MEDICINĂ LEGALĂ
VETERINARĂ
EDITURA CERES
Bucureşti, 2013
EMILIA CIOBOTARU
340.6:619
3
EMILIA CIOBOTARU
Chinese proverb
4
Medicină legală veterinară
CUPRINS
PREFAȚĂ ................................................................................................... 9
1. INTRODUCERE ......................................................................................... 11
2. EXAMINAREA MEDICO-LEGALĂ ........................................................ 13
Bibliografie .................................................................................................. 17
3. EXPERTIZA ŞI CONTRAEXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ ................. 18
3.1. Generalităţi .......................................................................................... 18
3.2. Examinarea probelor ............................................................................ 19
3.3. Validarea probelor în justiţie ............................................................... 23
3.4. Documente întocmite la finalul expertizei medico-legale ................... 25
3.5. Contraexpertiza medico-legală ............................................................ 26
Bibliografie .................................................................................................. 26
4. NOŢIUNI DE TANATOLOGIE ŞI IMPORTANŢA LOR ÎN
PRACTICA MEDICO- LEGALĂ .............................................................. 27
4.1. Tanatologia – obiective de studiu ........................................................ 27
4.2. Aspecte specifice legate de moarte în medicina legală veterinară ...... 28
4.3. Tanatogeneza – mecanisme de producere a morţii .............................. 31
4.4. Modificările postmortem ..................................................................... 36
4.5. Eutanasia .............................................................................................. 57
Bibliografie .................................................................................................. 65
5. REACŢIA VITALĂ .................................................................................... 69
5.1. Reacţiile vitale locale ........................................................................... 70
5.2. Reacţiile vitale generale ....................................................................... 75
Bibliografie .................................................................................................. 78
6. NOŢIUNI GENERALE DE TRAUMATOLOGIE .................................... 80
7. TRAUMATISME PRODUSE DE CORPURI CONTONDENTE ............. 82
7.1. Generalităţi .......................................................................................... 82
7.2. Exprimarea macroscopică a contuziilor ............................................... 84
7.3. Contuziile regiunii abdominale ............................................................ 87
7.4. Contuziile regiunii toracice .................................................................. 91
7.5. Contuziile coloanei vertebrale ............................................................. 95
7.6. Contuziile capului ................................................................................ 97
7.7. Aspecte particulare ale traumatismelor prin contuzie .......................... 105
Bibliografie .................................................................................................. 109
8. TRAUMATISME PRODUSE DE CORPURI VULNERANTE ................ 113
8.1. Excoriaţia ............................................................................................. 113
5
EMILIA CIOBOTARU
6
Medicină legală veterinară
7
EMILIA CIOBOTARU
8
Medicină legală veterinară
PREFAŢĂ
9
EMILIA CIOBOTARU
10
Medicină legală veterinară
1. INTRODUCERE
11
EMILIA CIOBOTARU
domestice şi sălbatice care pot face subiectul unei investigaţii. Astfel, sunt solicitate
frecvent precizări legate de identificarea unei specii, comportamentul pe care îl are
aceasta în procurarea hranei şi tipul de hrană consumat, aspecte legate de anatomia şi
bolile care evoluează mai frecvent într-un anumit areal. Alături de aceştia, în funcţie de
specificul investigaţiilor şi întrebărilor la care se cere un răspuns, pot fi implicaţi
specialişti în biologie, toxicologie, entomologie, balistică, examinare amprente,
documente etc.
Cu toate că cercetările curente întreprinse în acest domeniu elucidează multe
dintre aspectele neclare sau cele mai puţin cunoscute, rămân multe întrebări la care
patologul veterinar nu poate oferi răspunsuri tranşante. Din acest motiv rezultă faptul
că informaţiile pe care le furnizează uneori acesta, sunt neconcludente sau lasă loc
interpretărilor diverse. Cu toate că situaţia aceasta nu diminuează cu nimic adevărul
ştiinţific, ea poate să reprezinte o problemă deosebită pentru cei implicaţi în solu-
ţionarea speţelor, gândind că raţionamentul pe care îl formulează aceştia şi implicit
deciziile care urmează a fi luate se bazează pe expertiza veterinară.
În ciuda unor astfel de neajunsuri, un patolog veterinar trebuie să probeze
aceleaşi calităţi: simţ de observaţie deosebit şi exersat, capacitatea de a recunoaşte,
descrie şi diagnostica leziunile, precizarea cu acurateţe a cauzelor care au dus la
apariţia lor, precum şi vechimea acestora şi, în final, redactarea unor documente şi
formularea unor concluzii care să ajute instanţa de judecată să ia decizia corectă.
***
12
Medicină legală veterinară
2. EXAMINAREA MEDICO-LEGALĂ
13
EMILIA CIOBOTARU
documentelor în format electronic sau scris. La prima vedere, o astfel de sarcină pare
complicată, însă punerea ei în practică şi urmarea ei îndeaproape se va dovedi benefică.
Trebuie reţinut că indiferent de cât de amănunţit este creat un protocol, el nu va putea
să acopere toate situaţiile cu care se poate confrunta la un moment dat un medic
veterinar. Prin urmare, fiecare specialist va ţine cont în momentul în care îşi creează
astfel de protocoale de următoarele bune practici:
- primiţi întotdeauna cadavrele în baza unor documente oficiale (adresă către
instituţia din care faceţi parte, notă de însoţire, proces-verbal predare-
primire); asiguraţi-vă că specimenele sunt primite în ambalaje sigilate, sunt
corect identificate conform datelor înscrise în documentele de primire şi că
aţi semnat şi notat pe eticheta de identificare data şi ora primirii;
- înregistraţi specimenele primite în registrul de cazuri al laboratorului (for-
mat scris sau electronic), după care etichetaţi specimenul primit cu un nu-
măr unic; notaţi datele referitoare la instituţia care solicită investigaţia,
precum şi datele persoanelor de contact (nume, număr de telefon, adresa
poştală, adresa de e-mail); notaţi detaliile legate de modul de prezentare a
cadavrului (congelat, în rigiditate, în rezoluţie, în putrefacţie); notaţi ce s-a
întâmplat cu cadavrul imediat după recepţie (necropsie, depozitare,
decongelare);
- toate documentele care însoţesc specimenul vor fi îndosariate corespun-
zător;
- asiguraţi-vă că laboratorul în care lucraţi dispune de spaţii de depozitare
corespunzătoare pentru fiecare tip de specimen; de exemplu, cadavrele
animalelor de talie mică vor fi depozitate separat de cele de talie mare
pentru a evita producerea fracturilor postmortem;
- folosiţi recipiente impermeabile care să împiedice scurgerea şi conta-
minarea specimenelor între ele;
- întocmiţi registre de evidenţă pentru fiecare spaţiu de depozitare în care
specimenele să fie identificate distinct;
- creaţi o procedură clară de identificare, datare şi/sau scanare a radiografiilor
şi a fotografiilor [1, 2].
Necropsia reprezintă etapa următoare în realizarea unei examinări medico-
legale. Examinatorul trebuie să conştientizeze multitudinea detaliilor pe care trebuie să
le aibă în vedere în momentul examinării. Drept urmare, este aproape imposibil ca pe
parcursul unei astfel de necropsii să nu fie pierdută din vedere examinarea unui organ
sau recoltarea unui anumit tip de probe. Pentru evitarea unui astfel de inconvenient se
recomandă întocmirea şi folosirea unor liste de verificare a examinării, aprecierii
obiective a masei sau volumului (cântărire, măsurare volum lichide etc.) şi recoltării.
De asemenea, se recomandă o atenţie sporită în situaţia în care examinarea
vizează cadavrele unor animale exotice sau a celor din import, a căror situaţie clinică
antemortem este sumară sau inexistentă. Măsurile suplimentare de protecţia muncii
cum ar fi folosirea unor spaţii de necropsie izolate şi a unui echipament de protecţie
adecvat sunt recomandate în astfel de situaţii nu numai pentru protecţia personalului
care lucrează în astfel de spaţii, ci şi a mediului înconjurător şi a sănătăţii publice.
14
Medicină legală veterinară
15
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 2.1 – Larvele sau nimfele dipterelor se Fig. 2.2 – La examenul exteriorului se vor remarca
recoltează ca probe pentru examenul entomologic / oricare alte metode de identificare (tatuaj auricular) /
The larvae or pupae of Diptera are sampled for External examination will remark any other
entomologic investigations methods of identification (tattoo on the pina)
16
Medicină legală veterinară
s-a produs evenimentul poate duce la pierderea unor detalii în cursul examinării
postmortem. Indiferent de situaţia în care ne aflăm, examinatorul trebuie să păstreze o
poziţie echidistantă, care să-i permită efectuarea unei investigaţii minuţioase şi
formularea unor concluzii ce vor sprijini şi ghida o instanţă de judecată.
Redactarea documentelor reprezintă etapa finală în examinarea medico-
legală, subiect care va fi detaliat în capitolul 3.
Bibliografie
1. Cooper, J.E. and Cooper, M.E., Introduction in Veterinary and Comparative Forensic Medicine 2007,
Oxford, UK: Blackwell Publishing.
2. Munro, R. and Munro, H., Animal Abuse and Anlawful Kiling - Forensic Veterinary Pathology 2008,
Edinburgh: Saunders Elsevier.
17
EMILIA CIOBOTARU
3. EXPERTIZA ŞI CONTRAEXPERTIZA
MEDICO-LEGALĂ
3.1. GENERALITĂŢI
18
Medicină legală veterinară
19
EMILIA CIOBOTARU
20
Medicină legală veterinară
21
EMILIA CIOBOTARU
22
Medicină legală veterinară
23
EMILIA CIOBOTARU
24
Medicină legală veterinară
25
EMILIA CIOBOTARU
Bibliografie
1. Enache, T., Ghidul practic de medicină legală veterinară 2005, Bucureşti: Editura Coral Sanivet.
2. Lungu, A., Curs de medicină legală veterinară 2004, Bucureşti: Editura Printech.
26
Medicină legală veterinară
27
EMILIA CIOBOTARU
28
Medicină legală veterinară
29
EMILIA CIOBOTARU
30
Medicină legală veterinară
nu ar putea fi suspectate drept cauze ale morţii. Ele îşi exercită efectul nociv asupra
unor zone reflexogene, producând inhibiţia acestora, în cazul unor indivizi ce mani-
festă labilitate neurovegetativă, asociată cu hipoxia miocardului. Trebuie precizat că
situaţiile de moarte reflexă creează la necropsie stări dintre cele mai confuze şi frus-
trante, deoarece leziunile sunt şterse sau lipsesc, moartea producându-se prin inhibiţia
profundă a uneia sau mai multor zone reflexogene. Ţinând cont de necropsia albă,
examinatorul trebuie să-şi orienteze investigaţia spre explicarea din punct de vedere
patogenetic a producerii morţii. Cele mai importante cauze care pot duce la moarte
reflexă sunt: excitarea exacerbată a vagului care are drept urmare declanşarea tulbu-
rărilor de ritm cardiac (fibrilaţii). Excitarea excesivă a vagului poate fi produsă prin:
lovituri în abdomen şi oprirea cordului în diastolă, lovire sau compresiune produsă prin
dezvoltarea unor tumori, hematoame sau abcese ale regiunii sino-carotidiene,
manopere de investigaţie brutale asupra laringelui (laringoscopie, sondaj), reflexul de
vomă exacerbat, ruptura gastrică cu inhibiţia plexului solar. Tulburările de ritm cardiac
care apar ca urmare firească a excitării vagului sunt reprezentate de scăderea debitului
coronarian, hipoxie miocardică urmată de creşterea excitabilităţii miocardului, fibrilaţie
ventriculară, ischemie miocardică progresivă şi persistentă, urmată de moarte. Alte
situaţii care pot determina moartea reflexă sunt: puncţia pleurală care poate determina
inhibiţie respiratorie, hiperpotasemia şi hipercalcemia ambele putând produce oprirea
cordului, şocurile psihice, mai ales cele induse prin contenţie (frecvente la animalele
sălbatice), durerea exacerbată.
Moartea rapidă se instalează la scurt timp de la intervenţia factorului cauzal;
în aceste situaţii agonia poate lipsi sau este deosebit de scurtă.
Moartea lentă (tardivă) apare după o perioadă mai lungă de timp (ore, zile) de
la intervenţia agentului cauzal şi exprimarea semnelor clinice.
S-a constatat că în cazul stărilor terminale, fiecare organ vital determină prin
perturbarea funcţiilor sale o serie de aspecte funcţionale şi morfologice particulare care
se repetă cu fidelitate, indiferent de subiectul examinat. Aceste aspecte au fost grupate
în sindroame tanatogeneratoare predominante. Marea majoritate a specialiştilor admit
că moartea se produce ca urmare a prăbuşirii funcţiilor nervoase, cardiovasculare şi
respiratorii. În general, pentru producerea morţii este necesară afectarea numai unui
singur organ vital. În practică se cunosc puţine situaţii în care sunt suprimate conco-
mitent toate funcţiile vitale. În acest sens, putem menţiona ca exemplu traumatismele
bulbare care duc inerent la oprirea activităţii cardiace şi respiratorii. Sindroamele tana-
togeneratoare care apar prin abolirea funcţiei organelor sus amintite sunt deosebit de
complexe. Chiar dacă la prima vedere aspectele clinice şi lezionale sunt oarecum
limitate, afectarea unor organe cheie va avea răsunet asupra funcţionării şi implicit
lezionării altor organe cu care se află în relaţie directă sau indirectă. Elementul comun
pentru cele trei situaţii amintite este instalarea hipoxiei şi ulterior a anoxiei. Ca urmare,
procesele oxidative sunt reduse drastic până la încetarea lor, afectând toate nivelele de
organizare ale organismului.
31
EMILIA CIOBOTARU
32
Medicină legală veterinară
33
EMILIA CIOBOTARU
a acestora în sânge. Organele în care se produc cel mai des astfel de procese sunt
reprezentate de ficat şi rinichi. La rândul lor, aceste viscere pot prezenta o paletă largă
de leziuni primare, unele dintre ele cu gravitate mare. Alteori, ficatul şi rinichiul sunt
afectate în mod indirect prin acumularea unor produşi rezultaţi din traumatismele
severe ale altor viscere. În acest sens se poate menţiona nefropatia mioglobinurică, care
apare pe fondul unor leziuni traumatice musculare extinse.
Odată cu deversarea produşilor de catabolism în circulaţie, apar aspectele
clinice ale intoxicaţiei cerebrale. Această encefalopatie se va exprima clinic prin insta-
larea comei metabolice.
Stările patologice care pot induce coma metabolică sunt următoarele:
- bolile pancreatice, de tipul tumorilor cu celule β (insulinom) care induc
hipoglicemie, diabetul zaharat de tip I care determină hiperglicemie,
acidoză metabolică şi cetonemie, pancreatitele şi alte tumori maligne
ale pancreasului exocrin;
- hipotiroidismul: prin încetinirea ratei respiratorii şi a metabolismului
duce la creşterea concentraţiei de dioxid de carbon generând acidoză
pulmonară;
- boli renale, care determină acidoză metabolică, uremie şi hipocalcemie
(leziuni care induc clinic insuficienţa renală acută şi insuficienţă renală
cronică);
- boli endocrine care determină hipoadrenocorticism, cu producere
ulterioară de hiperpotasemie;
- intoxicaţia cu monoxid de carbon – prin formare de carbhemoglobină;
- intoxicaţia cu clorură de sodiu – prin creşterea sistemică a concentraţiei
sodiului şi hiperosmoză etc.
- starea septică [68].
Având în vedere aspectele menţionate anterior, cele mai bine cunoscute tipuri
de comă metabolică sunt: coma diabetică sau hiperglicemică, coma hipoglicemică,
coma hepatică şi coma renală.
Coma diabetică sau hiperglicemică are la bază lipsa insulinei cu creştere a
glicemiei şi a concentraţiei produşilor care rezultă din catabolismul glucozei şi cel al
trigliceridelor, producând cetonemie şi acidoză.
Coma hipoglicemică creează un deficit drastic de glucoză, cu efect grav asupra en-
cefalului: hiperexcitabilitate, convulsii, contracturi musculare, abolirea reflexelor şi comă.
Cele două situaţii descrise (coma hiperglicemică şi coma hipoglicemică) pot
face subiectul unor investigaţii în medicina legală, mai ales situaţia creată de coma
hipoglicemică, în care moartea intervine subit sau rapid, iar tabloul lezional este şters
sau absent. La examenul exterior al cadavrului se va remarca prezenţa dispozitivelor
folosite pentru administrare intravenoasă. În cazul în care subiecţii vin la necropsie cu
branulă, se va avea în vedere verificarea foilor de observaţie şi tratament, atenţia fiind
focalizată pe medicaţia administrată anterior momentului morţii. Dintre medicamentele
folosite uzual în terapia de resuscitare, se va verifica dacă în formula administrată este
prezentă şi glucoza 5%, dozele şi combinaţia medicamentoasă în care a fost adminis-
trată. Este cunoscut că glucoza 5% trece rapid din spaţiul intravascular în cel inter-
34
Medicină legală veterinară
stiţial, generând astfel condiţii pentru instalarea edemului (cerebral, pulmonar) [19].
Accidentele de acest gen trebuie evaluate cu multă atenţie, parametrii luaţi în calcul
fiind cauza pentru care s-a instituit terapia, vârsta, masa corporală, dacă s-au instalat
fenomene de decompensare a funcţiei renale, asocierea cu diferite medicamente.
Coma hepatică (encefalopatia hepatică) apare ca urmare a insuficienţei he-
patice decompensate. Instalarea acestui sindrom se datorează creşterii concentraţiei
amoniacului (rezultat din necroza hepatocitelor), care va activa neurotransmiterea
mediată de acidul gamma-aminobutiric (facilitează încetinirea transmiterii influxurilor
nervoase) [32]. Orice leziune hepatică se va solda cu scăderea tensiunii în artera hepa-
tică, diminuarea drenării prin vena portă, ducând în cele din urmă cu o stază hepatică
gravă. Consecutiv acestei staze, se va instala o hipoxie progresivă, care va genera di-
minuarea peste limitele compensării a funcţiei de detoxificare specifică ficatului. Su-
portul energetic existent în hepatocite (glicogen) va fi epuizat, degradarea anaerobă
favorizând acumularea produşilor intermediari toxici, a mediatorilor chimici şi a sub-
stanţelor care rezultă în urma citolizei hepatocitelor degenerate. Coma hepatică intervine
ori de câte ori se produc în ficat distrucţii tisulare masive şi rapide (necroza hepatică
acută, hepatite acute severe) [51], în producerea shunturilor postcave în ciroza hepatică sau
atunci când intervin factori externi cu agresivitate mare care diminuează sau blochează
funcţia de detoxifiere specifică acestuia. Produşii toxici ajunşi în circulaţie ca şi
diminuarea drastică a sintezei factorilor de coagulare, vor determina tulburări ale
permeabilităţii vasculare şi ale coagulării sângelui (sindrom hemoragipar). Epuizarea
rezervelor de glicogen va duce la instalarea hipoglicemiei, iar alcaloza ce rezultă în urma
distrugerii masive de hepatocite va determina instalarea encefalopatiei hepatice [7].
Coma renală (encefalopatia renală) se poate instala ca urmare a insuficienţei
renale acute şi cronice, cu menţiunea că prima poate constitui subiectul unei expertize
medico-legale. Contextul patogenetic este variat. Cele mai importante mecanisme care
stau la baza instalării insuficienţei renale acute sunt: ischemia, nefrotoxicitatea, ob-
strucţia căilor urinare şi cauzele imunitare. Ischemia renală favorizează instalarea
hipoxiei sau anoxiei, filtrarea glomerulară şi reabsorbţia tubulară fiind reduse
substanţial.
Indiferent de mecanismul care intervine primar, se pare că în toate cele patru
mecanisme prezentate au loc perturbări decompensate ale schimburilor tisulare pro-
vocate de hipoxia locală. Lipsa unui flux sanguin constant va determina necroza ma-
sivă a nefrocitelor, cu descuamarea acestora şi formare de cilindri celulari; ca urmare a
acestui fenomen are loc stagnarea urinei. Obstrucţia progresivă şi extinsă a tubilor
renali şi stagnarea urinei vor determina o presiune intrarenală înaltă, cu mult peste
limitele compensării, care va inhiba în mod reflex funcţia de filtrare glomerulară. Ca
urmare a acestor mecanisme se instalează uremie şi hiperpotasemie.
Nefritele cronice interstiţiale, responsabile adesea de instalarea clinică a insu-
ficienţei renale cronice se pot asocia cu producerea encefalopatiei uremice [60]. Cu toate
că nu poate fi considerat unicul criteriu de evaluare, tumefierea astrocitelor apare la un
număr mare din indivizii evaluaţi [22].
La fel ca şi în cazul encefalului, reperfuzarea rinichiului va duce de multe ori
la agravarea leziunilor care s-au instalat iniţial, în ciuda abordării unei terapii corecte.
35
EMILIA CIOBOTARU
36
Medicină legală veterinară
37
EMILIA CIOBOTARU
38
Medicină legală veterinară
parţială şi durează puţin. Indivizii înecaţi în ape reci manifestă o rigiditate instalată
rapid. Utilizarea antemortem a cloralhidratului încetineşte instalarea rigidităţii cada-
verice. La nivelul membrelor paralizate, aceasta este absentă. Intoxicaţia cu monoxid
de carbon determină o rigiditate cadaverică de lungă durată, cu întârzierea instalării
rezoluţiei.
Starea de oboseală pronunţată în cazul animalelor supuse unui efort muscular
susţinut antemortem (epuizate, fugărite ante-mortem cum sunt caii de curse, câinii de
vânătoare, vânatul, la care suprimarea vieţii se face în plin efort), animalele în stare
septicemică (antrax, pasteureloză), cele care au suferit de boli dismetabolice, cele care
au prezentat stări morbide exprimate clinic prin spasme musculare (tetanos, intoxicaţia
cu stricnină, electrocutări), precum şi în cazul intoxicaţiilor cu plante toxice, în de-
capitări, traumatisme deosebit de grave ale craniului cu zdrobirea substanţei nervoase,
instalarea rigidităţii se face rapid, fără nici o pauză de relaxare între ultima contracţie
musculară din timpul vieţii şi instalarea rigidităţii. Aceasta este denumită rigiditate
cataleptică sau spasm cadaveric, fiind de scurtă durată, uneori slab evidenţiată şi
incompletă. Explicaţia constă în faptul că în momentul morţii există un nivel crescut de
acid lactic deja format în musculatură, rezervele de glicogen şi glucoză fiind deja
epuizate. La om, spasmul cadaveric se manifestă parţial, cu localizare la nivelul bra-
ţelor şi mâinilor. De cele mai multe ori victima ţine strâns o armă, obiecte din mediu
etc. [16] La animalele vânate rigiditatea este adoptată imediat în poziţia în care animalul
a fost surprins de moarte, fiind denumită poziţie cataleptică. La câine rigiditatea
cataleptică se exprimă frecvent parţial, prin contracţie rapidă a extensorilor membrelor
posterioare şi a muşchilor cozii, care dau acesteia un aspect înţepenit (fig. 4.2).
Fenomenul este asociat adesea cu traume ale capului.
Fig. 4.1 – Invaginaţie postmortem (săgeată), porc. Fig. 4.2 – Rigiditate cataleptică parţială la câine,
Se observă lipsa tulburărilor circulatorii (stază, in- contracţia extensorilor membrelor posterioare şi
farct) care atestă producerea postmortem / Post- aspectul înţepenit al cozii / Cadaveric spasm in dog,
mortem intussusception (arrow), pig. Notice the contraction of hindlimb extersors and stiff tail
absence of circulatory disturbances (congestion,
infarction) which proves postmortem onset
40
Medicină legală veterinară
41
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 4.3 – Porc, zone de hipostază în alternanţă cu zone decolorate produse de compresie (săgeată) /
Pig, „livor mortis” associated with blanched areas due to compression (arrow)
42
Medicină legală veterinară
acest interval de timp se observă decolorarea teritoriilor afectate în urma aplicării unei
compresiuni. Cu toate că relevanţa hipostazei cu privire la timpul scurs de la instalarea
morţii este discutabilă, aceasta reprezintă cel precoce semn al morţii reale şi este cel
mai valoros indicator ce atestă modificarea sau păstrarea poziţiei cadavrului.
Examinarea postmortem va avea în vedere posibilitatea confundării lividităţilor
cu zonele de contuzie marcate de producerea hemoragiilor. Trebuie reţinut faptul că
aplicarea compresiei pe o zonă de contuzie nu va genera decolorarea teritoriului com-
presat. După aplicarea unei incizii în zona de contuzie, se observă difuzarea sângelui
dincolo de spaţiile vasculare, aspect neîntâlnit în cazul lividităţilor.
Prezenţa sau absenţa lividităţilor, precum şi nuanţele diferite de cele obişnuite
oferă date valoroase despre cauza morţii. Petele cafenii apar în intoxicaţia cu substanţe
hemolitice, toxice care generează acumulări de sulfmethemoglobină, NO2, H2, în into-
xicaţia cu arsen. Petele roşu-carmin indică intoxicaţia cu CO, intoxicaţia cu săruri ale
HCN, moartea prin frig. Petele de culoare roşu-aprins apar datorită saturării sângelui cu
O2 neconsumat de ţesuturi sau în intoxicaţiile cu CO2. Pete de culoare roşu-închis se
constată în asfixii. Lividităţile lipsesc sau sunt slab exprimate în anemii, precum şi în
cazul animalelor moarte prin şoc hemoragic. Acestea sunt mai pronunţate în asfixie,
când sângele este necoagulat.
Coagularea postmortem a sângelui se produce în 30-60 minute post-mortem,
excepţie făcând cazurile de moarte prin sufocare, septicemie, piemie, stări hidremice,
hipocalcemie, cahexie, intoxicaţii cu CO, CO2. Fenomenul este evident în cavităţile
cordului, mai ales în cel drept şi în venele mari şi are ca rezultat formarea coagulilor
cruorici. Coagularea postmortem este mai lentă la cabaline şi canide. Coagulii cruorici
trebuie diferenţiaţi de trombii produşi în timpul vieţii. Ultimii aderă la pereţii vasculari,
sunt rugoşi şi sfărâmicioşi.
Coaguli cruorici reprezintă ,,mulaje ale lumenelor vaselor şi ale cavităţilor car-
diace”, au culoare negricioasă omogenă sau alternând cu zone gălbui translucide, nu
aderă la pereţii vaselor sau ai cordului, au suprafaţa lucioasă, sunt elastici şi umezi.
În cavităţile cordului, mai ales a celui drept, aceştia se pot strecura printre
pilieri, dând impresia unor pseudoaderenţe, motiv pentru care trebuie diferenţiate de
endocardite. În cazurile de anemie gravă, aspectul coagulilor cruorici este caracteristic,
fiind aproape exclusiv de culoare gălbui (fig. 4.4).
Coagulii cruorici intră la rândul lor într-un proces de autoliză la aproximativ
12-15 ore minimum şi 18-24 ore maximum de la moarte. Fenomenul se numeşte
hemoliză şi are ca rezultat eliberarea hemoglobinei şi difuzarea ei prin pereţii vasculari
în structurile învecinate acestora – imbibiţia cadaverică. Ca urmare, intima vaselor şi
endocardul prezintă o culoare cărămizie-brună, această nuanţă fiind ulterior omogenă
în tot cadavrul. La animalele cu pielea depigmentată, trecerea hemoglobinei în spaţiul
extravascular va genera o evidenţiere puternică a vaselor de sânge subcutanate,
producând aşa-numita „circulaţie postumă” sau marmorare (fig. 4.5)[55].
Traversând pereţii vasculari şi cei cardiaci, sângele hemolizat se acumulează în
cantităţi relativ mici în spaţiile cavităţilor pericardice, toracică şi peritoneală, creând
în felul acesta posibilitatea unui fals diagnostic de pericardită, pleurită sau peritonită
sero-hemoragică.
43
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 4.5 – Porc, „circulaţie postumă”, efect al he- Fig. 4.6 – Iepure de câmp, imbibiţie sulfmet-
molizei şi trecerii hemoglobinei în spaţiul extra- hemoglobinică în regiunea abdominală / Rabbit,
vascular / Pig, marbling, the effect of hemolysis and greenish discoloration of abdominal wall due to
hemoglobin leakage into the extravascular space hemoglobin and hydrogen sulfide combination
44
Medicină legală veterinară
exterior al cadavrelor cu piele slab pigmentată sau după jupuire (fig. 4.6). Organele
parenchimatoase învecinate cu masa gastrointestinală (ficat, splină, limfocentrii abdo-
minali) prezintă pe feţele viscerale culoare omogenă, negricioasă, nuanţa menţinându-
se numai superficial. Lipsa maniamentelor din loja renală determină colorarea verzuie-
negricioasă a feţelor ventrale ale rinichilor (fig. 4.7). Ţesutul adipos mezenteric devine
verzui. În mod particular, imbibiţia sulfmethemoglobinică îşi face apariţia în apro-
ximativ 24 ore de la instalarea morţii. Carnivorele domestice malnutrite, cahectice şi
deshidratate exprimă vag aspectele descrise.
Imbibiţia biliară apare la câteva ore de la moarte, ca urmare a difuziunii
pigmenţilor biliari în ţesuturile din jurul vezicii biliare, pe care le colorează în galben-
maroniu, galben-verzui şi cărora le accelerează degradarea (fig. 4.8).
Fig. 4.7 – Rinichi porc, imbibiţie sulfmethemoglo- Fig. 4.8 – Porc, imbibiţie biliară / Pig, yellowish
binică / Kidney, pig, greenish black discolorration discoloration due to biliary pigmentation
of kidney due to hemoglobin and hydrogen sulfide
combination
45
EMILIA CIOBOTARU
46
Medicină legală veterinară
47
EMILIA CIOBOTARU
48
Medicină legală veterinară
Fig. 4.9 – Cal, ruptură gastrică antemortem, aspect bifazic, cu ruptura sero-musculară
(mai lungă) şi ruptură a mucoasei (mai scurtă) / Horse, antemortem gastric rupture, biphasic
process with longer seromuscular tear and shorter mucosal tear
49
EMILIA CIOBOTARU
50
Medicină legală veterinară
Entomologia medico-legală
Entomologia medico-legală este ştiinţa care are ca obiect de studiu dezvoltarea
unor specii de insecte pe cadavre umane sau animale şi succesiunea în timp a stadiilor
de dezvoltare în scopul determinării timpului scurs de la instalarea morţii. Începuturile
acestei specializări sunt semnalate în China, secolul 13, când descoperirea unui cri-
minal a fost realizată prin faptul că muştele s-au aşezat pe arma crimei, acestea fiind
atrase de urmele de sânge existente pe aceasta. Conceptul ştiinţific al acestei spe-
cializări, acela de dezvoltare stadială, previzibilă a insectelor pe cadavre a fost formulat
şi descris pentru prima dată de Jean Pierre Megnin (medic veterinar, absolvent al Ecole
d’Alfort). Lucrările sale de referinţă „Faune de la tombeaux” în 1887 şi „Faune de la
cadavres” în 1894 descriu cu acurateţe dezvoltarea faunei cadavrelor expuse în aer şi
pe cea a cadavrelor înhumate pentru mai multe specii de insecte [5].
Principalele genuri care sunt întâlnite mai frecvent ca faună a cadavrelor
aproape în toate regiunile globului sunt Diptera şi Coleoptera. Femelele depun ouăle în
grămezi, pe diferite regiuni ale corpului, în principal în zonele cutaneo-mucoase ale
orificiilor naturale sau în plăgi (fig. 4.10).
51
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 4.10 – Câine, ouă şi larve de diptere existente în jurul cavităţii bucale şi submandibilar
la un cadavru în putrefacţie avansată / Dog, eggs and larvae of Diptera around mouth and
submandibularly in a cadaver in advanced putrefaction
52
Medicină legală veterinară
Fig. 4.11 - Iac, deshidratarea corneană, la Fig. 4.12 – Câine, deshidratare corneană asociată cu
aproximativ 20 ore (confirmată prin examinarea autoliza epiteliului cornean (depozit muco-celular) /
probelor entomologice) / Yak, dehydration of Dog, dehydration of cornea associated with corneal
cornea at 20 hours post mortem (confirmed by autolysis (muco-cellular deposition)
investigation of entomological samples)
Autoliza se instalează la 12-24 ore vara şi 24-26 ore iarna, fiind completă la
48-50 ore postmortem. Drept consecinţă, pe scleră apar pete mici, cu contur neregulat,
roşietice, apoi maronii şi în final verzui. Acestea se extind continuu, confluează,
ocupând toată suprafaţa globului ocular (fig. 4.13).
Retractarea treptată a globului ocular prin deshidratare începe la 18-24 h post
mortem, acestea ocupând jumătate din cavitatea orbitară la 48-50 ore postmortem.
Totodată aspectul convex al suprafeţei corneene se pierde treptat, prezentând
central o zonă declivă, conferind un aspect concav. Fenomenul este aproape complet la
50-60 ore (fig. 4.14).
53
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 4.13 – Cal, pete roşietice pe scleră ca efect Fig. 4.14 – Capră, retractarea globului ocular, cu
al autolizei / Horse, red spots on sclera as ocuparea a mai puţin de jumătate din spaţiul orbital /
consequence of autolysis Goat, retraction of eyeball, more than a half of orbital
space is empty
Topirea sau colicvaţia tuturor straturilor globilor oculari apare după 72-80 ore
postmortem.
Literatura de specialitate prezintă o serie de aspecte particulare privitoare la
modificările postmortem ale globilor oculari la cervide. Parametrii care se iau în dis-
cuţie se referă la diametrul vertical al pupilei, luminiscenţa retinei (pata galbenă) şi
aspectele morfologice ale fluidelor intraoculare.
În primele 30 minute de la momentul morţii se observă transparenţa corneei, a
cristalinului şi a fluidelor intraoculare, retina (pata galbenă) prezintă culoare verzui-
gălbui luminoasă. Dimensiunea pupilei este dependentă de răspunsul la lumină (mioză
în cazul aplicării fasciculului luminos), ştiut fiind faptul că la scurt timp de la moarte
pupila este complet dilatată.
În intervalul 30 minute - 6 ore postmortem se constată pierdere uşoară a culorii
şi luminozităţii petei galbene, uşoară încreţire a corneei, cristalinul şi fluidele ochiului
îşi păstrează transparenţa.
La 6-10 ore postmortem putem observa apariţia opacităţii corneei, cristalinului
şi fluidelor ochiului, luminozitate petei galbene diminuează considerabil.
În intervalul 11-18 ore postmortem se constată creşterea opacităţii corneei,
cristalinului şi a fluidelor ochiului, dispariţia luminozităţii petei galbene.
La 30 ore de la moarte nu se constată apariţia unor aspecte diferite de
intervalul anterior. Irisul, de obicei de culoare brună, capătă nuanţe de albastru după 48
ore de la moarte.
Se precizează că îngheţul (congelarea) creşte şi grăbeşte opacifierea corneană
şi a celorlalte structuri transparente ale globului ocular. În tabelul 4.5 sunt prezente
valorile diametrului pupilar în corelaţie cu timpul scurs de la momentul morţii.
54
Medicină legală veterinară
Tabel 4.5 – Valorile diametrului pupilei în raport cu timpul scurs de la momentul morţii [65]
The value of pupil diameter correlated with time of death
Diametrul pupilei Ore postmortem
15-16 mm 2
14-15 mm 3
13-14 mm 4
12-13 mm 5
11-12 mm 6
10-11 mm 7
8-9 mm 9
7-8 mm 10
6-7 mm 11
55
EMILIA CIOBOTARU
4.5. EUTANASIA
Generalităţi
În cursul practicii medicale veterinare se impune luarea deciziei de a sfârşi viaţa
unui animal. Astfel de situaţii apar atunci când se constată leziuni traumatice foarte
grave, rezultat al unor accidente rutiere, dezastre naturale, incendii sau inundaţii, boli
infecţioase a căror transmitere pune în pericol viaţa altor animale şi a omului sau în
condiţiile cercetării ştiinţifice. Mai mult, atunci când sunt implicate animale de rentă,
eutanasia va curma suferinţa unui animal şi va împiedica transmiterea la om a unor
substanţe medicamentoase prin consumul de produse alimentare de origine animală.
Etimologia cuvântului eutanasie provine din grecescul „eu” care înseamnă bun
şi „thanatos” care înseamnă moarte. Prin urmare, eutanasia este reprezentată de tota-
litatea metodelor prin care se induce o moarte rapidă şi fără suferinţă. Procedura care
se alege, în strânsă concordanţă cu specia, costurile şi destinaţia ulterioară a animalelor
moarte, se va face cu deplin respect pentru animale, făcând moartea acestora cât mai
uşoară cu putinţă, mai ales atunci când se adresează animalelor suferinde. Atunci când
eutanasia se impune ca metodă de protejare a mediului, a sănătăţii animale sau a celei
publice, un rol deosebit în informarea şi educaţia corectă a publicului larg îl au
comunicatele de presă efectuate de persoanele în drept.
Tehnicile de eutanasie vor avea ca efecte pierderea rapidă a cunoştinţei, urmată
de oprirea cordului şi a respiraţiei şi în final dispariţia funcţiilor cerebrale. Este
recunoscut că aceste proceduri nu anulează întotdeauna pe deplin stresul şi durerea pe
care o simt animalele.
O metodă ideală de eutanasie va întruni următoarele criterii: abilitatea de a
produce pierdere rapidă a cunoştinţei şi instalarea în scurt timp a morţii, nu va produce
durere şi stres suplimentar, poate fi aplicată în condiţii de maximă securitate pentru
operator, este ireversibilă, este compatibilă cu cerinţele şi scopul pentru care se aplică,
efectul emoţional asupra operatorilor şi a celor care asistă este minim, este compatibilă
cu evaluarea, examinarea şi folosirea ulterioară a ţesuturilor şi organelor, este com-
patibilă cu specia, vârsta şi starea de sănătate sau boală. În aceeaşi măsură, evaluarea
unei metode va avea în vedere tipul de substanţe folosite şi posibilitatea ca acestea să
57
EMILIA CIOBOTARU
58
Medicină legală veterinară
se opună pe cât posibil efectelor negative asupra psihicului uman: rotaţia personalului,
formarea unor echipe de lucru, activităţi alternative eutanasiei animalelor (implicare în
programe de adopţie, instruirea altor categorii de personal sau studenţi etc.).[2, 48]
Mod de acţiune a agenţilor folosiţi în eutanasie
Metodele de eutanasie cunoscute produc moartea prin unul dintre mecanismele
următoare: hipoxie (directă sau indirectă), inhibiţia centrilor nervoşi vitali şi distrugere
fizică a zonelor cerebrale care conţin centrii vitali. Ţinând cont de aceste mecanisme,
eutanasia poate fi realizată prin următoarele categorii de metode fizice şi chimice.
Eutanasia prin metode fizice
Metodele fizice de eutanasie includ penetrarea cutiei craniene, împuşcarea,
dislocarea cervicală, decapitarea, electrocutarea, iradierea cu microunde, eutanasia prin
folosirea capcanelor, compresiunea toracică, exsangvinarea, macerarea. Atunci când
sunt efectuate de personal instruit şi experimentat, marea majoritate a acestor metode
produc moarte rapidă şi fără suferinţă. Exsangvinarea nu poate fi folosită ca metodă
unică, aceasta putând fi aplicată numai în asociere cu alte metode.
Penetrarea cutiei craniene se realizează cu ajutorul pistolului cu glonţ captiv
perforant, fiind recomandată pentru eutanasia cailor, vacilor şi porcilor adulţi. Tija cap-
tivă este acţionată cu praf de puşcă sau aer comprimat, dezvoltând suficientă energie
cinetică pentru penetrarea cutiei craniene la punctul de impact. Metoda necesită con-
tenţia prealabilă a animalului în vederea fixării armei pentru penetrarea trunchiului
cerebral sau a uneia dintre emisferele cerebrale. Metoda este folosită curent în abatoare
ca metodă de asomare, mai puţin în centre de cercetare sau ferme. Dezavantajele rezidă
din defecţiunile armei sau folosirea incorectă a acesteia.
Împuşcarea are ca obiectiv distrugerea encefalului, metoda fiind recomandată,
în funcţie de ţară şi legislaţia acesteia, mai ales pentru eutanasia animalelor mari
(cabaline, bovine) şi a celor sălbatice. Cu toate că metoda este eficientă, folosirea ei
implică îndeplinirea mai multor condiţii: personal instruit în utilizarea armelor de foc
în condiţii de deplină legalitate a deţinerii şi folosirii acestora, efectuarea eutanasiei în
spaţii deschise, condiţii de siguranţă pentru alte animale sau persoane. La animalele do-
mestice se impune contenţia acestora. Armele cu calibru .22 sunt satisfăcătoare în acest
sens; pentru tauri se recomandă folosirea unor arme mai puternice. Arma se ţine la
aproximativ 10-20 cm distanţa de craniu, fiind orientată perpendicular pe suprafaţă
pentru evitarea ricoşării glonţului. Punctul de ochire este reprezentat de intersecţia a
două linii imaginare care unesc unghiurile interne ale ochilor cu cornul opus sau uşor
deasupra urechii la animalele ecornate. Pentru cabaline, punctul de ochire este rezulta-
tul intersecţiei a două linii imaginare care unesc unghiul extern al ochilor şi baza pavi-
lionului auricular opus. Pentru porcii mari punctele de ochire sunt reprezentate de zona
frontală, deasupra ochilor sau zona temporală, în spatele unghiului extern al ochiului.
Eutanasia prin lovirea capului este o metodă care îşi dovedeşte eficienţa în
cazul animalelor tinere, cu oase craniene fragile şi subţiri, cum ar fi purceii în prima
săptămână de viaţă. Lovitura va fi unică, puternică şi precisă, ţintind regiunea parietală.
Datorită conformaţiei craniului şi mărimii indivizilor această metodă nu se va folosi la
viţei.
59
EMILIA CIOBOTARU
60
Medicină legală veterinară
61
EMILIA CIOBOTARU
formarea acidului carbonic care va irita nociceptorii mucoasei nazale, în timp ce con-
centraţia de 30% nu are aceste efecte. Cu toate acestea, se recomandă ca eutanasia
animalelor tinere să se realizeze prin folosirea unor concentraţii mai mari de CO2 (60-
70% fiind concentraţia optimă), ştiută fiind rezistenţa la hipoxie a acestei categorii de
vârstă. Dioxidul de carbon poate fi folosit ca agent de eutanasie în masă, atunci când
sunt constituite grupuri mici, aparţinând aceleiaşi specii (şoareci, şobolani, iepuri,
cobai, păsări). Metoda a fost folosită experimental la câine, prin administrarea unui
amestec de 40% dioxid de carbon şi 4% monoxid de carbon. Administrarea se face în
incinte etanşe prin conectarea acestora la butelii cu CO2. Eliberarea gazului în incintă
se va continua cel puţin 1 minut după instalarea aparentă a morţii. Dacă se constată că
animalul nu este mort, atunci se va aplica suplimentar o altă metodă de eutanasie.
Azotul şi argonul sunt gaze care folosesc în aceeaşi manieră tehnică descrisă
pentru dioxidul de carbon. Studiile au arătat că metoda se pretează pentru eutanasia
câinilor, iepurilor şi a nurcilor. Moartea intervine în aproximativ 5 minute. Metoda nu
este recomandată pentru eutanasia şobolanilor.
Monoxidul de carbon este un gaz care se combină cu hemoglobina, ducând la
formarea carboxihemoglobinei. Formarea sa blochează preluarea oxigenului, efectul
direct fiind hipoxia persistentă şi moarte într-un interval de 5-7 minute. Metoda a fost
folosită adesea pentru eutanasia animalelor de blană (nurcă, chinchila). În prezent, ea este
recomandată ca metodă de eutanasie individuală sau în masă pentru câini, pisici şi alte
animale mici. Riscurile aplicării metodei sunt date de modalitatea în care trebuie con-
cepute şi plasate incintele de eutanasie, astfel încât să se asigure protecţia operatorului.
Metodele chimice neinhalatorii folosesc substanţe sau amestecuri de substanţe
care induc rapid inhibarea centrilor cardio-respiratori din sistemul nervos central. Este
metoda cel mai des folosită în practică, deoarece nu determină stare de frică animalului
şi reduce la maximum starea de disconfort a operatorului. Administrarea intravenoasă a
acestor produse este cea care se foloseşte constant. Atunci când această administrare nu
poate fi efectuată, se recomandă administrarea intraperitoneală, menţionând că în această
situaţie se administrează compuşi care nu sunt iritanţi şi cei care nu conţin agenţi de
blocare neuromusculară. Administrarea intracardiacă este acceptată numai atunci când
animalul este sedat profund sau atunci când este în comă. Atunci când animalul este
dificil de contenţionat, când este speriat sau în cazul animalelor sălbatice se recomandă
sedarea prealabilă eutanasiei. Pentru situaţia în care administrarea substanţei pentru
eutanasie s-a efectuat intraperitoneal, animalul va fi plasat într-o cuşcă sau în oricare alt
spaţiu care asigură un mediu liniştit și limitează starea de excitaţie.
Derivaţii acidului barbituric produc inhibiţia sistemului nervos central în
ordine descendentă, începând cu cortexul cerebral exprimată prin pierderea cunoştinţei
şi instalarea anesteziei. Dacă dozele recomandate pentru anestezie sunt depăşite, sunt
inhibaţi centrii respiratori ducând la instalarea apneei, urmată de oprirea cordului.
Pentobarbitalul de sodiu este cea mai cunoscută şi eficientă substanţă din grup, alături
de secobarbital. Cele mai cunoscute produse pe bază de pentobarbital de sodiu folosite
pentru eutanasie sunt Euthanyl şi Euthasol.
Cloralhidratul este un produs care se administrează intravenos şi a cărui folo-
sire este condiţionată de folosirea anterioară a sedării. Se poate folosi la cabaline şi
62
Medicină legală veterinară
taurine. Nu este permis pentru eutanasia câinilor, pisicilor sau a altor mamifere de talie
mică, deoarece produce respiraţie zgomotoasă, spasme musculare şi vocalizări.
Tanax sau T-61 este un produs folosit frecvent pentru eutanasie, compoziţia sa
fiind reprezentată de substanţe non-barbiturice, ce produc narcoză profundă şi efect pa-
ralitic asupra musculaturii striate şi respiratorii, cu prăbuşire rapidă a circulaţiei
sanguine. Cele trei componente active ale produsului sunt reprezentate de embutra-
mide, mebenzonium iodide şi tetracaine hydrochloride. Cu toate că produsul este folo-
sit pe scară largă, el este interzis în alte ţări, considerându-se aproape fără excepţie că
folosirea substanţelor cu acţiune blocantă neuromusculară este lipsită de etică în relaţie
cu animalele eutanasiate. Produsul se administrează strict intravenos după sedarea obli-
gatorie a animalului. Administrarea se face lent, deoarece cele trei componente au timp
diferit de absorbţie, efectul paralitic producându-se mai devreme (fiind foarte dureros),
înaintea pierderii cunoştinţei. Cu toate că administrarea intracardiacă este folosită ca
metodă de eutanasie a rozătoarelor de laborator (totuşi nerecomandată), ea nu va fi
folosită la alte specii. Literatura de specialitate raportează cazuri de hepatotoxicitate
(descrise mai ales la persoanele cu tentativă de suicid) sau la animalele la care s-a
încercat uciderea tendenţioasă, generate de solventul celor trei substanţe regăsite în
compoziţia T-61 (dimetil-formamida)[8, 23, 63].
MS 222 sau tricaine metan sulfonate (TMS) este o substanţă folosită curent
pentru euthanasia peştilor şi amfibienilor folosiţi în diverse cercetări[12].
Fig. 4.15 – Eutanasie cu formaldehidă , zonă de culoare brună a peretelui toracic produsă
prin contactul direct cu pulmonul (injectare intracardiacă) / Euthanasia with formaldehyde,
brown territory of thoracic wall due to direct contact with the lung (intracardiac injection)
63
EMILIA CIOBOTARU
Tabel 4.8 – Agenţi şi metode de eutanasie acceptate în corelaţie cu specia [2, 14, 69]
Acceptable agents and methods of euthanasia in correlation with species
Specia Metodă acceptată Metodă acceptată condiţionat
Amfibieni Barbiturice, anestezice inhalante, CO2, Glonţ captiv perforant, împuşcare,
CO, tricaine metan sulfonat decapitare, spinalizare
Păsări Barbiturice, anestezice inhalante, CO2, N2, Ar, dislocarea cervicală, compresia
CO, KCl în asociere cu anestezie toracică (numai la păsări sălbatice de
talie mică), macerare (pui de o zi şi ouă)
Pisici Barbiturice, anestezice inhalante, CO2, N2, Ar
CO, KCl în asociere cu anestezie
Câini Barbiturice, anestezice inhalante, CO2, N2, Ar, glonţ captiv perforant,
CO, KCl şi T-61 în asociere cu anestezie electrocutare
Peşti Barbiturice, anestezice inhalante, CO2, Decapitare, spinalizare
tricaine metan sulfonat, benzocaină,
2-fenoxietanol
Cai Barbiturice, KCl în asociere cu anestezie Cloralhidrat în asociere cu sedative,
generală, glonţ captiv penetrant împuşcare
Mamifere Barbiturice Împuşcare (numai pentru cetacee mai
marine lungi de 4 metri)
64
Medicină legală veterinară
Bibliografie
1. ***, Ordinul nr 180/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind protecţia
animalelor în timpul sacrificării şi uciderii, A.N.S.V.ş.p.S. Alimentelor, Editor 2006.
2. ***. AVMA guidelines of euthanasia. 2007 [cited 2013 18.01.2013]; Available from:
www.avma.org.
3. Baba, A.I., Diagnostic necropsic veterinar1996, Bucureşti: Editura Ceres.
4. Beliş, V., Investigaţia microscopică în medicina legală 1993, Bucureşti: Editura Academiei
Române.
5. Benecke, M., A brief history of forensic entomology. Forensic Sci Int, 2001. 120(1-2): p. 2-14.
6. Bhat, M.A., Shrivastav, A.B., Qureshi, S.R., and Quadri, S.A., Forensic Exploitation for
Veterinary Entomology. IJAVMS, 2011. 5(4): p. 429-437.
7. Butterworth, R.F., et al., Experimental models of hepatic encephalopathy: ISHEN guidelines. Liver
Int, 2009. 29(6): p. 783-8.
8. Caffrey, N., Mounchili, A., McConkey, S., and Cockram, M.S., Survey of euthanasia practices in
animal shelters in Canada. Can Vet J, 2011. 52(1): p. 55-61.
9. Calder, P.C. and Geddes, R., Post mortem glycogenolysis is a combination of phosphorolysis and
hydrolysis. Int J Biochem, 1990. 22(8): p. 847-56.
10. Cătoi, C., Diagnostic necropsic veterinar2003, Cluj Napoca: Academic Press.
11. Chrystall, B.B. and Devine, C.C., Electrical stimulation of deer carcasses. New Zealand Journal of
Agricultural Research, 1983. 26: p. 89-92.
12. Close, B., et al., Recommendations for euthanasia of experimental animals: Part 1. DGXI of the
European Commission. Lab Anim, 1996. 30(4): p. 293-316.
65
EMILIA CIOBOTARU
13. Conlee, K.M., Stephens, M.L., Rowan, A.N., and King, L.A., Carbon dioxide for euthanasia:
concerns regarding pain and distress, with special reference to mice and rats. Lab Anim, 2005.
39(2): p. 137-61.
14. Cooney, K.A., Chappell, J.R., Callan, R.J., and Connally, B.A., Veterinary Euthanasia Techniques
- A Practical Guideline 2012, Ames Iowa USA: Willey-Blackwell.
15. Dayrell-Hart, B. and Klide, A.M., Intracranial dysfunctions: stupor and coma. Vet Clin North Am
Small Anim Pract, 1989. 19(6): p. 1209-22.
16. DiMaio, V.J. and DiMaio, D., Forensic Pathology. second ed 2001, Boca Raton Florida: CRC
Press LLC.
17. Drew, K.R., et al., Electrical stimulation and ageing of carcasses from red, fallow and New
Zealand wapiti-type male deer. Journal of the Science of Food and Agriculture, 1988. 93(3): p.
245-259.
18. Erlandsson, M. and Munro, R., Estimation of the post-mortem interval in beagle dogs. Sci Justice,
2007. 47(4): p. 150-4.
19. Feldman, Z., et al., Brain edema and neurological status with rapid infusion of lactated Ringer's or
5% dextrose solution following head trauma. J Neurosurg, 1995. 83(6): p. 1060-6.
20. Forbes, S.L., Stuart, B.H., Dadour, I.R., and Dent, B.B., A preliminary investigation of the stages
of adipocere formation. J Forensic Sci, 2004. 49(3): p. 566-74.
21. Forbes, S.L., Stuart, B.H., Dent, B.B., and Fenwick-Mulcahy, S., Characterization of adipocere
formation in animal species. J Forensic Sci, 2005. 50(3): p. 633-40.
22. Frye, M.A., et al., Putative uremic encephalopathy in horses: five cases (1978-1998). J Am Vet
Med Assoc, 2001. 218(4): p. 560-6.
23. Giorgi, M. and Bertini, S., TANAX(T-61): an overview. Pharmacol Res, 2000. 41(4): p. 379-83.
24. Henssge, C., et al., The estimation of time since death in the early postmortem period 1995, New
York: Oxford University Press.
25. Henssge, C., Lunkenheimer, P.P., Salomon, O., and Madea, B., [Supravital electrical excitability
of muscles]. Z Rechtsmed, 1984. 93(3): p. 165-74.
26. Henssge, C. and Madea, B., Estimation of the time since death in the early post-mortem period.
Forensic Sci Int, 2004. 144(2-3): p. 167-75.
27. Hogan, P.M., Bramlage, L.R., and Pierce, S.W., Repair of a full-thickness gastric rupture in a
horse. J Am Vet Med Assoc, 1995. 207(3): p. 338-40.
28. Holowaychuk, M.K., et al., Head trauma. Standards of Care - Emergency and Critical Care
Medicine, 2007. 9(6): p. 1-9.
29. Hutchins, G.M., Body temperature is elevated in the early postmortem period. Hum Pathol, 1985.
16(6): p. 560-1.
30. Ionaşcu, I., Oftalmologie veterinară şi noţiuni de chirurgie generală 2012, Bucureşti: Editura
Elisavaros.
31. Ivanov, G.G., Vostrikov, V.A., Ovcharov, R.S., and Minin, S.O., ECG spectral analysis in quick
death, during clinical death, and in the early postresuscitation period. Patol Fiziol Eksp Ter,
1989(3): p. 42-5.
32. Jones, E.A. and Mullen, K.D., Theories of the pathogenesis of hepatic encephalopathy. Clin Liver
Dis, 2012. 16(1): p. 7-26.
33. Kling, J.M., Hahn, A.W., and Horne, R.D., Cardiac Arrest in Canine Practice. Can J Comp Med
Vet Sci, 1961. 25(6): p. 157-60.
34. Lanovenko, II, Structure of the hemodynamic shifts in resuscitation after prolonged clinical death
caused by electrical injury. Anesteziol Reanimatol, 1977(5): p. 48-52.
35. Liakopoulos, O.J., et al., Resuscitation after prolonged cardiac arrest: effects of cardiopulmonary
bypass and sodium-hydrogen exchange inhibition on myocardial and neurological recovery. Eur J
Cardiothorac Surg, 2011. 40(4): p. 978-84.
36. Lowe, J.E., Jennings, R.B., and Reimer, K.A., Cardiac rigor mortis in dogs. J Mol Cell Cardiol,
1979. 11(10): p. 1017-31.
37. Lungu, A., Curs de medicină legală veterinară 2004, Bucureşti: Editura Printech.
38. Merck, M.D., Veterinary Forensics - Animal Cruelty Investigations. First ed 2007, Ames Iowa
USA: Blackwell Publishing.
66
Medicină legală veterinară
39. Militaru, M., Dinescu, G., Ciobotaru, E., and Soare, T., Procese patologice fundamentale în
anatomia patologică veterinară2004, Bucureşti: Cartea Universitară.
40. Morgan, C., Nokes, L.D., Williams, J.H., and Knight, B.H., Estimation of the post mortem period
by multiple-site temperature measurements and the use of a new algorithm. Forensic Sci Int, 1988.
39(1): p. 89-95.
41. Munro, R. and Munro, H.M.C., Animal Abuse and Unlawful Killing - Forensic Veterinary
Pathology 2008, Philadelphia: Saunders Elsevier.
42. Olariu-Jurcă, I., Diagnostic necropsic şi medicină legală 2006, Timişoara: Editura Brumar.
43. Pex, J.O., Meneely, K.D., and Andrews, F.C., Time of death estimation in blacktail deer by
temperature and aqueous humour. Journal of Forensic Science, 1983. 28: p. 594-600.
44. Platt, S.R., Radaelli, S.T., and McDonnell, J.J., The prognostic value of the modified Glasgow
Coma Scale in head trauma in dogs. J Vet Intern Med, 2001. 15(6): p. 581-4.
45. Poposka, V., Janeska, B., Gutevska, A., and Duma, A., Estimation of time since death through
electric and chemical excitability of muscles. Prilozi, 2011. 32(1): p. 211-8.
46. Popovici, V., Morfopatologie generală1999, Bucureşti: Editura Fundaţiei ,,România de Mâine”.
47. Rajinderjit, S.A. and Vishal, G., Role of Vitreous Potassium Level In Estimating Postmortem
Interval And The Factors Affecting It. Journal of Clinical and Diagnostic Research, 2011. 5(1): p.
13-15.
48. Rollin, B.E., Ethics and euthanasia. Can Vet J, 2009. 50(10): p. 1081-6.
49. Safar, P., Resuscitation from clinical death: pathophysiologic limits and therapeutic potentials.
Crit Care Med, 1988. 16(10): p. 923-41.
50. Sanberg, P.R., Bunsey, M.D., Giordano, M., and Norman, A.B., The catalepsy test: its ups and
downs. Behav Neurosci, 1988. 102(5): p. 748-59.
51. Sangster, C.R., et al., Kernicterus in an Adult Dog. Veterinary Pathology Online, 2007. 44(3): p.
383-385.
52. Sawyer, W.R., Steup, D.R., Martin, B.S., and Forney, R.B., Cardiac blood pH as a possible
indicator of postmortem interval. J Forensic Sci, 1988. 33(6): p. 1439-44.
53. Scheibl, P., [Field report from large-scale killing of ducks]. Dtsch Tierarztl Wochenschr, 2008.
115(4): p. 158-61.
54. Schoning, P. and Strafuss, A.C., Postmortem biochemical changes in canine vitreous humor. J
Forensic Sci, 1980. 25(1): p. 53-9.
55. Scripcaru, G., Scripcaru, C., and Astărăstoaie, V., Medicină legală 1993, Bucureşti: Editura
Didactică şi Pedagogică.
56. Smart, J.L. and Kaliszan, M., Use of a Finite Element Model of Heat Transport in the Human Eye
to Predict Time of Death. J Forensic Sci, 2012.
57. Smart, J.L. and Kaliszan, M., The post mortem temperature plateau and its role in the estimation
of time of death. A review. Leg Med (Tokyo), 2012. 14(2): p. 55-62.
58. Songsasen, N., Tong, J., and Leibo, S.P., Birth of live mice derived by in vitro fertilization with
spermatozoa retrieved up to twenty-four hours after death. J Exp Zool, 1998. 280(2): p. 189-96.
59. Sturner, W.Q. and Gantner, G.E., Jr., The Postmortem Interval. A Study of Potassium in the
Vitreous Humor. Am J Clin Pathol, 1964. 42: p. 137-44.
60. Summers, B.A. and Smith, C.A., Renal encephalopathy in a cow. Cornell Vet, 1985. 75(4): p. 524-
30.
61. Szumanska, G., Lectin histochemistry in the rats brain in experimental postresuscitation
syndrome. (Early and late changes). Folia Neuropathol, 1996. 34(2): p. 76-86.
62. Todhunter, R.J., Erb, H.N., and Roth, L., Gastric rupture in horses: a review of 54 cases. Equine
Vet J, 1986. 18(4): p. 288-93.
63. Trevisani, F., et al., Severe hepatic failure occurring with T61 ingestion in an attempted suicide.
Early recovery with the use of intravenous infusion of reduced glutathione. Dig Dis Sci, 1993.
38(4): p. 752-6.
64. Vane, C.H. and Trick, J.K., Evidence of adipocere in a burial pit from the foot and mouth epidemic
of 1967 using gas chromatography-mass spectrometry. Forensic Sci Int, 2005. 154(1): p. 19-23.
65. Walker, D.N. and Adrian, W.J., Wildlife Forensic Field Manual. Fourth ed 2012, Lincoln, USA:
Association of Midwest Fish and Game Law Enforcement Officers.
67
EMILIA CIOBOTARU
66. Wiklund, E., Stevenson-Barry, J.M., Duncan, S.J., and Littlejohn, R.P., Electrical stimulation of
red deer (Cervus elaphus) carcasses - effects on rate of pH-decline, meat tenderness, colour
stability and water-holding capacity. Meat Sci, 2001. 59(2): p. 211-20.
67. Woolf, A., Roseberry, J.L., and Will, J., Estimating time of death of deer in Illinois. Wildlife
Society Bulletin, 1982. 11: p. 47-51.
68. Young, G.B., Hunter, G.R.W., and London, Z.N. Metabolic encephalopathy and metabolic coma.
2007 08.04.2011 [cited 2012 15.12.2012]; Available from: www.medlink.com.
69. Zwart, P., de Vries, H.R., and Cooper, J.E., [The humane killing of fishes, amphibia, reptiles and
birds]. Tijdschr Diergeneeskd, 1989. 114(10): p. 557-65.
68
Medicină legală veterinară
5. REACŢIA VITALĂ
69
EMILIA CIOBOTARU
70
Medicină legală veterinară
Fig. 5.1 – Hemoragie, coagulare şi infiltrat hemo- Fig. 5.2 – Infiltrat hemoragic asociat unei plăgi
ragic consecutive unui traumatism al coloanei chirurgicale / Hemorrhagic infiltrate associated
vertebrală cervicale / Hemorrhage, coagulation and with a surgical wound
hemorrhagic infiltrate as consequence of cervical
spine trauma
71
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 5.3 – Câine, rupturi hepatice multiple acope- Fig. 5.4 – Câine, ruptură de epiploon, vasele des-
rite de coaguli aderenţi (tromboză) / Dog, multiple chise sunt marcate de coaguli aderenţi (tromboză) /
ruptures of liver covered by adherent clots Dog, rupture of omentum, opened vessels are
(thrombosis) pointed by adherent clots (thrombosis)
72
Medicină legală veterinară
Fig. 5.5 – Câine, retracţie tisulară corespunzătoare Fig. 5.6 – Cal, retracţie tisulară corespunzătoare
unei plăgi prin înjunghiere, cu depărtare discretă a unei rupturi de colon, marginile defectului sunt
marginilor plăgii (cadavru în rezoluţie) / Dog, răsfrânte în afară / Horse, retraction corresponding
retraction corresponding to a stab wound, with to colon rupture, the margins of the defect are
discrete gaping of wound margins (cadaver in reflected outwards
resolution). Courtesy of Faculty of Veterinary
Medicine Liverpool
Inflamaţia este unul dintre cele mai importante aspecte ale reacţiilor vitale
locale. Cercetările întreprinse în ultimii 50 ani au adus un suport ştiinţific valoros cu
privire la înţelegerea procesului inflamator şi aplicaţiile sale în sfera medico-legală.
Pornind de la elementele de bază ale inflamaţiei, diferenţierea traumelor ante mortem
de cele postmortem porneşte de la identificarea unor mediatori chimici, a unor mole-
cule omniprezente în inflamaţie, a identificării leucocitelor şi a altor categorii de celule
în spaţiul extracelular. De asemenea, în cazul plăgilor mai vechi, se urmăreşte tendinţa
de vindecare a acestora.
Literatura de specialitate prezintă numeroase studii legate de identificarea cât mai
precoce a mediatorilor chimici specifici inflamaţiei (cu relevanţa cea mai mare sunt cei la
care apariţia în focarul de traumă se realizează cât mai rapid după producerea acesteia,
să nu fie exprimat de ţesuturile normale şi să nu apară după moarte ca rezultat al modi-
ficărilor postmortem). Astfel, molecule cum ar fi cele de histamină, serotonină, fibrină,
fibronectină, vibronectină, tenascină, P-selectină, E-selectină, IL-1, IL-6 au făcut su-
biectul diferenţierii plăgilor ante mortem de cele post mortem (tabel 5.1).
Marginaţia neutrofilelor şi extravazarea acestora sunt considerate elemente ne-
sigure în aprecierea vitalităţii unor plăgi, deoarece fenomenul apare atât în cazul celor
produse ante mortem, cât şi în cazul celor produse la câteva minute de la momentul
morţii. Cele două fenomene specifice procesului inflamator apar într-un interval de
20-30 minute de la producerea plăgii, iar intensitatea lor este puternic diminuată de
agonie. Pe de altă parte, fenomenul continuă la indivizii cu o reactivitate bună şi după
instalarea morţii pe un interval de 6-8 ore. În ciuda acestor neajunsuri, se apreciază că
este prematur şi riscant ca o infiltraţie neutrofilică uşoară sau moderată să nu fie con-
siderată ca element de încredere pentru aprecierea vitalităţii unei plăgi. Interpretarea
unei secţiuni histologice trebuie să ţină cont şi de alte elemente specifice procesului
inflamator, cum ar fi edemul, reactivitatea fibroblastelor, prezenţa macrofagelor şi a
73
EMILIA CIOBOTARU
Tabel 5.2 – Aspecte comparative ale reacţiei vitale pentru plăgile ante mortem şi postmortem
Comparative features of vital reaction between ante mortem and postmortem wounds
Plagă ante mortem Plagă postmortem
Marginile plăgii Iniţial tumefiate, ferme, chiar dure, Fără tumefiere, moi, apropiate (lipsa
depărtate datorită retracţiei tisulare, retracţiei tisulare), fără exsudaţie
+/- exsudaţie limfatică şi supuraţie limfatică sau supuraţie
Influenţa Rigiditatea: amplifică retracţia Rigiditatea: creează o depărtare a
modificărilor tisulară marginilor defectului (falsă retracţia
postmortem Rezoluţia: NU alterează retracţia tisulară)
tisulară Rezoluţia: dispare falsa retracţie
tisulară indusă de rigiditate
Hemoragia şi Hemoragie: DA, în corelaţie cu Hemoragie: NU, cu excepţia plăgilor
infiltratul hemoragic profunzimea plăgii şi trunchiurile induse înainte de instalarea
vasculare intersectate coagulării postmortem
Infiltrat sanguin: DA, nu dispare Infiltrat hemoragic: NU
prin spălarea plăgii
Coagularea sângelui DA, coaguli aderenţi la marginile DA, coaguli neaderenţi la marginile
defectului defectului
Inflamaţie DA, prezenţa în spaţiul interstiţial a NU, absenţa în spaţiul interstiţial a
eritrocitelor, fibrinei şi a eritrocitelor, fibrinei şi a
neutrofilelor neutrofilelor
74
Medicină legală veterinară
75
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 5.7 – Porc, aspirat sanguin exprimat prin pete Fig. 5.8 – Iepure, aspirat sanguin retrograd, sub
roşii cu forme geometrice, generate de lobulaţia formă de pete rotunde dispuse în jurul zonei de
pulmonară specifică acestei specii (săgeată) / Pig, traumă (săgeată) / Rabbit, retrograde blood
blood aspiration expressed as square shaped spots, aspiration featured by confined red spots around
generated by pulmonary lobulation specific to this the trauma (arrow)
species (arrow)
Fig. 5.9 – Aspirat sanguin, eritrocite în spaţiul Fig. 5.10 – Porc, aspirat sanguin limitat la zona
alveolar în amestec cu bule de aer (săgeată) / Blood laringiană şi traheală la un individ înjunghiat în
aspiration, red blood cells into alveolar spaces agonie / Pig, blood aspiration limited to larynx and
mixed with air bubbles (arrow) trachea in an agonic stabbed individual
Deglutiţia este o reacţie vitală mai puţin descrisă în medicina legală veterinară.
La om este descrisă atât la adulţi, cât mai ales la copiii născuţi în diferite medii, carac-
terizându-se prin prezenţa sângelui, a altor lichide (apă) sau a corpurilor străine în
stomac. Modelele experimentale arată că animalele înecate iniţiază tahipneea urmată în
mod reflex de aspiraţie, fără deglutiţie[5].
Embolia reprezintă prezenţa în circulaţia sanguină a unor materiale străine de
compoziţia normală a sângelui. Identificarea embolilor în sistemul circulator periferic
(vase de calibru mic) este un aspect deosebit de important în aprecierea reacţiei vitale.
În condiţiile în care embolii sunt identificaţi prin examen histologic în diferite organe
se dovedeşte existenţa unei activităţi cardiace care a făcut posibilă vehicularea lor în
sistemul vascular. Producerea unei embolii are ca rezultat major blocarea circulaţiei
76
Medicină legală veterinară
77
EMILIA CIOBOTARU
Bibliografie
1. Bancroft, J.D. and Stevens, A., Theory and Practice of Histological Techniques. Fourth ed 1996,
Edinburgh: Churchill Livingstone.
2. Beliş, V., Tratat de medicină legală 1995, Bucureşti: Editura Medicală.
3. Capatina, C.O., et al., Immunophenotypical expression of adhesion molecules in vital reaction.
Rom J Leg Med, 2012. 20: p. 185-190.
4. Cecchi, R., Estimating wound age: looking into the future. Int J Legal Med, 2010. 124(6): p.
523-36.
5. Conn, A.W., et al., A canine study of cold water drowning in fresh versus salt water. Crit Care
Med, 1995. 23(12): p. 2029-37.
6. Cox, T.M., et al., Understanding the impacts of anthropogenic sound on beaked whales. J.
Cetacean Res. Manage., 2006. 7(3): p. 177-187.
7. Demergiu, D., Patologie medico-legală 2002, Bucureşti: Viaţa Medicală Românească.
8. Dettmeyer, R.B., Vitality, Injury Age, Determination of Skin Wound Age, and Fracture Age, in
Forensic Histopathology 2011: Springer Berlin Heidelberg. 191-209.
9. Dettmeyer, R.B., Aspiration and Inhalation in 'Forensic Histopathology'2011: Springer Berlin
Heidelberg. 211-229.
10. Dressler, J., Bachmann, L., Koch, R., and Muller, E., Enhanced expression of selectins in human
skin wounds. Int J Legal Med, 1999. 112(1): p. 39-44.
11. Fechner, G., Bajanowski, T., and Brinkmann, B., Immunohistochemical alterations after muscle
trauma. Int J Legal Med, 1993. 105(4): p. 203-7.
12. Fernandez, A., et al., "Gas and fat embolic syndrome" involving a mass stranding of beaked
whales (family Ziphiidae) exposed to anthropogenic sonar signals. Vet Pathol, 2005. 42(4): p.
446-57.
13. Moar, J.J., Determining the so-called moment of death in homicide victims. The significance of
antemortem wounds and the postmortem interval. S Afr Med J, 1982. 62(2): p. 64-6.
14. Obac, A.R., et al., Histological analysis of short-term vital reactions in skin wounds: potential
applications in forensic work. Brazilian Journal of Biology, 2011. 71(4): p. 1011-1014.
15. Ortiz-Rey, J.A., et al., Expression of fibronectin and tenascin as a demonstration of vital
reaction in rat skin and muscle. Int J Legal Med, 2003. 117(6): p. 356-60.
78
Medicină legală veterinară
79
EMILIA CIOBOTARU
81
EMILIA CIOBOTARU
7.1. GENERALITĂŢI
82
Medicină legală veterinară
83
EMILIA CIOBOTARU
84
Medicină legală veterinară
realizează în 10-20 zile de la producere, rareori ţesutul menţinând culoarea cafenie da-
torită persistenţei locale a hemosiderinei. Intervalele de timp menţionate pot să varieze
în funcţie de: zona afectată şi posibilităţile de drenare limfatică, reactivitatea anima-
lului, extinderea leziunii pe suprafaţă şi în profunzime şi volumul de sânge extravazat,
vascularizaţia zonei, cantitatea de ţesut adipos. Având în vedere multitudinea factorilor
care contribuie la variabilitatea intervalelor de timp necesare vindecării unei contuzii,
de multe ori se pot face precizări de genul „echimoză recentă” sau „echimoză veche”.
Fig. 7.1 – Câine, contuzii exprimate ca echimoze Fig. 7.2 – Cal, contuzie exprimată ca sufuziune
(formă relativ rotundă, bine delimitate) / Dog, (contur neregulat, suprafaţă implicată mare) /
contusions (bruises) expressed as ecchymoses Horse, contusion (bruise) expressed as suffusion
(round shaped, well defined) (irregular shape, large surface involved)
85
EMILIA CIOBOTARU
mai mulţi parametri, dintre care numărul contuziilor, localizarea pe corp, forma şi
vechimea lor. La această specie, contuziile descrise sunt rotunde, liniare, cu aspect de
„linie de tramvai”, marmorate şi neregulate (schema 7.1, fig. 7.3).
„Linie de
Rotund Linear Marmorat Neregulat
tramvai”
Fig. 7.3 – Porc, hemoragii „linie de tramvai”, specifice loviturilor cu obiecte înguste /
Pig, „tramp line” hemorrhages, inflicted by narrow objects
87
EMILIA CIOBOTARU
Organele cavitare sunt mai predispuse la ruptură atunci când sunt pline de
conţinut (alimente, furaje în stomac, urină în vezica urinară, uter gestant etc.). Sângele
rezultat din ruptura acestor organe este amestecat cu conţinutul revărsat din organelor
cavitare afectate. O contuzie gastrică poate fi urmată de perforarea acestuia imediat
după producere sau poate fi generată mult mai târziu de necroza asociată zonei de
contuzie şi efectului digestiv al sucului gastric. Modalitatea de exprimare a unei con-
tuzii intestinale este diversă (hemoragie, perforaţie, secţionare), depinzând de forţa cu
care a acţionat agentul contondent. Se reţine faptul că o contuzie gravă poate progresa
către perforaţie intestinală, fenomenul instituindu-se după câteva ore sau zile în
asociere cu peritonită[19]. Vezica urinară prezintă rar leziunile specifice contuziei, fiind
asociată frecvent cu cele ale membrelor posterioare sau cu fractura de pubis.
Dilacerarea peretelui vezical se asociază cu uroperitoneu[75].
Fig. 7.4 – Câine, contuzie abdominală exprimată Fig. 7.5 – Pisică, ruptură circumferenţială a dia-
prin hernie transdiafragmatică a ficatului, stoma- fragmului asociată cu hematom hepatic / Cat,
cului, splinei şi epiploonului (accident rutier) / Dog, circumferential rupture of diaphragm associated
thoracic contusion associated with diaphragmatic with hepatic hematoma
hernia of liver, stomach, spleen and omentum
(motor vehicle accident)
88
Medicină legală veterinară
Fig. 7.6 – Pisică, hematom hepatic, reprezentat de Fig. 7.7 – Câine, hematom hepatic, teritoriu mar-
coagul relativ omogen, relevă o hemoragie rapidă / morat, reprezentat de amestec de coaguli şi ţesut
Cat, hepatic hematoma, expresses a rapid hepatic, relevă o hemoragie lentă (săgeată) / Dog,
hemorrhage hepatic hematoma, mottled area represented by
liver tissue and clots, reveals a slow hemorrhage
(arrow)
Fig. 7.8 – Contuzie abdominală, exprimată prin Fig. 7.9 – Contuzie abdominală (acelaşi caz),
zdrobirea ficatului, eventraţia intestinului şi a unui ruptura vezicii biliare cu eventraţia acesteia în
lob hepatic la faţa internă a coapsei / Abdominal regiunea perineală / Abdominal blunt force trauma
blunt force trauma expressed as crushed liver and (same case) rupture of gallbladder and eventration
eventration of intestine and of a hepatic lobe at in perineal region
internal surface of thigh
89
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 7.10 – Câine, hematom splenic, consecutiv Fig. 7.11 – Câine, rupturi splenice multiple
unei contuzii abdominale; zona gălbui din centrul consecutive unei contuzii abdominale; la necropsie
hematomului arată o vechime de aproximativ 5-6 a fost observată prezenţa hemoperitoneului / Dog,
zile de la producerea traumei / Dog, spleen multiple spleen ruptures after an abdominal blunt
hematoma due to abdominal blunt force trauma; force trauma; hemoperitoneum was diagnosed at
the yellowish area from the centre of hematoma necropsy
proves 5-6 days after trauma infliction
Epiploonul apare puternic infiltrat datorită revărsării sângelui în abdomen sau prezintă
hemoragii ca urmare a rupturii vaselor proprii.
Fig. 7.12 – Pisică, hematom perirenal (menţinerea Fig. 7.13 – Pisică (acelaşi caz), secţionarea hema-
integrităţii peritoneale), produs prin accident rutier / tomului relevă fragmentarea rinichiului / Cat (same
Cat, perirenal hematoma (integrity of peritoneum is case), section of hematoma reveals crushing of
preserved) inflected by motor vehicle accident kidney
91
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 7.14 – Câine, hematom al peretelui toracic Fig. 7.15 – Ruptura muşchilor intercostali şi
stâng produs de proprietar în cursul resuscitării inserţia trans toracică a unui lob hepatic (hernia
cardio-respiratorii / Hematoma of left thoracic wall transdiafragmatică şi fracturile de coaste au fost
inflected by the owner during cardio-pulmonary celelalte leziuni asociate) / Rupture of m. inter-
resuscitation costalis with transthoracic insertion of a hepatic
lobe (diaphragmatic hernia and rib fractures were
the concurrent lesions)
92
Medicină legală veterinară
Fig. 7.16 – Câine, fracturi costale seriate (săgeţi Fig. 7.17 – Câine, pneumohemotorax produs de
albe). Fractura coastei 4 (săgeată galbenă), fiind fractura costală (săgeată). Sângele coagulat şi
plasată mai sus faţă de celelalte, indică acţiunea colapsul pulmonar denotă prezenţa aerului în
forţei contondente în doi timpi / Dog, serial rib spaţiul pleural / Dog, pneumohemothorax inflected
fractures (white arrows). The fracture of rib 4 by rib fracture (arrow). The clot and collapsed lung
(yellow arrow), being placed upper than the other, reveal the presence of air into the pleural cavity
indicates more than one blow or compression in
two steps
Fig. 7.18 – Purcel, fracturi costale produse prin strivire de către scroafă. Se observă fracturi pe ambele
hemitorace, cele mai multe la mică distanţă de articulaţiile costo-vertebrale / Piglet, rib fractures, crushing
produced by a sow. Both sides of thorax are involved, the most are inflected near the costo-vertebral joints
93
EMILIA CIOBOTARU
şi apoi întregul organism devine sediul unui răspuns inflamator local, respectiv
sistemic. În primele 24 ore de la contuzie îşi fac apariţia neutrofilele, prezente în spa-
ţiul alveolar şi interstiţial. La 48 ore post contuzie numărul neutrofilelor creşte, iar
spaţiul interstiţial devine evident datorită macrofagelor. Tot în acest interval se produce
apoptoza pneumocitelor de tip II (celule responsabile de sinteza surfactantului),
asociată cu tulburări de sinteză ale acestui compus[52, 58].
Hemotoraxul, pneumotoraxul şi pneumohemotoraxul sunt complicaţiile
leziunilor pulmonare produse în urma contuziilor. Hemotoraxul poate să rezulte din
ruperea pulmonului, însă volumul de sânge regăsit în cavitate este mic, datorită elasti-
cităţii pulmonare care compresează zona de ruptură. Hemoragii intracavitare impor-
tante sunt provocate de ruperea unor vase mari, cum ar fi arterele intercostale, aorta
toracică sau artera pulmonară. Ruperea unor aderenţe pleurale formate anterior traumei
poate avea drept consecinţă instalarea hemotoraxului, însă volumul de sânge extravazat
este condiţionat de gradul de vascularizaţie a zonei de aderenţă. Atunci când ruptura
pulmonară este importantă, sângele se acumulează deopotrivă în zona ventrală a lobilor
pulmonari şi în căile aeriene până la nivel traheal[72]. Hemotoraxul poate fi indus de
agenţi etiologici netraumatici, cum ar fi intoxicaţia cu derivaţi cumarinici, ruptura unor
vase mari care au suferit invazie neoplazică sau rupturile arterei pulmonare provocate
de infestaţia cu Dirofilaria immitis. La câini au fost raportate cazuri de hemotorax
spontan, fără descoperirea unei cauze dintre cele cunoscute[19, 49].
Producerea pneumotoraxului este legată de producerea unei rupturi pulmonare
ce interesează o bronhie importantă. Fiecare inspiraţie va aduce în cavitatea pleurală un
volum suplimentar de aer, deoarece breşa creată funcţionează după principiul unei
supape (se deschide la inspiraţie şi se închide la expiraţie). Ca urmare, presiunea din
cavitatea pleurală devine suficient de mare pentru a produce colapsul pulmonar.
Pneumotoraxul poate fi determinat de cauze non-traumatice, prin ruperea unor bule
mari de aer creată de emfizemul bulos, acumulare produsă sub pleura viscerală sau
spaţiul alveolar (rezultate prin ruperea mai multor alveole). Atunci când suprafaţa
zonei de impact nu absoarbe întreaga energie cinetică, aceasta este transmisă zonei
opuse, creând aspectul caracteristic de „contralovitură”. Este necesar de menţionat
faptul că în cazul animalelor examinate în viaţă după traumatism, evidenţierea
radiologică a leziunilor pulmonare este relevantă după aproximativ 12-24 ore de la
producerea acestuia[46].
Rupturile traheii intratoracice şi ale bronhiilor principale sunt responsabile de
producerea pneumomediastinului. La rândul său, acesta poate să ducă la apariţia
emfizemului subcutanat localizat, uneori cu caracter generalizat [4].
Leziunile cordului sunt exprimate polimorf. Sunt citate zone de hemoragie mi-
noră (peteşii), dilacerare ventriculară şi fragmentarea miocardocitelor cu formare con-
secutivă de hematom intramural, necroză miocardică relevată macroscopic şi mi-
croscopic[42]. Colecţiile pericardice (hemopericard) sunt consecinţa rupturii cordului.
Acest aspect este rar întâlnit, fiind raportat la câine ca urmare a rupturii atriale[22]. Iden-
tificarea serică a proteinelor cardiace (izoenzima creatin-fosfokinază MB şi troponina
cardiacă I), alături de celelalte metode de evaluare clinică a aritmiilor cardiace (electro-
cardiagramă) este posibilă la 12-24 ore de la producerea traumatismului[21, 61, 65].
94
Medicină legală veterinară
Fig. 7.19 – Câine, luxaţie de articulaţie occipito- Fig. 7.20 – Câine (acelaşi caz), hematom, avulzia
atloidiană şi axo-atloidiană, radioopacitatea care cartilajelor laringiene şi traheale (săgeţi) / Dog
marchează traheea este întreruptă datorită hemato- (same case), hematoma, avulsion of laryngeal and
mului local / Dog, atlantooccipital and atlantoaxial tracheal cartilages (arrows)
luxation, the opacity of trachea is interrupted by
the local hematoma
95
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 7.21 – Pisică, sufuziuni ale regiunii pelvine şi perineale consecutive prinderii de
coadă. Animalul a prezentat la necropsie leziuni caracteristice căderii de la mare înălţime /
Cat, suffusions of pelvic and perineal region as a consequence of grabbing of tail. The
animal presented at necropsy concurrent high fall injuries
96
Medicină legală veterinară
Contuziile capului produc atât leziuni imediate şi directe, cât şi leziuni care
apar tardiv după contuzie. Ele sunt rezultatul unei palete diverse de circumstanţe, cum
ar fi loviturile directe asupra capului, căderile de la mare înălţime, accidentele rutiere,
bătăile între animale, trântirea sau balansarea animalului pe sau spre o suprafaţă dură.
Gravitatea leziunilor depinde de forţa de acceleraţie şi cea de încetinire a mişcării, de
caracteristicile fizice ale suprafeţei corpurilor contondente, de intensitatea forţei sau de
vârsta animalului lovit. La examenul clinic al animalului în viaţă sau la examinarea
generală a cadavrului lipsesc deseori semnele unei traume externe (pielea capului fiind
integră), însă leziunile subcutanate sunt evidente şi grave.
Producerea unei contuzii a capului va fi urmată de instalarea a două categorii
de efecte asupra encefalului: primare şi secundare. Efectele primare se produc instan-
taneu şi sunt ireversibile, fiind reprezentate de fractura neurocraniului, ruperea sau
dilacerarea propriuzisă a substanţei nervoase. Efectele secundare apar ca rezultat în-
târziat al celor primare, ducând în final la moarte neuronală. Efectele secundare se ma-
nifestă intracranian sau sistemic. Cele intracraniene se exprimă ca hemoragii (hema-
toame meningeale sau intraparenchimatoase), ischemie cerebrală, edem cerebral şi ne-
croză cerebrală. Efectele sistemice sunt reprezentate de hipotensiune şi hipoxia con-
secutivă, dezechilibre hidro-minerale, hiperglicemie, hipertermie, inflamaţii etc.[26, 28]
Traumatismele capului se soldează cu două categorii de leziuni: leziuni ale sis-
temului nervos central şi leziuni ale sistemului nervos periferic. Acestea pot fi întâlnite la
acelaşi cadavru sau animal viu sau separat. Animalele vii cu leziuni ale sistemului nervos
periferic au un prognostic mai bun decât cele cu leziuni ale sistemului nervos central.
Fracturile craniului
Fractura craniului se poate asocia sau nu cu leziunile encefalului. Producerea
fracturii depinde de mulţi factori, cum ar fi grosimea blănii, grosimea şi configuraţia
craniului, elasticitatea osului, unghiul de impact, masa armei folosite, viteza şi forţa cu
care loveşte aceasta. Atunci când este folosit un obiect cu suprafaţă plană, zona lovită a
craniului se înfundă la punctul de impact. Ca urmare, zonele limitrofe şi cele de la
distanţă se ridică spre exterior. În punctele de curbare maximă ale osului se produc
fracturi lineare. După lovire, zona care a suferit înfundare va reveni la normal, ceea ce
va determina extinderea fracturii către punctul de impact şi în afara acestuia. În
imaginile radiologice şi la examenul macroscopic, fracturile de acest tip au aspect
linear continuu, interesează zonele superioare ale neurocraniului, dar şi viscerocraniul,
pot prezenta zone de înfundare şi sunt produse de obiecte plane care lovesc cu viteză
mică (Fig. 7.22).
Fracturile circulare complete sau incomplete se caracterizează prin aceea că
fracturile produse încercuiesc punctul de impact; sunt produse de corpuri care
acţionează cu viteză şi forţă mare, comparativ cu cele lineare. Fracturile stelate sunt
produse de o forţă şi viteză cu mult mai mari decât în cazul celor circulare, punctul de
impact prezentând înfundarea fragmentelor de os rezultate. Acestea se pot asocia cu
fracturi circulare sau semicirculare, care se produc la punctele de maximă curbare a
97
EMILIA CIOBOTARU
osului (Fig. 7.23). Fracturile înfundate apar atunci când obiectele contondente au masă
mare şi lovesc o suprafaţă mică, astfel încât energia cinetică se concentrează într-un
singur punct. În această situaţie nu se mai produc deformările oaselor craniene la dis-
tanţă de punctul de impact, ca atare nu se formează fracturi lineare asociate. Fractura
are de cele mai multe ori aspect circular, cu sau fără fragmentarea suplimentară a
osului. Exemplul clasic pentru acest tip de fractură este cel produs de lovitura de
ciocan, asociată de multe ori cu dilacerări ale pielii capului (fig. 7.24) [19, 47].
Fig. 7.22 – Craniu vulpe, fracturi lineare (facial, Fig. 7.23 – Câine, fractură stelată (săgeata indică
maxilar - săgeţi) / Fox cranium, linear fractures punctul de impact şi de înfundare) asociată cu frac-
(facial, maxilla - arrows) tură semicirculară (cap săgeată) / Dog, stellate
fracture (the arrow indicated the point of impact
and depression) associated with semicircular
fracture (arrowhead)
Fig. 7.24 – Porc, fractură de bază de craniu, vizibilă Fig. 7.25 – Pisică, fractură complexă a calotei
după îndepărtarea meningelui. Această fractură a craniene la un individ cu vârsta de sub 1 an: aspect
fost asociată cu o fractură stelată a calotei craniene / parţial vizibil al unei fracturi stelate asociată cu
Pig, basilar skull fracture, visible after detachment fractură diastatică a oaselor parietale (săgeată) /
of dura mater. A stellate fracture of cranial vault Cat, complex fracture of the vertex of the skull in
was the concurrent lesion an individual with less than 1-year-old: partial
view of a stellate fracture associated with a
diastatic fracture of parietal bones (arrow)
98
Medicină legală veterinară
Fracturile de bază de craniu apar frecvent la animale (cal, câine, pisică, porc).
Incidenţa mare este explicată prin aceea că baza craniului este reprezentată în principal
de basisfenoid şi basioccipital, oase cu grosimi variabile, predispuse la fracturi. Pro-
ducerea lor este urmarea firească a unei lovituri aplicate oriunde pe calota craniană. Ca
urmare, dispunerea liniei de fractură se face longitudinal sau transversal. Atunci când
fracturile transversale separă sfenoidul în două părţi se instituie aşa-numita „fractură în
balama”[27, 59, 60, 68].
La animalele tinere a căror oase craniene prezintă zonele de simfiză incomplet
închise, se pot produce separări ale acestor oase de-a lungul liniilor de unire, formând
aşa-numitele fracturi diastatice sau diastaze (Fig. 7.25)[56].
Leziunile meningelor
Hemoragiile meningeale prezintă o diversitate rezultată din localizarea aces-
tora faţă de foiţele meningeale şi în raport cu caracteristicile morfologice ale zonei
supuse contuziei. Pornind de la aceste considerente, colecţiile de sânge se pot insera în
spaţiul dintre craniu şi duramater (hematom epidural), în cel dintre duramater şi encefal
(hematom subdural) şi în spaţiul dintre arahnoidă şi piamater (hemoragii subarah-
noidiene). Indiferent de localizarea lor, aceste hemoragii apar frecvent la câteva ore sau
zile de la momentul producerii traumei. Suplimentar, dilacerările şi rupturile substanţei
nervoase pot duce la formarea hematoamelor intraparenchimatoase.
Hematomul epidural este considerat drept leziune de impact primară. Produ-
cerea sa este rezultanta ruperii vaselor meningeale la locul de lovire. Astfel, zona agre-
sată se curbează spre interior, generând desprinderea durei mater de pe os şi ruperea
vaselor de sânge locale. Fractura regională cu înfundare este aproape întotdeauna aso-
ciată hematomului epidural (Fig. 7.26). Sângele extravazat se acumulează formând
colecţii bine delimitate, cu caracter discoidal sau lenticular, ocupând suprafeţe mici.
Rareori colecţia îmbracă aspectul unei pelicule de sânge coagulat, dispusă între os şi dura
mater , urmărind linia de fractură (Fig. 7.27). Acest aspect este favorizat de lipsa de
aderenţă a durei mater la os la tineret şi adulţii tineri. Datele de literatură demonstrează o
incidenţă mică a acestui tip de hematom la animale. Cauzele care duc la instalarea sa sunt
reprezentate de lovituri induse pe fondul relaţiei violente animal-animal sau om-animal.
O categorie aparte este reprezentată de traumele capului asociate cu cele ale coloanei
vertebrale cervicale produse în timpul fătării la mânji, viţei şi miei. Hematoamelor
epidurale apar pe zonele „expuse” ale craniului, ele nefiind constatate la baza acestuia
(posibil datorită gradului mare de aderenţă între meninge şi os). Localizarea la animale se
realizează cu predilecţie în regiunea fronto-parietală, spre deosebire de om la care cele
mai multe dintre hematoamele epidurale sunt localizate pe regiunea temporală. Alte
leziuni traumatice diagnosticate în contextul traumatismelor produse în timpul fătării
sunt fracturile de coaste, hemoragii în articulaţiile coxo-femurală şi intervertebrale,
hemoragii în regiunea axilară şi rupturile hepatice[14, 24, 34, 35].
Hematomul subdural este asociat cu traumatismul cranian, însă nu obligatoriu
cu fractura de craniu. Incidenţa acestui tip de hemoragie meningeală este cea mai mare,
fiind şi cea mai frecventă cauză a morţii în traumatismele capului. Formarea lui este
condiţionată de impactul capului cu o suprafaţă dură, rezultând prin ruperea venelor
care traversează duramater.
99
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 7.26 – Porc, fractură fronto-parietală cu în- Fig. 7.27 – Porc, acelaşi caz, hematom epidural cu as-
fundare corelată cu hematom epidural / Pig, pect de peliculă urmărind linia de fractură (dura mater
depressed fronto-parietal fracture correlated with a rămas ataşată la encefal) / Pig, same case, epidural
epidural hematoma hematoma as a thin layer of clot following the fracture
line (dura mater remained attached to brain)
Acest gen de leziune este produsă de un cumul de factori cum ar fi: forţa de
acceleraţie şi de cea de oprire a mişcării capului, asocierea acestora cu mişcări bruşte
ale capului. Cu toate că teoretic, aceste forţe nu sunt obligatoriu generate de impactul
capului cu un plan dur, practica a dovedit că ele apar ulterior unui astfel de eveniment.
Fenomenul va genera dislocarea encefalului, crearea unei presiuni intracraniene mari,
ce vor avea ca efect întinderea şi ruperea venelor superficiale care traversează dura
mater şi care drenează sângele în sinusul venos. Cu toate că hematomul subdural nu
este asociat întotdeauna cu fractura de craniu, marea majoritate a cazurilor examinate
de noi arată preponderent această asociere. Macroscopic, colecţia de sânge care for-
mează hematomul subdural are un aspect difuz, îmbracă suprafaţa emisferelor
cerebrale şi respectă relieful creat de girusuri. Dacă animalul supravieţuieşte o perioadă
mai lungă, se poate instala compresia encefalului, manifestată prin netezirea circum-
voluţiunilor cerebrale. Pelicula de sânge coagulat se poate desprinde de pe suprafaţa
encefalului (Fig. 7.28, 7.29).
Fig. 7.28 – Porc, hematom subdural, aspect ma- Fig. 7.29 – Porc, acelaşi caz, hematom subdural,
croscopic după durotomie / Pig, subdural hema- desprinderea peliculei de sânge de pe suprafaţa
toma, gross feature after durotomy encefalului / Pig, subdural hematoma, detachment of
the clot from the brain surface
100
Medicină legală veterinară
Fig. 7.30 – Porc, acelaşi caz, hemoragii subarahnoidiene, rezultat al contraloviturii (săgeţi) /
Pig, same case, contrecoup subarachnoidian hemorrhages (arrows)
101
EMILIA CIOBOTARU
Leziunile encefalului
Producerea unei traume la nivelul capului se soldează cu leziuni ale encefa-
lului. Apariţia lor se traduce ca efect al contuziei propriuzise sau al dilacerării şi ruperii
substanţei nervoase.
În caz de contuzie arhitectura generală a encefalului este conservată. Cu toate
acestea, zonele corespunzătoare contuziei prezintă hemoragii leptomeningeale şi intra-
parenchimatoase cu caracter focal sau difuz. Cutia craniană este conformată astfel încât
să pună la dispoziţie un spaţiu cu puţin mai mare faţă de cel ocupat de encefal, per-
miţând celui din urmă mişcări foarte discrete. La momentul lovirii, encefalul este
static, intrând în coliziune cu osul care se curbează (leziuni corespunzătoare loviturii).
Ulterior, se induce o mişcare bruscă spre înapoi a encefalului, similară unui recul, ce va
provoca lovirea acestuia de peretele opus al craniului (leziuni corespunzătoare contra-
loviturii). Prin urmare, dacă o lovitură este aplicată pe regiunea fronto-parietală, leziu-
nile corespunzătoare loviturii vor apărea pe zona lobilor parietali, iar cele asociate con-
traloviturii se vor plasa la faţa ventrală a encefalului. Hemoragiile corespunzătoare
zonei de lovitură au în general un caracter focal, fiind generate de deformarea craniului
sau de fracturarea acestuia la punctul de impact. Hemoragii cu caracter difuz apar pe
zonele de contralovitură, deoarece vasele de sânge sunt tensionate şi rupte ca urmare a
unei posibile mişcări de rotaţie a encefalului în interiorul cutiei craniene. Hemoragiile
asociate contuziilor sunt localizate pe zonele de creastă ale girusurilor, având aspect
liniar, solitare sau aşezate în grupuri compacte (Fig. 7.31). Atunci când sunt plasate
mai aproape de cortex, se creează posibilitatea asocierii lor cu hemoragii subarahnoi-
diene. Zonele de hemoragie pot fi asociate sau nu cu cele de necroză, dispunerea lor
fiind frecventă în cortex [19, 44].
102
Medicină legală veterinară
103
EMILIA CIOBOTARU
sânge sau fibrina se depun în partea ventrală a camerei anterioare, observarea lor fiind
practic imposibilă la un examen de rutină (Fig. 7.32). Cristalinul poate prezenta
semnele unei luxaţii, aşa cum examinarea fundului de ochi relevă prezenţă
hemoragiilor retiniene sau a desprinderii de retină. Examinarea va avea în vedere dacă
aceste leziuni menţionate sunt bilaterale sau unilaterale, primele fiind de obicei induse
de cauze sistemice, care nu au legătură cu o traumă a capului. Ptoza traumatică a
globului ocular este un semn important, incidenţa cea mai mare fiind constatată în
cazul pisicilor şi câinilor din rasele non-brahicefalice. De obicei, un astfel de aspect
este însoţit de leziuni cranio-cefalice deosebit de grave (fracturi ale oaselor care
delimitează spaţiul orbital, perforarea corneei, corpuri străine implantate în ochi,
fracturi faciale)[2, 37, 43].
Leziunile urechii sunt deseori dovezile unice ale unui traumatism cefalic, cele
mai multe dintre cazurile examinate fiind corelate cu fractura de bază de craniu.
Hemoragiile sub formă de peteşii sunt evidente mai ales pe faţa internă a pavilionului
auricular sau la baza acestuia. Ruperea membranei timpanice este însoţită de otoragie
(Fig. 7.33). Examenul canalului auditiv pune în evidenţă prezenţa hemoragiilor sub
formă de peteşii în pereţii acestuia, acest aspect fiind o dovadă precisă cu privire la
traumatismele capului. Ca şi în cazul leziunilor oculare, hemoragiile auriculare
monolaterale pledează pentru cauza traumatică. Hematomul auricular, frecvent la câini,
este considerat o leziune traumatică primară, autoindusă pe fond de prurit sau produsă
prin muşcătură, nefiind considerată o leziune care apare secundar unui traumatism
cranio-cerebral [47].
Hemoragiile nazale şi bucale sunt elemente importante pentru traumatismele
capului. Epistaxisul monolateral sau urmele acestuia sunt prezente la cele mai multe
cazuri (Fig. 7.34)[68]. Fracturile diastatice ale palatului dur sunt asociate cu căderile de
la mare înălţime şi responsabile de prezenţa sângelui în cavitatea bucală. Leziunile
mucoasei palatine sau ale planului osos, ale limbii şi gingiilor sunt produse de obicei
de caninii mandibulari, care sunt împinşi în sus la momentul impactului.
104
Medicină legală veterinară
Fig. 7.33 – Câine, prezenţa sângelui în conductul Fig. 7.34 – Epistaxis monolateral corelat cu
auditiv extern ca rezultat al otoragiei monolaterale fractură de craniu / Monolateral epistaxis corre-
(aspect corelat cu fractura de bază de craniu) / Dog, lated with fracture of calvarium
frank bleeding into the ear canal (feature corre-
lated with base skull fracture)
105
EMILIA CIOBOTARU
teritorii sunt remarcate hemoragii ample, fracturi, dilacerări şi rupturi de perete abdo-
minal şi/sau toracic, asociate cu eventraţii, hernie transdiafragmatică şi dilacerări/rup-
turi de organe abdominale şi/sau toracice. Leziunile capului exprimate ca fracturi de
neurocraniu şi/sau viscerocraniu pot fi remarcate în aceeaşi măsură. Dacă roţile vehi-
culului au trecut peste animal, se produce strivirea şi ruperea organelor cu producerea
consecutivă a hemoragiilor[46, 66]. Dintre leziunile prezentate anterior, următoarele au
frecvenţa cea mai mare: fractura oaselor bazinului, hernia transdiafragmatică a fica-
tului, ruptura de ficat şi traumele capului [39].
Fig. 7.35 – Câine, accident rutier, masa de necrop- Fig. 7.36 – Pisică, accident rutier, gheare rupte /
sie prezintă o cantitate mare de pământ scuturat din Cat, motor vehicle accident, broken claws
robă / Dog, motor vehicle accident, the necropsy
table presents an important quantity of dirt
Fig. 7.37 – Pisică, plăgi ale gingiei induse de caninii inferiori la momentul impactului cu solul /
Cat, wounds of gingiva induced by inferior canines at the moment of impact with the ground
107
EMILIA CIOBOTARU
[30, 73]
Tabel 7.1 – Tabloul lezional în căderile de la mare înălţime
Lesions attributable to high-rise syndrome
Tablou lezional general Leziune Comentarii
Incidenţă maximă în căderile de până la etajul 3
Scad ca incidenţă odată cu creşterea înălţimii
Fracturi de
căderii (incidenţă mare între etajele 3-6)
membre
Afectează cu predilecţie membrele posterioare
(incluzând
Afectează cu predilecţie femurul şi tibia
coxalul)
Femurul prezintă frecvent fracturi ale extremităţii
distale
Sunt consecutive flexiei membrelor, toracele fiind
primul care atinge suprafaţa de contact
Creşte ca incidenţă începând cu căderile de la etajul
Traumatism 6-7, când corpul pisicii dezvoltă în cădere o viteză
Fracturi de membre
toracic de aproximativ 100 km/oră
Traumatism toracic
Pisică Pneumotoraxul este leziunea care exprimă cel mai
Traumatismul capului
frecvent traumatismul toracic, urmată în ordine de
Epistaxis
contuzia pulmonară şi hemotorax
Capul loveşte solul consecutiv toracelui
Se exprimă dominant ca fractură diastatică de palat
dur/ mandibulă
Fractura diastatică a palatului dur poate genera
Traumatismul epistaxis
capului Leziuni asociate: luxaţie de articulaţie temporo-
mandibulară, fracturi de craniu, fractură de corp
mandibular, plăgi ale gingiei sau limbii provocate
de caninii inferiori împinşi în sus la momentul
impactului (Fig. 7.37)
Mai frecvente la membrele anterioare (aterizarea se
face pe membrele anterioare)
Fracturi de Un procent important de animale prezintă fracturi
membre şi combinate ale membrelor anterioare şi posterioare
coloană Incidenţă maximă în căderile de până la etajul 3
vertebrală Căderile de mai sus de etajul 3 cresc incidenţa
Fracturi de membre şi pentru fracturile de coloană vertebrală (frecvent
coloană vertebrală afectate segmentele T7-T12 şi L3-L7)
Câine
Traumatism toracic
Incidenţă mare la animalele care au căzut de la mai
Traumatism cranian
Traumatism sus de etajul 3
toracic Se exprimă morfologic prin contuzie pulmonară şi
pneumotorax
Incidenţă mai mică a leziunilor, comparativ cu pisica
Traumatism
Sunt reprezentate de excoriaţii faciale şi fracturi
cranian
dentare, rar fracturi mandibulare
subcutanată asimetrică în plan dorsal (marginea dorsală a uneia dintre cele două spete
depăşeşte cu mult coloana vertebrală). Dislocarea articulaţiei cotului fără asociere cu
fractură de olecran, este considerat ca aspect specific tracţiunii şi răsucirii membrului
(aspect ce apare atunci când animalul este legat şi suspendat de acel membru). Coada
animalului reprezintă porţiunea cea mai expusă, atunci când animalul este prins şi sus-
pendat. Leziunile corespunzătoare sunt descrise la contuziile segmentelor lombar-
sacral-coccigian ale coloanei vertebrale [46].
Un aspect particular al scuturării/balansării animalelor este corespunzător sin-
dromului „shaken baby”. Această situaţie este descrisă în medicina umană la copii, ca
urmare a scuturării şi lovirii corpului (mai ales a capului) de planuri dure, cu producerea de
leziuni specifice, manifestate ca fracturi ale gâtului şi capului, hematoame subdurale,
hemoragii localizate de-a lungul nervului optic şi în toate straturile retinei [19, 23]. Un
aspect asemănător este descris în medicina veterinară, ca urmare a tentativelor de re-
suscitare aplicate căţeilor cu vitalitate scăzută (lipsa respiraţiei spontane şi bradicardie),
imediat după fătare. Diagnosticul necropsic şi examenul histopatologic a pus în
evidenţă formarea unui hematom subdural şi a hemoragiilor intracerebrale, similare cu
cele descrise în patologia umană [32].
Bibliografie
1. Abu-Zidan, F.M., Parmar, K.A., and Rao, S., Kangaroo-related motor vehicle collisions. J
Trauma, 2002. 53(2): p. 360-3.
2. Adamantos, S. and Garosi, L., Head trauma in the cat: 1. assessment and management of
craniofacial injury. J Feline Med Surg, 2011. 13(11): p. 806-14.
3. Adams, C., Streeter, E.M., King, R., and Rozanski, E., Cause and clinical characteristics of rib
fractures in cats: 33 cases (2000-2009). J Vet Emerg Crit Care (San Antonio), 2010. 20(4): p.
436-40.
4. Akhtardanesh, B., Azari, O., and Vosough, D., Uncomplicated Generalized Subcutaneous
Emphysema in a Dog. Iranian Journal of Veterinary Surgery, 2007. 2(5): p. 93-98.
5. Aminmansour, B.B., et al., Cerebral vasospasm following traumatic subarachnoid hemorrhage.
J Res Med Sci, 2009. 14(6): p. 343-348.
6. Avram, E.A., Anatomie patologică veterinară specială şi diagnostic necropsic 2001, Bucureşti:
Ed. Fundaţiei România de Mâine.
7. Baba, A.I. and Cătoi, C., Morfopatologie generală 2004, Cluj Napoca: Ed Academic Pres.
8. Bashir, M.O. and Abu-Zidan, F.M., Motor vehicle collisions with large animals. Saudi Med J,
2006. 27(8): p. 1116-20.
9. Basinger, R.R., Bjorling, D.E., and Chambers, J.N., Cervical spinal luxation in two dogs with
entrapment of the cranial articular process of C6 over the caudal articular process of C5. J Am
Vet Med Assoc, 1986. 188(8): p. 865-867.
10. Beatty, J.A., et al., Spontaneous hepatic rupture in six cats with systemic amyloidosis. J Small
Anim Pract, 2002. 43(8): p. 355-63.
11. Bjornstig, U., Eriksson, A., Thorson, J., and Bylund, P.O., Collisions with passenger cars and
moose, Sweden. Am J Public Health, 1986. 76(4): p. 460-2.
12. Brăslaşu, C.M., Cardiologie veterinară, 2013: Bucureşti, http://www.veterinarycardiology.net/.
13. Burke, M.P., Olumbe, A.K., and Opeskin, K., Postmortem extravasation of blood potentially
simulating antemortem bruising. Am J Forensic Med Pathol, 1998. 19(1): p. 46-9.
14. Cabassu, J.B., et al., Surgical treatment of a traumatic intracranial epidural haematoma in a
dog. Vet Comp Orthop Traumatol, 2008. 21(5): p. 457-61.
109
EMILIA CIOBOTARU
15. Cabassu, J.P., Fractures of the spine, in AO Principles of Fractures Management in Dogs and
Cats, Johnson, Houlton, and Vannini, Editors. 2005, AO Publishing: Dubendorf. p. 131-149.
16. Cesarini, C., et al., Costochondral junction osteomyelitis in 3 septic foals. Can Vet J, 2011.
52(7): p. 772-7.
17. Coman, M., Anatomie patologică generală 2003, Timişoara: Ed. Augusta.
18. Coţofan, O., Diagnostic necropsic 1986, Iaşi: Institutul Agronomic Ion Ionescu de la Brad.
19. DiMaio, V.J. and DiMaio, D., Forensic Pathology. second ed 2001, Boca Raton Florida: CRC
Press LLC.
20. Dinescu, G., Elemente de diagnostic anatomopatologic veterinar 2004, Bucureşti: Cartea
Universitară.
21. Diniz, P.P.V.P., Schwartz, D.S., and Collicchio-Zuanaze, R.C., Cardiac trauma confirmed by
cardiac markers in dogs: two case reports. Arquivo Brasileiro de Medicina Veterinária e
Zootecnia, 2007. 59(1): p. 85-89.
22. Drobatz, K.J., Beal, M.W., and Szring, R.S., Manual of Trauma Management in Dogs and Cats
2011, Ames, Iowa USA: Wiley-Blackwell.
23. Duhaime, A.C., Christian, C.W., Rorke, L.B., and Zimmerman, R.A., Nonaccidental head injury
in infants--the "shaken-baby syndrome". N Engl J Med, 1998. 338(25): p. 1822-9.
24. Dutra, F., Quintans, G., and Banchero, G., Lesions in the central nervous system associated with
perinatal lamb mortality. Aust Vet J, 2007. 85(10): p. 405-13.
25. Elks, W. and Bidstrup, I. Birth trauma. 2008 [cited 2013 04.02]; Available from:
www.spinalvet.com.
26. Finnie, J.W. and Blumbergs, P.C., Traumatic brain injury. Vet Pathol, 2002. 39(6): p. 679-89.
27. Gardelle, O., et al., [Possibilities for computer tomography of the equine head based on two
cases with a fracture of the base of the skull]. Schweiz Arch Tierheilkd, 1999. 141(6): p. 267-72.
28. Garosi, L. and Adamantos, S., Head trauma in the cat: 2. assessment and management of
traumatic brain injury. J Feline Med Surg, 2011. 13(11): p. 815-23.
29. Gondim, F.A.A., et al., Cardiovascular Control After Spinal Cord Injury. Current Vascular
Pharmacology, 2004. 2(1): p. 1-9.
30. Gordon, L.E., Thacher, C., and Kapatkin, A., High-rise syndrome in dogs: 81 cases (1985-
1991). J Am Vet Med Assoc, 1993. 202(1): p. 118-22.
31. Grant, B.D., Cannon, J.H., Rantanen, N.W., and Linovitz, R.J. Medical and Surgical Treatment
of Sacral–Coccygeal Pathology. in Annual Convention of the AAEP. 1998.
32. Grundy, S.A., Liu, S.M., and Davidson, A.P., Intracranial trauma in a dog due to being
"swung" at birth. Top Companion Anim Med, 2009. 24(2): p. 100-3.
33. Hassel, D.M., Thoracic trauma in horses. Vet Clin North Am Equine Pract, 2007. 23(1): p. 67-
80.
34. Haughey, K.G., Meningeal haemorrhage and congestion associated with the perinatal mortality
of beef calves. Aust Vet J, 1975. 51(1): p. 22-7.
35. Haughey, K.G. and Jones, R.T., Meningeal haemorrhage and congestion associated with the
perinatal mortality of foals. Vet. Rec., 1976. 98(26): p. 518-522.
36. Hunt, G.B. and Jonhnson, K.A., Diaphragmatic, Pericardial and Hiatal Hernia, in Textbook of
Small Animal Surgery, D.H. Slatter, Editor 2003, Elsevier: Philadelphia. p. 471-487.
37. Ionaşcu, I., Oftalmologie veterinară şi noţiuni de chirurgie generală 2012, Bucureşti: Editura
Elisavaros.
38. Ionaşcu, I. and Miclăuş, I., Traumatic cataract in cats - clinical aspects and surgical therapy, in
Sixth International Symposium in Animal Clinical Pathology and Therapy, M. Lazarevic, Editor
2004, Faculty of Veterinary Medicine, Belgrade (Serbia and Montenegro): Budva, Serbia. p.
280-281.
39. Kolata, R.J. and Johnston, D.E., Motor vehicle accidents in urban dogs: a study of 600 cases. J
Am Vet Med Assoc, 1975. 167(10): p. 938-41.
40. Lujan, H.L. and DiCarlo, S.E., T5 spinal cord transection increases susceptibility to
reperfusion-induced ventricular tachycardia by enhancing sympathetic activity in conscious
rats. Am J Physiol Heart Circ Physiol, 2007. 293(6): p. H3333-9.
41. Lungu, A., Curs de medicină legală veterinară 2004, Bucureşti: Editura Printech.
110
Medicină legală veterinară
42. Macintire, D.K. and Snider, T.G., 3rd, Cardiac arrhythmias associated with multiple trauma in
dogs. J Am Vet Med Assoc, 1984. 184(5): p. 541-5.
43. Martin, C.L., Ophthalmic diseses in Veterinary Medicine. Vol. 1. 2010, London UK: Manson
Publishing Ltd.
44. Maxie, M.G. and Youssef, S., Nervous system, in Jubb, Kennedy and Palmer's Pathology of
Domestic Animals, M.G. Maxie, Editor 2007, Saunders Elsevier: Philadelphia USA. p. 281-457.
45. Mayhew, I.G.J. The Diseased Spinal Cord. in Annual Convention of the AAEP.
46. Merck, M.D., Veterinary Forensics - Animal Cruelty Investigations. First ed 2007, Ames Iowa
USA: Blackwell Publishing.
47. Merck, M.D., Veterinary Forensics - Animal Cruely Investigation. Second ed 2012, Ames Iowa
USA: Blackwell Publishing.
48. Militaru, M., Militaru D, Modificările circulaţiei sanguine in "Anatomie patologica generală
veterinară" 2006, Bucureşti: Elisavaros. 25-42.
49. Monnet, E., Pleura and Pleural Space, in Textbook of Small Animal Surgery, D.H. Slatter,
Editor 2003, Elsevier: Philadelphia. p. 387-405.
50. Naftchi, N.E., Functional restoration of the traumatically injured spinal cord in cats by
clonidine. Science, 1982. 217(4564): p. 1042-4.
51. Olariu-Jurcă, I., Diagnostic necropsic şi medicină legală 2006, Timişoara: Editura Brumar.
52. Oppenheimer, L., Craven, K.D., Forkert, L., and Wood, L.D., Pathophysiology of pulmonary
contusion in dogs. J Appl Physiol, 1979. 47(4): p. 718-28.
53. Oprean, O.Z., Morfopatologie generală veterinară 1998, Iaşi: Ed. Ion Ionescu de la Brad.
54. Paul, I., Morfologia proceselor patologice fundamentale 1989, Bucureşti: Buletin Informativ nr
19, Societatea de Medicină Veterinară.
55. Popovici, V., Morfopatologie generală1999, Bucureşti: Editura Fundaţiei ,,România de Mâine”.
56. Powell, B.J., et al., Fracture patterns on the infant porcine skull following severe blunt impact. J
Forensic Sci, 2012. 57(2): p. 312-7.
57. Predoi, G. and Belu, C., Anatomia animalelor domestice - Anatomie clinică 2001, Bucureşti:
Editura BIC ALL.
58. Raghavendran, K., et al., Lung contusion: inflammatory mechanisms and interaction with other
injuries. Shock, 2009. 32(2): p. 122-30.
59. Ragle, C.A., Head trauma. Vet Clin North Am Equine Pract, 1993. 9(1): p. 171-83.
60. Ramirez, O., 3rd, Jorgensen, J.S., and Thrall, D.E., Imaging basilar skull fractures in the horse:
a review. Vet Radiol Ultrasound, 1998. 39(5): p. 391-5.
61. Reiss, A.J., McKiernan, B.C., and Wingfield, W.E., Myocardial Injury Secondary to Blunt
Thoracic Trauma in Dogs: Diagnosis and Treatment. Compendium, 2002. 24(12): p. 944-951.
62. Salci, H., et al., Evaluation of thoracic trauma in dogs and cats: a review of seventeen cases.
Iranian Journal of Veterinary Research, 2010. 11(4): p. 325-331.
63. Savidge, J.A., Sileo, L., and Siegfried, L.M., Was disease involved in the decimation of Guam's
avifauna? J Wildl Dis, 1992. 28(2): p. 206-14.
64. Schambourg, M.A., et al., Thoracic trauma in foals: post mortem findings. Equine Vet J, 2003.
35(1): p. 78-81.
65. Schober, K.E., Kirbach, B., and Oechtering, G., Noninvasive assessment of myocardial cell
injury in dogs with suspected cardiac contusion. J Vet Cardiol, 1999. 1(2): p. 17-25.
66. Spackman, C.J., Caywood, D.D., Feeney, D.A., and Johnston, G.R., Thoracic wall and
pulmonary trauma in dogs sustaining fractures as a result of motor vehicle accidents. J Am Vet
Med Assoc, 1984. 185(9): p. 975-7.
67. Stalker, M.J. and Hayes, M.A., Liver and biliary system, in Jubb, Kennedy and Palmer's
Pathology of Domestic Animals, M.G. Maxie, Editor 2007, Saunders Elsevier: Philadelphia. p.
297-388.
68. Stick, J.A., Wilson, T., and Kunze, D., Basilar skull fractures in three horses. J Am Vet Med
Assoc, 1980. 176(3): p. 228-31.
69. Strappini, A.C., et al., Characteristics of bruises in carcasses of cows sourced from farms or
from livestock markets. Animal, 2012. 6(3): p. 502-9.
111
EMILIA CIOBOTARU
70. Strappini, A.C., et al., Bruises in culled cows: when, where and how are they inflicted? Animal,
2013. 7(3): p. 485-91.
71. Suter, P.F. and Olsson, S.E., Traumatic Hemorrhagic Pancreatitis in the Cat: A Report with
Emphasis on the Radiological Diagnosis. Veterinary Radiology, 1969. 10(1): p. 4-10.
72. Trigo, P., et al., Rib fracture in a horse during an endurance race. Can Vet J, 2011. 52(11): p.
1226-7.
73. Vnuk, D., et al., Feline high-rise syndrome: 119 cases (1998-2001). J Feline Med Surg, 2004.
6(5): p. 305-12.
74. Vos, N., Conservative treatment of a comminuted cervical fracture in a racehorse. Ir Vet J,
2008. 61(4): p. 244-7.
75. Waldron, D.R., Urinary Bladder, in Textbook of Small Animal Surgery, D.H. Slatter, Editor
2003, Elsevier: Philadelphia. p. 1629-1637.
112
Medicină legală veterinară
8.1. EXCORIAŢIA
113
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 8.1 – Pisică, excoriaţie de impact (cădere de la Fig. 8.2 – Câine, excoriaţii cu vechime diferită
înălţime), zona de excoriaţie prezintă prinderea în diagnosticate la un individ folosit la luptele cu câini /
grosimea pielii a unor corpuri străine / Cat, impact Dog, abrasions with different ages diagnosed in
abrasion (high-rise syndrome), the injured territory one used in dog fight
presents foreign bodies embedded into the skin
8.2. DILACERAREA
115
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 8.3 – Câine, dilacerare musculară asociată cu Fig. 8.4 – Pisică, dilacerare, defectul este super-
integritatea pielii urmare a unei muşcături de câine / ficial, cu margini neregulate / Cat, laceration,
Dog, muscle laceration associated with uninjured superficial defect, with irregular margins
skin as a consequence of a dog bite Courtesy to Dr. Iuliana Ionaşcu
8.3. AVULSIA
116
Medicină legală veterinară
cap – fig. 8.6). Organele interne pot prezenta avulsii, exprimate ca rupturi parţiale sau
prin ruperea ligamentelor sau a altor elemente anatomice de susţinere şi fixare.
8.4. PLĂGILE
Plaga sau rana este o zonă de întrerupere sau de discontinuitate a pielii sub
acţiunea unor agenţi vulneranţi tăioşi. Există mai multe criterii de clasificare a plăgilor.
După gradul de destrucţie se cunosc: plăgile superficiale, ele interesând numai pielea şi
plăgile profunde, care implică teritoriile subiacente pielii (fascii, tendoane, muşchi,
oase, organe interne). După evoluţie, plăgile pot fi simple (necomplicate) şi complicate
(infectate). După gradul de penetrare, sunt descrise plăgi nepenetrante şi plăgi pene-
trante. Ultimele sunt cele care creează soluţii de continuitate între mediu şi o cavitate
anatomică (craniană, peritoneală, toracică, articulară) sau între mediu şi un organ
parenchimatos. La rândul lor, plăgile penetrante pot fi plăgi perforante (perforează
peretele unui organ cavitar – intestin, stomac, vezică urinară) sau plăgi transfixice (tra-
versează un organ parenchimatos – pulmon, ficat, splină, rinichi, encefal). După modul
de producere, acesta incluzând mai mult sau mai puţin şi arma care a indus plaga se
cunosc: plaga incizată, plaga înjunghiată, plaga despicată şi plaga înţepată.
Examinarea medico-legală a plăgilor impune o acurateţe deosebită, care poate
fi atinsă atunci când examinarea primară, macroscopică a diferitelor tipuri de plăgi se
combină cu metode mai mult sau mai puţin sofisticate. Astfel, se recomandă ca
evaluarea primară, cu ochiul liber să fie urmată de folosirea unor instrumente de mărire
(lupă, stereomicroscop, microscop chirurgical). De asemenea, tehnicile complemen-
tare, cum ar fi examenul radiologic, examenul endoscopic sau rezonanţa magnetică
sunt utilizate frecvent în medicina legală umană. Al doilea pas în cursul evaluării
plăgilor este reprezentat de determinarea vitalităţii, precum şi a vârstei acestora. Şi în
această situaţie, tehnicile aplicate pornesc de la cele mai simple, folosite în cursul
examinării directe şi discutate în capitolele anterioare şi pot continua până la
117
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 8.7 – Câine, plagă prin incizie, lungime mai mare decât adâncimea, marginile plăgii sunt netede /
Dog, incised wound, the length is bigger than depth, the wound has sharp, clean margins
Atunci când plaga tăiată are axul longitudinal paralel cu direcţia fibrelor
musculare şi a celor elastice, retracţia tisulară este minimă, marginile plăgii sunt foarte
puţin depărtate, astfel că afrontarea acestora se poate face cu uşurinţă. Aspectul invers
118
Medicină legală veterinară
cadavre generează lipsa unor aspecte morfologice care să dovedească producerea he-
moragiei ca element al reacţiei vitale, fapt pentru care traumatismele produse de elice
au aspect de plăgi postmortem. Astfel, dacă semnele hemoragiei sunt totuşi prezente,
se vor interpreta ca elemente indubitabile ale vitalităţii plăgii respective. Lipsa acesteia
dovedeşte numai scurgerea sângelui din plagă în mediul acvatic[15].
8.4.3. Plaga înjunghiată
Este produsă de o diversitate de arme şi obiecte care au ca element comun
vârful ascuţit. Dintre acestea amintim cuţitul, sticla sau gheaţa spartă, bucăţi de metal
ascuţite, foarfece etc. Arma care este utilizată cel mai des este cuţitul cu o singură
margine tăioasă. Ca urmare, plăgile prin înjunghiere provocate de cuţit ascuţit prezintă
o morfologie standard.
Modul de producere al plăgilor prin înjunghiere este similar, indiferent de arma
folosită. Prin mânuirea caracteristică, aceea de înfigere, vârful armei va perfora pielea
care reprezintă primul prag de rezistenţă. Al doilea prag cu rezistenţă mai mică
comparativ cu cea a pielii, este reprezentat de stratul muscular, după pare, lama alunecă
şi taie restul ţesuturile subiacente[31]. Prin urmare, va rezulta o plagă la care adâncimea
depăşeşte cu mult lungimea măsurată la nivel cutanat. Marginile plăgii sunt netede,
fără excoriaţii sau contuzie.
Forţa necesară producerii plăgii este influenţată de tăişul armei şi de grosimea
pielii. Unele cuţite sau alte tipuri de arme prezintă ambele margini ascuţite la vârf, ceea
ce uşurează penetrarea zonei. Odată ce vârful cuţitului a incizat pielea şi nu intersec-
tează în trecere un plan osos, alunecarea armei se face uşor, antrenând de obicei toată
lungimea lamei, fără a fi necesară o forţă deosebită.
Determinarea lungimii şi adâncimii plăgii prin înjunghiere ajută la aprecierea
forţei folosite pentru producerea traumei, dar şi a dimensiunilor armei utilizate.
Lungimea plăgii la nivel cutanat poate fi egală, mai mică sau mai mare decât lăţimea
lamei. Atunci când vârful cuţitului trece prin piele, lama acestuia alunecă tăind-o pe o
lungime mai mare decât lăţimea lamei. Pielea din anumite regiuni ale corpului bene-
ficiază de o elasticitate bună, aspect care va putea micşora sau mări lungimea acesteia.
Adâncimea plăgii prin înjunghiere poate varia considerabil, putând fi în aceeaşi
măsură, mai mică, mai mare sau egală cu lungimea armei folosite. Dacă arma nu este
inserată în totalitate, atunci adâncimea plăgii va fi mai mică decât lungimea lamei.
Dacă un cuţit este implantat cu forţă în corp, atunci adâncimea la care pătrunde lama
este mai mare decât lungimea reală a lamei. Având în vedere aceste variabile, se poate
spune că aprecierea dimensiunilor plăgii prin înjunghiere în corelaţie cu a celor ale
armei folosite este dificilă. Atunci când la examinarea postmortem sunt identificate mai
multe plăgi prin înjunghiere, este posibil ca măcar una dintre ele să reflecteze aproxi-
mativ fidel lungimea şi lăţimea armei folosite. În consecinţă, măsurarea va interesa
toate plăgile înjunghiate descoperite la examinare, astfel încât să se poată aprecia cât
mai corect dimensiunile armei folosite[22].
Aspectele morfologice ale plăgilor prin înjunghiere la nivel cutanat sunt
corelate cu cele ale tăişului, direcţia în care este împinsă arma în corp, mişcările lamei
în interiorul plăgii, mişcările animalului după înjunghiere sau în timpul acesteia, modul
în care se prezintă pielea la momentul penetrării (relaxată sau întinsă). Marginile plăgii
120
Medicină legală veterinară
vor fi netede şi regulate dacă tăişul este bine ascuţit şi regulat, marcate de excoriaţii şi
contuzii dacă este tocit, zdrenţuite sau zigzagate dacă lama este zimţată. Cu toate că
distribuţia „liniilor lui Langer” (modalitatea de dispunere şi orientare potrivit liniilor de
forţă a fibrelor de colagen şi elastină) este mai puţin cunoscută la animale, acestea
influenţează în bună măsură dispunerea marginilor plăgii[53]. Dacă direcţia de împin-
gere a lamei este paralelă cu aceste linii, plaga are aspectul unei despicături. Orientarea
perpendiculară va depărta substanţial marginile defectului, dând aspectul unei găuri
relativ ovale. Direcţia oblică a armei pe aceste linii induce o plagă cu margini asime-
trice sau semicirculare (fig. 8.8). Atunci când arma este scoasă din plagă, ea poate fi
răsucită de către agresor sau animalul însuşi se poate mişca. Este momentul în care se
creează traiecte secundare celui principal. Datorită acestor fenomene, plaga adoptă o
nouă configuraţie corespunzătoare forma literei „Y” sau „L”, ceea ce denotă mişcări
importante ale armei sau victimei sau forma literei „V” care arată o mişcare uşoară [15].
Leziunile asociate plăgii propriuzise, provocate de alte componente ale cuţitului, cum
ar fi zona de ricasso (parte neascuţită a lamei aflată în imediata vecinătate a gărzii
mânerului) sau cea a gărzii sunt mai puţin observate la animale întrucât blana se poate
interpune între piele şi armă ca element de protecţie. Cu toate acestea, dilacerarea pielii
asociată unuia din capetele plăgii poate fi observată uneori ca efect al ricasso-ului,
atunci când cuţitul este scos din plagă (fig. 8.8).
Fig. 8.8 – Porc, plagă prin înjunghiere cu margini asimetrice (orientare oblică faţă de liniile
lui Langer) şi dilacerare asociată capătului drept al plăgii provocată de ricasso (săgeată) /
Pig, stab wound with asymmetrical margins (oblique orientation to Langer’s lines)
and laceration of the right end of the wound induced by the ricasso (arrow)
121
EMILIA CIOBOTARU
dicular una faţă de cealaltă (aspect cruciform). În condiţiile în care vârful şurubelniţei
întâlneşte un plan osos, leziunile produse de şurubelniţele cu vârf plat sunt reprezentate
de fracturi transversale, complete sau incomplete. Rata de incidenţă a fracturilor este
mai mare în cazul şurubelniţelor cu vârf în cruce, ele fiind reprezentate de fracturi
transversale, oblice sau longitudinale [14, 15].
Plăgile provocate de săgeţi sunt rar întâlnite la animalele de companie[18].
Acestea se prezintă ca un amestec heterogen de aspecte morfologice corespunzătoare
plăgilor prin înjunghiere şi cele prin împuşcare. La aceste aspecte se adaugă, tipul de
arc sau săgeată folosite. În zilele noastre se cunosc o gama largă de arcuri tradiţionale,
cu particularităţi de construcţie specifice (arcul tradiţional nord-american, mongol,
englez etc.), precum şi arcuri moderne sau arbalete dotate cu sisteme performante de
ochire[4, 6, 24]. Astfel, viteza săgeţii variază foarte mult în funcţie de arma folosită şi
performanţele tehnice ale acesteia, înregistrând limite de 45 m/s şi 137 m/s. Adâncimea
plăgii variază considerabil, în funcţie de distanţa de tragere şi tipul de săgeată folosit.
Săgeţile de tir au capul sub formă conică, produc orificii de intrare asemănătoare celor
provocate de glonţ (formă rotundă sau elipsoidală), marginile defectului fiind marcate
de excoriaţii[26]. Săgeţile de vânătoare prezintă două până la cinci lame ascuţite. În
consecinţă, orificiul de intrare al săgeţii va respecta aproape fidel amprenta lamelor
existente, având aspect de plagă înjunghiată produsă de cuţit (pentru săgeţile cu două
lame), aspect triunghiular (pentru săgeţile cu trei lame – fig. 8.9) sau aspect de cruce
sau „X” pentru cele cu patru lame[33, 34].
Marginile plăgii sunt netede, regulate, fără excoriaţii periferice, fiind rezultatul
inciziei provocate de lame. Atunci când săgeţile nu întâlnesc în traiectoria lor planuri
osoase, plăgile produse de acestea sunt profunde, reuşind să traverseze uneori toată
grosimea corpului. Oasele plate (coastele) înregistrează fracturi totale longitudinale şi
transversale. Liniile de fractură respectă aceeaşi dispoziţie, ca liniile de incizie prezen-
tate la nivel cutanat (fig. 8.10, 8.11).
Fig. 8.9 – Porc mistreţ, orificiul de intrare al săgeţii Fig. 8.10 – Bivol de apă sălbatic (Bubalus arnee),
cu configuraţie triunghiulară, impusă de cele trei fractura longitudinală a coastei indusă de o săgeată de
lame / Boar, entrance wound with triangular pattern, vânătoare cu trei lame / Wild water buffalo
corresponding to three-edged arrowhead. (Bubalus arnee) rib longitudinal fracture inflicted
Courtesy to Adam Jarvis by a three-edged hunting arrow
Courtesy to Andy Ivy
122
Medicină legală veterinară
Plăgile prin înjunghiere produse de săbii şi suliţe sunt rar raportate la animale.
Acestea au fost întâlnite cu precădere la cai. Cu toate că arma nu a fost identificată,
plăgile sunt descrise ca fiind produse de instrumente asemănătoare unor suliţe[3]. Bra-
conajul cu capcane ce au ca principiu eliberarea unei suliţe din metal sau din lemn
constituie cazurile cele mai frecvente[52]. Comunităţile umane aflate în imediata veci-
nătate a parcurilor rezervaţii naturale din zona Africii de Est ucid carnivorele sălbatice,
mai ales leii, ca urmare a atacurilor asupra erbivorelor domestice sau ca şi compor-
tament vindicativ atunci când victimele sunt reprezentanţi ai acelor comunităţi. Răz-
boinicii Maasai îşi ucid victima cu lovituri multiple de suliţă, după care mutilează
cadavrul luând de la acesta capul, labele (de obicei vândute turiştilor) şi coada, ultima
fiind folosită în ritualurile de celebrare a uciderii unui leu[35].
Plăgile prin înjunghiere produse de colţii unei furci se caracterizează printr-o
succesiune liniară a trei, patru, cinci sau mai multe orificii de intrare, în strânsă corelaţie
cu numărul de dinţi ai acesteia. Distanţele dintre orificii sunt egale. Fiecare punct de
intrare al colţilor este marcat de excoriaţii, mai ales atunci când colţii sunt tociţi.
Examinarea cadavrelor care prezintă plăgi prin înjunghiere va ţine cont de
determinarea numărului şi localizarea anatomică a acestora. Se vor desena diagrame
ale corpului speciei examinate (poziţie dorsală, ventrală, laterală), marcând localizarea
şi forma pe care o au acele plăgi. De asemenea, fiecare plagă va primi un număr de
ordine. Ulterior acestei etape se va trece la înregistrarea localizării prin măsurători care
vor lua ca punct de reper cel mai apropiat detaliu anatomic (de exemplu, linia mediană
ventrală, coloana vertebrală, articulaţii etc.). Măsurătorile vor interesa obligatoriu lun-
gimea şi adâncimea plăgii, alături de fotografii cu scală de măsurare. Tehnicile supli-
mentare de evaluare a dimensiunilor plăgilor prin înjunghiere sunt salutare, cum ar fi
cele de introducere în plagă a substanţelor de contrast şi examinare ecografică, tomo-
grafie computerizată sau rezonanţă magnetică. Întreg traiectul plăgii va fi examinat
123
EMILIA CIOBOTARU
minuţios în vederea identificării unor fragmente care s-au desprins accidental din armă
(fig. 8.12). Investigaţiile vor avea în vedere determinarea volumului de sânge pierdut,
ca factor definitor al producerii morţii prin şoc hemoragic (tabelul 8.1).
Evaluarea plăgilor prin înjunghiere ca factori tanatogeneratori este deosebit de
importantă în practica medico-legală. Examinatorul va avea în vedere vitalitatea ţesutu-
rilor în momentul înjunghierii şi leziunile corelate tanatogeneratoare care s-au produs.
De cele mai multe ori moartea se produce consecutiv şocului hemoragic.
Tabel 8.1 – Valori ale volumului sanguin existent în corelaţie
cu pierderea de sânge incompatibilă cu viaţa
Values of current blood volume correlated with life threatening blood loss
Volum sanguin Pierdere prin hemoragie
Specia
(% din masa corporală) incompatibilă cu viaţa
Cal 6-10% (o medie de 50 litri) Mai mult de 30%
Câine 8-9% (o medie de 5 litri) Mai mult de 40%
Pisică 5-6% (o medie de 260 mililitri) Mai mult de 20%
Fig. 8.12 – Câine, fragment metalic desprins din armă, implantat în plaga înjunghiată /
Dog, metallic fragment from weapon, embedded in stab wound
Plăgile regiunii toracice sunt însoţite de perforaţii sau secţionări ale vaselor,
pulmonului, cordului, esofagului, traheii şi diafragmului. Secţionarea cordului şi a ma-
rilor vase va duce la eliberarea unei cantităţi mari de sânge în sacul pericardic şi în ca-
vitatea toracică (fig. 8.13). Cu toate că hemopericardul este obişnuit asociat plăgilor prin
înjunghiere cardiace, moartea nu se produce prin tamponadă cardiacă (sau cel puţin nu
numai datorită acesteia). Situaţiile obişnuite sunt de regulă rezultatul combinării efecte-
lor induse de hemotorax, pneumotorax şi hemopericard. Una dintre cele mai frecvente
consecinţe ale plăgilor prin înjunghiere localizate în pulmon este embolia gazoasă
sistemică, identificată mai ales în arterele coronare. Se precizează faptul că acest aspect
este în aceeaşi măsură consecinţa creşterii presiunii intrabronhiale indusă de ventilaţia
artificială aplicată pe parcursul resuscitării cardio-respiratorii a animalului[23]. Exame-
nul radiologic al cavităţii toracice pune în evidenţă bulele de aer din vasele de sânge.
124
Medicină legală veterinară
Plăgile prin înjunghiere din regiunea gâtului sunt obişnuit întâlnite la animalele
tăiate în abatoare. Acestea produc moarte rapidă prin exsangvinare, în asociere cu
embolia gazoasă. Dacă plaga implică nu numai marile vase ci şi traheea, sângele va fi
regăsit în arborele traheo-bronşic şi în pulmon sub formă de aspirat sanguin. Tromboza
arterială este un fenomen rar, însă nu se exclude apariţia ei.
Fig. 8.13 – Câine, plagă înjunghiată a toracelui, cu secţionarea pulmonului şi a cordului (limita
interventriculară) / Dog, stab wound of thorax, section of lung and heart (interventricular limit)
125
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 8.14 – Porc, plagă prin înţepare produsă de o Fig. 8.15 – Porc, acelaşi caz, dilacerarea ţesuturilor
ţeavă în adăpost, orificiul de intrare este punctiform / pe zona de traiect / Pig, same case, tissue
Pig, impaling wound inflicted by a pipe in the laceration on the trajectory of the wound
shelter, entrance wound is single pointed
Tabel 8.2 – Valori ale forţei dezvoltate în timpul muşcăturii la diferite specii (kg/cm)[12, 17, 38, 54]*
Values of force developed during bite in different species (kg/cm)
Bullmastiff 636
Ciobănesc german 274
Câine Pitbull 271
Doberman 263
Rotweiller 378
Lup 468
Leu 691
Hiena 1152
Rechin alb 691
Crocodilul de Nil 2880
Om 43-120
* Sursele bibliografice exprimă valorile forţelor dezvoltate în timpul muşcăturii în pound/inch
Fig. 8.16 – Pisică, plagă prin muşcătură provocată Fig. 8.17 – Broască ţestoasă de Florida, muşcătură
de un câine, localizarea plăgii şi hemoragiile provocată de un câine din rasa Labrador, perforaţii
provocate de caninii superiori au fost observate după şi fracturi ale plastronului (săgeţi) / Soft shell
jupuire / Cat, biting wound inflicted by a dog, the Florida turtle, bite induced by a Labrador,
position of wound and hemorrhages induced by perforations and fractures of plastron (arrows)
superior canines were observed after skinning.
animalele muşcate reflectă rar acest aspect. Excepţie fac plăgile prin muşcătură
provocate în cursul luptelor dintre câini, îndeosebi cele din regiunea capului.
Fig. 8.18 – Pisică, plagă prin muşcătură abdomi- Fig. 8.19 – Pisică (acelaşi caz), fracturi seriate şi
nală, examenul necropsic a confirmat numeroase hemotorax asociate plăgii prin muşcătură / Cat
perforaţii jejunale / Cat, abdominal bite wound, (same case), serial fractures and hemothorax
necropsy confirmed many jejunal perforations associated with bite wound
Courtesy to Dr. Iuliana Ionaşcu Courtesy to Dr. Iuliana Ionaşcu
Tabel 8.3 – Leziuni asociate sau consecutive plăgilor prin muşcătură la câine şi pisică
Associated or subsequent lesions to bite wound in dog and cat
Regiunea toracală Regiunea abdominală Regiunea capului Regiunea cervicală
Emfizem subcutanat Rupturi ficat, splină, Perforaţie şi avulzie Emfizem cutanat şi
Contuzie pulmonară rinichi glob ocular mediastinal
Pneumotorax Perforaţii stomac, intestin, Abcese cerebrale Perforaţii, dilacerare,
Hemotorax vezică urinară şi meningită avulzie trahee, esofag,
Ruptură muşchi Hernie, eventraţie şi supurativă [44, 49] vase de sânge[28, 32]
intercostali cu separare evisceraţie [37, 51] Pneumoencefal (aer în Fracturi vertebrale[11]
de coaste [39, 45] Pneumoperitoneu[48] ventriculii cerebrali şi
Empiem toracic[2] Peritonită spaţiul subarahnoidian
Fistulă entero-cutanată [10] medular)[27]
Osteomielită a oaselor
craniului [49]
128
Medicină legală veterinară
Bibliografie
1. Baranyioba, E., et al., Epidemiology of Intraspecies Bite Wounds in Dogs in the Czech Republic.
Acta Vet. Brno, 2003. 72: p. 55-62.
2. Barrs, V.R., et al., Feline pyothorax: a retrospective study of 27 cases in Australia. J Feline Med
Surg, 2005. 7(4): p. 211-22.
3. Bartmann, C.P. and Wohlsein, P., [Injuries caused by outside violence with forensic importance
in horses]. Dtsch Tierarztl Wochenschr, 2002. 109(3): p. 112-5.
4. Batkhuyag, S., Mongolian traditional bows and arrows, in The International Academic Seminar
of the 3dr World Traditional Archery Festival2009: Hongik University, Korea. p. 39-55.
5. Bhowmick, D., Shahi, A., and De Souza, F., Abdominal Evisceration due to Dog bite and its
Surgical correction in a Cat. Intas Polivet, 2011. 12(II): p. 197-198.
6. Bohr, R., North American Cable-backed Bows, in The International Academic Seminar of the
3rd World Traditional Archery Festival 2009: Hongik University, Korea. p. 19-39.
7. Brenner, D.J., Hollis, D.G., Fanning, G.R., and Weaver, R.E., Capnocytophaga canimorsus sp.
nov. (formerly CDC group DF-2), a cause of septicemia following dog bite, and C. cynodegmi
sp. nov., a cause of localized wound infection following dog bite. J Clin Microbiol, 1989. 27(2):
p. 231-5.
8. Byard, R.W., Machado, A., Woolford, L., and Boardman, W., Symmetry: the key to diagnosing
propeller strike injuries in sea mammals. Forensic Sci Med Pathol, 2013. 9(1): p. 103-5.
9. Byard, R.W., Winskog, C., Machado, A., and Boardman, W., The assessment of lethal propeller
strike injuries in sea mammals. J Forensic Leg Med, 2012. 19(3): p. 158-61.
10. Byeon, Y.E., et al., Enterocutaneous fistula as a result of chronic bite wound repair in a dog. J
Vet Med Sci, 2008. 70(11): p. 1281-3.
11. Chai, O., Johnston, D.E., and Shamir, M.H., Bite wounds involving the spine: characteristics,
therapy and outcome in seven cases. Vet J, 2008. 175(2): p. 259-65.
12. Coren, S., Dog Bite Force: Myths, Misinterpretations and Realities, in
http://www.psychologytoday.com 2010.
13. Costanzo, C., et al., Brain abscess in seven cats due to a bite wound: MRI findings, surgical
management and outcome. J Feline Med Surg, 2011. 13(9): p. 672-80.
14. Croft, A.M. and Ferllini, R., Macroscopic characteristics of screwdriver trauma. J Forensic Sci,
2007. 52(6): p. 1243-51.
129
EMILIA CIOBOTARU
15. DiMayo, V.J. and DiMayo, D., Forensic Pathology. second ed 2001, Boca Raton Florida: CRC
Press LLC.
16. Ellis, J.L., et al., Cranial dimensions and forces of biting in the domestic dog. J Anat, 2009.
214(3): p. 362-73.
17. Ellis, J.L., Thomason, J.J., Kebreab, E., and France, J., Calibration of estimated biting forces in
domestic canids: comparison of post-mortem and in vivo measurements. J Anat, 2008. 212(6): p.
769-80.
18. Fallon, R.K., McCaw, D., and Lattimer, J., Unusual nasal foreign body in a dog. J Am Vet Med
Assoc, 1985. 186(7): p. 710.
19. Forman, M.A., Johnson, L.R., Jang, S., and Foley, J.E., Lower respiratory tract infection due to
Capnocytophaga cynodegmi in a cat with pulmonary carcinoma. J Feline Med Surg, 2005. 7(4):
p. 227-31.
20. Frey, E., et al., Capnocytophaga sp. isolated from a cat with chronic sinusitis and rhinitis. J Clin
Microbiol, 2003. 41(11): p. 5321-4.
21. Fukushima, K., et al., The use of an antifibrosis agent to improve muscle recovery after
laceration. Am J Sports Med, 2001. 29(4): p. 394-402.
22. Gilbert, J.D., Kemper, C.M., Hill, M., and Byard, R.W., Forensic studies of a stabbed infant
bottlenose dolphin. J Clin Forensic Med, 2000. 7(3): p. 150-2.
23. Graham, J.M., Beall, A.C., Jr., Mattox, K.L., and Vaughan, G.D., Systemic air embolism
following penetrating trauma to the lung. Chest, 1977. 72(4): p. 449-54.
24. Greenland, H., The Development of Longbow in England, in The International Academic
Seminar of the 3rd World Traditional Archery Festival 2009: Hongik University, Korea. p. 125-
155.
25. Griffin, G.M. and Holt, D.E., Dog-bite wounds: bacteriology and treatment outcome in 37
cases. J Am Anim Hosp Assoc, 2001. 37(5): p. 453-60.
26. Hain, J.R., Fatal arrow wounds. J Forensic Sci, 1989. 34(3): p. 691-3.
27. Haley, A.C. and Abramson, C., Traumatic pneumocephalus in a dog. J Am Vet Med Assoc,
2009. 234(10): p. 1295-8.
28. Holt, D.E. and Griffin, G., Bite wounds in dogs and cats. Vet Clin North Am Small Anim Pract,
2000. 30(3): p. 669-79, viii.
29. Hostiuc, S., Curcă, G.C., Dermengiu, D., and Rusu, M., Bitemark analysis in legal medicine -
literature review. Rom J Leg Med, 2008. 16(4): p. 289-298.
30. Humphrey, J.H. and Hutchinson, D.L., Macroscopic characteristics of hacking trauma. J
Forensic Sci, 2001. 46(2): p. 228-33.
31. Jones, S., Nokes, L., and Leadbeatter, S., The mechanics of stab wounding. Forensic Sci Int,
1994. 67(1): p. 59-63.
32. Jordan, C.J., Halfacree, Z.J., and Tivers, M.S., Airway injury associated with cervical bite
wounds in dogs and cats: 56 cases. Vet Comp Orthop Traumatol, 2013. 26(2): p. 89-93.
33. Karger, B., et al., Crossbow homicides. Int J Legal Med, 2004. 118(6): p. 332-6.
34. Karger, B., Sudhues, H., Kneubuehl, B.P., and Brinkmann, B., Experimental arrow wounds:
ballistics and traumatology. J Trauma, 1998. 45(3): p. 495-501.
35. Kesoi, E.O., Lioness killed inside Amboseli Park, in
http://lionguardians.wildlifedirect.org/2012/08/22/lioness-killed-inside-amboseli-park/ 2012.
36. Kolata, R.J., Kraut, N.H., and Johnston, D.E., Patterns of trauma in urban dogs and cats: a
study of 1,000 cases. J Am Vet Med Assoc, 1974. 164(5): p. 499-502.
37. Kumru, I.H., et al., Severe abdominal dog bite wounds in a pregnant cat. J Feline Med Surg,
2007. 9(6): p. 499-502.
38. Lindner, D.L., et al., Measurement of bite force in dogs: a pilot study. J Vet Dent, 1995. 12(2):
p. 49-52.
39. McKiernan, B.C., Adams, W.M., and Huse, D.C., Thoracic bite wounds and associated internal
injury in 11 dogs and 1 cat. J Am Vet Med Assoc, 1984. 184(8): p. 959-64.
40. Merck, M.D., Veterinary Forensics - Animal Cruely Investigation. Second ed 2012, Ames Iowa
USA: Blackwell Publishing.
130
Medicină legală veterinară
41. Mouro, S., Vilela, C.L., and Niza, M.M., Clinical and bacteriological assessment of dog-to-dog
bite wounds. Vet Microbiol, 2010. 144(1-2): p. 127-32.
42. Munro, H.M. and Thrusfield, M.V., 'Battered pets': non-accidental physical injuries found in
dogs and cats. J Small Anim Pract, 2001. 42(6): p. 279-90.
43. Ohshima, T., Forensic wound examination. Forensic Sci Int, 2000. 113(1-3): p. 153-64.
44. Pomara, C., et al., Cave canem: bite mark analysis in a fatal dog pack attack. Am J Forensic
Med Pathol, 2011. 32(1): p. 50-4.
45. Risselada, M., de Rooster, H., Taeymans, O., and van Bree, H., Penetrating injuries in dogs and
cats. A study of 16 cases. Vet Comp Orthop Traumatol, 2008. 21(5): p. 434-9.
46. Robertson, I. and Hodge, P.R., Histopathology of healing abrasions. Forensic Sci, 1972. 1(1): p.
17-25.
47. Salem, A. and Marinescu, M., Forensic aspects in death due to dog-pack attack: A case report
D. Rom J Leg Med, 2008. 16(1): p. 9-16.
48. Saunders, W.B. and Tobias, K.M., Pneumoperitoneum in dogs and cats: 39 cases (1983-2002). J
Am Vet Med Assoc, 2003. 223(4): p. 462-8.
49. Seiler, G., et al., Computed tomographic features of skull osteomyelitis in four young dogs. Vet
Radiol Ultrasound, 2007. 48(6): p. 544-9.
50. Shamir, M.H., et al., Dog bite wounds in dogs and cats: a retrospective study of 196 cases. J Vet
Med A Physiol Pathol Clin Med, 2002. 49(2): p. 107-12.
51. Shaw, S.R., Rozanski, E.A., and Rush, J.E., Traumatic body wall herniation in 36 dogs and cats.
J Am Anim Hosp Assoc, 2003. 39(1): p. 35-46.
52. von Solodkoff, M., [An elephant tusk with a spear injury]. Tierarztl Prax, 1992. 20(1): p. 102-9.
53. Wakuri, H., Sakuma, Y., Mutoh, K., and Watanabe, S., Cleavage line patterns of the skin in the
horse. Okajimas Folia Anat Jpn, 1990. 67(5): p. 351-63.
54. Zhao, Y. and Ye, D., [Measurement of biting force of normal teeth at different ages]. Hua Xi Yi
Ke Da Xue Xue Bao, 1994. 25(4): p. 414-7.
131
EMILIA CIOBOTARU
132
Medicină legală veterinară
Fig. 9.1 – Alică de calibru 4,5 mm Diabolo, folosită ca muniţie pentru armele cu aer comprimat
133
EMILIA CIOBOTARU
mai răspândite (0.729 inches/18,2 mm)[26, 39]. Puştile care folosesc ca muniţie cartuşele
cu alice au un sistem de măsurare diferit al calibrului faţă de cel al pistoalelor şi a
puştilor cu ţevi ghintuite. Dimensiunile corespunzătoare reprezintă de fapt greutatea
alicelor din plumb, exprimată în fracţiuni ale livrei engleze, al căror diametru este egal
cu cel din interiorul ţevii (tabel 9.1). De exemplu, o puşcă de vânătoare este desemnată
ca având calibrul 12, deoarece sfera de plumb care se potriveşte perfect cu diametrul
intern al ţevii cântăreşte 1/12 dintr-o livră (38 g). Prin comparaţie, o puşcă de calibru
10 este superioară ca dimensiune celei de calibru 12, deoarece bila care se potriveşte
diametrului intern al ţevii are o greutate care reprezintă a 10 a parte dintr-o livră, deci
este mai grea (45 g)[14, 30, 38].
134
Medicină legală veterinară
Calibrul acestor arme variază foarte mult, fiind reprezentat de distanţa dintre
două plinuri opuse. Cele mai comune sunt armele de vânătoare cu calibrul 0.22, 0.243
şi 0.270 inches (5.7 – 7 mm). Clasificarea acestor arme nu ţine numai de calibru, ci şi
de tipul de muniţie folosită şi modul în care se face aprinderea pulberii din cartuş.
Astfel, unele arme folosesc cartuşe la care aprinderea pulberii din tubul cartuşului se
realizează prin aceea că percutorul armei loveşte fie pe ramă (marginea cartuşului), fie
în centrul cartuşului prin acţionarea unei capse detonante. Armele cu percuţie pe ramă
au în general calibrul 0.22, fiind arme care dezvoltă viteze ale proiectilelor la
momentul ieşirii din armă inferioare celor cu percuţie centrală[11, 26].
9.1.4. Muniţia
Alicele folosite în prezent sunt diverse ca formă şi modalitate de construcţie.
Tipul diabolo din plumb este poate cel mai cunoscut model folosit de armele cu aer
comprimat, prezentând un cap plat, cu formă conică sau rotunjit, urmat de o zonă
gâtuită (fig. 9.1). Alicele Prometheus reprezintă alternativă modernă a tipului diabolo,
deoarece sunt concepute din materiale diferite de plumb, de obicei zinc, prevăzute cu
un înveliş de material plastic. Puterea de penetrare este superioară tipului anterior
menţionat, fiind capabilă să traverseze metalul. Alicele Sabo urmează acelaşi principiu
al combinării plumbului cu materialul plastic. Spre deosebire de alicele Prometheus,
învelişul de plastic al alicelor Sabo se dispune în jurul miezului de metal sub forma a 3-
6 petale. La momentul impactului, cele două componente ale alicelor Prometheus şi
Sabo se fragmentează rezultând fragmente radio-opace (corespunzătoare metalului) şi
radiotransparente (corespunzătoare cămăşii de plastic). Alicele BB (ball bearing) sunt
fabricate de obicei din oţel acoperit cu zinc sau cupru, având formă sferică şi diametre
ce variază între 4.34 - 4.39 mm. La fel ca şi celelalte tipuri de alice prezentate anterior,
ele reprezintă muniţia unor arme cu aer comprimat. Acest tip de muniţie este des
folosită pentru vânarea păsărilor, având viteze mici de deplasare (114-140 m/s). Cu
toate acestea, alicele BB reuşesc să penetreze pielea, ochii, toracele şi abdomenul,
uneori chiar şi oasele, cu producere de fracturi. Penetrarea structurilor dure ale orga-
nismului uman sau animal este condiţionată de alicele care au o viteză mare de de-
plasare[20, 40]. Datorită formei rotunde, alicele BB sunt predispuse la ricoşare, mai ales
atunci când lovesc suprafeţe dure (beton, cărămidă, lemn).
Cartuşele cu alice reprezintă dominant muniţia puştilor cu ţevi lise. Cu toate
acestea, producătorii de arme au elaborat modele de arme cu ţevi ghintuite care
folosesc cartuşe cu alice. Un cartuş modern este format dintr-un tub cilindric de plastic
sau carton, capsa detonantă (primer), pulberea, un strat de material textil, denumit bură
(vată) şi încărcătura de alice. Dimensiunile alicelor sunt deosebit de variate. Cu toate
acestea, sunt cunoscute două categorii: alicele mici, folosite pentru vânatul de talie
mică (de unde şi denumirea generică din limba engleză „birdshot”) şi alicele mari sau
mitralii, folosite pentru vânatul de talie mare („buckshot”). Alicele mici sunt carac-
terizate de următoarele valori: 12, 11, 9, 8½, 7½, 6, 5, 4, 2. Cu cât numărul de ordine
este mai mic cu atât diametrul este mai mare. Alicele mari se prezintă ca valori de 4, 3,
2, 1, 0, 00 şi 000, valoarea diametrului fiind exprimată la fel ca şi în cazul alicelor mici
(tabelul 9.2). Numărul de alice existente într-un cartuş creşte odată cu scăderea
diametrului alicelor. În general, toate alicele existente într-un cartuş au acelaşi
diametru. Cu toate acestea, valoarea diametrului poate să varieze pentru câteva alice
ale aceluiaşi cartuş, însă marea majoritate au dimensiunile indicate de producător.
135
EMILIA CIOBOTARU
distinctiv, acest tip de proiectil prezintă la vârf 4-6 secţiuni, care permit răsfrângerea
lor către bază, conferind formă caracteristică de ciupercă.
Cartuşele cu glonţ reprezintă muniţia specifică armelor cu ţevi ghintuite
(pistoale, revolvere, puşti). Părţile componente ale unui cartuş sunt: glonţul, tubul
cartuşului şi capsa detonantă. Glonţul este confecţionat din plumb sau conţine un miez
de plumb acoperit cu oţel, alamă sau cupru. Forma glonţului variază foarte mult: aspect
rotunjit, conic, cu o cavitate la vârful glonţului. Ultimul model asigură posibilitatea
expansiunii metalului şi răsfrângerea vârfului către bază la momentul contactului cu
ţinta, având efecte destructive mult mai mari decât celelalte tipuri de gloanţe. Tubul
cartuşului este confecţionat din alamă, aliaj rezistent la coroziune. Spaţiul delimitat de
tub conţine pulberea, fiind denumit cameră de ardere. Forma tubului este dreaptă, cu
aspect de gât de sticlă sau conic. Capsa detonantă se prezintă ca o structură metalică,
dispusă la baza cartuşului. Conţinutul capsei este reprezentat de o substanţă explozibi-
lă, deosebit de sensibilă la şocuri (pulbere de aluminiu, compuşi ai plumbului, bariului,
etc.). În momentul în care percutorul armei acţionat de trăgaci loveşte capsa detonantă,
această substanţă va exploda, generând mici particule incandescente, care vor aprinde
pulberea din camera de ardere. Cartuşele cu aprindere pe ramă nu au capsă detonantă.
Substanţa explozibilă este introdusă într-un mic pliu aflat la baza cartuşului (rama), care
va fi lovit de percutor la momentul tragerii. Varietatea de cartuşe cu glonţ este
impresionantă, cele mai des folosite fiind cartuşele cu aprindere centrală (cele cu aprin-
dere pe ramă sunt interzise de lege în România)[30]. Atunci când se face referire la di-
mensiunile cartuşului, datele indică diametrul glonţului şi lungimea tubului (e.g. 5,56 x
45 mm). Suplimentar, producătorul face precizări legate de masă glonţului (exprimată în
grame sau grains). Tabelul 9.3 prezintă reglementările în vigoare privind caracteristicile
minime ale muniţiei permise la armele de vânătoare cu ţevi ghintuite pentru vânarea
speciilor de interes cinegetic[4].
137
EMILIA CIOBOTARU
138
Medicină legală veterinară
Pierderea energiei cinetice este neuniformă de-a lungul traiectului plăgii. Im-
portanţa acestui parametru condiţionează dimensiunea cavităţii temporare şi implicit a
gravităţii plăgii. Variaţiile pot fi generate în aceeaşi măsură de modul în care se
comportă glonţul după ce a lovit ţinta sau de densitatea variabilă a organelor pe care le
traversează. Cu cât energia cinetică transmisă de glonţ ţesuturilor este mai mare, cu atât
vor creşte dimensiunile cavităţii temporare. Fragmentarea proiectilului amplifică efec-
tele generate de cavitatea temporară, agravând plaga.
Examinarea plăgilor prin împuşcare la animale trebuie să ţină cont de câteva
aspecte diferite faţă de cele produse la om. Orificiul de intrare a proiectilului nu este
întotdeauna evident la examenul general al cadavrului sau al animalului viu, mai ales
atunci când au fost folosite proiectile de calibru mic. Mai mult, detectarea plăgilor de
intrare la speciile de animale este de multe ori ecranată de prezenţa unui înveliş pilos
abundent sau de prezenţa penelor. Datorită dimensiunilor mici ale orificiului de intrare
sângerarea externă este nesemnificativă, chiar absentă. Culoarea brună sau neagră a
părului şi a penelor maschează şi mai mult prezenţa hemoragiei. Examenul radiologic
rezolvă aceste neajunsuri, mai cu seamă atunci când proiectilul nu a părăsit corpul.
Tehnica de necropsie va avea în vedere jupuirea completă a carcasei pentru o bună
examinare a plăgilor de intrare şi de ieşire. Există o serie întreagă de aspecte morfolo-
gice ale orificiului de intrare la om care nu se regăsesc la animale, deoarece distanţa de
tragere este mare, singurele aspecte remarcate fiind cele produse de acţiunea mecanică
a proiectilelor. Aceste aspecte poartă denumirea de factori secundari ai plăgii prin
împuşcare. Astfel, se face referire la aspectele morfologice sau leziunile care rezultă
din contactul direct sau foarte apropiat al suprafeţei cutanate cu ţeava armei sau cu
componente ale cartuşului, altele decât proiectilul propriuzis. Distanţa mare de la care
se trage în cazul animalelor împuşcate şi pilozitatea abundentă determină lipsa sau cel
mult prezenţa inconstantă a următoarelor aspecte:
- inelul de imprimare apare numai dacă ţeava armei „împunge” pielea sau este
lipită ferm de aceasta, astfel încât cea din urmă acoperă total, obturând gura
ţevii; marginile plăgii apar cauterizate de gazul fierbinte şi sunt colorate în
negru datorită pulberii arse antrenată odată cu proiectilul;
- urmele de funingine sau de pulbere nearsă (manşonul de fum), dispuse în
plagă sau în jurul acesteia, cu aranjare variabilă ca formă în funcţie de modul
în care este orientată arma şi distanţa maximă dintre gura ţevii şi piele;
urmele de funingine sunt vizibile şi variază în funcţie de armă şi tipul de
pulbere din cartuş atunci când distanţa de tragere variază între 20-30 cm[11];
- tatuajul este reprezentat de punctele de excoriaţie cutanată induse de pulbere,
având aspectul unor pete brun-roşiatice sau roşii-portocalii, punctiforme, care
înconjoară plaga de intrare; acest aspect este valoros în diagnosticare plăgilor
prin împuşcare produse ante mortem; formarea tatuajului este influenţată de
calibrul armei şi de modalitatea de prezentare a pulberii în cartuş sub formă
de fulgi sau bile; se începe de la o distanţă de 10 mm între piele şi gura ţevii
pentru armele de mână şi se poate ajunge până la 90 cm pentru armele de
calibru .38 cu pulberea dispusă sub formă de sfere[11, 12, 18].
139
EMILIA CIOBOTARU
140
Medicină legală veterinară
Fig. 9.3 – Prepeliţă, fragmentare cu aspect de pul- Fig. 9.4 – Câine, fragmente cu dimensiuni mici şi
bere a unui proiectil cu viteză mare de deplasare / mari (proiectil cu viteză mică de deplasare) / Dog,
Quail, fragmentation of high velocity projectile fragmentation pattern with variable large and
featuring „lead snowstorm” pattern small fragments of a low velocity pellet
Fig. 9.5 – Câine, plagă de intrare cu inel de exco- Fig. 9.6 – Fazan, plagă de intrare cu inel de exco-
riaţie (săgeată) / Dog, entrance wound with riaţie concentric / Pheasant, entrance wound with
abrasion ring (arrow) concentric abrasion ring
141
EMILIA CIOBOTARU
142
Medicină legală veterinară
Având în vedere abundenţa părului sau a penelor la indivizii care prezintă plăgi
prin împuşcare, examinatorul va avea în vedere prezenţa acestora în orificiul de intrare.
În mod frecvent, plăgile de intrare pot fi obturate cu smocuri de păr sau pene, aspect
care certifică faptul că penetrarea proiectilului s-a realizat în acel punct (fig. 9.8, 9.9).
Nu de puţine ori, fanerele sunt remarcate mult mai profund decât planul subcutanat,
fiind regăsite frecvent în organele interne.
Examinarea fanerelor poate oferi informaţii importante privitoare la
suspectarea unor plăgi prin împuşcare. Un exemplu în acest sens este reprezentat de
penele aripilor şi cozii. Dacă pasărea a fost doborâtă în zbor, barbele penelor pot
prezenta zone de decupare precisă de pe rahis sau secţionare parţială (zone rectangulare
sau rotunde în care barbele lipsesc, dând impresia secţionării cu o lamă foarte ascuţită),
potrivit traiectului rectiliniu sau deviat pe care l-a avut proiectilul (fig. 9.10).
Fig. 9.8 – Iepure de câmp (Oryctolagus cuniculus), Fig. 9.9 – Porumbel sălbatic (Columbia livia), pene
plăgi de intrare acoperite cu smocuri de păr. Unele antrenate în plaga de intrare / Feral pigeon
smocuri au reţinut câteva alice / Wild rabbit (Columbia livia) feathers drawn into the entrance
(Oryctolagus cuniculus), entrance wounds blocked wound
with hair tufts. Some of these tufts retained several
pellets
Fig. 9.10 – Şoim călător (Falco peregrinus), barbele penelor din aripi sunt secţionate parţial sau total
potrivit traiectului proiectilului (săgeţi) / Brown falcon (Falco peregrinus), the barbs of wing feathers are
partially or totally sectioned according to projectile trajectory (arrows)
143
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 9.11 – Fazan, plaga de intrare la faţa laterală a Fig. 9.12 – Câine, plagă de intrare în spatele
coapsei asociată cu plagă de reintrare în muşchiul articulaţiei genunchiului asociată cu plagă de reintrare
pectoral toracic / Pheasant, entrance wound on în peretele abdominal / Dog, entrance wound on the
lateral face of thigh associated with re-entry wound backside of stifle associated with re-entry wound of
in m. pectoralis toracis abdominal wall
144
Medicină legală veterinară
explică situaţiile în care orificiul de ieşire ce interesează teritorii cu piele mobilă, laxă,
are aspect alungit, mai mic decât cel de intrare şi chiar mai mic decât diametrul proiec-
tilului. Regiunile corporale dure, reprezentate de oase, acoperite de piele fixă, vor
predispune la formarea unor orificii de intrare mai mari, cu formă neregulată sau stelată.
Fig. 9.13 – Căprior (Capreolus capreolus) plagă de Fig. 9.14 – Căprior (Capreolus capreolus), plăgi de
ieşire cu aspect despicat / Deer (Capreolus capreolus) ieşire multiple, rezultat al fragmentării proiectilului
slit-like exit wound şi aşchierii coastelor lovite / Deer (Capreolus
capreolus) multiple exit wounds as the result of
missile fragmentation and splintering of the hit ribs
Atunci când traiectul plăgii prin împuşcare interesează ţesutul osos, morfologia
traumelor induse este influenţată de energia cinetică transmisă la momentul impactului,
tipul de proiectil, masa acestuia, unghiul de incidenţă şi caracterele morfologice ale osului
(os plat, os compact sau spongios, configuraţia suprafeţei de impact). Examinarea
145
EMILIA CIOBOTARU
146
Medicină legală veterinară
147
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 9.16 – Iepure de câmp (Oryctolagus cuniculus), traiect al plăgii prin împuşcare cu
armă cu aer comprimat, aspect anatomic conservat, hemoragie în jurul orificiului de
reintrare în pulmon / European rabbit (Oryctolagus cuniculus), wound inflicted by an
airgun, lung with preserved anatomical features, hemorrhage around re-entry wound
Fig. 9.17 – Iepure de câmp (Oryctolagus cuniculus), fractură de coastă (săgeată) şi pneumohemotorax
produs prin împuşcare cu armă cu aer comprimat (alice Diabolo). Se remarcă aspectul spumos al
coagulului de sânge în imaginea radiologică, relevat ulterior la examenul necropsic / European rabbit
(Oryctolagus cuniculus), rib fracture (arrow) and pneumohemothorax inflicted by a air gun (Diabolo
pellet). The foamy feature of the clot is remarked on radiological image and also in necropsy
148
Medicină legală veterinară
Fig. 9.18 – Iepure de câmp (Oryctolagus cuniculus), perforarea aortei toracice produsă de o alică Diabolo /
European rabbit (Oryctolagus cuniculus), perforation of thoracic aorta inflicted by a Diabolo pellet
Alicele Diabolo sunt izolate de capsule conjunctive, fără existenţa unor aspecte
morfologice care să denote traumatismul acut. Aceste animale prezintă simptoma-
tologia digestivă, sanguină şi nervoasă specifică intoxicaţiei cu plumb. Concentraţiile
mari de plumb la nivel seric, eritrocitele imature, cu resturi nucleare punctiforme care
nu se asociază cu o anemie severă, incluziile eozinofilice intranucleare în nefrocite şi
hepatocite, precum şi leziunile nervoase (localizare predilectă în lobii occipitali, aspect
spongios al substanţei nervoase, tumefierea astrocitelor, proliferare vasculară,
terminând cu lichefierea substanţei nervoase) reprezintă cele mai importante repere
pentru stabilirea diagnosticului[8, 22].
149
EMILIA CIOBOTARU
ţeava puştii o vor rata. Prin similitudine, cu cât ţinta este mai mare şi mai apropiată, cu
atât va creşte numărul de alice care o vor lovi.
Fig. 9.19 – Iepure de câmp (Oryctolagus cuniculus), dispersia omogenă a alicelor pe toate regiunile
corporale sugerează tirul de la mare distanţă. Suplimentar, se observă hemotorax şi pneumoperitoneu
(săgeată) / European rabbit (Oryctolagus cuniculus), homogenous shot pattern in all regions of the body
suggests long distance shooting. Supplementary, hemothorax and pneumoperitoneum occurred (arrow)
150
Medicină legală veterinară
Fig. 9.20 – Orificiul de reintrare variază ca formă: stelată în organele compacte (ficat de fazan) şi rotunde în cele
elastice (pulmon de câine) / The shape of the re-entry wound varies: stellate in compact organs (liver of
pheasant) and round in elastic organs (lung of dog)
151
EMILIA CIOBOTARU
Fig. 9.21 – Şoim călător (Falco peregrinus), Fig. 9.22 – Câine, plagă de ieşire (comună pentru
orificiul de ieşire al unei plăgi produse de alice mici mai multe alice), alături 5 alice grupate şi una izolată
(nr. 9, 2,03 mm) în regiunea cervicală (săgeată) / care au rămas captive subcutanat / Dog, exit wound
Brown falcon (Falco peregrius), exit wound induced (shared by several pellets), along with a bulk of 5
by a birdshot (no. 9, 2,03 mm) in the neck (arrow) pellets and one isolated, trapped subcutaneously
Fig. 9.23 – Câine, orificii de intrare în craniu Fig. 9.24 – Câine (acelaşi caz), alică deformată,
(formă rotundă sau în cruce), produse prin impactul identificată caudal, lateral dreapta de creasta
grupat al mai multor alice. Alicele nu au intrat în sagitală (săgeată) / Dog (same case), distorted
cavitatea craniană, ci au fost deviate subcutanat / pellet, identified caudally, laterally on the right
Dog, entry holes in the calvarium (round- or cross- side from crest sagittalis (arrow)
shaped), inflicted by a bulk of pellets. These pellets
did not enter the cranial cavity, being deviated
subcutaneously
152
Medicină legală veterinară
Fig. 9.25 – Căprior, orificiul de intrare înainte şi după jupuire, produs de un proiectil Brenneke /
Deer (Capreolus capreolus), entrance wound induced by a Brenneke slug, before and after skinning
Ca urmare, o plagă prin împuşcare în regiunea abdominală poate fi însoţită de
leziuni traumatice ale cavităţii toracice. Impactul proiectilului cu osul este urmat de
fragmentarea acestuia şi amplificarea leziunilor produse de proiectil. Radiologic,
fragmentarea unui proiectil Foster relevă câteva aspecte particulare: proiectilul în sine
apare ca un disc sau se poate fragmenta rezultând bucăţi mari de plumb, uneori
îmbrăcând forma unor virgule[11]. În cazul afectării capului se produce efectul de
exploziei descris la om, atunci când tirul se realizează de foarte aproape sau de la
distanţă mică. La animale, fenomenul apare atunci când tirul se face la o distanţă de
sub 10 metri. Excepţional, se poate ca pielea capului să rămână intactă, îndepărtarea ei
relevând fragmentarea gravă a oaselor craniului şi lichefierea encefalului[11, 17, 34].
153
EMILIA CIOBOTARU
154
Medicină legală veterinară
eutanasie (distanţa de tragere recomandată de minimum 10 cm) şi cele care sunt rezul-
tatul surprinderii unui animal viu în capcană sau cursă. Rezultă că plăgile de intrare din
regiunea capului produse în circumstanţe asemănătoare nu sunt însoţite de fracturi.
Plăgile de contact şi cele care sunt produse de la o distanţă de aproximativ 10 cm au
diametre mari, formă neregulată şi numeroase fisuri cutanate dispuse radial, cu lungimi
de până la 10-11 cm. În cazul în care distanţa de tragere depăşeşte 10-20 cm, plăgile au
formă regulată, circulară, sunt mici în comparaţie cu cele de contact, fiind marcate de fisuri
cutanate mici numai excepţional [33]. Există posibilitatea ca glonţul să nu penetreze osul.
Această situaţie este posibilă atunci când unghiul de incidenţă este ascuţit. Ca urmare,
glonţul se inseră subcutanat, se aplatizează şi alunecă pe suprafaţa craniului.
Bibliografie
1. ***, Legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, Monitorul Oficial nr. 583 din
30.06.2004, Parlamentul and României, Editors. 2004.
2. ***. Lead shot. 1999 [cited 2013 22.03]; Available from: http://www.shotgunworld.com.
3. ***, LEGEA nr. 103/23/09/1996 a fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului, Monitorul Oficial
nr. 328/17.05.2002, P. Romaniei, Editor 1996.
4. ***, Ordinul nr. 264 din 10.04.2003 pentru stabilirea caracteristicilor minime ale muniţiei
permise pentru vânarea unor specii de vânat în România cu arme de vânătoare cu ţevi ghintuite,
Monitorul Oficial, partea I, nr. 270/17.04., M. Agriculturii, Editor 2003, .
5. Abad, S., McHenry, I.D., Carter, L.M., and Mitchell, D.A., Carotid artery injury from an airgun
pellet: a case report and review of the literature. Head Face Med, 2009. 5: p. 3.
6. Baker, J.L., et al., Gunshot wounds in military working dogs in Operation Enduring Freedom
and Operation Iraqi Freedom: 29 cases (2003-2009). J Vet Emerg Crit Care (San Antonio),
2013. 23(1): p. 47-52.
7. Bolanos, A.A., et al., Intra-articular histopathologic changes secondary to local lead
intoxication in rabbit knee joints. J Trauma, 1995. 38(4): p. 668-71.
8. Christian, R.G. and Tryphonas, L., Lead poisoning in cattle: brain lesions and hematologic
changes. Am J Vet Res, 1971. 32(2): p. 203-16.
9. Coe, J.I., External beveling of entrance wounds by handguns. Am J Forensic Med Pathol, 1982.
3(3): p. 215-9.
10. Dasani, B.M. and Kawanishi, H., The gastrointestinal manifestations of gunshot-induced lead
poisoning. J Clin Gastroenterol, 1994. 19(4): p. 296-9.
11. DiMaio, V.J., Gunshot Wounds. Second ed 1999, Boca Raton Forida USA: CRC Press.
12. DiMaio, V.J., Petty, C.S., and Stone, I.C., Jr., An experimental study of powder tattooing of the
skin. J Forensic Sci, 1976. 21(2): p. 367-72.
13. DiMaio, V.J. and Zumwalt, R.E., Rifle wounds from high velocity, center-fire hunting
ammunition. J Forensic Sci, 1977. 22(1): p. 132-40.
14. Doyle, J.S. Shotgun Pattern Testing. [cited 2013 21.03]; Available from: http://firearmsid.com.
15. Dubrovin, I.A., [Mechano- and morphogenesis of gunshot fractures in the flat bones]. Sud Med
Ekspert, 2006. 49(5): p. 6-10.
16. Gregory, N., Physiology and Behaviour of Animal Suffering 2004, Ames, Iowa USA: Blackwell
Publishing.
17. Harruff, R.C., Park, J., and Smelser, B.J., Relation of kinetic energy to contact wounds of the
head by centerfire rifles and shotgun slugs. J Forensic Sci, 2013. 58(1): p. 69-72.
18. Iftenie, V. and Dermengiu, D., Medicină Legală 2009, Bucureşti: CH Beck.
19. Korac, Z., Kelenc, D., Mikulic, D., and Hancevic, J., Analysis of Temporary Cavity Produced by
High Velocity Missile in Gelatin Blocks. Acta Clin Croat, 2000. 39: p. 211-214.
20. Laraque, D., Injury risk of nonpowder guns. Pediatrics, 2004. 114(5): p. 1357-61.
155
EMILIA CIOBOTARU
21. Lungu, A., Curs de medicină legală veterinară 2004, Bucureşti: Editura Printech.
22. Manton, W.I. and Thal, E.R., Lead poisoning from retained missiles. An experimental study.
Ann Surg, 1986. 204(5): p. 594-9.
23. McKenzie, H.J., Coil, J.A., and Ankney, R.N., Experimental thoracoabdominal airgun wounds
in a porcine model. J Trauma, 1995. 39(6): p. 1164-7.
24. Merck, M.D., Veterinary Forensics - Animal Cruelty Investigations. First ed 2007, Ames Iowa
USA: Blackwell Publishing.
25. Morgan, J.P. and Wolvecamp, P., Atlas os Radiology of Traumatized Dog and Cats. Second ed
2004, Hannover, Germany: Schlutersche.
26. Munro, R. and Munro, H.M.C., Animal Abuse and Unlawful Killing - Forensic Veterinary
Pathology 2008, Philadelphia: Saunders Elsevier.
27. Olariu-Jurcă, I., Diagnostic necropsic şi medicină legală 2006, Timişoara: Editura Brumar.
28. Pavletic, M.M., A Review of 121 Gunshot Wounds in the Dog and Cat. Veterinary Surgery,
1985. 14(1): p. 61-62.
29. Petzal, D.E., How fast is a speeding bullet, in Field and Stream 1992. p. 23.
30. Pop, V.L., Cu ce vânăm căpriorul? Revista de Vânătoare, 2008(1): p. 23-26.
31. Predescu, S. Părţile componente ale armelor de foc. 2010 [cited 2013 22.03]; Available from:
http://www.criminalistic.ro/partile-componente-ale-armelor-de-foc.
32. Quatrehomme, G. and Iscan, M.Y., Characteristics of gunshot wounds in the skull. J Forensic
Sci, 1999. 44(3): p. 568-76.
33. Radford, G.E., Modeling Cranial Gunshot Wounds and Backspatter 2010, University of Otago,
New Zealand.
34. Sharma, L. and Paliwal, P.K., Homicide by a rifled shotgun slug: unconventional ballistics. Rom
J Leg Med, 2011. 19: p. 101-106.
35. Smith, H.W. and Wheatley, K.K., Jr., Biomechanics of femur fractures secondary to gunshot
wounds. J Trauma, 1984. 24(11): p. 970-7.
36. Starcher, B., Aycock, R.L., and Hill, C.H., Multiple roles for elastic fibers in the skin. J
Histochem Cytochem, 2005. 53(4): p. 431-43.
37. Tălpeanu, M., Alegem un glonţ greu şi lent sau mai uşor şi rapid ?, in
http://www.stirivanatoare.ro 2011.
38. Tălpeanu, M., Arme cu ţevi lise pentru vânatul mic cu pene, de câmpie. Revista de Vânătoare,
2008(1): p. 10-13.
39. Todosiuc, D., Alegerea unei arme de vanatoare necesita timp, rabdare si ceva experienta in
http://anuntulvanatorului.ro 2009.
40. Tsui, C.L., Tsui, K.L., and Tang, Y.H., Ball bearing (BB) gun injuries. Hong Kong Journal of
Emergency Medicine, 2010. 17(5): p. 488-491.
41. Vlăgioiu, C. and Tudor, N., Semiologie şi Laborator Clinic 2012, Craiova: Editura Sintech.
42. Wascher, R.A. and Gwinn, B.C., 2nd, Air rifle pellet injury to the heart with retrograde caval
migration. J Trauma, 1995. 38(3): p. 379-81.
156
Medicină legală veterinară
10.1. GENERALITĂŢI
Temperatura ridicată este un factor fizic care poate produce asupra organis-
mului animal reacţii locale şi generale. Efectul traumatic al căldurii se realizează prin
contactul direct al pielii animalelor cu corpuri incandescente, cu lichide sau gaze
fierbinţi sau prin intervenţia directă a flăcărilor rezultate din aprinderea obiectelor,
lichidelor sau gazelor inflamabile. Toate aceste situaţii au ca efect producerea arsurii
termice. Arsura poate acţiona ca factor tanatogenerator în funcţie de gravitatea leziunii
pe care o produce şi suprafaţă cutanată distrusă de agentul termic. Suplimentar, efectul
nociv al temperaturii ridicate este produs pe fondul creşterii excesive a temperaturii
mediului ambiant, având ca rezultat instalarea şocului termic.
Arsurile care se produc la animale sunt adesea cu mult mai grave decât cele
produse la om. Unul dintre motive este reprezentat de pilozitatea abundentă, creându-se în
cele din urmă o pierdere gradată de temperatură şi un contact prelungit între suprafaţa
cutanată şi substanţa inflamabilă care impregnează blana.
Producerea unei traume prin căldură se poate realiza prin intervenţia directă a
flăcării sau a unor corpuri incandescente, acestea denumindu-se arsuri termice sau prin
mijlocirea unor lichide încinse, acestea purtând numele de opăreli. Atunci când gravi-
tatea şi extinderea zonelor corporale distruse este semnificativă (aproximativ 15-20%,
maximum 30%) se instalează sindromul de şoc postcombustional.
Interpretarea morfologiei arsurilor are ca obiective majore asocierea aspectelor
macroscopice cu cauza care a dus la producerea arsurii şi dacă aceste leziuni au fost
provocate accidental sau deliberat. Cele mai multe dintre situaţiile raportate de
proprietari sunt acelea în care animalul a stat prea aproape de flacără sau de un obiect
incandescent. Cu toate că un animal poate suferi o arsură termică înainte de simţi
durerea, morfologic leziunea nu se înscrie în tipul arsurilor de contact. Arsurile cu
gravitatea cea mai mare atestă punctul sau zona în care a debutat arsura. Astfel de
teritorii sunt asociate sau confluează cu zone cutanate în care arsurile sunt mai puţin
grave. Stropirea animalelor sau vărsarea peste corp a unui lichid fierbinte va genera
arsuri cu tendinţă de „prelingere”, potrivit tendinţei normale de scurgere pe corpul
animal. Aceste leziuni sunt mai grave la punctul în care s-a produs primul contact între
piele şi lichidul fierbinte şi descresc ca gravitate în regiunile cele mai declive. Atunci
când morfologia arsurilor este identică, se presupune ca agentul termic a acţionat
simultan pe mai multe teritorii cutanate şi cu aceeaşi intensitate. Astfel de situaţii apar
ca urmare a intervenţiei flăcărilor sau a substanţelor chimice cu acţiune caustică.
Diferenţierea arsurilor accidentale de cele intenţionate poate fi realizată prin localizare,
gradul de extindere şi gravitatea arsurilor produse. Astfel, evenimentele accidentale se
pot produce prin acţiune scurtă a agentului termic, fapt pentru care arsura interesează
157
EMILIA CIOBOTARU
mai ales blana în asociere cu mici teritorii cutanate implicate în arsură. Arsurile deli-
berate se caracterizează prin teritorii cutanate ample, delimitate, distribuite pe suprafeţe
mari asociate cu numeroase arsuri punctiforme sau circulare. Ultimele sunt produse
prin efectul de „fitil” al firului de păr, care odată aprins, conduce flacăra către suprafaţa
cutanată. Arsurile care rezultă în urma unei explozii sunt concentrate ca număr şi ca
gravitate pe zonele care au fost cele mai expuse suflului şi se extind paralel cu direcţia
de deplasare a flăcărilor.[5, 7, 8, 10]
158
Medicină legală veterinară
conţinut în flictene este opalescent, însă poate deveni tulbure odată cu complicaţiile
bacteriene, invazia neutrofilelor (aspect purulent) şi formarea fibrinei (aspect floconos). În
cazul arsurilor parţial profunde părul se smulge cu uşurinţă, iar lichidul din flictene este
sangvinolent. Durerea este mai intensă, accentuată şi persistentă. Acest tip de arsură
este provocat de lichide fierbinţi sau metale incandescente, care au acţionat o durată
scurtă asupra pielii. Este cea mai dureroasă deoarece sunt atinse terminaţiile nervoase
de la acest nivel. Odată cu spargerea flictenelor, fundul zonei erodate se acoperă cu
ţesut de granulaţie, conferind teritoriului afectat un aspect roz-roşiatic, granular. Vinde-
carea are loc în 14-21 zile, fără cicatrice sau cu cicatrice discretă în cazul arsurilor par-
ţial superficiale sau cu o cicatrice evidentă pentru cele parţial profunde.
Tabel 10.2 – Clasificarea arsurilor termice după gradul de destrucţie a straturilor cutanate[14, 15]
Classification of thermal burns according to destruction of skin layers
Grad de
Tip morfologic Strat cutanat implicat exprimare al Morfologie
durerii
Superficială – Gradul I Epiderm +++ Eritem, descuamare
Parţial superficială – Epiderm, parţial derm Eritem, edem
++
Gradul II superficial (papilar) subcutanat, flictene
Parţial profundă – la Epiderm, derm papilar în Flictene cu conţinut
limita dintre gradul II şi totalitate, cu tendinţă spre ++ sangvinolent, tendinţă
III dermul reticular de formare a escarei
Totală – Gradul III şi IV Epiderm şi derm în totalitate, Aspect tăbăcit specific
uneori sunt surprinse escarei
-
straturile subcutanate (ţesut Carbonizare specifică
adipos, muşchi etc.) arsurilor de gradul IV
Cu toate că numărul titlurilor bibliografice care descriu acest tip de arsură este
foarte mare, practica şi modelele experimentale au dovedit că formarea flictenelor la
animale este un eveniment foarte rar sau absent. Formarea colecţiilor de lichid între
epiderm şi derm este condiţionată de acumularea unei cantităţi suficiente de lichid de edem,
care să permită desprinderea evidentă a celor două straturi. Modelele experimentale pe porc
au arătat că această cantitate de lichid nu este suficientă pentru a genera formarea
flictenelor. Se pare că acest aspect este urmarea tumefierii fibrelor de colagen din derm şi a
ocluziei capilarelor locale care împiedică formarea edemului şi implicit a flictenelor[9]..
Flictenele se sparg după moarte, la examenul cadavrului observându-se zone cu
aspect pergamentos, de culoare brună (datorită procesului de deshidratare postmortem).
Animalele care au murit la scurt timp de la producerea arsurilor prezintă zone arse, depi-
late, periferia fiind înconjurată de fire de păr parţial arse. Dacă nu au intervenit com-
plicaţiile bacteriene şi lichidul din flictene este translucid, în cazul leziunilor recente se
poate observa reţeaua vasculară din profunzime. Cu cât leziunea este mai veche, cu atât
sunt mai evidente leziunile care atestă complicaţiile locale (detritus abundent, puroi)
sau tendinţa de vindecare a leziunilor (delimitarea zonei de arsură printr-un burelet,
eliminarea sfacelului). Practica dovedeşte că cele mai multe arsuri de gradul II coexistă
cu cele de gradul III. Ca urmare a mecanismelor care se instalează după producerea
arsurii, multe dintre arsurile de gradul II se transformă în arsuri de gradul III (vaso-
constricţie, eliberare de prostaglandine, enzime proteolitice, radicali liberi etc.).
159
EMILIA CIOBOTARU
160
Medicină legală veterinară
Arsurile prin opărire se produc prin contact cu lichide sau gaze încinse. Arsura
se produce în urma imersiei, stropirii sau vărsării peste animal a lichidului fierbinte. La
animale, arsura prin opărire se produce cu fluide care au mai mult de 48,8C. În cazul
stropirii sau vărsării lichidului fierbinte pe corp, distribuţia arsurilor implică zona supe-
rioară a capului, faţa şi regiunile dorsale ale corpului. Arsurile variază ca grad, ele fiind
mai grave la locul de prim contact cu lichidul, după care prin scurgere şi pierdere de
temperatură, arsura devine mai puţin gravă. Imersia în lichide fierbinţi determină zone
de arsură de acelaşi grad, net delimitate de ţesuturile neafectate printr-o linie de demar-
caţie, membrele fiind constant implicate (fig. 10.2). Delimitarea arsurii generează un
caracter pregnant de „mănuşă” sau „ciorap”. În mod surprinzător, la pisică, pielea din
jurul ghearelor rămâne intactă.
Fig. 10.1 – Pisică, arsură superficială de gradul I Fig. 10.2 – Pisică, arsură termică prin opărire
(eritem) produsă de microunde (expunere apro- (imersie în apă fierbinte). Se observă implicarea
ximativ 25 secunde) / Cat, superficial burn, first membrelor posterioare şi delimitarea netă a pielii
degree, induced by microwaves (exposure for at arse faţă de cea normală / Cat, scalding burn
least 25 seconds) (immersion in hot water). Notice hind limbs
Courtesy to Dr. F. Korponay involvement and sharp delimitation of burnt skin
versus normal territories
Courtesy to Dr. I. Ionaşcu
161
EMILIA CIOBOTARU
turile externe sunt evidente, dar carbonizate (deshidratate, casante), permiţând identi-
ficarea speciei. Cadavrele adultelor sunt mai rezistente la temperaturile mari, ceea ce
permite o identificare mai uşoară a speciei pe baza examinării oaselor (diafizele oaselor
lungi sunt cele mai rezistente, datorită gradului ridicat de mineralizare). Oasele arse
sunt la început de culoare neagră, putând fi fragmentate datorită presiunii deosebite
care se creează în canalele medulare. Dacă arderea s-a realizat pe un interval mai lung
oasele îşi pierd considerabil din duritate, devenind casante şi de culoare albă.
Arsura chimică este produsă de substanţe din categoria acizilor şi bazelor.
Mecanismul general este acela de blocare a metabolismului celular sau de denaturare
prin coagulare a proteinelor. Morfologia arsurilor termice şi chimice este asemănătoare,
de aceea examinarea lor se va face cu multă atenţie pentru diferenţiere. Ingestia acestor
substanţe va determina arsuri pe tot traiectul parcurs de aceste substanţe: cavitate bu-
cală, faringe, esofag, stomac. Alte toxice determină toxicoză sistemică asociată cu
arsuri pe zona de ingestie (fosfor galben, fenol, clor etc.).
În practică este dificilă departajarea leziunilor prin combustie după criteriile
discutate anterior. Cele mai frecvente situaţii sunt cele în care apar combinaţii între
cele patru tipuri de arsură descrise. Într-o arsură locală severă, cele trei sau patru grade
de combustie se găsesc în dispoziţie concentrică (gradul I aflându-se la periferie, după
care se dispun în ordine spre centru celelalte grade).
10.4. CRITERII DE DIFERENŢIERE MACROSCOPICĂ ŞI MICROSCOPICĂ
A ARSURILOR ANTEMORTEM ŞI POSTMORTEM
Cea mai importanta întrebare care se pune pe parcursul examinării unor arsuri
termice este dacă acestea au fost provocate înainte sau după moarte. Din punct de ve-
dere macroscopic leziunile pot fi adesea interpretate eronat, fapt pentru care va impune
recoltarea probelor pentru examenul histologic pentru identificarea unor aspecte care să
dovedească vitalitatea ţesuturilor în momentul intervenţiei combustiei. Cu toate
acestea, se pot distinge câteva aspecte macroscopice care pot pleda în linii mari pentru
sau împotriva arsurilor postmortem.
Eritemul este considerat ca element de certitudine pentru o arsură vitală în
situaţia în care înconjoară o arsură mai gravă (gradul II sau III). Totuşi, atunci când
este evidenţiat (este ştiut faptul că dispare după moarte) el denotă o moarte lentă şi
tardivă, fiind dovada reacţiei vitale faţă de agentul termic.
Flictenele din arsurile de gradul II pot să apară şi în arsurile postmortem, însă
acestea sunt pline cu aer (arderea cu flacără a suinelor după sângerare). În cazul în care în
flictenă se acumulează totuşi o cantitate mică de lichid, aceasta se produce la un interval
lung de la producerea arsurii (câteva ore până la maximum 24 ore). Calitatea lichidului
din flictenele vitale este diferită de cea a flictenelor postmortem: cele vitale au un
conţinut mare de proteine şi leucocite, aspecte absente în lichidul flictenelor postmortem.
Escara din arsurile de gradul III este lipsită de zona de reacţie vitală periferică
(eritem, evidenţierea vascularizaţiei periferice în ţesutul conjunctiv subcutanat).
Carbonizarea corespunzătoare arsurilor de gradul IV postmortem nu prezintă dife-
renţe morfologice faţă de cele ante mortem. Trebuie remarcat faptul că în cazul în care ca-
davrul prezintă leziuni vitale de tipul plăgilor ele îşi conservă aspectul şi după carbonizare.
162
Medicină legală veterinară
Cadavrul ale cărui zone au fost expuse postmortem în mod direct căldurii sunt
palide şi uscate, iar cele opuse sunt puternic infiltrate cu sânge (hipostază specifică
acţiunii căldurii).
Aspiratul pulmonar sub forma depozitelor de negru de fum în spaţiul alveolar
este dovada concludentă a producerii arsurii în timpul vieţii.
Aspectele histologice relevate de arsurile antemortem constituie informaţii va-
loroase pentru stabilirea diagnosticului diferenţial faţă de cele postmortem. Focarul de
arsură termică produsă în timpul vieţii prezintă trei zone distincte dispuse concentric:
zona centrală de coagulare, zona intermediară de stază şi zona periferică hiperemie.
În zona de coagulare circulaţia sângelui este oprită, modificările vasculare sunt
ireversibile, aceasta constituind histologic o zonă necrozată (necroză astructurată).
Aceste modificări se produc în intervalul 0-2 ore de la producerea arsurii. În zona de
stază are loc o creştere iniţială a fluxului sangvin, o extravazare semnificativă ce duce
la edem, după care la 2 ore fenomenul se reduce. Consecutiv reducerii circulaţiei
sangvine până la 50% şi apariţiei ulterioare a ischemiei se poate produce necroză care
va contribui la extinderea distrucţiei iniţiale (extinderea zonei de coagulare cu prezenţa
unei necroze structurate). În zona de hiperemie se constată creşterea fluxului sangvin şi
dilatarea vaselor sangvine. Dacă animalul a supravieţuit un interval mai lung de 30 mi-
nute de la producerea arsurii, ţesuturile necrozate şi cele limitrofe sunt infiltrate cu neu-
trofile. De asemenea, celulele epiteliale scvamoase limitrofe zonei de necroză suferă o
alungire a nucleilor, aceştia având o dispoziţie paralelă cu membrana bazală (fig. 10.3).
Fenomenul apare în arsurile termice datorită dilatării dermului de sub epidermul lezat
sub influenţa căldurii. Numărul de fibroblaste scade, de asemenea, în mod semni-
ficativ, datorită apoptozei induse de excesul caloric (fig. 10.4). În toate arsurile apar
fenomene de tromboză de diferite intensităţi şi obstrucţie/ocluzie a vaselor, mai ales în
zona intermediară şi periferică. Aceste fenomene au loc şi în ţesutul lezat, dar şi în cel
înconjurător sănătos [11, 16].
Fig. 10.3 – Arsură parţial profundă omogenizarea Fig. 10.4 – Arsură parţial superficială (dermul reti-
fibrelor de colagen din dermul papilar, alungirea cular) lipsa fibrocitelor asociată cu resturi nucleare
nucleilor cheratinocitelor. Masson tricromic / (posibil rezultat al apoptozei) / Partial superficial
Partial deep burn, homogeneous collagen fibers burn (reticular derm), lack of fibrocytes associated
from papilar derm, elongation of keratinocyte with nuclear debris (possible as result of
nuclei apoptosis)
163
EMILIA CIOBOTARU
164
Medicină legală veterinară
Bibliografie
1. Andress, M. and Goodnight, M.E., Heatstroke in a military working dog. US Army Med Dep J,
2013: p. 34-7.
2. Arbak, S., et al., Acute lung injury following thermal insult to the skin: a light and transmission
electron microscopial study. Acta Histochem, 1999. 101(3): p. 255-62.
3. Chang, C.H., et al., Attenuating heatstroke-induced acute lung inflammation, edema, and injury
in rats by exercise preconditioning. J Trauma Acute Care Surg, 2013. 74(4): p. 1052-9.
4. DiMaio, V.J. and DiMaio, D., Forensic Pathology. second ed 2001, Boca Raton Florida: CRC
Press LLC.
5. Iftenie, V. and Dermengiu, D., Medicină Legală 2009, Bucureşti: CH Beck.
6. Loeb, E., Aroch, I., Saragusty, J., and Bruchim, Y. Pathological findings in 11 dogs with
naturally occurring fatal heatstroke. in 26th Meeting of European Society of Veterinary
Pathology. 2008. Dubrovnik, Croatia: Intergrafika TTŽ d.o.o.
7. Lungu, A., Curs de medicină legală veterinară 2004, Bucureşti: Editura Printech.
8. Merck, M.D., Veterinary Forensics - Animal Cruelty Investigations. First ed 2007, Ames Iowa
USA: Blackwell Publishing.
9. Moritz, A.R., Studies of Thermal Injury: III. The Pathology and Pathogenesis of Cutaneous
Burns. An Experimental Study. Am J Pathol, 1947. 23(6): p. 915-41.
10. Munro, R. and Munro, H.M.C., Animal Abuse and Unlawful Killing - Forensic Veterinary
Pathology 2008, Philadelphia: Saunders Elsevier.
11. Regas, F.C. and Ehrlich, H.P., Elucidating the vascular response to burns with a new rat model.
J Trauma, 1992. 32(5): p. 557-63.
12. Surrell, J.A., et al., Effects of microwave radiation on living tissues. J Trauma, 1987. 27(8): p.
935-9.
13. Swain, S.F., Lee, A.H., and Hughes, K.S., Heating pads and thermal burns in small animals. J
Am Anim Hosp Assoc, 1989(25): p. 156-162.
14. Vaughn, L. and Beckel, N., Severe burn injury, burn shock, and smoke inhalation injury in small
animals. Part 1: burn classification and pathophysiology. J Vet Emerg Crit Care (San Antonio),
2012. 22(2): p. 179-86.
15. Vaughn, L., Beckel, N., and Walters, P., Severe burn injury, burn shock, and smoke inhalation
injury in small animals. Part 2: diagnosis, therapy, complications, and prognosis. J Vet Emerg
Crit Care (San Antonio), 2012. 22(2): p. 187-200.
16. Vo, L.T., et al., A study of vascular response to thermal injury on hairless mice by fibre optic
confocal imaging, laser doppler flowmetry and conventional histology. Burns, 1998. 24(4): p.
319-24.
17. Ward, P.A. and Till, G.O., Pathophysiologic events related to thermal injury of skin. J Trauma,
1990. 30(12 Suppl): p. S75-9.
165
EMILIA CIOBOTARU
166
Medicină legală veterinară
167
EMILIA CIOBOTARU
encefalului prin congelare. Stomacul, dar şi alte segmente ale tubului digestiv pot
prezenta hemoragii ale mucoaselor de culoare cafenie consecutive ruperii vaselor de
sânge. Acestea variază ca dimensiune, de la unui câţiva mm, până la 1 cm diametru. La
aceste cadavre pot fi constatate (nu sunt obligatorii) aspecte macroscopice atribuite
degerăturilor.
Pentru peşti, şocul hipotermic poate interveni atunci când temperatura apei
scade brusc, având ca efect paralizia musculaturii, a branhiilor şi a cordului. Ca urmare
a încetării circulaţiei sanguine, moartea intervine în urma hipoxiei. Aceste accidente
apar mai ales în sistemele de creştere intensivă a peştilor, atunci când peştii sunt luaţi
din vase de încărcare şi transferaţi în bazinele piscicole. Diferenţele mari de tempera-
tură dintre cele două medii, imprimă peştilor un comportament clinic specific: înotă-
toarele sunt strânse lângă corp, frecvenţa respiratorie este foarte mică observată prin
ritmul mişcării operculelor. În condiţiile în care peştii sunt ţinuţi în continuare la
temperaturi foarte scăzute, aceştia îşi pierd echilibrul şi mor pe fundul bazinului. In alte
situaţii, simptomele sunt reprezentate de salturi înalte, violente, mult deasupra luciului
apei urmată de moarte subită. Macroscopic, la cadavrele peştilor morţi prin anoxie
consecutivă şocului hipotermic, tegumentul este decolorat, albicios.
Pentru peştii care trăiesc în bazine naturale, îngheţul apelor poate să producă
moartea prin şoc hipotermic. În apele de mică adâncime, ca urmare a formării crista-
lelor de gheaţă se produce blocarea branhiilor, cu instalarea consecutivă a hipoxiei şi a
morţii prin asfixie. Cristalele de gheaţă au şi efect destructiv atunci când se formează în
structura epiteliilor de schimb din branhii, cu acelaşi efect de moarte prin asfixie[4].
Bibliografie
1. Gimenez, T. Accidental hypothermia in the horse. A review for emergency responders. 2011;
Available from: http://www.saveyourhorse.com/.
2. Hirvonen, J., Vital reactions to frostbite of the ear and paw skin in guinea pigs exposed to the
cold. Z Rechtsmed, 1990. 103(4): p. 249-56.
3. Iftenie, V. and Dermengiu, D., Medicină Legală 2009, Bucureşti: CH Beck.
4. Lungu, A., Curs de medicină legală veterinară 2004, Bucureşti: Editura Printech.
5. Mizukami, H., et al., Forensic diagnosis of death from cold. Leg Med (Tokyo), 1999. 1(4): p.
204-9.
6. Schoning, P., Frozen cadaver. Antemortem versus postmortem. Am J Forensic Med Pathol,
1992. 13(1): p. 18-20.
168
Medicină legală veterinară
Fig. 12.1 – Urs brun (Ursus arctos) marcă electrică, aspect morfologic corespunzător unei arsuri de gradul
IV (carbonizarea blănii, pielii şi mandibulei) / Brown bear (Ursus arctos), electric burn, morphological
features corresponding to a fourth degree burn (carbonization of fur, skin and mandible) (www.ehowa.com)
171
EMILIA CIOBOTARU
172
Medicină legală veterinară
persistenţa acestora fiind consemnată pentru câteva zile sau săptămâni sau poate deveni
permanentă[4, 8]. Rareori, animalele supravieţuiesc efectelor trăsnetului, manifestând
disfuncţii minore (sindrom vestibular)[3].
Tabloul lezional variază ca exprimare morfologică, fiind discret, atipic sau
reprezentat de leziuni caracteristice. Moartea instantanee poate surprinde animalele
păscând, prezenţa furajului în cavitatea bucală fiind un aspect caracteristic. Arsurile
cutanate sunt remarcate la marea majoritate a cazurilor lovite direct de trăsnet, însă
lipsesc la cele la care moartea s-a produs prin conductivitate (animale la care curentul
electric a intrat în corp din pământ prin intermediul membrelor). Zonele de arsură au
culoare cenuşie închisă, sunt lipsite de păr, capătă caracter liniar, uneori zigzagat
dispuse pe toată suprafaţa corpului, cu tendinţă de propagare către faţa medială a
membrelor. Dacă arsura electrică s-a produs, aceasta poate fi însoţită de congestie
relevată prin arborizaţii vasculare, evidente după jupuire la faţa dermică a pielii. La
rumegătoare, rigiditatea se instalează rapid şi durează foarte puţin. Timpanismul post-
mortem are aceeaşi instalare rapidă, fapt ce necesită diagnostic diferenţial faţă de
timpanismul acut. Sângele nu coagulează postmortem sau are tendinţă vizibilă de a
coagula lent. Mucoasa sinusurilor şi a cavităţilor nazale sunt congestionate şi prezintă
hemoragii. Hemoragiile lineare sunt localizate în mod particular în trahee, lumenul
conţinând coaguli de sânge sau spumozităţi sangvinolente. Pulmonul nu prezintă
aspectele morfologice specifice compresiunii rumenale întâlnită în timpanismul acut.
Distensia postmortem a rumenului va împinge sângele slab coagulat preponderent către
trenul anterior, generând extravazarea postmortem a sângelui în muşchi şi limfocentrii
capului, gâtului şi toracelui. Toate organele interne sunt congestionate, prezentând nu-
meroase peteşii şi echimoze. Rumenul prezintă conţinut normal (lipsa conţinutului
spumos infirmă diagnosticul de timpanism acut). Acelaşi aspect normal al conţinutului
este remarcat şi în porţiunea terminală a tubului digestiv. Eliminarea spontană a feca-
lelor poate fi remarcată lângă animal la momentul identificării acestuia[8, 13, 20].
Cordul intră în fibrilaţie, după care se instalează stopul cardiac. Dacă activita-
tea cardiacă va continua un oarecare interval de timp după fulguraţie, sângele pompat
în circulaţie este neoxigenat, organele şi pielea prezentând aspect de stază, respectiv de
cianoză. Musculatura somatică va intra şi ea în contracţie tetaniformă, deosebit de
puternică, violentă şi simultană pe toate grupele de muşchi. Ca urmare, pot să apare
fracturi de vertebre sau ale oaselor bazinului (la peşti şi la suine)[2, 7, 19].
Efectele independente de electrizaţie apar în urma modificărilor importante de
presiune în zonele de impact odată cu descărcarea electrică. Modelele experimentale pe
şobolan au dovedit că leziunile de tipul fracturilor de bază de craniu şi hemoragiilor
consecutive acestora, hemoragiile pulmonare şi ruptura organelor parenchimatoase
sunt puse pe seama căderii sau lovirii corpului de obiectele din jur după impactul iniţial
al trăsnetului sau ca urmare a efectului de explozie generat de evaporarea apei de pe
suprafaţa corpului sub influenţa directă a trăsnetului[12]. Astfel, sunt remarcate necroze
ale encefalului, hemoragii meningeale (hematom epidural sau hemoragii subarah-
noidiene) consecutive fracturilor craniului, hemoragii ale plexurilor coroidiene şi în
ventriculii cerebrali. Acelaşi fenomen va produce ruperea pereţilor alveolari şi
173
EMILIA CIOBOTARU
Bibliografie
1. Appel, G., [Deaths in swine by a lightning strike in the sty]. Dtsch Tierarztl Wochenschr, 1991.
98(5): p. 187-90.
2. Barlow, A.M., 'Broken backs' in koi carp (Cyprinus carpio) following lightning strike. Vet Rec,
1993. 133(20): p. 503.
3. Bedenice, D., Hoffman, A.M., Parrott, B., and McDonnel, J., Vestibular signs associated with
suspected lightning strike in two horses. Vet Rec, 2001. 149(17): p. 519-22.
4. Boeve, M.H., Huijben, R., Grinwis, G., and Djajadiningrat-Laanen, S.C., Visual impairment
after suspected lightning strike in a herd of Holstein-Friesian cattle. Vet Rec, 2004. 154(13): p.
402-4.
5. Donoghue, E.R. and Lifschultz, B.D. Electrical and Lightning Injuries. 2006 [cited 2013
18.03]; Available from: www.ncjrs.gov/App/Publications/abstract.aspx?ID=235669.
6. Geddes, L.A., Bourland, J.D., and Ford, G., The mechanism underlying sudden death from
electric shock. Med Instrum, 1986. 20(6): p. 303-15.
7. Govett, P.D., et al., Stabilisation of scoliosis in two koi (Cyprinus carpio). Vet Rec, 2004.
155(4): p. 115-9.
8. Janzen, E.D., Overview of Lightning Stroke and Electrocution, in The Merck Veterinary Manual
for Veterinary Professionals 2012.
9. Jia-ke, C., et al., Establishment of soft-tissue-injury model of high-voltage electrical burn and
observation of its pathological changes. Burns, 2009. 35(8): p. 1158-64.
10. Kroll, M.W., et al., Essentials of low-power electrocution: established and speculated
mechanisms. Conf Proc IEEE Eng Med Biol Soc, 2012. 2012: p. 5734-40.
11. Lungu, A., Curs de medicină legală veterinară 2004, Bucureşti: Editura Printech.
12. Ohashi, M., et al., Lightning injury as a blast injury of skull, brain, and visceral lesions: clinical
and experimental evidences. Keio J Med, 2001. 50(4): p. 257-62.
13. Ramsey, F.K. and Howard, J.R., Diagnosis of lightning strike. J Am Vet Med Assoc, 1970.
156(10): p. 1472-4.
14. Takamiya, M., Saigusa, K., Nakayashiki, N., and Aoki, Y., A histological study on the
mechanism of epidermal nuclear elongation in electrical and burn injuries. Int J Legal Med,
2001. 115(3): p. 152-7.
15. Thomas, N.J., Electrocution, in Field Manual of Wildlife Disease — General Field Procedures
and Diseases of Birds2012, National Wildlife Health Center.
16. Thomsen, H.K., et al., Early epidermal changes in heat- and electrically injured pig skin. I. A
light microscopic study. Forensic Sci Int, 1981. 17(2): p. 133-43.
17. Thomsen, H.K., et al., Early epidermal changes in heat- and electrically injured pig skin. II. An
electron microscopic study. Forensic Sci Int, 1981. 17(2): p. 145-52.
18. Tinto, A., Real, J., and S., M., Predicting and correcting electrocution of birds in Mediterranean
areas. Journal of Wildlife Management, 2010. 74(8): p. 1852-1862.
19. Van Alstine, W.G. and Widmer, W.R., Lightning injury in an outdoor swine herd. J Vet Diagn
Invest, 2003. 15(3): p. 289-91.
20. Zele, D., Bidovec, A., and Vengust, G., Atmospheric flash injuries in roe deer (Capreolus
capreolus). Acta Vet Hung, 2006. 54(1): p. 43-9.
174
Medicină legală veterinară
175
EMILIA CIOBOTARU
la înălţime pot prezenta congestie a epiglotei, echimoze laringiene sau ale mucoasei
gloso-epiglotice și congestie bilaterală a vaselor sclerei. Fractura osului hioid poate fi
întâlnită doar la animalele adulte sau bătrâne, la care mineralizarea acestuia este
completă. Examinarea treimii inferioare şi mijlocii a traheii pune în evidenţă prezenţa
unei cantităţi moderate de conţinut spumos, de culoare roşie deschisă. Rareori această
cantitate poate creşte, fiind ulterior regăsită până la nivel laringian. Pulmonul relevă
congestie puternică, mai evidentă în lobii diafragmatici. Suprafaţa pleurei este nere-
gulată, aspect generat de alternanţa zonelor de colaps pulmonar cu cele de distensie
alveolară exagerată. În unele cazuri, distensia conferă pulmonului un aspect particular,
dat de compresia şi amprentarea coastelor pe suprafaţa pulmonară. Aspectul se
localizează mai ales în lobii diafragmatici, unde se produce o alternanţă sub formă de
benzi decolorate (corespunzătoare compresiei coastelor) şi congestionate (corespun-
zătoare muşchilor intercostali). Leziunile coloanei vertebrale, de tipul fracturilor în
segmentul cervical C1-C3 pot apărea numai în situaţia spânzurării prin cădere[3-6].
Din punct de vedere medico-legal, spânzurarea intervine mai ales în cazul
animalelor mari, reprezentând accidente care apar ca urmare a proastei supravegheri şi
îngrijiri. Pardoselile alunecoase, umede, fără aşternut, lanţurile prea lungi, care permit
deplasarea animalelor dincolo de stănoage predispun la moarte prin spânzurare.
Moartea prin spânzurare a animalelor de talie mică şi mijlocie este consecinţa inter-
venţiei directe a factorului uman, fiind încadrate ca leziuni specifice abuzului fizic
deliberat sau prin neglijenţă. Pentru animalele sălbatice moarte, descoperirea leziunilor
încadrate în tabloul lezional al morţii prin spânzurare denotă braconajul, fiind
considerată infracţiune.
Ştrangularea este o altă formă de exprimare a morţii prin asfixie mecanică.
Compresia gâtului se realizează tot prin laţ ca şi în cazul spânzurării, însă strângerea
laţului este indusă printr-o forţă exterioară. Având în vedere acest aspect, moartea prin
ştrangulare la animale denotă intervenţia umană. Braconajul cu laţ are ca principiu
folosirea unor laţuri de construcţie artizanală sau industrială. Prinderea animalelor în
ele şi zbaterea lor pentru a scăpa vor duce la strângere progresivă. Mecanismele morţii
şi leziunile sunt similare cu cele descrise la moartea prin spânzurare. Diferenţele
constau în faptul că şanţul de ştrangulare este complet, egal ca adâncime şi per-
pendicular pe axul longitudinal al gâtului (fig. 13.1, 13.2). De asemenea, cadavrul mai
poate prezenta o serie de leziuni autoinduse, toate fiind rezultatul zbaterii sau
tentativelor de a se elibera din laţ. În acest context, animalele pot prezenta teritorii
cutanate lipsite de păr, excoriaţii lineare sau plăgi prin muşcătură, cu localizare diversă,
incluzând cele patru membre. Acest aspect deosebeşte animalele ştrangulate de cele
spânzurate, la care leziunile defensive lipsesc la ultimele sau sunt remarcate aceleaşi
tipuri de leziuni localizate numai la membrele anterioare.
Leziunile specifice distensiei pulmonare descrise anterior pot fi remarcate şi la
animalele ştrangulate (fig. 13.3).
Un aspect particular al morţii prin strangulare este descris frecvent la
mamiferele marine. Fenomenul este unul deosebit de răspândit şi este generat de
interacţiunea delfinilor cu plasele de pescuit. Odată cu peştii sunt ingerate şi porţiuni
din aceste plase, care se înfăşoară în jurul botului laringian. Ocluzia orificiului
176
Medicină legală veterinară
Fig. 13.1 - Iepure de câmp (Oryctolagus cuniculus), mi- Fig. 13.2 – Iepure de câmp (Oryctolagus
driază puternică, consecutivă ştrangulării (braconaj cu cuniculus), orientare perpendiculară a leziunilor
laţ), orientare perpendiculară a leziunilor pe axul lon- corespunzătoare ştrangulării / Wild rabbit,
gitudinal al gâtului / Wild rabbit, (Oryctolagus cunicu- (Oryctolagus cuniculus), perpendicular orienta-
lus), severe midriasis due to strangulation (snare poa- tion of lesions on the neck
ching), perpendicular orientation of lesions on the neck
Fig. 13.3 – Iepure de câmp (Oryctolagus cuniculus), compresia coastelor asupra pulmonului destins.
Lobii diafragmatici prezintă o alternanţă de benzi de culoare roşie închisă şi deschisă ca rezultat
al acestei compresii / Wild rabbit (Oryctolagus cuniculus), rib compression upon overinflated lung.
Caudal lobes present dark and light stripes as the result of this compression
177
EMILIA CIOBOTARU
178
Medicină legală veterinară
Fig. 13.4 – Câine, moarte prin asfixie produsă de obstrucţia faringelui. Examenul
toxicologic a dovedit intoxicaţia cu carbofuran. Este posibil ca fragmentul de crenvurst
să fi fost eliminat din stomac prin vomă, rămânând blocat în faringe / Dog, choking by
pharynx obstruction. Toxicological investigation proved the presence of carbofuran. It
is very possible that the fragment of krenwürstchen might have been eliminated by
vomiting and subsequently obstructed the pharynx
179
EMILIA CIOBOTARU
Bibliografie
1. Clement, R., M. Redpath, and A. Sauvageau, Mechanism of death in hanging: a historical
review of the evolution of pathophysiological hypotheses. J Forensic Sci, 2010. 55(5): p. 1268-
71.
2. Terazawa, K., B. Wu, and T. Takatori, [A bibliographic discussion on the obstruction of arteries
and the air passage in hanging]. Nihon Hoigaku Zasshi, 1991. 45(4): p. 311-7.
3. Cooper, J.E., Working with dead animals, in Wildlife Forensic Investigation: Principles and
Practice, J.E. Cooper and M.E. Cooper, Editors. 2013, CRC Press: Boca Raton Florida USA.
4. Merck, M.D., Veterinary Forensics - Animal Cruelty Investigations. First ed 2007, Ames Iowa
USA: Blackwell Publishing.
5. Iftenie, V. and D. Dermengiu, Medicină Legală 2009, Bucureşti: CH Beck.
6. Munro, R. and H.M.C. Munro, Animal Abuse and Unlawful Killing - Forensic Veterinary
Pathology 2008, Philadelphia: Saunders Elsevier.
7. Duras Gomercic, M.D., et al., Bottlenose dolphin (Tursiops truncatus) depredation resulting in
larynx strangulation with gill-net parts. Marine Mammals Science, 2008. 25(2): p. 392-401.
8. Levy, A.M., et al., Laryngeal snaring by ingested fishing net in a common bottlenose dolphin
(Tursiops truncatus) off the Israeli shoreline. J Wildl Dis, 2009. 45(3): p. 834-8.
9. White, R.N. and C.A. Burton, Surgical management of intrathoracic tracheal avulsion in cats:
long-term results in 9 consecutive cases. Vet Surg, 2000. 29(5): p. 430-5.
10. Knieriem, A. and M. García Hartmann, Comparative histopathology of lungs from by-caught
Atlantic white-sided dolphins (Leucopleurus acutus). Aquatic Mammals, 2001. 27(2): p. 73-81.
180
Medicină legală veterinară
181
EMILIA CIOBOTARU
poate fi focală, multifocală, difuză sau în benzi, urmărind amprenta costală. Ocazional,
hemoragiile pulmonare sunt exprimate prin formare de mici hematoame subpleurale.
Edemul pulmonar se poate asocia hemoragiilor, numai în situaţia în care moartea a
survenit după un interval mai lung de timp de la momentul producerii exploziei [5, 14].
Efectele supraextensiei alveolelor pulmonare sunt observate şi în secţiunile histologice,
exprimate prin mărirea considerabilă a spaţiului alveolar, ruptura pereţilor alveolari şi
atenuarea septelor alveolare până la dispariţia acestora. Ruptura vaselor de sânge este
demonstrată de hemoragiile interstiţiale şi intraalveolare. Vasele de sânge de calibru
mai mare (arteriole, venule) pot exprima hemoragii cu dispunere perivasculară (aspect
de manşon). Embolia gazoasă, remarcată frecvent în vene, reprezintă una din leziunile
importante consecutive exploziei, fiind responsabilă de producerea disfuncţiilor
cardiace şi a celor nervoase. Alături de embolia gazoasă mai pot fi observate aspecte
corespunzătoare emboliei grase şi a celei cu fragmente de măduvă osoasă[15].
Leziunile timpanului şi ale urechii medii şi interne sunt leziuni asociate celor
pulmonare într-un procent ridicat. Ele se manifestă prin ruptura membranei timpanice
şi dislocări ale oaselor auditive.
Leziunile intestinale consecutive exploziei sunt remarcate mai rar comparativ
cu cele ale pulmonului şi urechii. Apariţia lor poate fi semnalată imediat după produ-
cerea exploziei sau tardiv (1-2 zile). Leziunile sunt localizate frecvent în colon, dar pot
afecta şi segmentul terminal al intestinului subţire (ileon). Rupturile şi perforaţiile seg-
mentelor menţionate sunt însoţite de hemoragii sau hematoame. Ischemia vaselor
mezenterice şi infarctul intestinal consecutiv sunt cauza care justifică întârzierea instalării
rupturii intestinale[9, 10]. Ruptura şi hemoragia, ischemia şi infarctul organelor solide
(ficat, splină, rinichi) sunt consemnate atunci când valul exploziei este deosebit de
puternic sau atunci când victima se află în vecinătatea centrului exploziei[4].
Leziunile sistemului nervos au fost considerate mult timp ca fiind rezultatul
emboliei gazoase care apare consecutiv afectării pulmonului. Perioada imediat
următoare exploziei este dominată clinic la om de tulburări metabolice ale sistemului
nervos central şi cele psihologice. Toate acestea pot fi explicate prin transferul energiei
cinetice către encefal, leziunile fiind reprezentate de vacuolizarea citoplasmei neuro-
nilor, reacţie glială şi leziuni ale axonilor (distrugerea tecii de mielină)[2].
Leziunile secundare şi cele terţiare, prin mecanismul producerii lor, sunt
reprezentate de o paletă largă de contuzii, plăgi, avulzii şi amputaţii. Asocierea acestor
leziuni cu cele de arsură apare atunci când explozia propriuzisă aprinde substanţe
inflamabile.
Circumstanţele cele mai frecvente care duc la moartea consecutivă exploziei
sunt descrise la păsările şi mamiferele marine, ca urmare a detonărilor subacvatice sau
prin dispozitivele folosite la pescuit. Prima situaţie este caracterizată aproape exclusiv
prin barotraume [6]. Cea de a doua situaţie este descrisă la balene. Pentru vânarea
acestora este folosit un harpon care poartă o grenadă, detonarea acesteia făcându-se la
aproximativ 60-70 cm în interiorul corpului. Leziunile locale traumatice se asociază cu
cele ale sistemului nervos central, acestea fiind cu atât mai grave cu cât detonarea se
face mai aproape de cap. Atunci când grenada loveşte în vecinătatea encefalului,
leziunile semnalate sunt tot atât de grave ca şi în cazul lovirii directe a capului. Mărirea
182
Medicină legală veterinară
distanţei dintre punctul de impact şi regiunea capului va genera leziuni rezultate din
accelerarea-decelerarea mişcării encefalului şi a tensionării nervilor (hemoragii cere-
brale şi în grosimea nervilor cranieni)[7].
Efectele unei explozii sunt constatate cel mai adesea în cazul peştilor, ştiut
fiind faptul că folosirea explozivilor este una dintre metodele de braconaj (direct sau
pentru spargerea stratului gros de gheaţă în timpul iernii). Variaţiile mari de presiune
care au loc în timpul exploziei vor genera leziuni ale sistemului de echilibru, ruperea
vezicii înotătoare, fracturi multiple de coloană vertebrală, urmată de moartea violentă a
peştilor. Peştii examinaţi în stare proaspătă evidenţiază un aspect flasc al corpului[7, 11].
183
EMILIA CIOBOTARU
Bibliografie
1. Borison, H.L., Site of emetic action of x-radiation in the cat. J Comp Neurol, 1957. 107(3): p.
439-53.
2. Cernak, I., et al., Ultrastructural and functional characteristics of blast injury-induced
neurotrauma. J Trauma, 2001. 50(4): p. 695-706.
3. Cooper, J.E., Working with live animals, in Wildlife Forensic Investigation: Principles and
Practice, J.E. Cooper and M.E. Cooper, Editors. 2013, CRC Press: Boca Raton, Florida, USA. p.
181-237.
4. DePalma, R.G., Burris, D.G., Champion, H.R., and Hodgson, M.J., Blast injuries. N Engl J Med,
2005. 352(13): p. 1335-42.
5. Jaffin, J.H., et al., A laboratory model for studying blast overpressure injury. J Trauma, 1987.
27(4): p. 349-56.
6. Kerri, D., Leger, S., and A., J., Seabird and Dolphin Mortality Associated with Underwater
Detonation Exercises. Marine Technology Society Journal, 2011. 45(6): p. 89-95.
7. Knudsen, S.K. and Oen, E.O., Blast-induced neurotrauma in whales. Neurosci Res, 2003. 46(3):
p. 377-86.
8. Lungu, A., Curs de medicină legală veterinară 2004, Bucureşti: Editura Printech.
9. Mayo, A. and Kluger, Y., Emergency medicine: Blast-induced injury of air-containing organs.
ADF Health Journal, 2006. 7(1): p. 40-44.
10. Paran, H., et al., Perforation of the terminal ileum induced by blast injury: delayed diagnosis or
delayed perforation? J Trauma, 1996. 40(3): p. 472-5.
11. Patterson, J.H., Jr. and Hamernik, R.P., Blast overpressure induced structural and functional
changes in the auditory system. Toxicology, 1997. 121(1): p. 29-40.
12. Taber, K.H., Warden, D.L., and Hurley, R.A., Blast-related traumatic brain injury: what is
known? J Neuropsychiatry Clin Neurosci, 2006. 18(2): p. 141-5.
13. Thomas, E.D., et al., Homografts of bone marrow in dogs after lethal total-body radiation.
Blood, 1959. 14(6): p. 720-36.
14. Tsokos, M., Pathology of Human Blast Lung Injury, in Explosion and Blast Related Injuries,
N.M. Elsayed and J.L. Atkins, Editors. 2008, Elsevier Academic Press: Oxford, UK. p. 73-91.
15. Tsokos, M., et al., Histologic, Immunohistochemical, and Ultrastructural Findings in Human
Blast Lung Injury. Am J Respir Crit Care Med, 2003. 168(5-8): p. 549.
184
Medicină legală veterinară
185
EMILIA CIOBOTARU
186
Medicină legală veterinară
atingerea acestor obiective sunt necesare cercetări atente şi amănunţite orientate atât
asupra victimei cât şi asupra mediului în care s-a produs incidentul. Diagnosticul de
certitudine pentru o intoxicaţie este reprezentat de coroborarea datelor de anamneză, a celor
referitoare la investigaţia mediului, semnele clinice şi leziunile decelate în urma exame-
nului necropsic, precum şi a rezultatelor examenelor suplimentare (toxicologic, bacte-
riologic, biochimic, histologic etc.). Solicitarea examenului toxicologic este justificată ori
de către ori apar cazuri de moarte subită şi când cauza morţii nu se poate preciza sau când
există dovezi ale unei intoxicaţii (anamneză, semne clinice, leziuni, resturi ale toxicului
etc.) dorindu-se confirmarea şi dozarea toxicului din diferite probe recoltate.
Investigaţia medico-legală în intoxicaţii urmăreşte următoarele etape de
desfăşurare: ancheta toxicologică, examenul clinic şi morfologic (necropsie), inter-
pretarea datelor obţinute.
Ancheta toxicologică prezintă la rândul ei două obiective importante: docu-
mentaţia asupra ambientului şi expertiza toxicologică. Ultima se realizează în labora-
toarele de specialitate şi are ca scop identificarea şi dozarea toxicului.
Documentaţia asupra ambientului are în vedere culegerea de date de la locul în
care s-a produs episodul de intoxicaţie fiind echivalentă anchetei epidemiologice.
Necesitatea parcurgerii acestei etape se face simţită mai ales atunci când pierderile de
animale sunt mari. Ancheta va inventaria toate substanţele susceptibile de a produce
intoxicaţii. Datele culese de la locul incidentului vor viza următoarele aspecte: mor-
biditatea şi mortalitatea (număr efectiv şi procente), stabilirea factorilor extrinseci
(aceştia au legătură cu toxicul şi condiţiile care au dus la apariţia episodului de
intoxicaţie), factori intrinseci (sunt factori care ţin de animale şi factorii predispozanţi
care au determinat intoxicaţia), alte date sau evenimente care pot să aibă legătură cu
evenimentul cercetat. În funcţie de posibilităţile specifice fiecărei anchete, se reco-
mandă ca aceasta să răspundă la final la următoarele întrebări:
- care sunt substanţele cu potenţial toxic din arealul investigat; pentru
aceasta anchetatorul va verifica documentele care atestă achiziţionarea
acelor substanţele, va verifica cantitativ stocurile existente, cum şi în ce
scop s-au folosit aceste substanţe;
- ce acţiuni fito-sanitare s-au desfăşurat în teritoriu sau la distanţă, cu ce
tip de substanţe, în ce mod au fost efectuate tratamentele, ce condiţii
meteorologice au existat înainte şi după folosirea substanţelor;
- cum se depozitează îngrăşămintele chimice; se vor verifica magaziile sau
depozitele, posibilităţile de inundare prin apa de ploaie, defulări de canale,
depozitare necorespunzătoare în câmp, înclinaţia terenului, apropierea
acestor puncte faţă de surse de apă, bazine de colectare, bazine piscicole,
heleşteie etc.
- în ce mod este administrată hrana şi apa şi care ar fi posibilităţile de
contact între acestea şi toxice; se vor examina mijloacele de transport,
recipiente, bidoane, găleţi, saci etc.
- ce acţiuni terapeutice au fost aplicate efectivului de animale; se au în
vedere mai ales tratamentele antiparazitare efectuate prin îmbăiere,
pulverizare, tratamentele cu substanţe stimulente, asocieri medicamen-
188
Medicină legală veterinară
189
EMILIA CIOBOTARU
Bibliografie
1. ***, Legea nr. 137/1995 - Legea protectiei mediului, P. Romaniei, Editor 1995, Monitorul
Oficial 70,17.02.2000: Bucureşti.
2. ***, Furadan in Kenya, http://stopwildlifepoisoning.wildlifedirect.org/tag/furadan, 2009.
3. Crivineanu, V., Toxicologie sanitară veterinară 1996, Bucureşti: Editura Coral Sanivet.
4. Crivineanu, V. and Goran, G.V., Toxicologie veterinară. Vol. 1. 2004, Bucureşti: Editura
Printech.
5. Lungu, A., Curs de medicină legală veterinară 2004, Bucureşti: Editura Printech.
6. Merck, M.D., Veterinary Forensics - Animal Cruelty Investigations. First ed 2007, Ames Iowa
USA: Blackwell Publishing.
7. Roscoe, D.E. and Stansley, W., Wildlife Forensic Pathologyans Toxicology în Wound Analysis
and Pesticide Poisoning, in Wildlife Forensics: Methods and Applications, J.E. Huffman and
J.R. Wallace, Editors., Wiley-Blackwell: Oxford, UK. p. 109-125.
191
EMILIA CIOBOTARU
16.1 ZOOTOXICOZELE
195
EMILIA CIOBOTARU
Tabel 16.1 – Principalele caracteristici ale şerpilor din familia Viperidae identificaţi în România
Main features of snakes from Viperidae identified in Romania
Denumirea speciei Caracteristici morfologice
Descriere: Culoarea şarpelui este variabilă. Mulţi dintre indivizii adulţi sunt
coloraţi complet în negru, alţii prezintă dorsal zigzagul caracteristic.
Caracteristici: vipera comună este un şarpe agresiv, care atacă fără ezitare.
Veninul său are acţiune hemotoxică (efect hemolizant) şi citotoxică locală.
Vipera berus
Habitat: viperele comune sunt răspândite pe arealuri diferite: păşuni, terenuri
(Vipera comună –
cultivate, terenuri pietroase.
năpârca, aspida)
Lungime: Medie de 45 cm, maximum 60 cm.
Distribuţie: şarpe întâlnit pe un areal larg în întreaga Europă.
Regiuni corporale vizate în cadrul atacului: bot, limbă, nas, membre anterioare.
Specii expuse atacului: calul, câinele, pisica
Descriere: şarpe veninos din familia Viperidae colorat în nuanţe de cenuşiu,
brun sau roşu, spatele prezintă pe toată lungimea sa un desen zigzagat. Pe linia
inferioară a ochilor este observată în mod obişnuit o linie de culoare neagră. În
cadrul speciei există dimorfism sexual: la masculi predomină nuanţele de gri, la
femelă cele de brun.
Caracteristici: este un şarpe de dimensiuni mici, întâlnit frecvent în arealul de
răspândire. Denumirea de viperă cu corn vine de la protuberanţa cornoasă
Vipera ammodytes
plasată în regiunea nazală. Este un şarpe periculos, fiind responsabil de moartea
(Vipera cu corn)
a numeroase animale şi persoane. Veninul are acţiune hemotoxică, determinând
durere locală puternică şi necroză tisulară locală.
Habitat: locuri deschise, terenuri cultivate, ferme, terenuri accidentate pietroase.
Lungime: În medie 45 cm, maximum 90 cm.
Distribuţie: Italia, fosta Iugoslavie, nordul Albaniei, România.
Regiuni corporale vizate în cadrul atacului: bot, limbă, nas, membre anterioare.
Specii expuse atacului: calul, câinele, pisica
Descriere: nuanţe de cenuşiu, brun, olive sau galben, cu zigzag de culoare
neagră pe toată regiunea dorsală.
Caracteristici: Este un şarpe de dimensiuni mici (cel mai mic şarpe veninos din
Europa), este uşor deranjat de apropierea persoanelor sau animalelor pe care le
atacă violent. Veninul este hemotoxic. Literatura descrie cazuri de moarte a
Vipera ursinii
persoanelor şi animalelor muşcate.
(var. moldavica şi
Habitat: pajişti, terenuri cultivate, regiuni de dealuri cu stânci, păşuni.
rakosiensis)
Lungime: Medie de 45 cm, maximum 90 cm.
Distribuţie: Grecia, Germania, fosta Iugoslavie, Ungaria, Bulgaria, România
(var. moldavica în regiunile estice ale Moldovei şi în Delta Dunării)
Regiuni corporale vizate în cadrul atacului: bot, limbă, nas, membre anterioare.
Specii expuse atacului: calul, câinele, pisica
196
Medicină legală veterinară
197
EMILIA CIOBOTARU
trofilie intensă[23]. Cele mai frecvente tulburări hematologice sunt reprezentate de he-
moconcentraţie, creşterea nivelului de hemoglobină, leucocitoză şi trombocitopenie[1].
Atunci când muşcătura intervine pe animale de talie mică sau când veninul
injectat în cantitate mare acţionează pe fondul unor leziuni importante ale organelor
vitale, manifestările sistemice sunt evidente, moartea putând interveni chiar şi în
situaţia unei terapii specifice corect aplicate, la scurt timp de la producerea muşcăturii
(maximum 1 oră). Animalele manifestă semnele clinice ale unei insuficienţe circula-
torii cu tahicardie, hipotensiune arterială, puls slab, tendinţă la sângerare (salivaţie
sangvinolentă), tahipnee, hipertermie, splenomegalie, diaree şi deshidratare[20]. Iniţial
se observă o hipercoagulabilitate a sângelui (este imposibilă recoltarea pentru examene
de laborator) după care apare sindromul hemoragipar (diateză hemoragică, diaree cu
aspect disenteriform, hematemeză, hematurie, epistaxis, ser hemolizat). Ca urmare a
acţiunii hemolitice a veninului indusă de hemoragine, mai pot să apară icter, anemie, bili-
rubinemie şi hemoglobinurie. Frecvent, se remarcă instalarea sindromului de insuficienţă
renală (oligurie cu hematurie). Animalul muşcat intră in convulsii, apoi în comă. Datele de
literatură referitoare la momentul instalării morţii după muşcătura diferitelor specii de
vipere variază de la 1 zi (la 26 ore după muşcătură la un câine de 35 kg muşcat de
Vipera xanthina cu terapie antiveninoasă specifică şi de susţinere), 5-7 zile în cazul
muşcăturii de Vipera ammodytes şi 17 zile pentru muşcătura de Vipera berus[14].
Una dintre cele mai frecvente complicaţii ale muşcăturilor de vipere este repre-
zentată de insuficienţa renală. Cauza principală care duce la diminuarea sau blocarea
activităţii renale este coagularea intravasculară diseminată (CID). Microtrombii formaţi
atât în capilarele ghemului vascular, cât şi în cele interstiţiale alterează perfuzia renală
determinând tubulonecroză acută de tip ischemic[24]. Câinii cu simptome renale pre-
zintă de obicei tulburări de coagulare ale sângelui (sânge care nu coagulează sau
manifestă coagulare slabă). Mecanismul CID nu este totuşi exclusiv în producerea
leziunilor renale în muşcătura de vipere. Sunt citate numeroase cazuri la animale (mai
ales la câine) în care insuficienţa renală s-a produs ca urmare a toxicităţii veninului şi
mai puţin a CID (necroză tubulară acută de tip toxic). Aspectele histopatologice renale
efectuate pe biopsii de rinichi au arătat hipercelularitate glomerulară discretă, liza
celulelor mezangiale, lumenele tubilor contorţi prezentând hialin şi un număr mic de
celule necrotice[13, 20].
Efectul toxic al veninului de vipere nu se restrânge numai la nivel renal. Având
în vedere compoziţia veninului de vipere, sunt citate numeroase situaţii de muşcătură
de vipere la om, cal, câine şi şoarece la care cauza morţii a fost reprezentată de necroza
miocardică. Cauzele producerii morţii în această situaţie sunt diferite: tromboembolism
şi CID, efectul cardiotoxic al veninului (rabdomioliză la distanţă de locul muşcăturii
produsă de miotoxine sau chiar cardiotoxine), hipotensiunea arterială indusă de venin
care diminuează drastic perfuzia coronariană cu instalarea hipoxiei miocardice. Ani-
malele cu leziuni cardiace au prezentat la necropsie hemoragii multiple în epicard şi
endocard. Histologic, au fost observate leziuni de tipul hemoragiilor în toate compo-
nentele morfologice ale cordului, precum şi focare multiple de necroză miocardică
(necroză miocardică acută), vacuolizări ale miocardocitelor şi infiltrate inflamatorii
discrete cu histiocite, neutrofile şi eozinofile[15].
198
Medicină legală veterinară
199
EMILIA CIOBOTARU
Lupii obişnuiesc să-şi atace victimele prin abordarea regiunilor caudale ale
corpului, fiind vizate îndeosebi coada, vulva, regiunea inferioară şi regiunea caudală a
coapsei şi regiunea articulaţiei tibio-tarso-metatarsiene. Plăgile prin muşcătură au fost
remarcate numai ocazional în zone precum gâtul, zona feţei, zonele anterioare ale
membrelor pelvine şi regiunea abdominală. Examinarea macroscopică relevă disemi-
narea plăgilor, aspect datorat faptului că atacul este efectuat simultan de mai mulţi
indivizi, care nu vor aborda niciodată simultan aceeaşi regiune corporală a prăzii.
Pielea regiunile implicate în muşcătură este perforată sau prezintă rupturi lineare
paralele asemănătoare „urmelor de greblă”; teritoriile subiacente sunt marcate de
hemoragii şi dilacerări importante. Perforaţiile cutanate sunt aşezate în pereche, la
distanţă de 39-42,5 mm una faţă de cealaltă (distanţa corespunzătoare dintre caninii
superiori). Efectele hemoragiei pot fi uşor evidenţiate la examinarea mediului, prin
prezenţa petelor de sânge pe sol şi vegetaţie. Alături de aceste aspecte, lupii obişnuiesc
să-şi marcheze teritoriul de pradă prin urină şi fecale. Animalele care au supravieţuit
atacului prezintă pierderi importante de ţesut muscular în zonele muşcate. În funcţie de
timpul de supravieţuire şi anotimp, plăgile pot fi simple, necomplicate sau relevă
infectarea şi prezenţa larvelor de diptere în diferite stadii de dezvoltare. Marea
majoritate a indivizilor mor la locul atacului. Animalele tinere (viţeii nou născuţi) sunt
consumaţi aproape în totalitate, cu excepţia unor fragmente osoase din scheletul
apendicular sau din craniu. Alteori, carcasa este consumată în totalitate, singurele
aspecte care denotă atacul fiind urmele masive de sânge care murdăresc terenul.
Indivizii mai mari sunt consumaţi parţial, organele interne fiind consumate aproape în
totalitate. Se remarcă faptul că lupul nu ucide prada prin muşcătură. Moartea
animalelor atacate se produce prin asocierea stresului şi a consumării propriuzise, care
generează traumatism şi hemoragie[5]. Aspecte similare sunt descrise şi în cazul ata-
cului altor canide, cum ar fi cel produs de şacali. Ţinta pare a fi reprezentată de ani-
malele foarte tinere, cum ar fi viţeii în primele două zile de viaţă. Nu de puţine ori, ata-
cul se dă asupra viţelului angajat în canalul de fătare, înainte ca procesul să se fi
încheiat. Prin urmare, regiunea capului este expusă muşcăturii, faţa şi limba fiind
aproape în totalitate consumate. După încheierea fătării, şacalii abordează regiunea
abdominală, producând moartea animalului. Femelele pot fi afectate în aceeaşi măsură,
plăgile cu caracter mutilant fiind localizate în regiunea vulvară[26].
Urşii atacă prin lovituri puternice executate cu ghearele membrelor anterioare;
atunci când atacul este orientat asupra animalelor de talie mică şi mijlocie, astfel de lo-
vituri se soldează cu fracturi; după ce victima a fost trântită urmează muşcături aplicate
în regiunea cervicală sau dorsală. Aceste regiuni sunt abordate în cazul animalelor de
talie mică şi mijlocie. Animalele de talie mare sunt atacate prin abordarea membrelor
pelvine. Atacul produs de un urs atrage atenţia prin plăgile de dilacerare cu înclinaţie
oblică, detaşarea pielii sub formă de lambouri ample, pierderile importante de ţesut
muscular, localizate la nivelul crupei, şoldului, coapsei şi gambei [4].
Leziunile provocate în urma atacului unui râs sunt puţin descrise, deoarece
şansele găsirii unui animal ucis de acesta sunt foarte mult limitate de faptul că râsul
consumă puţin la un dejun. Prada este reperată rapid de alte animale (lup, urs), care
alungă râsul. Râsul atacă prada obligatoriu de la sol, în urma unui salt efectuat asupra
200
Medicină legală veterinară
animalului vânat, vizând regiunile dorsale ale acesteia. Prada este fixată şi doborâtă
prin înfigerea ghearelor. Plăgile produse de râs sunt comune cu cele ale tuturor
felinelor, fiind aplicate în regiunea cervicală, cu scopul de a produce moartea prin
hemoragie masivă sau prin asfixie. Alături de acestea pot fi remarcate plăgi cu aspect
tăiat (prin glisarea ghearelor) localizate în regiunea pectorală. Râsul nu eviscerează
prada, aşa cum procedează lupul. După hrănire rămân la locul respectiv capul, organele
interne intacte şi oasele[18, 21].
In cazul primatelor, cele mai studiate aspecte privind relaţiile agresive dintre
indivizi au fost studiate la cimpanzei (Pan troglodytes). Leziunile rezultă din relaţiile
violente inter-grupuri. Episoadele se constituie ca atacuri asupra comunităţilor
învecinate, fiind efectuate de masculi. Atacul se exprimă atât ca violenţă directă asupra
victimei, cât şi prin canibalism. Sunt vizate animalele nou-născute şi tineretul de sex
masculin. Se presupune că ultimii sunt preferaţi pentru a reduce la maximum coaliţiile
între alţi masculi rivali pentru dobândirea sau păstrarea resurselor de hrană şi
împerechere. Femelele adolescente nu sunt atacate, datorită potenţialei împerecheri cu
acestea. Leziunile îmbracă aspectele celor produse de corpuri contondente, urmare a
loviturilor cu pumnii, cu crengi, pietre sau alte obiecte pe care le găsesc agresorii în
mediu. Contuziile sunt în aceeaşi măsură rezultatul săriturilor repetate peste corpul
victimei, ca şi al târârii acesteia pe distanţe variabile. Plăgi prin muşcătură reprezintă a
doua categorie morfologică de leziuni, fiind localizate particular pe cap, urechi, degete,
cu smulgere de piele şi muşchi. Nou-născuţii sunt atacaţi prin muşcături mortale în
regiunea abdominală, fiind frecvent subiectul canibalismului. Literatura de specialitate
subliniază faptul că muşcăturile în zona gâtului, precum şi smulgerea organelor
genitale (penis, testicule) reprezintă aspecte particulare atacului efectuat de cimpanzei
asupra semenilor[11, 25].
Plăgile şi sechelele produse de peştii răpitori (ştiuca) sunt localizate bilateral în
diverse regiuni ale flancurilor având ca punct de plecare linia dorsală a corpului. Acest
fapt presupune că atacul se realizează din poziţia dorsală a peştelui atacat; rareori se
observă plăgi localizate în regiunea abdominală care să explice atacul din poziţie
ventrală. Plăgile proaspete superficiale au aspect caracteristic şi anume zone de incizie
paralele, dispuse scalariform care ating straturile superficiale ale musculaturii somatice.
Alteori plăgile au aspect atipic, cu distrugere masivă a pielii şi muşchilor, cu pierderi
importante de ţesut şi fracturi ale coloanei vertebrale caudale. În cazurile mai puţin
grave, solzii de pe zona vizată lipsesc; peştii care supravieţuiesc atacului peştilor răpitori
prezintă cicatrice cutanate şi devieri dorso-ventrale sau laterale ale cozii. Zonele de
cicatrice cutanată sunt acoperite cu solzi orientaţi în toate sensurile, mai mici sau mai
mari decât cei normali sau sunt lipsite de solzi (la peştii cu deviere de coloană).
16.3. AUTOAGRESIUNILE
201
EMILIA CIOBOTARU
Bibliografie
1. Aroch, I. and Harrus, S., Retrospective study of the epidemiological, clinical, haematological
and biochemical findings in 109 dogs poisoned by Vipera xanthina palestinae. Vet Rec, 1999.
144(19): p. 532-5.
2. Aroch, I., et al., Fatal Vipera xanthina palestinae envenomation in 16 dogs. Vet Hum Toxicol,
2004. 46(5): p. 268-72.
3. Beer, E. and Musiani, R., A case of intestinal infarction following Vipera aspis bite. Toxicon,
1998. 36(5): p. 729-33.
4. Cardall, T.Y. and Rosen, P., Grizzly bear attack. The Journal of Emergency Medicine, 2003.
24(3): p. 331-333.
5. Carey, J. Mexican Wolf Recovery. Collateral Damage Identification, Catron County New
Mexico. 2011 23.06.2013]; Available from: http://wolfcrossing.org/wp-
content/uploads/2011/02/Mexican-Wolf-Recovery-Program-Pamplet-2.pdf.
6. Carmichael, W.W., Cyanobacteria secondary metabolites--the cyanotoxins. J Appl Bacteriol,
1992. 72(6): p. 445-59.
202
Medicină legală veterinară
7. de Haro, L., et al., Unusual neurotoxic envenomations by Vipera aspis aspis snakes in France.
Hum Exp Toxicol, 2002. 21(3): p. 137-45.
8. De Roodt, A.R., Salomon, O.D., Lloveras, S.C., and Orduna, T.A., [Poisoning by spiders of
Loxosceles genus]. Medicina (B Aires), 2002. 62(1): p. 83-94.
9. Diaz, J.H., The impact of hurricanes and flooding disasters on hymenopterid-inflicted injuries.
Am J Disaster Med, 2007. 2(5): p. 257-69.
10. Diez Garcia, F., et al., [Black widow spider (Latrodectus tredecimguttatus) bite. Presentation of
12 cases]. Med Clin (Barc), 1996. 106(9): p. 344-6.
11. Fawcett, K. and Muhumuza, G., Death of a wild chimpanzee community member:
Possible outcome of intense sexual competition. American Journal of Primatology, 2000. 51(4):
p. 243-247.
12. Gilboa, M., Gdal-On, M., and Zonis, S., Bee and wasp stings of the eye. Retained intralenticular
wasp sting: A case report. Br J Ophthalmol, 1977. 61(10): p. 662-4.
13. Golay, V., et al., Acute interstitial nephritis in patients with viperine snake bite: single center
experience of a rare presentation. Saudi J Kidney Dis Transpl, 2012. 23(6): p. 1262-7.
14. Kraft, W., Reiner, B., and Bodner, C., [Snake bites in dogs]. Tierarztl Prax Ausg K Kleintiere
Heimtiere, 1998. 26(2): p. 104-9.
15. Leisner, S., et al., Acute Myocardial necrosis associated with Vipera xanthina palestinae bite in
a dog. Israel Journal of Veterinary Medicine, 1999. 54(3): p. 81-85.
16. Lungu, A., Curs de medicină legală veterinară 2004, Bucureşti: Editura Printech.
17. Mara, W.P., The Snakes of the World. Second ed1995, New Jersey: T.F.H. Publications.
18. Munro, R. and Munro, H., Animal Abuse and Anlawful Kiling - Forensic Veterinary Pathology
2008, Edinburgh: Saunders Elsevier.
19. Nishida, T. and Kawanaka, K., Within-group cannibalism by adult male chimpanzees. Primates,
1985. 26(3): p. 274-284.
20. Puig, J., et al., Acute intrinsic renal failure and blood coagulation disorders after a snakebite in
a dog. J Small Anim Pract, 1995. 36(7): p. 333-6.
21. Rozylowicz, L., Chiriac, S., Sandu, R.M., and Manolache, S., The habitat selection of a female
lynx (Lynx lynx) in the northwestern part of the Vrancea Mountains, Romania. North-Western
Journal of Zoology, 2010. 6(1): p. 122-127.
22. Sakas, E., Multiple Hemorrhagic Brain Infarcts after Viper Envenomation Am. J. Trop. Med.
Hyg., 2003. 68(2): p. 253-257.
23. Segev, G., et al., Vipera palaestinae envenomation in 327 dogs: a retrospective cohort study and
analysis of risk factors for mortality. Toxicon, 2004. 43(6): p. 691-9.
24. Vijeth, S.R., Dutta, T.K., and Shahapurkar, J., Correlation of renal status with hematologic
profile in viperine bite. Am J Trop Med Hyg, 1997. 56(2): p. 168-70.
25. Wilson, M.L., Wallauer, W.R., and Pusey, A.E., New Cases of Intergroup Violence Among
Chimpanzees in Gombe National Park, Tanzania. International Journal of Primatology. 25(3): p.
523-549.
26. Yom-Tov, Y. and S., A., Cattle predation by the golden jackal in the Golan Heights. Israel
Biological Conservation, 1995. 73: p. 19-22.
203
EMILIA CIOBOTARU
204
Medicină legală veterinară
205
EMILIA CIOBOTARU
sunt mai expuşi agresiunii comparativ cu femelele (pentru pisici, agresiunile sunt la
fel de frecvente atât pentru masculi cât şi pentru femele, la fel şi pentru rozătoare);
- statutul agresorilor: persoanele care săvârşesc în proporţie covârşitoare acte de
agresiune asupra animalelor sunt cele de sex masculin (indiferent de vârsta pe care
o au), cu un statut socio-profesional scăzut şi cele care prezintă semne de depen-
denţă de alcool sau droguri.
La modul general, cercetările se vor desfăşura în mai multe direcţii pentru a
stabili neglijenţa, maltratarea sau abuzul asupra animalelor de rentă sau de companie:
- aspecte privind bunăstarea acelor animale: se remarcă condiţia generală proastă,
lipsa alimentelor sau a furajelor, abandonul animalelor, zgărzi sau coliere mult prea
strânse şi traumatizante, deshidratarea, părul mat, infestaţii parazitare masive, lipsa
unei îngrijiri medicale profesioniste;
- condiţii privind mediul de viaţă: sunt reprezentate de lipsa unor acţiuni elementare de
sanitaţie, supraaglomerarea, ventilaţie şi iluminare neadecvate, de prezenţa în acelaşi loc
a animalelor vii şi moarte, sacrificarea animalelor în acelaşi loc cu cele încă în viaţă,
prezenţa fecalelor şi a urinei;
- aspectele privind bunăstarea proprietarilor fac referire la persoanele care nu-şi pot
permite strictul necesar pentru nevoile proprii şi cele ale animalelor pe care le au în
grijă, persoane care trăiesc izolate, semne care denotă bătăi între animale, bestia-
litate sau semne ale unor ritualuri de sacrificiu;
- leziuni diagnosticate la examenul clinic sau necropsic al animalelor: sufuziuni
cutanate sau subcutanate cu aspect difuz sau corespunzătoare lovirii cu obiecte
contondente cum ar fi bici, bâtă, ciocan, lanţ, sârmă, curea), excoriaţii, hemoragii
diferite ca localizare, vârstă şi extindere, fracturi, arsuri prin flacără sau prin electro-
cutare, otrăvire, plăgi prin împuşcare, malnutriţie, leziuni corespunzătoare înecului
sau asfixiei, leziuni anale sau vaginale ce denotă abuzul sexual.
Tabel 17.1 – Tabloul anatomopatologic general în abuzul fizic şi sexual[6-10]
Lesions attributable to physical and sexual abuse
Tipul de
Leziunile consemnate la examenul clinic şi/sau examenul necropsic
abuz
- Fracturi multiple, multe dintre acestea sunt simetrice, fracturi în diferite stadii de
vindecare; prezenţa fracturilor scheletului apendicular localizate la nivel metafizelor
pledează pentru producerea lor prin tracţiune sau smulgere (acest tip de fractură nu are
altă justificare decât abuzul, animalul a fost ţinut, tras, prins în capcană sau s-a zbătut să
scape), fracturile spiroide se produc prin răsucire şi nu sunt corelate obligatoriu cu abuzul
fizic, fracturile multiple ale coastelor implică o forţă de strivire;
- Leziunile scheletului se corelează cu cele ale muşchilor şi ale organelor interne (rupturi,
striviri, eventual arsuri);
ABUZUL
- Leziuni traumatice craniene, hematoame cu diferite localizări, corelate sau nu cu fractură
FIZIC
de oase craniene sunt de natură traumatică;
- Leziuni cutanate şi subcutanate de tip hemoragic (echimoze, sufuziuni, hematoame); unele
păstrează amprenta unor obiecte contondente (succesiunea verigilor la un lanţ, sârmă
ghimpată, împletiturile caracteristice funiilor sau biciului etc.); ca şi fracturile, hemora-
giile pot prezenta diferenţe semnificative cu privire la culoare, indicând timpul diferit
scurs de la producerea lor (roşu-vânăt, brun, gălbui); în aceeaşi categorie de leziuni se
înscriu colierele sau înlocuitori ai acestora prea strânse, care au favorizat secţionarea
pielii şi a ţesuturilor subiacente;
206
Medicină legală veterinară
- Rupturi ale organelor interne, mai ales cele ale ficatului, rinichiului şi splinei pot fi într-o
măsură mică atribuite abuzului fizic atunci când există leziuni care să fi determinat o
friabilitate excesivă şi care să justifice ruptura acestor organe (distrofii ca hepatosteatoza,
amiloidoza, hemangiosarcomul splenic etc.);
- Leziuni provocate de arme albe (plăgi prin tăiere, plăgi prin înjunghiere), mai ales cele
care nu au nici o legătură cu intervenţiile chirurgicale (incizii, trepanaţii, puncţii); leziuni
provocate de arme de foc la animale altele decât cele destinate vânatului (vezi aspectele
morfologice ale plăgilor);
- Leziuni caracteristice spânzurării, ştrangulării sau sugrumării: prezenţa leziunilor caracte-
ristice (vezi tabloul lezional al animalelor moarte prin asfixie mecanică); leziunile carac-
teristice sugrumării pot fi foarte greu atribuite unui abuz fizic, mai ales atunci când agre-
sorul invocă apărarea personală (în cazul câinilor agresivi);
- Muşcături, de obicei întâlnite la categoriile de risc (luptele de câini mai frecvente în cazul
rase Pitbull), localizate mai ales pe regiunile anterioare ale corpului – vezi aspectul leziu-
nilor produse de atacul unor carnivore domestice sau sălbatice;
- Arsurile au morfologie caracteristică pentru fiecare agent termic în parte: aspect liniar
atunci când sunt efectuate cu obiecte incandescente (ex. fier înroşit), rotunde, de dimen-
siuni mici 0,5 – 1 cm (arsuri cu ţigara aprinsă), aspect împrăştiat (la animalele asupra că-
rora s-a aruncat apă clocotită), aspect bilateral cu demarcaţie netă faţă de ţesuturile nea-
fectate (caracteristic imersiei în apă clocotită) localizarea arsurilor poate fi semnificativă
pentru abuzul fizic (de exemplu, arsurile localizate pe regiunile dorsale ale corpului, net
demarcate de ţesutul sănătos pot fi atribuite imersiei parţiale animalul fiind ţinut de
membrele anterioare şi cele posterioare);
- Malnutriţie (amiotrofie, lipsa ţesutului adipos de la nivelul maniamentelor sau atrofia
seroasă a acestuia, fără ca acestea să coexiste cu leziuni organice care să justifice starea
proastă de întreţinere – boală tumorală, leziuni cronice grave ale intestinului, ficatului sau
rinichiului, parazitism intens, septico-piemie etc.);
- Leziuni ale membrelor manifestate ca pododermatite în diferite faze de evoluţie, cu inci-
denţă mare la animalele de fermă, denotă neglijarea animalelor şi starea precară a
condiţiilor din adăpost;
- Comportament specific animalului maltratat: cu toate că au o valoare limitată pentru
stabilirea abuzului fizic, se va urmări reacţia pe care o are animalul faţă de proprietar,
comparativ cu cea faţă de medic şi personalul ajutător; dacă animalul se chirceşte, adop-
tând o poziţie defensivă, speriată atunci când proprietarul se apropie, comportament pe
care nu îl adoptă faţă de medic, este foarte probabil ca animalul să fi fost abuzat.
Prezintă asemănări majore cu abuzul sexual la copii. El este reprezentat de toată gama de
acţiuni sexuale cunoscute: masturbarea animalului, penetraţie vaginală, penetraţie anală,
penetraţie cu obiecte, folosirea animalului ca un surogat pentru practicile fetişiste sau sado-
masochiste, uciderea animalului şi folosirea lui pentru acţiuni sexuale specifice necrofiliei.
Speciile la care s-au descris leziuni atribuite abuzului sexual sunt găinile, câinii, pisicile,
caii, vacile, oile şi caprele, fiind implicaţi în egală măsură atât femelele cât şi masculii.
Leziuni nespecifice: sunt cele care pot fi rezultatul unui abuz sexual dar şi al altor cauze
care nu au nici o legătură cu abuzul; cu cât leziunile sunt mai recente, cu atât gradul lor de
specificitate este mai mare.
ABUZUL
Leziuni vulvo-vaginale:
SEXUAL
- eritemul vulvar
- edemul vulvar
- excoriaţii discrete ale pielii din regiunea vulvară
- echimoze şi peteşii ale mucoasei vestibulare, vaginale şi cervicale
- hemoragii ale regiunii perivulvare, corelate posibil cu fracturi ale cozii
Aceste leziuni pot avea un grad mare de specificitate atunci când femelele sunt castrate,
când la examenul clinic nu se pun în evidenţă scurgeri vaginale (rezultat al unor leziuni
uterine sau vaginale), examenul urinei este negativ (nu există dovada unor inflamaţii septice
ale tractusului urinar).
207
EMILIA CIOBOTARU
Leziunile anusului:
- eritemul anal
- excoriaţii discrete, superficiale ale pielii perianale
- dilataţia orificiului anal fără evidenţierea fecalelor
- hemoragia anală
- fisurile anale
- prolapsul rectal
- cicatrice, stricturi rectale
- complicaţii locale de tipul inflamaţiilor cu caracter supurativ sau ulcerativ.
Fisurile anale şi complicaţiile de tip inflamator pot să apară în patologia anusului, ceea ce
poate crea confuzie cu abuzul sexual (abcesele de glande perianale, furunculoza perianală a
Ciobănescului german, tumorile de glande circumanale etc.). Cicatricele perianale pot fi
dovada unor leziuni vindecate, însă se va exclude posibilitatea unor intervenţii chirurgicale
locale sau vindecarea unor leziuni de tipul fistulelor.
Leziuni care creează suspiciuni puternice şi leziuni care nu au altă explicaţie decât abuzul
sexual:
- comparativ cu medicina legală umană, leziunile vulvo-vaginale, chiar dacă prin aspec-
tul lor morfologic pot crea suspiciuni puternice, nu pot fi considerate exclusiv cauza
unui abuz sexual decât în măsura în care este posibilă excluderea altor cauze; atunci
când sunt decelate leziuni care denotă traumatismul vulvo-vaginal acut (hemoragie,
rupturi de mucoasă, dilacerări ale structurilor musculare) ele pot fi atribuite cu mare
probabilitate abuzului sexual;
- traumatismul anal acut prezintă un grad de specificitate mai mare comparativ cu cel
vulvo-vaginal. Edemul grav şi eritemul asociat, cu dilacerări grave ale ţesuturilor locale
ce se extind dincolo de sfincterul anal extern nu au altă explicaţie decât abuzul sexual.
Bibliografie
1. Arkow, P., Child abuse, animal abuse, and the veterinarian. J Am Vet Med Assoc, 1994.
204(7): p. 1004-7.
2. Arluke, A., Levin, J., Luke, C., and Ascione, F., The Relationship of Animal Abuse to Violence
and Other Forms of Antisocial Behavior Journal of Interpersonal Violence, 1999. 14(9): p. 963-
975.
3. Ascione, F.R. Animal Abuse and Youth Violence. 2001.
4. Baldry, A.C., Animal Abuse and Exposure to Interparental Violence in Italian Youth. Journal of
Interpersonal Violence, 2003. 18(3): p. 258-281.
5. Bell, L., Abusing Children-Abusing Animals. Journal of Social Work, 2001. 1(2): p. 223-234.
6. McGuinness, K., Allen, M., and Jones, B.R., Non-accidental injury in companion animals in the
Republic of Ireland. Ir Vet J, 2005. 58(7): p. 392-6.
7. Munro, H.M. and Thrusfield, M.V., 'Battered pets': Munchausen syndrome by proxy (factitious
illness by proxy). J Small Anim Pract, 2001. 42(8): p. 385-9.
8. Munro, H.M. and Thrusfield, M.V., 'Battered pets': non-accidental physical injuries found in
dogs and cats. J Small Anim Pract, 2001. 42(6): p. 279-90.
9. Munro, H.M. and Thrusfield, M.V., 'Battered pets': features that raise suspicion of non-
accidental injury. J Small Anim Pract, 2001. 42(5): p. 218-26.
10. Munro, H.M.C. and Thrusfield, M.V., Battered pets: Sexual abuse. Journal of Small Animal
Practice, 2001. 42: p. 333-337.
208
Medicină legală veterinară
După cum a mai fost precizat anterior, obiectul expertizelor medico-legale este
reprezentat preponderent de situaţiile în care moartea unui individ sau a unui grup de
indivizi se produce în mod brusc, suspect, pe fondul unei stări bune şi stabile de
sănătate. Următoarea etapă pe care trebuie să o parcurgă operaţiunile de cercetare este
cea menită să departajeze situaţiile în care moartea s-a produs ca o consecinţă a unor
cauze patologice de cele în care aceasta este rezultatul unor agresiuni. Cazurile cele
mai dificile sunt cele în care momentul agresiunii se plasează la o distanţă apreciabilă
în timp de momentul morţii. Explicarea pe temeiuri ştiinţifice a unor astfel de situaţii
se realizează numai printr-o bună cunoaştere a etapelor şi mecanismelor pe care le
parcurge organismul până la momentul morţii. Toate aceste noţiuni sunt parte compo-
nentă a sindroamelor tanatogeneratoare. Ca o concluzie, cunoaşterea noţiunilor refe-
ritoare la sindroamele producătoare de moarte facilitează explicarea cauzelor morţii şi
stabileşte corelaţiile între prezenţa unei leziuni şi rolul pe care l-a avut aceasta în
producerea morţii (raportul de cauzalitate).
Raportul de cauzalitate poate fi stabilit numai după încheierea necropsiei;
odată cu descrierea leziunilor şi aprecierea gravităţii acestora se poate stabili legătură
dintre acele leziuni şi producerea morţii. De cele mai multe ori raportul de cauzalitate
este influenţat substanţial de numeroşi factori care ţin de leziunile preexistente, acestea
neavând nicio legătură cu agresiunea, de complicaţiile care apar până la momentul
morţii (decompensare, embolii, infecţii suprapuse, imunosupresie etc.) sau de factorii
de mediu (căldură sau frig excesiv, gaze toxice acumulate ca urmare a deficitului de
ventilaţie etc.). Spre exemplu un animal poate suferi o traumă relativ uşoară, care nu
implică producerea iminentă a morţii, urmată de imobilizarea acestuia se finalizează cu
moartea consecutivă unei pneumonii hipostatice[16]. Ţinând cont de toate aceste
aspecte, rezultă că stabilirea cauzei morţii este uneori o sarcină dificilă.
Este aproape unanim acceptat faptul că moartea violentă este explicată în
medicina veterinară prin următoarele sindroame tanatogeneratoare:
- şocul traumatic (aici sunt înscrise toate traumatismele din care rezultă
distrugeri masive de ţesuturi şi organe, inclusiv traumatismele cranio-
cerebrale, hemoragiile consecutive acestora);
- şocul hemoragic;
- sindroamele asfixice;
- şocul toxic (produs prin pătrunderea unor toxice în organism sau exprimat
ca şoc endotoxic);
- şocul postcombusional (mai rar întâlnit în medicina veterinară, de multe
ori având legătură cu abuzul fizic).
Este necesar de precizat faptul că în practică apar destul de des situaţiile în care
moartea nu este obligatoriu rezultatul instalării unice a unui singur sindrom tanato-
209
EMILIA CIOBOTARU
Tabel 18.1 – Principalele categorii de boli şi leziuni care determină moarte subită
cardiacă (cardiovasculară) la animalele de fermă / The main categories of diseases and
corresponding lesions which induce sudden death with cardiac origin in livestock
Tip lezional /
Exemple / Descriere leziuni
boală / localizare
Ruptura arterelor uterine apare mai ales postpartum sau în perioada fătării, după o
aparentă recuperare a animalului. Se manifestă prin formarea unui hematom masiv
la nivelul ligamentelor largi (vaci şi iepe). La iepe zona de localizare predilectă a
rupturii este reprezentată de porţiunea proximală, fiind provocată de atrofia şi
fibrozarea mediei, asociată cu calcificarea limitantei elastice interne[19].
Ulcere gastrice şi intestinale cu hemoragii masive (porc – ulcerul gastroesofagian).
Se manifestă morfologic ca gastroragie, cu prezenţa unui coagul sangvin de mari
dimensiuni în stomac, ischemie în toate celelalte organe. Leziunea gastrică se poate
asocia în mod particular cu ischemie pronunţată a corticalei renale. Ca urmare,
Hemoragii aceasta apare puternic decolorată, cenuşie-gălbui, alternând cu zone de hemoragie
spontane (teritorii corticale în care s-a reluat perfuzia renală) (fig. 18.1)[21].
Rupturi de organe abdominale produse pe fondul unor leziuni ce determină
friabilitate de organ (ficat, splină) se manifestă morfologic ca hematoame masive
ale organelor vizate sau ca hemoperitoneu.
Ruptura de atriu drept la broiler la punctul joncţiunii cu vena cavă, apare
consecutiv unui cumul de factori cum ar fi cei de mediu (altitudinea, temperaturile
scăzute, calitatea aerului, densitatea populaţiei), factori nutriţionali (tipul de dietă şi
diversitatea acesteia), factori genetici; aceştia generează hipoxie, tahicardie,
hipertensiune pulmonară, necroză miocardică urmată de ruptura cordului); se
exprimă morfologic prin hemopericard[1].
210
Medicină legală veterinară
Tip lezional /
Exemple / Descriere leziuni
boală / localizare
Ruptura ramurilor arterei pulmonare la taurine produsă ca o consecinţă a
trombozei venei cave caudale; complexul lezional este produs pe fondul unui abces
hepatic care se asociază ulterior cu tromboembolism pulmonar, anevrism şi ruptură
vasculară în pulmon (exprimată clinic ca epistaxis sau prezenţă de sânge în mediu,
cu aspect „de baltă” lângă animalul mort).
Cu etiologie nutriţională (carenţă în seleniu, vit. E, cupru, intoxicaţia cu seleniu în
Leziuni miocardice
cazul supradozărilor în episoadele de hiposelenoză şi hipovitaminoză E). Leziunile
de tip distrofic sau
cardiace se asociază cu cele nervoase (polioencefalomalacie, poliomielomalacie) în
cicatriceal
cazul intoxicaţiei cu seleniu[11].
Manifestate sub formă de pericardite, miocardite, endocardite, pot fi produse de o
paletă largă de agenţi patogeni infectioşi (Pasteurella spp, Haemophilus somnus
Leziuni cardiace de reclasificat Histophilus somni, Clostridium chauvei, bacilul rujetului şi alte infecţii
tip inflamator oportuniste care pot afecta structurile cardiace). Tamponadele pericardice reprezen-
tate de colecţiile patologice lichidiene împiedică umplerea cordului cu sânge în tim-
pul diastolei. Reticulopericarditele traumatice se înscriu în aceeaşi categorie [12, 20].
Încadrată în sindromul de stres porcin, prezintă un tablou lezional dominat de
leziuni care apar ca urmare a hipoxiei generate de oprirea cordului: cianoză, stază
Moartea cardiacă
în toate viscerele, pulmon de stază, cord cu aspect pătat (alternanţă de zone roşie-
subită la suine
tice cu cele decolorate, albicioase); tiroida prezintă un aspect histologic deosebit,
reprezentat de colapsul foliculilor tiroidieni[8].
Boala care apare în jurul vârstei de 1-6 săptămâni, mai ales la masculi, cu mor-
talitate care variază de la cazuri sporadice la situaţiile cu pierderi de 70-80% din
efectiv; la examenul necropsic sunt relevate semne care atestă moartea subită: guşa,
Sindromul morţii dar şi restul segmentelor tubului digestiv sunt pline de conţinut, vezica biliară
subite la puii golită (semn al morţii în plină digestie), ficat şi rinichi cu volum uşor mărit, ultimul
broiler cu aspect mozaicat (zonele decolorate, ischemice care alternează cu cele de
hemoragie pledează pentru şoc). Cordul are aspect ascuţit (moarte în sistolă), cu
atrii pline de sânge coagulat, dar cu ventriculii goliţi. Ventriculul stâng apare cu
îngroşat, iar pulmonul prezintă stază şi edem[13].
Alte leziuni extra- Tromboembolismul produce moarte prin obstrucţia masivă localizată mai ales la
cardiace care duc la nivel pulmonar, renal sau cerebral.
moarte prin cord
Tabel 18.2 - Principalele categorii de leziuni şi boli care determină moarte subită cardiacă (cardiovas-
culară) la cai şi animalele de companie / The main categories of diseases and corresponding lesions
which induce sudden death with cardiovascular origin in horses and domestic carnivores
Tip lezional /
Exemple / Descriere leziuni
boală / localizare
Arteritele verminoase se întâlnesc la caii parazitaţi cu Strongillus vulgaris; se
manifestă morfologic ca hemoperitoneu [4].
Ruptura arterei aorte la armăsari este produsă de leziuni arteriale distrofice sau
inflamatorii care produc slăbirea rezistenţei la efort; se manifestă morfologic ca
Cardiomiopatiile / hemopericard. Cele mai frecvente rupturi se produc la nivelul anevrismelor sinusului
vasculopatiile aortic Valsalva sau la nivelul originii aortei. Foarte rar aceste rupturi se produc
cabalinelor proximal de ligamentul interarterial (ligamentum arteriosum)[17].
Fistula aorto-pulmonară este o stare patologică asociată frecvent rupturii de aortă.
Caii afectaţi prezintă la necropsie ruptura arcului aortic în imediata vecinătate a
ligamentului interarterial, marcată de hemoragie perivasculară cu caracter manşonal
şi fistulă între artera aortă şi artera pulmonară[14].
211
EMILIA CIOBOTARU
Tip lezional /
Exemple / Descriere leziuni
boală / localizare
Cicatricele cardiace sunt responsabile deseori de moartea subită mai ales în cazul
cailor de sport prin producerea de aritmii. Proliferările conjunctive surprind diferite
structuri ale sistemului excitoconductor şi sunt diagnosticate de cele mai multe ori
microscopic prin proliferare conjunctivă difuză sau scleroză miocardică, cu
predominanţa fibrelor de colagen.
Boli cardiace cu origine polifactorială pot evolua cu simptome specifice însă se pot
termina şi prin moarte subită. Unele au determinism genetic (e.g. cardiomiopatia
ventriculară dreaptă aritmogenică a Boxerului); altele se exprimă ca miocardite,
cicatrice miocardice etc. Moartea poate interveni pe parcursul efortului intens, pe
fondul unui efort lejer sau în timpul somnului; leziunile macroscopice nu sunt
întotdeauna evidente; macroscopic se constată dilataţia ventriculului drept, însă
grosimea acestuia nu diferă substanţial faţă de normal; leziunile histologice
miocardice sunt reprezentate după caz de fibroză miocardică, înlocuirea ţesutului
muscular cu ţesut fibro-adipos, infiltraţii difuze sau focale cu celule inflamatorii de
tipul neutrofilelor şi mononuclearelor, apoptoza cardiomiocitelor.
Dirofilarioza câinelui: paraziţii adulţi se localizează în ventriculului drept, ajungând
Cardiomiopatiile /
în cele din urmă în artera şi vena pulmonară; la necropsie sunt puşi în evidenţă
vasculopatiile
paraziţii (gravitatea leziunilor nu se corelează cu numărul paraziţilor identificaţi),
câinilor
dilataţia ventriculului drept, hipertrofia peretelui ventricular drept, leziuni care
pledează pentru tromboembolism şi insuficienţă cardiacă congestivă (infarcte pul-
monare, splenice, renale, stază pulmonară şi edem pulmonar).
Stenoza aortică este leziune congenitală ce afectează numeroase rase (Ciobănesc
german, Boxer, Bull Terrier, Rottweiller); la necropsie se constată hipertrofie
concentrică a ventriculului stâng, dilataţia considerabilă a arcului aortic).
Stenoza arterei pulmonare are aceleaşi cauze congenitale, fiind întâlnită la rasele
Schnauzer pitic, Bulldog englez, Fox Terrier, se constată mărirea ventriculului drept
cu dilataţia camerei ventriculare şi hipertrofia ventriculului drept, stenoza orificiului
aortic, dilataţia arterei pulmonare, hepatomegalie, ascită.
Rupturi vasculare (anevrisme), rupturi de organe
Cardiomiopatiile ventriculare ale pisicilor, sunt boli care pot avea în aceeaşi măsură
o simptomatologie exprimată clinic ca aritmie ventriculară dreaptă sau se termină
prin moarte subită. Morfologic ele se exprimă prin afectarea ventriculului drept, cu
producere de miocardite, cicatrice miocardice, înlocuirea ţesutului muscular cu ţesut
fibros şi adipos[5].
Cardiomiopatiile / Cardiomiopatia hipertrofică la pisică este o altă cauză responsabilă de moarte
vasculopatiile subită. Boala se manifestă macroscopic prin dilataţie atrială şi ventriculară dreaptă,
pisicilor iar histologic prin înlocuirea ţesutului muscular cu ţesut fibroadipos[2, 10].
Dirofilarioza felină: boala evoluează mult mai grav decât la canide, leziunile pot fi
diferite de cele de la câine prin reactivitatea deosebită pe care o au pisicile faţă de
larvele în migraţie. Tabloul anatomopatologic poate semăna cu cel prezentat la câine, la
care se adaugă leziuni de tipul granuloamelor parazitare care conţin central diferite stadii
larvare ale parazitului şi reacţia inflamatorie periferică (în ficat, rinichi, encefal).
Faza de visceralizare se traduce atât prin semne clinice, cât şi prin leziuni ale orga-
nelor interne. Exprimarea morfologică a acestor leziuni diferă de la o specie la alta. În
cadrul aceleiaşi specii, organele care exprimă evident leziunile generate de starea de
şoc poartă numele de organe de şoc. În tabelul 18.3 sunt prezentate organele de şoc la
principalele specii de animale.
Cal x x x x
Porc x x x x x x
Câine x x x
Iepure x x x x x x x x
Şocul hemoragic este una dintre cele mai importante cauze ale morţii violente,
cele mai multe dintre traumatismele grave însoţindu-se de hemoragii masive. Moartea
apare consecutiv stării de hipotensiune, hipoxie (anoxie), acidoză tisulară şi ischemie
care se instalează consecutiv pierderii unui volum mare de sânge circulant. Este cunos-
cut faptul că producerea hemoragiilor nu este generată exclusiv de apariţia unui trau-
matism; diferite toxice, mai ales derivaţii cumarinici şi indandionele sunt compuşi
implicaţi în producerea morţii prin şoc hemoragic. Datele experimentale şi cele cli-
nice au dovedit faptul că rezistenţa la şocul hemoragic la animale este cu mult mai
mare decât cea de la om. În mod obişnuit, animalele reuşesc să supravieţuiască unor pier-
deri sanguine cu mult mai însemnate cantitativ, astfel că la aceleaşi cantităţi proporţionale
cu masa corporală şi volumul total de sânge circulant, la subiecţii umani evoluţia este nefa-
vorabilă, rezultatele terapiei sunt sub aşteptări, iar riscul instalării morţii este iminent.
Rezistenţa câinelui la şocul hemoragic este recunoscută, cel mai important mo-
tiv care justifică această rezistenţă fiind capacitatea considerabilă de înmagazinare a
unei importante rezerve sanguine realizată de splină, care se ridică la aproximativ
15-20% din volumul total de sânge (lucru mai puţin evident la alte specii de animale şi
la om)[6]. De asemenea, leziunile consecutive instalării stării de şoc hemoragic sunt
concentrate mai ales la nivelul intestinului şi a celorlalte viscere din cavitatea abdo-
minală, leziunile pulmonare dezvoltându-se tardiv. Hipoxia consecutivă deficitului
sangvin este compensată la această specie printr-o extraordinară capacitate de extragere
a oxigenului necesar din masa musculară scheletică [15]. Atunci când hemoragia are ca
punct de plecare cavitatea abdominală, se constată creşterea progresivă a presiunii
intraabdominale, cu instalarea sindromului de compartimentare abdominală. Acest
fenomen în combinaţie cu scăderea presiunii sanguine, va duce la scăderea perfuziei
213
EMILIA CIOBOTARU
214
Medicină legală veterinară
Fig. 18.1 – Porc, ischemie renală consecutivă gas- Fig. 18.2 – Câine, mioglobinurie/hemoglobinurie
troragiei (ulcer gastroesofagian) asociată cu hemo- asociată şocului traumatic (culoare brun-roşcată a
ragii generate de reperfuzia renală postischemică / parenchimului) / Myoglobinuria/hemoglobinuria
Pig, renal ischemia as a consequence of gastroeso- associated to traumatic shock (brown-reddish
phagian ulcer associated with hemorrhages gene- discoloration of the parenchyma)
rated by postischaemic renal reperfusion
Fig. 18.3 – Câine, duoden (şoc traumatic), hemora- Fig. 18.4 – Câine, edem pulmonar neinflamator
gii produse pe fondul reperfuziei intestinale posti- asociat şocului traumatic / Dog, pulmonary edema
schemice / Dog, duodenum (traumatic shock), associated to traumatic shock
hemorrhages produced as a consequence of posti-
schaemic intestinal reperfusion
215
EMILIA CIOBOTARU
deosebite etc.) leziunile hepatice se manifestă într-o manieră gradată. Astfel, pot fi
remarcate leziuni discrete, mai ales de cele înscrise în sfera distrofiilor hidroprotidice,
dar şi leziuni mult mai grave ce sunt atribuite hepatotoxicităţii acute şi cronice. Pre-
zenţa în organism a unui toxic cu tropism hepatic va induce leziuni primare sau leziuni
secundare. Leziunile primare variază în funcţie de natura toxicului şi de mecanismele
specifice prin care sunt induse tulburările metabolice celulare, fiind reprezentate în linii
mari de blocajele enzimatice, citoliza hepatocitelor, icter hepatotoxic etc. Leziunile
secundare sunt consecinţa hipoxiei şi deficitului de ATP.
Ficatul trebuie privit ca un organ cu o reacţie cel puţin paradoxală faţă de
acţiunea toxicelor exogene în general. Cu toate că rolul său major este acela de detoxi-
fiere, parenchimul hepatic poate să manifeste leziuni grave de necroză generate de
însăşi acţiunea toxicului, restul viscerelor nefiind practic neafectate. Această situaţie
poate fi explicată prin faptul că în cursul aşa-numitului proces de detoxifiere hepa-
tocitele pun în libertate produşi cu o toxicitate mai mare decât cea a toxicului ingerat
(chiar şi în situaţia în care toxicul prezintă în forma sa iniţială o toxicitate mică sau
neglijabilă). Produşii nou formaţi se transformă în radicali liberi. În mod frecvent este
afectată mai ales regiunea periacinară, deoarece în această zonă se concentrează maxi-
mum de activitate oxidativă şi de biotransformare a unui toxic cu tropism hepatic.
Marea majoritate a compuşilor toxici cu tropism hepatic sunt mai degrabă liposolubili,
deoarece cei hidrosolubili se elimină pe cale renală.
Atunci când moartea se produce ca urmare a necrozei hepatice acute cu
etiologie toxică, tabloul lezional este completat de stază şi edem pulmonar. Prezenţa
acestei leziuni se explică prin prezenţa a cel puţin două mecanisme. Primul face refe-
rire la produşii rezultaţi din metabolizarea toxicului şi din degradarea fibrinei care sunt
preluaţi de circulaţia venoasă şi ajung ulterior în pulmon, inducând local un efect
vasodilatator. Cel de-al doilea mecanism are la bază funcţia oxidativă proprie a pulmo-
nului, capabilă să pună în libertate produşi cu toxicitate sporită şi efect vasodilatator.
Hepatotoxicitatea acută are o paletă largă de exprimare lezională. Astfel,
leziunile pornesc de la nivel histologic, manifestându-se ca apoptoză hepatocitară,
necroză celulară, distrofii hidroprotidice, încărcare grasă a hepatocitelor până la zone
întinse de necroză de coagulare, combinate cu hemoragii masive produse consecutiv
distrugerii celulelor endoteliale care căptuşesc capilarele sinusoide. Localizarea foca-
relor de necroză poate să varieze, astfel că pot fi întâlnite situaţii în care sunt afectate
cu precădere teritoriile periacinare, mai rar cele aflate în zona de mijloc a acinului sau
teritoriul periportal.
Afectarea periacinară mai frecventă se explică prin aceea că acest teritoriu este
cel mai depărtat de afluxul sanguin portal şi arterial (sânge cu conţinut scăzut de
nutrienţi şi oxigen), iar concentraţia în principii oxidativi capabili să transforme com-
puşii exogeni în metaboliţi activi este cea mai mare. Identificarea histologică a necro-
zei periacinare la exemplarele supuse expertizării medico-legale suspicionează nu
numai implicarea unui hepatotoxic, ci şi o instalare lentă a morţii. Acest fenomen este
explicat prin deficitul de sânge circulant şi a hipoxiei care apare pe perioada agoniei.
Hepatocitele necrozate (necroză de coagulare) sunt comasate în jurul venelor centro-
lobulare; atunci când acţiunea toxicului este puternică, fenomenul de necroză se
217
EMILIA CIOBOTARU
extinde spre zona centrală a acinului hepatic, cu prezenţa a câtorva celule hepatice
viabile (multe dintre ele cu încărcare grasă) din jurului spaţiului port. Limita dintre
teritoriile necrozate şi cele relativ normale este marcată de hepatocite distrofice
(steatoză sau distrofii hidroprotidice). Atunci când acţiunea toxicului este deosebit de
puternică, leziunea periacinară se extinde şi cuprinde întregul acin hepatic. În
concluzie, termenul de necroză hepatică masivă cu etiologie toxică nu se referă la
necroza ficatului în totalitate sau a unor porţiuni mari din acesta, ci la necroza
întregului acin hepatic. În cazul afectării periacinare leziunile hepatice nu au un
corespondent macroscopic evident. În necroza hepatică masivă ficatul nu prezintă
modificări de volum sau este ceva mai mic decât normal. Capsula hepatică este
acoperită cu o peliculă discretă de fibrină, mai evidentă între lobi. Culoarea organului
este variabilă, fiind consemnate teritorii de culoare roşie, roşie negricioasă, cenuşie şi
gălbuie. Ca şi corespondent microscopic, zonele gălbui-cenuşii corespund teritoriilor
hepatice încă viabile, cele roşii şi roşii negricioase reprezintă zone de necroză şi
hemoragie. Alteori, ficatul prezintă mărire de volum, de culoare închisă roşie vişinie
(consecutiv hemoragiilor), cu edem pronunţat al peretelui vezicii biliare şi al
ligamentelor învecinate. Dacă doza de toxic ingerată este mai mică (jumătate din doza
letală), hemoragiile sunt mai puţin grave, ficatul prezentând nuanţe de culoare mai
deschise, datorită hemoragiilor mai puţin grave. Cavitatea peritoneală poate conţine
cantităţi mici de lichid clar, citrin, care conţine coaguli fini, neaderenţi de fibrină.
Animalele moarte consecutiv ingestiei unor hepatotoxice prezintă leziuni consecutive
tulburărilor de coagulare a sângelui (hemoragii subepicardice şi subendocardice sub
formă de echimoze şi peteşii – diateză hemoragică). Prezenţa hemoragiilor întinse în
peretele vezicii biliare şi în duoden (mai frecvente la rumegătoare) sunt explicate prin
excreţia toxicului prin bilă. Hepatotoxicitatea acută poate fi indusă prin administrarea
abuzivă a unor medicamente cu toxicitate cunoscută, dar este produsă în mod obişnuit
prin consumul unor plante toxice. Ţinând cont de acest aspect, cazurile cele mai
frecvente de hepatotoxicitate acută sunt citate mai des la rumegătoare, mai ales atunci
când sunt aduse pe o păşune nouă sau cele care efectuează un tranzit pe teritorii
necunoscute, flora acestor locaţii nefiind cunoscută suficient (fam. Compositae şi
Solanaceae). Alţi compuşi responsabili de producerea hepatotoxicităţii acute sunt
tetraclorura de carbon, crezolii, produşii pe bază de fosfor şi fier (Fier-Dextran),
antiparazitare (Mebendazole, Thiacetarsamide), anticonvulsivante (Phenobarbital),
antiinflamatorii (Ibuprofen, Carprofen), sedative (Diazepam la pisică) [3, 7, 18].
Hepatotoxicitatea cronică contrastează cu hepatotoxicitatea acută prin aceea că
leziunile au un grad de specificitate mai mare. Pe lângă leziunile de tip degenerativ şi
necrotic, mai pot fi observate fibroză hepatică cu diferite grade de intensitate,
hiperplazia canalelor biliare, regenerare nodulară şi colestază. Un aspect particular al
hepatotoxicităţii cronice este megalocitoza hepatocitară (mărire considerabilă a
dimensiunilor hepatocitelor) şi formarea de citosegregomi (corpi sferici, acidofili,
localizaţi intracitoplasmic formaţi din organite celulare compromise, delimitate de
restul citoplasmei prin structuri membranare care fuzionează ulterior cu lizozomii
rezultând autolizozomi). Leziunile de tip inflamator pot să apară în mod excepţional.
Cele mai frecvente situaţii de hepatotoxicitate cronică sunt produse de micotoxine,
218
Medicină legală veterinară
219
EMILIA CIOBOTARU
şocului endotoxic (destrucţii tisulare importante care apar ca urmare a acţiunii directe a
toxicului sau pe fondul hipoxiei secundare induse de acesta).
Afectarea miocardului se traduce prin insuficienţă cardiacă ce are la bază fie
leziunile de tip necrotic sau degenerativ, fie blocarea enzimelor locale implicate în
respiraţia celulară din ţesutul muscular cardiac. Cordul poate fi afectat în mod direct
(acţiune ţintită a toxicului asupra fibrelor miocardice) sau indirect (leziuni care apar în
patul vascular, tulburări de hemodinamică, inhibiţia centrului cardiac bulbar cu
tulburări de ritm cardiac etc.). Semnele clinice sunt reprezentate de insuficienţa car-
diacă acută, cu producere de hipotensiune, stază şi edem pulmonar.
Insuficienţa miocardică apare ca urmare a intoxicaţiei cu organofosforice,
datorită leziunilor degenerative ale miocardocitelor. Tulburările de ritm cardiac sunt
date de atropină, pilocarpină, organofosforice. Afectarea vasomotorie este produsă de
alcaloizii din cornul secarei, oxid de zinc, plumb (vasoconstricţie) şi nitriţi (vaso-
dilataţie)[7].
220
Medicină legală veterinară
221
EMILIA CIOBOTARU
(acrilamida) sau leziuni ale vaselor de sânge. Semnele clinice premergătoare morţii pot
orienta diagnosticul către ingestia unui neurotoxic.
Ataxia şi astazia sunt primele semne clinice care conduc la suspicionarea unor
intoxicaţii cu substanţe neurotoxice. Monoxidul de carbon, cianurile, derivaţii mercu-
rului, organocloruratele sunt numai câteva exemple de substanţe responsabile pentru
inducerea acestor simptome.
Convulsiile apar ca urmare a hiperexcitabilităţii sistemului nervos al vieţii de
relaţie, dar şi a zonelor motorii ale encefalului. Atunci când toxicele au o acţiune
predilectă asupra bulbului, se va instala blocarea centrilor cardio-respiratori cu insta-
larea tulburărilor cardiace şi respiratorii. Dintre substanţele toxice care induc simptome
de tipul convulsiilor se menţionează: organofosforicele, organocloruratele, cafeina,
stricnina, cianurile, plumbul etc.
Coma toxică reprezintă faza finală de exprimare clinică a sindroamelor tanato-
generatoare neurogene. Astfel, examenul toxicologic la cadavrele animalelor care au
prezentat comă toxică dovedeşte intoxicaţie cu alcooli, derivaţi arsenioşi, etilen glicol,
barbiturice, tranchilizante, monoxidul de carbon.
Ţinând cont că cele mai multe dintre episoadele de intoxicaţie se produc
consecutiv raticidelor, în tabelul 18.4 sunt prezentate sumar cele mai importante grupe
care pot induce intoxicaţii la animalele de interes economic sau la cele de companie.
Cele mai multe dintre ele se regăsesc ca grupe de substanţe toxice implicate în pro-
ducerea principalelor sindroame toxice dezbătute în prezentul capitol.
Tabel 18.4 – Substanţe raticide folosite în România
Rodenticides used in Romania
Categorie substanţe Exemple
Stricnina
Raticide vegetale
Scilirozida
Bromadiolone
Warfarina
Cumarinice
Brodifacoum
Difenacoum
Chlorophacinone
Indandione (anticoagulante)
Diphacinone
Oxid arsenios
Arsenit de potasiu
Anorganice Fosfor galben (alb)
Sulfat de thaliu
Carbonat de bariu
Gama-hexaclorciclohexan
Organoclorurate
Hexaclorciclohexan
Organofosforice Phosfacetim
Piridininice Crimidina
Tiouree ANTU
Uree Pirinuron
Bromethalin
Toxice metabolice
Fluoroacetat de sodiu
222
Medicină legală veterinară
Bibliografie
1. Bougiouklis, P.A., et al., Rupture of the right auricle in broiler chickens. Avian Pathol, 2005.
34(5): p. 388-91.
2. Cesta, M.F., et al., Pathology of end-stage remodeling in a family of cats with hypertrophic
cardiomyopathy. Vet Pathol, 2005. 42(4): p. 458-67.
3. Cullen, J.M., et al., Morphological classification of parenchymal disorders of canine and feline
liver, in WSAVA Standards for Clinical and Histological Diagnosis of canine and Feline Liver
Disease 2007, Saunders Elsevier. p. 77-101.
4. Dechant, J.E., Nieto, J.E., and Le Jeune, S.S., Hemoperitoneum in horses: 67 cases (1989-2004).
J Am Vet Med Assoc, 2006. 229(2): p. 253-8.
5. Fox, P.R., et al., Spontaneously occurring arrhythmogenic right ventricular cardiomyopathy in
the domestic cat: A new animal model similar to the human disease. Circulation, 2000. 102(15):
p. 1863-70.
6. Gregory, N.G., Physiology and Behaviour of Animal Suffering2004, Ames, Iowa USA:
Blackwell Publishing.
7. Haschek, W.M., Wallig, M.A., and Rousseaux, C., Fundamentals of Toxicologic Pathology.
Second ed 2010: Academic Press.
8. Johansson, G. and Jonsson, L., Myocardial cell damage in the porcine stress syndrome. J Comp
Pathol, 1977. 87(1): p. 67-74.
9. Joubert, K.E., Oglesby, P.A., Downie, J., and Serfontein, T., Abdominal compartment syndrome
in a dogwith babesiosis. Journal of Veterinary Emergency and Critical Care, 2007. 17(2): p.
184-190.
10. Kittleson, M.D., et al., Familial hypertrophic cardiomyopathy in maine coon cats: an animal
model of human disease. Circulation, 1999. 99(24): p. 3172-80.
11. Nathues, H., et al., Peracute selenium toxicosis followed by sudden death in growing and
finishing pigs. Can Vet J, 2010. 51(5): p. 515-8.
12. O'Toole, D., Allen, T., Hunter, R., and Corbeil, L.B., Diagnostic exercise: Myocarditis due to
Histophilus somni in feedlot and backgrounded cattle. Vet Pathol, 2009. 46(5): p. 1015-7.
13. Ononiwu, J.C., Thomson, R.G., Carlson, H.C., and Julian, R.J., Pathological studies of "Sudden
death syndrome" in broiler chickens. Can Vet J, 1979. 20(3): p. 70-3.
14. Ploeg, M., et al., Aortic rupture and aorto-pulmonary fistulation in the Friesian horse:
characterisation of the clinical and gross post mortem findings in 24 cases. Equine Vet J, 2013.
45(1): p. 101-6.
15. Rixen, D. and Neugebauer, E., Changing Paradigms in Animal Models of Traumatic/
Hemorrhagic Shock - A Critical Appraisal. Eur J Trauma, 2004. 30: p. 279-288.
16. Scripcaru, G. and Terbancea, M., Patologie medico-legală. a II-a ed1983, Bucureşti: Editura
didactică şi pedagogică.
17. Shirai, W., et al., Dissecting aortic aneurysm in a horse. J Comp Pathol, 1999. 120(3): p. 307-
11.
18. Stalker, M.J. and Hayes, M.A., Liver and Biliary System, in Jubb, Kenedy, and Palmer's
Pathology of Domestic Animals, M.G. Maxie, Editor 2007, Sauders Elsevier. p. 297-388.
19. Ueno, T., Nambo, Y., Tajima, Y., and Umemura, T., Pathology of lethal peripartum broad
ligament haematoma in 31 Thoroughbred mares. Equine Vet J, 2010. 42(6): p. 529-33.
20. Uzal, F.A., et al., Outbreak of clostridial myocarditis in calves. Vet Rec, 2003. 152(5): p. 134-6.
21. Wilson, M.R., Sudden death in pigs. Can Vet J, 1970. 11(9): p. 178-80.
223
EMILIA CIOBOTARU
224
Medicină legală veterinară
225
EMILIA CIOBOTARU
226
Medicină legală veterinară
locul producerii incidentului; astfel, în situaţia în care animalele sunt ţinute în capti-
vitate, el va face aprecieri asupra bunăstării acestora (e.g. stadiul de năpârlire, lungi-
mea ghearelor sau unghiilor, comportamentul sunt elemente care arată cât timp a fost
ţinut în captivitate un animal) sau va recolta probe pentru diferite teste, inclusiv pentru
cele de identificare (teste ADN); în astfel de situaţii expertul va avea în vedere obţi-
nerea de informaţii legate de activităţile pe care urmează să le desfăşoare, în scopul
pregătirii unui echipament de lucru (dispozitive de prindere şi contenţie, armament
pentru tranchilizare, medicamente, recipiente de recoltare etc.); probele pe care le recol-
tează de obicei un medic veterinar sunt reprezentate de cadavre sau porţiuni din acesta,
pene, fecale, furaje sau alimente folosite pentru hrănirea animalelor, coji de ouă etc.;
- aprecierea stării de bunăstare a animalelor: acest subiect vizează animalele sălba-
tice crescute sau ţinute în captivitate; se porneşte de la ipoteza care arată că orice
animal sălbatic se poate adapta la condiţiile de captivitate într-o măsură mai mică sau
mai mare; când acel animal atinge un stadiu în care această adaptare nu se mai poate
face, el manifestă o serie întreagă de aspecte care denotă o bunăstare precară, rele-
vată de semne care atestă dereglări fiziologice şi comportamentale (aspectele men-
ţionate sunt deosebit de importante mai ales pentru animalele care au fost ţinute în
captivitate ilegal);
- examinarea leziunilor produse de armele de foc: plăgile produse de armele de foc
pot induce atât moartea, cât şi debilitare majoră a animalelor; de aceea examenul
radiologic şi cel necropsic trebuie să demonstreze, acolo unde este posibil, prezenţa
proiectilelor şi leziunilor produse de acestea; radiografiile se fac înaintea desfăşurării
actului de necropsie propriuzis pentru identificarea proiectilelor în scopul recuperării
lor; stabilirea precisă a localizării proiectilelor este obligatorie mai ales atunci când
se urmăreşte stabilirea unei corelaţii între prezenţa lor şi cauza morţii; multe dintre
păsările de pradă prezintă în stomac alice care au fost ingerate odată cu carnea
consumată din carcasele animalelor împuşcate (vânarea animalelor agonice sau
consumul cadavrelor), determinând intoxicaţie cronică cu plumb.
- leziunile produse de capcane şi curse: sunt diferite în funcţie de tipul folosit; laţurile
determină leziuni de tip stază, edem (mai ales cele care stau mult timp suspendate cu
capul în jos), hemoragii, rupturi musculare şi fracturi sau dislocări articulare, pro-
ducerea lor fiind produsă atât de constricţie, cât şi de eforturile animalului de a
scăpa; multe dintre animalele prinse în capcane sunt ucise prin împuşcare sau lovire
cu un corp contondent; animalele care sunt prinse în cuşti pot prezenta semne ale
deshidratării sau înfometării (leziuni de tipul edemelor de foame şi atrofiei seroase a
ţesutului adipos; aceste aspecte apar mai ales atunci când capcanele nu sunt
verificate în mod regulat);
- leziunile produse prin muşcăturile câinilor de vânătoare: sunt caracteristice datorită
vârfului bont al caninilor; prin elasticitatea ei, pielea se întinde sub presiunea cani-
nilor, permiţând acestora să determine leziuni importante ale ţesutului conjunctiv
subcutanat, ale muşchilor sau oaselor; examenul exterior al cadavrului nu relevă
întotdeauna leziuni ale pielii de tipul plăgilor înţepate, ruptură cutanată sau hemo-
ragie; animalele de talie mică (iepuri, păsări sălbatice) prezintă leziuni deosebit de
grave ale toracelui, spatelui şi abdomenului, caracteristice fiind fracturile multiple de
227
EMILIA CIOBOTARU
228
Medicină legală veterinară
229
EMILIA CIOBOTARU
230
Medicină legală veterinară
Braconajul este una dintre abaterile care intră sub incidenţa legii, atrăgând
după sine răspundere civilă şi contravenţională, potrivit Legii 407/2006 a vânătorii şi a
protecţiei fondului cinegetic [1]. În accepţiunea publicului larg termenul de braconaj se
referă la practicarea ilegală a vânatului sau pescuitului. Din punct de vedere juridic,
braconajul este privit ca orice activitate ce se desfăşoară în afara cadrului legal, vizând
procurarea, transportul, vânzarea, cumpărarea, posesia sau folosirea unui animal
sălbatic sau a unor părţi din corpul acestuia, dar şi a unor plante.
Efectele negative ale braconajului se reflectă în primul rând în reducerea dras-
tică a efectivului de animale sălbatice, unele specii fiind ameninţate de pericolul
extincţiei. Braconajul este cotat ca incidenţă a treia infracţiune internaţională, după
traficul de droguri şi arme [24]. Având în vedere implicaţiile deosebit de vaste pe care le
are braconajul la nivel mondial, cercetările ultimelor decenii s-au focalizat pe elabo-
rarea unor metode de identificare moleculară a speciilor pe baza ADN-ului mitocon-
drial sau nuclear, originea geografică a materialului genetic testat, precum şi elaborarea
unor metode de interpretare statistică a datelor obţinute, cu scopul identificării filierelor
de braconaj şi a stopării pagubelor produse de acestea[14, 18]. România, ca şi alte ţări, se
231
EMILIA CIOBOTARU
232
Medicină legală veterinară
nizat sau sindical reprezintă o formă de exprimare a crimei organizate, este bine
finanţat, având deseori aspect de reţea internaţională. Modul de operare este în grupuri
mari, atât noaptea cât şi ziua, fiind vizate specii de pe urmă cărora se obţin profituri
foarte mari. Operatorii sunt bine echipaţi, posedă armament sofisticat, inclusiv din
categoria celui folosit pentru contenţia chimică, explozivi, mijloace de transport şi
comunicare diverse, îmbrăcăminte de camuflaj. Au resurse şi sunt capabili să acopere
şi să supravegheze un teritoriu larg. Acţionează după principiul „loveşte şi fugi”,
evitând confruntările. Cu toate aceste, la nevoie, sunt capabili de riposte violente[6].
Ultimii ani aduc în atenţie noi categorii de persoane care practică braconajul. Printre
acestea se numără persoanele care ucid de plăcere. Sunt de obicei persoane tinere,
aflate frecvent sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, care practică tirul din
maşină, la lumina farurilor au a proiectoarelor, pe timpul nopţii. Mulţi dintre aceştia nu
sunt interesaţi de carne sau trofeu, lăsând animalul la locul în care a fost ucis.
Braconajul de familie, realizat de tată şi fiu, reprezintă o categorie de braconieri care
apare din ce în ce mai frecvent în ultima perioadă. Studiile ultimilor ani atestă faptul că
profilul braconierilor s-a schimbat considerabil în ultimii ani. Dacă în trecut, aceştia
erau reprezentaţi de persoane cu educaţie sub medie, cu posibilităţi financiare limitate
sau precare, în prezent există tendinţa evidentă ca aceştia să posede o educaţie
superioară, dublată de o poziţie socială bună sau foarte bună.
Cunoaşterea metodelor de braconaj este necesară, mai ales pentru stabilirea
corelaţiilor între tipul de armă sau dispozitiv folosite şi leziunile produse de acestea.
Braconajul cu arma se practică în grupuri organizate sau de către indivizi
izolaţi, în zone retrase, nepopulate, care nu atrag atenţia asupra zgomotului produs de
arme. Armele folosite sunt dintre cele mai diverse, pornind de la cele ultramoderne
dotate cu elemente care permit tirul de noapte sau arme artizanale ale căror părţi com-
ponente sunt montate în teren. Legea 407/2006 interzice vânătoarea pe timp de noapte,
folosirea de lumini sau proiectoare ce orbesc vânatul, vânătoarea din autovehicule şi
folosirea chemătorilor electronice. De asemenea, se interzice utilizarea armelor semi-
automate sau automate cu mai mult de două cartuşe în magazie sau a altor arme care nu
sunt omologate în România. Leziunile doveditoare sunt cele descrise în „Capitolul 9 –
Traumatismele produse de armele de foc”.[1].
Braconajul la nadă este asociat cu alte metode, cel mai frecvent cu braconajul
cu arma. În România, braconajul la nadă este folosit cel mai adesea pentru vânarea
ursului. Braconierii construiesc un bârlog în care se face pânda, în jurul acestuia fiind
spânzurate carcase de porc, oaie sau vacă cu scopul atragerii vânatului.
Braconajul cu laţul este practicat în teritoriile de vânătoare vizate de controale
repetate sau în vecinătatea localităţilor. Laţurile sunt confecţionate din diverse
materiale, cum ar fi frânghie sau sârmă flexibilă, galvanizată sau din oţel inoxidabil, cu
grosime variabilă în funcţie de animalul braconat. Cel mai cunoscut tip de laţ folosit
inclusiv în cercetare este laţul Aldrich. Principiul de funcţionare este simplu, acela de
strângere progresivă prin mişcare, de îndată ce una dintre părţile corpului (gât, trunchi,
membre) intră în ansă. Laţurile sunt puse de obicei în zone frecventate intens de
animale, fiind vizate potecile pe care le creează acestea. De exemplu, având în vedere
deplasarea în salturi a iepurelui, locurile de aterizare sunt adâncite în vegetaţie sau în
233
EMILIA CIOBOTARU
zăpadă, având aspect de pâlnie. Atunci când este vizată prinderea carnivorelor, instala-
rea laţului este însoţită de plasarea în imediata apropiere a unei momeli (porţiuni de
carcasă sau carcasă în întregime).
Leziunile sunt în strânsă corelaţie cu zona prinsă şi comportamentul animalului
după prindere. In funcţie de aceste aspecte, necropsia relevă leziuni locale provocate de
laţ prin compresiune sau prin încercarea animalului de a se elibera. Tabloul lezional
poate fi completat cu alte aspecte care vizează deshidratarea, înfometarea şi leziunile
provocate de braconier în scopul uciderii animalului.
Dacă animalul supravieţuieşte câteva zile momentului în care a fost prins în
laţ, acesta se va adânci în piele şi ţesuturile subiacente. Maceraţia sau secţionarea pielii
va ascunde prezenţa laţului, evidenţierea sa fiind posibilă in situ prin examen
radiologic. După îndepărtarea laţului, pielea prezintă o secţiune circulară cu adâncime
variabilă, dispusă în regiunea gâtului, a toracelui sau a abdomenului. Dacă laţul a fost
îndepărtat înainte de necropsie, se va examina minuţios blana pentru evidenţierea
aspectului secţionat al firelor de păr ce acoperă zona strânsă de laţ. Suplimentar, după
jupuire pot fi remarcate teritorii circulare, înguste de ischemie. Prinderea regiunii
cervicale va genera moarte prin asfixie (şanţuri de ştrangulare pentru laţurile ancorate
la sol pe un teren plan, şanţuri de spânzurare pentru laţurile ancorate în copaci sau cele
ancorate la sol pe un teren în pantă). Examenul radiologic şi disecarea minuţioasă a
regiunii gâtului pune în evidenţă ocazional fractura de hioid asociată ştrangulării.
Laringele este puternic congestionat, iar traheea şi bronhiile conţin spumozităţi sangvi-
nolente. Pulmonul este puternic destins, congestionat, prezentând la secţionare acelaşi
conţinut regăsit în căile aeriene. Modificări similare pot fi remarcate atunci când laţul
surprinde regiunea toracică. Laţul secţionează pielea, ţesutul adipos regional, muşchii
şi eventual sternul. Limitarea mişcării toracice în timpul respiraţiei duce progresiv la
colaps pulmonar şi moarte prin asfixie la câteva zile de la momentul capturii. Laţurile
fixate pe abdomen sau lupta excesivă pot genera ruptură intestinală şi instalarea
secundară a peritonitei [20].
Variabilitatea leziunilor ca morfologie şi localizare este remarcată şi în cazul
membrelor. Cele anterioare sunt mai frecvent surprinse în comparaţie cu membrele
posterioare. Fixarea laţului se face de obicei pe regiunea articulaţiilor radio-carpiană şi
carpo-metacarpiană. Având în vedere conformaţia anatomică a membrelor la urs, cap-
canele reuşesc uneori să surprindă unul sau mai multe degete. După capturare, com-
portamentul animalelor variază de la o specie la alta. Unele dintre acestea se luptă
foarte puţin pentru a se elibera. Menţinerea în poziţie a laţului pentru câteva ore va
determina edemaţierea porţiunii distale a membrului captiv, pielea şi părul adiacent
fiind intacte. Animalele care se luptă asiduu pentru a se elibera din captivitate prezintă
secţionare cutanată, stază, edem, dilacerare tendinoasă şi musculară, hemoragii în
porţiunea superioară a membrului vizat şi fracturi. Tabloul lezional menţionat este
completat de leziunile corespunzătoare automutilării (plăgi prin muşcătură, avulzii de
degete), precum şi plăgi cu amploare variabilă ale limbii şi leziuni ale dinţilor, rezultate
în urma mestecării disperate a metalului (fisuri de smalţ, cu desprinderea ulterioară a
unor fragmente din dinte, fracturi de canini asociate cu expunerea pulpei dentare, avul-
zie dentară). Carnivorele care reuşesc să se elibereze din laţ sunt aproape în totalitate
234
Medicină legală veterinară
condamnate la moarte prin epuizare. Leziunile caninilor şi ale membrelor modifică sub-
stanţial comportamentul de vânătoare şi în consecinţă, cantitatea şi calitatea hranei care
este consumată. Moartea se produce mai lent vara, deoarece hrana poate fi procurată mai
uşor prin consum de cadavre sau vânat de talie mică, spre deosebire de iarnă când aceste
resurse sunt aproape inexistente. Necropsia unor astfel de cadavre relevă emacierea,
masa corporală fiind mult diminuată, uneori la mai puţin de jumătate din standardul
speciei. Oasele membrelor prinse în laţ prezintă osteoliză şi osteofite, ca rezultat al
complicaţiilor inflamatorii şi iritaţiei periostului, fracturi neconsolidate sau consolidate
defectuos. Amputaţia segmentului distal al membrului prins în laţ poate surveni atunci
când animalul supravieţuieşte o perioadă destul de lungă după capturare sau atunci când
reuşeşte să se elibereze, laţul rămânând strâns ataşat. Rabdomioliza de efort va genera
ulterior instalarea insuficienţei renale acute provocată de acumularea masivă în tubii
contorţi a mioglobinei (nefropatia mioglobinurică). Marea majoritate a animalelor
surprinse în viaţă de către braconieri prezintă frecvent plăgi prin împuşcare produse de la
distanţe relativ mici, localizate în regiunea capului sau a gâtului[4, 7, 9, 13, 23, 25].
Braconajul cu curse sau capcane se practică mai ales pentru prinderea ani-
malelor cu blană valoroasă sau a păsărilor. Cursele au o varietate de concepţie
deosebită. „Gropile capcană” sunt foarte rar folosite ca metodă de braconaj, deoarece
săparea acestora necesită un timp îndelungat şi efort deosebit, aspecte care expun
braconierul, făcându-l vulnerabil faţă de persoanele care sunt desemnate pentru respec-
tarea legii. Amplasarea se face în zonele frecventate de animale, gropile fiind acoperite
cu nuiele, araci sau plase şi camuflate cu vegetaţie. Baza gropilor poate fi prevăzute cu
suliţe aşezate vertical, cu vârful în sus. Folosirea gropilor ca metodă de braconaj poate
fi asociată cu gonirea vânatului către acestea. Tabloul lezional se rezumă în aceste
situaţii la leziunile provocate de braconier în scopul uciderii animalului, moartea
producându-se obişnuit prin împuşcarea animalelor de la distanţe relativ mici. Cuştile
metalice sunt folosite pentru un număr mare de specii, fiind destinate de obicei
carnivorelor şi păsărilor. Acestea pot fi camuflate cu vegetaţie, fiind prevăzute cu uşi
cu închidere prin cădere. Eliberarea uşii în poziţia închis se face la momentul în care
animalul calcă pe podeaua cuştii. Ademenirea vânatului se realizează prin folosirea de
momeli vii sau moarte, specia aleasă fiind în corelaţie cu preferinţele animalului
braconat (găini, porumbei, iepuri domestici, capre, oi). Necropsia animalelor braconate
prin folosirea cuştilor metalice relevă leziuni ce rezultă din lupta animalului pentru a se
elibera. Aceste leziuni sunt de obicei minore, rezumându-se la excoriaţii superficiale.
Procentul de animalele care prezintă leziuni dentare grave rezultate în urma muşcării
barelor sau a reţelei metalice a cuştii este mic. Atunci când braconierul inspectează rar
cuştile, animalele pot suferi de pe urma deshidratării, înfometării sau pot prezenta un
tablou corespunzător şocului hipotermic sau hipertermic în funcţie de anotimp.
Cadavrele care au rămas un timp îndelungat după moarte în interiorul cuştii pot
prezenta o serie de modificări postmortem care ajută la identificarea metodei de
braconaj (e.g. deshidratarea postmortem, amprentarea reţelei metalice pe blană prin
depunere de rugină, desen particular de grilaj dat de alternanţa zonelor de hipostază
postmortem şi a celor de compresiune exercitată de podeaua cuştii, lipsa plăgilor prin
împuşcare). Cuştile folosite pentru prinderea păsărilor prezintă o serie de modificări, în
235
EMILIA CIOBOTARU
corelaţie cu specia vizată. Cele mai cunoscute sunt cuştile Larsen, dispozitive prevă-
zute cu două compartimente, unul pentru prinderea păsărilor şi un al doilea în care este
pusă o pasăre vie, chemătoare. Leziunile corespunzătoare deshidratării şi înfometării
lipsesc, deoarece cuştile sunt prevăzute de obicei cu apă şi hrană. Atunci când captivi-
tatea s-a prelungit, vârful aripilor şi penele cozii sunt erodate şi murdare. Murdărirea
excesivă a membrelor, aripilor şi a penelor din zonele ventrale ale corpului este ob-
servată atunci când pe podeaua cuştii se acumulează o cantitate semnificativă de fecale.
Dacă în cuşti nu există hrană şi apă, moartea se produce prin deshidratare şi
înfometare. Cadavrele acestor păsări pot fi mutilate de alte păsări captive rămase în
viaţă [15, 20].. Cursele metalice formează o categorie aparte de dispozitive de prindere,
fiind prevăzute cu o bază metalică, cu formă rotundă, pe care sunt montate două fălci
rectangulare sau semicirculare cu margini netede (cele destinate prinderii corpului) sau
dinţate (pentru prinderea membrelor). Închiderea cursei este realizată de acţionarea
unui arc de oţel. Între fălci este aşezată o momeală, în funcţie de animalul ce urmează a
fi prins. Când animalul atinge momeala, piedica menită să ţină fălcile deschise este
îndepărtată, favorizând închiderea cursei şi prinderea între fălci a membrelor, gâtului
sau trunchiului. Fixarea cursei se poate face la sol printr-un lanţ metalic fixat de un
ţăruş sau de un copac. Atunci când acest gen de capcane vizează păsările, fixarea poate
fi realizată pe un stâlp de gard. Capcanele pentru castori sunt plasate in mediul acvatic
de mică adâncime, fiind fixate prin ţăruşi. Acest gen de curse vizează prinderea
membrelor posterioare, cu toate că orice regiune a corpului poate fi surprinsă. Leziu-
nile provocate de cursele metalice depind în mare măsură de specie şi de talia acesteia.
Mamiferele cum ar fi iepurii, veveriţele, mustelidele sau castorii relevă la necropsie
amprenta de compresie lăsată de fălcile cursei (cele cu margini netede), zonele surprin-
se prezentând fracturi de coaste şi coloană vertebrală, dilacerare şi ruptură pulmonară
şi hepatică, hemotorax şi hemoperitoneu. În plus, examinarea postmortem a castorilor
va identifica sau va exclude aspectele morfologice specifice morţii prin înec în asociere
cu traumele apărute în urma luptei pentru supravieţuire. Capcanele cu fălci dinţate sunt
responsabile de producerea amputaţiilor degetelor şi a porţiunii distale a membrelor.
Atunci când temperatura coboară sub -8ºC leziunile se complică cu instalarea degeră-
turilor. Pielea, muşchii şi tendoanele membrului captiv sunt edemaţiate, dilacerate,
prezenţa hemoragiei fiind inconstant remarcată. Luxaţiile articulaţiilor interfalangiene
şi tibio-tarso-metatarsiene se produc consecutiv tracţiunilor puternice şi repetate.
Aceeaşi cauză va determina tensionarea puternică a muşchilor şi apariţia rabdomiolizei
de efort. Plăgile structurilor moi ale cavităţii bucale și deteriorarea dinţilor sunt re-
marcate atunci când animalul muşcă repetat cursa în vederea eliberării. Dacă animalul
a fost surprins în viaţă şi în funcţie de specie, leziunile prezentate se asociază cu plăgi
prin împuşcare, contuzii ale capului, traumatisme ale coloanei vertebrale cervicale
(fractură, dislocare cervicală), plăgi prin înjunghiere în vederea jugulării [16, 20].
Braconajul cu plase este folosit atât pentru braconarea animalelor terestre, cât
şi a celor acvatice. În cazul celor terestre metoda este combinată cu folosirea câinilor
de vânătoare. După întinderea plaselor, vânatul reprezentat de obicei de mamifere şi
păsări de talie mică (iepuri, prepeliţe, potârnichi), este gonit spre ele, plasa se strânge,
vânatul fiind ucis prin metodele menţionate anterior. Braconajul animalelor acvatice
236
Medicină legală veterinară
(mamifere, peşti, crustacee etc.) foloseşte diferite tipuri de plase. Cele mai des folosite
sunt năvodul, setca (ava), prostovolul şi plasele monofilament. Toate aceste dispozitive
de pescuit sunt interzise pe toate cursurile de apă, lacurile şi bălţile din România, cu
excepţia Dunării şi a Prutului. Ohanele fac parte tot din categoria plaselor de pescuit,
fiind acceptate în pescuitul industrial pe mare. Leziunile sunt puţin descrise sau practic
inexistente. Cele mai studiate sunt cele induse mamiferelor marine, care se prind acci-
dental în aceste plase sau în cele abandonate. Leziunile macroscopice şi microscopice
la această categorie de animale sunt descrise în capitolul 13 (Asfixiile mecanice).
Braconajul cu otravă este folosit mai ales pentru prinderea păsărilor răpitoare
şi a carnivorelor pentru blană sau trofeu. Capturarea lor se face prin folosirea unor
momeli ce conţin somnifere, organofosforice, carbamaţi sau cumarinice[11]. Pe lângă
substanţele de sinteză menţionate anterior este semnalată, în funcţie de regiunile geo-
grafice, o serie de extracte vegetale, cu toxicitate foarte mare. Ca exemplu poate fi
menţionat Acocanthera oppositifolia, un arbust întâlnit în zona Africii Centrale şi de
Sud, care conţine glicozide cu tropism cardiac (cardenolide - substanţe cu efect cardio-
activ folosite în practică pentru tratarea insuficienţei cardiace congestive prin efectele
cardiotonice şi antiaritmice) dintre are cea mai cunoscută este Acovenoside A. Planta
este considerată una dintre cele mai otrăvitoare, extractele din coajă, frunze şi rădăcini
fiind folosite pentru otrăvirea săgeţilor[5]. Administrarea toxicului este diferită. Tehnica
cea mai uzitată este prin punerea de momeli otrăvite. Alteori, braconierul caută prada
consumată parţial pe care o otrăveşte, ştiind că animalul va reveni pentru consumul
acesteia. Mai mult, verile secetoase sunt favorabile pentru folosirea unei alte metode,
aceea de umplere cu apă otrăvită a unor gropi puţin adânci. Tabloul lezional este
variabil în funcţie de toxicul folosit, iar confirmarea impune obligativitatea examenului
toxicologic. Reamintim faptul că o necropsie care se finalizează cu lipsa identificării
unor leziuni concludente de violenţă sau a celor care sunt puse pe seama agenţilor
etiologici curenţi trebuie privită ca o potenţială moarte prin intoxicaţie.
Braconajul cu curent electric s-a fost folosit îndelung pentru pescuitul ilegal.
În ultimul timp metoda este din ce în ce mai des folosită pentru braconarea animalelor
terestre. Braconierii folosesc atât aparate create artizanal, cât şi cele create special
pentru pescuitul electric. Ultimele au în componenţă trei structuri: un grup electrogen
alimentat cu benzină, un transformator al curentului alternativ în curent continuu,
acesta reglând totodată voltajul, forma, lungimea si frecventa pulsului undelor electrice
şi doi electrozi (anod şi catod) care se scufundă în apă. Anodul are forma de minciog şi
este manevrat de un operator. Catodul se prezintă ca un cablu electric împletit, fiind
scufundat în apă permanent. Dacă aparatul foloseşte curentul continuu peştii vor fi
deplasa către anod, acolo unde este minciogul. Pentru aparatelele care folosesc curent
alternativ, peştii nu sunt atraşi de unul dintre electrozi, ci se dispun paralel cu undele
electrice. Având în vedere cele trei etape ale pescuitului electric (electrotaxie, narcoză
şi electrocutarea), prinderea peştilor în scop de cercetare se opreşte la prima etapă.
Aparatele folosite pentru braconaj nu dispun de elemente de reglare. Mai mult, unele
dintre acestea sunt prevăzute cu condensatori în scopul creşterii intensităţii curentului
electric cu frecvenţă de peste 50 Hz şi pentru uciderea nediscriminatorie a tuturor
peştilor din arealul de acţiune.
237
EMILIA CIOBOTARU
238
Medicină legală veterinară
Bibliografie
1. ***, Legea 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, Monitorul Oficial din
03.12.2012, Parlamentul Romaniei.
2. ***. Pateul de limbă de privighetoare, o delicatesă pe placul contrabandiştilor. 2011; Available
from: http://www.realitatea.net.
3. ***, Report of the Committee of Enquiry into Hunting with Dogs in England and Wales. Final
Research reports: Hare postmortems, 2000.
4. Becker, M., et al., Evaluating wire-snare poaching trends and the impacts of by-catch on
elephants and large carnivores. Biological Conservation, 2013. 158: p. 26-36.
5. Cassels, B.K., Analysis of a Maasai arrow poison. J Ethnopharmacol, 1985. 14(2-3): p. 273-81.
6. Cronje, S. and Zietsman, S.J., Criminology2009, Cape Town, South Africa: Pearson Education.
7. Flaa, J.P., Michel, S.B., and Borstad, C., Building a reliable snare cable for capturing grizzly
and American black bears. Ursus, 2009. 20(1): p. 50-55.
8. Fowler, M.E., Restraint and Handling of Wild and Domestic Animals 2008, Ames, Iowa USA:
Wiley Blackwell Publishing.
9. Frank, L., Simpson, D., and Woodroffe, R., Foot snares: an effective method for capturing
African lions. Wildlife Society Bulletin, 2003. 31(1): p. 309-314.
10. Guglich, E.A., Wilson, P.J., and White, B.N., Forensic application of repetitive DNA markers to
the species identification of animal tissues. J Forensic Sci, 1994. 39(2): p. 353-61.
11. Guitart, R., et al., Animal poisoning in Europe. Part 3: Wildlife. Vet J, 2010. 183(3): p. 260-5.
12. Jonker, K.M., Tilburg, J.J., Hagele, G.H., and de Boer, E., Species identification in meat
products using real-time PCR. Food Addit Contam Part A Chem Anal Control Expo Risk
Assess, 2008. 25(5): p. 527-33.
239
EMILIA CIOBOTARU
13. Kolchin, S. and Maystrenko, P. The snare for tiger. 2013; Available from: http://bigcats-
ru.livejournal.com/125951.html.
14. Lorenzini, R., DNA forensics and the poaching of wildlife in Italy: A case study. Forensic Sci
Int, 2005. 153(2): p. 218-221.
15. Luengos Vidal, E.M., Lucherini, M., and Casanave, E. An evaluation of three restraining
devices for capturing pampas foxes. 2003; Available from: www.canids.org/canidnews/6/
Devices_for_capturing_pampas_foxes.pdf.
16. Lungu, A., Curs de medicină legală veterinară 2004, Bucureşti: Editura Printech.
17. Lyver, P.O.B., Identifying mammalian predators from bite marks: a tool for focusing wildlife
protection. Mammal Review, 2000. 30(1): p. 31-44.
18. Manel, S., Berthier, P., and Luikart, G., Detecting Wildlife Poaching: Identifing the Origin of
Individuals with Bayesian Assignment Tests and Multilocus Genotypes. Conservation Biology,
2002. 16(3): p. 650-659.
19. Meyer, R., Hofelein, C., Luthy, J., and Candrian, U., Polymerase chain reaction-restriction
fragment length polymorphism analysis: a simple method for species identification in food. J
AOAC Int, 1995. 78(6): p. 1542-51.
20. Munro, R. and Munro, H.M.C., Animal Abuse and Unlawful Killing - Forensic Veterinary
Pathology 2008, Philadelphia: Saunders Elsevier.
21. Năstase, A., Declinul sturionilor - Braconaj excesiv în anii '90, in Jurnalul 2006:
www.jurnalul.ro.
22. Raducanu, M. and Sava, E., Calcan şi focuri de armă pe mare, in Jurnalul 2007:
www.jurnalul.ro.
23. Reagen , S.R., et al., A passively triggered foot snares design for American black bear to reduce
disturbance by non-target animals. Ursus 2002. 13: p. 317-320.
24. Robert, J., Dossier trafic animal: la Mafia a l'assault de la nature. Terre Sauvage, 2000. 155: p.
35-50.
25. Shivik, S.A., Gruver, K.S., and DeLiberto, T.J., Preliminary evaluation of new cable restraints
to capture coyotes. Wildlife Society Bulletin, 2000. 28(3): p. 606-613.
240
EDITURA CERES
ISBN 978-973-40-1013-4 (print)
ISBN 978-973-40-1147-6 (electronic)
DOCUMENTE EMISE ÎN
PRACTICA
DIAGNOSTICULUI DE
LABORATOR ȘI
ACTIVITATEA MEDICO-
LEGALĂ
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
Aspecte generale
• Activitate de rutină:
Nota de însoţire
Pîrvu_Documente
Emilia Ciobotaru-
Actul de necropsie
Buletinul de analiză
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
NOTA DE ÎNSOŢIRE
• Va purta antetul instituţiei (numele
circumscripţiei sanitar-veterinare, societăţii
comerciale, cabinetului sau clinicii
particulare etc); de preferat să aibă un
număr de ordine (corespunzător registrului
în care este consemnat cazul);
• Date introductive: denumirea instituţiei/
laboratorului solicitat, felul probelor
(cadavre, organe, sânge, piese operate etc),
provenienţa lor (număr matricol, animal
viu, mort, sacrificat de necesitate sau
eutanasiat, specie, rasă, vârstă, sex, stare
Emilia Ciobotaru-
fiziologică); Pîrvu_Documente
NOTA DE ÎNSOŢIRE
Partea introductivă:
• date privitoare la momentul şi locul
efectuării necropsiei, medicul care
desfăşoară operaţiunea şi persoanele
care îl asistă, date referitoare la
identificarea cadavrului (număr
matricol, specie, rasă, sex, vârstă,
semne particulare, momentul morţii);
• date referitoare la actele sau
persoanele care însoţesc cadavrul
(notă de însoţire, nume proprietar sau
medic veterinar, adresă, telefon);
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
ACTUL DE NECROPSIE
Partea introductivă:
• date generale referitoare la
modificările cadaverice observate la
inspecţie: intrarea în rigiditate/
rezoluţie, gradul de opacifiere a
corneei, timpanism cadaveric,
imbibiţie sulfmethemoglobinică;
• date referitoare la perioada
premergătoare morţii (se pot folosi
datele din nota de însoţire sau se ia
anamneza de la proprietar sau de la cei
care aduc cadavrul pentru necropsiere);
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
ACTUL DE NECROPSIE
Partea descriptivă:
• Are în vedere descrierea tuturor
aspectelor considerate ca abateri de la
normal (leziuni);
• Descrierea se face potrivit etapelor
tehnicilor de necropsie aplicate în funcţie
de specie, stare fiziologică etc. (examenul
exteriorului, examenul cavităţii bucale,
toracice, abdominale, craniene şi a
organelor existente, aparat locomotor);
• Pentru organele care nu prezintă
modificări, rubrica respectivă se
completează cu formulări:
Emilia Ciobotaru- “FĂRĂ
MODIFICĂRI”, “FĂRĂ MODIFICĂRI
Pîrvu_Documente
ACTUL DE NECROPSIE
Partea descriptivă:
• Descrierea leziunilor va avea în
vedere toate modificările care sunt
descoperite la inspecție, palpație și
secționare (vezi tehnica de
examinare macroscopică a
țesuturilor și organelor)
• Se vor evita formulările confuze
sau echivoce (e.g. comparația
dimensiunilor și formelor cu cele
Emilia Ciobotaru-
ale fructelor)
Pîrvu_Documente
ACTUL DE NECROPSIE
Partea concluzivă:
• Diagnosticul anatomopatologic: se
are în vedere ca toate modificările
descrise în cadrul părţii descriptive să
aibă un corespondent lezional real în
partea concluzivă;
• În baza tabloului lezional formulat se
emite după caz un diagnostic de
certitudine (cauza morţii) sau un
diagnostic de suspiciune;
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
ACTUL DE NECROPSIE
Partea concluzivă:
• În cazul în care necropsia nu elucidează
diagnosticul de certitudine, se va
menţiona dacă s-au recoltat probe pentru
examene suplimentare, tipul probelor
recoltate, pentru ce tip de examene;
• Pe baza acestor date se formulează
câteva concluzii şi observaţii: care este
mecanismul prin care s-a produs moartea,
care dintre leziunile depistate la cadavru
sunt incompatibile cu viaţă, dacă există
leziuni cu vârste diferite, fenomene de
reacutizare etc.
• Actul este datat, semnat şi parafat de
medicul care aEmilia
condus
Ciobotaru- necropsia, precum
şi de cei care au asistat.
Pîrvu_Documente
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
BULETINUL DE ANALIZĂ
• Act oficial (tipizat) eliberat de toate
laboratoarele de diagnostic.
• Conţine antetul instituţiei de diagnostic;
• Parte introductivă: date care identifică
probele/materialele care au făcut obiectul
diagnosticului (numărul şi data notei de
însoţire, felul probelor, medicul/proprietarul
care a solicitat examinarea), tipul de examen
solicitat;
• Rezultatul: scurte descrieri, urmate de
comunicarea rezultatului formulat în limbaj
medical;
• Recomandări / Concluzii: mecanismul de
producere a morții, aprecierea
Emilia Ciobotaru-
prognosticului unor leziuni, recomandări
Pîrvu_Documente
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
DOCUMENTE ÎNTOCMITE PE PARCURSUL UNEI
EXPERTIZE MEDICO-LEGALE
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
ACTUL DE NECROPSIE MEDICO-LEGALĂ
Partea introductivă:
▪ numele persoanei împuternicite (ex.
cel care aduce cadavrul pentru
necropsia medico-legală);
▪ numărul pe care le-au primit probele
(cadavrele) în registrul de cazuistică
al serviciului care efectuează
necropsia;
▪ identificarea animalului, date
anamnetice; Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
ACTUL DE NECROPSIE MEDICO-LEGALĂ
Partea descriptivă:
• Descrierea va urmări în mod consecvent
etapele necropsiei şi accesul la diferite
planuri anatomice;
• Se vor descrie TOATE elementele examinate:
sunt avute în vedere aspectele normale,
modificările cadaverice şi leziunile;
• Se va acorda o atenţie specială tuturor
modificărilor care atestă traumatismul,
interveţii terapeutice (bandaje, plăgi
suturate, catetere, sonde, branulă, drenuri);
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
ACTUL DE NECROPSIE MEDICO-LEGALĂ
Partea concluzivă:
• Stabileşte diagnosticul
anatomopatologic;
• Furnizează informaţiile cele mai
relevante privitoare la cauza morţii;
• Atunci când rezultatele necropsiei
sunt neconcludente, se vor propune
metodele alternative pentru elucidare.
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
RAPORTUL DE CONSTATARE TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ
RAPORTUL DE EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ
VETERINARĂ
Partea introductivă;
• Numărul dosarului de cercetare,
menţionarea ordinului sau ordonanţei
în baza căreia s-a efectuat expertiza,
obiectul expertizei, instituţia/
laboratorul în care s-a desfăşurat
expertiza, numele expertului şi ale
celor din echipa de investigaţii
(funcţie), cine a solicitat expertiza.
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
RAPORTUL DE CONSTATARE TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ
RAPORTUL DE EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ
VETERINARĂ
Partea descriptivă;
• Identificarea materialelor supuse expertizei,
metodele de investigaţie folosite (alegerea
metodelor se face în funcţie de scopul urmărit) şi
rezultatele obţinute în urma investigaţiilor;
• Datele obţinute se prezintă într-o formă logică şi
convingătoare, bazată exclusiv pe rezultate şi pe
adevărul ştiinţific;
• În cadrul raportului de expertiză medico-legală
veterinară se vor însuma toate rezultatele parţiale
prezentate de rapoartele tehnico-ştiinţifice;
• Se recomandă ca ambele rapoarte să conţină
anexe care includ fotografii, grafice, diagrame,
buletine de analiză, scheme etc; în cadrul
raportului de expertiză medico-legală aceste
materiale se vor prezenta selectiv (cele care au cea
mai mare relevanţăEmilia
în rezolvarea
Ciobotaru- cazului);
RAPORTUL DE CONSTATARE TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ
RAPORTUL DE EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ
VETERINARĂ
Partea concluzivă;
▪ Se detaliază concluziile la care a ajuns
expertul cu privire la rezultatele
expertizei, va încerca să răspundă la
toate întrebările puse de organele de
urmărire penală sau de cele de justiţie
(în limitele oferite de ştiinţă);
▪ Redactarea concluziilor se va face în
termeni uzuali, uşor de înţeles de către
nespecialişti.
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
RAPORTUL DE CONSTATARE TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ
RAPORTUL DE EXPERTIZĂ MEDICO-LEGALĂ
VETERINARĂ
Partea concluzivă;
• Se recomandă ca specialistul medico-
legal să semnaleze date suplimentare,
altele decât cele solicitate şi care să
aibă legătură cu soluţionarea cazului;
• Semnarea rapoartelor se face de către
toţi cei care au făcut parte din echipa
de expertiză; opiniile diferite ale
specialiştilor din echipă pot fi
consemnate separat.
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
Emilia Ciobotaru-
Pîrvu_Documente
RECOLTAREA, AMBALAREA ŞI
TRANSPORTUL PROBELOR DESTINATE
EXAMENELOR DE LABORATOR
SCOPUL RECOLTĂRII PROBELOR
1. Examinarea microscopică:
a. Examinarea sângelui (ex. bacterioscopic, ex.
parazitologic)
b. Examinarea fecalelor
c. Examinarea morfologică a organelor şi
ţesuturilor (ex citologic, histologic,
imunofluorescenţă)
2. Izolarea agentului etiologic (ex.
bacteriologic, toxicologic, virusologic,
parazitologic)
3. Investigaţii serologice (ELISA)
4. Teste moleculare (PCR)
SCOPUL PRELUCRĂRII PROBELOR RECOLTATE
• Tampoanele
sterile recoltate
de la nivel
conjunctival,
nazal, oral, anal
sau vaginal se
recoltează pe
tuburi cu mediu
de transport
universal.
RECOLTAREA, AMBALAREA ŞI TRANSPORTUL
PROBELOR DESTINATE EXAMENULUI VIRUSOLOGIC
• Se recoltează:
– sânge recoltat pe anticoagulant (heparină sau
EDTA)
– ser sanguin (ELISA)
– fecale (marea majoritate a virozelor digestive)
– exsudate recoltate pe tampoane sterile de la
nivelul mucoaselor sau leziunile cutanate
veziculare
– organe cavitare sau parenchimatoase în
stare proaspătă (izolare virus, ELISA) sau fixate
(detectarea antigenului în ţesut fixat prin
imunohistochimie)
RECOLTAREA, AMBALAREA ŞI TRANSPORTUL
PROBELOR DESTINATE EXAMENULUI
PARAZITOLOGIC ŞI MICOLOGIC
• Obezitate:
- cauze: aport caloric excesiv combinat cu
exercițiu fizic scăzut, boli endocrine (boala
Cushing, diabet zaharat);
- morfologie: animale supraponderale, dezvoltare
excesivă a țesutului adipos subcutanat și
abdominal, steatoză hepatică, renală și
miocardică.
Alopecia
Emilia Ciobotaru-Pîrvu_Diagnostic Necropsic Carnivore Domestice posttundere
Examinarea exteriorului - Pielea
• Hipercheratoză:
- localizare plantară sau pe planul nazal în maladia Carré
și leishmanioză
- boli autoimune: pemphigus foliaceus
- deficiență de zinc, consecință a unei absorbții intestinale
deficitare
• Seboreea:
- leziune cutanată caracterizată prin cornificare anormală a
pielii, care determină secundar secreție excesivă de
sebum, cu formare de scvame;
- manifestare secundară a unor boli primare (alergii,
inflamații, parazitoze, tumori);
- Seboreea primară a câinelui este o boală ereditară
descrisă la American Cocker Spaniels, English Springer
Spaniels, West Highland White Terriers și Basset.
• Tulburări circulatorii:
- Congestie: extremități, secundară insuficienței cardiace
congestive
- Eritem: secundar, aspect care însoțeste alte boli cutanate
- Peteșii: în coagularea intravasculară diseminată din șocul
hipertermic, trombocitopenia imun-mediată
- Hemoragii mari: hematoame, rezultat al traumei
• Boala periodontală:
- rezultă din acumularea excesivă a plăcii dentare, urmată
de calcificarea acesteia (tartru dentar sau calcul dentar)
- cele mai multe cazuri sunt identificate în stadiile
avansate ale bolii (stadiul 3 sau 4)
- mai mult de jumătate din suportul conjunctiv al dintelui
este compromis, datorită efectelor combinate ale
gingivitei, periodontitei și resorbției osoase.
- complicații ale bolii cu inflamația organelor interne
(cord, ficat, rinichi).
• Hiperplazia gingivală:
- proliferarea țesutului gingival este indusă secundar de un
proces inflamator cronic
- în cele mai multe cazuri acest proces este declanșat de
prezența tartrului dentar sau a unor tratamente
medicamentoase (ciclosporină)
- leziunea poate fi confundată cu epulidele
• Stomatite:
- Gingivita acută ulcerativă: bacteriile locale din genul
Fusobacterium spp și Borrelia vincenti sunt frecvent
izolate, alături de o nutriție deficitară și tratamentul
prelungit cu glucocorticoizi;
- Glosita ulcerativă, ca rezultat al uremiei sau infecțiilor
virale sau bacteriene: Calicivirus, Herpesvirus,
leptospiroză sau acțiunii iritative a tartrului dentar
format în exces;
- Granulomul de corp străin, care penetrează mucoasa
linguală devenind captivi în musculatura limbii.
• Tumori:
- pot afecta toate componentele anatomice ale cavității
bucale
- există tipuri de tumori care au o exprimare macroscopică
tipică: fibrosarcomul maxilar invaziv, carcinomul
scvamocelular, melanomul malign
- se impune confirmare prin examen histopatologic.
Invaginația, la căței,
asociată cu parvoviroza
sau idiopatică
• Peritonite la câine:
- primare și secundare;
- câinii cu peritonite secundare dezvoltă mai ales forme
exsudative, în comparație cu cei care prezintă peritonite
primare;
- tubul digestiv este sursa comună de contaminare a cavității
peritoneale;
- cele mai comune cauze sunt dehiscența plăgilor
chirurgicale, perforația duodenală determinată de
administrarea antiinflamatoriilor nesteroidiene, ruptura
uterului cu piometru (empiem peritoneal);
- E.coli și Candida spp. sunt cei mai frecvent izolate;
- infecția cu Adenovirus (hepatita infectioasă canină)
produce peritonită primară de tip fibrinos (glissonită
fibrinoasă).
Emilia Ciobotaru-Pîrvu_Diagnostic Necropsic Carnivore Domestice
Peritonită fibrinoasă secundară produsă consecutiv perforației
duodenale în terapia cu antiinflamatorii nesteroidiene
• Peritonite la pisici:
- secundare, produse de aceleași cauze ca și la câine: perforație
intestinală, ruptura vezicii biliare sau urinare, dehiscența
plăgilor chirurgicale abdominale, ruptură intestinală prin corp
străin;
- peritonita infecțioasă felină: primară, Coronavirus
- forma acută, adesea denumită ”forma umedă”
- forma cronică, denumită “forma uscată”, fiind
reprezentată de perivasculita piogranulomatoasă
(proliferare celulara în jurul vaselor de sânge din rinichi,
intestin, splină, pulmon, cord, encefal, manifestată sub
forma unor noduli de mici dimensiuni, dispuși pe traiectul
vaselor mici).
- sunt observate forme mixte
• Tumori:
- primare: mezoteliomul peritoneal
- secundare (metastaze): carcinomatoza peritoneală,
consecința tumorilor primare de pancreas, ovar,
prostată, colangiocarcinom
• Cardiomiopatia dilatativă:
- rară la pisică
- cauză obișnuită de boală cardiacă la rasele de
câini mari și giganți; predispoziție genetică la
Doberman pinscher și Cocker spaniel
- dirofilarioza este una din cauzele cele mai
întâlnite
- leziunile cardiace sunt asociate cu edemul
pulmonar și hidrotorax
- aritmiile sunt responsabile de moartea subită.
• Cardiomiopatia restrictivă:
- considerată punctul final al altor forme de
cardiomiopatie, în special, cardiomiopatia
hipertrofică și miocardita la pisică.
- zone delimitate sau difuze de îngroșare
endocardică afectând ventriculul stâng.
- dilatație atrială stângă, efuziunea pleurală
(hidrotorax) și tromboembolism arterial (aortic)
sunt leziuni care însoțesc procesul.
• Endocardioză:
- la câine, valvele atrio-ventriculare sunt îngroșate și
scurtate, cu margini netede și nodulare
- asociată cu cardiomiopatia dilatativă sau hipertrofică
responsabilă pentru insuficiența cardiacă congestivă,
care creează un stres mecanic suplimentar.
• Endocardite:
- diagnosticată atât la câine cât și pisică
- produsă de bacterii: Staphylococcus spp.,
Streptococcus spp. E.coli, Pasteurella spp.
- exprimată ca endocardită ulcero-vegetantă
- tromboembolismul este complicația principală
(infarcte rinichi, splină și encefal, pneumonia
tromboembolică).
Virusuri Bacterii
Herpesvirus felin tipul 1 Chlamydia felis
Calicivirus felin Mycoplasma felis
Reovirus felin Bartonella henselae
• Pneumonia uremică:
- cunoscută sub denumirea
de pulmon uremic
- leziunile se exprimă sub
formă de: edem
pulmonar, mineralizare
pulmonară (calcificare
distrofică), mineralizare
intercostală sub pleura
parietală, pornind cranial
și progresând caudal.
• Leziunile esofagului:
- Persistența arcului aortic drept/ megaesofag
- Linia de balonare: consecința compresiunii
gastrice
- Leziuni esofagiene asociate cu Spirocerca lupi:
noduli fibroși (granuloame) și sarcoame
(fibrosarcom, osteosarcom) în porțiunea
terminală a esofagului, anevrism aortic toracic,
spondilita vertebrelor toracice.
• Gastropatia uremică:
- La câine: leziuni progresive exprimate ca
ulcerații ale mucoasei, hemoragii, necroză și
mineralizare laminară a țesutului muscular
neted
- La pisică: leziunile sunt exprimate prin fibroză
și mineralizare a stomacului.
• Enteropatia cronică:
- cunoscută și sub denumirea de boală intestinală
inflamatorie cronică
- cuprinde complexul de interacțiuni între sistemul
imun, dietă, populațiile bacteriene din intestin și alți
factori de microclimat
- se exprimă ca enterita limfo-plasmocitară,
eozinofilică și granulomatoasă
- macroscopic, se observă îngroșarea intestinului gros
și subțire și mărirea în volum a limfonodurilor.
Limfom digestiv:
• Este cel mai frecvent cancer la pisică.
• Poate afecta tractul gastro-intestinal superior sau
inferior, ficatul, pancreasul
• Este caracterizat de infiltrarea cu limfocite
neoplazice, cu sau fără implicarea limfonodală.
• Leziunile frecvente se exprimă ca îngroșare a
lumenului intestinal/ leziuni nodulare, afectare
concomitentă a altor organe si limfadenopatia
abdominală.
Prostată
• Hidrocefalie:
- observată frecvent la rasele de câini toy sau mini (rase
brahicefalice), ca boală congenitală
- cu caracter dobândit poate apărea ca o consecință a
deficienței de vitamină A, inflamații și tumori ale
sistemului nervos
- prezența molerei (deschidere în partea superioară a
craniului) este frecventă la multe rase de câini de talie
foarte mică; cu toate acestea, nu se corelează în toate
cazurile cu hidrocefalie.
• Hiperemia (eritemul):
- Factori fizici: arsuri ușoare, fotosensibilitate
- Infecții acute sau supraacute (rujet, pesta
porcină clasică, salmoneloză, infecții
streptococice exprimate necroze faciale)
- Eritemul glandei mamare - mastita acută
- Eritemul ventral toraco-abdominal: iritații
locale cauzate de gunoi și bălegar, substanțe
dezinfectante, podele reci și umede
Emilia Ciobotaru Pirvu_Diagnostic Necropsic la Suine
Eritem în pasteureloza septicemică
Emilia Ciobotaru Pirvu_Diagnostic Necropsic la Suine
Atenție!
Eritemul este o leziune greu/imposibil de observat
la cadavrele cu modificări cadaverice avansate
MODIFICĂRI CIRCULATORII
• Cianoza:
- Insuficiența cardiacă
- Insuficiența respiratorie/asfixia
- Șoc
- Boli infecțioase: rujet, salmoneloza,
pasteureloza, pesta porcină clasică (cianoza
pavilioanelor auriculare, cu aspect de pete).
• L A A N I M A L E L E M O A RT E D E C Â T E VA O R E ,
CIANOZA NU POATE FI DIFERENȚIATĂ DE ERITEM.
Emilia Ciobotaru Pirvu_Diagnostic Necropsic la Suine
Cianoza pavilioanelor auriculare
Necroza pavilionului
auricular
Infecția cu PCV2
• Boala edemelor:
– Cunoscută și ca colibaciloza enterotoxiemică, este
o infecție cu E. coli specifică porcilor;
– Edemul este prezent în:
• subcutanat: zona palpebrală, submucoasa gastrică în
regiunea cardiei, vezică biliară, mezourile colonului
helicoidal, limfonoduri mezenterice, laringe și pulmoni
• colecții seroase apar în cavitatea toracică și în sacul
pericardic
• pot apărea congestii și uneori, hemoragii
• leziuni ale sistemului nervos: focare de necroză
bilaterală simetrice în măduva caudală (galben-gri, moi,
ușor declive).
Emilia Ciobotaru Pirvu_Diagnostic Necropsic la Suine
Edemul ploapelor
Boala edemelor
Edemul subcutanat
• Hipercheratoza:
- Deficiența în Vitamin A
- Scabie
- Deficiența în acizi grași esențiali
• Paracheratoza:
- Deficiența în zinc asociată cu pubertate și
creștere întârziată, deficiențele imunitare,
susceptibilitatea la infecțiile cu E.coli
- Cheratinizare excesivă brună pe regiunile
ventro-laterale ale abdomenului și ale coapsei
interne, regiunea carpiană, tarsiană, metacarpo-
falangiană, metatarso-falangiană și a cozii.
Emilia Ciobotaru Pirvu_Diagnostic Necropsic la Suine
Paracheratoza regiunii carpiene și
metacarpo-falangiene
Hipercheratoza în râia sarcoptică
Emilia Ciobotaru Pirvu_Diagnostic Necropsic la Suine
Icter: produs de blocarea pasajului
biliar în duoden (infestație masivă
cu Ascaris suum) / hepatita
necrozantă produsă de infecțiile cu
bacterii anaerobe (Clostridium
septicum)
• Sindromul dermatită-nefropatie:
– Boala este cauzată de Circovirus (PCV-2)
– Leziunea este exprimată ca dermatită multifocală
hemoragico-necrotică, localizată pe zona
posterioară a corpului și membrele posterioare, cu
extindere posibilă spre abdomen, torace și gât
– Leziunea cutanată este asociată cu leziune renală
(glomerulonefrită necrotico-proliferativă)