Sunteți pe pagina 1din 16

Primul tren regal la care se face referire a fost folosit zilele

astea pentru calatoria familiei regale la Alba Iulia.

 
 
Secretul de langa Bucuresti
Publicat în octombrie 11, 2012 de Schimbator

M-am intors. Cu alta poveste. Despre care va voi da mai multe detalii. Asa ca veti
putea verifica singuri sinceritatea spuselor mele. Evident, daca puteti intra in acest loc incredibil si plin de
secrete. Unii au intrat si se gasesc destule informatii pe internet. Dar iata acum si partea nevazuta de oricine…
Nu vreau sa fac probleme omului meu de legatura de la CFR. Asa ca nu-i voi spune numele. L-am batut la cap
mult de tot pe subiectul asta. Auzisem de ceva vreme ca intr-o padure din Mogosoaia sunt ascunse vreo 5 trenuri
ceva mai… speciale. Asadar, iata despre ce e vorba in aceasta poveste: trenurile secrete ale Romaniei.
Pozele nu-mi apartin!
In Mogosoaia, inainte sa intri in Buftea, pe dreapta, dai de o padure destul de mica. Inainte sa treci de o cale
ferata, faci dreapta pe o strada care a fost candva asfaltata, printre copaci. Pe stanga s-au construit intre timp case,
dar in capatul stradutei vei ajunge la o poarta pazita, cu doua semne mari de “trecere interzisa”.
E dimineata devreme, ora 6, dar este deja cald, chiar daca suntem in padure. Las masina pe stanga, unde se
construieste o casa. Coboram amandoi si omul meu vorbeste ceva cu paznicul. E clar ca se cunosc. Trecem de
poarta si o luam incet pe o alee care ne duce undeva in dreapta. Ajungem la hangarul cel mare, pe care il mai
vazusem in niste poze de pe net.
Intram pe o usa laterala, ca toate cele 3 porti mari prin care intra si ies trenurile sunt inchise. Hangarul, sau
remiza, cum se cheama in limbaj “ceferenesc”, are exact 200 de metri lungime. Are loc pentru 3 garnituri
paralele, dar pot intra mai multe trenuri scurte aici.
Intram si aprindem lumina, ca e destul de intuneric din cauza copacilor din jur, chiar daca soarele este deja sus si
e fierbinte, ca doar suntem in august. Ghidul meu incepe sa-mi explice ce reprezinta acest secret de langa
Bucuresti.
In hangar, departe de ochii lumii, zac adormite 3 trenuri si mai multe vagoane singuratice. Unul este trenul regal,
comandat de Regele Ferdinand si finalizat in 1928. Mai sunt 2 trenuri care i-au apartinut lui Ceausescu. Si cateva
vagoane cu adevarat secrete.
Trenul Regal, numit Calugareni,  a fost un mijloc de deplasare special conceput pentru familia regala. Partea
interesanta este ca trenul, cu tot cu locomotiva, functioneaza ca in prima zi. Ba chiar se poate inchiria, pentru o
suma de 15.000 / zi. Neinteresant pentru mine.
Cu Trenul Regal au calatorit Carol al II-lea si Regele Mihai, dar si de Gheroghe Gheorghiu Dej si Nicolae
Ceausescu. Mai mult, trenul acesta a fost vizitat in plimbari prin tara si de Nikita Hrusciov, Gerard Ford si Henry
Kisinger. Lux, eleganta, confort si mijloace de aparare.
In anul 1984, Ceausescu s-a cam saturat sa mearga cu demodatul tren tras de o locomotiva pe aburi si a comandat
la Arad doua trenuri identice, special concepute pentru el. De ce doua? Pentru ca Ceausescu era in toiul paranoiei
sale si a excesului de zel, asa ca el mergea cu un singur tren, in timp ce al doilea o lua in directia total opusa, ca
sa ii deruteze pe eventualii atacatori.
Trenurile lui Ceausescu sunt trase de locomotive cu motoare Rolls-Royce, care au rol de generatoare electrice.
Erau capabile sa atinga peste 160 de km/h. In rest, asa cum era de asteptat, doua dintre cele 17 vagoane sunt
blindate si mai ascund si cateva bunatati.
In afara de clasicele vagoane restaurant, bucatarie, sala de conferinte, sufragerie, dormitoare si de relaxare, mai
este un vagon la care nu are acces nimeni. Cu geamurile astupate, adica poti sa juri ca e ca toate celelalte, dar nu
este. Mai degraba este un vagon desprins dintr-un film vechi cu James Bond.

In acest vagon care era montat mereu la mijlocul garniturii, lipit de vagonul blindat de dormit in care sforaia
Ceausescu, putea fi transportat un Land Rover de teren. Se pare ca o laterala a vagonului se deschidea si masina
putea sa iasa afara, daca era nevoie ca dictatorul sa o ia la fuga (de parca cu elicopterul nu-i mai placea…).
Mai mult, in fiecare colt al acestui vagon, exista cate un lansator de grenade, dar folosit ca aruncator de
fumigene, in cazul unui atac. Acestea se vad si de la exterior.

Insa am intrat in vagonul lui Ceausescu, in care dormea alaturi de sotia lui. Dar avea si camera proprie. Camerele
erau flancate de locuri in care dormeau pe paturi suprapuse angajati din Securitate, care protejau presedintele.
Sunt dulapuri speciale pentru arme, pistoale si mitraliere, cate 8 din fiecare, dar si niste lazi rabatabile in care
erau costume chimice si masti de gaz.
Ghidul meu imi mai arata si cateva secrete adevarate, pe care nu le stie multa lume. In camera de zi, acolo unde
era spatiul de relaxare a dictatorului, dar si in vagonul restaurant, toate mesele mici aveau sub ele instalate
sisteme de montare a unor revolvere.

In dormitorul lui Ceausescu totul este tapetat. Mobilier lucrat manual alb din lemn rar si tapiserie din matase.
Undeva sub pat exista un compartiment secret. Cu ajutorul unui intrerupator ascuns in perete, care cica acum nu
mai functioneaza, se deschidea un mic sertar in care erau doua pistoale. Acum sertarul este gol.
Cabinetul mic de lemn care sta sub o oglinda, tot in dormitorul lui Ceausescu, are 4 sertare. Al doilea sertar de
sus este special facut cu o polita dubla, care se ridica. Aici cica erau “just in case” mai multe fiole de otrava. Cica
nu se stie daca pentru a se sinucide, precum Hitler, daca este incoltit, sau daca o tinea pentru cineva. Cert este ca
acest aspect a fost special cerut de Ceausescu.

La bordul trenului mai sunt si alte amanunte interesante. Linie directa la Casa Poporului, telefon mobil, acces la
conducerea armatei prin telefoane de campanie, vagonul frigorific pentru alimente, un vagon pentru masina
prezidentiala si 4 motociclete, un vagon special care urma sa fie decorat cu trofee de vanatoare, vagon cu sala de
gimnastica si o mini-piscina.
In afara de aceste 3
trenuri, mai sunt si cateva vagoane separate, care se vede clar ca nu fac parte din nicio garnitura, ca au culori
militare. Unul din vagoane, ceva mai ruginit, a fost folosit pentru a transporta prin tara, de la Magurele la granita
cu Ucraina, prima (si pesemne ultima) bomba atomica realizata in Romania. Aceasta a fost dezvoltata la noi si
vanduta rusilor, dar nimeni nu stie clar multe detalii.
Cam asta se intampla la o aruncatura de bat de Bucuresti. In spatele marelui hangar mai sunt 2 trenuri ce sunt si
ele mai “speciale”, dar au importanta istorica, nu una… strategica. Insa nu am apucat sa ma urc si in ele.

De aceasta data am lasat la o parte intrarea in atmosfera, asa cum am facut-o la secretul de sub Bucuresti. Nu am
mai vrut sa va simtiti langa mine acolo, traind LIVE orice detaliu. Si asta pentru ca acest secret cu trenurile nu
este tocmai… secret. Pot fi vazute de multa lume, daca sunt in mediile corespunzatoare (CFR sau MAI). Si faptul
ca sunt mii de oameni care stiu despre acest lucru, nu imi place asa de mult… Dar m-am bucurat ca am aflat
cateva detalii picante si interesante, ce nu sunt spuse grupurilor organizate de vizitatori.
Daca mergeti acolo si vedeti trenurile secrete ale Romaniei, sa-mi dati un semn si sa faceti poze! Poate am ratat
ceva, poate am ratat camera cu bara de striptease sau vreun vagon plin de nisip, cu sezlonguri si niste apa de
mare… Nu m-ar mira sa existe si din astea!
__________

S-ar putea să vă placă și