De ce se sinucid copiii?

10 Februarie 2021 10:59

Un copil de 13 ani a sfârșit tragic fiind călcat de tren. Mi-au scris părinții în aceste zile
întrebându-mă despre posibile explicații, pentru că și ei au copii și sunt îngrijorați. Articolul
acesta este pentru acești părinți nu pentru haterii de pe net.
Din păcate, constat în ultimii ani că în ianuarie-februarie în Sibiu (dar și în alte orașe) apar
cazuri de suicid în rândul adolescenților, încât ne blocăm cu toții și rămânem blocați.
Sinuciderile tinerilor afectează grav familia, rudele și comunitatea și reprezintă printre
primele cauze de deces la această categorie de vârstă.

Am încercat să analizez fenomenul din mai multe părți, din literatura de specialitate, din
discuțiile cu tinerii în școli, din întâlnirile cu adolescenții în scop preventiv (să înțeleg ce cred
ei) și alteori cu colegii lor, colegii celor care au plecat prea repede dintre noi. Au fost cele mai
grele întâlniri.

Decesul oricărei persoane este o tragedie. Decesul unui tânăr este o tragedie fără asemănare,
iar decesul prin suicid la adolescenți este extrem de tragic, fără cuvinte și aproape imposibil
de înțeles. Nu-mi pot imagina trăirile sufletești ale părinților, fraților, bunicilor, prietenilor.
Astfel că de cele mai bune ori să păstrezi tăcerea e cea mai înțeleaptă atitudine.

Cum se explică?

 Adolescenții sunt prin natura lor vulnerabili la probleme de sănătate mintală. Adolescenții
peste 15 ani au un risc mai crescut decât cei mai mici. Din păcate anul trecut un copil de 11
ani s-a sinucis. ..

Întotdeauna vorbim de o interacțiune între o serie de factori cunoscuți și mai puțin cunoscuți.
Psihologii au stat de vorbă și au realizat interviuri cu familia și aparținătorii în zeci de cazuri
și au constatat că este vorba de o interacțiune complexă între o vulnerabilitate preexistentă, în
special un istoric psihiatric, o auto-vătămare anterioară (știți tăieturile copiilor, mai ales la
fete începând cu clasa a VI-a), factorii de personalitate (impulsivitatea) și factorii de stres
precipitanți, experiențele negative precum ar fi hărțuirea online, divorțul părinților sau abuzul
sexual.

Adolescenții prin situațiile prin care trec (personale, familiale, școlare, sociale)
experimentează deseori stări repetitive de neputință, nesiguranță, stres, confuzieși au un
sentiment de pierdere a controlului. Viața li se pare atât de grea și imposibil de suportat. Și
este grea pentru ei. Gândiți-vă că și nouă adulților ne este greu în fața unor provocări ale
vieții cu toată experiența nostră de viață și maturitate. Adolescenții sunt încă imaturi biologic,
psihic, emoțional și social și deși în unele cazuri vorbim de o reziliență ridicată, de capacitate
de mobilizare deosebită în urma unor experiențe tragice, în general nu au resurse interne
pentru a face față singuri stresului și suferinței.

De aceea emoțiile lor sunt autentice și profunde și copleșesc întreaga ființă îngustând câmpul
conștiinței. Adolescenții suferă mai mult decât noi adulții ne-am putea da seama. De aceea o
greșeală a adulților este să le ignore suferința, să le diminueze sau să le nege trăirile (”hai
lasă-mă cu prostiile tale) sau și mai rău să îi contrazică. Ceea ce pe drept cuvânt îi face să se
simtă neînțeleși, neascultați și neiubiți (”pe părinții mei nu îi interesează ce simt, îi
interesează doar notele și atunci comentează sau mă pedepsesc”).

Adolescenții suferă de cele mai multe ori în tăcere și în singurătate. Se ascund foarte
bine, zâmbesc când îi întâlnim pe stradă sau la școală, însă în inima lor e multă tristețe și
multe conflicte, răzvrătire și iar suferință. Adolescenții plâng mult. Și plâng pe ascuns. În
multe situații părinții nu-și dau seama, iar în alte situații doar prietenii apropiați sesizează
urmele suferinței.

Deseori le ignorăm strigătele, deseori îi certăm când ei suferă și nu le putem recunoaște

semnele suferinței, alteori depunem eforturi să-i ajutăm, să-i îndrumăm spre psihoterapeuți,
dar fără eficiență, pentru că depresia la adolescenți și la copii este atipică.

Și totuși de ce?

Scopul actului suicidar nu este de a pune capăt vieții, ci de a pune capăt suferinței. Nimeni
nu vrea să moară cu adevărat ci vrea să nu mai sufere. A încercat alte metode de a se
simți mai bine și nu a reușit încât aceasta este singura soluție.O suferință atât de mare (de
cele mai multe ori pe fond depresiv) încât nicio altă alternativă nu este acceptată ca soluție.
Poate am încercat să ies în oraș, să vorbesc cu cineva, m-am simțit o oră mai bine și totuși la
finalul zilei am fost la fel de trist și fără sens.

Ideația suicidară este extrem de prezentă în rândul adolescenților de orice vârstă. În 2020, am
publicat un studiu național (cu peste 10.000 de tineri și 1200 de părinți) și am constatat că
aproape jumătate (48%) dintre ei au avut cel puțin o dată gânduri de suicid și chiar s-au
gândit să-și facă rău. Pentru că urmăream în timp real răspunsurile venite din partea tinerilor
din întreaga țară, am crezut că nu au înțeles întrebarea (deși am făcut un test-retest al
itemilor) și în consecință am introdus încă o întrebare suplimentară ”în ce mod te-ai gândit
să-ți faci rău?” și tinerii mi-au scris metodele (doar pe unele le-am publicat în carte).
Faptul de a simți iubit și susținut de familie contează foarte mult

Copiii au nevoie infinită de iubire. De iubire și acceptare. Și sunt încrezător că majoritatea

părinților își iubesc copiii din toată ființa lor. Dar una este să crezi că ești iubit, alta este să ți
se spună că ești iubit și alta este să simți iubirea. Și asta o putem confirma și noi adulții.

În același studiu am aflat că 43,9% dintre cei care au declarat că nu se simt iubiţi şi susţinuţi
de familie au avut măcar o dată tentativă de suicid, comparativ cu cei 15,3% dintre cei care se
simt iubiţi şi susţinuţi de familie și au avut o tentativă de suicid.

Ce învățăm?

În primul rând un tren trece printr-un oraș. Nu orice oraș. Un oraș ce se vrea european, o fostă
capitală europeană, orașul președintelui, un oraș din centrul României, din Transilvania. Și
avem o cale ferată la 10 m de case fără să fie iluminată corespunzător (am trecut pe acolo ieri
seară), fără să fie amplasate bariere pe ambele părți cu semnale luminoase și acustice. Vorba
cuiva, nu suntem în India îndepărtată. Iluminarea zonei are rost atât pentru trecători cât mai
ales pentru cel care conduce trenul să vadă lumină puternică pe o distanță mai lungă și
eventual să prevină orice tip de incident. În același loc am mai zărit o cruce. Probabil nu
dintr-o întâmplare tristă. De fapt sunt și alte zone în care poți vedea calea ferată prin oraș și
cruci în apropiere. Aș fi curios ca în urma anchetei, organele de cercetare să emită niște
recomandări autorităților locale și centrale inclusiv căilor ferate române.

Mai putem face ceva. O autopsie psihologică. E vorba de analizarea situației și mai ales la o
intervenție psihologică de suport cu cei apropiați. Mă refer la prietenii și colegii din clasă. La
colegii aflați în stare de șoc. Sper că dirigintele, profesorii și psihologul școlii să fie prezenți
și nu la o singură și simplă discuție, ci să organizeze mai multe întâlniri cu elevii și în
permanență să îi observe. Aceste acte ale colegilor lasă urme traumatice.

Putea fi prevenit un suicid?

E o întrebare foarte grea. În mod clar în unele cazuri nu se poate preveni. Și  de aceea nimeni
nu ar trebui să experimenteze un sentiment de vină. Nici familia, nici școala, nici prietenii
apropiați nu identifică vreun semn/indice comportamental de îngrijorare. Chiar nu poți să-ți
dai seama. Vorbim de raptus suicidar, de acel impuls puternic și de nestăpânit, de acea
tendință greu de oprit. Persoana pur și simplu „se aruncă în suicid”, folosind orice mijloc pe
care îl are la îndemână. Fără premeditare, fără plan, fără ideație recurentă.
Se întâmplă mai ales în cazurile copiilor izolați, introvertiți și fără abilități de comunicare și
exprimare emoțională. Dar în alte situații avem semne emoționale și comportamentale.

Ce pot să fac ca părinte?

Adolescenții cu risc ridicat de suicid au de obicei legături de prietenie slab dezvoltate, au o

stimă de sine scăzută şi au avut un eveniment stresant puternic (sau mai multe) în ultimul an.
Unele evenimente precipitante acționează ca triggeri pentru actul suicidar  al  unui 
adolescent precum ar fi despărțirile părinților,  moartea  unei  rude  apropiate, conflictele în
familie sau eşecurile şcolare. Am văzut liceeni care au recurs la suicid după o notă mică la o
disciplină, în liceu. Am văzut tineri care au recurs la suicid după o veste tristă cu relevanță în
planul relațiilor emoționale. Divorțul părinților are un impact puternic asupra psihicului și
stabilității psihoemoționale al tânărului, încât unele cercetări îl consideră pe locul II după
deces, ca impact.

Unele comportamente observabile pot semna gândirea lor suicidară  includ:

- amenințări suicidare sub formă de declarații directe („mă voi sinucide”, ”vreau să mor”) și
indirecte („Aș vrea să pot adormi și să nu mă mai trezesc niciodată”).

- postări și planuri de sinucidere

-brusc dezinteres școlar și note scăzute

- preocupări pe tema morții 

- schimbări de comportament, aspect, gânduri și/sau emoții.

- tentative suicidare anterioare 

Părinții (dar și prietenii, profesorii) trebuie:

1) să evite să presupună că afirmațiile și comportamentul este pur și simplu de căutare a

atenției (demonstrativ). E o foarte mare greșeală.

2) să trateze cu seriozitate aceste semne comportamentale. Să observe orice schimbare

comportamentală, orice retragere în sine, lipsă a plăcerii, confuzie, stări de tristețe. Și dacă
părintele simte că nu-și mai înțelege copilul, că există o distanță între el și copil, să contacteze
prietenii copilului, să se adreseze școlii. Dacă profesorii și prietenii sesizează pot anunța cu
încredere părinții. Unui prieten bun îi pasă și chiar dacă ar considera că se supără datoria este
de a-i arăta că îți pasă de el, mai ales acum cu posibilitățile de comunicare rapide.

3) să nu certe un copil care este trist sau răzvrătit. În spatele confuziei, supărării, frustrării se
află deseori o suferință

4) să nu închidă o conversație cu replici de tipul ”lasă-mă cu tâmpeniile tale, să nu te mai aud

că vorbești așa” sau „am avut și eu probleme mai mari ca tine și am trecut peste asta”. În
schimb poți să-l întrebi, să arăți că îți pasă „spune-mi mai multe despre cum te simți”.

5) să monitorizeze comportamentul copilului chiar și după ce s-a calmat, după ce starea lui
tristă a trecut. Să fie atent atât la relațiile sociale (de prietenie) cu profund impact emoțional
(trădări) cât mai ales la cele de tip erotic (m-a părăsit)

6)  să discute cât mai des cu tinerii. În multe situații cei care au avut o tentativă suicidară și au
fost salvați au fost întrebați dacă s-ar fi putut face ceva pentru ca ei să nu recurgă la acest
gest. Majoritatea au spus ”dacă aș fi vorbit cu cineva”.

7) să renunțe la alte nemulțumiri. Când un adolescent este trist și deprimat curățenia în

camera lui sau notele de la școală chiar nu contează.

8) să apeleze în mod direct la medici și psihoterapeuți. În cazuri grave se impune internarea și

medicație. Este o măsură de urgență, salvatoare și obligatorie. Fără rușine. În mediul public
cât și în cel privat sunt o serie de medici care pot fi consultați în confidențialitate cât și
psihoterapeuți specializați inclusiv în psihoterapie online

În România există Alianța Antisuicid, iar medicii din Sibiu sunt implicați în această luptă
antisuicid. Există o adresă de email și un telefon gratuit unde oameni instruiți pot răspunde de
la 19:00 – 07:00 (0800 801 200 la sos@antisuicid.ro).