Bilanţul contabil

Bilnaţul este, pe scurt, o enumerare a ceea ce deţine firma, minus ceea ce datorează
(…) Bilanţul arată situaţia financiară actuală a unei firme. El poate fi comparat cu o
fotografie a întregii organizaţii, făcută de aproape într-o zi anume, fiind deci corect
numai în momentul respectiv. Acest instantaneu arată tot ce deţine o firmă – activele
sale – şi tot ce datorează – pasivele. Bilanţurile sunt calculate în general anual, o dată
cu contul de profit şi pierderi. Nu uitaţi însă că imaginea oferită poate fi „retuşată”. Dacă,
spre exemplu, bilanţul unui detailist de confecţii este calculat după încheierea sezonului
de vară (când firma are mulţi bani în bancă şi foarte puţine stocuri de marfă nevândută),
cifrele vor fi măgulitoare.
Bilanţul este împărţit pe secţiuni (…) În prima secţiune sunt înscrise activele firmei,
grupate în active fixe (sau pe termen lung) şi active curente (sau pe termen scurt). În
cea de-a doua secţiune sunt enumerate pasivele (fixe şi curente). În a treia secţiune
apar fondurile acţionarilor sau banii investiţi în afacere de proprietarii acesteia.

Toate activele şi pasivele sunt înscrise în bilanţ (…) la costul lor iniţial. Totalul bilanţului
contabil, numit şi active nete totale, se obţine adunând costul tuturor activelor şi
scăzând apoi totalul pasivelor pe termen scurt şi lung. Nu uitaţi că în bilanţ apar în mod
normal doar costurile; în consecinţă el nu este ilustrativ pentru valoarea de piaţă a
firmei. Aceasta este una dintre cele mai frecvente erori în interpretarea bilanţului.

Noţiuni privind bilanţul şi importanţa lui

În scopul formării unei imagini complete, clare şi precise asupra activităţii economice desfăşurate

de întreprindere, apare necesitatea întocmirii bilanţului contabil. Cu ajutorul bilanţului contabil se
realizează principala trăsătură a metodei contabilităţii care este dubla reprezentare a averii. Bilanţul
contabil reflectă în expresie valorică, la un moment dat, echilibrul dintre bunurile economice şi
sursele de finanţare a acestora. Bilanţul se prezintă sub forma unui tabel, format din două părţi:
partea stîngă, denumită activ, care reflectă bunurile economice şi partea dreaptă, denumită pasiv
care reflectă sursele de finanţare a bunurilor economice reflectate în activ.

Condiţia principală a bilanţului contabil este egalitatea activului cu pasivul. Această egalitate se
datorează faptului că în bilanţ este prezentată aceeaşi masă de mijloace, dar privită sub două
aspecte.

De menţionat că în bilanţul contabil elementele de activ şi pasiv sînt prezentate numai în expresie

bănească. Exprimarea elementelor patrimoniale în diferite etaloane nu permite efectuarea de
comparaţii şi calcularea indicatorilor necesari pentru analiză. De aceea, o atenţie deosebită se
acordă metodelor de evaluare aplicate la întreprindere.
O altă caracteristică a bilanţului contabil este prezentarea la o dată anumită. În conformitate cu
legislaţia în vigoare bilanţurile trimestriale se prezintă pînă de la data de 15 pînă la data de 25 ale
lunii următoare, după trimestrul gestionar, iar bilanţul contabil anual se prezintă în perioada de la
25 ianuarie pînă la 31 martie a anului următor, după anul gestionar. Astfel, în bilanţ nu se reflectă
modificările pe parcursul perioadei în componenţa activelor şi pasivelor, ci starea lor în momentul
întocmirii acestuia.

Bilanţul contabil este sursa principală de informaţie pentru utilizatorii interni şi externi ai

întreprinderii. În baza bilanţului contabil se apreciază valoarea şi structura patrimoniului
întreprinderii, gradul de îndatorare a întreprinderii, capacitatea de plată, coeficienţii de lichiditate,
rezultatul financiar şi mulţi alţi indicatori necesari pentru luarea de decizii manageriale. Informaţia din
bilanţul contabil se foloseşte pe larg de către băncile comerciale şi organele fiscale.

În baza caracteristicilor descrise mai sus se poate de formulat următoarea definiţie a bilanţului
contabil:

Bilanţul contabil reprezintă gruparea mijloacelor întreprinderii pe tipuri şi surse de formare a

acestora în expresie bănească la un moment dat.

Tipurile şi funcţiile bilanţului contabil

Există mai multe tipuri de bilanţuri care pot fi clasificate după următoarele criterii:

 după statutul juridic al întreprinderii

 după perioada de întocmire
 după sfera de cuprindere

În funcţie de primul criteriu de clasificare se deosebesc:

 bilanţ contabil iniţial – se întocmeşte la înfiinţarea întreprinderii

 bilanţ contabil curent – se întocmeşte pe parcursul activităţii în termenele stabilite de
legislaţie
 bilanţ contabil final – se întocmeşte la momentul încetării activităţii sau lichidării întreprinderii.

În funcţie de perioada de întocmire deosebim:

 bilanţ contabil anual – se întocmeşte la sfîrşitul anului

 bilanţ contabil trimestrial – se întocmeşte trimestrial.
În dependenţă de sfera de cuprindere cunoaştem:

 bilanţ contabil primar – se întocmeşte la nivel de întreprindere

 bilanţ contabil consolidat – generalizează informaţia despre cîteva întreprinderii (părţi legate)
 bilanţ contabil centralizat – se întocmeşte la nivel de ramură sau la nivelul economiei
naţionale în ansamblu.

Bilanţul contabil îndeplineşte următoarele funcţii:

 Funcţia de generalizare a informaţiilor contabile – se manifestă prin faptul că bilanţul

contabil grupează şi sistematizează informaţiile despre elementele patrimoniale după o
structură bine determinată obligatorie pentru toate întreprinderile.
 Funcţia de informare – se datorează importanţei pe care o are informaţia inclusă în bilanţul
contabil care, prin prelucrarea informaţiei date, se transformă într-un instrument de
gestionare eficientă şi conducere a întreprinderii.
 Funcţia de analiză – este strîns legată de funcţia precedentă şi constă în faptul că în baza
informaţiei din bilanţ se calculează o serie de indicatori care caracterizează situaţia
economico-financiară a întreprinderii.

Funcţiile bilanţului contabil Funcţia de generalizare a informaţiilor contabile •Funcţia de generalizare a

informaţiilor contabile este o manifestare a procedeului generalizării în cadrul metodei contabilităţii şi
este determinată de modul în care bilanţul sistematizează şi grupează informaţiile contabile după o
structură bine determinată, care este unică şi obligatorie pentru toate întreprinderile. Funcţia de
informare •Funcţia de informare este esenţială pentru locul bilanţului în sistemul informaţional contabil
şi pentru demonstrarea rolului important pe care îl ocupă în cadrul acestuia. Ea rezultă din analiza
datelor prezentate în bilanţ care astfel este transformat întrun instrument de gestionare eficientă şi
conducere a întreprinderii. Prin bilanţ se prezintă situaţia elementelor patrimoniale şi rezultatul
perioadei de gestiune. Se cunosc starea bunurilor economice la un moment dat, creanţele, datoriile şi
sursele proprii ale întreprinderii. Funcţia de analiză •Funcţia de analiză este o continuare şi o
desfăşurare a funcţiei de informare. În baza datelor din bilanţul contabil se analizează situaţia
patrimonială şi financiară a întreprinderii, capacitatea de plată a acesteia, starea decontărilor cu
cumpărătorii şi furnizorii ş.a.

Conţinutul şi structura bilanţului

Elementele bilanţului contabil
(posturile), atît cele de activ, cît şi cele de pasiv, se grupează după anumite criterii, formînd o
structură bine determinată a bilanţului.

Astfel, elementele de activ se grupează în funcţie de termenul de utilizare a acestora în active pe

termen lung şi active curente. În pasiv elementele sînt grupate în dependenţă de gradul de
exigibilitate în următoarele capitole: capital propriu, datorii pe termen lung şi datorii pe termen scurt.
După cum s-a menţionat în temele precedente pasivul reprezintă sursele de finanţare a întreprinderii
şi poate fi privit ca datoriile întreprinderii faţă de fondatori, instituţii financiare, furnizori, salariaţi,
buget etc. Gradul de exigibilitate a unei datorii exprimă termenul de scadenţă, adică termenul de
achitare a acestei datorii. De exemplu: capitalul propriu are cel mai mic grad de exigibilitate,
deoarece aporturile fondatorilor se repartizează între aceştea doar la lichidarea întreprinderii. Pe de
altă parte, datoriile faţă de personal privind retribuirea muncii au un grad de exigibilitate înalt,
deoarece salariile se achită, de regulă, lunar.

De menţionat, că activele se grupează în sensul creşterii termenului de utilizare, iar pasivele – în

sensul descreşterii gradului de exigibilitate.

Din cele menţionate mai sus rezultă că bilanţul contabil constă di cinci capitole: două de activ –
active pe termen lung şi active curente; şi trei de pasiv – capital propriu, datorii pe termen lung şi
datorii pe termen scurt.

Capitolele bilanţului contabil se divizează în subcapitole. De exemplu: capitolul datorii pe termen

lung se divizează în următoarele subcapitole: datorii financiare pe termen lung şi datorii pe termen
lung calculate.

Fiecare subcapitol conţine anumite posturi. De exemplu: subcapitolul mijloace băneşti conţine
următoarele posturi: casa, contul current în valută naţională, cont valutar şi alte mijloace băneşti.

Modificările bilanţiere sub influenţa operaţiilor

economice
Patrimoniul întreprinderii sa află într-un continuu proces de mişcare, care este descris de
contabilitate prin prisma operaţiilor economico-financiare. Aceste operaţii produc modificări
continue în volumul şi structura elementelor patrimoniale, influenţând astfel mărimea posturilor
din bilanţ corespunzătoare elementelor respective. Oricât de variate ar fi operaţiile economice
sub aspectul naturii şi conţinutului lor economic, din punct de vedere al tipurilor de modificări pe
care le produc asupra activului şi pasivului, ele se grupează în patru categorii şi anume:
În procesul activităţii economice are loc un flux permanent de mijloace care determină anumite
modificări în structura şi volumul activului şi pasivului bilanţului contabil.

După modul cum influenţează activul şi pasivul bilanţului contabil operaţiile economice se clasifică în
patru tipuri.

Primul tip de modificări are loc în cazul cînd valoarea unui activ creşte, iar valoarea altui activ
scade. De exemplu: din casă a fost eliberat un avans spre decontare. În acest caz are loc majorarea
posturii de activ „Creanţe pe termen scurt ale personalului” şi micşorarea posturii de activ „Casa”.
Dacă să notăm valoarea activului cu „A”, valoarea pasivului cu „P” şi valoarea modificării cu „a”,
atunci, pornind de la egalitatea bilanţieră A = P, operaţiunea economică menţionată anterior poate fi
reprezentată în felul următor:

A+a–a=P
Aceasta înseamnă că nu a avut loc modificarea totalul activului şi pasivului, ci doar modificarea
structurii activului.

Al doilea tip de modificări se produce atunci cînd valoarea unui pasiv creşte, iar valoarea altui
pasiv descreşte. De exemplu: din contul unui credit bancar pe termen scurt a fost achitată datoria
faţă de un furnizor. Această operaţie este analogică primului tip de modificări, numai că ea afectează
pasivul bilanţului. Dacă vom nota valoarea modificării cu „p” şi vom păstra notările anterioare, atunci
egalitatea bilanţieră va fi:

A = P +p –p

Cel de-al treilea tip de modificări are loc atunci cînd se majorează atît posturile de activ cît şi cele
de pasiv. De exemplu: la întreprindere au intrat materiale, plata pentru care încă nu a fost efectuată.
În cazul dat are loc majorarea posturilor „Materiale” şi „Datorii privind facturile comerciale” ale
bilanţului contabil. Dacă e să notăm suma acestei operaţiuni cu „c”, ecuaţia bilanţieră va avea forma:

A+c=P+c

Al patrulea tip de modificări se produce atunci cînd, în urma unei operaţii economice se
micşorează atît activele, cît şi pasivele întreprinderii. De exemplu: din contul curent în valută
naţională se achită datoria faţă de furnizor. În acest caz se diminuează postura de activ „Conturi
curente în valută naţională” şi postura de pasiv „Datorii privind facturile comerciale”. Dacă vom nota
suma acestei operaţiuni cu „d”, atunci egalitatea bilanţieră va avea forma:

A–d=P–d

Din cele expuse rezultă că, indiferent de tipul de operaţiei economice care are loc la întreprindere,
întotdeauna se păstrează echilibrul dintre active şi pasive: A = P.
Clasificarea bilanţului contabil După statul juridic al întreprinderii Bilanţul contabil iniţial se întocmeşte la
înfiinţarea întreprinderii, când fondatorii îşi pun la dispoziţie mijloace materiale şi băneşti în vederea
realizării scopului pentru care a fost creată. Aceste valori sunt enumerate şi precizate în inventarul de
constituire a întreprinderii şi din acesta prin intermediul conturilor în bilanţul iniţial în care sunt grupate
după principiul dublei reprezentări. Bilanţul contabil curent se întocmeşte în cursul activităţii
întreprinderii, la termenele impuse de legislaţia în vigoare. Acesta se întocmeşte pe baza situaţiei din
conturi, a soldurilor conturilor preluate ca posturi de bilanţ. Bilanţul contabil final se întocmeşte în
momentul cesionării activităţii de către întreprindere sau al lichidării ei. După perioada de întocmire
Bilanţul contabil anual se întocmeşte la sfârşitul anului pe baza datelor din conturi şi presupune în mod
obligatoriu verificarea prealabilă a realităţii acestora prin inventariere. Bilanţul contabil intermediar se
întocmeşte şi se prezintă semianual. După sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale Bilanţul
contabil primar se consideră bilanţul contabil întocmit la nivel de întreprindere. Bilanţul contabil
consolidat este întocmit la nivelul grupurilor de întreprinderi. Bilanţul contabil centralizat sunt bilanţurile
întocmite la nivelul ministerelor, departamentelor, economiei naţionale în ansamblu.

IAS 1 STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE CONTABILITATE NR. 1 (IAS 1) -

PREZENTAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE

Bilantul

Diferentierea curent/termen lung

 Întreprinderea trebuie sa prezinte active curente si imobilizate si datorii curente si pe termen lung ca si
clasificari separate în bilant, cu exceptia cazului în care prezentarea acestora în ordinea lichiditatii furnizeaza
informatii mai utile si mai relevante.
 Indiferent de metoda de prezentare adoptata, întreprinderea trebuie sa prezinte valoarea ce se asteapta a fi
recuperata sau achitata dupa mai mult de 12 luni, pentru fiecare element de activ sau datorie care contine sume ce
se asteapta a fi recuperate sau achitate atât înainte cât si dupa 12 luni de la data bilantului.

Activele curente

 Un activ trebuie clasificat ca activ curent atunci când:

 (a)       se asteapta sa fie realizat sau este detinut pentru vânzare sau consum în cursul normal al ciclului
de exploatare al întreprinderii;
(b)      este detinut în principal în scopul comercializarii;
(c)       se asteapta a fi realizat în 12 luni de la data bilantului; sau
(d)      reprezinta numerar sau echivalente de numerar (asa cum sunt definite de IAS 7 Situatia fluxurilor
de trezorerie), cu exceptia cazului în care asupra sa exista restrictii de utilizare în scopul stingerii unei datorii
în termen de cel putin 12 luni dupa data bilantului.

Toate celelalte active trebuie clasificate ca active imobilizate.

Datoriile curente

 O datorie trebuie clasificata ca datorie curenta atunci când:

(a)       se asteapta sa fie decontata în cursul normal al ciclului de exploatare;
(b)      este detinuta în principal în scopul comercializarii;
(c)       este exigibila în termen de 12 luni de la data bilantului; sau
(d)      întreprinderea nu are un drept neconditionat de a amâna decontarea datoriei în urmatoarele 12
luni de la data bilantului.

Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.

Informatii ce trebuie prezentate în bilant

 Bilantul trebuie sa cuprinda linii care sa contina cel putin urmatoarele elemente:

(a)       imobilizari corporale;
(b)      investitii imobiliare;
(c)       active necorporale;
(d)      active financiare;
(e)       investitii financiare contabilizate prin metoda punerii în echivalenta;
(f)        active biologice;
(g)       stocuri;
(h)       creante comerciale si alte creante;
(i)         numerar si echivalente de numerar;
(j)        datorii comerciale si alte datorii;
(k)      provizioane;
(l)         datorii financiare;
(m)     datorii si active legate de impozitul pe profit, asa cum sunt definite în IAS 12 Impozitul pe profit;
(n)       datorii si active legate de impozitul pe profit amânat, asa cum sunt definite de IAS 12;
(o)      interes minoritar, prezentat în capitaluri proprii;
(p)      capital emis si rezerve.
 Bilantul trebuie sa contina linii care sa cuprinda urmatoarele sume:
 (a)       active totale clasificate ca detinute spre vânzare si active incluse în grupuri detinute spre vânzare
în concordanta cu IFRS 5 Active imobilizate detinute spre vânzare si activitati întrerupte; si
(b)      datorii incluse în grupuri detinute spre vânzare în concordanta cu IFRS 5.
 Alte elemente, titluri si subtotaluri trebuie prezentate în bilant atunci când prezentarea lor este relevanta
pentru întelegerea pozitiei financiare a întreprinderii.

Informatii ce trebuie prezentate fie în bilant, fie în note

 O întreprindere trebuie sa prezinte urmatoarele informatii, fie în bilant, fie în note:
(a)       pentru fiecare clasa de capital social:
-                        numarul de actiuni autorizate;
-                        numarul de actiuni emise si varsate integral, si emise si nevarsate integral;
-                        valoarea nominala pe actiune, sau faptul ca actiunile nu au o valoare nominala;
-                        o reconciliere a numarului de actiuni existente la începutul si la sfârsitul anului;
-                        drepturile, preferintele si restrictiile atasate clasei respective, inclusiv restrictiile asupra
distribuirii dividendelor si rambursarii capitalului;
-                        actiunile proprii detinute de întreprindere sau de filiale sau întreprinderi asociate;
-                        actiuni rezervate pentru emisiune în baza contractelor de optiuni si a contractelor de vânzare,
inclusiv termenele si sumele aferente;
(b)      descrierea naturii si a scopului fiecarei rezerve din cadrul capitalurilor proprii.

OMFP 3055/2009 ACTUALIZAT SEPTEMBRIE 2014

Formatul bilanţului şi al contului de profit şi pierdere, în special în ceea ce priveşte forma adoptată
pentru prezentarea acestora, nu poate fi modificat de la un exerciţiu financiar la altul. În cazuri
excepţionale, sunt permise abateri de la acest principiu. Orice astfel de abatere trebuie menţionată în
notele explicative, împreună cu o explicaţie a motivelor care au determinat-o.

Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii şi capital
propriu ale entităţii la sfârşitul exerciţiului financiar, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege. (2)
În bilanţ elementele de activ şi datorii sunt grupate după natură şi lichiditate, respectiv natură şi
exigibilitate.
un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la
care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate. Un activ este recunoscut în
contabilitate şi prezentat în bilanţ atunci când este probabilă realizarea unui beneficiu economic viitor
de către entitate şi activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat(ă) în mod credibil

o datorie reprezintă o obligaţie actuală a entităţii ce decurge din evenimente trecute şi prin decontarea
căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice. O datorie este
Pagina realizata de Contabilul.ro recunoscută în contabilitate şi prezentată în bilanţ atunci când este
probabil că o ieşire de resurse încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unei obligaţii
prezente şi când valoarea la care se va realiza această decontare poate fi evaluată în mod credibil; c)
capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acţionarilor sau asociaţilor în activele unei entităţi
după deducerea tuturor datoriilor sale.

OMFP 1802 DIN 2014

veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub
formă de intrări sau creşteri ale activelor ori reduceri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale
capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor;

b) cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei

contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor ori creşteri ale datoriilor, care se
concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora
către acţionari.

(3) Veniturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când se poate evalua în mod credibil
o creştere a beneficiilor economice viitoare legate de creşterea valorii unui activ sau de scăderea valorii
unei datorii. Recunoaşterea veniturilor se realizează simultan cu recunoaşterea creşterii de active sau
reducerii datoriilor (de exemplu, creşterea netă a activelor, rezultată din vânzarea produselor sau
serviciilor, ori descreşterea datoriilor ca rezultat al anulării unei datorii).

(4) Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când se poate evalua în mod
credibil o diminuare a beneficiilor economice viitoare legate de o diminuare a valorii unui activ sau de o
creştere a valorii unei datorii. Recunoaşterea cheltuielilor are loc simultan cu recunoaşterea creşterii
valorii datoriilor sau reducerii valorii activelor (de exemplu, drepturile salariale angajate sau amortizarea
echipamentelor).

Politici contabile 60. - (1) Politicile contabile reprezintă principiile, bazele, convenţiile, regulile şi
practicile specifice aplicate de o entitate la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare anuale. (2)
Exemple de politici contabile sunt următoarele: alegerea metodei de amortizare a imobilizărilor;
reevaluarea imobilizărilor corporale sau păstrarea costului istoric al acestora; înregistrarea, pe perioada
în care imobilizările corporale sunt trecute în conservare, a unei cheltuieli cu amortizarea sau a unei
cheltuieli corespunzătoare ajustării pentru deprecierea constatată; alegerea metodei de evaluare a
stocurilor; contabilitatea stocurilor prin inventarul permanent sau intermitent etc.

Când vorbim de "dubla înregistrare" trebuie să avem în vedere ca ea nu este doar un principiu
(oarecare) al contabilității, ci, mai mult, o culme a gandirii contabile, raționamentul fundamental pe
baza căruia Luca Paciolo și-a construit modelul matematic, ce a devenit apoi o știință de căpătâi a
economiei -contabilitatea- si care antreneaza deopotrivă: sistemul documentelor, registrele, bilanțul
inițial, conturile și regulile de funcționare a acestora, etc., toate acestea dând caracterul de
infailibilitate al contabilității, în calitatea sa de sistem ideal pentru evidențierea capitalului și a
patrimoniului administrat, privit sub dublul său aspect: de valori economice și de obligații sau
resurse.

La rândul său dubla înregistrare derivă din următoarele raționamente de bază: a) bilanțul, ca
procedeu metodologie, reflectă patrimoniul sub un dublu aspect și anume: al conținutului și structurii
sale material-monetare pe de-o parte, al surselor de proveniență și obligațiilor pe de altă parte; b)
sub o altă fațetă orice operație economică produce inevitabil o dublă modificare În situația
patrimonială a agentului economic, reprezentată prin intermediul bilanțului contabil; c) dacă pentru
fiecare post al bilanțului, în contabilitatea curentă se deschide câte un cont, Înseamnă că orice
operație sau fenomen, atestate prin documente, va afecta neapărat două conturi; d) legătura totală
(și în dublu sens) dintre posturile bilanțului și conturi, precum și mecanismul de funcționare a
acestora sunt astfel concepute încât în mod implacabil orice operație afectează simultan două
conturi și anume debitul unuia și creditul altuia. Sintetizând deci fenomenul metodologic al dublei
înregistrări este important să se rețină următoarele aspecte ce țin de metodă, procedurile și
conexiunile contabile:

 înregistrarea concomitentă a unei operații economice în două conturi și anume în debitul unui
cont și în creditul altui cont poartă numele de "dublă inregistrare", ca cea mai perfectă convenție
contabilă de înscriere ("blocare") în conturi, respectiv de codificare a operațiilor și fenomenelor
economice care traversează gestiunea patrimonială a agentului economic, instituțional, public
etc.
 între cele două conturi care reflectă o anumită operație economică se stabilește o legătură
logică, de reciprocitate care poartă numele de "corespondența conturilor" (iar conturile folosite
se numesc "conturi corespondente").
 reprezentarea practic-curentă a dublei înregistrări se realizează prin intermediul unei "egalități
valorice" perfecte denumită formulă contabilă (sau "articol contabil"), în care elementele de
"translocare" în conturi a fenomenelor se regăsesc așezate grafic, pe macheta Registrului
jurnal :

Contul care = Contul care - Suma unică ce se se debitează se creditează inscrie in fiecare cont