Suport Curs 11

Contabilitate managerială – suport curs Prof. univ. dr.
Daniela Artemisa Calu
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI
FACULTATEA CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

DEPARTAMENTUL CONTABILITATE ȘI AUDIT
1
CONTABILITATE MANAGERIALĂ
SUPORT CURS
PARTEA A II-A
Prof. univ. dr. Daniela Artemisa Calu
An universitar
2022 -2023
1
Materialul este destinat în exclusivitate studenților facultății CIG, anul II, seria A, an universitar 2022-2023, în
vederea desfășurării activităților la curs.
1
Contabilitate managerială – suport curs Prof. univ. dr. Daniela Artemisa Calu
CAPITOLUL IV
PROCEDEE UTILIZATE PENTRU DETERMINAREA COSTURILOR PE PRODUS
Concepte cheie:
 Procedeul diviziunii simple. Se aplică atunci când se obține un singur tip de produs și constă în
împărțirea costurilor în funcție de cantiatea obținută.
 Procedeul valorii rămase (al deducerii valorii produsului secundar) sau procedeul restului:
 Procedeul indicilor de echivalenţă:
 Procedeul cantitativ:
 Procedeul echivalării cantitative a produsului secundar cu produsul principal:
Determinarea costurilor implică utilizarea, de cele mai multe ori, a unor algoritmi matematici ce generează
obţinerea unor informaţii punctuale în momentul în care se cunosc datele de ansamblu. Această categorie de
procedee are drept obiectiv determinarea costurilor pe produs în momentul în care se cunoaşte totalitatea
cheltuielilor angajate. În funcţie de particularităţile cazului pentru care se doreşte determinarea costului unitar,
sunt cunoscute următoarele variante:
 Procedeul diviziunii simple;
 Procedeul valorii rămase (al deducerii valorii produsului secundar) sau procedeul restului;
 Procedeul indicilor de echivalenţă;
 Procedeul cantitativ;
 Procedeul echivalării cantitative a produsului secundar cu produsul principal.
4.1. Procedeul diviziunii simple

Acest procedeu îşi găseşte o aplicabilitate în domeniile unde obţinem un singur tip de produs (spre exemplu
centrale electrice, în ramura vegetală din domeniul agriculturii sau în oricare alt domeniu în care toate
cheltuielile sunt efectuate pentru obţinerea unui singur tip de producţie). Toate cheltuielile existente au un
caracter direct, costul unitar fiind determinat pe baza unui raport între totalul cheltuielilor şi cantitatea
obţinută. Algoritmul de calcul utilizat este următorul:
Cu = Σ Ch, unde:
Q
 Cu – cost unitar,
 Ch – cheltuieli efectuate,
2
 Q - producţie obţinută.
Exemplu:
Costurile aferente obţinerii unei producţii de căpşuni de 4,5 tone/ha sunt de 13.500 u.m., iar suprafaţa
cultivată a fost de 2 ha. Costurile de administrație au fost de 1.800 u.m., iar cele de distribuție au fost de 900
u.m., iar producția obținută a fost vândută integral.
Se cere:
Determinaţi (i) costul unitar de producție și (i) costul complet pentru obținerea unui kg de căpșuni.
Rezolvare:
Cu 13.500 u.m. = 1.500 u.m./tonă = 1,5 u.m./kg
producție =
4,5 t/ha * 2 ha
Costul complet = 13.500 u.m. + 1.800 u.m. + 900 u.m. = 16.200 u.m.
Costul complet unitar = 16.200 u.m./( 4,5 t/ha * 2 ha) = 1.800 u.m./tonă = 1,8 u.m./kg
4.2. Procedeul valorii rămase (al deducerii valorii produsului secundar) sau procedeul restului
Acest procedeu este utilizat în toate cazurile în care în cadrul unui proces de producţie se obţin doua categorii
deproduse, indiferent de destinaţia lor economică. Spre exemplu, la culturile cerealiere, obiectul principal de
calculaţie îl reprezintă porumbul boabe, grâul etc. La categoria vaci pentru lapte produsul principal este
laptele, la categoria ovine de producţie produsul principal este lâna. În această situaţie, celelalte produse sunt
produse fără calculaţie (paie, coceni, viţei, gunoi etc.). Ca algoritm de calcul acest procedeu presupune
stabilirea iniţială a unei valori pentru producţia secundară, în funcţie de cantitatea obţinută şi modul de
valorificare a acesteia. După determinarea valorii producţiei secundare, pentru determinarea costului unitar
aferent produsului principal se aplică „teoria restului”, în sensul că valoarea cheltuielilor rămase se raportează
la cantitatea de producţie principală obţinută, în vederea obţinerii costului unitar aferent produsului principal.
Metodologia de calcul este următoarea:
1. Determinarea valorii producţiei secundare: (evaluare la VRN)

Costul qs = qs (intern)* P + qs (extern)* P – Ch S, unde:
qs – producţie secundară;
P – preţ;
Ch S – cheltuieli suplimentare.
2. Determinarea costului unitar aferent producţiei principale:
Costul Qp = Ch – Costul qs, unde:
Qp
Ch – cheltuieli de producţie totale,
Qp – producţie principală.
3
Exemplu
Se cunosc următoarele informaţii:
Elemente Valori
Cheltuieli totale aferente unei culturi de porumb 200.000 u.m.
Producţia obţinută:
 Produs principal (porumb) 500 tone
 Produs secundar (coceni) 50 tone
Destinaţia producţiei secundare:
 Consumată în fermă 10 tonă
 Livrată terţilor 40 tone
Preţul de valorificare al producţiei secundare 100 u.m./tonă
Cheltuieli suplimentare pentru producţia secundară livrată terţilor 500 u.m.
Se cere:
Care este costul unitar al produsului principal, folosind procedeul deducerii valorii produsului secundar
(coceni)?
Rezolvare:
1. Determinarea valorii producţiei „fără calculaţie”:
Costul qs = (10 t * 100 u.m./t) + (40t * 100 u.m./t) – 500 u.m. = 4.500 u.m. (ct. 347/Coceni)
2. Determinarea costului unitar aferent producţiei principale:

Costul Qp = 200.000 u.m. – 4.500 u.m. = 391 u.m./tonă
500 t
4.3. Procedeul indicilor de echivalenţă

Acest procedeu echivalenţă poate fi folosit în cazul în care din procesul de producţie rezultă mai multe
produse care au comună o anumită caracteristică. Spre exemplu, în agricultură poate fi folosit în cazul
culturilor intercalarte: porumb cu fasole, porumb cu dovlecei, pepeni cu fasole etc. În acest caz, cheltuielile de
producţie se colectează în mod obişnuit pe grupul respectiv de culturi care constituie obiectul de calculaţie. Se
pot distinge unele cheltuieli directe individualizabile, cum ar fi cele cu sămânţa şi recoltarea, dar practic nu se
realizează această separare. Suma totală a cheltuielilor colectate, diminuată cu valoarea producţiei secundare
(la valoarea realizabilă netă), se repartizează asupra produselor principale în baza unui criteriu ales. În
practică se folosesc drept criterii de repartizare valoarea realizabilă netă a produselor, unităţile nutritive, etc.
Metodologia determinării costului unitar implică parcurgerea următoarelor etape:
4
1. Alegerea unui produs drept bază de comparaţie

Pentru determinarea indicilor de echivalenţă poate fi ales oricare dintre produsele pentru care se doreşte
calculul costului de producţie.
2. Calculul indicilor de echivalenţă (K j )

Pentru determinarea indicilor de echivalenţă există mai multe variante de calcul:
 ca raport direct;
 ca raport invers;
 utilizarea unei combinaţii de parametri (indici de echivalenţă complecşi).
Utilizarea indicilor de echivalență determinați ca raport direct are loc în situațiile în care există o relație de
proporționalitate între dimensiunea produsului și cheltuielile indirecte care ar trebui să îi fie alocate.
Indicii de echivalență determinați ca raport invers sunt utilizați în cazul în care există un raport invers
proporțional fata de valorile unui anumit parametru caracteristic produselor obținute. Spre exemplu, în cazul
industriei textile, cheltuielile de filare-înfășurare a fibrelor chimice se află într-o relație inversă de
proporționalitate față de finețea firelor. În această situație, cheltuielile alocate fiecărui tip de produs ar trebui
să se afle într-o relație inversă de proporționalitate cu parametrul luat în considerare pentru fiecare produs.
Coeficienții agregați se determină ca urmare a utilizării unei combinaţii de parametri. Algoritmul utilizat
pentru determinarea fiecărui tip de indici de echivalență este următorul:
Indici de echivalenţă calculaţi ca Indici de echivalenţă calculaţi ca Indici de echivalenţa complecşi2

raport direct raport invers
Kj = P j Kj = P b Kj = P j1* P j2*....* P jn
Pb Pj P b1 * P b2*...*P bn
3. Echivalarea calculatorie a producţiei obţinute prin transformarea producţiei respective în unităţi

de producţie convenţională (Qe)
Această etapă presupune utilizarea unui raţionament simplu, potrivit căruia, în funcţie de un anumit parametru
comun ce are valori diferite pentru produsele obţinute, considerăm că se obţine un singur tip de produs.
Qe = Σ(Qe*K j )
2
Se pot determina, la rândul lor, fie ca raport direct, fie ca raport invers. În cazul nostru am prezentat formula determinarii acestora
ca raport direct.
5
4. Calculului costului unitar efectiv pentru o unitate echivalentă

C u e = Ch
Qe
Ch – cheltuieli de producţie totale,
C u e - cost unitar efectiv pentru o unitate echivalentă.
5. Calculului costului unitar efectiv pentru unitatea fizică de producţie obţinută

Cef = C u e * K j, unde:
Cef – Cost efectiv.
Exemple:
1. În cadrul unei ferme vegetale totalul cheltuielilor efectuate pentru cultura lucernă sunt în valoare de
560.000 um. Cantităţile producţiei obţinute sunt următoarele: lucernă-fân: 80.000 kg, lucernă-masă verde:
100.000 kg, respectiv lucernă-siloz: 120.000 kg. Parametrul în funcţie de care se face repartizarea
cheltuielilor este reprezentat de valoarea unităţilor nutritive, astfel3: lucernă-fân: 0,6, lucernă – masă
verde: 0,12, lucernă-siloz: 0,9.
Se cere:
Determinaţi costul unitar aferent celor trei sortimente de lucernă utilizând procedeul indicilor de echivalență
calculați ca raport direct.
Rezolvare:
1. Alegerea unui produs drept bază de comparaţie : lucernă – fân
2. Calculul indicilor de echivalenţă (K j ):
K lucernă-fân: 0,6/0,6 = 1
K lucernă-masă verde 0,12/0,6 = 0,2
K lucernă-siloz 0,9/0,6 = 1,5
Cantitatea echivalentă (Qe) = 80.000 kg *1 + 100.000 kg*0,2 + 120.000 kg * 1,5 =280.000 kg
3
Pentru echivalarea producţiei de furaje (fân, masă verde, siloz etc.) în unităţi nutritive se utilizează indici de echivalenţă stabiliţi
în baza conţinutului în unităţi nutritive al unei unităţi fizice (kg) din fiecare fel de produs furajer.
6

Costul unei unități echivalente (o unitate teoretica) = 560.000 um/280.000 kg= 2um/kg
5. Calculului costului unitar efectiv pentru unitatea fizică de producţie obţinută

- lucernă-fân: 2 * 1 = 2 u.m./kg
- lucernă-masă verde: 2 * 0,2 = 0,4 u.m./kg
- lucernă-siloz: 2 * 1,5 =3 u.m./kg
2. Societatea Gama are ca obiect de activitate obținerea de fire de tricotat. Consumul specific de materii
prime este de 10 u.m./kg fir textil obținut. Cheltuielile indirecte de producție sunt de 105.000 u.m.. Din
procesul de producție se obțin trei tipuri de fire, pentru care se cunosc următoarele informații:
Tip fire Cantitatea Parametru
obținută (grosimea firelor)
Fire pentru împletit manual (A) 2.000 kg 0,1 cm
Fire pentru împletit groase (B) 4.000 kg 0,5 cm
Fire pentru împletit extra-groase (C) 7.000 kg 1 cm
Se cere:
Determinaţi costul de producție unitar aferent celor trei sortimente de fire pentru împletit, utilizând
procedeul indicilor de echivalență, calculați ca raport invers, parametrul de bază fiind produsul fire pentru
împletit manual (A).
Rezolvare:
În acest caz există următoarea particularitate: consumul de materii prime variază direct proporțional cu
cantitatea obținută, iar cheltuielile cu caracter indirect au un caracter invers proporțional (cu cât firul este mai
subțire, cu atât costurile de prelucrare sunt mai mari). În consecință, atunci când repartizăm cheltuielile
indirecte, trebuie să alocăm cheltuieli mai mari produselor ce necesită un grad de prelucrare mai ridicat.
1. Alegerea unui produs drept bază de comparaţie :
- Fire pentru împletit manual (A)
2. Calculul indicilor de echivalenţă (K j ):
K Fire pentru împletit manual (A) = 0,1/0,1 = 1
K Fire pentru împletit groase (B) = 0,1/0,5 = 0,2
K Fire pentru împletit extra-groase (C) = 0,1/1 = 0,1
7
Cantitatea echivalentă (Qe)= 2.000 kg *1 + 4.000 kg *0,2 +7.000 kg * 0,1 = 3.500 kg

Costul unei unități echivalente (o unitate teoretica) = 105.000 um/3.500 kg= 30 um/kg
5. Calculului costului unitar (indirect) efectiv pentru unitatea fizică de producţie obţinută
- Fire pentru împletit manual (A) = 30 um/kg * 1 = 30 um/kg
- Fire pentru împletit manual (A) = 30 um/kg *0,2 = 6 um/kg
- Fire pentru împletit manual (A) = 30 um/kg * 0,1 = 3 um/kg
Calculul costului de producție unitar pentru cele trei produse este următorul:
 Fire pentru împletit manual (A): Costuri directe unitare + Costuri indirecte unitare = 10 + 30 = 40
 Fire pentru împletit groase (B): Costuri directe unitare + Costuri indirecte unitare = 10 + 6 = 16
 Fire pentru împletit extra-groase (C): Costuri directe unitare + Costuri indirecte unitare = 10 + 3= 13
Constatăm că produsul cu cele mai fine caracteristici încorporează cele mai multe cheltuieli de prelucrare.
Verificare:
Cheltuieli totale:
 Cheltuieli cu materii prime:
o Fire pentru împletit manual (A): Consum specific * Cantitate obținută = 10 * 2.000 = 20.000
o Fire pentru împletit groase (B): Consum specific * Cantitate obținută = 10 * 4.000 = 40.000
o Fire pentru împletit extra-groase (C): Consum specific * Cantitate obținută = 10 * 7.000 = 70.000
 Cheltuieli indirecte: 105.000
 Cheltuieli totale = 20.000 + 40.000 +70.000 + 105.000 = 235.000
Costuri totale:
 Fire pentru împletit manual (A): Cost unitar * Cantitate obținută = 40 * 2.000 = 80.000
 Fire pentru împletit groase (B): Cost unitar * Cantitate obținută = 16 * 4.000 = 64.000
 Fire pentru împletit extra-groase (C): Cost unitar * Cantitate obținută = 13 * 7.000 = 91.000
Costuri totale = 80.000 + 64.000 + 91.000 = 235.000
4.4. Procedeul cantitativ
8
Acest procedeu de determinare a costului de producţie are în vedere luarea în calcul a pierderilor
potenţiale ce pot surveni pentru anumite categorii de elemente pentru care se doreşte determinarea costului de
producţie. Este cunoscut faptul că pentru anumite produse perisabile, cantitatea obţinută iniţial („fabricată”)
nu este similară cu cea utilizată în continuare în cadrul circuitului economic. În acest sens, este important ca
în momentul determinării costului să se ţină seama de aceste pierderi ce pot surveni.
1. Determinarea costului unitar (sau a costului mediu):
Cu  Ch
, unde:
Qo
Cu – costul unitar;
Ch – cheltuieli totale
Qo – cantitatea obţinută
2. Determinarea costului efectiv ţinând seama de pierderile tehnologice:
Cue  Qo * Cu , unde:
Qu
Cue – costul unitar efectiv;
Qu – cantitatea utilizată.
Exemplu:
Intr-o seră de flori cheltuielile de producţie lunare sunt de 6.840 um. Între momentul plantării răsadurilor şi
momentul utilizării (livrării) intervin pierderi datorită degradării unor răsaduri, situaţia fiind următoarea:
Tip răsad: Cantitate plantată: Cantitate livrată:
Begonii 3.000 răsaduri 2.800 răsaduri
Panseluţe 4.000 răsaduri 3.900 răsaduri
Margarete 4.400 răsaduri 4.200 răsaduri
Se cere:
Utilizând procedeul cantitativ, determinaţi costul unitar al celor trei produse.
Rezolvare:
1. Determinarea costului unitar (sau a costului mediu):
9
Cu  6.840
 0,6lei
3.000  4.000  4.400
2. Determinarea costului efectiv ţinând seama de pierderile tehnologice:
Cue begonii  3.000 * 0,6  0,64 lei
2.800
Cue panselute  4.000 * 0,6  0,62 lei
3.900
Cue margarete  4.400 * 0,6  0,63lei
4.200
4.5. Procedeul echivalării cantitative a produsului secundar cu produsul principal

Acest procedeu se foloseşte în situaţia în care se obţin produse „cuplate” unul din acestea fiind considerat
produs principal, iar altul produs secundar. Etapele parcurse sunt următoarele:
1. Transformarea producţiei secundare în producţie principală - qs (QP)

qs (QP) = qs , unde:
E
E – relaţia de echivalenţă;
qs (QP) - producţia secundară transformată din punct de vedere teoretic în producţie principală.
2. Calculul cantităţii de producţie principală teoretică (Qpt)
Qpt = Qp + qs (QP)
3. Calculul costului unitar al cantităţii teoretice de produs principal
Cost Qpt = Σ Ch
Qpt
4. Calculul cheltuielilor aferente produsului secundar qs
Cheltuieli qs = qs (QP) * Cost Q pt
5. Calculul costului unitar al produsului sedcundar
Cost qs = Σ Cheltuieli producţie secundară

qs
Exemplu:
10
În cadrul unei stâne se obţin simultan două produse: produsul brânză 400 kg (produs principal) şi produsul
urdă 100 kg (produs secundar). Cheltuielile generate de obţinerea ambelor produse sunt în sumă de 2.762,5
um. Echivalenţa dintre cele două produse se stabileşte după relaţia:
4 kg urdă = 1 kg brânză
Se cere:
Utilizând procedeul echivalării cantitative a produsului secundar cu produsul principal, determinați costul de
producţie pentru produsul brânză, considerat produs principal, şi costul de producţie pentru produsul urdă,
considerat produs secundar.
Rezolvare:
1. Transformarea producţiei secundare în producţie principală

qs (QP) = 100 kg = 25 kg
4
2. Calculul cantităţii de producţie principală teoretică
Qpt = 400 kg + 25 kg = 425 kg
3. Calculul costului unitar al cantităţii teoretice de produs principal
Cost Qpt = 2.762,5 u.m. = 6,5 u.m./kg
425 kg
4. Calculul cheltuielilor aferente produsului secundar
Cheltuieli qs = 25 kg * 6,5 u.m./kg = 162,5 u.m.
5. Calculul costului unitar al produsului secundar

Cost qs = 162,5 u.m. = 1,625 u.m./kg
100 kg
Aplicarea cunoștințelor:
Pornind de la filmulețul vizionat (disponibil la https://www.youtube.com/watch?v=NoA2qB4VWJs),

recomandați un procedeu pentru determinarea costului unitar a produselor obținute.
Verificarea cunoștințelor:
11
1. Într-o entitate economică cheltuielile generate de utilizarea unei linii de producţie sunt de 250.000 um
Linia de producţie este utilizată pentru a fabrica 50.000 t de produs A, 1.200 t de produs B şi 80.000 t de
produc C. S-au înregistrat pierderi tehnologice de 75 t pentru produsul B şi de 4.000 t pentru produsul C.
Calculaţi costul unitar de producţie pentru fiecare dintre cele trei produse.
2. Societatea X fabrica 2 produse pentru care valoarea cheltuielilor este de 6.000 u.m.. Se cunosc
următoarele informaţii:
 Cantitatea fabricata: produsul A – 100 bucati, produsul B - 200 bucati, produsul C - 300 bucati;
 Greutatea produselor: produsul A – 5 kg, produsul B - 10 kg, produsul C - 15 kg.
Determinaţi costul de productie unitar, utilizând procedeul indicilor de echivalenţă.
3. Într-o livadă de cireşi, cheltuielile de producţie sunt de 22.800 u.m.. Între momentul culesului cireşelor şi
momentul livrării intervin pierderi
Tip fructe Cantitate obţinută: Cantitate livrată:
Cireşe VAN 3.000 kg 2.800 kg
Cireşe STELA 4.000 kg 3.900 kg
Cireşe MARIA 4.400 kg 4.200 kg
Utilizând procedeul cantitativ, determinaţi costul unitar al celor trei produse.
12
CAPITOLUL V
SISTEME CONTABILE DE ÎNREGISTRARE A COSTURILOR
Concepte cheie:
 Sistemul contabil dualist (neintegrat): presupune organizarea contabilităţii în două circuite;
 Sistemul contabil monist (integrat): presupune organizarea contabilităţii într-un singur circuit.
5.1. Delimitări conceptuale

Din punct de vedere al modului de organizare al contabilității, la nivel internațional există două modalități:
 Sistemul contabil dualist: este practicat în țări ca Franța, România și presupune organizarea contabilității
în două circuite:
 contabilitatea financiară: implică recunoașterea cheltuielilor de exploatare după natura lor (cheltuieli cu
materiile prime, cheltuieli cu salariile, cheltuieli cu amortizarea, etc.);
 contabilitatea managerială: implică recunoașterea cheltuielilor de exploatare după destinația lor / funcțiile
întreprinderii (cheltuieli aferente producției obținute, cheltuieli generale de administrație, cheltuieli de
distribuție/desfacere).
 Sistem contabil monist (integrat): este practicat în țări ca: SUA, Marea Britanie, și presupune
organizarea contabilității într-un singur circuit (cheltuielile de exploatare sunt recunoscute în contabilitate
doar după destinația lor / funcțiile întreprinderii, respectiv cheltuieli aferente producției obținute,
cheltuieli generale de administrație, cheltuieli de distribuție).
5.2. Sistemul contabil de înregistrare a costurilor utilizat în România

În România, contabilitatea este organizată în două circuite distincte: contabilitatea financiară, care
utilizează conturi din clasele 1-7 și contabilitatea managerială, care poate utiliza conturile din clasa 9. În
cadrul contabilității financiare, cheltuielile de exploatare sunt clasificate după natura lor, iar în cadrul
contabilității manageriale, cheltuielile sunt reclasificate potrivit destinației acestora. Modelul de organizare a
contabilității manageriale propus de Ministerul Finanțelor încă de la începutul anilor 90 implică utilizarea
unui număr de zece conturi, destinate colectării cheltuielilor, înregistrării producției finite la cost standard și
efectiv, recunoașterii diferențelor de cost, respectiv înregistrării producției în curs de execuție, astfel:
13
Grupa 90 Decontări interne

901 Decontări interne privind cheltuielile
902 Decontări interne privind producția obținută
903 Decontări interne privind diferențele de preț
Grupa 92 Conturi de calculație

921 Cheltuielile activității de bază
922 Cheltuielile activității auxiliare
923 Cheltuieli indirecte de producție
924 Cheltuieli generale de administrație
925 Cheltuieli de desfacere
Grupa 93 Costul producției

931 Costul producției obținute
933 Costul producției în curs de execuție
Pentru fiecare din aceste conturi se pot dezvolta analitice în funcție de obiectul de activitate sau de
metoda de calcul de cost utilizată. Astfel pentru contul 921 Cheltuielile activității de bază se pot crea analitice
pentru produse, lucrări, servicii, comenzi, faze etc. De asemenea, la nivelul conturilor 922 Cheltuielile
activității auxiliare, respectiv 923 Cheltuieli indirecte de producție pot fi dezvoltate conturi analitice la nivel
de centre auxiliare sau secții de producție.
Utilizarea acestui sistem de conturi permite evidențierea costului de producție efectiv în paralel cu
evidențierea costului de producție standard (prestabilit) și a diferențelor de cost. În acest sens, pentru a
reflecta în contabilitate producția obținută sunt utilizate două conturi distincte, 902 „Decontări interne privind
producția obținută”, respectiv 931 „Costul producției obținute”.
În vederea recunoașterii (colectării) cheltuielilor sunt utilizate conturi specifice de cheltuieli (grupa
92) în contrapartidă cu un cont specific 901 Decontări interne privind cheltuielile. Algoritmul de
contabilizare al informațiilor urmează modul de determinare al costului efectiv, fiind bazat pe transferul
informațiilor dintr-un cont în altul, în funcție de stadiul în care se află procesul de producție. Astfel, la finalul
perioadei pentru care se calculează costul de producție efectiv, toate elementele din care este format acesta se
vor regăsi în debitul contului 921 Cheltuielile activității de bază (PCE la începutul lunii + Cheltuielile directe
de producție + % Cheltuielile indirecte de producție – PCE la sfârșitul lunii). După momentul recunoașterii
producției în curs de execuție la începutul lunii, și al colectării cheltuielilor pe destinații, la finalul perioadei
se recunoaște în sistemul de conturi repartizarea acestora (transferuri între conturile de cheltuieli). În cazul în
care la finalul perioadei curente există producție în curs de execuție, valoarea acesteia este transferată din
contul 921 Cheltuielile activității de bază într-un cont specific, acesta fiind contul 933 Costul producției în
curs de execuție. Diferența rămasă în contul 921 Cheltuielile activității de bază după transferul producției în
14
curs de execuție reflectă valoarea costului de producție efectiv, moment în care această valoare este
transferată în contul 931 Costul producției obținute.
La finalul perioadei, după determinarea costului de producție efectiv, acesta este comparat cu costul
standard, fiind posibile următoarele situații:
o Costul standard > Costul efectiv = Diferențe de cost favorabile

o Costul standard < Costul efectiv = Diferențe de cost nefavorabile
Diferențele de cost (favorabile, respectiv nefavorabile) sunt recunoscute în contul 903 Decontări
interne privind diferențele de preț în roșu, respectiv în negru. În momentul în care sunt recunoscute în
contabilitate și diferențele de cost se începe procesul de închidere a conturilor.
Etapele principale de contabilizare sunt următoarele:

o Producţia în curs la începutul perioadei:
921 Cheltuielile activității de bază = 901 Decontări interne privind cheltuielile
o Recunoașterea produselor finite la cost prestabilit (standard):
931 Costul producției obținute = 902 Decontări interne privind producția obținută
o Colectarea cheltuielilor preluate în contabilitatea managerială:
% = 901 Decontări interne privind cheltuielile
o Repartizarea cheltuielilor aferente secțiilor auxiliare:
% = 922 Cheltuielile activității auxiliare
15
o Includerea cheltuielilor indirecte absorbite rațional (mai puțin costul subactivității) în costul
produsului:
921 Cheltuielile activității de bază = 923 Cheltuieli indirecte de producție
o Recunoașterea producției în curs de execuție obținute la sfârșitul perioadei la cost efectiv:

933 Costul PCE = 921 Cheltuielile activității de bază
o Recunoașterea produselor finite la cost efectiv:
902 Decontări interne privind producția obținută = 921 Cheltuielile activității de bază
o Stabilirea și înregistrarea diferențelor între costul standard și cel efectiv:
903 Decontări interne privind diferențele de = 902 Decontări interne privind producția obținută
preț
o Închiderea conturilor de cheltuieli neincluse în costul de producție:
902 Decontări interne privind producția = %
obținută 923 Cheltuieli indirecte de producție
o Închiderea producției în curs de execuție:
901 Decontări interne privind cheltuielile = 933 Costul PCE
o Închiderea produselor finite (la cost prestabilit), a diferențelor de cost și a cheltuielilor neincluse
în costul de producție:
901 Decontări interne privind = %
cheltuielile 931 Costul producției obținute
903 Decontări interne privind diferențele de preț
902 Decontări interne privind producția obținută
Dat fiind faptul că modul de organizare a contabilității manageriale este la latitudinea fiecărei
întreprinderi, acest sistem de conturi specifice contabilității manageriale poate fi folosit în mod opțional. În
plus, în cazul în care se optează pentru utilizarea lui, pot exista și alte variante care să ia în calcul mult mai
multe elemente. De asemenea, în practică este utilizată și varianta dezvoltării de analitice la nivelul conturilor
din clasa 6, în funcție de destinația cheltuielilor respective.
16
Exemplu:
Întreprinderea Alfa obţine două produse, A şi B, efectuând următoarele cheltuieli directe:

Elemente A B
Cheltuieli cu materiile prime 15.700 16.500
Cheltuieli cu salariile 15.000 25.000
Cheltuieli sociale (CAM – o considerăm 2%) 300 500
Situaţia cheltuielilor indirecte este următoarea:

Sectii auxilire
Departamen Sector Sector
Atelier
Elemente t producție Instalația administrativ distribuție
reparații
(DP) eoliană (IE) (SA) (SD)
(AR)
Cheltuieli cu salarii 7.000 3.000 4.000 4.000 2.000
Cheltuieli sociale
140 60 80 80 40
(CAM – o considerăm 2%)
Cheltuieli cu amortizarea 4.200 3.800 400 2.520 3.600
Cheltuieli cu serviciile prestate de
4.660 2.140 3.520 3.412 1.760
terti
Între secțiile auxiliare au loc următoarele prestații reciproce:

Instalație Atelier reparații -
Centrul SA DP SD Total
eoliană - IE AR
Instalația eoliană - IE (KW) - 4.000 2.000 10.000 4.000 20.000
Atelier reparații -AR (ore) 30 - 30 210 30 300
Se mai cunosc următoarele informații:

o Producţia în curs de execuţie înregistrată a fost de:
 1 ianuarie 201N: A: 2.000 um; B: 1.000 um;
 31 ianuarie 201N: A: 3.400 um; B: 500 um;
o Cheltuielile indirecte de producţie se repartizează în funcţie de cheltuielile cu manopera, cele
administrative în funcţie de costul bunurilor vândute, iar cele de distribuție în funcție de cifra de afaceri.
o Costul standard a fost stabilit astfel: produsul A – 400 u.m./buc, iar produsul B – 125 u.m./buc.
o Producția obținută: A – 100 bucăți, produsul B – 500 bucăți.
o În cursul lunii se vând 80% din produsele finite obţinute.
o Prețul de vânzare a fost stabilit astfel: produsul A – 550 u.m./buc, iar produsul B – 150 u.m./buc.
Se cere:
1. Să se calculeze costul de producție efectiv de producție și diferențele de cost.
2. Să se efectueze înregistrările în contabilitatea managerială (CM), utilizând clasa 9 de conturi.
17
Rezolvare:
1. Să se calculeze costul de producție și costul complet al produselor A, respectiv B și să se determine
rezultatele analitice și rezultatul global
1.1. Selectarea cheltuielilor încorporabile:
Toate cheltuielile sunt încorporabile
1.2. Repartizarea primară:
Sectii auxilire
Elemente Produsul A Produsul B DP SA SD Total ch încorporabile din CF
IE AR
601 15.700 16,500 - - - - - 32.200
641 15.000 25.000 7.000 3.000 4.000 4.000 2.000 60.000
646 300 500 140 60 80 80 40 1.200
681 - - 4.200 3.800 400 2.520 3.600 14.520
604 - - 4.660 2.140 3.520 3.412 1.760 15.492
TRP 31.000 42.000 16.000 9.000 8.000 10.012 7.400 123.412
1.3.Repartizarea secundară:
(i) Stabilirea procentelor pentru repartizarea secundară:
Centrul IE AR SA DP SD Total
Instalația eoliană - IE - 20% 10% 50% 20% 100%
Atelier reparații - AR 10% - 10% 70% 10% 100%
(ii) Stabilirea și rezolvare sistemului de ecuații:

Notăm totalul ce va fi obținut de IE cu X și totalul ce va fi obținut de AR cu Y și obținem următorul sistem de ecuații:
9.000 + 0,1 Y = X
8.000 + 0,2 X = Y
9.000 + 0,1 *(8.000 + 0,2 X) = X
9.000 + 800 + 0,02 X = X
9.800 = 0,98 X
X = 10.000 => IE
8.000 + 0,2* 10.000 = Y
8.000 + 2.000 = Y
Y = 10.000 => AR
(iii) Stabilirea valorilor după repartizarea secundară:
Elemente IE AR SA DP SD Total
Total repartizare primară 9.000 8.000 10.012 16.000 7.400 50.412
IE -10.000 2.000 1.000 5.000 2.000 0
AR 1.000 -10.000 1.000 7.000 1.000 0
Total repartizare secundară 0 0 12.012 28.000 10.400 50.412
18
1.4.Absorbţia (repartizarea) cheltuielilor indirecte de producţie:

 Baza de repartizare este reprezentată de cheltuielile cu salariile:
 Produsul A – 15.000 u.m.;
 Produsul B – 25.000 u.m..
 Determinarea coeficientului de repartizare (RAI sau K) = 28.000 u.m./ 40.000 u.m. = 0,7
 Determinarea cotei de cheltuieli ce revine fiecărui produs:
 Produsul A = 15.000 u.m. x 0,7 = 10.500 u.m.;
 Produsul B = 25.000 u.m. x 0,7 = 17.500 u.m..
1.5.Calculul costului de producţie efectiv:

Acesta este prezentat mai jos, în cadrul tabloului costurilor:
Tabloul costurilor (Fișa de cost)

Elemente Produsul A Produsul B
PCE 0 2.000 1.000
Costuri directe: 31.000 42.000
Costuri indirecte (S1) 10.500 17.500
PCE 1 -3.400 -500
Cost producție total 40.100 60.000
Cantitate obținută 100 500
Cost producție unitar 401 120
1.6.Determinarea diferențelor între costul standard și cel efectiv

Determinare diferențe cost Produsul A Produsul B
Cost producție efectiv 40.100 60.000
Cost standard 40.000 62.500
Diferențe de cost 100 -2.500
1.7. Determinarea costului complet:

Costul complet = Costul bunurilor vândute + Cotă cheltuieli generale de administrație + Cotă cheltuieli de desfacere
(distribuție)
1.7.1. Determinarea costului bunurilor vândute

Cost producție unitar 401 120
Cantitate vândută 80 400
Costul bunurilor vândute 32.080 48.000
1.7.2. Absorbţia (repartizarea) cheltuielilor generale de administrație:

 Baza de repartizare este reprezentată de costul bunurilor vândute:
 Produsul A – 32.080 u.m.;
 Produsul B – 48.000 u.m..
 Determinarea cotei de cheltuieli generale de administrație ce revine fiecărui produs:
 Produsul A = 32.080 u.m. x 0,15 = 4.812 u.m.;
 Produsul B = 48.000 u.m. x 0,15 = 7.200 u.m..
19
1.7.3. Absorbţia (repartizarea) cheltuielilor de desfacere (distribuție):

 Baza de repartizare este reprezentată de cifra de afaceri :
Preț vânzare 550 150
Cantitate vândută 80 400
Cifra de afaceri 44.000 60.000
 Determinarea cotei de cheltuieli generale de administrație ce revine fiecărui produs:
 Produsul A = 44.000 u.m. x 0,1 = 4.400 u.m.;
 Produsul B = 60.000 u.m. x 0,1 = 6.000 u.m..
Determinarea costului complet

Costul bunurilor vândute 32.080 48.000
Cheltuieli generale de administrație 4.812 7.200
Cheltuieli de distribuție 4.400 6.000
Costul complet 41.292 61.200
1.8.Determinarea rezultatelor analitice și al celui global

Cifra de afaceri 44.000 60.000
Costul complet 41.292 61.200
Rezultat analitic 2.708 -1.200
Rezultat global 1.508
Se poate constata că produsul A generează un profit de 2.708 u.m., iar produsul B generează o pierdere de
1.200 u.m. Având în vedere că, per ansamblu, la nivelul entității economice se înregistrează un profit de 1.508
u.m., pentru a putea lua decizia de renunțare la produsul B pentru a majora profitul, trebuie făcută o analiză
mai detaliate a costurilor fixe și a celor variabile, pentru ca renunțarea la un produs, conduce la diminuarea
cifrei de afaceri generată de vânzarea acelui produs, în timp ce costurile fixe rămân.
20
2. Să se efectueze înregistrările în contabilitatea managerială (CM) utilizând clasa 9 de conturi și să se

evidențieze informațiile prezentate în conturi (T-uri)
21
22
901 923 924 925

102.500 2.000 16.000 28.000 10.012 12.012 7.400 10.400
3.900 1.000 5.000 1.000 2.000
22.412 31.000 7.000 1.000 1.000
(2.500) 42.000 28.000 28.000 12.012 12.012 10.400 10.400
100 9.000
8.000
16.000
10.012
7.400
126.412 126.412
921A 921B 922IE 922AR

2.000 3.400 1.000 500 9.000 10.000 8.000 10.000
31.000 40.100 42.000 60.000 1.000 2.000
10.500 17.500
43.500 43.500 60.500 60.500 10.000 10.000 10.000 10.000
931A 931B 902A 902B

40.000 40.000 62.500 62.500 40.100 40.000 60.000 62.500
100 -2.500
40.000 40.000 62.500 62.500 40.100 40.100 60.000 60.000
933A 933B 903A 903B

3.400 500 100 100 -2.500 -2.500
3.400 0 500 0 100 100 -2.500 -2.500
902 C PER
22.412 22.412
22.412 22.412
23
CAPITOLUL VI
METODA PE COMENZI
Concepte cheie:
 Comandă: unitate pentru care se calculează costul de producție în cadrul metodei pe comenzi;
 Metoda pe comenzi: este o metodă de determinare a costurilor utilizată în situațiile în care se primesc
comenzi de la clienți pentru producerea unor bunuri, efectuarea unor lucrări sau prestarea unor servicii
ce au caracteristici diferite, fiind necesară o evaluare separată a fiecărei comenzi.
Aplicabilitate:
Această metodă de calculaţie a costurilor se aplică de către unităţile industriale cu producţie individuală sau
de serie, care, de regulă, la sfârşitul perioadei de gestiune prezintă şi producţie în curs de execuţie, iar în
anumite cazuri, şi semifabricate ca elemente asamblabile (piese, agregate şi ansambluri) ale produselor.
Exemple:
Întreprinderile din industria constructoare de maşini, cele din industria electrotehnică, cele pentru reparaţii de
maşini şi utilaje etc.
Caracteristici specifice metodei pe comenzi:
Metoda pe comenzi se particularizează prin:
 obiectul de calculaţie îl reprezintă comanda individuală sau formată dintr-un număr de obiecte
similare solicitate de diverşi clienţi. Comenzile pot fi stabilite fie pe baza cerinţelor exprese ale
clienţilor, pentru bunuri sau servicii, fie pentru fabricarea unor bunuri stocabile care să anticipeze
cerinţele viitoare ale clienţilor;
 costurile se colectează pentru fiecare comandă sau proiect; fiecare comandă putând fi identificată separat şi
costurile implicate analizate distinct;
 fiecare comandă are caracteristici proprii şi necesită tratamente speciale;
 procesul de producţie nu este uniform de la o secţie sau centru la altul. Fiecare comandă în funcţie de
particularităţi va urma un traseu specific;
 producţia în curs de execuţie diferă de la o perioadă la alta în funcţie de numărul comenzilor
neterminate, aceasta putând să nu existe;
 durata de execuţie a unei comenzi este în general scurtă cu excepţia contractelor de construcţii;
 principalele obiective ale metodei pe comenzi sunt: stabilirea profitului pe fiecare comandă şi
evaluarea producţiei în curs de execuţie.
Comenzile pot fi stabilite fie pe baza cerinţelor exprese ale clienţilor, pentru bunuri sau servicii, fie pentru
fabricarea unor bunuri stocabile care să anticipeze cerinţele viitoare ale clienţilor.
24
Costurile directe se colectează pentru fiecare comandă sau proiect, iar cele indirecte de producţie se
repartizează prin procedeele convenţionale cunoscute (ex: procedeul suplimentării); fiecare comandă poate fi
identificată separat şi costurile implicate analizate distinct.
Organizare:
Metoda pe comenzi de calculaţie a costurilor şi de organizare a contabilităţii de gestiune trebuie să arate în
detaliu procesul de execuţie şi componentele costului total pentru fiecare comandă specială şi pe grupe de
comenzi. În acest sens se deschide câte o Fişa a comenzii pentru fiecare comandă în parte în care se
consemnează:
 costul materiilor prime consumate pe baza documentelor de consum (Bon de consum, Fişa limită de
consum);
 salariile directe stabilite în funcţie de timpul lucrat, tariful orar, cantitatea de produse executate (Bon
de lucru, Raport de lucru, Situaţia lucrărilor executate, Stat de salarii);
 cheltuielile indirecte de fabricaţie ataşate cheltuielilor directe pe baza unor rate de absorbţie raţional
stabilite (Situaţia de repartizare a cheltuielilor indirecte).
Totalul costului calculat pe baza Fişei comenzii format din costuri directe şi indirecte, reprezintă costul total
de producţie, care raportat la numărul unităţilor din comanda respectivă dă costul unitar.
Fișa comenzii (model)
Cod client
Număr comandă Descrierea produsului Cod produs
Data Codul Detalii UM Cantitate Preţ Valoare
Materiale directe
Tip I kg
Tip II kg
Tip III l
Manoperă directă
Angajat A h
Angajat B h
Angajat C h
Alte cheltuieli directe
Cost primar
Materiale indirecte
Manoperă indirectă
Alte cheltuieli indirecte
Total cheltuieli indirecte de producţie
Total cost producţie
Elemente Cost estimat Cost actual Diferențe
Materiale directe
Manoperă directă
Cheltuieli indirecte
Total
25
Metodologia de calcul a costurilor:

În cazul utilizării metodei pe comenzi se parcurge acelaşi algoritm de calcul valabil pentru toate
metodele de tip absorbant.
Etapa 1: Identificarea (primirea) comenzii;
Etapa 2: Repartizarea primară a cheltuielilor încorporabile din CF după destinaţie;
Etapa 3: Repartizarea secundară a cheltuielilor din secțiile auxiliare (dacă este cazul);
Etapa4: Alegerea bazelor de absorbţie, în vederea absorbției (repartizării) cheltuielilor indirecte de producție;
Etapa 5: Absorbţia (repartizarea) cheltuielilor indirecte de producţie;
Etapa 6: Calculul costului de producţie (efectiv) al comenzii.
În cazul în care, o entitate economică dorește determinarea costului complet în vederea fundamentării
deciziilor manageriale, se parcurg și următoarele etape:
Etapa 7: Absorbţia (repartizarea) cheltuielilor generale de administraţie şi a celor de desfacere;
Etapa 8: Calculul costului complet.
Costul unitar se calculează la terminarea comenzii, prin împărţirea totalului cheltuielilor aferente fiecărei
comenzi în parte la cantitatea de produse finite rezultate din comanda respectivă.
Particularități de contabilizare:
Organizarea contabilităţii de gestiune în cazul metodei pe comenzi implică următoarele particularităţi:
 Contul 921Cheltuielile activităţii de bază se dezvoltă pe fiecare comandă şi în cadrul acesteia pe
articole de calculaţie;
 Contul 923 Cheltuieli indirecte de producţie se dezvoltă în analitic pe fiecare centru sau secţie
participantă la procesul de fabricaţie, prin care se colectează şi repartizează costurile indirecte
absorbite de costul de producţie;
 Contul 922 Cheltuielile activităţilor auxiliare se dezvoltă în analitic în funcţie de centrele auxiliare
existente prestatoare de servicii de care beneficiază comenzile executate;
 Contul 931 Costul producţiei obţinute va evidenţia pentru fiecare comandă în parte costul prestabilit;
 Contul 933 Costul producţiei în curs de execuţie evidenţiază costul calculat până la nivelul ajuns cu
execuţia la sfârşitul perioadei.
26
Exemple:
1. Societatea Delta primește comanda numărul 1 formată din 100 bucăți produs A.
a) Să se întocmească un deviz pentru comanda numărul 1 formată din 100 bucăți produs A primită de
societatea Delta știind că:
 RAI estimată pentru cheltuielile indirecte de producție este de 0,4 (baza de absorbție manopera
directă), iar RAI estimată pentru cheltuielile generale de administrație (CGA) este de 0,5 (baza de
absorbție costul de producție);
 se vor utiliza 150 kg materii prime a 410 um/kg, 250 h manoperă directă a 80 um/h;
 entitatea economică vrea să obțină un profit egal cu 8% din cifra de afaceri.
b) Să se efectueze înregistrările în contabilitate, în cazul în care se presupunem că societatea Delta
fabrică o singură comandă.
Rezolvare:
a) Întocmire deviz comandă:
Societatea comercială:........................
DEVIZ COMANDA NR.: ........
Produs: ...........
Cantitatea: ..............
NC Element Cantitate/ RAI Preț/ Tarif/ Bază absorbție Valoare
0 1 2 3 4 = 2*3
1 Cheltuieli cu materii prime
2 Cheltuieli cu manopera
3 Total cheltuieli directe
4 Cheltuieli indirecte
5 Cost de producție pentru comandă
7 Cost complet
8 Preț de vânzare (Cifra de afaceri)
9 Profit (rd. 7 – rd. 8 sau 8%*rd. 8)
27
b) Înregistrări în contabilitate:
1. Înregistrarea cheltuielilor după destinații:
2. Înregistrarea producției obținute la cost de producție standard (presupunem că valoarea costului

standard este egală cu valoarea costului efectiv de producție):
3. Înregistrarea repartizării cheltuielilor indirecte de producție:
4. Înregistrarea costului de producție efectiv:
5. Închiderea conturilor de cheltuieli neincluse în costul de producție:
6. Închiderea conturilor:
2. Societatea Gama care fabrică obiecte lemn pictate a primit pe data de 5 aprilie N o comandă de la un
client pentru un set de 10 comode pictate (comanda nr. 345). Procesul de fabricare a unei comode implică
achiziția de materii prime (lemn) care intră în atelierul în care se prelucrează cheresteaua, apoi în cel de
asamblare, iar în final în cel de pictare.
Se mai cunosc următoarele informații:
 preț de cumpărare pentru lemn: 100 u.m./m3;
 cantitate achiziționat lemn 10 m3;
 transportul lemnului achiziționat, inclus în factura de achiziție a lemnului este de: 200 u.m.;
 costul manoperei directe:
o atelierul de prelucrare a cherestelei: 10 u.m./oră, inclusiv cheltuielile sociale;
o atelierul asamblare: 15 u.m./oră, inclusiv cheltuielile sociale;
o atelierul pictură: 30 u.m./oră, inclusiv cheltuielile sociale;
28
 preț de vânzare unitar: 200 u.m./comodă;

 procesul de producție a comodelor necesită un consum de 0,5 m3 de lemn/comodă;
 timpul necesar fabricării comenzii nr. 345 este de:
o 5 ore pentru atelierul de prelucrare a cherestelei;
o 6 ore pentru atelierul asamblare;
o 7 ore pentru atelierul pictură.
 cheltuielile cu caracter indirect aferente comenzii 345 sunt determinate ținând cont de următoarele
informații:
o atelierul de prelucrare a cherestelei: RAI, determinat în funcție de consumul de materii prime, este de
0,5;
o atelierul asamblare: RAI, determinat în funcție de numărul de ore efectuate, este de 20 u.m./oră;
o atelierul pictură: RAI, determinat în funcție de numărul de ore efectuate, este de 25 u.m./oră;
o transportul celor 10 comode și a unui număr de 20 dulapuri pictate (asigurat în mod gratuit clientului
de către furnizor) este de: 300 u.m. (produsele au aceeași greutate și ocupă un volum similar).
 Pe data de 30 aprilie N comanda este finalizată.
a) Completați fișa de cost (tabloul costului de producți) pentru comanda 345;
b) Determinați costul complet şi calculați rezultatul realizat de întreprindere, aferent comenzii 345.
Informații comanda 345 Detalii calcul Valoare
Cheltuieli directe, din care:
 Materii prime
 Manoperă atelier fabricare

 Manoperă atelier asamblare
 Manoperă atelier pictură
Cheltuieli indirecte, din care:
 Atelier fabricare
 Atelier samblare
 Atelier pictură
Costul de producție al comenzii
Cheltuieli indirecte de distribuție
Costul complet
Cifra de afaceri
Rezultat
29
CAPITOLUL VII
METODA PE FAZE (PROCESE)

Concepte cheie:
 Câştiguri anormale: diferenţa pozitivă între pierderea normală şi pierderea efectivă;
 Echivalenţa producţiei în curs de execuţie: transformarea convențională (teoretică) a producției în curs
de execuție în producție finită, utilizând informații privind gradul de finisare a producției în curs de
execuție;
 Faze de fabricaţie: etapă în cadrul procesului de producţie de masă;
 Pierderi anormale: diferenţa negativă între pierderea normală şi pierderea efectivă;
 Pierderi normale: pierdere care se aşteaptă să apară în cadrul unei faze (spre exemplu: perisabilităţi)
 Produse simultane: două sau mai multe produse care se obţin simultan în cadrul aceleiaşi faze de
fabricaţie;
 Semifabricate: componente utilizate/obţinute în procesul de producţie;
 Subproduse (produse secunare): bunuri obţinute în cadrul unui proces de producţie desfăşurat în
vederea obţinerii unui alt produs finit.
Aplicabilitate:
Această metodă de calculaţie a costurilor se aplică în cazul producţiei de masă, unde procesul de producţie
presupune parcurgerea mai multor faze. Obiectul calculaţiei îl constituie produsele şi fazele parcurse în
procesul de fabricaţie. Costul efectiv al produsului finit se stabileşte la sfârşitul perioadei de gestiune prin
cumularea tuturor cheltuielilor în ultima fază de producţie.
Exemple:
Entitățile din industrie siderurgică, alimentară (fabricile de pâine, fabricile de bere).
Caracteristici specifice metodei pe faze:

Pornind de la aspectele specifice metodei pe comenzi, principalele diferenţe între cele două metode sunt
sintetizate în schema de mai jos:
30
Metoda pe comenzi Metoda pe faze

1. Comenzile sunt formate la cererea clienţilor 1. Produsele sunt standardizate, obţinute în flux
continuu şi omogene
2. Obiectul calculaţiei este comanda 2. Obiectul calculaţiei este faza
3. Pierderile nu sunt în general evidenţiate 3. Pierderile normale sunt prestabilite iar cele anormale
evidenţiate distinct
4. Produsele simultane şi subprodusele nu sunt 4. Produsele simultane şi subprodusele pot să apară din
specifice fabricaţie ceea ce impune divizarea costului
5. Specificul şi varietatea comenzilor îngreunează 5. Faptul că produsele şi fazele sunt standardizate
aplicarea metodei standard cost uşurează aplicarea metodei standard cost
6. Producţia în curs se determină prin analiza 6. Producţia în curs se determină prin aplicarea
stadiului comenzilor conceptului de echivalenţă
7. Fiecare comandă este independentă şi separată 7. Produsele îşi pierd identitatea deoarece rezultă dintr-
de celelalte ceea ce presupune calculul costului în un flux continuu. Ca urmare calculul costului se va face
momentul terminării ei la încheierea perioadei de calculaţie
8. Transferurile de la o comandă la alta nu sunt 8. Transferul de costuri de la o fază la alta rezultă din
specifice transferul de produse
9. Producţia în curs poate sau nu să existe 9. Întotdeauna există producţie în curs la sfârşitul
perioadei de calcul
Organizare:
Problemele specifice metodei pe faze sunt
 stabilirea fazelor de calculaţie a costurilor;
 reflectarea costului semifabricatelor interne pe faze de calculaţie;
 repartizarea cheltuielilor de producţie între două sau mai multe produse obţinute din aceeaşi fază.
Faza de calculaţie reprezintă elementul care colectează cheltuielile directe şi chiar o parte din cheltuielile
indirecte care îi pot fi alocate fără repartizări suplimentare. De exemplu, în procesul de obţinere a berii fazele
sunt: curăţire orz, fabricare malţ, fierbere, fermentaţie, îmbuteliere.
Metoda pe faze poate fi aplicată în două variante:
(i) varianta cu semifabricate;
(ii) varianta fără semifabricate.
(i) Varianta cu semifabricate

Această variantă se aplică în întreprinderile care fabrică un număr relativ redus de produse. Particularitatea
tehnologică ce indică utilizarea acestei variante este aceea că semifabricatele rezultate din diferite faze nu se
consumă imediat şi integral în faza următoare, acestea fiind depozitate pentru o perioadă de timp. De
asemenea, această variantă poate fi utilizată şi în următoarele situaţii: în cazul în care din acelaşi semifabricat
se obţin mai multe produse sau în situaţia în care o parte din semifabricate sunt destinate vânzării la terţi. În
varianta cu semifabricate se calculează costul pentru fiecare semifabricat în parte luând în calcul toate
31
cheltuielile directe şi indirecte alocate, dar şi costul semifabricatului din faza anterioară. Costul unui
semifabricat obţinut într-o anumită fază a procesului de producţie se transferă în faza următoare. Astfel, costul
calculat pentru producţia ultimei faze constituie costul produsului finit. Determinarea costului produsului finit
în faza n (CpfN) se realizează astfel:
CpfN = CusfN-1 + (CD + CI)fN
unde:
Cp = costul produsului finit
fN = faza „N”
CusfN-1 = cost unitar al semifabricatului din faza fN-1
CD = cheltuieli directe
CI = cheltuieli indirecte
(ii) Varianta fără semifabricate
Aceasta variantă se poate aplica în mod eficient în întreprinderile care obţin din procesul de producţie un
număr mare de produse. Particularitatea tehnologică constă în faptul că aceste produse, în formele lor
intermediare, parcurg succesiv fazele de producţie fără a se recurge la depozitare, stocare etc. În varianta fără
semifabricate se realizează calculul şi colectarea cheltuielilor directe şi indirecte pe fiecare fază de calculaţie
în parte şi stabilirea costului producţiei obţinute dintr-o fază oarecare numai pe baza cheltuielilor sale. Costul
produsului finit se obţine prin însumarea costului tuturor fazelor, pornind de la colectarea tuturor cheltuielilor
directe şi indirecte delimitate pe faze de calculaţie, astfel:
CpfN = Σ (CD + CI)fN
Repartizarea cheltuielilor de producţie între două sau mai multe produse obţinute simultan din această fază se
poate face folosind procedeul cantitativ, procedeul indicilor de echivalenţă, procedeul echivalării cantitative a
produselor, procedeul deducerii valorii produselor secundare etc.
Metodologia de calcul a costurilor:

În scopul calculării costului fiecărei faze şi produselor rezultate se completează o Fişă de calcul a
costului pe fază. O astfel de fişă cumulează informaţii referitoare la:
 producţia în curs de execuție existentă de la începutul perioadei;
 cheltuielile perioadei;
 costul produselor transferate altei faze;
 costul producţiei în curs de la sfârşitul perioadei.
Cheltuielile pe baza cărora se calculează costul sunt grupate în următoarele articole:
32
 materiale directe aferente fazelor şi produselor;

 manoperă directă aferente fazelor şi produselor;
 cheltuieli indirecte de producţie repartizate asupra fazelor şi produselor prin intermediul ratelor
de absorbţie prestabilite sau efective.
În literatura de specialitate, suma cheltuielilor cu manopera și a celor indirecte poartă denumirea de cheltuieli de
conversie (prelucrare).
Un model al fişei costului poate fi redat astfel:
Fişa costului – Faza 1 (F1) (Model)
( Cazul în care nu există producţie în curs execuție)
Cheltuieli totale aferente F1 Nr. unităţi fabricate Cost unitar
Detalii
um u um/u
Materiale directe
Cheltuieli de conversie
Total cost producție F1
Produse transferate în faza 2(F2):
Total
Pe baza datelor din Fişele de cost se pot face estimări de preţuri de vânzare pentru produsele fabricate
ţinându-se cont de evoluţia pieţei şi de obiectivele propuse de entitate în ceea ce priveşte eficienţa economică.
Particularități de contabilizare:
 contul 921 Cheltuielile activităţii de bază se va dezvolta în analitice pe faze şi pe produse
cumulându-se direct sau indirect cheltuielile aferente;
 contul 923 Cheltuieli indirecte de producţie se dezvoltă pe analitice corespunzătoare centrelor
care pot cuprinde una sau mai multe faze, ceea ce implică o repartizare a cheltuielilor indirecte asupra
fazelor şi asupra produselor.
Aspecte specifice metodei pe faze:

În metoda pe faze câteva aspecte specifice:
1. Tratamentul pierderilor normale şi a celor anormale;
2. Evaluarea producţiei în curs de execuţie (conceptul de producţie echivalentă);
3. Determinarea costului pentru produsele simultane (produse principale) şi subproduse (produse
secundare).
33
1. Tratamentul pierderilor normale şi a celor anormale

În unele faze de fabricaţie pierderile sunt inevitabile motiv pentru care este necesară evidenţierea lor
distinctă. Astfel, cantitatea de materiale introdusă în procesul de producţie este mai mare decât cantitatea
rezultată, ca efect al unor factori: evaporare, ardere, spargere, lipsa testării sau verificării materialelor etc.
1.1.Pierderile normale (PN) sunt inerente procesului de producţie. Acestea sunt aşteptate să apară în
condiţii normale de producţie şi pot fi estimate înainte de demararea producţiei pe baza experienţei
trecute. Pierderile normale intră sub incidenţa elementelor necontrolabile şi inevitabile şi sunt privite ca
o parte a costului de producţie a produselor rezultate. Pierderile normale sunt evidenţiate numai
cantitativ, ceea ce va avea ca efect majorarea corespunzătoare a costului produselor obţinute. În unele
situaţii se pot obţine produse reziduale care pot fi vândute, caz în care costul produselor obţinute va fi
diminuat cu valoarea rezultată din vânzarea acestora.
Exemplu:
În cazul unei fabrici de confecții, în momentul croirii unui lot de fuste rămân bucăți de material care
sunt considerate deșeuri (pierderi normale). În cazul în care managementul găsește o posibilitate de
valorificare a acestora în exterior (vânzare pentru a fi utilizate în alte scopuri) sau în interior (utilizarea
produselor reziduale în alt scop, spre exemplu confecționarea accesorii care pot fi vândute separat (spre
exemplu bentițe de păr, broșe din material, etc.), atunci pentru calculul costului trebuie luate în
considerare și produsele reziduale (cazul b, de mai jos). În această situație, raționamentul și implicit
algoritmul de calcul este similar cu procedeul deducerii valorii produsului secundar din produsul
principal, în sensul că produsele reziduale sunt evaluate la valoarea realizabilă netă, această valoare
fiind dedusă din cheltuielile totale.
Relaţiile de calcul al costului sunt următoarele:
a) Fără valorificarea produselor reziduale

Costul total al fazei
Cu =
Cantitatea de produse bune care se vor obtine din procesul de prod.
b) În cazul pierderilor normale (produsele reziduale) pentru care se poate atribui un preţ de vânzare pentru
că există o astfel de piaţă
Costul total al fazei  valoare produse reziduale
Cu=
cantitatea de produse bune asteptatăs a se obtine din procesul de productie
34
1.2.Pierderile anormale pot să apară ca urmare a utilizării unor materiale de calitate inferioară, a defectării
utilajelor şi a altor condiţii considerate ca fiind anormale. De fapt, orice pierdere peste cea normală se
consideră a fi anormală. Pierderile anormale intră sub incidenţa elementelor neaşteptate şi evitabile,
motiv pentru care nu pot fi tratate de aceeaşi manieră ca şi pierderile normale. Ca urmare pierderile
anormale nu trebuie să afecteze costul produselor. Pierderea anormală (PA) se calculează astfel:
PA = Pierderea constatată (PC) – PN
Dacă pierderea constatată este mai mică decât pierderea normală se obţine un câştig anormal.
Evaluarea pierderii/câştigurilor anormale se face la același cost cu cel al produselor obţinute.
Exemplu:
Se cunosc următoarele informații referitoare la cheltuielile incluse în costul de producție și producția obținută
dintr-o fază de fabricaţie a produsului finit fustă, model “Clasic”, pentru luna aprilie, anul 201N:
Cheltuieli Cantitate Preț Valoare
Cheltuieli cu materiile prime 2.000 m 90 um/m 180.000
Cheltuieli cu personalul (manopera directă) 360.000
Cheltuieli cu amortizarea 279.000
Total CF 819.000
Alte informații:
 Producție obținută: 1.800 bucăți fuste;
 Se consideră că pentru obținerea tiparelor fustelor model “Clasic” pierderea normală constând în deșeuri
este de 10% din material. Ținând seama de caracteristicile materialului, transformarea din m în kg se
realizează după următoarea relație: 10 m = 1kg.
Se cere: Determinarea costului unitar al unei fuste în faza F1, determinarea pierderii normale, respectiv a
celei anormale precum și efectuarea înregistrărilor în contabilitatea financiară, cu determinarea valorii
rezultatului exercițiului, în următoarele situații:
a) Deșeurile rezultate din procesul de producție sunt incinerate (nu rezultă produse reziduale);
b) Deșeurile textile rezultate din procesul de producție (produsele reziduale) sunt vândute unei firme de
tapițerie auto cu prețul de 45 um/kg;
c) Deșeurile textile rezultate din procesul de producție (produsele reziduale) sunt transferate în atelierul
Proiectare, unde de decide că pot fi utilizate pentru confecționarea de bentițe. Dintr-un kg de produse
reziduale se pot obține 10 bentițe.
d) Din cauza unor defecțiuni tehnice, producția obținută din procesul de producție este de 1.650 bucăți
(în loc de 1.800 bucăți) obținute din cantitatea de 2.000 m material. Cele 150 bucăți pierdute din
cauza defecțiunii tehnice sunt distruse în totalitate, iar pentru producția obținută se obțin produse
reziduale care sunt valorificate.
35
Rezolvare:
Determinarea costului unitar a pierderii normale și a celei
Efectuarea înregistrărilor în CF
anormale pentru producția din F1
a) Cost unitar F1=
Pierderea normală =
Pierderea anormală =
Rezultatul exercițiului:
b) Evaluare produse reziduale =
Cost unitar F1 =
Rezultatul exercițiului: 0
c) .
d) Evaluare produse reziduale =

Cost unitar F1 =
Determinarea pierderii constatate:
Pierderea constatată = Rezultatul exercițiului: (68.175)
36
2. Evaluarea producţiei în curs de execuţie (conceptul de producţie echivalentă)

La sfârşitul unei perioade de calcul a costurilor o parte a produselor este finisată, iar o altă parte este
parţial finisată, aflându-se într-un anumit stadiu de execuţie. Toate cheltuielile efectuate în perioada pentru
care se calculează costul urmează a fi departajate între cele două categorii. Din punct de vedere teoretic
problema este relativ simplă, practic însă este dificil de soluţionat. Producţia în curs de execuţie poate
cuprinde materiale, salarii şi cheltuieli indirecte. Întrebarea de bază este: în ce proporţie se regăsesc aceste
elemente în costul produselor în curs de execuție? Răspunsul la întrebare este metoda echivalenţei. În esenţă
această metodă presupune conversia (transformarea) producţiei în curs de execuție în unităţi echivalente de
produse finite. Pentru aplicare este necesară determinarea procentului în care diversele elemente ale
producţiei în curs de execuție pot fi echivalate cu producţia finită. De cele mai multe ori este dificil de
determinat gradul de completitudine (finalizare) şi orice greşeală afectează valoarea stocului. Calculul
unităţilor echivalente (UE) se efectuează după relaţia:
UE = Număr de unităţi (cantitatea) de producție în curs de execuție * Gradul de completitudine

(finalizare)
Procedura evaluării presupune:

i. calculul producţiei exprimate în unităţi de echivalenţă;
ii. calculul costului unităţii de echivalenţă, la nivel total sau pe articole de calculaţie (materii
prime, salarii, etc.), prin raportarea costului componentei respective la numărul unităţilor de
echivalenţă;
iii. evaluarea produselor finite şi a produselor în curs de execuţie (stabilirea costurilor aferente
produselor finite şi producției în curs de execuţie).
37
Exemplu:
Societatea Omega, care obține pahare de unică folosință și aplică metoda pe faze, dispune de
următoarele informații:
 Cantitatea de produse finite obținute în luna aprilie N 20.000 bucăți;
 Cantitatea de produse în curs de execuție existentă la sfârșitul lunii aprilie 5.000 bucăți;
 Cheltuieli cu materiile prime 125.000 lei;
 Cheltuieli cu salariile 10.000 lei;
 Contribuția asiguratorie pentru muncă 2,25%;
 Contribuția la asigurări sociale de sănătate 10%;
 Contribuția la asigurări sociale 25%;
 Alte cheltuieli (indirecte de producție) 54.275 lei;
 Cheltuielile cu materiile prime au fost absorbite integral în producția în curs de execuție;
 Cheltuielile de conversie (personal + cheltuieli indirecte) au fost absorbile în proporție de 30%.
Determinați valoarea produselor finite și valoarea producției în curs de execuție la sfârșitul lunii aprilie.
Rezolvare:
● Situația producției echivalente
Informații Cantitate Materii prime Conversie
Grad Unitati echiv Grad Unitati echiv
finalizare finalizare
Produse finite
PCE
Total
● Analiza costului unitar

o Cost unitar =
o Materii prime=
o Conversie =
38
● Situația recapitulativă a costurilor pentru produsele finite și produsele în curs de execuție
Informații Materii prime Conversie Cost

Unitati Cost Cost total Unitati Cost Cost total producție
echiv unitar echiv unitar
Produse
finite
PCE
Total
3. Determinarea costului pentru produsele simultane şi (subproduse)

Produsele simultane sunt cele care se obțin împreună într-un proces de producție. Cheltuielile de producție se
împart între produsele simultane folosind o cheie de repartizare (bază de absorbție). Aceasta poate fi valoarea
cifrei de afaceri, cantitatea obținută etc.
Exemplu:
O entitate obține două produse simultane: A și B. Costul de producție a fost de 400.000 um, cantitatea
obținută și vândută a fost de 2.000 bucăți A și 1.000 bucăți B, prețul de vânzare 300 um A și 400 um B.
Se cere: Să se determine costul de producție aferent produselor A, respectiv B, folosind ca bază de absorbție
cifra de afaceri.
Rezolvare:
Cantități Prețuri de Cifra de afaceri

Costuri de
Produse vândute vânzare În mărimi absolute În procente producție
(bucăți) (u.m./bucată) (u.m.) (%)
A
B
Total
Subprodusele sunt produse secundare care se obțin în cadrul procesului de producție. În cazul în care se vând,
valoarea obținută din vânzarea lor se scade din costul produsului principal. Ele sunt evaluate la valoarea
realizabilă netă. Un exemplu de cacul a fost prezentat în cadrul procedeului valorii rămase (al deducerii
valorii produsului secundar) sau procedeul restului.
39
CAPITOLUL VIII
METODA COSTURILOR VARIABILE:
DETERMINAREA INDICATORILOR DE BAZĂ
Concepte cheie:
 Indicatori decizionali primari:

o Costul unitar
o Contribuţia de acoperire sau marja asupra cheltuielilor variabile
o Cifra de afaceri
o Rezultatul
 Modelul cost – volum – profit
o Pragul de rentabilitate sau punctul de echilibru sau punctul “mort”.
o Cifra de afaceri critică
o Factorul de acoperire
o Marja de siguranţă
o Rata marjei de siguranţă
Metoda costurilor variabile, în forma sa de bază, are o serie de caracteristici care o individualizează. Punctual,
acestea sunt:
 utilizează comportamentul cheltuielilor pentru a le separa pe cele încorporabile în costuri (variabile) de
cele neîncorporabile (fixe);
 calculaţia specifică se sprijină pe indicatori, suport pentru deciziile managementului;
 prestaţiile sau serviciile reciproce, între diferite segmente organizaţionale se decontează la nivelul
cheltuielilor variabile care sunt imputabile purtătorilor de costuri;
 nu este doar o calculaţie de costuri, ci şi una a rezultatelor pe termen scurt, este un instrument util în
managementul întreprinderii, scopul principal constituindu-l elaborarea unor decizii pe perioade scurte.
40
a) Indicatori decizionali primari

Potrivit metodei costurilor variabile, indicatorii decizionali primari sunt următorii:
1. Costul unitar (C*) este alcătuit numai din cheltuielile variabile, reprezentate în principal de cheltuielile
cu: materiile prime şi materialele, salariile şi contribuţiile sociale aferente personalului direct productiv,
energia electrică şi termică utilizate în scopuri tehnologice etc. Pentru a determina costul unitar, pe fiecare
purtător de costuri, este necesară colectarea cheltuielilor variabile şi identificarea corectă a producţiei fizice.
Relaţia de calcul este:
Chvi
C i*  ,
Qi
2. Contribuţia de acoperire (Ca) sau marja asupra cheltuielilor variabile (MCV) reprezintă aportul
fiecărui produs la obţinerea rezultatului (profit/pierdere) şi implicit la acoperirea cheltuielilor fixe.
Valoarea contribuţiei de acoperire poate fi şi negativă ceea ce înseamnă că preţul de vânzare nu este suficient
nici pentru recuperarea costului, activitatea este nerentabilă, societatea neavând resurse, prin preţul practicat,
să acopere o parte a cheltuielilor fixe şi astfel nu se degajă profit. Contribuţia de acoperire unitară (Ca*) se
calculează ca diferenţă între preţul de vânzare unitar (Pv) şi costul variabil unitar:
Ca* = Pv – C*
Contribuţia de acoperire se poate calcula pe fiecare purtător de costuri, precum şi global, pe activitate. În
acest scop, este necesară cunoaşterea veniturilor din vânzarea produselor care fac obiectul activităţii, adică a
cifrei de afaceri.
3. Cifra de afaceri (CA) reprezintă valoarea producţiei fabricate şi vândute, la preţ de vânzare. Relaţia de
calcul este:
n
CA   (Q * Pv) , unde:
i 1 i
n = numărul purtătorilor de costuri.
4. Rezultatul (R) este ultimul indicator decizional primar care se poate determina în succesiunea logică
impusă de realitatea activităţii desfăşurate. Potrivit concepţiei metodei costurilor variabile rezultatul se
determină deducând din contribuţia de acoperire totală cheltuielile fixe. Relaţia de calcul este:
R  Ca  Chf , unde: Chf = cheltuielile fixe ale perioadei
41
b) Modelul cost – volum – profit (CVP)

Modelul cost volum profit implică determinarea următorilor indicatori, ce pot fi determinați în completarea
indicatorilor decizionali primari.
5. Pragul de rentabilitate (Pr) este cunoscut în literatura de specialitate şi ca punct de echilibru, punct
mort. El arată volumul (cantitatea) producţiei realizate şi vândute pentru care rezultatul este zero, totalitatea
cheltuielilor fiind acoperită de veniturile obţinute din vânzări. Entitatea va obține profit pentru o cifră de
afaceri mai mare decât valoarea cifrei de afaceri critice şi pierdere pentru una inferioară acesteia.
Chf
Pr 
Ca*
6.Cifra de afaceri critică. Pragul de rentabilitate exprimat în unităţi monetare se mai numeşte cifră de
afaceri critică (CA*) sau valoarea vânzărilor în pragul de rentabilitate. Modelul de calcul este:
CA* = Pr * Pv; CA* = CF/Ca*
7. Factorul de acoperire (Fa), indicator cu valenţe decizionale, arată câte procente din vânzări sunt
necesare pentru acoperirea cheltuielilor fixe şi obţinerea unui profit. Acest indicator se calculează ca raport
între contribuţia de acoperire globală şi cifra de afaceri. Factorul de acoperire este, de fapt, rata contribuţiei de
acoperire şi oferă informaţii referitoare la rentabilitatea fiecărui purtător de costuri obţinut şi valorificat, dar şi
la rentabilitatea întregii activităţi. Acesta este şi motivul pentru care indicatorul este folosit la optimizarea
programului de fabricare şi vânzare a producţiei. Cu ajutorul informaţiilor pe care le oferă, se poate modifica
structura activităţii în favoarea purtătorului de costuri cel mai rentabil, adică cel cu factorul de acoperire cel
mai mare. Modelele de calcul ale factorului de acoperire sunt:
Cai 100
 pe purtători de costuri Fai =
CAi
Ca
 global Fa = 100
CA
sau:
Chf
Fa  x 100
CA*
8. Marja de siguranţă ( Ms ) sau interval de siguranţă, cum este cunoscut în literatura de specialitate,
exprimă în unităţi monetare cu cât poate să scadă activitatea, astfel încât întreprinderea să nu intre în zona
pierderilor. Relaţia de calcul este:
Ms  CA  CA
*
42
9. Rata marjei de siguranţă (RMs) sau coeficientul de siguranță dinamic exprimă în cifre relative, cu cât
pot să scadă vânzările astfel încât întreprinderea să nu intre în zona pierderilor, să ajungă în pragul de
rentabilitate. În literatura de specialitate, acest indicator este cunoscut şi sub denumirea de coeficientul de
siguranţă. Se cunosc mai multe modalităţi de calcul, fiecare dintre ele oferind noi valenţe informaţiilor
furnizate. Modelele pentru calculul ratei marjei de siguranţă, în condiţiile menţinerii notaţiilor utilizate până
acum, sunt:
CA  CA
*
RMs   100
CA
Exemple:
1. Societatea BETA intenţionează să vândă pachete software la o expoziţie de computere din Bucureşti. Ea
poate achiziţiona acest software de la un engrosist la un preţ de 480 um pachetul. Produsele (pachetele)
vor fi vândute la 800 um pachetul. Ea a plătit deja 8.000 um pentru închirierea spaţiului pentru două zile
companiei Office. Să se calculeze şi interpreteze indicatorii metodei costurilor variabile, în condițiile în
care vânzările sunt de 35 pachete.
Rezolvare:
43
44
2. Societatea GAMA vinde în prezent 5.000 produse, cost variabil unitar 8 u.m., preţ vânzare unitar 10 u.m.,
costuri fixe 5.000 u.m.. Cu cât pot să scadă vânzările pentru ca firma să nu aiba pierderi? Ce cantitate
trebuie vândută pentru a obţine un profit de 7.000 u.m.?
Rezolvare:
3. Câte bilete trebuie vândute (la 10 um) pentru a obţine profit în urma unui concert, ştiind că închirierea
sălii a costat 2.000 um, plata artiştilor 3.500 um şi cheltuieli diverse de gestiune 500 um?
Rezolvare:
45
4. Care sunt consecinţele asupra rezultatului contabil în urma achiziţiei unui utilaj mai performant, al cărui
cost de achiziţie este de 120.000 um, amortizat liniar în 10 ani şi care permite diminuarea cheltuielilor
variabile cu 10 %?
Informațiile prezentate în contul de profit şi pierdere diferențial (întocmit lunar), înainte de achiziţia
utilajului, se prezintă astfel:
 Cifra de afaceri 100.000
 Costuri variabile 70.000
 Marja asupra costului variabil 30.000 (30%)
 Cheltuieli fixe 20.000
 Rezultat 10.000
Rezolvare:
Elemente Valori inițiale Modificări Valori ulterioare

Cifra de afaceri
Costuri variabile
Marja asupra costului variabil (Contribuția de acoperire)
Cheltuieli fixe
Rezultat
46
inprotected.com

Suport Curs 11

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs 11

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Contabilitate managerială – suport curs Prof. univ. dr.

Daniela Artemisa Calu

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI

FACULTATEA CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

Prof. univ. dr. Daniela Artemisa Calu

4.1. Procedeul diviziunii simple

1. Determinarea valorii producţiei secundare: (evaluare la VRN)

2. Determinarea costului unitar aferent producţiei principale:

4.3. Procedeul indicilor de echivalenţă

1. Alegerea unui produs drept bază de comparaţie

2. Calculul indicilor de echivalenţă (K j )

Indici de echivalenţă calculaţi ca Indici de echivalenţă calculaţi ca Indici de echivalenţa complecşi2

3. Echivalarea calculatorie a producţiei obţinute prin transformarea producţiei respective în unităţi

4. Calculului costului unitar efectiv pentru o unitate echivalentă

5. Calculului costului unitar efectiv pentru unitatea fizică de producţie obţinută

4. Calculului costului unitar efectiv pentru o unitate echivalentă

5. Calculului costului unitar efectiv pentru unitatea fizică de producţie obţinută

Cantitatea echivalentă (Qe)= 2.000 kg *1 + 4.000 kg *0,2 +7.000 kg * 0,1 = 3.500 kg

4. Calculului costului unitar efectiv pentru o unitate echivalentă

4.4. Procedeul cantitativ

Tip răsad: Cantitate plantată: Cantitate livrată:

Begonii 3.000 răsaduri 2.800 răsaduri

Panseluţe 4.000 răsaduri 3.900 răsaduri

Margarete 4.400 răsaduri 4.200 răsaduri

Utilizând procedeul cantitativ, determinaţi costul unitar al celor trei produse.

4.5. Procedeul echivalării cantitative a produsului secundar cu produsul principal

1. Transformarea producţiei secundare în producţie principală - qs (QP)

2. Calculul cantităţii de producţie principală teoretică (Qpt)

3. Calculul costului unitar al cantităţii teoretice de produs principal

4. Calculul cheltuielilor aferente produsului secundar qs

Cheltuieli qs = qs (QP) * Cost Q pt

5. Calculul costului unitar al produsului sedcundar

Cost qs = Σ Cheltuieli producţie secundară

1. Transformarea producţiei secundare în producţie principală

5. Calculul costului unitar al produsului secundar

Pornind de la filmulețul vizionat (disponibil la https://www.youtube.com/watch?v=NoA2qB4VWJs),

Utilizând procedeul cantitativ, determinaţi costul unitar al celor trei produse.

5.1. Delimitări conceptuale

5.2. Sistemul contabil de înregistrare a costurilor utilizat în România

Grupa 90 Decontări interne

Grupa 92 Conturi de calculație

Grupa 93 Costul producției

o Costul standard > Costul efectiv = Diferențe de cost favorabile

Etapele principale de contabilizare sunt următoarele:

o Recunoașterea producției în curs de execuție obținute la sfârșitul perioadei la cost efectiv:

Întreprinderea Alfa obţine două produse, A şi B, efectuând următoarele cheltuieli directe:

Situaţia cheltuielilor indirecte este următoarea:

Între secțiile auxiliare au loc următoarele prestații reciproce:

Se mai cunosc următoarele informații:

(ii) Stabilirea și rezolvare sistemului de ecuații:

1.4.Absorbţia (repartizarea) cheltuielilor indirecte de producţie:

1.5.Calculul costului de producţie efectiv:

Tabloul costurilor (Fișa de cost)

1.6.Determinarea diferențelor între costul standard și cel efectiv

1.7. Determinarea costului complet:

1.7.1. Determinarea costului bunurilor vândute

1.7.2. Absorbţia (repartizarea) cheltuielilor generale de administrație:

1.7.3. Absorbţia (repartizarea) cheltuielilor de desfacere (distribuție):

Preț vânzare 550 150

Cantitate vândută 80 400

Cifra de afaceri 44.000 60.000

Determinarea costului complet

Costul bunurilor vândute 32.080 48.000

Cantitatea echivalentă (Qe)= 2.000 kg 1 + 4.000 kg 0,2 +7.000 kg * 0,1 = 3.500 kg