Iona – comentariu BAC

Marin Sorescu

Neomodernismul este curentul literar aparut in 1947 dar se

intensifica in preajma anilor 1960 in timp ce Romania era cuprinsa de
comunism. Curentul incearca o revigorare a modernismului, ca o
maniera de a impiedica tendintele epocii comuniste care indeparta
cititorii de adevarata literatura.
Publicata in anul 1968, “Iona” scrisa de Marin Sorescu este o
tragedie in patru tablouri, este o drama postbelica. Drama este o
specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, care dezvolta un
conflict puternic intre date contradictorii ale realitatii create, avand un
final grav, care duce la meditatie.
“Iona” este o reinterpretare a parabolei biblice a lui Iona, proroc
din Vechiul Testament, inghitit de o balena, pedepsit de Dumnezeu
pentru ca nu ascultase porunca acestuia de a propovadui adevarut de
credinta in cetatea Ninive. Caindu-se, prorocul Iona este eliberat din
burta balenei. Marin Sorescu pastreaza numai contextual (personajul
inghitit de peste), pe care il reconstruieste si caruia ii da o noua
semnificatie.
Se incadreaza in neomodernism, deoarece prezinta trasaturi
specifice acestuia: o drama moderna fundamentata pe un mit biblic,
adaptat omului modern, dezvolta tipologia insinguratului, inadaptat la
realitatea careia ii apartine, prezinta framantarile interioare ale
constiintei, iar conflictul principal se petrece in planul constiintei.
Tema o reprezinta singuratatea omului, dar si incercarea lui de a
da un sens vietii. Se mai adauga si teme secundare precum destinul,
speranta, etc.
Titlul piesei, care numeste unicul personal ce dialogheaza
(vorbeste) cu el insusi in scena, stabileste o relatie directa cu mitul
biblic despre Iona. Acesta este inghitit de un monstru marin, fiindca in
loc sa propovaduiasca cuvantul Domnului in cetatea Ninive, fuge cu o
corabie spre Tarsis. Dupa trei zile si trei nopti, Iona este eliberat din
pantecul pestelui marin, insa mitul biblic sta doar la baza dramei
postbelice lui Marin Sorescu.
Structural, piesa este alcatuita din patru tablouri organizate
simetric. In tablourile I si IV, actiunea se petrece in afara chitului
(pestelui/balenei), iar actiunea din tablourile II si III in interior.
Conflictul este absent. Exista, totusi, un conflict interior: in
incercarea lui de a gasi un sens vietii, dialogand cu sinele, personajul
intra in conflict cu destinul, cu singuratatea si, in realitate, cu moartea.
Primul tablou il surprinde pe Iona ca un pescar ghinionist, aflat pe
o mare bogata in peste. Acesta vorbeste singur. O prima scena
semnificativa suprinde momentul in care Iona, satul pana peste cap din
cauza esecului pescuitului in mare, acesta pescuieste dintr-un acvariu:
chiar daca “au mai fost prinsi o data”, chiar si pestii capitivi “trag greu”.
Al doilea tablou debuteaza cu motivul captivitatii umane. A doua
scena semnificativa prezinta cuvintele lui Iona, inainte de a realiza ca se
afla captiv (blocat) in pantecele chitului (burta pestelui): “Mi se pare
mie sau e tarziu?”
Intunericul care il inconjoara este asociat mortii. Acesta realizeaza ca a
fost inghitit de viu, iar spre final scoate cutitul, sparge zidul si ajunge in
“Pestele II”.
Cel de-al treilea tablou il reprezinta feindu-se de moara de vant,
iar cand realizeaza ca se afla in burta altui peste, crede ca e “nenascut”,
dar spune ca are frati, moment in care apar doi pescari ducand o barna.
Face o fereastra si ajunge in “Pestele III”.
In ultimul tablou, Iona are barba alba si foarte lunga, vrea sa
prinda soarele cu navodul. E convins ca a iesit din burta pestelui pentru
ca vede o plaja. In final, el decide sa se sinucida, spintecandu-si burta cu
un cutit, moartea reprezentand unica modalitate de eliberare.
In concluzie, “Iona” scrisa de Marin Sorescu este o opera ce
apartine neomodernismului deoarece indeplineste trasaturi specific
acestuia, drama surprinzand conditia omului modern.