UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ECONOMIE, ADMINISTRAȚI ȘI AFACERI

CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

Proiect la disciplina
Politici și opțiuni contabile
 POLITICI CONTABILE PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE

Manualul politicilor contabile cu privire la imobilizările corporale

1.1. Active imobilizate-imobilizări corporale. Aspecte generale

Activele imobilizate sunt definite conform IAS 1 – Prezentarea situaţiilor financiare ca fiind
acele active ce nu sunt clasificate ca şi active curente. În reglementările contabile din România,
activele imobilizate sunt definite ca fiind activele unei întreprinderi destinate utilizării pe o periodă
îndelungată în activitatea acesteia.
Din acest punct de vedere, activele imobilizate reprezintă bunurile şi valorile destinate să
servească o perioadă îndelungată în activitatea unităţii patrimoniale şi care nu se consumă sau
înlocuiesc după prima lor utilizare şi, ca atare, nu sunt destinate comercializării.
Activele imobilizate, în raport de comportamentul lor economic şi al structurii lor materiale se
grupează astfel:
 Imobilizări corporale
 Imobilizări necorporale
 Imobilizări financiare
Conform IAS 16, imobilizările corporale sunt definite ca active materiale nemonetare, care:
 sunt deţinute de o societate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de
servicii, pentru a fi închiriate terţilor, sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
 pot fi folosite de societate pe parcursul mai multor perioade de gestiune.
Aspectele principale în contabilizarea imobilizărilor corporale sunt recunoaşterea activelor,
determinarea valorii lor contabile şi a cheltuielilor cu amortizarea şi cu pierderile din depreciere
care trebuie recunoscute în raport cu acestea.
Conform aceluiaşi standard din aria de aplicabilitate a imobilizărilor corporale sunt excluse:
 imobilizările corporale clasificate ca fiind deţinute în vederea vânzării în conformitate
cu IFRS 5 Active imobilizate deţinute în vederea vânzării şi activităţi întrerupte;
 activele biologice aferente activităţii agricole (IAS 41 Agricultura);
 recunoaşterea şi evaluarea activelor de explorare şi evaluare (IFRS 6 Explorarea şi
evaluarea resurselor minerale);

2
  concesiunile miniere şi rezervele minerale cum ar fi petrolul, gazul natural şi resurse
neregenerabile similare.
Alte standarde pot să prevadă recunoaşterea unui element de imobilizări corporale în baza unei
abordări diferite faţă de cea din prezentul standard. De exemplu, IAS 17 Contracte de leasing
impune unei entităţi să evalueze recunoşterea unui element de imobilizări corporale aflat în leasing
pe baza transferului de riscuri şi beneficii. Totuşi, în astfel de cazuri, prezentul standard prescrie şi
alte aspecte ale tratamentului contabil al acestor active, inclusiv amortizarea.
O societate trebuie să aplice standardul 16 pentru imobilizările construite sau valorificate pentru
a folosite pe viitor ca investiţii imobiliare, dar care nu satisfac încă definiţia "investiţiei imobiliare"
din IAS 40 Investiţii imobiliare. Odată cu finalizarea construcţiei sau valorificării, proprietatea
devine investiţie imobiliară, iar entităţii i se impune să aplice IAS 40.
IAS 40 se aplică, de asemenea, în cazul investiţiilor imobiliare reamenajate pentru a fi utilizate
permanent în viitor ca investiţii imobiliare. O societate care utilizează modelul de determinare bazat
pe cost pentru investiţii imobiliare în conformitate cu IAS 40 trebuie să utilizeze modelul bazat pe
cost din IAS 16.
Evidenţa operativă a imobilizărilor corporale se ţine cu ajutorul programului informatic în
Registrul mijloacelor fixe, care se reconciliază lunar cu evidenţa contabilă.

1.2. Politici contabile privind imobilizările corporale

Politicile contabile sunt definite conform IAS 8 – Politici contabile sunt modificări ale
estimărilor contabile, şi erori, ca fiind, bazele, convenţiile, regulile şi practicile specifice aplicate de
o entitate la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.
Conform OMFP 3055 , exemple de politici contabile sunt următoarele: alegerea metodei de
amortizare a imobilizărilor, reevaluarea imobilizărilor corporale sau păstrarea costului istoric al
acestora, capitalizarea dobânzii sau recunoaşterea acesteia drept cheltuială, alegerea metodei de
evaluare a stocurilor, contabilitatea stocurilor prin inventarul permanent sau intermitent etc.
Administratorii entităţii trebuie să aprobe politici contabile pentru operaţiunile derulate,
inclusiv proceduri proprii pentru situaţiile prevăzute de legislaţie. În cazul entităţilor care nu au
administratori, politicile contabile se aprobă de persoanele care au obligaţia gestionării entităţii
respective. Aceste politici trebuie elaborate având în vedere specificul activităţii, de către specialişti
în domeniul economic şi tehnic, cunoscători ai activităţii desfăşurate şi ai strategiei adoptate de

3
 entitate. La elaborarea politicilor contabile trebuie respectate principiile contabile generale
prevăzute de prezentele reglementări.
Politicile contabile trebuie elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin situaţiile
financiare anuale, a unor informaţii care trebuie să fie:
 inteligibile;
 relevante pentru nevoile utilizatorilor în luarea deciziilor;
 credibile în sensul că:
reprezintă fidel activele, datoriile, poziţia financiară şi profitul sau pierderea
entităţii;
sunt neutre;
sunt prudente;
sunt complete sub toate aspectele semnificative;
evenimentele şi tranzacţiile sunt contabilizate şi prezentate conform principiului
prevalenţei economicului asupra juridicului, atunci când a fost aplicat acest
principiu.
Modificarea politicilor contabile este permisă doar dacă este cerută de lege sau are ca rezultat
informaţii mai relevante sau mai credibile referitoare la operaţiunile entităţii.
În cazul modificării unei politici contabile, entitatea trebuie să menţioneze în notele explicative
natura modificării politicii contabile, precum şi motivele pentru care aplicarea noii politici contabile
oferă informaţii credibile şi mai relevante, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică
contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi
tendinţa reală a rezultatelor activităţii entităţii.
Nu se consideră modificări ale politicilor contabile:
a) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacţii care diferă ca fond de
evenimentele sau tranzacţiile produse anterior;
b) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacţii care nu au avut loc anterior sau
care au fost nesemnificative.
În ceea ce priveşte imobilizarile corporale, în conformitate cu standardul IAS 8, IAS 16, IAS
1, si OMFP 3055, sunt agreate ca şi politici contabile următoarele:
recunoasterea şi evaluarea iniţială a imobilizărilor corporale;
cheltuielile ulterioare aferente imobilizărilor corporale;
evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale;

4
 amortizarea imobilizărilor corporale;
cedarea şi casarea imobilizărilor corporale;
deprecierea imobilizărilor corporale;
evaluarea la data bilanţului.

Recunoaşterea şi evaluarea iniţială a imobilizărilor corporale. Cheltuielile ulterioare aferente

imobilizărilor corporale.

Reglementările contabile din România detaliează imobilizările corporale astfel:

 terenuri şi construcţii;
 instalaţii tehnice şi maşini;
 alte instalaţii, utilaje şi mobilier;
 avansuri şi imobilizări financiare în curs;
Conform reglementărilor din România, imobilizările corporale reprezintă obiecte singulare sau
complexul de obiecte ce se utilizează indepndent în activitatea unei societăţi şi care îndeplinesc
simultan două condiţii:
 au o valoare mai mare decât limita stabilită de lege;
 au o durată utilă de viaţă mai mare de un an.
Recunoaşterea iniţială a unei imobilizări este condiţionată de evaluarea credibilă a costului
acestuia. Ulterior acestui moment necesitatea evaluării contabile intervine şi în următoarele momente:
la inventariere, la închiderea exerciţiului financiar, şi la data ieşirii din entitate.
Costul unui element de imobilizări corporale va fi recunoscut, ca activ dacă, şi numai dacă:
 este posibilă generarea către entitate de beneficii economice viitoare aferente
activului;
 costul activului poate fi evaluat în mod credibil.
Conform IAS 16- Imobilizări corporale, piesele de schimb şi echipamentul de service sunt, în
general, contabilizate ca stocuri şi recunoscute în profit sau pierdere atunci când sunt consumate.
Totuşi, piesele de schimb importante şi echipamentele de rezervă sunt considerate imobilizări corporale
atunci când o entitate preconizează că le va utiliza mai mult de o perioadă. În mod similar, dacă piesele
de schimb şi echipamentul de service pot fi utilizate numai în legătură cu un element de imobilizări
corporale, ele sunt contabilizate drept imobilizări corporale.
Standardul nu prescrie unitatea de măsură pentru recunoaştere, adică ce constituie un element
de imobilizări corporale. Astfel, se impune utilizarea raţionamentului profesional la aplicarea criteriilor
5
de recunoaştere pentru circumstanţele specifice ale unei entităţi. Ar putea fi adecvat să fie agregate
elementele nesemnificative individual, cum ar fi matriţele, uneltele şi ştanţele, şi să se aplice criteriile
de agregare a valorii.
O entitate evaluează conform acestui principiu al recunoaşterii toate costurile imobilizărilor sale
corporale atunci când sunt suportate. Aceste costuri includ costurile suportate iniţial pentru dobândirea
sau construcţia unui element de imobilizări corporale, precum şi costurile suportate ulterior pentru
adăugări la acestea, pentru înlocuirea parţială sau pentru întreţinerea acestora.
Evaluarea iniţială sau evaluarea la intrare se întemeiază pe baza costului istoric calculat,
conform documentelor justificative, cost care capată statutul de valoare de intrare sau valoarea la prima
înregistrare contabilă sau valoare contabilă.
Valoarea contabilă este valoarea la care un activ este recunoscut în bilanţ după scăderea
amortizării cumulate, precum şi a pierderilor cumulate din depreciere.
Valoarea contabilă de intrare se identifică în cazul imobilizărilor cu:
 costul de achiziţie, pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
 costul de producţie pentru bunurile produse în entitate;
 valoarea de aport stabilită în urma evaluării, pentru bunurile reprezentând aport la
capitalul social;
 valoarea justă pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit.
Valoarea justă este valoarea la care poate fi tranzacţionat un activ între părţi interesate şi în
cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii obiective.
Costul reprezintă suma plătită în numerar sau echivalente de numerar, ori valoarea justă a altor
contraprestaţii efectuate pentru achiziţionarea unui activ, la data achiziţiei sau a construcţiei acestuia
sau, acolo unde este cazul, valoarea atribuită acelui activ la recunoaşterea iniţială, în conformitate cu
dispoziţiile specifice ale altor IFRS-uri.
Unele elemente de imobilizări corporale pot fi dobândite din motive de siguranţă sau legate de
mediu. Achiziţia unor astfel de imobilizări corporale, deşi nu creşte în mod direct beneficiile
economice viitoare ale oricărui element existent de imobilizări corporale, poate fi necesară unei entităţi
pentru a obţine beneficii economice viitoare din alte active.
Astfel de elemente de imobilizări corporale îndeplinesc condiţiile pentru a fi recunoscute ca
active deoarece dau posibilitatea unei entităţi să obţină din activele conexe beneficii economice viitoare
în plus faţă de ceea ce s-ar putea obţine dacă elementele respective nu ar fi fost dobândite.
De exemplu, un fabricant de produse chimice poate introduce procese noi de manipulare a
produselor chimice pentru a respecta cerinţele de mediu privind producerea şi depozitarea substanţelor
6
chimice periculoase; îmbunătăţirile conexe ale instalaţiilor sunt recunoscute ca activ deoarece fără
acestea entitatea nu este capabilă să fabrice şi să vândă produse chimice. Totuşi, valoarea contabilă
rezultată a unui astfel de activ şi a activelor conexe este revăzută în vederea deprecierii în conformitate
cu IAS 36 Deprecierea activelor.
Exemple de cheltuieli ulterioare imobilizărilor corporale sunt conform reglementărilor contabile
din România:
cheltuieli privind investiţiile ulterioare sau cheltuieli privind modernizarea
investiţiei iniţiale;
 cheltuieli privind reparaţiile şi întreţinerea activului imobilizat.

Conform principiului recunoaşterii, o entitate nu recunoaşte la valoarea contabilă a unui

element de imobilizări corporale costurile întreţinerii zilnice a elementului respectiv.
Aceste costuri sunt mai degrabă recunoscute în profit sau pierdere pe măsură ce sunt suportate.
Costurile întreţinerii zilnice sunt în primul rând costurile cu manopera şi consumabilele şi pot include
costul componentelor mici. Scopul acestor cheltuieli este adesea descris ca fiind pentru "reparaţiile şi
întreţinerea" elementului de imobilizări corporale.
Componentele unor elemente de imobilizări corporale pot necesita înlocuirea la intervale
regulate. De exemplu, un furnal poate necesita recăptuşirea după un număr specificat de ore de
utilizare, sau componente interioare ale unui avion, cum ar fi scaunele şi cambuzele, ar putea necesita
înlocuirea de mai multe ori pe parcursul duratei de viaţă a avionului.
Elementele de imobilizări corporale pot fi dobândite, de asemenea, pentru a se apela mai rar la
înlocuire, cum ar fi înlocuirea pereţilor interiori ai unei clădiri, sau pentru a efectua o înlocuire
nerecurentă. Conform principiului recunoaşterii, o entitate recunoaşte în valoarea contabilă a unui
element de imobilizări corporale costul părţii înlocuite a unui astfel de element când acel cost este
suportat, dacă sunt îndeplinite criteriile de recunoaştere.
O condiţie pentru continuarea exploatării unui element de imobilizări corporale (de exemplu un
avion) poate fi efectuarea de inspecţii generale regulate pentru depistarea defecţiunilor, indiferent dacă
părţi ale elementului sunt înlocuite sau nu. La momentul efectuării fiecărei inspecţii generale, costul
acesteia este recunoscut în valoarea contabilă a elementului de imobilizări corporale ca o înlocuire,
dacă sunt respectate criteriile de recunoaştere. Orice valoare contabilă rămasă din costul inspecţiei
anterioare (distinct de părţile fizice) este recunoscută. Acest lucru are loc indiferent dacă costul
inspecţiei anterioare a fost identificat în tranzacţia în care elementul a fost dobândit sau construit.
Dacă este necesar, costul estimat al unei inspecţii similare viitoare poate fi utilizat ca o indicaţie
7
a ceea ce a însemnat costul componentei de inspecţie existente atunci când elementul a fost dobândit
sau construit.
Conform IAS 16, costul unei imobilizări corporale este alcatuit astfel:
 preţul său de cumpărare, inclusiv taxele vamale şi taxele de cumpărare
nerambursabile, după deducerea reducerilor comerciale şi a rabaturilor;
 orice costuri care se pot atribui direct aducerii activului la locaţia şi starea
necesare pentru ca acesta să poată funcţiona în modul dorit de conducere;
 estimarea iniţială a costurilor de demontare şi de mutare a elementului şi de
reabilitare a amplasamentului unde este situat, obligaţia pe care o suportă entitatea la
dobândirea elementului sau ca o consecinţă a utilizării elementului pe o perioadă anumită în
alte scopuri decât cele de a produce stocuri în timpul acelei perioade.

Exemple de costuri care pot fi atribuite direct sunt:

 costurile cu beneficiile angajaţilor (sunt definite în IAS 19 Beneficiile
angajaţilor) care rezultă direct din construirea sau achiziţionarea elementului de imobilizări
corporale;
 costurile de amenajare a amplasamentului;
 costurile iniţiale de livrare şi manipulare;
 costurile de instalare şi asamblare;
 costurile de testare a funcţionării corecte a activului, după deducerea
încasărilor nete provenite din vânzarea elementelor produse în timpul aducerii activului la
amplasament şi la starea de funcţionare (cum ar fi eşantioanele produse la testarea
echipamentului); şi onorariile profesionale.
Dacă o entitate aplică IAS 2 Stocuri pentru costurile obligaţiilor de demontare, mutare şi
reabilitare a amplasamentului unde se află elementul, care sunt suportate într-o anumită perioadă ca o
consecinţă a folosirii elementului pentru producerea stocurilor din timpul perioadei.
Obligaţiile pentru costurile contabilizate în conformitate cu IAS 2 sau IAS 16 sunt recunoscute
şi evaluate în conformitate cu IAS 37 Provizioane, datorii contingente şi active contingente. Exemple
de costuri care nu sunt costuri ale unui element de imobilizări corporale sunt:
o costurile de deschidere a unei noi instalaţii;
o costurile de introducere a unui nou produs sau serviciu (inclusiv costurile de publicitate
şi activităţi promoţionale);

8
 o costurile de desfăşurare a unei activităţi într-o locaţie nouă sau cu o nouă clasă de
consumatori (inclusiv costurile de formare a personalului);
o costurile administrative şi alte costuri de regie generale.
Recunoaşterea costurilor în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale încetează
când elementul se află la amplasamentul şi în starea necesare funcţionării în maniera dorită de
conducere.
Prin urmare, costurile suportate pentru utilizarea şi repunerea în funcţiune a unui element nu
sunt incluse în valoarea contabilă a elementului respectiv. De exemplu, următoarele costuri nu sunt
incluse în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale:
 costurile suportate atunci când un element capabil să funcţioneze în maniera dorită de
conducere trebuie încă să fie adus la starea de funcţionare sau este exploatat sub capacitatea
maximă;
 pierderile iniţiale din exploatare, cum ar fi cele suportate la creşterea cererii pentru
produsul realizat de elementul respectiv;
 costurile reamplasării sau reorganizării parţiale sau totale a activităţilor entităţii.
Unele activităţi, deşi desfăşurate în legătură cu construcţia sau valorificarea unui element de
imobilizări corporale, nu sunt necesare pentru aducerea elementului la noul amplasament sau la starea
necesară pentru ca elementul să poată funcţiona conform dorinţei conducerii. Aceste activităţi
neprevăzute pot avea loc înainte sau după activităţile de construcţie sau valorificare.
De exemplu, se pot obţine venituri din utilizarea unui teren de construcţie ca parcare până la
începerea construcţiei. Deoarece activităţile neprevăzute nu sunt necesare pentru aducerea elementului
la noul amplasament şi la starea necesară funcţionării în maniera dorită de conducere, venitul şi
cheltuielile aferente activităţilor neprevăzute sunt recunoscute în profit sau pierdere şi sunt incluse în
clasificările respective ale veniturilor şi cheltuielilor.
Costul unui activ construit în regie proprie este determinat prin utilizarea aceloraşi principii ca
pentru un activ dobândit. Dacă o entitate produce active similare pentru vânzare în cursul normal al
activităţii, costul activului este de obicei acelaşi cu costul construcţiei unui activ pentru vânzare
(conform IAS 2). Prin urmare, orice profituri interne se elimină din obţinerea unor astfel de costuri. În
mod similar, costul cantităţilor atipice de deşeuri, manoperă sau alte resurse suportat pentru construirea
în regie proprie a unui activ nu este inclus în costul activului.
IAS 23 Costurile îndatorării stabileşte criteriile pentru recunoaşterea dobânzii ca o componentă
a valorii contabile a unui element de imobilizări corporale construit în regie proprie.

9
 Costul unui element de imobilizări corporale este echivalentul în numerar al preţului la data
recunoaşterii. Dacă plata este amânată dincolo de termenele normale de creditare, diferenţa dintre
echivalentul în numerar al preţului şi plata totală este recunoscută ca dobândă pe perioada de creditare,
cu excepţia cazului în care o astfel de dobândă este recunoscută în valoarea contabilă a elementului, în
conformitate cu tratamentul alternativ permis de IAS 23.
Unul sau mai multe elemente de imobilizări corporale pot fi achiziţionate în schimbul unui activ
sau al unor active nemonetare, sau al unei combinaţii de active monetare şi nemonetare.
Costul unui astfel de element de imobilizări corporale este evaluat la valoarea justă numai dacă:
tranzacţia de schimb nu are conţinut comercial sau dacă nici valoarea justă a activului primit, nici a
celui cedat nu se pot evalua în mod fiabil. Elementul achiziţionat este evaluat în acest fel chiar dacă o
entitate nu poate să recunoască imediat activul cedat. Dacă elementul primit nu este evaluat la
valoarea justă, costul său este evaluat la valoarea contabilă a activului cedat.
O entitate determină dacă o tranzacţie de schimb are conţinut comercial prin analizarea măsurii
în care se preconizează că viitoarele fluxuri de trezorerie se vor schimba ca rezultat al tranzacţiei. O
tranzacţie de schimb are conţinut comercial dacă:
 configuraţia (riscul, plasarea în timp şi valoarea) fluxurilor de trezorerie ale activului
primit se deosebeşte de configuraţia fluxurilor de trezorerie ale activului transferat;
 valoarea specifică pentru entitate a părţii din activităţile entităţii afectate de tranzacţie se
modifică în urma schimbului;
Pentru a determina dacă o tranzacţie de schimb are conţinut comercial, valoarea specifică
entităţii a părţii din activităţile entităţii afectate de tranzacţie trebuie să reflecte fluxuri de trezorerie
după impozitare. Rezultatul acestor analize poate fi clar, fără ca entitatea să fie nevoită să efectueze
calcule detaliate.
Valoarea justă a unui activ pentru care nu există tranzacţii comparabile pe piaţă poate fi
evaluată în mod fiabil dacă: variaţia intervalului estimărilor rezonabile ale valorii juste nu este
semnificativă pentru acel activ sau probabilităţile diverselor estimări din interval pot fi evaluate
rezonabil şi utilizate la estimarea valorii juste. Dacă o entitate este capabilă să determine în mod fiabil
valoarea justă atât a unui activ primit, cât şi a unui activ cedat, atunci valoarea justă a activului cedat
este utilizată la evaluarea costului activului primit, cu excepţia cazului în care valoarea justă a activului
primit este în mod clar mai evidentă.
Costul unui element de imobilizări corporale deţinut de un locatar în baza unui contract de
leasing este determinat în conformitate cu IAS 17.

10
 Valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale poate fi redusă prin subvenţii
guvernamentale, în conformitate cu IAS 20 Contabilitatea subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea
informaţiilor legate de asistenţa guvernamentală.

Evaluarea ulterioara recunoaşteri activelor imobilizate

Pentru evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale o entitate poate alege unul din urmatoarele modele:
o modelul de determinare a costului;
o modelul de reevaluare particularizat în funcţie de tipul imoblizării.
o
Modelul de determinare a costului
Potrivit acestui model o imobilizare corporală trebuie prezentată în bilanţ la valoarea netă
contabilă, calculată pe baza urmatoarei relaţii:

COSTUL - ORICE AMORTIZARE ACUMULATĂ - ORICE PIEREDERE ACUMULATA DIN

DEPRECIERI = VALOAREA CONTABILĂ

Prin aplicarea modelului bazate pe cost, activul este înregistrat la cost din care se scade orice
amortizare acumulată. Se sublinează necesitatea deducerii eventualelor ajustări privind deprecierile
pentru a reduce valoarea unui activ la valoarea recuperabilă. Pot apărea situaţii în care după
recunoaşterea iniţială, valoarea contabilă să nu poate fi din punct de vedere economic, din activitatea
economică viitoare.
În acest sens IAS 16 Imobilizarea activelor şi IAS 36 Deprecierea activelor cer ca, reducerea
valorii contabile înregistrate până la valoarea recuperabilă sa fie înregistrate imediat ca o cheltuială în
contul de profit şi pierdere.
În aceste condiţii, pierderea din depreciere se determină ca diferenţa între valoarea contabilă şi
valoarea recuperabilă, unde:
o Valoarea recuperabilă a unui activ este valoarea cea mai mare dintre valoarea justă din care se
scad costurile necesare vânzării şi valoarea de utilizare.
o Valoarea de utilizare este valoarea actualizată a fluxurilor de numerar ce se preconizează a se
obţine în urma folosirii activului respectiv şi din vânzarea lui la sfârşitul perioadei lui de viaţă
utile.

11
Modelul de reevaluare a imobilizărilor corporale
După recunoaşterea ca activ, un element de imobilizări corporale a cărui valoare justă poate fi
evaluată în mod fiabil trebuie contabilizat la o valoare reevaluată, aceasta fiind valoarea sa justă la data
reevaluării minus orice amortizare acumulată ulterior şi orice pierderi acumulate din depreciere.
Reevaluările trebuie să se facă cu suficientă regularitate pentru a se asigura că valoarea contabilă nu se
deosebeşte semnificativ de ceea ce s-ar fi determinat prin utilizarea valorii juste la data bilanţului.
Valoarea justă a terenurilor şi clădirilor este determinată în general pe baza probelor de pe piaţă,
printr-o evaluare efectuată în mod normal de evaluatori profesionişti calificaţi. Valoarea justă a
elementelor de imobilizări corporale este în general valoarea lor pe piaţă determinată prin
evaluare.Dacă nu există probe de pe piaţă privind valoarea justă, din cauza naturii specializate a
elementului de imobilizări corporale, iar elementul se vinde rar, doar dacă reprezintă o parte a unei
activităţi continue, o entitate poate avea nevoie să estimeze valoarea justă prin utilizarea unei abordări
bazate pe venit sau pe costul de înlocuire amortizat.
Frecvenţa reevaluărilor depinde de modificările valorilor juste ale imobilizărilor corporale
reevaluate. În cazul în care valoarea justă a unui activ reevaluat se deosebeşte semnificativ de valoarea
contabilă, se impune o nouă reevaluare. Unele elemente de imobilizări corporale suferă modificări
semnificative şi fluctuante ale valorii juste, necesitând, prin urmare, reevaluări anuale. În cazul
imobilizărilor corporale ale căror valori juste nu suferă modificări semnificative, nu este necesar să se
facă reevaluări. În schimb, s-ar putea să fie necesar să se reevalueze elementul respectiv numai o dată
la trei sau la cinci ani.
Atunci când un element de imobilizări corporale este reevaluat, orice amortizare cumulată la
data reevaluării este tratată într-unul din următoarele moduri:
 este recalculată proporţional cu modificarea de valoare contabilă brută a
activului, astfel încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea
sa reevaluată. Această metodă este deseori folosită în cazul în care un activ este reevaluat
prin aplicarea unui indice pentru determinarea costului de înlocuire amortizat;
 este eliminată din valoarea contabilă brută a activului, iar valoarea netă
este recalculată la valoarea reevaluată a activului.Această metodă este deseori folosită
pentru clădiri.

Valoarea ajustării care se realizează în urma recalculării sau eliminării amortizării acumulate
face parte din creșterea sau descreşterea valorii contabile. Dacă un element de imobilizări corporale

12
este reevaluat, atunci întreaga clasă de imobilizări corporale din care face parte acel element trebuie
reevaluată.

O clasă de imobilizări corporale este o grupare de active de aceeiaşi natură şi cu utilizări

similare aflate în exploatarea unei entităţi. Exemple de astfel de clase sunt următoarele:

terenuri;
terenuri şi clădiri;

maşini şi echipamente;

nave;

aeronave;

automobile;

mobilier, instalaţii, piese de schimb, asamblare;

echipament de birotică.

Elementele dintr-o clasă de imobilizări corporale sunt reevaluate simultan pentru a se evita
reevaluarea selectivă a activelor şi raportarea în situaţiile financiare a unor valori care sunt o
combinaţie de costuri şi valori calculate la date diferite. Cu toate acestea, o
clasă de active poate fi reevaluată permanent dacă această reevaluare se poate realiza în timp scurt şi
dacă reevaluările respective sunt mereu actualizate. Dacă valoarea contabilă a unui activ este majorată
ca urmare a unei reevaluări, această majorare trebuie înregistrată direct în capitalurile proprii în
elementul-rând "surplus din reevaluare". Cu toate acestea, majorarea trebuie recunoscută în profit sau
pierdere în măsura în care aceasta compensează o descreştere din reevaluarea aceluiaşi activ recunoscut
anterior în profit sau pierdere. Dacă valoarea contabilă a unui activ este
diminuată ca urmare a unei reevaluări, această diminuare trebuie recunoscută în profit sau pierdere. Cu
toate acestea, diminuarea trebuie debitată direct din capitalurile proprii în elementul-rând "surplus din
reevaluare", în măsura în care există sold creditor în surplusul din reevaluare pentru acel activ.
Surplusul din reevaluare inclus în capitalurile proprii aferent unui element de imobilizări
corporale poate fi transferat direct în rezultatul reportat atunci când activul este recunoscut. Aceasta
poate implica transferul întregului surplus atunci când activul este retras sau cedat. Cu toate acestea, o
13
parte din surplus poate fi transferată pe măsură ce activul este folosit de entitate. În acest caz, valoarea
surplusului transferat ar fi diferenţa dintre amortizarea calculată pe baza valorii contabile reevaluate a
activului şi valoarea amortizării calculate pe baza costului iniţial al activului. Transferurile din
surplusul din reevaluare în rezultatul reportat nu se efectuează prin profit sau pierdere. Dacă există,
efectele impozitelor asupra profitului rezultate din reevaluarea imobilizărilor corporale sunt
recunoscute şi prezentate în conformitate cu IAS 12 Impozitul pe profit.

Amortizarea imobilizărilor corporale

Amortizarea este alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durată de
viață utilă. Fiecare parte a unui element de imobilizări corporale cu un cost semnificativ faţă de costul
total al elementului trebuie amortizat separat.
O entitate alocă o sumă recunoscută iniţial cu privire la un element de imobilizări corporale
pentru părţile sale semnificative şi amortizează separat fiecare astfel de parte. De exemplu, ar putea fi
adecvat să se amortizeze separat carcasa şi motoarele unei aeronave, fie că acestea sunt în proprietate,
fie că sunt deţinute în baza unui contract de leasing financiar.
O parte semnificativă a unui element de imobilizări corporale poate avea o durată de viaţă utilă
şi o metodă de amortizare care sunt aceleaşi cu viaţa utilă şi cu metoda de amortizare a unei alte părţi
semnificative a aceluiaşi element. Astfel de părţi pot fi grupate pentru determinarea cheltuielilor de
amortizare.
În măsura în care o entitate amortizează separat unele părţi ale unui element de imobilizări
corporale, ea amortizează de asemenea separat ceea ce rămâne din acel element. Ceea ce rămâne constă
în părţile elementului care nu sunt individual semnificative. Dacă o entitate are aşteptări diferite pentru
aceste părţi, ar putea fi necesară utilizarea unor tehnici de aproximare pentru amortizarea restului de
părţi într-un mod care reprezintă exact modelul de consum şi/sau durata de viaţă utilă a părţilor sale. O
entitate poate alege să amortizeze separat părţile unui element care nu au un cost semnificativ faţă de
costul total al elementului.
Cheltuielile cu amortizarea pentru fiecare perioadă trebuie recunoscute în profit sau pierdere
numai dacă nu sunt incluse în valoarea contabilă a unui alt activ.
Cheltuielile de amortizare pentru o perioadă sunt recunoscute în general în profit sau pierdere.
Totuşi, uneori, beneficiile economice viitoare cuprinse într-un activ sunt absorbite de producerea altor
active. În acest caz, cheltuielile cu amortizarea constituie o parte a costului altui activ şi sunt cuprinse
în valoarea sa contabilă. De exemplu, amortizarea fabricării imobilizărilor corporale este inclusă în

14
costurile de conversie a stocurilor (a se vedea IAS 2). În mod similar, amortizarea imobilizărilor
corporale utilizată pentru activităţile de dezvoltare poate fi inclusă în costul unei imobilizări
necorporale recunoscut în conformitate cu IAS 38 Imobilizări necorporale.
Valoarea amortizabilă a unui activ trebuie alocată în mod sistematic pe durata sa de viaţă
utilă.
Valoarea reziduală şi durata de viaţă utilă ale unui activ trebuie revizuite cel puţin la fiecare
sfârşit de exerciţiu financiar şi, dacă aşteptările se deosebesc de alte estimări anterioare, modificarea
(modificările) trebuie contabilizată(e) ca modificare de estimare contabilă, în conformitate cu IAS 8
Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori. Amortizarea este recunoscută chiar dacă
valoarea justă a activului depăşeşte valoarea sa contabilă, atâta timp cât valoarea reziduală a activului
nu depăşeste valoarea sa contabilă.
Valoarea amortizabilă a unui activ este determinată după deducerea valorii reziduale a
acestuia. În practică, valoarea reziduală a unui activ este de cele mai multe ori nesemnificativă , prin
urmare, nu se ia în considerare la calcularea valorii amortizabile.
Valoarea reziduală a unui activ poate creşte până la o valoare mai mare sau egală cu valoarea
contabilă a activului. Dacă se întâmplă acest lucru, cheltuielile cu amortizarea activului sunt egale cu
zero numai dacă şi până când valoarea reziduală nu descreşte ulterior până la o valoare inferioară
valorii contabile a activului.
Amortizarea unui activ începe când acesta este disponibil pentru utilizare, adică atunci când se
află în amplasamentul şi starea necesare pentru a putea funcţiona în maniera dorită de conducere.
Amortizarea unui activ încetează cel mai devreme la data când activul este clasificat drept
deţinut în vederea vânzării (sau inclus într-un grup destinat cedării care este clasificat drept deţinut în
vederea vânzării), în conformitate cu IFRS 5 și la data la care activul este recunoscut.
Prin urmare, amortizarea nu încetează când activul nu este utilizat sau este scos din uz, cu
excepţia cazului în care acesta este complet amortizat. Cu toate acestea, conform metodelor de
amortizare bazate pe utilizare, cheltuielile de amortizare pot fi zero atunci când nu există producţie.
Beneficiile economice viitoare înglobate într-un activ se consumă de către entitate în special
prin utilizarea acestuia.
Totuşi, alţi factori, cum ar fi uzura morală tehnică sau comercială şi uzura fizică a activului
atunci când nu este folosit, au adesea drept rezultat diminuarea beneficiilor economice care ar fi putut fi
obţinute de la activul respectiv.
În consecinţă, toţi factorii următori sunt luaţi în considerare la determinarea duratei de viaţă
utilă a unui activ:
15
 utilizarea preconizată a unui activ. Utilizarea este evaluată în raport cu
capacitatea sau producţia fizică preconizate ale unui activ;
uzura fizică preconizată, care depinde de factori de exploatare cum ar fi numărul
de ture pentru care va fi utilizat activul şi programul de reparaţii şi întreţinere, precum şi
repararea şi întreţinerea activului atunci când nu este utilizat;
uzura morală tehnică sau comercială care rezultă din modificările sau
îmbunătăţirile producţiei, sau dintr-o modificare a cererii de pe piaţă pentru produsul sau
serviciul furnizat de activ;
limitele legale sau de natură similară privind utilizarea activului, cum ar fi datele
de expirare a contractelor de leasing aferente.
Durata de viaţă utilă a unui activ este definită în sensul utilităţii preconizate a activului pentru
entitate. Politica entităţii privind administrarea activelor poate implica cedarea activelor după o
perioadă specificată de timp sau după consumarea unei proporţii specificate din beneficiile economice
viitoare înglobate în activ. Prin urmare, durata de viaţă utilă a unui activ poate fi mai scurtă decât
durata sa de viaţă economică. Estimarea duratei de viaţă utilă a activului este un aspect de raţionament
bazat pe experienţa entităţii cu active similare.
Terenurile şi clădirile sunt active separabile şi sunt contabilizate separat, chiar atunci când sunt
dobândite împreună. Cu unele excepţii, cum ar fi carierele şi amplasamentele utilizate ca gropi de
gunoi, terenurile au o durată de viaţă utilă nelimitată şi, prin urmare, nu se amortizează. Clădirile au o
durată de viaţă utilă limitată şi, prin urmare, sunt active amortizabile. O creştere a valorii terenului pe
care se află o clădire nu afectează determinarea valorii amortizabile a clădirii.
În cazul în care costul terenului include costurile de demontare, de mutare şi de reabilitare,
porţiunea respectivă a activului teren este amortizată pe perioada beneficiilor onţinute din suportarea
acelor costuri. În unele cazuri, terenul însişi poate avea o durată de viaţă utilă limitată, caz în care este
amortizat într-un mod care reflectă beneficiile care vor deriva din el.
Metoda de amortizare utilizată trebuie să reflecte tiparul preconizat de consumare a beneficiilor
economice viitoare ale activului de către entitate.
Metoda de amortizare aplicată unui activ trebuie revizuită cel puţin la fiecare sfârşit de exerciţiu
financiar şi, dacă se constată o modificare semnificativă a tiparului preconizat de consumare a
beneficiilor economice viitoare aduse de acel activ, atunci metoda trebuie schimbată pentru a reflecta
tiparul modificat. O astfel de modificare trebuie contabilizată drept modificare de estimare contabilă, în
conformitate cu IAS 8.

16
 Pot fi folosite diverse metode de amortizare pentru alocarea sistematică a valorii amortizabile a
unui activ de-a lungul duratei sale de viaţă utilă. Aceste metode includ metoda liniară, metoda
degresivă, metoda accelerată şi metoda unităţilor de producţie.
Metoda liniară are drept rezultat o cheltuială constantă de-a lungul duratei de viaţă utilă dacă
valoarea reziduală a activului nu se modifică.

Amortizarea anuala = valoarea contabilă de intrarea* rata anuală a amortizării

Rata anuală a amortizării = 100/ Durata normală de utilizare

Metoda accelerată, constă în calcularea şi includerea în primul an de funcţionare în cheltuiala

de exploatare a unei amortizări anuale de până la 50% din valoarea contabilă de intrare a imobilizărilor
corporale.Amortizarea pentru exerciţiile financiare următoare este calculată la valoarea rămasă de
amortizat, după metoda liniară prin raportarea la numărul de ani de utilizare rămaşi.
Metoda degresivă are ca rezultat o cheltuială de amortizare descrescătoare de-a lungul duratei
de viaţă utilă.
Metoda unităţilor de producţie are ca rezultat o cheltuială pe baza utilizării producţiei
preconizate.
Entitatea selectează metoda care reflectă cel mai fidel tiparul preconizat de consum al
beneficiilor economice viitoare înglobate în activ. Metoda respectivă este aplicată consecvent de la o
perioadă la alta numai dacă nu există vreo modificare a tiparului preconizat de consum al acelor
beneficii economice viitoare.

Cedarea şi casarea imobilizarilor corporale

Valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale trebuie recunoscută:
la cedare;
când nu se mai aşteaptă niciun beneficiu economic viitor din utilizarea sau
cedarea sa.
Câştigul sau pierderea care rezultă din recunoaşterea unui element de imobilizări corporale
trebuie inclusă în profit sau pierdere când elementul este recunoscut. Câştigurile nu trebuie clasificate
drept venituri. Cedarea unui element de imobilizări corporale poate avea loc în mai multe moduri (de
exemplu, prin vânzare, printr-un contract de leasing sau prin donaţie). La determinarea datei de cedare

17
a unui element, o entitate aplică criteriile din IAS 18 Venituri pentru recunoaşterea veniturilor din
vânzarea bunurilor. IAS 17 se aplică cedării prin vânzare şi leaseback.
Conform principiului recunoaşterii, o entitate recunoaşte în valoarea contabilă a unui element
de imobilizări corporale costul unei înlocuiri parţiale a elementului, atunci ea recunoaşte valoarea
contabilă a părţii înlocuite indiferent dacă partea înlocuită a fost amortizată separat. Dacă o entitate nu
poate determina valoarea contabilă a părţii înlocuite, ea poate utiliza costul înlocuirii ca indicaţie a
valorii costului părţii înlocuite la momentul achiziționării sau construcţiei.
Câştigul sau pierderea care rezultă din recunoaşterea unui element de imobilizări corporale
trebuie determinat(ă) ca fiind diferenţa dintre încasările nete la cedare, dacă există, şi valoarea contabilă
a elementului.
Contravaloarea de primit la cedarea unui element de imobilizări corporale este recunoscută
iniţial la valoarea sa justă. Dacă plata pentru element este amânată, contravaloarea primită este
recunoscută iniţial la echivalentul preţului în numerar. La casare pot exista două situaţii, şi
anume:
Imobilizările corporale sunt amortizate integral;
Imobilizările corporale nu sunt amortizate integral.
Iesirea imobilizărilor corporale prin casare constituie o cale de iesire complexa cuprinzând
operaţii privind:
 demolarea;
 demontarea sau dezmembrarea imobilizărilor corporale;
 valorificarea ansamblelor, subansamblelor, pieselor componente şi
materialelor rezultate;
 scăderea din gestiunea unitaţii a acestor active corporale.
Scoaterea din funcţiune a imobilizărilor corporale, cu valoare de intrare complet amortizată sau
cu valoare de intrare parţial recuperată, se face cu aprobarea Consiliului de Administraţie.
Dupa aprobarea scoaterii din funcţiune a imobilizărilor corporale se valorifică componentele
rezultate din casare prin vânzarea lor sau prin utilizarea pentru executarea altor imobilizări corporale.
În legatură cu scoaterea din funcţiune a imobilizărilor corporale în contabilitatea întreprinderii
trebuie sa fie înregistrate:
- scăderea din evidenţă a imobilizărilor corporale ;
- cheltuielile ocazionate de procesul de scoatere din funcţiune;
- valorile materiale recuperate.

18
 Scăderea din evidenţă a imobilizărilor corporale se efectuează diferit în funcţie de valoarea
recuperată integral sau parţial pe calea amortizării şi se înregistrează în baza procesului verbal de
scoatere din funcţiune.

Dacă valoarea contabil[ a imobilizarilor corporale a fost recuperat[ integral. Scoaterea din funcţiune se
realizeaza astfel:     
281.                        =           21...                  
Amortizarea imobilizării corporale Imobilizării corporale

Dacă valoarea contabilă a fost recuperată parţial, recunoaşterea în contabilitate a scoaterii din funcţiune
este urmatoarea:
281.                                          =                   21..                   
Amortizarea imobilizării corporale Imobilizării corporale
6583                                           =                                       21..
Cheltuieli privind activele cedate                   Imobilizării corporale
şi alte operaţii de capital
        
Deprecierea imobilizărilor corporale. Evaluarea la data bilanţului.

Valoarea contabilă a unei imobilizări corporale trebuie comparată cu valoarea sa recuperabilă ori
de câte ori există un indiciu de depreciere.
Dacă valoarea recuperabilă este mai mică decât valoarea contabilă, elementul de imobilizări
corporale respectiv trebuie depreciat, respectiv valoarea sa contabilă trebuie redusă la valoarea
recuperabilă. Această reducere este recunoscută ca o pierdere din depreciere.
Pierderea din depreciere se contabilizează ca o cheltuială, cu excepţia cazurilor când, în
prealabil, activul depreciat a făcut obiectul unei reevaluări. În această situaţie, deprecierea se
înregistrează pe seama diferenţei din reevaluare şi, dacă este cazul, a impozitelor amânate aferente.
Conform IAS 36 „Deprecierea activelor” obiectivul acestuia este de a stabili procedurile pe care
o entitate trebuie să le aplice pentru a se asigura că activele sale nu sunt înregistrate la o valoare mai
mare decât valoarea recuperabilă . Mai exact, standardul are în vedere:
 situaţiile în care o entitate trebuie să calculeze valoarea recuperabilă a
activelor, luând în calcul indicatorii interni şi externi de depreciere;

19
  evaluarea valorii recuperabile pentru activele individuale, dar şi pentru
unităţile generatoare de trezorerie;
 recunoaşterea şi reluarea pierderilor din depreciere.
Standardul se aplică activelor pe termen lung (nu şi activelor deţinute pe termen scurt), cu
excepţia activelor financiare, a activelor pe termen lung deţinute în vederea vânzării şi a investiţiilor
imobiliare evaluate la valoarea justă.
O imobilizare corporală trebuie prezentată în bilanţ:
 la valoarea de intrare, mai puţin ajustările cumulate de valoare;
 la valoarea sa reevaluată la data ultimei reevaluări, mai puţin ajustările
cumulate de valoare.

20