Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Magdalena-Ioana ILIE,
doctorandă, Universitatea „Spiru Haret”, Braşov, România
SUMMARY
This article deals with the problem of gender equality policies in public administration in
Romania. The basic principles of the subject matter are those elaborated in the directives of the
European Union and implemented by the national legislation of Romania.
Keywords: Public administration, civil servant, gender equality, non-discrimination, Euro-
pean directives.
puternică şi un important segment academic. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şan-
se şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, reprezintă actul normativ prin care s-a
asigurat armonizarea legislativă cu reglementările comunitare în materie.
Apreciem, astfel, că ordinea juridică a României asigură dreptul la egalitate în faţa legii şi
la protecţie împotriva discriminării pentru toate persoanele, drept universal, recunoscut şi
garantat de către următoarele instrumente juridice internaţionale, europene, ori naţionale.
Aşadar, un drept prin care oricine este liber să-şi dezvolte propriile aptitudini şi să-şi ex-
prime opţiunile, fără a fi influenţate de particularităţile sexului căruia îi aparţine egalitatea
de gen. Comportamentele, aspiraţiile şi nevoile diferite ale femeilor şi bărbaţilor, trebuie
să beneficieze de apreciere şi promovare egală. Discriminarea de gen este o încălcare a
drepturilor omului.
În concluzie, putem afirma că documentele legislative şi nonlegislative asumate de
Uniunea Europeană consacră egalitatea de gen ca un principiu fundamental al Uniunii Eu-
ropene, subliniind că o participare echilibrată pe criterii de gen la deciziile majore adoptate
în domeniile politic şi social este vitală pentru dezvoltarea unei reale democraţii şi contri-
buie la creşterea economică.
Mai mult, abordarea problematicii egalităţii de gen în materie de ocupare a forţei de
muncă evidenţiază necesitatea promovării în mod egal a bărbaţilor şi femeilor pe piaţa
muncii, precum şi în ocuparea posturilor de conducere, ca şi garanţie a asigurării echităţii
sociale şi performanţei economice care să conducă la creşterea participării sociale a feme-
ilor la toate nivelurile.
BIBLIOGRAFIE
1. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
2. Constituţia României, republicată în 2003.
3. Convenţia nr. 111 a OIM.
4. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948.
5. Directiva Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament
între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică.
6. Legea nr. 324 din 14 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Gu-
vernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,
publicat în Monitorul Oficial al României 626 din 20 iulie 2006.
7. Pactul European pentru Egalitate de Gen 2011 – 2020.
8. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată în Monitorul Oficial al României, nr.
99 din 8 februarie 20007.
9. Pactul european pentru egalitatea de gen adoptat de Consiliul European în 2006 şi
reînnoit în 2010.
10. Schütze, R., Dreptul constituţional al Uniunii Europene, Editura Universitară, Bucu-
reşti, 2012.