UNIVERSITATEA ,,VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

CICLUL DE STUDII: nivelul II universitar (master)

DISCIPLINA: Psihopedagogia adolescenților, tinerilor și adulților

PROGRAMUL DE STUDII DE MASTER: Biologie medicală

TITULAR DISCIPLINĂ: Lector univ. dr. Viorel ROBU

REFERAT
Depresia și sinuciderea în adolescență
 Depresia și sinuciderea în adolescență

Domeniul psihopatologiei a acceptat cu greu faptul că adolescenții și copii pot suferi de depresie, aceștia
din urmă fiind mult mai supuși riscului de a încerca sau chiar de a se sinucide.
Psihiatrii și psihologii au definit depresia ca o stare de dispoziție, un sindrom, sau o tulburare. Starea
depresivă este un sentiment general negative, iar sindroamele depresive presupun simptome cum ar fi
disforie, iritabilitate, tulburări ale apetitului, luarea sau scăderea în greutate, insomnie, oboseală,
dificultăți de concentrare și comportament sau chiar gînduri suicidare.
Tulburările depresive includ tulburările bipolare, tulburările distimice și tulburările depresive majore ce
duc la deteriorarea funcțiilor sociale, cognitive, școlare sau funcționale. Tulburările bipolar constau în
episoade în episoade de manie și depresie, iar tulburările distimice implică episoade cronice ale stărilor
depresive.
Ultimile cercetări au demonstrat că depresiile majore sunt mai frecvente la adolescenți, iar aceștia din
păcate, de cele mai multe ori, nu beneficiază de un tratament.
Simptomele depresiei presupun izolarea socială, problemele școlare, evitarea contactului vizual, posibile
nemulțumiri în legătură cu aspectul fizic, de aici și apetitul scăzut, la care putem adăuga agresivitatea și
iritabilitatea. Aceste simptome sunt valabile atît în cazul adolescenților, cît și în cazul adulților.
Fiind însoțită de o serie de complicații, depresia poate cauza probleme școlare serioase, de la dificultăți de
concentrare și carențe emoționale, pînă la izolare socială.
Pentru a înțelege apariția depresiei în adolsescență, este necesară adoptarea unei perspective de
dezvoltare, iar un bun exemplu ar fi modelul lui Cicchetti și Toth. Acest model pune în evidență
provocările vieții sau sarcinile de dezvoltare cu care se confruntă copii și adolescenții, iar realizarea cu
success a acestor sarcini influiențează viitoarea organizare a resurselor psihologice și biologice a
acestora. Îndeplinirea cu success a fiecărei sarcini are ca rezultat un sistem psihologic mai bun, iar
rezolvarea incorectă a acestora duce la integrarea strategiilor maladaptive ce vor recompensa individul
mai puțin capabil de a rezolva următoarele sarcini ale dezvoltării. În concluzie, incompetența dobîndită
din timp, va duce la incompetențe viitoare, iar depresia poate fi un răspuns la aceste provocări de
dezvoltare.
Depresia poate rezulta din cauze diferite la anumiți indivizi, iar o serie de evenimente ce se încheie la un
individ cu depresie, la un alt individ poate duce la anxietate sau tulburări de comportament. Concluzia:
studiind o singură direcție pentru un rezultat specific, aceasta nu va putea fi valabilă în toate situațiile.
Factorii genetici și biologici pot contribui la apariția depresiei , iar cel mai important factor constă în
relația dintre gen și aceasta. De exemplu, femeile adulte sunt de două ori mai predispuse la manifestarea
depresiei, decît barbații adulți, însă, băieții și fetele aflați la pubertate au șanse egale de a prezenta
simptome și de a fi diagnosticați cu aceasta. O explicație ar putea fi că un număr mare de femei și bărbați
au episoade de depresie, însă femeile cu antecedente pot suferi o repetare a depresiei, comparativ cu
bărbații. În paralel, studiile efectuate pe adolescenți, arată că posibilitatea recidivării după un episod
depresiv, este aceeași la fete cît și la baieți.
Un alt factor ce poate determina apariția depresiei poate fi satisfacția unei personae față de imaginea
propriului corp, acesta fiind valabil în cazul băieților cît și al fetelor, cele din urmă fiind mai puternic
afectate.
Factorii cognitivi au fost și ei cercetați în rîndul adolescenților, iar cercetările au concluzionat că
adolescenții depresivi tind să dramatizeze situațiile și sa fie intoleranți la eșec și frustrare, avînd asteptări
nerealiste de la ei înșiși și de la ceilalți indivizi. Ei pot fi autocritici și au tendința de a anticipa că vor eșua
în realizările proprii, pot gîndi în alb și negru, tinzînd să fie pesimiști în legătură cu viitorul.
Influiențele sociale joacă și ele un rol important în apariția depresiei, deoarece majoritatea adolescenților
depresivi provin din familii destrămate sau lipsite de prezența unui părinte. De exemplu, fetele depresive
au prezentat o probabilitate de 7 ori mai mare decît cele non-depresive de a se fi confruntat cu moartea
unui parinte, înainte de a împlini vîrsta de 15 ani.
Studiile ne arată că parinții pot să accentueze simptomele depresive ale adolescenților, fiind șanse mari ca
mamele și tații să fie mai înțelegători și mai deschiși în solușionarea unor probleme, față de parinții
adolescenților non-depresivi.
Divorțul este și el un factor important in depresia adolescenților, generînd și un stres secundar, și anume
nesiguranța economică, ce survine în urma acestuia. Cu alte cuvinte, lipsa sprijinului familial, moral,
emoțional si financiar, poate anticipa apariția depresiei juvenile.
Una dintre cele mai severe complicații ale stării depresive o reprezintă sinuciderea, fiind a treia cauză de
deces în rîndul adolescenților. Deși tentativele de sinucidere sunt mai des întîlnite în rîndul fetelor, actul
suicidar este mai comun băieților.
În 1997, numărul fetelor care s-au sinucis a fost de 627, comparativ cu cel al băieților, care a fost de
3559, conform National Center for Health Statistics. În aceasta situație, diferentța de gen poate fi din
cauza faptului că cel mai probabil, baieții au folosit metode mai violente și letale. Ratele sinuciderii pot
varia de altfel, în funcție de etnie, chiar și în funcție de orientarea sexuală, adolescenții homosexuali și
lesbienele fiind și ei supuși riscului.
Pe parcursul adolescenței, incidența sinuciderii poate crește o dată cu vîrsta, din cauza faptului că
abilitățile cognitive le permit tinerilor să planifice o metodă de suicid mai eficientă, și pot influiența
măsura în care aceștia își doresc cu adevărat să moară. Tot in perioada adolescenței, indivizii prezintă un
nivel mai ridicat de a dezvolta o psihopatologie, ce poate influiența actul suicidar.
Metodele de suicid prin care adolescenții atentează la propria lor viața sunt diverse, in funcție de gradul
de letalitate. De exemplu, armele de foc sunt cele mai letale, fiind urmată de asfixiere, spînzurare și
otrăvire, iar la polul opus se află supradoza de droguri. Aceasta din urmă fiind și cea mai întalnită metodă
folosita de către adolescenți, chiar daca gradul de letalitate este scazut. În ceea ce privește alegerea
metodei, putem vorbi de anumite diferențe de gen, cum ar fi că metoda cel mai des utilizată de baieți sunt
armele de foc iar metoda utilizată de fete este supradoza.
Factorii de risc ce pot duce la tentativa de suicid sau chiar la actul suicidar în sine, pot fi clasificați în trei
categorii, și anume: psihologici, comportamentali și familiali. Factorii de risc psihologici au strînsă
legătură cu bolile psihiatrice de care suferă sinucigașii, în timp ce factorii familiali sunt corelați cu
pierderea sau separarea de un părinte, relatiile familiale inadecvate și experiențele abuzive.
Comportamentul suicidar poate fi în strînsă legatură cu tulburări afective, tulburări de comportament și
consumul de substanțe. Cercetătorii ne sugerează că adolescenții ce manifesta doua dintre aceste tulburări,
prezintă un risc mai mare de a comite acte suicidare, iar prezența bolilor mentale face ca acestea să fie
mai letale, comparativ cu adolescenții care nu suferă de nici o boală mentală.
Deși depresia, bolile psihiatrice și consumul de substanțe pot anticipa un comportament suicidar, tentative
rămîne cel mai precis indicator al riscului de suicid. De obicei, un procent însemnat din suicidurile reușite
au în spatele lor una sau mai multe tentative.
Mulți indivizi ce atentează la propria lor viață, nu mor în urma tentativei, existînd diferențe între cei ce
doar atentează și cei care reușesc. Cea mai studiată diferență în acest caz, este diferența de gen, cînd fetele
folosesc supradoza, iar baieții armele de foc.
Un ultim factor ce influiențează actul suicidar este cadrul familial: separarea de părinți, antecedentele
psihiatrice familiale și o copilărie marcată de abuzuri. De exemplu, adolescenții ce au avut părinți
depresivi sau consumatori de substanțe, au tendințe suicidare crescute, problemele părinților fiind un
factor de stres.
Un alt element familial ce poate conduce la un act de suicid, îl reprezintă copilăria marcată de abuz sexual
sau fizic, adolescenții fiind de multe ori afectați de relațiile dificile, pline de haos și conflict din familie,
mediul familial fiind imprevizibil, instabil și nesigur. Studiile ne arată ca adolescenții ce au un
comportament suicidar, avînd nivele ridicate de conflict cu părinții.
Mulți dintre noi ne întrebăm și nu putem înțelege de ce un adolescent, ce are în fața o viață plina de
oportunități și surprize, încearcă să se sinucidă. Adolescența este o perioadă în care individul se dezvoltă,
atît fizic, dar mai ales cognitive, intelectual etc.
Majoritatea adolescenților au o atitudine despre sine ce denotă un sentiment de invincibilitate, unicitate și
putere. Considerațiile de acest fel al acestora au fost caracterizate în termeni negative, datorită
consecințelor negative, cum ar fi implicarea în activități periculoase, însă ele pot avea un rol de protecție
împotriva comportamentului suicidar.
În urma unor investigații, se pare că adolescenții care au prezentat mai multe motive de a trăi, au o mica
probabilitate de a avea ganduri sau comportamente suicidare pe viitor. În concluzie, adolescenții ce au o
viziune optimistă asupra viitorului sunt mai puțin predispuși la acte suicidare, deoarece ei se consideră
capabili de a face față oricărui obstacol al vieții.
Perioada adolescenței este, de altfel, o perioadă în care indivizii își stabilesc un anume grad de autonomie,
față de părinți și familie, și se îndreaptă cu pași rapizi către formarea identității personale.
Dacă în copilărie familia era principala sursă de sprijin, în adolescență apar noi relații ce pot deveni o
sursă de sprijin, însă nu una viabilă. În această faza, unii adolescenți se pot distanța de părinții lor,
alimentați fiind de impulsivitate. În această situație, adolescentul care se simte străin și nu este capabil să
își recunoască propriile limite, poate recurge la sinucidere.
Group for the Advancement of Psychiatry afirmă că schimbările din timpul adolescenței presupun un
sentiment puternic al conștiinței, nivel fluctuant al stimei de sine și un nivel crescut de impulsivitate pot
crea circumstanțele potrivite pentru a reacționa inadecvat la stres.
În concluzie, interesul pentru sinuciderile înregistrate în rîndul adolescenților este mare, fiind o problem
de ordin mondial c ear trebui studiată dintr-o perspectivă diferită, deoarece este o cauză de deces ce poate
fi prevenită.

Bibliografie: G.R. Adams, M.D. Berzonsky (Coordonator),Psihologia adolescenței. Manualul

Blackwell. Iași, editura Polirom.