Sunteți pe pagina 1din 2

RECAPITULARE

1. Enunțul ,,Poezia este ceea ce simți când ea devine tu.” are:


a. doi diftongi și două hiaturi
b. trei diftongi și două hiaturi
c. doi diftongi și trei hiaturi
2. Conțin triftong toate cuvintele din seria:
a. inimioară, miei, curgeau
b. aripioară, citeau, eu
c. iau, plângeau, cunoșteau
3. În enunțul: ,,Crengile rupte de furtuna de la ora douăzeci au fost adunate lângă drumul înnoroiat.”
avem, în ordine:
a. un cuvânt format prin conversiune, două cuvinte formate prin compunere, un cuvânt format
prin derivare
b. un cuvânt forma prin compunere, un cuvânt format prin derivare
c. un cuvânt format prin conversiune, două cuvinte formate prin compunere, două cuvinte
formate prin derivare
4. Subliniați cuvintele formate prin conversiune: Dimineața, soarele bate în geamul meu și toate visele
apărute în somn se risipesc.
5. Există o relație de polisemie între cuvintele din enunțurile:
a. Bucura este un lac glaciar. M-a privit glacial.
b. A mers iute spre casă. Mi-am făcut repede tema.
c. Uneori mă iubește. Alteori mă urăște.
d. A trecut strada neregulamentar. A trecut în clasa a IX-a.
e. Am mers o milă. Îi este milă de câinele rămas în ploaie.
6. Precizează valoare morfologică, cazul și funcția sintactică pentru cuvintele subliniate din
fragmentul următor:
Pax nu era obişnuit să fie singur. Fusese unul dintre cei patru pui fojgăitori pe care mama lui îi
născuse deodată. Tatăl lor dispăruse înainte ca puii să apuce să-l recunoască după miros, iar la scurtă
vreme după aceea, într-o dimineață, nu mai venise acasă nici mama lui. Frații și sora lui muriseră unul
după altul, lăsându-l singur-singurel în vizuina rece, până ce băiatul, Peter, îl scosese de acolo. După
aceea, ori de câte ori băiatul pleca de acasă, Pax îşi măsura agitat cușca până la întoarcerea lui Peter.
Iar noaptea întotdeauna plângea să-l lase şi pe el în casă, ca să-i poată asculta băiatului său respirația.
Pax îl iubea pe băiat, dar ce simțea el era mai mult decât iubire. Şi anume, se simțea responsabil
pentru Peter, trebuia să-l protejeze. Şi suferea când nu-şi putea îndeplini rolul. Pax îşi scutură apa de
pe spinare, cum plouase peste noapte, şi se îndreptă spre drum, fără măcar să-şi mai întindă muşchii
înțepeniți de somn. Amuşină, căutând mirosul băiatului. Dar nu-l găsi. Vântul care bătuse toată
noaptea ştersese orice urmă de miros de pe pământ. Dar printre sutele de mirosuri iscate de briza
dimineții găsi ceva ce îi amintea de băiatul lui: mirosul de ghindă […] Cât timp aşteptă, Pax își linse
blana, curăţând-o și uscând-o. Mirosul lui Peter, care încă mai stăruia în blana lui, îl linişti. Apoi îşi
îndreptă atenția spre labele dinainte şi îşi curăță cu mare grijă nenumăratele crăpături din pernițe.
Întotdeauna când era neliniştit, Pax zgâria pardoseala cuştii.
7. Transcrie, din fragmentul următor, trei verbe aflate la timpuri diferite ale indicativului: ,,Cu toate
acestea, nu se putea abţine. Cu o săptămână înainte râcâise pardoseala aproape în fiecare zi. După
ce îşi curăţă labele, și le îndoi sub piept şi se puse pe aşteptat.”
8. Alcătuiește un enunț interogativ în care substantivul rândunică să fie complement indirect.
9. Alcătuiește un enunț asertiv în care substantivul iarbă să fie atribut în genitiv.
10. Alcătuiește un enunț asertiv în care substantivul grădină să fie atribut în acuzativ.
11. Alcătuiește un enunț asertiv în care pronumele relativ cine să fie complement indirect.
12. Alcătuiește un enunț imperativ în care pronumele personal el să fie complement indirect.
13. Alcătuiește un enunț exclamativ în care adjectivul frumos să fie la superlativ relativ de superioritate
și să îndeplinească funcția sintactică de nume predicativ.
14. Alcătuiește un enunț interogativ în care pronumele nehotărât cineva să fie atribut.
15. Alcătuiește un enunț negativ în care pronumele posesiv ai noștri să fie atribut.
16. Menționați ce valoare au numeralele din enunțurile următoare:
Trei se ceartă.
Trei copii se ceartă.
Trei plus trei fac șase.
Ne vedem la kilometrul 3.

S-ar putea să vă placă și