
2. Temeri – FRS
3. Obsesivitate - OBS
4. depresie – DEP
5. Preocupari (ingrijorari) legate de sanatate – HEA
6. Gandire bizara – BIZ
7. Furie - ANG
8. Cinism – CYN
9. Practici antisociale – ASP
10. Prsonalitate de tip A – TPA
11. Stima de sine scazuta – LSE
12. Disconfort social – SOD
13. Probleme familiale – FAM
14. Interferenta cu munca – WRK
15. Indicator (atitudine) negativ pentru tratament – TRT

c. Scale suplimentare
1. Anxietate – A
2. Reprimare – R
3. Taria Eului – Es
4. Scala de alcoolism revizuita a lui MacAndrew – MAC-R
5. Scala de potential adictiv – APS
6. Scala de admitere a dependentei (Adiction Admission Scale) – AAS
7. Ostilitate supracontrolata – OH
8. Dominanta – Do
9. Responsabilitate sociala – Re
10. Inadaptare in mediul universitar (College Maladjustment) - Mt
11. Rol masculin - GM si Rol feminin – GF ( Gender)
12. Scala de stres posttraumatic a lui Keane – PK
13. scala de stres posttraumatic a lui Schlenger – PS
14. Scala de stres marital.

S-ar putea să vă placă și