Ghid Privind Remediile Impotriva Discriminarii in Legislatia Nationala

GHID
privind remediile împotriva discriminării în legislația națională

Chișinău 2015
Autoare : Doina Ioana Străisteanu, avocată, membra Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității
Opiniile exprimate în acest Ghid sunt opinii personale ale autoarei și nu reflectă punctul de vedere al Consiliului Europei sau al instituțiilor sale
Capitolul 1: Legea nr. 121 privind asigurarea egalității...................................................................... 3
1.2 Criteriile protejate................................................................................................................................ 5
1.3 Discriminarea în cîmpul muncii......................................................................................................... 15
1.4 Discriminarea în acces la bunuri și servicii disponibile publicului..................................................... 19
1.5 Discriminarea în învățămînt............................................................................................................... 26
1.6 Excepțiile permise............................................................................................................................. 27
1.7 Procedura în fața Consiliului Nediscriminare.................................................................................... 31
Capitolul 2: Remediile Codului Penal................................................................................................. 38
2.1 Crimele de ură................................................................................................................................... 38
2.2 Motivele de prejudecată.................................................................................................................... 40
2.3 Componențele specifice de infracțiune............................................................................................ 41
2.4 Unele aspecte procesuale la investigarea crimelor de ură............................................................... 44
2.5 Prezumția nevinovăției și sarcina probei........................................................................................... 45
Capitolul 3: Remediile Codului Contravențional al Republicii Moldova........................................ 47
3.1 Scopul prevederilor din legea contravențională................................................................................ 47
3.2 Prezumția nevinovăției și sarcina probei........................................................................................... 48
3.3 Procedura contravențională inițiată de Consiliul Nediscriminare...................................................... 48
Capitolul 1: Legea nr. 121/12 privind asigurarea egalității
În nota informativă, pe atunci la proiectul de lege, Ministerul Justiției al Republicii Moldova argumenta că principiul nediscriminării reprezintă un
pilon important al politicii sociale comunitare, iar egalitatea oportunităţilor reprezintă cadrul necesar realizării politicii sociale la nivel statal şi
european. Existenţa normelor care impun garanţii eficiente împotriva discriminării şi practicilor discriminatorii sunt absolut necesare într-o societate
democratică.
Înțelegerea necesității unui cadru normativ împotriva discriminării este evident un început. Dar evoluția, dezvoltarea și aprobarea Legii nr. 121
privind asigurarea egalității a început cu textele Articolelor 16 și 19 din Constituţie care garantează egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice,
fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială. Conceptul egalității
din Constituție s-a regășit într-un șir de acte legislative diferite, care la rîndul lor interzic discriminarea pe criteriul de rasă, naţionalitate, etnie,
limbă, religie, origine socială, opinie, sex, apartenenţă politică, avere sau orice alt criteriu, care au ca scop restrîngerea sau înlăturarea recunoaşterii,
exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic,
economic, social si cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. În pofida existenţei acestor prevederi multiple și sporadice cu referire la
principiul egalității, practica judiciară demonstra inaplicabilitatea practică a acestora unui raport juridic anume. Așadar, a devenit clar, că principiile
afirmate în Constituţie au nevoie de un cadru normativ special care să ofere posibilitatea aplicării practice a acestora.
Astăzi Legea nr. 121 privind aisgurarea egalității este structurată în patru capitole: dispoziţii generale, dispoziţii speciale, cadrul instituţional pentru
prevenirea discriminării și răspunderea pentru faptele de discriminare.
Primul capitolenunță scopul legii, cel de a preveni şi combate discriminarea, precum şi asigurarea egalităţii tuturor persoanelor aflate pe teritoriul
Republicii Moldova în sferele politică, economică, socială, culturală şi alte sfere ale vieţii, fără deosebire de rasă, culoare, naţionalitate, origine
etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vîrstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică sau orice alt criteriu similar. De asemenea, obiectivul legii
este de a defini noţiunea de discriminare (discriminare directă şi indirectă) şi de a oferi definiții formelor speciale de discriminare cum sînt hărţuire,
instigarea la discriminare, victimizarea, segregarea rasială, măsurile afirmative ş.a care lipseau în actuala legislaţie. Lista criteriilor protejate
stipulate la Art.1 al Legii nr. 121 diferă de cea din din Art.16 al Constituţiei, pentru că s-a ţinut cont de practica Curţii Europene a Drepturilor
Omului de la Strasbourg (în continuare CEDO). În Art.14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului se regăsesc 13 criterii protejate în listă, la
care se adaugă sistematic criterii noi prin interpretarea termenului „orice altă situaţie”. Odată cu ratificarea Protocolul nr. 12 la Convenţie,
exercitarea oricărui drept prevăzut de lege va fi asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii
politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie. Ratificarea
acestui instrument juridic se încadrează printre priorităţile statului nostru, în contextul participării sale active în procesul de promovare şi garantare a
valorilor democratice.
Legea conţine și dispoziţii care stipulează, că nu toate tratamentele diferenţiate constituie discriminare. Dreptul european, inclusiv jurisprudenţa
CEDO, a stabilit un standard de evaluare a presupusului tratament diferenţiat pentru a aprecia dacă constituie sau nu discriminare. O diferenţă de
tratament este discriminatorie doar dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Pentru a fi justificat, tratamentul diferenţiat trebuie să
urmărească un scop legitim şi trebuie să existe o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Pentru că unele
tratamente diferențiate au loc în circumstanțe complexe, Legea nr. 121 la Articolul 4 conține o listă cu formele grave ale discriminării, cum sînt
susţinerea discriminării prin intermediul mijloacelor de informare în masă, amplasarea mesajelor discriminatorii în locurile publice, promovarea
discriminării de către autorităţile publice ș.a.
Al doilea capitolal Legii nr. 121 privind asigurarea egalității reglementează prevenirea şi combaterea discriminării și asigurarea egalității în trei
domenii speciale de activitate: cîmpul muncii, acces la bunuri și servicii și educație. Interzicerea discriminării în cele mai importante domenii
(munca, educaţia, sănătatea, bunurile şi serviciile disponibile publicului) este statuat şi în Recomandarea nr.7 a Comitetului Consiliului Europei
pentru prevenirea Rasismului și a Intoleranței privind combaterea rasismului şi discriminării rasiale din 13 decembrie 2002.
Astfel, se interzice orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă pe baza cărorva criterii protejate care au drept efect limitarea sau subminarea
egalităţii de şanse sau tratament la angajare sau concediere, în activitatea nemijlocită şi în formarea profesională. Această prevedere completează
prevederile deja existente în Codul muncii. Următoarele acţiuni ale angajatorului urmează a fi considerate discriminatorii: plasarea anunţurilor de
angajare cu indicarea condiţiilor care favorizează anumite persoane, refuzul neîntemeiat de angajare, remunerarea inegală pentru acelaşi tip de lucru,
victimizarea, hărţuirea. În scopul asigurării respectării principiului nediscriminării la locul de muncă, angajatorul urmează să amplaseze în locurile
accesibile publicului principalele norme necesare asigurării acestui principiu. De asemenea, angajatorul urmează să coopereze cu angajaţii pentru
instituirea unei ordini interioare care să prevină şi să excludă cazurile de discriminare în procesul de muncă. Legea nr. 121 interzice discriminarea în
acces la bunurile şi serviciile disponibile publicului, enumerînd o listă deschisă a acestora: serviciile oferite de autorităţile publice, serviciile de
asistenţă medicală şi alte servicii de sănătate, serviciile de protecţie socială, serviciile bancare şi financiare, serviciile de transport, serviciile
culturale şi de agrement, vînzarea sau închirierea de bunuri mobile sau imobile și alte servicii şi bunuri disponibile publicului. O altă interdicție a
discriminării se referă la educație. Legea impune asupra instituţiilor de învăţămînt obligația de a respecta principiul nediscriminării prin oferirea
accesului la instituţiile de învăţămînt de orice tip şi nivel, în procesul educaţional, inclusiv la evaluarea cunoştinţelor acumulate, în activitatea
ştiinţifico-didactică, prin elaborarea de materiale didactice şi programe de studii, prin informarea şi instruirea cadrelor didactice privind aplicarea
metodelor şi mijloacelor de prevenire a actelor de discriminare şi de sesizare a autorităţilor competente. Legea nr. 121 interzice expres instituţiilor de
învăţămînt stabilirea cărorva principii de admitere la studii bazate pe anumite restricţii, cu două excepţii. Prima excepție, permite instituţiei de
învăţămînt să refuze unei anume persoane admiterea la studii, cînd calificările acesteia nu corespund nivelului necesar pentru a fi admisă. Cea de a
doua excepție, permite instituţiei de învăţămînt care pregăteşte personalul unui anumit cult religios să refuze înscrierea unei anume persoane al cărei
statut confesional nu corespunde cerinţelor stabilite pentru accesul la instituţia respectivă.
Capitolul trei al Legii nr. 121 privind asigurarea egalității reglementează cadrul instituţional de implementare a legii. Astfel, a fost creat Consiliul
pentru prevenirea şi combaterea discriminări și asigurarea egalității (în continuare Consiliul Nediscriminare), investit cu atribuţii în domeniu,
devenind astăzi unica instituție publică de expertiză în domeniu.
Consiliul Nediscriminare este un organ colegial cu statut de persoană juridică de drept public, instituit în scopul asigurării protecţiei împotriva
discriminării şi asigurării egalităţii de şanse şi tratament tuturor persoanelor care se consideră a fi victime ale discriminării. Consiliul
Nediscriminare acţionează în condiţii de imparţialitate şi independenţă faţă de oricare din autorităţile publice. Componenţa Consiliului
Nediscriminarea o formează 5 membri aleși și numiţi de către Parlamentul Republicii Moldova pe o perioadă de 5 ani, 3 dintre membri fiind
reprezentanţi ai societăţii civile. Fiecare din acești 5 membri are studii superioare, dispune de o reputaţie ireproşabilă şi manifestă o atitudine
tolerantă faţă de grupurile minoritare și este persoană cu activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului de cel puţin 5 ani.
Printre atribuţiile date în competenţa Consiliului Nediscriminare se regăsesc elaborarea şi promovarea politicii de protecţie împotriva discriminării,
iniţierea propunerilor de promovare şi amendare a legislaţiei pentru implementarea şi îmbunătăţirea protecţiei împotriva discriminării, remiterea
autorităţilor publice centrale şi locale a obiecţiilor şi propunerilor de ordin general referitoare la prevenirea şi combaterea discriminării, colectarea
informaţiei despre dimensiunile, starea şi tendinţele discriminării la nivel naţional, monitorizarea modului de implementare a legislaţiei în domeniu,
ș.a. Cea mai importantă sarcină ce-i revine Consiliului însă, este examinarea și soluționarea plîngerilor (a se vedea subcapitolul 1.7 mai jos). În
calitate de măsuri preventive de prevenire a discriminării, Consiliu Nediscriminare va contribui la sensibilizarea şi conştientizarea societăţii în
vederea eliminării tuturor formelor de discriminare, reieşind din valorile democratice şi va remite autorităţilor publice centrale şi locale obiecţiile
şi propunerile de ordin general referitoare la prevenirea şi combaterea discriminării şi la ameliorarea comportamentului faţă de persoanele ce cad
sub incidenţa dispoziţiilor legale.
Capitolul patru al Legii nr. 121 privind asigurarea egalității prevede că faptele de discriminare sînt pasibile de răspundere disciplinară, civilă,
contravenţională şi penală, conform legislaţiei în vigoare. În acest sens, au fost introduse componențe noi de contravenții în Codul Contravențional
și modificări în Codul Penal pentru clarificarea acestei răspunderi. Persoanei care se consideră victimă a discriminării i se oferă posibilitatea
realizării dreptului de a înainta o acţiune în instanţa de judecată şi de a solicita stabilirea faptului încălcării drepturilor sale, interzicerea încălcării
continue, repararea prejudiciului material şi moral cauzat, declarării nulităţii actului care a condus la discriminare. Protecţia victimei discriminării se
realizează prin repartizarea sarcinii probaţiunii. Luînd în consideraţie dificultatea dovedirii discriminării, persoanelor afectate li se cere doar să
descrie faptele, în baza cărora se poate presupune că a avut loc discriminarea, așa numita prezumție de discriminare. Sarcina de a demonstra lipsa
discriminării sau de a prezenta o justificare obiectivă și rezonabilă îi revine pîrîtului.
1.2 Criteriile protejate
Pentru a diferenția încălcarea unui drept de o situație discriminatorie, tratamentul diferențiat sau mai puțin favorabil trebuie să fie obligatoriu bazat
pe unul sau mai multe criterii protejate. Prin „criteriu protejat" avem în vedere o caracteristică personală a persoanei, înnăscută sau căpătată pe
durata vieții, care îl individualizează. Legislația nediscriminare tinde să asigure egalitate tuturor și nu admite tratamente diferențiate nejustificate
dintre persoane în baza căreiva caracteristici personale, denumită criteriu protejat.[1]
Cum am arătat am sus, Articolul 1 alin(1) din Legea nr. 121 privind asigurarea egalității conține o listă deschisă a criteriilor protejate: rasa, culoare,
naționalitate, origine etnică, limba, religie sau convingeri, sex, vîrsta, dizabilitate, opinie, apartenență politică. Din șirul de acte normative naționale
și din jurisprudența CEDO, evoluată prin aplicarea Articolului 14 și a Protocolului 12 al Convenției, suplinim această listă și cu următoarele criterii
protejate: gen, HIV/SIDA, starea sănătății, maternitatea, orientarea sexuală, domiciliul, sediul persoanei juridice, forma de organizare a
întreprinderilor, averea, profesia, gradul militar, identitatea de gen, originea socială, nașterea. Odată cu evoluția cazuisticii Consiliului
Nediscriminare, vor deveni evidente și alte criterii protejate în baza cărora se interzice tratarea mai puțin favorabilă a unor persoane în comparație cu
altele.
În cele de mai jos, în acest sub capitol, au fost grupate cazurile examinate de Consiliul Nediscriminare după criteriile protejate cel mai des invocate
de petiționari.
GEN / SEX
Discriminarea bazată pe ”sex” sau ”gen” este interzisă.Legea nr. 5 privind asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați conține definiții
distincte pentru fiecare din acești termeni. ”Sex”-ul este definit prin totalitatea caracteristicilor biologice a persoanei care diferențiază ființele umane
[2]
în femei și bărbați, pe cînd termenul ”gen” cuprinde și aspectul social al relațiilor dintre femei și bărbați. De remarcat că în jurisprudența CEDO
nu se regăsește o diferență dintre criteriile ”sex” și ”gen”. Curtea examinînd toate plîngere în care se invocă discriminarea bazată pe gen ca fiind
cuprinsă de criteriul protejat ”sex”.[3]
Tratamentul diferențiat ce reiese din responsabilitățile și acțiunile care biologic și tradițional sînt asociate cu femeile, cum este maternitatea și
îngrijirea copiilor, va constitui discriminare bazată pe sex. Acesta a devenit în mod special evident în litigiile de muncă: la angajare, promovare,
încetarea raporturilor de muncă și achitarea compensațiilor. Hărțuirea sexuală este o formă distincă a discriminării directe în bază de sex, pentru că
nejustificat intervine în exercitarea atribuțiilor profesionale a femeiei și creează atmosferă ostilă de lucru datorită caracteristicilor biologice a
femeiei.
În cazuistica Consiliului Nediscriminare, termenii ”sex” și ”gen” au căpătat dimensiuni distincte. Una din cele mai complexe analize a fost efectuată
în cauza nr. 071/14 (decizia din 19.05.2014) pornită prin autosesizare privind posibila discriminare bazată pe gen, sex, maternitate, avere,
statut matrimonial, origine socială, profesie, vîrstă, dizabilitate în realizarea dreptului la prestații de asigurări sociale pentru prevenirea,
limitarea, înlăturarea riscurilor sociale și susținerea financiară a persoanelor îndreptățite a le primi, în cazul producerii unor astfel de
riscuri. Nota de autosesizare a fost motivată de discuțiile aprinse în societate, ca urmare a publicării Legii nr. 332 din 23.12.2013 privind
modificarea și completarea Legii nr. 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și alte prestații de
asigurări sociale (Monitor Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 168-170, art. 773). Analizînd modificările și completările la Legea nr. 289-XV
prin prisma Legii nr. 121 privind asigurarea egalității, Consiliul Nediscriminare nu a identificat discriminare în ceea ce ține de condițiile de acordare
a prestațiilor de asigurări sociale, baza de calcul a indemnizațiilor de asigurări sociale, indemnizația pentru maternitate, indemnizația pentru
creșterea copilului, indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav și altele, decît cu două excepții. Una din ele se referă la completarea/modificarea
Art. 6 alin(7) Legea nr. 289. Astfel, în textul articolului nominalizat se operează cu noțiunea de ”soț” și ”soție care se află la întreținerea soțului”.
Folosirea acestor termeni exclude automat posibilitatea persoanelor care nu se află în căsătorie, și nu sunt soți, de a beneficia de aceste prevederi.
Corespunzător, femeile necăsătorite aflate la întreținerea tatălui asigurat al copilului său, nu pot beneficia de garanțiile acestei norme în comparație
cu femeile căsătorite aflate la întreținerea soțului asigurat, care beneficiază de dreptul la indemnizația de maternitate calculate din venitul lui.
Respectiv, Consiliul Nediscriminare a conchis, că există situația analogică - maternitatea, care cuprinde în egală măsură cazul femeii căsătorite și al
celei necăsătorite, însă în dependență de statutul matrimonial, acestea sunt tratate diferit. Tratamentul diferit rezultă din statutul matrimonial al
femeii. Consiliul Nediscriminare a subliniat, că prestația acordată sub formă de indemnizație de maternitate rezultă din riscul asigurat maternitatea și
nu din regimul matrimonial în care se încadrează femeia. Prin urmare, oficializarea relațiilor părinților ca și condiție pentru a beneficia de anumite
garanții sociale, nu corespunde scopului urmărit în vederea acordării acestor garanții pentru riscul survenit. Consiliul Nediscriminare a constataat
discriminare pe criteriu de statut matrimonial față de femeile necăsătorite în comparație cu femeile care și-au oficializat relația și dețin un certificat
de căsătorie. Consiliul Nediscriminare este încrezut, că înlocuirea în textul legii a termenilor ”soț” și ”soție” cu noțiunea de ”mamă” și ”tată”-
definite legal, ar exclude în continuare încălcarea principiului egalității și va asigura șanse egale atît femeilor căsătorite, cît și celor necăsătorite de a
beneficia de achitarea indemnizației de maternitate din venitul tatălui copilului care a generat survenirea riscului pentru care i se acordă
indemnizația. Cea de a doua excepție, se referă la pretinsa discriminare a femeilor, soţiile militarilor, pe criteriu de origine socială în comparaţie cu
femeile aflate la întreţinerea soţilor care nu sînt militari. Consiliul a constatat tratament mai puțin favorabil în situația cînd soția aflată la întreținerea
soțului militar primește indemnizație minimă, ca pentru persoană neasigurată, în comparație cu soția aflată la întreținerea soțului nemilitar.
Justificarea reclamaților (Ministerul Apărării și Casa Națională de Asigurări Sociale) cu privire la faptul că militarii nu achită fondul asigurărilor
sociale, de aceea nu beneficiază de prestații de asigurări sociale, nu a fost acceptată de Consiliul Nediscriminare [4].
Într-un șir de cauze, Consiliul Nediscriminare a constatat discriminare pe criteriul de gen în realizarea drepturilor părintești față de părintele care
locuiește separat de copil după desfacerea căsătoriei. Responsabilitatea revenind Direcției Municipale pentru protecția Drepturilor Copilului din
mun. Chișinău și subdiviziunilor acesteia, precum și direcțiilor asistență socială și protecție a familiei din subordinea Ministerului Muncii și
Protecției Sociale. Începînd cu prima cauza de acest fel, nr. 034/2013 (decizia din 13.02.2014) în cauza la plîngerea dnei I.T. către Direcția
municipală pentru protecția drepturilor copilului, Consiliul Nediscriminare a constatat că ”[…] reclamații, DMPDC și DPDC Botanica, au
elaborat grafic de întrevederi cu copilul minor care o defavorizează pe petiționară în realizarea drepturilor sale părintești în comparație cu fostul ei
soț A.T. cu care copilul are reședință comună conform hotărîrii judecătorești la zi. […] reclamatul DMPDC nu neagă că petiționara a avut grafic
de întrevederi. Cel dintîi grafic de întrevederi, stabilea întrevederi cu copilul ei 6 zile în săptămînă cîte 1,5 – 2 ore, doar în prezența tatălului. Cel
din urmă grafic de întrevederi, contestat de petiționară, prevede întrevederi cu copilul ei în zilele de luni, miercuri și vineri de la 16.00 – 18.00 în
prezența tatălului. Ambele grafice de întrevederi au un caracter arbitrar. Reclamatul nu explică necesitatea stabilirii anume a acestor ore de
întrevederi, nu explică scopul legitim urmărit la determinarea acestor ore și zile, dar evident devine că petiționara nu este tratată în mod egal cu
fostul său soț care se bucură de compania acestui copil 24 ore din 24. Dreptul copilului de a avea relații directe cu ambii părinți și de a beneficia de
îngrijirea lor este garantată prin Legea nr. 338 privind drepturile copilului, iar DMPDC nu a putut demonstra Consiliului că graficul micșorat de
întrevederi mamă-copil servește interesul suprem al minorului. Consiliul explică că indiferent care din părinți locuiește separat de copil, mama sau
tata, acestora trebuie să le fie asigurată șansa egală de a menține relații directe cu copilul său. Din faptele acestui caz, Consiliul observă că
petiționara această șansă nu a avut și nu o are.[5]” Concluzii repetate ulterior și în cauza nr. 054/14 (decizia din 01.05.14) pornită la plîngerea dlui
O.M. către DPDC s Ciocana cu privire la discriminarea pe criteriu de gen la determinarea domiciliului copilului și în cauza nr. 213/15 (decizia din
28.05.2015) pornită la plîngerea dlui D.I. către Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei mun. Bălți cu privire la discriminarea pe criteriu de
gen în exercitarea drepturilor părintești.
VÎRSTĂ
Discriminarea bazată pe vîrsta persoanei se întîlnește mai des în ultima perioadă. Vîrsta devine criteriu de angajare și concediere în cîmpul muncii
(pentru mai multe cazuri a se vedea subcapitolul 1.3 mai jos). Acest criteriu nu este menționat expres în nici una din tratatele internaționale, CEDO
îl aplică prin interpretarea termenului ”orice alt criteriu similar”, însă el este recunoscut de Legea nr. 121 privind asigurarea egalității drept criteriu
protejat. Ceea ce presupune că cel despre care se spune că a discriminat o persoană anume din motiv al vîrstei sale, va avea obligația să ofere o
justificare rezonabilă și obiectivă. Asta este abordarea Consiliului Nediscriminare.
Pentru comparație, din practica CEDO cunoaștem de două cazuri, T. c. Marii Britanii[6] şi V. c. Marii Britanii[7], unde se conțin aprecieri indirecte
a unei posibile discriminări pe criteriul de vîrstă. Ambii reclamanți au fost judecați şi găsiți vinovați în comiterea infracțiunii cînd aveau cîte 10 ani.
Reclamanţii s-au plîns, printre altele, că nu au avut parte de un proces echitabil din cauza vîrstei lor şi lipsa de maturitate care i-a împiedicat să
participe în mod eficient în apărarea lor. CEDO a constatat că, atunci cînd este judecat un minor, statul ar trebui să ia "pe deplin în considerare vîrsta
lui, nivelul de maturitate şi capacităţile intelectuale şi emoţionale" şi să ia măsuri "pentru a promova capacitatea minorului de a înţelege şi de a
participa la procedura judiciară." CEDO a constatat că statul nu a reuşit să facă acest lucru şi în consecinţă, a încălcat Articolul 6 din Convenție, fără
[8]
a examina cazul din perspectiva articolului 14. Într-o altă cauză Andrle către Republica Cehă , CEDO a examinat tratament diferențiat bazat pe
criterii de sex și vîrsta pensionării, explicînd că va îngădui statului o marjă mai mare de apreciere la aplicarea tratamentelor diferite, în chestiunile de
politică fiscală şi socială. Reclamantul, tată a doi copii, s-a plîns că spre deosebire de femei, nu există o reducere a vîrstei de pensionare pentru
bărbaţii care au crescut copii. CEDO a acceptat că măsura în cauză a urmărit scopul legitim de compensare a inegalităţilor de fapt şi a dificultăţilor
care rezultă din circumstanţele istorice specifice ale fostei Cehoslovacii, unde femeile au fost responsabile pentru creşterea copiilor şi de conducerea
gospodăriei, fiind în acelaşi timp sub presiune să lucreze cu normă întreagă. În astfel de circumstanţe, autorităţile naţionale sunt mai bine plasate
pentru a determina momentul în care tratamentul diferenţiat faţă de bărbaţi a început să depăşească necesitatea de a corecta poziţia dezavantajată a
femeilor prin acţiuni afirmative.
DIZABILITATE
Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CDPD) oferă o definiție internațional acceptată a termenului ”dizabilitate”, explicînd
că persoanele cu dizabilități sunt „acele persoane care au incapacități fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficiențe care, în
interacțiune cu diferite bariere, pot îngrădi participarea deplină și efectivă a persoanelor în societate în condiții de egalitate cu ceilalți".[9]
De la ratificarea CDPD[10], Republica Moldova a incorporat conceptul termenului „dizabilitate”, inclusiv prin adoptarea Legii nr. 60 privind
incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, care la Art. 1, printre altele, include următorii termeni: persoană cu dizabilităţi – persoană cu
deficienţe fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere/obstacole, pot îngrădi participarea ei deplină
şi eficientă la viaţa societăţii în condiţii de egalitate cu celelalte persoane; dizabilitate – termen generic pentru afectări/deficienţe, limitări de
activitate şi restricţii de participare, care denotă aspectele negative ale interacţiunii dintre individ (care are o problemă de sănătate) şi factorii
contextuali în care se regăseşte (factorii de mediu şi cei personali).
Statistica Consiliului Nediscriminare arată că 1/3 din toate plîngerile examinate în perioada 2013-2014 invocau discriminarea pe criteriul de
dizabilitate. Printre acestea:
· cauza nr. 005/13 (decizia din 25 noiembrie 2013) pornită la plîngerea dnei F.V., în interesele minorei E., către instituțiile preșcolare nr.
151 și nr. 168 din mun. Chișinău privind discriminarea în acces la educația preșcolară și refuz în acomodare rezonabilă, Consiliul
Nediscriminare a recunoscut că diabetul zaharat tip 1 este dizabilitate și respectiv este criteriu protejat de discriminare. Petiționara, mama
minorei, a invocat discriminare în acces la instituțiile preșcolare, care refuzau înscrierea copilului de 4 ani din motiv că are diabet zahar de
tip 1. Consiliul Nediscriminare a susținut eforturile instituțiilor de a acomoda copilul în colectiv.
· cauza nr. 017/13 (decizia din 20 decembrie 2013) pornită la plîngerea dnei E.C. către vecinii săi și primăria mun. Chișinău, citată mai
sus, Consiliul Nediscriminare a recunoscut că epilepsia este dizabilitate, reflectă starea sănătății petiționarei, și este criteriu protejat de
discriminare. Primăria mun. Chișinău a acceptat realizarea acomodării rezonabile a spațiului locativ ce-i aparține petiționarei, astfel
excluzînd dizabilitatea ca barieră.
· cauza nr. 083/2014 (decizia din 28 iunie 2014) pornită la plîngerea dnei M.O., în interesele fiului său M.T. privind discriminarea în
acces la instituția preșcolară și refuz în acomodare rezonabilă, Consiliul Nediscriminare a recunoscut că autismul este dizabilitate și
instituția preșcolară îi datorează minorului asigurarea acomodării rezonabile.
· cauza nr. 004/13 (decizia din 22 noiembrie 2013) pornită la plîngerea tutotelui Ludmila Bobeica și a minorei Ursu Valentina către
Liceul Profesional no. 1, citată mai sus, Consiliul Nediscriminare a recunoscut dizabilitatea intelectuală ca fiind criteriu protejat, alături de
statutul social al minorei de copil orfan, din motiv că discriminarea față de ea a avut la bază această caracteristică individualizată a ei.
RASĂ, CULOARE, ORIGINE ETNICĂ
Sensul criteriilor „rasă” și ”origine etnică" îl deducem din cauza Timishev v Russia[11], în care CEDO a dat următoarea interpretare: „Originea
etnică și rasa sunt concepte care se înrudesc și se suprapun. Dacă noțiunea de rasă își are originea în ideea de clasificare biologică a ființelor
umane în subspecii în funcție de caracteristici morfologice precum culoarea pielii sau trăsăturile feței, originea etnică rezultă din ideea grupurilor
societale marcate de aceeași cetățenie, afiliere tribală, religie, limbă comună sau aceleași origini și contexte culturale și tradiționale." În cauza East
[12]
African Asians către Regatului Unit ,s-a analizat situația titularilor de pașapoarte britanice care nu aveau niciun drept de ședere sau de intrare în
Regatul Unit și care fuseseră expulzați din teritoriile britanice din Africa. Această expulzare i-a lăsat fără un statut cert. Fosta Comisie Europeană a
Drepturilor Omului a considerat că, fără a ține seama de articolul 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, discriminarea bazată pe motive
de rasă ar putea, în anumite circumstanțe, să constituie în sine un tratament degradant în sensul articolului 3 din Convenție.[13]
Comisia împotriva Rasismului și Intoleranței din cadrul Consiliului Europei a adoptat, de asemenea, o abordare vastă a definirii „discriminării
rasiale", care include criteriile de „rasă, culoare, limbă, religie, cetățenie sau origine națională sau etnică".[14] În mod similar, Articolul 1 din
Convenția ONU privind Eliminarea Discriminării Rasiale din 1966 (CEDR) definește discriminarea rasială ca incluzînd criteriile de „rasă, culoare,
ascendență sau origine națională sau etnică". Comitetul pentru eliminarea discriminării rasiale, care răspunde de interpretarea și monitorizarea
respectării tratatului, a afirmat că în cazul în care nu există o justificare în sens contrar, stabilirea apartenenței unei persoane la un anumit grup rasial
sau etnic „trebuie [...] să se bazeze pe autoidentificarea persoanei în cauză".[15] Această poziție a fost reflectată și de CEDO în cauza Ciubotaru v
Moldova.[16] Curtea a găsit violarea dreptului la viață privată, garantată de Articolul 8 CEDO a cărei componentă este și identitatea etnică, prin
faptul că autoritățile moldovenești nu i-au permis să schimbe naționalitatea din ”moldovean” în ”român” înscrisă în buletinul de identitate.
În două cazuri distincte, dar care au avut loc în aceeași perioadă de timp, Consiliul Nediscriminare s-a autosesizat pentru a examina justificarea
reclamaților pentru declarațiile rasiste lansate, unul în scop comercial și altul într-un discurs politic. În prima situație, cauza nr. 159/14 (decizia
din 13.10.2014) Consiliul Nediscriminare către Renato Usatîi pornită în baza notei de autosesizare privind declarațiile rasiste în discursul
polititc, s-a subliniat că ”[…] este fără dubii faptul că exprimările, care fac obiect al examinării în acest caz, îi aparțin reclamatului, Renato Usatîi.
Acestea au fost pronunțate de el într-un discurs politic cu referire la procedura de înregistrare a partidului său de către Ministerul Justiției al
Republicii Moldova. La ședința de audieri, reprezentantul reclamatului a confirmat că Renato Usatîi se poziționează ca fiind politician și în această
calitate a susținut discursul său la conferința de presă din 15.09.2014. Fiind stabilite aceste fapte, Consiliul ține să reamintească că deși libertatea
de exprimare este una din libertățile fundamentale ale omului, aceasta nu este una absolută. Ea poate și trebuie să fie restrînsă atunci cînd formele
de exprimare a ideii, informației sau opiniei capătă forme intolerante de expunere cum sînt rasismul, homofobia, xenofobia, anti-semitismul și
altele. Acestea sînt unanim recunoscute ca fiind discursuri de ură, distrugătoare a pluralismului etnic, lingvistic, național, social. Cînd autorul
acestor forme de exprimare este un politician, reacția autorităților de drept trebuie să fie corespunzătoare. […] Consiliul înțelege că contextul în
care reclamatul a pronunțat exprimările și intenția cu care le-a pronunțat, a fost de a umili persoana căreia i s-a adresat, numindu-l ”țigan murdar
și puturos”, ”un țigan terminat” [n.r. “конченный”]. Indiferent de acțiunile de caritate realizate pentru comunitatea romilor de către reclamat,
acesta nu poate să-și justifice discursul prin faptul că ”are atitudine normală față de romi”, ”a crescut cu filmele lui Budulai” și ”are prieteni
romi”. Consiliul subliniază că în contextul în care reclamatul a folosit cuvîntul ”țigan” în discursul său politic, nu lasă nici o îndoială că intenția a
fost de a umili etnia oponentului politic, arătîndu-și propria superioritate etnică.” [17]
În cel de al doilea caz, două luni mai tîrziu,în cauza nr. 180/14 (decizia din 16.12.2014) Consiliul Nediscriminare către S.R.L. ”Salva Horeca”
și Andrei Baștannik constată rasism în lansarea burgerului cu pîine neagră denumit ”ONOJE” și în mesajul promovării acestui produs. Consiliul a
determinat că este fără dubii faptul că produsul lansat și mesajul asociat acestuia aparțineau reclamatului S.R.L. “Salva Horeca” (Burger Beef). Nu a
fost pus la îndoială nici faptul, că al doilea reclamat, Baștannik Andrei, care susținea că este co-fondatorul Burger Beef, a răspîndit pe pagina sa din
facebook imagini cu produsul și mesajul asociat acestuia. La ședința de audieri, reprezentantul reclamaților a confirmat că idea, produsul și mesajul
asociat lui, îi aparțin. Reamintind limitele libertății de exprimare și raportîndu-le la explicațiile aduse de reclamați la contextul lansării produsului, la
expunerea produsului și mesajul asociat acestuia, precum și la comentariile lansate de Baștannik Andrei pe pagina sa de facebook printre care îl
numește pe John Onoje ”черная дыра”, Consiliul a constatat că ”[…]contextul și intenția în care reclamații au produs, au lansat și au promovat
produsul și mesajul asociat acestuia, a fost de a ”glumi”, umilind cetățeanul de culoare a Republicii Moldova cu nume John Onoje. Consiliul nu
poate accepta că burgerul cu pîine neagră și denumirea „O.N.O.J.E” a fost o simplă coincidență cu numele unei persoane de culoare existente.
Consiliul subliniază că contextul în care reclamații au lansat și au promovat acest produs, dar și comentariile lansate în public despre John Onoje,
nu lasă nici o îndoială că a fost de a umili persoana pe motiv al culorii pielii sale, arătîndu-și propria superioritate etnică”.[18]
Prin aceste două decizii, Consiliul Nediscriminare a adus în practica și cazuistica sa definiția rasismului, expusă în textul Recomandării de politică
generală Nr. 7 a ECRI, și anume - credința că un motiv precum rasa, culoarea, limba, religia, naționalitatea sau originea națională sau etnică justifică
desconsiderarea unei personae sau unui grup de persoane sau justifică noțiunea de superioritate a unei persoane sau a unui grup de persoane.
LIMBĂ
Trebuie remarcat faptul, că atît Convenția cadru a Consiliului Europei pentru protecția minorităților naționale din 1995, cît și Carta europeană a
limbilor regionale sau minoritare din 1992 impun obligații specifice statelor în ceea ce privește utilizarea limbilor minoritare, dar nici unul dintre
aceste instrumente nu definește esența termenului „limbă". Articolul 6 alineatul (3) din CEDO prevede în mod explicit anumite garanții în contextul
procesului penal, precum aceea conform căreia toate persoanele au dreptul de a li se comunica acuzațiile într-o limbă pe care o înțeleg, precum și
dreptul la un interpret, în cazul în care nu pot înțelege sau nu vorbesc limba utilizată în cadrul audierilor[19].
Conform legislației în vigoare, limba rusă pe teritoriul Republicii Moldova este o limbă de comunicare interetnică, care beneficiază de protecție
specială. Aceste prevederi au scopul de a oferi oportunităţi egale minorităţilor etnice, care, în mare parte, sunt vorbitori de limba rusă.
Reieșind din prevederile legislației naționale, e și firesc că Legea nr 121 privind asigurarea egalității recunoaște expres ”limba” drept criteriu
protejat de discriminare.
RELIGIE SAU CONVINGERI
Legea nr. 125 privind libertatea de gîndire, de conștiință și religie oferă în Articolul 3 definiția termenului ”convingeri religiose” ca fiind un
”complex de idei, principii şi învăţături de credinţă sau dogme cu caracter religios în care o persoană crede, pe care le acceptă benevol, le
mărturiseşte şi după care se conduce în viaţă”. Totodată, din multitudinea de cazuri examinate de CEDO, înțelegem că statul nu poate decide el
însuși asupra a ceea ce constituie o religie sau o convingere, iar în ”convingeri” se cuprind atei, agnostici, sceptici și neutri, protejîndu-i astfel și pe
cei care aleg să aibă sau nu credințe religioase și să practice sau să nu practice o religie. Termenul „convingere" CEDO l-a dezvoltat în contextul
dreptului la educație în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 1 spunînd că „Sensul comun al cuvîntului «convingere», în sine, nu este sinonim cu
cuvintele «opinie» și «idee», după cum sunt întrebuințate la articolul 10 din Convenție care garantează libertatea de exprimare; acest termen este
mai apropiat de «convingere» în textul în limba franceză: „convictions") care figurează la Articolul 9 [...] - și denotă o viziune care atinge un
anumit nivel de forță morală, seriozitate, coeziune și importanță."[20]
La rîndul său, Consiliul Nediscriminare a examinat plîngeri care i-au oferit oportunitatea de a explica că convingere este și alegerea alimentară a
persoanei (vegetarienismul).[21] De asemenea, și copilul ateist[22] are protecția Legii 121 privind asigurarea egalității pentru dorința sa de a rămîne
neutru față de oricare din cultele religioase. Într-un alt caz, mai complex, Consiliul a trebuit să balanseze convingerile religioase ale petiționarului
contra interesului publicului în a cunoaște despre abuzurile față de copii în familie și reacția autorităților la aceste cazuri.[23]
OPINIE POLITICĂ SAU ORICE ALTĂ OPINIE
În jurisprudența CEDO „opiniile politice sau de alta natură" sunt protejate prin dreptul la libertatea de exprimare în temeiul Articolului 10 al
Convenției, iar în cazul în care o persoană are un crez special care îndeplinește criteriile necesare pentru a fi considerat „religie sau convingere"
CEDO va aplica Articolul 9 al Convenției.
Consiliul Nediscriminare, chiar în prima decizie sa din 17.10.2013, în cauza nr. 001/13 R. Saachian către Vladimir Maiduc șef SSI și Dorin
Recean ministru MAI privind hărțuirea la locul de muncă, a identificat elementele ”opiniei” care depășesc regimul protecției oferit de Articolul
10 al Convenției și face aplicabilă situației legislația nediscriminare, cerînd protecție ca și criteriu protejat – criticarea rezonabilă a acțiunilor
nelegitime a anagajatorului, care astfel creează condiții salariatului ”de a pleca de bună voie”. Consiliul Nediscriminare a explicat ”[…] materialele
cauzei susțin afirmația petiționarului, că există o legătură cauzală directă dintre tratamentul mai puțin favorabil aplicat de reclamați și opinia
exteriorizată în repetate rînduri de către petiționar privind legalitatea acțiunilor reclamaților față de el și secția poliției criminale din cadrul C.G.P.
Chișinău condusă de el. Aceasta a fost exacerbată și de insistența cu care petiționarul a adresat mutiple plîngeri la autorități și procuratură,
reușind să pornească dosare penale și să obțină hotărîri judecătorești care recunosc ilegalitatea acțiunilor reclamaților. […] Consiliul
Nediscriminareconsideră, că oricare nu ar fi fost divergențele în opinii dintre petiționar și reclamați, cu referire la orice subiect, indiferent de
conținutul și forma opiniei exprimate de acesta, hărțuirea colaboratorului MAI (salariatului) nu poate fi jusitificată rezonabil.”[24] De atunci,
Consiliul a examinat un șir de alte plîngeri în care a constatat că opinia salariatului a stat la baza acțiuniulor nelegale a angajatorului (a se vedea mai
jos subcapitolul 1.3 discriminarea în cîmpul muncii).
ORICE ALT CRITERIU SIMILAR
Dat fiind faptul că Articolul 1 alin(1) al Legii 121 privind asigurarea egalității conține o listă deschisă și indicativă de criterii protejate, Consiliul
Nediscriminare a extins lista criteriilor protejate adăugîndu-le pe cele care se regăsesc în alte acte normative naționale și în jurisprudența instanțelor
internaționale de drepturile omului.
În cauza nr. 008/13 (decizia din 17 februarie 2014) pornită prin autosesizare cu privire la controlul Art. 1 alin(5) din Legea nr. 140 privind
Inspectoratul de Stat al Muncii și a Art. 372 alin(2) Codul Muncii prin prizma prevederilor Legii nr. 121 privind asigurarea egalității,
Consiliul Nediscriminare extinde pentru prima dată lista criteriilor protejate, aplicînd termenul ”orice altă situație similară”, și recunoaște
statutul special de persoană atestată (similară cu grad militar) ca și criteriu protejat de discriminare. Consiliul a constatat că excluderea
angajaților instituțiilor de forță de la protecția unui serviciu de inspecție a muncii și protecție a demnității în muncă, îi tratează mai puțin
favorabil și nejustificat în comparație cu alți angajați.
În cauza nr. 021/13 (decizia din 27 decembrie 2013) pornită la plîngerea dnei R.Ț. către Spitalul Raional ”Z” și Ministerul Sănătății al
Republicii Moldova, Consiliul Nediscriminare continuă să extindă lista criteriilor protejate, aplicînd termenul ”orice altă situație similară”
pentru a cuprinde HIV/SIDA[25], cînd a constatat că Ordinul nr. 100 a Ministerului Sănătății discriminează pe criteriul HIV în acces la
servicii de asistență medicală.
În cauza nr. 030/13 (decizia din 13 februarie 2013) pornită la plîngerile A.M., V.M. și N.C. către Direcția Asistență Socială a mun.
Chișinău și Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, citată mai sus, Consiliul Nediscriminare a constatat discriminare multiplă
bazată pe o legătură strînsă dintre două criterii protejate, vîrsta de pensionare și gen, din motiv că în Republica Moldova femeile și bărbații î-
și realizează dreptul la pensie cu o diferență de 5 ani.
În cauza nr. 035/2013 (decizia din 22 ianuarie 2014) pornită la plîngerea dnei Anastasia Danilov și Angela Frolov către SRL
”Autonavigator” (pagina web whitespace.md), Consiliul constată discriminare multiplă pe criteriile orientării homosexuale, naționalitate și
religie în prestarea serviciilor de web design, și astfel prima dată recunoaște că ”orice altă situație” cuprinde și orientarea sexuală a
persoanei.
În cauza nr. 060/2014 (decizia din 17 aprilie 2014) pornită la plîngerea avocaților Roman Zadoinov, Violeta Gașițoi, Veronica Mihailov-
Moraru, Natalia Moloșag, Mihail Durnescu, Oleg Palii și Larisa Voloșina către Compania Națională de Asigurări în Medicină și
Ministerul Sănătății al R. Moldova, Consiliul constată că tratamentul diferențiat aplicat avocaților a fost bazat pe statutul profesional și
avere la determinarea costului polițelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, fără reducere, fiind egalați cu notarii și executorii
judecătorești. Aceleași criterii au stat la baza Deciziei din 04.12.2014 în cauza nr. 151/14 pornită la plîngerea avocaților către Ministerul
Muncii, Protecției Sociale și Familiei și Casa Națională de Asigurări Sociale cu privire la discriminarea avocaților în acces egal la
acordarea prestațiilor de asigurări sociale.[26]
În cauza nr. 064/14 (decizia din 19 mai 2014) pornită la plîngerea dnei Angela Frolov către Ghenadie Valuță privind discriminare pe
criteriu de convingere religioasă și orientare sexuală, Consiliul Nediscriminare repetat constată discriminare multiplă și a acceptat că
orientarea sexuală și convingerile religioase ale petiționarei au stat la baza discriminării din partea reclamatului, care contrar voinței
petiționarei a stropit-o cu agheazmă.
În cauza nr. 074/14 (decizia din 12 iunie 2014) pornită la plîngerea dnei N.G.-J. către A.R., I.C., V.C., V.G. angajați ai S.A. „Apă Canal
Chișinău” citată mai sus, Consiliul Nediscriminare a constatat că genul a fost criteriul protejat în baza căruia reclamatul promova în funcții și
transfera angajați.
În cauza nr. 097/2014 (decizia din 28 iulie 2014) pornită la plîngerea dnei E.G. privind discriminare în acces la bunuri destinate
publicului, Consiliul Nediscriminare extinde lista criteriilor protejate pentru a cuprinde starea civilă a persoanei. Consiliul a găsit autoritatea
publică locală responsabilă de discriminare atunci cînd a declarat că petiționara și copilul ei, familie monoparentală, nu sînt familii nou
formate în sensul Articolului 11 Codul Funciar, cerînd petiționarei dovada unei relații de căsătorie. Consiliul a explicat, că atît timp cît Codul
Funciar nu dă o definiție a ceea ce înseamnă ”familie nou formată”, aceasta trebuie interpretată prin prisma Articolului 8 al Convenției
Europene pentru Drepturile Omului. În sensul Convenției, familie este orice relație de sînge și afiliere între persoane. Nașterea copilului, chiar
și cu un singur părinte, formează o relație nouă între părinte și copil care constituie o familie.
În cauza nr. 085/2014 (decizia din 30 iunie 2014) pornită la plîngerea dnei D (E) V., către Primăria mun. Chișinău privind discriminarea
în acces la bunuri și servicii disponibile publicului, Consiliul Nediscriminare a explicat cum poate fi justificată extinderea listei de criterii
protejate. ”[…]Petiționara indică drept criteriu protejat ”statutul ei special”, însă acesta nu este un criteriu protejat recunoscut de vreun act
normativ național sau de vreo jurisprudență a căreiva instanțe internaționale sau regionale de drepturile omului. Ambiguitatea acestui
termen, ”statut special”, nu permite Consiliului să-l recunoască ca fiind criteriu protejat, de rînd cu celelalte criterii, ori el nu permite
înțelegerea clară a sensului său. Din faptele expuse de petiționară Consiliul nu poate defini ”statul special” pentru a permite celorlalți
petiționari să aprecieze cine și în ce situație ar putea invoca un astfel de criteriu, precum și ce ar cuprinde acesta […]”.
În cauza nr. 105/2014 (decizia din 19 iunie 2014) inițiată la plîngerea dnei S.T. și dnei A.E. către Air Moldova privind pretinsa
discriminare în cîmpul muncii, Consiliul Nediscriminare a explicat cum criteriile protejate genul și maternitatea au stat la baza
tratamentului diferențiat în realizarea dreptului la concediu de maternitate și îngrijire a copilului.
În cauza nr. 199/14 (decizia din 17 februarie 2015) pornită la plîngerea dlui A.A. către Curtea Supremă de Justiție, Consiliul
Nediscriminare nu a constat discriminare bazată pe statutul profesional în practica judiciară aplicată de către instanțele de contencios
administrativ. În plîngerea depusă, petiționarul susținea că funcționarul public este tratat inegal față de orice altă persoană – subiect cu drept
de sesizare în contencios administrativ, deoarece dispune doar de 30 de zile pentru a acționa în instanță actele administrative emise în privința
acestuia într-o relație de muncă, față de cele 60-90 de zile de care dispune orice alt subiect (salariat).[27]
1.3 Discriminarea în cîmpul muncii
În cauza nr. 222/15 (decizia din 07 aprilie 2015) pornită la plîngerea dnei G.T. către dna A.V. directoarea – interimar al gimnaziului
Zăicana privind pretinsa discriminare în cîmpul muncii pe criteriu de vîrstă[28], Consiliul Nediscriminare constată discriminare directă și a
explicat următoarele ”[…] acțiunile directoarei denotă un comportament discriminatoriu față de petiționară pe criteriu de vîrstă, pentru că a
ales să nu prelungească raportul de muncă cu petiționara care avea și experiență, și pregătire pe subiectul ”educație civică”, dînd prioritate
altui pedagog fără experiență și pregătire profesională doar pe motiv că este un specialist mai tînăr. Faptele descrise evidențiază, în mod cert,
că directoarea gimnaziului a luat această decizie în calitatea ei de manager al instituției de învățămînt. Consiliul Nediscriminare, de asemenea
reține că petiționara, în pofida vîrstei de pensionare, a continuat să activeze în gimnaziul localității timp de 7 ani, și niciodată capacitățile ei
profesionale și abilitățile didactice nu au fost contestate”.
Î
În cauza nr. 001/13 (decizia din 17 octombrie 2013) pornită la plîngerea dlui Ruslan Saachian către dl Vladimir Maiduc și dl Dorin
Recean, Ministru MAI, Consiliul Nediscriminare a analizat situația pentru identificarea tuturor celor patru elemente constituiente a
discriminării sub formă de hărțuire. Așadar, comportamentul nedorit față de petiționar a constituit ”[…] atitudinea reclamaților față de
petiționar în domeniul repunerii în funcție ca urmare a hotărîrii judecătorești din 13.06.2013, neachitarea în întregime a salariului pentru
absența forțată de la muncă și neachitarea sporurilor, adaosurilor la salariu, condițiile necorespunzătoare de muncă (absența unui loc de
muncă cu masă și scaun în birou, absența tehnicii necesare), crearea atmosferei ostile de lucru dintre petiționar și colegii săi din cadrul SSI și
CC al MAI (amenințări de a sancționa dacă îl primesc la ei în birou, impus să lucreze în coridor), refuzul nemotivat de a rambursa
cheltuielile pentru deplasarea de serviciu (contrar prevederilor legislației în vigoare și scrisorii de la Direcția generală juridică a MAI),
neeliberarea legitimației de serviciu în care să fie indicată funcția ocupată după reorganizarea instituțională, împiedicarea activității
executorului judecătoresc care acționa la cererile creditorului petiționarul R. Saachian (în procedura de repunere în funcție), preavizarea de
două ori în același an calendaristic contrar legislației muncii, trimis în deplasare de serviciu în subordinea persoanei a cărei acțiuni
petiționarul le-a criticat în public și le-a contestat în diverse proceduri civile și penale (la ziua de azi încă pendinte) […]”. Acest
comportament nedorit a dus la crearea atmosferei ostile de lucru.[29] Totodată, Consiliul Nediscriminare a ținut să explice, că angajatorul
rămîne a fi în drept să facă obiecții salariatului privind calitatea muncii prestate, să exercite control asupra modului de exercitare a atribuțiilor
de servicii, să verifice modul de desfășurare a muncii, să examineze petiții și plîngeri privind comportamentul salariatului, să efectueze
anchete de serviciu, să aplice sancțiuni disciplinare, să înceteze raporturile de muncă și să exercite și alte obligații prevăzute de legislația
muncii pentru angajator. ”[…] În opinia Consiliului, însăși faptul că angajatorul face uz de obligațiile sale legale, nu neapărat înseamnă că
acestea constituie hărțuire, dar ele trebuiesc executate fără vreo deosebire, excludere, restricție sau preferință bazată pe vreuna din criteriile
interzice de discriminare, expuse în Art. 1 alin(1) din Legea nr. 121 privind asigurarea egalității […]”.
În cauza nr. 003/2013 (decizia din 14 martie 2014) pornită la plîngerea dlui I.Z., N.N., I. H. și S. M. către Camera Înregistrării de Stat
privind pretinsa discriminare în cîmpul muncii pe criteriul etnic și hărțuire, Consiliul Nediscriminare nu constată hărțuire, deși a devenit
evident, că între petiționari și reclamat exista o relație ostilă de muncă, generată de procesul de reducere și aprobare anuală a statelor de
personal. Reclamatul susținea, că acest proces are loc anual, este reglementat prin lege și aprobat de Consiliul de Administrare a Camerei
Înregistrării de Stat. Au existat mai multe aspecte de natură economică și managerială, care au justificat reducerea unor funcții și Consiliul de
Administrare a acceptat explicațiile și justificarea adusă de reclamat. Petiționarii însă susțineau că acest proces este abuzat de reclamat pentru
a exclude din echipa salariaților reprezentanți a grupurilor etnice minoritare, în special bulgari și ruși. Petiționarii, de asemenea susțineau, că
sînt hărțuiți de reclamat pentru faptul că acesta sistematic emitea ordine de preavizare și concediere acelorași salariați concediați anterior, deși
ei deja prin hotărîri judecătorești au fost repuși în drepturile de salariat. La aprecierea faptelor prezentate de părți, Consiliul Nediscriminare s-
a condus de propriile precedente, în special de Decizia sa din 17.10.2013 în cauza nr. 001/2013 la plîngerea R. Saachian către V. Maiduc șef
SSI și CC și ministru MAI D. Recean, și a constatat, că la baza tratamentului diferențiat pretins în acțiunile reclamatului lipsea criteriul
protejat.. Consiliul a explicat că ”[...]acceptă argumentele petiționarilor, concedierea lor a fost un comportament nedorit pentru ei, iar
atmosfera de lucru în oficiile teritoriale și oficiul central al CÎS a constituit un mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor din motiv că
procedura de eliberare din funcții, ca urmare a reducerilor statelor de personal, a avut loc cu grave încălcări a legislației muncii. În
consecință, petiționarii au fost nevoiți să se repună în funcție prin proceduri judecătorești și din nou să treacă prin procedura de preavizare și
concediere. Însăși reclamatul a indicat că într-adevăr, ordinele de sancționare și de concediere au fost anulate din motiv a erorilor
procedurale comise. Dar în esență, asta este vina angajatorului. În cazul dat al reclamatului […]pentru că aceste erori au creat mediu
intimidant, ostil, degradant de muncă pentru toți cei patru petiționari. Fiind constatate două elemente ale hărțuirii la locul de muncă,
comportamentul nedorit și mediul intimidant, ostil, degradant și umilitor, Consiliul nu găsește susținere în multiplele înscrisuri anexate la caz
pentru afirmația petiționarilor că etnia acestora a stat la baza reducerii funcțiilor lor și a concedierilor. Consiliul observă că printre
salariații CÎS în prezent se regăsesc reprezentanți ai diferitor grupuri etnice, inclusiv printre salariații recent angajați, deși Consiliul nu vede
nici o justificare pentru CÎS să documenteze în dosarele personale originea și apartenența etnică a salariaților săi, precum și locul nașterii.
Acestea fiind criterii protejate, dar nicicum cerințe esențiale profesionale pentru funcțiile exercitate în cadrul CÎS. […] În cazul petiționarilor,
Consiliului nu ia fost arătat că reclamatul, în exercitarea atribuțiilor sale de angajator, în procedura de reducere a statelor de personal și
concediere, a aplicat vreun tratament diferențiat nejustificat față de petiționari, a căror funcții au fost reduse cu aprobarea Consiliului de
Administrare a CÎS. Iar erorile comise în procedura de preavizare și concediere, încălcările legislației muncii, au fost contestate de
petiționari în instanțele de judecată, cărora le revine competența de a se expune și a oferi remediu petiționarilor […]”.
În cauza nr. 074/14 (decizia din 12 iunie 2014) pornită la plîngerea dnei N.G.-J. către A.R., I.C., V.C., V.G. angajați ai S.A. „Apă Canal
Chișinău” privind discriminare în cîmpul muncii, Consiliul Nediscriminare nu constată hărțuire, deși petiționara a invocat că a fost supusă la
cîteva forme de discriminare concomitent și anume: hărțuire, hărțuire sexuală, refuz în acomodare rezonabilă, instigare la discriminare și
victimizare. Ea a indicat în special că discriminarea în cîmpul muncii din partea angajaților S.A. „Apă Canal Chișinău” se manifestă prin
atmosferă ostilă, condiționată de mai mulți factori: relațiile ostile dintre angajați din cauze de natură profesională și personală, lipsa
transparenței în procesul de promovare a angajaților, bîrfe, conflicte și altele. Deși nu avea obligația să prezinte comparator, și a fost ghidată
de Consiliu la ședința de audieri asupra elementelor hărțuirii, aceasta a eșuat să explice în baza cărui criteriu protejat a suferit. Însă, din
explicațiile părților, a devenit evident că petiționara a contribuit la crearea atmosferei ostile de muncă în colectiv.
În cauza nr. 110/14 (decizia din 09 septembrie 2014) pornită la plîngerea doamnei V. I. către Agenția Națională pentru Ocuparea
Forței de Muncă, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și
Capacității de Muncă privind presupusa discriminare în acces la cursurile de formare profesională pe criteriu de dizabilitate,
Consiliul a examinat refuzul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de a înscrie petiționara la cursurile de manichiuristă-
pedichiuristă pe motiv că în documentul privind stabilirea gradului de dizabilitate este indicat faptul că nu i se recomandă activitatea în cîmpul
muncii. În constatări, Consiliul a indicat că ”[…] nu poate reţine argumentul reclamaţilor privind imposibilitatea înregistrării petiţionarei în
calitate de şomer, din cauza mențiunii ”activitatea de muncă nu se recomandă”, indicată în certificatul de invaliditate și în consecință nu
poate beneficia de cursurile de formare profesională. În primul rînd, Consiliul notează că acest certificat este de tip vechi. Astfel de mențiuni
nu se mai fac în certificatele de tip nou (certificat privind gradul de dizabilitate și capacitate de muncă), eliberate de Consiliul Național
pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă. O problemă însă, constituie obligativitatea persoanei cu dizabilități de a trece
repetat examinarea la Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă pentru a i se elibera certificat de tip nou
cu program individual de reabilitare și incluziune socială. Consiliului nu i s-a explicat cu claritate necesitatea de a obliga o persoană cu
dizabilități de a trece o astfel de reexaminare, în loc să se adopte măsuri normative tranzitorii care ar exlude astfel de situații. Situația
deplînsă de petiționară denotă negarea dreptului la libera alegere a cursului de formare profesională, impunîndu-se anumite restricții doar
pentru că este persoană care are dizabilitate. Și asta în situația cînd legislația Republicii Moldova are un șir de prevederi care interzic
tratarea mai puțin favorabilă a persoanei doar pentru că are dizabilitate”[30].
În cauza nr. 210/15 (decizie din 26 martie 2015), pornită la plîngerea dnei A.M. către reclamatul A.T. director al Agenției de Asigurare a
Calității privind pretinsa hărțuire în cîmpul muncii,[31] petiționara a invocat, că a fost supusă unei atmosfere ostile de lucru presupus
motivată de apartenențaa ei politică, sănătate și vîrstă. Însă cele invocate de petiționară nu aveau legătură cauzală cu acțiunile angajatorului,
printre salariații căruia se regăseau diferți specialiști cu diferite vîrste. Deși petiționara a susținut, că a fost hărțuită din motiv al apartenenței ei
politice, Consiliul Nediscriminare a observat că reclamatul, la fel ca şi petiţionara, nu fac parte din nici un partid politic. Ea nu a putut arăta
nici prezența celorlalte două criterii protejate invocate, sănătatea și vîrsta, ca fiind în legătură cauzală între tratamentul diferit ți dreptul lezat.
Î
În cauza nr. 235/15 (decizie din 5 mai 2015) pornită la plîngerea petiționarei B.I. către reclamata M.E. directoarea adjunctă a Școlii de
Arte „Alexei Stîrcea”, privind hărțuirea și victimizarea la locul de muncă pe criteriu de opinie[32], Consiliul a reținut, că ”[…] anume
opinia petiționarei a servit drept motiv pentru tratamentul umilitor la care a fost supusă, fapt deja constatat în decizia Consiliului nr. 168/14
din 30.12.2014. Mai mult ca atît, recunoscînd fenomenul hărțuirii la locul de muncă în baza unui criteriu interzis de discriminare, ca fiind o
problemă socială, Legea nr. 121 oferă angajatorilor oportunitatea de a conștientiza necesitatea adoptării măsurilor pentru prevenirea și
eliminarea ei, asigurînd salariaților egalitate de tratament. Astfel, inacțiunile directoarei adjuncte și tolerarea de către aceasta a unui astfel
de mediu ostil la locul de muncă, se califică drept acțiune discriminatorie în formă de hărțuire din partea acesteia”.
· În cauza nr. 197/14 (decizia din 19 februarie 2015) pornită la plîngerea dnei I.A. către Ministerul Educației cu privire la pretinsa
victimizare[33], Consiliul a constatat ”[…] că sancțiunea disciplinară aplicată petiționarei a avut loc înainte de depunerea de facto a
mărturiilor în fața Consiliului. Sancțiunea disciplinară a fost aplicată în ziua de 4 iulie 2014, iar mărturiile au fost depuse în cauza nr.
122/14 în ziua de 3 septembrie 2014. Astfel, petiționara nu poate pretinde că, presupusa consecință negativă suportată de ea (sancționarea
disciplinară) a fost urmare a mărturiilor depuse la Consiliu. De asemenea, petiționara a invocat, că ar fi fost concediată ca urmare a
implicării sale la examinarea cauzei nr. 122/14 la plîngerea cet. C.B.. Examinînd toate înscrisurile prezentate de părți, dar și cele din cauza
nr. 122/14, Consiliul constată lipsa legăturii cauzale dintre concedierea petiționarei și obiectul plîngerii date. Concedierea petiționarei a
survenit urmare a sancțiunii contravenționale aplicate de Centrul Național Anticorupție conform Art. 313 Cod Contravențional, constatînd
în acțiunile petiționarei mai multe încălcării ale Metodologiei de organizarea și desfășurarea a examenlor de bacalaureat”.
· În cauza nr. 202/14 (decizia din 19 februarie 2015) pornită la plîngerea dnei G.L. către Agenția Achiziții Publice cu privire la pretinsa
discriminare directă în cîmpul muncii,[34] petiționara invoca, că refuzul Agenției de a o promova într-o funcție superioară a rezultat într-o
remunerare inegală pentru același tip și volum de muncă. Afirmație neprobată în fața Consiliului.
În cauza nr. 235/15 (decizie din 5 mai 2015) pornită la plîngerea petiționarei B.I. către reclamata M.E. directoarea adjunctă a Școlii de
Arte „Alexei Stîrcea”, privind hărțuirea și victimizarea la locul de muncă pe criteriu de opinie[35], Consiliul a constatat, că petiționara a
fost supusă și victimizării, pe lîngă faptul că era supusă în continuare hărțuirii din partea angajatorului, dar și a colectivului de muncă la
încurajarea conducătorului. Consiliul în special a notat, că ”[…] probele prezentate susțin pe deplin cele invocate și anume că reclamata a
manifestat o atitudine ostilă față de petiționară, din motiv că ea depusese anterior plîngere la Consiliu. Reclamata a refuzat să comenteze
conținutul plîngerii, dînd posibilitate Consiliului să interpreteze în defavoarea ei probele prezentate. Poziția nesolicitată, dar prezentată de
instituție, a fost analizată de Consiliu, dar nu poate influența nicicum constatările pe caz, nefiind parte în această cauză și astfel irelevantă.
Consiliul consideră că și următoarele acțiuni ale reclamatei reconfirmă, că petiționara a fost supusă victimizării: modificarea contractului
individual de muncă cu impunerea unor condiții noi cît privește termenul acestuia; negarea accesului la ordinul de eliberare din dirigenție,
menținerea atmosferei ostile față de petiționară contrar constatărilor și recomandărilor din Decizia Consiliului nr. 168/14 din 30.12.2014.
Victimizarea se reconfirmă și în atitudinea cadrelor didactice, la ședința Consiliului profesoral din 05.01.2015, care s-au simțit încurajate să
pronunțe următoarele expresii în adresa petiționarei: ”[...]închide gura! [...]”; ”[...] hai colectivul să votăm să o dăm afară! [...]”. Consiliul
s-a arata foarte îngrijorat de faptul că recomandările formulate în decizia sa precedentă la prima plîngere a petiționarei, au fost ignorate
totalmente de administrația Școlii de Arte „Alexei Stîrcea”, deși acestea aveau drept scop prevenirea repetării actelor de discriminare față de
petiționară și, în consecință, evitarea acestei plîngeri. S-a decis a transmite materialele dosarului către procuratură pentru începerea urmăririi
penale pe Art. 176 Cod Penal în privința reclamatei și altor salariați care au acționat ilegal.
1.4 Discriminarea în acces la bunuri și servicii disponibile publicului
Cele mai importante decizii, adoptate de Consiliul Nediscriminare în domeniu, sînt redate mai jos.
* în acces la justiție
· În cauza nr.125/14 (decizie din 28 iulie 2014) pornită la plîngerea dnei I.T. către colaboratorii de poliție V.C. și R.P. a Inspectoratului de
Poliție Botanica, privind victimizarea petiționarei și discriminarea bazată pe gen în acces egal la protecție din partea legii[36], Consiliul
Nediscriminare a observat că, petiționara a depus plîngere repetată, după ce Consiliul prin Decizia din 13.02.2014 pe cauza nr. 034/13 a
examinat fapte similare expuse într-o plîngere anterioară a petiționarei. De această dată, petiționara a indicat, că a fost victimizată de
reclamați, pentru că anterior a depus plîngeri în privința lor nu doar la Ministerul Afacerilor Interne, dar și la Consiliul Nediscriminare.
Consiliul a constatat că ”[…]Aceștia în continuare răspund tîrziu la apelurile ”902” a petiționarei și în mod deschis invocă drept motiv
faptul că ea depune plîngeri, iar fostul său soț este influent și înstărit. […] Într-o discuție telefonică cu angajații Consiliului, unul din
reclamați a declarat „[...] Iulia Tocarenco este aproape în fiecare zi la noi, deja ne-am săturat de ea[...]”. Nu rămîne nici o îndoială pentru
Consiliu că reclamații o tratează mai puțin favorabil pe petiționara din motiv că este femeie, continuînd discriminarea constatată prin
decizia din 13.02.2014 în cauza nr. 034/13 și o victimează din motiv că a depus, și depune, plîngeri la Consiliul Nediscriminare […]”.
· În cauza nr. 217/15 (decizie din 26 martie 2015) pornită la plîngerea dlui P.A. către Inspectoratul Național de Patrulare (INP) privind
discriminarea în acces la justiție pe criteriul de limbă, Consiliul a reținut următoarele”[…] la solicitările înaintate către INP ( scrisorile cu
nr. P-1568/14 și P-1569/14 adresate în limba rusă) petiționarului i s-a răspuns în limba de stat, încălcînd repetat în acest fel dreptul de a
primi răspuns în limba adresării sale, în conformitate cu prevederile art.12 alin(1) din Legea nr. 382 cu privire la drepturile persoanelor
aparţinînd minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor. Inspectoratul Național de Patrulare a confirmat că inspectorii
INP primesc adaos la salariu pentru cunoașterea altor limbi decît cea de stat, inclusiv pentru cunoașterea limbii ruse. Au confirmat, de
asemenea, și faptul că formularele proceselor-verbale cu privire la contravenție, în conformitate cu legislația în vigoare, sînt produse în
două limbi: limba română și limba rusă. Însă nu fiecărui inspector INP i se distribuie formulare suficiente în ambele limbi cînd intră în
serviciul de patrulare, de aceea inspectorul este nevoit să facă uz de formularul procesului-verbal în limba română chiar și atunci cînd
contravenientul căruia i-l întocmește este vorbitor de limbă rusă. Inspectoratul Național de Patrulare a admis existența acestei deficiențe în
activitatea sa și a recunoscut că astfel de situații ar fi excluse dacă inspectorii INP ar avea formulare în ambele limbi într-un număr
suficient pentru documentarea contravențiilor comise atît de vorbitorii limbii române cît și de persoanele din grupurile etnice care folosesc
limba rusă pentru comunicare.”
· În cauza nr. 212/15 (decizia din 30 aprilie 2015) pornită la plîngerea comună a dlui P.A. și a dnei B.V. către Inspectoratul de Poliție or.
Taraclia cu privire la pretinsa discriminare directă pe criterii de limbă și naționalitate în acces egal la protecție din partea legii,[37]
Consiliul a notat că, odată ce petiționarul a apelat Serviciul ”902” și vorbea în limba româna, limba oficială a Republicii Moldova, angajatul
Inspectoratului de Poliție or. Taraclia a încălcat legea cînd i-a răspuns și îi vorbea în limba rusă. La ședința de audieri, reprezentantul
Inspectoratului de Poliție or. Taraclia insista că în or. Taraclia se vorbește doar în limba rusă și respectiv angajații Inspectoratului de Poliție
or. Taraclia nu vorbesc limba de stat. Dar la insistența petiționarului, au căutat un angajat care vorbește limba de stat și acesta a preluat
apelul, de aceea nu consideră că ar fi încălcat în vreun fel drepturile petiționarului. Chiar și poziția scrisă expusă asupra plîngerii și depusă
Consiliului de Inspectoratul de Poliție or. Taraclia, a fost scrisă în limba rusă. În astfel de circumstanțe, Consiliul a constatat discriminarea
directă și lipsa justificării rezonabile a faptului că angajații instituției de stat, cum este Inspectoratul de Poliție or. Taraclia, nu cunosc limba
statului care i-a angajat, în timp ce activitatea acestora presupune contact permanent cu populația Republicii Moldova.
* serviciile oferite de autorităţile publice
În cauza nr. 007/13 (decizia din 30 noiembrie 2013) pornită la plîngerea dlui V. Perunov către Primăria mun. Bălți și Fondul municipal
de asistență socială privind discriminarea directă pe criteriul de limbă în acces la informație de interes public[38], Consiliul
Nediscriminare constatase discriminare directă pe criteriul de limbă în acces la informațiile disponibile publicului în scuarul din centrul mun.
Bălți unde pe un panou sunt afișate fotografii și informații sumare despre cetățenii de onoare ai orașului. Textul amplasat pe panou era doar în
limba rusă. Totodată, în sediul FMSSP de pe str. Independenței 1, majoritatea anunțurilor și afișelor despre serviciile de asistență socială
pentru populație erau prezentate doar în limba rusă. Consiliul a constatat că reclamații au făcut o deosebire dintre vorbitorii de limbă română
și vorbitorii de limba rusă, beneficiari ai serviciului de asistență și protecție socială. Deosebirea a constat în faptul că, informația de interes
public a serviciului de protecție socială a fost afișată într-o singură limbă, în cea rusă. Astfel, vorbitorii de limbă română au fost tratați mai
puțin favorabil, fără vreo justificare obiectivă și rezonabilă.
În cauza nr. 012/13 (decizia din 30 decembrie 2013) pornită la plîngerea dlui Anatolie Bîzgu, din numele membrilor asociației obștești
”Mișcarea refugiaților Transnistreni” către Primăria mun. Chișinău privind discriminarea bazată pe opinie în realizarea dreptului la
proprietate asupra spațiului locativ primit în calitatea sa de persoană refugiată, intern deplasată din stînga Nistrului, Consiliul
Nediscriminare constată tratament diferențiat nejustificat. Petiționarii au invocat discriminare pe criteriul de opinie în acces la bunuri și
servicii disponibile publicului, și anume în realizarea dreptului la proprietate asupra spațiului locativ primit în calitatea sa de persoană
refugiată, intern deplasată din Stînga Nistrului. Consiliul a constatat, că petiționarii ”[…] au fost tratați mai puțin favorabil în realizarea
dreptului său la spațiu locativ, prin împiedicarea înregistrării la Î.S. ”Cadastru” a dreptului de proprietate, cînd au la mînă hotărîri ale
Curții Europene a Drepturilor Omului, deciziile irevocabile ale Curții Supreme de Justiție și decizii ale Consiliului municipal. Din motive
neclare pentru Consiliu, dat fiind faptul că reclamatul a refuzat prezentarea poziției sale pe caz, petiționarilor li se solicită achitarea unor
sume de bani, de aproximativ 400 000 lei, pentru a le permite înregistrarea dreptului de proprietate (prin privatizare). O astfel de atitudine se
atestă doar față de petiționari, pe care îi unește calitatea de membru a asociației obștești și poziția civică activă exprimată prin proteste și
exprimări de opinii contradictorii față de acțiunile reclamatului, autoritate publică locală […]”.
· În cauza nr. 029/13 (decizie din 21 ianuarie 2014) pornită la plîngerea Cultului Penticostal sau Uniunea BCCE către Consiliul
Comunal Chioselia privind discriminarea direct bazată pe convingeri religioase în dreptul la exprimare și libera întrunire,[39] Consiliul a
subliniat ”[…] Este îngrijorătoare însăși interdicția absolută de a manisfesta în public propria religie, oricare nu ar fi fost aceasta. O astfel
de interdicție vine în contradicție cu Art. 31 din Constituția R. Moldova care garantează oricărei persoane libertatea conștiinței și religiei,
bazată pe toleranță și respect reciproc. Și alin(3) al aceluași Art. 31, interzice învrăjbire în relaţiile dintre cultele religioase, iar decizia
Consiliului comunal Chioselia vine în contradicție directă cu prevederea constituțională. Confirmarea acestui fapt se regăsește în afirmația
reclamatului care face referire la ”dezacordul enoriaşilor s. Țărăncuța pentru organizarea și desfășurarea în locuri publice a întrunirilor
religioase”. Consiliul apreciază critic acest dezacord, atunci cînd preotul acestor enoriași este consilier local, fapt care nu a fost negat de
reclamați, și astfel participă la aprobarea cererilor cultelor religioase minoritare din comună, cum s-a întîmplat în cazul petiționarului,
pentru desfășurarea întrunirilor religioase. Respectarea unei pluralități religioase veritabile înseamnă evitarea oricăror împiedimente
nejustificate în exercitarea libertății de exprimare și întrunire religioase, chiar dacă este un cult religios nepopular sau minoritar în comună.
Ori, discuțiile la Consiliul comunal despre „meritele” unui cult față de altul, inevitabil duce la intoleranță, învrăjbire și ură bazată pe
religie. Totodată Consiliul nu poate trece cu vederea depozițiile martorilor anexate la dosar, care susțin, că în perioada interdicției absolute,
impusă prin decizia Consiliului comunal Chioselia, Biserica ortodoxă din comunitate a înălțat o răstignire, a organizat manifestări în locuri
publice și a participat la cîteva ritualuri religioase. Această stare de lucruri dă de bănuit Consiliului, că prin decizia nr. 06/01 din
21.06.2013 s-a urmărit impunerea interdicției asupra altor culte religioase decît cea ortodoxă, tratînd astfel mai puțin favorabil petiționarul,
Cultul Penticostal din R. Moldova”.
· În cauza nr. 213/15 (decizia din 28 aprilie 2015) pornită la plîngerea dlui D.I. către Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei mun.
Bălți privind discriminarea direct pe criteriul de gen în exercitarea drepturilor părintești,[40] Consiliul a constatat că Direcția Asistență
Socială și Protecția Familiei mun. Bălți a întocmit un grafic cu caracter dezechilibrat, care acordă prioritate mamei și limitează nejustificat
tatăl copilului în exercitarea drepturilor părințești, fără să fi avut vreo justificare rezonabilă pentru acest dezechilibru evident. Mai mult decît
atît, din probele acumulate a reieșit, că Direcția a susținut fără nici o modificare toate demersurile făcute de soția petiționarului și nu a
satisfăcut niciun demers înaintat de petiționar, în calitatea sa de tată a copilului. Consiliul a reamintit prevederile Legii nr. 338 privind
drepturile copilului, de unde reiesă că interesul superior al copilului trebuie să prevaleze în orice situație, iar aceasta presupune menținerea
relațiilor directe cu ambii părinți și oportunitatea de a beneficia în mod egal de îngrijirea lor, indiferent de relațiile dintre părinți. În acest
sens, Consiliul a notat că ”[…] discrepanța majoră a graficului stabilit (mama -168 ore pe săptămînă, tata – 1 oră) nu servește, sub nici o
formă, interesului superior al copilului”. Consiliul notat și faptul că această plîngere a petiționarului nu este unică. Anterior, cu mai multe
ocazii, Consiliul a explicat organelor responsabile, că ”[…] la stabilirea graficului de întrevederi a copilului cu părintele trebuie să se țină
cont de totalitatea circumstanțelor particulare a situației existente. Mai mult, graficul de întrevederi trebuie să fie bazat pe criterii de
apreciere clare și uniforme pentru ambii părinți, oferind astfel șanse egale ambilor părinți de a participa la creșterea și la educația
copilului”.
Concluzii similare date de Consiliul în cauza nr. 034/13 decizia din 13.02.2014, cauza nr. 054/14 decizia din 01.05.2014 și cauza nr. 200/14
decizie din 10.03.2015.
* serviciile de asistenţă medicală şi alte servicii de sănătate
În cauza nr. 047/14 (decizia din 11 aprilie 2014) pornită la plîngerea dnei P.L. în interesele tutelatului C.E. către Spitalul Clinic
Republican de Psihiatrie or. Codru privind discriminarea în acces la servicii de sănătate mentală bazată pe dizabilitate (cu probleme de
sănătate mintală), Consiliul a aplicat conceptul acomodării rezonabile în domeniul sănătății. Plîngerea petiționarei se referea la trei aspecte:
1) lipsa plimbărilor la aer liber a fiului său pe durata tratamentului în staționarul spitalului, 2) nu se oferă asistență pacientului, fiului ei, pentru
efectuarea igienei personale și 3) lipsa condițiilor satisfăcătoare de trai și tratament în secția nr. 8 a spitalului. Consiliul a constatat, că
legislația națională conține suficiente prevederi încît reclamatul, Spitalul Clinic de Psihiatrie or. Codru, să-și ajusteze condițiile de trai și
tratament oferit persoanelor cu dizabilități (cu probleme de sănătate mentală) și să-și ridice nivelul de prestare a serviciilor medicale, astfel
încît să fie excluse barierele indicate de petiționară. În cazul dat, Consiliul a spus că ”[…] îi este clar că urma să fie ajustat regimul de trai și
tratament, astfel încît orice pacient să aibă posibilitatea reală de a ieși la o plimbare la aer liber, de a primi asistența necesară pentru a-și
menține igiena personală. De asemenea, fiecare pacient trebuie să beneficieze de condiții de tratament şi trai decent, asigurîndu-se
respectarea demnității umane a pacientului. Aceste modificări și ajustări sînt necesare, pentru că de ele ar beneficia pacienții cu dizabilități
(cu probleme de sănătate mentală) și fără de care dizabilitatea pacienților rămîne a fi o barieră în exercitarea dreptului la asistență medicală
calitativă în sănătatea mentală și a dreptului la respectarea demnității umane. Așadar, aceste modificări sînt și necesare, și adecvate și nu
impun un efort disproporționat asupra Spitalului Clinic de Psihiatrie or. Codru, pentru că nu necesită cheltuieli financiare sau logistice
nejustificate […]”.
· În cauza nr. 087/14 (decizia din 4 iulie 2014) pornită prin autosesizare către Internatul Psihoneurologic mun.Bălți, Centrul
Perinatologic mun.Bălți și Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei privind discriminarea bazată pe gen și dizabilitate în
realizarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, a dreptului la integritate fizică și în acces la informații și servicii medicale
privind sănătatea reproductivă a beneficiarilor Internatului psihoneurologic din mun. Bălți, în această cauză Consiliul s-a autosesizat.
Autosesizarea a avut la bază un articol al Ziarului de Gardă cu investigații jurnalistice efectuate în internatul Psihoneurologic mun. Bălți. În
concluziile sale Consiliul a subliniat ”[…]oricare femeie cu dizabilitate, indiferent de dizabilitatea și personalitatea sa, are dreptul la respect
al demnității sale și realizarea dreptului său la servicii de asistență medicală, inclusiv în domeniul sănătății sexuale și reproductive. […]
Definiția sănătății reproductive este regăsită și în Legea nr. 185 cu privire la ocrotirea sănătății reproductive și planificarea familială, fiind
bază legislativă pentru realizarea liberă de către oricare persoană a drepturilor sale la reproducere și beneficierea de servicii de planificare
familială. Sănătatea sexuală este definită ca o bunăstare fizică, emoțională, mentală și socială în ceea ce privește sexualitatea, nu este vorba
doar de absența bolii, a disfuncției sau a infirmității. Sănătatea sexuală necesită o abordare pozitivă și respectuoasă a sexualității și a
relațiilor sexuale, precum și posibilitatea de a avea experiențe sexuale satisfăcătoare și sigure, fără constrîngere, discriminare și violență.
[…] Consiliul nu a primit un răspuns clar de ce în internat beneficiarii nu au acces la informație despre sănătatea sa reproductivă și de ce
nu au acces la contraceptive. Situația petiționarei M.G. arată cu claritate asupra faptului, că avortul este folosit de internatul psiho-
neurologic mun. Bălți drept metodă de contracepție. […] Internatul Psihoneurologic și Centrul Perinatologic manifestă o reticență față de
femeile cu dizabilități care vor să-și întemeieze o familie și care doresc să aibă copii. Ele sînt tratate exclusiv prin prisma dizabilității sale,
ceea ce stereotipizează femeile cu dizabilități. […] Prevalează și abordarea de ai nega femeii cu dizabilități realizarea dreptului de a lua
decizii privind propria sa sănătate. Consiliului i s-a comunicat, că o rudă sau chiar internatul psihoneurologic decide în locul femeii
întreruperea sarcinei, ea fiind exclusă din procesul de luare a deciziilor. […]”.
În cauza nr. 192/14 (decizia din 9 martie 2015) pornită la plîngerea dnei M.B. către medicul C.R. cu privire la pretinsa discriminare în
acces la serviciile de sănătate disponibile publicului pe criteriu de limbă și origine etnică,[41] petiționara invoca că s-a adresat la Consiliul
de Control și Revedere a Deciziilor mun. Chișinău pentru revizuirea gradului de dizabilitate atribuit anterior de CT-DDCM Ceadîr-Lunga, din
cauza înrăutățirii stării de sănătate. Odată ce a intrat în cabinet, reclamatul, dl C.R., fără nici o examinare prealabilă, a întrebat-o, în limba
română, unde îi este scaunul cu rotile sau suportul subaxilar, făcînd aluzie că este sănătoasă. Petiționara a mai adăugat că, întrucît nu posedă
limba română, i-a cerut reclamatului să se expună în limba rusă, însă, după această rugăminte, a fost umilită pentru că nu posedă limba de stat.
Fiind afectată de acest comportament, dna M.B. a început să plîngă, la care reclamatul C.R. i-a recomandat să se trateze la psihiatru.
Reclamatul a negat cele afirmate de petiționară și Consiliul, cu regret a trebuit să constate că nu deține și nu i-au fost prezentate, probe care i-
ar permite să accepte cele invocate de petiționară ca avînd loc. Consiliul nu a negat experiența negativă reclamată de petiționară, însă conform
exigențelor expuse în Articolele 13 și 14 al Legii nr. 121 privind asigurarea egalității, pentru a constata discriminarea, petiționara trebuie să-și
epuizeze sarcina probei și să prezinte dovezi (martori, înregistrări video/audio, copii a înscrisurilor și altele) care ar permite stabilirea
prezumției discriminării și transferarea sarcinei probei către reclamat pentru a prezenta o justificare a tratamentului pretins discriminatoriu.
* serviciile de protecţie socială
În cauza nr. 208/15 (decizia din 24 martie 2015), pornită la plîngerea dlui S.S. către Ministerul Tineretului și Sportului cu privire pretinsa
discriminare la stabilirea rentei viagere pe criteriul socio-profesional,[42] petiționarul invoca un tratament discriminatoriu din partea
Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) pe criteriu socio-profesional la stabilirea rentei viagere. De asemenea, petiționarul considera
sintagma „la probele olimpice” din prevederile Articolul 34 al Legii nr. 330 din 25.03.1999 cu privire la cultura fizică și sport, discriminatorie.
El firma că începînd cu 1 ianuarie 2009 s-a retras din activitatea sportului de performanţă în domeniul Taekwon-do ITF şi de fapt ar fi trebuit
să beneficieze de renta viageră ca sportiv care a adus rezultate remarcabile şi a promovat imaginea Republicii Moldova pe arena mondială,
însă, Agenţia Sportului a Republicii Moldova nu a întreprins nimic, deşi a depus o solicitare în acest sens. Consiliul a explicat ”[…] că
situația sportivilor care participă la probe neolimpice și a celor care participă la probe olimpice nu este similară, aceștia din urmă parcurg o
procedură diferită de selecție și aprobare a meritelor demonstrate. De asemenea, Consiliul apreciază prevederile legale ca fiind unele
stimulatorii pentru sportivi de a practica un sport de performanță și participa la probele Olimpice recunoscute de către Comitetul Olimpic
Internațional. Cît privește criteriul protejat invocat – ”socio-profesional”, Consiliul reține că acesta nu se regăsește printre prevederile Art.1
alin (1) din Legea nr. 121 privind asigurarea egalității și nu se cuprinde de ”orice alt criteriu similar ”, pentru că acesta nu a fost invocat
corespunzător, nu s-a indicat expres actul normativ/legislativ de care ar fi protejat”.
* serviciile culturale şi de agrement
În cauza nr. 048/14 (decizia din 24.02.2014) pornită prin autosesizare privind presupusa discriminare bazată pe gen în acces la bunuri și
servicii prin plasarea și răspîndirea publicității sexiste a Î.S. ”Școala Auto” și SRL ”Radio Plai” a avut obiect de examinare enunțul ”[…]
de la școala auto de stat, singura Școală Auto de stat din Chișinău, î-ți oferă cea mai bună instruire pentru toate categoriile posibile:
autoturisme, camioane, motociclete, microbuze. Ieftin și eficient. Pentru comparație - pentru categoria ”B” doar 2,450.00 lei, fără alte taxe.
Teoria, plus practică, plus certificatul de finalizare a cursurilor. Ușor chiar și pentru blonde. Întreprinderea de stat școala auto, fosta
DOSAAF, telefoane de contact […]”. Consiliul Nediscriminare a constatat, că reclamații au produs și au difuzat spotul publicitar ilustrînd o
imagine sexistă a femeiei. Consiliul Nediscriminare a definit termenul ”sexism” în felul următor”[…] o formă de discriminare în bază de sex
exprimată prin comportament, atitudine sau condiții despre un gen sau sex ca fiind inferior, sau mai puțin competent, sau mai puțin valoros
decît celălalt gen sau sex, sau care face uz de prejudecăți sau stereotipuri în prezentarea eronată a imaginii femeii sau a bărbatului, sau a
aspectului social al relaţiilor dintre femei şi bărbaţi, sau a masculinității sau feminității.” Consiliul a indicat că ”[…] este de acord cu
reclamații că ei nu poartă vină pentru stereotipurile existente în societate, dar ei poartă răspundere pentru replicarea sistematică a acestora
printr-un mijloc de informare în masă, cum este radioul. Contextul spotului publicitar, intonația frazei ”ușor chiar și pentru blonde” denotă
fără dubii o imagine umilitoare a demnității femeiei. Acest fapt a fost expres recunoscut de reclamați care nu doar au eliminat această frază
din spotul publicitar, dar în scurt timp după ședința de audieri, au produs și au difuzat un nou spot cu conținut decent […]”.
În cauza nr. 111/14 (decizia din 9 august 2014) pornită la plîngerea domnului P.A., în numele fiicei sale minore P.P., către SRL ”Colaj” și
SRL ”Colaj Cinema” Consiliul Nediscriminare acceptă că s-a comis discriminare pe criteriul de limbă română în acces la produsele
cinematografice difuzate de reclamat în rețelele de cinema PATRIA.
* alte servicii şi bunuri disponibile publicului
Î Î
În cauza nr. 190/14 (decizia din 13 februarie 2015) pornită la plîngerea dlui I.B. către Întreprinderea Individuală „Voleanschi Diana”
privind discriminare în acces la serviciile disponibile publicului pe criteriu de origine etnică[43], Consiliul a reținut următoarele ”[…]
Comportamentul reclamatului pe parcursul examinării cauzei, și anume: lipsa probelor în apărarea sa și neprezentarea informației cerute de
Consiliu, în prezența afirmațiilor avocatei reclamatului, precum că este exclusă situația cînd o persoană străină reclamatului ar intra în
restaurant și ar negocia condițiile prestării serviciului de închiriere a sălii de banchete și de organizare a nunții, permite Consiliului să
constate că refuzul aparține reclamatului și s-a întemeiat exclusiv pe faptul că petiționarul este Rom. Înregistrările audio și video arată că
refuzul a fost rostit de mai multe ori și se referă fără dubii la Romi, ca grup etnic”.
1.5 Discriminarea în învățămînt
În cauza nr. 004/13 (decizia din 22 noiembrie 2013) pornită la plîngerea tutorelui Ludmila Bobeica și a minorei Ursu Valentina către
Liceul Profesional no. 1 privind discriminarea în educație, hărțuire și victimizare bazate pe statut social de copil orfan și dizabilitate,
Consiliul Nediscriminare a găsit instituția de învățămînt responsabilă pentru hărțuirea minorei. Comportamentul nedorit identificat de
Consiliu a fost ”[…]atitudinea reclamatului față de petiționare, în special față de Valentina Ursu, în procesul de admitere la instituția de
învățămînt, în procesul de studii neadaptat la necesitățile speciale ale ei datorate în lumina dizabilității minorei, nesoluționarea amiabilă a
divergențelor apărute dintre Valentina Ursu și colege ei de cameră sau clasă, interpretarea referinței de la locul de practică ca fiind una
negativă, tolerarea abuzurilor verbale și fizice față de Valentina Ursu din partea colegilor ei, acordarea unui spațiu locativ în cămin
nepotrivit cerințelor stării de sănătate a Valentinei Ursu, exmatricularea fără oferirea posibilității de a susține testele repetat și refuzul de a
adapta testele la necesitățile individuale a Valentinei Ursu[...]” probat cu ”[...]cererea recepționată de reclamat la 03.06.2013 [...]”. Consiliul
a acceptat că comportamentul nedorit al reclamatului a condus la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator față
de minora Valentina Ursu, reieșind din faptul că ”[...]reclamatul nu a avut nici un împiediment pentru a adapta curricula și testele la nevoile
speciale ale minorei odată ce din ziua admiterii știau despre dizabilitatea ei din documentele prezentate de petiționari și concluziile
specialiștilor de la clinica Pro Sano unde Valentina Ursu a fost direcționată de însăși reclamatul. Nu au fost împiedimente nici la oprirea
violențelor verbale și fizice față de Valentina Ursu din partea colegelor, oferirea unei odăi în cămin și a mobilierului potrivit stării sănătății
minorei, asigurarea respectului pentru demnitatea minorei [...]”. La examinarea cauzei, Consiliul a constatat că hărțuirea față de Valentina
Ursu a fost întemeiată pe două criterii cumulative: dizabilitatea și originea socială de copil orfan. O îngrijorare aparte pentru Consiliul
Nediscriminare a fost comportamentul dnei L.E. director adjunct instruire și dnei V.B. director adjunct educație care reprezentau reclamantul
în cadrul ședinței de audieri din 04.11.2013. Acestea, conștiente de prezența reprezentanților mass mediei, și-au permis replici insultătoare la
adresa minorei prezentă la ședință. Aceste replici au putut fi regăsite în spațiul informațional virtual al mai multor mijloace de informare în
masă. De cîteva ori, pe parcursul ședinței de audieri, reprezentanții reclamatului au declarat, că intenționează să o acționeze pe Valentina Ursu
în instanța de judecată pentru hărțuire, la fel cum a adresat și ea plîngere la Consiliu. Iar la întrebarea Consiliului dacă Liceul Profesional nr. 1
ar fi gata să o admită înapoi la studii, au declarat că acest lucru nu este posibil din cauza plîngerii adresate Consiliului și formalității cu care
aceasta a fost examinată. Consiliul a declarat că ”[...]Aceste fapte și declarații, examinate prin prisma consecințelor negative apărute în
comunitatea petiționarelor la locul de trai, constituie victimizare [...] Insultele adresate copilului în ședința de audieri, în legătură cu
plîngerea depusă la Consiliu pentru acte de discriminare din partea reclamatului, vorbesc odată în plus despre atitudinea ostilă a
reclamatului față de Valentina Ursu pe motiv al dizabilității sale și originea socială de copil orfan [..]”.
În cauza nr. 187/14 (05 februarie 2015) pornită la plîngerea dnei L.A. în numele fiicei sale minore R.A.-M. către instituției preșcolară de
învățămînt Academia Internațională pentru Copii „FasTracKids” privind hărțuirea pe criteriu de rasă[44], Consiliul a notat ”[...]
exprimările „țigancă urîtă” și „țiganii sunt proști, murdari, fură și mănîncă copiii” constituie un comportament nedorit care putea duce la
crearea unui mediu intimidant, degradant, umilitor pentru copil, a cărui rasă a devenit, astfel, temei de lezare a demnității sale. Consiliul
notează explicațiile reclamatului care indică asupra măsurilor întreprinse pentru prevenirea repetării unor astfel de situații pe viitor.
Totodată, nu poate fi ignorat, că din cumul explicațiilor oferite de reclamat și profesoara vizată la direct, reiesă o negare a responsabailității
instituției pentru situația de facto deplînsă de petiționară. Consiliul acceptă afirmația reclamatului conform căreia educația și viziunile
copilului se formează atît în instituția educativă, cît și în familie. Astfel, fiind conștienți de acest fapt, pedagogii trebuie să acorde atenție
sporită exprimărilor folosite de copiii a căror origini rezidă în stereotipuri și prejudecăți preluate de la maturi. … Reclamatul, asumîndu-și
rolul de instituție educativă pentru copii, avea datoria să supravegheze procesul educațional și activitatea prestată, pentru a interveni și a
corecta comportament rasist, anti-semit și altele. Reacția latentă a reclamatului, lipsa răspunsului la adresarea scrisă a petiționarei și
negarea efectelor negative suportate de minoră arată asupra neînțelegerii corecte a situației. De aici și reacțiile întîrziate”.
În cauza nr. 122/2014 (decizia din 9 septembrie 2014) pornită la plîngerea dlui B. C. către Ministerul Educației al Republicii Moldova,
Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului Municipal Chișinău privind discriminare în acces la educație, pe criteriu de
dizabilitate și negarea acomodării rezonabile[45], petiționarul a invocat discriminare din partea Ministerului Educației și Direcției Generale
Educație, Tineret și Sport al Consiliului Municipal Chișinău pe criteriu de dizabilitate în procesul organizării și desfășurării examenelor de
bacalaureat, exteriorizată prin negarea acomodării rezonabile necesare și discriminare din partea Ministerului Educației pe criteriu de
dizabilitate în procesul educațional exteriorizată prin numărul redus de ore și obiecte predate pentru persoanele cu instruire la domiciliu.
Consiliul a notat ”[…] probele prezentate de reclamați indică asupra faptului, că aceștia nu i-au asigurat măsurile de acomodare rezonabilă
pentru susținerea primului examen de bacalaureat în condiții care i-ar asigura confortul fizic și emoțional. Acomodarea datorată, care nu ar
fi impus un efort disproporționat asupra reclamaților, ar fi fost susținerea examenului la domiciliu, așa cum s-a asigurat pentru celelalte
examene ulterioare. Această obligație, nefiind încă executată, a continuat să existe și atunci cînd s-a decis susținerea examenului la Centrul
de BAC, sala și WC-ul necesitînd adaptate și pentru copiii cu dizabilități.”
1.6 Excepțiile permise
* Măsuri afirmative (pozitive)
Măsurile afirmative cuprind toate acțiunile întreprinse de Stat care depășesc interdicția discriminării pentru a căuta în mod activ remedierea unui
dezavantaj istoric sau prezent suferit de un grup social identificabil. Legea nr. 121 privind asigurarea egalității le definește ca măsuri pozitive
”acţiuni speciale provizorii luate de autorităţile publice în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, vizînd asigurarea
dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi”. Termenul
„măsuri speciale" este întrebuințat uneori pentru a include o situație în care tratamentul diferențiat are loc în favoarea (și nu în detrimentul)
persoanelor, pe baza criteriilor protejate. De exemplu, o situație în care o femeie este preferată unui bărbat într-un anumit post de muncă pentru că
este femeie, iar angajatorul duce o politică de corectare a reprezentării insuficiente a femeilor în cadrul personalului său. Terminologia întrebuințată
pentru a descrie aceste acțiuni variază foarte mult, incluzînd termeni precum discriminare „pozitivă" sau „inversă", „tratament preferențial", „măsuri
speciale temporare" sau „acțiune pozitivă". Acest fapt reflectă funcția sa acceptată de mijloc pe termen scurt și excepțional de eludare a
prejudecăților avute împotriva unor persoane care în mod normal ar fi afectate de discriminare, precum și de creare a unor modele care pot constitui
surse de inspirație pentru alte persoane avînd aceeași caracteristică.
Consiliul a avut o singură plîngere la examinarea căreia a identificat necesitatea implementării măsurilor pozitive pentru a exclude o practică
discriminatorie față de un grup de persoane.
În cauza nr. 030/13 (decizia din 13.02.2013) pornită la plîngerile A.M., V.M. și N.C. către Direcția Asistență Socială a mun. Chișinău și
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei privind discriminarea prin asociere cu copiii lor cu dizabilități severe în realizarea
dreptului la pensie pentru limită de vîrstă, Consiliul pentru prima dată a recomandat aplicarea măsurilor pozitive. Petiționarele, printre altele,
au invocat că sînt supuse discriminării prin asociere cu copiii săi cu dizabilități severe în realizarea dreptului la pensie pentru limită de vîrstă
cu o cotizație minimă de 15 ani, în comparație cu mamele copiilor cu dizabilități severe care și-au instituționalizat copiii, lăsîndu-i în grija
statului, și astfel avînd șansa în realizare a acestui drept. Ele afirmă că statul nu le-a asigurat egalitate de șanse și tratament pentru că au ales să
nu-și instituționalizeze copiii cu dizabilități severe ci să-i îngrijească în familie. Consiliul și-a justificat recomandarea explicînd că ”[…] Din
faptele acestui caz este evident că petiționarele nu sînt în situații de egalitate cu alți părinți a căror copii cu dizabilități severe au fost
instituționalizați. Situația lor diferă anume prin faptul că nu-și pot acumula stagiul de cotizare minim de 15 ani, pentru că angajarea în
cîmpul muncii este restricționată de obligațiile firești a unui părinte de a-și îngriji copilul cu dizabilități severe. Pentru persoanele ce se
regăsesc în astfel de situații, Legea nr. 121 privind asigurarea egalitățții oferă noțiunea de ”măsuri pozitive”, adică acţiuni speciale
provizorii luate de autorităţile publice în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, vizînd asigurarea dezvoltării
lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi. În opinia
Consiliului, chiar dacă la modificarea Legii nr. 156 s-a decis excluderea din stagiul de cotizare a persoanei perioada de îngrijire a copilului
cu dizabilități severe, astăzi, din 01.01.2013, o astfel de stare a lucrurilor contravine Legii nr. 121 privind asigurarea egalității. Părinții care
îngrijesc copiii săi cu dizbailități severe constituie un grup de persoane numeric nesemnificativ, dar semnificativ de dezavantajat de cadrul
normativ la zi doar din motiv că sînt asociați cu copiii săi cu dizabilități severe […]”.
* Cerințe profesionale esențiale
Legislația R. Moldova are cîteva prevederi prin care permite excepția de la discriminare angajatorului care invocă cerința esențială profesională.
Așadar, în Codul Muncii al R. Moldova din 28.03.2003, în Articolul 8 alin. (1) este prevăzut că „În cadrul raporturilor de muncă acţionează
principiul egalităţii în drepturi a tuturor salariaţilor. Orice discriminare, directă sau indirectă, a salariatului pe criterii de sex, vîrstă, rasă, culoare
a pielii, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, domiciliu, handicap, infectare cu HIV/SIDA, apartenenţă sau activitate sindicală, precum şi
pe alte criterii nelegate de calităţile sale profesionale, este interzisă. După care se indică la alin(2) excepția în următoarea formă „Nu constituie
discriminare stabilirea unor diferenţieri, excepţii, preferinţe sau drepturi ale salariaţilor, care sînt determinate de cerinţele specifice unei munci,
stabilite de legislaţia în vigoare, sau de grija deosebită a statului faţă de persoanele care necesită o protecţie socială şi juridică sporită.”
La rîndul său, Legea nr. 121 privind asigurarea egalității nu definește termenul ”cerințe profesionale esențiale”, însă îl menționează la Articolul 7
alin(5) care zice ”orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă în privinţa unui anumit loc de muncă nu constituie discriminare în cazul în
care, prin natura specifică a activităţii în cauză sau a condiţiilor în care această activitate este realizată, există anumite cerinţe profesionale
esenţiale şi determinante, cu condiţia ca scopul să fie legitim şi cerinţele proporţionale” și alin (6) care adaugă ”în cadrul activităţilor profesionale
ale cultelor religioase şi părţilor lor componente nu constituie discriminare tratamentul diferenţiat bazat pe religia sau convingerile unei persoane
atunci cînd religia sau convingerile constituie o cerinţă profesională esenţială, legitimă şi justificată”. Legea în cauză nu conține însă explicații
privind condițiile în care un astfel de criteriu la angajare în cîmpul muncii urmează a fi aplicat proporțional și legitim.
Pînă în prezent, Consiliul Nediscriminare a avut posibilitatea să aplice această excepție în două cauze, nr. 041/13 (decizia din 24 februarie 2013)
pornită prin autosesizare către paginile web www.999.md, www.jobinfo.md, www.joblist.md, www.rabota.md, www.alljobs.md,
www.moldovajobs.md, www.munka.md, www.birjatruda.md, www.makler.md și către SRL ”CAROLINA BULAT”, SRL ”BULAT-GRUP”, SRL
”CASTOMAGIC”, ICS ”LEOGRAND” SRL, SRL ”REJANS-PRIM”, SRL ”BRIGHTS LAND” privind instigarea la discriminare și
discriminarea în cîmpul muncii prin plasarea și răspîndirea anunțurilor de angajare cu indicarea condițiilor și criteriilor care exclud sau
favorizează anumite categorii de persoane, contrar Art. 7 alin(2) lit a) din Legea nr. 121 privind asigurarea egalității[46], și nr. 050/14 (decizia
din 22 februarie 2014) în cauza pornită la plîngerea dlui Rodion Gavriloi către S.R.L. ”Legis-Com” și pagina de web www.jobinfo.md privind
plasarea și răspîndirea anunțului de angajare cu indicarea condițiilor și criteriilor care exclud sau favorizează anumite persoane[47]. Consiliul a
explicat că atunci cînd se decide dacă se aplică sau nu o cerință profesională esențială și determinantă, este necesar să se ia în considerare natura
muncii și contextul în care se desfășoară. O școală primară catolică ar putea solicita în mod rezonabil un catolic la funcţia de director, dar ar putea să
nu fie justificată cerința pentru personalul ordinar de predare să fie de religie catolică. Rasa poate fi o adevărată cerință profesională pentru un loc de
muncă în care autenticitatea este o problemă, cum ar fi pentru anumite părți dintr-o piesă de teatru sau de modele artistice. Există întotdeauna un
exerciţiu delicat de echilibru între necesitatea de a proteja împotriva discriminării și necesitatea asigurării nevoilor profesionale reale, autentice și
legitime. Angajatorii, de obicei, trebuie să demonstreze că este proporțional să aplice cerințe profesionale și determinante unui loc de muncă, arătînd
relația directă între prezența sau absența criteriului protejat și natura sarcinilor de serviciu ce urmează a fi executate de candidat.
* Acomodarea rezonabilă
Esența conceptului de acomodare rezonabilă constă în obligația de a face ajustări rezonabile mediului social și fizic pentru a garanta unei persoane
dezavantajate exercitarea sarcinilor esențiale a muncii sau să acceseze serviciile necesare. Eșecul de a realiza această obligație este văzută ca fiind
discriminare. În Legea nr. 60 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, găsim definiția acomodării rezonabile care presupune
”modificările şi ajustările necesare şi adecvate, care nu impun un efort disproporţionat sau nejustificat atunci cînd este necesar, pentru a permite
persoanelor cu dizabilităţi să se bucure sau să-şi exercite, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”.
În Legea nr. 121 privind asigurarea egalității definiția acomodării rezonabile este similară, diferența fiind în excluderea mențiunii ”cu dizabilități”,
lărgind astfel aplicarea acesteia oricărei persoane în dependență de situația ei individuală - ”orice modificare sau adaptare necesară şi adecvată,
într-un caz particular, care nu impune o sarcină disproporţionată sau nejustificată atunci cînd este nevoie pentru a asigura unei persoane, în
cazurile stabilite de lege, exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în condiţii de egalitate cu ceilalţi”.
Justificarea pentru acomodarea rezonabilă este aceiași ca și pentru măsurile afirmative. Măsurile de acomodare au drept scop să elimine efectele
discriminatorii ale practicii sau a legii asupra unui grup social anume, identificat printr-un criteriu protejat, cum sînt femeile, persoanele cu
dizabilități sau grupurile religioase. Acomodarea rezonabilă este o formă de egalitate materială care recunoaște, că tratarea în mod egal a
persoanelor sau a unor grupuri nu întotdeauna reușește să elimine discriminarea. În mod special, aceasta este o măsură de a redresa discriminarea
indirectă, deoarece recunoaște că anumite persoane sînt în mod special dezavantajate, spre exemplu, de regulamentele interioare neutre de la locul
de muncă.
Diferența dintre acomodarea rezonabilă și măsurile afirmative constă în faptul că cea dintîi nu are drept scop să ofere preferință unui grup social pe
o perioadă scurtă de timp, ci să introducă modificări sau ajustări care le asigură pentru totdeauna acces egal la bunuri și servicii, la angajare în
cîmpul muncii și altele, de care ei nu au putut beneficia pînă acum. Deci dacă măsurile afirmative au natură temporară, atunci ajustările și
modificările efectuate drept acomodare rezonabilă sînt permanente.
În cauza nr. 155/14 (decizia din 11 decembrie 2014) pornită la plîngerea dnei M.T. către Departamentul Instituțiilor Penitenciare,
Penitenciarul nr. 13 și Casa Națională de Asigurări Sociale privind discriminarea prin refuz în acomodarea rezonabilă pe criteriu de
dizabilitate[48], Consiliul a constatat că ”[…] Penitenciarul nr. 13 a eșuat în obligația de a asigura petiționarei acomodarea rezonabilă, ori
camera în care se deține dna M. se află în continuare la etajul 2 al clădirii și asta în circumstanțele în care scările nu sunt dotate cu rampă de
acces pentru cărucior. Reclamatul, în exercitarea obligației sale de a asigura acomodare rezonabilă, s-a limitat la instalarea pe peretele
lateral al scărilor a unei bare de suport, uitînd că petiționara nu se poate deplasa fără cărucior și această bară nu rezolvă inaccesibilitatea
scărilor pentru ea. Așadar petiționara rămîne să se afle într-o ambianță neprietenoasă și neacomodată pentru persoane cu dizabilități
locomotorii. Totodată, Consiliul înțelege că petiționara este impusă de situația în care se află în penitenciar să apeleze la ajutorul unei
persoane terțe în procesul de îngrijire personală, pentru că nu se descurcă de una singură din cauza dizabilitității sale. În acest sens, pentru
a-și epuiza sarcina de a acomoda rezonabil petiționara, ar fi fost suficient ca Penitenciarul nr.13 să dispună de cel puțin o angajată
infermieră de gen feminin, care ar putea să o asiste pe petiționară în procesul de îngrijire personală la cererea acesteia. … Referitor la
alegațiile petiționarei privind discriminarea pe criteriu de dizabilitate manifestată prin refuzul achitării alocației sociale de stat de către Casa
Națională de Asigurări Sociale, Consiliul constată următoarea situație de fapt. Art.3 al Legii nr. 499 din 14.07.1999 enumeră categoriile de
persoane care beneficiază de plata alocației. Petiționara, fiind invalid de gradul I din copilărie, se încadrează în art.3 lit.b) al Legii
menționate fiind persoană cu dizabilități severe și medii din copilărie, iar alocația primită de ea se cuprinde de textul art.3 lit.g), formulat în
felul următor ”persoanele cu dizabilități severe din copilărie - pentru îngrijire, însoțire și supraveghere”. Așadar, este fără dubii că alocația
pentru dizabilitatea dnei M.T. se încadrează în ambele situații, ea fiind persoană cu dizabilitate severă, invalid de gradul I. … scopul
alocației oferite pentru persoanele cu dizabilități severe este anume pentru îngrijire, însoțire și supraveghere. Deci alocația vine să elimine,
sau să micșoreze, barierile cu care persoana se confruntă datorită dizabilității sale. În asemenea circumstanțe, o persoană cu dizabilități
severe, care se află în libertate beneficiază, fără careva restricții de alocația socială de stat, scopul căreiea este să-i asigure persoanei cu
dizabilități severe din copilărie îngrijire, însoțire și supraveghere, pe de altă parte, dacă acea persoană se află în detenție alocația socială de
stat este suspendată, drept pretext fiind invocat aflarea persoanei la întreținerea statului. Într-o astfel de situație, avînd mai sus constatat că
Penitenciarul nr. 13 nu este acomodat rezonabil pentru detenția persoanelor cu dizabilități, autoritatea publică responsabilă de stabilirea și
modul de achitare a acestei alocații sociale neglijează scopul pentru care aceasta este achitată și anume: pentru îngrijire, însoțire și
supraveghere.”
În cauza nr. 156/14 (decizia din 17 octombrie 2014) pornită la plîngerea dlui C.A. către S.R.L. „ADRILUX – COM” și angajatul acesteia
G.V. privind discriminarea în acces la serviciile disponibile publicului pe criteriu de dizabilitate și lipsa acomodării rezonabile[49],
Consiliul a constatat ”[…] petiționarul într-adevăr a fost refuzat în acces la serviciile prestate de SRL-ul „ADRILUX – COM” și într-adevăr
Clubul ”033” nu este adaptat pentru persoanele cu dizabilitățI locomotorii. Colaboratorii Inspectoratului de poliție al Sectorului Ciocana și
a Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” – V.R., D.N. și V.S. au confirmat la ședința de audieri că odată veniți la fața locului,
barmanul G.V. le-a comunicat că nu-l poate lăsa să intre pe petiționar, pentru că intrarea are scări atît în exterior cît și în interior. Barmanul
G.V. și SRL-ul „ADRILUX – COM” nu au avut vreo justificare pentru acțiunile sale”.
1.7 Procedura în fața Consiliului Nediscriminare
Consiliul Nediscriminare este un organ colegial cu statut de persoană juridică de drept public, instituit în scopul asigurării protecţiei împotriva
discriminării şi asigurării egalităţii tuturor persoanelor care se consideră a fi victime ale discriminării. Odată instituit, Consiliul Nediscriminare va
acţiona în condiţii de imparţialitate şi independenţă faţă de autorităţile publice și va fi compus din 5 membri dintre care 3 vor fi specialişti licenţiaţi
în drept.
Conform Articolului 12 al Legii nr. 121, Consiliul Nediscriminare are o multitudine de atribuții în domeniu, inclusiv și examinarea plîngerilor de la
persoanele care se consideră a fi victime ale discriminării. Cu respectarea termenului de prescripție de un an din ziua comiterii acțiunii de
discriminare, oricare persoană poate adresa Consiliului o plîngere. Există trei situații care vor determina Consiliul să respingă plîngerea primită,
lăsînd-o fără examinare, și anume:
a) cînd plîngerea nu conţine datele de identificare a persoanei care a depus-o;
b) cînd plîngerea nu va conţine informaţia care să stabilească prezumția discriminării, și
c) dacă plîngerea este una repetată și nu conţine informaţii şi dovezi noi. Odată primită plîngerea pentru examinare, ea este repartizată membrului
raportor, examinată într-o ședință de audieri dacă este admisibilă și Consiliul va emite o decizie într-untermen de la 30 la 90 de zile.
În decizia sa, Consiliul poate formula recomandări reclamantului și organului de conducere, aduce la cunoștința publicului faptul discriminării
comise de reclamat, poate întocmi proces-verbal de constatare a contravenției și remite materialele în judecată pentru determinarea sancțiunii sau
poate sesiza procuratura dacă constată că în acțiunile reclamatului sînt elemente constitutive ale infracțiunii. Ținînd cont de termenul maximal impus
asupra Consiliului pentru examinarea plîngerilor primite și adoptarea deciziilor, putem conclude că acest remediu este unul din cele mai rapide
oferite de legislația în vigoare în asigurarea egalității și combaterea discriminării. Adresarea la Consiliu nu decade persoana din dreptul de a depune
o cerere de chemare în judecată.
La întocmirea plîngerii sau a cererii de chemare în judecată bazată pe Legea nr. 121 privind asigurarea egalității, se va ține cont de cazuistica
Consiliului Nediscriminare, și cele explicate de mai sus, privind stabilirea prezumției de discriminare cu identificarea formei de discriminare și cu
satisfacerea probațiunii impuse asupra reclamatului. Termenul de prescripție pentru depunerea plîngerii sau a cererii în judecată este de un an de
zile.
* Elementele plîngerii privind discriminarea
Reieșind din practica Consiliului Nediscriminare, expusă în fiecare din deciziile sale, se tinde să se analizeze fiecare din plîngerile depuse prin
prisma probelor anexate în două etape: aprecierea admisibilității și expunerea pe fondul cauzei. Cu toate că analiza unei cauze ce reclamă diverse
forme de discriminare diferă în fond, una de cealaltă, structura de bază a analizei este similară.
În primul rînd, plîngerea trebuie să stabilească un caz de discriminare prima facie, adică stabilește prezumția discriminării. Ea arată cum a fost
tratată o persoană mai puțin favorabil, pentru că aparține unui grup ce posedă unul sau mai multe criterii protejate de discriminare și identifică
comparatorul. La această etapă de asemenea se determină dacă cauza este admisibilă conform rigorilor impuse prin Articolele 13 și 14 al
Legii 121 privind asigurarea egalității.
Dacă în plîngere petiționarul reușește să demonstreze prezumția de discriminare, atunci membrul raportor din partea Consiliului stabilește
data audierilor și aduce la cunoștința reclamatului despre sarcina pusă asupra sa de a proba că nu a comis un act de discriminare. El trebuie să
furnizeze dovezi care să justifice acțiunile presupus discriminatorii sau să arate că prezumția de discriminare (cazul prima facie de
discriminare) este neîntemeiată, în caz contrar reclamatul va fi recunoscut responsabil de discriminarea invocată și atras la răspundere.
Petiționara a eșuat să demonstreze prezența criteriului protejatîn cauza nr. 040/14 (decizia din 10 februarie 2014) pornită la plîngerea dnei C.C.
către Casa Națională de Asigurări Sociale privind discriminare în acces la serviciile de asistență socială. Petiționara a pretins, că a fost supusă
discriminării în realizarea dreptului la muncă și cumularea salariului cu indemnizația pentru creșterea copilului pînă la vîrsta de 3 ani. Din susținerile
ambelor părți ”[…] Consiliul observă că petiționara nu a indicat în baza cărui criteriu protejat a fost tratată diferențiat și de ce, în opinia ei, este
tratată diferențiat. Consiliului nu i-au fost aduse nici un fel de probe care să suțină că reclamatul a cerut rambursarea sumelor achitate drept
indemnizație doar de la petiționară. Dimpotrivă, la ședința de audieri a fost clar stabilit și acceptat de ambele părți că reclamatul cere rambursarea
indemnizației de la oricare părinte cînd acesta revine în cîmpul muncii cu timp de muncă deplin […]”.
* Sarcina probațiunii / prima facie
În cauzele civile, regula generală este că fiecărei părți îi revine sarcina de a dovedi faptele pretinse și de la care derivă consecințe favorabile juridice.
În cazurile de discriminare, petiționarul are sarcina de a dovedi prezumția discriminării (cazul prima facie). Cazuistica Consiliului Nediscriminare
sugerează, că odată ce petiționarul stabilește prezumția discriminării, sarcina probei se transferă către reclamat, care trebuie să dovedească faptul că
discriminarea nu a jucat nici un rol în tratamentul sau impactul denunțat. Dacă reclamatul este în imposibilitate de a justifica sau explica tratamentul
în termeni neutri (de exemplu, de a oferi motive obiective care nu au legătură cu discriminarea), acesta va fi responsabil pentru încălcarea dispoziției
în cauză. Această obligație a reclamatului este deja un standard recunoscut în cazurile de discriminare, regăsit în textul Legii nr 121 privind
asigurarea egalității la Art 15 ”[…] Sarcina de a proba că fapta în cauză nu constituie o discriminare revine persoanelor despre care se presupune
că au comis fapta discriminatorie […]” și Art 19 ”[…] (1) Persoana care înaintează o acţiune în instanţa de judecată trebuie să prezinte fapte care
permit prezumţia existenţei unui fapt de discriminare. (2) Sarcina de a proba că faptele nu constituie discriminare revine pîrîtului, cu excepţia
faptelor ce atrag răspundere penală […]”.
În faţa Consiliului se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice. Consiliul va admite orice probe dacă
se consideră că ele pot să ducă la soluţionarea dosarului. Probele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului. În situații
excepționale, membrii Consiliului pot oferi un termen suplimentar părților pentru a depune probe noi, relevanța cărora a devenit cunoscută la ședința
de audieri. Dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe cît posibil în acelaşi timp. Administrarea probelor se poate face și la şedinţa de audieri.
* Folosind un comparator
Cea mai importantă metodă da a stabili prezumția de discriminare (de a constata un caz de discriminare prima facie) este de a compara poziția
petiționarului cu o persoană sau grup aflat în situație comparabilă. Alegerea corectă a comparatorului cu care petiționarul se află în situația
analogică, este importantă după cum arată constatările din decizii. Cînd Consiliul Nediscriminare consideră că comparatorul este nepotrivit situației
deplînse, el nu va găsi tratamentul diferit sau impactul ca fiind discriminatoriu. De exemplu,
Consiliul Nediscriminare a constatat că petiționarul, care pretinde tratament diferențiat, nu a identificat comparatorul cu care ar putea pretinde
că se află în situație comparabilă, în cauza nr. 014/2013 (decizia din 31 ianuarie 2014) pornită la plîngerea dlui A.B. către Direcția de
Asistență Socială și Pretura sect. Botanica privind discriminarea în acces la servicii de protecție socială bazată pe criteriu de dizabilitate.
Petiționarul invoca că cuantumul sumelor calculate și achitate pentru ajutorul social și comensațiile pentru perioada rece a anului sînt
discriminatorii față de el ca persoană cu dizabilitate. Petiționarul nu neagă că a primit ajutorul social și compensația, dar cuantumul lor, în
opinia sa, nu-i asigura un nivel decent de trai. Consiliul a indicat că ”[…] nu poate ignora faptul că în aceeași situație se află și alte persoane
social vulnerabile (cu dizabilități și fără), a căror surse de venit sînt compuse doar din pensie, ajutor social și compensații. Petiționarul nu a
indicat cu claritate cu cine anume se compară și de ce anume față de dumnealui, în opinia sa, reclamații aplică tratament diferențiat mai
puțin favorabil. Determinarea cuantumul pensiilor, ajutorului social și a compensațiilor cade în afara competenței Consiliului, care poate
determina doar dacă acordarea acestora este sau nu discriminatorie. Pentru a ajunge la o astfel de concluzie, Consiliul are nevoie de probe
care ar indica, că anume față de petiționar pe motiv al dizabilității sale în comparație cu altă persoană beneficiară a plăților similare,
cuantumul acestor plăți nu-i asigură un nivel decent de trai. Astfel de probe Consiliului nu i-au fost prezentate […]”.
Tratamentul pretins diferențiat nu a putut fi constatat de Consiliul Nediscriminare analizînd situația și comparatorul invocate de petiționar în
cauza nr. 117/14 (decizia din 9 august 2014) pornită la plîngerea dlui P.M. către Consiliul Comunal Tohatin privind pretinsa discriminare
pe criteriu de domiciliu și origine socială la stabilirea impozitelor pentru bunurile imobile deținătorilor de bunuri din cadrul
întovărășirilor pomicole din comuna Tohatin. Petiționarul a invocat discriminare, pe criteriu de domiciliu și originea socială, a deținătorilor
de terenuri din cadrul întovărășirilor pomicole amplasate pe teritoriul comunei în comparație cu persoanele fizice deţinători de terenuri, care
au domiciliu permanent în comuna Tohatin şi/sau care sînt de origine din această localitate şi deţin în proprietate/folosinţă terenuri sau
construcţii, și discriminarea deținătorilor de terenuri din cadrul întovărășirilor pomicole amplasate pe teritoriul comunei în comparație cu
persoanele juridice care dețin terenuri pe teritoriul comunei. Petiționarul susținea că este supus unui impozit de trei ori mai mare doar pentru
că nu avea viză de reședință în comuna Tohatin și pentru că nu este de baștină din comuna Tohatin. În aprecierea sa, Consiliul Nediscriminare
a reținut următoarele fapte ”[…] în prevederile art. 280 alin. (1) Cod Fiscal, legiuitorul a evidențiat 3 categorii de bunuri (apartamente/case
individuale, loturile întovărășirilor pomicole cu sau fără construcții, garaje) pentru care pot fi aplicate cotele de impozit de minim 0,05% și
maxim 0,3%, lăsînd la discreția autorității publice locale stabilirea cotei concrete pentru fiecare tip de bunuri imobile. Exercitîndu-și
discreția, prin Decizia Consiliului Comunal Tohatin nr. 12/3 din 12.12.2013 au fost stabilite cotele impozitelor pentru bunurile imobile
amplasate pe teritoriul comunei, pentru deținerea de loturi din cadrul întovărășirilor pomicole cu sau fără construcții fiind stabilită cota de
impozit în valoare de 0,15% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare, care este de 3 ori mai mare decît pentru celelalte categorii de bunuri
- apartamente/case individuale și garaje. Petiționarul a invocat, că tratamentul diferențiat, exteriorizat prin impunerea la taxe fiscale mai
majorate pentru deținerea terenurilor din cadrul întovărășirilor pomicole, se bazează pe criteriu de ”domiciliu” și ”originea socială”,
susținînd că deținătorii de terenuri respective nu sunt de origine din comună și nu au domiciliul pe teritoriul comunei. Totuși, Consiliului nu i-
au fost prezentate probe care să susțină această supoziție. Impozitul de 0,15% se aplică deținătorilor de imobile în cadrul întovărășirilor
pomicole, indiferent de faptul dacă deținătorii au sau nu domiciliul în comună. Impozitul este stabilit reieșind din tipul bunului imobil, nu
reieșind din faptul dacă proprietarul are sau nu domiciliul în localitate. Probe contrare acestui fapt, Consiliului nu i-au fost prezentate […]”.
Consiliul Nediscriminare a constatat că petiționarul nu se afla în situație comparabilă cu comparatorul ales, în cauza nr. 057/14 (decizia din
15 mai 2014) pornită la plîngerea dlui R.Z. către Serviciul Vamal privind discriminarea pe criteriu de localitate și avere la impunerea
obligației de a achita drepturile de import a bunurilor. Petiționarul a invocat că a fost supus discriminării bazate pe „locul aflării” și pe
„avere” cînd a fost obligat de a plăti taxa de import pentru un aparat foto procurat de o persoană terță și expediată lui prin poștă din Statele
Î
Unite ale Americii. În concluzii, Consiliul dă următoarea explicație ”[…] petiţionarul nu se afla în situaţie analogică cu persoanele care
introduc mărfurile la traversarea vămii. Consiliul acceptă argumentul că introducerea bunurilor nemijlocit de persoana fizică și bunurile
introduse prin trimiterile poștale sunt situații juridice diferite, pentru care legea prevede regimuri diferite, fiind reglementate separat. […]
discriminarea este prezentă în cazul cînd tratamentul este diferit în situații analogice sau cînd tratamentul este similar în situații distincte.
Consiliul a apreciat aceste 2 situații ca fiind diferite – introducerea mărfurilor personal și prin trimiteri poștale, ceea ce înseamnă că este
necesar ca tratamentul aplicat la fel să fie distinct. Respectiv, atunci cînd o persoană traversează vama cu anumite bunuri, se prezumă că
acestea sunt de uz personal atîta timp cît nu există probe pentru a demonstra contrariul. Iar anexa la Legea nr. 1569 vine să completeze lista
acestor bunuri cu alte mărfuri care sunt considerate de uz personal atîta timp cît se limitează la cantitățile reglementate. […] Consiliul a
examinat şi al doilea comparator invocat de petiţionar - persoanele care transmit sau expediază colete prin intermediul microbuzelor, cu care
petiţionarul este în situaţie analogică. Conform informaţiei prezentate de Serviciul Vamal, în privinţa persoanelor care recepţionează colete
se aplică prevederile Art. 4, alin.(5) a Legii nr. 1569. În ceea privește declarația scrisă a transportatorului auto, care a fost prezentată de
petiționar, Consiliul notează că examinînd-o în paralel cu declarațiile instituției reclamate și concluzionează că situația descrisă de martor
reprezintă o încălcare a normelor legale, o deviere de la regulele prescrise de Legea nr. 1569. Prin urmare, Consiliul nu poate constata
discriminare atunci cînd comparator este o persoană în privința căreia s-a încălcat legea, atunci cînd acesta era în situație similară cu cea a
petiționarului […]”.
Sînt și situații unde nu pot fi identificați comparatori adecvați în comparație cu care s-ar putea da o apreciere tratamentului diferențiat. Această
problemă devine evidentă în cazurile de discriminare pe criteriu de maternitate. Odată ce nu este posibil ca bărbații să devină însărcinați, nu avem un
comparator în tratamentul discriminatoriu împotriva femeilor gravide. În astfel de cazuri, angajatorul ar putea susține, că nu a avut loc nici o
discriminare, deoarece oricare altă persoană ar fi fost tratată similar în cazul în care nu s-ar fi putut prezenta la muncă, ceea ce nu se referă la
caracteristicile specifice ale sarcinii, cum ar fi incapacitatea de a lucra pentru o anumită perioadă de timp. Aici însă, trebuie de reținut că femeia
însăcinată nu este în situație analogică cu altă femeie neînsărcinată sau cu alt bărbat, anume din cauza caracteristicilor specifice ale sarcinii. Ea ar
putea avea nevoie de ajustarea regimului de muncă pentru a vizita medicul regulat, ceea ce nu este necesar pentru oricare alt lucrător și ar putea fi
pretins ca obligația angajatorului de a asigura acomodare rezonabilă femeiei însărcinate. Tratamentul egal aplicat persoanelor care nu se află în
situații egale de asemenea constituie discriminare.
În cauza nr. 203/14 (decizia din 17.02.2015) pornită la plîngerea dnei M. M. către Departamentul Instituţiilor Penitenciare Consiliul a
examinat discriminarea pe criteriu de sex în acces la îndemnizația pentru maternitate. În plîngerea vizată, petiționara invoca
discriminare în acces la îndemnizația de maternitate în calitate de soție aflată la întreținerea soțului, care activează în sistemul penitenciar.
Petiționara a solicitat acordarea indemnizației de maternitate de la Penitenciarul nr. 13, unde soțul este angajat, însă a fost refuzată din motiv
că soţul primeşte salariul de la bugetul de stat şi instituţia în care activează nu transferă cotizaţiile în fondul social. Reclamatul a explicat că
Legea nr. 1036 din 17.12.1996 cu privire la sistemul penitenciar nu reglementează raporturile juridice de stabilire și plată a indemnizației de
maternitate colaboratorilor sistemului penitenciar sau persoanelor care se află la întreținerea acestora. Consiliul a început analiza prin a
sublinia că ”[…] petiționara invoca doar acces la indemnizația de maternitate, nu și la indemnizația de creștere a copilului. Din motiv că
sarcina și nașterea copilului este o trăsătură biologică a organismului feminin, criteriul protejat aplicabil situației este sex, nu originea
socială. Și dat fiind faptul că un bărbat nu va putea niciodată pretinde la indemnizația de maternitate, petiționara decade din obligația de a
demonstra existența unui comparator.”. Ulterior, Consiliul a reținut următoarele ”[…] reclamatul nu neagă faptul că a refuzat achitarea
indemnizației de maternitate petiționarei. Motivul refuzului a servit, în opinia reclamatului, lipsa prevederilor legale care ar permite astfel de
plăți. Totodată, la întrebările Consiliului, reprezentanta reclamatului a indicat că obișnuiesc să refuze toate femeile însărcinate: soțiile aflate
la întreținerea soților angajați în sistemul penitenciar și angajatele sistemului penitenciar. Reclamatul invocă că achită indemnizația de
maternitate doar dacă femeia însărcinată se adresează în judecată și doar după obținerea deciziei definitive a Curții Supreme de Justiție. Din
aceste explicații, Consiliul reține că reclamatul a dezvoltat o practică de a trata diferențiat și negativ femeile însărcinate prin refuzul de a
achita indemnizația de maternitate, deși recunosc dreptul femeilor de a primi această plată. Odată pîrîți în judecată, contestă deciziile
judecătorești pînă la emiterea deciziei de către Curtea Supremă de Justiție, deși ar fi putut face achitarea deja în baza hotărîrii primei
instanțe intrată în vigoare, fără să epuizeze resurse contestînd hotărîrile în instanțe de apel și recurs. În opinia Consiliului, o astfel de
abordare impune nejustificat femeile însărcinate să aștepte perioade îndelungate de timp achitarea indemnizației de maternitate, suportînd și
costurile de judecată. Recurentul nu a putut indica nici o prevedere legală a vreunui act normativ care interzice achitarea indemnizației de
[50]
maternitate”.
* Relevanța Intenției
La general vorbind, intenția sau lipsa de intenție este irelevantă pentru constatarea unei discriminări, adică, nu este nevoie să fie susținut sau dovedit
de către petiționar. Irelevanța intenției de a discrimina a fost recunoscută pe scară largă de către instanțele internaționale în domeniul drepturilor
omului.[51] Cu toate acestea, Legea nr. 121 privind asigurarea egalității conține definiția instigării la discriminare în care legiuitorul, în mod special
pune accent anume pe atitudinea conștientă a făptuitorului la comiterea acestei forme de discriminare și o explică ca fiind orice comportament prin
care o persoană aplică presiuni sau afişează o conduită intenţionată în scopul discriminării unei terţe persoane pe baza criteriilor stipulate
de prezenta lege.
În cauza nr. 019/13 (decizia din 7 decembrie 2013) pornită la plîngerea dnei A.C. către I.U. privind instigarea la discriminare pe criteriul
de gen și xenofobie, Consiliul Nediscriminare a avut ocazia să constate setul de fapte care denotă o instigare. Petiționara a declarat că în ziua
de 16.06.2013, la adunarea generală a satului M.M., reclamatul i-a adresat următoarea frază în public „[...]în gospodărie, dacă vrei să-i calci
pe capăt din pricina femeii, o ucizi de 20 de ori pe zi, că de ce ai pus mătura ceia aici, n-o trebuit s-o pui aici... să vă duceţi să faceţi proiecte
la voi în sat, aici nu ai ce căuta ... pămînt acolo la voi şi lucrează cum vreţi [...]”. Reclamatul, cu referire la Art. 9 alin(4) a Legii nr. 64
privind libertatea de exprimare, a indicat că el se bucură de libertatea de exprimare și este în drept să critice activitatea autorității publice
locale și a consilierilor locali aleși. În concluziile sale, Consiliul a explicat limitele dintre libertatea de exprimare și discriminare ”[…] critica
adusă autorității publice și activității acesteia este acceptabilă cînd se referă la modul în care și-au exercitat și își exercită atribuțiile, pentru
că prin critică se poate asigura transparența luării deciziilor și exercitarea responsabilă a atribuțiilor ce le revin. A critica un funcționar
public nu înseamnă, însă și a instiga la discriminare față de acesta sau față de grupul de persoane căreia funcționarul aparține. În discursul
reclamatului I.U. și-au regăsit locul exprimări de ură față de femei, care, în opinia dînsului, trebuie supuse violenței fizice pentru că sînt
femei, și ură față de străini (xenofobie), nebăștinași, persoane care au trecut cu traiul în s. M.M. Consiliul nu pune la îndoială că reclamatul
I.U. posibil întîmpină dificultăți în rezolvarea problemei de aprovizionare cu apă potabilă, deși probe în susținerea acestei afirmații nu au fost
prezentate, dar apreciază critic încercarea reclamatului de a-și soluționa situația nu la o ședință a consiliului local, ci cu un singur consilier
local, făcînd referire la faptul că este de gen femenin și nebăștinașă. Consiliul a vizionat întreaga înregistrare video, prezentată de
petiționară, a adunării generale a locuitorilor satului M.M. din 16.06.2013. La adunare s-au discutat mai multe probleme de interes public, s-
au adus multe critici la adresa consiliului local și a primarului, ceea ce în opinia Consiliului este un dialog firesc dintre alegători și aleși într-
o democrație în evoluție. Discursul reclamatului nu ar fi constituit instigare la discriminare dacă dumnealui nu ar fi sugerat în discursul său
că femeile sînt mai puțin demne decît bărbații doar pentru că sînt femei, dacă nu ar fi sugerat aplicarea violenței fizice față de femei și dacă
nu ar fi sugerat străinilor, adică nebăștinașilor, din M.M. să plece ”de unde au venit” […]”.
În cauza nr. 090/14 (decizia din 19 iunie 2014) pornită la plîngerea avocatei V. Gaşiţoi în interesele beneficiarilor internatului psiho-
neurologic Cocieri D.P. şi R.Ș. către Valentina Buliga, ministra Muncii Protecției Sociale și Familiei, dna psihiatru I.E. şi procurorul
M.S. din Procuratura raionului Dubăsari privind discriminarea bazată pe prejudecaţi şi stereotipuri faţă de persoanele cu dizabilităţi
intelectuale şi probleme de sănătate mentală, Consiliul Nediscriminare a examinat cîteva exprimări a funcționarilor. Petiționarii s-au referit
la exprimările făcute publice de reclamați, și anume: 1) declarațiiile dnei V. Buliga, Ministra Muncii Protecției Sociale și Familiei din
interviuri oferite reporterilor privind copiii cu dizabilităţi „pe cine ascultaţi voi, ăştia sunt copii bolnavi” ; și privind beneficiarii din internatul
psihoneurologic „aceştia sunt oameni cu dizabilităţi şi pot spune orişice” ; 2) afirmațiile din ordonanța privind refuzul în pornirea urmăririi
penale semnată de M.S. procuror în procuratura rnl. Dubăsari, și anume ”cîțiva beneficiari – persoane cu dereglări psihice au dat interviuri
pentru postul de televiziune [...]”, ”Declarațiile persoanelor bolnave psihic [...] nu corespund adevărului și au fost folosite pentru a denigra
imaginea conducerii instituției”, și 3) exprimarea dnei psihiatru I.E. într-un interviu pentru PROTV „[...]ele singuri umblă, Doamne ferește
cum mai umblă după bărbați, mai ales dacă–i place de unu, poate să umble toată ziua după dînșii[...]”. În concluziile sale, Consiliul a indicat
”[…] Prejudecățile și stereotipurile de care fac uz funcționarii publici sînt ușor preluate drept exemplu de urmat, ceea ce impune o
responsabilitate crescîndă asupra acestora cînd își aleg o anumită formă de exprimare. Consiliul înțelege prin stereotipuri ca fiind o idee
fixă pe care oamenii o au despre cum este cineva sau cum este ceva și această idee este greșită și negativă, formată fără suficientă cunoaştere
sau gîndire. Persoanele cu dizabilităţi sunt supuse deseori la tratamente stereotipice și expuse prejudecăţilor care le arată inapte de a-și
exercita drepturile, de a fi demne de respect și capabile de a reuși în viață. Sînt umilite cu atitudini injuste doar din motiv al dizabilității lor,
lipsite de oportunitatea de a-şi demonstra capacitățile sale. [...]”.
Capitolul 2: Remediile Codului Penal
2.1 Crimele de ură
Crimele motivate de ură sunt infracţiuni penale care sunt comise avînd drept motiv o prejudecată. Aceasta înseamnă că orice infracţiune îndreptată
împotriva vieţii, integrităţii corporale sau proprietăţii unei persoane va fi considerată o crimă motivată de ură atunci cînd acea persoană are, sau se
presupune că ar avea, o trăsătură individuală care reprezintă un cirteriu protejat pentru discriminare, cum sînt naţionalitatea, etnia, limba, religia,
orientarea sexuală sau oricare alt criteriu similar. Legislaţia care tratează crimele motivate de ură ca pe o categorie distinctă de infracţiuni penale le
numeşte „motivele de prejudecată”. Deosebirea dintre crimele motivate de ură şi comportamentul discriminatoriu este dictată exclusiv de faptul dacă
acel comportament al infractorului poartă sau nu un caracter penal şi dacă acţiunea respectivă încalcă prevederile dreptului penal. Un comportament
general discriminatoriu va cădea, de fiecare dată, în majoritatea jurisdicţiilor, sub incidenţa legislaţiei civile, iar în altele, atît sub incidenţa legislaţiei
civile cît şi a celei administrative, însă crimele motivate de ură sunt prevăzute exclusiv de legislaţia şi procedura penală. Mulţi experţi jurişti mai
sugerează o deosebire, şi anume între crimele motivate de ură şi discursurile instigatoare la ură. În linii generale, libertatea exprimării prevede că un
discurs instigator la ură nu va avea un caracter penal atît timp cît nu conţine elemente interzise, precum incitarea la violenţă sau alte acţiuni similare
care constituie infracţiuni penale. Astfel, în funcţie de conţinutul şi consecinţele care pot apărea, discursul instigator la ură poate cădea fie sub
incidenţa legislaţiei penale, în special acolo unde există şi alte infracţiuni penale comise împotriva unei persoane sau a unui grup în temeiul
motivelor de prejudecată şi tratate drept crime motivate de ură, fie sub incidenţa procedurii civile, pentru depăşirea limitelor libertăţii de exprimare.
Discursul instigator la ură va fi calificat ca şi crimă motivată de ură doar în cazul în care făptaşul a instigat la violenţă sau la alte acţiuni similare şi a
acţionat în conformitate cu instigarea sa de a comite infracţiuni penale.
Dreptul internaţional în domeniul drepturilor omului obligă Statele să asigure protecţie în jurisdicţiile lor naţionale împotriva tuturor formelor de
crime de ură. Asemenea prevederi pot fi găsite în tratate şi convenţii generale internaţionale care conţin dispoziţii care interzic discriminarea, cum ar
fi Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice şi Convenția ONU privind Eliminarea tuturor formelor de Discriminare Rasială. Tratatul
din urmă prevede toate „actele de violenţă sau provocare la astfel de acte, îndreptate împotriva oricărei rase sau oricărui grup de persoane de o
altă culoare sau de o altă origine etnică” să se considere delicte pedepsite prin lege penală. Biroul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului din
cadrul ONU a mers şi mai departe, recomandînd, prin intermediul Recomandării Generale nr.30, introducerea unei prevederi în legislaţia penală,
conform căreia „comiterea unei infracţiuni cu motiv sau cu scop rasist [să] constituie o circumstanţă agravantă care să permită aplicarea unei
pedepse mai severe”. Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie a adoptat şi el această abordare în decizia sa în cauza Kunarac et al., în
care curtea a considerat discriminarea etnică şi de gen ca fiind circumstanţe agravante la stabilirea sentinţei pentru principalii acuzaţi.
Comisia Europeană împotriva Rasismului și a Intoleranței (ECRI) de asemenea a îndemnat Statele Membre să adopte măsuri, inclusiv de drept
penal, „să combată în mod specific şi expres rasismul, xenfobia, antisemitismul şi intoleranţa, şi să prevadă, printre altele [...] că actele rasiste şi
xenofobe sunt pedepsite cu severitate, prin metode cum ar fi: definirea drept delicte specifice a delictelor comune cu un caracter rasist sau xenofob
[şi] luarea în considerare în mod special a motivaţiilor rasiste şi xenofobe ale infractorului”. În acelaşi timp, ECRI a recomandat Statelor Membre
să dea caracter penal diverselor forme de discursuri de ură, iar în cazul tuturor infracţiunilor care nu implică discursuri de ură, crearea grupurilor
rasiste sau genocid, motivaţiile rasiste să constituie o circumstanţă agravantă.
Interpretînd Articolele 2 şi 3 ale Convenției, CEDO plasează asupra Statelor Membre sarcina de a investiga crimele motivate de prejudecată.
Obligaţia de a investiga decesele suspicioase trebuie îndeplinită fără discriminare, aşa cum o cere Articolul 14 al Convenției. Îndeplinirea
obligaţiilor pozitive ale Statului în conformitate cu Articolele 2 şi 3 ale Convenției presupune ca sistemul de drept naţional să demonstreze
capacitatea de a aplica legea penală asupra acelor persoane care au privat o altă persoană de viaţă în mod ilegal, indiferent de originea rasială sau
etnică a victimei. Acest fapt presupune, de asemenea cerinţa ca în cazurile unde există suspiciuni că atitudinile rasiale au putut determina un act
violent, investigaţia oficială trebuie să se efectueze eficace şi imparţial, totodată ţinînd cont de necesitatea de a reafirma în permanenţă condamnarea
de către societate a rasismului şi a urii etnice şi de a menţine încrederea minorităţilor în capacitatea autorităţilor de a le proteja de pericolul violenţei
rasiale. Atunci cînd se investighează anumite incidente violente şi, în mod special, decese cauzate de agenţii Statului, autorităţile statale trebuie să
întreprindă toate măsurile rezonabile pentru a demasca orice motivaţie rasistă şi pentru a stabili dacă ura etnică a jucat vreun rol în acele evenimente.
În special, orice dovadă a abuzului verbal rasist admis de agenţii organelor de drept în timpul unei operaţiuni cu utilizarea forţei împotriva
reprezentanţilor unei minorităţi etnice sau ale altor minorităţi este extrem de relevantă şi trebuie investigată cu grijă pentru a descoperi orice
motivaţii rasiste posibile. În cauza Nachova şi alţii c. Bulgariei[52], s-a stabilit faptul, că uciderea a doi militari în termen de origine romă după ce
aceştia dezertaseră a necesitat o investigaţie corespunzătoare a acuzaţiilor, precum că decizia de a trage în ei avusese la bază o motivaţie rasistă. Cu
toate că CEDO în cele din urmă a conchis că nu s-a demonstrat faptul că atitudinile rasiste ar fi jucat într-adevăr vreun rol în decizia de a deschide
focul, eşecul autorităţilor de a investiga acuzaţiile privind abuzurile verbale de natură rasistă în vederea depistări oricăror motivaţii rasiste în
aplicarea forţei asupra reprezentanţilor unei minorităţi etnice sau de alt gen a fost „extrem de relevant pentru întrebarea dacă a avut loc sau nu un act
violent ilegal şi motivat de ură”. În asemenea circumstanţe, „autorităţile trebuie să utilizeze toate mijloacele disponibile pentru a combate rasismul şi
violenţa rasială, astfel fortificînd viziunea democraţiei despre o societate în care diversitatea nu este percepută ca un pericol, ci ca o sursă de
îmbogăţire a ei”. În cauza Ognyanova şi Choban c. Bulgariei un suspect de origine romă a căzut dintr-o fereastră situată la etajul trei al unei secţii
de poliţie în timp ce purta cătuşe. Multiple traume au mai fost găsite pe corpul acestuia. Investigaţia care a urmat a conchis că suspectul sărise prin
geam din propria voinţă, o constatare pe care CEDO a găsit-o improbabilă. În acelaşi timp, nu au existat indicii concrete în acest dosar care să arate
că atitudinile rasiste ar fi influenţat acele evenimente, în pofida documentaţiei voluminoase privind existenţa atitudinilor ostile şi bazate pe
prejudecăţi din partea agenţilor de poliţie faţă de romi; nu au existat semne că acestea ar fi jucat vreun rol în acel caz anume şi nici reclamanţii nu au
semnalat existenţa acestora. În cauza Angelova şi Iliev c. Bulgariei[53] CEDO a subliniat în mod special criminalizarea separată a omorurilor şi
vătămărilor corporale grave motivate rasial şi prevederile exprese de sporire a pedepsei pentru astfel de infracţiuni, ca fiind unul din mijloacele de a
„atinge rezultatul scontat de pedepsire a agresorilor cu motivaţii rasiste”.
În 2008, Uniunea Europeană a adoptat o Decizie-cadru privind combaterea anumitor forme şi manifestări ale rasismului şi xenofobiei prin
intermediul dreptului penal, în încercarea de a uniformiza legislaţia penală în toate ţările-membre ale UE în domeniul respectiv. Articolul 4 al
Deciziei-cadru stipulează că „statele membre vor lua măsurile necesare pentru a se asigura că motivaţia rasistă şi xenofobă este considerată o
circumstanţă agravantă [pentru infracţiunile penale altele decît discursul incintant la ură] sau, dacă este cazul, pentru a se asigura că instanţele
judecătoreşti pot ţine cont de această motivaţie în stabilirea pedepselor”.
Codul Penal al R. Moldova încă nu s-a conformat acestor standarde deși conţine numeroase prevederi care se referă la ură sau crime cu motivaţie
bazată pe prejudecăţi. Oricît de binevenită ar putea fi această abordare, din nefericire ea nu este întotdeauna utilizată cum se cuvine în practică din
cauza lipsei clarităţii acestor prevederi sau lipsei de cunoştinţe, ori de voinţă, pentru a lua în calcul motivaţiile bazate pe prejudecăţi la calificarea
unei infracţiuni, în special cînd există dovezi care indică asupra prezenţei acestora. Atît Articolul 176, cît şi Articolul 346 din Codul Penal al
Republicii Moldova nu reprezintă prevederi de crime motivate de ură. Însă, dintre acestea două, Articolul 346 Codul Penal are putea avea o aplicaţie
mai practică, întrucît criminalizează anumite forme de exprimări menite să instige ura, în timp ce acţiunea care stă la bază, adică acţiunea de a te
exprima, nu constituie un delict în sine. După cum s-a menţionat anterior, este important să se facă distincţia dintre crimele motivate de ură şi
discursul de ură.
2.2 Motivele de prejudecată
În legislația penală se folosește ca termen sinonim criteriului protejat, motivele de prejudecată. Și asta pentru că infracțiunele prevăzute în Codul
Penal pot fi uneori comise față de victimă din motiv al unei caracteristici individuale ce o posedă și ura infractorului față de această trăsătură a
victimei motivează comiterea infracțiunii. Utilizarea termenilor diferiți permite trasarea diferenței dintre o situație de discriminare cuprinsă de
legislația civilă și cea cuprinsă de legislația penală.
În Codul Penal al Republicii Moldova, în principal, se stipulează "ura socială, naţională, etnică sau religioasă" ca principalele motive de prejudecătă.
Articolul 77 Cod Penal menţionează aceste motive ca circumstanţe agravante pentru oricare dintre faptele penale săvîrșite din cele prevăzute în
partea specială a Codului Penal, cu excepția acelor articole care deja prevăd această agravantă: omor (Articolul 145), vătămare corporală gravă
(Articolul151), vătămare corporală medie (Articolul 152), distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor (Articolul 197) sau profanarea
mormintelor (Articolul 222). Formularea Articolului 77 de asemenea sugerează că legea penală obligă procurorul şi instanţa să ia în calcul orice
dovadă care indică, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că printre altele a existat o motivaţie preconcepută în comiterea delictului. În formularea
actuală, Articolul 77 lit. d) include doar patru caracteristici (statutul social, naţionalitatea, rasa şi religia), cu toate acestea, niciuna dintre aceste patru
caracteristici nu este însoţită de definiţii care să le clarifice sensul. Spre exemplu, este neclar dacă termenul „statut social” se referă la stabilitatea
venitului persoanei (bogat/sărac), originea sau statutul social, comportament social, sau însăși faptul că persoana face parte dintr-un grup al societății
uniți printr-o trăsătură. Lipsa clarităţii o face, la modul practic, o prevedere inaplicabilă. Articolul 77 lit. d) Cod Penal ar cîştiga în valoare dacă ar
conţine o listă lărgită de criterii protejate care pot fi componente ale infracţiunilor penale şi să constituie crime motivate de ură, inclusiv astfel de
caracteristici cum sînt genul, vîrsta, dizabilitatea, orientarea sexuală, originea etnică, opinia şi apartenenţa politică. Cu toate că este încă imperfectă,
faptul că legea penală în R. Moldova tratează crimele motivate de ură ca pe infracţiuni penale grave demonstrează clar înţelegerea de către Stat a
caracterului special al acestor infracţiuni şi necesitatea de a le diferenţia de altele. Prezența sintagmei "ură socială, naţională, etnică sau religioasă"
ca circumstanţă agravantă în conformitate cu Articolul 77, precum şi modificarea Articolelor 176 și 346 din Codul Penal, în principiu, oferă o bază
juridică internă suficientă pentru prevenirea și sancționarea infracțiunilor motivate de prejudecată. Statistica în domeniul justiției însă denunță lipsa
aplicării acestor prevederi în practică și condiționarea excesivă și neîntemeiată pe existenţa unor daune grave rezultate din infracţiune sub formă de
deces, manifestări extreme de violenţă sau pagube materiale de proporţii. Această abordare nu permite recunoaşterea şi cercetarea penală a
infracţiunilor motivate de prejudecată pentru prejudiciul provocat societăţii sau persoanei în cauză şi oferă spaţiu pentru tolerarea generală în
legislaţie a infracţiunilor rasiste sau extremiste care nu au ca rezultat consecinţele menţionate mai sus și totuși fiind amenințătoare pentru un grup
social anume. Cu alte cuvinte, motivaţia bazată pe prejudecată nu este incriminată pe cont propriu, ci numai în circumstanţe adiacente pentru
anumite infracţiuni, fapt care contribuie considerabil la păstrarea unui nivelul înalt de impunitate în domeniu.
Mai mult, din cauza obstacolelor administrative grave cu care se confruntă victimele infracţiunilor motivate de prejudecată în a dovedi dauna
considerabilă sau gradul necesar de vătămare corporală pentru a tragerea vinovatului la răspundere penală, prevederile legate de prejudecată deja
limitate, sunt rareori implementate cu succes.
Faptele motivate de prejudecată care nu au avut ca rezultat daune fizice sau materiale considerabile, aşa cum sunt descrise de lege şi implementate
în practică, sunt calificate în două prevederi din Codul contravenţional ca "vătămare corporală uşoară" sau "huliganism". Codul contravenţional nu
include motivele bazate de prejudecată ca fiind pertinente în aceste două articole, ceea ce duce la cercetarea parţială a atacurilor drept contravenţii
ordinare. Codul contravențional nu cunoaște, prin neincludere, motivaţia bazată pe prejudecată, și atrage, de asemenea, sancţiuni simbolice care nu
restabilesc proporţional şi eficient dreptatea în urma contravenției motivate de prejudecată.
2.3 Componențele specifice de infracțiune
Odată cu adoptarea Legii nr 121 privind asigurarea egalității, a devenit necesară adaptarea și a unor prevederi din Codul Penal. Modificările au
suferit în principal la Articolele 176 și 346 din Codul Penal al Republicii Moldova după intrarea în vigoare a Legii nr. 306 din 26.12.12, publicată în
Monitorul Oficial nr. 27-30 din 08.02.13.
Articolul 176. Încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor

(1) Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă în drepturi şi în libertăţi a persoanei sau a unui grup de persoane, orice susţinere a
comportamentului discriminatoriu în sfera politică, economică, socială, culturală şi în alte sfere ale vieţii, bazată pe criteriu de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vîrstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică sau pe orice alt criteriu:
a) săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) care a cauzat daune în proporţii mari;
c) săvîrşită prin amplasarea de mesaje şi simboluri discriminatorii în locurile publice;
d) săvîrşită în baza a două sau mai multe criterii;
e) săvîrşită de două sau de mai multe persoane,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 400 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 240 de
ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(2) Promovarea ori susţinerea acţiunilor specificate la alin. (1), săvîrşită prin intermediul mijloacelor de informare în masă,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 800 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 160 la 240 de
ore, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate pe un termen de la 1 la 3 ani.
(3) Acţiunile specificate la alin. (1) şi (2) care au provocat din imprudenţă decesul persoanei ori sinuciderea acesteia
se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 6 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea
de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.
Articolul 346. Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţîţarea vrajbei, diferenţierii sau dezbinării naţionale, etnice, rasiale sau religioase
Acţiunile intenţionate, îndemnurile publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi electronice, îndreptate spre aţîţarea vrajbei,
diferenţierii sau dezbinării naţionale, etnice, rasiale sau religioase, spre înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale, precum şi limitarea, directă sau
indirectă, a drepturilor ori stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţională, etnică, rasială sau
religioasă,
se pedepsesc cu amendă în mărime de pînă la 250 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore,
sau cu închisoare de pînă la 3 ani.
Potrivit Articolul 21 alin(1) Cod Penal, sînt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, au
împlinit vîrsta de 16 ani. Această prevedere devine aplicabilă ambelor componențe, Articolele 176 și 346 din Codul Penal, pentru că o excepție în
privința acestor două nu a fost introdusă. Mai mult, Articolul 176 alin(1) Cod Penal prevede adăugător și un subiect special atunci cînd încălcarea
egalității în drepturi va fi comisă de o persoană cu funcţie de răspundere.
În esență, textul aliniatului întîi al Articolul 176 Cod Penal cuprinde definiția discriminării directe și formularea acestui aliniat indică că acţiunile
incluse în prevedere vor fi supuse răspunderii penale numai în cazurile cînd se întrunesc una din circumstanțele suplimentare incluse la literele a) - e
). Adică, acțiunea trebuie să fie neapărat, fie discriminarea pe criteriul de rasă săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspundere, fie discriminarea pe
criteriul de sex săvîrşită prin amplasarea de mesaje şi simboluri discriminatorii în locurile publice ș.a. Următoarele două aliniate ale Articolul 176
Cod Penal conțin două circumstanțe agravante distincte care influențează asupra pedepsei: acțiunile specificate la aliniatul întîi săvîrşită prin
intermediul mijloacelor de informare în masă și acțiunile specificate la aliniatul întîi și doi care au provocat din imprudenţă decesul persoanei ori
sinuciderea acesteia. Alte acțiuni decît cele specificate în aliniatul întîi, nu sînt cuprinse de Articolul 176 Cod Penal și asta este aplicabilitatea
limitată a acestei componențe.
Astfel înțelegem, că pragul minim stabilit pentru începerea urmăririi penale pe această componență de infracțiune este excesiv de ridicat. Articolul
176 Cod Penal sancţionează încălcarea drepturilor egale doar a cetăţenilor și doar într-un număr de cazuri limitate, cu un set de circumstanțe
restrînse. Un lucru bucură, componența de infracțiune poate avea drept subiecți și persoane fizice care au atins vîrsta de 16 ani și persoane cu funcții
de răspundere, ceea ce lipsea în redacția veche a acestui articol.
Articolul 346 al Codului Penal interzice „acţiunile intenţionate, îndemnurile publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi electronice,
îndreptate spre aţîţarea vrajbei, diferenţierii sau dezbinării naţionale, etnice, rasiale sau religioase, spre înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale,
precum şi limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor ori stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor
naţională, etnică, rasială sau religioasă”. Însă şi aici formularea Articolului 346 conţine o terminologie neclară, ex. „înjosirea onoarei şi demnităţii
naţionale”, „limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor” sau „stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetăţenilor”. Articolul 346 criminalizează
discursul de ură, o practică ce există în numeroase state-membre ale Consiliului Europei. Acesta urmăreşte limitarea libertăţii de exprimare a
persoanei în cazurile în care s-a făcut abuz de această libertate, încălcînd drepturile fundamentale ale altora. Reieșind din prevederile Articolul 19 al
Pactului Internațional privind drepturile Civile și Politice, cît şi Articolul 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului , înțelegem că acestea
subliniază importanţa libertăţii de opinie şi de exprimare, enunţînd exact situaţiile excepţionale specifice în care aceste libertăți pot fi limitate.
Potrivit practicii CEDO, libertatea de exprimare cuprinde și libertatea de a vocifera informaţii, idei care „ofensează, şochează sau deranjează”.
Excepţiile expuse în Articolul 10 alin(2) al Convenției trebuiesc interpretate îngust, iar necesitatea impunerii restricţiilor trebuie stabilită în mod
concludent. Astfel, jurnaliştii nu pot fi traşi la răspundere pentru conţinutul informaţiilor şi declaraţiilor vociferate de alţii prin intermediul surselor
mass-media. Datorită funcţiei importante pe care mass-media o are într-o societate democratică, această instituţie are o marjă de apreciere relativ
mare, cu condiţia că se mediatizează subiecte de interes public şi cu bună-credinţă. Cu toate acestea, presa nu trebuie să încalce anumite limite.
Libertatea jurnalistică presupune la fel şi dreptul de a recurge la o anumită exagerare, poate chiar provocare. Termenul de „îndemnuri publice [...]
îndreptate spre înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale” la fel poate face dificilă distincţia dintre informaţii sau idei permisibile care şochează,
deranjează sau provoacă opinia publică şi instigările publice care insultă sau umilesc anumite persoane sau grupuri de persoane.
Modificările introduse în Articolele 176 și 346 Cod Penal au avut la bază și Recomandarea de Politică Generală nr 7 ECRI care îndeamnă includerea
în legea penală, cu stabilirea sancțiunilor descurajatorii, a următoarele acțiuni, atunci cînd sunt comise intenţionat:
a) incitarea publică la violenţă, ură sau discriminare,
b) insultele sau defăimarea publică,
c) ameninţările împotriva unei persoane sau a unui grup sau unei grupări de persoane pe motiv de rasă, culoare, limbă, religie, naţionalitate
sau origine naţională.
În particular, Recomandarea nu corelează pedepsirea unor astfel de infracţiuni cu realizarea prealabilă a anumitor condiţii. Dimpotrivă, ECRI a
menţionat în al patrulea raport, că astfel de condiţii pentru urmărirea penală a infracţiunilor de părtinire îngreunează procesul de aplicare a normei şi
a recomandat autorităţilor moldoveneşti alinierea dispoziţiilor Codului penal de combatere a rasismului şi a discriminării rasiale la toate
recomandările sale referitoare la dreptul penal cuprinse în § § 18-23 din Recomandarea de Politică Generală nr 7 a Comisiei Europene împotriva
Rasismului şi Intoleranţei. Recomandarea prevede în mod expres aplicarea universală a legislaţiei legate de prejudecată pentru a include „toate
autorităţile publice, precum şi toate persoanele fizice sau juridice, atît în sectorul public, cît şi în sectorul privat, şi în toate domeniile”.
Pedeapsa aplicată în temeiul Articolul 176 Cod Penal este, în cea mai mare parte, simbolică şi nu reflectă apelul făcut de ECRI prin Recomandarea
de Politică Generală nr 7 în a avea "sancţiuni eficiente, proporţionale şi disuasive pentru infracţiune". În plus, titlul Articolul 176 Cod Penal pare a
proteja în mod exclusiv cetăţenii Republicii Moldova, lăsînd în afara domeniului de aplicare a legii penale grupurile de imigranţi, solicitanţi de azil,
refugiaţi și apatrizi. Unele grupuri minoritare, cum ar fi romii, duc lipsă de documente de identitate, făcînd dificilă stabilirea sau determinarea
cetățeniei, a naționalității lor. În forma sa actuală, componența de infracțiune nu reuşeşte să protejeze grupurile cu cel mai mare risc de a fi supuse
infracţiunilor motivate de prejudecată față de naționalitatea, rasa, etnia și culoarea persoanei.
În particular, potrivit Procuraturii Generale a Republicii Moldova,[54] nu au existat condamnări pentru discriminarea rasială în temeiul
Articolele176 şi 346 din Codul Penal documentate pînă în prezent. În cazul în care urmărirea penală este iniţiată, ea se întemeiază pe Articolul 287
(huliganism) din Codul Penal sau Codul contravențional, acțiuni care, prin definiţie, sunt comise fără premeditare sau fără motiv explicit, subtext,
ideologie sau semnificaţie socială. Chiar şi în cazurile în care persoanele cu funcţii de răspundere au acţionat în calitate de autori ai unor infracţiuni
motivate de prejudecată în timpul serviciului, nici o anchetă nu a fost iniţiată în baza Articolul 176 Cod Penal.
2.4 Unele aspecte procesuale la investigarea crimelor de ură
Conform lecturii la prima vedere a Articolului 77 Cod Penal, acesta pare să se aplice doar în faza de „determinare a pedepsei”. Pedeapsa este
determinată de instanţe la adoptarea sentințelor, ca etapă finală a urmăririi penale. Prevederea pare a nu impune nici o responsabilitate în mod
explicit asupra autorităţilor de urmărire penală pentru a evalua la începutul procesului dacă a fost prezentă o motivaţie bazată pe prejudecată în actul
săvîrşit.
Prin contrast, Codul de procedură penală prevede, în Articolul 19, că „Organul de urmărire penală are obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute
de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei, de a evidenţia atît circumstanţele care dovedesc
vinovăţia bănuitului, învinuitului, inculpatului, cît şi cele care îl dezvinovăţesc, precum şi circumstanţele care îi atenuează sau agravează
răspunderea”. În acelaşi timp, Articolul 385 alin(1) pct.6 prevede că la adoptarea sentinţei, instanţa de judecată soluţionează „dacă există
circumstanţe agravante sau atenuante pentru făptuitor, şi care sunt acestea”.
Depunerea și înregistrarea plîngeriii
Accesul la justiţie presupune posibilitatea înaintării unei plîngeri în substanța dreptului încălcat, la autorităţile competente, fără careva bariere. Deşi
acest principiu este consacrat în procedurile naționale relevante, în practică însă, victimele infracţiunilor motivate de prejudecată se confruntă cu
obstacole serioase la această etapă iniţială de depunere a plîngerii sale: descurajarea activă din partea funcţionarilor de a nu înregistra plîngerea sau,
în unele cazuri, distrugerea probelor relevante pentru viitoarea urmărire penală. Astfel, succesul urmăririi penale a infracţiunilor motivate de
prejudecată este pusă în pericol încă din cea mai timpurie etapă a anchetei.
Articolul 265 din Codul de procedură penală obligă organul de urmărire penală să primească toate plîngerile și denunțurile, inclusiv și în cazurile
cînd obiectul plîngerii depăşește competenţa autorităţii în cauză. Solicitantului i se eliberează imediat un certificat, care include informaţia cu
numele persoanei care a înregistrat plîngerea şi data înregistrării. Refuzul de a primi și înregistra plîngerea poate fi contestat în termen de pînă la 5
zile la judecătorul de instrucţie. Despre această prevedere, solicitanții nu sînt informați, de aceea în practică, victimele se confruntă cu reticența și
nedorința reprezentanților organelor de drept de a înregistra plîngerea. Alterior, conduși de propriile prejudecăți descurajează victima de la
depunerea plîngerii sau insistă asupra unei reformulări a actului infracțional motivat de prejudecată ca fiind huliganism sau injurie. În plus, deseori
are loc descurajarea activă din partea poliţiei care insistă asupra ineficienței plîngerii victimei despre infracţiunea motivată de prejudecătă. Deseori
se afirmă că ”așa ceva nu este prevăzut în lege, nu avem ce să-I facem”. Astfel, aceste infracțiuni deseori ajung să nu fie declarate.
Numirea și efectuarea expertizelor
Expertiza medico-legală este importantă pentru calificarea infracțiunii cînd aceasta a rezultat în cauzarea leziunilor corporale victimei. Expertiza
psihologico-psihiatrică poate ajuta la evaluarea și aprecierea traumelor psihologice cauzate de infracțiune, numirea acesteia este facultativă, decît
dacă partea în proces este minoră sau are dizabilitate. Expertizele se efectuiază doar la cererea organului de urmărire penală sau a instanței de
judecată și atunci ele capătă calitatea de probă. Excepţional, victimele pot cere, în mod independent, desfăşurarea unei examinări medico-legale, dar
odată cu începerea procesului penal sau contravențional, va fi obligatoriu numită expertiza pentru verificare, reconfirmarea concluziilor examinării
inițiale. Expertiza medico-legală va determina gradul de vătămare corporală ca fiind nesemnificative, uşoare, medii sau grave. Procesul penal va fi
pornit doar dacă expertiza confirmă prezența leziunilor corporale medii sau grave, în restul cazurilor vor fi examinate în procedura contravențională.
Vătămarea corporală gravă prezintă pericol de moarte, cuprinde pierderea unui organ sau a funcţiei sale, pierderea unei sarcini daune ireparabile
provocate chipului, un handicap psihologic post-traumatic, pierderea a cel puţin 33% din capacitatea de muncă. Vătămarea corporală medie nu
prezintă pericol pentru viaţă şi ar trebui să ducă la o deteriorare a sănătăţii pe termen lung şi unei pierderi semnificative a capacităţii de muncă.
Vătămarea corporală uşoară include deteriorarea sănătăţii pe termen scurt, pentru o perioadă de 6 zile sau mai mult, şi o pierdere nesemnificativă,
dar stabilă, a capacităţii de muncă. Vătămarea corporală nesemnificativă cuprinde daune provocae sănătăţii pe termen scurt, pentru o perioadă de
[55]
cel mult 6 zile, care nu duce la o pierdere a capacităţii de muncă. Prezența leziunilor corporale medii sau grave nu influențează de sinestătător la
calificarea unei infracțiuni ca fiind sau nu motivată de prejudecată. Reiese, în practică din aceste prevederi legale se creează situaţia cînd motivaţia
bazată pe prejudecată poate fi recunoscută doar în cazuri extrem de grave şi nu pentru alte forme de violenţă majoră sau sistematică.
2.5 Prezumția nevinovăției și sarcina probei
Codul de Procedură Penală prevede că “probe”[56] sînt elemente de fapt dobîndite în mod legal, care servesc la constatarea existenţei sau
inexistenţei infracţiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăţiei, precum şi la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa
soluţionare a cauzei. Prin ”mod legal” Codul de procedură penală prevede că acestea sunt: declarațiile bănuitului, învinuitului sau inculpatului,
declarațiile părții vătămate, martorilor, rapoartele de expertiză judiciară, corpus delicti (probele materiale), procesele verbale privind orice cercetări
penale și ședințe de judecată, documente, înregistrări audio și video, constatările științifice și medico-legale.
Prin intermediul acestei liste exhaustive de posibilități legale prin care urmărirea penală poate colecta probe, Codul de procedură penală încearcă să
evite orice încălcare a dreptului la apărare și a prezumției de nevinovăție, în același timp asigurînd o condamnare legală a infractorului pentru
infracțiunea comisă. În special, în Articolul 94 din Codul de procedură penală găsim acele condiții care ar duc la excluderea probelor din dosar:
utilizarea violenței, amenințărilor și altor modalități de constrîngere; încălcarea dreptului la apărare sau la dreptul de a dispune de un interpret;
probe colectate de o persoană neautorizată sau dintr-o sursă care nu poate fi verificată de instanța de judecată; probe colectate prin utilizarea
măsurilor care contravin cerințelor științifice; probe colectate cu încălcarea prevederilor Codului de procedură penală și altele.
Contrar afirmațiilor lansate de unele instituții publice centrale în avizarea proiectului Legii nr. 121 privind asigurarea egalității, prezumția de
nevinovăție nu este prejudiciată nici într-un fel de sarcina probei expusă în lege, și anume acea de a proba că nu s-a comis discriminarea. Această
concluzie reiesă în primul rînd din faptul, că pînă la recunoașterea persoanei în calitate de bănuit, învinuit sau inculpat, acesta nu se bucură de
prezumția de nevinovăție. Iar procesul penal în temeiul Articolelor 176 și 346 Cod Penal trebuie pornit doar de organul de urmărire penală și doar în
prezența unei dubii rezonabile că infracțiunea a fost realmente comisă.
Capitolul 3: Remediile Codului Contravențional al Republicii Moldova
3.1 Scopul prevederilor din legea contravențională
În majoritatea cazurilor, contravențiile motivate de prejudecată se manifestă sub forma unor insulte cumulate cu violenţa fizică, adică cu vătămarea
neînsemnată sau uşoară, care nu cade sub incidenţa legislaţiei penale. Cu toate acestea, Codul contravenţional nu reuşeşte să echilibreze această
lacună cu dispoziţiile sale actuale. Îi lipsesc prevederi legale care ar recunoaște că o anumită contravenție este comisă cu motiv de prejudecată.
Articolul 78 din Codul Contravenţional pedepseşte "vătămările corporale uşoare, aplicarea de lovituri şi alte acţiuni violente care au provocat dureri
fizice". Articolul 354 din Codul Contravenţional pedepsește ”huliganismul”, pe care îl defineşte ca fiind ”acostare ofensatoare a persoanelor în
locuri publice, sau acţiuni similare care încalcă normele morale, tulbură ordinea publică şi liniştea persoanei”. Motivele de prejudecată nu sunt
enumerate ca circumstanţe agravante generale sau ca parte a acestor componențe de contravenții, cum s-a făcut în Codul Penal, și prin urmare, în
manifestarea lor cea mai răspîndită, contravențiile motivate de prejudecată nu au o acoperire juridică și nu atrag răspundere contravențională.
Cu toate acestea, Codul Contravențional a fost completat cu patru componențe noi de contravenții, după intrarea în vigoare a Legii nr. 306 din
26.12.12, publicată în Monitorul Oficial nr. 27-30 din 08.02.13. Acestea sancționează comportamentul discriminatoriu, nicidecum contravențiile
comise din motiv de prejudecată.
Articolul 542. Încălcarea egalităţii în domeniul muncii
(1) Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, bazată pe criteriu de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex,
vîrstă, orientare sexuală, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică sau pe orice alt criteriu, care are ca efect limitarea sau subminarea egalităţii de
şanse sau de tratament la angajare sau la concediere, în activitatea nemijlocită şi în formarea profesională, săvîrşită prin:
a) plasarea de anunţuri de angajare cu indicarea condiţiilor şi criteriilor care exclud sau favorizează anumite persoane;
b) refuzul neîntemeiat de angajare a persoanei;
c) refuzul neîntemeiat de admitere a unor persoane la cursurile de calificare profesională;
d) remunerarea diferenţiată pentru acelaşi tip şi/sau volum de muncă;
e) distribuirea diferenţiată şi neîntemeiată a sarcinilor de lucru, fapt ce rezultă din acordarea unui statut mai puţin favorabil unor persoane,
se sancţionează cu amendă de la 100 la 140 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 200 la 350 de unităţi convenţionale
aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 350 la 450 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
(2) Hărţuirea, adică manifestarea de către angajator a oricărui comportament, bazat pe criteriu de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie
sau convingeri, sex, vîrstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică sau pe orice alt criteriu, care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil,
degradant, umilitor sau ofensator la locul de muncă
aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.”
Articolul 651. Discriminarea în domeniul învăţămîntului
Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, bazată pe criteriu de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex,
vîrstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică sau pe orice alt criteriu, manifestată:
a) la oferirea accesului la instituţiile de învăţămînt de orice tip şi nivel;
b) prin stabilirea de principii de admitere la studii, bazate pe anumite restricţii, cu încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare;
c) în procesul educaţional, inclusiv la evaluarea cunoştinţelor acumulate;
d) în activitatea ştiinţifico-didactică,
aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 350 la 450 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.”
Articolul 711. Discriminarea privind accesul la serviciile şi bunurile disponibile publicului

Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, bazată pe criteriu de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex,
vîrstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică sau pe orice alt criteriu, manifestată în domeniul accesului persoanelor la serviciile oferite de
autorităţile publice, la cele de asistenţă medicală şi la alte servicii de sănătate, la serviciile de protecţie socială, bancare şi financiare, de transport,
culturale şi de agrement, de vînzare sau de închiriere de bunuri mobile sau imobile, precum şi la alte servicii şi bunuri disponibile publicului, dacă
fapta nu constituie infracţiune,
aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 350 la 450 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
Articolul 712 Împiedicarea activităţii Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii
Împiedicarea activităţii Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii cu scopul de a influenţa deciziile acestuia,
neprezentarea în termenul prevăzut de lege a informaţiilor relevante solicitate pentru examinarea plîngerilor, ignorarea intenţionată şi neexecutarea
recomandărilor date de consiliu, împiedicarea sub orice altă formă a activităţii acestuia
aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.”
3.2 Prezumția nevinovăției și sarcina probei
Urmare a hotărîrii Curții Europene de Drepturile Omului în cauza Ziliberberg vs. Moldova (hotărîrea din 2005), a devenit evident că Codul
Contravențional este de natură penală și deci urmează să corespundă cerințelor Articolului 6 din Convenția Europeană – asigurarea drepturilor
procedurale depline acelor persoanele cărora li se înaintează învinuire în comiterea contravenției.. Prin urmare, din momentul recunoașterii
persoanei drept contravenient și pornirea procedurii contravenționale, persoana se bucură de prezumția nevinovăției și de dreptul la apărare.
3.3 Procedura contravențională inițiată de Consiliul Nediscriminare
Consiliul devine agent constatator în temeiul Articolul 12 lit k) și Articolului 15 alin(4) al Legii nr. 121 privind asigurarea egalității, atunci cînd la
examinarea plîngerilor despre discriminare constată existența vreunei contravenții și întocmește proces verbal contravențional prin decizia comună a
cel puțin 3 membri. Consiliul este un organ colegial, autoritate de drept public,, în competența căreia intră examinarea plîngerilor privind încălcarea
egalității și a nediscriminării. Doar ca urmare a examinării acestor plîngeri, constatînd contravenția după o examinare detaliată a faptelor cu
respectarea principiului contradictorialității și dreptului la apărare, Consiliul poate întocmi proces verbal contravențional și recunoaște persoana
responsabilă de discriminate drept contravenient. Consiliul nu are competența de a sancționa contravențional comportamentul discriminatoriu, doar
întocmește procesul verbal contravențional și îl expediază după competență instanței de judecată care determină sancțiunea.
Potrivit prevederilor Articolului 448 Cod Contravențional și a Recomandării nr. 41 a Curții Supreme de Justiție, coroborate cu prevederile
Regulamentului de activitate a Consiliului, procesele verbale contravenționale nu se contestă aparte de sancțiune și Consiliul, în temeiul
împuternicilor oferite prin lege, întocmește procesul verbal după citarea contravenientului, fie în prezența sau în absența sa, cu respectarea
procedurii prescrise și asigurarea dreptului la apărare și acces la probe.
De exemplu, examinînd plîngerea minorei Valentina Ursu, reprezentată de tutorele său Ludmila Bobeico, în cauza nr. 004/2013, Consiliul a
constatat discriminare multiplă a copilului la oferirea acccesului în instituția de învățîmînt în procesul educațional, inclusiv la evaluarea
cunoștințelor minorei și în activitatea științifico–didactică, comisă în bază a două criterii protejate: dizabilitate și origine socială de copil orfan.
Acestea sînt elementele componenței contravenționale prevăzută la Art. 651 lit a), c) și d) CC. Consiliul, de asemenea, a constatat existența
circumstanțelor agravante în care a fost comisă contravenția: promovarea și practicarea discriminării de către autoritățile publice (liceul fiind
instituție publică), susținerea discriminării prin mijloacele de informare în masă (comisă la ședința de audieri a Consiliului și după), discriminarea
persoanei pe bază de două sau mai multe criterii, discriminarea săvîrșită de două sau mai multe persoane și discriminarea săvîrșită de două sau mai
multe ori (în corespundere cu Art. 4 lit a), b), d), e) și f) al Legii nr.121 privind aisgurarea egalității). Așadar, faptele pe caz au dictat pornirea
procesului contravențional ori, în caz contrar, Consiliul ar fi eșuat în realizarea scopului Legii nr. 121 și anume de a preveni și elimina discriminarea
și asigura egalitatea. Consiliul, de asemenea a notat că contravenția imputată contravenientei este continuă, după cum prevede Art. 11 Cod
Contravențional, pentru că a început din momentul înmatriculării copilului în instituția de învățămînt (exonerată de examenele de absolvire și de
admitere pe motiv al dizabilității, forma 086/e prezentată la admitere) și continuată pînă întocmirea procesului verbal contravențional de către
Consiliu. Instanţei i-a revenit sarcina să decidă asupra sancțiunii, și cu regret, a anulat procesul verbal din motiv că, în opinia instanței,
contravenienta nu a comis discriminare în învățămînt.
[1] Ghid practic ”Egalitatea și Nediscriminarea pe înțelesul tuturor”, Ediția 1, decembrie 2014, pag. 63 pct. 2.2.9;
[2] Acești termeni pot fi regăsiți în Legea nr. 5 cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați din 9 februarie 2006 (n.a.);
[3] Stec şi alţii/Regatul Unit [GC] (65731/01 şi 65900/01), 12 aprilie 2006; Eremia şi alţii / Republicii Moldova (nr. 3564/11), 28 May 2013
[4] Decizia integrală http://www.egalitate.md/media/files/files/dec_071_din_26-05-2014_5122381.pdf;
[5] Decizia integrală http://egalitate.md/media/files/files/decizia_conf_cauza_nr__034_i_t_catre_ip_botanica_si_dmpdc_1867867.pdf;
[6] plîngerea nr. 24724/94, hotărîrea din 16.12.1999;
[7] plîngerea nr. 24888/94, hotărîrea din 16.12.1999;
[8] Andrle / Republica Cehă, (nr. 6268/08), 17 Februarie 2011
[9] Articolul 1 ”Scopul” al Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități;
[10] instrumentele de ratificare au fost depuse la 21.09.2010;
[11] plîngerea nr. 55762/00 și nr. 55974/00, hotărîrea din 13.12.2005;

Comisia Europeană a Drepturilor Omului, East African Asians (persoane britanice protejate)/Regatul Unit (dec.), (nr. 4715/70), (4783/71) și
[12]
(4827/71), 6 Martie 1978;
[13] A se vedea, de asemenea, și cauza Aksu/ Turciei, ( nr. 4149/04 şi 41029/04) 15 Martie 2012;
[14] ECRI recomandarea nr. 7, CRI (2003)8, din 13 decembrie 2002;
[15] CERD, Recomandarea generală VIII privind interpretarea și aplicarea Articolului 1, paragrafele 1 și 4 a Convenției;
[16]plîngerea nr. 27138/04, hotărîrea din 27.04.2010; Curtea a găsit violarea dreptului la viață privată, garantată de Articolul 8 CEDO a cărei
componentă este și identitatea etnică, prin faptul că autoritățile moldovenești nu i-au permis să schimbe naționalitatea din ”moldovean” în ”romîn”
înscrisă în buletinul de identitate.
[17] Decizia integrală http://www.egalitate.md/media/files/files/decizia_cauza__renato_usatii_r_5487969.pdf;
[18] Decizia integrlă http://www.egalitate.md/media/files/files/decizie_180_14_depersonalizat_2982113.pdf;
[19] a se vedea și The Handbook on European non-discrimination law, pagina 114 – 115;
[20] a se vedea și The Handbook on European law on non-discrimination, pag – 111 – 113;
[21] Cauza nr. 182/14, Decizia din 18.12.2014;
[22] Cauza nr. 164/14 din 15.10.2014;
[23] Cauza nr. 134/14 din 22.09.2014;
[24] Decizia integrală http://www.egalitate.md/media/files/files/2013_10_17_decizia_cauza_001_13_r_saachian_finala_7203726.pdf:
[25]CEDO a extins lista criteriilor protejate din Articolul 14 al Convenției în cauza Kiyutin / Rusiei, (nr. 2700/10), 10 martie 2011, pentru a explica
că HIV/SIDA este unul din criteriile protejate;
[26] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=571&l=ro#sthash.hjfHLvp6.dpuf;
[27] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=832&rid=626&l=ro#sthash.6wIjIJBv.dpuf;
[28] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=706&l=ro#sthash.VcNvpMWH.dpuf;
[29]”[…] reclamatul Dorin Recean Ministru MAI nu a avut nici un împiediment pentru a achita petiționarului integral salariul pentru absența
forțată de la muncă și sporurile, adaosurile prevăzute de legislație, precum și să-i ramburseze cheltuielile de deplasare la I.P. Leova din
15.08.2013. Nu au fost împiedimente nici la repunerea petiționarului într-o funcție similară celei deținute anterior, odată ce funcția de șef al secției
combatere a infracțiunilor grave și criminalității organizate a Direcției de poliție mun. Chișinău era vacantă din 03.06.13, iar petiționarul era
numit în ea abia la 13.09.2013. Nu au fost împiedimente pentru eliberarea legitimației de serviciu corespunzătoare funcției deținute din 13.09.13,
dar și respectarea corectă a prevederilor legislației muncii în domeniul sancționării disciplinare și concedierii, cel puțin. […] reclamații au eșuat în
aplicarea legislației penale și a muncii în vigoare cînd au cercetat acțiunile petiționarului în legătură cu evenimentele din aprilie 2009 și au
întreprins acțiunile descrise de petiționar încercînd, după cum afirmă petiționarul, să-i creeze împiedimente în activitate și astfel să-l motiveze să
plece din organele afacerilor interne ”de bună voie” sau prin sancțiuni disciplinare. Acest raționament este susținut de faptul, că nici o cercetare
penală sau disciplinară pe numele petiționarului, în legătură cu evenimentele din aprilie 2009, nu s-a finisat cu recunoașterea vinei lui. Sancțiunile
disciplinare, urmate de concedierea petiționarului, au fost recunoscute prin hotărîrea judecătorească din 13.06.13 ca fiind ilegale și a urmat
trimiterea petiționarului în deplasarea de serviciu la SSI și CC al MAI sub conducerea dlui Vladimir Maiduc, unde se promova tratament diferențiat
dintre colaboratorii detașați și colaboratorii de bază a SSI și CC al MAI, în loc să fie repus în funcție similară ori funcția vacantă ce o accepta
binevol […]”.
[30] Decizia integrală http://egalitate.md/media/files/files/dec_cauza_110_deperson_5639688.pdf;
[31] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=679&l=ro#sthash.yrohZSU0.dpuf;
[32] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=728&l=ro#sthash.QReKumLX.dpuf;
[33] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=628&l=ro#sthash.E0UiJHD8.dpuf;
[34] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=627&l=ro#sthash.h8NyDI1d.dpuf;
[35] citată supra la subcapitolul 1.2 ”criteriile protejate”, opinia;
[36] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=502&l=ro#sthash.QElfIuC8.dpuf;
[37] Decizia intergală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=727&l=ro#sthash.18QnfbEZ.dpuf;
[38] Decizia integrală http://egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=457&l=ro#sthash.1CNlYNgE.dpuf;
[39] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=453&l=ro#sthash.S57YCzMd.dpuf;
[40] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=723&l=ro#sthash.jA6Po1o2.dpuf;
[41] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=678&l=ro#sthash.E4MoFwiN.dpuf;
[42] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=681&l=ro#sthash.AFFNPJSU.dpuf;
[43] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=620&l=ro#sthash.udQ4ZvIN.dpuf;

[44] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=618&l=ro#sthash.Cy8ztKj9.dpuf;
[45] Decizie integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=529&l=ro#sthash.wnYPKmrr.dpuf;
[46]Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=449&l=ro#sthash.nDdXblnB.dpuf;
[47] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=452&l=ro#sthash.0ElGPYDg.dpuf;
[48] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=583&l=ro#sthash.dOtkB7Dx.dpuf;
[49] Decizia integrală http://www.egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&rid=533&l=ro#sthash.Xr5gKvT9.dpuf;
[50] Decizia integrală în cauza nr. 203/14 poate fi consultată aici http://egalitate.md/media/files/files/decizie__203___2015__7906270.pdf;
[51]cauza Broeks v the Netherlands plîngerea nr. nr 172/1984, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, ICCPR; a se vedea de asemenea cauza
Simunek c. Republica Cehă, plîngerera nr 516/1992, ICCPR; cauza Althammer c. Austriei nr. 998/2001, ICCPR; Comentariu General Nr.18 al
Comitetului ONU pentru Drepturile Omului (punctul 2) și Recomendarea Generală Nr. 19 al CEDR și de asemenea cazurile examinate de CtEDO
Hugh Jordan c. Marii Britanii nr. 24746/94, hotărîrea din 04 mai 2001 și D.H. și alții c. Republica Cehă nr 57325/00, hotărîrea Marii Camere din 07
februarie 2006 și hotărîrea Marii Camere 13 noiembrie 2007;
[52] Cauza nr. 43577/98 și 43579/98, 06 Iulie 2005, a se vedea și Stoica /României, (nr. 42722/02), 4 Martie 2008;
[53] Cuza nr. 387/03), 20 Septembrie 2012;
[54]Datele se bazează pe plîngerile înregistrate şi monitorizate de către Consiliul pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării şi Asigurarea
Egalităţii şi organizaţia civică Gender Doc-M, interviuri pe teren cu organizaţiile civice, interviuri cu victimele infracţiunilor motivate de
prejudecată, precum şi documente furnizate de către Oficiul a Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR).
[55]
Regulamentul nr. 199 din 27.06.2003 al Ministerului Sănătății referitor la aprecierea vătămărilor corporale, disponibil al:
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=313575
[56] Articolul 93 din Codul de Procedură Penală din 14 martie 2003

Ghid Privind Remediile Impotriva Discriminarii in Legislatia Nationala

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid Privind Remediile Impotriva Discriminarii in Legislatia Nationala

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GHID

privind remediile împotriva discriminării în legislația națională

Capitolul 1: Legea nr. 121 privind asigurarea egalității...................................................................... 3

1.2 Criteriile protejate................................................................................................................................ 5

1.3 Discriminarea în cîmpul muncii......................................................................................................... 15

1.4 Discriminarea în acces la bunuri și servicii disponibile publicului..................................................... 19

1.5 Discriminarea în învățămînt............................................................................................................... 26

1.6 Excepțiile permise............................................................................................................................. 27

1.7 Procedura în fața Consiliului Nediscriminare.................................................................................... 31

Capitolul 2: Remediile Codului Penal................................................................................................. 38

2.1 Crimele de ură................................................................................................................................... 38

2.2 Motivele de prejudecată.................................................................................................................... 40

2.3 Componențele specifice de infracțiune............................................................................................ 41

2.4 Unele aspecte procesuale la investigarea crimelor de ură............................................................... 44

2.5 Prezumția nevinovăției și sarcina probei........................................................................................... 45

Capitolul 3: Remediile Codului Contravențional al Republicii Moldova........................................ 47

3.1 Scopul prevederilor din legea contravențională................................................................................ 47

3.2 Prezumția nevinovăției și sarcina probei........................................................................................... 48

3.3 Procedura contravențională inițiată de Consiliul Nediscriminare...................................................... 48

Capitolul 1: Legea nr. 121/12 privind asigurarea egalității

1.2 Criteriile protejate

RASĂ, CULOARE, ORIGINE ETNICĂ

RELIGIE SAU CONVINGERI

OPINIE POLITICĂ SAU ORICE ALTĂ OPINIE

ORICE ALT CRITERIU SIMILAR

1.3 Discriminarea în cîmpul muncii

1.4 Discriminarea în acces la bunuri și servicii disponibile publicului

* serviciile oferite de autorităţile publice

* serviciile de asistenţă medicală şi alte servicii de sănătate

* serviciile de protecţie socială

* serviciile culturale şi de agrement

* alte servicii şi bunuri disponibile publicului

1.5 Discriminarea în învățămînt

1.6 Excepțiile permise

* Măsuri afirmative (pozitive)

* Cerințe profesionale esențiale

1.7 Procedura în fața Consiliului Nediscriminare

a) cînd plîngerea nu conţine datele de identificare a persoanei care a depus-o;

b) cînd plîngerea nu va conţine informaţia care să stabilească prezumția discriminării, și

* Elementele plîngerii privind discriminarea

* Sarcina probațiunii / prima facie

Capitolul 2: Remediile Codului Penal

2.1 Crimele de ură

2.2 Motivele de prejudecată

2.3 Componențele specifice de infracțiune

Articolul 176. Încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor

a) săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspundere;

b) care a cauzat daune în proporţii mari;

c) săvîrşită prin amplasarea de mesaje şi simboluri discriminatorii în locurile publice;

d) săvîrşită în baza a două sau mai multe criterii;

e) săvîrşită de două sau de mai multe persoane,

2.4 Unele aspecte procesuale la investigarea crimelor de ură

Depunerea și înregistrarea plîngeriii

Numirea și efectuarea expertizelor

2.5 Prezumția nevinovăției și sarcina probei

Capitolul 3: Remediile Codului Contravențional al Republicii Moldova

3.1 Scopul prevederilor din legea contravențională

Articolul 542. Încălcarea egalităţii în domeniul muncii

b) refuzul neîntemeiat de angajare a persoanei;

c) refuzul neîntemeiat de admitere a unor persoane la cursurile de calificare profesională;

d) remunerarea diferenţiată pentru acelaşi tip şi/sau volum de muncă;

Articolul 651. Discriminarea în domeniul învăţămîntului

a) la oferirea accesului la instituţiile de învăţămînt de orice tip şi nivel;