R70fi
un eî uşi, şedea călu g ăru l Nicodem as-
cultundu-i de m u ltă vreme acum şi pri-
vindu-i râ n d pe rân d , pe fiecare lung şi
în tăcere.
C ălugărul Nicodem era om înnalt, bi­
ne legat, cu u n cap m are bărbos şi cu
ochi neg ri tăciune, deschişi sub sprince-
ne groase, îm binate. Şedea rezem at de
^uşorul uşel cu m âinele încrucişate de-a-
su p ra pieptului, cu capul în clin at în jos,
p riv in t pe subt sprincene. Ochii lu i a-
riin c a ü stră lu c iri neînţelese. P oate că
p rin m in tea lui neobişnuită de m ult să
m ai lege g â n d u ri lum eşti, vor fi trecut
atu n c i g â n d u ri cucernice; poate că i se
ciocneau in piept, privind spre excursio­
niştii veseli, .doruri de o altă lum e ; în fă­
ţişa re a lu i insă. de om în a lt şi sdravăn,
de om întunecat, caro cerceta cu ochii
scăp ă ră to ri pe fiecare, p u tea să înfrico­
şeze pe oricine, d ar m ai ales pe doam na
Mircea, femee sperioasă şi de u m b ra ei.
Vorbea cu dom nul Grunzu când l'a
văzut în tâi.
în tâ m p lă to r ridicase puţin capul, p ri­
vind spre u şa din faţă, când de odată îi
în g h eţă vorba pe buze şi u n fior rece îi
trecu de alungul şirei spinăroi : ochii în­
tu n ec a ţi a i călu g ăru lu i Nicodem eraţi a-
ţ.intiţî a su p ra e i ; privirile lo r cercetătoa­
re i se p ă ru ră duşm ănoase şi, fă ră voia
ei, i-a fu lg erat de odată g ân d u l că o a-
m en in ţă o prim ejdie.
Se aplecă atu n ci cu g rab ă spre veci­
n u l din d reap ta şi îi suflă cu glas tre­
m u ra t :
— în to arce capul şi uite-te la călugă­
ru l din spate,... vezi n u m ai să n u te
vadă...
D om nul G runzu întoarse binişor capul
şi se u ită pe furiş la călugăr, apoi în tre ­
bă din o c h i:
—- KT, ce vrei cu călu g ăru l ?...
— Nu fi se p are că ne priveşte fioros ?
Dom nul Grunzu, care nu avea de ce să
se team ă, zâmbi, şi, fiind în clipa aceea
foarte m ulţum it, spuse în şoapte celor-
l’a lţî că doam na Mircea face cu ochiul
c ă lu g ă ru lu i din uşă.
T ovarăşii de excursie şi de m asă, bi
ne dispuşi şi ei, au privit în tâ i spre d-na
M ircea, apoi spre călu g ăru l Nicodem,
d ar văzând chipul întunecat al acestuia
şi fa ta sp eriată a prietenei, p a rte aii râs,
cei m ai m u lţi în să aü sim ţit cum li se
streco ară în suflet o u n d ă de nelinişte.
— C ălugăr, c ă lu g ă r ! d a r prea fioros
şi prea cu priviri iscoditoare...
D oam na M ircea aducându-şi am inte
câ t e de departe de la Agapia, de unde
veniseră, p â n ă la Secu, unde se aflau :
ştiind sin g u rătăţile în care eraü ; văzând
soarele cum se p răvălea după m u n ţi şi
m ai privind încă odată spre călu g ăru l
care sta nem işcat, n u se p u tu opri să nu
spue celorlalţi, încet, din v îrful buzelor:
— Mi-e frică!... H ai să m ergem ... vă
rog
N um ai dom nişoara Evanghelide, în-
tr'u n colţ al cerdacului, rezem at in coa­
te, îşi p u rta lin iştită privirile p rin m ă­
n ăstire şi pe de-asupra zidurilor e i ; pe
când în alt colţ al cerdacului tâ n ă ru l
Mircea, u itâ n d şi de privelişti şi de tova­
răşi, îşi um ezea ochii de m u lţu m ire în-
văluind-o cu m rejele p rivirelor lui.
In d upă am eaza târzie a zilei aceleia
senine de Iulie, m ăn ă stire a Secu avea
ZIARUL CĂLĂTORIILOR
un farm ec sălbatec nespus de a tră g ă ­
tor... Zidurile p ă tra tu lu i de chilii cari
păzesc biserica cu ra tă din mijloc, ţârm u-
reaü în p arte în tinsurile cu tru p u l lor
b ătrân . In cerdacul care încingea p ă tra ­
tu l ca u n brâu, fra ţi tineri se plim bau
cu paşi m ăsu raţi, fă ră nici o treabă,
gândindu-se poate la ceva, ori poate a ş­
teptând să treacă ziua m ai curând, ca
să înceapă alta, asem enea celei de as­
tă z i ; călu g ări b ă trâ n i în jilţu ri lu stru i­
te, n u m ä ra ü boabe de m ătăn ii, m u rm u ­
râ n d rugăciuni, saü privind ţin tă în
vre-un u n g h er înpaenjenit, unde vor fi
văzut perindându-se crâm peele cele m ai
însem nate ale tinereţe! lor trecute, pier­
dute...
Linişte om orâtoare isvora de p retu ­
tindeni ; p â n ă şi văzduhul era tihnit,
nici m ăcar o rân d u n ică nu croia cărări
nebune intre cerul alb astru ca albastre
lele şi m u n ţii păduroşi de un albastru
închis, ca zorelele.
D om nişoara Evanghelide zâm bea g ân ­
durilor ei curate, strâ n g â n d în suflet din
p risosul de pace care plutea pe. de-asu-
p ra m ânăstirei, sim ţind de sigur căldu­
r a privirelor iubitoare care îşi făceai;
d ru m spre dân sa din colalt colţ al cer­
dacului.
Băncile îm pinse cu zgomot, paşii g ră ­
biţi şi glasurile pripite ale tovarăşilor,—
i-aü trezit şi pe dânşii, m iraţi oarecum
de g rab a care apucase pe toţi.
— Să m ergem copil !...
Când aü eşit pe p o a rta m ân ăstirei toţi,
râ n d pe rân d , aü întors capul spre ccr-
Un drum de fier fără şine
Acum câţiva ani s’uti făcut încercări
cu u n tron, R enard, care dispretuind şi­
nele, m ergea pe vulgarul m acadam . Un
dispozitiv ingenios perm itea ca vagoa­
L bruni de fler fă ră şine
nele ori cât de m ulte a r fi fost să m ear­
gă exact pe urm ele săpate de locomotivă.
D ar din nenorocire acest sistem de tren
avea n eajunsul grav că prea făcea g ă u ri
pe unde trecea. O locomotivă care s’a in­
ventat acum in America are calitatea
dacul de sus şi toţi, p ân ă la unul, s’aű
sim ţit m al u şu raţi, m ai m ulţum iţi, când
s’aü văzut departe de călu g ăru l Nicodem
care şedea rezem at tot de uşorul uşel,
urin ărin d u -i cu privirile lui neînţelese.
D ar a tâ t eraţi Încă de stăp ân iţi de
gândurile pe care le trezise în eî spaim a
doanineă Mircea, că n u m ai dom nişoara
Evanghelide şi cu Iorgu M ircea s’a ű bu­
cu rat do frum useţea apei cristaline a
Secului, peste care aü trecut, şi de r ă ­
coarea ra rişte î de mesteceni de la poa­
lele m unţilor, în care in traseră.
U rcaü cu greu m untele aproape drept
pe o cărăru şe care se fu rişa pe subt tul-
pine de brazi verzi, drepţi şi în n alţi,
ori pe subt ra m u ri de stejari groşi şi
bătrâni.
Aceiaşi linişte ca şi în m ăn ăstire era
şi în codru ; a tâ ta doar că, din vreme în
vreme, pornea din ad ân cu ri neum blate
o znoavă n elăm urită, care venea şueră-
toare p rin acele brazilor, form ată uşor
din frunzele stejarilo r şi era fu g ărită
pretutindeni de baterea unui vînt a p ro a ­
pe nesim ţit.
La fiecare înfiorare m ai puternică a
frunzişului doam na Mircea tresărea,
grăbea pasul şi privea bănuitoare în u r­
m ă spre ceilalţi to v arăşi care urcaü, u-
n u l câte unul, p riponii m untelui.
— H ai să m ergem m ai repede... Ne a-
pucă noaptea în codru...
D om nul G runzu ră m a s cel m ai din
u rm ă, de abea suflând, ca u n om greoi
ce era, aprobă :
— Da, să m ergem m ai repede.
că nu scufundă drum urile, pentru bunul
motiv că... p rin ţin u tu rile pe unde tre­
ce nu su n t drum uri. Această m aşină
este folosită spre a rem orca tren u rile cu
lem ne în m arile p ăd u ri în tim pul ernei.
P revăzută cu tălpice ca şi căruţele cari
o urm ează, ea alunecă pe zăpadă saü pe
gliiaţă, forţa ei m otrice fiind de 200 cai
putere. M aşina aceasta nu m erge repe­
de, d ar aduce m ari servicii in ţinuturile
pe unde o cale ferată nu s’a r putea con­
stru i de cât cu cheltueli considerabile.