Memoriile lui Hadrian” sau istoria altfel – Marguerite

Yourcenar
22.05.2013Adina Dinioiu Un comentariu
CroniciLiteratură străină
Citești acest articol in aproximativ 4 minute

„Să refaci dinlăuntru ceea ce arheologii secolului al XIX-lea au făcut din afară.”

Marguerite Yourcenar, Carnet de note la Memoriile lui Hadrian

Romanul Memoriile lui Hadrian, deşi publicat în 1951, a fost conceput, după cum recunoaşte
autoarea, Marguerite Yourcenar, în Carnetul de note la acest roman, între 1924 şi 1929. Între
1934 şi 1937 proiectul acestui roman a fost reluat şi abandonat de mai multe ori. Din nou, între
1937 şi 1939, proiectul a fost abandonat. De fapt, de-abia din 1948 proiectul acestei cărţi va fi
reluat cu adevărat. Deşi Memoriile lui Hadrian are la bază o temeinică cunoaştere a lumii
greco-romane, ceea ce impresionează nu este deloc atmosfera istorică – bine reconstituită, de
altfel –, ci umanul degajat de protagonist, de împăratul Hadrian, un uman universal valabil şi nu
caracteristic doar unei anume perioade istorice. Inteligent, empatic, atent la cei din jurul său,
atent la el însuşi, perseverent în efortul său de autodisciplinare emoţională şi intelectuală,
Hadrian, aşa cum îl înfăţişează Marguerite Yourcenar, constituie un adevărat model paideic.

De ce Marguerite Yourcenar a preferat perioada lui Hadrian şi nu o alta? Răspunul se află tot în
Carnetul de note:

 Am regăsit într-un volum al corespondenţei lui Flaubert, foarte citit şi subliniat de mine prin
1927, fraza de neuitat: «Nemaiexistând zei, iar Hristos neexistând încă, de la Cicero la Marcus
Aurelius a fost un răstimp în care, singur, doar omul a existat». O mare parte din viaţa mea avea
să se scurgă încercând să definesc, apoi să zugrăvesc pe acest om singur, legat de altminteri de
tot ce-l înconjura.

share:

O altă întrebare se impune de la sine: de ce autoarea a ales un bărbat şi nu o femeie ca personaj?

Tot atât de imposibil de a alege ca figură centrală un personaj feminin, de a da povestirii mele ca
axă pe Plotina, de pildă, în locul lui Hadrian. Viaţa femeilor e prea limitată, ori prea ascunsă.
Dacă o femeie se destăinuie, primul reproş ce i se face e că nu mai e femeie. Şi-aşa e destul de
greu să pui unele adevăruri în gura unui bărbat.

share:

Memoriile lui Hadrian este scris la persoana întâi, sub forma unei lungi epistole către Marcus,
viitorul împărat Marcus Aureliu. Hadrian, vârstnicul de 60 de ani, se adresează tânărului, lui
Marcus, iar discursul ia deseori forma unor mărturisiri intime, dar şi a unui text de învăţătură.
Zeul devine om. Hadrian rememorează un traseu existenţial complet, în care un loc esenţial îl
ocupă continua luptă cu sinele: încercarea omului de a se domina pe el însuşi pentru ca, mai apoi,
să domine un întreg imperiu.

În acea vreme, după cum bine remarcase Flaubert, omul era singur cu el însuşi, îşi era unicul
sprijin. Modelul uman întruchipat de Hadrian nu este unul perfect, căci împăratul era iubitor de
plăceri dintre cele mai lesnicioase. În viziunea lui, asceza, asmenea excesului, nu făcea decât să
dezumanizeze. Sau, după cum el însuşi recunoaşte, „…orice plăcere consumată cu gust îmi părea
castă”. Sfaturile către tânărul urmaş, bazate pe o experienţă  de viaţă bogată, nu contenesc şi iau
deseori forma unor constatări implacabile.

Astfel, de exemplu, în privinţa sclaviei, a abolirii complete a acesteia, Hadrian se arată sceptic,
căci fiinţa umană poate fi uşor manipulată, lăsându-se cu uşurinţă în voia unui stăpân – idee pe
care se bazează, ca să divaghez puţin de la romanul lui Yourcenar, şi pelicula The Master din
2012 a lui Paul Thomas Anderson:

Mă îndoiesc că toată filozofia lumii va reuşi să desfiinţeze sclavia, cel mult îi va schimba
numele. Pot să-mi închipui forme de servitute mai rele decât ale noastre pentru că sunt mai
înşelătoare: fie că s-ar reuşi transformarea oamenilor în maşini stupide şi mulţumite care se cred
libere în vreme ce sunt aservite, fie că li s-ar dezvolta, eliminând răgazurile şi plăcerile omeneşti,
o poftă de lucru tot atât de furioasă ca pasiunea pentru război la neamurile barbare. Acestei
servituţi a spiritului sau a imaginaţiei oamenilor îi prefer de departe starea de sclavie reală.

share:

Şi în privinţa legilor, personajul lui Marguerite Yourcenar se arată la fel de sceptic, căci „orice
lege prea des încălcată nu e bună”, iar legile dure sunt cel mai adesea încălcate: „Prea
complicate, ingeniozitatea omenească găseşte uşor cum să se strecoare printre ochiurile acestei
plase târşiind şi fragile”.

O parte importantă a Memoriilor îi este dedicată lui Antinous, un tânăr frumos care a reuşit să
câştige dragostea lui Hadrian şi pentru care acesta a ridicat un oraş, Antinoa. Moartea neaşteptată
a acestuia înseamnă pentru Hadrian durere şi remuşcări. Zeul redevenise, în acele momente, om:
„Totul se năruia; totul părea că se stinge. Zeus Olimpianul, Stăpânitorul Totului, Salvatorul
Lumii se prăbuşiseră şi nu mai rămăsese decât un om cu părul sur, hohotind de plâns pe puntea
unei corăbii”.

Memoriile lui Hadrian, deşi este un roman istoric, nu are în centru evenimentele exterioare,
cele consemnate cu acribie de istorici, ci umanul, evenimentele interioare, cele cu adevărat
importante în formarea unui om. Marguerite Yourcenar e îndreptăţită, astfel, să afirme, într-un
glas cu personajul său, împăratul Hadrian: „Orice fiinţă care a trăit aventura umană este una cu
mine”.