PROCEDEE TACTICE FOLOSITE ÎN IVESTIGAȚIILE PENALE.

EVOLUȚII
PARTICULARITĂȚI ALE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI ÎN CAZUL
DIFERITELOR MODALITĂȚI DE SĂVÂRȘIRE A INFRACȚIUNII DE OMOR
Student:Dolofan Georgiana-Larisa
E-mail: dolofangeorgianalarisa@gmail.com
Telefon:0769782198

Omorul reprezintă cea mai gravă infracțiune îndreptată împotriva vieții. În

urma unor cercetări amănunțite efectuate de către serviciile care se ocupă cu
instrumentarea cauzelor complexe privind infracțiunile de omor s-a stabilit că în
majoritatea cazurilor, autorii de omor au un anumit profil. De obicei profilul
autorului de omor are următoarele caracteristici:
- persoană fără educație sau educație precară
- consumator de alcool
- provine din familii dezorganizate sau în curs de dezorganizare
-acționează în urma unui conflict spontan sau a unei stări conflictuale
nereclamate
- în 80% din cazuri se cunoaște cu victima
- pentru comiterea crimei utilizează îndeosebi cuțitul, pumnii, picioarele,
bâta
Totodată s-a stabilit că profilul victimei nu se diferențiază foarte mult de cel
al autorului. În 80% din cazuri, victima face parte din anturajul autorului, iar în
cazurile de violență intrafamilială, ca și comparație, femeile comit omoruri asupra
soților.
În ceea ce privește modurile de operare cele mai des utilizate în comiterea
infracțiunilor de omor sunt folosite cuțite, bâte etc.
 Cele mai puțin utilizate sunt armele de foc, numărul cazurilor de omor
săvâîrșite prin împușcare, fiind mult mai scăzut față de numărul cazurilor de omor
săvârșite prin folosirea armelor de foc sau corpurilor contondente.
Omorul săvârșit prin folosirea armelor albe și a corpurilor contondente
Una dintre cele des întâlnite infracțiuni de omor este cea săvârșită prin
folosirea armelor albe și a corpurilor contondente. Față de celelalte modalități de
comitere a omorului aceasta cunoaște cea mai mare amploare, armele albe sau
corpurile contondente fiind mult mai accesibile posibilor autori de omucideri.
În funcție de arma crimei, leziunile produse victimei pot diferi. Acestea pot
fi situate în orice regiune a corpului, lungimea lor fiind stabilită de distanța
parcursă de lama obiectului pe suprafața corpului victimei.
În cazul acestei modalități de omucidere cele mai des întâlnite sunt leziunile
traumatice externe cu soluție de continuitate a tegumentului. Dintre acestea este
impedios necesar să amintim excoriația care este cea mai simplă formă a acestor
leziuni ce poate fi întâlnită sub formă superficială cu simpla lezare a epidermului
sau profundă atunci când afectează și dermul și plaga sau rana ce se caracterizează
prin distrugerea tuturor straturilor pielii. Aceasta din urmă poate fi superficială sau
profundă. Plăgile profunde sunt la rândul lor împărțite în plăgi perforante ce
pătrund într-un organ cavitar ți plăgi transfixiante, care traversează un organ
parenchimatos( ficat, splină, rinichi).1
Adâncimea rănii depinde de rezistenţa ţesutului, repetitivitatea şi de forţa
loviturii. La locul faptei urmele de sânge specifice omorului săvârşit cu obiecte
tăioase, apar fie sub formă de împroşcare, în cazul plăgilor arteriale, fie sub formă
de bălţi, la plăgile venoase.2

1
Noțiuni de medicină legală-curs universitar, Horia Rață
2
Cms șef Vasile Uțică -Asociația Criminaliștilor din România - Investigarea criminalistică a locului faptei
 În ceea ce privește omorul săvârșit prin arme albe sau corpuri contondente
pentru a se putea stabili obiectul folosit de către autor în săvârșirea infracțiunii este
obligatorie examinarea cadavrului în funcție de aspectul morfologic al plăgilor,
adică de mecanismul de producere al acestora. În funcție de obiectul folosit (cuțit,
topor, ciocan, foarfece, baionete etc) pe corpul cadavrului pot fi identificate
următoarele tipuri de plăgi3:
 Plăgile tăiate ( produse de cuțit de regulă) care sunt formate de o acțiune de
apăsare concomitentă cu cea de tăiere. Marginile unei astfel de plăgi sunt
netede, regulate, unghiurile ascuțite, fiind mai profunde la debut față de
partea finală. Acest tip de leziune indică direcția de acțiune a agentului
traumatic, adâncimea fiind mult mai mică față de lungime. Ele pot fi liniare
atunci când agentul acționează perpendicular pe tegument sau lambou când
acționează oblic asupra tegumentului. De asemenea des sunt întâlnite
situațiile când are loc amputarea unui membru sau a unui fragment din
acesta.
 Plăgile înțepate ( de regulă întâlnite în cazul foarfecelor, diferitelor unelte cu
vârf ascuțit) rezultate de o acțiune de împingere sau împingere-răsucire,
țesuturile fiind îndepărtate către lateral. Elementele specific ce se întâlnesc
în cazul acestui tip de plăgi sunt reprezentate de orificiul de intrare, canalul
care de obicei este mult mai adânc datorită comprimării țesuturilor moi de
către agentul traumatic. Orificiul de ieșire este cel care poate oferi indicii
privitoare la forța cu care agresorul a creat plaga.
 Plăgile tăiat-înțepate care sunt cele mai des întâlnite în cazul acestei
modalități de săvârșire a omorului. Acestea sunt produse printr-un mecanism
de înțepare-penetrare și tăiere-secționare. În ceea ce privește acest tip de

3
Noțiuni de medicină legală-curs universitar, Horia Rață.
 plagă pereții sunt netezi, lungimea plăgii nu este de regulă egală cu lățimea
lamei, iar profunzimea acesteia nu este în concordanță cu lungime lamei.
 Plăgile contuze sau zdrobite sunt acele plăgi produse de obiecte dure. Ele
prezintă profunzime mica, margini neregulate, zdrențuite, dințate, cu zone
excoriate, fundul fiind acoperit cu cheaguri de sânge.Plaga plesnită este cea
care apare atunci când corpul contondent lovește pielea situate deasupra unui
plan osos sau plaga mușcată sau smulsă ce apare sub formă scalpată, când
pielea se desprinde de os.
 Plăgile despicate sunt cele care rezultă în urma acțiunii unui corp dur, tăietor
(secure, topor).
Leziunile traumatice prezente pe corpul victimei nu pot permite întotdeauna
stabilirea caracteristicilor obiectului cu care au fost produse , tocmai de aceea
ori de câte ori este posibil, instrumental folosit trebuie prezentat medicului
legist pentru efectuarea unei comparări efective a leziunilor, în vederea
concluzionării situației de fapt cu cât mai mare precizie și obținerii unor
rezultate cât mai apropiate de adevăr.
Totodată în cadrul examinării propriu zise a cadavrului trebuie identificate
eventuale urme de autoapărare care sunt prezente de obicei în zona mâinilor, pe
fețele anterioare și posterioare ale brațelor. Acestea atestă încercările victimei de a
apuca cuțitul, excluzând astfel posibilitatea sinuciderii.De asemenea leziunile din
zona spatelui, inaccesibilă pentru o eventuală autolezare.
Diferenţierea omuciderii de sinucidere este posibilă prin interpretarea modului
în care se prezintă aceste leziuni. Astfel, de regulă, sinucigaşii preferă zona gâtului,
a toracelui, arterelor radiale sau venele de la încheietura mâinii. Plăgile sunt
perpendiculare pe axa gâtului sau mâinii şi frecvent, sinucigaşul execută mai multe
tăieturi paralele, până când reuşeşte să execute tăietura finală (tăieturi mai adânci
în punctul de plecare şi mai superficiale la sfârşit). Un alt element important de
diferenţiere îl prezintă starea îmbrăcămintei sinucigaşului, pregătindu-şi
autolezarea prin desfacerea hainei, cămăşii sau prin ridicarea mânecii.4
Cercetarea la faţa locului necesită căutarea obiectelor cu care s-a săvârșit
omuciderea, în ipoteza sinuciderii fiind foarte uşor de găsit, acestea aflându-se în
jurul cadavrului.Odată descoperite, de pe aceste obiecte vor fi ridicate urmele
biologice şi urme de mâini, în vederea efectuării examenelor comparative precum
si depozit subunghial.5
În continuare vom prezenta un exemplu din practica judiciară:
În data de 24.02.2018 a fost anunțat prin apel 112, faptul că în casa scării de pe
aleea Barajul Bicaz nr.9, sc.A, bl. M31, sector 3 la parter s-a descoperit trupul
neînsuflețit al unui bărbat, având o prezente trei plăgi înjunghiate pe suprafața
corpului.
Ajunși la fața locului polțiștii din cadrul sectiei 13, au stabilit situația de
fapt, încercând să acorde primul ajutor, au sunat la SMURD și au anunțat prin
dispecerat evenimentul, solicitând deplasarea la fața locului a lucrătorilor din
cadrul Serviciului Omoruri și ai Serviciului Criminalistic.
Criminaliștii au procedat la efectuarea fotografiilor judiciare, începând din
spre limita locului faptei și continuând către centrul acesteia, urmând a pătrunde în
apartamentul de unde se auziseră țipete, unde a fost descoperit cel de-al doilea
cadavru al unei femei și al pisicii acesteia, astfel încercând sa urmărească traseul
parcurs de făptuitor, pentru a putea înțelege mecanismul de formare prin care se
puteau crea probele.

4
Emilian Stancu – Criminalistica vol.II, Editura ACTAMI, Bucureşti, 1995, pag. 141-142.
5
Din cazuistica anului 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti şi a Direcţiei Generale de
Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Omorul prin împușcare
Omorul săvârșit prin folosirea armelor de foc este mult mai rar întâlnit față
de omorul săvârșit prin folosirea armelor albe sau corpurilor contodente și chiar a
omorului prin asfixie.Cu toate acestea în perioada post-comunistă, societatea
românească tindă să se confrunte cu tot mai multe infracțiuni săvârșite cu ajutorul
armelor de foc. Acest fapt poate fi datorat posibilității procurării armelor într-o
manieră mult mai simplistă.
Cercetarea la fața locului în cazul unui omor prin împușcare are un rol
esențial întrucât este procedeul care ajută la descoperirea armei, munițiilor, precum
si a tuturor urmelor secundare rezultate în urma folosirii unei arme de
foc.Descoperirea tuburilor și a proiectilelor pentru eventualele expertize balistice
este poate cea mai importantă activitate desfășurată cu prilejul cercetării la fața
locului.Cu ajutorul acestei descoperiri, organele judiciare vor putea stabili tipul
armei sau existența mai multor arme. În situația în care acestea nu sunt la vedere,
se vor folosi din dotarea truselor criminalistice detectoarele de metal pentru a
facilita găsirea lor Totodată, o importanță deosebită o reprezintă urmele secundare
ce pot fi prezente sub formă de funingine pe mâinile autorului în cazul în care
acesta este cunoscut sau urmele secundare descoperite pe hainele victimei.
De asemenea, este important să subliniem obligativitatea polițiștilor
criminaliști de a fixa prin fotografiere și videofilmare arma, în cazul în care aceasta
este decoprită la locul faptei. Aceasta va fi fixată fix în poziția în care a fost găsită,
cu mențiunea că organele judiciare au datoria de afla dacă aceasta a fost mutată din
locul în care a fost lăsată de către alte persoane după săvârșirea faptei.Ulterior
fixării prin fotografiere, respectiv viedeofilmare, arma va fi ambalată în condiții
sterile de lucrători criminaliști, dar nu înainte de a se verifica dacă este încărcată
sau armată.Arma va fi sigilată conform procedurilor și trimisă pentru a fi efectuate
cercetări cu privire la posibilele urme ce se pot descoperi pe ea și expertizele
balistice.Tuburile și proiectilele prezintă o importanță deosebită și la rândul lor vor
fi fixate, ambalate și sigilate separat pentru a putea fi evitate eventualele urme
traseologice ce s-ar putea crea în mod accidental.Determinarea exactă a acestor
elemente este evident importantă, mai ales în situaţii particulare în care trebuie
diferenţiată omuciderea de sinucidere sau încercarea făptuitorului de disimulare a
omorului prin accident sau sinucidere.
Tot în cadul cercetării la fața locului va avea loc examinarea propriu zisă a
cadavrului. Sub aspect medico-legal se vor cerceta principalele urme ale tragerii
( orificiul de intrare, canalul și orificiul de ieșire), precum și urmele secundare
(rupturile de gaze, arsurile, tatuajul etc) ce vor fi analizate în capitolul
următor.Examinarea acestora are ca scop principal stabilirea distanței și direcției
din care s-a tras, a posibilităților de autolezare în condițiile în care a fost găsită
victima.
În continuare vom prezenta un exemplu din practica judiciară:
În data de 05.03.2012 a fost anunțat prin apel 112, faptul că pe Șoseaua Ștefan
cel Mare, nr. 1, Sector 1, la SCM. IGMXX, Unitatea 39, se aud focuri de armă.
Ajunși la fața locului polțiștii din cadrul sectiei 6, au stabilit situația de fapt,
încercând să acorde primul ajutor victimelor, două persoane de sex feminin care
lucrau în cadrul salonului cosmetic de la respectiva locație, au sunat la SMURD și
au anunțat prin dispecerat evenimentul, solicitând deplasarea la fața locului a
lucrătorilor din cadrul Serviciului Omoruri și ai Serviciului Criminalistic.
Criminaliștii au procedat la efectuarea fotografiilor judiciare, începând din
spre limita locului faptei și continuând către centrul acesteia, urmând a pătrunde în
salon . De menționat este faptul că, autorul dublului asasinat se afla și el la fața
locului, în clădirea alăturată fiind reținut de către polițiști.
 Omorul prin asfixie
Cea de-a treia modalitate de omucidere analizată în această lucrare este cea a
omorului prin asfixie.
O altă modalitate de omucidere extrem de des întâlnită este omorul săvârșit
prin asfixie. Aceasta este cunoscută în practica medicală și sub denumirea de
„anoxie acută de tip ventilator”.
Moartea violentă, săvârșirea omorului prin asfixie mecanică, este o
modalitate frecventă de omucidere sau sinucidere, de aici rezultând o serie de
aspecte ce trebuie a fi rezolvate, fapt datorat diversităților modurilor în care se
realizează: spânzurare, ștrangulare, ocluzia căilor respiratorii, comprimare toraco-
abdominală și înecare.6
Asfixia este o stare patologică a organismului determinată de lipsa
oxigenului, totală sau parțială, la nivelul celulelor organismului.
Scăderea concentrației de oxigen în sânge poartă numele de hipoxemie, iar la
nivelul celulelor de hipoxie, pe când lipsa totală a oxigenului în sânge poartă
numele de anoxemie, iar la nivel tisular de anoxie.
Anoxia este însoțită de creșterea compensatorie a concentrației de CO2 care
poartă numele de hipercapnie.
În cazul infracțiunii de omor prin asfixie, examinarea medico-legală, cât și
concluziile oferite de medicul legist după efectuarea necropsiei joacă un rol extrem
de important. Examinarea internă este cea care va oferi detalii privitoare la
modalitatea în care a survenit decesul, astfel putâdu-se face diferența între
sinucidere și omor.
Principalele semne clinice externe sunt cianozarea (învineţirea) feţei şi a
degetelor mâinii, hemoragii punctiforme pe conjunctiva palpebrală (pleoape),

6
Noțiuni de medicină legală-curs universitar, Horia Rață
lividităţi cadaverice accentuate, de culoare albastru închis, dilatarea pupilei, emisia
de urină, fecale, spermă.
Examenul intern este, așadar cel care va putea explica tanatogeneza.
Moartea prin asfixie va determina formarea unor urme specifice, ușor de
identificat. Astfel:7
Spânzurarea se datorează strângerii gâtului într-un laț sub acțiunea greutății
corpului.Primul efect al spânzurării este strângerea arterei carotide, care determină
lipsa alimentării organismului cu oxigen, implicit a creierului și duce la pierderea
cunoșținței.Urmează strangerea traheii care duce la încetarea respirației. Inima
contiuă să bată, iar moartea victimei survine după câteva minute, în plină
inconștiență.Pentru a interveni moartea în cazul spânzurării nu este necesară toată
greutatea corpului, întrucât atunci cand lațul s-a strâns suficient de mult și astfel nu
mai permite circulația sângelui și respirația, moartea intervine în preț de câteva
minute.Principala caracteristică a morții prin spânzurare este reprezentată de șanțul
de spânzurare, care poate fi complet sau parțial.Șanțul poate indica prin aspect de
mulaj pe țesuturile moi, forma frânghiei.Când spâzurarea s-a produs prin atârnare
pe verticală, șanțul este puțin oblic, pe când la spânzurările pe orizontală el poate fi
orizontal.Uneori lațul alunecă în sus de-a lungul gâtului, fapt datorat greutății
corpului, formând astfel mai multe șanțuri de spânzurare, care pot crea aspectul
unui omor. În aceste situații, medicul legist este cel care va determina cauza morții
și va oferi detalii privitoare la modul în care aceasta s-a produs.Pentru a deosebi o
sinucidere de un omor, vom fi atenți la situarea petelor cadaverice. Dacă acestea se
vor găsi deasupra lațului sau pe spatele cadavrului, există indicii că moartea a
survenit înainte de spânzurare.De asemenea se va acorda o deosebită atenție
împrejurimilor, care ar putea indica modalitatea prin care cadavrul a ajuns în laț.

7
Camil Suciu, Criminalistica, Editura didactică și pedagogică-1972
 Ștrangularea este a doua formă de asfixie mecanică care se realizează prin
strângerea progresivă a gâtului cu mâinile sau cu un laț.Sugrumarea poate fi
rezultatul unei sinucideri doar atunci când se folosește lațul, căci autosugrumarea
cu mâinile nu este posibilă, datorită instalării tulburărilor anoxice care determină
scăderii forței musculare și deci încetarea compresiunii.
Atunci când vorbim de omor prin sugrumare cu mâinile rămân urme
caracteristice lăsate de degetele și unghiile autorului.La sugrumarea cu mâinile
apar echimoze, escoriații, determinate de acțiunea degetelor.Totodată pe corpul
victimei pot fi identificate și alte urme de luptă sub formă de echimoze.Atunci
când sugrumarea s-a făcut cu un laț, procedeul de asfixie este asemănător cu cel al
spânzurării, dar, de obicei, șanțul de sugrumare este situat mai jos decât șanțul de
spâzurare.
Asfixiile prin ocluzia căilor respiratorii se poate datora unui omor intenționat
sau accidental ca urmare a astupării orificiilor respiratorii.Se poate face cu mâna,
cu obiecte moi, pungi de plastic, prin presarea feței pe o suprafață dură sau pământ,
nisip, etc.Sufocarea este rezultatul unor acțiuni violente cum ar fi, de exemplu,
împiedicarea victimei să țipe, situații întâlnite în cazul tâlhăriilor, violurilor etc.
Asfixiile prin compresiunea toraco-abdominală reprezintă tot o formă a
asfixiilor mecanice, iar pentru realizarea lor este necesară o greutate de 40-60 kg
repartizată pe întreaga suprafață.Compresiunea oprește mișcările respiratorii ale
plămânilor și este necesar un anumit timp pentru ca moartea să intervină.Astfel de
situații sunt întâlnite în cazurile de panică a mulțimii, când persoanele sunt călcate
în picioare sau atunci când are loc prăbușirea malurilor de pământ sau a altor
obiecte grele.
Înecarea sau submersia este moartea prin asfixie datorată obturării căilor
respiratorii cu lichide sau substanțe cu o fluiditate mai densă cum ar fi
noroiul.Pentru survenirea morții prin înec nu este necesar ca întregul corp să fie în
submersie, ci este suficient ca nasul și gura să fie astupate mai mult timp cu un
astfel de lichid.Înecul cunoaște mai multe faze până la ultimul stadiu numit
convulsie. Cea mai întâlnită modalitate de înec este astuparea căilor respiratorii și
în același timp pătrunderii lichidului în sânge, determinând astfel creșterea de
CO2.O altă formă de înec este cea prin care are loc astuparea căilor respiratorii cu
conținutul gastric la persoanele aflate în apă cu stomacul plin.Stomacul
supraalimentat poate determina înecarea prin compresiunea inimii.
Înecații pot avea aspectul de paliditate excesivă, când moartea urmează unui
exces de CO2 în sânge, sau un aspect cianotic atunci când partea dreaptă a inimii
rămâne plină de sânge.
Cadavrele persoanelor decedate ca urmare a unui înec trebuie examinate
minuțios pentru a putea fi descoperite urme de lovituri,echimoze sau alte semne ce
ar putea indica autoapărarea.Cadavrele înecaților pot prezenta multiple leziuni
datorită locirii corpului de diferite corpuri contondente existente în apă, tocmai de
aceea raportul medicului legist este estențial în stabilirea cauzei efective a
decesului.
În continuare vom prezenta un exemplu din practica judiciară:
În data de 08.04.2015 a fost sesizat de către trecători, faptul că în Șoseaua
Pantelimon, nr. 255, bloc 43, sector 2, în fața secției 9 Poliție dintr-un autoturism
parcat de culoare gri se simte un miros greu de suportat.
Odată stabilită situația de fapt a reieșit că mașina aparține unui cetățean străin,
proprietar al unui lanț de mezeluri, iar ulterior măsurilor luate s-a procedat la
deschiderea mașinii, în portbagajul acesteia fiind descoperit cadavrul unei
persoane, aflat în stare de putrefacție, ambalat într-un troler de voiaj.
În continuare, cazul a fost preluat de către lucrătorii din cadrul Serviciului
Omoruri și lucrătorii din cadrul Serviciului Criminalistic pentru stabilirea
circumstanțelor în care a survenit decesul. Ulterior necropsiei s-a stabilit că
cetățeanul străin a decedat ca urmare unei asfixii mecanice prin obstrucționarea
căilor respiratorii cu un obiect moale (pernă). În urma cercetărilor, s-a stabilit că
omorul a fost săvârșit de către iubita acestuia și fostul ei soț, fiind astfel un omor
premeditat.

Materializarea rezultatelor cercetării la fața locului

Conform normelor legale în vigoare, pentru ca elementele de fapt să

dobândească valoare de probe, acestea trebuie materializate prin diferite mijloace
procedurale de fixare a rezultatelor.
Cel mai important mijloc procedural de fixare a rezultatelor îl reprezintă
procesul-verbal de cercetare la fața locului. Acestuia i se pot anexa fotografii
judiciare, schițe, desene, etc.
În cele ce urmează vom analiza aspectele procesului verbal, fotografiei judiciare
și totodată ale schiței locului faptei.
Procesul verbal de cercetare la faţa locului
Procesul verbal încheiat cu ocazia cercetării locului faptei în ceea ce privește
infracțiunea de omor se numără printre mijloacele de probă cu o semnificație
deosebită în soluționarea cauzei penale. Dată fiind importanța lui, el va trebui sa
corespundă anumitor cerințe, o bună parte dintre ele stabilite în mod expres de
legiuitor.
Procesul verbal de cercetare la fața locului are un dublu caracter, el
numărându-se printre mijloacele de probă cu semnificație majoră în soluționarea
cauzei, în măsura în care, prin conținutul său sunt evidențiate elementele de fapt ce
pot contribui la aflarea adevărului și totodată constituie dovada procedurală de
natură a demonstra îndeplinirea dispozițiilor legale cu ocazia efectuării cercetării la
fața locului.Din acest considerent, procesul verbal trebuie încheiat imediat după
terminarea activității la locul faptei. În niciun caz, acesta nu va fi încheiat în alt loc
decât acela în care s-a făcut cercetarea și la o dată ulterioară.8
Pentru a ocupa locul pe care legea i-l conferă și a avea o valoare pentru cauză,
procesul-verbal de cercetare la fața locului trebuie sa respecte o serie de condiții de
fond și de formă.În ceea ce privește condițiile de formă acestea sunt următoarele:
 Să prezinte situația generală de la locul săvârșirii faptei. Caracterul obiectiv al
procesului verbal de cercetare la fața locului trebuie ilustrat în redarea imaginii
locului unde s-a produs infracțiunea, fix așa cum ea a fost percepută de echipa
de cercetare și de primii lucrători ajunși la fața locului.
 Să fie complet, în sensul de a evidenția toate constatările făcute cu maximă
precizie, oglindind locurile în care au fost descoperiteurme și mijloace materiale
de probă ori alte aspecte de interes în cercetarea infracțiunii.
 Să caracterizeze cu precizie și claritate, urmele ridicate și mijloacele materiale
de probă descoperite fiind descrise detaliat. Urmele vor fi descrise sub aspectul
naturii, mărimii, plasamentului, culorii, caracteristicilor fizico-chimice,
mijloacelor folosite pentru relevare, fixare și ridicare. Miijloacele materiale de
probă descoperite vor fi, de asemenea minuțios descrise, insistându-se pe natura
materialului din care sunt confecționate, aspect, culoare, dimensiuni,
etc.Porcesul-verbal de cercetare la fața locului trebuie să fie în acelați timp clar,
redactat într-un limbaj accesibil, evitându-se folosirea multor termeni tehnici
sau a neologismelor.
 Să fie concis. În cuprinsul procesului verbal de cercetare la fața locului trebuie
să se regăsească într-o formă concentrată toateconstatările făcute cu ocazia
cercetării la fața locului.

8
Constantin Aionițoaie, T. Butoi, I. Marcu, E. Pălănceanu, Constantin Pletea, I.E. Sandu, Emilian Stancu – „Tratat de
criminalistică”, Academia de Poliție, MAI, Editura Carpați, Craiova, 1992.
 Conform procedurilor în vigoare, procesul-verbal de cercetare la fața locului
trebuie să cuprindă următoarele aspecte:
 Data și locul efectuării CFL;
 Numele, prenumele, calitatea și organul de urmărire penală din care fac parte
membrii echipei de cercetare la fața locului;
 Numele, prenumele, ocupația și adresa martorilor asistenți, când există;
 Temeiul de fapt care a impus deplasarea la fața locului, indicându-se modul de
sesizare și conținutul sesizării;
 Persoanele găsite la fața locului, și, în primul rând, cele care au asigurat paza și
conservarea acestuia până la sosirea echipei de cercetare;
 Modificările survenite în aspectul inițial al locului faptei, cu indicarea
persoanelor care le-au făcut și care au fost motivele care au determinat
schimbările respective;
 Urmele și mijloacele materiale de probă descoperite, relevate, fixate și ridicate,
descrise în mod amănunțit;
 Mențiuni cu privire la faptul ca în afara urmelor și mijloacelor materiale de
probă descrise nu au fost ridicate de la fața locului alte obiecte, înscrisuri sau
valori;
 Alte măsuri luate cu privire la locul faptei, la cadavru, etc.;
 Ora începerii și ora finalizării activității de cercetare la fața locului,
evidențiindu-se condițiile atmosferice și de vizibilitate existente pe parcursul
cercetării;
 Fotografiile judiciare efectuate la fața locului cu indicarea mărcii aparatelor
folosite, condițiile de lumină naturală sau artificială;
 Mențiune legată de schița locului faptei;
 Mențiune referitoare la folosirea câinelui de urmă și a rezultatului obținut în
cazul în care s-a apelat la această procedură;
 Observațiile martorilor asistenți, dacă aceștia există, iar dacă făptuitorul este
prezent la locul comiterii faptei, obiecțiile acestuia cu privire la modul în care s-
a efectuat cercetarea la fața locului, cât și cu privire la cele consemnate în
procesul verbal;
 Numărul de exemplare în care a fost întocmit și după caz destinația acestora.
Așadar, procesul-verbal de cercetare la fața locului este un act procedural
întocmit de organul de cercetare penală odată cu efectarea cercetării locului
faptei. Consemnările făcute în acesta trebuie sa fie obiective, sa oglindească
întocmai realitatea exitentă la locul săvârșirii infracțiunii. A insera păreri, a face
presupuneri sau a trage concluzii pripite înseamnă că organul de cercetare
penală, creează posibilitatea orientării cercetărilor pe căi greșite și pot apărea
erori cu consecințe deosebit de grave pentru finalitatea judiciară.
Modul în care este redactat procesul verbal de cercetare la fața locului ,, este
piatra de încercare pentru judecătorul de instrucție. În nici o împrejurare el nu-
și manifestă mai bine îndemânarea, limpezimea vederii, logica raționamentului,
energia metodică și conștientă a scopului pe care îl urmărește și iarăși, în nicio
altă împrejurare nu-și manifestă mai bine neîndemânarea, prevederea,
dezordinea, nesiguranța și ezitarea”.9
Schiţa locului faptei
Schița locului faptei este o modalitate de reprezentare grafică a situației de la
fața locului. Prin aceasta se redau la scară dimensiunile reale ale suprafețelor,
distanțelor și reprezentările acestora.
Oricare ar fi modalitățile de reprezentare grafică, schița locului faptei ajută la
înțelegerea mai exactă a tabloului real al locului săvârșirii infracțiunii, având

9
Constantin Aionițoaie, T. Butoi, I. Marcu, E. Pălănceanu, Constantin Pletea, I.E. Sandu, Emilian Stancu – „Tratat de
criminalistică”, Academia de Poliție, MAI, Editura Carpați, Craiova, 1992.
 menirea de a ilustra constatările făcute în procesul verbal ți de a întregi
celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la fața locului.
La fel ca în cazul procesului verbal de cercetare la fața locului, și schița
locului faptei trebuie întocmită după respectarea anumitor criterii și anume:10
 „Exactitatea schiţei” care constă în fixarea exactă a dimensiunilor obiectelor,
distanțelor și unghiurilor, orice abatere de la această regulă fiind de natură să
afecteze redarea exactă a locului faptei.
 „Cotarea schiţei” reprezintă notarea efectivă pe schiță a dimensiunilor reale
ale obiectelor, locurilor reprezentat.Pentru acurateţea desenului şi redarea cât
mai fidelă a obiectului reprezentat trebuie să se evite pe cât posibil,
încrucişarea liniilor de cotă cu alte linii, ori pătrunderea liniilor de cotă
exterioare în interiorul desenului.
 „Întocmirea la scară a schiţei” reprezintă poate cea mai importantă etapă din
procedura întocmirii schiței, întrucât cel responsabil cu realizarea acesteia
are obligația de a ține cont de rezultatele măsurătorilor efectuate, dar și de
întinderea și complexitatea locului cercetat. În funcție de aceste aspecte se
va determina scara la care va fi realizată schița, respectiv raportul dintre
mărimea obiectelor și distanțelor în schiță, raportat la dimensiunile lor reale.
 „Orientarea schiţei” reprezintă orientarea schiței după punctele cardinale, fie
cu ajutorul busolei, fie prin alte modalități cum ar fi de pildă poziția soarelui,
steaua polară, etc.Un aspect important este faptul că întotdeauna latura din
dreapta a schiței trebuie orientată pe direcția nord-sud.
 „Claritatea schiţei” este punctul comun al acesteia cu procesul verbal de
cercetare la fața locului. Astfel, o schiță ttrebuie sa ilustreze constatările
menționate în procesul verbal, respectiv elementele esențiale, necesare
înțelegerii locului faptei.
10
Proceduri interne DGPMB-SERVICIUL CRIMINALISTIC
  „Reprezentarea prin semne convenţionale criminalistice.”
Claritatea unei schiţe presupune ca reprezentare în plan a obiectelor aflate la
faţa locului să se facă anumite semne convenţionale cu aceeaşi semnificaţie pentru
toate organele judiciare. Dacă pentru anumite obiecte, elemente sau detalii nu sunt
prevăzute semne convenţionale criminalistice, acestea vor fi reprezentate, fie prin
semne convenţionale topografice standardizate, fie prin semne sau simboluri
utilizate în alte domenii de activitate, cu explicarea lor în legendă.
 „Individualizarea schiţei” se realizează prin următoarele date: titlu, scara la
care a fost realizată, data, locul, cauza pentru care s-a efectuat CFL și
întocmirea schiței, numele, prenumele, calitatea și organul din care fac parte
membrii echipei ce cercetare, numele celui care a efectuat schița,
semnăturile participanților la efectuarea CFL.
Schiţa locului faptei nu poate fi şi nu trebuie să fie înlocuită cu fotografia.
În timp ce fotografia prezintă imaginea locului în perspectivă, schiţa redă aceeaşi
imagine în plan. Pentru a putea reprezenta cât mai complet situaţia de la locul
faptei, este necesar ca unele porţiuni sau obiecte să fie reprezentate în unul din cele
trei planuri, folosindu-se următoarele procedee: 11
- schiţa executată în proiecţie orizontală,
- schiţa executată în proiecţie verticală,
- rabatarea planurilor de proiecţie,
- schiţa în secţiune.
Schiţa executată în proiecţie orizontală, denumită şi desen orizontal, este
uzitată cel mai frecvent în activitatea organelor de urmărire penală. Prin acest
procedeu, obiectele şi celelalte elemente ale locului faptei sunt reprezentate văzute
de sus. Avantajul folosirii acestui procedeu constă în aceea că redă fidel poziţia

11
Proceduri interne DGPMB-SERVICIUL CRIMINALISTIC
clădirilor, a obiectelor şi urmelor din câmpul infracţiunii, precum şi a căilor de
acces spre locul faptei, itinerarul parcurs de făptuitor.12
Fotografia judiciară operativă
Fotografia judiciară operativă reprezintă poate cel mai important procedeu și
mijloc de fixare a rezultatelor cercetării la fața locului.Fotografia judiciară
operativă include fotografia de orientare, schiță, a obiectelor principale, fotografiile
de detaliu și măsurătorile fotografice.13
Fotografia de orientare se execută în faza statică şi trebuie să cuprindă pe
lângă locul faptei şi anumite repere fixe, particularităţi ale topografiei locului care
să poată permite localizarea.Fotografia de orientare are menirea de a fixa întregul
loc al faptei, împreună cu împrejurimile acestuia.
Fotografia de orientare trebuie să redea:
- poziţionarea locului faptei faţă de elementele naturale ori fixe din teren
- accesul spre locul faptei şi elementele topografice care au favorizat pătrunderea la
locul faptei sau părăsirea acestuia, în măsura în care acest lucru este posibil.
Punctele de reper, respectiv acele elemente relativ stabile din zonă, se iau în
raport cu configuraţia locului unde se efectuează investigarea. Astfel, în loc
deschis, ca puncte de reper pot fi luate anumite clădiri, poduri, borne kilometrice,
stâlpi, indicatoare etc. În locurile închise punctele de reper vor consta din
exteriorul clădirii încadrat de construcţiile din vecinătate, strada, intrarea în imobil
etc. Nu se iau puncte de reper obiecte a căror poziţionare este temporară
( autovehicule, grămezi de nisip, corturi etc.).
Aceasta se poate realiza prin următoarele procedee de fotografiere: procedeul
fotografierii unitare, pe direcţii încrucişate sau panoramic liniar/circular.

12
Proceduri interne DGPMB-SERVICIUL CRIMINALISTIC
13
Emilian Stancu, Tratat de Crimnalistică, Ediția a-V-a,2010, pag. 374
 Fotografia schiţă, se execută în faza statică a investigării şi redă locul faptei
fără împrejurimi, având rolul de a ilustra exact locul unde s-a comis fapta sau
secvenţe ale acesteia, şi amplasarea în spaţiu a obiectelor principale şi ale urmelor,
cu tot ce are caracteristic.
Pentru realizarea fotografiei schiţă, criminalistul trebuie să numeroteze fiecare
urmă şi obiect principal, iar atunci când se impune se întinde banda decimetrică.
Acest aspect prezintă importanţă, deoarece la consemnarea şi descrierea în
procesul-verbal sunt indicate numerele cu care au fost marcate în fotografia schiţă
urmele şi obiectele, precum şi poziţionarea lor.
De multe ori, printr-o fotografie schiţă bine executată se poate ilustra tot locul
faptei.
Fotografia schiţă se poate realiza prin toate procedeele de fotografiere inclusiv
fotografierea la scară.
Fotografia obiectelor principale redă imaginea la scară a obiectelor din
câmpul infracţional.
Prin obiecte principale, în sens criminalistic, se înţeleg obiectele de care s-a folosit
făptuitorul la comiterea faptei, cele care sunt produs al infracţiunii ori care poartă
urme ale comiterii infracţiunii (ex. instrumente de spargere, cadavrele, armele etc.)
Reguli de respectat:
- se numerotează obiectul în ordinea descoperirii;
- axul optic al obiectivului aparatului trebuie să fie orientat perpendicular pe
obiectul fotografiat;
- iluminarea va fi uniformă, evitându-se producerea de umbre;
- paralel cu una din laturile obiectului şi la o distanţă de aprox. 1 cm se aşează o
unitate de măsură (centimetru de croitorie, metru de tamplarie, riglă gradată etc), în
acelaşi plan cu suprafaţa obiectului ce urmează să fie ilustrată.
 Fotografia urmelor redă imaginea la scară a urmelor din câmpul
infracţional.
Urmele sunt acele modificări materiale create în procesul săvârşirii unei infracţiuni
de către făptuitor sau de mijloacele (instrumentele) folosite de acesta.
Regulile de fotografiere sunt aceleaşi ca la fotografia obiectelor principale.
Fotografia urmelor va apărea cu toate caracteristicile generale şi individuale, iar în
subsidiar părţile învecinate ce aparţin obiectului pe care se află aceasta.
Fotografia de detaliu redă imaginea la scară, a unor detalii şi caracteristici
de individualizare (serii, inscripţii, marcă, model, an de fabricaţie etc.) a obiectelor
principale şi urmelor din câmpul infracţional.

Dispunerea expertizei medico-legale

Caracterizare
Examinarea medico-legală, atât cea efectuată la fața locului, cu ocazia
examinării propriu zise a cadavrului, cât și cea efectuată cu ocazia necropsiei, are
un rol estrem de important în stabilirea efectivă a cauzelor decesului.
Raportul întocmit de medicul legist cu ocazia efectuării necropsiei
medico-legale este poate cel mai important document atașat dosarului cauzei.
Leziunile prezente pe corpul cadavrului sunt elementele-cheie în depistarea
adevărului, în stabilirea cauzelor decesului, în diferențierea sinuciderii de omor și
multe alte aspecte importante, necesare cercetărilor.
„Problemele la a căror rezolvare expertiza medico-legală are un aport
substanțial sunt, în esență, următoarele:
 Stabilirea cauzei și naturii morții, precum și a datei la care a survenit
aceasta;
  Diferențierea leziunilor vitale de cele post-mortale și explicarea
mecanismelor de producere a lor;
 Determinarea agentului vulnerant, a direcției, intensității și succesiunii
loviturilor;
 Depistarea eventualelor urme de substanțe toxice sau a stupefiantelor;
 Stabilirea sexului, vârstei, grupei sanguine, a taliei (în cazul
cadavrelor dezmembrate), precum și a unor particularități ce pot
înlesni identitatea victimei.”14
Expertiza medico-legală în cazul omorului săvârșit prin împușcare
În ceea ce privește expertizele medico-legale dispuse în cazul omorului săvârșit
prin împușcare este de subliniat faptul că o importanță deosebită o au acțiunile pe
care glonțul le are asupra corpului uman și anume de penetrare(orificiu de intrare
rotund sau ovalar), de înfundare (orificiu de intrare în formă de fantă), contuzivă
când se produce o echimoză sau escoriație sau de rupere atunci când tragerea se
face de aproape.15
În ceea ce privește studiul orificiului de intrare acesta poate fi mai mic decât
calibrul proiectilului, fapt datorat elasticității pielii. Cu cât forţa vie a glonţului este
mai mare, în tragerile de departe, cu atât marginile orificiului vor fi mai netede. La
nivelul orificiului de intrare a proiectilului se observă o serie de modificări care au
mare importanţă medico-legală. Aceste modificări apar în mod constant indiferent
de distanţa de la care s-a tras şi se datorează acţiunii factorilor primari ai
împuşcării (proiectil).16
Totodată, în cadrul studiului orificiului creat de glonț la intrare, medicul
legist va avea în vedere și studiul elementelor acestuia.

14
Emilian Stancu, Tratat de Crimnalistică, Ediția a-V-a,2010, pag. 577.
15
Noțiuni de medicină legală, curs universitar, Horia Rață.
16
IDEM
 Guleraşul de excoriaţie este o mică lipsă de substanţă la nivelul buzei
orificiului de intrare. Explicaţia producerii acestei excoriaţii este următoarea :
epidermul este mai puţin elastic decât corionul, acesta se rupe primul în contact cu
proiectilul şi se detaşează în jurul plăgii, pe o distanţă de 1-2 mm de marginile
orificiului. La omul viu guleraşul de excoriaţie sau de eroziune are o culoare roşie;
la cadavru, fiind vorba de o lipsă de substanţă se pergamentează.
Guleraşul de ştergere (mânjire) se datorează ştergerii glonţului de marginile
orificiului, determinând încărcarea acestor margini cu particule de pulbere nearse,
unsoare, fum (elemente ce se găsesc pe cămaşa glonţului).
Inelul de metalizare se datorează şi el ştergerii glonţului de marginile
orificiului de intrare, aici depunându-se mici particule metalice antrenate pe glonţ
în urma frecării acestuia de ţeavă.
Atunci când distanţa de la care s-a tras este mai mică de 60 cm - 1 m (după
tipul de armă) în jurul orificiului de intrare apar pe lângă modificările amintite mai
sus, o serie de modificări noi, datorită factorilor suplimentari sau secundari.
Acestea sunt: 17
Tatuajul care se datorează depunerii pe piele în jurul orificiului de intrare, a
pulberilor nearse ce determină o serie de incrustaţii negricioase dispuse pe o
suprafaţă cu atât mai mare cu cât gura ţevii este mai departe de corp.
Manşonul de fum se datorează funinginii.
Arsurile datorită acţiunii flăcării.
Aspectul neregulat al marginilor orificiului de intrare, care este urmarea
acţiunii gazelor.
Aceste 4 modificări apar aşa cum am arătat numai în tragerile de aproape şi
ele variază ca intensitate după tipul de armă : astfel la armele vechi acţiunea lor se
manifestă până la o distanţă de 1,5 m., acţiunea flăcării, a fumului şi a pulberilor
17
IDEM
nearse fiind mai intensă. În schimb la armele moderne acţiunea acestor factori
suplimentari se manifestă de la o distanță mult mai mică.18
Prezența factorilor suplimentari cum ar fi pulberea nearsă sau fumul, se pune
în evidență pe piele în jurul orificiilor de intrare sau în spațiul dintre police și index
în cazul sinuciderilor, prin prelevări din aceste zone și folosirea în laboratoarele
criminalistice a reacțiilor chimice specifice brucină și difenilamină. Se pot face
prelevări chiar și de pe haine.19
În continuare, medicul legist va analiza cu mare acuratețe canalul parcurs de
către glonț. De obicei,acesta poate fi drept sau poate prezenta anumite devieri în
funcție de țesutul prin care trece.
După studiul canalului, se va proceda la studiul orificiului de ieșire. În
studiul comparativ dimensional dintre orificiul de intrare şi cel de ieşire trebuie
cunoscute următoarele: 20
1. Pentru ca orificiul de intrare să fie egal cu cel de ieşire, proiectilul trebuie să
treacă prin corp cu mare viteză, să fie animat de o mişcare elicoidală accentuată, să
străbată ţesuturi având aceeaşi densitate şi să nu se deformeze pe traiectorie după
pătrundere.
2. Pentru ca orificiul de intrare să fie mai mare decât cel de ieşire, trebuie ca
proiectilul să intre oblic şi să iasă perpendicular, să antreneze la intrare un corp
străin pe care apoi sa l abandoneze în canal şi asupra orificiului de intrare să
acţioneze şi gazele.
3. Pentru ca orificiul de intrare să fie mai mic decât orificiul de ieşire, trebuie ca
proiectilul odată intrat să se deformeze pe traiectorie mărindu - şi volumul, sau el

18
IDEM

19
IDEM
20
IDEM
să intre perpendicular şi să iasă oblic ; în sfârşit acest aspect mai apare atunci când
proiectilul antrenează la ieşire eschile osoase.
Expertiza medico-legală în cazul omorului săvârșit prin folosirea armelor albe
sau obiectelor contondente
În ceea ce privește expertiza medico-legală în cazul omorului săvârșit prin
folosirea armelor albe sau corpurilor contondente, așa cum am explicat și în
capitolul anterior se va avea în vedere studiul minuțios al tuturor leziunilor
prezente pe corpul cadavrului în vederea stabilirii cu exactitate a modalității de
ucidere (tăiere, înțepare, lovire, folosirea unui obiect tăietor-înțepător).Medicul
legist are îndatorirea de stabili lungimea plăgilor și modalitatea prin care au fost
produse acestea, și, totodată momentul în care au fost produse. Tot el este cel care
va oferi detalii oragnelor penale cu privire la arma folosită în cazul în care aceasta
nu a fost încă descoperită. Plăgile vor fi masurate atâtîn lungime, cât și în
adâncime în cadrul necropsiei, lucru ce ar putea fi de folos în descoperirea
estimativă a lungimii lamei sau a oricărui alt obiect ce putea fi folosit pentru
comiterea faptei.
Expertiza medico-legală în cazul omorului săvârșit prin asfixie
Expertiza medico-legală în ceea ce privește omorul prin asfixie este ceva
mai complexă din prisma faptului că, medicul legist este cel careva trebui să
determine cauza morții și să ofere detalii concrete despre cum aceasta a survenit,
dacă este vorba de o sinucidere sau un omor.
Problemele medico – legale pe care expertiza trebuie să le rezolve sunt, în
primul rând, stabilirea faptului dacă este sau nu vorba de o moarte prin asfixie.
Diagnosticul de moarte prin asfixie se pune pe baza semnelor generale anatomo-
patologice ale asfixiilor. În al doilea rând trebui stabilită forma de asfixie şi agentul
producător. Un element important ce se cere precizat în cadrul expertizei este
stabilirea caracterului vital al şanţului de spânzurare, având în vedere posibilitatea
disimulării unei crime prin spânzurare. În această privinţă se va cerceta infiltraţia
cu sânge a ţesuturilor moi de la nivelul gâtului. 21
Deoarece, în mod frecvent, echipa de cercetare care se deplasează la faţa locului,
găseşte cadavrul nesuspendat, lividităţile cadaverice au o repartiţie necaracteristică.
În mod normal lividităţile se găsesc la nivelul membrelor inferioare şi la
extremităţile membrelor superioare. 22
În ceea ce privește moartea prin sugrumare, am menționat anterior că
sinuciderea nu este posibilă, datorită relaxării musculaturii membrelor inferioare
după intrarea în stare de inconștiență.De asemenea ștrangularea este cel mai des
întâlnită în cazurile de omor prin asfixie, întrucât sinuciderea prin această
modalitate este una care necesită o voință extrordinar de mare din partea persoanei
respective.Asemenea celor două, sufocarea este o modalitate rar întâlnită în
cazurile de suicid.
Compresiunea toraco-abdominală, o altă modalitate de moarte prin asfixie
este cel mai des întâlnită în cazul disimulării omorului sau accidentelor de muncă.
În această situație medicul legist va trebui să acorde o deosebită atenție leziunilor
ce ar fi putut fi create anterior, în timpul cât victima se afla în viață sau chiar
ulterior decesului.
În cazul înecului, din punct de vedere anatomo-patologic, se constată o serie
de aspecte caracteristice care atestă faptul că decesul s-a produs prin acest
mecanism. Apare astfel, creşterea fluidităţii sângelui (în înecul în apă dulce),
prezenţa la nivelul gurii şi nasului a „ciupercii înecatului”. De asemenea apare şi
emfizemul hidro - aeric, când plămânii apar voluminoşi, grei, iar pe seroasa
pleurală apar peteşii Paltauf mari, albăstrui, produse prin rupturi ale pereţilor
alveolari şi capilari.

21
Noțiuni de medicină legală, Horia Rață
22
Idem
 La autopsie, vom constata apă în stomac, în special în porţiunea iniţială a
intestinului subţire, numită duoden, precum şi stază viscerală (sânge în cantitate
mare în organele viscerale).
Expertiza medico – legală în înecare va trebui să precizeze cauza morţii pe baza
examenelor anatomopatologice de laborator. Trebuie avută în vedere posibilitatea
unei morţi subite în apă, caz în care lipsesc semnele de înecare. Diagnosticul de
laborator se bazează pe studiul planctonului acvatic (alge, diatomee) ce poate fi
găsit în interiorul alveolelor pulmonare atunci când decesul s-a produs datorită
înecării.

BIBLIOGRAFIE
 Noțiuni de medicină legală-curs universitar, Horia Rață
 Cms șef Vasile Uțică -Asociația Criminaliștilor din România - Investigarea
criminalistică a locului faptei
 Proceduri interne DGPMB-SERVICIUL CRIMINALISTIC
 Emilian Stancu, Tratat de Crimnalistică, Ediția a-V-a,2010.
 Camil Suciu, Criminalistica, Editura didactică și pedagogică-1972