Eseu.

Mediul internaţional de securitate actual ca generator şi spaţiu de

manifestare a conflictelor şi crizelor

Pentru Europa, 2015 a fost anul celei mai mari crize a migrației și a
refugiaților din istoria Uniunii Europene. Aproximativ 1,5 milioane de solicitanți
de azil au sosit în Europa (0,2 % din populația combinată a UE) în 2015, cei mai
mulți dintre ei fiind refugiați sirieni. Peste 4 milioane de sirieni au fugit din țara lor
de la începutul conflictului, în 2011. Potrivit răspunsului regional pentru refugiații
sirieni, există 639.000 de refugiați înregistrați în Iordania (8% din populație), 1
milion în Liban (17%), 2,7 milioane în Turcia (3,5%), 246.000 în Irak (0,7%) și
118.000 în Egipt (0,1%). Între 1998 și 2003, intrările neautorizate pe mare în
Grecia, Italia, Malta și Spania s-au stabilizat, cu excepția anului 2011, din cauza
Primăverii Arabe (Fargues, 2015). Contrabandiștii și alte persoane care au
beneficiat de această "fereastră" inumană au făcut afaceri bune și au afectat
fluxurile, testând limitele aplicării legii și, în cele din urmă, contestând Acordul
Schengen (Consiliul Uniunii Europene, 2015,). Criza a scos la iveală slăbiciunile
cadrului juridic și operațional al UE, precum și diferențele de interpretare și de
aplicare a principiului solidarității între statele membre.
Factorilor de decizie politică, agenților umanitari și de aplicare a legii le
este greu să "prindă din urmă" evoluțiile într-un mediu în ritm rapid, cu rețele de
trafic de migranți și de migranți foarte adaptabile. În acest context, întrebările cheie
rămân: cum pot politica actuală a UE în domeniul migrației și cadrul său juridic și
operațional să răspundă complexității fluxurilor, sofisticării tot mai mari a rețelelor
de migranți și rapidității schimbărilor pe teren? Turcia este în prezent o importantă
țară de tranzit și de destinație pentru refugiații sirieni. Potrivit Băncii Mondiale,
Turcia găzduiește în prezent cea mai mare populație de refugiați din lume. Turcia a
devenit o țară de tranzit nu numai pentru sirieni, ci și pentru migranții ilegali din
Afganistan, Bangladesh, Irak, Iran și Pakistan. Provocările majore cu care se
confruntă Turcia constau în a răspunde nevoilor imediate ale refugiaților, a
înregistra refugiații care se află în Turcia, oferindu-le statute legale, și a evita
migrația de tranzit neregulamentar. În general, Turcia trebuie să elaboreze o
politică mai cuprinzătoare în materie de migrație, care să includă integrarea
migranților.
Turcia lucrează de mult timp la armonizarea politicii sale de migrație cu cea a UE.
Politica de migrație a devenit o prioritate după criza siriană, iar Turcia s-a
concentrat pe construirea infrastructurii juridice și instituționale de gestionare a
migrației. Cu toate acestea, până în prezent, Turcia nu a avut o experiență relevantă
în domeniul politicilor de integrare. În plus, problemele ridicate de criza migrației
au impus revizuirea tuturor politicilor conexe la nivel național și internațional.
Turcia a intenționat să continue și să consolideze în continuare punerea în aplicare
efectivă a legii privind străinii și protecția internațională prin adoptarea legislației
secundare necesare, să se asigure că migranții sunt înregistrați și că primesc
documentele corespunzătoare, făcând astfel posibilă construirea unei strategii și a
unui sistem de gestionare a migrației mai puternice. Europa de Sud, și în special
Grecia și Italia, s-au confruntat cu un flux constant de refugiați și migranți ca
urmare a diferitelor conflicte din vecinătatea sudică a Europei, a schimbărilor
demografice și a lipsei de dezvoltare economică în unele părți din Orientul
Mijlociu, Africa Subsahariană și Asia de Sud, precum și a impactului schimbărilor
climatice. În special, conflictul sirian și transformarea Libiei într-un stat eșuat au
dus la o creștere substanțială a numărului de refugiați și migranți care sosesc,
făcând aproape imposibilă gestionarea acestor fluxuri de către autoritățile grecești
și italiene. În paralel cu îmbunătățirile aduse politicii sale de gestionare a azilului și
a migrației ilegale, Grecia și-a îmbunătățit controalele la frontieră. Într-adevăr,
creșterea numărului de rețineri indică, în general, nu numai presiunile exercitate de
migrația neregulamentară sau de solicitanții de azil la frontierele Greciei (sau
prezența migranților ilegali în interiorul țării), ci și eforturile de aplicare a legii
depuse de autorități. Grecia și-a consolidat controalele la frontiere începând cu
2007, în special, și chiar mai mult în 2012, prin intermediul operațiunii Shield
(Aspida) și al gardului de 12,5 kilometri construit de-a lungul frontierei terestre
dintre Grecia și Turcia. Cu toate acestea, operațiunea Aspida a fost întreruptă în
2015 din cauza lipsei de finanțare și a presiunilor semnificativ reduse ale
migranților în această zonă. În mod similar, gardul pare să fi suferit daune majore
din cauza inundațiilor din regiune în timpul iernii 2014-2015.
În concluzie, ca răspuns la criza refugiaților, Comisia Europeană a luat
mai multe inițiative care privesc sau implică imediat Grecia, inclusiv un acord
inițial privind cotele de relocare (decis în mai 2015 și revizuit din nou în octombrie
2015), pentru un total de 160.000 de solicitanți de azil care urmează să fie relocați
din Italia și Grecia în alte state membre ale UE. Măsurile luate sunt absolute
necesare în vederea prevenirii unui conflict în viitor din cauza migrației populației
civile din orient, în Europa.
La 15 octombrie 2015, a fost elaborat un plan de acțiune comun UE-Turcia în
vederea îmbunătățirii cooperării cu Turcia în ceea ce privește gestionarea fluxurilor
de solicitanți de azil care tranzitează această țară către Grecia. Planul include
sprijinul financiar al UE pentru Turcia și cooperarea turcă în vederea combaterii
rețelelor de trafic de migranți care operează pe coastele sale.
Răspunsul inițial al guvernului turc la afluxul masiv de migranți și refugiați s-a
bazat pe o planificare de urgență pe termen scurt, vizând asigurarea de adăpost și
hrană pentru refugiați. În ceea ce privește problemele de integrare în Turcia,
punerea în aplicare a politicilor de integrare este o sarcină dificilă, deoarece
majoritatea refugiaților (aproximativ 90%) s-au dispersat și s-au stabilit în întreaga
țară. Readmisia migranților ilegali ar crea noi provocări în ceea ce privește politica
de integrare pentru Turcia. Cu toate acestea, având în vedere lipsa unor soluții
politice care să pună capăt conflictului sirian, guvernul a început să se concentreze
pe dezvoltarea și punerea în aplicare a politicilor de integrare. S-au făcut unele
îmbunătățiri în acest sens, inclusiv înființarea Direcției Generale de Migrație,
acordarea de permise de muncă, accesul la educație și servicii de sănătate gratuite.
De asemenea, majoritatea refugiaților, chiar și cei care au deja un loc de muncă,
preferă să își continue călătoria spre Europa, sperând să aibă condiții de viață mai
bune acolo. Prin urmare, pentru a limita fluxurile de migrație, ar trebui
îmbunătățite condițiile de viață ale refugiaților din Turcia, în special ale celor din
afara taberelor.
Cu toate acestea, rămân două probleme majore: consolidarea în continuare a
integrării socio-economice într-un mod mai cuprinzător și un control mai eficient
al frontierelor pentru a preveni fluxurile ilegale atât către Turcia, cât și dinspre
Turcia către UE. Conștientizarea societății turcești cu privire la refugiații sirieni ar
trebui să crească, contribuind astfel la o mai bună integrare a refugiaților.
Campaniile mediatice organizate în comun, care pun accentul pe solidaritate, ar
contribui la o mai bună integrare, nu numai în Turcia, ci și în Europa.
BIBLIOGRAFIE
1. Boyd, M. Family and Personal Networks in International Migration: Recent
Developments and New Agendas. The International Migration Review, 23(3), Special
Silver Anniversary Issue, Autumn, 638-670, 1989;
2. Carrera, S., Parkin, J., & Den Hertog, L. EU Migration Policy after the Arab Spring: The
Pitfalls of Home Affairs Diplomacy (Policy Paper 74). Centre for European Policy
Studies, 2013;
3. Castles, S., De Haas, H., & Miller, M. J. The Age of Migration: International Population
Movements in the Modern World. Basingstoke: Palgrave Macmillan, 2014;
4. Crisp, J. Policy Challenges of the New Diasporas: Migrant Networks and Their Impact
on Asylum Flows and Regimes (Working Paper No.7). Geneva: UNHCR, 1999;
5. Dekker, R., & Engbersen, G. How Social Media Transform Migrant Networks and
Facilitate Migration. (Paper No.64). International Migration Institute, 2012, Retrieved
from https://www.imi.ox.ac.uk/pdfs/wp/wp-64-12.pdf .