PLAN DE SEMINAR

CATEDRA: DREPT CONSTITUȚIONAL

DATA:
DURATA SEMINARULUI: 3 ore
TEMA SEMINARULUI: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ - rol, organizare, funcţionare, atribuţii
RESURSE:
a. LOGISTICE: tablă, markere.
b. DIDACTICE: decizii/ hotărâri/ avize consultative ale Curţii Constituţionale.
c. BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ ANTERIOR PENTRU PREGĂTIREA
SEMINARULUI DE CĂTRE AUDITORI:
- Constituția României;
- Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale;
- Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor;
- Suportul de dezbateri;
- Benke K. și Costinescu M. S. – Controlul de constituționalitate în România. Excepția
de neconstituționalitate, Ed. Hamangiu, 2020, p.1-105.

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:

 Să cunoască dispozițiile constituționale, ale Legii nr.47/1992 şi ale Legii nr.303/2004

referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale și la structura acesteia;
 Să cunoască dispozițiile constituționale şi ale Legii nr.47/1992 referitoare la atribuțiile
Curţii Constituţionale;
 Să cunoască natura juridică, modul de compunere, rolul şi locul Curţii Constituţionale în
cadrul sistemului constituţional;
 Să cunoască conţinutul conceptelor de control de constituţionalitate şi conflicte juridice
de natură constituţională;
 Să cunoască modalitățile în care poate fi sesizată Curtea Constituţională;
 Să cunoască procedura de judecată în faţa Curţii Constituţionale;
 Să cunoască obiectul şi natura controlului de constituţionalitate aferent atribuţiilor care
vizează acest control;
 Să cunoască efectele deciziei de constatare a neconstituţionalităţii legilor de aprobare a
ordonanţelor, pronunţate în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, asupra
ordonanţei aflate în fondul activ al legislaţiei;

1
  Să cunoască efectele deciziilor prin care sunt soluţionate conflictele juridice de natură
constituţională;
 Să învețe folosirea unui limbaj juridic specific, operând cu concepte de drept
constituțional.

METODE DE FORMARE: dezbatere, studiu de caz, brainstorming; lucru în grup.

METODE DE EVALUARE: aprecieri verbale; feedback pe baza unui exercițiu practic, etc.

DESFĂȘURAREA SEMINARULUI (descrierea activităților/ unitate de timp)

ACTIVITATEA I
Curtea Constituţională
rol, organizare, funcţionare

Durata aproximativă: 40 minute

Materiale folosite:
Decizia nr.827 din 26 mai 2009, Decizia nr.302 din 27 martie 2012 şi Decizia nr.377 din 31
mai 2017.

Descrierea activității:
1. Sub aspectul temei şi a problematicii

1.1. În cadrul acestei teme formatorul va prezenta auditorilor de justiție reglementările

relevante în materie referitoare la natura juridică a Curţii Constituţionale pentru
stabilirea cadrului conceptual al seminarului. În continuare, se vor discuta materialele
didactice distribuite în prealabil. Discuţiile vor consta în prezentarea de către auditorii
de justiţie a aspectelor relevante din deciziile Curţii Constituţionale sub aspectul temei
analizate, respectiv natura juridică a Curţii Constituţionale, caracterul său politico-
jurisdicţional, apartenenţa ei sau nu la vreuna dintre puterile statului, clasificări
sistemice ale controlului de constituţionalitate, competenţa exclusivă a acesteia de a
exercita controlul de constituţionalitate. În cadrul acestei prezentări formatorul va
interveni pentru lămurirea unor aspecte eventual mai puţin dezvoltate, va pune întrebări
cu privire la materia prezentată pentru a se asigura că auditorii de justiţie au înţeles
considerentele de principiu rezultate din cele două decizii, iar la sfârşit va trage
concluziile ce se impun.

Metoda de lucru propusă: expunere/ dezbatere şi brainstorming.

1.2. Vor fi discutate, totodată, aspecte referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii

Constituţionale. În acest sens, se vor aborda aspecte referitoare la compunerea Curţii,
numirea judecătorilor, mandatul și statutul acestora, cvorumul de prezenţă, majoritatea
de vot necesară, modul de organizare a activităţii Curţii Constituţionale, statutul, rolul şi
atribuţiile magistraţilor-asistenţi. În acest sens, formatorul va prezenta cadrul legal
2
 aplicabil, iar auditorii de justiţie trebuie să răspundă şi puncteze într-o manieră exactă şi
sintetică răspunsurile la întrebările/ problemele ridicate de formator.
De asemenea, formatorul va încerca să propună soluții greșite, pe o tonalitate fermă şi
asertivă, spre exemplu, în privinţa modului de reînnoire a Curţii raportat la durata
mandatelor membrilor acesteia, pentru a se asigura de faptul că toţi auditorii de justiţie
sunt atenţi şi că şi-au însuşit în mod corespunzător materia.
La sfârşitul discuţiilor, formatorul va trage concluziile care se impun.

Metoda de lucru propusă: expunere/ dezbatere şi brainstorming.

2. Sub aspect metodologic

Fiecare formator va avea posibilitatea de a alege metodele cele mai potrivite
specificului grupei. Este recomandabilă folosirea unor metode interactive, care să
stimuleze implicarea tuturor auditorilor şi posibilitatea unui feed-back cât mai obiectiv.

Metoda sugerată este controversa creativă.

3. Activitatea de evaluare (aprecieri verbale, feed-back individual sau de grup, exerciții).

Activitatea de evaluare este parte componentă a evaluării continue a auditorilor.
Evaluarea orală va putea fi utilizată pe parcursul întregii activități, în scopul stimulării
activității auditorilor și a corectării unor abordări nepotrivite

ACTIVITATEA II
Atribuţiile Curţii Constituţionale

Durata aproximativă: 2 ore și 20 de minute.

Materiale folosite:
Decizia nr.53 din 28 ianuarie 2005, Decizia nr.95 din 8 februarie 2006, Decizia nr.1222 din
12 noiembrie 2008, Decizia nr.838 din 27 mai 2009, Decizia nr.901 din 17 iunie 2009, Decizia
nr.738 din 19 septembrie 2012, Decizia nr.685 din 7 noiembrie 2018, Decizia nr.26 din 16 ianuarie
2019, Decizia nr.412 din 20 iunie 2019, Deciziile nr.466 şi nr.467 din 29 iulie 2019.

Descrierea activității:
1. Sub aspectul temei şi a problematicii

1.1. Vor fi analizate împreună cu auditorii de justiție dispozițiile legale relevante referitoare
la atribuţiile Curţii Constituţionale. Accentul întregii dezbateri va purta asupra
atribuţiilor care se referă la controlului constituționalității actelor normative şi la
soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională.
Discuțiile trebuie să aibă drept rezultat o prezentare cât mai fidelă a acestor atribuţii şi la
intercondiţionările existente între acestea. Pentru a asigura caracterul interactiv al
seminarului, formatorul va implica în discuţii pe bază de întrebări/ ipoteze de lucru toţi
auditorii de justiţie. De asemenea, formatorul va încerca să propună soluții greșite, pe o

3
 tonalitate fermă şi asertivă, spre exemplu, în privinţa titularilor dreptului de sesizare al
Curţii, pentru a se asigura de faptul că toţi auditorii de justiţie sunt atenţi şi că şi-au
însuşit în mod corespunzător materia.
Se vor analiza dispozițiile legale care au caracter de noutate, dacă este cazul.

În mod concret, formatorul va prezenta cadrul legal aplicabil cu privire la fiecare

atribuţie în parte, cu accent, astfel cum s-a arătat, asupra atribuţiilor Curţii
Constituţionale care vizează constituționalitatea actelor normative şi soluţionarea
conflictelor juridice de natură constituţională.
Pe bază de prezentare, discuţii şi întrebări-răspunsuri, în privinţa aspectelor rezultate din
jurisprudenţa Curţii Constituţionale se vor face precizări cu privire la:
a) titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale (cu privire la controlul a priori
de constituţionalitate se va avea în vedere Decizia nr.42 din 8 iulie 1993, iar cu privire
la atribuţiunea referitoare la soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională
Decizia nr.838 din 27 mai 2009);
b) obiectul controlului de constituţionalitate (cu privire la controlul a priori de
constituţionalitate se vor avea în vedere Decizia nr.95 din 8 februarie 2006, Decizia
nr.412 din 20 iunie 2019, Decizia nr.419 din 18 iulie 2005, Decizia nr.975 din 9 iulie
2010 și Decizia nr.767 din 14 decembrie 2016) sau al conflictului juridic de natură
constituțională (Decizia nr.53 din 28 ianuarie 2005 și Decizia nr.901 din 17 iunie 2009)
c) procedura de judecată a sesizărilor în faţa Curţii Constituţionale (cu privire la
controlul a priori de constituţionalitate se va avea în vedere Decizia nr.872 din 25 iunie
2010);
d) tipologia de hotărâri pronunțate de către Curtea Constituţională (decizii/ hotărâri/
avize consultative, exemplificându-se în mod corespunzător fiecărei atribuțiuni în parte
în conformitate cu cadrul normativ prezentat la începutul seminarului de către
formator).
La finalul seminarului, va fi prezentată de către auditorii de justiţie Decizia nr.738 din
19 septembrie 2012, iar prezentarea, întrebările formatorului şi răspunsurile auditorilor
de justiţie se vor viza strict problema constituţionalizării atribuţiilor Curţii
Constituţionale reglementate pe cale legală.

Metoda de lucru: expunere/dezbatere.

1.2. De asemenea, discuţiile şi analiza vor purta asupra definirii conceptului de conflict
juridic de natură constituţională. Se va pune un accent deosebit pe relaţia dintre
autoritatea judecătorească, pe de o parte, şi autoritatea legislativă şi executivă, pe de altă
parte, se vor purta discuţii cu privire la rolul Consiliului Superior al Magistraturii în
cadrul acestei proceduri şi la obligativitatea hotărârilor judecătoreşti, astfel cum rezultă
din deciziile Curţii Constituţionale pronunţate în cadrul soluţionării unor asemenea
conflicte.
În sensul celor de mai sus, formatorul va prezenta cadrul legal şi jurisprudenţial în care
se va purta discuţia, iar examenul jurisprudenţial pentru fiecare decizie în parte pe
aspectul relevant, indicat, în prealabil, de către formator, o va face auditorul de justiţie
desemnat de acesta. Considerentele de principiu ale deciziilor relevante se referă numai
la obligativitatea respectării deciziilor Curţii Constituționale de către instanţele
judecătoreşti (Decizia nr.1222 din 12 noiembrie 2008), obligaţia instanţelor
judecătoreşti ca prin instrumentele de unificare a jurisprudenţei să nu depăşească sfera

4
 puterii judecătoreşti (Decizia nr.838 din 27 mai 2009), obligaţia autorităţilor publice de
a respecta hotărârile judecătoreşti (Decizia nr.972 din 21 noiembrie 2012, Decizia
nr.460 din 13 noiembrie 2013), nerespectarea hotărârilor judecătorești nu declanşează
ab initio un conflict juridic de natură constituţională (Decizia nr.108 din 5 martie 2014),
încuviinţarea unor măsuri preventive de către Parlament (Decizia nr.261 din 8 aprilie
2015), revocarea procurorilor de rang înalt (Decizia nr.358 din 30 mai 2018),
compunerea completurilor de judecată (Decizia nr.685 din 7 noiembrie 2018) şi
raporturile dintre Ministerul Public și serviciile de informații (Decizia nr.26 din 16
ianuarie 2019). Aşadar, discuţiile, analiza, întrebările formatorului şi răspunsurile
auditorilor de justiţie, precum şi problemele specifice apărute în cursul dezbaterii vor
viza numai aspectele ce fac obiectul seminarului – chiar dacă deciziile Curţii
Constituţionale indicate – prin natura lor – abordează o gamă mai vastă de problematici.
Practic, analiza fiecărei decizii reprezintă un studiu de caz care punctează una sau mai
multe probleme relevante pentru obiectul seminarului.
Dacă formatorul apreciază, în funcţie de interesul manifestat de auditorii de justiţie cu
privire la una dintre deciziile analizate, se vor putea crea câte două grupuri de lucru care
să dezbată cu argumente pro şi contra deciziile Curţii, urmând ca la sfârșitul
seminarului formatorul să tragă concluziile ce se impun.

Metoda de lucru: expunere/dezbatere; studiu de caz, brainstorming, lucru în grup.

1.3. Formatorul va prezenta pe scurt auditorilor de justiție cadrul normativ relevant cu privire
la efectele deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate în cadrul atribuţiilor prevăzute la
art.146 lit.a) şi e) din Constituţie. Pentru punctarea şi sublinierea aspectelor generale şi
particulare rezultate din prezentarea formatorului, precum şi pentru a se răspunde la
ipotezele de lucru trasate de acesta în cadrul prezentării sale, se va face apel la materialul
jurisprudenţial aferent temei analizate; în acest sens, formatorul va da cuvântul
auditorilor de justiţie pentru a exemplifica – şi a le dezbate prin asalt de idei, acolo unde
este cazul - prin deciziile Curţii, după cum urmează: pentru controlul a priori de
constituţionalitate se vor puncta aspectele relevante – sub aspectul temei analizate –
reţinute de Curte referitor la efectele deciziei de constatare a neconstituţionalităţii unei
legi de aprobare a ordonanţei asupra ordonanţei în vigoare (Decizia nr.1039 din 9 iulie
2009, Decizia nr.1640 din 10 decembrie 2009), obligaţiile corelative ale legiuitorului în
situaţia dată (Decizia nr.761 din 17 decembrie 2014), obligațiile legiuitorului în ipoteza
existenței unor decizii de constatare a neconstituționalității (Deciziile nr.466 şi nr.467
din 29 iulie 2019) sau posibilele efecte asupra dreptului pozitiv în cazul constatării
neconstituţionalităţii unei legi în cadrul acestui tip de control – mai exact situaţia în care
Curtea este sesizată cu o lege nepromulgată, dar până la judecarea sesizării lege este
promulgată (Decizia nr.975 din 7 iulie 2010 sau Decizia nr.767 din 14 decembrie 2016);
iar în privinţa efectelor deciziilor pronunţate în soluţionarea conflictelor juridice de
natură constituţională, se vor puncta efectele produse asupra hotărârilor judecătoreşti
privite ut singuli (Decizia nr.1222 din 12 noiembrie 2008), asupra practicii judiciare
(Decizia nr.838 din 27 mai 2009), asupra activităţii legiuitorului vis-a-vis de autoritatea
de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti (Decizia nr.972 din 21 noiembrie 2012 sau
Decizia nr.460 din 13 noiembrie 2013) sau asupra modului de constituire a completurilor
de judecată (Decizia nr.685 din 7 noiembrie 2018). Totodată, se vor analiza efectele
deciziei cu privire la încuviințarea de către Parlament a măsurilor preventive solicitate
(Decizia nr.261 din 8 aprilie 2015), la cariera procurorilor (Decizia nr.358 din 30 mai

5
 2018) sau la competența Ministerului Public de a încheia protocoale de colaborare cu
serviciile de informații (Decizia nr.26 din 16 ianuarie 2019). Se vor avea în vedere și
deciziile relevante ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

Metoda de lucru propusă: expunere/ dezbatere şi brainstorming.

1.4. Vor fi abordate, într-un mod sintetic, aspecte referitoare la efectele actelor Curţii
Constituţionale pronunţate în cadrul celorlalte atribuții ale sale. În acest sens, formatorul
va prezenta cadrul normativ şi, eventual, va exemplifica cele expuse prin deciziile/
hotărârile/ avizele consultative pronunţate de Curte, răspunzând întrebărilor auditorilor
de justiţie.
Metoda de lucru propusă: expunere/ dezbatere.

2. Sub aspect metodologic

Fiecare formator va avea posibilitatea de a alege metodele cele mai potrivite specificului
grupei. Este recomandabilă folosirea unor metode interactive, care să stimuleze
implicarea tuturor auditorilor şi posibilitatea unui feed-back cât mai obiectiv.Metoda
sugerată este controversa creativă.

3. Activitatea de evaluare (aprecieri verbale, feed-back individual sau de grup, exerciții).

Activitatea de evaluare este parte componentă a evaluării continue a auditorilor.
Evaluarea orală va putea fi utilizată pe parcursul întregii activități, în scopul stimulării
activității auditorilor și a corectării unor abordări nepotrivite.

Suport de dezbateri in extenso cu privire la

Activitatea I și Activitatea II

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
- rol, organizare, funcţionare, atribuţii -

1. ROLUL CURȚII CONSTITUȚIONALE

Titlul V (art.142-147) din Constituţia României intitulat Curtea Constituţională reprezintă

sediul materiei, cuprinzând dispoziţii referitoare la rolul Curţii, compunerea sa, durata mandatului
judecătorilor acesteia, modalităţi de desemnare a judecătorilor şi a preşedintelui, condiţiile pentru
ocuparea funcţiei de judecător, incompatibilităţile, independenţa şi inamovibilitatea, competenţa şi
efectele deciziilor Curţii. În baza art.142 alin.(5) din Constituţie, Parlamentul a adoptat Legea
nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale1.
1
Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările aduse
prin Legea nr.138/1997, a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.187 din 7 august 1997, după
modificarea şi completarea adusă prin Legea nr.232/2004, a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.643 din 16 iulie 2004, iar, după modificările şi completările operate prin Legea nr.177/2010, a fost republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.807 din 3 decembrie 2010.
6
 Art.142 alin.(1) din Constituţie defineşte rolul Curţii Constituţionale, stabilind că aceasta este
garantul supremaţiei Constituţiei.
Curtea Constituţională este o autoritate publică politico-jurisdicţională care se situează în
afara sferei puterii legislative, executive sau judecătoreşti, rolul său fiind acela de a asigura
supremaţia Constituţiei, ca Lege fundamentală a statului.
Curtea Constituţională se supune numai Constituţiei şi legii ei organice de organizare şi
funcţionare nr.47/1992, competenţa sa fiind stabilită de art.146 din Legea fundamentală şi de Legea
nr.47/19922. În calitatea sa de unică autoritate de jurisdicţie constituţională, independentă, Curtea
este singura în drept să hotărască, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, asupra competenţei sale, care
nu poate fi contestată de nicio altă autoritate publică3.

2. ORGANIZAREA CURȚII CONSTITUȚIONALE ȘI STATUTUL JUDECĂTORILOR

Compunerea Curţii Constituţionale este prevăzută de art.142 alin.(2) din Constituţie şi art.7
alin.(1) din Legea nr.47/1992. Conform acestor prevederi, Curtea se compune din 9 judecători.
Numărul de nouă judecători pare a fi considerat optim pentru un organism colegial funcţional, în
condiţii de eficacitate şi necesară celeritate, impuse de responsabilităţile şi de specificul justiţiei
constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.142 şi art.143, judecătorii Curţii
Constituţionale sunt numiţi de Camera Deputaţilor, de Senat şi de Preşedintele României, dintre
persoanele care îndeplinesc condiţiile privind pregătirea juridică superioară, cel puţin 18 ani
vechime în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior şi înalta competenţă
profesională.
Numirea judecătorilor la Curtea Constituţională se face prin hotărâre a Camerei Deputaţilor
sau a Senatului, respectiv prin decret al Preşedintelui României.
Potrivit dispozițiilor art.63 alin.(1) din Legea nr.47/1992, judecătorii constituționali au
obligaţia de a depune, în faţa Preşedintelui României şi a preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, jurământul prin care se angajează să respecte şi să apere Constituţia, de a-şi îndeplini
cu bună credinţă şi fără părtinire obligaţiile de judecător al Curţii Constituţionale. Mandatul de
judecător începe la data depunerii jurământului.
Durata mandatului judecătorilor Curţii Constituţionale este de 9 ani [art.142 alin.(2) din
Constituţie]. Aşa cum prevăd dispoziţiile art.142 alin.(5) din Constituţie, Curtea Constituţională se
înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, periodic, din 3 în 3 ani. În conformitate cu dispoziţiile
art.142 alin.(2) din Constituţie, mandatul judecătorilor Curţii Constituţionale nu poate fi prelungit
sau reînnoit. Potrivit art.7 alin.(1) şi (2) din Legea nr.47/1992, judecătorii Curții Constituționale
aleg președintele instanței pentru un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit.
Constituţia consacră independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor Curţii Constituţionale şi
prevede că funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu
excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. De asemenea, conform art.40 alin.(3) din
Constituţie, judecătorii Curţii Constituţionale nu pot face parte din partide politice.
În conformitate cu art.64 din Legea nr.47/1992, judecătorii Curţii Constituţionale sunt
obligaţi, printre altele, să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor, să nu ia poziţie publică sau să
dea consultaţii în probleme de competenţa Curţii, să se abţină de la orice activitate sau manifestare
contrare independenţei şi demnităţii funcţiei lor.
2
Decizia nr.302 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.361 din 29 mai 2012.
3
Decizia nr.713 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.345 din 19 aprilie
2018, par.17.
7
 În afara cazului în care mandatul judecătorului încetează prin ajungerea la termen, el mai
poate înceta prin demisie, ca şi din alte cauze excepţionale prevăzute de art.66 alin.(3) și art.67 din
Legea nr.47/19924.
În cadrul Curţii Constituţionale, funcţionează corpul magistraţilor-asistenţi.

3. FUNCŢIONAREA CURȚII CONSTITUȚIONALE

Cu privire la funcţionarea instanței constituţionale, art.52-60 din Legea nr.47/1992

reglementează regulile procedurale specifice activității Curții.
Cvorumul necesar întrunirii legale a plenului, potrivit prevederilor art.51 alin.(1) din lege, este
de două treimi din numărul judecătorilor.
Şedinţele sunt prezidate de preşedintele Curţii Constituţionale și la ele participă în mod
obligatoriu magistrații-asistenți repartizați în cauzele aflate pe rolul Curții, iar în cazurile prevăzute
de lege, reprezentantul Ministerului Public, părțile din dosare, precum și alte persoane sau autorităţi,
înştiinţate în acest scop.
Deliberarea se face în secret şi la ea vor fi prezenţi numai judecătorii care au participat la
dezbateri. Magistratul-asistent care a pregătit dezbaterile şi a participat la ele poate fi consultat.
Rezultatul deliberării se înscrie într-o minută, care se semnează de judecătorii care au
participat la şedinţă şi de magistratul-asistent.
Deciziile, hotărârile şi avizele se certifică de către preşedintele Curţii Constituţionale şi de
magistratul-asistent care a participat la dezbateri și se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.

4. ACTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

Potrivit art.11 alin.(1) din Legea nr.47/1992, Curtea Constituţională pronunţă decizii, hotărâri
şi emite avize, în funcție de atribuția pe care o exercită.
Potrivit art.11 alin.(2) și (3) din aceeași lege, deciziile, hotărârile şi avizele Curţii
Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile şi hotărârile Curţii
Constituţionale se pronunţă în numele legii, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
De reţinut faptul că actele Curţii Constituţionale fac parte din ordinea juridică normativă 5.
Având în vedere caracterul lor jurisdicţional, acestea nu sunt susceptibile de a intra în vigoare, ci de
a produce efecte juridice, în temeiul Constituţiei şi al legii6.

5. ATRIBUŢIILE CURŢII CONSTITUŢIONALE A ROMÂNIEI

Sediul materiei îl constituie art.146 din Constituţie, care prevede un număr de 11 texte [lit.a–
k)] cuprinzând atribuţiile de rang constituțional ale instanței. La aceste atribuţii se adaugă cele de

4
Aceste alte cauze sunt: decesul, punerea sub interdicţie, imposibilitatea din motive de boală a exercitării funcţiei de
judecător mai mult de 6 luni, condamnare penală, pierderea drepturilor electorale, renunţarea la cetăţenia română,
apartenenţa la un partid politic.
5
Decizia nr.650 din 25 octombrie 2018, par.451.
6
A se vedea Decizia nr.738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.690 din
8 octombrie 2012.
8
natură legală, stabilite în temeiul art.146 lit.l) din Constituție, care prevede posibilitatea legiuitorului
să adauge noi competențe prin intermediul legii organice a Curții Constituționale.

5.1. Atribuţia Curţii de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea

acestora [art.146 lit.a) teza I]

Acest control de constituţionalitate este unul a priori, direct și abstract, exercitat la sesizarea
unor subiecte calificate. Declanşarea controlului de constituţionalitate se realizează numai ca
urmare a manifestării exprese de voință a unor subiecți de drept strict determinați de Constituție,
controlul fiind astfel condiționat de formularea unei sesizări de învestire a Curții, care este obligată
să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

5.1.1. Titularii dreptului de sesizare al Curţii Constituţionale

Titularii dreptului de sesizare al Curţii Constituţionale sunt: Preşedintele României, unul din
preşedinţii celor două Camere, Guvernul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Avocatul Poporului, un
număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de 25 de senatori.

5.1.2. Termenele de sesizare

Cu privire la cadrul legal al termenelor în care poate fi sesizată Curtea, se observă că, în
temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituţie, instanţa constituţională se pronunţă asupra
constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora. Potrivit art.77 alin.(1) teza a doua din
Constituţie, „promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire”, iar, în
ipotezele în care Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea
constituţionalităţii ei, potrivit alin.(3) al art.77, ”promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la
primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin
care i s-a confirmat constituţionalitatea”.
Așadar, pentru a evita o „promulgare precipitată”7, art.15 din Legea nr.47/1992 instituie
termene de protecție pentru titularii dreptului de sesizare a instanţei constituţionale8.
În accepţiunea Deciziei nr.67 din 21 februarie 2018, paragraful 70, o obiecţie de
neconstituţionalitate (i) va fi întotdeauna admisibilă dacă se realizează în interiorul termenelor
legale de 5 zile, respectiv 2 zile, prevăzute de art.15 alin.(2) din Legea nr.47/1992, (ii) va fi
admisibilă după depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr.47/1992, în interiorul termenelor
de promulgare de 20 de zile, respectiv 10 zile, prevăzute de art.77 alin.(1) şi (3) din Constituţie, însă
condiţionat de nepromulgarea legii, (iii) va fi admisibilă în ipoteza întreruperii termenului de
promulgare, ca urmare a formulării în prealabil a unei alte sesizări de neconstituţionalitate, doar
dacă s-a realizat în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, respectiv de 10 zile, pe care
titularul sesizării l-ar fi avut la dispoziţie ipotetic, dacă nu ar fi intervenit cazul de întrerupere a
procedurii promulgării. Dimpotrivă, dacă nu sunt întrunite condiţiile cu privire la termenele stabilite
de lege şi de Constituţie, sesizarea Curţii va fi respinsă ca inadmisibilă.
În mod excepțional, chiar şi o lege în vigoare poate fi supusă controlului de constituționalitate
declanșat în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituție, cu condiţia ca sesizarea de
neconstituţionalitate să fi fost introdusă în termenele prevăzute de lege și Constituție [Decizia
nr.975 din 7 iulie 20109 şi Decizia nr.767 din 14 decembrie 201610].

7
I. Deleanu - Instituţii şi proceduri constituţionale, Ed.Servo-Sat, Arad, 2003, p.687.
8
I. Muraru şi M. Constantinescu - Curtea Constituţională a României, Editura Albatros, Bucureşti, 1997, p.137.
9
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.568 din 11 august 2010
9
5.1.3. Obiectul controlului a priori de constituţionalitate
 Legea – act adoptat de Parlament
Având în vedere că textul constituţional al art.146 lit.a) teza întâi nu distinge, obiect al
controlului a priori de constituţionalitate pot fi atât legile ordinare, cât şi cele organice, cu condiţia
ca ele să nu fi fost încă promulgate.
 Legea aflată în vigoare
De asemenea, în cadrul acestui tip de control, Curtea nu poate soluţiona problema
constituţionalităţii unei legi în vigoare.
 Legea adoptată după parcurgerea procedurii de reexaminare - art.77 alin.(2) și
art.147 alin.(2) din Constituţie
În accepţiunea Deciziei nr.334 din 10 mai 201811, par.31-33, în ipoteza în care legea a fost
adoptată după parcurgerea procedurii de reexaminare iniţiate în temeiul art.77 alin.(2) sau a art.147
alin.(2) din Constituţie, obiecţia de neconstituţionalitate poate viza numai diferenţele dintre forma
legii existentă anterior reexaminării şi cea rezultată în urma acestui proces.
 Legea de aprobare a unei ordonanțe a Guvernului
Controlul a priori de constituţionalitate exercitat asupra legilor de aprobare a ordonanţelor
vizează nu numai aspectele de neconstituţionalitate extrinsecă sau intrinsecă a legii 12, ci se poate
contesta și, implicit, instanța constituțională poate efectua controlul atât asupra aspectelor de
constituționalitate extrinsecă13, cât şi a celor de constituționalitate intrinsecă 14 privind ordonanţa,
întrucât „ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile
art.115 alin.(7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca
efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din
raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de
identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern”15.

5.1.4. Motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate

Conform art.10 alin.(2) din Legea nr.47/1992, „sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi
motivate”. Legea poate fi criticată atât din perspectiva unor motive de neconstituţionalitate
extrinsecă (care vizează aspectele procedurale de adoptare a actului normativ, respectiv încălcarea
prevederilor constituționale referitoare la competența de legiferare, regulile de procedură legislativă,
de delegare legislativă etc.), cât și pentru motive de neconstituţionalitate intrinsecă (care vizează
aspectele materiale ale conținutului normativ al textului criticat prin raportare la prevederile
constituționale referitoare la drepturi și libertăți fundamentale).

10
Decizia nr.767 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.131 din 21 februarie
2017, par.25-27.
11
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.455 din 31 mai 2018.
12
Decizia nr.412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.570 din 11 iulie 2019,
par.45.
13
A se vedea, în acest sens, Decizia nr.1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr.214 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.435 din 3 iunie 2019.
14
Decizia nr.1039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.582 din 21 august 2009.
15
Decizia nr.95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.177 din 23 februarie
2006.
10
 Cu privire la modul în care legiuitorul își respectă obligația constituțională de a pune în acord
legislația cu deciziile Curții Constituționale, trebuie menționată Decizia nr.419 din 18 iulie 200516,
pronunţată în controlul a priori de constituţionalitate, prin care s-a constatat că Parlamentul a pus de
acord textele de lege care fuseseră constatate anterior neconstituţionale prin Decizia nr.375 din 6
iulie 200517. În schimb, prin Decizia nr.581 din 20 iulie 201618, Curtea a constatat că Parlamentul nu
a pus de acord legea constatată anterior ca fiind neconstituţională în cadrul controlului a priori de
constituţionalitate prin Decizia nr.22 din 20 ianuarie 2016 19. Aceste decizii demonstrează faptul că,
în aplicarea art.147 din Constituţie, Curtea controlează conformitatea legii cu Constituția prin
raportare la o decizie anterioară a sa, şi nu raportat direct la un text constituţional.

5.1.5. Procedura de soluționare a obiecției de neconstituționalitate

Dispoziţiile art.46 alin.(1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii
Constituţionale prevăd că, după primirea actului de sesizare, preşedintele Curţii prin rezoluţie
desemnează judecătorul-raportor şi magistratul-asistent, stabilind şi termenul de judecată.
Dispoziţiile art.17 alin.(1) din Legea nr.47/1992 prevăd posibilitatea ca preşedinţii celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului să comunice Curţii Constituţionale, în
scris, punctele lor de vedere referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate până la data dezbaterilor.
Magistratul-asistent întocmeşte proiectul de raport asupra cauzei în care se va referi la
punctele de vedere şi informaţiile cerute şi obţinute, la soluţiile din doctrina şi jurisprudenţa română
şi străină, precum şi la orice alte elemente necesare dezbaterii. Pe baza proiectului de raport,
judecătorul-raportor întocmeşte raportul, care va fi depus în termen de 90 de zile de la data
înregistrării sesizării, acest termen fiind unul de recomandare.
Dezbaterea are loc, potrivit art.18 alin.(1) din Legea nr.47/1992, pe baza sesizării, a
documentelor şi a punctelor de vedere primite. Aceeași normă prevede că dezbaterea poartă „atât
asupra prevederilor menţionate în sesizare, cât şi asupra celor de care, în mod necesar şi evident,
nu pot fi disociate”, ceea ce înseamnă că jurisdicţia constituţională se va pronunţa atât asupra
obiectului sesizării, cât şi asupra textelor legale de care acesta nu poate fi separat. Prin urmare, în
cazul controlului a priori, chiar dacă nu se constată neconstituţionalitatea textului criticat, Curtea
poate extinde din oficiu obiectul controlului de constituţionalitate şi asupra altor texte legale, însă
constatarea de către Curte a legăturii necesare şi evidente între norma legală cu care a fost sesizată
şi cea la care extinde obiectul controlului este o condiţie sine qua non pentru extinderea controlului
din oficiu.
În exercitarea acestei atribuţii, Curtea Constituţională pronunţă, în conformitate cu prevederile
art.11 alin.(1) A. lit.a), o decizie. Aceasta se ia cu votul majorităţii judecătorilor Curţii [art.18 alin.
(2) şi art.51 alin.(1) din Legea nr.47/1992]. Rezultatul deliberării se înscrie într-o minută 20 şi, în
conformitate cu art.60 alin.(1) din Legea nr.47/1992, decizia se redactează de către magistratul-
asistent care a luat parte la dezbateri sub îndrumarea judecătorului-raportor în termen de cel mult 30
de zile de la pronunţare. Decizia se certifică de preşedintele Curţii şi de magistratul-asistent care a
participat la dezbateri.

16
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.653 din 22 iulie 2005.
17
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.591 din 8 iulie 2005.
18
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.737 din 22 septembrie 2016.
19
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.160 din 2 martie 2016.
20
Art.57 şi art.58 alin.(3) şi (4) din Legea nr.47/1992 prevăd şi posibilitatea amânării pronunţării care nu va depăşi,
de regulă, 30 de zile.
11
 În conformitate cu prevederile art.11 alin.(2) din Legea nr.47/1992, deciziile Curţii
Constituţionale se pronunţă în numele legii şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I
[art.11 alin.(2) din Legea nr.47/1992 şi art.147 alin.(4) din Constituţie].

5.1.6. Efectele deciziei pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului a

priori
În acord cu prevederile art.147 alin.(4) din Constituţie, decizia Curţii Constituţionale emisă în
cadrul atribuţiei prevăzute la art.146 lit.a) teza întâi din Constituţie produce efecte general
obligatorii şi numai pentru viitor. Întrucât decizia este pronunţată înainte de intrarea în vigoare a
legii, opozabilitatea erga omnes intervine faţă de acele subiecte de drept care sunt implicate în
procedura de control a priori, în cea a reexaminării şi cea a promulgării, cu alte cuvinte decizia este
opozabilă tuturor subiectelor care au un interes în această etapă a procedurii legislative.
În cadrul procedurii de reexaminare a legii, conformarea cu obligaţia prevăzută de art.147
alin.(2) din Constituţie implică o intervenţie legislativă permanent limitată la considerentele şi
dispozitivul deciziei Curţii Constituţionale. Astfel, obiect al reexaminării reprezintă „numai
dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale, pentru a le pune de acord cu prezenta decizie, şi, în
măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziţii ale legii ca operaţiune de tehnică
legislativă”21. Apoi, în ceea ce privește libertatea Parlamentului de a decide dacă modifică legea
strict în sensul celor statuate de Curte sau dacă abandonează intervenţia legislativă, aceasta este
plenară în virtutea dispozițiilor art.61 alin.(1) din Constituție. Totuși, de la această regulă, Curtea a
stabilit o excepție, statuând că libertatea de decizie a Parlamentului „este restrânsă atunci când se
interpune o decizie a Curţii Constituţionale pronunţată în cadrul controlului a posteriori prin care
norma în vigoare, care face obiectul intervenţiei legislative, a fost declarată neconstituţională. Într-o
atare ipoteză, Parlamentul este obligat ca, odată declanşată procedura de modificare a legii în
vederea punerii sale de acord cu Constituţia, să adopte normele care transpun actul jurisdicţional al
Curţii, eliminând viciile de neconstituţionalitate constatate. Această obligaţie izvorăşte direct din
textul constituţional al art.147 şi impune Parlamentului un rol activ în procesul de
constituţionalizare a normelor legale, în acord cu deciziile instanţei constituţionale.”. Așadar, „odată
declanşată procedura de modificare a legii în scopul punerii sale de acord cu o decizie a Curţii
Constituţionale pronunţată în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, intervenţia
ulterioară a legiuitorului nu poate fi abandonată, acesta fiind obligat să adopte normele care
transpun actul jurisdicţional al Curţii”.
În jurisprudenţa sa, Curtea a mai stabilit că, în condiţiile în care legea criticată a fost
constatată ca fiind neconstituţională în ansamblul său, procedura parlamentară cu privire la aceasta
încetează în mod definitiv.
În schimb, cu privire la legile care au ca obiect transpunerea în legislație a deciziilor Curții
Constituționale, în jurisprudenţa sa22, Curtea a subliniat că, sub aspectul efectelor pe care le produce
decizia de constatare a neconstituţionalităţii unei legi, în ansamblul ei, diferenţa specifică dintre
legea de transpunere a deciziilor instanţei constituţionale, declarată neconstituţională în ansamblul
ei, şi celelalte tipuri de legi, declarate neconstituţionale, în ansamblul lor, este dată de reglementarea
expresă din art.147 din Constituţie, care instituie în sarcina Parlamentului obligaţia de a asigura
constituţionalizarea normelor legale, în acord cu deciziile instanţei constituţionale. Astfel, potrivit
dispoziţiilor art.147 alin.(2) şi (4) din Constituţie, Parlamentului îi revine în continuare obligaţia să
reexamineze legea supusă controlului.

21
Deciziile nr.872 şi 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie
2010.
22
Deciziile nr.466 şi nr.467 din 29 iulie 2019, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.862 din 25
octombrie 2019, repectiv nr.765 din 20 septembrie 2019.
12
 De asemenea, nici în cazul deciziilor Curţii Constituţionale, pronunţate în cadrul controlului
de constituţionalitate a priori, prin care se constată neconstituţionalitatea în ansamblu a unei legi de
aprobare a unei ordonanţe de urgenţă, constatarea încetării de drept a procesului legislativ nu
presupune inițierea unui nou proces legislativ de către Guvern, prin înregistrarea din nou a
proiectului de lege de aprobare a ordonanţei de urgenţă la Biroul permanent al Camerei competente.
În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a fost adusă în discuţie problema interferenţei între
controlul a priori şi cel a posteriori de constituţionalitate în situația în care, în cadrul controlului a
priori, s-a constatat neconstituţionalitatea, prin dispozitivul deciziei, (i) a legii de aprobare a unei
ordonanţe23, (ii) a legii de aprobare a ordonanței și a ordonanţei 24 sau (iii) doar a unor dispoziții din
actul delegat25. Dacă în ultimele două ipoteze, efectele deciziei pronunțate de Curte sunt clare,
dispozitivul stabilind cu rigoare actele normative/dispozițiile din actele normative constatate ca
fiind neconstituționale, s-a pus problema efectelor pe care le produce o atare decizie cu privire la
ordonanţa simplă sau ordonanţa de urgenţă în ipoteza în care Curtea a constatat
neconstituţionalitatea doar legii de aprobare a acesteia. Prin Decizia nr.1039 din 9 iulie 2009 a
statuat că „declararea ca neconstituţională a unei legi de aprobare a unei ordonanţe a Guvernului
include şi ordonanţa la care se referă, aceasta încetând să mai producă efecte juridice, în condiţiile
prevăzute de dispoziţiile art.147 alin.(1) din Constituţie”26.

5.2. Atribuţia Curţii de a se pronunţa, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a

Constituţiei [art.146 lit.a) teza a II-a]

Legea nr.47/1992 stabileşte că, pentru realizarea acestei atribuţii pe care Curtea
Constituţională o exercită din oficiu, iniţiatorul revizuirii are obligaţia de a depune proiectul sau
propunerea legislativă, împreună cu avizul Consiliului Legislativ, la Curtea Constituţională înainte
de sesizarea Parlamentului. Curtea dispune de un termen ce cel mult 10 zile pentru a se pronunţa, în
plen, cu votul a cel puţin două treimi din membrii săi. Ulterior, proiectul sau propunerea legislativă
poate fi prezentat/ă Parlamentului numai însoţit/ă de decizia obligatorie a Curţii Constituţionale.
Curtea Constituţională se pronunţă asupra sesizării formulate printr-o decizie cu votul a două
treimi din numărul judecătorilor Curţii. Este de observat că atunci când nu se întruneşte majoritatea
de vot cerută prin lege, se consideră că propunerea legislativă/proiectul de lege de revizuire a
Constituţiei se încadrează în limitele revizuirii Constituţiei.
Analizând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se constată că acestea conţin un dispozitiv
complex, ce reuneşte, de principiu, patru aspecte, şi anume:
 constatarea îndeplinirii/neîndeplinirii condiţiilor ce privesc constituţionalitatea extrinsecă;

 constatarea constituționalității/neconstituţionalităţii intrinseci a unor prevederi;

 recomandări făcute Parlamentului cu referire la conţinutul iniţiativei de revizuire.

23
De exemplu, Decizia nr.1039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.582 din 21
august 2009.
24
De exemplu, Decizia nr.255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.511 din 16
iunie 2005.
25
De exemplu, Decizia nr.95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.177 din 23
februarie 2006.
26
În speţă, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii dintr-o lege de aprobare a
ordonanţei de urgenţă, texte care se regăseau, material, în corpul ordonanţei de urgenţă. În acest caz, decizia Curţii
Constituţionale ar fi fost lipsită de eficacitate şi de caracterul său general obligatoriu dacă producea efecte exclusiv
numai cu privire la legea de aprobare, ceea ce echivala cu aplicarea în continuare a textelor neconstituţionale din
ordonanţa de urgenţă în vigoare.
13
 Decizia pronunțată de Curte cu privire la inițiativa de revizuire a Constituției este, potrivit
art.147 alin.(4) din Constituție, general obligatorie atât sub aspectele de constituționalitate
extrinsecă, cât și sub aspectele de constituționalitate intrinsecă.

5.3. Atribuţia Curţii de a se pronunţa asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri
internaţionale [art.146 lit.b)]

Controlul de constituţionalitate instituit prin prevederile art.146 lit.b) din Constituţie este unul
abstract, direct, a priori, ce presupune compararea normelor convenţionale internaţionale cu cele ale
Legii fundamentale, independent de aplicarea în concret a tratatului sau acordului internațional la
care România urmează să devină parte.
Titularii dreptului de sesizare sunt: unul din preşedinţii celor două Camere, cel puţin 50 de
deputaţi sau cel puţin 25 de senatori.
Curtea Constituţională se pronunţă asupra sesizării formulate printr-o decizie, adoptată cu
votul majorităţii judecătorilor Curţii.
Decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea tratatului sau
acordului internaţional supus controlului împiedică ratificarea acestuia, potrivit art.147 alin.(3) teza
a doua din Constituţie: „Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu
poate fi ratificat”.

5.4. Atribuţia Curţii de a se pronunţa asupra constituţionalităţii regulamentelor

Parlamentului [art.146 lit.c)]

Este un control abstract, direct, exercitat asupra unui act normativ deja intrat în vigoare (a
posteriori). Titularii dreptului de sesizare sunt: unul din preşedinţii celor două Camere, un grup
parlamentar, un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.
În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că obiectul controlului poate viza și
hotărârile de modificare sau de completare a regulamentelor Camerelor Parlamentului 27, precum şi e
Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Curtea Constituţională se pronunţă asupra sesizării formulate printr-o decizie, adoptată cu
votul majorităţii judecătorilor Curţii.
În ceea ce priveşte efectele deciziilor prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unor
prevederi ale regulamentelor Camerelor Parlamentului sunt aplicabile dispoziţiile art.147 alin.(1)
din Constituţie. Aplicarea prevederilor constatate a fi neconstituţionale se suspendă pe o perioadă de
45 de zile, de la publicarea deciziei, după care, dacă Parlamentul ori Camera respectivă nu a pus de
acord acele prevederi cu dispoziţiile Constituţiei, efectele juridice ale acestora încetează de drept.

5.5. Atribuţia de a soluţiona conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile

publice [art.146 lit.e)]

Titularii dreptului de sesizare sunt: Preşedintele României, unul din preşedinţii celor două
Camere, primul-ministru şi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii. Este de remarcat că
sesizarea Curţii pentru a soluţiona conflictul se poate face de către autorităţile publice plasate la
„vârful” celor trei puteri ale statului chiar dacă acestea nu sunt implicate în conflict.
27
A se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr.137 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.404 din 11 mai 2018.
14
 Subiectele de drept prevăzute de art.146 lit.e) din Constituţie sunt în drept să formuleze cereri
cu privire la soluţionarea unor conflicte juridice de natură constituţională, deşi nu sunt părţi în
aceste conflict, deci nu justifică un interes propriu28.
Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, autorităţile publice care ar putea fi
părți într-un conflict juridic de natură constituţională sunt numai cele cuprinse în titlul III din
Constituţie.
Textul constituţional precizează că doar conflictele juridice (per a contrario nu şi cele
exclusiv politice) pot face obiectul unui astfel de control, „ceea ce înseamnă că actele, faptele,
măsurile, acțiunile sau inacțiunile părților implicate în conflict, care constituie sursele generatoare
ale conflictului, sunt de natură a produce efecte juridice. Orice fel de conduită a autorității publice
poate fi considerată ca având relevanță juridică, dacă este susceptibilă să afecteze statutul juridic al
altei autorități. Nu există relevanță juridică, din perspectiva care aici interesează, dacă efectele
actului se produc doar în interiorul autorității publice emitente sau dacă actul are caracter pregătitor
în vederea adoptării unei alte măsuri, altui act, relevante juridic”29.
În plus, numai conflictele de natură constituţională şi nu orice alt fel de conflicte (de
exemplu, de natură civilă sau administrativă) pot fi soluţionate de Curte30.
În general, aceste conflicte poartă asupra încălcării principiului separaţiei puterilor, referindu-
se la ingerinţe ale uneia sau alteia dintre autorităţi în competenţa celei care se consideră lezată.
Prin Decizia nr.53 din 28 ianuarie 200531, Curtea Constituţională a statuat asupra unui
conflict juridic de natură constituţională între autorităţi publice în sensul că acesta „presupune acte
sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe,
care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice,
constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile
lor”.
Prin Decizia nr.901 din 17 iunie 200932, Curtea a stabilit că noţiunea de „conflicte juridice de
natură constituţională” nu se limitează numai la conflictele de competenţă, pozitive sau negative,
care ar putea crea blocaje instituţionale, ci vizează orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere
rezidă în mod direct în textul Constituţiei.

28
Cu privire la distincția dintre subiecții de drept care pot sesiza Curtea și părțile conflictului juridic de natură
constituțională, a se vedea M. S. Costinescu - Conflictul juridic de natură constituțională între autoritățile publice în
România, Ed. Hamangiu, București, 2000, p.61-71.
29
M.S. Costinescu – op.cit., p.82-83.
30
Conceptul „de natură constituțională” a dobândit de-a lungul timpului, în jurisprudența Curții Constituționale,
diverse semnificații. Dacă prin Decizia din 97 din 7 februarie 2008, Curtea stabilea că nesocotirea unei atribuții legale
nu naşte un conflict juridic de natură constituţională, iar prin Decizia nr.108 din 5 martie 2014, invocând norma
constituțională care prevede că atribuțiile autorității publice se stabilesc prin lege organică, pentru a determina atribuția
a cărui mod de exercitare a constituit sursa conflictului, Curtea făcea trimitere la actul normativ infraconstituțional și
califica litigiul dintre părți ca fiind „o problemă de legalitate”, prin Decizia nr.901 din 17 iunie 2009, în virtutea
principiului constituțional al legalității, Curtea conferea caracter constituțional oricărei competențe a autorităților
publice, indiferent de sorgintea ei, pentru ca, în fine, prin Decizia nr.358 din 30 mai 2018, invocând un „reazem
constituțional” pentru orice atribuție/competență legală, Curtea stabilește că toate acestea formează obiectul de
reglementare al Constituției, deci au natură constituțională. Mai mult, întrucât raportul dintre autoritățile de rang
constituțional este de drept constituțional pur, „neputând fi reglementat prin norme juridice aparţinând altor ramuri de
drept”, instanța instituie prezumția naturii constituționale a atribuțiilor exercitate de aceste autorități. - M. S. Costinescu
– op.cit., p.88.
31
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.144 din 17 februarie 2005.
32
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.503 din 21 iulie 2009.
15
 Regula în ceea ce priveşte angajarea competenţei Curţii Constituţionale este aceea ca, în
măsura în care există mecanisme prin care autorităţile publice să se autoregleze prin acţiunea lor
directă şi nemijlocită, rolul Curţii Constituţionale devine unul subsidiar33.
Potrivit art.11 alin.(1) A. lit.e) şi art.51 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992, Curtea
Constituţională se pronunţă asupra sesizării formulate printr-o decizie, adoptată cu votul majorităţii
judecătorilor.
În doctrină s-a arătat că ”soluționarea unei cereri care face obiectul procedurii prevăzute de
art.146 lit.e) din Constituție parcurge în mod obligatoriu două etape: prima, etapa soluționării in
abstracto a cauzei, care presupune identificarea normelor constituționale și legale aplicabile și
interpretarea acestora în scopul determinării competențelor constituționale ale autorităților publice,
și, a doua etapă, cea a soluționării in concreto a cauzei, care presupune, fie constatarea existenței
conflictului și stabilirea modului de rezolvare a acestuia, fie constatarea inexistenței conflictului” 34.
Având în vedere că, în temeiul art.147 alin.(4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt
general obligatorii, autorităţile implicate în conflict trebuie să se supună deciziei Curţii, mai exact
interpretării pe care aceasta o dă textului constituţional. Astfel, se observă că instanța
constituțională are competența de a stabili în sarcina autorităţilor implicate în conflict realizarea
unei acţiuni sau inacţiuni, iar temeiul în baza căruia autorităţile publice implicate îşi vor vedea
impusă o conduită corespunzătoare este chiar textul Constituției35.
Analizând dispozițiile prin care instanța constituțională stabilește conduitele conforme
Constituției, se observă că ”aceasta nu este constantă în determinarea obligațiilor în sarcina
autorităților culpabile oscilând între fixarea unor obligații concrete, exprese și stabilirea unor
obligații cu caracter general, principial, care, de fapt, nu constituie decât expresia interpretării
obligatorii pe care Curtea o dă normelor constituționale și legale incidente în cauză”36.
Efectul ex nunc al actelor Curţii constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie
fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea
cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în
acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza
decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către
autorităţile publice implicate în conflictul juridic de natură constituţională.
În practica sa, Curtea Constituţională a pronunţat următoarele tipuri de soluţii37:
- constatarea existenţei unui conflict între două sau mai multe autorităţi şi soluţionarea lui
constând în indicarea conduitei de urmat;
- constatarea existenţei unui conflict şi constatarea stingerii acestuia prin adoptarea unei
atitudini conforme cu Constituţia;
- constatarea inexistenţei unui conflict juridic de natură constituţională;
- constatarea lipsei de competenţă a Curţii în examinarea anumitor acte ale autorităţilor
publice;
- constatarea inadmisibilităţii unei cereri de soluţionare a conflictului dintre „puterile”
statului.

33
Cu privire la competența exclusivă și subsidiară a Curții Constituționale, a se vedea M. S. Costinescu – op.cit.,
p.89-101.
34
M. S. Costinescu – op. cit., p.230-231.
35
Decizia nr.358 din 30 mai 2018.
36
M. S. Costinescu – op. cit., p.242-243.
37
A se vedea, în acest sens, I.A. Motoc, C. Turcu, I. M. Chiorean - Raportul naţional referitor la Soluţionarea
conflictelor juridice de natură organică de către Curtea Constituţională, prezentat la cel de-al XV-lea Congres al
Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene, Bucureşti, 2011.
16
5.6. Atribuţia Curţii de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui
României şi de a confirma rezultatele sufragiului [art.146 lit.f)]

Calitatea de judecător electoral conferă Curţii Constituţionale rolul de a veghea la îndeplinirea

operaţiunilor tehnico-materiale şi juridice specifice procedurii electorale, de a asigura soluţionarea
contenciosului electoral rezultat din incidentele ce pot apărea în cadrul alegerilor prezidenţiale,
precum și de a confirma şi prezenta în Parlament rezultatele sufragiului [art.146 lit.f) din
Constituţie]. Potrivit Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României 38, controlul exercitat
de Curtea Constituţională poate viza, fără, însă, a se limita la acestea, contestarea înregistrării sau
neînregistrării candidaturilor, contestarea modului de soluţionare a incidentelor legate de
desfăşurarea campaniei electorale şi cererea de anulare a rezultatelor alegerilor.
Prin Hotărârea nr.66 din 1 octombrie 201939, Curtea a reţinut că, potrivit art.146 lit.f) din
Constituţie, are atribuţia de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui
României. Această atribuţie a Curţii Constituţionale nu se limitează numai la ipotezele reglementate
la art.38 din Legea nr.47/1992, respectiv soluţionarea contestaţiilor cu privire la înregistrarea sau
neînregistrarea candidaturii la funcţia de Preşedinte al României, precum şi a celor cu privire la
împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura
campania electorală. O atare concluzie se desprinde din faptul că formularea generală cuprinsă în
Constituţie nu poate fi limitată la două situaţii punctuale descrise în Legea nr.47/1992. Din contră,
art.38 din Legea nr.47/1992 reglementează două ipoteze expressis verbis în care este angajată, în
mod obligatoriu, competenţa Curţii Constituţionale, fără a exclude competenţa sa derivată din însuşi
textul Constituţiei.
Prin urmare, atribuţia Curţii Constituţionale prevăzută de art.146 lit.f) din Constituţie implică
o componentă expres prevăzută de art.38 din Legea nr.47/1992 şi una implicită care intervine atunci
când subiectele de drept interesate nu dispun de niciun alt remediu pentru corectarea unei pretinse
situaţii de încălcare a Legii nr.370/2004.
În ceea ce priveşte posibilitatea invocării de către contestator a neconstituţionalităţii anumitor
texte legale prin însăşi contestaţia formulată, prin Hotărârea nr.66 din 1 octombrie 2019, Curtea a
statuat că, prin reglementarea acestei atribuţii în sarcina Curţii Constituţionale, şi nu a instanţelor
judecătoreşti, legiuitorul constituant nu a intenționat înlăturarea controlului de constituţionalitate a
actelor normative care privesc domeniul alegerilor pentru Preşedintele României, ci conferirea în
sarcina Curţii Constituţionale a atribuţiei de verificare a legalităţii operaţiunilor electorale realizate,
îmbinând, astfel, în cadrul competenţei aceleiaşi autorităţi publice, atât controlul de legalitate, cât şi
pe cel de constituționalitate, efectele actului jurisdicţional al Curţii Constituţionale astfel pronunţat
subsumându-se art.147 alin.(1) şi (4) din Constituţie. Prin urmare, având în vedere că nu există un
alt mecanism constituţional prin intermediul căruia să se conteste în mod efectiv, concret şi prompt
prezumţia de constituţionalitate a dispozițiilor Legii nr.370/2004, care, astfel, tinde să devină una
absolută în contextul sferei de aplicare a acestei legi, revine Curţii Constituţionale competenţa ca, în
cadrul procedurii desfășurate în temeiul art.146 lit.f) din Constituţie, să evalueze, la cerere, însăşi
constituţionalitatea dispozițiilor acestei legi. O soluţie contrară ar nega rolul primordial al Curţii
Constituţionale şi ar acorda prevalenţă aspectelor de legalitate propriu-zisă a desfăşurării procesului
electoral, aşadar, exigenţelor de natură legală în detrimentul celor de natură constituţională, ceea ce
este inacceptabil40.

38
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.650 din 12 septembrie 2011.
39
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.907 din 8 noiembrie 2019, par.22.
40
A se vedea și Benke K. – ”Rolul Curții Constituționale în cadrul procedurii de alegere a Președintelui României”
în Culegerea Alegerile și corpul electoral, Ed. All Beck, București, 2005, p.25 și urm.
17
 În ceea ce priveşte confirmarea rezultatului sufragiului, competenţa Curţii Constituţionale
vizează atât confirmarea, cât şi validarea rezultatului acestora, precum şi validarea alegerii în
funcţia de Preşedinte al României.
Potrivit art.11 alin.(1) B. lit.a) şi art.51 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992, Curtea
Constituţională se pronunţă printr-o hotărâre, adoptată cu votul majorităţii judecătorilor.

5.7. Atribuţia de a constata existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea

funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului
[art.146 lit.g)]

Conform art.98 din Constituţie, interimatul funcţiei prezidenţiale intervine atunci când funcţia
de Preşedinte devine vacantă, ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în
imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile. Vacanţa funcţiei prezidenţiale intervine în caz
de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de
deces, conform art.97 din Constituţie.
Potrivit art.11 alin.(1) B. lit.b) şi art.51 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992, Curtea
Constituţională se pronunţă printr-o hotărâre, adoptată cu votul majorităţii judecătorilor.

5.8. Atribuţia Curţii de a da aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a
Preşedintelui României [art.146 lit.h)]

Dispozițiile art.95 din Constituţie stabilesc că, în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care
încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera
Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după
consultarea Curţii Constituţionale. Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel
puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce la cunoştinţa Preşedintelui. Dacă
propunerea de suspendare este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru
demiterea Preşedintelui.
Legea nr.47/1992 prevede că, în exercitarea atribuției de avizare a suspendării Preşedintelui,
judecătorul-raportor desemnat în cauză elaborează raportul pe baza căruia au loc dezbaterile Curții.
Totodată, potrivit art.43 alin.(2) din lege, Preşedintele României va fi încunoştinţat asupra datei
fixate pentru dezbatere şi poate da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
Avizul este singurul act jurisdicțional pronunțat de Curtea Constituțională care nu are caracter
obligatoriu, ci consultativ, reprezentând un punct de vedere juridic asupra faptelor ce i se impută
Preşedintelui, precum și asupra calificării acestora ca fiind „fapte grave” în sensul art.95 din
Constituţie.
Potrivit art.11 alin.(1) C. şi art.51 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992, Curtea
Constituţională emite un aviz consultativ, adoptat cu votul majorităţii judecătorilor.

5.9. Atribuţia Curţii de a veghea la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea

referendumului şi de a confirma rezultatele acestuia [art.146 lit.i)]

Legea fundamentală reglementează trei tipuri de referendum naţional: cel iniţiat de

Preşedintele României asupra unor probleme de interes naţional, menţionat la art.90, cel referitor la
demiterea Preşedintelui României, prevăzut de art.95 alin.(3) şi cel prin care se aprobă revizuirea
Constituţiei, reglementat de art.151 alin.(3). Prevederile constituţionale au fost concretizate la nivel

18
de lege organică, fiind detaliate şi dezvoltate prin Legea nr.3/2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului41. Legea prevede în mod concret şi detaliat rolul Curţii Constituţionale
în legătură cu procedura de organizare şi desfăşurare a referendumului național.
Potrivit art.45 din lege, Curtea Constituţională prezintă Parlamentului un raport cu privire la
respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional şi confirmă
rezultatele acestuia, iar legea de revizuire a Constituţiei sau, după caz, măsura demiterii din funcţie
a Preşedintelui României intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea
I, a hotărârii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor referendumului. De asemenea,
Plenul Curţii Constituţionale decide şi cu privire la valabilitatea referendumului [art.47 alin.(1) din
Legea nr.47/1992].
Trebuie observat că instanţa constituţională, prin Hotărârea nr.2 din 24 iulie 201242, a realizat
un inventar în privinţa jurisprudenţei sale în materia referendumului, şi a concluzionat că, în cadrul
acestei atribuţiuni, are competenţa să exercite atât un control de constituţionalitate a posteriori
asupra actelor normative incidente în cadrul procedurii referendumului, cât şi un control de
legalitate al unor acte (inclusiv cele emise de Biroul Electoral Central) sau fapte îndeplinite pe
parcursul desfăşurării procedurii referendumului, cu condiţia ca soluţionarea unei asemenea cereri
să nu intre în competenţa birourilor electorale sau a instanţelor judecătoreşti.
Potrivit art.11 alin.(1) B. lit.c) şi art.47 alin.(1) din Legea nr.47/1992, Curtea Constituţională
se pronunţă printr-o hotărâre, adoptată cu votul a două treimi dintre judecătorii Curţii.
Este de menționat faptul că, în temeiul art.47 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992, hotărârea
Curţii referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi de
confirmare a rezultatelor acestuia se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, după ce se
prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului întrunite în şedinţă comună.

5.10. Atribuţia Curţii de a verifica îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei

legislative de către cetăţeni [art.146 lit.j)]

Conform art.74 alin.(1) din Constituţie, printre titularii dreptului de iniţiativă legislativă se
află și un număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni. Aceștia trebuie să dețină dreptul de vot, să
provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare judeţ trebuie să fie înregistrate cel puţin
5.000 de semnături în sprijinul iniţiativei. Dispozițiile art.74 alin.(2) din Constituție reglementează
limitele exercitării acestui drept, stabilind că nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor
problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
Această atribuție nu vizează și inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției, ipoteză în
care își găsește incidența art.146 lit.a) teza a doua din Constituție.
Legea nr.189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni 43 reglementează
în detaliu condiţiile pentru exercitarea acestui drept de către cetăţeni. Astfel, listele cu cetăţenii care
susţin respectiva iniţiativă trebuie să respecte obligatoriu o serie de condiții (existența unor date de
identificare a cetățenilor, atestarea primarului în privinţa veridicităţii informaţiilor cuprinse în liste
etc.), a căror îndeplinire este analizată de Curtea Constituţională.
Potrivit art.11 alin.(1) B. lit.d) şi art.51 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992, Curtea
Constituţională se pronunţă printr-o hotărâre, adoptată cu votul majorităţii judecătorilor.

41
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din 24 februarie 2000.
42
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.516 din 25 iulie 2012.
43
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.516 din 8 iunie 2004.
19
5.11. Atribuţia Curţii de a hotărî asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea
unui partid politic [art.146 lit.k)]

În lipsa altor prevederi constituţionale, subiectele care pot sesiza Curtea cu o contestație
privind constituționalitatea unui partid politic, temeiurile care pot fi invocate pentru declanşarea
procedurii şi regulile după care această procedură se desfăşoară sunt prevăzute de Legea
nr.47/1992. Conform dispoziţiilor art.28–30 din lege, subiectele de drept care pot formula astfel de
contestaţii sunt preşedintele uneia din Camerele Parlamentului sau Guvernul. În cazul în care
contestaţia este formulată de preşedintele uneia din Camere, la baza acestui demers trebuie să stea o
hotărâre adoptată de Camera respectivă, adoptată cu votul majorităţii membrilor prezenți. În toate
cazurile, contestaţia trebuie să fie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.
Contestaţia se dezbate în ședință publică în fața plenului Curţii Constituţionale, cu citarea
contestatorului, a partidului politic în cauză şi a Ministerului Public, iar decizia se pronunţă cu votul
majorităţii judecătorilor Curţii. Camera Parlamentului a cărui președinte a depus contestaţia poate fi
reprezentată în faţa Curţii Constituţionale de o persoană desemnată, iar Guvernul, de Ministerul
Justiţiei. Partidul politic contestat poate fi reprezentat şi prin avocat cu drept de a pleda în faţa
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit art.41 alin.(1) din Legea nr.47/1992, partidele politice pot fi declarate
neconstituţionale în cazurile prevăzute de art.40 alin.(2) din Constituţie. Art.40 alin.(2) din
Constituţie prevede că sunt neconstituţionale partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin
activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a
suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României.
În temeiul art.11 alin.(1) A. lit.f) şi art.51 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992, Curtea
Constituţională se pronunţă printr-o decizie, adoptată cu votul majorităţii judecătorilor.
Potrivit art.43 lit.a) din Legea partidelor politice nr.14/2003 44, partidul politic îşi încetează
activitatea prin dizolvare în urma hotărârii Curţii Constituţionale prin care se constată
neconstituţionalitatea acestuia. Potrivit art.41 alin.(2) din Legea nr.47/1992, hotărârea prin care s-a
admis contestaţia se comunică Tribunalului Bucureşti în vederea radierii partidului politic
neconstituţional din Registrul partidelor politice. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga
omnes, și nu este supusă căilor de atac..

5.12. Alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii [art.146 lit.l)]

Curtea a stabilit că „sensul normei de trimitere cuprinse în art.146 lit.l) din Constituţie, astfel
cum rezultă din modul său de redactare - îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a
Curţii -, este acela de a permite legiuitorului sporirea, extinderea atribuţiilor instanţei de contencios
constituţional45.

5.12.1. Atribuţia Curţii de a se pronunţa, din oficiu, asupra legii de revizuire a Constituției
(art.23 din Legea nr.47/1992)

Deşi generic vorbind sunt legi46, legile constituţionale nu sunt supuse promulgării, ci aprobării
prin referendum.
44
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.408 din 10 iunie 2015.
45
A se vedea în acest sens Decizia nr.727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.477 din 12 iulie 2012, precum şi mutatis mutandis Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.246 din 7 aprilie 2014, par.443
46
A se vedea art.73 alin.(1) din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi
legi ordinare”.
20
 În urma revizuirii Constituției, ca urmare a modificării Legii nr.47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale prin Legea nr.232/200447, în temeiul prevederilor art.146 lit.l)
din Constituţie, a fost introdusă atribuția, potrivit căreia „În termen de 5 zile de la adoptarea legii
de revizuire a Constituţiei, Curtea Constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia [...]”,
instituindu-se astfel un control de constituţionalitate a priori exercitat din oficiu cu privire la legea
de revizuire înainte de supunerea acesteia spre aprobare prin referendum. De asemenea, art.23 alin.
(2) din Legea nr.47/199248 prevede că „Decizia prin care se constată că nu au fost respectate
dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaţilor şi Senatului, în
vederea reexaminării legii de revizuire a Constituţiei, pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii
Constituţionale”. Așadar, rezultă că actul Curţii prin care se materializează această atribuţie este o
decizie, adoptată cu votul a două treimi din judecătorii Curţii, şi că aceasta are caracter obligatoriu
pentru Parlament, care este obligat să reexamineze legea de revizuire şi să o pună de acord cu
decizia Curţii.

5.12.2. Atribuţia Curţii de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului

Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două
Camere reunite ale Parlamentului - art.27 alin.(1) din Legea nr.47/1992

O completare importantă a atribuțiilor Curții a fost operată prin Legea nr.177/2010, care a
modificat art.27 alin.(1) din Legea nr.47/1992, text care, anterior, transpunea la nivel legal atribuţia
Curţii stabilită de art.146 lit.c) din Constituţie privind controlul de constituționalitate al
regulamentelor Parlamentului. În momentul de faţă, art.27 alin.(1) din Legea nr.47/1992 are
următorul conținut: „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor
Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a
hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre
preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de
deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori”.
Curtea a reţinut că textul art.27 din Legea nr.47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între
hotărârile care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au
fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ ori individual, ceea ce înseamnă că toate aceste
hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit nec
nos distinguere debemus49. Astfel, Curtea a stabilit că acestea pot viza atât hotărârile normative 50,
cât şi cele individuale51 şi că analiza sa este una în drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii
exclusiv parlamentare52.
Potrivit art.51 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă
asupra sesizării formulate printr-o decizie, adoptată cu votul majorităţii judecătorilor.
În prezent, nici Constituţia şi nici Legea nr.47/1992 nu cuprind dispoziţii exprese cu privire la
efectele pe care le produc deciziile pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul acestei atribuţii.
De aceea, sunt aplicabile dispoziţiile comune în materia efectelor deciziilor Curţii, respectiv art.147
alin.(4) din Constituţie, text care consacră caracterul general obligatoriu al acestora53.
47
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.503 din 3 iunie 2004.
48
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.643 din 16 iulie 2004.
49
Decizia nr.307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.293 din 4 mai 2012.
50
Decizia nr.209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.188 din 22 martie 2012.
51
Deciziile nr.53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.90 din 3
februarie 2011.
52
Decizia nr.667 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.397 din 7 iunie 2011.
53
A se vedea şi M. S. Costinescu şi D. R. Mariţiu – Aspecte procedurale reţinute de Curtea Constituţională în
exercitarea controlului de constituţionalitate referitor la hotărârile Parlamentului în Culegerea Repere actuale din
21
jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României şi perspective de justiţie europeană, Ed. Sitech, Craiova, 2012, p.307-
308.
22