Sunteți pe pagina 1din 5

Parteneriate educaţionale

ARGUMENT
Formarea personalităţii copilului este deosebit de importantă şi tocmai de aceea se
pune mare accent şi pe familia din care face parte copilul, pe lângă instituţia de învăţământ şi
comunitatea din care face parte acesta, familia având şi ea un rol marcant în procesul
educaţional şi în dezvoltarea copilului.
Familiei îi revine responsabilitatea educării copilului, părinţii fiind primii educatori ai
celui mic. O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în
grădiniţă şi şcoală. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului şi abia apoi prin
cea a cuvântului.
Aceştia sunt înscrişi în grădiniţă, asigurându-le condiţiile necesare pentru dezvoltarea
în concordanţă cu nevoile individuale, copiii fiind formaţi şi educaţi printr-o metodologie şi
un curriculum specific vârstei acestora. Grădiniţa este un important mediu de socializare, îi
ajută pe copii să interacţioneze cu alţi copii, dar şi cu adulţi şi le oferă acestora un mediu
primitor, adecvat învăţării. Totodată, grădiniţa oferă suport pentru valorificarea potenţialului
fizic şi psihic al fiecărui copil, pentru dezvoltarea capacităţii de a intra în relaţie cu ceilalţi
copii şi cu adulţii. De asemenea, grădiniţa sprijină copilul în interacţiunea cu mediul,
favorizează descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi şi îi formează o imagine de
sine pozitivă. Dar educaţia copiilor, priviţi ca cei mai tineri membri ai unei comunităţi, este
responsabilitatea întregii comunităţi. Ea este leagănul creşterii şi devenirii copiilor ca viitori
adulţi responsabili de menirea lor în folosul întregii comunităţi, motiv pentru care cel mai
important parteneriat care este necesar a fi implementat este cel dintre grădiniţă şi familie.
Activităţile desfăşurate în parteneriat cu părinţii sunt modalităţi propice pentru
atingerea unor obiective comune în ceea ce priveşte educaţia preşcolarilor, la acestea
adăugându-se plăcerea de a fi alături de colegi, activităţile desfăşurându-se într-o atmosferă de
voie bună, având, pe lângă valoarea social–educativă şi un efect reconfortant. Aşadar, pentru
ca eficienţa educaţiei din grădiniţă să aibă un randament sporit, este necesar ca programul
educativ să fie cunoscut şi înţeles de către familie şi realizat printr-o colaborare strânsă între
instituţia familială și cea preşcolară.
„Eu sunt copilul, tu ţii în mâinile tale destinul meu, tu determini în cea mai mare
măsură, dacă voi reuşi sau eşua în viaţă. Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre
fericire, educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume.” (din Child's Appeal,
Mamie Gene Cole)

SCOPUL
Familiarizarea părinţilor cu specificul învăţământului preşcolar, regimul zilnic din
grădiniţă, implicarea în activităţi curriculare şi extra-curriculare, de educare şi formare a
copiilor; Dobândirea de către părinţi a unor abilităţi de cunoaştere a copiilor, în vederea
eficientizării relaţiei familie – grădiniţă – comunitate.

OBIECTIVE
privind copiii:
- Formarea unei atitudini pozitive faţă de grădiniţă, societate şi copii;
- Legarea unor prietenii cu alţi copii şi alte familii;
- Favorizarea adaptării şi integrării în colectivitate, grădiniţă;
- Contribuirea la formare şi întărirea încrederii în sine şi familia sa;
- Favorizarea unei relaţii pozitive faţă de educatoare.
privind familia
- Stimularea interesului părinților pentru activitățile desfășurate în grădiniță
- Cunoaşterea individuală a copiilor, urmărind manifestarea lor în familie şi grădiniţă
- Participarea activă a familiei, alături de educatoare, în viața grădiniței precum și în
activitățile extra-curriculare
- Dobândirea de către părinți a unor abilități de relaționare cu copiii
- Stabilirea unor principii de bază ce trebuie respectate în formarea personalității
copiilor, precum și procedee de corectare a unor devieri comportamentale
- Informarea familiei privind drepturile copiilor;
- Valorificarea experienţei pozitive dobândite de părinţi în relaţiile cu copiii lor;
- Familiarizarea familiilor cu regimul zilnic, necesităţile şi activităţile copiilor în
grădiniţă;
- Crearea unor oportunităţi de a cunoaşte alte familii şi de a lega prietenii între familii,
implicit copii acestora;
- Implicarea familiei în activităţile zilnice ale copiilor la grădiniţă.
privind cadrele didactice
- Găsirea celor mai eficiente metode şi procedee privind educarea şi formarea
preşcolarului în grădiniţă;
- Asigurarea aplicării în practică a cunoştinţelor dobândite prin cursuri, schimburi de
experienţă, diseminarea experienţelor pozitive dobândite în urma derulării proiectului;
- Favorizarea unei relaţii pozitive şi strânse între educatoare şi copil în vederea realizării
procesului instructiv – educativ în grădiniţă;
- Realizare unei legături mai strânse şi eficiente între educatoare şi familie în vederea
realizării procesului instructiv – educativ în grădiniţă.

DURATA: Semestrul I al anului şcolar 2019-2020


RESURSE UMANE:
Preşcolarii; Părinţii preşcolarilor; Cadrul didactic; Psihologul.
RESURSE MATERIALE:
Ecusoane, Cărţi educative, Pliante, Prezentări, Instrumente de scris şi desenat, Coli
A4, Coli de Flipchart, Foarfece, Fişe de lucru, Ingrediente, Fructe, Legume, Filmuleţ,
Dulciuri, Bomboane de pom, Ramă cu tematică de Crăciun, Colaj cu ren, Hârtie colorată,
Foarfece, Lipici.
MODALITATI DE REALIZARE
Şedințe
Lecții deschise
Prezentări PowerPoint
Expoziții
Activități desfășurate împreună cu părinții
Întâlniri periodice cu părinţii
Activităţi desfăşurate împreună cu părinţii şi invitaţii speciali (ex. Moş Crăciun)
REZULTATE AȘTEPTATE
Prin modul de organizare, desfăşurare şi prin întreaga paletă de activităţi, părinţii vor
cunoaşte nemijlocit o parte din activităţile pe care le desfăşoară copiii preşcolarii în grădiniţă,
se vor implica, vor sprijini activitatea şi munca educatoarei şi vor contribui la dezvoltarea
copiilor, dar şi la propria dezvoltare, înţelegându-i şi susţinându-i pe viitor mai mult pe cei
mici.

MODALITĂŢI DE EVALUARE
Chestionare
Discuții libere

DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII

Nr. Perioada Tema Participanţi Modalităţi de realizare


Crt.
1 Septembrie Cunoaştem Preşcolarii Festivitatea de deschidere a
grădiniţa şi ne Părinţii anului şcolar
cunoaştem pe noi Cadrul didactic Şedinţă cu părinţii
Psihologul Prezentarea părinţilor
Împărțire pliante
Chestionare
Apreciere rezultate
Joc de rol
Prezentare PowerPoint
2 Octombrie Împreună Preşcolarii Planificare eveniment împreună
Părinţii cu părinţii (petrecere, zi de
Cadrul didactic naştere, festivalul plăcintelor etc.)
Expoziții, Lucrul în echipă
3 Noiembrie Mâncăm sănătos Preşcolarii Prezentarea privind bunele
Părinţii deprinderi în familie şi în
Cadrul didactic societate
Psihologul Activitate practic gospodărească:
salată de fructe/legume unde
copiii gătesc împreună cu părinţii
Lecție deschisă
4 Decembrie Vine Moş Crăciun Preşcolarii Activitate tip atelier realizată de
Părinţii preșcolari împreună cu părinții lor
Cadrul didactic (Poza de familie, Nimereşte nasul
renului, Bomboane în brad,
Confecţionare coroniţe de
Crăciun, Gustare dulce)
Prezentare activitate

Tema: „Împreună”
„Evenimentele nu sunt niciodată absolute, rezultatele depind numai şi numai de
indivizi. Ele sunt o comoară pentru omul dibaci.” Honoré de Balzac

Obiective:
• să proiecteze un eveniment educaţional
• să organizeze diferite tipuri de evenimente în şcoală

Metode și tehnici:
• brainstorming, lucru în echipă, analiza unor secvenţe de film

Beneficiari: părinţi, cadre didactice, reprezentanţi ai comunităţii

Resurse: markere, obiecte de diferite culori, coli de flipchart, semințe, ingrediente,


hârtie creponată; ţinta desenată pe o coală de flipchart; timp- 1h ½

Desfăşurarea activităţii:
Suișuri și coborâșuri - Se relatează un eveniment plăcut din viaţa părintelui şi unul
mai puţin plăcut. Se întreabă ce l-a făcut să îl caracterizeze astfel. Dar dacă se gândeşte la
școală, ce evenimente îşi aminteşte. Se notează cuvintele cheie din expunerile participanților
pe o coală de flipchart pe care sunt desenați munți și văi (Anexă)
Scara evenimentelor - Sarcina echipelor este de a planifica un eveniment (o nuntă, o zi
de naştere, o petrecere etc.) prin enumerarea paşilor specifici. „Ce face o învăţătoare/ un
învăţător în prima zi de şcoală? Cum vă pregătiţi pentru o zi obişnuită de şcoală?” Se
subliniază că succesul unui eveniment presupune: idei creative, planificare, organizare,
resurse, echipă, disponibilități, efort, bună dispoziție, muncă, satisfacție.
Actori şi spectatori - Se proiectează o secvenţă de film despre evenimente
educaţionale pozitive şi negative din viaţa unei şcoli (www.youtube.com). Se analizează, pe
baza unor criterii: subiect, impact, învăţături.
Se alege din evenimentele propuse unul care să fie organizat împreună cu echipa de
părinți: seara bunicilor, taţilor, festivalul seminţelor, sărbătoarea culorii verzi, gătitul unor
produse (gogoşi, plăcinte, dulciuri de post), decorarea şcolii ca un cadou, expoziţii outdoor cu
lucrările copiilor și părinților, o zi dedicată obiceiurilor și tradițiilor din comună etc.

Trucuri motivaţionale
Promovarea evenimentelor pentru părinţi
Folosirea creativităţii în ideile abordate
Propunerea ofertelor variate de evenimente
Crearea momentelor speciale şi emoţionante de neuitat pentru participanţi
Feedback
Pe o ţintă alcătuită din mai multe cercuri concentrice, se plasează simboluri personale
în funcţie de cât de interesantă a fost activitatea. Cu cât sunt mai aproape de centrul ţintei, cu
atât obiectivele au fost atinse.

Concluzie
„Marile evenimente ale lumii au loc în creier.“ (Oscar Wilde)
Un eveniment este un fapt însemnat, o întâmplare importantă, remarcabilă din viaţa
socială sau particulară. Este necesar ca școala să își asume responsabilitatea în promovarea și
organizarea evenimentelor educaționale împreună cu părinții. Evenimentul este o reală sursă
de învăţare, cunoaștere, comunicare, dezvoltare și progres.

S-ar putea să vă placă și