1. Care dintre următoarele repere este greşit în delimitarea spaţiului submandibular?

B
A. Medial: muşchii milohioidian, hioglos, stiloglos
B. Lateral: mucoasa vestibulară
C. Superior: mandibula, muşchii milohioidian şi maseter
D. Inferior: osul hioid
E. Anterior: pântecele anterior al muşchiului digastric, spaţiul submental
2. Între cauzele supuraţiilor laterofaringiene nu se află: A
A. Parodontitele apicale acute ale caninilor mandibulari
B. Pericoronaritele supurate ale molarilor de minte
C. Amigdalite
D. Otite medii
E. Parotidite supurate
3. Etiologia supuraţiilor spaţiului parotidian nu cuprinde: C
A. Parotidita supurată
B. Litiaza parotidiană supurată
C. Litiaza submandibulară supurată
D. Adenita intraparotidiană ce însoţeşte stafilococia cutanată parieto-occipitală
E. Extinderea unei infecţii mastoidiene în spaţiul parotidian
4. Care afirmaţie despre abcesul limbii nu este adevărată? D
A. Abcesul limbii face parte dintre infecţiile spaţiilor fasciale cu localizări particulare
B. Supuraţiile limbii pot fi cauzate de leziuni traumatice, cu sau fără retenţie de corp străin
C. În diagnosticul diferenţial se discută tumorile maligne suprainfectate ale limbii
D. Incizia va fi plasată întotdeauna cutanat, între menton şi hioid
E. Incizia orală este indicată în supuraţiile celor două treimi anterioare ale limbii (partea
mobilă)
5. Care este informaţia eronată despre aspectul clinic al abcesului orbitei? B
A. Edem palpebral intens la nivelul pleoapei superioare sau inferioare, cu închiderea totală a
fantei palpebrale
B. Enoftalmie
C. Stare generală alterată precoce cu febră, frison
D. Dureri pulsatile la nivelul orbitei
E. Mobilitate diminuată a globului ocular
6. Dintre cauzele supuraţiilor orbitei nu face parte: A
A. Supuraţia spaţiului prevertebral
B. Supuraţia spaţiului infratemporal
C. Supuraţia spaţiului bucal
D. Sinuzita acută supurată maxilară
E. Sinuzita acută supurată frontală
7. Supuraţiile difuze se caracterizează prin următoarele aspecte, mai puţin unul: C
A. Procesul infecţios are o tendinţă extensivă
B. Se asociază cu o necroză tisulară marcată
C. Flora cauzală este monomorfă
D. Între factori favorizanţi se enumeră şi scăderea rezistenţei organismului
E. Clinic se remarcă fenomene toxico-septice generale
8. În flegmonul planşeului bucal tumefacţia decelată are consistenţa: E
A. Moale
B. Chistică
C. Fluctuentă
D. Păstoasă
E. Lemnoasă
9. Tulburările funcţionale din flegmonul planşeului bucal sunt reprezentate de următoarele, mai D
puţin:
A. Trismus
B. Disfagie
C. Odinofagie
 D. Regurgitaţie
E. Dispnee
10.Dintre complicaţiile flegmonului de planşeu bucal nu face parte: B
A. Tromboflebita sinusurilor craniene
B. Supuraţia orbitei
C. Meningita septică
D. Mediastinita acută
E. Gangrena pulmonară
11.Imaginile radiologice descrise în osteomielite sunt: A,
A. „Os marmorat” C, E
B. Osteoliză rotundă, cu un contur precis
C. „Miez de pâine”
D. „Os muşcat”
E. „sarcofag”
12.Agenţii chimici implicaţi în apariţia osteonecrozei maxilarelor sunt: B,
A. Plumbul D, E
B. Arsenicul
C. Sulful
D. Bifosfonaţii
E. Bismutul
13.Bifosfonaţii sunt utilizaţi în: C, E
A. Tratamente stomatologice
B. Tratamente endodontice
C. Tratamentul multimodal al tumorilor maligne
D. Tratamentul parodontopatiilor marginale
E. Tratamentul osteoporozei
14.Osteonecroza postiradiere poate apărea: A, E
A. Precoce
B. Tardiv (după o lună de la radioterapie)
C. Tardiv (după 3 luni)
D. Tardiv (după 6 luni)
E. Tardiv (1-10 ani după radioterapie)
15.Diagnosticul de actinomicoză se stabileşte pe baza: B, C,
A. Examenului CT D
B. Simptomatologiei clinice
C. Confirmare microbiologică (puncţie)
D. Confirmare anatomo-patologică (biopsie)
E. Imunohistochimiei
16.Durata tratamentului în actinomicoza cervico-facială este de: C, D
A. O săptămână
B. Două săptămâni
C. Trei săptămâni
D. Patru săptămâni
E. Cinci săptămâni
17.Actinomicoza osoasă prezintă două forme anatomo-clinice: A, C
A. Periferică
B. Uniloculară
C. Centrală
D. Multiloculară maxilară
E. Multiloculară mandibulară
18.Stadiul secundar al sifilisului, numit şi stadiul de diseminare, se caracterizează prin: B, C
A. Şancru sifilitic la nivelul ţesuturilor moi
B. Sifilide cutaneo-mucoase
C. Micropoliadenopatie dură, nedureroasă, localizată cervical şi peritrohlear
D. Tuberculi şi gome la nivelul părţilor moi
 E. Sifiloame la nivelul mandibulei
19.Stadiul terţiar al sifilisului prezintă la nivelul părţilor moi: A, B
A. Tuberculi
B. Gome
C. Sifiloame
D. Sifilide
E. Şancru sifilitic
20.Stadiul primar al luesului se caracterizează prin: B, C
A. Sifilide
B. Şancru sifilitic
C. Adenopatie regională, dură, mobilă, nedureroasă
D. Tuberculi
E. Gome
21.Leziunile întâlnite la nivelul oaselor maxilare în sifilisul terţiar sunt: A, B
A. Sifiloame, la mandibulă
B. Gome, la nivelul maxilarului
C. Gome, la mandibulă
D. Sifiloame, la nivelul maxilarului
E. Sifilide la nivelul maxilarului şi mandibulei
22.Ulceraţia tuberculoasă, întâlnită la purtătorii unei infecţii bacilare, se caracterizează prin: A,
A. Este unică, rotundă, cu margini delimitate, reliefate B, C,
B. Fundul ulceraţiei este neregulat şi prezintă granulaţii gălbui D
C. Este foarte dureroasă
D. Uneori este însoţită de adenopatie satelită
E. De regulă, se localizează pe faţa ventrală a limbii
23.Etapele evolutive ale gomeituberculoase sunt: B, C,
A. Inoculare D, E
B. Cruditate
C. Ramolire
D. Ulcerare
E. Cicatrizare
24.Diagnosticul pozitiv al tuberculozeiganglionare se face prin: A,
A. Examen clinic C,
B. CT torace D, E
C. IDR la tuberculină
D. Puncţie cu inoculare la cobai
E. Biopsie ganglionară
25.Tuberculoza osoasă se caracterizează prin: B, C,
A. Apare de regulă la adulţi D, E
B. Calea de diseminare este exclusiv hematogenă
C. Se localizează la nivelul cartilajelor de creştere
D. Deformare osoasă progresivă, cu modificarea tegumentelor şi mucoaselor acoperitoare
E. Prin fistulizare se elimină ţesutul necrotic, cazeumul şi sechestrele osoase, formându-se
astfel o geodă osoasă
26.Semnele inflamatorii din cadrul sindromului toxico-septic în evoluţia flegmoanelor se referă la: A,
A. Leucocitoză sau leucopenie sau forme imature peste 10% C, D
B. Tahipnee
C. Proteina C reactivă depăşind de două ori valoarea normală
D. Procalcitonina depăşind de două ori valoarea normală
E. Hiperglicemie în absenţa diabetului
27.Disfuncţiile de organ din cadrul sindromului toxico-septic în flegmoane sunt semnalate de: B,
A. Edemele clinice D, E
B. Hipoxia arterială
C. Poliurie
D. Creatinină mai mare de 2 mg/dl
 E. Trombocite mai puţin de 100.000/mm³
28.Infecţiile nespecifice periosoase oro-maxilo-faciale sunt: B, C,
A. Ale planşeului bucal D
B. Ale spaţiului vestibular
C. Ale spaţiului palatinal
D. Ale spaţiului corpului mandibular
E. Ale limbii
29.Infecţiile spaţiilor fasciale primare maxilare sunt: A,
A. Ale spaţiului genian B, C,
B. Ale spaţiului paramandibular D
C. Ale spaţiului canin
D. Ale spaţiului infratemporal
E. Ale spaţiului temporal superficial şi profund
30.Infecţiile spaţiilor fasciale secundare sunt: A, E
A. Ale spaţiului maseterin
B. Ale spaţiului bucal
C. Ale spaţiului submandibular
D. Ale spaţiului submentonier
E. Ale spaţiului parotidian
31.Despre spaţiul genian se pot afirma următoarele: B, C
A. Este împărţit de bula lui Bichat în două compartimente (lateral şi medial)
B. Compartimentul lateral este plasat între tegument şi buccinator
C. Compartimentul medial este plasat între buccinator şi mucoasa jugală
D. Spaţiul genian şi spaţiul submandibular alcătuiesc spaţiul bucal
E. Spaţiul genian face parte dintre spaţiile fasciale secundare
32.Abcesul spaţiului paramandibular se mai numeşte: B, C,
A. Abcesul spaţiului bucal D
B. Abcesul buccinato-maxilar
C. Abcesul migrator al obrazului
D. Abcesul porţiunii inferioare a spaţiului bucal
E. Abcesul spaţiului genian
33.Care limite dintre cele enumerate mai jos sunt corecte pentru delimitarea spaţiului infratemporal? B, D
A. Superior: arcada zigomatică
B. Anterior: tuberozitatea maxilarului
C. Lateral: corpul mandibulei
D. Medial: muşchii pterigoidieni
E. Inferior: inserţia inferioară a muşchiului temporal
34.Procesul supurativ din spaţiul infratemporal se poate extinde în: A,
A. Spaţiul temporal B, C
B. Loja parotidiană
C. Spaţiul maseterin şi spaţiul pterigomandibular
D. Limbă
E. Planşeu bucal
35.Diagnosticul diferenţial al supuraţiilor de spaţiu infratemporal se face cu: C, E
A. Osteomielita ramului mandibular
B. Supuraţiile spaţiului laterofaringian
C. Tumorile de fosă infratemporală
D. Parotidita acută supurată
E. Nevralgii de trigemen
36.Diagnosticul diferenţial al supuraţiilor spaţiului submandibular se face cu: A,
A. Litiaza submandibulară supurată C,
B. Nevralgia de trigemen D, E
C. Abcesul spaţiului corpului mandibular
D. Adenita submandibulară acută supurată
E. Adenopatii TBC sau metastatice
37.Care limite sunt corecte pentru spaţiul sublingual? B, D
A. Superior: limba
B. Inferior: muşchiul milohioidian
C. Anterior: versantul mucozal al buzei inferioare
D. Medial: muşchii genioglos şi geniohioidian
E. Lateral: mucoasa jugală
38.Dintre factorii cauzali ai supuraţiilor spaţiului sublingual fac parte: A, C
A. Procesele patologice periapicale ale frontalilor, premolarilor şi molarilor primi inferiori
B. Litiaza canalului Stenon
C. Retenţia de corpi străini
D. Procese septice din spaţiul parotidian
E. Procese septice din spaţiul infratemporal
39.Diagnosticul diferenţial al supuraţiei spaţiului submentonier se poate face cu: B, C
A. Adenita supurată submandibulară
B. Adenita supurată submentonieră
C. Abcesul spaţiului sublingual
D. Stafilococia cutanată geniană
E. Abcesul spaţiului infratemporal
40.Spaţiul masticator este format din: B, C,
A. Spaţiul bucal D
B. Spaţiul maseterin
C. Spaţiul pterigomandibular
D. Spaţiul temporal
E. Spaţiul infratemporal
41.O parte importantă a patologiei sinusale este legată de: E
A. Leziunile periapicale ale premolarilor şi molarilor superiori
B. Leziunile parodontale marginale ale premolarilor şi molarilor superiori
C. Unele manevre de tratament stomatologic aplicate premolarilor şi molarilor superiori
D. Unele manevre de tratament chirurgical aplicate premolarilor şi molarilor superiori
E. Toate de mai sus
42.Cea mai frecventă afecţiune sinusală rezultată în urma interacţiunilor patologice dintre structurile A
dento-parodontale învecinate şi sinusul maxilar este:
A. Sinuzita maxilară
B. Chistul mucoid intrasinusal
C. Chistul periapical cu evoluţie sinusală
D. Adenocarcinomul de sinus maxilar
E. Osteomielita maxilarului
43.Sinuzita maxilară se întâlneşte de obicei la: D
A. Sugari
B. Copii
C. Tineri
D. Adulţi
E. Bătrâni
44.Dimensiunea subantrală: D
A. Este mică la naştere
B. Este mică la copii
C. Este mică la tineri
D. Este mică la adulţi
E. Niciunul dintre răspunsurile de mai sus nu este adevărat
45.Dintre factorii favorizanţi locali ai sinuzitei maxilare de cauză dentară face parte: A
A. Inflamaţia cronică a mucoasei rino-sinusale
B. Diminuarea rezistenţei organismului faţă de infecţii
C. Fumatul
D. Expunerea la medii cu noxe
E. Parodontita apicală acută a dinţilor sinusali
46.Dintre factorii favorizanţi generali ai sinuzitei maxilare de cauză dentară face parte: C
A. Chistul radicular suprainfectat
B. Parodontita apicală cronică a dinţilor sinusali
C. Diminuarea rezistenţei generale a organismului faţă de infecţii (pacienţi cu HIV sau tumori
maligne)
D. Afecţiuni alergice ale mucoasei rino-sinusale
E. Osteita procesului alveolar
47.Factorii determinanţi ai sinuzitei maxilare de cauză dentară pot fi: E
A. Afecţiuni dento-parodontale ale dinţilor sinusali
B. Eşecuri ale tratamentelor endodontice
C. Accidente şi complicaţii ale extracţiei dentare
D. Eşecuri în implantologia orală
E. Toate categoriile enumerate mai sus
48.Dintre afecţiunile dento-parodontale ale dinţilor sinusali care pot determina sinuzita maxilară nu B
face parte:
A. Chistul radicular suprainfectat
B. Obturaţia de canal cu depăşire la un dinte cu raport sinusal
C. Pungi parodontale adânci la nivelul premolarilor şi molarilor superiori
D. Complicaţii infecţioase ale incluziei caninului superior
E. Complicaţii infecţioase ale incluziei molarului de minte superior
49.Dintre accidentele şi complicaţiile extracţiei dentare în determinarea sinuzitei maxilare nu face C
parte:
A. Comunicarea oro-sinusală neobservată
B. Comunicarea oro-sinusală incorect tratată
C. Lipsa obturaţiilor de canal la dinţii stâlpi ai unor lucrări protetice vechi
D. Împingerea unei rădăcini în sinusul maxilar în timpul extracţiei dentare
E. Împingerea molarului de minte superior în sinusul maxilar în timpul odontectomiei
50.Din punct de vedere anatomo-patologic, sinuzitele maxilare de cauză dentară se împart în: A
A. Două categorii
B. Trei categorii
C. Patru categorii
D. Cinci categorii
E. Şase categorii
51.Netratată, sinuzita catarală evoluează spre forma: B
A. Congestivă
B. Supurată
C. Gangrenoasă
D. Hemoragică
E. Edematoasă
52.Sinuzitele maxilare cronice sunt clasificate în: C
A. Cinci stadii
B. Patru stadii
C. Trei stadii
D. Două stadii
E. Sinuzitele maxilare cronice recunosc un singur stadiu
53.Sinuzitele maxilare cronice ireversibile se caracterizează prin următoarele aspecte, mai puţin unul: B
A. Ulceraţii
B. Abundenţa celulelor caliciforme
C. Dispariţia totală a cililor
D. Tendinţa la scleroză
E. Modificările profunde ale corionului cu fibroză
54.Printre germenii frecvent implicaţi într-o sinuzită maxilară de origine dentară nu se numără: D
A. Streptococii
B. Pneumococii
C. Klebsiella
 D. Haemophilus influenzae
E. Proteus
55.Dintre semnele clinice obiective majore ale sinuzitei maxilare acute nu face parte: C
A. Rinoreea purulentă unilaterală
B. Febra 38-39º
C. Senzaţia de presiune în regiunea geniană
D. Obstrucţia nazală
E. Durerea unilaterală localizată în etajul mijlociu al feţei, exacerbată de poziţia declivă a
capului
56.Dintre semnele clinice obiective minore ale sinuzitei maxilare acute de cauză dentară nu face parte: B
A. Dureri dentare la nivelul unui premolar sau molar superior
B. Cacosmie, hiposmie, anosmie
C. Tegumente geniene moderat tumefiate şi congestionate, dureroase la presiune
D. Stare generală alterată, inapetenţă, curbatură
E. Halitoză
57.Pentru a fi catalogată drept cronică, durata unei suferinţe sinusale trebuie să fie mai mare de: A
A. Trei luni
B. Şase luni
C. 1 an
D. 1 lună
E. Trei săptămâni
58.Dintre semnele clinice ale sinuzitei maxilare cronice de cauză dentară nu face parte: E
A. Jenă dureroasă în zona sinusului afectat, în poziţia declivă a capului
B. Cefalee matinală
C. Rinoree unilaterală cu caracter muco-purulent
D. Refluarea lichidelor pe nas (în comunicările oro-sinusale)
E. Stare generală alterată
59.Hipertrofia mucoasei din jurul ostiumului (în sinuzita maxilară cronică) este cunoscută şi sub C
numele de:
A. „Bureletul lui Trelat”
B. „Bureletul lui Farabeuf”
C. „Bureletul lui Kaufmann”
D. „Bureletul lui Poirier”
E. „Bureletul lui Sicard”
60.Sarafoleanu clasifică modificările mucoasei sinusale evaluate sinusoscopic în tipurile: A
A. 0-IV
B. 0-III
C. 0-V
D. I-III
E. I-IV
61.Tipul IV (conform evaluării sinusoscopice propuse de Sarafoleanu) prezintă următoarele C
modificări ale mucoasei sinusale:
A. Modificări importante ale mucoasei, polipi, chisturi, secreţii muco-purulente.
B. Mucoasă normală, fără secreţii, cu desen vascular în limite normale
C. Hiperplazii şi metaplazii ale mucoasei, polipi organizaţi, fongozităţi şi cazeum
D. Mucoasă îngroşată, desen vascular intens accentuat, dilataţii chistice ale glandelor
submucoase şi modificări în corion
E. Mucoasă uşor edemaţiată, desen vascular accentuat, secreţii seroase
62.Cura radicală sinusală Caldwell-Luc se indică în cazul modificărilor mucoasei sinusale catalogate B
de tip (după Sarafoleanu):
A. III
B. IV
C. II
D. I
E. V
63.Pe baza criteriilor endoscopice, Sarafoleanu propune o clasificare stadială a sinuzitelor maxilare D
cronice:
A. Stadiile I, II, III
B. Stadiile I, II, III, IV
C. Stadiile I, II
D. Stadiile A, B, C
E. Stadiile A, B, C, D
64.Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată? C
A. În sinuzita maxilară cronică stadiul A se indică chirurgie radicală
B. În sinuzita maxilară cronică stadiile A şi B se indică chirurgie radicală
C. În sinuzita maxilară cronică stadiul B se combină tratamentul medicamentos cu chirurgia
endoscopică a meatului mijlociu, pentru reabilitarea funcţională a mucoasei
D. În sinuzita maxilară cronică stadiul C se indică tratament medicamentos
E. În sinuzita maxilară cronică stadiul C se indică chirurgia endoscopică a meatului mijlociu
sau chirurgia radicală
65.În sinuzita maxilară cronică, imaginea CT relevă o mucoasă sinusală cu aspect inflamator şi B
îngroşat cu dispoziţie tipică:
A. „În semn de tras la ţintă”
B. „În chenar”
C. „În sarcofag”
D. „Miez de pâine”
E. „Fagure de miere”
66.Factorii favorizanţi locali ai sinuzitei maxilare de cauză dentară pot fi: A,
A. Inflamaţia cronică a mucoasei rino-sinusale C, E
B. Diminuarea rezistenţei organismului faţă de infecţii
C. Obstrucţia ostiumului din meatul nazal mijlociu
D. Fumatul şi expunerea la mediu cu noxe
E. Scăderea motilităţii ciliare simultan cu creşterea secreţiei de mucus
67.Factorii favorizanţi generali ai sinuzitei maxilare cronice de origine dentară pot fi: B, D
A. Parodontita apicală acută sau cronică a dinţilor sinusali
B. Diminuarea rezistenţei organismului faţă de infecţii
C. Complicaţii infecţioase ale incluziei molarului de minte superior sau caninului superior
D. Fumatul şi expunerea la mediu cu noxe
E. Pungi parodontale adânci de la nivelul premolarilor şi molarilor superiori
68.Dintre afecţiunile dento-parodontale ale dinţilor sinusali care pot determina sinuzita maxilară de A, C
cauză dentară fac parte:
A. Chisturile radiculare suprainfectate
B. Comunicarea oro-sinusală neobservată
C. Osteita procesului alveolar
D. Obturaţii de canal incomplete
E. Inserarea unor implanturi endoosoase care efracţionează mucoasa sinusală
69.Eşecurile tratamentelor endodontice care pot determina sinuzita maxilară se referă la: B, C
A. Comunicarea oro-sinusală neobservată
B. Obturaţii de canal cu depăşire la un dinte cu raport sinusal
C. Obturaţii de canal incomplete la dinţii stâlpi ai unor lucrări protetice vechi, care
favorizează dezvoltarea unui chist de maxilar cu evoluţie sinusală
D. Împingerea unei rădăcini dentare în sinusul maxilar (în timpul extracţiei)
E. Împingerea molarului de minte superior în sinusul maxilar (în timpul odontectomiei)
70.Dintre accidentele şi complicaţiile extracţiei dentare care pot determina sinuzita maxilară de cauză C, E
dentară fac parte:
A. Erori de indicaţie în sinus lifting
B. Erori de tehnică chirurgicală în sinus lifting
C. Perforarea spaţiului subantral prin chiuretaj intempestiv, după extracţia unui dinte cu raport
sinusal
D. Inserarea unor implanturi endoosoase ce efracţionează mucoasa sinusală
 E. Împingerea unei rădăcini în sinusul maxilar în timpul extracţiei dentare
71.În sinuzita maxilară acută, procesul inflamator al mucoasei sinusale trece prin trei faze succesive: B,
A. Faza reversibilă D, E
B. Faza congestivă
C. Faza parţial reversibilă
D. Faza catarală
E. Faza supurată
72.Sinuzitele maxilare cronice au fost clasificate în stadiile: A,
A. Reversibil B, C
B. Parţial reversibil
C. Ireversibil
D. Congestiv
E. Supurat
73.Din punct de vedere imunologic, stadiul reversibil al sinuzitei maxilare cronice se caracterizează B, E
prin:
A. Creşterea IgM
B. Creşterea IgA
C. Creşterea IgG
D. Neutralizarea anticorpilor specifici în celulele epiteliale de către IgG
E. Neutralizarea anticorpilor specifici în celulele epiteliale de către IgA
74.În stadiul parţial reversibil al sinuzitei cronice se întâlnesc următoarele modificări imunologice: A, B
A. Creşterea IgM
B. Creşterea IgG
C. Creşterea IgA
D. Creşterea IgE
E. Creşterea IgD
75.În sinuzita maxilară cronică ireversibilă se găsesc următoarele modificări imunologice: B, C,
A. Creşteri IgA D, E
B. Creşteri IgG
C. Creşteri IgM
D. Scăderea complementului seric
E. Apariţie de complexe imune circulante
76.Germenii microbieni cel mai frecvent implicaţi într-o sinuzită maxilară de cauză dentară sunt: C,
A. Haemophilus influenzae D, E
B. Stafilococus aureus
C. Streptococii
D. Pneumococii
E. Klebsiella
77.Germenii microbieni rar întâlniţi în sinuzita maxilară de cauză dentară sunt: A, C
A. Stafilococus aureus
B. Klebsiella
C. Haemophilus influenzae
D. Pseudomonas aeruginosa
E. Proteus
78.Semnele clinice majore obiective ale sinuzitei maxilare acute de cauză dentară cuprind: A,
A. Durere unilaterală la nivelul etajului mijlociu al feţei exacerbată de poziţia declivă a B,
capului D, E
B. Obstrucţie nazală
C. Cacosmie subiectivă
D. Rinoree purulentă unilaterală
E. Febră 38-39º
79.Semnele clinice majore subiective ale sinuzitei maxilare acute de cauză dentară sunt: C, E
A. Tusea
B. Starea generală alterată
C. Senzaţia de presiune în regiunea geniană
 D. Halitoza
E. Cacosmie subiectivă
80.Semnele clinice minore obiective ale sinuzitei maxilare acute de cauză dentară sunt: A,
A. Dureri dentare la nivelul unui premolar sau molar superior C,
B. Rinoree purulentă unilaterală D, E
C. Tegumente geniene moderat tumefiate şi dureroase la presiune
D. Stare generală alterată
E. Halitoză
81.Factorii generali care conduc la „fracturi în os patologic” ale mandibulei sunt: D
A. Osteoporoza
B. Displazia fibroasă
C. Cherubismul
D. Variantele A, B, C sunt corecte
E. Variantele A, B, C sunt incorecte
82.Mecanismul cel mai frecvent întâlnit în producerea fracturilor de mandibulă este: A
A. Mecanismul de flexie
B. Mecanismul de presiune
C. Mecanismul de tasare
D. Mecanismul de forfecare
E. Mecanismul de smulgere
83.Traumatismul prin armă de foc la nivelul mandibulei recunoaşte mecanismul de: B
A. Flexie
B. Presiune
C. Tasare
D. Forfecare
E. Smulgere
84.Fractura intracapsulară a capului condilului mandibular recunoaşte mecanismul de: C
A. Flexie
B. Presiune
C. Tasare
D. Forfecare
E. Smulgere
85.Fractura verticală a ramului mandibular, cu traiect de la incizura sigmoidă la marginea bazilară în D
dreptul unghiului, prin impactul vertical pe unghiul mandibulei se produce prin mecanismul de:
A. Flexie
B. Presiune
C. Tasare
D. Forfecare
E. Smulgere
86.Prin mecanismul de smulgere (controversat) se poate produce fractura de apofiză coronoidă, D
întrucât s-a contractat puternic muşchiul:
A. Maseter
B. Pterigoidian intern
C. Pterigoidian extern
D. Temporal
E. Micul zigomatic
87.Deplasările primare ale fragmentelor fracturate ale mandibulei se produc prin: A
A. Forţa şi direcţia impactului
B. Acţiunea musculaturii locale
C. Localizarea fracturii
D. Direcţia liniei de fractură
E. Statusul dentar
88.Deplasările secundare ale fragmentelor fracturate ale mandibulei se produc prin următoarele, mai E
puţin un element:
A. Acţiunea grupelor musculare antagoniste inserate pe mandibulă
 B. Localizarea liniei de fractură
C. Direcţia liniei de fractură
D. Statusul dentar
E. Forţa şi direcţia impactului
89.Situaţia cea mai frecventă a fracturii triple de mandibulă este: B
A. Fractura de unghi bilaterală şi fractura mediană
B. Fractura subcondiliană bilaterală şi fractura paramediană
C. Fractura subcondiliană bilaterală şi fractura mediană
D. Fractura verticală de ram mandibular bilaterală şi fractura mediană
E. Niciuna dintre variantele de mai sus
90.În clasificarea fracturilor de mandibulă după relaţia cu mediul extern (după Rowe şi Killey), C
fracturile închise se mai numesc şi:
A. Fracturi incomplete
B. Fisuri
C. Fracturi simple
D. Fracturi marginale
E. Fracturi compuse
91.Fractura de maxilar tip Le Fort II se mai numeşte: B, C
A. Disjuncţia cranio-maxilară înaltă
B. Disjuncţia cranio-maxilară joasă
C. Fractura piramidală a maxilarului
D. Fractura transversală joasă
E. Fractura tip Guerin
92.Fractura Le Fort I a maxilarului se mai numeşte: A, D
A. Fractura transversală joasă
B. Disjuncţia cranio-maxilară joasă
C. Fractura piramidală a maxilarului
D. Fractura tip Guerin
E. Disjuncţia cranio-maxilară înaltă
93.Dintre fracturile mixte de maxilar fac parte: B, E
A. Fractura Wassmund
B. Fractura Huet
C. Fractura Guerin
D. Fractura Le Fort IV
E. Fractura Richet
94.Suspendările scheletice de tip Adams se fac la următoarele repere osoase: A, C
A. Arcada zigomatică
B. Bosa frontală
C. Rebordul orbitar inferior
D. Spina nazală posterioară
E. Rebordul orbitar superior
95.Dintre metodele chirurgicale cele mai utilizate în tratamentul fracturilor de maxilar fac parte: B, C,
A. Imobilizarea cu bandaj mento-cefalic D, E
B. Suspendările scheletice de tip Adams
C. Osteosinteza cu fir de sârmă
D. Osteosinteza cu miniplăcuţe de titan
E. Osteosinteza cu miniplăcuţe din materiale bioresorbabile
96.În cazul fracturilor de maxilar la pacienţii edentaţi total neprotezaţi metodele ortopedice de A,
tratament definitiv presupun: C, D
A. O şină linguală cu val de ocluzie
B. Osteosinteză cu miniplăcuţe de titan
C. O placă palatinală cu val de ocluzie
D. Capelina cu frondă mentonieră
E. Osteosinteza cu fir de sârmă
97.În cazul fracturilor de maxilar la pacienţii edentaţi total purtători de proteze, metoda de tratament B, C
 ortopedic definitiv presupune:
A. Renunţarea la proteze şi efectuarea osteosintezei cu miniplăcuţe de titan
B. Aplicarea protezelor maxilară şi mandibulară în relaţie ocluzală corectă
C. Se asociază bandajul mento-cefalic
D. Renunţarea la proteze şi aplicarea unei şine linguale respectiv a unei plăci palatinale
E. Suspendarea la distanţă la nivelul rebordului orbitar superior
98.O mai bună fixare la baza osoasă craniană, în fracturile de maxilar la edentaţii total, se obţine prin A, B
suspendările la distanţă de tip Adams utilizând:
A. Ancoraj la mandibulă folosind proteza totală mandibulară, fixată prin cerclaj
perimandibular
B. Ancoraj la mandibulă folosind şina linguală cu val de ocluzie, fixată prin cerclaj
perimandibular
C. Sutura fronto-zigomatică ca punct scheletic de suspensie
D. Bosa frontală ca punct scheletic de suspensie
E. Spina nazală posterioară ca punct scheletic de suspensie
99.Complexul zigomatic este alcătuit din: A, B
A. Osul malar
B. Arcada temporo-zigomatică
C. Marginea superioară a orbitei
D. Plafonul orbitei
E. Peretele lateral al sinusului maxilar
100.
Fractura de tip „blow-out” este: B,
A. O fractură posterioară a complexului zigomatic D, E
B. O fractură anterioară a complexului zigomatic
C. O fractură fără deplasare
D. O fractură cu deplasare
E. O fractură parţială (interesează podeaua orbitei)
101.
Fractura-disjuncţie de malar este: A, D
A. O fractură anterioară a complexului zigomatic
B. O fractură posterioară a complexului zigomatic
C. O fractură cu deplasare, parţială
D. O fractură cu deplasare, totală
E. O fractură cominutivă
102.
Fractura cominutivă a malarului face parte dintre: A, E
A. Fracturile anterioare ale complexului zigomatic
B. Fracturile posterioare ale complexului zigomatic
C. Fracturile parţiale ale complexului zigomatic
D. Fracturile fără deplasare ale complexului zigomatic
E. Fracturile totale ale complexului zigomatic
103.
Semnele clinice ale fracturilor de malar anterioare fără deplasare cuprind: B, D
A. Asimetrie facială prin înfundarea reliefului malar
B. Echimoză palpebrală în monoclu
C. Întreruperea continuităţii osoase la rebordul orbitar inferior
D. Puncte dureroase la palpare la nivelul suturilor osului zigomatic
E. Discontinuitate osoasă „în treaptă” la nivelul crestei zigomato-alveolare
104.
Semnele clinice ale fracturilor de malar anterioare cu deplasare cuprind: A,
A. Asimetrie facială prin înfundarea reliefului malar C, E
B. Deschiderea gurii în limite normale
C. Discontinuitate osoasă „în treaptă” la rebordul orbitar inferior
D. Midriază
E. Discontinuitate osoasă „în treaptă” la creasta zigomato-alveolară
105.
Tulburările de sensibilitate ale fracturilor de malar anterioare cu deplasare pot fi: B, C
A. Discretă hipoestezie în teritoriul n. infraorbitar
B. Hipoestezia în teritoriul n. infraorbitar
C. Anestezia în teritoriul n. infraorbitar
 D. Hiperestezia în teritoriul n. supraorbitar
E. Hipoestezia în teritoriul n. supraorbitar
106.
Semnele clinice ale fracturilor de malar posterioare fără deplasare cuprind: B, E
A. Deformare osoasă „în treaptă” la nivelul arcadei temporo-zigomatice
B. Discretă echimoză sau escoriaţie în dreptul arcadei temporo-zigomatice
C. Limitarea mobilităţii mandibulei
D. Palpare dureroasă la nivelul crestei zigomato-alveolare
E. Palpare moderat dureroasă la nivelul arcadei temporo-zigomatice
107.
Semnele clinice ale fracturilor de malar posterioare cu deplasare cuprind: A,
A. Înfundarea reliefului osos al arcadei temporo-zigomatice C, E
B. Echimoză palpebrală unilaterală
C. Discretă echimoză sau escoriaţie în dreptul arcadei temporo-zigomatice
D. Hipoestezie în teritoriul n. infraorbitar
E. Limitarea mişcărilor mandibulare
108.
Pentru stabilirea diagnosticului de fractură de malar se pot recomanda următoarele investigaţii C, E
imagistice:
A. Radiografie retroalveolară
B. Ortopantomogramă
C. Incidenţa semiaxială Hirtz
D. Radiografie de mandibulă defilată
E. CT cu reconstrucţie tridimensională
109.
Tratamentul chirurgical în fracturile de malar cu deplasare are rolul: A, C
A. A reduce şi menţine în poziţie anatomică fragmentul osos fracturat
B. A restabili fonaţia
C. A restabili funcţionalitatea globului ocular şi mandibulei
D. A restabili respiraţia
E. A restabili deglutiţia
110.
Fracturile vechi de malar, vicios consolidate, pot necesita: A, C
A. Rezecţia apofizei coronoide
B. Rezecţia condilului mandibular
C. Osteotomia cu repoziţionarea podelei orbitei
D. Osteosinteza cu miniplăcuţe de titan
E. Procedeul Gillies-Theodorescu
111.
Reconstrucţia reliefului infraorbitar prin plastii de adiţie poate folosi: B, C,
A. Miniplăcuţe de titan D
B. Autotransplant de grăsime
C. Autotransplant de os
D. Materiale aloplastice
E. Autotransplant muscular
112.
Consolidarea fracturilor complexului zigomatic se produce între (alegeţi două repere în timp): B, E
A. 7 zile
B. 10 zile
C. 15 zile
D. 21 zile
E. 12 zile
113.
Fracturile de malar cu deplasare nereduse precoce se pot complica cu: B, C
A. Pseudartroză
B. Consolidări vicioase
C. Diplopie
D. Hiperestezie în teritoriul n. infraorbitar
E. Imposibilitatea închiderii gurii
114.
În cazul fracturilor vechi de malar poate fi necesară osteosinteza la: A,
A. Sutura fronto-zigomatică C, D
B. Rebordul orbitar superior
C. Rebordul orbitar inferior
 D. Arcada temporo-zigomatică
E. Peretele intern al orbitei
115.
Osteosinteza în fracturile de malar poate folosi: B, D
A. Miniplăcuţe şi şuruburi din viplă
B. Miniplăcuţe şi şuruburi din titan
C. Aditivi tisulari
D. Fir de sârmă
E. Tije Kirschner
116.
În tratamentul fracturilor de podea de orbită, folosind calea de abord rino-sinusală, imobilizarea în A, B
poziţie corectă se poate face cu:
A. Meşă iodoformată introdusă în sinusul maxilar
B. Balonaş gonflabil introdus în sinus
C. Plăcuţă din acrilat
D. Plăcuţă din titan
E. Fir de sârmă
117.
În fracturile planşeului orbitei cu hernierea în sinus a ţesutului celulo-adipos din orbită, B, E
intervenţia chirurgicală constă din repoziţionarea în orbită a părţilor herniate în sinus, urmată de
refacerea pereţilor orbitei cu:
A. Autogrefe musculare
B. Autogrefe osoase
C. Autogrefe cartilaginoase
D. Autogrefe grăsoase
E. Alogrefe
118.
Semnele clinice comune ale traumatismelor piramidei nazale nu cuprind: A, D
A. Mobilitate anormală a platoului alveolo-palatin
B. Deformarea reliefului piramidei nazale în fracturile cu deplasare
C. Epistaxis bilateral, marcat
D. Chemozis conjunctival bulbar
E. Rinolalie închisă
119.
Examenul radiologic pentru precizarea diagnosticului unei fracturi de piramidă nazală trebuie C,
efectuat în incidenţele: D, E
A. Mandibulă defilată
B. Ortopantomografie
C. Profil
D. Semiaxială
E. Axială
120.
Imobilizarea unei fracturi de piramidă nazală foloseşte: A, C
A. Tamponamentul foselor nazale cu meşă
B. Osteosinteza cu fir de sârmă
C. Conformatorul extern din stents sau aluminiu
D. Osteosinteza cu miniplăcuţe metalice
E. Aditivi tisulari
121.
Chisturile părţilor moi orale şi cervico-faciale au (în general) originea: B
A. În glandele salivare
B. Embrionară
C. În foliculul pilos
D. În glandele sebacee
E. Niciuna dintre variante nu este corectă
122.
Chisturile părţilor moi orale pot fi următoarele, mai puţin unul: C
A. Chistul dermoid
B. Chistul teratoid
C. Chistul branhial
D. Chistul gastrointestinal heterotopic
E. Chistul limfoepitelial oral
123.
Doar unul dintre chisturile enumerate mai jos poate fi localizat cervical: A
 A. Chistul canalului tireoglos
B. Mucocelul
C. Sialochistul
D. Chistul limfoepitelial
E. Chistul gastrointestinal heterotopic
124.
Chistul dermoid este un chist de dezvoltare şi se datorează transformării chistice a: D
A. Glandelor salivare
B. Foliculului pilos
C. Glandelor sebacee
D. Incluziilor epiteliale restante la locul de unire a arcurilor branhiale, pe linia mediană
E. Niciuna dintre variante nu este corectă
125.
Localizarea tipică a chistului dermoid este: A
A. În planşeul bucal, pe linia mediană
B. În planşeul bucal, paramedian
C. Sub planul muşchiului milohioidian
D. În loja submentonieră
E. La nivelul limbii
126.
Una dintre caracteristicile chistului dermoid oral nu este adevărată: C
A. Se dezvoltă deasupra planului muşchiului milohioidian, în planşeul bucal anterior
B. Variază în dimensiuni de la câţiva mm la 10-12 cm
C. Are creştere rapidă
D. Etalează frenul lingual
E. Prin transparenţă se vede conţinutul chistic gălbui
127.
Una dintre caracteristicile chistului dermoid suprahioidian nu este adevărată: E
A. Se dezvoltă sub planul muşchiului milohioidian
B. Dă aspectul de „bărbie dublă”
C. Tegumentele suprajacente sunt nemodificate
D. Are consistenţă ferm-elastică, iar la palpare lasă godeu
E. În cazul în care este perforat, se elimină un conţinut lichidian
128.
Una dintre caracteristicile tratamentului chistului dermoid nu este reală: D
A. Este strict chirurgical
B. Pentru formele de mari dimensiuni este necesar abordul mixt, oral şi cutanat
C. Extirparea este adesea dificilă datorită extinderii către baza limbii
D. Recidivele după extirpare sunt frecvente
E. Extirparea este dificilă din cauza aderenţelor
129.
Unul dintre aspectele de mai jos este caracteristic chistului teratoid, care îl diferenţiază de chistul C
dermoid:
A. Este o formaţiune de natură chistică
B. Conţine suficiente structuri derivate din straturile embrionare, încât poate avea aparent un
caracter solid
C. Este aproape întotdeauna congenital
D. Este un chist de dezvoltare
E. Aderă de cele mai multe ori la structurile învecinate
130.
Care este afirmaţia corectă despre chistul gastrointestinal heterotopic oral? B
A. Se localizează frecvent la nivelul cavităţii orale
B. Este un coriostom cu transformare chistică
C. Se prezintă ca o masă nodulară de consistenţă moale
D. Este situat de obicei în planşeul bucal
E. Nu se localizează oriunde la nivelul tractului digestiv
131.
Despre malformaţiile capilare se pot afirma: A,
A. Se manifestă sub formă de leziuni cutanate „în pată de vin de Porto” B, C
B. Apar la 1% dintre nou-născuţi
C. Se localizează cel mai frecvent pe faţă, în special în zonele de emergenţă trigeminală
D. În sindromul Sturge-Weber se asociază cu malformaţii vasculare cardiace
E. Leziunile „în pată de vin de Porto” au o coloraţie violacee
132.
Despre tratamentul chirurgical al malformaţiilor vasculare se pot afirma: B, C
A. Nu este necesară evaluarea preoperatorie a leziunii prin angiografie superselectiva
B. Cu 24-48 ore preoperator se practică embolizarea temporară, sub control angiografic
C. Intervenţia chirurgicală constă în extirparea completă a leziunii
D. Nu este necesară reconstrucţia defectului postexcizional
E. Se recomandă intervenţia chirurgicală efectuată după o lună de la embolizarea temporară
preoperatorie
133.
O complicaţie severă în evoluţia hemangioamelor este sindromul Kasabach-Merritt, caracterizat A,
prin: B, C,
A. Purpură trombocitopenică D
B. Coagulopatie de consum
C. Hemoliză microangiopatică
D. Fibrinoliză marcată intralezională
E. Insuficienţă renală cronică
134.
Tratamentul medicamentos este preferabil celui chirurgical pentru hemangioamele: C,
A. Gigante D, E
B. Mici
C. În etapa proliferativă, când prezintă ulceraţii, hemoragii repetate
D. Cu creştere marcată
E. Când induc tulburări funcţionale importante
135.
Clasificarea actuală a leziunilor vasculare benigne este: B, C,
A. Hemangiopericitoame D
B. Hemangioame
C. Malformaţii vasculare
D. Malformaţii limfatice (limfangioame)
E. Malformaţii capilare
136.
Care dintre afirmaţiile de mai jos sunt adevărate? A, B
A. Hemangioamele sunt leziuni vasculare cu proliferarea celulelor endoteliale
B. Malformaţiile vasculare sunt anomalii structurale vasculare fără proliferare endotelială
C. Hemangioamele sunt leziuni vasculare fără proliferarea celulelor endoteliale
D. Malformaţiile vasculare au proliferarea celulelor endoteliale
E. Limfangioamele sunt considerate proliferări ale vaselor limfatice de natură tumorală
137.
Care dintre informaţiile de mai jos sunt adevărate? D, E
A. Hemangioamele sunt prezente clinic la naştere
B. Malformaţiile vasculare nu sunt prezente la naştere
C. Malformaţiile vasculare nu persistă toată viaţa
D. Majoritatea hemangioamelor nu sunt prezente clinic la naştere
E. Malformaţiile vasculare sunt prezente la naştere şi persistă de-a lungul vieţii
138.
Formele anatomo-clinice de leiomioame sunt: B, C,
A. Leiomiomul periferic D
B. Leiomiomul cutanat
C. Leiomiomul vascular
D. Leiomiomul profund
E. Leiomiomul central
139.
Formele clinice de rabdomiom sunt: A, C
A. Rabdomiomul adultului
B. Rabdomiomul periferic
C. Rabdomiomul fetal
D. Rabdomiomul central
E. Rabdomiomul cavităţii orale
140.
Diagnosticul diferenţial al paragangliomului glomusului carotic se face cu: A,
A. Formaţiuni chistice laterocervicale B, C
B. Tumorile laterocervicale
C. Adenopatiile laterocervicale
D. Sindromul Madelung
 E. Sindromul Sturge-Weber
141.
Elementele care pot caracteriza un neurofibrom solitar sunt: B, E
A. Apare la vârstnici
B. Se manifestă sub forma unei formaţiuni nodulare nedureroase, de consistenţă moale, slab
delimitată
C. La palpare are suprafaţa netedă
D. Creşte rapid
E. Se poate localiza atât la nivelul tegumentelor cervico-faciale cât şi în cavitatea orală
142.
Despre neurofibromatoza periferică – tip I se pot afirma: A,
A. Se mai numeşte von Recklinghausen C, E
B. Este o afecţiune ereditară recesivă
C. Rezultă prin mutaţia unei gene de pe cromozomul 17
D. Se caracterizează prin multiple pete vasculare „în pată de vin de Porto”
E. Se caracterizeză prin multiple neurofibroame
143.
Despre neurofibromatoza von Recklinghausen se pot afirma: B, D
A. Este neurofibromatoza centrală – tip II
B. Este o afecţiune ereditară autozomal dominantă
C. Prezintă pete tegumentare violacei
D. Prezintă macule tegumentare cu pigmentaţie caracteristică café-au-lait
E. Neurofibroamele apar pe tegument la vârsta adultului
144.
La nivelul cavităţii orale, schwannomul poate fi localizat: B, C,
A. Gingival E
B. În limbă
C. În planşeul bucal
D. Pe buze
E. Endoosos, la nivelul oaselor maxilare
145.
Despre tumora cu celule granulare se pot afirma: A, B
A. Se mai numeşte schwannomul cu celule granulare
B. Se localizează predilect în cavitatea orală
C. Se prezintă sub forma unui nodul situat profund în parenchimul lingual
D. Dimensiunea depăşeşte de obicei 2 cm
E. Nu se recomandă tratament chirurgical
146.
Diagnosticul diferenţial al fibromatozei gingivale ereditare se face cu: A,
A. Hiperplazia gingivală medicamentoasă C, D
B. Botriomicomul
C. Hiperplazia gingivală din leucemii acute
D. Neurofibromatoza ereditară
E. Tumora de sarcină
147.
Papilomul oral trebuie diferenţiat de: B, C,
A. Lipom D, E
B. Botriomicom
C. Fibrom
D. Forme de debut ale tumorilor maligne de tip carcinom verucos
E. Forme de debut vegetante ale tumorilor maligne de tip carcinom spinocelular
148.
Papilomul sino-nazal este: A, C
A. O entitate clinică aparte cu localizare la nivelul mucoasei cavităţii nazale sau sinusurilor
paranazale
B. O afecţiune cu simptomatologie caracteristică
C. O entitate clinică cu trei variante histopatologice: papilomul scuamos, papilomul inversat,
papilomul cu celule cilindrice
D. Examenul radiologic al sinusurilor feţei are o imagine caracteristică în papilomul sino-
nazal
E. Poate fi descoperit întâmplător la un examen CT
149.
Despre sialadenomul papilifer se pot afirma: B, C,
A. Are localizare predilectă la nivelul buzelor E
 B. Este o tumoră benignă a glandelor salivare mici
C. Are localizare predilectă în grosimea obrazului
D. Se prezintă ca o masă nodulară dureroasă
E. Creşte lent progresiv în volum
150.
Adenomul pleomorf cu localizare la nivelul palatului dur trebuie deosebit de: A,
A. Carcinomul adenoid chistic B, E
B. Abcesul palatinal
C. Fibrom
D. Lipom
E. Alte tumori maligne ale glandelor salivare mici
151.
Despre hipertrofia maseterină benignă se pot afirma: A, E
A. Constă în mărirea de volum uni- sau bilaterală a muşchiului maseter
B. Se datorează unei hipofuncţii musculare
C. Apare mai frecvent la sexul feminin
D. Se manifestă sub forma unei tumefacţii a regiunii geniene
E. Diagnosticul clinic se poate stabili prin palparea muşchiului atunci când pacientul strânge
dinţii în ocluzie
152.
Diagnosticul diferenţial al hipertrofiei maseterine benigne se face cu: B, C,
A. Tumori dezvoltate în grosimea obrazului D
B. Tumori parotidiene
C. Tumori ale ramului mandibular
D. Abcesul maseterin
E. Abcesul lojii geniene
153.
Despre fibromul osifiant periferic se pot afirma: D, E
A. Se mai numeşte granulomul congenital
B. Se localizează la nivelul crestei alveolare edentate
C. Uneori este în legătură cu un dinte cauzal
D. Epulisul fibros se localizează la nivelul crestei alveolare dentate
E. Localizarea cea mai frecventă este în regiunea frontală
154.
Diagnosticul diferenţial al epulisului fibros se face cu: A,
A. Epulisul granulomatos B, E
B. Epulisul cu celule gigante
C. Fibromatoza gingivală ereditară
D. Polipul
E. Tumori maligne ale mucoasei crestei alveolare, în perioada de debut
155.
În definiţia granulomului piogen se regăsesc următoarele caracteristici: B,
A. Este o hipertrofie a mucoasei cavităţii orale D, E
B. Este o hiperplazie reactivă a mucoasei cavităţii orale
C. Este format din ţesut adipos
D. Este format din ţesut granulativ
E. Este în legătură cu un factor iritativ local
156.
Caracteristicile clinice ale granulomului piogen sunt: A, D
A. Este o masă pseudotumorală cu dimensiuni de la câţiva mm la câţiva cm
B. Are coloraţia galbenă
C. La palpare are consistenţă dură
D. Sângerează la cel mai mic traumatism
E. Este dureros la palpare
157.
Caracteristicile granulomului piogen gingival sunt: B, C
A. Dintre formele de granulom piogen oral este cel mai rar
B. Apare în spaţiul interdentar pe versantul vestibular
C. Microiritaţia şi inflamaţia cronică locală pe fondul unei igiene orale deficitare constituie
factorul cauzal
D. Evoluţia este lentă
E. Apare mai frecvent la sexul feminin
158.
Caracteristicile botriomicomului sunt: A, C
 A. Este granulomul piogen localizat la nivelul mucoasei labiale, linguale sau jugale
B. Apare în cursul unei viroze respiratorii
C. Apare legat de traumatizarea mucoasei în momentul contactului arcadelor dentare
D. Apare în legătură cu o deficienţă nutriţională
E. Este de cauză hormonală
159.
Diagnosticul diferenţial al granulomului piogen gingival (epulis granulomatos) se face cu: B, D
A. Fibromul osifiant central
B. Granulomul periferic cu celule gigante
C. Neurofibromul
D. Tumori maligne ale mucoasei crestei alveolare
E. Botriomicomul
160.
Diagnosticul diferenţial al granulomului piogen cu alte localizări orale (botriomicom) se face cu: A,
A. Papilomul mucoasei orale C, E
B. Epulisul granulomatos
C. Fibromul mucoasei orale
D. Fibromatoza gingivală
E. Forme de debut ale tumorilor maligne ale mucoasei orale
161.
Dintre tumorile epiteliului odontogen (conform clasificării OMS 1992 a tumorilor benigne ale B
oaselor maxilare) face parte:
A. Fibromul ameloblastic
B. Ameloblastomul
C. Odontomul compus
D. Odontomul complex
E. Odontoameloblastomul
162.
Care dintre următoarele tumori benigne ale oaselor maxilare nu face parte dintre tumorile mixte D
odontogene:
A. Fibromul ameloblastic
B. Fibro-odontomul ameloblastic
C. Odontoameloblastomul
D. Mixomul odontogen
E. Tumora odontogenă adenomatoidă
163.
Referitor la tumorile benigne odontogene ale oaselor maxilare, tumorile ectomezenchimului E
odontogen, cu sau fără epiteliu odontogen inclus, nu cuprind:
A. Fibromul odontogen central
B. Fibromul odontogen periferic
C. Mixomul odontogen
D. Cementoblastomul
E. Ameloblastomul
164.
Ameloblastomul oaselor maxilare prezintă mai multe forme anatomo-clinice, mai puţin una: C
A. Ameloblastomul intraosos solid
B. Ameloblastomul intraosos multichistic
C. Ameloblastomul hemoragic
D. Ameloblastomul intraosos unichistic
E. Ameloblastomul periferic
165.
Aspectul radiologic frecvent al ameloblastomului intraosos solid este: D
A. Radiotransparenţă rotundă
B. Radiotransparenţă ovoidală
C. Radioopacitate
D. Radiotransparenţă multiloculară, cu margini neregulate
E. Radiotransparenţă uniloculară
166.
Tratamentul curativ al ameloblastomului solid sau multichistic al oaselor maxilare este: E
A. Simpla enucleere
B. Chiuretajul leziunii
C. Rezecţia marginală
D. Radioterapia
 E. Rezecţia segmentară
167.
Una dintre afirmaţiile de mai jos despre ameloblastomul extraosos nu este adevărată: A
A. Rată mare de recidivă
B. Se mai numeşte ameloblastomul periferic
C. Este o formă rară
D. Se localizează pe gingia vestibulară a dinţilor laterali mandibulari
E. Se prezintă clinic ca o tumoră gingivală sesilă sau pediculată de mici dimensiuni
168.
Tumora Pindborg este: B
A. Chistul odontogen calcificat
B. Tumora odontogenă calcificată
C. Fibromul osifiant
D. Keratochistul odontogen
E. Chistul rezidual
169.
Care afirmaţie dintre cele de mai jos nu este adevărată, referitor la fibromul ameloblastic: B
A. Combină elemente de transformare tumorală epitelială şi ectomezenchimală
B. Apare la pacienţi vârstnici
C. Se localizează predilect la mandibulă, în zona laterală
D. Radiotransparenţa uniloculară este aspectul radiografic cel mai frecvent
E. În leziune este adesea prezent şi un dinte inclus
170.
Diagnosticul diferenţial radiologic al odontomului cu alte entităţi clinice nu cuprinde: C
A. Osteomul
B. Osteoblastomul
C. Lacuna osoasă esenţială
D. Corpii străini intraosoşi
E. Dinţii incluşi
171.
Aspectul radiologic al ameloblastoamelor poate cuprinde: B, C,
A. Radiotransparenţă uniloculară cu margini regulate D
B. Aspect de „fagure de miere”
C. Aspect de „baloane de săpun”
D. Frecvent la nivelul leziunii este prezent un dinte inclus intraosos (molar de minte
mandibular)
E. Dinţii adiacenţi tumorii nu prezintă resorbţie radiculară
172.
Care sunt caracterele clinice şi radiologice distincte ale ameloblastomului desmoplastic? B, D
A. Se localizează mandibular, zona anterioară
B. Se localizează maxilar, zona anterioară
C. Aspect de radiotransparenţă uniloculară
D. Aspect de radiotransparenţă cu zone radioopace
E. Se localizează mandibular la nivelul ramului ascendent
173.
Cele mai frecvente forme anatomo-patologice de ameloblastommultichistic sunt: A, C
A. Folicular
B. Acantomatos
C. Plexiform
D. Cu celule granulare
E. Desmoplastic
174.
Despre evoluţia ameloblastomuluiintraosos solid (multichistic) se pot afirma: C,
A. Rata de recidivă după chiuretajul leziunii este de 25% D, E
B. Rata de recidivă după rezecţia osoasă marginală este de 1%
C. Recidivele pot apărea şi după 10 ani postoperator
D. Sunt descrise metastazări în ganglionii loco-regionali
E. Sunt descrise metastazări în alte structuri osoase
175.
Ameloblastomul unichistic se clasifică din punct de vedere anatomo-patologic (Marx şi Stern) în: A,
A. Ameloblastomul in situ C, E
B. Ameloblastomul folicular
C. Ameloblastomul microinvaziv
D. Ameloblastomul plexiform
 E. Ameloblastomul invaziv
176.
Examenul radiologic în tumora Pindborg poate evidenţia: A,
A. Radiotransparenţă uniloculară B, C,
B. Radiotransparenţă multiloculară D
C. Cu focare de calcificare intratumorală
D. Se asociază adesea cu un dinte inclus
E. De cele mai multe ori dintele inclus este caninul superior
177.
Următoarele afirmaţii despre evoluţia şi tratamentul tumorii Pindborg sunt adevărate: C, D
A. Are evoluţie la fel de agresivă ca şi ameloblastomul
B. Tratamentul de elecţie este chiuretajul leziunii
C. Tratamentul de elecţie este extirparea cu rezecţie osoasă de vecinătate
D. Recidivele apar în 15% dintre cazuri
E. Recidivele apar în 50-90% dintre cazuri
178.
Care dintre afirmaţiile de mai jos sunt adevărate? A,
A. Odontomul compus este alcătuit din structuri asemănătoare unui dinte D, E
B. Odontomul complex este alcătuit din structuri asemănătoare unui dinte
C. Odontomul compus este constituit sub forma unui conglomerat de smalţ şi dentină, fără a
avea configuraţia unui dinte
D. Odontomul complex este constituit sub forma unui conglomerat de smalţ şi dentină, fără a
avea configuraţia unui dinte
E. Odontomul compus este mai frecvent întâlnit
179.
Despre fibromul odontogen periferic se pot afirma: A, E
A. Se localizează de obicei pe versantul vestibular al crestei alveolare maxilare
B. Se localizează de obicei pe versantul vestibular al crestei alveolare mandibulare
C. Se localizează de obicei pe versantul oral al crestei alveolare maxilare
D. Se localizează de obicei pe versantul oral al crestei alveolare mandibulare
E. Este o masă tumorală gingivală de mici dimensiuni, cu creştere lentă, acoperită de mucoasă
aparent normală
180.
Care afirmaţii despre mixomul odontogen de la nivelul oaselor maxilare sunt adevărate? B, C
A. Este rezultatul transformării tumorale benigne a mezenchimului somatic al osului
B. Este rezultatul transformării tumorale benigne a mezenchimului odontogen, şi anume a
papilei mugurelui dentar
C. Clinic, radiologic şi evolutiv seamănă cu ameloblastoamele
D. Apar în special după vârsta de 40 ani
E. Se localizează în zona unghiului mandibular
181.
În diagnosticul diferenţial al mixomului odontogen se discută: A, B
A. Ameloblastomul
B. Keratochistul odontogen
C. Chistul nazo-palatin
D. Granulomul periferic cu celule gigante
E. Chistul nazo-labial
182.
Manifestările cutanate din sindromul Gardner pot cuprinde: A, D
A. 50% dintre pacienţi dezvoltă unul sau mai multe chisturi epidermoide sau sebacee
B. Pete cutanate „café-au-lait”
C. Marmoraţii cutanate
D. Fibroame multiple sau fibromatoză
E. Cianoza extremităţilor
183.
Manifestările scheletale din sindromul Gardner se referă la: B, E
A. 10% dintre pacienţi prezintă osteoame multiple şi cu localizări variate
B. Cel mai frecvent, osteoamele multiple se localizează la nivelul oaselor craniului
C. Cel mai frecvent, osteoamele multiple se localizează la nivelul oaselor lungi
D. Osteoamele apar la vârsta adultului
E. În majoritatea cazurilor, se identifică aproximativ 3 osteoame la nivelul oaselor maxilare,
dintr-un total de 3-6 osteoame la nivelul întregului schelet
184.
Manifestările dentare din cadrul sindromului Gardner pot cuprinde: B, C,
 A. Anodonţii D
B. Odontoame
C. Dinţi supranumerari
D. Dinţi incluşi
E. Cuspizi muriformi
185.
Diagnosticul diferenţial al sindromului Gardner se face cu: A, C
A. Polipoza juvenilă de colon
B. Sindromul Launois-Bensaude
C. Sindromul Peutz-Jeghers
D. Disostoza cleido-craniană
E. Sindromul Turner
186.
Disostoza cleido-craniană se caracterizează prin: B, C,
A. Lipoame multiple D, E
B. Absenţa parţială sau totală a claviculelor
C. Închiderea tardivă a fontanelelor
D. Dinţi supranumerari
E. Erupţia întârziată a dinţilor permanenţi
187.
Osteomul osteoid este o variantă clinică şi histopatologică de osteoblastom, care prezintă o serie de B, D
particularităţi:
A. La nivelul tumorii sunt prezente numeroase vase sanguine
B. La nivelul tumorii sunt prezente numeroase fibre nervoase periferice
C. La nivelul tumorii sunt prezente numeroase fibre musculare
D. Tumora produce prostaglandine
E. Tumora produce neurotoxine
188.
Dintre tumorile oro-maxilo-faciale care pot ajunge la dimensiuni impresionante, desfigurând B, C,
pacientul, fac parte: D, E
A. Odontomul
B. Ameloblastomul
C. Mixomul odontogen
D. Neurofibromul
E. Adenomul pleomorf parotidian
189.
Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate? A, D
A. Prezenţa mai multor condroame, cu tendinţă la unilateralitate se defineşte ca boala Oliver
B. Condromul este o tumoră benignă alcătuită din cartilaj hialin imatur
C. Localizările condroamelor în teritoriul OMF sunt frecvente
D. Condromatoza scheletală în asociere cu malformaţii vasculare de părţi moi se defineşte ca
sindrom Maffuci
E. Condromul este mai frevent la pacienţii vârstnici
190.
Diagnosticul diferenţial al torusului palatin se face cu: B, C
A. Chistul nazo-palatin
B. Abcesul palatinal
C. Carcinomul adenoid chistic al glandelor salivare mici palatine
D. Adenomul pleomorf cu origine la nivelul glandelor mici salivare palatinale
E. Carcinomul scuamocelular de boltă palatină
191.
Afectarea osoasă din hiperparatiroidism se referă la: B, C,
A. Osteocondensare generalizată E
B. Aspect de „sticlă mată” al scheletului
C. Resorbţia subperiostală a falangelor mâinii
D. Oasele scurte prezintă un risc crescut de fractură în os patologic
E. Ştergerea laminei dura de la nivelul conturului rădăcinilor dinţilor
192.
Tumorile brune se pot localiza la nivelul: A, C
A. Mandibulei
B. Maxilarelor superioare
C. Claviculei
D. Vertebrelor
 E. Oaselor cutiei craniene
193.
Care dintre caracteristicile de mai jos pledează pentru o tumoră brună? A,
A. Clinic, radiologic şi histopatologic este identică cu o tumoră centrală cu celule gigante C, D
B. Hiperparatiroidism
C. Hiperparatiroidism primar sau secundar sever şi de lungă durată
D. Caracter multifocal al tumorii
E. Hipotiroidism
194.
Care dintre modificările de mai jos pot fi întâlnite în hiperparatiroidism? B, C,
A. Scăderea hormonului paratiroidian D
B. Creşterea hormonului paratiroidian
C. Hipocalcemie marcată
D. Hipercalcemie marcată
E. Scăderea fosfatazei alcaline
195.
Despre hiperparatiroidismul primar se pot afirma: B, C
A. Se mai numeşte şi boala Recklinghausen
B. Se mai numeşte şi boala Recklinghausen osoasă
C. Producţia de parathormon este crescută
D. Nu se cunoaşte cauza creşterii producţiei de parathormon
E. Cel mai frecvent hiperproducţia de PTH are drept cauză un carcinom paratiroidian
196.
Cauzele posibile ale hiperparatiroidismului primar sunt: A, E
A. Adenomul paratiroidian
B. Tireotoxicoza
C. Insuficienţa hipofizară
D. Hipogonadismul
E. Hiperplazia glandei paratiroide
197.
Hiperparatiroidismul secundar apare în contextul: D, E
A. Hipercalcemie cronică
B. Producţie excesivă de vitamină D la nivel renal
C. Absorbţie excesivă de calciu
D. Hipocalcemie cronică
E. Deficit de producţie de vitamină D la nivel renal, în insuficienţa renală
198.
Triada clinică din hiperparatiroidism este compusă din: A,
A. Calculi renali D, E
B. Calculi salivari
C. Afectare neurologică
D. Afectare osoasă
E. Ulcer duodenal
199.
Despre tratamentul tumorii brune se pot afirma: B, C
A. Este obligatoriu chirurgical
B. Este specific endocrinologic
C. Tumora paratiroidiană secretantă trebuie extirpată chirurgical
D. Tratamentul chirurgical al tumorii brune se completează cu radioterapie
E. Tratamentul chirurgical al tumorii brune se completează cu chimioterapie
200.
Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate? A, B
A. Boala Paget osoasă se mai numeşte osteita deformantă
B. Boala Albers-Schönberg se mai numeşte osteopetroza
C. Displazia fibroasă se mai numeşte boala oaselor de marmură
D. Boala Hand-Schüller-Christian se mai numeşte histiocitoza acută diseminată
E. Boala Letterer-Siwe se mai numeşte histiocitoza cronică diseminată
201.
Dintre oncogenele activate cel mai frecvent în formele tumorale oro-maxilo-faciale, se citează C
oncogena:
A. Mxc
B. Res
C. Bcl
D. Moc
 E. Brc
202.
Cea mai reprezentativă antioncogenă este gena: A
A. P53
B. P17
C. P1
D. P34
E. P4
203.
Metastazarea loco-regională a tumorilor maligne oro-maxilo-faciale apare în majoritatea B
situaţiilor prin:
A. Diseminare hematogenă
B. Diseminare limfatică
C. Diseminare mixtă (limfatică-hematogenă)
D. Variantele A, B, C sunt corecte
E. Variantele A, B, C sunt incorecte
204.
Metastazarea la distanţă a tumorilor maligne oro-maxilo-faciale se produce de cele mai multe ori A
pe cale:
A. Hematogenă
B. Limfatică
C. Mixtă (hematogenă-limfatică)
D. Variantele A, B, C sunt corecte
E. Variantele A, B, C sunt incorecte
205.
Ţinta metastazelor la distanţă a tumorilor maligne oro-maxilo-faciale este: D
A. Plămânul
B. Ficatul
C. Sistemul nervos central
D. Variantele A, B, C sunt corecte
E. Variantele A, B, C sunt incorecte
206.
Factorii de risc locali în apariţia tumorilor maligne oro-maxilo-faciale sunt următorii, mai puţin E
unul:
A. Fumatul
B. Mestecatul tutunului
C. Fumatul pasiv
D. Consumul cronic de alcool
E. Deficitul imunitar
207.
Factorii de risc generali în apariţia tumorilor maligne oro-maxilo-faciale sunt următorii, mai puţin B
unul:
A. Vârsta peste 45-50 ani
B. Infecţia cu virusul papiloma uman
C. Deficitul cronic de fier din alimentaţie
D. Deficitul vitaminic B din alimentaţie
E. Imunosupresia medicamentoasă
208.
Zonele orale de maxim risc în apariţia tumorilor maligne sunt următoarele, mai puţin una: C
A. Buza
B. Mucoasa jugală
C. Faţa dorsală a limbii
D. Planşeul bucal
E. Palatul moale
209.
Dintre leziunile cu potenţial de malignizare ale cavităţii orale nu face parte: D
A. Fibroza submucoasă orală
B. Leucoplazia candidozică
C. Disfagia sideropenică
D. Eritroplazia
E. Lichenul plan
210.
Dintre leziunile premaligne ale cavităţii orale nu face parte: A
A. Glosita sifilitică
 B. Leucoplazia nodulară
C. Leucoplazia verucoasă
D. Eritroleucoplazia
E. Eritroplazia
211.
În evoluţia osteosarcomului de mandibulă, factorii importanţi de prognostic sunt: B, E
A. Vârsta pacientului
B. Forma histologică
C. Sexul pacientului
D. Gradul formării de spiculi de ţesut osos
E. Gradul de diferenţiere
212.
Dintre afirmaţiile despre sarcomul Ewing sunt adevărate doar: A, B
A. La nivelul oaselor maxilare este localizat cu predilecţie la nivelul corpului mandibulei
B. Grupa de vârstă cel mai afectată este cuprinsă între 5-30 ani
C. Deformarea mandibulei evoluează lent, fără durere
D. Sarcomul Ewing metastazează în creier
E. Rata de supravieţuire pe termen lung (după tratamentul multimodal) este de 10%
213.
Care dintre următoarele imagini radiologice reprezintă descrieri corecte pentru diferite sarcoame? B, D
A. „sarcofag” în osteosarcom
B. „foi de ceapă” în sarcomul Ewing
C. „soare care răsare” în sarcomul periostal
D. „pernă de ace” în condrosarcom
E. „fagure de miere” în angiosarcom
214.
Cele mai frecvente localizări pentru tumorile primare care metastazează în oasele maxilare sunt: B, C,
A. Stomacul D
B. Plămânii
C. Sânul
D. Rinichii
E. Pancreasul
215.
Clasificarea defectelor mandibulare cu lipsă de continuitate (după Soutar) cuprinde: A,
A. Ramul ascendent mandibular B, C
B. Segmentul lateral cuprins între gaura mentonieră şi spina Spix, cu conservarea condilului şi
a marginii posterioare a ramului ascendent
C. Segmentul central cuprins între cele două găuri mentoniere
D. Un segment lateral care nu include condilul
E. Un segment lateral care include şi condilul
216.
Pentru reconstrucţia defectelor osoase mandibulare cu lipsă de continuitate, se pot utiliza grefe A,
osoase nevascularizate recoltate din: C, E
A. Creastă iliacă
B. Peroneu
C. Tibie
D. Radius
E. Coastă
217.
Grefele osoase nevascularizate prezintă următoarele dezavantaje: B, D
A. Dificultăţi de recoltare
B. Necesită rezecţii modelante cu risc crescut de necroză a fragmentelor grefonului
C. Nu există suficient os compact cortical pentru asigurarea rezistenţei
D. Resorbţie osoasă mult mai accentuată pe termen lung
E. Dimensiunile grefei nu sunt suficiente pentru refacerea unor defecte după rezecţii
segmentare ale corpului mandibular
218.
Reconstrucţia defectelor după hemirezecţie de mandibulă cu dezarticulare presupune (de elecţie) C,
următoarele: D, E
A. Refacerea mandibulei cu o grefă liber vascularizată fibulară şi folosirea unuia din capetele
grefei ca şi condil, cu sau fără modelare intraoperatorie
B. Reconstrucţie aloplastică
C. Hemiartroplastie temporo-mandibulară inferioară cu proteză de titan
 D. Placă primară de reconstrucţie
E. Grefă liber vascularizată fibulară
219.
Tumorile maligne primare ale maxilarului îşi au originea în: A,
A. Degenerescenţa malignă a resturilor epiteliale Malassez B, C,
B. Degenerescenţa malignă a tumorilor chistice netratate E
C. Degenerescenţa malignă a tumorilor chistice extirpate incomplet
D. Mucoasa sinusului maxilar
E. Ţesuturile mezenchimale
220.
Tumorile maligne secundare ale maxilarelor provin din invazia acestora de la tumori maligne de A,
vecinătate, respectiv din: B,
A. Fibromucoasa palatului D, E
B. Tegumentele feţei
C. Mucoasa sinusului frontal
D. Gingivomucoasa crestei alveolare
E. Mucoasa foselor nazale
221.
Tumorile metastatice ale maxilarului au ca punct de plecare tumorile maligne ale: B, C,
A. Prostatei D
B. Tractului aero-digestiv
C. Sânului
D. Tiroidei
E. Creierului
222.
Clasificarea anatomoclinică a lui Sebileau referitoare la tumorile maligne ale maxilarului, le A,
împarte în: C, E
A. Tumori maligne de infrastructură
B. Tumori maligne ale etajului superior
C. Tumori maligne de mezostructură
D. Tumori maligne ale etajului mijlociu
E. Tumori maligne de suprastructură
223.
În cazul unui carcinom de infrastructură, în perioada de stare, examenul radiologic decelează: B, D
A. Demineralizare omogenă
B. Distrucţie osoasă cu margini neregulate
C. Demineralizare neomogenă
D. Dinţii par a fi suspendaţi
E. Osteocondensare
224.
Sarcomul de infrastructură poate avea următoarele semne clinice în perioada de stare: B, C,
A. Simptomatologie nespecifică D
B. Asimetrie facială prin deformare osoasă
C. Tumora se exteriorizează în vestibul sau în palat
D. Evoluţia este rapidă
E. Tumora este ulcero-distructivă
225.
În cazul unui carcinom de mezostructură, examenul radiologic evidenţiază: A,
A. Distrucţii osoase cu contur neregulat la nivelul pereţilor sinusului maxilar C, D
B. RMN oferă cele mai bune date în legătură cu extensia procesului tumoral în zonele de
vecinătate
C. Voalarea sinusului maxilar
D. CT oferă cele mai bune date în legătură cu extensia procesului tumoral în zonele de
vecinătate
E. Scanarea PET este cel mai frecvent examen imagistic folosit în practică pentru investigarea
unui carcinom de mezostructură, întrucât oferă cele mai multe detalii despre tumoră
226.
Carcinoamele de suprastructură debutează cel mai frecvent în: B, C
A. Unghiul supero-extern al sinusului maxilar
B. Unghiul supero-intern al sinusului maxilar
C. În celulele etmoidale anterioare
D. Planşeul orbitei
E. Peretele lateral al fosei nazale
227.
Examenul radiologic în tumorile maligne de suprastructură evidenţiază: A,
A. Demineralizarea difuză a conturului orbitar B, C
B. Opacefierea porţiunii supero-interne a sinusului maxilar
C. Distrucţia pereţilor orbito-etmoido-sinusali, ce prezintă un contur crenelat fără limite
precise
D. Osteocondensare la nivelul conturului orbitei
E. Osteocondensare la nivelul pereţilor sinusului maxilar
228.
Despre adenopatia metastatică care însoţeşte tumorile maligne ale maxilarului se pot afirma D, E
următoarele:
A. Are incidenţă crescută
B. Apare precoce în evoluţia bolii
C. Carcinoamele de mezostructură se asociază mai frecvent cu adenopatia cervicală
metastatică
D. Carcinoamele de infrastructură se asociază mai frecvent cu adenopatia cervicală
metastatică
E. Carcinoamele de suprastructură se asociază mai rar cu adenopatia cervicală metastatică
229.
După Brown, maxilectomiile şi defectele rezultate recunosc următoarele variante: A,
A. Clasa 1 – maxilectomie fără comunicare oro-sinusală C,
B. Clasa 2 – defecte după maxilectomie joasă care includ podeaua orbitei D, E
C. Clasa 2 – defecte după maxilectomie joasă care nu includ podeaua sau conţinutul orbitei
D. Clasa 3 – defecte după maxilectomie înaltă (interesând conţinutul orbitei)
E. Clasa 4 – maxilectomie radicală (inclusiv cu exenteraţia de orbită)
230.
În funcţie de amploarea maxilectomiei în plan transversal, clasele 2, 3 şi 4 Brown prezintă B, C,
următoarele subdiviziuni: D
A. Subclasa 0
B. Subclasa a
C. Subclasa b
D. Subclasa c
E. Subclasa d
231.
Despre rezecţia de maxilar se pot afirma următoarele: A,
A. Când se îndepărtează în bloc maxilarul, peretele intern al fosei nazale şi platoul palato- B, C
alveolar se notează ca fiind maxilectomie clasa 2a
B. Dacă podeaua orbitei este invadată tumoral, rezecţia de maxilar va include şi podeaua
orbitei şi parţial conţinutul acesteia (hemirezecţie de maxilar clasa 3a)
C. Clasa 4a semnifică hemirezecţia de maxilar asociată cu exenteraţia de orbită
D. Maxilectomia totală se indică în clasa 2b, 3b sau 4b
E. Rezecţia subtotală de maxilar se indică în clasa 2c, 3c sau 4c
232.
Formele anatomo-clinice ale carcinomului bazocelular cuprind: B, E
A. Forma ulcerată
B. Forma superficială
C. Forma vegetantă
D. Forma buloasă
E. Forma morphea
233.
Dintre următoarele afirmaţii nu sunt adevărate: A,
A. 30% dintre carcinoamele de piele sunt bazocelulare D, E
B. 60% dintre carcinoamele de piele sunt bazocelulare
C. Keratoacantomul este o tumoră malignă mai puţin frecventă la nivelul pielii
D. 25% din tumorile maligne tegumentare sunt localizate la nivel cervico-facial
E. Peste 90% din pacienţii cu tumori maligne ale tegumentelor cervico-faciale depăşesc vârsta
de 65 ani în momentul diagnosticării
234.
Tratamentul de elecţie pentru un carcinom spinocelular al tegumentelor cervico-faciale cuprinde: C,
A. Radioterapia D, E
B. Chimioterapia
C. Extirparea chirurgicală
D. Închiderea defectului rezultat prin sutură primară
 E. Închiderea defectului rezultat cu ajutorul unor lambouri
235.
Formele anatomo-clinice ale melanoamelor cutanate sunt: A,
A. Nodulară D, E
B. Ulcerată
C. Vegetantă
D. Superficială
E. Lentigo maligna
236.
Cele mai frecvente localizări ale melanomului mucoasei orale sunt: B, E
A. Mucoasa septului nazal anterior
B. Mucoasa palatului dur
C. Limba
D. Mucoasa planşeului bucal
E. Mucoasa jugală
237.
Din „ABCDE-ul melanomului” sunt adevărate: A, C
A. Asimetria – A
B. Margini regulate – B
C. Variaţii de culoare – C
D. Diametru mai mare de 6 cm – D
E. Evoluţia lentă – E
238.
Despre stadiul III evolutiv al melanoamelor sunt adevărate afirmaţiile: B, C
A. Afectarea metastatică ganglionară nu este un factor de prognostic important
B. Ruptura capsulară conduce la un prognostic sever
C. Ulcerarea leziunii conduce la un prognostic rezervat
D. Profunzimea invaziei este un factor de prognostic major
E. Metastazele la distanţă nu constituie un semn de prognostic rezervat
239.
Efectele tardive ale tratamentului asociat în cadrul tratamentului multimodal al tumorilor maligne B, E
oro-maxilo-faciale nu cuprind:
A. Ischemia şi fibroza
B. Stomatotoxicitatea indirectă
C. Necroza părţilor moi
D. Osteoradionecroza
E. Stomatotoxicitatea directă
240.
Reacţiile acute ale tratamentului asociat în cadrul tratamentului multimodal al tumorilor maligne A,
oro-maxilo-faciale cuprind: B, C
A. Mucozita
B. Stomatita
C. Xerostomia
D. Necroza părţilor moi
E. Osteoradionecroza
241.
Cea mai recentă metodă de diagnostic pentru afecţiunile ATM este: C
A. Radiografia în incidenţă Parma
B. Rezonanţa magnetică nucleară
C. Artroscopia
D. Examenul CT
E. Scanarea PET
242.
Care dintre medicamentele enumerate mai jos este miorelaxant cu acţiune centrală? A
A. Baclofen
B. Ibuprofen
C. Ketoprofen
D. Voltaren
E. Diazepam
243.
După Rosser, ameliorări semnificative ale durerilor şi disfuncţiilor musculare în sindromul B
algodisfuncţional temporomandibular s-au obţinut cu:
A. Methocarbamol
B. Toxină botulinică
 C. Celestone
D. Diprophos
E. Antidepresive triciclice
244.
Metodele uzuale de fizioterapie în sindromul algodisfuncţional temporo-mandibular sunt D
următoarele, mai puţin una:
A. Terapia prin căldură superficială
B. Terapia prin căldură în profunzime
C. Crioterapia
D. Stimularea nervoasă electrică transcutanată
E. Mecanoterapia
245.
Diagnosticul precoce al aplaziei condiliene se realizează prin: C
A. Examen clinic
B. Radiografie de faţă
C. Examen CT
D. Examen RMN
E. Ortopantomografie
246.
Factorii etiologici care pot conduce la hipoplazie condiliană sunt următorii, mai puţin unul: E
A. Congenitali
B. Traume obstetricale
C. Infecţii otice
D. Artrita reumatoidă juvenilă
E. Hipertiroidism
247.
Simptomatologia hiperplaziei condiliene nu cuprinde: A
A. Relieful gonionului este proieminent pe partea afectată
B. Ocluzie deschisă în zona laterală
C. Mărirea simetrică a condilului
D. Alungirea corpului mandibulei
E. Alungirea ramului mandibulei
248.
Semnele clinice ale contuziei articulaţiei temporo-mandibulare nu cuprind: B
A. Trismus moderat
B. Devierea mentonului de partea afectată
C. Articulaţie sensibilă la palpare
D. Durere articulară spontană
E. Durere articulară provocată de mobilizarea mandibulei
249.
Care dintre afirmaţiile de mai jos nu este adevărată cu privire la tratamentul în contuzia temporo- A
mandibulară?
A. Repaus articular 2 săptămâni
B. Mişcările mandibulare sunt reluate progresiv
C. Mecanoterapie activă
D. Mecanoterapie pasivă
E. Repaus articular 5 zile
250.
Unul dintre simptomele de mai jos nu este valabil pentru luxaţia temporomandibulară anterioară E
bilaterală:
A. Gura este parţial deschisă, cu mandibula protruzată
B. Inocluzie verticală frontală
C. Condilul poate fi palpat sub arcada temporo-zigomatică
D. Obraji turtiţi şi alungiţi
E. Proieminenţe pretragian bilateral
251.
După un traumatism articular direct/indirect, timpul mediu de instalare a unei anchiloze B, E
temporomandibulareposttraumatice este de:
A. 3 luni pentru traumatismul direct
B. 6 luni pentru traumatismul direct
C. 12 luni pentru traumatismul direct
D. 12 luni pentru traumatismul indirect
E. 18 luni pentru traumatismul indirect
252.
Factorii infecţioşi implicaţi în apariţia anchilozei temporo-mandibulare nu cuprind: A, D
A. Supuraţiile geniene
B. Supuraţiile oto-mastoidiene
C. Osteomielite la nivelul ramului ascendent mandibular
D. Artroza temporomandibulară
E. Artrite traumatice suprainfectate
253.
Anchilozele temporo-mandibulare extraarticulare pot apare după: C, D
A. Fractura cavităţii glenoide
B. Fractura intraarticulară a condilului
C. Fractura arcadei temporo-zigomatice
D. Hipertrofia apofizei coronoide
E. Parotidite
254.
Formele clinice ale anchilozei temporo-mandibulare sunt: A,
A. Anchiloza intracapsulară unilaterală B,
B. Anchiloza intracapsulară bilaterală D, E
C. Anchiloza temporomandibulară ireversibilă
D. Pseudoanchiloza unilaterală
E. Pseudoanchiloza bilaterală
255.
Anchiloza temporo-mandibulară intracapsulară are următoarele stadii de evoluţie: A,
A. Bloc osos limitat la apofiza condiliană C, E
B. Bloc osos limitat la cavitatea glenoidă
C. Bloc osos extins până la incizura sigmoidă
D. Bloc osos extins până la mastoidă
E. Bloc osos extins până la nivelul apofizei coronoide
256.
Anchiloza temporo-mandibulară intracapsulară unilaterală prezintă următoarele semne clinice: B, D
A. Profil caracteristic de „pasăre”
B. Linia interincisivă este deviată de partea bolnavă
C. Linia interincisivă este deviată de partea sănătoasă
D. La palparea bidigitală a articulaţiei se poate percepe blocul osos
E. Apare hipertonia musculaturii suprahioidiene
257.
Pentru anchiloza temporo-mandibulară intracapsulară bilaterală nu sunt valabile următoarele B, C
semne:
A. Profil de „pasăre”
B. Profil concav
C. Hipertrofie maseterină
D. Hipertonia musculaturii suprahioidiene
E. Relief mentonier „şters”
258.
Anchiloza temporo-mandibulară extracapsulară prezintă următoarele semne clinice: A,
A. Limitarea parţială dar permanentă a deschiderii gurii B, C
B. Devierea mandibulei de partea afectată
C. Mişcările de protruzie şi lateralitate sunt posibile dar reduse ca amplitudine
D. Limitarea parţială, temporară a deschiderii gurii
E. Asimetria facială este mai accentuată comparativ cu cea din anchiloza intracapsulară
259.
Despre examenul radiologic efectuat în anchiloza temporo-mandibulară intracapsulară se pot B, C,
afirma: E
A. Spaţiul intraarticular apare lărgit
B. Spaţiul intraarticular are diferite grade de calcifiere
C. Spaţiul intraarticular este dispărut
D. Ortopantomografia nu este indicată pentru a evidenţia tulburările de dezvoltare ale
mandibulei
E. Pentru precizarea localizării, formei şi volumului blocului osos sunt necesare radiografii în
mai multe incidenţe
260.
În anchiloza temporo-mandibulară extracapsulară examenul radiologic poate evidenţia: A, E
A. O fractură vicios consolidată a arcului zigomatic
B. Dispariţia spaţiului intraarticular
 C. Diferite grade de calcefiere ale spaţiului articular
D. Bloc osos limitat la apofiza condiliană
E. O fractură vicios consolidată a complexului zigomatic
261.
Amplitudinea normală a mişcărilor mandibulei are următoarele valori: C, D
A. Vertical: 50 mm
B. Lateral: 15 mm
C. Anterior: 4-6 mm
D. Vertical: 40-45 mm
E. Lateral: 20 mm
262.
Indicaţiile absolute ale artroscopiei în patologia articulaţiei temporo-mandibulare nu cuprind: A, E
A. Artroplastii
B. Lavajul ATM
C. Biopsia
D. Liza aderenţelor
E. Discoplastii
263.
Indicaţiile relative ale artroscopiei sunt: B, C,
A. Diagnosticul patologiei intraarticulare D
B. Plastia tuberculului articular
C. Discoplastia
D. Artroplastia
E. Biopsia
264.
Contraindicaţiile artroscopiei în articulaţia temporo-mandibulară cuprind: A,
A. Infecţii locale C, D
B. Biopsia
C. Tratamentul tumorilor maligne
D. Anchiloza temporo-mandibulară
E. Artroplastia
265.
Despre artocenteza în articulaţia temporo-mandibulară sunt adevărate următoarele afirmaţii: B, E
A. Este o metodă de tratament invaziv
B. Este cea mai conservatoare metodă de tratament chirurgical
C. Constă în lavajul compartimentului inferior al ATM
D. Pentru lavaj se foloseşte betadina
E. Constă în lavajul compartimentului superior al ATM
266.
Contraindicaţiile artrocentezei în articulaţia temporo-mandibulară sunt: B, C,
A. Artrite, pentru diminuarea durerii D, E
B. Supuraţii locale
C. Tratamentul tumorilor maligne
D. Traumatisme articulare
E. Anchiloza temporo-mandibulară
267.
Discectomia în articulaţia temporo-mandibulară se indică în: A, D
A. Luxaţii cronice recidivante
B. Luxaţia acută temporomandibulară unilaterală
C. Luxaţia acută temporo-mandibulară bilaterală
D. Artroză cu degenerarea severă a discului
E. Anchiloza temporo-mandibulară
268.
Contraindicaţiile discectomiei în articulaţia temporo-mandibulară se referă la: C, E
A. Luxaţii cronice recidivante
B. Sindrom algodisfuncţional
C. Discul poate fi repoziţionat
D. Perforaţii discale cu fragmentare
E. Discul poate fi reparat
269.
Indicaţiile rezecţiei modelante a tuberculului articular sunt: B, C
A. Pacienţi tineri
B. Luxaţii cronice, recidivante
C. Vârstnici
 D. Anchiloza temporo-mandibulară
E. Artrita temporo-mandibulară gutoasă
270.
Indicaţiile condilectomiei nu cuprind: D, E
A. Tumori benigne şi maligne ale condilului mandibular
B. Artrita reumatoidă severă
C. Anchiloza temporo-mandibulară
D. Artrita traumatică
E. Hiperplazia condiliană inactivă
271.
Contraindicaţiile condilectomiei sunt: A,
A. Fractura procesului condilian D, E
B. Artrita infecţioasă cu liza condilului
C. Luxaţii temporo-mandibulare cronice recidivante
D. Artrita traumatică
E. Hiperplazia condiliană inactivă
272.
Indicaţiile artroplastiei articulaţiei temporo-mandibulare sunt: A,
A. Tumori maligne ATM D, E
B. Artroza ATM
C. Artrite posttraumatice
D. Artrite metabolice
E. Artrite infecţioase
273.
Contraindicaţiile artroplastiei temporo-mandibulare sunt: B, C
A. Perforaţii discale cu fragmentare
B. Tumori maligne ATM
C. Artrite posttraumatice
D. Hiperplazie condiliană inactivă
E. Artroză ATM
274.
Reconstrucţia ATM se indică în: A, B
A. Aplazia condiliană
B. Anchiloza temporo-mandibulară
C. Tumori maligne primare articulare
D. Tumori maligne metastatice articulare
E. Traumatisme articulare cu păstrarea componentelor articulare
275.
Reconstrucţia ATM este contraindicată în: C, D
A. Traumatisme severe cu distrugerea componentelor articulare
B. Resorbţia condiliană progresivă
C. Tumori maligne primare articulare
D. Tumori maligne metastatice articulare
E. Anchiloza temporo-mandibulară
276.
Criteriile clinice pentru reuşita tratamentului chirurgical în ATM nu cuprind: A,
A. Deschiderea gurii mai mare de 25 mm B, E
B. Mişcări de lateralitate şi propulsie mai mari de 10 mm
C. Ocluzie funcţională şi stabilă
D. Masticaţie în parametri fiziologici
E. Deschiderea gurii mai mare de 15 mm
277.
Complicaţiile tratamentului chirurgical al ATM manifestate la nivelul tegumentar sunt: A,
A. Bride B, C
B. Dehiscenţe
C. Supuraţii
D. Hemoragie intraoperatorie
E. Hemoragie postoperatorie
278.
Complicaţiile tratamentului chirurgical al ATM la nivelul conductului auditiv extern sunt: D, E
A. Tumora malignă a CAE
B. Anchiloza
C. Hemoragie intraoperatorie
D. Stenoza CAE
 E. Supuraţia
279.
Complicaţiile tratamentului chirurgical al ATM la nivelul osos sunt: A, E
A. Reacţii supurative la materialele aloplastice
B. Bride
C. Dehiscenţe
D. Hemoragie
E. Reacţii degenerative ale capului condilului postartroplastie
280.
Complicaţiile tratamentului chirurgical al ATM la nivelul discului intraarticular sunt: B, D
A. Supuraţia
B. Sfâşierea
C. Hemoragia
D. Perforarea
E. Bride
281.
Despre fistulele salivare se pot afirma următoarele, mai puţin una: E
A. Fistulele salivare constituie leziuni permanente
B. Se închid spontan doar excepţional
C. Tratamentul acestora constă în extirparea chirurgicală a orificiului şi traiectului fistulos
D. Consecutiv, se diminuă sau se suprimă temporar secreţia salivară
E. Excizia fistulei va fi urmată de sutura într-un singur plan
282.
Sialoreea neurologică nu apare în: A
A. Iritaţia oro-faringiană
B. Boala Parkinson
C. Sifilisul terţiar cu afectare cerebrală
D. Encefalite
E. Tumori situate la baza ventriculului IV
283.
Principalele clase de substanţe medicamentoase implicate în apariţia xerostomiei nu cuprind: C
A. Antihistaminice
B. Blocante ale canalelor de calciu
C. Antiinflamatorii nesteroidiene
D. Decongestive
E. Antidepresive
284.
Dintre bolile sistemice care afectează glandele salivare, influenţând cantitatea şi calitatea salivei D
nu face parte:
A. Sindromul Sjögren
B. Sarcoidoza
C. SIDA
D. HTA
E. Diabetul zaharat
285.
Secreţia salivară poate fi stimulată de următoarele, mai puţin: B
A. Citrice
B. Atropină
C. Bomboane fără zahăr
D. Gumă de mestecat
E. Alimente solide
286.
Una dintre afirmaţiile următoare despre sialolitiază nu este adevărată: E
A. Reprezintă aproximativ jumătate din patologia glandelor salivare
B. Cel mai frecvent apare în canalul Wharton sau în glanda submandibulară
C. Este excepţională la nivelul glandelor salivare accesorii
D. Adesea are caracter unilateral
E. Cel mai frecvent afectează pacienţii de peste 60 de ani
287.
Calculii salivari pot conţine următoarele, mai puţin: A
A. Colesterol
B. Carbonaţi de calciu
C. Oxalaţi de calciu
D. Nucleu din mucină
 E. Celule epiteliale descuamate
288.
Factorii favorizanţi locali ai sialolitiazei sunt următorii, mai puţin: C
A. Septicitatea cavităţii orale
B. Fumatul
C. Diabetul zaharat
D. Tartrul dentar
E. Pătrunderea de corpi străini în canalele excretorii
289.
”Catarul litogen” se referă la: D
A. Tulburări funcţionale ale secreţiei salivare
B. Microtraumatisme locale
C. Modificarea chimismului şi echilibrului coloido-mineral al salivei
D. Formarea nucleului organic central, pe care se depun sărurile minerale
E. Încetinirea fluxului salivar
290.
Calculii salivari au de obicei culoarea: E
A. Albicioasă
B. Maronie
C. Roşiatică
D. Sidefie
E. Gălbuie
291.
Fluxul salivar poate fi stimulat prin: A,
A. Rehidratare C, E
B. Macrolide
C. Sialogoge (citrice)
D. Lincomicine
E. Evacuarea mecanică a glandei prin masaj
292.
În formele cronice, recidivante ale parotiditelor sialografia poate decela următoarele imagini: A, D
A. „Pom înflorit”
B. Modificările arborelui salivar nu sunt specifice
C. Acumulări radioopace de substanţă de contrast de mari dimensiuni, cu un contur neregulat
D. „Şirag de mărgele” pe canalul Stenon
E. Lacună
293.
Despre sialadenita bacteriană TBC se pot afirma următoarele: B, E
A. Infectarea glandelor salivare este de cele mai multe ori primară
B. Infectarea glandelor salivare este de cele mai multe ori secundară, pe cale hematogenă
C. Infectarea glandelor salivare se produce de cele mai multe ori retrograd, prin arborele
salivar, de la leziunile orale
D. Infectarea glandelor salivare se produce de cele mai multe ori pe cale limfatică, de la
leziunile orale sau orofaringiene
E. Există două forme clinice de parotidită bacteriană TBC: circumscrisă şi difuză
294.
Parotidita sifilitică terţiară recunoaşte următoarele forme clinice: A,
A. Parotidita difuză B, E
B. Goma sifilitică parotidiană
C. Parotidita gangrenoasă
D. Parotidita supurată
E. Forma pseudotumorală
295.
Despre boala ghearelor de pisică sunt adevărate următoarele informaţii: B, D
A. Este o infecţie cauzată de bacterii gram-pozitive
B. Se transmite prin zgârietură sau muşcătură de pisică
C. Jumătate dintre pacienţi prezintă limfadenită granulomatoasă cervicală la 1 săptămână de la
inoculare
D. În mod specific sunt implicaţi ganglionii intraparotidieni, parenchimul glandular fiind
afectat prin extensie directă
E. Boala ghearelor de pisică necesită obligatoriu tratament medicamentos
296.
Dintre criteriile pe baza cărora se stabileşte diagnosticul de „boală a ghearelor de pisică” A,
(bartoneloză) fac parte: C,
 A. Leziuni de grataj pe tegumente, provocate de pisică D, E
B. Radiografia pulmonară cu imagini caracteristice
C. Testul Hanger-Rose cutanat pozitiv
D. Eliminarea altor cauze de parotidită şi adenopatie
E. Examenul histopatologic care relevă microorganismul cauzal, sub coloraţie Warthin-Starry
297.
În cazurile severe de boală a ghearelor de pisică, tratamentul medicamentos folosit constă din: C, D
A. Aminoglicozide
B. Metronidazol
C. Ciprofloxacină
D. Rifampicină (la copii)
E. Lincomicine
298.
Cauzele sialadenozelor pot fi: B, C,
A. Traumatice D
B. Tulburări hormonale
C. Tulburări nutriţionale
D. Medicamentoase
E. Infecţioase
299.
Tulburările hormonale care pot conduce la sialoze sunt întâlnite în: A, B
A. Diabet zaharat
B. Hipotiroidism
C. Insuficienţă hipofizară
D. Hipertiroidism
E. Insuficienţă cortico-suprarenală
300.
Tulburările enzimatice care se însoţesc de parotidomegalie sunt întâlnite în: D, E
A. Ciroza hepatică de etiologie virală
B. Insuficienţa renală acută
C. Pancreatita acută
D. Ciroza hepatică de etiologie etanolică
E. Pancreatita cronică
301.
Medicamentele implicate în reducerea secreţiei salivare şi apariţia parotidomegaliilor sunt: A,
A. Beta-blocante C, E
B. Antiinflamatorii
C. Medicaţia psihotropă
D. Beta-lactamine
E. Simpatomimetice folosite în tratamentul astmului
302.
Despre forma cronică a sarcoidozei se pot afirma: B, D
A. Afectarea parotidiană apare în 90% din cazuri
B. Prezintă tumefacţie parotidiană nedureroasă, bilaterală, fermă
C. Secreţie salivară abundentă
D. Diagnosticul de certitudine al sarcoidozei se bazează pe biopsie

E. Focarele granulomatoase din sarcoidoză interesează ţesutul limfoid şi nu au o zonă de

necroză
303.
Sindromul Sjögren primar se manifestă clinic prin: A, C
A. Xeroftalmie
B. Sialoree
C. Xerostomie
D. Microstomie
E. Lagoftalmie
304.
Sindromul Sjögren secundar poate fi întâlnit în: B, E
A. Ciroza hepatică de etiologie virală
B. Artrita reumatoidă
C. Astmul bronşic
D. Tuberculoza pulmonară
 E. Lupusul eritematos sistemic
305.
Simptomele orale care contează in stabilirea diagnosticului de sindrom Sjögren sunt: D, E
A. Sialoree
B. Senzaţia de gust amar
C. Senzaţia de uscăciune a gurii de cca 2 săptămâni
D. Senzaţia de uscăciune a gurii de mai mult de 3 luni
E. Tumefacţia persistentă a glandelor salivare
306.
Semnele oculare care sunt luate în considerare în stabilirea diagnosticului de sindrom Sjögren A, E
sunt:
A. Testul Schirmer – valori sub 5 mm în 5 minute
B. Testul Schirmer – valori peste 5 mm în 5 minute
C. Testul Schirmer – valori sub 10 mm în 5 minute
D. Test cu fluoresceină – mai puţin de 4 pe scala van Bijsterveld
E. Test cu fluoresceină – mai mult de 4 pe scala van Bijsterveld
307.
Criteriul histopatologic pentru stabilirea diagnosticului de sindrom Sjögren se referă la: B, D
A. Biopsie din glanda parotidă
B. Biopsie de glande salivare accesorii recoltate din mucoasa labială inferioară
C. Biopsie din glanda submandibulară
D. Sialadenită limfocitică focală evidenţiată la examenul histopatologic
E. Sialadenită limfocitică difuză evidenţiată la examenul histopatologic
308.
Care sunt autoanticorpii serici care se evidenţiază în cadrul sindromului Sjögren: C, D
A. Anti SS-E
B. Anti SS-G
C. Anti SS-A
D. Anti SS-B
E. Anti SS –M
309.
Cum poate fi pusă în evidenţă afectarea glandelor salivare mari în sindromul Sjögren? A,
A. Flux salivar total mai puţin de 1,5 ml în 15 minute B, C
B. Sialografia parotidiană evidenţiază imaginea de „pom înflorit”, fără semne de obstrucţie
mecanică a canalului Stenon
C. Scintigrafia salivară indică o eliminare lentă a trasorului radioactiv
D. Flux salivar total mai puţin de 5 ml în 15 minute
E. Flux salivar total mai puţin de 15 ml în 5 minute
310.
Simptomele oculare cuprinse între criteriile de stabilire a diagnosticului de sindrom Sjögren se C, D
referă la:
A. Senzaţia de lăcrimare
B. Senzaţia de uscăciune a ochilor de peste 2 săptămâni
C. Senzaţia de „nisip în ochi” de peste 3 luni
D. Senzaţia de uscăciune a ochilor de peste 3 luni
E. Senzaţia de nisip în ochi de peste 6 săptămâni
311.
Criteriile de excludere a sindromului Sjögren sunt: A, D
A. Radioterapie în teritoriul OMF
B. Hepatită A
C. Tuberculoză pulmonară
D. Sarcoidoză
E. Boala ghearelor de pisică
312.
Combaterea xerostomiei se poate face prin: B, C
A. Consum de fructe moi (pere)
B. Administrarea de pilocarpină orală
C. Folosirea salivei artificiale pe bază de carboximetilceluloză
D. Consum de alimente solide moi (miez de pâine)
E. Consum de legume
313.
Despre adenomul pleomorf parotidian sunt adevărate următoarele afirmaţii: A, B
A. Debutează cel mai adesea în lobul superficial
B. Iniţial se prezintă ca un nodul de mici dimensiuni, care deformează regiunea parotidiană
 C. Are consistenţă dură
D. Este dureros
E. Dacă tumora debutează în lobul profund parotidian, semnele clinice sunt mai evidente
314.
Evoluţia adenomului pleomorf parotidian este: D, E
A. De creştere rapidă
B. Cu durere
C. Cu modificarea tegumentului suprajacent
D. Fără tulburări funcţionale legate de nervul facial
E. Fără adenopatii cervicale
315.
Despre adenomul pleomorf al glandei submandibulare se pot afirma următoarele: C, D
A. Debutează cu febră
B. Debutează cu durere în regiunea submandibulară
C. Debutează sub formă de nodul nedureros, ferm, în regiunea submandibulară
D. Ridică probleme de diagnostic diferenţial cu adenopatia submandibulară şi litiaza
submandibulară în faza pseudotumorală
E. Creşte rapid deformând precoce regiunea submandibulară
316.
Despre adenomul pleomorf al glandelor salivare accesorii se pot afirma: A,
A. Se localizează cel mai frecvent la nivelul fibromucoasei palatului dur C, E
B. Se localizează cel mai frecvent la nivelul buzei
C. Tumora debutează sub forma unui mic nodul nedureros, care nu modifică mucoasa
acoperitoare
D. Are creştere rapidă
E. Tardiv, mucoasa acoperitoare se poate ulcera
317.
Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în legătură cu adenomul pleomorf? A,
A. Mozaic de structuri epiteliale (derivate din epiteliul ductal) şi mezenchimale (componenta B, E
mioepitelială)
B. Materialul intercelular este predominant fibros
C. Capsula tumorală este completă
D. Structurile epiteliale au un conţinut cu caracter bazofil
E. O variantă histopatologică a adenomului pleomorf este mioepiteliomul
318.
Semnele clinice de malignizare a unei tumori mixte sunt: C, D
A. Creştere lentă
B. Suprafaţa netedă
C. Paralizia nervului facial
D. Apariţia adenopatiei regionale
E. Senzaţie de presiune locală la nivelul tumorii
319.
Despre tumora Warthin se pot afirma: B,
A. Este o tumoră benignă, solidă D, E
B. Afectează aproape exclusiv parotidele
C. Are prevalenţă mai mare decât adenomul pleomorf
D. Apare mai ales între 50-60 de ani
E. Se localizează în special în polul inferior parotidian
320.
Aspectul microscopic al chistadenolimfomului papilar cuprinde următoarele aspecte: A, B
A. Structuri epiteliale ductale şi stromă limfoidă
B. Se prezintă ca o structură polichistică, septată
C. Se prezintă ca o structură unichistică
D. Cavitatea chistică conţine material bazofil
E. Tumora este neîncapsulată
321.
Protocolul standard privind etapizarea tratamentului anomaliilor dento-maxilare severe prevede D
ca după tratamentul chirurgical să se efectueze un tratament ortodontic post-chirurgical cu durata
de:
A. 3-6 luni
B. 6-9 luni
C. 9-12 luni
D. 12-16 luni
 E. 16-24 luni
322.
Pentru completarea examenului clinic facial şi măsurarea exactă a parametrilor morfologici este B
necesar să se efectueze:
A. Chestionarul de motivaţie
B. Examenul fotostatic
C. Examenul funcţional
D. Analiza modelelor de studiu
E. Istoricul bolii
323.
Examenul fotostatic se efectuează în normă: D
A. Frontală
B. Laterală
C. Semiprofil
D. Variantele A, B, C sunt corecte
E. Variantele A, B, C sunt incorecte
324.
Din norma frontală a examenului fotostatic se analizează următoarele, mai puţin: C
A. Proporţia etajelor figurii
B. Simetria facială
C. Unghiul mandibular
D. Raportul interlabial
E. Raportul bizigomatic/bigoniac
325.
Din norma laterală a examenului fotostatic se evaluează următoarele, mai puţin: E
A. Profilul în etajul inferior al feţei
B. Treapta labială
C. Unghiul mandibular
D. Conturul osului malar
E. Raportul bizigomatic/bigoniac
326.
Unghiul funcţional masticator este un parametru care se măsoară în cadrul: A
A. Aprecierii ocluziei dinamice
B. Evaluării spaţiului interlabial
C. Evaluării liniei surâsului
D. Aprecierea câmpului de profil facial
E. Evaluarea treptei labiale
327.
Cum se numeşte unghiul care se formează între o linie orizontală şi o linie oblică înclinată variabil C
ce materializează deplasarea laterală a punctului interincisiv inferior din poziţia de intercuspidare
maximă?
A. Unghiul nazo-labial
B. Unghiul labio-mentonier
C. Unghiul funcţional masticator
D. Unghiul submento-cervical
E. Unghiul mandibular
328.
Analiza modelelor de studiu furnizează următoarele informaţii, mai puţin: B
A. Dezvoltarea sagitală şi transversală a arcadelor dento-alveolare superioară şi inferioară
B. Conturul genian
C. Dezvoltarea verticală a arcadelor dento-alveolare
D. Simetria, forma arcadelor
E. Ocluzia statică habituală, în cele trei planuri
329.
Tehnica modelelor de studiu digitale aduce următoarele avantaje, mai puţin unul: D
A. Îmbunătăţeşte tehnica măsurătorilor tridimensionale
B. Reduce gradul de eroare, care apare frecvent în măsurătorile directe
C. Permite o evaluare mult mai exactă comparativă a situaţiei clinice în diferite etape
terapeutice
D. Costuri relativ scăzute
E. Reduce considerabil spaţiile de depozitare necesare stocării modelelor de studiu
330.
Analiza cefalometrică se efectuează pe o radiografie de tipul: E
A. Radiografie de craniu de faţă
 B. Radiografie de craniu de profil
C. Ortopantomografie
D. Radiografie de sinusuri anterioare ale feţei
E. Teleradiografie de profil
331.
Planurile de referinţă la care se raportează măsurătorile cranio-faciale în analiza cefalometrică nu A
includ:
A. Unghiul nazo-labial
B. Orizontala de la Frankfurt
C. Planul bi-spinos
D. Planul ocluzal
E. Planul bazal mandibular
332.
În plan sagital se măsoară următoarele unghiuri, mai puţin unul: D
A. Sfenoidal
B. SNA
C. SNB
D. Z
E. ANB
333.
Despre unghiul sfenoidal se pot afirma următoarele, mai puţin: C
A. Se mai numeşte unghiul bazei craniului
B. Este delimitat între porţiunea orizontală şi porţiunea declivă a bazei craniului
C. Se notează NSA
D. Se măsoară pe teleradiografia de profil
E. Este o măsurătoare efectuată în plan sagital
334.
Unghiul SNA are valoarea normală: B
A. 78º ±2º
B. 82º ±2º
C. 87º ±2º
D. 28º ±2º
E. 70º ±2º
335.
Unghiul SNB are valoarea normală: A
A. 78º ±2º
B. 82º ±2º
C. 87º ±2º
D. 28º ±2º
E. 70º ±2º
336.
Care este reperul de la nivelul părţilor moi care poate fi măsurat pe teleradiografia de profil? C
A. Unghiul sfenoidal
B. Unghiul SNA
C. Unghiul Z
D. Unghiul SNB
E. Unghiul ANB
337.
Tehnicile chirurgicale de osteotomie a mandibulei sunt următoarele, mai puţin una: E
A. Osteotomia Obwegeser-Dal Pont
B. Osteotomia Caldwell-Letterman
C. Osteotomia Datillo
D. Osteotomia Blair modificată
E. Osteotomia Le Fort I
338.
Linia de osteotomie în cadrul osteotomiei sagitale a ramului mandibular Obwegeser-Dal Pont B
interesează următoarele repere, mai puţin unul:
A. Corticala internă a ramului mandibular dinainte – înapoi, între spina Spix şi incizura
sigmoidă
B. Marginea posterioară a ramului mandibular
C. Corticala externă a corpului mandibular până în dreptul molarului doi
D. Extinsă până la bazilara mandibulei
E. Marginea anterioară a ramului mandibular
339.
Despre genioplastie se pot afirma următoarele, mai puţin: D
A. Este o intervenţie asociată, care se practică pentru repoziţionarea mentonului
B. Se practică o linie de osteotomie orizontală a mentonului, cu retrudarea sau avansarea
acestuia
C. Pentru repoziţionarea în plan vertical sau transversal a mentonului se pot practica
ostectomii în „V”
D. Se practică pe cale cutanată
E. Fixarea se va face cu plăcuţe de osteosinteză
340.
Pentru anomaliile de clasa a III-a cu componentă maxilară, cel mai adesea este indicată A
intervenţia tip:
A. Le Fort I cu avansarea maxilarului
B. Le Fort II
C. Le Fort III
D. Le Fort I „înaltă”
E. Niciuna dintre variante
341.
Pentru anomaliile de clasa a III-a cu deficit maxilo-nazal se realizează osteotomii tip: C
A. Le Fort I
B. Le Fort I „înaltă”
C. Le Fort II
D. Le Fort III
E. Niciuna dintre variante nu este valabilă
342.
Pentru alungirea verticală a nasului prin rotaţia complexului nazo-maxilo-mandibular se indică: D
A. Osteotomia Le Fort III
B. Osteotomia Le Fort I
C. Osteotomia Le Fort I „înaltă”
D. Osteotomia Le Fort II
E. Niciuna dintre variante nu este valabilă
343.
Pentru anomaliile de clasa a III-a cu deficit maxilo-malar sau maxilo-nazo-malar se indică E
osteotomia:
A. Obwegeser-Dal Pont
B. Le Fort I
C. Le Fort II
D. Caldwell-Lettermann
E. Le Fort III
344.
Dintre complicaţiile intraoperatorii ale chirurgiei ortognate la nivel maxilar nu face parte: C
A. Leziunile nervului infraorbitar
B. Fractura lamelor pterigoide
C. Leziunile nervului alveolar inferior
D. Secţionarea arterei maxilare
E. Leziuni oftalmice
345.
Care dintre cele enumerate mai jos poate reprezenta o complicaţie intraoperatorie a chirurgiei D
ortognate la nivel mandibular?
A. Insuficienţa velo-faringiană
B. Leziunile canalului lacrimal
C. Secţionarea arterei maxilare
D. Leziuni ale nervului alveolar inferior
E. Deviaţie de sept nazal
346.
Tratamentul ortodontic post-chirurgical începe după: B
A. O zi
B. 3-4 săptămâni
C. 1 săptămână
D. 2 săptămâni
E. 3 luni
347.
În contextul unei anomalii de clasa a III-a, SNA micşorat semnifică: A
A. Retrognatism maxilar
 B. Prognatism mandibular
C. Prognatism mandibular şi retrognatism maxilar
D. Nu are nicio semnificaţie
E. Prognatism maxilar
348.
În contextul unei anomalii de clasa a III-a, SNB mărit semnifică: B
A. Retrognatism maxilar
B. Prognatism mandibular
C. Prognatism mandibular şi retrognatism maxilar
D. Nu are nicio semnificaţie
E. Prognatism maxilar
349.
În contextul unei anomalii de clasa a III-a, SNA micşorat şi SNB mărit semnifică: C
A. Retrognatism maxilar
B. Prognatism mandibular
C. Prognatism mandibular şi retrognatism maxilar
D. Nu are nicio semnificaţie
E. Prognatism maxilar
350.
Pentru anomaliile de clasa a III-a bimaxilare cel mai frecvent se practică: A
A. Le Fort I cu avansarea maxilarului şi Obwegeser-Dal Pont cu retrudarea mandibulei
B. Le Fort II cu avansarea maxilarului şi Obwegeser-Dal Pont cu retrudarea mandibulei
C. Le Fort III cu avansarea maxilarului şi Obwegeser-Dal Pont cu retrudarea mandibulei
D. Le Fort I „înaltă” cu avansarea maxilarului şi Obwegeser-Dal Pont cu retrudarea
mandibulei
E. Niciuna dintre variante
351.
În contextul unei anomalii de clasa a II-a, SNA mărit semnifică: A
A. Prognatism maxilar
B. Retrognatism mandibular
C. Retrognatism mandibular şi prognatism maxilar
D. Prognatism mandibular
E. Retrognatism maxilar
352.
În contextul unei anomalii de clasa a II-a, SNB micşorat semnifică: B
A. Prognatism maxilar
B. Retrognatism mandibular

C. Retrognatism mandibular şi prognatism maxilar

D. Prognatism mandibular
E. Retrognatism maxilar
353.
În contextul unei anomalii de clasa a II-a, SNA mărit şi SNB micşorat semnifică: C
A. Prognatism maxilar
B. Retrognatism mandibular
C. Retrognatism mandibular şi prognatism maxilar
D. Prognatism mandibular
E. Retrognatism maxilar
354.
În cazul anomaliilor dento-maxilare de clasa a II-a, tratamentul vizează: D
A. Retrudarea mandibulei prognate
B. Avansarea maxilarului cu retrognatism
C. Asocierea A şi B
D. Avansarea mandibulei retrognate
E. Avansarea maxilarului prognat
355.
Despre compresia de maxilar se pot afirma următoarele, mai puţin: E
A. Este o anomalie în plan transversal
B. Este o tulburare frecventă
C. Este asociată cu alte anomalii în plan sagital şi vertical
D. Etapa ortodontică pre-chirurgicală vizează dilatarea maxilarului cu dispozitive disjunctoare
E. Pentru formele scheletale severe se practică doar tratament chirurgical
356.
Tratamentul chirurgical în compresia de maxilar presupune: A
 A. Osteotomie Le Fort I cu osteotomie sagitală de maxilar
B. Osteotomie Le Fort I „înaltă” cu osteotomie sagitală de maxilar
C. Osteotomie Le Fort II cu osteotomie sagitală de maxilar
D. Osteotomie Le Fort III cu osteotomie sagitală de maxilar
E. Osteotomie sagitală de maxilar
357.
În compresia de maxilar, după realizarea osteotomiei sagitale de maxilar, se activează dispozitivul C
disjunctor până se obţine o distanţă de:
A. 1 mm
B. 2-3 mm
C. 3-5 mm
D. 5-7 mm
E. 8 mm
358.
Care este riscul unei disjuncţii mai mari de 5 mm în intervenţia chirurgicală pentru compresia de B
maxilar?
A. Insuficienţă velo-faringiană
B. Dilacerarea papilei interincisive
C. Fractura apofizelor pterigoide
D. Deviaţie de sept nazal
E. Tulburări neurosenzoriale
359.
Ce interval de timp se activează gradual dispozitivul de alungire osoasă folosit pentru elongare C
dirijată în anomaliile dento-maxilare?
A. 10-15 zile
B. 15-20 zile
C. 20-30 zile
D. 3 luni
E. 6 luni
360.
După ce s-a obţinut poziţia finală prin activare graduală a dispozitivului de elongare dirijată, care E
este durata cât se mai menţine pe loc acesta?
A. 1 an
B. 6 luni
C. 3 luni
D. 2 săptămâni
E. 6-8 săptămâni
361.
Embrionul de 34 zile prezintă următoarele structuri, mai puţin una: D
A. Procesul nazal lateral
B. Procesul nazal medial
C. Procesul nazo-maxilar
D. Procesul nazo-mandibular
E. Procesul mandibular
362.
Dezvoltarea feţei este aproape încheiată la sfârşitul săptămânii: D
A. A 5-a
B. A 6-a
C. A 7-a
D. A 8-a
E. A 9-a
363.
Palatul primar se formează prin fuzionarea proeminenţelor nazale mediane, în săptămâna: A
A. A 5-a
B. A 6-a
C. A 7-a
D. A 8-a
E. A 9-a
364.
Palatul secundar se va forma în săptămâna: C
A. A 5-a
B. A 6-a
C. A 7-a
 D. A 8-a
E. A 9-a
365.
Când procesele laterale palatine, palatul primar şi septul nazal vor fuziona pe linia mediană, se B
încheie procesul de fuziune. Ce vârstă aproximativă are embrionul uman?
A. 5-7 săptămâni
B. 7-12 săptămâni
C. 12-15 săptămâni
D. 15-18 săptămâni
E. 18-24 săptămâni
366.
Cum se numeşte sindromul clinic caracterizat prin: micrognaţie, retrognaţie, glososptoză şi A
despicătură palatină?
A. Pierre-Robin
B. Patau
C. Klippel-Feil
D. Edwards
E. Down
367.
Cum se numeşte sindromul clinic caracterizat prin: despicătură labio-palatină, malformaţii B
cardiace, malformaţii oculare şi arinencefalie?
A. Pierre-Robin
B. Patau
C. Klippel-Feil
D. Edwards
E. Down
368.
Cum se numeşte sindromul clinic caracterizat prin cheilo-palato-schizis şi sudarea vertebrelor C
cervicale?
A. Pierre-Robin
B. Patau
C. Klippel-Feil
D. Edwards
E. Down
369.
Trisomia 21 se mai numeşte: E
A. Sindromul Pierre-Robin
B. Sindromul Patau
C. Sindromul Klippel-Feil
D. Sindromul Edwards
E. Sindromul Down
370.
Trisomia 17-18, care evoluează cu malformaţii cardiace, renale, oculare, osoase şi cheilo-palato- D
schizis se mai numeşte:
A. Sindromul Optiz
B. Sindromul „cri du chat”
C. Sindromul velo-cardio-facial
D. Sindromul Edwards
E. Sindromul Pierre-Robin
371.
Identificaţi afirmaţia eronată despre uranostafiloschisis: B
A. Este despicătura vălului palatin şi a palatului secundar
B. Premaxila nu este integră
C. Procesul alveolar este integru
D. Procesele palatine ale oaselor maxilare nu sunt unite
E. Lamele orizontale ale oaselor palatine nu sunt fuzionate
372.
Identificaţi informaţia greşită despre despicătura palatină unilaterală totală: A
A. Interesează vălul palatin, palatul secundar şi premaxila unilateral
B. Interesează vălul palatin, palatul secundar, premaxila şi buza unilateral
C. Tratamentul chirurgical este complex şi etapizat
D. La 18-22 luni se practică stafilorafia
E. La 4 ani se practică uranorafia
373.
Identificaţi afirmaţia greşită despre despicătura palatină bilaterală totală: A
A. Nu se asociază cu despicătura de buză totală bilaterală
B. Tratamentul chirurgical se realizează în trei timpi
C. La 18 luni se practică stafilorafia
D. La 4 ani se practică uranorafia
E. Ultima intervenţie este rezervată osteoplastiei cu grefon osos, cu închiderea comunicărilor
nazo-orale bilaterale
374.
În despicătura palatină alveolară, osteoplastia procesului alveolar se indică a fi realizată odată cu B
labioplastia la:
A. 3 luni
B. 6 luni
C. 12 luni
D. 18 luni
E. 24 luni
375.
În despicătura palatină bilaterală totală, stafilorafia se practică la vârsta de: D
A. 3 luni
B. 6 luni
C. 12 luni
D. 18 luni
E. 24 luni
376.
În despicătura palatină unilaterală totală, stafilorafia se efectuează la vârsta de: D
A. 3-6 luni
B. 6-9 luni
C. 12 luni
D. 18-22 luni
E. 24 luni
377.
Factorii de care depinde apariţia sechelelor după tratamentul despicăturilor sunt următorii, mai D
puţin:
A. Severitatea malformaţiei
B. Vârsta la care s-a intervenit
C. Tratamentul ortopedic-ortodontic postchirurgical
D. Tratamentul logopedic prechirurgical
E. Tratamentul ortopedic prechirurgical
378.
Dintre cele mai frecvente sechele postoperatorii după despicături labio-maxilo-palatine nu face C
parte:
A. Insuficienţa velo-palatină
B. Aripa nazală etalată
C. Fistule ale planşeului orbitar
D. Comunicări oro-nazale
E. Domul nazal aplatizat şi deplasat
379.
Dintre cele mai frecvente sechele postoperatorii după despicături labio-maxilo-palatine nu face E
parte:
A. Supradimensionarea roşului de buză
B. Discontinuitatea roşului de buză
C. Columela subdimensionată
D. Fistule ale planşeului nazal
E. Comunicare oro-sinusală
380.
Comunicarea oro-nazală ca şi sechelă postoperatorie după despicături labio-maxilo-palatine apare B
la nivelul:
A. Treimea anterioară a bolţii palatine, pe linia mediană
B. La limita dintre vălul palatin şi palatul dur
C. Treimea anterioară a bolţii palatine, paramedian
D. Treimea medie a bolţii palatine, pe linia mediană
E. Treimea medie a bolţii palatine, paramedian
381.
Identificaţi informaţia greşită despre columela subdimensionată: A
 A. Este o sechelă postoperatorie foarte rară după despicături labio-maxilo-palatine
B. Are drept cauză deplasarea într-o direcţie dorso-ventrală a cartilajului alar de partea
despicăturii
C. Vârful nasului este coborât şi aplatizat
D. Se corectează prin alungirea columelei
E. Pentru corecţie sunt necesare grefe de cartilaj recoltate din septul nazal şi pavilionul
auricular
382.
În cazurile grave de malformaţii, apar frecvent postoperator sechele multiple ale părţilor moi. B
Acestea nu includ:
A. Discontinuităţi la joncţiunea cutaneo-mucoasă
B. Roşul buzei subdimensionat
C. Cicatrici hipertrofice
D. Aripa nazală aplatizată
E. Columela scurtă
383.
Deformaţiile complexe ale regiunii nazale, sechelare după intervenţii pentru despicături labio- C
maxilo-palatine nu cuprind:
A. Narine orizontalizate
B. Deviaţia septului
C. Columelă alungită
D. Piramidă nazală lăţită şi deplasată
E. Dorsum nazal înfundat
384.
Procedeele de chirurgie plastică pentru deformaţiile complexe ale regiunii nazale (sechele E
postoperatorii după despicături labio-maxilo-palatine) cuprind următoarele, mai puţin:
A. Septoplastia
B. Disecţia cartilajelor alare şi sutura acestora la septul nazal
C. Augmentarea vârfului nasului cu inserţii de cartilaj
D. Extirparea părţilor în exces la nivelul narinelor
E. Extirparea părţilor în exces la nivelul columelei
385.
Pentru insuficienţa velo-palatină, tehnica chirurgicală de elecţie pentru corecţie este: C
A. Stafilorafia
B. Uranorafia
C. Faringoplastia cu lambou faringian cu pedicul superior
D. Uranostafilorafia secundară
E. Faringoplastia cu lambou faringian cu pedicul lateral
386.
Anomaliile dento-faciale complexe sechelare postoperator sunt condiţionate de următoarele, mai B
puţin:
A. Lipsa tratamentului ortopedic preoperator
B. Lipsa tratamentului logopedic postoperator
C. Lipsa osteoplastiei (cu grefe osoase) la nivelul defectului alveolar
D. Tehnici chirurgicale necorespunzătoare
E. Lipsa tratamentului ortopedic-ortodontic postoperator
387.
Din totalul malformaţiilor congenitale, despicăturile labiale ocupă locul: B
A. I
B. II
C. III
D. IV
E. V
388.
Din totalul malformaţiilor congenitale, despicăturile labiale reprezintă: B
A. 1%
B. 13%
C. 47%
D. 70%
E. 33%
389.
Cele mai multe cazuri de despicături labiale sunt găsite: A
A. La rasa orientală
 B. La rasa neagră
C. La rasa albă
D. Nu există diferenţe notabile după rase
E. Această ierarhizare nu este suficient de documentată
390.
Despicătura labială este unilaterală în: D
A. 90% din cazuri
B. 10%
C. 50%
D. 70%
E. 30%
391.
Despicătura labială este bilaterală în: E
A. 80% din cazuri
B. 60%
C. 40%
D. 90%
E. 20%
392.
Despicătura labială este asociată cu despicătura palatină în: D
A. 10% din cazuri
B. 20%
C. 50%
D. 70%
E. 90%
393.
Despicătura labială bilaterală asimetrică reprezintă: B
A. 1%
B. 9%
C. 35%
D. 60%
E. 70%
394.
Pacienţii cu despicături labiale au în antecedentele heredo-colaterale un caz cu malformaţie facială C
în proporţie de:
A. 1%
B. 10%
C. 25-30%
D. 40-50%
E. 70%
395.
La un adult cu despicătură în antecedente şi al cărui prim născut are aceeaşi afecţiune, riscul ca cel A
de-al doilea născut să prezinte aceeaşi malformaţie este:
A. 17-20%
B. 25-30%
C. 45-50%
D. 65%
E. 90%
396.
Despre fetopatia rubeolică se poate afirma: E
A. Se caracterizează prin despicătură labio-palatină
B. Prezintă anoftalmie
C. Prezintă malformaţii cerebrale compatibile cu viaţa
D. Prezintă malformaţii cerebrale incompatibile cu viaţa
E. Toate informaţiile de mai sus sunt corecte
397.
Diagnosticul despicăturilor de buză şi/sau palat se poate stabili prenatal printr-un examen B
ecografic ce se practică la vârsta fetală de:
A. 30 săptămâni
B. 20 săptămâni
C. 40 săptămâni
D. 5 săptămâni
E. 7 săptămâni
398.
Cea mai bună organizare în spitalele profilate pe tratarea despicăturilor labio-maxilo-palatine C
există în:
A. Elveţia
B. Germania
C. Ţările Scandinave
D. Rusia
E. Marea Britanie
399.
Despre despicătura labială centrală se pot afirma următoarele, mai puţin: D
A. Este de complexitate majoră
B. Buza este despicată pe linia mediană
C. Structurile medio-faciale sunt hipoplazice
D. Este compatibilă cu viaţa
E. Prezintă malformaţii cerebrale asociate, aflate pe linia mediană
400.
Despre despicătura labială bilaterală totală se pot afirma următoarele, mai puţin: A
A. Procesul alveolar este divizat în două părţi
B. Regiunea labială este divizată în trei părţi (două laterale şi una centrală)
C. Prolabiumul are aspect hipoplazic
D. Premaxila este unită cu septul nazal şi vomerul
E. Despicătura labială bilaterală totală se asociază aproape întotdeauna cu despicătură palatină
bilaterală totală
401.
Care dintre următoarele afirmaţii nu este adevărată despre nevralgia trigeminală simptomatică? A
A. Se mai numeşte idiopatică
B. Se însoţeşte de deficitul motor sau atrofia muşchilor masticatori
C. Se datorează unei leziuni structurale a ganglionului Gasser
D. Se însoţeşte de tulburări de sensibilitate în teritoriul de distribuţie al trigemenului
E. Se însoţeşte de afectarea altor nervi cranieni adiacenţi
402.
Nevralgia trigeminală simptomatică poate fi produsă de următoarele tumori localizate la nivelul D
unghiului ponto-cerebelos, mai puţin:
A. Neurinom de acustic
B. Neurinom de trigemen
C. Meningiom
D. Compresia ggl. Gasser printr-o arteră cerebeloasă postero-inferioară tortuoasă,
aterosclerotică
E. Chist epidermoid
403.
Criteriile de diagnostic pentru nevralgia trigeminală simptomatică nu cuprind: E
A. Atacuri paroxistice de durere afectând una sau mai multe ramuri ale nervului trigemen
B. Durerea este declanşată de ariile trigger sau de factorii trigger
C. Atacurile sunt stereotipe la fiecare individ
D. O leziune cauzală a fost demonstrată prin investigaţii speciale
E. O leziune cauzală nu a fost demonstrată prin explorarea fosei posterioare
404.
Care dintre următoarele afirmaţii nu este reală? C
A. Diagnosticul de nevralgie de trigemen se stabileşte pe baze clinice
B. Examenul obiectiv poate evidenţia punctele „trigger”
C. Hipoestezia pe una din ramurile trigemenului semnalează o nevralgie primară
D. Evaluarea imagistică trebuie să includă RMN
E. Explorarea RMN trebuie să acorde o atenţie sporită unghiului ponto-cerebelos şi
foramenului de ieşire a nervului trigemen din craniu
405.
Diagnosticul diferenţial al nevralgiei de trigemen se face cu următoarele entităţi clinice, mai puţin B
una:
A. Nevralgia trigeminală din scleroza multiplă
B. Nevralgia nervului laringeu inferior
C. Nevralgia nervului facial
D. Nevralgia occipitală
E. Nevralgia trigeminală postherpetică
406.
Diagnosticul diferenţial al nevralgiei de trigemen se face cu următoarele entităţi clinice, mai puţin D
 una:
A. Nevralgia de nerv glososfaringian
B. Nevralgia nervului intermediar Wrisberg
C. Nevralgia vidiană (Vail)
D. Nevralgia trigeminală luetică
E. Nevralgia nazociliară
407.
Despre tratamentul medicamentos al nevralgiei de trigemen se pot afirma următoarele, mai puţin A
una:
A. Dacă există o leziune structurală decelată se iniţiază tratament medicamentos
B. Nevralgia trigeminală clasică răspunde de obicei la farmacoterapie
C. În nevralgia trigeminală secundară trebuie tratată şi cauza subjacentă
D. Tratamentul medicamentos utilizează medicaţie anticonvulsivantă
E. Unul dintre medicamentele anticonvulsivante folosite în tratamentul nevralgiei de trigemen
este oxcarbamazepina
408.
Tratamentul chirurgical al nevralgiei de trigemen vizează următoarele, mai puţin: C
A. Blocajul chimic anestezic
B. Injectarea percutanată a ganglionului Gasser
C. Infiltraţii cu acizi la nivelul ggl. Gasser
D. Ganglioliza prin radiofrecvenţă
E. Decompresia microvasculară a fosei posterioare
409.
În 1981, Filipescu a raportat cazuri de remisiune completă a durerii pe o perioadă de 1-3 ani după E
infiltrarea cu xilină 2% şi Clorpromazină (Largactyl) asociată cu:
A. Medicaţie antiemetică
B. Medicaţie hipocolesterolemiantă
C. Medicaţie anti-HTA
D. Medicaţie vasodilatatoare
E. Medicaţie sedativă şi hipnotică
410.
Doza iniţială de Carbamazepină în tratamentul nevralgiei de trigemen este de: C
A. 100 mg/zi
B. 200 mg/zi
C. 300 mg/zi
D. 400 mg/zi
E. 500 mg/zi
411.
Doza de menţinere pentru Carbamazepină în tratamentul nevralgiei de trigemen este de: D
A. 600-900 mg/zi
B. 900-1200 mg/zi
C. 1200-1500 mg/zi
D. 1500-2000 mg/zi
E. 300-600 mg/zi
412.
Care dintre efectele secundare enumerate mai jos se pot datora tratamentului cronic cu A
Carbamazepină în nevralgia de trigemen?
A. Leucopenie
B. Hirsutism
C. Alopecie
D. Creştere în greutate
E. Hipertrofie gingivală
413.
Care dintre efectele secundare enumerate mai jos se pot datora tratamentului cronic cu Fenitoină E
în nevralgia de trigemen?
A. Leucopenie
B. Sedare
C. Alopecie
D. Creştere în greutate
E. Hipertrofie gingivală
414.
Doza iniţială de Gabapentin în tratamentul nevralgiei de trigemen este de: B
A. 300 mg/zi
 B. 900 mg/zi
C. 600 mg/zi
D. 1200 mg/zi
E. 200 mg/zi
415.
Doza de menţinere pentru tratamentul cu Gabapentin în nevralgia de trigemen este de: C
A. 900-1200 mg/zi
B. 1200-2000 mg/zi
C. 2400-3600 mg/zi
D. 600-900 mg/zi
E. 1500 mg/zi
416.
Dintre efectele secundare ale tratamentului cronic cu Gabapentin se notează: D
A. Hiponatremie
B. Leucopenie
C. Hirsutism
D. Sedare
E. Hipertofie gingivală
417.
Dintre medicamentele folosite în tratamentul nevralgiei de trigemen, efectul secundar de creştere A
în greutate apare la:
A. Valproat de sodiu
B. Carbamazepină
C. Fenitoină
D. Lamotrigină
E. Gabapentin
418.
Dintre medicamentele folosite în tratamentul nevralgiei de trigemen, efectul secundar de alopecie A
apare la:
A. Valproat de sodiu
B. Carbamazepină
C. Fenitoină
D. Lamotrigină
E. Gabapentin
419.
Despre infiltraţiile la nivelul ganglionului Gasser în nevralgia de trigemen se pot afirma E
următoarele, mai puţin:
A. Se efectuează cu alcool
B. Infiltraţiile retrogasseriene cu glicerol pot produce hipoestezie facială

C. Infiltraţiile retrogasseriene cu glicerol pot produce disestezii dureroase

D. Infiltraţiile retrogasseriene cu glicerol pot produce keratite
E. Cu cât injectarea este efectuată mai distal, cu atât rezultatele pe termen lung sunt mai bune
420.
După infiltraţiile la nivelul ganglionului Gasser în nevralgia de trigemen, timpul mediu de C
recurenţă variază între:
A. 6-12 luni
B. 6-9 luni
C. 6-47 luni
D. 10 ani
E. 20 ani
421.
Ganglioliza prin radiofrecvenţă produce ameliorarea durerii în nevralgia de trigemen în: B
A. 10-20% din pacienţi
B. 82-100%
C. 50-60%
D. 34%
E. 1%
422.
Rata de recurenţă a gangliolizei prin radiofrecvenţă este de: D
A. 90%
B. 60%
C. 40%
 D. 9-28%
E. 8%
423.
Dintre complicaţiile gangliolizei prin radiofrecvenţă (70% din cazuri) se numără: A
A. Dispariţia reflexului cornean
B. Hipoestezie facială
C. Disestezii dureroase
D. Anestezie dureroasă
E. Keratite
424.
Dintre complicaţiile gangliolizei prin radiofrecvenţă se numără: A
A. Deficit muscular al maseterului
B. Deficit muscular al temporalului
C. Deficit muscular al pterigoidianului intern
D. Deficit muscular al pterigoidianului extern
E. Deficit muscular al sternocleidomastoidianului
425.
Procedeul Janetta (în tratamentul chirurgical al nevralgiei de trigemen) constă din: E
A. Blocajul chimic prin infiltraţii anestezice
B. Infiltraţia la nivelul ganglionului Gasser
C. Ganglioliza prin radiofrecvenţă
D. Rizotomia selectivă termală prin radiofrecvenţă
E. Decompresia microchirurgicală a fosei posterioare
426.
Una dintre afirmaţiile de mai jos nu este adevărată: C
A. Decompresia microchirurgicală are beneficii pe termen lung la 80% dintre pacienţi
B. Se efectuează prin craniotomie occipitală
C. Este o procedură de primă intenţie în nevralgiile de trigemen
D. Îndepărtează vasele sanguine aberante situate în proximitatea rădăcinii trigeminale
E. Repoziţionează vasele sanguine pentru a evita încrucişarea acestora cu fibrele nervoase
427.
Despre nevralgia glosofaringeană se pot afirma următoarele, mai puţin: B
A. Este un sindrom mai puţin frecvent decât nevralgia de trigemen
B. Durerea este surdă şi continuă
C. Originea durerii este la nivelul fosei amigdaliene
D. Este provocată cel mai frecvent de deglutiţie
E. Poate fi provocată de vorbit, râs sau căscat
428.
Singura nevralgie care poate fi acompaniată de bradicardie şi sincope este: D
A. Nevralgia de trigemen
B. Nevralgia occipitală
C. Nevralgia nervului laringeu superior
D. Nevralgia glosofaringeană
E. Nevralgia postherpetică
429.
Despre nevralgia glosofaringeană se pot afirma următoarele, mai puţin: A
A. Durerea poate fi localizată în cavitatea orbitei
B. Durerea poate iradia din gât spre ureche
C. Poate fi acompaniată de bradicardie
D. Carcinoamele oro-faringiene pot determina dureri care sunt greu de diferenţiat de nevralgia
glosofaringeană
E. Abcesele periamigdaliene pot determina dureri care sunt greu de diferenţiat de nevralgia
glosofaringeană
430.
Despre tratamentul nevralgiei de nerv glosofaringean sunt adevărate următoarele, mai puţin: C
A. Se administrează carbamazepin
B. Se administrează gabapentin
C. Se administrează lamotrigină
D. Se administrează baclofen
E. Tratamentul chirurgical constă din întreruperea nervului glosofaringean
431.
Despre nevralgia Arnold se pot afirma următoarele, mai puţin una: E
A. Se mai numeşte nevralgia occipitală
B. Etiopatogenia incriminează inflamaţia nervului suboccipital Arnold
 C. Etiopatogenia incriminează traumatismul nervului suboccipital Arnold
D. Se manifestă prin dureri lancinante, paroxistice, pe teritoriul de distribuţie a nervilor
occipitali
E. Cel mai frecvent durerea se localizează la nivelul frontal
432.
Despre nevralgia Arnold se pot afirma următoarele, mai puţin: B
A. Cel mai frecvent durerea se localizează la nivelul vertexului
B. În episoadele severe iradiază în membrul superior stâng
C. Nevralgia occipitală poate fi esenţială
D. Nevralgia occipitală poate fi secundară
E. Nevralgia occipitală poate fi simpatalgică
433.
Dintre caracteristicile enumerate mai jos, doar una este compatibilă cu nevralgia occipitală D
esenţială:
A. Există un fond dureros continuu
B. Durerile sunt difuze
C. Durerile paroxistice se însoţesc de eritem
D. Crize paroxistice, cu dispariţia completă a durerii între crize
E. Durerile paroxistice se însoţesc de hipersudoraţie
434.
Dintre caracteristicile enumerate mai jos, doar una este compatibilă cu nevralgia occipitală A
secundară:
A. Există un fond dureros continuu, pe care apar crize dureroase paroxistice
B. Durerile sunt de intensitate redusă, chiar şi în crizele paroxistice
C. Durerile paroxistice se însoţesc de eritem
D. Crize paroxistice, cu dispariţia completă a durerii între crize
E. Durerile paroxistice se însoţesc de hipersudoraţie
435.
Despre nevralgia simpatalgică se pot afirma următoarele, mai puţin: C
A. Este una dintre formele de nevralgie occipitală Arnold
B. Durerile sunt difuze
C. Durerile se însoţesc de spasm muscular al feţei
D. Durerile se însoţesc de eritem
E. Durerile se însoţesc de hipersudoraţie
436.
Care dintre următoarele afirmaţii nu este adevărată? B
A. Nevralgia asociată cu o erupţie veziculară dată de virusul herpes zoster poate afecta atât
nervii cranieni cât şi pe cei periferici
B. În herpesul zoster oftalmic, durerea este localizată la nivelul palatului sau a regiunii
occipitale
C. În herpesul zoster auricular durerea se poate însoţi de tinitus sau vertij
D. Eupţia apare la 5 zile de la instalarea durerii
E. Tratamentul cu aciclovir limitează durata erupţiei şi a durerii
437.
Despre tratamentul medicamentos în nevralgia postherpetică se pot afirma următoarele, mai puţin: E
A. Tratamentul cu aciclovir nu previne durerea cronică
B. Amitriptilina poate fi utilă la unii pacienţi
C. Fluoxetina poate fi utilă la unii pacienţi
D. Se poate obţine o ameliorare cu carbamazepină
E. Nevralgia postherpetică răspunde bine la tratamentul anticonvulsivant
438.
Despre glosodinie se pot afirma următoarele, mai puţin: D
A. Este o afecţiune psihogenă
B. Apare mai frecvent la femei
C. Este însoţită de depresii sau anxietate
D. Apare în decada a şaptea de vârstă
E. Durerea are caracter de arsură la nivelul limbii
439.
Despre durerea facială atipică sunt adevărate următoarele afirmaţii, mai puţin: A
A. Poate fi un simptom pregnant al carcinomului de orofaringe
B. Simptomatologia dureroasă la nivelul feţei nu are o cauză obiectivă clară
C. Durerea nu răspunde la niciun fel de medicaţie analgezică
D. Mulţi dintre aceşti pacienţi răspund favorabil la antidepresive triciclice
 E. Mulţi dintre aceşti pacienţi răspund favorabil la inhibitori de monoaminooxidază
440.
Care dintre următoarele afirmaţii despre durerea dento-parodontală nu este adevărată? B
A. Este cea mai frecventă durere din teritoriul oro-maxilo-facial
B. Durerea parodontală este de tip neurogen
C. Durerea parodontală seamănă cu durerea provenită de la muşchi, oase şi articulaţii
D. Ea poate fi localizată cu destulă precizie
E. Durerea parodontală nu este influenţată de stimuli termici