Publius Vergilius Maro 

(cunoscut în limba română ca Virgiliu, n. 15 octombrie 70 î.Hr.,

Andes/azi Virgilio – d. 19 î.Hr., Brundisium/azi Brindisi) a fost un poet latin, autor al epopeii în
versuri Aeneis („Eneida”), considerată epopeea națională a romanilor. Multe din datele biografice nu sunt
sigure, cele mai multe informații datează din perioada antică târzie sau provin din legende ale evului
mediu timpuriu.

Virgiliu s-a născut în anul 70 î.Hr. la Andes (probabil Pietole de astăzi), lângă Mantova (Gallia Cisalpină)
într-o familie de agricultori. Primește însă o educație aleasă la Cremona, Mediolanum (azi Milano) și în
sfârșit la Roma, unde studiază Retorica, Medicina și Astronomia, fiind elev al retorului Marcus Epidius.
Frecventează cenaclul lui Asinius Pollio, de factură neoterică. La Neapolis (azi Neapole),
studiază greaca cu poetul și gramaticul Parthenius și mai ales filosofia cu epicureanul Siron. Din această
perioadă datează și primele încercări literare, scrieri cuprinse în Appendix Vergiliana, poeme minore
atribuite tânărului Virgiliu, dar în mare măsură apocrife. Se alătură cercului literar al "poeților noi" (poetae
novi). Opera De rerum natura a lui Lucrețiu îi servește ca model, fără a accepta că Lucrețiu nega
imortalitatea sufletului.
Succesul primei culegeri în versuri, Bucolice, precum și bogata sa cultură, îi înlesnesc accesul în cercul
lui Maecena, la îndemnul căruia va scrie celelalte opere. Se bucură de prețuirea împăratului Augustus.
Ultimii 30 de ani ai vieții îi petrece la țară, lângă Neapolis, consacrându-se exclusiv creației. Virgiliu
moare la Brindisi, în timp ce se întorcea dintr-o călătorie în Grecia.

Opera
Bucolicele
Bucolicele (de fapt: Eclogae vel bucolica), prima operă aparținând cu siguranță lui Vergilius, este compusă
din 10 cărți și reflectă certe influențe epicureice. Au fost scrise între anii 42 î.Hr. și 39 î.Hr. sub influența
evenimentelor dramatice ale anului 41 î.Hr. când, după campania din nordul Italiei, au fost expropriate
terenuri agricole pentru a împroprietări pe veteranii bătăliei de la Filippi. Sub forma unui dialog între doi
păstori, Tityrus și Meliboeus, Vergilius evocă dificultățile țăranilor deposedați de pământ. Se pare că
poetului însuși i se confiscase o parte din pământurile familiei, fiindu-i redate la intervenția
împăratului Octavian Augustus în persoană. În poem sunt descrise priveliști naturale, scene din viața
păstorilor și agricultorilor, se glorifică virtuțile Romei și personalitatea lui Augustus.

Georgicele
Georgicele (Georgica, din Limba greacă: gé "pământ" + érgon "lucrare" = georgós "agricultor"), operă
didactică în patru cărți scrisă în hexametri, compusă între anii 37 î.Hr.-30 î.Hr. la sugestia lui Maecena, cu
scopul de a sprijini redresarea agriculturii italice. Astfel, prezentând frumusețile vieții și muncii de la țară,
poetul urmărește să readucă pe ogoare mulțimea de țărani care își părăsiseră locurile natale, pentru a
deveni "clienți" ai persoanelor înstărite din Roma. Vergilius a folosit izvoare din
literaturile greacă și latină: Hesiod Erga kai Hêmerai ("Lucrări și Zile"), Teofrast Historia
Plantarum ("Istoria plantelor"), Cato cel Bătrân De re rustica ("Asupra vieții la țară"), Varro Rerum
rusticarum sive De agricultura ("Lucruri de la țară sau Despre agricultură"), Lucrețiu De rerum
natura ("Despre natura lucrurilor"). Cele patru cărți ale operei tratează următoarele teme: I. Cultivarea
pământului și păstoritul; II. Cultivarea plantelor, în special a viței de vie și a măslinilor; III. Creșterea
animalelor; IV. Descrierea apiculturii, cu o metaforă cuprinzând o viziune stoică asupra vieții în societate.

Eneida

Fuga lui Enea din Troia. Pictură (1598) de Federico Barocci. Galleria Borghese, Roma

Eneida (Aeneis), alcătuită din hexametri în 12 cărți, este considerată epopeea națională a romanilor, bazată

pe legenda conform căreia, Enea, erou troian de origine divină (era fiul zeiței Venus), după
căderea Troiei și lungi peregrinări, ajuns în Latium pe țărmurile Italiei, fondează o colonie, din care va
rezulta mai târziu Roma. Conform legendei, fiul său, Ascanius, va întemeia cetatea Alba Longa. Fiica unui
rege al acestei cetăți, Rea Silvia, va da naștere celor doi gemeni, Romulus și Remus, fondatorii Romei.
Cele 12 cărți ale epopeii sunt grupate în două părți:

 Primele șase cărți înfățișează evenimentele care au avut loc în al șaptelea an de rătăciri pe
mare. După ce flota lui Enea este aruncată de furtună pe țărmurile Africii,
regina Cartaginei, Didona, îi găzduiește pe troieni. Didona se îndrăgostește de Enea, acesta
însă - în urma îndemnului lui Jupiter - o părăsește pentru a-și îndeplini menirea întemeierii
unui stat înfloritor în Italia. Dezamăgită, Didona se sinucide, înjunghiindu-se cu sabia lui
Enea.
 În ultimele șase cărți se povestește debarcarea lui Enea în Italia, la gurile Tibrului. Aici se
căsătorește cu Lavinia, fiica regelui din Latium, Latinus. Turnus, conducătorul rutulilor și
logodnicul Laviniei, pregătește războiul contra lui Enea. Din această luptă, eroul troian - cu
ajutorul lui Jupiter la insistențele lui Venus - iese victorios, apropiindu-se de îndeplinirea
misiunii sale istorice.
Virgiliu a murit înainte de a-și desăvârși opera. Augustus a dat ordin legatarilor testamentari ai poetului,
Varius și Tucca, să nu distrugă manuscrisul - cum dorise Virgiliu - ci să-l publice ca atare, cu un minimum
de prelucrări. Chiar neadusă la perfecțiune, Eneida a fost recunoscută de la început drept una din
capodoperele literaturii, alături de epopeile homerice, Iliada și Odiseea, care i-au servit ca model,
influențând generațiile ulterioare de scriitori, până în perioada umanismului. A fost modelul lui Dante
Alighieri.