Sunteți pe pagina 1din 2

- Modulul 3 -

Aplicatia 2 - Comisia de evaluare - REZOLVARI

A - În sensul prevederilor art. 126 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016, poate autoritatea
contractantă să nominalizeze, printr-un act administrativ, persoanele care constituie comisia
de evaluare pentru atribuirea mai multor contracte/acorduri-cadru, atunci când acestea sunt
de complexitate redusă? De asemenea, în situația atribuirii de contracte care nu sunt de
complexitate redusă, se impune, de fiecare dată, nominalizarea persoanelor care alcătuiesc
fiecare comisie de evaluare în parte? Argumentați!
Răspuns:
Potrivit art. 126 din Anexa la H.G. nr. 395/2016, legiuitorul pune în sarcina autorității
contractante atât obligații, cât și unele drepturi pe care le are aceasta în raport cu componența
comisiei de evaluare, respectiv:
• desemnarea membrilor comisiei de evaluare;
• după caz, desemnarea specialiștilor externi;
• numirea persoanei responsabile cu derularea procedurii;
• nominalizarea membrilor de rezervă;
• înlocuirea unui membru al comisiei de evaluare cu un membru de rezervă, dacă situația
o va impune.
Nominalizarea persoanelor care constituie comisia de evaluare se realizează la atribuirea fiecărui
contract/acord-cadru, excepția de la această prevedere fiind aplicabilă numai în situația în care
se atribuie contracte/acorduri-cadru de complexitate redusă conform alin. (4) al articolului mai
sus menționat.
Din contextul celor prezentate, reiese faptul că toate acțiunile de numire a comisiei, stabilire a
componenței acesteia, precum și orice modificare adusă acțiunilor inițiale, se îndeplinesc prin
act administrativ al conducătorului autorității contractante, toate aceste acțiuni fiind realizate în
regim de putere publică de către autoritatea contractantă, conform Legii nr. 544/2004.
În concluzie, față de cele arătate mai sus precizăm că în situația în care se atribuie
contracte/acorduri-cadru de complexitate redusă autoritatea contractantă are dreptul de a
constitui o singură comisie de evaluare pentru atribuirea tuturor acestor contracte/acorduri-
cadru, numirea comisiei de evaluare realizându-se printr-un singur act administrativ al
conducătorului autorității contractante, în conținutul acestuia fiind precizate expres limitele în
care își derulează activitatea comisia de evaluare.
În situația atribuirii de contracte care nu sunt de complexitate redusă, autoritatea contractantă
va stabili componența comisiei de evaluare pentru atribuirea fiecărui contract de achiziție
publică/acord-cadru în parte, de asemenea prin act administrativ al conducătorului autorității
contractante.
B - Este posibil ca membrii comisiei de evaluare să fie numiți din cadrul persoanelor care oferă
servicii de achiziție auxiliare? Argumentați!

Răspuns:
Conform art. 126 alin. (1) și (2) din Anexa la H.G. nr. 395/2016, membrii comisiei de evaluare
sunt desemnați din cadrul autorității contractante care organizează procedura și/sau din cadrul
entității finanțatoare a contractului de achiziție publică și/sau, după caz, din cadrul autorității
contractante care este beneficiarul final al achiziției.
Situația când, în activitatea comisiei de evaluare, intervin experți cooptați din afara autorității
contractante (care desfășoară activități independente sau care sunt puși la dispoziție de către
furnizorii de servicii auxiliare achiziției) este expres reglementată la alin. (3) al articolului mai sus
menționat, aceștia neavând drept de vot în cadrul comisiei de evaluare, iar competențele lor
limitându-se în exclusivitate asupra problemelor specifice ce au impus cooptarea lor.
Prin urmare, experții cooptați nu sunt membri ai comisiei de evaluare.
În ceea ce privește prevederile art. 2 alin. (6) din Anexa la H.G. nr. 395/2016, „(...) servicii
auxiliare achiziției, în vederea sprijinirii activității compartimentului intern specializat în
domeniul achizițiilor, (...) vizând toate etapele de la planificarea/pregătirea procesului, (...)
inclusiv în raport cu activitatea comisiei de evaluare și/sau soluționarea contestațiilor”,
subliniem că sintagma „activitatea comisiei de evaluare”, trebuie înțeleasă prin prisma
atribuțiilor comisiei de evaluare de la art. 127 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 395/2016. Așadar,
serviciile de consultanță, denumite servicii auxiliare achiziției, achiziționate de către autoritatea
contractantă în vederea sprijinirii activității compartimentului intern specializat în domeniul
achizițiilor, pot viza inclusiv activitatea comisiei de evaluare.
Nu în ultimul rând, subliniem că formularea „administrarea procedurilor de atribuire în numele
și în beneficiul autorității contractante” din cuprinsul definiției activităților de achiziție auxiliare
(art. 3 alin (1) lit. d) din Legea nr. 98/2016) nu se referă la includerea în comisia de evaluare, ca
membri cu drept de vot, a persoanelor care oferă servicii de achiziție auxiliare, ci la activitățile
de achiziție auxiliară desfășurate de unitățile de achiziții centralizate.

S-ar putea să vă placă și