Sunteți pe pagina 1din 3

Referat Antropologie

Barbosu Alexandru
Cesare Lombroso a fost un medic italian care a
schimbat modul de abordare al crimelor dintr-unul
legal în unul ştiinţific.
Acesta nu era de acord cu teoria clasică conform
căreia instinctul de a ucide este o caracteristică a
naturii umane şi a susţinut că, de fapt, criminalitatea
este un comportament moştenit şi criminalii pot fi
identificaţi după fizionomie.
Acesta a făcut o distincţie clară între criminali şi cei
care nu comit crime pe baza unor multiple anomalii
fizice, iar totul a început atunci când a studiat corpul
lui Giuseppe Villela. În momentul în care îi analiza
craniul, a observat că avea câteva caracteristici care
îi aminteau de craniile raselor inferioare şi de cele
ale maimuţelor, ale rozătoarelor şi ale păsărilor.
Bazându-se pe teoriile cu privire la fizionomie,
psihiatrie şi darwinismul social, Lombroso a ajuns la
concluzia că apariţia criminalităţii în organism are
legătură cu formele ancestrale ale vieţii. Mai mult, îi
numea pe criminali sălbatici, fiind de părere că
trăsăturile fizice ale criminalilor aminteau de cele ale
maimuţelor şi ale primilor oameni. Criminalii nu se
pot adapta în societate, nu se supun moralităţii
legilor, toate acestea din cauza naturii lor, care este
un rezultat al înapoierii acestora, era de părere
Lombroso.

Femeia criminal, conform lui Lombroso, este diferită


de barbatul criminal: “Am văzut de asemenea că
femeile au multe lucruri în comun cu copii, că simţul
lor moral e diferit; sunt răzbunătoare, geloase, cu
înclinaţie spre o răzbunare de o cruzime aparte (.
…). Când o activitate morbidă a centrelor psihice
intensifică calităţile rele dintr-o femeie (.…), este clar
ca trăsăturile semicriminale ale unei femei normale o
pot transforma într-o femeie criminală mai teribilă
decât orice bărbat. Femeia criminală este
consecvent un monstru. Cealaltă parte a ei este
ţinută în limitele virtuţilor, din cauze diferite, precum
maternitatea, credinţa, slăbiciunile, şi când aceste
influenţe contrare dau greş şi o femeie comite o
crimă, putem concluziona că răutăţile dintr-o femeie
trebuie să fi fost enorme până când să triumfe
asupra atât de multor obstacole”.

Lombroso a adus în susţinerea teoriei sale probe


clinice elocvente despre influenţa zestrei genetice
asupra criminalităţii. În închisoarea de la Pavia a
găsit un copil având un prognatism enorm, păr
stufos, fizionomie feminină şi strabism, acesta
comiţând un asasinat la vârsta de 12 ani, apoi a fost
condamnat de 6 ori pentru furt; doi fraţi ai lui erau
hoţi iar cele două surori prostituate.
După ani întregi de cercetări, acesta era sigur că
acei criminali înăscuţi pot fi recunoscuţi după
fizionomie. De exemplu, au fruntea înclinată, urechi
ce au o mărime anormală, faţa le este asimetrică,
mâinile lungi şi craniul asimetric. Mai mult, a susţinut
că aceştia au o sensibilitate redusă în faţa durerilor
şi a atingerilor, dar o mult mai bună vedere. Printre
trăsăturile lor de caracter se regăseşte vanitatea,
lipsa de moralitate, impulsivitatea, dorinţa de
răzbunare şi cruzimea.
Cu toate că multe dintre teoriile sale sunt, acum,
respinse, pe motiv că sunt prea vechi sau irelevante,
Lombroso a contribuit major în domeniul
criminalisticii şi încă este considerat întemeietorul
acesteia.

S-ar putea să vă placă și