Voleiul de La A La Z - Compressed

■ Carmen MARTÍNEZ VILLANUEVA ■
■ Carmen Daniela QUERO CALERO ■ Benito ZURITA ORTIZ ■

■ María CÁNOVAS LÓPEZ ■ Luis Manuel MARTÍNEZ ARANDA ■
Voleiul
de la A la Z
Baia Mare
2020
■ Carmen MARTÍNEZ VILLANUEVA ■
■ Carmen Daniela QUERO CALERO ■ Benito ZURITA ORTIZ ■
■ María CÁNOVAS LÓPEZ ■ Luis Manuel MARTÍNEZ ARANDA ■
Voleiul
de la A la Z
Baia Mare
2020
Autori
Carmen MARTÍNEZ VILLANUEVA
Carmen Daniela QUERO CALERO
Benito ZURITA ORTIZ
María CÁNOVAS LÓPEZ
Luis Manuel MARTÍNEZ ARANDA
ISBN
978-973-0-32846-2
Notă
Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene.

Această publicație reflectă doar punctul de vedere al
autorului și Comisia nu poate fi trasă la răspundere pentru
nicio modalitate de utilizare a informației pe care o conține.
Manualul a fost elaborat în cadrul proiectului „Volleyball is

not rocket science. We are!” (603393-EPP-1-2018-1-RO-
SPO-SSCP), finanțat de Uniunea Europeană prin Agenția
Executivă de Educație, Audiovizual și Cultură, în contextul
programului Erasmus+ Sport, acțiunea „Parteneriate de mici
dimensiuni”.
Autori
Carmen MARTÍNEZ VILLANUEVA
Carmen Daniela QUERO CALERO
Benito ZURITA ORTIZ
María CÁNOVAS LÓPEZ
Luis Manuel MARTÍNEZ ARANDA

Traducere în română
Viorela GRIGORE, Andreea CĂPLESCU, Andrei CRIȘAN
Fotografii & Design

Andreea CĂPLESCU

Grafică
Andrei CRIȘAN

Parteneri
Yellow Shirts – România
C.S. Știința Baia Mare – România
Marketing Gate – Macedonia de Nord
Universidad Católica San Antonio de Murcia – Spania
Giovani senza Frontiere – Italia
Data publicării
Octombrie 2020
7
CUPRINS
CUPRINS
1. INTRODUCERE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
2. ISTORIA VOLEIULUI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
2.1. Apariția voleiului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
2.2. Răspândirea voleiului în timpul celor două războaie
mondiale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
2.3. Unificarea regulilor și crearea FIVB . . . . . . . . . . . 15
3. CE ESTE VOLEIUL? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
3.1. Sistemul de punctare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
3.2. Ce este serviciul? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
3.3. Ce este sistemul de „rotație” în echipă? . . . . . . . 23
4. ECHIPAMENTUL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
4.1. Terenul sau zona de joc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
4.2. Fileul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
4.3. Mingea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
5. JUCĂTORI (CU, VERSUS, +1) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
5.1. Jocul de cooperare „CU” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
5.2. Jocul de cooperare „VERSUS” . . . . . . . . . . . . . . . . 33
5.3. Funcția „+1 Jucător” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
6. TEHNICI DE BAZĂ I . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40
6.1. Activități de familiarizare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42
6.2. Pasul de sus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45
6.3. Pasul de jos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49
6.4. Serviciul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54
7. REGULI DE BAZĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
8. TEHNICI DE BAZĂ II . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
8.1. Ridicarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64
8.2. Preluarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68
8.3. Gestul de atac . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
8
CUPRINS
8.4. Blocajul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75
8.5. Rostogolirile peste umăr și pe spate . . . . . . . . . . 81
9. TACTICI DE BAZĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
10. VOLEI DISTRACTIV . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88
11. LIBEROUL ÎN VOLEI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97
11.1. Ce este liberoul în volei? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98
11.2. Ce face liberoul în timpul unui meci? . . . . . . . . . 98
11.3. Ce atribuții trebuie să aibă un libero? . . . . . . . . 99
11.4. Mișcările liberolui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100
11.5. Pozițiile liberoului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102
12. TEHNICI AVANSATE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104
12.1. Serviciul avansat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 105
12.2. Atacul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 111
12.3. Plonjonul și alunecarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 116
13. TACTICI AVANSATE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 120
14. STRATEGII PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA TEHNICII 128
14.1. De ce strategii avem nevoie? . . . . . . . . . . . . . . 130
14.2. Sisteme de evaluare și control . . . . . . . . . . . . . 131
15. VOLEI PENTRU PERSOANE CU DIZABILITĂȚI . . 134
15.1. Categorii sportive . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136
15.2. Diferențele principale între regulile voleiului așezat
și în stând . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 137
15.3. Origine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138
15.4. Diferențe ale procedeelor tehnice de bază . . . 138
16. VOLEI PE PLAJĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140
16.1. Istoric . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141
16.2. Reguli . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142
16.3. Tehnică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153
16.4. Tactici . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 160
17. BIBLIOGRAFIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
9
10
1. INTRODUCERE
1. INTRODUCERE
1. INTRODUCERE

Voleiul este unul dintre cele mai populare sporturi din
întreaga lume. Se poate juca de la vârste fragede și este o
variantă foarte bună de petrecere a timpului liber.
Spre deosebire de alte sporturi de echipă, în volei, nu există
contact direct cu adversarul, iar răspunsul se bazează cel
mai adesea pe modul în care reacționează membrii echipei.
În acest sport, mișcarea depinde viteză și reacție, ceea ce
fascinează atât ca spectator, cât și ca jucător.
Voleiul necesită reacții rapide, atenție deosebită, reflexe
rapide, comunicare, coordonarea mișcărilor proprii cu cele
ale echipei, abilități de lider și, nu în ultimul rând, o condiție
fizică bună.
Inițiativa acestui proiect a pornit din dorința de a promova
mai mult voleiul la nivel de masă pentru a atrage cât mai
multe persoane de diferite vârste să-l practice în timpul
liber. Mai mult de atât, poate fi un început al carierei
sportive pentru copii și tineri.
Pentru a te ajuta, am realizat un ghid de volei acompaniat
de materiale video pentru o susținere vizuală, și un ghid de
marketing pentru cluburile care doresc să atragă mai multe
persoane spre ei.

Echipa Yellow Shirts
11
12
2. ISTORIA VOLEIULUI

2.1. Apariția voleiului

Există istorici care asociază voleiul cu un joc de minge din
Roma anului 200 î.Hr. și unuia din ultima parte a Evului
Mediu. În Germania a apărut o variantă care se numea
„Faustball”, joc în care mingea avea voie să atingă de două
ori solul.
Cu toate acestea, majoritatea
cercetătorilor este de acord că
voleiul a fost creat de William
G. Morgan în anul 1895.
În acea perioadă, era directorul
departamentului de Educație
Fizică din cadrul YMCA (Young
Men’s Christian Association)
din Holyoke, în statul
Massachusetts, SUA.
Pornind de la tenis și
adaptându-se la materialele
disponibile, a creat regulile
inițiale și conceptele de bază Portretul lui William G.
pentru MINTONETTE (primul Morgan
nume al voleiului).
Demn de menționat este colaborarea cu compania Spalding
A. G. & Bros în fabricarea mingii.
13
Doi colegi ai lui Morgan, Dr. Franklin Wood și John Lynch,
au stabilit conceptele de bază și primele reguli. Cu toate
acestea, nu au fost publicate decât în prima ediție a cărții
Ligii Atletice YMCA din America de Nord, în 1897.
La începutul anului 1896, Springfield YMCA a organizat o
serie de întâlniri la care au participat toți antrenorii săi de
educație fizică. La acele întrevederi, au decis să schimbe
numele din mintonette în „Volley Ball” (minge în zbor),
grație modului în care mingea se mișcă în timpul jocului.
Datorită acestui nume nou, voleiul s-a râspândit rapid în
toată țara.
Canada a fost prima țară ce a adoptat jocul în afara SUA, în
1900. La scurt timp au urmat Japonia (1908), Filipine
(1910), China, Birmania și India. De asemenea, a fost
preluat foarte curând de Mexic, Cuba și restul Americii,
ajungând chiar și în țările africane.
2.2. Răspândirea voleiului în timpul celor două

războaie mondiale

În 1914, secretarul departamentului de război al YMCA,
George Fisher, a inclus voleiul în programul de educare și
recreere al forțelor armate americane, realizându-se astfel o
expunere internațională în timpul Primului Război Mondial
(1914-1918).
Primele campionate naționale de volei au avut loc în Statele
Unite în 1922, iar în 1928 a fost înființată Asociația de Volei
a Statelor Unite (USVA).
14
Încă o dată armata a fost motorul propagării voleiului în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945),
introducând sportul ca metodă de îmbunătățire a moralului
și învătarea lucrului în echipă.
2.3. Unificarea regulilor și crearea FIVB
În anul 1946, Federația Franceză de Volei a organizat o

întâlnire într-o berărie din Praga, în care s-a hotărât
organizarea Congresului Constituțional din Paris din 1947.
Acolo au fost unificate regulile jocului american și al celui
european, și creionate statutele și regulamentele Federației
Internaționale de Volei (FIVB).
Președinții FIVB au fost:

Paul Libaud (1947-1984),
Rubén Acosta (1984-2008),
Wei Jizhong (2008-2012),
Ary Graça (2012-prezent).
15
D E Z V O L T A R E A
1948
VOLEIULUI Primul Campionat European în
D E L A C R E A R E A F I V B
Roma.
Primul turneu oficial de volei pe
plajă în State Beach, California.
1949
Primul Campionat Mondial
Masculin ținut în Praga.
URSS câștigă.
1952
Feminin în Moscova.
1955 URSS câștigă.
Congresul FIVB ținut în
Florența. Federația Japoneză
adopta regulile internaționale
și apoi le introduce în toată
Asia. Voleiul este introdus în
programul Jocurilor
Panamericane.
1956
„Voleiul în așezat” apare în
Olanda, sport adaptat pentru
persoanele cu un anumit grad
de dificultăți motorii.
Prima publicare a Buletinului
Oficial al FIVB.
16
1957
La sesiunea Comitetului Olimpic
International din Sofia, a fost
ținut un turneu la care s-a
permis introducerea voleiului ca
sport demonstrativ la jocurile
de la Roma (1960) și să fie inclus
în programul celei de a 17-a
ediții a Jocurilor Olimpice din
Tokyo,
în 1964. 1965
Prima Cupă Mondială Masculină.
1966
Primul simpozion științific
profitându-se de Campionatul
Mondial Masculin din Praga.
1967
Feminin jucat în Tokyo și primul
Campionat al continentului
african.
1973
Prima Cupă Mondială Feminină
ținută în Uruguay.
1974
Apariția la televizor a
Campionatului Mondial.
1987
Primul Campionat Mondial de
Volei pe Plajă în Ipanema,
Brazilia.
1992
Comitetul Olimpic Internațional
acceptă voleiul pe plajă ca
probă olimpică pentru Jocurile
Olimpicie de la Atlanta, 1996.
17
18
3. CE ESTE VOLEIUL?
3. CE ESTE VOLEIUL?
3. CE ESTE VOLEIUL?

Voleiul este o disciplină sportivă în care 2 echipe compuse
din 6 jucători se confruntă reciproc pe un teren delimitat,
lovind o minge peste un fileu.
Principalul obiectiv este trecerea mingii peste fileul care
separă echipele. Este necesar ca mingea să atingă podeaua
astfel încât membrii echipei adversare să nu poată continua
jocul (pierd mingea). Trebuie evitat însă ca mingea să cadă
pe terenul propriu.
Jucătorii au voie să lovească mingea cu orice parte a
corpului pentru a o returna spre terenul adversarului.
Pe parcursul jocului există diferite lovituri:

jocul începe cu serviciul și acesta este prima șansă de a
puncta;
cu recepția (preluarea pe antebraț) se poate controla
serviciul echipei adverse;
cu ridicarea (pasul de sus) se poate organiza acțiunea
de atac;
în ultima acțiune (atac) se încearcă punctarea pentru
propria echipă (lovire);
la fileu, se încearcă oprirea atacului echipei adverse
(blocaj);
cu apărarea, se poate controla mingea echipei adverse
(preluarea pe antebraț).
19
În volei nu este permis:
ca mingea să fie ținută sau reținută;
același jucător să atingă mingea de două ori consecutiv;
să nu aibă loc rotația atunci când este cazul;
să fie mai mult de trei lovituri pe acțiune, pentru fiecare
echipă;
să se atingă fileul.
Diferite lovituri din timpul jocului și funcția lor principală

(serviciu, recepție, apărare, ridicare, atac și blocaj)
20
3.1. Sistemul de punctare
3. CE ESTE VOLEIUL?

Când se obține un punct? Cum se câștigă o partidă?
Ori de câte ori mingea traversează linia centrală a fileului și

cade pe partea adversă se va obține un punct. Atunci când
o echipă nu reușește să servească mingea corect sau
comite o greșeală, echipa adversă primește un punct.
Pentru a obține victoria în volei trebuie să câștigi 3 seturi
din cele 5 care sunt în total, cu 25 de puncte fiecare și
având întotdeauna o diferență de 2 puncte față de echipa
adversă. Setul al cincilea se joacă până la 15 puncte, de
asemenea cu un avantaj de 2 puncte.
În plus, se poate obține un punct atunci când echipa
adversă comite oricare dintre următoarele greșeli sau
abateri:
mingea atinge podeaua în propriul teren;
mingea iese din teren, din cauza unui atac greșit sau a
unei erori la apărare;
patru atingeri ale mingii pe echipă sau duble atingeri
individuale;
greșeală de poziționare sau de rotație;
reținere sau acompaniere (dublaj) a mingii;
greșeala apărătorilor (linie) sau a liberoului (blocaj, atac);
pătrunderea în terenul advers pe sub fileu, piciorul
peste linia de centru;
contactul cu fileul (între tije), contactul cu alte elemente,
dacă influențează jocul.
21
3.2. Ce este serviciul?

Serviciul este metoda prin care se începe meciul sau de a
repune mingea în joc după o pauză sau un punct. Echipa
care servește începe cu lansarea acțiunii de atac, care este
în același timp primul element al apărării sale.
Obiectivul fundamental al serviciului este: pe de o parte,
câștigarea unui punct direct prin serviciu și, pe de altă parte,
îngreunarea acțiunii de atac a echipei adverse, din moment
ce, dacă aceștia recepționează necorespunzător serviciul, le
va fi foarte dificil să atace în condiții optime.
Pot exista două situații legate de serviciu: dacă echipa care
servește reușeste să puncteze, păstrează din nou posesia la
serviciu, însă dacă nu, punctul va fi pentru echipa adversă,
căreia îi revine și dreptul de a servi în acțiunea următoare.
Timpul alocat unui serviciu este de 8 secunde și există mai
multe tipuri de serviciu în funcție de înălțimea la care sunt
făcute.
După cum vom vedea mai târziu putem distinge:
Serviciul de jos Serviciul în forță
22
3. CE ESTE VOLEIUL?
Serviciul de sus (plutitor) Serviciul suspendat
Iată câteva sfaturi pentru a nu pierde oportunitatea de a

marca încă din momentul serviciului:
nu călca pe liniile terenului;
ai un timp limitat pentru a servi;
mingea nu poate să atingă fileul;
mingea trebuie să fie în aer înainte de a o lovi;
ai grijă când arunci mingea, controleaz-o și stai cu ochii
pe ea.
3.3. Ce este sistemul de „rotație” în echipă?

Echipa este formată din șase jucători în total, dintre care trei
apărători, doi atacanți și un libero.
La începutul fiecărui set, echipele sunt poziționate pe teren
în două rânduri, unul în față cu 3 înaintași (pozițiile 2, 3 și
4), și unul în spate cu 3 apărători (pozițiile 1, 5 și 6).
23
Principala funcție a apărătorilor este de a primi serviciul
echipei adversare și de a apăra atacul acestora.
Liberoul este un jucător dedicat acțiunii defensive ce
înlocuiește jucătorii cu caracteristici limitate când ajung în
pozițiile defensive.
Cei ce încheie sunt acei jucători ce au funcția de a ataca prin
lovirea mingii peste fileu și, în general, în mijlocul terenului.
Această organizare este dinamică, schimbându-se de
fiecare dată: o echipă câștigă serviciul sau cealaltă îl pierde,
făcându-se o rotație spre dreapta și mișcând jucătorul din
poziția 1 (ridicătorul).
Sistemul de rotație în echipă
24
25
4. ECHIPAMENTUL
4. ECHIPAMENTUL

4.1. Terenul sau zona de joc

Terenul în care au loc meciurile de volei este realizat dintr-o
suprafață de lemn sau sintetică. Este divizat în mai multe
părți sau zone: zona liberă, zona de serviciu, zona de
apărare și zona de atac.
Terenul este împărțit în două jumătăți de către fileu și linia
centrală, fiind delimitat în același timp de liniile de fund și
cele laterale. Zonele de atac și de apărare sunt despărțite de
linia de atac.
Spațiul de joc și dimensiunile sale
26
4.2. Fileul
4. ECHIPAMENTUL

Fileul de volei este format din:
o plasă neagră de 1 m lățime și 9,5-10 m lungime, cu
două benzi în partea superioară (cu cablu de întindere)
și în cea inferioară;
două benzi laterale de 5 cm lățime și 1 m lungime pe
liniile laterale ale terenului;
doi stâlpi de 2,55 m fixați fiecare la 1 m depărtare de
liniile laterale;
două antene de 1,80 m ce delimitează lateral zona de
trecere a mingii.
Înălțimea specifică a fileului se schimbă în funcție de sex:

2,43 m pentru masculin și 2,24 m pentru feminin, începând
cu categoria tineret (17-19 ani și peste).
Fileul de volei și principalele dimensiuni
27
4.3. Mingea

Mingea de volei are caracteristici specifice, aceasta fiind
confecționată din piele sintetică.
Caracteristicile sunt:
circumferința de 65-67 cm;
greutatea de 260-280 g;
presiunea internă între 0,30-0,325 kg/cm2.
Culorile mingii vor depinde de evenimentul care va fi jucat,

dar de obicei mingea de antrenament este albă. Mai apoi
putem avea mingi cu albastru-galben sau verde-alb-roșu.
Mingi de volei
28
29
5. JUCĂTORI (CU, VERSUS, +1)

Jocurile din timpul procesului de învățare vor începe din
situații cu intenție tactică. Astfel, elevii pot fi ajutați să
înțeleagă jocul din primele momente. Jocuri de cooperare și
competitive vor fi folosite pentru a ajuta jucătorul în timpul
învățării.

5.1. Jocul de cooperare „CU”

Când e să vorbim despre jocul de cooperare „CU” ne
referim la colaborarea cu colegii și adversarii.
Scopul este de a stimula experimentarea cursantului
oferindu-i posibilitatea de a participa activ, și unde jucătorii
să descopere diferite strategii.
Astfel, vom stabili bazele gândirii tactice a jucătorilor prin
luarea de decizii care le vor permite să rezolve probleme
motrice independent.
1 CU 1
Număr de jucători: În perechi, câte unul de o parte și de alta
a fileului.
Descriere: Jucătorii colaborează încercând să facă numărul
maxim de atingeri fără ca mingea să cadă pe podea,
trimițând-o în terenul opus în cele mai bune condiții pentru
ca partenerul s-o returneze.
Indicații pentru antrenor: Controlul mingii și aprecierea
diferitelor distanțe și traiectorii sunt obiectivele urmărite.
30
Exemplu
2 CU 2
Număr de jucători: În grupuri de 4, câte doi de fiecare parte
a fileului.
Descriere: Acum există un jucător fix pentru a elabora
fiecare joc. Acesta colaborează cu cei doi colegi oponenți
pentru a asigura un joc continuu.
Indicații pentru antrenor: Comunicarea și distribuirea zonei
de joc sunt obiectivele principale.
Exemplu
31
3 CU 3
Număr de jucători: În grupuri de 6, câte trei de fiecare parte
a fileului.
Descriere: Acum există doi parteneri cu care să se
colaboreze în fiecare acțiune pentru a menține mingea în
joc, mai puțin spațiu de acoperit pentru fiecare jucător, dar
interferențele dintre aceștia cresc și comunicarea între
parteneri va fi foarte importantă.
Indicații pentru antrenor: Jocurile de rol devin din ce în ce
mai diversificate pentru că poate apărea figura blocajului și
relația sa cu apărătorii.
Exemplu
32
5.2. Jocul de cooperare „VERSUS”

Când vorbim de jocul de cooperare „VERSUS” ne referim la
competiția prin colaborarea cu coechipierii pentru a marca.
Aceste meciuri sunt adaptate cu punctări și reguli mai
specifice.
Antrenorul va acorda mai multă atenție execuției tehnice
corecte, putând chiar să întrerupă jocul dacă vede necesar.
Competitivitatea momentului nu trebuie să domine
comportamentul jucătorilor prin încercarea de a câștiga cu
orice chip în detrimentul unei execuții tehnice defectuoase
ce le favorizează șansele de a obține un punct.
Pentru a face acest lucru, antrenorul trebuie să acorde mai
multă atenție corecției tehnice, astfel încât jucătorii să
obțină puncte cu acțiuni de calitate superioară. În plus,
trebuie să învățăm jucătorii să privească adversarul, să se
adapteze sistemului lor și să propună o soluție tehnică și
tactică, atât la nivel individual, cât si colectiv.
1 VERSUS 1
Număr de jucători: În perechi, unul de o parte și de alta a
fileului.
Descriere: Jucătorii concurează să trimită mingea în cele
mai nefavorabile condiții pentru adversar. Intenția este de
a-l face pe celălalt să greșească, forțându-l să se miște mult
sau să îl preseze să returneze simplu mingea.
Indicații pentru antrenor: Traiectoriile, distanțele și execuția
tehnică au o importanță mai mare, iar deplasările sunt
fundamentale pentru a ajunge corect la punctul de contact
cu mingea.
33
Exemplu
2 VERSUS 2
Număr de jucători: În grupuri de 4, câte doi de fiecare parte
a fileului.
Descriere: Jucătorii concurează pentru a împiedica
adversarii să returneze mingea. Întotdeauna să încearce să
facă 3 atingeri ce pot varia la fiecare acțiune. Jucătorii vor
trebui să caute diverse modalități de a pasa mingea astfel
încât să creeze dificultăți majore adversarilor.
Indicații pentru antrenor: Implementarea tehnică,
comunicarea, și observarea terenului și a echipamentului
advers sunt obiective importante.
Exemplu
34
3 VERSUS 3
Număr de jucători: în grupuri de 6, trei de fiecare parte a
fileului.
Descriere: În timpul competiției, jucătorii încearcă să facă 3
atingeri pentru a obține punctul. Trebuie să fie preciși în
fiecare acțiune, să solicite mereu mingea și să observe ce se
întâmplă în terenul opus pentru a găsi cea mai bună
modalitate de a obține punctul.
Indicații pentru antrenor: Jucătorii trebuie să fie de acord să
acopere întregul teren. Acum vor trebui să țină cont de
toate posibilitățile tactice.
Exemplu
5.3. Funcția „+1 Jucător”

Jucătorul numit „+1” acționează ca ridicător pentru cele
două terenuri. Acest jucător va participa alternativ, trecând
pe sub fileu și colaborând cu ambele echipe la efectuarea
doar a celei de a doua atingere (ridicarea). Jucătorul „+1” nu
poate participa la primele atingeri sau cele finale pentru a
pasa mingea pe terenul opus.
35
1 CU 1 + 1
Număr de jucători: Grupuri de 3.(jucătorul „+1” este
ridicătorul pentru cele două echipe).
Descriere: Un jucător de fiecare parte a fileului și al treilea
„+1” colaborează cu cele două echipe care încearcă să
plaseze mingea, astfel încât coechipierul să o poată trece
spre terenul opus. Obținerea a trei atingeri este obiectivul
principal și se adaugă încă un jucător cu care trebuie să se
colaboreze.
Exemplu
1 VERSUS 1 + 1
Număr de jucători: Grupuri de 3 (jucătorul „+1” este
Descriere: Jucătorii concurează căutând o modalitate de a
trimite mingea în terenul opus, astfel încât să nu poată fi
returnată. Obiectivul principal este de a se face trei atingeri
și de a controla mingea astfel încât „+1” să se poată plasa
cât mai bine posibil și astfel, să fie capabil să paseze
mingea spre terenul opus în cele mai nefavorabile condiții
pentru adversar.
36
Exemplu
2 CU 2 + 1
Număr de jucători: Grupuri de cinci (jucătorul „+1” este
Descriere: Mai multe persoane implicate în construcția
fiecărui joc și mai mulți adversari acoperind celălalt teren.
Acuratețea paselor și a comunicării dintre coechipieri
trebuie sa crească. Se încearcă facilitarea muncii jucătorului
„+1” prin trimiterea mingii cât mai corect posibil, astfel încât
să o poată plasa bine și să îi ofere timp pentru a o pasa spre
terenul opus.
Exemplu
37
2 VERSUS 2 + 1
Număr de jucători: Grupuri de 5 (jucătorul „+1” este
Descriere: Concurează pentru a câștiga punctul. Jucătorul
„+1” plasează pentru cele două echipe, care vor încerca să
câștige punctul făcând 3 atingeri. Trebuie să se caute
erorile adversarului (de exemplu: să căute zonelor libere sau
interferența dintre jucători). Cu cât este mai dificilă
marcarea, cu atât se dezvoltă mai mult gândirea tactică a
jucătorilor.
Exemplu
3 CU 3 + 1
Număr de jucători: Grupuri de 7 jucători (jucătorul „+1” este
Descriere: Acum sunt 4 jucători care participă la elaborarea
jocului. Vor avea noi responsabilități defensive și ofensive și
mișcări care nu sunt direct legate de contactul cu mingea.
Aceasta va însemna o îmbunătățire a dezvoltării
conceptelor de joc cu sau fără minge.
38
Exemplu
3 VERSUS 3 + 1
Număr de jucători: Grupuri de 7 jucători (jucătorul „+1” este
Descriere: Este foarte important ca jucătorul „+ 1” să facă
eforturi pentru a coopera cu cele două echipe. Jucătorul
„+1” trebuie să plaseze în cele mai bune condiții. Restul
jucătorilor își va stabili strategiile de atac și de apărare
pentru a câștiga jocul. Rețineți că „+ 1” nu participă la prima
atingere a apărării și că o plasare bună a pasei depinde de
acuratețea celorlalți jucători din acea primă atingere.
Exemplu
39
40
6. TEHNICI DE BAZĂ I

Unul dintre aspectele cheie pentru o dezvoltare tehnică
ulterioară adecvată este dobândirea unui bagaj motric mare
a jucătorilor începători.
Astfel trebuie să oferim cea mai mare variabilitate a
abilităților legate de echilibru, viteză de reacție și mișcare,
schimbări de direcție, orientare spațială, simțul gravitației,
conceptul de lovire și axa de mișcare, printre altele.
Nu trebuie să uităm că achiziția tehnică este fundamentală
în volei, unde comiterea unei erori de lovire poate fi
penalizată conform regulamentului și poate avea
repercusiuni asupra scorului sau a capacității echipei de a
continua să joace. Orice acțiune greșită poate deveni un
punct pentru adversar.
Un jucător de volei trebuie să înțeleagă conceptul de
mișcare și lovire în sensul global: mișcarea pentru a căuta
mingea, executarea unei lovituri fără a face greșeli tehnice
sunt bazele dezvoltării sportului.
Ca idee generală pentru fiecare dintre diferitele etape de
învățare, ne setăm următoarele provocări:
să oferim exerciții variate care necesită deplasare
anterioară;
să adaptăm nivelul de dificultate la grupul de jucători;
să încercăm să îmbunătățim condiția fizică și abilitățile
de bază prin exerciții cu mingea sau cu terenul;
să conferim un sens tactic activităților noastre;
41
să nu forțăm jucătorii să învețe, și anume, să nu mărim
complexitatea acțiunilor până când nu le-au dobândit și
stăpânit.
6.1. Activități de familiarizare

Înainte să începem să învățăm gesturi tehnice, trebuie
înțeleasă ideea de „a nu ține”, ci de „a lovi” mingea.
Vedem în continuare câteva exerciții de familiarizare cu
zborul, traiectoria, greutatea și viteza mingii.
Toate aceste exerciții pot fi dezvoltate cu materiale
adaptate nivelului de maturitate al participanților, de la
baloane sau mingi de spumă (dacă dorim ca mișcarea să fie
mai lentă) până la mingea convențională.
42
Exercițiul1
Aruncă mingea în aer și lovește-o în orice fel dorești cu
orice parte a corpului. Observă cum trebuie să lovești
mingea să nu cadă pe podea.
Exercițiul 2
Aruncă mingea în sus și spre înainte și prinde-o cu ambele
mâini deasupra capului înainte de a o arunca din nou. În
acest fel sunt introduse conceptele despre distanță, înălțime
și adaptare a corpului.
Repetă exercițiul, dar aruncând mingea orientată spre zona
de lansare (trebuie să te întorci cu 180º).
Exercițiul 3
Aruncă mingea în sus, așează-te pe podea și prinde-o cu
ambele mâini între picioare. Repetă exercițiul, dar prinzând
mingea orientându-te spre zona de lansare (trebuie să te
întorci cu 180º).
Exercițiul 4
Lovește mingea cu orice parte a brațelor încercând să o
menții în aer cât mai mult timp posibil.
Variație: numără loviturile consecutive.
Variație: când mingea cade pe podea, așteaptă până când
se opresc și ceilalți.
Exercițiul 5
Lovește mingea alternativ cu picioarele încercând să o ții în
aer.
43
Variație: numără loviturile consecutive.
Variație: când mingea cade pe podea, așteaptă până când
se opresc și ceilalți.
Exercițiul 6
Lovește mingea după fiecare ricoșeu în podea în timp ce te
miști în teren.
Variație: urmărește direcțiile (înainte, înapoi, stânga sau
dreapta), mergi în jurul terenului, încearcă să furi mingea de
la alți jucători, etc.

Exercițiul 7
Lucrează în perechi: unul dintre parteneri aruncă mingea
(pe pământ sau în aer). Celălalt, care se află în spatele
acestuia, trebuie să o prindă sau să o lovească înainte să
ajungă într-o anumită zonă, înainte să ricoșeze a doua oară,
etc.
Exercițiul 8
Lucrează în perechi, amândoi stând pe podea; încearcă să
prinzi mingea trimisă de coechipier fără a te ridica.
Exercițiul 9
În grupuri de trei, doi jucători se așează față-n față și își
pasează mingea unul altuia. Jucătorul din mijloc trebuie să
se lase în jos sau să sară pentru a nu fi lovit.
Exercițiul 10
În aceeași poziție ca înainte, jucătorii față în față rostogolesc
mingea pe podea, iar jucătorul din mijloc trebuie să se
44
deplaseze astfel încât mingea să-i treacă printre picioare.

Jucătorii se pot deplasa între 2 și 3 m pe fiecare parte.
6.2. Pasul de sus
Pasul de sus este unul dintre cele mai carateristice gesturi

ale voleiului. Aceasta este lovitura folosită atunci când
mingea vine spre noi la o anumită înălțime și ne permite să
ne poziționăm sub ea pentru a o lovi.
Mișcarea completă este dezvoltată în felul următor:
jucătorul, după ce se mișcă, își așează picioarele la o
distanță similară cu lățimea umerilor;
îndoaie ușor genunchii;
așează brațele într-un unghi potrivit, astfel încât ambele
mâini să fie deasupra capului;
mâinile sunt așezate sub formă de cupă, astfel încât
degetul mare și indexul fiecărei mâini să realizeze o
formă de diamant la înălțimea frunții, formând o
„fereastră”;
lovitura se face doar cu degetele, niciodată cu palma;
lovitura este însoțită de extensia întregului corp,
acordând o importanță deosebită brațelor și picioarelor.
Această lovitură este cel mai des folosită ca „a doua

lovitură” într-un meci competitiv. Scopul acestei prime
etape este de a realiza o atingere cât mai curată și
controlată pentru a putea oferi direcționarea mingii în mod
corespunzător.
45
Pasul de sus din unghiuri diferite
Cele mai frecvente erori:

mâini foarte plate sau rigide care nu se potrivesc formei
mingii;
degetele mari poziționate înainte care împiedică
obținerea formei de cupă;
coatele prea îndepărtate sau prea apropiate, ce nu fac
„fereastra” potrivită pentru a lovi;
poziționarea inadecvată a corpului în raport cu mingea;
înclinarea necorespunzătoare a trunchiului;
direcție incorectă a umerilor;
46
șoldurile sau genunchii nu sunt aliniați cu direcția

loviturii;
lipsa coordonării picioarelor cu brațele (lanț cinetic);
lovitură asimetrică, reținută sau asistată.
Exercițiul 1
Aruncă și oprește mingea cu ajutorul palmelor în formă de
cupă.
Variație: Aruncă mingea cât mai sus și apoi prinde-o după
ce ricoșează.
Variație: Lovește mingea cu putere într-un perete și apoi
prinde-o.
Exercițiul 2
În fața peretelui sau a unui coechipier, aruncă și prinde
mingea, concentrându-te pe forma mâinilor.
Variație: Fă un pas în oricare direcție înainte de a prinde
mingea.
Exercițiul 3
Pasează-ți și pasează unui coleg mingea, prinzând-o și
aruncând-o.
Variație: Fă un pas în oricare direcție înainte de a prinde
mingea.

Exercițiul 4
Așează cercuri în diferite zone ale terenului cu jucători în
jurul lor. Aruncă mingea prin pasul de sus încercând să o
aduci în cercuri.
Variație: lovește mingea în loc să o arunci.
47
Exercițiul 5
Lucrând în pereche, dă mingea prin pasul de sus către
partener. Ridică mingea prin pasul de sus și dă-o
partenerului tău pentru următoarea lovitură.
Exercițiul 6
Încearcă să lovești mingea consecutiv, după ce ai lăsat-o să
ricoșeze pe pământ. Ai grijă la mișcare și poziționare înainte
de a lovi. Dacă mingea nu revine în condiții bune, oprește
exercițiul și începe din nou.
Exercițiul 7
Aruncă (ridică) mingea partenerului, astfel încât să o poată
lovi înapoi cu pasul de sus.
Variație: Fă partenerul să se miște un pas în oricare direcție
înainte de a lovi.
Exercițiul 8
Lovește peretele consecutiv folosind pasul de sus: prima
oară de foarte aproape de perete, la aproximativ 1 m; a
doua oară de la aproximativ 5-6 m, lăsând mingea să
ricoșeze mai întâi pe sol.

Exercițiul 9
Toți jucătorii se află în spatele terenului cu mingea. Faceți
pasul de sus până ajungeți la fileu. Reveniți spre fundul
terenului.
Variație: Spre fileu mergi înainte, iar înapoi spre fundul
terenului mergi cu spatele.
48
Exercițiul 10
În grupuri de 6 jucători (3 vs. 3, așezați față în față), lovește
mingea spre coechipierul din fața ta și urmărește-o,
schimbându-ți poziția cu fiecare lovitură.
6.3. Pasul de jos
Pasul de jos este cel mai versatil gest în volei. Este cel mai
folosit deoarece permite lovirea mingii atunci când vine la
înălțimi mici și foarte puternic. Mișcarea constă în
următoarele etape:
primul și cel mai important lucru este să fii într-o poziție
statică înainte de a lovi; deplasează-te rapid către
minge și ia poziția corectă înainte de a lovi;
plasează picioarele la o distanță puțin mai mare decât
lățimea umerilor, îndoind genunchii și înclinând corpul
ușor înainte; trebuie să arate ca și cum ești așezat pe un
„scaun imaginar”;
picioarele sunt așezate paralel și cu unul mai în față
decât celălalt, care să te ajute la direcționarea mingii
(orientarea degetelor mari de la ambele picioare);
extinde complet brațele, mai mult sau mai puțin paralele
cu coapsele și ține mâinile fără a lăsa vreun spațiu între
degetele mari;
în final, prefă-te că „te ridici de pe acel scaun imaginar”,
lovind mingea cu prima treime a antebrațelor (nu cu
încheieturile mâinilor); lovitura trebuie să fie scurtă, dar
nu abruptă, întotdeauna însoțind mingea cu impulsul
picioarelor;
49
brațele nu trebuie să se ridice mai sus de înălțimea
umărului; picioarele sunt cele care împing mingea,
brațele atenuează și dau direcția; gândește-te că atunci
când lovești mingea brațele funcționează ca o „placă”
de pe care ricoșează mingea, suprafața trebuie să fie
netedă și cu o înclinație corectă.
Poziția mâinilor
Lovitura de antebraț sau pasul de jos se face în principal în

acțiunile de recepție și apărare a mingii, deși este lovitura
cea mai versatilă din acest sport, ce poate fi folosită în
aproape orice circumstanță.

nepoziționarea corectă a mâinilor, brațe îndoite sau moi;
poziționarea slabă a jucătorului în raport cu mingea:
prea aproape de minge (lovirea cu coatele);
foarte departe de minge (cu încheietura mâinii);
înclinarea necorespunzătoare a trunchiului;
antrenarea insuficientă a picioarelor;
direcția incorectă a umerilor sau brațelor;
șoldurile/genunchii nu sunt aliniați cu direcția loviturii;
necoordonarea picioarelor cu brațele (lanț cinetic);
lovitură asimetrică, reținută sau însoțită.
50
Pasul de jos din diferite unghiuri
Exercițiul 1
Aruncă mingea și oprește-o pe antebrațe în poziție statică.
Observă poziția corpului, a picioarelor, direcția umerilor,
deschiderea picioarelor, etc.
Variație: partenerul îți aruncă mingea și trebuie să o oprești.
Alternați aruncările.
51
Exercițiul 2
Fără minge, deplasează-te între două linii aflate la
aproximativ 3 m distanță. Adoptă poziția corectă pentru a
lovi pe ambele linii (modifică piciorul care este înainte,
direcția picioarelor, a șoldurilor și a umerilor).
Exercițiul 3
Lucrând în perechi, un jucător aruncă mingea. Celălalt
rămâne așezat pe un scaun și se ridică pentru a lovi. La
fiecare 10 lovituri se schimbă rolul.
Variație: Jucătorul ce lovește este așezat pe podea cu
picioarele deschise și lovește mingea pe care partenerul o
aruncă.
Exercițiul 4
Lucrând în perechi, partenerul aruncă o minge pe care o
lovești în direcția sa. Distanța trebuie să fie de 2-3 m. La
fiecare 10 lovituri se schimbă rolul.
Variație: Adaugă o deplasare anterioară de 1 m într-o parte
sau alta a jucătorului.
Exercițiul 5
Așezat în fața peretelui, lovește mingea consecutiv, lăsând-
o să sară pe podea. Este important să calculezi distanța și
puterea loviturii.
Exercițiul 6
Plasat în fața unui coechipier, lovește mingea consecutiv
lăsând-o să sară pe sol. Este important ca mingea să atingă
52
o anumită înălțime pentru a-ți permite să te deplasezi

confortabil.
Variație: după ce controlezi lovitura, adaugă o mișcare
laterală mică.
Exercițiul 7
Un partener este cu spatele la fileu, celălalt în spatele
terenului. Partenerul aruncă două mingi: una mai departe (la
aproximativ 5-6 m de fileu) și una mai aproape (la
aproximativ 3 m de fileu).
Jucătorul din spate lovește ambele mingi consecutiv. Este
important să te miști înainte și înapoi pentru a te poziționa
corect înainte de a lovi. Jucătorii schimbă rolul la fiecare 10
lovituri.
Exercițiul 8
Lovește mingea în perete consecutiv folosind lovitura din
antebraț: prima oară de foarte aproape de perete, de la
aproximativ 1 m; a doua de la 5-6 m lăsând mingea să sară
mai întâi pe sol. Este important să controlezi direcția de
lovire și forța.

Exercițiul 9
Toți jucătorii se află cu mingea în spatele terenului. Lovește
mingea până ajungi la fileu, după care întoarce-te în spatele
terenului.
Variație: mergi înainte spre fileu și revii cu spatele.
Variație: așează 2-3 conuri pentru fiecare jucător, trebuind
să facă slalom printre ele în timpul mersului.
53
Exercițiul 10
În grupuri de 6 jucători (3 vs. 3, așezați față în față), lovește
mingea spre coechipierul din fața ta și urmărește-o,
schimbând linia cu fiecare lovitură.
6.4. Serviciul

Serviciul este modalitatea de a pune mingea în joc și
singura cale de a începe cu un punct. Acesta va fi efectuat
de jucătorul care se află în zona 1 a terenului (în funcție de
rotație).
Se execută din zona de serviciu (în spatele liniei de bază) și
mingea este lovită cu mâna sau cu o parte a brațului (nu
sunt permise alte părți ale corpului pentru acesta).
Serviciul este singura acțiune în care este implicat un singur
jucător și în care poți pregăti gestul tehnic, pentru care ai la
dispoziție 8 secunde de la fluierul arbitrului.
Printre cele mai importante aspecte pentru o execuție

corectă a loviturii, putem evidenția:
poziționarea inițială:
un picior plasat ușor înaintea celuilalt (piciorul opus
brațului cu care se lovește);
direcția șoldului și a umerilor spre zona de lovire;
o lansare corespunzătoare a mingii (nu prea sus sau
prea jos, înainte sau înapoi, în lateral, etc.);
o bună controlare și extensie a brațului pentru lovire;
reglarea loviturii cu mingea.
54
a. Serviciul de jos

Serviciul de jos sau din antebraț este serviciul învățat de
obicei în fazele incipiente, deoarece nu necesită o forță
excesivă sau control asupra mingii. Jucătorul stă într-o
poziție semi-laterală pe teren și ține mingea cu ambele
mâini la nivelul taliei.
Apoi, aruncând mingea din mâna nedominantă o lovești cu
cealaltă mână într-o mișcare de pendul. Mingea poate fi
lovită cu podul sau mijlocul palmei, în funcție de cât de ușor
este pentru jucător. Accentul se pune pe direcția și
înălțimea mingii.
Pașii serviciului de jos
b. Serviciul de sus

În serviciul de sus, mingea este aruncată cu mâna opusă și
lovită cu cealaltă mână complet deschisă, în mijlocul mingii,
întinzând brațul complet deasupra capului.
55
În timpul acestui serviciu, umerii sunt plasați perpendicular
pe direcția mingii. Picioarele sunt paralele și situate
aproximativ la lățimea umerilor.
Piciorul opus brațului de lovire trebuie să fie ușor înainte.
Greutatea corpului este distribuită cât să se mențină
echilibrul. Mâna neîndemânatică ține și aruncă mingea.
Mingea trebuie aruncată în fața umărului, dar la o înălțime
suficientă pentru a fi lovită. Greutatea corpului se transferă
pe piciorul aflat în față, se poate face chiar un pas înainte,
iar mâna complet deschisă lovește mingea în cel mai înalt
punct posibil.
Acest serviciu are dezavantajul că necesită o anumită forță
și abilitate în mișcarea tehnică, astfel încât va fi dezvoltat în
etape mai avansate ale jucătorului sau atunci când sunt
îndeplinite cerințele corespunzătoare.
Pașii serviciului de sus
56
poziționarea greșită a corpului în raport cu terenul sau
cu mingea;
aruncarea sau lovirea necorespunzătoare a mingii;
lipsa tensiunii din mână sau din încheietură;
flexarea brațului sau stresul excesiv în mișcare;
necoordonarea picioarelor cu brațele (lanț cinetic);
lovire asimetrică sau lovire asistată;
lipsa de concentrare, frică sau pasivitate în mișcare
Exercițiul 1 (serviciul de jos)

Stând în fața peretelui, lovește mingea ca un pendul cu o
mână. Începe de la aproximativ 3-4 m și îndepărtează-te
progresiv.

Stând în fața peretelui aruncă cu mâna opusă și lovește
mingea în așa fel încât să aibă o traiectorie dreaptă. Dacă
mingea este aruncată bine, ar trebui să zboare deasupra
capului.

Lucrând în perechi, câte unul de fiecare parte a fileului,
servește spre partea opusă situată la aproximativ 3-4 m
distanță de fileu. Depărtează-te progresiv, atâta timp cât
tehnica este corectă.

Exercițiul 4 (serviciul de sus)
Stai în fața peretelui și aruncă mingea vertical, făcând un
57
pas înainte. Dacă aruncarea este corectă, mingea ar trebui
să cadă pe umăr.

Stând în fața peretelui, aruncă mai întâi mingea și prinde-o
în cel mai înalt punct; apoi lovește mingea într-un mod
controlat de la aproximativ 3-4 m distanță.

Lucrând în perechi, câte unul de fiecare parte a fileului,
servește spre partea opusă situată la aproximativ 3-4 m
distanță de fileu. Depărtează-te progresiv, atât timp cât
tehnica este corectă. Este important să fixezi poziția
corpului și mișcarea brațului la lovire.

Exercițiul 7 (ambele servicii)
Coechipierul este plasat în diferite părți ale terenului;
încearcă să direcționezi mingea spre el. Începe de la o
distanță de 5-6 m de fileu până reușești. Apropie-te
progresiv de linia de fund a terenului.

Exercițiul 8 (ambele servicii)
Împarte terenul cu frânghii pentru a delimita cele 6 zone.
Din orice poziție, jucătorul trebuie să realizeze un număr de
servicii (de ex. 5 servicii) către fiecare zonă a terenului.
Variație: este obligatoriu să urmezi o anumită direcție (de
exemplu, în sensul acelor de ceasornic).
58
59
7. REGULI DE BAZĂ
7. REGULI DE BAZĂ

Când obții un punct? Cum câștigi o partidă?
Ori de câte ori mingea traversează centrul fileului și cade pe
partea adversarului se obține un punct și se continuă cu
serviciul. Când o echipă nu reușește să servească corect
sau comite o eroare, echipa adversă primește un punct și își
recuperează dreptul de a servi din nou.
Pentru a obține victoria în volei trebuie să câștigi 3 seturi
din 5 câte sunt în total, cu câte 25 de puncte fiecare și
având întotdeauna o diferență de 2 puncte față de echipa
adversă. Al cincilea set se joacă până la 15 puncte, de
asemenea cu un avantaj de 2 puncte.
În plus, un punct este marcat atunci când echipa adversă
comite oricare dintre următoarele greșeli:
mingea atinge pământul în propriul teren;
mingea iese din teren, din cauza unui atac greșit sau a
unei erori în apărare.
În același fel, jucătorii pot obține puncte datorită încălcării
regulilor de către echipa adversă.
Jucătorii echipei trebuie să cunoască regulile de joc și să
încerce să nu comită următoarele greșeli:
Eroare de serviciu (execuție slabă, nu se respectă rotația echipei)
60
7. REGULI DE BAZĂ
Contact dublu cu mingea (cu Eroarea celor 4 atingeri sau dublă
excepția blocajului anterior) atingere individuală
Pătrunderea în terenul opus Contactul cu fileul (între antene),

pe sub fileu, piciorul peste contactul cu alte elemente dacă
linia de centru influențează jocul
61
Eroare de blocaj (din serviciul Eroarea jucătorului din
adversarului, pătrunderea în linia 2 (trecerea peste linia
terenul acestuia, trimiterea care îi delimitează zona de
mingii în afara spațiului de mișcare, realizarea unui
joc) blocaj), eroarea liberoului
(atac, blocaj).
Reținerea sau acompanierea Eoare de poziție sau

mingii eroare de rotație a
echipei
62
63
8. TEHNICI DE BAZĂ II

În acest al doilea bloc de tehnici, vom lucra la acțiuni de
execuție cu o complexitate mai mare, ce pot conține o
componentă tactică.
Acest aspect este, de exemplu, cheia principală între o
lovitură de sus cu ambele mâini și o pasă, între o lovitură de
jos și o preluare.
Din acest motiv, activitățile propuse au un sens real în ceea
ce privește jocul, oferind jucătorilor o abordare critică la
nivel personal, și o analiză la nivel de echipă.

8.1. Ridicarea

Ridicarea nu este un simplu pas de sus. În primele etape,
atunci când jucătorii nu sunt încă specializați, aceste două
mișcări tehnice pot fi grupate într-una singură. Cu toate
acestea, în fazele avansate de joc, ridicarea (de obicei a
doua atingere) este un instrument major pentru succes.
Ridicătorul trebuie să aibă o pregătire tehnică și tactică
specifice pentru a interpreta nevoile fiecărui joc și de a
scoate ce e mai bun de la echipă.
Pasa de ridicare necesită observare, cunoașterea
coechipierilor și analizarea echipei adverse.
Pentru ca cei ce învață să atingă nivelul maxim, sunt
propuse următoarele progrese:
pentru perfecționarea tehnicii la maxim, ridicătorul
trebuie să aibă un pas de sus excelent, folosind ambele
mâini;
64
atingerea cu cea mai înaltă precizie la executarea

loviturii, cu sau fără mișcare și în orice direcție;
antrenarea acțiunilor tactice cu echipa;
dirijarea jocului ținând cont de multitudinea de factori
implicați (luarea de decizii și execuția).
Ridicarea folosind pasul de sus
65
Exercițiul 1
Pasează din diferite poziții către un coș sau un cerc plasat
la diferite înălțimi pentru a perfecționa toate traiectoriile
posibile.
Exercițiul 2
Din poziția 2 a terenului, ridicătorul trimite mingile primite
de la antrenor, în pozițiile 3 și 4. La fel, din poziția 2-3,
exersează pasa cu spatele spre poziția 2.
Exercițiul 3
Din poziția 2 a terenului, execută o săritură de blocaj și apoi
pasează mingea trimisă de antrenor sau de partener. Poți
exersa pasa spre pozițiile 4 și 3.

Exercițiul 4
Din poziția 4 a terenului, ridicătorul se deplasează pe
poziția 2-3 pentru a pasa mingea în poziția 4, 3 sau 2, așa
cum este indicat. Același exercițiu poate fi efectuat și ieșind
din spatele unui scaun din poziția 6.
Exercițiul 5
Din poziția 3 a terenului, antrenorul sau un coechipier
aruncă mingi alternativ în pozițiile 1 și 5. Ridicătorul, din
poziția 6, se deplasează spre minge și o trimite în partea
opusă a terenului de unde vine mingea, de exemplu din
zona 1 la 4 și din zona 5 la 2.
66
Exercițiul 6
Din poziția 4 a terenului, antrenorul sau un coechipier
aruncă mingi ridicătorului, care din poziția 2-3 trebuie să le
întoarcă în zona 4.
Alternativ, ridicătorul poate decide în ce zonă (2, 3 sau 4) să
trimită mingea la discreția sa.
Exercițiul 7
Urmând instrucțiunile exercițiului precedent, trimite mingile
aproape de fileu, pentru ca ridicătorul să lucreze la pasa
laterală. Același exercițiu se poate face și cu mingi pentru a
exersa pasa din săritură.
Exercițiul 8
Din poziția 2, ridicătorul trimite mingile atacanților așezați în
rânduri în pozițiile 3 și 4. În funcție de nivelul de joc al
echipei, încearcă acele combinații tactice pe care le
consideri adecvate.
Exercițiul 9
Urmând instrucțiunile exercițiului precedent, ridicătorul se
deplasează din zona 1 în zona 2-3 pentru a executa diferite
opțiuni cu 3 atacanți, situați în zonele 2, 3 și 4.
Exercițiul 10
Doi parteneri sunt poziționați în zonele 4 și 5, iar ridicătorul
în zona 2-3. Mingea merge din zona 4 spre zona 5 într-un
mod controlat. Din zona 5 se apără spre zona 2-3.
67
Ridicătorul trimite mingea în zona 4, deplasându-se pentru
a susține atacul. Se urmărește același traseu până la
perfecționarea diferitelor poziții și mișcări.
Același exercițiu se poate face și cu asistenții în zonele 1 și
2, pentru a lucra la pasa pe spate și la susținerea atacului.
8.2. Preluarea

Preluarea sau recepția mingii ca răspuns la serviciul
adversarului este prima acțiune individuală care permite
construirea unui atac bun. Dacă recepția nu este corectă,
posibilitățile jocului ofensiv vor fi clar limitate, așa că dedică
timpul necesar acestui procedeu tehnic.
Este indicat să lucrezi progresiv, pornind de la o situație
individuală în care să te concentrezi asupra mișcărilor și
poziției corpului, ajungând la lucrul în grupuri mici (2-3
jucători), fixând pozițiile de joc și direcțiile mingii.
Pentru a facilita acțiunea de direcționare a mingii, se
recomandă:
folosirea umerilor;
mutarea piciorului exterior înainte și coborârea umărului
interior;
plasarea în fața mingii.
În executarea corectă a recepției trebuie să:
ridici umerii spre înainte;
cobori pieptul pentru a amortiza puterea mingii;
aduci brațele împreună și să le rotești spre exterior
pentru a crește suprafața de atac.
68
Așteptarea serviciului
Recepția serviciului
69
Exercițiul 1
În grupuri de 3, un coechipier servește, iar celălalt primește
mingea și o trimite spre fileu. Cel de la fileu prinde mingea
și o pasează celui care a servit.
Acest exercițiu se poate face din diferite poziții ale
terenului.

Exercițiul 2
Jucătorii (care intră în teren unul câte unul) recepționează o
minge în poziția 1, se deplasează de acolo în stânga lor,
pentru a primi alte două mingi în pozițiile 6 și 5.
Același exercițiu se poate face și din poziție inversată, de la
5 la 1.
Exercițiul 3
Un jucător situat în zona 6 se deplasează pentru a primi
serviciile care vin în zonele 1 și 5. Pentru a asigura
acuratețea serviciilor, se poate propune ca acestea să fie
realizate de la mijlocul terenului, dacă este necesar.
Exercițiul 4
Împarte terenul longitudinal cu semne pe podea (formând
două jumătăți de teren). În fiecare jumătate de teren, în
direcții opuse există câte un apărător, un ridicător și un
atacant. Restul coechipierilor servesc.
Acest exercițiu poate fi condiționat de timp sau de un
anumit număr de repetări. Jucătorii își schimbă pozițiile
conform instrucțiunilor antrenorului (serviciu-recepție-atac)
până când trec prin toate pozițiile.
70
Exercițiul 5
Doi apărători sunt situați de fiecare parte a terenului (zonele
1-6 și 5-6). Din spatele terenului opus, coechipierii servesc
alternativ. Acest exercițiu poate fi realizat ca și cum ar fi o
competiție, de exemplu, prima echipă care realizează 10
recepții perfecte câștigă un punct.

Exercițiul 6
Trei apărători sunt pe teren și coechipierii lor la capătul
opus.
Apărătorii vin din linia de 3 metri și se deplasează în spate
de fiecare dată când se servește. Odată ce reușesc să
efectueze până la 10 recepții bune, echipa este schimbată.
Exercițiul 7
Pe teren se află trei apărători (în zonele 1, 6 și 5), un
ridicător (zona 2-3) și un atacant (2, 3 sau 4). Restul
coechipierilor servesc. Fiecare jucător trebuie să rămână în
zona lui până când se ajunge la un număr de recepții sau la
un anumit timp; se pot face rotații dacă se dorește.
Odată ce are loc recepția, jocul trebuie continuat până la
finalizarea atacului. Poziția atacantului poate fi schimbată în
funcție de specializarea sa.
Exercițiul 8
Doi apărători se află în zonele 1-6 și 5-6, un ridicător se află
în zona 2-3 și doi atacanți în zonele 2 și 4. Restul
coechipierilor servesc. Fiecare jucător trebuie să rămână în
71
zona lui până când se ajunge la un anumit număr de recepții
sau la un anumit timp; se pot face rotații dacă se dorește.
Odată ce are loc recepția, jocul trebuie continuat până la
apariția unui atac din zonele 2 și 4. Poziția atacanților poate
fi schimbată în funcție de specializarea lor.
8.3. Lovitura de atac

Atacul sau lovirea cu o mână este cel mai ofensiv gest în
volei, astfel că necesită lucrat de la începutul procesului de
învățare, dar doar după perfecționarea tehnicilor de lovire
cu ambele mâini (pasul de sus și pasul de jos).
Lovitura cu o singură mână este un procedeu motivant și
larg acceptat în rândul jucătorilor, dar trebuie avută atenție
la faptul că nu este vorba doar de a lovi, ci de a o face cu o
direcție și forță adecvate.
Calculul traiectoriilor și coordonarea necesară pentru a face
această lovitură pot fi afectate dacă se încearcă
introducerea ei înainte ca jucătorul să fie pregătit.
Această secțiune este abordată din perspectiva faptului că
jucătorii învață să lovească mingea în mod eficient și în
siguranță. Este important să ne amintim că, la acest
moment, un gest de atac nu trebuie confundat cu un atac, ci
că este o modalitate pentru realizarea sa în viitor.
Gestul de atac nu trebuie să implice un salt, uneori nici
măcar o lovitură cu o mână, dar implică o intenție ofensivă
care să îl pună pe adversar în alertă.
Pentru asigurarea unei execuții tehnice corecte, ne vom
concentra pe:
72
traiectoria anterioară a brațului (pregătire);

întinderea brațului;
lovirea la cel mai înalt punct.
Modalități de atac
Exercițiul 1
Aruncă mingea spre un perete deasupra capului. Începe
prin a o arunca cu ambele mâini și termină cu mâna
dominantă. Poți desena cercuri la diferite înălțimi pentru a
încerca să-i lovești centrul.
73
Exercițiul2
Ține mingea deasupra capului și ușor în față cu mâna
neîndemânatică. Lovește cu mâna îndemânatică în direcții
diferite, folosind încheietura.
Exercițiul 3
Urmând instrucțiunile exercițiului precedent, aruncă mingea
în aer cu ambele mâini. Mâna neîndemânatică menține
punctul de echilibru, în timp ce mâna îndemânatică se
pregătește și execută lovitura (este recomandat să o faci în
fața unui perete).
Acest exercițiu se poate face lovind în partea de sus a
mingii, pentru a-i imprima o traiectorie în jos sau în centrul
mingii pentru a o împinge înainte.
Exercițiul 4
Plasat în mijlocul terenului, lovește mingea spre diferite
cercuri situate în partea opusă a fileului. Se poate decide
dacă jucătorii ar trebui să aibă o poziție fixă sau dacă pot
sta în fața cercului pe care vor să-l lovească.
Acest exercițiu poate fi considerat ca o provocare dacă se
adaugă un punctaj pentru fiecare cerc și trebuie obținut un
număr minim de puncte.
Exercițiul 5
Lucrând în perechi, la distanțe de 6-8 m (în funcție de nivel),
jucătorul A lovește mingea împotriva jucătorului B, care
trebuie să rămână nemișcat.
Partenerul trebuie să încerce să prindă sau să lovească
74
mingea fără să se miște (acesta este un joc de țintă).

Acest exercițiu se poate face cu sau fără fileu între jucători.
Exercițiul 6
Lucrând în perechi, urmând regulile exercițiului precedent,
un jucător lovește mingea și trebuie să o trimită astfel încât
partenerul să facă doi pași în orice direcție pentru a o prinde
sau lovi.
O componentă competitivă poate fi adăugată atribuind un
punctaj fiecărei lovituri reușite.
Exercițiul 7
Lucrând în perechi în fața unui perete, jucați-vă lovind
mingea puternic în podea. Dacă mingea nu atinge o înălțime
minimă, jucătorul care a lovit-o ultima dată este sancționat.
Exercițiul 8
Lucrând în perechi, de o parte și de alta a fileului, încercați
un exercițiu de continuitate. Fiecare jucător are 2 lovituri, de
aceea este necesar să se efectueze o pasă de jos sau de
sus, urmată de un atac controlat către partener.
Ideea este să se mențină mingea între cei doi jucători cât
mai mult timp, fără ca aceasta să cadă pe teren.
8.4. Blocajul

Blocajul reprezintă prima acțiune defensivă a unei echipe.
Este vorba despre oprirea mingii la fileu pentru a nu intra în
terenul propriu.
75
Există două tipuri de blocaj de bază: defensiv și ofensiv. În
blocajul defensiv, se țin mâinile în terenul propriu, încercând
să amortizăm forța atacului opus și să facilităm apărarea.
În blocajul ofensiv, cel mai obișnuit, se așează mâinile pe
fileu în spațiul adversarului, fără a atinge fileul, și fără a
influența lovirea, pentru a împiedica mingea să ajungă la
centrul terenului propriu.
Blocajul se poate face individual, dublu (doi jucători, cel mai
obișnuit) sau triplu (trei jucători, mai puțin obișnuit).
Procedeul tehnic constă în diferite faze:
PREGĂTIREA: începi prin observarea terenului opus și
te deplasezi către locul potrivit, înainte de lovitura
adversarului; mișcarea se poate face cu pași laterali sau
încrucișați în funcție de viteza necesară (în funcție de
distanță);
SĂRITURA: din poziția de start - picioare paralele și
semi-flexate, greutatea distribuită spre vârfurile
degetelor și mâinile la înălțimea umerilor - faci un salt
vertical în timp ce întinzi brațele și deschizi mâinile -
degetele trebuie separate, dar să rămână ferme;
CONTACTUL: în momentul contactului, încheieturile și
brațele trebuie să fie puternice, gata pentru impact;
mâinile ar trebui să fie larg deschise și să se urmărească
mingea cu privirea; în funcție de tipul de blocaj pe care îl
facem și de poziția în care suntem, unghiurile mâinilor și
a încheieturilor trebuie să varieze, îndreptându-se
mereu spre interiorul terenului opus;
REVENIREA: revenirea trebuie făcută cu ambele
picioare îndoite și având grijă să nu invadezi terenul
opus.
76
Se recomandă urmărirea acestor propuneri metodologice:

realizarea mișcării brațului și a mâinii fără minge;
lucrul cu mingea, de pe podea;
lucrul cu mingea și săritură, încercând să găsești
momentul potrivit;
mișcarea fără existența unui atac oponent;
observarea și mișcarea cu un atac oponent;
lucrul cu partenerii (pentru adaptarea mișcărilor și
acoperirea spațiului).
Acțiuni de blocaj
77
Un blocaj eficient garantează succesul defensiv al echipei și
limitează foarte mult opțiunile adversarului, așa că, pe cât
putem, trebuie creat un mediu de siguranță și încredere
despre acest gest.
săritura la timpul nepotrivit, de obicei înaintea
atacantului;
nepoziționarea în fața liniei de atac a atacantului, și nu a
corpului său;
poziționare incorectă a mâinilor (acestea trebuie să fie
în permanență spre centru terenului);
atingerea fileului, invadarea terenului adversarului sau
împingerea coechipierilor.
Exercițiul 1
Lucrând în perechi, de o parte și de alta a fileului, în poziția
de start, întindeți-vă brațele și atingeți-vă mâinile deasupra
fileului.
Se poate adăuga ca element motivant ca jucătorul A să
încerce să atingă capul jucătorului B (care își va lăsa brațele
în jos) și invers.
Exercițiul 2
Pentru a îmbunătăți direcționarea mâinilor, lucrează
individual în fața unui perete și împinge cu ambele mâini,
încercând să generezi unghiuri diferite ale mișcării.
Exercițiul 3
Coborând fileul, pentru a putea lucra de la sol, jucătorul A
atacă spre mâinile jucătorului B care se află în poziție de
78
blocaj. Începe prin a lovi în linie dreaptă și lucrează

progresiv la unghiuri diferite.
Ca o variantă pentru a lucra la viteza de reacție, jucătorul B
trebuie să ridice mâinile în momentul lovirii.
Exercițiul 4
Lucrând în perechi, de o parte și de alta a fileului, jucătorul
A ține mingea în mână. La semnal, amândoi sar, iar
jucătorul A trebuie să încerce să introducă mingea în terenul
jucătorului B. După mai multe repetări inversați rolurile.
Acest exercițiu se poate face static sau cu un pas lateral
înainte de a sări.
Exercițiul 5
Lucrând în perechi, jucătorul A se află pe o bancă, iar
jucătorul B pe podea, de cealaltă parte a fileului. Jucătorul A
împinge mingea în terenul adversarului, astfel încât
jucătorul B să sară pentru a o bloca.
La fiecare 10 repetări rolurile sunt inversate. Dacă tehnica
acumulată permite, jucătorul care este sus poate lovi
mingea cu un gest de atac.
Exercițiul 6
Similar cu exercițiul anterior, dar jucătorul care are mingea o
aruncă în aer și realizează un atac controlat din săritură.
Jucătorul de la fileu trebuie să citească traiectoria și să
urmărească mingea la blocaj. Jucătorul atacant poate alege
diferite traiectorii și parabole pentru a lovi mingea.
79
Exercițiul 7
În grupuri de trei, jucătorul A este la fileu și pregătit de
blocaj. Jucătorul B se află în fața jucătorului A de cealaltă
parte a fileului. Jucătorul C se află în spatele jucătorului A,
pe partea lui de teren. Jucătorul A trebuie să blocheze
mingea aruncată de către jucătorul B și apoi să apere o
minge care i-a fost trimisă de jucătorul C. La fiecare 10
repetări se schimbă pozițiile.
Exercițiul 8
În grupuri de trei, un jucător este situat la fileu, în poziția
inițială, iar coechipierii la 1 m de fileu în terenul opus, la o
distanță de 2-3 m unul de celălalt. Coechipierii aruncă
mingea alternativ spre fileu, în timp ce jucătorul de la fileu
trebuie să se deplaseze și să blocheze mingea. La fiecare
10 repetări, faceți o rotație.
Exercițiul 9
În grupuri de 6, trei jucători sunt la fileu în poziția de start,
iar ceilalți trei sunt în fața lor la o distanță de 1 m de fileu.
Coechipierii aruncă sau lovesc mingea la fileu. Jucătorul
central trebuie să se deplaseze pentru a efectua un blocaj
dublu în zonele 2 și 4. Când atacul este pe zona 3, jucătorii
exersează un blocaj triplu.
Exercițiul 10
Urmând indicațiile exercițiului precedent, blocajul se va face
în fața unui atac real din terenul opus. Atacul poate fi pe
oricare dintre zone fără anunț înainte.
80
Echipa trebuie să decidă, în funcție de caracteristicile sale,

cum este blocajul în zona 3 (unic, dublu sau triplu) și care
jucători trebuie să participe în acea zonă.
8.5. Rostogolirile peste umăr și pe spate

Tehnica de rostogolire este un procedeu care permite o
reacție rapidă a jucătorului într-o anumită situație de
apărare. În acest tip de rostogolire, jucătorul apără mingea
aruncându-se pe pământ în diferite poziții.
Cea mai obișnuită rostogolire, care de obicei se învață
prima, este cea peste „umăr”, în care jucătorul, după un pas
larg, atinge mingea cu o mână, cu interiorul încheieturii sau
cu dosul mâinii, după care cade într-un mod controlat să se
rostogolească peste umăr și să se ridice din nou.
O altă alternativă de lovire, care nu necesită o tumbă, este
rostogolirea "pe spate". În această cădere, apărătorul cade
pe spate într-o manieră controlată, în timp ce lovește
mingea deasupra capului.
Finalizarea acestui gest se poate face cu sau fără o tumbă,
dar este important ca jucătorii să învețe să-și controleze
căderea pentru a evita posibilele accidentări fizice.
Picioarele trebuie să fie bine îndoite și este necesar să te
lași să te rostogolești pe spate, lovind mingea în momentul
pierderii echilibrului.
Deși viteza reală a ambelor procedee tehnice este foarte
mare, se recomandă să se învețe încet și să fie luate toate
măsurile de siguranță. O saltea poate ajuta la prevenirea
fricii la primele experiențe.
81
Este important ca executanții să-și relaxeze corpul și să își
dea drumul în timpul rostogolirii, făcând sau nu o tumbă.

așezarea cotului sau încheieturii pe podea înainte de
căderea corpului;
neîndoirea genunchilor pentru a amortiza impactul;
săritura în locul căderii;
încetinirea vitezei de mișcare, care ajută la ridicarea
ulterioară.
Exercițiul 1
În perechi, din poziție ghemuită, trage de partenerul care
încearcă să se opună. Trasul în spate și lateral sunt permise.
Exercițiul 2
Individual și dintr-o poziție foarte flexată, aruncă-te din
lateral pe o saltea (fără a te rostogoli). Cea mai importantă
instrucțiune este să întinzi brațul și să nu te sprijini în cot.
Contactul cu solul trebuie făcut cu șoldul, nu cu genunchiul.
Exercițiul 3
Lucrând în perechi, continuă cu exercițiul anterior, dar de
data aceasta partenerul ne aruncă încet mingi și bine
direcționate într-una din părți.
Mingea trebuie să fie suficient de departe astfel încât să nu
poți ajunge la ea fără să cazi. La fiecare 4 repetări se
schimbă rolurile.
82
Exercițiul 4
Lucrează în perechi, pe o saltea. Jucătorul A ia o poziție
defensivă cu genunchii îndoiți și mâinile în față. Jucătorul B
aruncă o minge rapidă spre capul jucătorului A, care trebuie
să prindă mingea în timp ce se lasă pe spate.
Este esențial ca picioarele să nu fie aliniate, pentru că acest
lucru permite amortizarea căderii printr-o îndoire mai
profundă a piciorului din spate înainte de impactul cu solul.
Căderea trebuie rotunjită, urmărind curbura spatelui.
La fiecare 5-6 repetări se schimbă rolurile.
Exercițiul 5
Exersează individual rostogolirea laterală peste umăr
incluzând și tumba.
Corpul trebuie să treacă peste brațul opus loviturii, care
trebuie să fie complet extins.
Exercițiul 6
Lucrează în perechi, folosind o saltea. Jucătorul A aruncă
mingi în lateral sau peste capul jucătorului B, care trebuie să
apere mingea după cum consideră. La fiecare 3-4 repetări
se schimbă rolul.
83
84
9. TACTICI DE BAZĂ
9. TACTICI DE BAZĂ
9. TACTICI DE BAZĂ

Aplicarea unor sisteme specifice care se potrivesc cu
punctele forte ale jucătorilor unei echipe se numește tactică.
Unul dintre cele mai importante elemente de înțeles despre
tactici este că dezvoltarea lor se bazează în totalitate pe
abilitățile echipei și pe acele sisteme pe care un antrenor le
consideră cele mai potrivite pentru persoanele pe care le
antrenează.
Voleiul este un sport de echipă delimitat de diferite reguli.
Aceste reglementări determină într-un mod foarte
important toate aspectele sale tehnico-tactice, precum și
structurarea jocului, făcând aproape imposibilă diferențierea
între fazele de atac și apărare. Acest lucru a determinat
mulți autori să se refere la ideea de complex strategic:
complexul unu (K-1) și complexul doi (K-2).
Complexul K-1 începe cu apărarea serviciului, recepția și se
termină cu atacul din K-1, numit și side out (ieșirea la
recepție). Complexul K-2 începe cu apărarea acțiunii.
Principalul obiectiv al ambelor complexe este același: să
trecem de la o acțiune dominată la una dominantă și să
obținem un punct, adică să împiedicăm adversarul să pună
mingea pe terenul nostru și să trimitem mingea pe terenul
lui.
Printre sistemele de atac de bază găsim (A - apărător, R -
ridicător, U - jucătorul universal):
6A-0R sau 6A-6U: în acest sistem toată lumea face de
toate; este sistemul cel mai de folosit; ridicătorul își
îndeplinește rolul în timp ce se rotește într-o poziție
specifică a terenului; ocupă de obicei zona 3;
85
3A-3R sau 6A-3U: În acest sistem există 3 jucători care
permit atacul celorlalți.
La fel ca în sistemul anterior, există posibilitatea de a
decide care sunt ridicătorii, în funcție de zona terenului
din care se decide să se joace.
4A-2R: În acest sistem cei doi ridicători sunt distribuiți
în opoziție; atunci când unul dintre ei devine apărător,
celălalt preia responsabilitatea ridicării, astfel încât să fie
mereu unul care să îndeplinească funcția de ridicător.
În primele etape, ridicătorul este situat în mod normal în
zona 3, pentru a se deplasa mai târziu în zona 2, în
căutarea jucătorilor înalți care să ocupe centrul fileului.
Acesta este cel mai simplu sistem și, prin urmare, cel
mai recomandat pentru inițiere.
De acum, ne vom referi la acesta ca: 4-2.
Poziții diferite în sistemul de joc 4-2

R-ridicător A- apărător
Apărarea joacă un rol esențial în tacticile de volei. Apărarea

unei mingi presupune posibilitatea de a obține puncte,
contraatacând, și continuă cu serviciul.
86
La nivelurile de inițiere, când de obicei atacurile sunt din
9. TACTICI DE BAZĂ

mingi înalte în „lateral”, timpul de apărare este aproape
inexistent, și astfel, oriunde am fi inițial, vom putea să ne
mișcăm spre poziția ideală finală, deși câteodată nu se
efectuează, din diferite motive.
Este uzual pentru majoritatea țărilor să numească sistemul
defensiv bazat pe poziția inițială adoptată de jucători.
Aceste sisteme sunt prezentate în următoarele imagini:
Poziții inițiale în sistemele defensive
Această poziție inițială se schimbă în funcție de nevoile

jocului, de nivelul echipei și de atacul adversarului. Pozițiile
finale și tranzițiile în apărare sunt descrise în capitolul de
tactici avansate.
87
88
10. VOLEI DISTRACTIV

ACTIVITATEA 1: Joacă-te cu balonul
Obiectiv: Dezvoltarea coordonării și a familiarizării.
Descrierea activității: Fiecare lovește individual un balon
folosind proceduri tehnice de volei (pasul de sus sau de jos)
și încearcă să nu lase balonul să cadă.
Materiale: baloane
Variații: Lovește balonul cu diferite părți ale corpului,
lovește balonul în perechi.

ACTIVITATEA 2: Balonul nebun

Obiectiv: Dezvoltarea capacității de reacție.
Descrierea activității: în perechi, lovește balonul folosind
vârfurile degetelor, urmând un anumit ritm și direcții diferite
(față, spate, lateral, etc.).
Materiale: baloane
Variații: includerea a mai multor baloane și schimbarea
direcțiilor folosind ritmul muzicii (lent, rapid, etc.)
89
ACTIVITATEA 3: Balonul și numărul
Obiectiv: Dezvoltarea agilității și coordonării.
Descrierea activității: Se formează echipele și apoi se
așează într-un cerc, cu un balon. Fiecare jucător are un
număr diferit. Balonul este aruncat și unul dintre jucători
spune un număr. Cel care are acest număr va trebui să
lovească balonul cu degetele și, în același timp, să spună un
alt număr.
Materiale: baloane
Variații: folosește nume de animale, flori, etc. în loc de
numere și combină diferite tipuri de pase (de antebraț, din
degete, etc.).
ACTIVITATEA 4: Volei cu prosoape

Obiectiv: Dezvoltarea agilității și coordonării.
Descrierea activității: Jucătorii sunt împărțiți în grupuri.
Fiecare grup are un prosop de plajă. Fiecare grup încearcă
să câștige punctul aruncând mingea cu prosopul în direcția
terenului opus.
Materiale: un fileu, mingi de volei și prosoape
Variații: Schimbă numărul de participanți (2, 3, 4, etc) și
folosește diferite dimensiuni de prosop.
90
ACTIVITATEA 5: Mingea Mare

Obiectiv: Dezvoltarea muncii în echipă
Descrierea activității: Jucătorii sunt împărțiți în două echipe.
Fiecare echipă este plasată într-o zonă diferită a terenului
de volei. Obiectivul este să se joace volei, dar cu mingea
mare folosindu-se aceleași reguli ale sportului.
Materiale: minge mare de fitness.
Variații: numărul de lovituri permise.
ACTIVITATEA 6: Competiție în grup

Obiectiv: promovarea muncii în echipă și viteza de reacție;
Fiecare echipă este așezată în linie. Primul jucător din linie
deține o minge de fitness. La semnalul antrenorului,
jucătorul trebuie să alerge cu mingea de fitness până când
o trece peste fileu. Apoi, trebuie să se întoarcă pentru a da
mingea următorului jucător din rând.
Materiale: mingi de fitness.
Variații: se variază direcțiile și modul de transport al mingii.
91
ACTIVITATEA 7: Voleiul final
Obiectiv: promovarea muncii în echipă și a jucatului de
plăcere.
Descrierea activității: Acesta este un joc de volei cu un
frisbee (disc). Jucătorii sunt împărțiți în două echipe. Este
permis să se paseze de maxim 3 ori între coechipeieri
înainte de a arunca frisbeeul pe terenul opus. Jucătorul are
5 secunde pentru a pasa sau arunca frisbeeul.
Materiale: un fileu și un frisbee (disc zburător din plastic).
Variații: varierea numărului de pase pe care jucătorii le pot
efectua și a modului de primire a mingii (așezat, într-un
picior, etc.)
ACTIVITATEA 8: Pichi
Obiectiv: Dezvoltarea coordonării și a agilității.
Descrierea activității: Acesta este un joc de echipă care
constă în realizarea unui serviciu bun (lovirea unei mingi de
tenis cu mâna) și o cursă bună (parcurgând diferitele baze).
Echipa atacantă lovește mingea, astfel ca timpul să le
permite să alerge în jurul terenului spre diferite baze.
Materiale: o minge de tenis și conuri/ inele.
Variații: Jucătorul care nu ajunge la con va face 20 de
abdomene.
92
ACTIVITATEA 9: Fileul invizibil

Obiectiv: Dezvoltarea vitezei de reacție și a coordonării.
Acesta este un joc de volei, dar fileul este acoperit cu
diferite prosoape pentru a-l face mat. Jucătorii ar trebui să
încerce să ghicească strategia echipei adverse.
Materiale: un fileu, o minge și prosoape
Variații: Se pot utiliza diferite tipuri de mingi (mingi de tenis,
mingi de plastic etc.)
ACTIVITATEA 10: Spikeball

Obiectiv: Dezvoltarea coordonării și a motilității.
Descrierea activității: Jocul este pentru doi la doi. Echipa ce
servește începe jocul prin atacul mingii peste fileu către
echipa adversă. Echipa ce apără are la dispoziție maxim trei
atingeri, alternând pasele între cei doi jucători.
Materiale: kit de Spikeball (o plasă specifică și o minge mică
de plastic).
Variații: Echipa apărătoare are voie până la cinci atingeri.
93
ACTIVITATEA 11: Volei-tenis
Obiectiv: îmbunătățirea vitezei și mișcării.
Descrierea activității: Două echipe, una în fiecare jumătate
de teren. Mingea este trecută peste fileu (pasul de sus sau
de jos) după ce ricoșează o singură dată. Un punct pentru
adversari de fiecare dată când returnarea eșuează. Echipa
care atinge numărul prestabilit de puncte, câștigă.
Materiale: un fileu și o minge.
Variații: Fiecare jucător poate atinge mingea de două ori
înainte de a o trece peste fileu.
ACTIVITATEA 12: Volei-badminton

Obiectiv: promovarea muncii în echipă și plăcerea.
Acesta este un joc de volei cu rachete de badminton și un
fluturaș. Sunt permise până la trei pase între parteneri
înainte de a da fluturașul pe terenul opus.
Materiale: un fileu, rachete de badminton și fluturași.
Variații: se poate lovi fluturașul doar cu mâinile, fără
rachete, sau folosind orice alt tip de materiale.
94
ACTIVITATEA 13: Coșul

Obiectiv: Dezvoltarea coordonării și a controlului mingii.
Descrierea activității: în grupuri de patru, un jucător aruncă
o minge unui partener care încearcă să trimită mingea în
coș folosind o tehnică de volei (cu degetele sau cu
antebrațul).
Materiale: o minge și un coș de baschet
Variații: varierea pozițiilor jucătorilor, dar și a distanțelor de
aruncare.

ACTIVITATEA 14: Super săritura

Obiectiv: coordonarea săriturii cu lovirea mingii.
Descrierea activității: O trambulină va fi amplasată aproape
de fileu și antrenorul aruncă mingi jucătorului care se află pe
trambulină. Jucătorul ar trebui să sară și să lovească mingea
spre terenul opus.
Materiale: o trambulină, un fileu și mingi.
Variații: înainte de a sări, jucătorul trebuie să alerge din
capătul terenului.
95
ACTIVITATEA 15: Echilibru nebun
Obiectiv: dezvoltarea echilibrului și a controlului posturii
corpului.
Descrierea activității: Fiecare jucător se află pe o minge de
fitness menținându-și echilibrul și returnând mingi cu pasul
de jos.
Materiale: mingi și mingi de fitness
Variații: returnarea mingii cu pasul de sus

ACTIVITATEA 16: Volei incluziv

Obiectiv: practicarea sportului incluziv.
Descrierea activității: jucătorii vor respecta aceleași reguli
ale sportului, dar din poziția așezat.
Materiale: fileu, mingi.
Variații: se poate varia numărul de jucători și contactele
permise cu mingea și, de asemenea, pot varia dimensiunile
câmpului (lățimea și lungimea).
96
97
11. LIBEROUL ÎN VOLEI

11.1. Ce este liberoul în volei?

Liberoul este o poziție de specialist defensiv în voleiul de
sală. Poziția a fost adăugată jocului de volei de sală în
1999, împreună cu un set de reguli speciale pentru a
încuraja executarea mai multor recepții și schimb de pase, și
să facă jocul mai incitant per ansamblu.
Liberoul rămâne tot timpul în joc și este singurul jucător
care nu este limitat de regulile obișnuite de rotație. De
obicei, înlocuiește poziția centrului atunci când acest jucător
ajunge în rândul din spate, dar liberoul nu va ajunge
niciodată pe rândul din față.
Echipa alege liberoul înainte de un meci sau turneu, iar
jucătorul care este desemnat ca libero trebuie să rămână în
această poziție pentru întregul meci sau turneu.
Dacă liberoul este rănit, poate fi înlocuit de oricare alt
jucător care nu era pe teren la momentul accidentării, dar
acel jucător trebuie să rămână libero pentru restul meciului.
Unele organizații permit desemnarea a doi libero, dar doar
unul poate fi pe teren în joc.

11.2. Ce face liberoul în timpul unui meci?
Liberoul este responsabil în mare măsură de pase în situații

de serviciu-primire. Adesea, liberoul este responsabil pentru
o parte mult mai mare de teren decât ceilalți membri ai
echipei.
98
Liberoul este în joc pentru a suplimenta controlul mingii,

responsabilitatea sa principală fiind să paseze bine mingea,
astfel încât echipa să poată executa corect ofensiva.
În apărare, liberoul trebuie să apere bine, să atingă fiecare
minge pentru a menține continuitatea jocului. Deoarece un
libero nu are responsabilități de atac, trebuie să urmărească
orice minge poate. De asemenea, liberoul poate fi
responsabil și în ridicarea mingii dacă aceasta a fost
recepționată de ridicător sau este în afara ariei acestuia.

11.3. Ce calități ar trebui să aibă un libero?
Calități:
abilități bune de pasare;
abilități bune de recepție;
abilități bune de manevrare a mingii;
agilitate și coordonare;
consistență.
Caracteristicile liberoulu:
joacă doar în rândul din spate;
poate înlocui orice poziție din rândul din spate (de
exemplu, liberoul poate înlocui în spate ambii centri);
poartă un tricou de culoare diferită de restul echipei;
nu se numără ca înlocuire.
Ce nu poate face un libero:
să servească (cu unele excepții);
să atace mingea deasupra înălțimii fileului;
să blocheze sau să încerce să blocheze;
să ridice mingea din prima linie pentru un atacant.
99
11.4. Mișcările unui libero

Liberoul intră sau iese din teren doar atunci când mingea
este oprită, trecând prin zona delimitată de linia de 3 metri
și linia de fund a terenului.
Schimbarea liberoului nu necesită o notificare prealabilă sau
autorizare. Fiecare ieșire și o nouă intrare a liberoului se
face la finalizarea unui punct (nu se poate în timpul jocului).
Pozițiile și acțiunile liberoului în teren
100
Mișcările de deplasare ar trebui să fie întotdeauna scurte și

rapide, în general cu maxim doi sau trei pași. În sistemul în
care 3 jucători efectuează recepția, mișcările sunt în
principal anterioare-posterioare, cu mici necesități de
mișcări laterale.
În cazul unui sistem de 2 jucători de apărare, mișcările devin
mai complexe, deoarece pe lângă deplasarea anterioară-
posterioară, liberoul trebuie să efectueze mișcări
posterolaterale și anterolaterale. Liberoul este responsabil
de ocuparea unui spațiu maxim pe teren pentru a asigura
prima atingere în timpul recepției ca jucător specialist.
Din moment ce liberoul nu poate ataca, are un rol foarte
important în acoperirea atacului. După primire, trebuie să se
deplaseze rapid în față pentru a acoperi mingea și a-și
putea susține jucătorul atacant în cazul în care adversarul
efectuează un blocaj.
Mai mult, liberoul trebuie să fie întotdeauna atent în
apărare, să observe mingea de la primire și în timpul ridicării
(fiind pregătit pentru posibilitatea unui atac simulat la a
doua atingere), analizând direcția și traiectoria mingii.
În cele din urmă, liberoul ar trebui să fie atent la atacant,
încercând să anticipeze unde va trimite mingea folosind
informații din poziția și direcția corpului atacantului.
Când mingea vine în lateral apărătorul își mută greutatea
corporală spre partea unde va fi intercepția. Pe măsură ce
își mută greutatea corpului spre piciorul cel mai aproape de
minge, se generează un dezechilibru care, după lovire, duce
la o cădere laterală.
Mișcarea impulsului (contracția concentrică a piciorului
îndepărtat) este rapidă, în timp ce mișcarea de explozie
101
(contracția excentrică a piciorului din apropiere) este lentă.
Plonjările sunt făcute pentru mingile mai îndepărtate la care
nu se poate ajunge prin căzătură. În cazul acestora, vedem
o lansare a corpului la pământ în adâncime, niciodată în
înălțime.
Din poziția de defensivă se realizează un pas anterior, ce
trebuie să fie lung, coborând centrul de greutate și
realizându-se un impuls cu piciorul din spate ce descrie o
traiectorie oblică, la un unghi foarte aproape de sol.
11.5. Pozițiile liberoului

Presupunând că liberoul este cel mai bun jucător ce
controlează mingea, ar trebui situat în poziția din care poate
avea contact cu cât mai multe mingi posibile, atât în
primirea serviciilor, cât și în apărare.
Liberoul poate fi situat oriunde în rândul din spate, deși este
cel mai adesea în mijloc (zona 6) sau în poziția 5. Decizia
depinde de diferite aspecte precum atacul din linia din
spate, inexistența celui de-al doilea ridicător din sistem,
unde echipa rivală atacă cel mai des, sau în funcție de
situații specifice ale jocului.
Există două aspecte când ne referim la rotația liberoului:
primul este poziția de rotație în care liberoul ajunge la
serviciu
Odată ce liberoul ajunge să servească (zona 1), este
înlocuit de un alt jucător care va efectua serviciul în acea
rotație, deoarece liberoul nu poate servi. Aceasta este
uneori numită rotația liberului. În SUA este posibil ca
liberoului să îi fie permis să servească de asemenea.
102
cea de-a doua rotație a liberoului se referă la modul în

care poți ajusta rotația în jurul liberoului, astfel încât
acesta să rămână în poziția de mijloc-spate pe tot
parcursul jocului.
Ați văzut probabil că jucătorii se rotesc pe teren, că nu toți
stau în aceleași locuri atunci când ajung într-o anumită
poziție.
Există strategii pe care antrenorii și jucătorii le pot folosi,
care sunt în conformitate cu regulile și care permit ca un
anumit jucător să „forțeze” în modul în care să fie cât mai
aproape de poziția optimă.
Pentru multe echipe, accentul este pus pe menținerea
ridicătorului cât mai aproape de poziția țintă (unde primește
pasele). Pentru alte echipe, menținerea liberoului în poziția
din spate-mijloc este prioritară. Pot fi echipe care să
alterneze între acestea două.
Așadar, de regulă, liberoul intră în teren în poziția 1 (pentru
a înlocui jucătorul care a servit fără succes), se rotește în
rândul din spate în pozițiile 6 și 5, și iese din teren atunci
când ar trebui să ajungă în poziția 4 din primul rând,
deoarece nu are voie să joace în rândul din față.
Poziția libero-ului pe teren la recepția serviciului
103
12. TEHNICI AVANSATE
104

În această ultimă secțiune tehnică, vom aprofunda acele
abilități tehnice care implică o dificultate mai mare în
executare și control:
întărirea și îmbunătățirea serviciului, nu numai cu ideea
de a pune mingea în joc, ci și ca o armă tactică ce
permite obținerea directă de puncte sau a unor situații
de apărare și atac mult mai benefice pentru echipă;
lovitura de atac ca gest de mare forță în lumea voleiului,
folosit în cele mai multe cazuri ca cea de a treia lovitură
pentru finalizarea unui schimb de mingi.
În cele din urmă, la aspectul defensiv, vom adăuga o altă
acțiune tehnică care necesită abilități deosebite: plonjonul.
De asemenea, vom exersa tehnica de plonjon prin
alunecare, mult mai ușor de executat și destul de utilă în
situațiile de apărare compromise.
12.1. Serviciul avansat

Serviciul este prima șansă de a pierde sau câștiga un punct.
Ideea care ar trebui să predomine în timpul executării sale
este realizarea unui serviciu sigur, ceea ce permite
jucătorului să câștige încredere. Odată creată această
siguranță, începem să căutăm o componentă tactică în
serviciu, încercând să-l transformăm în primul nostru atac.
Folosind descrierea loviturii explicată în capitolele
anterioare, obiectivul din această a doua etapă este
reprezentat de:
105
un serviciu de sus controlat și trimis în zona dorită a
terenului;
adaptarea în funcție de moment:
lovirea mingii în zona inferioară, pentru a-i produce
o rotație înainte și o parabolă în jos;
lovirea mingii în zona central-posterioară, astfel
încât parcursul mingii, fără rotații, produce variații
de traiectorie, în special în ultima parte (din
săritură).
Diferite tehnici de serviciu
106
Pașii serviciului din săritură
107
Pentru a asigura o execuție tehnică corectă, vom evidenția
aceste aspecte:
poziția de echilibru, cu impulsul potrivit;
aruncare precisă a mingii;
lovire precisă și direcționată în diferite zone ale terenului
Ori de câte ori jucătorul este pregătit și îi permite condiția,
poate incorpora serviciul din săritură, urmărind tiparele
mișcării execuției serviciului și a loviturii, și combinând cu
înălțimea, distanța și traiectoria necesare pentru a realiza o
execuție corectă și sigură.
Lucrul la serviciul scurt este de asemenea convenabil în
această fază. Această tehnică ne permite să destabilizăm
sistemul de apărare al adversarilor și să împiedicăm atacul
lor ulterior.
Ca aspecte diferențiale în această secțiune, vom vorbi
despre importanța tactică a serviciului, pentru care trebuie
să urmărim aceste instrucțiuni:
căutarea zonelor neacoperite ale echipei adverse;
serviciul către jucătorii cei mai slabi din echipa adversă;
serviciul pe jucătorul înlocuitor, dacă există vreunul;
folosirea serviciul scurt spre jucătorii care sunt gata să
atace din prima;
mutarea celor ce recepționează atacul de la fileu;
căutarea zonelor de conflict dintre jucători.
Exercițiul 1
Lucru în perechi cu o minge, jucătorii servesc coechipierului
ce poate fi situat oriunde pe teren. Un serviciu este reușit
dacă partenerul nu trebuie să se deplaseze pentru a prinde
sau primi mingea.
108
Exercițiul 2
Lucrând în perechi, urmând instrucțiunile exercițiului
precedent, realizezi un serviciu de succes dacă partenerul
trebuie să se deplaseze 2-3 pași pentru a prinde sau primi
mingea.
Exercițiul 3
Lucrând în grupuri, așează pe podea diferite obiecte pe care
jucătorii trebuie să le lovească prin serviciu. Poate fi dat un
timp limită sau un număr limitat de servicii pentru atingerea
obiectivului.
Exercițiul 4
În două grupuri, unul de fiecare parte a terenului, jucătorii se
întrec între ei. Fiecare echipă trimite un jucător în terenul
advers în zona 1; acel jucător trebuie să rămână așezat și să
nu se miște.
Când echipa reușește să trimită mingea spre acel jucător, se
face un schimb și următorul jucător se așează în zona 2.
Jocul continuă până când o echipă completează toate cele 6
zone ale terenului. Se poate juca cel mai bun din una sau
două runde.
Exercițiul 5
În două grupuri, unul de fiecare parte a terenului. Plasează
scaune pe suprafața terenului drept adversari. Servește
între obstacole, în fața sau în spatele lor. Dacă lovești unul
dintre scaune primești o penalizare.
109
Exercițiul 6
În două grupuri, unul de fiecare parte a terenului. Așează
cercuri în cadrul zonei de 3 metri. Ideea este de a servi în
interiorul acestora. Poți schimba poziția sau utiliza diferite
cercuri colorate pentru scopuri diferite.
Exercițiul 7
În două grupuri, unul de fiecare parte a terenului.
Marchează pe sol o zona de 1 metru pe toată lungimea
terenului. Lucrează la serviciu în această zonă.
Exercițiul 8
În două grupuri, unul este de fiecare parte a fileului.
Plasează o bandă elastică de la o antenă la cealaltă în
partea de sus, astfel încât să exersezi serviciul în acel
spațiu. Pentru o complexitate mai mare, poți include zone
de direcționare pe teren.
Exercițiul 9
În două grupuri, unul de fiecare parte a terenului; jucătorii
concurează între ei. Într-o parte echipa A servește, în
cealaltă, echipă B primește și se rotește astfel încât să fie
mereu 2 până la 4 jucători pe teren, la care se adaugă și
ridicătorul. Fiecare echipă concurează 8 minute pentru a
obține numărul maxim de puncte, care este înregistrat după
cum urmează:
punct direct din serviciu: 2 puncte pentru echipa A
serviciu care forțează o eroare la primire: 1 punct pentru
echipa A
110
primirea în mâinile ridicătorului, fără a fi nevoie să se

miște: 2 puncte pentru echipa B
primirea care poate asigura continuitatea jocului: 1
punct pentru echipa B
Exercițiul 10
În două grupuri, câte unul de fiecare parte a fileului, într-o
situație reală de joc. Lucrează la serviciul tactic către echipa
adversă, în diferite rotații. Acest exercițiu poate fi folosit ca
pregătire pentru un meci competitiv.
12.2. Lovitura de atac

Lovitura de atac este una dintre cele mai folosite tehnici în
volei. Este de obicei cea de-a treia lovitură a unei echipe și
cea mai eficientă în câștigarea unui schimb de mingi.
Este cea mai explozivă acțiune din sportul nostru, motiv
pentru care jucătorii sunt motivați să o învețe cât mai
repede posibil și nu este convenabilă întârzierea prea mare
în învățarea ei. Totuși, trebuie respectat ritmul personal și
condiția fizică individuală a jucătorilor.
Pentru a dezvolta o tehnică corectă mai târziu, este necesar
să împărțim planul de învățare a loviturii în 4 etape:
ABORDAREA SAU PAȘII DE IMPULS: Mișcarea se
realizează în general cu doi pași de abordare, după
pregătirea poziției corpului. În cazul unui jucător
dreptaci, primul pas se face cu piciorul stâng, cu o
lungime de pas normal. Al doilea pas va fi mai lung și se
face în doi timpi succesivi mai rapizi, călcând dreapta-
stânga. În acest al doilea pas este important să intri pe
111
călcâie, balansează brațele înapoi și îndoaie genunchii
pentru a te pregăti de săritură.
SĂRITURA: În salt sunt două părți diferențiate: faza de
amortizare a celui de-al doilea pas al fazei de impuls
(intrând pe călcâie), și o fază de impuls, în care datorită
mișcării brațelor și extensiei picioarelor, începe faza de
ridicare.
LOVITURA: Ajuns în aer, brațul stâng (pentru un jucător
dreptaci) este întins în fața capului jucătorului, în timp
ce brațul drept efectuează mișcarea de pendul - se
flexează până se atinge urechea cu mâna și se extinde
în fața frunții – până când lovim cu toată mâna,
deasupra mingii. În acel moment umărul stâng se
rotește înapoi pentru a permite mișcarea brațului de
execuție. Poziția încheieturii determină direcția finală a
mingii.
ATERIZAREA: trebuie făcută pe ambele picioare,
balansând greutatea corpului. Se realizează pe treimea
frontală a labei piciorului și îndoind picioarele pentru a
evita accidentările.
O propunere metodologică corectă trebuie să conțină
următoarele etape:
învățarea mișcării brațelor de la sol (fără săritură);
exersarea pașilor de săritură, fără a atinge fileul;
coordonarea abordării cu săritura și lovirea;
posibilitatea de a lovi cu diferite traiectorii;
ajustarea loviturii la pasa ridicătorului.
Având în vedere complexitatea acestui procedeu tehnic,
trebuie să acordăm atenție fiecărei dintre diferitele faze
pentru garantarea succesului final.
112
Un proces greșit de învățare duce la dobândirea de vicii și

gesturi inutile care pot afecta sever corecția ulterioară,
odată ce jucătorul a consolidat mișcarea. Trebuie să fim
foarte atenți în acest proces.
Atacuri în forță
Cele mai frecvente greșeli:

începerea greșită cu piciorul la începutul mișcării (pași
schimbați);
nepregătirea pentru abordare;
viteza redusă în abordare;
113
coordonarea slabă a sincronizării saltului (citirea și
calcularea vitezei);
nefolosirea ambelor brațe pentru impuls;
eroare de frânare;
neîntinderea brațul în momentul lovirii;
lovirea mingii peste cap sau în spatele corpului.
Exercițiul 1 (mișcarea brațului)

Lucrează în perechi. Jucătorul A lovește mingea ținută de
jucătorul B. Se realizează doar mișcarea de la talie în sus,
fără săritură.

Individual, lovește mingea continuu de perete. Dacă nu sunt
potrivite condițiile de lovire, oprește mingea și reîncepe.

În perechi, unul este de fiecare parte a fileului. Fiecare
jucător aruncă mingea și lovește astfel încât să ricoșeze
chiar sub fileu. Ca o variantă de dificultate mai mare,
mingea poate fi trimisă peste fileu de către partener și, de
asemenea, lovită astfel încât să ricoșeze pe sub fileu.
Exercițiul 4 (abordarea)
Individual, așezat în fața fileului sau a unui perete, fiecare
jucător exersează pașii de abordare. Acest exercițiu poate fi
realizat și prin efectuarea pașilor pe întreaga lungime a
terenului, de la un capăt la altul. Este important să
automatizezi mișcarea și să încerci întotdeauna să ridici
ambele brațe, aplaudând în cel mai înalt punct.
114
Exercițiul 5 (coordonarea săriturii și a lovirii)
Lucrează în perechi, cu o minge și un scaun. Jucătorul A
aflat de o parte a fileului, face pașii de abordare și lovește
mingea ținută de jucătorul B. Jucătorul B, de pe scaun, ține
mingea pe partea din terenul jucătorului A. La fiecare 5 sau
6 repetări, se inversează rolurile.
Exercițiul 6 (coordonarea săriturii și a lovirii)

Lucrează în perechi, cu o minge. Jucătorul A se pregătește
să lovească mingea. Jucătorul B, aflat lângă fileu, aruncă
mingea jucătorului A pentru a o lovi. Mingea trebuie să fie
suficient de înaltă pentru ca jucătorul A să o poată lovi. La
fiecare rundă, jucătorul merge să ia mingea și schimbă
rolurile.

Exercițiul 7 (coordonarea săriturilor și lovirii)
Într-un grup, jucătorii sunt aranjați în rânduri în zonele 2 și
4. Antrenorul sau un coechipier din poziția 3, aruncă mingi
în ambele zone. Jucătorii lovesc alternativ din ambele părți.
Exercițiul 8 (coordonarea cu ridicătorul)

Urmând regulile exercițiului precedent, pasează mingea
ridicătorului și așteaptă ca acesta să ți-o paseze pentru a
ataca (apropierea de jocul real). Jucătorul trebuie să fie
pregătit să reacționeze la pasa ridicătorului și să se
străduiască să-și îmbunătățească tehnica de pasare, pentru
a primi un răspuns mai bun din partea ridicătorului. Introdu
atacul în zona 3.
115
Exercițiul 9
În continuarea lucrului în rânduri, cu o zonă predeterminată
a terenului unde atacanții trebuie să trimită mingea. Poți
crește complexitatea exercițiului prin plasarea de saltele sau
cercuri în care să se lovească.
Exercițiul 10
Păstrând dinamica exercițiului precedent, lucrează pe
rânduri în diferite zone. De partea cealaltă a terenului, un
apărător este plasat în zona 6. De îndată ce ridicătorul
trimite mingea, apărătorul se deplasează în zona 1 sau 5.
Atacantul trebuie să-i observe mișcarea și să trimită mingea
spre zona adversarului acolo unde nu este amplasat
apărătorul.
După ce jucătorii vor controla bine mingea, începe
activitatea tactică a echipei, care este mai mult sau mai
puțin complexă în funcție de categoria, experiența și nivelul
de joc.
12.3. Tehnica de plonjon și alunecare

În situațiile în care, la fel ca în rostogolirea peste umăr sau
pe spate, mingea ne surprinde și nu o putem ajunge într-o
situație tehnică adecvată, folosim resursa plonjonului și cea
a alunecării.
În alunecare, apărătorul se aruncă înainte într-o manieră
controlată, sprijinind mâna neîndemânatică pe pământ
pentru a opri impactul cu podeaua și lovește mingea în trei
feluri principale:
116
lovirea cu pumnul sau cu partea dorsală a palmei,

înainte de a finaliza căderea;
alunecare înainte și întinderea mâinii pe pământ, astfel
încât mingea să ricoșeze pe ea;
extinderea ambelor brațe în timpul căderii sau sprijinirea
într-un genunchi pentru a lovi mingea în față dintr-o
poziție forțată foarte aproape de sol.
Exemple de plonjoane și de alunecări
117
Cealaltă resursă importantă și una dintre cele mai
cunoscute pentru spectaculozitatea, sa este plonjonul.
Acesta este o cădere frontală în care jucătorul, după un
impuls puternic din picioare, zboară și alunecă pe podea
pentru a lovi mingea întinzându-și brațul drept în fața
corpului.
Este un gest tehnic care necesită forță și tehnică pentru a
evita accidentările. Jucătorul, odată ce se aruncă după
minge și o lovește, trebuie să alunece pe piept sau
abdomen (în funcție de sex) până când oprește mișcarea
sau profită de forța impulsului pentru a se ridica din nou.

să se cadă și să nu se alunece;
să nu se arcuiască suficient corpul și să se lovească cu
fața de pământ;
să nu se ridice suficient picioarele;
lovirea cu încheieturile sau coatele în timpul plonjonului.
Exercițiul 1
În perechi, cu mâinile pe sol și corpul întins pe podea (în
aer), încercați să îndepărtați mâinile adversarului de pe sol,
astfel încât să cadă.
Exercițiul 2
În perechi, pe o saltea: jucătorul A efectuează mișcarea de
alunecare pentru a lovi o minge care i-a fost trimisă de
coechipierul său B. La fiecare 3-4 repetări, se schimbă
rolurile.
118
Exercițiul 3
În perechi, jucătorul A se ține de mână cu jucătorul B, care
este culcat cu fața în jos pe podea. Jucătorul A îl trage pe
jucătorul B câțiva metri, care trebuie să țină picioarele
îndoite pentru a nu atinge pământul.
Exercițiul 4
Individual, simulează lovirea unei mingi folosind alunecarea
sau plonjonul pe o saltea, pornind de la o poziție din
genunchi.
Exercițiul 5
Individual, pe o saltea, ia-ți avânt și aruncă-te pe ea,
încercând să aluneci cu ea.
O variantă competitivă este alinierea tuturor saltelelor pe o
linie și observarea care jucător este capabil să alunece cel
mai departe.
Exercițiul 6
În perechi, într-o situație simulată, jucătorul A aruncă mingi
departe de jucătorul B, care va trebui să le apere folosind
tehnica pe care o consideră cea mai potrivită (rostogolire
peste umăr, pe spate, alunecare sau plonjon).
119
13. TACTICI AVANSATE
120

Printre cele mai complexe sisteme de atac găsim:
4A-2U: acest sistem funcționează la fel ca sistemul 4A-
2R, dar profită de avantajul jucătorului universal situat
în primul rând, fâcând ca acest jucător să devină încă un
atacant (3 atacanți în față).
Acest sistem este cunoscut și sub numele de sistem 6-
2.
Poziții diferite în sistemul de joc 6-2

A – apărător; U – jucător universal
5A-1R: Sistemul 5-1 este în prezent cel mai răspândit

sistem printre echipele avansate.
Este foarte important să înțelegem că acest sistem
implică un dezechilibru mai mare între cele 6 rotații,
deoarece în 3 dintre ele există 3 atacanți înainte, în timp
ce în celelalte există doar 2 atacanți în față, cu opțiunea
de a utiliza întotdeauna atacul tuturor universalilor, dacă
jucăm cu acest sistem de 5-1.
121
Poziții în sistemul de joc 5-1
A - apărător; R - ridicător
Un lucru important în tacticile de volei este proiectarea

acoperirii atacului. Există 4 factori care trebuie luați în
considerare pentru a decide poziția acoperirii atacului:
orientarea blocajului,
unghiul blocajului,
direcția de atac,
viteza de atac.
Cele mai frecvente acoperiri de atac folosite se numesc 2-3

și 3-2, și sunt reprezentate în următoarele figuri:
122
Liberoul, în calitate de apărător specialist, poate fi

responsabil de ajungerea primei acoperiri a atacului oriunde
s-ar duce astfel încât să fie o modalitate funcțională de a
structura sistemul de acoperire a atacului.
Sistemele defensive trebuie să fie proiectate astfel încât să
se potrivească cu secvența logică a atacurilor adversarului.
Când nivelul jocului necesită un atac în primii timpi rapizi,
pozițiile inițiale trebuie să fie neapărat ceea ce pretindem a
fi pozițiile finale de apărare a acelor atacuri. Nu există
posibilitatea deplasărilor; trebuie să fii deja acolo.
Cel mai important lucru într-un sistem defensiv este prima
linie. În funcție de capacitatea și funcționarea acestei prime
linii, va reacționa cea de-a doua.
Coordonarea acestor două linii este esențială și poate fi
realizată doar cu o colaborare continuă.
Apărătorii trebuie să știe în permanență cum vor reacționa
cei care realizează blocajul și ce tip de opțiune aleg.
După cum am menționat anterior, în timpul apărării, pozițiile
inițiale ale jucătorilor se schimbă în funcție de diferiți factori:
atacul adversarului, structura blocajului, și caracteristicile
individuale ale jucătorilor.
Acum vom arăta în următoarele figuri diferite poziții finale:
Poziții defensive finale (2-2-2)
123
124
Poziții defensive finale (3-2-1) și (1-2-3)
Cu toate acestea, între poziția inițială și cea finală în

apărare, există unele mișcări sau tranziții în care jucătorii
(cei ce realizează blocajul și cei din a doua linie de apărare)
se deplasează pentru a forma sistemul defensiv final.
Acum vom detalia câteva dintre acele tranziții:
Poziția finală 2-1-3: Este cea mai frecventă poziție, atât
la nivel de inițiere, cât și la nivel de elită.
O primă linie este formată defensiv din doi jucători ce
blochează; al 3-lea jucător al liniei de atac își asumă
rolul de apărător și abordează zona de apărare; un
jucător din zona de apărare acoperă blocajul ocupând
unul dintre locurile apărătorului sau întârzieri ale
atacantului care nu blochează (2-1-3) pentru a face față
125
atacurilor false; menține restul de trei jucători pentru a
apăra atacurile puternice.
Exemplu de blocaj liniar (zona 4) cu pozițiile inițiale 3-2-1
Poziția finală 2-2-2: uneori doar un singur jucător nu

este suficient pentru a prinde mingile false și echipa
trebuie să-și consolideze sistemul defensiv adăugând
un alt jucător în această poziție.
Exemplu de blocaj liniar (zonele 4 și 2)

cu pozițiile inițiale 3-2-1
Poziția finală 2-0-4: corespunde conceptului tradițional

al sistemului 3-3.
Aici nimeni nu se ocupă direct de falsurile scurte,
folosind toți jucătorii din a doua linie pentru atacuri
directe sau indirecte.
126
Exemplu de blocaj liniar (zona 4) cu pozițiile inițiale 3-2-1
Exemplu de blocaj diagonal (zona 4) cu pozițiile inițiale 3-2-

1
La nivelul de inițiere, antrenorii folosesc doar blocajul unui

jucător în sistemele lor defensive, deoarece la acest nivel
atacurile rivale nu sunt suficient de puternice. Cu toate
acestea, la nivel de elită, unde jucătorii au condiții specifice,
s-ar putea juca cu triplu blocaj.
Toate aceste considerente tactice în sistemele de atac și de
apărare trebuie să fie în concordanță cu nivelul echipei,
caracteristicile jucătorilor și, desigur, în raport cu adversarii.
127
14. STRATEGII PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA TEHNICII
128
14. STRATEGII PENTRU

ÎMBUNĂTĂȚIREA TEHNICII

În momentul în care stabilim strategiile ce ne vor conduce la
excelența sportivă în învățarea și dezvoltarea voleiului,
trebuie să ținem cont de factorii generali care pot afecta
procesul de învățare motric, dar și de acele aspecte care se
referă în mod specific la sportul nostru.
Într-o primă secțiune, ne vom concentra asupra capacității
de mișcare, ca răspuns la un stimul motric. Fiind un sport de
echipă, voleiul prezintă situații posibile continue, la care
jucătorul trebuie să se poată adapta în zecimi de secundă.
Într-un sport precum voleiul, unde acțiunile nu pot fi oprite

și avem nevoie de un răspuns imediat, aceste mecanisme
trebuie integrate de asemenea cu elementele învățării
sportive: tehnică, tactică și pregătire fizică și psihologică.
129
14.1. De ce strategii avem nevoie pentru fiecare
procedeu?

Pe baza premiselor de mai sus, trebuie să facilităm
dezvoltarea unui spirit critic de învățare a jucătorilor, de la
începuturile lor în mediul voleibalistic.
Adițional față de furnizarea unei învățări tehnice lipsită de
erori și a unei pregătiri fizice în funcție de nivelul lor de joc,
vârsta și situația, trebuie să concentrăm pregătirea tactică și
psihologică pe achiziția următoarelor strategii pentru fiecare
dintre cele 6 elemente fundamentale:
Pasul de sus și Pasul de jos și

Serviciul
ridicarea recepția
Atacul Blocajul Acțiuni defensive
130
Abilitatea de a se observa și a se analiza pe sine, echipa și

adversarul sunt componente fundamentale în acest proces
de învățare.
Jucătorul trebuie să analizeze, să își asume greșelile, să
accepte sfaturi și indicații, să-și formeze obiceiuri de
observare și să caute soluții. Numai astfel, va putea obține o
îmbunătățire obiectivă și semnificativă a viitorului său
sportiv.

14.2. Sisteme de evaluare și control

Pentru a oferi jucătorilor informații corecte și reale cu privire
la progresul lor, în etapele de inițiere recomandăm crearea
unui tabel de monitorizare prin intermediul căruia să fie
posibilă monitorizarea individuală, așa cum se arată în
exemplul următor:
131
În etapele ulterioare ale pregătirii, se recomandă să folosim
liste de verificare a abilităților tehnice și a aspectelor tactice
asociate cu succesul echipei.
Aceste evaluări pot fi adaptate nevoilor și caracteristicilor
grupului de antrenament. Ar trebui să fie disponibile
jucătorilor, astfel încât fiecare să își poată urmări
dezvoltarea personală și să știe ce aspecte trebuie
îmbunătățite pentru a atinge așteptările cerute în diferite
etape.
132
Aplicarea acestor sisteme de evaluare și control trebuie să

aibă o implicare practică și pozitivă în echipă, favorizând
căutarea punctelor slabe ce pot îmbunătăți funcționarea
generală a grupului.
133
15. VOLEI PENTRU PERSOANE CU DIZABILITĂȚI
134
15. VOLEI PENTRU PERSOANE CU

DIZABILITĂȚI

Voleiul pentru persoanele cu dizabilități păstrează
caracteristicile de bază ale voleiului. Acesta este un sport în
care se confruntă 2 echipe separate de un fileu în care
obiectivul este ca mingea să cadă în câmpul opus.
Este considerat ca sport paralimpic din 1980, iar una dintre
caracteristicile sale cele mai semnificative este că la bază,
nu este un sport specific pentru persoanele cu deficiențe
fizice, dar poate fi practicat cu diferite abilități fizice, vârste
abilități sau sex.
Personalul Centrului Forțelor Aeriene - volei în așezat
135
15.1. Categorii sportive

În prezent există patru categorii de sport. Cele două
primare sunt volei în așezat și voleiul pe plajă (în stând).
Cele două categorii secundare sunt volei de plajă în așezat
și voleiul în stând.

15.2. Diferențe principale între regulile voleiului în
așezat și în stând

Deși regulile sunt similare cu voleiul obișnuit, terenul este
mai mic (10 m x 6 m) și fileul are o înălțime de 1,15 m
pentru bărbați, 1,05 m pentru femei și 1,1 m pentru mixt. O
parte a trunchiului jucătorului trebuie să fie în contact cu
solul, și sunt permise serviciul și blocarea atacului.
Teren de volei în așezat
136
Câștigătorul este cel mai bun în urma a 5 seturi, echipa

câștigând un set când ajunge la 25 de puncte (cu un
avantaj de 2 punct). Al cincilea set este de până la 15
puncte.
Mingea este aceeași ca la volei, sunt aceiași jucători pe
teren și în afara terenului, sunt aceiași arbitri în competiție și
este permis același număr de atingeri ale mingii. Jucătorii
sunt clasificați după o evaluare medicală în funcție de
abilitățile fizice și funcționale de a dezvolta acțiuni de volei.

Volei pe plajă în așezat
În voleiul pe plajă în așezat fileul este amplasat la aceeași

înălțime ca în voleiul în așezat din sală și participă 3 jucători.
Terenul este un dreptunghi de 8 m x 4 m și are o zonă
liberă în jur de 3 m.
Teren de volei pe plajă în așezat
137
Meciurile se câștigă cel mai bun din 3 seturi, cu primele
două de până la 21 de puncte și al treilea set de 15 (este
nevoie de un avantaj de două puncte pentru a câștiga un
set). Echipele se schimbă la fiecare 7 puncte (set 1 și 2) și 5
puncte (set 3) jucate.
15.3. Originea
Voleiul pentru persoanele cu dizabilități a apărut în 1956 în

Europa (Olanda) combinând voleiul cu un joc tradițional
german numit Sitzball, care se joacă așezat și fără fileu. S-a
răspândit rapid în America de Nord, Africa și Asia.
Bărbații au participat pentru prima dată la Jocurile
Paralimpice de la Arnhem, Olanda în 1980, în timp ce
femeile abia în 2004, în Atena, Grecia.
Pe lângă Jocurile Paralimpice, există campionate naționale,
continentale și mondiale ale WOVD (Organizația Mondială
a Voleiului pentru Persoanele cu Dizabilități), organizația
mondială care se ocupă de voleiul adaptat după crearea
acestuia în 1967. În prezent, există mai mult de 60 de țări în
care este practicat.

15.4. Micile diferențe ale procedeelor tehnice de
bază

Jucătorul care servește trebuie să fie plasat cu șezutul în
spatele liniei de fund (nu în contact) când lovește mingea.
Trebuie menționat că în voleiul în așezat, poziția jucătorilor
este determinată de locul în care se așează, adică mâinile
138
pot fi în zona de atac sau în afara terenului, în zona liberă,

dar oficial jucătorul să fie în continuare în teren.
Lovitura se realizează de obicei cu antebrațele complet
întinse atât la primire, cât și la pasare.
Spre deosebire de voleiul convențional, lanțul de segment
format din brațe-umăr-spate joacă rolul mișcării picioarelor.
Ridicarea poate fi efectuată, spre deosebire de voleiul
clasic, în trei zone diferite: zona 1 (zona joasă, la înălțimea
umărului), zona 3 (zona înaltă, la înălțimea frunții) și zona 2
(zona intermediară dintre cele două anterioare).
139
16. VOLEI PE PLAJĂ
140
16. VOLEI PE PLAJĂ
16. VOLEI PE PLAJĂ

16.1. Istoric

Voleiul pe plajă este unul dintre cele mai competitive, de
succes, populare și recreative sporturi din lume. Este rapid,
captivant și cu acțiune explozivă.
Cu toate acestea forma de plajă a voleiului cuprinde câteva
elemente cruciale ce se suprapun și a căror interacțiuni
complementare îl fac unic în schimburile de pase.
Mingea de volei pe plajă
Voleiul pe plajă a fost jucat pentru prima dată în Hawaii,

SUA, pe plaja Waikiki la Clubul Outrigger Canoe în 1915.
141
Clubul a fost înființat în 1908 de niște oameni de afaceri din
Honolulu. Inițial, se juca în 6 jucători, dar acest concept a
fost schimbat astfel încât echipa să aibă doar 2 membri.
Voleiul pe plajă a fost inventat în 1930 și toate meritele
sunt ale lui Paul „Pablo” Johnson, care el însuși era jucător
de sală la Santa Monica Athelic Club.
Primul turneu care a oferit premii s-a jucat în Los Angeles în
1948. Voleiul pe plajă a început să apară în Europa în anii
‘30. A câștigat popularitate în anii ‘60, deoarece Beatles a
încercat să joace în Los Angeles, iar John F. Kennedy a fost
de asemenea un mare fan al acestui joc și a fost acolo
pentru a vedea meciul.
În 1976, primul meci profesionist de volei pe plajă a fost la
Will Rogers Steate Beach din California. Numele turneului a
fost Campionatul Mondial Olympia.
Voleiul pe plajă a fost introdus pentru prima dată la Jocurile
Olimpice de Vară în timpul Jocurilor din Atlanta din 1996.
În prezent multe competiții internaționale sunt organizate
de FIVB (Federația Internațională de Volei), fiind un sport
foarte cunoscut la nivel mondial.

16.2. Reguli
Voleiul pe plajă este un sport jucat de 2 echipe pe un teren

de nisip împărțit de un fileu. Echipa are 3 lovituri pentru
returnarea mingii, inclusiv atingerea blocajului.
În voleiul pe plajă, echipa ce câștigă faza de joc marchează
un punct. Când echipa care primește mingea câștigă un
schimb de mingi, obține un punct și dreptul la serviciu.
142
Jucătorul care servește trebuie să fie alternat de fiecare dată
16. VOLEI PE PLAJĂ

când se întâmplă acest lucru.

Facilități și echipamente
Zona de joc: Zona de joc include terenul de joc și zona
liberă. Trebuie să fie dreptunghiulară și simetrică.
Dimensiuni: Terenul de joc este un dreptunghi de 16 x
8 m, înconjurat de o zonă liberă, care are o lățime de cel
puțin 3 m pe toate părțile.
Spațiul liber de joc trebuie să măsoare minimum 7 m
înălțime de la suprafața de joc.
Terenul de volei pe plajă
143
Suprafața de joc: Suprafața trebuie să fie compusă din
nisip nivelat, cât mai plat și uniform posibil, fără pietre,
scoici sau orice altceva care poate reprezenta un risc de
tăiere și rănire pentru jucători.
Nivelarea terenului de volei pe plajă
Liniile de pe teren: toate liniile au o lățime de 5 cm.

Liniile trebuie să fie de o culoare care să contrasteze
puternic cu cea a nisipului.
Zonele și suprafețele: Există doar terenul de joc, zona
de serviciu și zona liberă care înconjoară terenul de joc.
Zona de serviciu este o zonă lată de 8 m aflată în
spatele liniei de fund, care se extinde până la marginea
zonei libere.
144
Fileul și stâlpii
16. VOLEI PE PLAJĂ

Înălțimea fileului. Fileul este amplasat vertical pe
mijlocul terenului la înălțimea de 2,43 m pentru bărbați
și 2,24 m pentru femei.
Înălțimea fileului poate varia pentru anumite grupe de
vârstă specifice, după cum urmează: 16 ani și sub (2,24
m), 14 ani și sub (2,12 m), 12 ani și sub (2,00 m); nu
există diferențe între sexe.
Antene. O antenă este o tijă flexibilă, lungă de 1,80 m și
cu un diametru de 10 mm, realizată din fibră de sticlă
sau material similar.
O antenă este fixată la fiecare margine exterioară a
benzii laterale. Antenele sunt plasate de o parte și de
alta a fileului.
Stâlpii: stâlpii care susțin fileul sunt situați la o distanță
de 0,7-1,00 m în afara fiecărei linii laterale. Aceștia au o
înălțime de 2,55 m și e de preferat să fie reglabili.
Mingile
Mingea trebuie să fie sferică, dintr-un material flexibil
(piele, piele sintetică sau ceva similar) care să nu
absoarbă umiditatea, adică să fie cât mai potrivită
condițiilor exterioare deoarece pot fi jucate meciuri și
atunci când plouă.
Culoare: de culoare deschisă uniformă sau o combinație
de culori.
Circumferința: 66 până la 68 cm
Masă: 260 - 280 g
Presiunea internă: 0,175 până la 0,225 kg/cm2 (171
până la 221 mbar sau hPa).
145
Participanți
Componența echipei: O echipă este compusă exclusiv
din doi jucători.
Doar cei doi jucători înregistrați pe foaia de punctaj au
dreptul să participe la meci. Unul dintre jucători este
căpitanul echipei, care va fi indicat pe foaia de punctaj.
Echipament: Echipamentul unui jucător este format din
pantaloni scurți sau un costum de baie. Opțional, poate
fi purtat un tricou sau un maiou, cu excepția cazului în
care este specificat în regulamentul turneului.
Jucătorii pot purta o pălărie sau o șapcă. Tricourile
jucătorilor (sau pantalonii scurți dacă jucătorii au voie să
joace fără tricou) trebuie să fie numerotate cu 1 și 2.
Jucătorii trebuie să joace desculți, cu excepția cazului în
care primesc autorizație de la primul arbitru.

Formatul de joc
Înscrierea unui punct: O echipă marchează un punct
atunci când mingea aterizează cu succes în terenul
adversarului, atunci când echipa adversă comite o
greșeală, sau atunci când echipa adversă este
penalizată.
Greșeală: o echipă comite o eroare, făcând o acțiune de
joc contrară regulilor (sau încălcându-le într-un alt mod).
Arbitrii observă greșelile și determină consecințele în
conformitate cu regulile.
Faza de joc și faza de joc finalizată. Un schimb de mingi
reprezintă secvența acțiunilor de joc din momentul
serviciului până când mingea este în afara jocului.
146
16. VOLEI PE PLAJĂ
Masa de jurizare și scorerul
O faza de joc completă este secvența de joc ce rezultă

din câștigarea unui punct.
Câștigarea unui set: Un set (cu excepția celui de-al
treilea decisiv) este câștigat de prima echipă care obține
21 de puncte, cu un avans minim de două puncte.
În cazul egalității 20-20, jocul este continuat până când
se obține un avans de două puncte (22-20; 23-21; etc)
Câștigarea meciului: Meciul este câștigat de echipa care
obține două seturi. În cazul egalității de 1-1, se joacă cel
de-al 3-lea set decisiv până la 15 puncte, cu un avans
minim de 2 puncte.
Structura jocului
Aruncarea monedei: Înainte de încălzirea oficială,
arbitrul principal dirijează momentul aruncării monedei
prin care se decid primul serviciu și părțile terenului în
primul set.
147
Poziții: în momentul în care mingea este lovită de cel ce
servește, fiecare echipă trebuie să se afle în propriul său
teren (cu excepția celui care servește).
NU există poziții determinate în teren.
Eroare de poziționare: NU există greșeli de poziționare.
Ordinea la serviciu: trebuie menținută pe tot parcursul
setului (așa cum este stabilit de către căpitanul echipei
imediat după aruncarea monedei).
Acțiuni de joc
Mingea în joc: mingea este în joc din momentul
serviciului autorizat de arbitrul principal.
Permisiunea de serviciu dată de arbitrul principal
Mingea în afara jocului: mingea este în afara jocului

atunci când are loc o eroare evidențiată prin fluieratul
unuia dintre arbitri; în lipsa unei erori, în momentul
fluieratului.
Mingea „înăuntru”: mingea este „înăuntru” dacă în orice
moment al contactului cu suprafața de joc, o parte a
mingii atinge terenul, inclusiv liniile de delimitare.
148
Mingea „afară”: mingea este „afară” atunci când:
16. VOLEI PE PLAJĂ

cade pe pământ complet în afara liniilor de
delimitare (fără a le atinge);
atinge un obiect în afara terenului sau o persoană
din afara jocului;
atinge antenele, frânghiile, stâlpii sau fileul în sine în
afara benzilor laterale;
traversează planul vertical al fileului fie parțial, fie
total în afara spațiului de trecere în timpul
serviciului, sau în timpul celei de-a treia lovituri a
echipei, trece complet pe sub fileu.
Loviturile echipei: O lovitură este orice contact al
jucătorului cu mingea în timpul jocului. Fiecare echipă
are dreptul la maximum 3 lovituri pentru returnarea
mingii peste fileu. Dacă sunt utilizate mai multe, echipa
comite eroarea celor „patru lovituri”.
Erori în jucarea mingii

patru lovituri: o echipă lovește mingea de patru ori
înainte de a o returna;
lovitură asistată: jucătorul primește sprijinul
coechipierului sau al oricărei structuri/ obiect pentru a
lovi mingea în zona de joc;
prinderea: mingea este prinsă și/ sau aruncată;
contact dublu: un jucător lovește mingea de două ori
succesiv sau mingea intră în contact cu diferite părți ale
corpului său succesiv.
Erorile jucătorilor la fileu

un jucător atinge mingea sau un adversar în spațiul
149
opus înainte sau în timpul atacului adversarului;
un jucător intervine în jocul adversarului, pătrunzând în
spațiul opus pe sub fileu;
un jucător intervine în joc prin (printre altele):
atingerea fileului între antene sau atingerea antenei
în sine în timpul acțiunii de joc cu mingea;
folosirea fileului dintre antene ca suport sau ca un
ajutor de stabilizare ce crează un avantaj nedrept
asupra adversarului;
atingerea fileului făcând acțiuni care împiedică
încercarea legitimă a unui adversar de a returna
mingea;
prinderea sau ținerea de fileu.
Lovituri de atac și erori în timpul loviturilor de atac

toate acțiunile care direcționează mingea către
adversar, cu excepția serviciului și a blocajului, sunt
considerate lovituri de atac;
un jucător comite o greșeală atunci când:
lovește mingea dinăuntrul spațiului de joc al echipei
adverse;
lovește mingea în afara terenului;
finalizează o lovitură de atac folosind palma
deschisă sau cu vârfurile degetelor care nu sunt
rigide și lipite între ele.
finalizează un atac al serviciului adversarului când
mingea este totalitate deasupra fileului;
finalizează o lovitură de atac folosind pasul de sus a
cărei traiectorie nu este perpendiculară pe linia
umerilor; excepție este atunci când jucătorul
150
încearcă să ridice mingea pentru a o pasa
16. VOLEI PE PLAJĂ

coechipierului.
Atacuri în volei pe plajă
Blocajul și contactul de blocaj

blocajul este acțiunea jucătorilor din apropierea fileului
pentru a intercepta mingea care vine de la adversar,
prin ajungerea mai sus de banda superioară a fileului,
indiferent de înălțimea contactului cu mingea;
în momentul contactului cu mingea, o parte a corpului
trebuie să fie mai sus de partea superioară a fileului;
151
contactele consecutive (rapide și continue) pot fi de
către unul sau mai mulți jucători ce blochează, cu
condiția ca acestea să fie realizate în timpul unei acțiuni;
acestea sunt considerate ca doar o singură lovitură a
echipei;
contactele pot fi făcute cu orice parte a corpului.
Acțiuni de blocaj-atac
Întreruperi, schimbare de teren și intervale

pauze și pauze tehnice:
cererile pentru pauză trebuie făcute prin arătarea
semnalului corespunzător în formă de T, atunci când
mingea este în afara jocului și înainte de fluierul
pentru serviciu;
152
toate pauzele solicitate durează 30 de secunde;
16. VOLEI PE PLAJĂ

în setul decisiv (al 3-lea), nu există „pauze tehnice”;
fiecare echipă poate solicita o singură pauză de 30
de secunde;
schimbarea terenului: echipele îl schimbă după fiecare 7
(setul 1 și 2) și 5 puncte (setul 3) jucate.
16.3. Tehnică
În general, tehnica voleiului pe plajă este foarte similară cu

cea de sală, cu excepția câtorva gesturi. În ambele sporturi,
procedeele tehnice obișnuite sunt:
Serviciul în volei pe plajă
153
Serviciul
sunt permise diferite tipuri de serviciu: serviciu de jos,
serviciu potențial, serviciu plutitor sau suspendat
poate fi o parte importantă a atacului, deoarece depinde
exclusiv de controlul jucătorului care îl execută, fără a
necesita coordonarea cu coechipierii.
în general, necesită o lansare corectă a mingii, o poziție
de start adecvată, siguranță și precizie pentru a obține
un serviciu bun care poate oferi echipei tale un avantaj.
Primirea serviciului
recepția este considerată răspunsul unui jucător la un
serviciu, iar preluarea pe antebrațe sau defensiva este
făcută în timpul celorlalte lovituri;
zona de impact a mingii este pe antebrațe, deci pentru
un joc mai bun, acestea trebuie să fie împreună și să
formeze o suprafață plană cu care să lovești mingea;
poziția fundamentală este medie-joasă, cu brațele
întinse, împreună și oarecum înclinate înainte;
brațele sunt menținute fixe și datorită mișcării de flexie-
extensie a corpului și a picioarelor, mingea ia avânt;
există un alt tip de contact la recepție, atingerea înaltă a
mâinii, care ar trebui să fie un contact dur și să se
efectueze mereu cu o mână sau cu ambele mâini
deasupra capului.
154
16. VOLEI PE PLAJĂ
Cadru apropiat a poziției mâinilor
Acțiunea de recepție și poziția mâinilor
155
Ridicarea
este esențială pentru a obține un atac bun, deși este
oarecum complicat în voleiul pe plajă, deoarece nisipul
îngreunează mișcarea:
atingerea degetelor este ceea ce permite atacantului să
înceapă atacul:
poziția corectă este cu picioarele flexate, tălpile ușor
depărtate și mâinile la înălțimea frunții cu degetele
separate pentru a permite contactul vârfurilor degetelor
cu mingea.
Ridicarea în volei pe plajă
156
Atacul
16. VOLEI PE PLAJĂ

modalitatea de a obține puncte este de a face mingea
să cadă în terenul advers, iar pentru aceasta, cea mai
bună tehnică este atacul;
atacul constă dintr-o alergare cu un salt inclus pentru a
lovi mingea cu forță, finalizând schimbul ce va fi avut
pasul de jos și de sus de către alți jucători;
este cea mai agresivă și mai puternică tehnică de atac,
dar și cea mai complicată;
atacurile sunt de asemenea permise lângă fileu; aceste
atingeri fiind moi și întotdeauna cu un contact dur al
mingii, deoarece simulările cu vârful degetelor nu sunt
permise.
Atacul în volei pe plajă
157
Blocajul
principala tehnică de apărare împotriva unui atac în
forță;
saltul trebuie să fie foarte aproape de fileu, dar fără să îl
atingă;
momentul saltului trebuie calculat foarte bine pentru a
încerca oprirea atacului;
poziția corectă este la înălțime, cu fața spre și în
apropierea fileului, cu picioarele ușor depărtate, cu
brațele întinse în fața corpului și cu mâinile deschise;
timpul de reacție înainte de un atac trebuie să fie rapid
pentru ca blocajul să fie eficient și să oprească atacul
adversarului;
trebuie să se țină cont de faptul că deplasarea în nisip
necesită o mai mare solicitare fizică.
Blocajul în volei pe plajă
158
16. VOLEI PE PLAJĂ
Diverse acțiuni de apărare
159
Apărarea
a doua linie de apărare, în care unul sau doi jucători vor
trebui să preia mingea din atac;
poziția de start trebuie să fie joasă, iar aterizările și
plonjările sunt frecvente, ceea ce facilitează mișcarea în
nisip.
16.4. Tactici

În cadrul tacticilor și strategiilor de volei pe plajă, există
câteva aspecte importante care îl diferențiază de voleiul de
sală:
Numărul de jucători: în acest sport, doi jucători vor fi
responsabili de acoperirea întregului teren, astfel că vor
fi solicitați mult mai mult fizic și comunicarea dintre ei
trebuie să fie una eficientă.
Caracteristicile terenului: atunci când se joacă în nisip,
mișcările sunt mai dificile și deplasările mai greoaie,
astfel că jucătorii vor trebui să lucreze mai mult la
abilitățile lor fizice.
Vremea: fiind un sport jucat în aer liber, vremea este un
factor determinant în joc, deoarece ploaia, vântul și
soarele pot fi aspecte importante care trebuie luate în
considerare în tactici, căci pot face diferența în joc.
Comunicarea: trebuie să fie constantă și specifică,
pentru a marca partenerului zona care e de apărat și
pozițiile în care trebuie să se situeze.
În voleiul pe plajă există semne și gesturi ce sunt făcute cu
mâinile astfel încât echipa adversă să nu audă strategia pe
care o va folosi echipa.
160
16. VOLEI PE PLAJĂ
Semne tactice
Construcția atacului
Poziția inițială de apărare a serviciului este foarte în spate
(ultima treime din teren). De acolo, prima lovitură (de obicei
din antebraț) trimite mingea către coechipier și înspre fileu
(prima treime a terenului).
Pasul de sus ar trebui să pregătească mingea pentru atac,
dar în același timp trebuie să fie distanțat de fileu pentru a
evita blocajul.
Jucătorul care a făcut această a doua atingere va încerca să
acopere întregul teren așteptând un posibil blocaj sau o
„minge liberă” (mingea este pasată din antebrațe pe celălalt
teren, deoarece nu a fost posibilă construirea unui atac).
Diferite atacuri
161
Recepția, ridicarea și atacarea
Apărarea atacului
Cel mai înalt jucător și/sau cu cel mai puternic salt încearcă
să blocheze atacul la fileu, iar coechipierul încearcă să apere
restul terenului. Încercarea de a acoperi un pătrat de 8x8 m
în nisip uscat este practic imposibilă, motiv pentru care, de
obicei, este stabilit un sistem de semnalizare prin care cei
doi jucători să se coordoneze.
De exemplu, jucătorul care blochează, chiar înainte de

blocaj, marchează un „unu” sau un „doi” la spatele
partenerului cu mâna: dacă marchează 1, înseamnă că
jucătorul de la blocaj încearcă să acopere „linia” și dacă
marchează 2, înseamnă că ar încerca să acopere
„diagonala”.
Apărarea și blocajul
162
17. BIBLIOGRAFIE
163
17. BIBLIOGRAFIE

American Volleyball Coaches Association (AVCA).
(2012). The Volleyball Drill Book. 125 technical and
tactical drills. USA: Human Kinetics.
American Volleyball Coaches Association (AVCA).
(2005). Volleyball: Skills & drills. USA: Human Kinetics.
Beal, D. (2012). Voleibol, deporte de equipo. FIVB (Ed.),
Manual para Entrenadores: Nivel I, 15-21.
Bonnefoy, G., Lahuppe, H. & Né, R. (2000). Enseñar
voleibol para jugar en equipo. Colección “El deporte en
edad escolar”. Barcelona: INDE.
Clement, A. (2019). Simple and Easy Volleyball Drills for
Beginners: Techniques and Skills drills For Beginners.
USA: Amazon Services LLC.
Damas Arroyo, J. S. & Julián Clemente, J. A. (2002). La
enseñanza del voleibol en las escuelas deportivas de
iniciación. Propuesta práctica para el desarrollo del
deporte escolar. Madrid: Gymnos.
Federația Internațională de Volei. (2016). Official Beach
Volleyball Rules 2017-2020.
Accesat în: www.fivb.com
González, J. (1985). Voleibol básico. Madrid: Alhambra.
Lucas, J. (2005). Voleibol. Iniciación y
perfeccionamiento. Barcelona: Paidotribo.
Morales, S. C., Lorenzo, A. F., & Concepción, R. R. F.
(2008). Estudio de variables clave para el análisis del
control del rendimiento técnico-táctico del voleibol de
alto nivel. Revista: educación física y deportes, (121),
17.
164
Oden, B. (2018). The Libero in Volleyball: A Defensive
17. BIBLIOGRAFIE
Specialist.
Accesat în: www.liveabout.com/libero-position-indoor-
volleyball-3429244
Ortega Cañavate, P. (2015). Iniciación al voleibol desde
el juego modificado. Madrid: Pila Teleña
Accesat în: www.rfevb.com/historia-rfevb
Papageorgiou, A. & Spitzley, W. (2002). Volleyball: A
Handbook for Coaches and Players. USA: Meyer &
Meyer Sport.
Real Federación Española de Voleibol. Historia del
vóley playa.
Accesat în: www.rfevb.com/historia-rfevb
Roque, E & Hansen, J. (Eds.) (2012). Volleyball coaching
manual. USA. LA84 Foundation.
Sánchez, M., González-Silva, J., Fernández-Echeverría,
C., Claver, F., & Moreno, M. P. (2019). Participación e
influencia del líbero en recepción y defensa, en voleibol
juvenil. Revista Internacional de Medicina y Ciencias de
la Actividad Física y el Deporte, 19(73), 45-62.
Santos del Campo, J & Molina, J (2007). Artículos
técnicos en voleibol: Táctica en pequevoley. RFEV.
Accesat în: www.pequevoley.com
Sheckler, A. (2015). Volleyball: A Beginner’s Guide To
Volleyball: Get Started Playing And Winning At
Volleyball!. USA: Amazon Services LLC.
Swope, B. (2015). Teach'n Volleyball Free Flow Manual,
Handbook and Guide for Parents (3rd Edition). UK:
Jacobob Press LLC.
165
Ureña, A. (2007). Artículos técnicos en voleibol: Técnica
en Pequevoley. RFEV.
Retrieved from: www.pequevoley.com
Ureña, A. (2007). Artículos técnicos en voleibol: Técnica
para la defensa en Pequevoley. RFEV.
Retrieved from: www.pequevoley.com
VVAA (1996). Voleibol. Madrid: Consejo Superior de
Deportes.
Winter, M. (2016). Volleyball Manual: An Interactive
Coaching Manual for Everyday Use. UK: Amazon
Services LLC
Webgrafie
Următoarele secțiuni ale acestui ghid sunt bazate de

asemenea pe informații cuprinse în resurse online deschise:
ISTORIA VOLEIULUI: 1, 2
JUCĂTORI (CU, VERSUS, +1): 3
TACTICI DE BAZĂ: 4
LIBEROUL ÎN VOLEI: 5-8
TACTICI AVANSATE: 4
VOLEI PE PLAJĂ: 9-12
Resurse online deschise

1. www.pequevoley.com/voleibol-historia.php
2. www.rfevb.com/historia-del-voleibol
166
3. www.pequevoley.com/pdf/unidad_didactica.pdf
17. BIBLIOGRAFIE
4. www.pequevoley.com/pdf/tactica.pdf
5. www.pequevoley.com/pdf/2_6_defensa.pdf
6. esvoley.com/el-libero-de-voleibol/
7. www.liveabout.com/libero-position-indoor-
volleyball-3429244
8. betteratvolleyball.com/master-guide-to-liberos-in-
volleyball-rules-rotation-and-tips/
9. www.rfevb.com/Files/Descargas/reglas_fivb1720-
pdfEs20170914024150.pdf
10. mestreacasa.gva.es
11. www.tutorialspoint.com/beach_volleyball/beach_
volleyball_quick_guide.htm
12. www.fivb.org/EN/Refereeing-Rules/Documents/
FIVB-BeachVolleyball_Rules_2017-2020-EN-v05.pdf
167
Yellow Shirts
ISBN: 978-973-0-32846-2

Voleiul de La A La Z - Compressed

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Voleiul de La A La Z - Compressed

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

■ Carmen MARTÍNEZ VILLANUEVA ■

■ Carmen Daniela QUERO CALERO ■ Benito ZURITA ORTIZ ■

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene.

Manualul a fost elaborat în cadrul proiectului „Volleyball is

Fotografii & Design

2. ISTORIA VOLEIULUI

2.2. Răspândirea voleiului în timpul celor două

2.3. Unificarea regulilor și crearea FIVB

În anul 1946, Federația Franceză de Volei a organizat o

Președinții FIVB au fost:

3. CE ESTE VOLEIUL?

Pe parcursul jocului există diferite lovituri:

Diferite lovituri din timpul jocului și funcția lor principală

3. CE ESTE VOLEIUL?

Ori de câte ori mingea traversează linia centrală a fileului și

După cum vom vedea mai târziu putem distinge:

Serviciul de jos Serviciul în forță

Iată câteva sfaturi pentru a nu pierde oportunitatea de a

3.3. Ce este sistemul de „rotație” în echipă?

Sistemul de rotație în echipă

Spațiul de joc și dimensiunile sale

Înălțimea specifică a fileului se schimbă în funcție de sex:

Fileul de volei și principalele dimensiuni

Culorile mingii vor depinde de evenimentul care va fi jucat,

5. JUCĂTORI (CU, VERSUS, +1)

5.3. Funcția „+1 Jucător”

6. TEHNICI DE BAZĂ I

6.1. Activități de familiarizare

6. TEHNICI DE BAZĂ I

6.2. Pasul de sus

Pasul de sus este unul dintre cele mai carateristice gesturi

Această lovitură este cel mai des folosită ca „a doua

Cele mai frecvente erori:

6. TEHNICI DE BAZĂ I

6.3. Pasul de jos

Lovitura de antebraț sau pasul de jos se face în principal în

Cele mai frecvente erori:

6. TEHNICI DE BAZĂ I

Printre cele mai importante aspecte pentru o execuție

Pașii serviciului de jos

Pașii serviciului de sus

Exercițiul 1 (serviciul de jos)

Exercițiul 5 (serviciul de sus)

Eroare de serviciu (execuție slabă, nu se respectă rotația echipei)

Pătrunderea în terenul opus Contactul cu fileul (între antene),

Reținerea sau acompanierea Eoare de poziție sau

8. TEHNICI DE BAZĂ II

Ridicarea folosind pasul de sus

8.3. Lovitura de atac

8. TEHNICI DE BAZĂ II

8. TEHNICI DE BAZĂ II

8. TEHNICI DE BAZĂ II

8. TEHNICI DE BAZĂ II

8. TEHNICI DE BAZĂ II

8.5. Rostogolirile peste umăr și pe spate

Cele mai frecvente erori:

9. TACTICI DE BAZĂ

Poziții diferite în sistemul de joc 4-2

Apărarea joacă un rol esențial în tacticile de volei. Apărarea

9. TACTICI DE BAZĂ

Poziții inițiale în sistemele defensive

Această poziție inițială se schimbă în funcție de nevoile

10. VOLEI DISTRACTIV