Capitol 4 Contab de Gestiune 2014

Conf Dr. Sgardea Florin Capitolul IV.
Procedeele calculatiei costurilor ASE 2014
Cap. IV Procedeele de contabilitate de gestiune i calculaie

a costurilor
4.1 Procedee de calculaie i delimitare a cheltuielilor pe purttori i pe
sectoare
4.2. Procedee de repartizare a cheltuielilor indirecte
4.3. Procedee de separare a cheltuielilor de producie n variabile i fixe
4.4 Procedee de calcul a costurilor privind producia de fabricaie
interdependent
4.5 Procedee de calcul a costului pe unitate de produs
Prin metod, n general se nelege calea de soluionare a unei probleme, cale

care presupune un el sau sconteaz un rezultat Prin metod de calculaie a costurilor se
va nelege calea itinerariul de parcurs pentru a se ajunge la o cuantificare de
cheltuieli n totalitate sau parial localizat la costul unitar al produselor..
Realizarea practic a inteniei teoretice cuprins n metod presupune folosirea
a diferite procedee, tehnici i instrumente corespunztoare, aa nct metoda mai
poate fi definit ca fiind ansamblul acestora. Procedeele reprezint totalitatea
mijloacelor, artificiilor matematice prin care se pot determina aceste categorii de
cheltuieli sau costuri.
Procedeele servind calculaiei se subordoneaz n final calculului
matematic care se utilizeaz direct i nemijlocit pentru determinarea costurilor; ele
mbrac formele cele mai diferite pornind de la operaiile aritmetice i algebrice
elementare i continund cu cele de algebr superioar i modelarea matematic.
Predominnd n determinarea costurilor, calculul matematic este prezent sub diferitele
lui forme pe toate treptele de cunoatere privind metodele de calculaie.
4.1. Procedee de calcul i delimitare a cheltuielilor

pe purttori i pe sectoare
A. Procedeul ponderrii cantitilor cu preurile se folosete pentru

determinarea pe purttori sau pe sectoare (n funcie de modul de identificare)
a acestor cheltuieli care au la baz consumuri productive, ce se pot exprima
cantitativ, cum ar fi: consumul de materii prime, de materiale, de semifabricate,
de piese de schimb, de combustibil, de energie electric, ap, aburi i alte
utiliti, de echipament de protecie, de obiecte de inventar, etc.
In general, valoarea unor asemenea consumuri pe purttori sau pe sector
se determina prin formula:
chj = Qij Pi , n care: ch - expresia baneasc a valorii unui consum
productiv (respectiv cheltuiala de materie prim,etc.)
Q - cantitatea consumat productiv
i - felul materialului, utilitii, etc.
1
Conf Dr. Sgardea Florin Capitolul IV. Procedeele calculatiei costurilor ASE 2014
j - produsul sau sectorul pe care se identific

respectiva cheltuial
P - preul unitar al materiei prime,utilitii consumate
Dac un produs ori semifabricat se obine din mai multe feluri de
materii prime, etc., respectiv un sector de activitate, comport utilizarea
productiv a mai multor feluri de materiale, combustibili, etc., iar din fabricaie
rezult i deeuri, formula de mai sus devine:
chj = Qij Pi - R , n care : n - felurile de materiale utilizate
i=1,n
R - valoarea materialelor recuperate
In ipoteza determinrii cheltuielilor de materii prime, materiale,
combustibil, etc. pentru ntreaga cantitate fabricat dintr-un produs, precum i
pentru ntreaga producie, formula de calcul rmne valabil cu condiia lurii
n considerare la nivel corespunztor a cantitii de producie fabricat.
Cheltuielile privind salariile personalului direct productiv, vor fi
repartizate pe purttori i pe sectoare avnd n vedere un element cantitativ
care este timpul de munc i un altul valoric care este tariful de salarizare.
Astfel, se face distincie ntre categoriile de personal i rolul lor, precum i
ntre formele de salarizare folosite.
Cheltuielile cu salariile muncitorilor direct productivi care lucreaz n
acord simplu se determin ca o cheltuial pe purttori, cu formula:
n m
Chwj = (tpcj wpc),
p=1 c=1
n care: Chw reprezint cheltuieli cu salarii care se identific pe purttori;
j reprezint purttorul de cheltuieli;
t reprezint timpul de munc normat exprimat n uniti de timp sau
n cantiti de produse ce se fabric;
p reprezint profesiile muncitorilor;
c reprezint categoria de salarizare;
w reprezint tariful de salarizare pe unitate de timp sau pe produse.
In cazul salarizrii n regie, cheltuielile cu salariile muncitorilor de baz
i auxiliare se determin astfel:
n m
Chwj/s = (tpcj wpc),
p=1 c=1
n care: Chw reprezint cheltuieli cu salarii pe purttori sau pe sector;
j/s reprezint purttorul, respectiv sectorul de cheltuieli;
t reprezint timpul legal de lucru, respectiv timpul lucrat exprimat
n ore;
w reprezint salariul tarifar pe or;
p reprezint profesiile muncitorilor;

c reprezint categoria de salarizare
B. Procedeul cotelor procentuale aplicate asupra unor valori absolute se
folosete pentru a calcula la nivelul sectorului de cheltuieli a serie de
consumuri productive n expresie bneac, cum ar fi: amortizarea mijloacelor
fixe, uzura obiectelor de inventar, partea din valoarea echipamentului de lucru
suportat de intreprindere, contribuia la asigurrile sociale, omaj, fond de
sntate datorate de intreprindere.
Procedeul const n aplicarea unui procent prestabilit la o valoare dat
i divizarea produsului cu 100.Astfel, pentru amortizarea anual a mijloacelor
fixe se determin la nivel de sector de cheltuieli folosind formula:
Vas Nu
Vas Nu
As =
, iar amortizarea lunar: As =
100
100
n care: A reprezint Valoarea amortizarii;
s reprezint sectorul de cheltuieli;
Va reprezint valoarea de amortizat;
Nu reprezint norma unic de amortizare
In aplicarea acestor formule se ine seama de faptul c n cazul
sectoarelor de cheltuieli constituite pe structura seciilor de producie, este
necesar s se calculeze amortizarea separat pentru utilaj i separat pentru
cldiri i celelalte mijloace fixe.
C. Procedeul statistico - experimental se folosete n antecalcuaie pentru
a determina acele cheltuieli care n mod practic nu se pot stabili pe alt cale;
ele se bazeaz pe luarea n considerare, cu sau fr vreun corectiv, a sumelor
nregistrate drept cheltuieli efective la poziiile n cauz, n anul de baz.
D. Procedeul defalcrii de cote n raport cu numrul perioadelor de
gestiune const n repartizarea valorii anumitor consumuri productive asupra
purttorilor sau sectoarelor care le-au ocazionat prin cote-pri stabilite n urma
raportrii sumei totale la numrul perioadelor de gestiune asupra crora
greveaz.
Chi(med) = Chi / N ,
n care: Ch (med) reprezint cota medie a cheltuielilor care trebuie inclus n
costul produciei dintr-o anumit perioad de gestiune;
Ch - suma absolut a cheltuielilor de repartizat pe purttori sau sectoare;
i - categoria cheltuielilor de repartizat;
N - numrul perioadelor de gestiune asupra crora greveaz de
repartizat.
4. 2.Procedee de repartizare a cheltuielilor comune (indirecte)
Aceste procedee sunt folosite pentru repartizarea i delimitarea cheltuielilor

comune pe sectoare sau feluri de activiti i n ultim instan, pe putrtori. Aceste
procedee sunt ntlnite sub dou forme ce vor fi prezentate n cele ce urmeaz.
1. Procedeul suplimentrii
2. Procedeul cifrelor relative
1. .Forma clasic a procedeului suplimentrii:
Aplicarea acestui procedeu presupune parcurgerea urmtoarelor etape:
1.alegerea unui criteriu sau a unei baze de repartizare comun ca natur tuturor
produselor care constituie obiecte de calculaie dar diferite ca mrime de la un obiect
de calculaie la altul.
2.calculul coeficientului de suplimentare prin raportarea cheltuielilor de
repartizat (Chr) la baza de repartizare n cazul fiecrui sector, produs folosind
formula:
Ks =
Chr
n
bj
j =1
n care: Chr- cheltuieli de repartizat

bj- baza de repartizare corespunztoare unui sector, produs
n- numrul de sectoare, produse
ks- coeficientul de suplimentare
3.calculul cotei de cheltuieli
R, ce revine unui produs sau sector j
folosind relaia:
Rj = bj ks
n funcie de numrul i caracterul coeficienilor de repartizare calculai apar
urmtoarele variante ale acestui procedeu: varianta coeficientului unic sau global,
varianta coeficienilor difereniali i varianta coeficienilor selectivi.
11.Procedeul suplimentrii cu coeficient unic sau global: n aceast variant a
procedeului suplimentrii se calculeaz un singur coeficient de suplimentare pentru
repartizarea unor cheltuieli indirecte de producie pe obiecte de calculaie, dup

metodologia prezentat mai sus. Acest procedeu poate fi folosit i pentru rectificarea
cheltuielilor generale (directe sau ale ntreprinderii) pe genuri de activiti, pentru
aceasta el trebuie asociat ns cu procedeul defalcrii de cote procentuale care l
precede.
12.Procedeul suplimentrii prin coeficieni difereniai: implic repartizarea
cheltuielilor indirecte cu ajutorul unor coeficieni care difer de la un fel de cheltuieli
la altul. Fiecare coeficient se determin n raport cu alt criteriu. Procedeul este folosit
mai ales pentru repartizarea cheltuielilor comune privind producia pe sectoare sau
zone de cheltuieli dar i pentru repartizarea unor subgrupuri ntregi de cheltuieli cum
sunt: cheltuielile cu ntreinerea i funcionarea utilajului i cheltuieli generale de
secie pe purttori.
Ex: amortizarea unei cldiri unde funcioneaz mai multe secii se repartizeaz
proporional cu suprafaa acesteia exprimt n mp; consumul de energie electric n
scopuri motrice se repartizeaz proporional cu puterea instalat a motoarelor
exprimat in KW; cheltuielile de ntreinere a spaiului productiv se repartizeaz pe
sectoare proporional cu suprafaa acestora etc..
1.3.Procedeul suplimentrii prin coeficieni selectivi: se folosete exclusiv pentru
repartizarea cheltuielilor comune de secii pe purttori. Varianta presupune folosirea
unor baze de repartizare care difer de la un fel de cheltuieli sau subcategorie de
cheltuieli la alta i alegerea produselor asupra crora trebuie repartizate respectivele
cheltuieli. Faptul c produsele sunt rezultatul unor tehnologii de fabricaie diferite
produce apariia problemei de a repartiza pe seama fiecrui produs exact attea
cheltuieli cte a ocazionat obinerea lui, ceea ce se poate rezolva folosind coeficieni
separai pentru fiecare din cele dou grupe de cheltuieli comune de secii: de
ntreinerea i funcionare a utilajelor i generale de secii.
Formulele de calcul ale acestei variante rmn cele menionate n cazul
coeficientului global; valorile atribuite simbolurilor n respectivele formule sunt
stabilite ns la nivelul fiecrei secii sau atelier n parte.
2 Procedeul cifrelor relative sau de structur:

Aceast form a procedeului suplimentrii presupune parcurgerea urmtoarelor
etape:
1. calculul ponderii bazei de repartizare corespunznd fiecrui obiect de
Pj =
bj
n
bj
sau.Pj =
bj *100
j =1
bj
j =1
calculaie fa de total baz, astfel:

n care: P- ponderea bazei de repartizare corespunznd unui obiect de calculaie
fa de total baz;
b- nivelul bazei de repartizare corespunznd obiectului de calculaie ;
j- obiectul de calculaie asupra cruia trebuie repartizate cheltuielile.
2. procentele obinute se aplic asupra cheltuielilor care fac obiectul
repartizrii (Chr), determinndu-se cotele de cheltuieli indirecte de producie ce revin
fiecrui obiect de calculaie, astfel:
Cj = Pj Chr
Indiferent de forma utilizat, clasic sau cifre relative de structur, rezultatele
privind cota cheltuielii ce revine fiecrui obiect de calculaie sunt aceleai, problema
cheie rmne alegerea judicioas a bazei de repartizare.
Coeficienii de structur pot fi folosii pentru o perioad mai ndelungat de
timp, ceea ce constituie un avantaj fa de suplimentarea n forma clasic.
Condiiile pe care trebuie s le ndeplineasc o baz de repartizare raional
aleas n calculul corect al costurilor
Indiferent de caracterul si continutul sau, o baza de repartizare este folosit
raional daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
9 intre baza de repartizare si cheltuielile de repartizat sa existe o legatura de
cauzalitate, un raport de interdependenta; aceasta intrucat marimea cotei de
cheltuieli indirecte dintr-o cantitate data ce revine pe purtator sau sector, depinde
intotdeauna de nivelul bazei de repartizare care-l caracterizeaza in cadrul bazei
totale.
9 baza de repartizare sa fie utilizatat pentru repartizarea unei singure cheltuieli sau
a cel mult unei anumite grupe de cheltuieli indirecte .
9 utilizarea bazei sau al criteriului in cauza sa fie posibila si obligatorie in conditii

similare la toate sau la majoritatea intreprinderilor din ramura industriala
respectiva, intrucat altfel nu se poate vorbi de comparabilitatea costurilor intre
intreprinderi care apartin aceleiasi ramuri industriale.
9 atat in antecalculul, cat si in postcalculul costurilor este necesar ca sa se utilizeze
aceleasi baze de repartizare pentru a se asigura comparabilitatea intre costurilor
efective si cele antecalculate
9 se recomanda ca bazele de repartizare alese sa nu se schimba in cursul perioadei
de gestiune, intrucat aceasta ar afecta posibilitatea de comparare a costurilor pe
produs in dinamica
4.3 Procedee de separare a costurilor de productie in variabile si fixe
In contabilitatea de gestiune si calculatia costurilor, problema separarii
cheltuielilor de productie in variabile si fixe se pune in primul rand in legatura cu
cheltuielile de productie mixte (semifixe sau semivariabile) la a caror bugetare si
analiza este necesar sa se ia in considerare comportamentul lor fata de evolutia
volumului fizic al productiei. O asemenea problema se poate ivi si in legatura cu un
total de cheltuieli oarecare, fie el si cel general, despre care trebuie sa se stie cat
reprezinta cheltuieli variabile si cat reprezinta cheltuieli fixe.
Procedeele folosite in scopul separarii cheltuielilor in variabile si fixe sunt
urmatoarele
a) Procedeul celor mai mici patrate
b) Procedeul punctelor de maxim si minim (calcul diferential)
c) Procedeul dispersiei grafice
d) Procedeul analitic
Cu exceptia procedeului analitic (d) celelalte au la baza relatia lineara dintre
cheltuielile de productie si volumul activitatii productive. Prin urmare aceste
procedee se pot utiliza in scopul mentionat numai daca cheltuielile respective
evolueaza linear fata de volumul productiei.
Procedeul celor mai mici ptrate
Aplicarea acestui procedeu presupune parcurgerea urmatoarelor etape
metodologice de calcul:
1) calculul volumului mediu al activitatii: prin raportarea volumului total al
activitatii din perioadele de gestiune luate in calcul la numarul perioadelor de
gestiune, pe baza relatiei:
n
Q=
Q
t =1
n
2) calculul cheltuielilor medii ale perioadelor de gestiune luate in calcul: prin
raportarea sumei totale a cheltuielilor din perioadele de gestiune respective la
numarul total al perioadelor de gestiune, pe baza relatiei:
n
Ch =
Ch
t =1
7 n
3) calculul abaterii de volum: ca diferenta dintre volumul activitatii din fiecare

perioada de gestiune luata in calcul si volumul activitatii medii, pe baza relatiei:
X = Qt Q
4) calculul abaterii cheltuielilor: ca diferenta dintre volumul cheltuielilor din
fiecare perioada de gestiune luata in calcul si volumul cheltuielii medii, pe baza
relatiei:
Y = Ch t C h
5) calculul cheltuielilor variabile unitare: prin raportarea sumei produsului dintre
abaterea de volum si cheltuieli din fiecare perioada luata in calcul la suma
abaterii de volum la patrat din fiecare perioada luata in calcul, pe baza relatiei:
n
Chvu =
(XY)
t =1
X
t =1
2
t
6) calculul cheltuielilor variabile totale: prin amplificarea cheltuielilor variabile

unitare cu volumul activitatii dintr-o perioada luata in calcul sau pe total, pe baza
relatiei:
Chvt = Chvu * Qt
7) calculul cheltuielilor fixe totale: ca diferenta dintre cheltuielile totale ale unei
perioade si cheltuielile variabile totale, pe baza relatiei:
Chft = Cht - Chvt
8) calculul cheltuielilor variabile standard: prin amplificarea volumului de

activitate standard cu cheltuielile variabile unitare, pe baza relatiei:
Chvs = Chvu * Qs
9) calculul cheltuielilor standard totale: se insumeaza cheltuielile variabile
standard cu cheltuielile fixe, pe baza relatiei:
Chst = Chf + Chvs
8
Pentru a exemplifica, presupunem o intreprindere unde se cunosc:

cheltuielile generale ale sectiei in evolutia lor pe 12 luni
volumul productiei exprimate in ore de functionare a utilajului pe aceeasi
perioada
Se cere sa se calculeze chletuiala standard aferenta anului urmator, cunoscand ca
volumul de activitate standard este de 90.000 ore de functionare a utilajului.
Datele din perioada de baza se prezint astfel:
Tabel 4.1
Abaterea
Produsul
Abaterea Abaterea
Ch.
Vol.
Perioad
medie
generale de volum cheltuieli abaterii de
activitii
a
patratica
vol. si ch.
(Y)
(X)
ale seciei
(lunile) (nr.ore
(X)2
(XY)
(Cht)
funcio
nare
utilaj)
0
Col 1
Col 2
Col3=
Col4=
Col5= Col6=Col3
Col1-X
Col2-Y
Col4xCol5
xCol3
I
II
III
IV
V
VI
VII
VIII
IX
X
XI
XII
TOTAL
6.600
6.300
6.700
6.900
6.800
6.600
6.000
5.800
6.300
6.400
6.600
7.000
78.000
730.000
715.000
735.000
745.000
740.000
730.000
700.000
690.000
715.000
720.000
730.000
750.000
8.700.000
100
-200
200
400
300
100
-500
-700
-200
-100
100
500
0
5.000
-10.000
10.000
20.000
15.000
5.000
-25..000
-35.000
-10.000
-5.000
5.000
25..000
0
500.000
2.000.000
2.000.000
8.000.000
4.500.000
500.000
12.500.000
24.500.000
2.000.000
500.000
500.000
12.500.000
70.000.000
10.000
40.000
40.000
160.000
90.000
10.000
250.000
490.000
40.000
10.000
10.000
250.000
1.400.000
78000
= 6500
12
8700000
Ch =
= 725000
12
70000000
Chvu =
= 50 lei/ora
1400000
Chvt = 50 * 78000 = 3900000
Chft = 8700000 - 3900000 = 4800000
Chvs = 50 * 90000 = 4500000
Chst = 4500000 + 4800000 = 9300000
Q=
Procedeul punctelor de maxim si minim

Aplicarea acestui procedeu presupune parcurgerea urmatoarelor etape
metodologice de calcul:
1) Calculul cheltuielilor variabile unitare: (fost5) ca raport intre diferenta dintre
cheltuielile maxime si cheltuielile minime si volumul activitatii maxime si
minime din perioada luata in calcul, pe baza relatiei:
Ch max Ch min
Chvu =
Q max Q min
Urmeaza aceleasi etape de calcul ca la procedeul anterior:
1. Cheltuieli variabile totale
2. Cheltuieli fixe totale
3. Cheltuieli variabile standard
4. Cheltuieli totale standard
pe baza acelorasi relatii de calcul.
Pentru exemplificare, folosim aceleasi date:

750000 690000 60000
Chvu =
=
= 50 lei/ora
7000 5800
1200
Chvt = 50 * 78000 = 3900000 SAU Chvt = 50 * 7000 = 350000
Chft = 8700000 - 3900000 = 4800000 SAU Chft = 750000 - 350000 = 400000
Chvs = 50 * 90000 = 4500000
Chts = 4500000 + 4800000 = 9300000
Procedeul analitic
Acest procedeu se utilizeaza pentru separarea cheltuielilor de productie in
variabile si fixe in ipoteza ca nu exista date referitoare la costurile perioadelor
precedente sau atunci cand datele existente reflecta o alta evolutie a costurilor decat
cea lineara.
10
Conform procedeului analitic, organele care se ocupa de conducerea lucrarilor de

contabilitate de gestiune si calculatia costurilor analizeaza impreuna cu inginerii si cu
cei de la organizarea si programarea productiei fiecare activitate in parte, in scopul
gasirii metodelor optime de executie a lucrarilor si stabilirea costurilor optime
aferente acestora. Printr-o analiza atent se stabileste si caracterul fiecarei cheltuieliin
parte, fixe sau variabile.
Pe baza comportamentului fiecarei cheltuieli fata de volumul productiei se
stabilesc apoi standardele pentru cheltuielile variabile, fixe si cele mixte. De regula,
marimile cantitative standard se transforma in marimi economice prin ponderarea lor
cu preturile standard si se obtin standarde valorice.
4.4. Procedee de evaluare i calculare a costurilor

privind producia de fabricaie interdependent
n cazul unor ntreprinderi au loc livrri reciproce de produse, lucrri i servicii

ntre secii sau ateliere pentru nevoile lor de producie. Deservirea reciproc poate
avea loc ntre secii auxiliare i de baz, dar i ntre seciile de baz cum este cazul
centralelor electrice sau n ntreprinderi cu profil chimic.
Calculul costului produciei de fabricaie independent se poate efectua
folosind mai multe procedee.
a) Procedeul reiterrii: are la baz premiza potrivit creia costul cantitilor
de produse livrate de ctre o secie celorlalte secii reprezint, fa de totalul

cheltuielilor seciei, aceleai proporii pe care le reprezint cantitile respective luate
separat fa de totalul produciei febricate.
Astfel, se parcurg urmtoarele etape:
1.Se determin mrimea rapoartelor dintre cantitile de produse livrate celorlalte
secii luate separat (qj) i totalul produciei fabricate n secia furnizoare (Q):
qj
Q
2.Coeficienii stabilii astfel se pondereaz succesiv cu cheltuielile seciei
Kj =
furnizoare (Chf) pentru care sunt calculai.
11
3.Deoarece la fiecare secie apar cheltuieli care n-au fost luate n calculul de
repartizare efectuat n prima rund, repetm calculele pe seama lor.
4.Calculele de preluare a cotelor de cheltuieli care formeaz costul produiei
livrate n sistemul prestaiilor reciproce continu pn cnd reziltatele obinute prin
nmulire reprezint valori mici neglijabile.
b) Procedeul elaborrii calculaiilor pentru fiecare produs fr a lua n
calcul prestaiile reciproce: este folosit mai ales n elaborarea antecalculaiilor.
c) Procedeul evalurii prestaiilor reciproce dintre secii sau ateliere la cost
prestabilit, cum ar fi costul standard, normat sau alt cost cunoscut cum ar fi costul
efectiv al perioadei precedente. Cantitile de produse i servicii evaluate se scad de

la secia furnizoare i se adaug la costul seciei primitoare. Apoi se calculeaz costul
unitar al produciei fiecrei secii prin diviziune simpl ns acest procedeu este
aplicabil numai pentru seciile cu producie omogen.
d) Procedeul algebric: presupune calculul costului produciei de fabricaie
interdependent cu ajutorul unui sistem de ecuaii liniare pornind de la premizele:
1.Costul unitar al produselor diferitelor secii se consider necunoscut i se
noteaz convenional (x, y, z, etc).

2. Pentru formarea sistemului de ecuaii se are n vedere urmtorul
principiu:producia fiecrei secii evaluate n funcie de costul su unitar este egal
cu cheltuielile iniiale ale seciei productoare, la care se adaug prestaiunile primite
de la celelalte secii evaluate n funcie de costul lor unitar .
Astfel va rezulta un sistem de n ecuaii cu n necunoscute, unde n reprezint
numrul seciilor care intr n sistemul prestaiilor reciproce.
Determinarea costurilor unitare n astfel de situaii implic att folosirea altor
procedee, ct i adoptarea unor criterii pentru stabilirea succesiunii calculelor, ordine
ce are la baz legturile tehnologice permanente sau ntmpltoare dintre secii.
n cazul prestaiilor reciproce ntre secii cu producia neomogen succesiunea
de decontare se stabilete astfel:
12
se ncepe cu calculul costului unitar n acele secii auxiliare care nu au intrat n

sistemul prestaiilor reciproce sau care se gsesc cel mult n situaia de secii
furnizoare;
se continu cu seciile care au furnizat celorlalte cele mai mari cantiti de

produse i servicii i au primit cele mai mici cantiti;
se termin cu acele secii care au furnizat cele mai mici cantiti i au primit cele
mai mari cantiti.
n aceast ordine se alterneaz calculul exact al costului unitar cu decontarea
anumitor cantiti de produse la un cost convenional.

4.5. Procedee de calcul a costului unitar
Pentru calculul costului unitar pe purtatori se folosesc preturi diferite in raport cu

numarul de produse fabricate, cu corelatia existenta intre productie si cheltuielile de
productie, caracterul si importanta lor:
a.) Procedeul diviziunii simple
b.) Procedeul cantitativ
c.) Procedeul indicilor de echivalenta
d.) Procedeul echivalarii produsului secundar cu o cantitate data de produs
principal
e.) Procedeul deducerii valorii produsului secundar
I. Procedeul diviziunii simple
Procedeul diviziunii simple este folosit pentru calculul costului unitar in cazul
fabricarii unei cantitati date de produs perfect omogen si are la baza urmatoarea relatie
matematica:
n
Ch
ct j = i 1=
Qj
,unde:
ct reprezinta costul unitar;

j produsul (felul sau);
Ch marimea absoluta a cheltuielilor de productie dintr-un anumit articol de calculatie;
i articolele de calculatie;
Q cantitatea de produse pentru care se calculeaza costul.
EXEMPLU:
13
Suma totala a diferitelor cheltuielilor ocazionate de productia unei ferme vegetale

ntr-o perioad de gestiune este de 10.000.000 lei, iar cantitatea totala de produs obtinuta
este de 40.000 to.
Astfel: ct = 10.000.000 / 40.000 to = 250 lei/to.
In planificarea (bugetarea) costurilor pe purtatori, este nevoie de procedeul diviziunii
simple numai atunci cand calculul se efectueaza pentru o grupa de produse (1.000 buc.
Anvelope, arbori de motor etc.) si se impune calculul cheltuielilor pe unitate (bucata).
Aplicat singular, procedeul diviziunii este rar intalnit, deoarece presupune in cazul
bazei de raportare a cheltuielilor o productie perfect omogena, lucru dificil de obtinut de
catre productia industriala moderna.
Procedeul diviziunii simple insoteste insa in cadrul diferitelor metode de calculatie,
celelalte procedee folosite de acestea.
II. Procedeul cantitativ
Procedeul cantitativ se utilizeaza pentru determinarea costului produselor colaterale

(denumite si produse cuplate, simultane sau asociate), in cazul cand acestea au valori de
intrebuintare apropiate si sunt considerate in totalitatea lor produse principale. Intreaga
cantitate de produse fabricate este in acest, organic legata de un total general al cheltuielilor de
productie. Aria de utilizare a cestui procedeu este destul de limitata, folosindu-se in cateva
cazuri, cum ar fi: fabricatia sodei caustice prin electroliza clorurii de sodiu, fabricatia
semicocsului, sodarea neutralizarea produselor petroliere (numai pentru cheltuielile de
prelucrare), obtinerea unui produs dintr-un proces de amestec s.a.
Utilizarea lui presupune calculul unui cost mediu pe unitate de produs prin diviziune
simpla, folosind relatia:
c
' t
Chi
, in care:
qj
ct - reprezinta costul unitar mediu pe produs;

Ch marimea absoluta a cheltuielilor de productie dintr-un anumit articol de calculatie;
i articole de calculatie;
q cantitatea obtinuta din fabricatie in cazul unui anumit produs, exprimata cu ajutorul
aceleiasi unitati de masura;
j felul produselor obtinute din fabricatie.
EXEMPLU:
Intr-un combinat chimic, cheltuielile ocazionate de instalatia de electroliza a clorurii de sodiu
sunt de 90.200.000 lei, iar productia obtinuta este formata din: 50.000 t lesie de soda caustica,
200 t hidrogen si 40.000 t clor.
Costul mediu pe tona de produs electrolitic este egal cu:
90 . 200 . 000
50 . 000 + 2 . 000 + 40 . 000
90 . 200 . 000
90 . 200
14
= 1 . 000 lei
Pentru a deveni produs finit, lesia de soda caustica se reintroduce in procesul de

fabricatie pentru concentrare (prin eliminarea apei) si cristalizare (solzificare), fapt care
determina noi cheltuieli de productie; costul per tona de soda caustica solzi cuprinde atat
costul lesiei de soda necesare, cat si cheltuielile de solzificare purificare si va fi calculat in
ultima instanta prin diviziune simpla.
Deoarece pe timpul depozitarii unora dintre produse intervin pierderi de substante care
difera de la un produs la altul, iar in unele cazuri nu-si gaseste utilizare intreaga cantitate de
produs fabricat, este necesar sa se majoreze costul cantitatilor utilizate cu pierderi de substante
ce intervin la fiecare produs in parte.
EXEMPLU:
Se presupune ca din cele 200 tone hidrogen isi gasesc utilizare numai 160 tone, iar in
cazul clorului, cantitatea efectiv utilizata ar fi 35.000 tone.
Costul unitar al fiecaruia dintre cele doua produse se calculeaza astfel:
ct =
q j c' t
q ju
, in care:
qju reprezinta cantitatea utilizata din fiecare produs j.

Inlocuind in aceasta relatie, se obtine:
- in cazul hidrogenului:
1 . 000 200
16
- in cazul clorului: 1 . 000
40 . 000
35 . 000
20 . 000
=
16
=
40 . 000
35
=1 . 250
=1142
, 90
lei
lei
In cazul sodarii neutralizarii produselor petroliere si al proceselor de amestec, baza de

raportare (productia) scade, datorita pierderilor tehnologice si obtinerii de produse secundare.
III. Procedeul indicilor de echivalen
Procedeul indicilor de echivalenta se utilizeaza pentru determinarea costului unitar in

cazurile in care:
- din aceleai cheltuieli de manoper i materii prime apar semifabricate sau produse finite
diferite, avnd de regul caracter simultan;
- acelasi material se prelucreaza n diverse produse, cu cheltuieli de manopera diferite;
produsele obtinute se prezinta sub forma de tipuri, sorturi, dimensiuni, sau sunt de calitati
diferite.
O conditie importanta a aplicarii precedeului este aceea ca toate, sau cel putin doua din
produsele obtinute, sa fie considerate principale.
15
In calculele de determinare a costului pe unitate de produs se pot folosi in asemenea

cazuri atat indici (coeficienti) de echivalenta, cat si cifre de echivalenta in marimi absolute, dar
numai in anumite conditii.
Folosirea indicilor de echivalenta presupune in principiu parcurgerea urmatoarelor etape
metodologice:
- transformarea productiei fabricate in unitati de masura conventionale, prin inmultirea
cantitatii fizice obtinute din fiecare fel de produs sau semifabricat, cu indicele ( coeficientul) de
echivalenta corespunzator, si insumarea cantitatilor conventionale potrivit formulei:
m
Qc = (qxie ) j , in care:
j =1
Qc cantitatea totala de produse exprimata in cantitati conventionale;

q cantitatea de produse de un anumit fel exprimata in unitati de masura fizice;
ie indicele de echivalenta corespunzator unui produs;
j felul produselor (numarul lor).
-determinarea costului unei unitati conventionale, pe baza formulei:
ct / uc =
Chi
Qc
, in care:
ct/uc reprezinta costul unei unitati conventionale de produs;

Ch marimea absoluta a cheltuielilor de productie dintr-un anumit articol de calculatie luat in
calcul;
i articolele de calculatie luate in calcul.
- determinarea costului unitar (ct) pe fiecare unitate de produs sau semifabricat, dupa
formula:
ct j =
q cj ct / uc
qi
sau ctj = iej x ct/uc in care:
qc reprezinta cantitatea de produs exprimata in unitati conventionale;

q cantitatea de produs exprimata in unitati de masura fizice;
j produsul de un anumit fel pentru care se calculeaza cost.
Dupa cum se observa, problema cheie a acestui procedeu este stabilirea indicilor de
echivalenta care servesc pentru omogenizarea calculatorie a productiei; ei devin dupa adoptare,
16
criteriul care hotaraste cate cheltuieli de productie se trec in costul fiecarui produs. De aceea, este
necesar ca indicii de echivalenta calculati sa exprime cat mai exact gradul de participare al fiecarui
produs la formarea cheltuielilor de repartizat.
Rol determinant au in aceasta privinta doi factori si anume:
- parametrii sau marimile caracteristice care stau la baza lor
- modul de calcul al indicilor de echivalenta
Din punct de vedere al modului de calcul, se deosebesc: indici de echivalenta calculati ca
raport direct si indici de echivalenta calculati ca raport invers.
Indicii de echivalenta calculati ca raport direct sunt expresia unor fractii ordinare, care au
numaratorul variabil si numitorul fix, iar indicii de echivalenta inversati se gasesc in situatie opusa din
punct de vedere al calculului.
Indiferent de modul cum sunt calculati, indicii de echivalenta au la baza, fara exceptie, unul
sau mai multi parametri sau caracteristici. Acesti parametri sunt comuni ca natura tuturor produselor
care se fabrica, dar diferentiati ca marime de la un produs de la un produs la altul.
Parametrii (p) sau caracteristici (c) pe baza carora se calculeaza indicii de echivalenta, pot
avea carecter tehnic sau caracter economic.
Din categoria parametrilor tehnici alesi in acest scop, fac parte: cantitatea de materie prima
incorporata in produse, finetea firelor (in filaturi), calibrul pieselor (in fabricile de aparte de masura si
control), greutatea, lungimea, suprafata sau volumul produselor fabricate, greutatea moleculara sau
densitatea acestora, caracteristicile termice (la metale), puterea calorica (la combustibili), indicele de
calitate, timpul de calitate, timpul de prelucrare exprimat de regula in ore-masina etc.
Drept parametri economicila calculul indicilor de echivalenta, pot fi alesi: pretul produselor
fabricate, valoarea materiei prime inglobate in produse, salariile directe, totalul cheltuielilor directe
etc.
Dupa numarul parametrilor care stau la baza lor, atat in cazul indicilor de echivalenta calculati
ca raport direct, cat si in cazul indicilor de echivalenta inversati, se deosebesc: indici de echivalenta
simpli, indici de echivalenta complecsi si indici de echivalenta agregati.
Prin indici de echivalenta simpli se inteleg aceia care se calculeaza pe baza unui singur
parametru.
Indicii de echivalenta complecsi sunt cei care se calculeaza pe baza a doi sau mai multi
parametri.
Indicii de echivalenta agregati au la baza serii multiple de indici de echivalenta simpli, care se
agrega prin calcul cu greutatea specifica a cheltuielilor pe articole de calculatie fata de totalul lor, si
se insumeaza pe produs.
Indicii de echivalenta calculati ca raport direct
a) Indici de echivalenta simpli
Metodologia de calcul a acestor indici de echivalenta este urmatoarea:

- se ia drept baza de comparatie unul dintre produsele fabricate;
- se raporteaza succesiv marimea parametrului corespunzand fiecaruia dintre produsele
fabricate, la parametrul produsului luat drept baza, potrivit relatiei:
pj
iej =
pb
in care:
17
iej indicele de echivalenta corespunzator al unui produs oarecare j;

pj marimea parametrului corespunzator produsului pentru care se calculeaza indicele de
echivalenta;
pb marimea parametrului corespunzator produsului ales drept baza de comparatie.
EXEMPLU PRACTIC
O intreprindere cheltuieste intr-o luna 3.585.000 lei pentru a fabrica urmatoarele cantitati de
produse: produsul A: 20.000 buc. (piese); produsul B: 40.000 buc.; produsul C: 50.000 buc.;
parametrul care serveste pentru calculul indicilor de echivalenta este lungimea produselor, care in
cazul produsului A este 51 cm, in cazul produsului B este 60 cm, iar in cazul produsului C este 75
cm.
Alegand drept baza de raportare produsul B, calculam indicii de echivalenta, astfel:
iA =
51
60
75
=0,85; iB =
= 1; iC =
= 1,25
60
60
60
Transformand productia din unitati de masura fizica in unitati de masura conventionale, pe

baza formulei cunoscute, se obtine:
Produs A: 20.000 buc x 0,85 = 17.000
Produs B: 40.000 buc x 1 = 40.000
Produs C: 50.000 buc x 1,25 = 62.500
Total (Qc): 119.500
Costul unei unitati conventionale de produs (ct/uc) va fi egal in acest caz cu:
35.850.000 / 119.500 = 30 lei
Costul per unitate (bucata, piesa) de produs finit se poate determina acum direct, inmultind
costul unei unitati conventionale cu indicele de echivalenta corespunzator fiecarui produs, astfel:
- pentru produsul A: 30 x 0,85 = 25,50 lei
- pentru produsul B: 30 x 1 = 30 lei
- pentru produsul C: 30 x 1,25 = 37,50 lei
b) Indicii de echivalenta complecsi
Calculul indicilor de echivalenta complecsi, sub forma de rapoarte directe, se efectueaza prin
relatia:
p j p' j
I Ej =
,in care:
pb p'b
IEj este indicele de echivalenta complex corespunzator unui produs oarecare j
pj si pj marimea celor doi parametri corespunzand produsului pentru care se calculeaza
indicele de echivalenta
pb si pb marimea celor doi parametri corespunzand produsului ales drept baza de comparatie
EXEMPLU:
O intreprindere cheltuieste intr-o perioada de gestiune 21.240.000 lei pentru obtinerea
urmatoarelor produse: produsul A, in cantitate de 10.000 tone, produsul B in cantitate de 6.000 tone si
18
produsul C in cantitate de 4.000 tone; Cei doi parametri alesi pentru determinare indicilor de
echivalenta prezinta urmatoarele valori: in cazul produsului A, p=5000 iar p=1.08; in cazul
prosusului B, p=4000 iar p=0.9; in cazul produsului C p=3000 iar p=0.78
Luand drept baza de comparatie produsul B, indicii de echivalenta complecsi utilizati
pentru omogenizarea calculatorie a productiei, vor fi:
5000 1.08 5400
IE/A =
=
= 1 .5
4000 0.9 3600
4000 0.9
IE/B =
=1
4000 0.9
3000 0.78 2340
IE/C =
=
= 0.65
4000 0.9 3600
Transformand productia in unitati conventionale cu ajutorul acestor indici, se obtine:
Produs A : 10.000 tone x 1.5 =15.000
Produs B : 6.000 t x 1 =6.000
Produs C : 4.000 t x 0.65 = 2.600
Total (Qc) : 23.600
Costul pe unitate conventionala se determina astfel:
21.240.000
ct / uc =
=900
23.600
Costul unitar pe produs se calculeaza si el astfel:
15.000 x900 1.350.000
=
=1.350 lei/tona
Produsul A:
10.000
10.000
6.000 x900 540.000
Produsul B:
=
=900 lei/tona
6.000
6.000
2.600 x900 234.000
Produsul C:
=
=585 lei/tona
4.000
4.000
Sau mai simplu pe baza formulei ctj=IEj x ct/uc, astfel :
Prdusul A: 1.5 x 900 = 1350 lei
Produsul B: 1 x 900 = 900 lei
Produsul C: 0.65 x 900 = 58.5 lei
c) Cifre de echivalenta in marime absoluta
Procedeul indicilor de echivalenta calculati ca raport direct are la baza impartirea unui
numar in parti proportionale cu alte numere.Prin nivelul lor, acesti indici exprima raportul de marime
dintre parametri in functie de care sunt ei calculati; pentru omogenizarea calculatorie a productiei se
pot utilaza atunci, nu neaparat indici de echivalenta, ci de-a dreptul marimile absolute ale parametrilor
luati in considerare pentru calculul lor.
Tehnica folosirii cifrelor de echivalenta in marimi absolute pentru calculul costului pe
unitate de produs este aceeasi utilizata in calculul indicilor de echivalenta.
Transformarea productiei din unitati de masura fizice, in unitati de masura
conventionale:
Produs A: 20.000 x 51 = 1.020.000;
Produs B: 40.000 x 60 = 2.400.000;
Produs C: 50.000 x 60 = 3.750.000;
19
Total(Qc): 7.170.000.
Costul unei unitati conventionale (ct/uc) rezulta din raportul 3.585.000/7.170.000 si
este egal cu 0.5 lei.
Costul unei unitati de produs finit se calculeaza astfel:
Produs A: 1.020.000 x 0.5 = 510.000 : 20.000 = 25.5 lei;
Produs B: 2.400.000 x 0.5 = 1.200.000 : 40.000 = 30 lei;
Produs C: 3.750.000 x 0.5 = 1.875.000 : 50.000 = 37.5 lei;
Daca parametri care stau la baza indicilor au caracter mobil, este recomandabila folosirea
cifrelor de echivalenta in forma lor absoluta; in cazul unor parametri cu caracter relativ stabil, trebuie
folositi indici de echivalenta propriu-zisi, care o data calculati se pot utiliza vreme indelungata si se
evita intrucat se va calcula cu numere mari.
Indicii de echivalenta inversati
Utilizarea indicilor de echivalenta calculati ca raport invers, numiti si indici de

echivalenta inversati, devine necesara in cazul in care o parte din cheltuielile de productie
repartizabile (de obicei cele de prelucrare), se afla in raport invers proportional fata de marimea unui
anumit parametru care exprima efortul de fabricatie. O asemenea situatie se intalneste in productia de
piese pentru orologie si aparate de masura fabricate in serie mare, unde cheltuielile de prelucrare,
inclusiv cele privind controlul tehnic de calitate, se afla in raport invers proportional cu marimea
(calibrul) pieselor; in acelasi raport se gaesec si cheltuielile de filare-infasurare a firelor si fibrelor
chimice fata de grosimea furilui, precum si cheltuielile de laminare a profilelor de otel din lingouri,
inclusiv a tablei subtiri, fata de caracteristicile lor dimensionale.
Valoarea consumului de materii prime, de semifabricate si de materiale tehnologice,
ramane, in principiu, o cheltuiala direct proportionala cu volumul productiei si se determina pe unitate
de produs, prin diviziune simpla.
Cel mai adesea, indicii de echivalenta inversati se utilizeaza sub forma de indici de
echivalenta simpli. Acestia se calculeaza astfel:
- se alege pentru comparatie un produs, care prin marimea parametrului care-l
caracterizeaza asigura calculul unor indici inversati exprimati in cifre ori numere intregi, sau cu cat
mai putine zecimale;
- marimea parametrului privind produsul ales pentru comparatie (pb) se raporteaza
succesiv la marimile aceluiasi parametru corespunzator celorlalte produse fabricate (pj) si se obtin
indicii de echivalenta necesari. Se obtine astfel:
p
ir/j = b
pj
Indicii de echivalenta inversati (ier) se folosesc apoi ca raport direct in calculul costurilor,
la fel ca si indicii de echivalenta calculati.
EXEMPLU:
O instalatie de filare-infasurare a firelor de viscoza intr-o fabrica de matase artificiala
ocazioneaza intr-o perioada de gestiune data, cheltuieli de productie in suma de 16.900.000 lei, din
care consumul de materiale tehnologice directe in suma de 2.500.000 lei si cheltuieli de prelucrare
20
(utilitati tehnologice, salarii lucratori direct productivi, C.A.S. asupra acestor salarii si alte cheltuieli)
in valoare de 14.400.000 lei; instalatia a produs:
- fir lucios scul sortiment
34 denieri
25.000 kg
- fir lucios conus sortiment
11 denieri
53.000 kg
- fir lucios conus sortiment
22 denieri
22.000 kg
Parametrul utilizat pentru repartizarea cheltuielilor de prelucrare este finetea firului
exprimata in denieri (den - un denier este egal cu greutatea in grame a unui fir lung de 9.000 m).
Cheltuielile cu materiile si materialele directe se repartizeaza proportional cu cantitatea de fibre
fabricata.
Se calculeaza indicii de echivalenta inversati, luand pentru comparatie (in privinta
efortului tehnico-economic), firul avand finetea de 11 den:
- fir lucios scul 34 den . ir = 11/34=0.32
- fir lucios conus 11 den ir = 11/11=1
- fir lucios conus 22 den ir =11/22=0.50
Potrivit acestor indici, sortimentul matase conus 11den, care este cel mai fin, va prelua
per kg de 2 ori mai multe cheltuieli de prelucrare decat firul de matase 22 den si de peste 3 ori fata de
firul cu finetea 34 den.
Se transforma productia in unitati conventionale, cu ajutorul indicilor calculati:
- fir lucios scul 34 den:
25.000 x 0.32 = 8.000
- fir lucios conus 11 den:
53.000 x 1
= 53.000
22.000 x 0.50 = 11.000
Total ( Qc) = 72.000
Se calculeaza cheltuielile de prelucrare pe unitate conventionala de produs:
14.400.000
= 200 lei
chp / uc =
72.000
Se calculeaza cheltuielile de prelucrare per kg produs finit:
20 x 0.32 = 64 lei
200 x 1 = 200 lei
200 x 0.50 = 100 lei
Se determina valoarea consumului de materii si materiale directe per kg fire de
matase artificiala:
2.500.000
2.500.00
=
= 25 lei
chm / kg =
25.000 +53.000 +22.000 100.000
Se calculeaza costul per kg fire de matase artificiala filata:
64 + 25 = 89 lei
200 + 25 = 225 lei
100 + 25 = 125 lei
In calculele de repartizare pe baza de cifre de echivalenta, se poate lua in considerare fie
totalitatea cheltuielilor de productie, fie numai o parte din ele (cele de prelucrare sau industrializare)
ori cele de regie a sectiei, de administrare si conducere a intreprinderii etc.; de regula, sunt supuse
repartizarii pa baza de cifre de echivalenta, cheltuielile pentru care nu exista o posibilitate mai precisa
de determinare pe purtatorii lor finali unitari.
Daca intr-un caz oarecare este necesara utilizarea unor indici de echivalenta inversati cu
caracter complex, acestia se calculeaza potrivit relatiei:
21
IErj =
p b p b'
p j p 'j
Pentru repartizarea pe produs a cheltuielilor pe produs aflate in raport invers proportional

cu parametrii care caracterizeaza efortul tehnico-economic de fabricatie a lor, nu pot fi utilizate cifre
de echivalenta in marimi absolute, ci numai indici de echivalenta calculati ca raport invers.
Utilizarea seriilor multiple de indici de echivalenta
LECTURA SUPLIMENTARA
Dupa continutul lor, indicii cuprinsi intr-o serie data se pot incadra fie in categoria
indicilor de echivalenta simpli, fie in categoria celor complecsi; de asemenea, dupa modul de calcul
pot fi diferiti (directi sau inversati).
EXEMPLU
O intreprindere care fabric ntr-o perioada de gestiune trei produse (A in cantitate de
30.000 kg, B in cantitate de 58.000 kg si C in cantitate de 45.000 kg) va calcula costul acestora,
folosind doua grupe (serii) de indici de echivalenta:
- grupa (seria) I (unde indicele produsului A este 0.75, al produsului B este 1, iar cel al
produsului C este 1.9) serveste pentru repartizarea cheltuielilor privind consumul de materie prima
- grupa (seria) a-II-a (unde indicele produsului A este 1, al produsului B este 0.9, iar cel
al produsului C este 1.2) serveste pentru repartizarea celorlalte cheltuieli de productie.
Prin echivalarea produselor fabricate pe baza primei grupe de indici, se obtine:
Produs A : 30.000 x 0.75 = 22.500
Produs B: 58.000 x 1
= 58.000
Produs C: 45.000 x 1.90 = 85.500
Total (Qc) 166.000
Presupunand ca valoarea materiei prime consumate pentru fabricarea acestor produse
ar fi de 6.640.000, lei cota ce revine pe o unitate conventionala ar fi egala cu:
6.640.000 / 166.000 =40 lei
Cota de cheltuieli pentru materia prima care revina pe o unitate fizica (kg) de produs se
calculeaza astfel:
Produs A: 0.75 x 40 = 30 lei
Produs B: 1 x 40 = 40 lei
Produs C: 1.9 x 40 = 76 lei
Echivaland apoi produsele fabricate cu ajutorul celei de a doua serii de indici, se obtine
conventional o alta cantitate de productie, astfel:
Produs A : 30.000 x 1 = 30.000 lei
Produs B: 58.000 x 0.9 = 52.200 lei
Produs C: 50.000 x 1.2 = 54.000 lei
Total (Qc): 136.200
Presupunand ca celelalte cheltuieli (salarii lucratori direct productivi, cheltuieli de
intretinere si functionare a utilajului, cheltuieli indirecte de productie comune ale sectiilor) si
cheltuieli generale de administratie efectuate pentru aceasta productie ar insuma 10.896.000 lei, cota
ce revine unei unitati conventionale este egala cu:
10.896.000 / 136.200 = 80 lei
22
Cota de cheltuieli din aceasta grupa care revine pe 1 kg de produs se determina astfel:
Produs A: 1 x 80 = 80 lei
Produs B: 0.9 x 80 = 72 lei
Produs C: 1.2 x 80 = 96 lei
Costul per unitate de masura fizica in cazul fiecarui produs fabricat este egal cu:
Produsul A : 30 lei (consum materie prima) + 80 lei (alte chelt.) = 110 lei
Produsul B: 40 lei (consum materie prima) + 72 lei (alte chelt.) = 112 lei
Produsul C: 76 lei (consum materie prima) + 96 lei (alte chelt.) = 172 lei
In cazul indicilor de echivalenta, costul depinde ca marime de doi factori: parametrii
care stau la baza indicilor si modul de calcul al acestora.
Indiferent de tipul indicilor de echivalenta rezultat din calcul, alegerea parametrilor
care stau la baza lor are o importanta deosebita in acest procedeu. Nu exista parametri sablon
valabili in orice imprejurare. Parametrul ales intr-o situatie data, trebuie sa aiba prin natura si
raporturile de marime care exista intre nivelurile pe care le prezinta, calitatea de a exprima gradul
de participare al fiecarui produs la formarea cheltuielilor supuse repartizarii, sau cum se mai spune,
sa reflecte cat mai real scara de diferentiere a cheltuielilor pe produse (Luca Nastase Calculatia
pretului de cost in industrie, 1969), acolo unde acest lucru poate fi infaptuit prin intermediul unui
singur parametru, este necesar sa se adopte parametri multipli, a caror imbinare judicioasa in cadrul
diferitelor tipuri de indici complecsi sa duca la stabilirea unor costuri cat mai apropiate de realitate.
IV. Procedeul echivalarii cantitative a produsului secundar cu produsul principal
Acest procedeu se aplica in acele unitati sau instalatii industriale care obtin din procesul
de productie un produs principal si unul sau mai multe produse care se considera secundare. Exemplu:
schelele petroliere, unde pe langa titei se obtine ca produs secundar gazul de cocs; centralele
hidroelectrice, care pe langa curentul electric emis in sistemul energetic national, livreaza tertilor apa
neuzinata din lacurile lor de acumulare.
Cheltuielile de productie care privesc deopotriva ambele produse se separa prin
transformarea produsului secundar in produs principal, in baza unei anumite relatii de echivalare.
Astfel, productia de gaze de sonda se echivaleaza cu productia de titei dupa relatia: 1.000 m3 gaze = 1
tona titei; productia de gaz de cocs se echivaleaza cu cea de cocs metalurgic dupa relatia: 2.000 m3
gaze = 1 tona cocs etc.
In acest fel, intreaga productie obtinuta devine teoretic produs principal (Qtp), dupa
relatiile:
qsp = qs / l si Qtp = qp + qsp , in care:
qsp reperzinta cantitatea de produs principal provenind din transformarea cantitatii de
produs secundar
qs cantitatea de produs secundar exprimata in unitati de masura fizice
qp - cantitatea de produs principal exprimata in unitati de masura fizice
Dupa echivalare, se determina cheltuielile care revin produsului secundar (Chs) folosind
relatia:
Chs = ( CHi / Qtp) x qsp , in care:
23
CH marimea cheltuielilor de ptoductie dintr-un anumit articol de calculatie

i articolele de calculatie
Costul unitar al produsului principal (ctp) si al celui secundar (cts) se determina folosind
urmatoarele relatii matematice:
ctp = ( (CH Chs) / qp si respectiv
cts = Chs / qs
EXEMPLU
O centrala electrica a produs in conditiile unei caderi a apei de 400 m cantitatea de
195.368 Mw/h, din care a consumat in interoir 15.368 Mw/h si a livrat tertilor in aceeasi perioada
5.000.000m3 apa neuzinat din lacul sau de acumulare; pentru aceasta hidrocentrala cheltuieste in total
380.000.000m3.
Se calculeaza cantitatea de energie elctrica ce s-ar produce cu ajutorul cantitatii de

apa livrate tertilor, utilizand relatia:
KWa = (1000 x Hj x n/367) x La
KWa - reprezinta cantitatea de energie electric ace s-ar putea produce prin
uzinarea apei livrate la terti, exprimata in kw/h;
H caderea neta a apei la o singura hidrocentrala;
J numarul hidrocentralelor asezate in aval de lacul de acumulare, sub forma
de cascada;
n-randamentul mediu de functionare , egal cu 0,85;
La cantitatea de apa livrata tertilor, in mii m3
Termenul 367 = (75 kgm x 1,36 CP x 3.600 secunde)/1.000
Deci:
KWa = (1.000 x 40 x 1 x 0,85/367) x 5.000=(340.000/367)x5.000=4.632.152
kw/h
Se calculeaza cheltuielile ce revin apei livrate tertilor:
Cha = 380.000.000/(195.368+4.632)x4.632=8.800.000 lei
Costul per 1000 m3 apa livrata tertilor (cts) va fi:
Ct/1000 m3 apa=8.800.800/5.000=1.760,16 lei
Costul per Mw/h energiei electrica emis in sistemul energetic national va fi:
Ct/Mwh = (380.000.000 8.800.800)/(195.368 15.368) = 2.062,217 lei
V. Procedeul deducerii valorii produselor secundare

Costul unitar al produsului principal se determina in acest caz dupa formula:
Ct = (Chi - (qs x P)j)/qp in care:
CH marime absoluta a cheltuielilor cuprinse intr-un articol de calculatie;
I articolele de calculatie;
Qs cantitatea de produs secundar rezultata din fabricatie;
P pretul produsului secundar;
24
J felul produselor secundare obtinute;

qp cantitatea produsului principal obtinut in fabricatie
Dintr-un proces de fabricatie rezulta intr-o anumita perioada de gestiune 9.100 kg
produs principal si 176.000 kg produs secundar care nu mai comporta in plus nici o operatie de
prelucrare.Intreprinderea calculeaza profit pentru cantitile de produse secundare vandute; din
cele 176.000 kg produs secundar, 12.500 kg se consuma productive in aceasi intreprindere si
163.000 kg se vand tertilor.
Se calculeaza pretul de evaluare a cantitatii de produs secundar (Pes) care se vinde
tertilor:
Pes = 0,5 (0,5 x 6/10)=0,5 0,03 = 0,47 lei
Se determina costul unitar al produsului principal, avand in vedere formula generala:
ctp = {1.903.095 [(12.500 x 0.5) + (163.500 x 0.47)]} / 9.100 = 200 lei
Denumirea articolului de calculatie
Materii prime si materiale directe

Cheltuieli de transport-aprovizionare
Semifabricate proprii
Produse reziduale(se scad)
Energie electrica
Salarii directe
C.A.S. si alte sarcini sociale asupra
salariilor directe
Cheltuieli
cu
intretinerea
si
functionarea utilajului
Cheltuieli generale ale sectiei
Cheltuieli generale de administratie
TOTAL:
0,043663085
0,043663085
0,043663085
0,043663085
0,043663085
Tabel 4.2
Cheltuieli
privind
produsul
secundar,
CHs
39.008
663
19.748
4.681
1.813
10.378 0,043663085
453
217.103 0,043663085
82.012 0,043663085
84.000 0,043663085
1.903.095
9.480
3.518
3.668
83.095
Cheltuieli
totale Chi
893.390
15.194
452.290
107.212
41.516
Coeficient Q
Procedand astfel, nu se asigura cunoasterea structurii costului privind produsul

principal si nici a celui secundar. Exista doua posibilitati de a asigura o asemenea structura si
anume:
a) deducerea valorii produselor secundare din valoarea pozitiei materii prime si
materiale directe
b) atribuirea unei structuri calculatorii pentru valoarea produselor secundare, tinand
seama de ponderea valorii acestora fata de totalul cheltuielilor de productie.
Acest ultim procedeu implica urmatoarele calcule:
-se determina ponderea valorilor produselor secundare in totalul cheltuielilor de
productie dupa formula:
G = ( ( qs x P)) / CHi
25
G = [(12.500 x 0.5) + (163.500 x 0.47)] / 1.903.095 = 0.0436

- se stabilesc cheltuielile care privesc produsele secundare (Chs) pe fiecare articol de
calculatie si pe total, dupa formula:
Chs = CHi x G
Cheltuielile totale in suma de 1.903.095, se desfasoara pe articole de calculatie, cheltuielile care
privesc produsul secundar:
Cheltuielile privind produsul secundar se deduc din cheltuielile totale de productie pe
articole de calculatie si se obtin cheltuielile care privesc produsul principal sau cheltuielile ramase
folosind formula:
Chi = (CH Chi)i , in care:
Chr reprezinta cheltuielile dintr-un articol de calculatie
CH - cheltuielile totale de productie cuprinse intr-un articol de calculatie
Chs cheltuielile care revin produsului secundar la nivelul unui articol de calculatie
i componentele costului private ca articole de calculatie
Procedeul deducerii valorii produselor secundare din totalul cheltuielilor de productie nu
satisface intotdeauna cerintele determinarii corecte a costurilor. Prin el se aduce pe primul plan
produsul principal, care constituie mobilul fabricatiei intr-un caz dat.
Tabel 4.3
Denumirea articolului
de calculatee
Materii prime si materiale

directe
Cheltuieli de transportaprovizionare
Semifabricate proprii
Produse reziduale(se scad)
Energie electrica
Salarii directe
C.A.S. si alte sarcini sociale
asupra salariilor directe
Cheltuieli cu intretinerea
Cheltuieli generale ale
sectiei
Cheltuieli
generale
de
administratie
TOTAL:
Cheltuieli
Chelt.
Cantitate Chelt.
prododus
Prod.
fabricata unitare
secundare principal
39.008
854.382
93.89
9.100
893.390
Cheltuieli
totale
15.194
663
14.351
9.100
1.6
452.290
1.072.212
41.516
19748
4.681
1.813
432.542
102.531
39.703
9.100
9.100
9.100
47.53
11.27
1.36
10.378
217.103
453
9.480
9.925
207.623
9.100
9.100
1.09
22.82
82.012
3.581
78.431
9.100
8.62
3.688
80.332
83.095 18.200.000
9.100
9.100
8.82
200.00
84.000
1.903.095
Pe langa necesitatea de a folosi pentru evaluarea produselor secundare preturi care sa

concorde cu adevarata lor valoare, se impune si analiza periodica a pozitiei in care se gasesc
produsele colaterale unele fata de altele, precum si aplicarea in consencinta a celor mai
potrivite procedee de calculatie.
26
Procedeele cu caracter general folosite in diferite etape de desfasurare a lucrarilor

privind calculul costurilor constituie un cadru metodologic general al calculatiei.
Diferitele metode de calculatie preiau din acest ansamblu de procedee, elementele
necesare pentru rezolvarea problemelor lor generale, la care adauga prin corelare organica,
elemente si procedee specifice, provenind din:
- particularitatile de ordin cantitativ si calitativ care rezida in caracterul produselor
obtinute, in tehnologia de fabricatie, in modul de organizare a productiei, in tipul de
productie etc.
- conceptual pus la baza calculului unitar (cost integral sau partial)
- structura organizatorica la nivelul careia trebuie calculate costul unitar (sectie,
intreprindere)
- modul de integrare a calculatiei in sistemul de programare si urmarire a procesului de
productie sub aspect valoric, corelat cu cerintele conducerii stiintifice a activitatii
intreprinderii.
Asemanarile dintre metodele de calculatie isi au originea in fondul comun pe care sunt
constituite ele, si anume: cheltuielile de productie ale intreprinderii si productia care le-a
ocazionat, determinate organizatoric si cantitativ.
Metodele de calculatie au un consens general: au drept scop final calculul costului
unitary, indeplinind prin aceasta rolul de instrumente ale gestiunii intreprinderii.
Asemanarile care rezida din fondul lor comun, confera metodelor de calculatie calitatea
unui sistem metodologic integrat, intre partile caruia exista nu numai unitate de scop, ci si
legaturi organice
Fondul comun, trasaturile de continuitate si consensul lor general constituie baza
obiectiva care permite folosirea concomitenta in aceeasi intreprindere a doua, sau chiar a
mai multor metode, a inlocuirii unei metode de calculatie cu alta, a utilizarii combinatiilor de
metode in cazul aceleiasi productii.
Bibliografie selectiv
Oprea Calin si Gh. Crstea, Contabilitatea de gestiune i calculaia costurilor
Editura GENICOD, Bucureti 2002 pag 45-75.
27

Capitol 4 Contab de Gestiune 2014

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitol 4 Contab de Gestiune 2014

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conf Dr. Sgardea Florin Capitolul IV.

Procedeele calculatiei costurilor ASE 2014

Cap. IV Procedeele de contabilitate de gestiune i calculaie

Prin metod, n general se nelege calea de soluionare a unei probleme, cale

4.1. Procedee de calcul i delimitare a cheltuielilor

A. Procedeul ponderrii cantitilor cu preurile se folosete pentru

j - produsul sau sectorul pe care se identific

p reprezint profesiile muncitorilor;

4. 2.Procedee de repartizare a cheltuielilor comune (indirecte)

Aceste procedee sunt folosite pentru repartizarea i delimitarea cheltuielilor

n care: Chr- cheltuieli de repartizat

R, ce revine unui produs sau sector j

repartizarea unor cheltuieli indirecte de producie pe obiecte de calculaie, dup

2 Procedeul cifrelor relative sau de structur:

1. calculul ponderii bazei de repartizare corespunznd fiecrui obiect de

calculaie fa de total baz, astfel:

9 utilizarea bazei sau al criteriului in cauza sa fie posibila si obligatorie in conditii

3) calculul abaterii de volum: ca diferenta dintre volumul activitatii din fiecare

6) calculul cheltuielilor variabile totale: prin amplificarea cheltuielilor variabile

8) calculul cheltuielilor variabile standard: prin amplificarea volumului de

Pentru a exemplifica, presupunem o intreprindere unde se cunosc:

Procedeul punctelor de maxim si minim

Pentru exemplificare, folosim aceleasi date:

Conform procedeului analitic, organele care se ocupa de conducerea lucrarilor de

4.4. Procedee de evaluare i calculare a costurilor

n cazul unor ntreprinderi au loc livrri reciproce de produse, lucrri i servicii

de produse livrate de ctre o secie celorlalte secii reprezint, fa de totalul

furnizoare (Chf) pentru care sunt calculai.

efectiv al perioadei precedente. Cantitile de produse i servicii evaluate se scad de

noteaz convenional (x, y, z, etc).

se ncepe cu calculul costului unitar n acele secii auxiliare care nu au intrat n

se continu cu seciile care au furnizat celorlalte cele mai mari cantiti de

anumitor cantiti de produse la un cost convenional.

Pentru calculul costului unitar pe purtatori se folosesc preturi diferite in raport cu

ct reprezinta costul unitar;

Suma totala a diferitelor cheltuielilor ocazionate de productia unei ferme vegetale

Procedeul cantitativ se utilizeaza pentru determinarea costului produselor colaterale

ct - reprezinta costul unitar mediu pe produs;

Pentru a deveni produs finit, lesia de soda caustica se reintroduce in procesul de

qju reprezinta cantitatea utilizata din fiecare produs j.

- in cazul clorului: 1 . 000

In cazul sodarii neutralizarii produselor petroliere si al proceselor de amestec, baza de

Procedeul indicilor de echivalenta se utilizeaza pentru determinarea costului unitar in

In calculele de determinare a costului pe unitate de produs se pot folosi in asemenea

Qc cantitatea totala de produse exprimata in cantitati conventionale;

ct/uc reprezinta costul unei unitati conventionale de produs;

sau ctj = iej x ct/uc in care:

qc reprezinta cantitatea de produs exprimata in unitati conventionale;

Metodologia de calcul a acestor indici de echivalenta este urmatoarea:

iej indicele de echivalenta corespunzator al unui produs oarecare j;

Transformand productia din unitati de masura fizica in unitati de masura conventionale, pe

Utilizarea indicilor de echivalenta calculati ca raport invers, numiti si indici de

Pentru repartizarea pe produs a cheltuielilor pe produs aflate in raport invers proportional

CH marimea cheltuielilor de ptoductie dintr-un anumit articol de calculatie

Se calculeaza cantitatea de energie elctrica ce s-ar produce cu ajutorul cantitatii de

V. Procedeul deducerii valorii produselor secundare

J felul produselor secundare obtinute;

Denumirea articolului de calculatie

Materii prime si materiale directe

Procedand astfel, nu se asigura cunoasterea structurii costului privind produsul

G = [(12.500 x 0.5) + (163.500 x 0.47)] / 1.903.095 = 0.0436

Materii prime si materiale

Pe langa necesitatea de a folosi pentru evaluarea produselor secundare preturi care sa

Procedeele cu caracter general folosite in diferite etape de desfasurare a lucrarilor