Visarion Puiu

Slujitor de neam și țară.
Mitropolitul VISARION PUIU
SLUJITOR DE NEAM ȘI ȚARĂ
MITROPOLITUL VISARION PUIU
Biografie de colecționar
1
Slujitor de neam și țară. Mitropolitul VISARION PUIU
2
Inspirați de seria manifestărilor cultural-religioase devenite tradiționale

organizate la Roman de Asociația „Mitropolit Visarion Puiu”, colecționarii nemțeni
încearcă și ei prin mijloacele care le sunt specifice și prin pasiunea lor, să
contribuie la îmbogățirea conținutului comunicărilor, slujindu-se de argumentul lor
cel mai puternic, imaginea, purtătoare de valoroase și veridice informații, atât
despre trecut, ca și despre prezent.
Încercăm în acest sens o biografie ilustrată a eminentului slujitor de neam
și țară care a fost Mitropolitul Visarion Puiu, pe care Nicolae Iorga îl aprecia ca
fiind unul din cei mai culți clerici ortodocși români din perioada interbelică,
personalitate legată prin multe fapte de ținuturile romașcane și nemțene, pe care
dorim să le scoate în evidență. Ne folosim îndeosebi de imaginile de epocă, ce
pot fi puse în corelație cu parcursul vieții eroului nostru, spre a pătrunde
atmosfera anilor din prima parte a secolului al XX-lea.
În mod firesc, ne-am mai ajutat și cu prețioasele date și informații pe care
le-am luat din precedentele comunicări făcute la manifestările anuale organizate
la Roman.
3
4
Începuturile
Pe numele său de mirean Victor Puiu, s-a născut pe 27 februarie 1879 la Pașcani,
localitate veche, atestată documentar ca sat, din vremea Domnitorului Alexandru cel Bun (8 aprilie
1419), devenit târgușor la începutul secolului al XIX-lea. Începe să se dezvolte după construirea
căii ferate Lvov-Cernăuți-Iași, devenind comună rurală și sediu de plasă. Funcționau aici un număr
de opt biserici ortodoxe și una romano-catolică, șase școli mixte, în comună și cele cinci sate
componente, o școală primară urbană mixtă a căilor ferate la gară, alte două școli rurale de cătun.
Statistica oficială din anul 1925 consemna existența în reședința de plasă a unui gimnaziu și a
patru școli primare, una de băieți, una de fete, una mixtă a CFR și o alta mixtă a comunității
evreiești. Economia era reprezentată de șase mori și o fabrică de săpun, de un atelier feroviar cu
peste 1.000 de angajați. În 1931 localitatea a primit statutul de comună urbană.
Imaginea Pașcanilor copilăriei lui Victor Puiu era cea a târgușoarelor de provincie
moldovenești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea.
Pașcani, după o ilustrată editată prin anul 1900.
Ilustrată cu panorama Pașcanilor, circulată în anul 1908.

5
Piața din Pașcani, la începutul secolului al XX-lea.
„Pașcani. Vedere spre parcul castelului Rosnovanu”. Începutul secolului al XX-lea.
Pașcani. Școala Primară Română. Perioada interbelică.

6
„Lume bună” în Gara din Pașcani, la începutul secolului al XX-lea.
Gara din Pașcani într-o vedere circulată în anul 1938.
Mulțime de călători așteptând trenul în Gara Pașcani. Începutul secolului al XX-lea.

7
Pașcani. Gara la începutul secolului al XX-lea.
Cel mai important reper al Pașcanilor, Gara. După o gravură din anul 1877.
(Sursa; „Istoria tracțiunii feroviare din România” de Șerban Lăcriteanu și Ilie Popescu).
Să consemnăm și faptul că în aceeași localitate, doar cu un an mai târziu, se năștea

scriitorul Mihail Sadoveanu (1880-1961), unul din cei mai prolifici prozatori români. Amândoi au
fost de altfel colegi în clasa I, la învățătorul Mihai Busuioc, alias „Domnul Trandafir”, evocat mai
târziu de cel ce va deveni cunoscut drept „Ceahlăul literaturii române”.
O fotografie cu dedicație a
lui Sadoveanu (Pentru poetul Emil
Isac, din 1961).
8
Școala și consacrarea
În perioada 1893-1896 tânărul Puiu a urmat studii teologice la Seminarul din
Roman. La Catedrala Episcopală din acest oraș a depus voturile monahale (pe 22 decembrie
1905) și a fost hirotonit ierodiacon (25 decembrie 1905), apoi diacon în intervalul 1905-1908.
Ar fi de interes ca astăzi să evocăm în câteva imagini înfățișarea orașului care a avut o atât
de mare influență asupra dezvoltării și carierei ulterioare a celui chemat încă din frageda tinerețe
spre slujire și credință.
Orașul Roman pe o ilustrată de la începutul veacului al XX-lea. Editura <Librăriei Cooperative> Roman.
Roman. Vedere generală de la începutul secolului al XX-lea. Editura <Librăriei Cooperative> Roman.
9
Roman. Vedere generală cu partea de jos a orașului văzută din turnul Episcopiei.
Roman. Biserica Sf. Gheorghe. Editura Librăriei Frați Rothenberg. Circulată în 1902.
Roman. Strada Ștefan cel Mare. În fundal, Biserica Precista Mare.
10
Idem, Roman. Strada Ștefan cel Mare. În dreapta spate, Biserica Precista Mare.
Roman. Bulevardul Precista Mare în lucru.
Roman. Spitalul vechi și Episcopia.
11
Roman. Piața și Biserica Precista Mare.
„Salutări din Roman. Biserica Precista Mare”.

„Editura Librăriei Frați Rothenberg, Roman”. Data poștei: ”6 JUL. 900”.
12
Roman. Turnul Episcopiei în două ilustrate de epocă.
13
Biserica Episcopiei Romanului. Editura Librăriei Frații Rothenberg. Data expeditorului, 25 iulie.1908.
Biserica Episcopiei Romanului din cartea lui Paul Henry - „Les églises de la Moldavie du Nord”, Paris 1930.
Roman. Seminarul Sf. Gheorghe, la începutul secolului al XX-lea.

14
După Roman, în perioada 1896-1900, a urmat studiile teologice la Seminarul „Veniamin”

din Iași. Instituția fusese înființată în anul 1803 de Mitropolitul Veniamin Costachi, fiind cea mai
veche școală destinată pentru cei ce se pregăteau să devină preoți.
Seminarul Veniamin Costachi din Iași în anul 1904.
Iași. Seminarul Veniamin Costachi.
Începând cu anul 1900 și până în 1904 a urmat Facultatea de Teologie din

București, care funcționa din anul 1881 în cadrul Universității.
Universitatea din București. Facultatea de Teologie ocupa corpul din dreapta clădirii.
15
În următoarea perioadă, ianuarie 1907-iulie 1908, a urmat studii la Academia

Duhovnicească din Kiev.
Academia Duhovnicească din Kiev la începutul anilor 1900.
Kievul cu Catedrala Sf. Sofia.
Kiev și Lavra Masepinskaia.

16
În anul 1908 este hirotonit ieromonah la Galați, ridicat la un rang superior (hirotesit)
ca protosinghel pe 6 decembrie, apoi arhimandrit la 1 ianuarie 1909. Tot atunci, datorită meritelor
sale, va fi numit vicar al Eparhiei Dunării de Jos, apoi pe 1 aprilie 1909 director al Seminarului
„Sfântul Andrei”, pe care l-a condus până la 1 septembrie 1918.
Întorcându-ne în timp, notăm că actualul teritoriu al Județului Galați a intrat în
componența Moldovei după anul 1388 (anterior ținând de Țara Românească) și va depinde
canonic de Episcopia de la Cetatea Albă, apoi după anul 1413 de Episcopia Romanului. Episcopia
Dunării de Jos a luat ființă în anul 1864, după Unirea Principatelor, cu sediul inițial la Ismail, iar din
1878 la Galați.
Galați. Biserica Sf. Nicolae, ridicată între 1839-1845, care a servit drept
Catedrală Episcopală între anii 1839 și 1917. Datare ilustrată, 1918.
Este important să subliniem că din anul 1902 Eparhia Dunării de Jos a fost păstorită de
remarcabilul cărturar Pimen Georgescu (până în anul 1909, când devine Mitropolit al Moldovei),
cel care l-a și remarcat pe viitorul mare ierarh Visarion Puiu.
O realizare notabilă a Episcopului Pimen a fost punerea pietrei de temelie a Catedralei
Episcopale din Galați în 1906, finalizată și târnosită în anul 1917. La aceasta s-a adăugat și
înființarea Școlii de cântăreți (1903) și a Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” (1908).
Legat de Galați, mai semnalăm alt lucru important: primul Episcop al Dunării de Jos a fost o
personalitate originară de pe plaiurile nemțene, Melchisedec Ștefănescu, cel care a îndeplinit în
anul 1864 misiunea organizării Eparhiei Dunării de Jos, pe care a păstorit-o între anii1864 și 1879,
după care va accede pe scaunul Episcopiei Romanului.
Prea Sfinția Sa Episcopul Pimen înconjurat de cler, la începutul secolului al XX-lea.

17
1906. Ilustrată document: Punerea pietrei fundamentale a Catedralei Episcopale din Galați de
către Episcopul Pimen, în prezența Familiei Princiare a României (Ferdinand și Maria).
Altă ilustrată document din 1906: Prea Sfinția Sa Episcopul Pimen al Dunării de Jos, însoțit de
Familia Princiară și de cler, în procesiune religioasă prin Galați, spre locul Catedralei Episcopale.
Catedrala Episcopală din Galați. După sfințirea sa din anul 1917.

18
Elevii seminarului teologic „Sf. Apostol Andrei”. Datare: 1912 Localizare: Galați.
Elevii Seminarului Teologic din Galați în ziua de 5 Iunie 1910.
Tot în Galați se află Palatul Episcopal, a cărui piatră de temelie a fost așezată în
anul 1898 și a fost inaugurat în 1901. Era cea mai somptuoasă clădire a orașului la acea dată.
Galați. Palatul Episcopal. Datare, 1912.

19
Galați. Palatul Episcopal.
În anul 1918, la 1 septembrie, este numit Director al Seminarului Teologic din

Chișinău, iar la 1 noiembrie, Exarh al mănăstirilor din Basarabia (arhiereu însărcinat cu inspecția
și controlul mănăstirilor din Basarabia), unde activează până în anul 1921.
Numirea Arhimandritului Visarion Puiu ca Director al Seminarului Teologic din Chișinău

(Muzeul Vovidenia).
Seminarul Teologic din Chișinău (clădirea construită în 1902), conform unei ilustrate din anul 1910.
20
Chișinău. Seminarul Teologic la începutul secolului al XX-lea.
Catedrala Nașterii Domnului din Chișinău, inima bisericii ortodoxe din Basarabia.
Chișinău. Mitropolia. Datare, 1920.

21
Chișinău. Palatul Arhiepiscopal. Perioada interbelică.
În desișul pădurilor de pa malul Nistrului din apropiere de Soroca, a fost ridicat în anul 1777
Schitul de călugărițe Rudi (Rughi), părăsit însă în anul 1846. Vizitând aceste locuri și prin
străduința sa, Arhimandritul Visarion Puiu a reușit restaurarea și repunerea în activitate a schitului
în 1921.
Mănăstirea Rughi, pe o marcă poștală românească dedicată monumentelor istorice din anul 1941
Biserica Schitului Rudi după restaurare.

22
Pe anevoiosul drum al înaltelor ierarhii bisericești

Meritele Arhimandritului Visarion Puiu și experiența câștigată în posturile de mare
răspundere pe care le-a ocupat, au fost apreciate de autoritățile bisericești și laice, argument
pentru care pe 17 martie 1921, Exarhul Mănăstirilor din Basarabia este ales și sfințit Episcop al
Argeșului (Episcopie înființată în anul 1793, în componența Mitropoliei Țării Românești). Se
întâmpla acest fapt după ce Episcopia Argeșului fusese păstorită între anii 1919 -1921 de doi
locțiitori (Vartolomeu Stănescu Băcăuanul și Evghenie Humulescu Piteșteanu). A fost hirotonit
arhiereu chiar n Catedrala Mitropolitană din București, de către Mitropolitul Primat al României,
Miron Cristea, în ziua de Buna Vestire, la 25 martie, în aceiași zi a fiind investit și de Regele
Ferdinant I al României.
Catedrala Mitropolitană din București, locul în care a fost hirotonit Episcopul Visarion Puiu. .
Pe 27 martie 1921, de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfințitul Visarion era
instalat Episcop titular al Argeșului. Principalele obiective urmărite de el au fost organizarea și
îmbunătățirea vieții bisericești, înlăturarea imixiunilor politicienilor și apărarea drepturilor bisericii în
redobândirea Palatului Episcopal de la Curtea Regală. Palatul, aflat în spatele Catedralei, în parcul
Mănăstirii Curtea de Argeș, a fost construit între anii 1886-1890 de către Regele Carol I, fiind
folosit ca reședință regală de vară, până la finalizarea construcției Castelului Peleș. Intrarea în
posesia Episcopiei s-a făcut cu greutate, după o intensă dispută cu autoritățile de la acea vreme.
Construcția are în centru paraclisul cu turnul-clopotniță.
Biserica Episcopiei Argeșului la 1900.

23
Mănăstirea Curtea de Argeș și Palatul Episcopal. Ilustrată circulată în anul 1900.
Curtea de Argeș. Vedere de ansamblu: Catedrala Mănăstirii și Palatul Episcopal.
P.S. Visarion al Argeșului împreună cu o delegație condusă de Î.P.S. Ghermanos,

Mitropolitul Americii, în vizită la Curtea de Argeș.
24
La 29 martie 1923 este ales Episcop al Hotinului, cu sediul în Bălți, unde este
instalat pe 13 mai 1923. La acea dată, când după unirea cu România ținutul a fost reorganizat din
punct de vedere administrativ-canonic la rangul de eparhie, orașul Bălți avea pentru cei 10.000 de
credincioși ortodocși doar o singură biserică. De aceea, prima grijă a lui Visarion Puiu a fost de a
ridica cât mai multe biserici, care să acopere necesitățile pastorale ale credincioșilor, dar mai ales
să zidească o catedrală. Astfel au fost ridicate într-o perioadă de numai zece ani, o monumentală
catedrală în stil neo- românesc - „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (1924-1934), Palatul
Episcopal (1925-1932) și cele cinci biserici din oraș - „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (1915, 1924-
1929), „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” (1926-1934), „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (1926-
1934) , biserica Schitului Episcopiei „Sfinții Victor și Visarion” (1931-1934) și biserica „Adormirea
Maicii Domnului” (1932).
Toate construcțiile au adoptat elemente arhitectonice de identitate românească; Biserica
„Sfânta Cuvioasă Parascheva" a fost zidită cu două turle răsucite, după modelul Mănăstirii
Argeșului, iar Biserica „Sfinții Apostoli" a fost realizată după modelul moldovenesc, cu turn-
clopotniță neo-românesc adosat și cu contraforți.
Prin activitatea și tenacitatea sa, Visarion Puiu a reprezentat un veritabil stâlp al
românismului în Basarabia, un real factor de unitate și dialog confesional, de renaștere a
românismului.
Sigla Episcopiei Hotinului încadrată de imagini cu P.S. Episcop de Hotin, Visarion Puiu
Harta Eparhiei Hotinului la 1925.
25
Vederea generală a orașului Bălți din perioada interbelică a administrației românești.
Punerea temeliei catedralei din Bălți, la 28 septembrie 1924, în prezența unor înalți prelați, a
Patriarhului Ierusalimului, Damianos al II-lea. (Episcopul Visarion se află înspre dreapta imaginii).
Punerea pietrei de temelie a catedralei, pe 28 septembrie 1924.
26
1. Catedrala în construcție. Episcopul Visarion împreună cu arhitectul și inginerul de șantier.

2. La sfințirea Catedralei „Sf. Împărați Constantin și Elena” de pe 2 iunie 1935, în prezența Regelui Carol al
II-lea și a Marelui Voievod de Alba Iulia Mihai, viitorul Rege al României.
Ceremonia de sfințire a Catedralei „Sf. Constantin și Elena”, pe 2 iunie 1935, în prezența Regelui Carol al II-lea și
suitei regale, a soborului de ierarhi și a unei mulțimi numeroase.
Regele Carol al II-lea sărută icoana ținută de Episcopul Visarion la ceremonia de sfințire a Catedralei.
27
1, 2. Înconjurul Catedralei în prezența Regelui.
28
Înalți prelați ai Bisericilor Ortodoxe prezenți la sfințirea Catedralei din Bălți, în fața Reședinței
Episcopale: Episcopul Sava de Lublin (Polonia), Episcopul Cosma al Dunării de Jos, Mitropolitul Manimos
al
Halkidonului - delegatul Patriarhiei de Constantinopol, Episcopul Visarion al Hotinului, Arhiereul Grigorie
Botoșăneanu - delegatul Mitropoliei Moldovei, Arhimandritul Adamantios - Directorul Sf. Sinod din
Constantinopol, Protopresviterul C. Moraitachis din Atena.
Catedrala Sf. Constantin și Elena, în anul inaugurării, 1935.
29
Bălți. Catedrala Sf. Împărați Constantin și Elena. Perioada interbelică.
Catedrala din Bălți în prezent.
30
Bălți. Reședința Episcopală. Perioada interbelică.

31
Episcopul Visarion, împreună cu alți doi prelați, pe treptele de la intrarea în Palatul Episcopal.
Episcopul Visarion în mijocul studenților teologi, în fața Palatului Episcopal, în 1933.
Episcopul Visarion Puiu cu o delegație, pe treptele de la intrarea în Palatul Episcopal.

32
Bălți. Biserica Sf. Parascheva. Perioada interbelică
Bălți. Biserica Sf. Parascheva în prezent.
Bălți. Catedrala Sf. Nicolae în perioada interbelică. Demolată de sovietici în 1962.

33
Bălți. Catedrala Sf. Nicolae. Perioada interbelică.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Bălți, distrusă în timpul campaniei atee.
34
1, 2. Bălți. Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel în perioada interbelică.

(Notă: În perioada sovietică bisericile au avut mult de suferit, încercându-se ștergerea a tot ce putea
aminti de trecutul românesc interbelic. Astfel, bisericilor „Sfinții Apostoli" și "Cuvioasa Parascheva" le-au fost
date jos crucile, iar ultima a fost transformată în Planetarium, Biserica schitului episcopiei a fost transformată
după 1944 în depozit, apoi în casă de cultură (refăcută după 1990 ca biserică parohială a satului Sadovoe),
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost distrusă în timpul campaniei atee de luptă împotriva credinței, iar
Biserica Sf. Nicolae a fost demolată în 1962. A rămas în funcțiune doar Catedrala din Bălți).
Visarion Puiu a fost permanent un sprijinitor al școlilor din eparhie, fiind mereu
prezent în mijlocul profesorilor, studenților și elevilor.
Episcopul Visarion în mijlocul profesorilor și elevilor Seminarului din Edineț, în 1924.

35
Împreună cu profesorii și elevii Școlii de cântăreți din Mănăstirea Dobrușa.
În mijlocul absolvenților albanezi, ai Școlii de la Mănăstirea Dobrușa, în 1933.
În mijlocul seminariștilor albanezi.

36
Bogata activitate și lucrare misionară a lui Visarion Puiu s-a manifestat atât în țară,
cât și în afara granițelor ei. Din perioada episcopatului datează primele sale demersuri pentru
fondarea unui așezământ românesc la Ierusalim. Atât ca episcop, cât mai apoi ca mitropolit, cu
binecuvântarea Părintelui Patriarh, a întreprins mai multe misiuni pe lângă Patriarhia de la
Ierusalim, cu scopul dobândirii unui cămin românesc la Sfânta Cetate, pentru adăpostirea
închinătorilor români care mergeau la Sfântul Mormânt, iar mai târziu pentru construia unui
așezământ românesc. Astfel, în anul 1931, ca delegat al Sfântului Sinod, s-a aflat în fruntea
misiunii din care mai făceau parte arhimandritul Filaret Jocu (Mare Eclesiarh al Catedralei
Patriarhale din București) și Constantin N. Tomescu, profesor de istorie bisericească a românilor
de la Facultatea de Teologie din Chișinău.
P.S. Episcop Visarion Puiu și delegația pe care a condus-o în fața intrării Sfântului Mormânt
din Ierusalim.
P.S. Visarion al Hotinului în vizită la Patriarhul Antiohiei, Damasc, aprilie 1931.

Prea fericirea sa Alexandru al II-lea, noul Patriarh al Antiohiei, Mitropolitul Mesopotamiei (Siria),
Visarion, Episcopul Hotinului, Constantin N. Tomescu, profesor al Facultății din Chișinău, Arhimandritul
Filaret Jeca din București, alți clerici.
37
La 17 octombrie 1935, Visarion Puiu a fost ales Arhiepiscop al Cernăuților și Mitropolit

al Bucovinei.
Mitropolitul Visarion Puiu alături de Patriarhul Miron Cristea, Mitropolitul Gurie Grosu și
demnitari ai statului român după Te Deum-ul de la Mănăstirea Sinaia, la 30 octombrie 1935.
Despre vechiul și frământatul pământ românesc al Bucovine ce revenise la încheierea

Primului Război Mondial, după 143 de ani de înstrăinare, la sânul Patriei-mamă, despre biserica
sa, se cuvine să facem o sumară referință istorică, pentru a ne da seama de importanța misiunii
celui chemat spre a o păstori. Căci această împărăție a cerului, „Vesela grădină” a Bucovinei și
pământul ei binecuvântat, a fost și este patria mănăstirilor și monumentelor de glorie ce ne
amintesc de ziditorii de țară, mulți odihnindu-și aici somnul de veci (precum Dragoș, Bogdan,
Alexandru sau Ștefan), apărători nu numai de patrie, ci și de limbă română și de tradiții
strămoșești.
Pe lângă organizarea sa statală, în Moldova exista de la începuturile formării statului și o
organizare bisericească. Primii ierarhi ai bisericii și-au avut reședința la Rădăuți, în Biserica Sf.
Nicolae, prima construcție religioasa de piatră din Moldova, ctitorită în jurul anilor 1360 de
Voievodul Bogdan I Întemeietorul, drept mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru izbânda în luptele
pentru constituirea statului liber și independent Moldova. Scaunul Episcopal de la Rădăuți este
amintit în documentele vechi și ca „Mitropolie”, chiar înainte de 1386.
Rădăuți. „Ctitoria lui Bogdan cel Bătrân”. Editare, Librăria nouă Dr. Braunstein, Rădăuți. Circulată
în 1930.
38
Era în acele vremuri voința voievozilor ca Moldova să aibă mitropolie proprie, care să
îndrume viața parohiilor, mănăstirilor și credincioșilor, având în vedere marea lor influență
spirituală și culturală (prin preoți, călugări, cărturari de renume, prin monumentele ridicate, prin
dăscălitul enoriașilor și îngrijirea bolnavilor), dar și economică și politică (prin patrimoniul bogat și
prin moșiile foarte întinse dăruite de voievozi, prin legăturile cu Constantinopolul și Muntele Athos
și deseori prin implicarea ierarhiei religioase în luptele politice).
La sfârșitul secolului al XIV-lea, din inițiativa Domnitorului Roman Mușat, au fost
hirotoniți pentru prima oară o serie de etnici moldoveni, între care Iosif (Mușat), din familia
domnitorilor mușatini, va ocupa Scaunul Mitropolitan al Moldovei.
Mitropolia Moldovei, înființată între anii 1381 -1386, a fost recunoscută de Patriarhia de la
Constantinopol în anul 1401, când era condusă de cel mai înainte menționat, Mitropolitul Iosif
Mușat. Sediul mitropolitan, care a fost inițial la Rădăuți, a fost mutat din 1402 la Suceava, iar la
mijlocul secolului al XVII-lea la Iași, unde se află și în prezent (După mutarea scaunului
mitropolitan, la Rădăuți a rămas o episcopie și scaunul unui episcop vicar). La Suceava, sediul
mitropoliei a fost stabilit mai întâi la Biserica „Sfântul Gheorghe” de la Mirăuți (Biserica Mirăuți),
construită în secolul al XIV- lea în timpul domniei lui Petru I Mușat și reconstruită ulterior în secolul
al XVII-lea. Este cunoscută și sub denumirea de Mitropolia Veche. A fost reședință mitropolitană a
Moldovei până la construirea noii catedrale a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Suceava. „Biserica Mirăuților înainte de restaurare”. Sfârșitul secolului al XIX-lea.
Suceava. Biserica Mirăuților după restaurare (1903).

39
În 1514, ca urmare a devastării Bisericii Mirăuți (în anul invaziei polonezilor), dar și datorită
creșterii populației orașului Suceava, Bogdan al III-lea al Moldovei a început ridicarea unei noi
biserici cu rol de catedrală mitropolitană, a cărei construcție a fost finalizată în anul 1522. Noul
complex mitropolitan este cunoscut sub numele de Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la
Suceava”, iar noua catedrală a primit hramul Sfântului Gheorghe, ca și cel al vechii catedrale.
„Suceava. Vechea Mitropolie: Biserica Sf. George cu Moaștele Sf. Ioan cel Nou. (Biserica
începută de Bogdan la 1514 și terminată de fiul său Ștefan cel Tânăr la 1522)”.
La intervenția turcilor care-l aduseseră pe tron în a doua sa domnie în anul 1564,
Domnitorul Alexandru Lăpușneanu a mutat capitala Principatului Moldovei de la Suceava la Iași.
Cu toate acestea, scaunul mitropolitan a rămas încă un veac în fosta capitală. Viitorii mitropoliți au
condus treburile administrative ale Mitropoliei fie din noua capitală, fie din Suceava. Până la urmă,
printr-un hrisov din 29 martie 1677, Domnitorul Antonie Ruset a hotărât mutarea reședinței
Mitropoliei Moldovei de la Suceava la Iași, întrucât, potrivit practicii bizantine, scaunul mitropolitan
sau patriarhal trebuia să fie în aceeași localitate cu administrația domnească.
După modelul împăraților bizantini, domnii Moldovei au ridicat în nordul țării, pe durata a
patru veacuri, importante lăcașuri de cult, pe care le-au înzestrat cu danii și privilegii. Astfel, pe
lângă Voievodul Bogdan I care a ctitorit după cum s-a amintit Biserica Sf. Nicolae din Rădăuți, dar
și Schitul Bogdănești de lângă Baia, Voievodul Dragoș ctitorise o biserică de lemn la Volovăț,
Petru Mușat a ridicat Biserica Sf. Treime din Siret (atribuită după tradiție lui Sas Vodă) și Mirăuți
din Suceava, Alexandru cel Bun a ctitorit mănăstirile Humor, Moldovița, Bistrița și Catedrala Sf.
Vineri (Sf. Parascheva) din Roman, Ștefan cel Mare a ridicat mănăstirile Putna, Voroneț, Pătrăuți,
Bădeuți etc. La fel au ctitorit locașuri sfinte și Bogdan cel Orb, Petru Rareș, Movileștii, Ștefan
Tomșa, Vasile Lupu și mulți alți voievozi, boieri și ierarhi români.
„Suceava. Biserica sf. Dimitrie zidită de Petru Rareș (1534-1535) în cea dintâia domnie”.
40
„Suceava. Biserica Adormirii Maicii Domnului, odinioară biserica unei monăstiri de călugărițe, amintită acu
pe timpul Voievodului Alexandru cel Bun”.
„Suceava. Biserica Sf. Nicolai (Zidită în anul 1611 de marele vistiernic Nicoară Prăjescu)”.
La îndemnul lui Daniil Sihastrul, Ștefan cel Mare începe construirea în anul 1466 a
Mănăstirii Putna, pe care o termină în 1469, devenită unul din cele mai importante centre culturale,
religioase și artistice românești, supranumită de Mihai Eminescu „Ierusalimul Neamului
Românesc”.
Cea mai veche ilustrată cu Mănăstirea Putna. Inscripționare germană. Editura Leon König, Cernăuți. 1900.
41
„Mănăstirea Putna zidită de Ștefan cel Mare între anii 1466-69”. Începutul secolului XX.
Mănăstirea Dragomirna, zidită de Mitropolitul Anastasie Crimca în 1609.
Un loc important în albumul de imagini al celor mai reprezentative edificii de cult din
Bucovina revine mănăstirilor care mai târziu vor intra în patrimoniul UNESCO.
Voroneț. „Biserica Mănăstirii Putna !” (înscriere greșită, Putna în loc de Voroneț).

42
Voroneț. Ediție contemporană Kruger, 1970.
Mănăstirea Sucevița. Datare, 1905.
Sucevița. Ediție Kruger, 1965.

43
Biserica Mănăstirii Humor. Perioada interbelică.
Biserica Mănăstirii Humor. Ediție contemporană Kruger
Biserica Mănăstirii Moldovița. Perioada interbelică.

44
Biserica Mănăstirii Moldovița. Ediție Kruger.
Biserica Mănăstirii Arbore. Perioada interbelică.
Biserica Arbore. Ediție Kruger, 1965.

45
După Convenția din anul 1775 și Tratatul de cesiune din 1777 încheiat între Imperiul
Austriac și cel Otoman de anexare a Bucovinei, în anul 1781, Eparhia din Rădăuți a fost scoasă de
sub jurisdicția Mitropoliei Moldovei, sediul ei fiind mutat la Cernăuți. Scaunul va fi ocupat la început
de Episcopul Dositei Herescu. Va urma o perioadă de tranziții și transformări în organizarea
eparhiei, Episcopia Bucovinei fiind ridicată la rangul de Mitropolie cu titlul „Mitropolia Bucovinei și
Dalmației” (1870-1919), fiind formată din Eparhia Bucovinei, Episcopia Dalmației și Episcopia
Bocca di Cattaro. În anul 1925, sub autoritatea românească, eparhia din Cernuți a primit titulatura
de „Mitropolia Bucovinei și Hotinului”.
Despre Fondul Bisericesc din Bucovina. La 19 iunie 1783 a fost creat oficial „Fondul
Religionar Greco-Oriental al Bucovinei” (ortodocșii erau numiți în Imperiul Habsburgic greco-
orientali), titulatură simplificată de istorici prin noțiunea „Fondul Bisericesc”. Conducătorul acestuia
era însuși împăratul, iar, formal, Consistoriul Ortodox din Cernăuți trebuia ținut la curent în legătură
cu administrarea fondului și ascultat înainte de a se lua hotărâri mai însemnate, care să-i angajeze
mijloacele. În practică, conducerea efectivă a Fondului Bisericesc a aparținut pe tot parcursul
stăpânirii habsburgice unor oameni străini de neamul, limba și credința românilor moldoveni.
Fondul Bisericesc era un uriaș „trust” al patrimoniului românesc și al Bisericii ortodoxe din
Bucovina. La data ocupării nordului Moldovei, în 1774, și anexării, în 1775, austriecii găseau în
zonă una din cele mai dese concentrări de instituții religioase de rit ortodox, cu un mare număr de
slujitori, cu 17 mănăstiri, 15 schituri, 4 sihăstrii, 247 de biserici, cu peste 900 de călugări și preoți,
posedând 267 de moșii, 20 de munți, teren arabil, pășuni, fânețe, păduri, braniști, râuri, iazuri,
heleșteie cu pește, vii, crâșme, dughene, depozite de mărfuri, mori, prisăci, vămi, iezere și chiar o
porțiune din Prut. Suprafețele proprietăților mănăstirești însumau peste jumătate (cca 60%) din
suprafața Bucovinei, la care se adăugau moșiile din restul Moldovei, aproape un sfert din
întinderea marilor proprietăți feudale. Aceste bunuri erau rodul daniilor făcute mănăstirilor de la
întemeierea statului Moldovei de către domni și boieri, mazili și răzeși, negustori și credincioși de
rând, timp de peste patru secole. Proprietățile erau răsfirate inegal, atât în nordul ocupat și anexat
(Ținuturile Cernăuți și Suceava care formaseră Bucovina), cât și în restul ținuturilor Moldovei, de la
Carpați la Nistru, inclusiv în raiaua Hotinului (rămasă sub turci). Numai moșiile din Moldova
păstrată de turci, însumau 118.433 de fălci/213.179 iugăre, fiind răsfirate în 12 ținuturi ale
Moldovei: Dorohoi, Botoșani, Soroca, Hârlău, Cârligătura, Codru, Herța, Neamț, Greceni, Fălciu,
Suceava-Fălticeni, Iași, Bacău, Galați, Putna (Vrancea), Herța, Tomarova-Reni. În raiaua Hotin,
Episcopia Rădăuților stăpânea moșii pe raza cărora se aflau 57 de sate, care formau două
protopopiate cu 3.014 familii de țărani.
În nordul Moldovei se aflau mănăstirile Putna, Rădăuți, Voroneț, Ilișești, Dragomirna,
Sucevița, Vatra Moldoviței, Solca, Horecea, Sf. Ilie, Humor, Pătrăuți, Suceava etc, precum și
schiturile Luca, Babin, Crisceatic, Berejnița, Broscăuți, Sf. Onufrie, Ostra, Voloca, Jadova,
Zamostea, Vijnița, Coribnița, Schitul Mare (în Galiția) etc. Putna, cea mai bogată dintre mănăstiri,
stăpânea singură 28 de mari proprietăți în ținuturile Suceava și Cernăuți, 18 munți și braniști,
pășuni, fânețe, heleșteie, case de depozit, beciuri imense și drept de crâșmărit în târgurile Siret,
Suceava și Cernăuți, alte 9 moșii mari în restul Moldovei, o vie la Odobești.
Mănăstirea Putna adăpostea osemintele marelui Voievod Ștefan cel Mare, tot la Putna își
avea sediul una dintre cele mai vechi și importante „academii” teologice, acea vestită în întreaga
lume ortodoxă „școală publică de grad superior” cu durata studiilor de 7 ani, ale cărei începuturi
datau din 1470 și care fusese reorganizată în 1759 pe baze moderne, iluministe, căpătând faima
de „Mica Romă a Românilor” sau „Blajul ortodoxiei întregii românimi”.
Astfel a luat în stăpânire Curtea de la Viena perla de coroană a Moldovei, cu toate bogățiile
și cu locuitorii ei. Situația bisericii românești din Bucovina încercăm să o cunoaștem din imaginile
de epocă, dar și din succintele referințe care le însoțesc. În condiții dificile, prezența românească
s-a păstrat în amplul proces de transformări prin care a trecut provincia, remarcabile fiind eforturile
Fondului Bisericesc pentru construirea de noi lăcașuri de cult, îndeosebi în Cernăuți.
Catedrala ortodoxă română din Cernăuți. În anul 1792 este obținută după multe
intervenții, promisiunea Curții de la Viena de construire a unei catedrale ortodoxe din piatră, însă
aprobarea scrisă vine de abia în 1803. Urmează o altă epopee a tergiversărilor, piatra de temelie
fiind pusă în anul 1843, iar construirea a durat mai bine de 8 ani, până în 1852, pentru ca până la
sfințire să mai treacă încă 12 ani. Finisarea și pictarea au fost întrerupte în 1853, când a începând
războiul Crimeii. Din 1854 și până în 1856, autoritățile imperiale au utilizat abuziv catedrala
46
proaspăt zidită ca depozit de alimente pentru armată. Sfințirea noii Catedrale ortodoxe s-a făcut
abia în anul 1864 de Episcopul Eugen Hacman.
Cernăuți. Catedrala Ortodoxă. Editura Leon König, Cernăuți. Cca 1900.
Cernăuți. Catedrala Sf. Parascheva. Editura Leon König, Cernăuți. Cca 1900.
47
Cernăuți. „Catedrala greco-orientală”. Editura Schaar & Dathe, Trier. Începutul secolului XX.
Catedrala Ortodoxă din Cernăuți în perioada interbelică a administrației românești.

(Notă: După al Doilea Război Mondial, Catedrala Ortodoxă a fost desființată de bolșevici, fiind
utilizată ca depozit de mărfuri, apoi ca centru expozițional. În prezent, în Catedrala ridicată din banii Fondului
Bisericesc, adică ai românilor, nu se slujește decât în limba ucraineană).
Reședința Mitropolitană din Cernăuți. Este cea de-a doua construcție simbolică,
capodoperă a arhitecturii cernăuţene din epoca habsburgică, ridicată și aceasta din resursele
Fondului Bisericesc din Bucovina. Problema unei reședințe mitropolitane a fost pusă după mutarea
episcopiei de la Rădăuți în noua capitală a Ducatului Bucovina și a fost susținută simultan sau în
paralel cu cea a Catedralei Ortodoxe. Câtă vreme Bucovina a fost integrată provinciei imperiale
Galiția, Guberniul și Consistoriul Catolic de la Lemberg n-au acceptat solicitările insistente și
repetate ale clerului ortodox român. De abia după 79 de ani de la primele solicitări, odată cu
obținerea autonomiei provinciale, se obțin avizele de care era nevoie, iar în 1860 se aprobă
construirea unei reședințe episcopale. Proiectarea a durat trei ani, iar construcția alți 18 ani.
Lucrările propriu-zise au început în 1864 și trebuiau finalizate în șase ani, adică în 1870,
dar ele s-au prelungit până în 1878, cheltuielile depășind cu mult estimările inițiale, astfel că.
sfințirea s-a făcut în anul 1882 de către un numeros sobor de preoți, în frunte cu Mitropolitul
Silvestru Andreievici-Moraru Întregul complex era un adevărat orășel-cetate,. format din trei
ansambluri, cu destinații diverse: clădirea Facultății de Teologie (cu săli de cursuri și seminare,
dormitoare pentru studenți și cabinete pentru profesori), Paraclisul căminului studențesc și Biserica
seminarială „Sfinții Trei Ierarhi”. La dispoziția studenților teologi se afla cea mai bogată bibliotecă
de teologie creștin-ortodoxă, fără egal în Europa. Într-o altă parte se afla Mănăstirea sau
Presbyterium-ul, o construcție spațioasă, cu parter, etaj și un turnuleț cu ceas. Aici slujeau, și
48
alături locuiau, călugării. Lângă chiliile monahale se aflau o școală de cântăreți bisericești și o
tipografie (cea dintâi tiparniță românească, înființată în anul 1882, unde s-au editat și de unde s-au
difuzat reviste și ziare precum „Candela”, „Gazeta Bucovinei”, „Deșteptarea”, „Calendarul
Poporului Bucovinean” etc).
Cernăuți. Reședința Mitropolitană.
Cernăuți - Seminarium. Ilustrată circulată în anul 1899.
Facultatea, Palatul și Prezbiteriul Reședinței Mitropolitane în perioada interbelică.

49
Facultatea de Teologie și Palatul Reședinței Mitropolitane în perioada interbelică.
Cernăuți. Reședința Mitropolitană. Editare, Librăria „Ostașul Român”, Anton Roșca, Cernăuți.
Datare, 1925.
Cernăuți. Reședința Mitropolitană. Poarta de intrare.
50
Biserica Parohială Sfânta Parascheva, este prima biserică ortodoxă zidită în

Cernăuți. A început să fie construită în anul 1844 în locul unei biserici locale mai vechi, fiind
finalizată după 20 de ani. A fost susținută financiar de Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei.
Cernăuți. Biserica Sf. Parascheva. Editor, Leon König, Sfârșitul secolului al XIX-lea.
Cernăuți. Biserica Sf. Parascheva. Datare 1899.
Cernăuți. Biserica Sfânta Parascheva. Datare, 1923. Perioada administrației românești.

51
Alte edificii de cult din Bucovina la începutul secolului al XX-lea:
Suceava. Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou. Editare, Atelierele Adevărul, București. Datare, 1937.
Câmpulung. Biserica Ortodoxă. Librăria Gabriel Storfer, Câmpulung. Circulată în 1924.
Schitul Rarău. Ilustrată fotografică de Ad. A. Chevallier. Datare, 1935.

52
Cârlibaba. Biserica Ortodoxă.
Vatra Dornei : Biserica ortodoxă română.
Solca. Vedere spre Biserica românească. Editor, Iacob Faust, Solca. Perioada interbelică.
53
Storojoineț. Colaj: La horă / Duminica, ieșind de la biserică / Țărani sunând din tulnic, Primăria
/ Țărani la petrecere / Ceremonie religioasă. Perioada interbelică.
Imaginea orașului Cernăuți din perioada interbelică, cu administrație românească,

reședință a Mitropoliei Bucovinei, precum arăta pe timpul misiunii lui Visarion Puiu, se poate
observa în numeroasele ilustrate editate atunci, din care reproducem câteva în continuare.
Cernăuți. Vedere generală.
54
Cernăuți. Strada București. Perioada interbelică.
Cernăuți. Strada Regele Ferdinand I. Cernăuți. Editura „Ostașul român” Anton Roșca. Cca 1920.
Cernăuți. Str. Regina Maria cu Monumentul Ostășesc. (consacrat ostașilor austrieci căzuți la
datorie). Inscripțiile de pe postament sunt în limbile vorbite în Bucovina: germană, română și ruteană.
(Românii l-au păstrat, dar a fost distrus de sovietici în anul 1949).
55
Cernăuți. Piața Unirii.
Cernăuți. Strada Poștei.
Cernăuți. Căminul preoțesc ortodox.
56
Cernăuți. Primăria. orașului
Cernăuți. Cafeneaua Grand și reclame în limba română.
Revenind la Mitropolitul Visarion Puiu, în noua și uriașa sa responsabilitate și

demnitate, chiar dacă nu a avut nici timpul și nici pacea pe care și-ar fi dorit-o, a reușit să înscrie
un capitol memorabil în cartea de istorie a bisericii românești.
Introducerea de mai înainte am făcut-o având în vedere faptul că prima grijă a nou
numitului mitropolit a fost aceea de a vizita cât mai multe locuri, așezăminte bisericești și de a se
întâlni nemijlocit cu credincioșii din Eparhia Bucovinei.
Cu prilejul confirmării sale prin Decret regal, Regele Carol al II-lea spunea în cuvântul pe
care l-a adresat: „Și dacă m-am grăbit, ca prin regeasca mea împuternicire să duc la înfăptuire...
votul Congresului Național Bisericesc, este trecutul Înalt Preasfințitei Tale, atât ca episcop, cât și
ca director...; toate înfățișează chezășia sigură că ești hărăzit prin voința Celui Prea Înalt și
Atotputernic să duci la împlinire învățăturile Lui, în acest colț din neamul românesc”.
Cu același prilej a vorbit și ministrul cultelor, istoricul Alexandru Lapedatu, cel care l-a
prețuit și l-a ajutat în cele mai grele împrejurări prin care a trecut în îndeplinirea misiunii sale:
„Credincioșii acestei mitropolii te știu ca pe un bun păstor și ctitor, precum altul asemenea n-au
mai cunoscut în epoca postbelică și care te doresc, pentru așezarea și dezvoltarea vieții și
rosturilor de viitor”.
57
Primirea Mitropolitului Visarion Puiu în gara din Ițcani în drumul său spre Cernăuți, de către clerici și
funcționari ai statului român. 10 noiembrie 1935.
Mitropolitul Visarion Puiu și Ministrul cultelor Alexandru Lapedatu, în automobilul care îi duce la Catedrala
Mitropolitană din Cernăuți. 10 noiembrie 1935.
58
1. Cortegiul care l-a condus pe Mitropolitul Visarion Puiu spre Catedrala Mitropolitană. 10 noiembrie
1935.
2. Mitropolitul Visarion Puiu în scaunul arhieresc din Catedrala Mitropolitană. Cernăuți, 10.11.1935.
Înscăunarea mitropolitul Visarion Puiu de către Mitropolitul Nicodim Munteanu. 10 noiembrie 1935.
59
Învestirea Mitropolitului Visarion Puiu al Bucovinei de către Regele Carol al II-lea.
Mitropolitul Visarion Puiu alături de Mitropolitul Nicodim Munteanu și Arhiereul vicar Grigorie Leu.
10 noiembrie 1935.
Mitropolitul Visarion Puiu al Bucovinei însoțit de clerici și credincioși. Cernăuți, 10 noiembrie 1935.
Mitropolitul Visarion Puiu după învestirea în funcție.

60
Mitropolitul Visarion Puiu împreună cu istoricul ș i Ministrul Cultelor Ion Nistor.
Mitropolitul Visarion Puiu la Cernăuți.
Mitropolitul Visarion Puiu în timpul unei procesiuni religioase la Cernăuți.

61
Î.P.S. Visarion, Mitropolit al Bucovinei (1935-1940).

Visarion Puiu a fost un mare patriot, care-și iubea neamul și țara. Pe lângă asistența
duhovnicească acordată credincioșilor, ajutorarea materială, filantropia și operele de binefacere,
au reprezentat obiectivele sale permanente, începând de la alocarea de sume din bugetul
Mitropoliei și continuând cu ajutorul acordat bătrânilor, orfanilor și bolnavilor, oamenilor sărmani,
elevilor, studenților și seminariștilor, cu acordarea de burse studenților români pentru studii
universitare în țară și străinătate, cu organizarea de consultații și tratamente medicale pentru
săraci, sprijinirea bibliotecilor parohiale și publicațiilor religioase, a periodicelor, editarea de vederi
și pliante ale bisericilor, așezămintelor religioase, monumentelor istorice și de arhitectură din
cuprinsul eparhiei.
O preocupare constantă a Mitropolitului Visarion a reprezentat-o opera de binefacere și
ajutorarea institu țiilor de interes social și cultural, sprijinind proiecte social-filantropice și culturale,
așa cum au fost: construirea Palatului Cultural din Cernăuți, construirea Căminului (Arhondaricului)
de la Mănăstirea Putna, construirea unui imobil de locuințe pentru funcționarii români (ai Mitropoliei
și ai statului) din Cernăuți, refacerea stațiunii balneare Vatra Dornei, construirea azilului de bătrâni
(Casei „Bumbac”) din Suceava, sprijinirea finalizării construcției Casei Naționale din Suceava.
Cernăuți. Palatul Cultural Național.

62
Arhondaricul „Mitropolit Visarion Puiu” de la Mănăstirea Putna.
Vatra Dornei. Salonul de cură și izvorul în perioada interbelică.
Casa Națională din Suceava.

63
Mitropolitul Visarion Puiu și-a continuat și de la nivelul noii sale funcții eforturile
pentru construirea unui așezământ românesc la Ierusalim. La solicitările primite în 1938 și 1939 din
partea Patriarhului Miron Cristea, a făcut o importantă donație, de un milion de lei, pentru
terminarea lucrărilor de construcție și înzestrarea bisericii române și a căminului din Ierusalim, fiind
înscris astfel drept ctitor al Așezământului Românesc. Pe lângă importanta sumă oferită, a avut și
inițiativa realizării unei colecte în toate eparhiile țării și a călătorit special la Ierusalim pentru
obținerea aprobării Patriarhiei Ierusalimului și găsirii unui loc potrivit pentru lucrare.
Vechiul oraș al Ierusalimului (Sursa: Biblioteca Congresului Statelor Unite).
Punerea pietrei fundamentale a bisericii așezământului s-a făcut pe 28 martie 1935, de

către o delegație bisericească venită cu ocazia sărbătorilor Sfintelor Paști, în frunte cu Episcopul
Lucian Triteanu al Romanului, cu delegatul Patriarhului Miron, Episcopul Cosma al Dunării de Jos
și Episcopul Gherontie al Tomisului. Lucrările bisericii și ale căminului românesc de la Ierusalim s-
au terminat în anul 1938.
Biserica românească de la Ierusalim cu hramul „Sf. Gheorghe”, în zilele noastre.

64
Icoana Maicii Domnului din interiorul bisericii, cu harta României Mari, alături de care sunt înscrise
versurile poetului național Mihai Eminescu din poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.
Tot în urma strădaniilor mitropolitului a fost reorganizat în anul 1937 Fondul Bisericesc al
Bucovinei, care datorită precedentei administrații ajunsese într-o situație financiară dezastruoasă,
cu mari datorii și cu salarii neachitate, relansând importante proiecte de investiții.
Dispunând de mijloacele necesare, și-a luat sarcina reînființării Episcopiei Maramureșului
cu sediul la Sighet, ca sufragană a Mitropoliei Bucovinei, lucru realizat în urma aprobării inițiativei
sale printr-un decret regal emis în anul 1937. Episcopia avea jurisdicție asupra mănăstirilor,
bisericilor și credincioșilor din protopopiatele Sighet, Baia Mare și Satu Mare. Va pune apoi la
dispoziție sumele necesare pentru construcții de biserici, case parohiale și pentru procurarea
materialelor de construcție pentru Catedrala Episcopală din Sighet, precum și pentru organizarea
de noi episcopii. Acum au fost puse piatra de temelie la catedralele din orașele Sighet, Baia Mare
și Satu Mare.
Sighet. Catedrala Sf. Arhangheli Mihail și Gavril.

65
Pe lângă zecile de biserici în construcție și cele câteva sute aflate în reparație din Eparhia
Bucovinei, prin grija Mitropolitului Visarion se adaugă și cele construite în orașul Cernăuți. În
imediata apropiere a bisericii din lemn cu hramul „Sf. Nicolae”, cea mai veche construcție a
orașului, în 1927 a fost începută construcția unei impunătoare biserici din piatră.
Biserica Sf. Nicolae din Cernăuți.
La intrarea în biserică a fost pusă inscripția: „Această Sfântă Biserică cu hramul Sf. Nicolae
din orașul Cernăuți, începută în anul 1927 din dorința Mitropolitului Bucovinei Nectarie s-a zidit și
s-a terminat în anul 1939 în vremea domniei Regelui Carol al II-lea al României din râvna și
îndemnul Mitropolitului Visarion al Bucovinei, Hotinului și Maramureșului cu cheltuiala Mitropoliei
Bucovinei pentru îmbisericirea creștinilor din acest oraș în vecii vecilor. Amin”.
Tot sub oblăduirea Mitropolitului Visarion, în vechea așezare românească Horecea
(devenită suburbie a orașului Cernăuți), a fost construită între anii 1934-1938, cu meșteri aduși din
Argeș, Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel, al cărei istoric îl găsim încrustat pe placa instalată
deasupra ușii de la intrarea în biserică: „Această Sf. Biserică cu hramul Sfinții Apostoli din suburbia
Mănăstiriște, orașul Cernăuți s-a zidit în vremea domniei Regelui Carol al II-lea al României din
râvna și îndemnul Mitropolitului Visarion al Bucovinei, Hotinului și Maramureșului cu cheltuiala
Mitropoliei Bucovinei și cu truda Protopresbiterului Petre Popescu și s-a sfințit în anul 1938, pentru
îmbisericirea creștinilor din acest oraș în veci. Amin”.
Sfințirea Bisericii Sf. Apostoli Petru și Pavel din Horecea, Cernăuți. 1938.
66
Mitropolitul Visarion Puiu la sfințirea Bisericii Sf. Apostoli Petru și Pavel din Horecea.
Biserica din Horecea, Cernăuți , construită între 1934-1938.

67
Prin grija Mitropolitului a fost restaurată și i s-a reîmprospătat pictura Catedralei din
Cernăuți, resfințită în noiembrie 1936 și tot cu sprijinul Mitropoliei au fost restaurate cele 131
biserici luate în evidența Comisiei monumentelor istorice - Secția Cernăuți. Au fost redobândite
biserica ctitorită de domnitorii români la Lvov și Biserica Învierea din Suceava, care fuseseră date
în folosință de autoritățile austriece greco-catolicilor.
O casă de odihnă pentru mitropoliții Bucovinei a fost construită lângă Schitul Vovidenia de
la Mănăstirea Neamț, astăzi adăpostind Casa memorială Visarion Puiu și Muzeul „Mihail
Sadoveanu“, care a găzduit de-a lungul existenței sale o pleiadă de personalități.
Mănăstirea Neamț a fost și rămâne un reper și un simbol național românesc. O dovedește
și ilustrata de mai jos din primii ani ai secolului al XX-lea, o reușită asociere între imaginile cu
Mănăstirea Neamț, drapelul național și vechea stemă a Județului Neamț.
Inscripționată „Mănăstirea Niamțului”; drapelul național poartă ca stemă imaginea unei capre negre
ce trimite la prima stemă a județului Neamț (apărea la sfârșitul anului 1865 în timpul domniei lui Cuza).
„Mănăstirea Neamț Jud. Neamț”, pe o ilustrată a Librăriei Munca din Piatra-Neamț, circulată în
anul 1923.
68
Schitul Vovidenia.
Despre aceste locuri, Mitropolitul Visarion Puiu spunea că oriunde a călătorit în

lume, gândul îi era la Mănăstirea Neamț și că nici o mănăstire sau schit nu a reușit să-i răpească
acest gând. Un vis avea să i se împlinească atunci când în anul 1936, Mitropolitul Nicodim
Munteanul și soborul Mănăstirii Neamț au dat curs cererii sale de a se construi o casă în
vecinătatea Mănăstirii Neamț. Destinația acesteia era de a fi un loc de odihnă pentru mitropolit, dar
și pentru găzduirea înalților ierarhi bisericești care treceau pe aici pentru vizitarea acestor locuri.
Construcția casei s-a făcut în anii 1937-1938. La inaugurarea ei pe 14 iulie 1938, Mitropolitul
Visarion Puiu rostea un impresionant cuvânt, păstrat astăzi în arhivele Mănăstirii Neamț.
Mitropolitul Visarion Puiu la Schitul Vovidenia, împreună cu laici și ieromonah, în 1937.

69
Mitropolitul Visarion Puiu la casa de la Schitul Vovidenia
Tabloul Mitropolitului Visarion Puiu aflat la muzeul actual de la Vovidenia.

Bucuria realizării sale de suflet a fost din păcate de scurtă durată. Instaurându-se regimul
comunist și fiind pe nedrept condamnat, Visarion Puiu a fost nevoit să stea departe de locul cel
mult dorit de el pentru odihnă. Casa a fost folosită ca adăpost pentru vlădicii sărmani; în anul 1949
cinci episcopi aveau să fie trimiși în recluziune monastică la Mănăstirea Neamț, locuind aici
Partenie Ciopron, Emilian Antal, Atanasie Dincă, Pavel Șerpe și Eugeniu Laiu. După 1951 casa a
fost dată în folosință lui Mihail Sadoveanu, care își petrecea o mare parte din timp la Mănăstirea
Neamț. El a fost cel care a reușit astfel să prevină transformarea casei în sediu de cooperativă
agricolă.
70
Mihail Sadoveanu pescuind pe iazul de la Vovidenia (inspirație pentru romanul său „Nada florilor”,
1950).
Același luminat mitropolit a fost preocupat și de încurajarea creșterii economice a nordului

Moldovei, pentru care în 1938, prin acordul intervenit între Fondul Bisericesc al Bucovinei și Banca
Națională a României, se înființa la Cernăuți Banca de Nord.
Cernăuți. Banca de Nord în perioada interbelică.
Mitropolitul Visarion Puiu la începutul și la sfârșitul misiunii sale de Mitropolit al Bucovinei.

71
Activitatea exemplară a Mitropolitului Visarion Puiu și implicarea sa în rezolvarea

uriașelor probleme ale României de după Marea Unire, nu a fost însă nici împărtășită și nici
susținută de cei care dețineau atunci puterea. Miza cea mare a reprezentat-o administrarea
ademenitoarei averi a Fondului Bisericesc din Bucovina, pe care unii politruci lacomi puseseră
ochii imediat după unirea Bucovinei cu Regatul. Pentru a-și atinge scopurile interesate, corupte și
personale de a decide ei soarta patrimoniului, au recurs la amenințări cu etatizarea averilor sau cu
desființarea fondului.
Prima persoană asupra căreia și-au îndreptat atacurile și pe care l- au supus
presiunilor, a fost principalul apărător al fondului, Mitropolitul, căruia i-au pregătit, printr-o rușinoasă
intervenție coordonată de mult prea interesatul ministru al cultelor Ion Nistor la șeful statului,
Regele Carol al II-lea, emiterea decretului regal de pensionare.
În legătură cu aceste fapte eroul nostru va consemna mai târziu: „Am crezut mai
nimerit să mă retrag, la 1 iunie 1940, din Scaunul Mitropoliei din Cernăuți, folosindu-mă de decretul
regal fals al ministrului cultelor, Ion Nistor, fără a mai aduce cazul în atenția Sinodului. Și am
plecat, trecând răspunderea morală, pentru orice s-ar întâmpla cu aceste averi, asupra acelora
care aveau datoria a mă sprijini în apărarea lor, bucuros că dușmanii nu mi-au cauzat și alte
neplăceri, cu care mă amenințau, căci nu le-aș fi putut rezista”.
S-a retras la casa de la Schitul Vovidenia, pentru odihnă, meditație, rugăciune și liniște
sufletească, pentru ca după doi ani, în vara anului 1942, Patriarhul Nicodim, împreună cu noul
ministrul al cultelor, Profesorul Ioan Petrovici, să-i propună să plece în misiune bisericească în
Transnistria, pentru a se ocupa de reorganizarea Bisericii Ortodoxe distrusă de bolșevici. Va
deveni astfel Șef al Misiunii Ortodoxe Române pentru Transnistria, teritoriu cuprins între Nistru,
Bug și Marea Neagră, cu reședința la Odessa (1942-1944). Aici a dus o titanică muncă de
reîncreștinare, lucrare începută de predecesorul său, Arhimandritul Iuliu Scriban în urma înființării
misiunii în august 1941. Până în m artie 1943, conform statisticilor, au fost reparate și redate
cultului 445 de biserici și 187 case de rugăciune, alte 222 de biserici aflându-se în curs de
reparație sau de construcție, au fost botezați copii până la vârsta de 7 ani, dar și peste această
vârstă, au fost cununați mii de credincioși.
Visarion Puiu la instalarea ca Șef al Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria, ca Mitropolit.
Odessa. Sediul Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria.
72
Mănăstirea Uspenia (Adormirea Maicii Domnului) din Odessa.
Mitropoliții Visarion al Transnistriei și Nicolae al Rostovului, cu un grup de refugiați, în anul 1943.
Evenimentele care au avut loc în anul 1944 au curmat brutal activitatea Misiunii Ortodoxe din
Transnistria, iar cei care se angajaseră în ea au avut de suferit. Datorită ultimei sale funcții, Visarion
Puiu a fost nevoit să se refugieze, din august 1944 în apusul Europei. A avut șansa de a profita de
faptul că în acel moment de cumpănă a făcut parte dintr-o delegație oficială a Patriarhiei Române
în Croația, de hirotonire a unui episcop ortodox, și a rămas în exil, mai întâi în Austria, Italia,
Elveția, apoi în Franța. Anii grei ai exilului i-au fost marcați de singurătate, lipsuri, dezamăgiri și
boli.
În țară, așa-zisele „tribunale ale poporului”, instituite în România de către comuniști, îl judecă în
lipsă și îl condamnă la moarte în contumacie pe 20 februarie 1946. Era acuzat că în perioada cât a fost
Mitropolit al Transnistriei ar fi patronat „acțiunile de teroare din Basarabia și Transnistria”.
În anul 1949 s-a stabilit în Franța, pe lângă biserica comunității creștinilor ortodocși români de la
Paris (fondată încă în secolul al XIX-lea). Datorită evenimentelor care au urmat după anul 1944 în
România, nenumărați refugiați români au fost primiți și ajutați de membrii acestei comunități creștine.
Instaurarea regimului comunist a dus inclusiv la ruperea legăturilor spirituale și canonice ale
Patriarhiei Române cu Biserica diasporei românești. Ca urmare, românii din afară au fost nevoiți să se
organizeze în unități administrative bisericești autonome. Prin purtarea de grijă a Mitropolitului Visarion,
se înființează Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală, cu sediul la Paris, iar Visarion Puiu
va deveni arhipăstor al acesteia.
Din 1958 se retrage în localitatea Viels Maison-Alsne, în apropiere de Paris, unde,
bătrân, slab și bolnav, moare în 1964. A fost înmormântat mai întâi în aceeași localitate.
73
Ultimul drum
74
Imagini de la înmormântarea Mitropolitului Visarion Puiu. Sursa, Arhiva Bisericii Românești

din Freiburg.
Ulterior, rămășițele pământești i-au fost strămutate în cimitirul Montparnasse din Paris, alături
de alți înaintași români decedați în străinătate. Pe crucea mormântului său sunt incrustate următoarele
cuvinte: „Mitropolitul Visarion Puiu, 27.02.1879 -10.08.1964, Fondator al Episcopiei Ortodoxe Române
din Europa Occidentală”. "La râul Vavilonului, acolo am șezut și am plâns…”
75
76

Visarion Puiu

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Visarion Puiu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Slujitor de neam și țară.

Mitropolitul VISARION PUIU

SLUJITOR DE NEAM ȘI ȚARĂ

MITROPOLITUL VISARION PUIU

Inspirați de seria manifestărilor cultural-religioase devenite tradiționale

Pașcani, după o ilustrată editată prin anul 1900.

Ilustrată cu panorama Pașcanilor, circulată în anul 1908.

Piața din Pașcani, la începutul secolului al XX-lea.

„Pașcani. Vedere spre parcul castelului Rosnovanu”. Începutul secolului al XX-lea.

Pașcani. Școala Primară Română. Perioada interbelică.

„Lume bună” în Gara din Pașcani, la începutul secolului al XX-lea.

Gara din Pașcani într-o vedere circulată în anul 1938.

Mulțime de călători așteptând trenul în Gara Pașcani. Începutul secolului al XX-lea.

Pașcani. Gara la începutul secolului al XX-lea.

Să consemnăm și faptul că în aceeași localitate, doar cu un an mai târziu, se năștea

Roman. Strada Ștefan cel Mare. În fundal, Biserica Precista Mare.

Roman. Bulevardul Precista Mare în lucru.

Roman. Spitalul vechi și Episcopia.

Roman. Piața și Biserica Precista Mare.

„Salutări din Roman. Biserica Precista Mare”.

Roman. Turnul Episcopiei în două ilustrate de epocă.

Roman. Seminarul Sf. Gheorghe, la începutul secolului al XX-lea.

După Roman, în perioada 1896-1900, a urmat studiile teologice la Seminarul „Veniamin”

Seminarul Veniamin Costachi din Iași în anul 1904.

Iași. Seminarul Veniamin Costachi.

Începând cu anul 1900 și până în 1904 a urmat Facultatea de Teologie din

În următoarea perioadă, ianuarie 1907-iulie 1908, a urmat studii la Academia

Academia Duhovnicească din Kiev la începutul anilor 1900.

Kievul cu Catedrala Sf. Sofia.

Kiev și Lavra Masepinskaia.

Prea Sfinția Sa Episcopul Pimen înconjurat de cler, la începutul secolului al XX-lea.

Catedrala Episcopală din Galați. După sfințirea sa din anul 1917.

Elevii Seminarului Teologic din Galați în ziua de 5 Iunie 1910.

Galați. Palatul Episcopal. Datare, 1912.

Galați. Palatul Episcopal.

În anul 1918, la 1 septembrie, este numit Director al Seminarului Teologic din

Numirea Arhimandritului Visarion Puiu ca Director al Seminarului Teologic din Chișinău

Chișinău. Seminarul Teologic la începutul secolului al XX-lea.

Chișinău. Mitropolia. Datare, 1920.

Chișinău. Palatul Arhiepiscopal. Perioada interbelică.

Biserica Schitului Rudi după restaurare.

Pe anevoiosul drum al înaltelor ierarhii bisericești

Biserica Episcopiei Argeșului la 1900.

Mănăstirea Curtea de Argeș și Palatul Episcopal. Ilustrată circulată în anul 1900.

Curtea de Argeș. Vedere de ansamblu: Catedrala Mănăstirii și Palatul Episcopal.

P.S. Visarion al Argeșului împreună cu o delegație condusă de Î.P.S. Ghermanos,

Harta Eparhiei Hotinului la 1925.

Vederea generală a orașului Bălți din perioada interbelică a administrației românești.

Punerea pietrei de temelie a catedralei, pe 28 septembrie 1924.

1. Catedrala în construcție. Episcopul Visarion împreună cu arhitectul și inginerul de șantier.

1, 2. Înconjurul Catedralei în prezența Regelui.

Catedrala Sf. Constantin și Elena, în anul inaugurării, 1935.

Bălți. Catedrala Sf. Împărați Constantin și Elena. Perioada interbelică.

Catedrala din Bălți în prezent.

Bălți. Reședința Episcopală. Perioada interbelică.

Episcopul Visarion în mijocul studenților teologi, în fața Palatului Episcopal, în 1933.

Episcopul Visarion Puiu cu o delegație, pe treptele de la intrarea în Palatul Episcopal.

Bălți. Biserica Sf. Parascheva. Perioada interbelică

Bălți. Biserica Sf. Parascheva în prezent.

Bălți. Catedrala Sf. Nicolae în perioada interbelică. Demolată de sovietici în 1962.

Bălți. Catedrala Sf. Nicolae. Perioada interbelică.

1, 2. Bălți. Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel în perioada interbelică.

Episcopul Visarion în mijlocul profesorilor și elevilor Seminarului din Edineț, în 1924.

Împreună cu profesorii și elevii Școlii de cântăreți din Mănăstirea Dobrușa.