Sunteți pe pagina 1din 29

UNIVERSITATEA DE VEST "VASILE GOLDIŞ" ARAD

Filiala SATU MARE


FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE, INFORMATICĂ ŞI INGINERIE
MASTER: AUDIT ŞI EXPERTIZĂ CONTABILĂ

LUCRARE PRACTICA

STANDARDE INTERNATIONALE DE
AUDIT FINANCIAR

Coordonatori:
Lect.univ.dr. Halmi Mirela
Conf. univ. dr. Borela Sorin

Masterand: Risco Simona-Claudia


Anul I
Numele
clientului
BIOFARM SA Perioada contabilă 31.12.2020 Ref: B1/1

OBIECTIVELE
AUDITULUI
ISA 200, ISA 220, ISA 300

1. Stabilirea îndeplinirii condiţiilor preliminare ale unui audit.

2. Stabilirea mijloacelor prin care se intenţionează îndeplinirea obiectivelor auditului.

3. Stabilirea unei strategii generale de audit, care prevede aria de aplicabilitate,


perioada şi direcţia auditului şi care oferă îndrumări privind desfăşurarea planului de
audit.

4. Asigurarea că munca este atribuită personalului de audit care deţine pregătirea, experienţa
şi competenţa necesară.

5. Asigurarea că personalul de audit de la toate nivelurile înţelege clar responsabilităţile


care îi revin şi obiectivele procedurilor pe care se aşteaptă să le îndeplinească.

6. Asigurarea că am consemnat evaluarea noastră referitoare la riscul de audit.

7. Asigurarea că atenţia noastră este îndreptată asupra aspectelor critice ale auditului.

8. Asigurarea că auditul este finalizat în mod eficient.

CONCLUZIE

M-am asigurat că obiectivele stipulate mai sus au fost îndeplinite. Atunci când acest fapt nu
a fost posibil, am inclus detalii care trebuie aduse la cunoştinţa persoanei însărcinate cu revizuirea.

Semnatura: Risco Simona Claudia Data: 22.02.2022


Numele
clientului
ROMCAB SA Perioada contabilă 31.12.2021 Ref: B1/2

PLANIFICAREA AUDITULUI

Planul de audit – Aprobat înainte de începerea auditului

De către: Fati Bogdan-Marius -Manager de audit

Persoanaresponsabilă: Risco Simona-Claudia - auditor senior

Prin semnarea acestui program, fiecare dintre noi confirm că Acordul de Planificare a
fostcitit de toţi membrii echipei misiunii, înainte de începerea misiunii şi în paralel cu notele de
informare a personalului. Confirmăm, de asemenea, independenţa fiecăruia dintre noi înraport cu
auditul şi faptul că vom respecta Codul Etic al IFAC.

Nume Initiale Semnatura Data


Managerul de Fati Bogdan-Marius FBM 22.02.2022
audit
Auditorul senior Risco Simona-Claudia RSC 22.02.2022

În contextul rezultatelor finale ale muncii noastre, am revizuit evaluările noastre


preliminare cu privire la cele de mai sus şi, în opinia mea, evaluările noastre iniţiale sunt
încontinuare valabile.

Persoana responsabilă: Risco Simona-Claudia Data: 22.02.2022


Numele
clientului
ROMCAB SA Perioada contabilă 31.12.2021 Ref: B1/3

LISTA DE VERIFICARE A PLANIFICĂRII

Această listă de verificare a fost concepută în vederea coordonării procesului de planificare.


În timp ce punctele de mai jos acoperă principalele domenii prevăzute de Standardele Internaţionale
de Audit, va fi necesară includerea în dosar a unor informaţii suplimentare, cu scopul de a
demonstra profunzimea analizei dumneavoastră pentru fiecare domeniu şi concluziile trase.

Ref. Iniţiale/
Ref.
ISA Data
secţiune
Confirmaţi că un audit este solicitat, prin completarea listelor de
1. B1/10 şi RSC
verificare din secţiunileB1/10şi B1/11.
B1/11 22.02.2022
FBM
22.02.2022
Analizaţi dacă există condiţiile preliminare pentru un audit:
2. 210
există un cadru general de raportare financiară acceptabil;
(i) şi
(ii) conducerea şi-a asumat responsabilitatea pentru întocmirea
RSC
Situaţiilor financiare, controlul intern şi furnizarea
accesului la toate informaţiile relevante?
22.02.2022
FBM
(Notă: dacă nu există condiţiile preliminare, auditorul nu trebuie
să accepte numirea)
22.02.2022

3. 200 B2 RSC
Confirmaţi acceptarea numirii sau re-numirea, prin completarea 22.02.2022
listei de verificare din secţiuneaB2. Asiguraţi-vă că toate
FBM
considerentele etice sunt corelate cu tabelul din secţiuneaB2/7 şi 220 B2/7 22.02.2022
că orice raport înaintat cătrePartenerul pe probleme de etică
300
(dacă este solicitat) este întocmit în conformitate cu Codul Etic
al IFAC.
4.
Revizuiţi toate informaţiile disponibile pentru acest client, în RSC
22.02.2022
contextual spălării de bani şi analizaţi dacă trebuie actualizate.
FBM
22.02.2022

RSC
5. Asiguraţi-vă că există la dosar o scrisoare actualizată a misiunii 210 22.02.2022
de audit, adaptată circumstanţelor specifice ale clientului. FBM
Asiguraţi-vă că aceasta respect cadrul general de raportare 22.02.2022
financiară adecvat şi responsabilităţle atât ale auditorului, cât şi 300
ale conducerii. Analizaţi necesitatea revizuirii oricăror clause
existente şi asiguraţi-vă că modificările sunt convenite în scris.

6.
RSC
Revizuiţi corespondenţa firmei cu clientul, începând cu data
22.02.2022
aprobării ultimului set de situaţii financiare, documentând orice
FBM
aspecte care ar putea afecta auditul din acest an.
22.02.2022
7. RSC
Obţineţi şi revizuiţi o copie a listei cu „Aspecte de urmărit pe
22.02.2022
viitor”, întocmită pe parcursul auditului de anul trecut şi adăugaţi
FBM
o copie la dosar, dacă este cazul.
22.02.2022
Analizaţi rezultatele oricărei inspecţii/monitorizări recente,
interne sau externe, a calităţii auditului firmei (de exemplu,
revizuirile dosarelor la cald şi/sau la rece) şi documentaţi orice
impact asupra misiunii actuale. 220
8.
RSC
22.02.2022
Organizaţi o întâlnire/discuţie cu clientul, înaintea începerii
FBM
auditului. 22.02.2022
9. Asiguraţi-vă că data, numele tuturor participanţilor şi aspectele 210
240
discutate sunt consemnate la dosar. 315
Îndrumări suplimentare sunt furnizate în secţiunea B11, sub
B11
forma unui proiect de agendă a întâlnirii.
Numele
clientului
ROMCAB SA Perioada contabilă 31.12.2021 Ref: B1/10

DIMENSIUNEA COMPANIEI
LISTA DE VERIFICARE A CRITERIILOR DE AUDIT
Art. 3, alineatele (1) şi (2) din OMFP 3055:
Ordinul Nr. (1) Persoanele juridice care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre
următoarele 3 criterii, denumite în continuare criterii de mărime:
3055/ 29
- total active: 3.650.000 euro;
octombrie - cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro;
2009 pentru - număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50, întocmesc
aprobarea
situaţiile financiare anuale care cuprind:
- bilanţ;
Reglementărilor
- cont de profit şi pierdere;
contabile - situaţia modificărilor capitalului propriu;
conforme cu - situaţia fluxurilor de numerar;
directivele
- note explicative la situaţiile financiareanuale.
(2) Persoanele juridice care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre
europene, criteriile de mărime prevăzute la alin. (1) întocmesc situaţii financiare anuale
publicat în simplificate care cuprind:
Monitorul - bilanţ prescurtat;
Oficial al
- cont de profit şi pierdere;
- note explicative la situaţiile financiare anuale si mplificate. Opţional, ele pot
României, Partea întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de
I, nr. 766 din 10 numerar.
noiembrie 2009 Art. 5, alineatele (1) şi (2) din OMFP 3055:
(1) Situaţiile financiare anuale întocmite de persoanele juridice prevăzute la
art. 3 alin. (1) sunt auditate, potrivit legii.
(2) Fac obiectul auditului statutar şi situaţiile financiare anuale întocmite de
persoanele juridice de interes public, astfel cum sunt definite potrivit legii.
(3) Situaţiile financiare anuale simplificate sunt verificate potrivit legii.
Total active 809.693.922 lei
Cifra de 1.855.674.764 lei
afaceri netă
Număr de 655 angajati
angajaţi

Determinaţi dimensiunea companiei, în funcţie de criteriile de mai sus:


1 Anul curent; Anul anterior
.
Total active 809.693.922 lei; 310.807.580 lei
Cifra de afaceri netă 1.855.674.764 lei; 878.257.547 lei
Număr de angajaţi_____655__________476_____

Compania se încadrează în criteriile de obligativitate pentru un audit ? Da/Nu

Note: (a) Dacăcompaniaesteînprimul an de la înfiinţare, aceastatrebuiesăîndeplineascăcondiţiiledoarpentruacel an.


(b) Cifra de afaceriartrebuiajustatăproporţional, pentruperioadelealteledecâtcele de un an.
(c) Numărulmediu de angajaţiartrebuicalculatadunândpersoaneleangajate lunar princontracte de prestăriservicii (chiardacă
au fostangajatetimp de o lunăsau nu) şiîmpărţindsumaobţinută la numărul de luniaferenteperioadeifinanciare.
Numele
clientului
ROMCAB SA Perioada contabilă 31.12.2021 Ref: B1/11

DIMENSIUNEA COMPANIEI/LISTA DE VERIFICARE A CRITERIILOR


DE AUDIT (CONTINUARE)

1. Confirmaţi motivele pentru care este solicitat un audit:


(a) Depăşirea pragului de audit Da

(b) Solicitat de către membri Da

(c) Solicitat prin memo sau prin actul de înfiinţare Nu

(d) Compania este membră a unui grup care solicit auditul Nu

(e) altele (vă rugăm să specificaţi) __________________________________


Numele
clientului
ROMCAB SA Perioada contabilă 31.12.2021 Ref: B2/1

ACCEPTAREA NUMIRII SAU A RENUMIRII


ISA300, ISA200

Când răspunsul la oricare din întrebările următoare este DA, în tabelul de la B2/7 oferiţi detalii cu
privire la potenţialele ameninţări la adresa independenţei şi obiectivităţii şi, de asemenea, măsurile de
protecţie implementate în vederea diminuării acestor ameninţări.

Ref. ISA/ Da/


Clienţi noi
Cod etic Nu
1. 300
Există aspect nerezolvate în completarea listei de verificare a unui nou client sau Nu
în lista de verificare a evaluării riscului, de la B2/6? Nu
2.
Există aspect nerezolvate cu privire la procesul profesional de chestionare al Nu
auditorilor precedenţi?
Independenţă
3. Când este necesară emiterea unui raţionament dificil sau obiectiv pe marginea Codul etic Nu
aspectelor etice, a fost consemnată discuţia cu partenerul pe probleme de etică?
Atunci când nu există un partener pe probleme de etică (acolo unde există 3 sau
mai puţine personae responsabile) ar trebui documentată discuţia pe marginea
aspectelor etice purtată cu persoanele responsabile sau, încazul unui practician
individual, cu acea persoană care a participat la discuţie.

Există vreun membru al echipei misiunii care nu are timpul sau aptitudinile
4. necesare desfăşurării misiunii? Codul etic Nu
220

Există vreo persoană angajată de clientul de audit, care este, în acelaşi


5. timp,salariată a firmei de audit sau admisă în calitate de partener? Codul etic Nu

Există membri detaşaţi ai personalului, care au fost angajaţi de clientul de audit,


6. pe o funcţie de conducere? Codul etic Nu
A fost implicat vreunul dintre membrii detaşaţi care au întors la firma de audit în
auditul unei entităţi pentru care a lucrat anterior?

7. Există vreun partener sau membru al echipei misiunii (sau o rudă apropiată a Codul etic Nu
acestora) care a părăsit firma şi a fost angajat de clientul de audit, în termen de
doi ani de la plecare?
Dacă clientul este o “companie mică”, se pot aplica scutiri prevăzute de Codul
etic. În acest caz, faceti referire la punctul 25 de mai jos.

8. Există vreun partener sau membru al echipei misiunii (sau o rudă apropiată a Codul etic Nu
acestora) desemnat să facă parte din consiliul director al clientului de audit sau din
orice alt subcomitet al acelui consiliu sau în orice altă poziţie în cadrul clientului de
9. În cazul entităţilor cotate, a activat vreunul dintre parteneri ca partener de audit Codul etic
şi/sau partener independent pentru maimult de cinci ani şi/sau vreun membru al Nu
personalului sau vreun partener cheie de audit pentru mai mult de şapte ani?

10. Au fost applicate şi documentate măsuri de protecţie atunci când partenerul de Codul etic
audit/partenerul independent/personalul senior de audit a ocupat această poziţie Nu
mai mult de zece ani? Dacă a fost luată o decizie de a nu aplica măsuri de
protecţie necesare (de exemplu rotaţia persoanelor responsabile), documentaţi
motivele pentru care persoana continua să participe la audit şi asiguraţi-vă că
aceste fapte sunt communicate celor însărcinaţi cu guvernanţa la nivelul firmei
client. (Ar trebui applicate măsuri de protecţie atunci când ameninţările la adresa
obiectivităţii şi independenţei, generate de asocierea pe termen lung a persoanei
cu firma client, sunt considerate altfel decât nesemnificative).
Numele partenerului/personalului senior: Nr. de ani înfuncţie
……………………………………………. …………..
……………………………………………. …………..
……………………………………………. …………..

Numele clientului ROMCAB SA Perioada contabilă 31.12.2021 Ref: B2/2

ACCEPTAREA NUMIRII SAU A RENUMIRII (CONTINUARE)


Cod etic Nu
11. Codul etic
Obiectivele echipei de audit include vânzarea încrucişată, remuneraţia membrilor echipei de Nu
audit are la bază performanţele obţinute în raport cu vânzarea încrucişată şi perspectivele de
promovare include elemente aferente onorariului de succes?

12. Codul etic


În ceea ce priveşte companiile cotate, venitul din onorarii (obţinut de la firma client sau
grupul de firme) se situează, de obicei, între 5% - 10% din veniturile brute din onorarii (ale
companiei sau ale acelei părţi din companie înf uncţie de care sunt calculate cotele de profit Nu
ale partenerului de audit, dupăcaz)? Dacă da, atunci documentaţi notificarea adresată
partenerului pe probleme de etică şi măsurile de protecţie implementate în consecinţă, la
B2/7.

13. Codul etic


În ceea ce priveşte companiile cotate, venitul din onorarii (obţinut de la firma client sau
grupul de firme) depăşeşte, de obicei, 10% din veniturile brute din onorarii (ale
companieisau ale aceleipărţi din companie în funcţie de care sunt calculate cotele de profit
ale partenerului de audit, dupăcaz)? Dacă da, atunci confirmaţi numirea la nivelul firmei ca Nu
un întreg, sau realocaţi clientul în cadrulfirmei, sau demisionaţi din poziţia de auditori, sau
nu acceptaţi renumirea, după caz.

14. În ceea ce priveşte companiile necotate, venitul din onorarii (obţinut de la firma client sau Codul etic
grupul de firme) depăşeşte, de obicei, 10% (dar nu 15%) din veniturile brute din onorarii (ale
companiei sau ale acelei părţi din companie în funcţie de care sunt calculate cotele de profit
ale partenerului de audit, după caz)? Dacă da, atunci partenerul misiunii de audit va prezenta
această perspectivă partenerului pe probleme de etică şi celor însărcinaţi cu guvernanţa
entităţii şi va aranja o revizuire la cald a misiunii de audit înainte de finalizarea raportului Nu
15. Codul etic
Înceeacepriveştecompaniilenecotate, venitul din onorarii (obţinut de la firma client saugrupul
de firme) depăşeşte, de obicei, 15% din veniturile brute din onorarii (ale companieisau ale
aceleipărţi din companieînfuncţie de care sunt calculate cotele de profit ale partenerului de Nu
audit, dupăcaz)? Dacă da, atuncifirmavademisiona din calitatea de auditor sau nu
vaacceptasă fie renumită, dupăcaz.

16. Existăonorariineachitatepentruserviciiprofesionale? Dacă da, documentaţidiscuţiilepurtate cu Codul etic


partenerul pe probleme de eticăşi, dacă se decide acestlucru, Nu
motivelecontinuăriimisiuniişimăsurile de protecţieimplementate.

17. Existăacorduri de onorariicontingente (fie princunoaşterea lor, saunotificareaacestora) Codul etic


încheiate cu privire la acest client de audit? Firma nu artrebuisăfurnizezeservicii de non-audit
unui client de audit, pe bazaunoronorariicontingente, atuncicândonorariilecontingente sunt
semnificativepentrufirmă (saupentruelementul pe bazacăroraestecalculatăcota de profit a Nu
partenerilor de audit) saucândrezultatulacestorservicii de non-audit depinde de un
raţionamentviitorsaucontemporan de audit, cu privire la un aspect semnificativ din
situaţiilefinanciare.

18. Codul etic


Existăinteresefinanciaredirectesauindirecteînclientul de audit, deţinute de un partenersau de o Nu
persoanăaflatăînpoziţia de a influenţadesfăşurareaşirezultatulauditului, sau de o
rudăapropiată a acestora?

19. Firmasauvreoaltăparteapropiatăacesteiadeţineoricefel de creditesaugaranţiiacordate de către Codul etic


client? Nu

20. Codul etic


Existărelaţii de afaceriîntrefirmăşiclientul de audit cu
excepţiacelordesfăşurateîncondiţiiobiectiveşi care sunt nesemnificativepentruambelepărţi?
Nu
Numele
clientului
BIOFARM SA Perioada contabilă 31.12.2020 Ref: B2/3

ACCEPTAREA NUMIRII SAU A RENUMIRII (CONTINUARE)

Ref. Da/
ISA/Cod Nu
etic
21. Existăvreunlitigiu actual sauvreunlitigiu care ameninţăsăaparăîntrefirmăşi Codul etic Nu
client?
22. Codul etic Nu
Au fostprimitecadourisemnificativesauserviciituristice din parteaclientului de
audit, saui-au fostfurnizateacestuiacadouri, serviciituristicesausponsorizări?
23. Au fostfurnizateservicii de non-audit clientului de audit? Dacă da, Codul etic Nu
consemnaţiserviciilefurnizate la B2/7. Dacăfirmeii se
permitesăfurnizezeacesteservicii, au
fostdocumentatemotiveleacestuifaptşiimplementatemăsuri de
protecţiecorespunzătoare?

24. Sunt generate, de obicei, onorariisubstanţiale de pe urmafurnizării de servicii de Codul etic Nu


non-audit acestui client şiacesteadepăşesconorariileanuale de audit? Dacă da,
documentaţianalizadumneavoastră cu privire la
posibilitateaexistenţeiuneipercepţiiprivindpierdereaindependenţeişi a
obiectivităţiişidetaliaţimăsurile de protecţieaplicate.
25. Existăoricealteconflicte de intereseactualesaupotenţialesauorice alt Nu
motivcearputeaafectaobiectivitateaşiindependenţanoastră?
Documentaţioriceconsiderenteînacestsensşioricemăsuri de protecţieaplicate.
Luaţiînconsiderareurmătoarele:
(i) O ameninţaregenerată de interesulpropriu
(ii) O ameninţaregenerată de auto-revizuire
(iii)O ameninţaregenerată de conducere
(iv) O ameninţaregenerată de reprezentare
(iv)O ameninţaregenerată de familiaritate
(v) O ameninţaregenerată de intimidare
Mai precis, luaţiînconsiderareurmătoareleservicii de non-audit: Codul etic
(i) Servicii de audit intern*
(ii) Servicii de tehnologie a informaţiilor*
(iii)Servicii de evaluare
(iv)Servicii de evaluareactuarială
(v) Serviciifiscale*
(vi)Servicii de suport in litigii
(vii) Servicii de consultanţăjuridică
(viii) Servicii de recrutareşisalarizare
(ix) Serviciifinanciare corporative*
(ix)Servicii legate de tranzacţii*
(x) Servicii de restructurare
(xii) Servicii de contabilitate*
*Cândclientuleste o entitatemaimică, faceţireferire la
prevederiledisponibile, aşa cum reies din paragraful 27 de maijos.
Atuncicândfirma de audit s-a implicatsemnificativşi a
furnizatsprijinclientuluiînîntocmireasituaţiilorfinanciare,
analizaţiaplicareauneimăsuri de protecţiecorespunzătoare,
datăfiindcunoaşterea de cătreconducere a acesteisituaţii. Acestlucruarputea
fi dovedit, de exemplu, prinexistenţaunuireprezentant al
conduceriisuperioare a clientului, care
considerăînchisediferiteaspecteceimplicăraţionamentesubiectiveefectuate
de auditori (de ex. raţionamenteprivindintrărilesemnificativeînregistru,
TVA-ul şiimpozitul pe profit, contribuţiileşireţinerileaferentesalariilor,
altedatoriiplătitecătrebugetul de Stat, etc.) şioricealteaspecte care
implicăexpertizăcontabilă, darpentru care
conducereatrebuiesăîşiasumeresponsabilitateafinală.
Numele
clientului
ROMCAB SA Perioada contabilă 31.12.2021 Ref: B2/5

ACCEPTAREA NUMIRII SAU A RENUMIRII (CONTINUARE)


CONCLUZIE

Sunt asigurat că:

1. Toţi membriie chipei misiunii s-au conformat cerinţelor Codului Etic;

2. Am documentat la B2/7 toate ameninţările la adresa independenţei şi obiectivităţii şi toate

măsurile de protecţieu tilizate; şi

3. Nu există motive pentru a nu accepta numirea/renumirea ca auditori ai acestui client.

Partenerul misiunii de audit: RISCO SIMONA-CLAUDIA Data: 22.02.2022


Numele
clientului
ROMCAB SA Perioada contabilă 31.12.2021 Ref: B2/6
ACCEPTAREA NUMIRII SAU A RENUMIRII (CONTINUARE)
Da Nu deţin
LISTA DE VERIFICARE A RISCURILOR informaţii

1. Schimbarea frecventă sau periodică a contabililor/auditorilor? Nu


2. Lipsă de flexibilitate în convenirea onorariilor? Nu
Nu

3. Posibilitatea utilizării numelui firmei pentru a conferi un character onorabil? Nu


4. Există o istorie a unor dispute anterioare pe tema onorariilor? Nu
5. Tendinţă către obstructivitate şi dificultăţi de colaborare? Nu
6. A impus limitarea ariei de aplicabilitate a auditorilor precedenţi? Nu
7. Există o istorie a unor rapoarte de audit cu rezerve? Da
8. Există o istorie în materie de litigii? Da
9. Există dovezi privind o anterioară insolvenţă? Da
10. Sunt emise decizii ale tribunalelor judecătoreşti? Nu
11. Rating de credit scăzut? Da
12. Proprietari necunoscuţi sau dubioşi? Nu
13. Activităţi dificil de înţeles? Nu
14. Angajare în tranzacţii multi-jurisdicţionale? Nu
15. Afaceri prea bune pentru a fi adevărate? Nu
16. Suprapunerea tranzacţiilor personale sau de afaceri? Nu
17. Personal contabil de slabă calitate? Nu
18. Structură corporativă complexă? Nu
19. Director dominant sau autocrat? Nu
20. Activitate într-o zonăr eglementată (de ex. Servicii sau pieţe financiare)? Nu
21. Compania este cotată (de ex. acţiunile pot fi tranzacţionate public)? Da
22. Dificultăţi de reglementare? Nu
23. Dificultăţi aferente autorităţilor fiscale, curenteşi/sau anterioare? Nu
24. Afacere cu bani lichizi? Nu
25. Utilizarea de paradise fiscale off-shore? Nu
26. Face parte din sau colaborează cu una sau mai multe jurisdicţii
îngrijorătoare din perspectiva spălării de bani? Nu
27. Fluctuaţie mare a personalului decisional sau a personalului contabil? Nu
28. Sisteme şi controale slabe? Nu
29. Utilizarea de cecuri semnate în alb? Nu
30. Tranzacţii complexe cu părţi afiliate? Nu
31. Lipsă de experienţă sau expertiză în cadrul firmei? Nu
32. Altele (vă rugăm să precizaţi)? Nu
Numărulrăspunsurilor de “Da”: 5

Dacă completarea acestei liste are ca rezultat bifarea unor răspunsuri de “DA”, acceptarea sau continuarea misiunii ar
trebui să depindă de o analiză atentă şi documentată a importanţeia spectelor din listă la care s-a răspuns pozitiv.
Numele
clientului
ROMCAB SA Perioada contabilă 31.12.2021 Ref: B3/1

CUNOAŞTEREA CLIENTULUI ŞI EVALUAREA RISCURILOR


ISA 315
(Notă: Scopul acestei secţiuni este să furnizeze asistenţă în vederea înţelegerii entităţii şi a mediului său,
inclusiv a controalelor sale interne, suficiente în vederea identificării şi evaluării riscurilor de denaturare
semnificativă a situaţiilor financiare, cauzate fie de fraudă, fie de eroare şi suficiente pentru proiectarea şi
realizarea de proceduri de audit suplimentare.)
Ref.
Ref. Iniţiale/
ISA
secţiune Data
1. Dacă se intenţionează utilizarea de informaţii obţinute în perioadele anterioare ISA 315 B 3.1 –
despre client şi mediul său, determinaţi dacă au apărut modificări ce pot afecta client nou FBM
caracterul relevant al acestor informaţii în raport cu misiunea curentă de audit şi 22.02.2022
asiguraţi-vă că aceste modificări sunt consemnate la dosar. RSC
22.02.2022

Natura entităţii
2. Înţelegeţi şi documentaţi înţelegerea dumneavoastră referitoare la natura clientului, ISA 315
inclusiv detaliile referitoare la:
(i) informaţii generale/istoric;
(ii) proprietari şi structura de guvernanţă: investiţii, finanţare, indicatori cheie,
FBM
proprietari ai beneficiilor, etc.;
22.02.2022
(iii) condiţiile sectorului de activitate: piaţă, competiţie, activitate ciclică sau B 3.1
RSC
sezonieră;
22.02.2022
(iv) detaliile privind operaţiunile de afaceri: personal cheie, sursele de venituri,
produse, servicii, pieţe, locaţii, furnizori şi clienţi cheie, etc.; şi
(v) procedurile de evaluare a riscurilor.

3. Înţelegeţi şi documentaţi înţelegerea dumneavoastră cu privire la sectorul relevant ISA 315


FBM
de activitate, mediul de reglementare şi alţi factori externi, inclusiv cadrul de
22.02.2022
raportare financiară aplicabil, principiile contabile şi practicile specifice sectorului B 3.1
RSC
de activitate.
22.02.2022
4. Înţelegeţi şi documentaţi înţelegerea dumneavoastră cu privire la principiile ISA 315
contabile selectate şi aplicate de către client şi analizaţi dacă acestea sunt adecvate
sectorului de activitate în care operează şi sunt consecvente cu cadrul de raportare
financiară aplicabil şi cu politicile contabile utilizate în sectorul de activitate
FBM
respectiv.
22.02.2022
Asiguraţi-vă că este inclusă în dosar o listă a principalelor politici contabile. B3.1
RSC
Notă: Analizați în special orice riscuri generate de ajustările valorii juste deja reflectate, sau care 22.02.2022
ar trebui să fie reflectate, în situațiile financiare. Analizați, de asemenea, impactul asupra
ajustărilor anterioare ale valorii juste și orice modificări aferente IFRS, sau situațiile în care s-a
comis o eroare într-o perioadă anterioară sau nu a fost efectuată o ajustare, din motive ce țin de
pragul de semnificație.
Obiective şi Strategii şi Riscuri de afaceri aferente
5. Înţelegeţi şi documentaţi înţelegerea dumneavoastră cu privire la obiectivele şi ISA 315
strategiile clientului şi riscurile aferente afacerii care pot genera o denaturare
semnificativă a situaţiilor financiare.

Includeţi detalii privind:


(i) progresele din sectorul de activitate;
FBM
(ii) produsele şi serviciile noi;
22.02.2022
(iii) extinderea afacerii; B3.2
RSC
(iv) noi cerinţe contabile şi de reglementare;
22.02.2022
(v) cerinţe de finanţare curente şi viitoare;
(vi) utilizarea sistemelor IT.

Măsurarea şi Revizuirea performanţei financiare a entităţii


6. Înţelegeţi şi documentaţi înţelegerea dumneavoastră cu privire la măsurarea şi ISA 315 B3.3 FBM
revizuirea performanţei financiare a clientului. 22.02.2022
RSC
Includeţi detalii privind: 22.02.2022
(i) indicatorii cheie şi statisticile operaţionale, inclusiv orice indicatori cheie ai
performanţei;
(ii) evaluările performanţei angajaţilor şi politicile de stimulente;
(iii) tendinţele;
(iv) utilizarea previziunilor, bugetelor şi a analizei fluctuaţiilor; şi
(v) analiza competitorilor.

Procesele de evaluare a riscurilor din cadrul entităţii


7. Înţelegeţi şi documentaţi înţelegerea dumneavoastră cu privire la procesul derulat ISA 315 FBM
de client în vederea identificării riscurilor asociate afacerii. 22.02.2022
B3.3
RSC
22.02.2022
8. Înţelegeţi şi documentaţi înţelegerea dumneavoastră cu privire la modul în care ISA 315 FBM
clientul a răspuns la riscurile generate de tehnologia informaţiei. 22.02.2022
B3.3
RSC
22.02.2022
Mediul de control
9 Descrieţi pe scurt modul în care sunt întocmite situaţiile financiare. Mai precis, ISA
înţelegeţi şi documentaţi înţelegerea dumneavoastră cu privire la modul în care 315
clientul comunică rolurile, responsabilităţile şi aspectele semnificative aferente
FBM
raportării financiare.
22.02.2022
B3.3
RSC
Includeţi detalii despre personalul cheie şi responsabilităţile acestuia în întocmirea
22.02.2022
situaţiilor financiare şi orice controale în desfăşurare, cu privire la operaţiunile de
închidere a anului şi estimările contabile (inclusiv ajustările valorii juste).

10. Înţelegeţi şi documentaţi modul dumneavoastră de înţelegere a mediului de control. ISA 315

(Notă: Acest lucru va implica înţelegerea şi documentarea: comunicării efectuate


FBM
de client şi modului de punere în aplicare a valorilor de integritate şi etică;
22.02.2022
angajamentului pentru competenţă; participării persoanelor responsabile cu B3.3
RSC
guvernanţa; filozofiei şi stilului de acţiune al conducerii; structurii organizaţionale;
22.02.2022
desemnării autorităţii şi a responsabilităţilor; şi a politicilor şi practicilor de resurse
umane.)

Monitorizarea controalelor
11. Înţelegeţi şi documentaţi înţelegerea dumneavoastră cu privire la principalele tipuri ISA 315
de activităţi prin care entitatea monitorizează controalele interne asupra raportării
financiare, inclusiv pe cele referitoare la acele activităţi de control relevante pentru FBM
audit, şi modul în care aceasta iniţiază acţiuni de corectare a controalelor sale. 22.02.2022
B3.3
RSC
(Notă: Activitățile permanente de monitorizare sunt deseori integrate în activitățile 22.02.2022
curente și repetitive ale unei entități și includ activități obișnuite de gestiune și
supervizare.)
Numele
clientului
ROMCAB SA Perioada contabilă 31.12.2021 Ref: B3/1

CUNOAŞTEREA CLIENTULUI ŞI EVALUAREA RISCURILOR


ISA 315

Scopul acestei secţiuni este să furnizeze asistenţă în vederea înţelegerii entităţii şi a


mediului său, inclusiv a controalelor sale interne, suficiente în vederea identificării şi evaluării
riscurilor de denaturar esemnificativă a situaţiilor financiare, cauzate fie de fraudă, fie de eroare şi
suficiente pentru proiectarea şi realizarea de proceduri de audit suplimentare.
Să obținem o înțelegere adecvată asupra următoarelor aspecte :
A. Date de identificare client, istoric, proprietari
B. Domeniul de activitate: piața și concurența
C. Evaluarea

<<Activitate desfășurată>
Am avut o întâlnire preliminară cu clientul (vezi B11 în care am solicitat informații despre:
 Acționarii societății,
 o prezentare a pieței și a concurenței
 cerințe speciale de reglementare (contabilă, mediu, salariați, avize de funcționare etc.)

A. Date de identificare client


Denumirefirmă:Romcab SA Tîrgu Mureș
Sediul social:Tîrgu Mureș, str. Voinicenilor, nr. 35,
Capital social : 23.465.165 lei
Acționariat:
Structura actionariatului la 31.12.2021 era urmatoarea:
Actionar Actiuni Procent
SADALBARI S.R.L. 16.527.813 70,44
.I.F. BANAT-CRISANA S.A. loc. 6.937.353 29,56
ARAD jud. ARAD
Total 23.465.166 100,0000
Componenta Consiliului de Administratie ROMCAB SA este:
➢Consiliul de Administratie al ROMCAB S.A. in perioada 01.01.2021 – 2.12.2021 a fost alcatuit din:
▪ Zoltan Prosszer– Administrator Special
* Societatea se află sub incidența Legii 85/2014 fiind administrată de un Administrator special

Codul unic de inregistrare la Oficiul Registrului Comertului: RO 7947193


Regim TVA: normal
Regim impozitare: impozit pe profit
Număr salariați: 655
Domeniul de activitate principal: produce cabluri de cupru și aluminiu de joasă tensiune utilizând diferite
materiale de izolație: PVC, PE, XLPE - Fabricarea de cabluri cu fibră optică (CAEN 2731).

A. Domeniu de activitate, produse, Istoric

BIOFARM SA a fostinfiintataprin HG 1224 din 23.11.1990.

100 de ani de viață ne-au învățat o mulțime de lucruri: responsabilitate, performanță, inovație,
Societatea ROMCAB S.A. este persoană juridică română cu capital privat, având forma juridică de
A. Domeniu de activitate, produse, Istoric
Societatea ROMCAB S.A. este persoana juridical romana cu capital privat, avand forma juridical de
societate pe acţiuni. Conform actului constitutiv al societății, obiectul principal de activitate este
Fabricarea de cabluri cu fibră optică (CAEN 2731). Activitatea se derulează în cadrul a două
platforme de producție din județul Mureș, respectiv:
• platforma de producție de la Acățari și
• platforma de producție din Tîrgu Mureș, strada Voinicenilor.
ROMCAB S.A. produce cabluri de cupru și aluminiu de joasă tensiune utilizând diferite materiale
de izolație: PVC, PE, XLPE În funcție de domeniul în care sunt utilizate, acestea pot fi clasificate
astfel:
- Cabluri de energie
• Cabluri din cupru
• Cabluri din aluminiu
• Cabluri armate din cupru și aluminiu
• Cabluri cu conductor concentric
• Cabluri de ramificație din cupru și aluminiu
- Cabluri utilizate în construcții
• Cabluri de energie
• Cabluri de semnal
• Cabluri armate de semnal
• Cabluri electrice rigide și flexibile
• Cabluri flexibile izolate în PVC
• Cabluri pentru alarme de incendiu
• Cabluri rigide și flexibile rezistente la foc
- Cabluri utilizate în industria auto
• Cabluri izolate
• Cablaje electrice
- Cabluri de telecomunicații
• Cabluri telecom
• Cabluri de transmisie date
- Produse industriale
• Cabluri flexibile izolate în PVC
• Cabluri de transmisie date
• Cabluri bobinate
• Prelungitoare
• Prelungitoare cu bobină
• Cabluri de alimentare
• Cordoane electrice cu dop filetat
• Conductori izolați în cauciuc
• Cabluri fotovoltaice
• Cabluri ignifuge fără halogen
Cota de piata detinuta:
Vânzările generate de business-ul ROMCAB S.A. au consemnat creșteri semnificative. Pentru anul 2021,
creșterea se datorează dublării producției vândute, respectiv a volumului de unități vândute. Trendul
ascendent al altor venituri operaționale a fost dictat de recunoașterea veniturilor în urma anulării creanțelor
înscrise în tabelul de creanțe, conform negocierilor purtate cu creditorii titular.
În anul 2021, cifra de afaceri a înregistrat o creștere cu 111,3% față de anul precedent și este de 4 ori mai mare decât
nivelul înregistrat în anul 2019 . Anul 2021 este primul în care compania reușește să întregistreze un rezultat pozitiv de
la intrarea sub incidența Legii Insolvenței. După 5 ani în care activitatea s-a desfășurat în condiții de pierdere,
ROMCAB S.A. obține în anul 2021 o marjă de 3,6%, comparativ cu nivelul prognozat de 1%. EBITDA de 6,04%
marchează, de asemenea, o evoluție semnificativă comparativ cu nivelul prognozat de 2,66%. Trendul ascendent al
acestor indicatori a fost dictat de recunoașterea veniturilor în urma anulării creanțelor înscrise în tabelul de creanțe,
conform negocierilor purtate cu creditorii titulari, creanțe care au fost stinse atât cu ajutorul finanțarii de 23 mil euro
angajate de companie la finele anului 2021, cât și din resurse proprii.

c. Evaluareactivitatii de vanzare
Evaluarea activitatii de vanzare
a) Descrierea evolutiei vanzarilor secvential pe piata interna si/sau externa si a perspectivelor
vanzarilor pe termen mediu si lung
Cele mai utilizate canale de vânzare în anul 2021 au fost următoarele: Canalul distribuitorilor de materiale
electrice (produsele ROMCAB S.A. sunt livrate către depozitele sau magazinele distribuitorilor de
produse electrice, de unde ajung la consumatorul final) și Canalul clienților industriali (energie,
construcții, electronic și electrocasnic – în funcție de tipul de industrie în care sunt integrate produsele
ROMCAB S.A., acestea fac parte integrantă din produsele finale ale consumatorilor industriali)
Cifra de afaceri realizata de Romcab SA in anul 2021 este in valoare de 1.855.674.764 lei. Aceasta cifra
de afaceri este realizata in principal din vanzari de produse finite pe piața externă, produsul cel mai vandut
fiind conductorii de cupru, care au ajuns in anul 2021 la vanzari in valoare de 1.569 milioane de lei.
b) Descrierea situatiei concurentiale in domeniul de activitate al societatii comerciale, a ponderii pe
piata a produselor si serviciilor societatii comerciale si a principalilor competitori;
Politica asumată de ROMCAB S.A. din punct de vedere comercial presupune, pe lângă oferirea unei game
variate de produse și a unui pachet de servicii conexe care individualizează oferta societății pe piață.
Avantajele competitive specifice ROMCAB S.A.:
• Localizare excelentă din punct de vedere geografic – între Vestul și Estul Europei – prețul produselor
este unul competitiv
• Avantaj tehnologic incontestabil - mare parte a utilajelor exploatate în procesul de fabricație sunt de
generație nouă
• Productivitate notabilă - ca urmare a deciziei strategice de concentrare a procesului de fabricație pe
produse de largă circulație și rapide în consum.
c) Descrierea oricarei dependente semnificative a societatii comerciale fata de un singur client sau
fata de un grup de clienti a carui pierdere ar avea un impact negative asupra veniturilor societatii
Dependență de cotațiile de preț pentru materia primă principală, respectiv utilități. Grad de risc asociat
cotațiilor internaționale pentru cupru și aluminiu, alături de utilități.
Situatia Rezultatului Global Pentru perioada incheiata La:
31-Dec-21 31-Dec-20
Venituri din vânzarea de produse finite 1.694.450.456 805.354.102
Venituri din vânzarea de mărfuri 56.861.606 39.254.713
Alte venituri 358.784.695 47.760.527
2.110.096.757 892.369.342
Cheltuieli privind materiile prime și consumabile (1.722.449.481) (788.938.219)
Cheltuieli privind mărfurile (54.074.129) (37.291.976)
Cheltuieli cu personalul (73.144.444) (48.756.642)
Cheltuieli cu amortizarea și cu deprecierea imobilizărilor (19.152.687) (10.159.899)
Ajustări de valoarea privind active curente (45.214.284) (4.765.299)
Cheltuieli privind provizioanele (11.817.792) -
Alte cheltuieli operaţionale (103.105.247) (59.703.396)
(2.028.958.064) (949.615.431)
Profit / (pierdere) operațional (ă) 81.138.693 (57.246.089)
Venituri financiare 1.426 1.648
Cheltuieli financiare (21.874.558) (13.846.301)
Costuri financiare nete (21.873.132) (13.844.653)
Profit / pierdere înainte de impozitare 59.265.561 (71.090.742)
Cheltuiala cu impozitul pe profit - -
Pierderea netă a exercițiului 59.265.561 (71.090.742)
Alte elemente ale rezultatului global
Elemente ce nu vor fi reclasificate în profit şi pierdere
Reluare impozit amânat 658.123 226.387
Profit (pierdere) înainte de elemente ale rezultatului global 59.923.684 (70.864.355)
Reevaluarea imobilizărilor corporale, net de impozit pe profit amânat 126.488.583 33.396.820
TOTAL REZULTAT GLOBAL AFERENT ANULUI 186.412.267 (37.467.535)
Rezultatul pe actiune:
Profitul (pierderea) atribuibil(a) actionarilor Ordinari 59.923.684 (70.864.355)
Numărul mediu ponderat al acțiunilor ordinare - (2,5 lei acțiune în 2020 și 2021) 9.386.066 9.386.066
Rezultatul pe actiune de baza 6,38 (7,55)
Numele
clientului
ROMCAB SA Perioada contabilă 31.12.2021 Ref: B4/1
EVALUAREA RISCULUI INERENT
ISA 315
Riscul inerent reprezintă susceptibilitatea ca soldul unui cont sau o clasă de tranzacţii să fie
eronate şi este împărţit în următoarele componente:
• Risc general (risc purinerent şi de mediu). Acesta derivă din aspectele referitoare la
conducere, funcţia contabilă, natura afacerii şi experienţele anterioare ale auditorului cu clientul.
• Risc specific. Acesta derivă din aspectele referitoare la experienţa anterioară a auditorului
şi din înţelegerea curentă a fiecărui domeniu al auditului.
Lista de verificare de mai jos a fost concepută pentru a vă asista în evaluarea riscului inerent
adecvat asociat acestei misiuni. Ea ar trebui completată făcându-se trimitere la secţiunea B3
Cunoaşterea clientului şi evaluarea riscurilor şi la evaluarea dumneavoastră de la B3/2, privind
mediul de control.

Factor de risc 1 2 3 4 5 Comentarii

Foarte Foarte
Scăzut Mediu Ridicat
scăzut ridicat
Aspecte referitoare la conducere X
Măsura în care conducerea cuprinde
proprietari/acţionari X
Poziţia financiară a clientului X
Lichiditatea clientului X
Evaluarea noastră cu privire la integritatea
conducerii X
Măsura în care situaţiile financiare sunt folosite
de părţi externe/terţe X
Experienţa conducerii şi cunoştinţele de gestiune X
a activităţii
Amploarea rotaţiei conducerii X
Accentul pus pe păstrarea nivelului câştigurilor X
Atitudinea conducerii asupra raportării financiare X
Schimbarea frecventă a consultanţilor X
Experienţă anterioară cu privire la caracterul
adecvat al controlului exercitat de conducere X
Istoricul încălcărilor legilor sau reglementărilor X
Niveluri de remuneraţie corespunzătoare naturii
Şi performanţeia ctivităţilor X
Mediul contabil X
Competenţa personalului contabil X
Atitudineapersonaluluicontabil X
Probabilitateaexistenţeiunorinformaţiifinan-
Ciareeronate, necorespunzătoaresau tardive X
Amploarea cu care au loc tranzacţiisauajustări
semnificative, la sauînapropiereaîncheierii
Perioadelorcontabile X
Dovezimaivechi ale cosmetizăriisituaţiilor X
Frecvenţaşiamploareatranzacţiilordificilesau
greu de auditat X
Politicicontabilenoisaucomplexe X
Gradul de incertitudineasociatestimărilor
contabile (de ex. deprecierea, duratele de viaţă X
utilă, provizioaneleaferentecreanţelor
Nerecuperabilesaustocurilor, garanţii)
Numele clientului ROMCAB SA Perioada contabilă 31.12.2021 Ref: B4/2

EVALUAREA RISCULUI INERENT (CONTINUARE)

Factor de risc 1 2 3 4 5 Comentarii

Foarte Foarte
Scăzut Mediu Ridicat
scăzut ridicat
Complexitateastructurii corporative şicontabile
a clientului de audit comparativ cu dimensiunea X
Clientului
Întreruperisaudisfuncţionalităţi ale sistemului X
Contabil
Dovezi ale probabilităţiiapariţieiunorprobleme
Înevidenţeleşiînregistrărilecontabile X
Mediuloperaţional
Natura sectorului de activitate – X
creştere/scădere, domeniunou/vechi
Plângerişi/sauacţiunilegale initiate împotriva
Companieisauconducerii de cătrepărţiterţe/ X
organe de reglementare
Modificări ale profitabilităţii/lichidităţii X
Conformitatea cu clauzele de finanţareexterne X
Relaţia cu banca/finanţatoriiexterni X
Probabilitateacedăriiuneipărţisemnificative a
Activităţiisauvânzarea de interesedeţinute de X
un investitorsemnificativ
Ameninţăricomercialeaferenteactivităţilor X
Intenţia de obţinere a uneinoifinanţări
semnificative X
Dovezi ale comercializăriiexcesive X
(vânzare/cumpărareexcesivă)
Planuri de achiziţiisemnificative/investiţii X
externe
Nivelul de performanţăcomparativ cu sectorul X
de activitate per ansamblu
Client cu profil public ridicat (veziexplicaţia de X
la B 1/9 testul 35)
Aspecte de audit
Consemnareaopiniilor de audit calificatesau X
modificate anterior
Raportareaincertitudinilorfundamentale, X
inclusiv a aspectelor de continuitate a activităţii
Relaţiaauditorului cu conducereasuperioară X
Estimarea de dificultăţiînobţinereaprobelor de X
audit
Tranzacţiişi practice neobişnuitesauspecifice do- X
meniului de activitate, care sunt dificil de auditat
Evaluareagenerală – încercuiţi, dupăcaz Foartescăzută (1) Scăzută (2) Medie (3) Ridicată (4)
Foarteridicată (5)

Justificareaevaluăriidumneavoastrăgeneraleartrebuidocumentatămaijosşitransferată, în mod corespunzător, înAcordul de


planificare a auditului de la B9şiînSumarulevaluăriiriscurilorşiplanul de eşantionare de la B7/2.

Întocmit de FATI BOGDAN-MARIUS............Data 22.02.2022


Revizuitde RISCO SIMONA-CLAUDIA.........Data 22.02.2022
Numele Ref:
ROMCAB SA Perioada contabilă 31.12.2021
clientului B11/1
AGENDELE ÎNTÂLNIRILOR DE PLANIFICARE

Discuţiile din etapa de planificarereprezintă o parteimportantă a procesului de planificare a auditului.


Conform StandardelorInternaţionale de Audit, existădouădomeniiprincipaleîn care sunt necesarediscuţii de
planificare: întâlnirile cu clientulşidiscuţiile cu echipamisiunii. Aceastăsecţiuneprezintă un număr de
domeniicheie care arputea fi încorporateînagendeleaferentediscuţiilor din fiecaresituaţie. Lista nu
esteexhaustivăiarcerinţeleprivindinformaţiilevor varia înfuncţie de natura fiecăreimisiuni de audit.

ÎNTÂLNIREA CU CLIENTUL
Discuţiile cu clientul din etapa de planificarefurnizează o modalitateeficientă de evaluare a riscului,
subliniindzonele cu risc specific, oferindtotodată o oportunitatepentru a discuta natura, aria de
aplicabilitateşiaspectele practice ale audituluişi ale progreselorsemnificative de pe parcursulanului.
Următoareleelementearputea forma o bazăutilăpentrudiscuţii:
EXISTENŢA UNOR CONDIŢII PRELIMINARE PENTRU UN AUDIT
• Convenireacadrului general de raportarefinanciarăaplicabil
• Conducereatrebuiesăîşiasumeresponsabilitateapentru:
• Întocmireasituaţiilorfinanciare
• Controalele interne menitesădetecteze/previnăfrauda
• Furnizareaaccesului la toateinformaţiileşipersoanelerelevante
Notă: se vaaşteptafurnizareaunordeclaraţiiscrise ale conducerii, cu privire la acesteaspecte
REVIZUIREA AFACERII
•Activitateagenerală de tranzacţionare pe parcursulanului (de ex. performanţaînraport cu bugetul,
profitabilitatea, ciclulcapitalului de lucru)
• Progresesemnificative, investiţiisaucheltuieli de capital semnificative pe parcursulanului
• Oricemodificăriîn natura afacerii
• Oricemodificărisemnificative ale personaluluicheie, sistemelor, furnizorilorsauclienţilorprincipali
• Continuitateaactivităţii
• Disponibilitateasituaţiilorfinanciarepreliminare (balanţeprovizorii)
EVALUĂRILE RISCULUI
• Obiectiveleşistrategiile de afaceri ale clientului
• Evaluărileclientului de audit înceeacepriveşteriscurileasociatedomeniului de
activitateşirelevantepentruîntocmireasituaţiilorfinanciare
• Evaluareaclientului cu privire la riscul de fraudăşieroare
• Opiniaclientului cu privire la susceptibilitateafraudeisauerorilor la nivelulsituaţiilorfinanciare
• Opiniaclientului cu privire la susceptibilitateafraudeisauerorilor la nivelulsituaţiilorfinanciare,
generate de relaţiilesautranzacţiile sale cu părţiafiliate
• Proceseleclientului de identificareşigestionare a riscului
• Comunicareaacestoraspectecelorînsărcinaţi cu guvernanţaşiangajaţilor
• Cunoştinţe cu privire la oricefraudăreală, suspectatăsaupretinsă din cursulanului
Numele Ref:
ROMCAB SA Perioada contabilă 31.12.2021
clientului B11/2
DISCUŢIILE CU ECHIPA MISIUNII

Discuţiile cu echipamisiunii din etapa de planificare le permit membrilormaiexperimentaţi ai


echipeisăîmpărtăşeascăopinii cu privire la misiunemembrilormaipuţinexperimentaţi, darrespectă,
înacelaşitimp, cerinţelestandardelor ISA 240 şi 315 privindanalizaşiconsemnareasusceptibilităţii ca
situaţiilefinanciaresă fie denaturatesemnificativ, în special din cauzafraudeişierorii. O agendăadecvată a
discuţiilorarputea include următoareleaspecte:
INFORMAŢII GENERALE
• Prezentareagenerală a cunoaşteriiafacerii
• Cerinţelespecifice de reglementareşi/sauraportare

ABORDAREA AUDITULUI
• Evaluărilerisculuiinerentşi specific
• Domeniicheie de audit şiabordareaplanificată
• Gradul de credibilitateacordatrevizuiriianaliticeşicontroalelor interne
• Pragul de semnificaţieşiabordareaeşantionării
• Legişireglementări
• Părţiafiliate
• Continuitateaactivităţii

FRAUDA ŞI EROAREA
• Susceptibilitatea ca situaţiilefinanciaresă fie afectate de fraudăşieroare,
lăsânddeoparteoriceconvingerereferitoare la onestitateaşiintegritateaconducerii
• Susceptibilitatea ca fraudasauerorile la nivelulsituaţiilorfinanciaresă fie generate de
relaţiilesautranzacţiileclientului cu părţiafiliate
• Evaluareagenerală a riscului de fraudăşieroareşiimpactulasupraactivităţii de audit planificate •
Domenii cu risc specific şimodulîn care acesteavor fi abordate
• Oricecunoştinţe cu privire la fraudareală, suspiciunilesaubănuielile de fraudă din cursulanului •
Risculsemnificativ al conducerii de a neglijacontroaleleîndomenii precum intrărileînregistru,
estimărilesautranzacţiileneobişnuite

NATURA, PERIOADA ŞI AMPLOAREA PROCEDURILOR


• Persoane de contact cheie din parteaclientului
• Calendarulactivităţilorceurmează a fi desfăşurate
• Termene (revizuireamanagerului/partenerului, termeneimpuse de client, etc.)
• Rolurilepersonalului
Numele Ref:
ROMCAB SA Perioada contabilă 31.12.2021
clientului B11/3

PROCESUL VERBAL AL DISCUŢIILOR ECHIPEI MISIUNII

DATA 22.02.2022

PERSOANE PREZENTE FATI BOGDAN-MARIUS (FBM)

RISCO SIMONA-CLAUDIA (RSC)


CONTEXTUL/ CUNOAŞTEREA AFACERII
Clientul de audit:

Scopul auditului: situațiile financiare 31.12.2021, cadrul de raportare OMFP 1802.

Administrator:Zoltan Prosszer– Administrator Special.


EVALUĂRILE RISCULUI

Evaluareaactivitatiisocietatiicomercialeprivindmanagementulriscului
Societateaesteexpusaprinoperaţiunile sale la următoareleriscurifinanciare:
➢Riscul de credit
➢Riscul de piață
➢Riscul de lichiditate
Aceste note prezintă informații cu privire la expunerea Societății la fiecare din riscurile
menționate mai sus, obiectivele, politicile și procesele Societății pentru evaluarea și gestionarea
riscului și procedurile utilizate pentru gestionarea capitalului. De asemenea, în cadrul acestor
situații financiare sunt incluse și alte informații cantitative.
Politicile Societății de gestionare a riscului sunt definite astfel încât să asigure identificarea și
analiza riscurilor cu care se confruntă Societatea, stabilirea limitelor și controalelor adecvate,
precum și monitorizarea riscurilor și a respectării limitelor stabilite. Politicile și sistemele de
gestionare a riscului sunt revizuite în mod regulat pentru a reflecta modificările survenite în
condițiile de piață și în activitățile Societății. Societatea, prin standardele și procedurile sale de
instruire și conducere își propune să dezvolte un mediu de control ordonat și constructiv, în
cadrul căruia toți angajații își înțeleg rolurile și obligațiile.
Activităţile Societății o expunla o varietate de riscuri financiare: riscul de piață (inclusiv riscul
valutar, riscul de rată a dobânzii a fluxurilor de numerar), riscul de credit și riscul de lichiditate.
Gestionarea riscului financiar al Societății se concentrează asupra imprevizibilității piețelor
financiare și caută să minimizeze efectele adverse care pot să se reflecte asupra performanței financiare ale
Societății. Gestionarea riscului este efectuată de conducerea Romcab, Conducerea Societății identifică și
evalueză riscul financiar în strânsă cooperare cu unitățile operaționale.
Detalii suplimentare privind aceste politici sunt stabilite mai jos:
Riscul de credit
Riscul de creditare se referă la numerar și echivalente de numerar, depozite la bănci și instituții financiare,
precum și la expunerile de credit aferente clienților pentru vanzari, inclusiv creanțe restante. Pentru clienți,
deoarece nu este disponibilă nici o evaluare independentă, conducerea Societății evaluează calitatea creditului
clienților, luând în considerare poziția sa financiară, experiența acumulată în trecut și alți factori. Limitele de
risc individuale sunt stabilite pe baza ratingurilor interne, în conformitate cu limitele stabilite de conducere.
Utilizarea limitelor de credit este monitorizată în mod regulat. De asemenea, Societatea îşi asigură limita de
credit pentru fiecare client semnificativ nou în funcţie de nivelul estimat al cifrei de afaceri, şi revizuieşte acest
nivel ori de câte ori sunt schimbări majore.
Riscul de piață
Risc valutar: Societatea se confruntă cu riscul de schimb valutar prin expunerea la diferite valute, în special
EUR și USD. Riscul de schimb valutar este atribuit activelor și datoriilor înregistrate. Societatea nu ia nici o
măsură formală pentru a diminua riscul valutar aferent operațiunilor sale. Conducerea Societății consideră totuși
că este acoperită în ceea ce privește riscul valutar, având în vedere că vânzările sale în monede străine sunt
utilizate pentru platadatoriilor exprimate în monede străine.
Riscul de preț: Societatea este expusă riscului de preț ce ține de cuprul achiziționat pentru producție, deoarece
piața cuprului a fluctuat în mod semnificativ în ultimii ani. Societatea monitorizează și gestionează riscul
variației prețului la cupru prin controlul atent al procesului de achiziție și transferul riscului către clienții săi,
prin mecanismul de stabilire a prețului de vânzare.
Rata dobânzii și riscul de valoarea justă: Riscul de rată a dobânzii al Societății provine din împrumuturi pe
termen scurt și lung. Împrumuturile emise la rate variabile expun Societatea la riscul de rată al dobânzii, care
este parțial compensată de fluxul de numerar deținute la rate variabile. Pe parcursul anului 2019, Societatea a
deţinut împrumuturi cu o rată variabilă atât în RON cât și EUR. Societatea analizează expunerea la rata dobânzii
în mod continuu. Diferite scenarii sunt simulate luânduse în considerare refinanțările, reînnoirea pozițiilor
existente și alternative de finanțare. Pe baza acestor scenarii, Societatea calculează impactul asupra profitului și
pierderii datorat unei schimbări a ratei dobânzii definite. Pentru fiecare simulare, aceeaşi schimbare a ratei
dobanzii este folosită pentru toate monedele de denominare a împrumuturilor. Aceste simulări sunt realizate
doar pentru datoriile care reprezintă poziţii semnificative purtătoare de dobândă.
Riscul de lichiditate
Întrucât în perioada anterioară intrării în insolvență Societatea a investit în construirea unei facilităţi noi de
producţie, concomitent cu echiparea acesteia şi modernizarea echipamentelor detinuţe deja,volumul producției a
putut fi crescut iar activitatea a fost extinsă în afara pieței românești, câștigând noi clienți și furnizori mari. În
consecinţă, Societatea este expusă riscului de lichiditate. Conducerea controlează acest risc prin renegocierea cu
clienții și furnizorii asupra termenilor de creditare precum pentru asigurarea finanțării etapelor de producție
(achiziție de materii prime, etapa de producție și cea de distribuție), în scopul de a menține un flux de numerar
constant. Previziunea fluxurilor de numerar se efectuează în unitățile operaţionale și sunt cumulate apoi de către
conducerea Romcab. Conducerea monitorizează necesităţile de lichiditate ale Societății pentru a se asigura că
are suficiente disponibilităţi pentru a satisface nevoile operaționale şi pentru a menţine concomitent un nivel al
împrumuturilor aprobate. O astfel de previziune ia în considerare planurile de finanțare a datoriei Societății,
respectarea indicatorilor financiari restrictivi și scopurile interne referitor la indicatorii bilanţieri .
RISCUL DE FRAUDĂ
Nu avem indicii în ceea ce privește existența.

LEGI ŞI REGLEMENTĂRI
Nu am identificat alte legi, reglementări, practici care să ne influențeze munca de audit

PĂRŢI AFILIATE

În anul 2021, Societatea a derulat tranzactii de vanzari cu parti afiliate precum MOTOPLUS PANEURO, in
valoare de 34.295 lei, și tranzactii de achizitii cu Sadalbari SRL, care este acționar, în valoare de 17.336.833 lei,
datorând entității 16.954.604 lei.
PRINCIPIUL DE CONTINUITATE A ACTIVITĂŢII

Conform prezumției de continuitate a activității, Societatea este văzută ca aptă să își continue activitatea în
viitorul previzibil, situațiile financiare cu scop general fiind întocmite în baza principiului continuității
activității. Sustenabilitatea principiului continuității activității în Societate se bazează pe următoarele:
- activitatea din exploatare este în măsură să atragă resurse financiare semnificative din exploatare (sunt
încheiate contracte comerciale pe care Societatea le are în derulare la un nivel valoric corespunzător);
- primul trimestru al anului în curs marchează un început de an foarte bun, cifra de afaceri fiind în creștere față
de aceeași perioadă a anului anterior, creând premisele pentru o evoluție semnificativă la nivelul întregului an
față de previziuni;
- conform informațiilor obținute, Societatea anticipează ieșirea din reorganizare în anul 2022, cu sprijinul
investitorilor și prin aportul echipei manageriale actuale;
- în Adunarea creditorilor din data de 18.12.2020 a fost aprobat Planul de reorganizare propus de către
Administratorul special, iar judecătorul sindic l-a confirmat în data de 18.02.2021. Urmare acestor operațiuni,
Bursa de Valori București a reluat la tranzacționare în data de 04.03.2021 acțiunile Societății (după 4 ani de la
intrarea în insolvență la propria solicitare). În ceea ce privește perioada de timp din momentul reluării la
tranzacționare, până la finele anului 2021 și nu numai, Societatea a transmis pieței de capital informații de
interes pe care legislația în vigoare le impune cu precădere spre raportarea curentă și permanentă;
- în data de 03.12.2021 a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Societății unde s-a luat
hotărârea de splitare a valorii nominale a unei acțiuni de la 2,5 lei la 0,1 lei, iar operațiunea a fost finalizată cu
succes, noile modificări fiind cuprinse în Certificatul de Înregistrare a Instrumentelor Financiare nr. AC–5461–
1/19.01.2022 emis de Autoritatea de Supraveghere Financiară;
- în data de 29.12.2021 a fost adus la cunoștința pieței de capital Convocatorul pentru Adunarea Generală
Extraordinară a Acționarilor Romcab S.A. din data de 07/08.02.2022 cu privire la intenția de majorare a
capitalului social al Societății. În urma voturilor exprimate în Adunarea Generala Extraordinară a Acționarilor
din data de 08.02.2022 a fost aprobată majorarea capitalului social al Societății.
Cu toate cele de mai sus, atragem atenția asupra unor aspecte care ar putea pune la îndoială prezumția de
continuare a activității și menționăm datoriile pe termen scurt care au crescut de 2,5 ori în exercițiul financiar
încheiat la 31.12.2021 față de cel anterior, iar datoriile pe termen lung au ajuns la un nivel care depășește cu
aprox. 39% nivelul valoric al activelor totale. Totodată, conform declarațiilor obținute de la conducerea
Societății, la nivel macroeconomic, Societatea se confruntă în procesul de fabricație cu criza generalizată a
materiilor prime (cupru, aluminiu, PVC) și cu creșterea prețului la materiile prime și utilități.
Auditul nostru a fost desfășurat în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit („ISA”), Regulamentul
UE nr. 537 al Parlamentului și al Consiliului European (în cele ce urmează „Regulamentul”) și Legea nr.
162/2017 („Legea’’). Responsabilitățile noastre în baza acestor standarde sunt descrise detaliat în secțiunea
„Responsabilitățile auditorului într-un audit al situațiilor financiare” din acest raport. Suntem independenți față
de Societate, conform Codului Etic al Profesioniștilor Contabili emis de Consiliul pentru Standarde
Internaționale de Etică pentru Contabili (codul IESBA), conform cerințelor etice care sunt relevante pentru
auditul situațiilor financiare în Romania, inclusiv Regulamentul și Legea și ne-am îndeplinit responsabilitățile
etice conform acestor cerințe și conform Codului IESBA. Credem că probele de audit pe care le-am obținut sunt
suficiente și adecvate pentru a furniza o bază pentru opinia noastră cu rezerve

ABORDAREA AUDITULUI

Procedurile noastre de audit pentru abordarea riscului de denaturare în legătură cu recunoașterea veniturilor,
care a fost considerat risc semnificativ, au inclus:
▪ evaluarea controalelor existente cu privire la activitatea de vânzare, respectiv procesul de facturare și
recunoaștere a veniturilor. Atenția a fost focalizată pe testarea controalelor interne asupra completitudinii,
corectitudinii și a înregistrării în perioada corectă a veniturilor.
▪ testarea eficienței operaționale a controalelor asupra procesului de venituri printr-un eșantion de venituri
pentru a putea obține asigurarea asupra următoarelor aspecte: - aprobarea corespunzătoare a prețurilor de
vânzare; - aprobarea corespunzătoare a livrării produselor către clienți; - aprobarea corespunzătoare a
transferului riscurilor asupra produselor livrate.
▪ confirmarea veniturilor cu cei mai importanți clienți selectați; ▪ selectarea unui eșantion de venituri care au
fost comparate cu documentele justificative relevante pentru a asigura acuratețea și completitudinea veniturilor
înregistrate.
▪ analizarea veniturilor comparând perioada curentă cu cea anterioară pentru: - vânzări; - volume de produse; -
volume pe clienți; - marjă.
Procedurile de audit au constat în principal din:
a) evaluarea prezumțiilor Societății cu privire la continuitatea activității pentru o perioadă egală de cel puțin 12
luni de la data bilanțului;
b) analizarea contractelor încheiate de către Societate, pentru anul 2022;
c) capacitatea Societății de a respecta Planul de reorganizare așa cum acesta a fost adoptat de către creditori;
d) evaluarea raționamentelor semnificative realizate de către conducere ca parte a evaluării acesteia asupra
capacitații Societății de a-si respecta angajamentele și de-a continua activitatea;
e) evaluarea de către conducere a importanței evenimentelor și a condițiilor legate de capacitatea Societății de a-
si îndeplini obligațiile.
Procedurile realizate pentru a obține o asigurare rezonabilă cu privire la provizioane au fost următoarele:
- au fost analizate obligațiile actuale ale Societății în baza cărora a fost solicitată înregistrarea unui provizion
pentru risc fiscal generat de datorii incerte din punct de vedere al plasării în timp sau al valorii;
- au fost analizate raționamentele profesionale utilizate de conducerea Societății în determinarea rezultatelor
probabile ale evenimentelor și cuantificarea potențialelor obligații;
- au fost solicitate, acolo unde a fost cazul, punctele de vedere ale conducerii cu privire la probabilitatea
soluționării litigiilor în curs precum și cele mai bune estimări ale contravalorii necesare pentru decontarea
obligațiilor ce decurg din aceste litigii;
- au fost analizate scadențele obligațiilor care au stat la baza constituirii provizioanelor și încadrarea acestora pe
termene.
ASPECTE ADMINISTRATIVE:

(a) persoane - cheie de contact din partea clientului


Zoltan Prosszer – Administrator Special
Monica Claudia MATEI – ContabilSef

S-ar putea să vă placă și