Acest material a fost tradus si prelucrat de catre Alina Bujor, absolventa a

Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

Sexualitatea și comportamentul sexual la tinerii cu TSA

1 Sexualitate

1.1 Ce este sexualitatea?

SEXUALITATEA - ansamblu al fenomenelor vieţii sexuale. Psihanaliştii fac distincţie

între genitalitute, ansamblu de caractere legate de organele de copulaţie, şi sexualitate, extinsă la
dragoste în general. Viaţa sexuală nu începe la pubertate, ci din prima copilărie. Pubertatea nu
este decât o etapă psihofiziologică, perioada în care tendinţa sexuală, devenită altruistă, se
orientează spre un nou scop. Freud este acela care a stabilit cronologia etapelor prin care trece în
mod normal sexualitatea unui subiect ce aparţine culturii noastre. Ideea fundamentală este că
există zone erogene (adică regiuni ale corpului susceptibile de a provoca plăcere) care predomină
la o anumită vârstă. În primul an de viaţă, sursa tuturor satisfacţiilor este zona orală (sugerea la
sânul matern); în cursul celui de al doilea şi al treilea an de viaţă interesul se deplasează în
principal asupra zonei anale (învăţarea deprinderilor de igienă corporală); între 3-5 ani devin
prevalente organele genitale. De la vârsta de 6 ani are loc o adormire a instinctului sexual
(latenţă), care va fi reactivat brusc la pubertate. În acest moment individul, care este copt pentru
o sexualitate adultă, se orientează spre sexul opus. Sexualitatea depinde, concomitent, de
maturizarea organică şi de condiţiile socioculturale, în societatea noastră ea este supusă anumitor
constrângeri, din cauza influenţelor religioase sau pur şi simplu morale. Dar în unele comunităţi
ea se dezvoltă liber şi se pot vedea, încă de la vârsta de 4 ani, copii care imită în mod cu totul
firesc zbenguielile sexuale ale părinţilor lor (Larousse, 1998).

SEXUALITATE - Totalitatea însușirilor morfologice, fiziologice și psihologice care

caracterizează sexele și fenomenul sexual (DEX, 1998).

SEXUALITATE - 1. totalitatea caracterelor anatomo-fizi-ologice specifice fiecărui sex.

2. ansamblul fenomenelor referitoare la instinctul sexual și la satisfacerea lui (MDN, 2000).

1.2 Particularitățile sexualității la adolescenții cu TSA

În literatura de specialitate s-a acordat foarte puțină atenție sexualității persoanelor cu

tulburări de spectru autist. Atât în România, cât și în străinătate a existat tendința de a considera
persoanele cu autism ca nefiind afectate de probleme la intimitatea și sexualitatea, iar atunci când
interese și comportamente sexuale erau remarcate, erau tratate într-o manieră negativă, în mare
parte datorită dizabilităților sociale și stereotipiilor asociate acestora (DeMyers, 1979; Dewey &
Everard, 1974). Mai recent, literatura de specialitate indică studii care stau mărturie a faptului că
majoritatea adolescenților cu tulburări de spectrul autismului se implică în comportamente
sexuale și își doresc relații intime cu alte persoane (Haracopos & Pedersen, 1992; Kontstantareas
& Lunsky, 1997; Ray, Marks & Bray-Garretson, 2004; Ruble & Dalrymple, 1993; Stokes &
Kaur, 2005; Van Bourgondien, Reichle & Palmer, 1997).
Adolescenții și adulții cu tulburări din spectrul autismului par să prezinte același
interes către latura sexuală a vieții, precum adolescenții și adulții cu un traseu tipic de dezvoltare
(Kontstantareas & Lunsky, 1997; Ousley & Mesibov, 1991). Majoritatea adolescenților și
adulților cu autism, aproximativ 75% dintre aceștia, manifestă anumite forme de comportamente
sexuale și se masturbează (Hellemans et al., 2007). Un studiu efectuat de Van Bourgondien
(1997) asupra a 89 de persoane cu autism și diverse grade de retard mintal a arătat faptul că 34%
dintre ei se implică în comportamente de intimitate fizică cu alte persoane, comportamente
precum ținerea de mână, îmbrățișatul, sărutul, mângâieri, încercarea de act sexual. Studiul a
arătat de asemenea că cei care nu au beneficiat de educație sexuală erau mai predispuși să se
masturbeze, în timp ce persoanele care au beneficiat de educație sexuală erau mai predispuse să
se implice în comportamente sexuale cu alte persoane. Persoanele cu tulburări din spectrul autist,
în general au un traseu normal de dezvoltare fizică, cu un ritm normal de apariție a modificărilor
fizice și fiziologice legate de pubertate, dar schimbările emoționale și intensificarea nevoilor
sexuale care acompaniază adolescența pot să fie întârziate sau prelungite. Un procent substanțial
de persoane cu autism, 10-30%, trăiesc o intensificare a problemelor comportamentale pe
parcursul adolescenței, în special cei care au și retard mintal (Eaves & Ho, 1996).
Comportamentele sexuale nepotrivite constituie adesea o arie de îngrijorare, deoarece
spre deosebire de adolescentul cu traseu normal de dezvoltare, în cazul adolescentului cu
tulburări din spectrul autist nevoile sexuale care apar nu sunt însoțite de socializare și de
înțelegerea normelor sociale ce guvernează comportamentele sexuale acceptate de societate
(Hartman, 2014).

2 Comportamentul sexual

2.1 Ce este comportamentul sexual?

Comportamentul sexual al oamenilor reprezintă maniera în care oamenii experimentează

și își exprimă sexualitatea. Oamenii se angajează într-o varietate de acte sexuale și pentru o mare
varietate de motive. Religiile abrahamice consideră actul sexual dintre soț și soție ca o acțiune
spirituală, în timp ce contactul sexual în afara căsătoriei este văzut ca fiind imoral.
Învățăturile Hinduismului și Budismului despre sexualitate au interpretări diferite. Sfatul
budismului de a „te abține de la exagerări sexuale” nu este prea bine definit.
Filosofia creștină modernă consideră contactul sexual în cadrul mariajului drept cea mai bună
imagine a lui Dumnezeu - care este iubirea, ea văzând corpul uman ca singurul capabil de a face
spiritul și divinul vizibil (Woytyla, 1993).

2.2 Particularitățile comportamentului sexual la adolescenții cu TSA

Ar fi o greșeală să se considere că toate comportamentele sexuale neobișnuite sunt un

semn că ar putea avea loc un abuz (Kellogg, 2009). De asemenea, ar fi o greșeală să se
presupună că toate comportamentele manifestate de un copil cu TSA sunt parte a unei dezvoltări
sexuale întârziate, în special cu referire la statisticile vis a vis de abuzul copiilor cu dizabilități.
Cavanagh Johnson (2012) a descris o serie de comportamente manifestate de
copii, inclusiv de cei tipic dezvoltați: comportament sexual reactiv, comportament sexual
excesiv, comportament sexual abuziv.
Problemele comportamentale sexuale se ridică nu numai din cauza abuzului, dar și ca
reacție la evenimente traumatizante și/sau experiențe de suprastimulare.
Copiii cu tulburări de spectru autist ar putea afișa comportamente sexuale din mai multe
considerente (Hartman, 2014):
- Dificultăți în înțelegerea regulilor sociale – un copil s-ar putea manifesta sexual în
public, deoarece nu a învățat încă regulile cu privire la atingerile permise din punct de
vedere etic în public (Hartman, 2014).
- Dificultăți de comunicare – copiii cu TSA pot avea adesea dificultăți în înțelegerea
mesajului care le este transmis. Au de asemenea dificultăți în exprimarea propriilor
gânduri și dorințe, sau în căutarea unei lămuriri în privința mesajelor neînțelese. Toate
acestea conduc la frustrări și probleme de comportament (Hartman, 2014).
- Comportamentul a fost masterat (învățat) – copilul poate manifesta inițial un
comportament din cu totul alt motiv. De exemplu, își poate da pantalonii jos deoarece
este prea cald în clasă. Totuși, reacția la comportamentul său poate să fi provocat o mare
zarvă printre colegi, plăcută auditiv pentru el, sau poate să fi fost scos din clasă, eventual
de la o oră plictisitoare, pentru a-și pune pantalonii la loc. În timp, acest comportament se
poate învăța, în sensul că, adolescentul înțelege că dacă își dă pantalonii jos poate fi scos
din clasă, iar dacă își dă și lenjeria, acest lucru se va întâmpla cu siguranță. Astfel,
comportamentul nu mai are legătură cu faptul că e prea cald. Având în vedere că are 14
ani și că acesta este un comportament nou, profesorul poate presupune că se dezbracă din
motive legate de sexualitate și pubertate (Hartman, 2014).
- Supărare emoțională – copiii cu TSA sunt afectați emoțional în aceeași măsură cu toți
ceilalți copii. Sunt afectați de schimbări în familie, în școală, în cazuri de boală sau
pierdere a cuiva apropiat. DE exemplu, la fel ca orice alt copil, poate avea loc o izolare
emoțională în cazul în care se naște un alt copil în familie (Hartman, 2014).
- Schimbări în rutina zilnică – în general, copiii cu TSA prosperă în rutină și în monotonie
și pot deveni distrași, chiar și de schimbări minore în rutina sau în mediul lor. Este
important să nu fie neglijate aceste schimbări, atunci când vine vorba să se analizeze ce îl
supără pe copil și ce cauzează orice comportament provocator care ar avea o componentă
sexuală (Hartman, 2014).
- Probleme senzoriale – de exemplu, un copil care își dă hainele jos și se atinge de o
fereastră, poate să facă acest lucru doar pentru senzația simțită pe piele la contactul cu
sticla și nu pentru a se arăta altora, pentru a-i șoca, sau pentru orice alt motiv. De obicei,
acest lucru îi rușinează pe părinți și provoacă serioase probleme la școală, reacții ce pot să
îi întărească comportamentul și să îi facă mai probabilă apariția în viitor (Hartman, 2014).
- Medicație – frecvent, medicamente prescrise copiilor cu TSA pentru anxietate sau
comportamente repetitive, pot cauza o scădere a dorinței sexuale sau o dificultate în
atingerea orgasmului, ce pot duce la preocupări comportamentale (Urbano et. al 2012).
- Probleme medicale/ disconfort genital/ durere – mulți copii cu TSA au dificultăți de
comunicare atunci când sunt răniți sau când se simt rău. De asemenea, sunt predispuși la
îmbolnăviri, infecții și alergii, la fel ca orice altă persoană. Un copil se poate manifesta
neadecvat dacă are o durere. Își poate atinge organele genitale deoarece are o infecție de
tract urinar, o eczemă, sau o ciupercă. Pantalonii lor pot fi prea strâmți. Pot fi alergici la
detergentul folosit pentru spălarea hainelor, provocându-le mâncărimi. Problemele
medicale trebuie eliminate înainte să se intervină printr-un program comportamental de
intervenție, chiar dacă pare puțin probabil ca acestea să fie cauzele (Hartman, 2014).
- Dureri menstruale – fetele cu TSA suferă de dureri menstruale, la fel ca toate celelalte
fete, însă au dificultăți în a recunoaște durerea și a comunica altora despre ea. Este indicat
să se țină un calendar menstrual lunar, pentru a depista dacă problemele comportamentale
se ridică din cauza durerilor sau disconfortului premenstrual (Hartman, 2014).
- Plictiseală – muți copii pot manifesta comportamente iritante izvorâte din plictiseală sau
din lipsa de stimulare externă. Un copil plictisit sau slab stimulat va căuta să își găsească
alte modalități de a-și ocupa timpul (Hartman, 2014).
- Suprastimulare, zgomot sau perturbare generală – și aceste pot cauza schimbări
comportamentale (Hartman, 2014).
- Nevoia de atenție – un copil poate învăță că dacă manifestă un anumit comportament
sexual primește mai multă atenție, fapt pentru care continuă să îl facă. De asemenea, îl
pot manifesta și pentru a irita, a impresiona, sau pentru a câștiga aprobare (toate variante
ale atenției). De exemplu, un tânăr poate învăța că dacă spune glume cu tentă sexuală
stârnește râsul colegilor, fără a înțelege conținutul exact al glumelor. Ca cineva care până
atunci a fost cel mai probabil ignorat, respins sau batjocorit, această impresie de
acceptare socială poate fi cu greu demontată de dezaprobarea adulților (Hartman, 2014).
- Incapacitatea de a se masturba efectiv – anecdotic, se pare că acesta este un fenomen
obișnuit printre copii, să nu reușească să se masturbeze normal, din cauza lipsei de
intimitate, a medicației, sau a tehnicii slabe. Se pot masturba cu obiecte nepotrivite, sau
 chiar cu alți oameni și se pot frustra din cauza faptului că nu reușesc să se masturbeze
până la orgasm (Hartman, 2014).
- Lipsă de alegere și control – este un instinct uman de bază și o nevoie de dezvoltare a
avea control și posibilitatea de a discerne în viață. Din păcate, viața unui copil cu TSA
este pusă sub lupa controlului în majoritatea timpului, lucru ce poate avea repercusiuni
îndelungate în ceea ce privește comportamentul (Hartman, 2014).
- Greșeli în administrarea comportamentului – un comportament nedorit poate fi întărit
prin felul în care se răspunde la el. În mod contrar, pentru comportamentele pozitive nu
există o metodă clară de întărire (Hartman, 2014).
- Lipsa de oportunități în exprimarea corespunzătoare a sexualității – dacă un tânăr nu are
acces la o viață sexuală sănătoasă sau la relații sexuale, pot avea loc manifestări sexuale
nepotrivite. Din dorința de a avea o conexiune cu altcineva, adolescentul poate percepe
asta ca fiind singura cale de a accesa acest lucru (Hartman, 2014).

2.3 Evaluarea comportamentului sexual

O evaluare bună a comportamentului este baza unui plan de intervenție eficient, susținut
și centrat pe copil. O abordare sistematică a problemei este de asemenea folositoare pentru a
organiza investigația, a formula o teorie și a găsi soluții de rezolvare. În primul rând, este mai
bine ca investigația să fie făcută de persoane care cunosc foarte bine copilul, mai degrabă decât
de un expert din afară. Nimeni nu este mai priceput pe un copil decât părinții acestuia (Hartman,
2014).

Se urmăresc următorii pași:

1. Se alege comportamentul Se alege un singur comportament pe care să se lucreze.

Toate persoanele implicate în nevoile copilului trebuie să
se pună de acord care va fi acel comportament.
Este indicat să se aleagă comportamentul care îl
afectează cel mai mult pe copil sau pe cei din jurul său.
Poate fi de asemenea folositor să se aleagă un
comportament cât de cât simplu la care să se lucreze mai
întâi, pentru ca echipa să înregistreze un relativ succes.

2. Se decide dacă respectivul Se stabilește dacă comportamentul ales la punctul 1 are

comportament trebuie schimbat nevoie de modificări sau intervenție.
sau nu De exemplu, un copil care se masturbează în camera lui
și care nu este afectat și este implicat în alte activități,
 manifestă un comportament potrivit ce nu necesită
modificări. Totuși, dacă nu își închide ușa la cameră sau
dacă nu curăță după el, atunci aceste comportamente sunt
vizate în vederea corectării.

3. Se caracterizează amănunțit Se notează fiecare aspect legat de comportament cu ar fi:

comportamentul durata, intensitatea, frecvența etc.
Se folosesc exprimă specifice.
Nu se generalizează. Nu se abstractizează.
Se înregistrează fiecare schimbare intervenită în
comportament din momentul începerii intervenției.
Se notează progresul/ regresul.

4. Se observă, se investighează, Odată ce un comportament a fost clar stabilit, oricând

se documentează este observat se stabilesc următoarele:
 Antecedentul – ce s-a întâmplat cu 30 de secunde
înaintea comportamentului
 Comportamentul
 Consecința – ce s-a întâmplat cu 30 de secunde
după manifestarea comportamentului
Depistarea antecedentului este cel mai important și
totodată cel mai greu de identificat moment.

5. Se analizează informațiile Se adună toate informațiile și se caută tipare.

culese Foarte multe informații sunt obținute din concentrarea pe
excepțiile de la comportament: unde este cel mai puțin
probabil să se manifeste și cu cine.
Următorul pas este să se depisteze care sunt principalele
lucruri care declanșează comportamentul.
Se identifică ce întreține comportamentul.
Se identifică ce obține copilul prin acel comportament.
Se stabilesc condițiile pentru care copilul nu manifestă
deloc comportamentul.
Se identifică motivul acestor condiții și dacă ele sunt
replicabile.

6. Se elaborează o ipoteză Acesta este ultimul pas.

Elaborarea unei concluzii trebuie să țină cont de toate
 informațiile adunate la pașii anteriori.
O ipoteză rămâne o ipoteză.
Dacă apar informații noi, sau dacă intervenția nu
înregistrează niciun succes, se poate veni cu o nouă
ipoteză.
Dacă strategiile de intervenție sunt preventive și centrate
pe copil, ele nu ar trebui să aducă niciun prejudiciu
acestuia. Ele ar trebui să învețe copilul lucruri noi, chiar
dacă ipoteza se dovedește a fi incorectă.

(Hartman, 2014)

2.4 Comportamente sexuale tipice

Activitățile de natură sexuală sunt normale în dezvoltarea personală a copiilor. Ele includ
testarea limitelor și a cunoștințelor personale, curiozitatea către diferite comportamente și factori
situaționali care alimentează aceste comportamente. (Kellogg, 2009).
Atât pentru părinți, cât și pentru profesioniști, este esențial să se înțeleagă corect
diferențele dintre comportamentul normal și comportamentul anormal (sau dezvoltat
necorespunzător). Aceasta ajută la diagnosticarea și educarea acestor comportamente într-o
manieră calmă, adecvată, centrată pe copil. În cazul comportamentelor anormale este nevoie de
investigații suplimentare, pentru a ajuta copilul să se dezvolte cât mai optim (Hingsburger,
1995).
Părinții trebuie să știe faptul că, doar pentru că au o întârziere de dezvoltare
semnificativă, asta nu înseamnă că și sexualitatea copiilor lor va fi întârziată (Ballan, 2012).
Toți copiii sunt diferiți. Ei pot să nu arate un anumit comportament sexual și nici să
treacă prin toate etapele de dezvoltare într-un mod liniar. Următorul
tabel rezumă câteva comportamente sexuale tipice, manifestate pe perioada copilăriei:

Vârsta Comportamente specifice

Atingerea organelor genitale pentru plăcere.

De la naștere – 2 ani Descoperirea corpului.
Inițierea și răspunderea la atingeri fizice, inclusiv îmbrățișări și
săruturi.
 Explorarea continuă a corpului.
Atingerea organelor genitale în public.
2-5 ani Ar putea să își maseze organele genitale pentru relaxare.
Răspunsuri sexuale reflexive, precum erecția sau lubrifierea.
Curiozitate pentru părțile private.
Încercarea de a vedea nuditate la adulți sau la semeni.
Savurează atingerile și nuditatea.
Își arată părțile intime semenilor și le explorează pe ale lor.
Se îmbracă (inclusiv băieții ca fetele).
Întreabă cum se concep și cum se nasc copiii.
Râd despre funcționarea corpului și despre organele genitale.

Sunt interesați cum se fac copiii.

Se masturbează de plăcere.
5-10 ani Au curiozități constante despre corpul uman.
Implicarea atingerilor poate avea loc încă.
Încep să adere la stilul semenilor din grup (vestimentar, de joacă).

Se joacă și explorează continuu sexul opus, în mod secret și

ascunzându-se de adulți.
Gândesc, vorbesc și visează despre sex.
Vizualizează materiale cu conținut explicit și se masturbează până
la orgasm.
10-14 ani Sunt interesați în sexul opus.
Atracția fizică poate deveni atracție sexuală.
Au fantezii sexuale.
Flirtează, ies la întâlniri, se sărută.
Sunt interesați de materialele cu conținut sexual din media.
Discută cu semenii despre comportamente sexuale.
Se leagă adesea relații.

Se masturbează de plăcere.
Devin conștienți de sine.
 14-18 ani Își pot ridica probleme legate de imaginea corpului și stima de sine.
Continuă să fie influențați de grup.
Este important să se simtă integrați.
Pot începe relații sexuale.
Au dorințe și fantezii sexuale.

(Friedrich et al. 1998; Kellogg, 2009; Realmuto și Ruble, 1999)

Pentru cei care lucrează cu copii cu probleme de dezvoltare, este important să fie atenți
atât la nivelul de dezvoltare, cât și la vârstă atunci când evaluează comportamentul, deoarece
copiii cu TSA pot dezvolta comportamente sexuale la o vârstă mai înaintată. De exemplu, un
adolescent cu tulburare de spectru autist al cărui nivel intelectual este comparabil cu cel al unui
copil tipic de 5 ani, poate manifesta comportament auto-stimulator corespunzător nivelului său
de dezvoltare fizică și, inclusiv, o lipsă de conștientizare a noțiunii de comportament public
adecvat (Hartman, 2014). Chiar și acei copii cu TSA și QI normal spre ridicat pot
experimenta o întârziere de dezvoltare în această arie, din cauza nevoilor lor particulare de
învățare. Aceste comportamente neadecvate din punct de vedere al vârstei, dar totuși normale din
punct de vedere al dezvoltării, pot fi interpretate greșit, fie din cauza intenției lor, fie pot fi
considerate semne de abuz sexual (Ruble și Dalrymple, 1993).
 Educația sexuală la adolescenții cu TSA

1. Necesitatea educației sexuale în rândul persoanelor cu TSA

Din păcate, părinții continuă să raporteze serioase îngrijorări cu privire la percepția

publică negativă cu privire la sexualitatea adolescenților cu autism și a comportamentelor
implicate (Realmuto & Ruble, 1999). Există numeroase studii de caz care au atras atenția cu
privire la existența unei frecvențe ridicate de apariție a unor comportamente sexuale deviante în
rândul adolescenților cu autism (Ex: masturbare în public, fetișism, comportamente sexuale
compulsive) (Ray, 2004; Realmuto & Ruble, 1999; Allard & Sears, 1996).
În sprijinul ideii referitoare la necesitatea educației sexuale la adolescenții cu
autism, vine un studiu efectuat de Stokes și Kaur în 2005. Studiul arată faptul că adolescenții (15
ani) ce nu au beneficiat de educație sexuală prezintă un comportament sexual asemănător unui
copil cu traseu tipic de dezvoltare în vârstă de 10 ani, iar cei care au beneficiat de un program de
educație sexuală manifestă un comportament sexual potrivit cu vârsta cronologică pe care o au
(Stokes și Kaur, 2005). Părinții copiilor cu autism sunt îngrijorați cu privire la
comportamentele sexuale ale copiilor lor i susțin necesitatea educației sexuale pentru adolescenți,
cât și necesitatea unor programe care să îi învețe și pe ei cum să gestioneze comportamentele
sexuale ale copiilor. Aproximativ 75% dintre părinții adolescenților cu autism se tem de faptul că
alte persoane pot considera comportamentele sexuale ale copiilor lor ca fiind deviante. Obsesiile
au devenit și ele o cauză de îngrijorare, la fel și urmărirea unor persoane (stalking), parafiliile,
masturbarea compulsivă și, deși asemenea cazuri sunt rare, chiar și agresiunea sexuală (Ray et
al., 2004). Ruble și Dalrymple (1993) arată că aproximativ 65% dintre adolescenții cu
tulburări din spectrul autist se ating în zonele intime, în public, 23% dintre ei se masturbează în
public i 28% dintre ei își dau hainele jos în public. Alte studii (Haracopos & Pedersen, 1992) au
arătat procente mult mai mari, susținând că până la 52% dintre persoanele cu tulburări din
spectrul autist se masturbează în public și că până la 90% dintre ei manifestă comportamente
sexuale nepotrivite ce sunt direcționate către alte persoane (străini, persoane din familie,
îngrijitori). O altă cauză de îngrijorare este generată de riscul crescut în ceea ce
privește victimizarea sexuală a adolescenților cu autism. Între 16% și 25% dintre adolescenții cu
autism au fost agresați sexual (Koller, 2000). Deficitele sociale și de comunicare, lipsa expunerii
la interacțiuni cu persoane de vârsta lor, lipsa educației sexuale, îi poate face pe acești
adolescenți să interpreteze greșit indiciile și comportamentul sexual al agresorului.

2 Particularitățile educației sexuale în rândul tinerilor cu tulburare de spectru autist

Educația sexuală nu se referă numai la sex propriu-zis, ci și la concepte precum

identitatea, siguranța, dragostea, intimitatea și relațiile cu alte persoane (care pot sau nu să
includă elemente sexuale) (Hartman, 2014). Scopul principal al educației sexuale este să susțină
copilul într-o dezvoltare sexuală sănătoasă, să îl facă să înțeleagă că sexualitatea este o parte
normală, importantă și valoroasă a vieții umane, care include:

 Aprecierea și înțelegerea propriului corp

 Capacitatea de a face alegeri informate și independente asupra sexualității proprii și a
activității sexuale
 Capacitatea de a dezvolta și de a menține relații semnificative
 Capacitatea de a-și exprima sentimentele sexuale, de intimitate sau dragoste în modalități
adecvate din punct de vedere social (Hartman, 2014).

Problema sexualității nu poate fi separată de problema segregării. Nu poate fi negat faptul

că diferențele observate la persoanele cu tulburări de spectru autist, trezesc frica persoanele
tipice, o frică ce se bazează în principal pe atitudinea persoanelor dizabilitate față de sexualitate.
(Hingsburger, 1995, p. 26)
În trecut, persoanelor cu diferite dizabilități le-a fost negat dreptul la sexualitate. În
schimb, documentele internaționale moderne ale drepturilor omului, atestă faptul că toți indivizii
au dreptul să primească informații și cunoștințe despre sexualitate, în măsura în care sunt
capabili să le înțeleagă. Au dreptul să își alegă un partener, să se căsătorească și să aibă propriii
copii, să iubească și să fie iubiți, să primească informații în legătură cu sexualitatea și educația
sexuală, să aibă acces la cel mai înalt nivel de îngrijire medicală valabil pentru ei și să
urmărească să realizeze o viață sexuală satisfăcătoare, sigură și plăcută. Ei au totodată dreptul să
li se furnizeze prilejul de a socializa și de a se exprima sexual. Convenția Națiunilor Unite
privind drepturile persoanelor cu dizabilități, care a fost adoptată până în prezent în 119 țări, face
referire la multe dintre aceste probleme (United Nations Enable, 2012).
Este foarte cunoscut faptul că, adolescenții și adulții cu tulburări de spectru autist, față de
populația tipică, este mult mai probabil să fie izolați, privați din punct de vedere economic și,
totodată, din punct de vedere educațional. Chiar și aceia care au un QI mediu sau ridicat sunt
dezavantajați semnificativ în special în privința relațiilor sociale, a serviciilor medicale, a calității
generale a vieții și atunci când vine vorba să fie angajați (Howlin, Moss, 2012).
Studiile indică faptul că mai puțin de jumătate trăiesc independent, majoritatea fiind
dependenți de familie (Howlin, Moss, 2012). Doar 15% sunt, sau au fost implicați în trecut, în
relații sexuale de lungă durată ori au fost căsătoriți și numai un sfert dintre ei au măcar un prieten
(Howlin, Moss, 2012). Adulții cu tulburări de spectru autist sunt predispuși să întâmpine
probleme de sănătate mintală semnificative, independent de QI-ul lor, probleme care la debut
sunt legate de factori de mediu precum: tranziții de viață, izolare socială, pierderea sprijinului sau
sprijin necorespunzător (Hutton et al. 2008).
3. Drepturile persoanelor cu TSA cu privire la sexualitate

Problema primordială cu care se confruntă persoanele cu tulburări de spectru autist, în

special în legătură cu sexualitatea, este dificultatea lor generală de a iniția, de a menține și de a
înțelege relațiile sociale, independent de nivelul academic al achizițiilor personale. (Moxon 2000,
p. 27). Drepturile relevante pentru nominalizarea sexualității în rândul persoanelor cu TSA, au
fost descrise de Ann Croft (Mortlock, 1993):

1. Dreptul de a beneficia de o formare în comportamentul social-sexual, care îi va deschide

ușile către un contact social cu persoanele din comunitate.
2. Dreptul la toate cunoștințele despre sexualitate pe care le pot înțelege.
3. Dreptul de a se bucura de iubire și de sentimentul de a fi iubit de sexul opus, inclusiv de
împlinirea sexuală.
4. Dreptul la oportunitatea de a-și exprima impulsurile sexuale în aceeași formă în care sunt
acceptate social de ceilalți indivizi (tipici).
5. Dreptul la servicii de contracepție, care sunt specializate pe nevoile lor.
6. Dreptul la căsătorie.
7. Dreptul de a avea un cuvânt de spus despre a avea un copil sau nu.

Deși întârzierea mintală și autismul se întâmplă simultan frecvent, ele nu sunt același
lucru. În același timp, a avea autism, nu împiedică un individ de la dezvoltarea sexuală sau de la
a-și dori să își exploreze sexualitatea. Cum fac acest lucru însă, este diferența dintre o experiență
folositoare – una care ar putea conduce la construirea unei încrederi de sine constructive – și una
negativă, care doar favorizează anxietatea, depresia, sau chiar auto rănirea (Lawson, 2005).
Există un acord general conform căruia interesul asupra sexualității este același, atât la
persoanele tipice cât și la cele cu tulburare de spectru autist, ceea ce diferă fiind modul de
percepere și de înțelegere. În aceeași ordine de idei, măsura în care persoanele cu acest sindrom
au nevoie de ajutor diferă de la una la alta, chiar și pentru acelea care au același nivel de
dezvoltare (Lawson, 2005).
De exemplu, unii pot fi interesați de informații despre masturbare și cum se potrivește
acest lucru în viața lor, alții pot avea nevoie de date despre cum să dezvolte și să mențină o
prietenie, în timp ce alții ar putea dori să ia parte la un curs de educație sexuală (Lawson, 2005).
Conform lui Schopler și Mesibov (1993), preocupările legate de sex și autism sunt
influențate de două lucruri:
 Frica comunităților de sexualitatea indivizilor cu tulburări de spectru autist
 Susținerea unora a drepturilor sexuale ale indivizilor
Aceste preocupări sunt valabile și astăzi, însă acum există mult mai multe informații
valabile, pentru înțelegerea autismului și a impactului său asupra persoanei în cauză, a familiei și
a societății din care face parte (Lawson, 2001).
Educația sexuală, ca orice altă achiziție, se învață printr-un proces sistematic personalizat.
Aceasta înseamnă că trebuie să fie învățată într-o manieră cât mai structurată, simplificată și
bineînțeles individualizată, folosind strategii concrete oricând este posibil. Accentul pe limbaj
trebuie să fie minim, din cauza dificultăților de comunicare ale acestor persoane. Recomandat
este, să se pună accent pe suport vizual, precum imagini, desene, filmulețe, care sunt mai
adecvate pentru nivelul lor de înțelegere (Lawson, 2005).
Cei mai mulți indivizi, de obicei, nu aleg să acționeze, ci reacționează. Exact ca și
persoanele tipice, sunt mânate de emoții, sentimente și, bineînțeles, hormoni. În acest sens, au
nevoie de toate informațiile posibile, întrucât informațiile puține, sau incomplete, îi pot
determina să spună sau să facă lucruri care ar putea să îi stânjenească pe ceilalți (Lawson, 2005).
Pentru a clarifica, educația sexuală a copiilor cu TSA, trebuie învățată exact ca oricare alt
lucru. Aceasta va implica multe dintre aceleași tehnici de predare, precum cele de sortare, de
potrivire, identificare, precum și multe alte abilități, care au mult mai puțin un efect emoțional
(Lawson, 2005).

4. Nivelurile educației sexuale la indivizii cu TSA

Viața este plină de concepte incomplete, iar autiștii au nevoie de alte persoane care să le
completeze pentru ei. Învățarea completă și adecvată a conceptelor sexuale este foarte
importantă, deoarece societatea nu privește cu ochi buni acest lucru. De exemplu, un individ care
se descheie la pantaloni doar pentru a merge la baie, poate fi înțeles greșit și blamat pentru
comportamentul său de către populația tipică (Lawson, 2005).
Educația sexuală trebuie să țină cont de următoarele aspecte:
 Nivelul de comunicare
 Abilitățile sociale
 Abilitățile cognitive
 Abilitățile conceptuale
 Toate aspectele legate de funcționarea unei persoane (Hartman, 2014)

Conform programului TEACCH (www.teacch.com) există 4 nivele ale educației sexuale:

1. Învățarea discriminativă (Ce să facă, Cum să facă, Unde să facă, Când să facă, etc.)
2. Igiena personală (Unde, Cât de des, Schimbarea lenjeriei, etc.)
3. Părțile corpului și funcționarea lor (Organe sexuale, Rolul femeii, al bărbatului)
4. Program de evoluție în educația sexuală (De la prietenie la intimitate sexuală)

Cel mai important este nivelul de învățare discriminativă. Acesta include ca tânărul să
cunoască unde să se dezbrace, să se masturbeze, să atingă alte persoane și toate celelalte
comportamente asociate. Pentru persoanele cu tulburări de spectru autist care au limbajul foarte
puțin dezvoltat, acestea ar putea fi singurele lucruri pe care le pot achiziționa în domeniul
educației sexuale (Lawson, 2005).
 Ca și în cazul învățării altor abilități, educația sexuală se bazează pe recompensarea și
întărirea comportamentului, precum și asigurarea coerenței și structurii. De exemplu se pot folosi
semne precum ”Stop” și ”Ok”, pentru locurile în care este sau nu permisă masturbarea (Lawson,
2005).
Învățarea discriminativă poate fi facilitată de utilizarea unor artificii, care să facă mai
dificilă producerea actului de masturbare. Astfel de artificii pot fi: pantaloni care se închid cu
mai mulți nasturi sau curea, bluze cu fermoar la spate, sau de asemenea, cu mai multe rânduri de
nasturi (Hartman, 2014).

5. Implicarea terapeutului în educația sexuală

Pentru implementarea unui program de educație sexuală, un bun terapeut trebuie să

cunoască și totodată să aplice anumite concepte:

CONCEPTE

1. Să cunoască aspectele legate de protecția copilului – aceasta este o prioritate,

deoarece cunoașterea și respectarea regulilor menține siguranța atât a
copilului, cât și a terapeutului.

2. Să se consulte cu alți specialiști în domeniu – lucrul cu copii cu tulburări de

spectru autist este o provocare chiar și pentru cei mai experimentați terapeuți.
Acest lucru ajută însă la îmbunătățirea tehnicii și totodată, la alegerea celei
mai bune soluții pentru programul de educație sexuală al fiecărui copil în
parte.

3. Să aleagă o abordare multidisciplinară.

4. Să aleagă o practică bazată pe dovezi de valoare – este important ca terapeutul

să fie la curent cu toate noutățile care apar în domeniu.

5. Să nu se bazeze pe o asociație sau o persoană din exterior care să ofere

servicii de educație sexuală în locul lor – este indicat ca aceste servicii să fie
furnizate de o persoană din echipa cu care lucrează copilul, care îl cunoaște
 îndeaproape.

6. Să lucreze în colaborare cu părinții sau îngrijitorii copilului.

7. Să pună bazele unui bun raport cu copilul – investind timp și energie în

stabilirea unui bun contact cu copilul, se va obține o bună comunicare, iar
copilul își va dori să petreacă timp cu terapeutul.

8. Să pătrundă în lumea copilului – cunoașterea și înțelegerea lumii unice a

copilului cu TSA, va conduce la metode și procedee de învățare creative,
empatice și de succes.

9. Să folosească tehnicile care funcționează deja (în alte arii curriculare).

10. Să ofere modele, exemple bune de urmat în viață.

11. Să fie flexibil – să fie capabil să învețe copilul prin intermediul mai multor
metode și să își adapteze stilul în funcție de nevoile fiecărui copil cu care
lucrează.

12. Să ofere instruire unu la unu.

13. Să fie un bun comunicator:

- Să folosească sistemul de comunicare cel mai eficient cu un anumit copil
- Să susțină comunicare cu suport vizual
- Să sintetizeze eficient informațiile
- Să nu folosească termeni abstracți
- Să folosească terminologia specifică
- Să nu forțeze contactul vizual
- Să folosească un ton calm și pozitiv
- Să răspundă la toate întrebările
- Să generalizeze informația (să facă referire la toate persoanele, nu la el sau la
copil în special)

14. Să evidențieze natura intimă a subiectului.

15. Să fie clar, categoric atunci când vine vorba de regulile de bază.

16. Să formuleze reguli clare, pe care să le implementeze într-o lumină pozitivă.

17. Să fie creativ în ceea ce privește suportul interactiv (imagini, filme,

prezentări).

18. Să individualizeze programul de intervenție.

19. Să se axeze pe capacitățile copilului și nu neapărat pe nevoile sale – acest

aspect se referă la faptul că trebuie să îi fie încurajate abilitățile copilului și pe
baza acestora să se facă învățarea, nu pe ariile necesare (ex: capacitatea de
verbalizare).

20. Să folosească suport vizual.

21. Să încurajeze învățarea multisenzorială – să folosească metode vizuale,

auditive, tactil-kinestezice.

22. Să cunoască sensibilitățile senzoriale ale copilului – la lumină, zgomot, culori,

atingere, etc.

23. Să structureze și să organizeze învățarea – cei mai mulți dintre copiii cu

tulburare de spectru autist au nevoie să știe cu exactitate când se va întâmpla
un lucru, de câte ori, cât va dura, cine va mai fi prezent la acel moment, etc.

24. Să structureze și să organizeze mediul de lucru.

25. Să structureze și să organizeze informația.

26. Să folosească întăriri, recompense.

 27. Să țină cont de interesele copilului când se face învățarea.

28. Să facă conexiuni între informațiile sau conceptele învățate.

29. Să învețe copilul strategii de rezolvare a problemelor.

30. Să învețe copilul strategii și abilități de autoevaluare.

31. Să repete informația ori de câte ori este nevoie până la masterare.

32. Să ofere copilului posibilitatea de a alege în cadrul ședinței de terapie.

33. Să verifice corectitudinea informațiilor transmise și nivelul de înțelegere al

mesajului.

34. Să folosească povestiri sau texte potrivite ariei de învățare.

35. Să se folosească de modelarea vizuală.

36. Să contureze în mod gradat un anumit comportament.

37. Să analizeze pașii necesari până la masterarea unei anumite sarcini.

38. Să evidențieze modele pozitive dintre semenii copilului.

39. Să aplice principiile A.B.A.

40. Să aplice principiile TEACCH.

(Hartman, 2014)

6. Implicarea părinților în educația sexuală

 Implicarea părinților poate fi una din singurele modalități de a sprijini un copil cu TSA să
dezvolte și să mențină aptitudini și experiențe permanente în această arie, datorită rolului de
părinte implicat în viața copilului, și inclusiv a rolului de coordonator pentru accesarea educației
sexuale, a serviciilor de sănătate sexuală și a experimentării relațiilor de natură sexuală. Ei sunt
de asemenea cei mai potriviți susținători ai copiilor lor, asigurând continuitatea folosirii
conceptelor în cadrul curriculumului, a programei sau a planului de intervenție personalizat
(Hartman, 2014). În plus, față de alte arii curriculare, educația sexuală trebuie extinsă atât acasă
cât și la școală, deoarece poate fi incompletă, sau posibil nocivă dacă nu este propagată și înafara
casei. De exemplu, trebuie să știe că pot sta dezbrăcați sau își pot explora corpul doar în
intimitatea propriei camere.
Educația sexuală are puternice principii morale, precum și componente de valoare. Copiii
trebuie să învețe aceste valori și principii care caracterizează familia și comunitatea din care fac
pare. În acest sens, părinții sunt adevărate mine de informații pentru copiii lor și totodată sunt cei
mai buni experți. Părinții pot simți totuși, că nu sunt competenți să le asigure copiilor educația
sexuală necesară. Jargonul educațional poate contribui la această lipsă de încredere. În momentul
de față, există materiale și resurse insuficiente, atât pentru părinți cât și pentru experți, pentru
asigurarea educației sexuale a copiilor cu TSA, fără o investiție considerabilă de timp și energie.
Discrepanța dintre dezvoltarea fizică și cea cognitivă la copiii cu tulburare de spectru autist poate
fi destul de amplu. Este de înțeles că în aceste circumstanțe este în natura părinților să își
protejeze copiii de informații cu conținut neadecvat. În plus, ei pot simți că discutând despre
sexualitate și relații, le vor deschide copiilor o lume pe care nu vor fi capabili să o acceseze, din
cauza dizabilității lor, fapt ce poate conduce la probleme de sănătate mintală mai semnificative.
Totodată, pot considera sexualitatea o povară în plus pentru copiii lor, care deja se străduiesc să
reușească în multe alte domenii (Hartman, 2014).Părinții descriu terapeuții ca ducând lipsă de
inițiativă și receptivitate când vine vorba să discute despre aspectele sexuale, cu excepția
cazurilor în care acestea reprezintă motiv de îngrijorare. În acest sens, este recomandat ca părinții
să fie implicați în mod continuu în educarea copiilor lor și nu doar în caz de criză și, de asemenea
să fie înștiințați cu regularitate în legătură cu punctele forte și succesele copiilor lor (Ballan,
2012). Nu trebuie să fie ignorate credințele etnice, culturale, sau religia. Subiectul sexualității
este unul foarte delicat și trebuie tratat direct, dar cu sensibilitate. Perspectiva părinților asupra
copilului și a nevoilor lui este mai importantă decât a terapeutului, deoarece ei sunt cei care l-au
crescut, l-au îngrijit, l-au iubit și vor face acest lucru până la sfârșitul vieții. Colaborarea dintre
terapeut și părinți încurajează relațiile de calitate, construiesc încrederea și suportul în luarea de
decizii (Hartman, 2014).

7. Implicațiile tehnologiei în educația sexuală

Nu se poate contesta faptul că educația sexuală trebuie să fie adaptată și actualizată odată
cu evoluția lumii moderne și a tehnologiei. Copiii din ziua de astăzi se dezvoltă într-o lume în
care circulă liber informații despre orice subiect pe care vor să îl caute, și asta nu numai de pe
computere, ci și de pe telefoane, tablete, console, etc. Este ceva obișnuit pentru copiii să aibă
prieteni online, iubiți sau iubite pe care nu i-au întâlnit niciodată și e posibil nici să intenționeze
să îi întâlnească vreodată (Ballan, 2012).
Acestea pot fi aspecte pozitive, în special pentru copiii și adulții cu tulburări din spectrul
autist, deoarece pot investiga în mod independent informațiile legate de sexualitate, pot vorbi cu
alții fără să se îngrijoreze de limbajul corpului sau de contactul vizual, se pot conecta cu grupuri
de oameni care împart aceleași interese, etc. Poate fi un mod interesant de hrănire a intereselor
copiilor, nu doar pentru distracție și relaxare, ci și pentru stimulare intelectuală. Întâlnirile online
sunt o practică răspândită la momentul actual și a înregistrat beneficii pentru multe persoane cu
dizabilități, care au dificultăți în a întâlni persoane potrivite. Internetul este totodată un loc în
care oamenii considerați diferiți pot găsi acceptare și înțelegere de oriunde din lume, reducându-
se astfel sentimentul de izolare (Hartman, 2014).
Cu toate acestea există și numeroase dezavantaje. Copiii sunt expuși pornografiei și altor
imagini cu conținut sexual, chiar dacă nu le caută activ. Fetele pot fi supuse presiunilor pentru a
se expune online, sau pot fi frecvent subiect de exploatare. În general, copiii cu TSA se pare că
sunt mai susceptibili decât ceilalți să petreacă prea mult timp în fața computerului. Internetul este
împânzit de farse și înșelăciuni, care sunt primite de obicei direct pe conturile de email. Furtul de
identitate este ceva comun, există adulți care pretind că sunt copii pentru a-și îndeplini diferite
scopuri, de la escrocherii până la situații abuzive. Există multe grupuri motivaționale nesigure,
care promovează anorexia sau sinuciderea spre exemplu. Hărțuirea online este în special
periculoasă deoarece nu se cunoaște făptașul. Din nefericire, copiii cu tulburare de spectru autist
sunt cei mai vulnerabili la pericolele de pe internet din cauza dificultăților pe care le au în
evaluarea informațiilor, inclusiv motivele celorlalți. (Litwiller and Brausch 2013).
Astfel, este important ca acești copii să învețe despre impactul media asupra gândurilor
lor, a sentimentelor, comportamentului și valorilor în relație cu sexualitate. Copiii au nevoie să
fie susținuți în explorarea lumii care îi înconjoară, mai ales în ceea ce privește prejudecățile
bazate pe orientare sexuală, etnie, sau gen. Aceasta include învățarea despre sexualitate în relație
cu media, lege, religie și artă, precum și interpretarea informațiilor sexuale evidente sau
camuflate, sub diferite reclame, de exemplu. Copiii trebuie să învețe să își ia propriile decizii, cât
mai imparțial față de influențele media. De asemenea, trebuie să știe că este în regulă să aibă o
părere diferită față de majoritatea persoanelor, sau chiar față de propria familie sau proprii
prieteni (Hartman, 2014).
În ciuda pericolelor de pe internet, este exagerat să li se interzică total copiilor utilizarea
computerului sau a telefoanelor. Blocarea accesului la aceste dispozitive, înstrăinează copilul de
semenii lui și îl privează de experiențe normale. Ceea ce trebuie să fie învățat este o atitudine
sănătoasă și critică vis a vis de internet și de metodele moderne de comunicare, împreună cu
abilități de siguranță în relație cu ele (Hartman, 2014).
 CONCEPTE

1. Nimic nu este privat pe internet.

2. Abilități în recunoașterea site-urilor sigure.

3. Înșelătorii prin intermediul internetului și cum se pot evita.

4. Viruși și cum afectează computerul.

5. Furtul de identitate.

6. Ignorarea mesajelor care pretind bani, ajutor sau informații personale.

7. Pericolul grupurilor motivaționale nesigure: pro anorexie, pro sinucidere, etc.

8. Pericolul descărcării de informații, poze, filme, care pot conține viruși.

9. Pericolul persoanelor care pretind a fi altcineva pe internet.

10. Blocarea persoanelor sau site-urilor cu conținut neadecvat.

11. Reguli privind întâlnirea în viața reală cu prieteni de pe internet.

12. Intimidarea și terorizarea online. Evitarea, raportarea și blocarea acestor

persoane.

13. Recunoașterea hărțuirii și supravegherii online.

14. Comportamentul potrivit în spațiul online.

15. Abilități de comunicare online.

16. Pericolul expunerii de imagini personale cu conținut sexual.

17. Blocarea conținutului pentru adulți și a reclamelor.

(Hartman, 2014)
Modalități de intervenție pentru corectarea comportamentelor aberante
legate de sexualitate la tinerii cu TSA

1. Politici și proceduri

Dacă educația sexuală este instruită tuturor copiilor, într-o manieră planificată,
organizată, preventivă, de la o vârstă fragedă, acest lucru trebuie făcut după un plan cu reguli și
politici clare. Este nevoie totodată de o conducere puternică, un angajament semnificativ pentru
îmbunătățirea serviciilor și o abordare sistematică (Hartman, 2014). Politicile unei
organizații trebuie să se bazeze pe câteva principii directoare, cum ar fi:

 Indivizii cu TSA au aceleași drepturi ca și ceilalți membri ai comunității din care fac
parte
 Au dreptul de a trăi în comunitate cu un sprijin adecvat
 Au dreptul la o viață sexuală activă
 Au dreptul să își stabilească propria viață și propriul viitor
 Schimbarea de comportament poate fi obținută cu ajutorul abordărilor pozitive, centrate
pe persoană (Hartman, 2014)
Faptul că persoanele cu dizabilități sunt victimizate sexual, nu este niciodată un
raționament acceptabil pentru a formula teorii sau principii care să interzică posibilitatea de a
avea relații de iubire consimțite. (Hingsburger 1995, p. 8)
Teoriile care susțin dezvoltarea relațiilor între semeni și oportunitatea unei vieți sexuale
sănătoase sunt cele mai bune și au numeroase beneficii, inclusiv nevoia scăzută pentru expresii
sexuale nepotrivite sau secretizate (Hartman, 2014).
Fără o legislație în acest domeniu, rezultatele la copil vor fi dizarmonice, întrucât
majoritatea reacțiilor la comportamentul sexual sunt de ignorare, pedepsire, acord sau
recompensare. Acest lucru nu va fi numai confuz și posibil dăunător pentru copil, dar poate,
totodată, să dăuneze obiectivelor de management ale comportamentului (Newport, 2002).
Când vine vorba de copii, profesioniștii trebuie să fie atenți să îmbine legislația, ceea ce
simt că este corect și ceea ce îi va ține în siguranță pe ei și pe copii.
Hingsburger (1995) pledează pentru predarea intimității prin asigurarea ei: respect pentru
copil, spațiul personal, cererea permisiunii și implicarea copilului în decizii cu privire la corpul
lor. Aceasta presupune:
- încurajarea din partea personalului a unei independențe cât mai mari legate de sarcinile de
autoîngrijire
- obținerea permisiunii înainte de atingeri intime
- restructurarea mediului înconjurător pentru maximizarea intimității
- evitarea privirii dacă copilul este dezbrăcat
- învățarea copilului metode prin care să comunice că își dorește intimitate.
 Următoarele sunt câteva probleme legate de siguranță și protecție, de care un profesionist
trebuie să fie conștient și care nu trebuie să lipsească din politicile și procedurile unei organizații:
- Recunoașterea semnelor de abuz
- Procedurile care trebuie să fie urmărite în cazul în care se suspectează abuzul sau
exploatarea
- Procedurile care trebuie să fie urmărite în cazul în care un copil dezvăluie informații de
natură sexuală sau înrudite cu abuzul
- Procesul care este pus în aplicare după raportarea abuzului
- Procesul care este pus în aplicare în cazul în care unui membru al personalului i se aduce
o reclamație
- Procesul care este pus în aplicare în cazul în care un membru al personalului identifică
semne de comportament suspicios la un alt membru al echipei
- Când și cât de des au loc training-uri pentru terapeuți pentru protecția copilului
- Când și cât de des au loc training-uri pentru copii pentru recunoașterea și raportarea
abuzului (Newport, 2002)

2. Educarea comportamentelor

2.1 Părți ale corpului și fluide

În majoritatea civilizațiilor occidentale, se consideră că este important să fie învățate

părțile și fluidele de bază ale corpului uman. Totuși, învățarea în această arie trebuie să conțină și
funcțiile organelor, inclusiv a celor reproducătoare și anatomia sexuală. Copiii cu tulburare de
spectru autist pot avea o capacitate de înțelegere a identității lor fizice fragmentată și trebuie să
învețe nu numai numele părților lor corporale, ci și faptul că acestea fac parte din ei. Învățarea
unui copil să caracterizeze corect părțile și fluidele corpului, le va fi de ajutor și pentru însușirea
altor concepte precum igiena, sănătatea, reproducerea și siguranța. Copiii trebuie să știe cum
funcționează un corp sănătos, cum ar trebui să arate și cum ar trebui să se simtă, astfel încât dacă
se simt rău sau sunt răniți, să poată face diferența (Hartman, 2014).
Cunoscând numele părților corpului și a fluidelor, formează o bază pentru învățarea
copiilor care anume nu pot fi atinse și de cine, fără acordul lor. Aceste lucruri este important să
fie cunoscute și în cazul în care sunt nevoiți să descrie sau să raporteze un abuz (Lawson, 2005).
Copiii trebuie să știe că fiecare parte a corpului are un nume și totodată un scop. De
asemenea, trebuie să știe că nu toate corpurile arată la fel. Au nevoie să știe că femeile și bărbații
au părți ale corpului care sunt destinate să ofere plăcere dar și să conceapă (și să hrănească, în
cazul femeilor) copii. Totodată, trebuie să înțeleagă că odată cu trecerea timpului, aspectul
anumitor părți ale corpului se poate schimba din cauza vârstei, a greutății, sau a hormonilor
(Hartman, 2014).
 Învățarea părților corpului trebuie să fie însoțită de învățarea celor 5 simțuri (auz, văz,
miros, gust și simț tactil) și a experiențelor senzoriale diferite pe care le percepe omul.
Este esențial să se promoveze o atitudine pozitivă vis a vis de corpul personal. Dacă sunt
evitate sau sunt prezentate cu rușine anumite părți ale corpului sau fluide (ex: lichid seminal), se
poate transmite un mesaj greșit și copilul poate concluziona că unele părți sau organe sunt ori
nefolositoare, ori neimportante, ori nu trebuie să vorbească despre ele. Aceasta poate face copilul
mai predispus la abuz și poate contribui la crearea unei imagini de sine denaturate. Nu trebuie
neglijată însă, natura intimă a acestui subiect (Lawson, 2005).

2.2 Aspectul fizic și igiena personală

Învățarea copiilor cu tulburare de spectru autist să aibă grijă și să se preocupe de aspectul

lor exterior și de igiena personală poate fi o sarcină dificilă, frustrantă și costisitoare din punct de
vedere al timpului. Din cauza dificultăților inerente de înțelegere a lumii sociale, mulți indivizi
cu tulburare de spectru autist se zbat să înțeleagă de ce înfățișarea și igiena personală sunt atât de
importante pentru neurotipici, și duc lipsă de un minimum de motivație pentru a face un efort în
a le executa. Surprinzător, mulți părinți susțin despre copiii lor, că prima dată când au arătat
semne de preocupare pentru înfățișarea lor, a fost la pubertate, atunci când au început să fie
interesați romantic de fete sau băieți. Cu toate acestea, mulți adulți cu TSA raportează că, deși au
familii, un loc de muncă și o viață socială activă, tot mai au nevoie de prompt vizual sau un
calendar care să le amintească să își schimbe hainele, să se bărbierească, sau să folosească
deodorant. Toate eforturile, atât din partea copiilor cât și din partea echipei de intervenție, pentru
a susține independența în aceste sarcini, își merită truda pentru beneficiile legate de stima de sine
și siguranța personală a copiilor. Fiecare pas învățat în copilărie va fi un pas mai puțin pe care ar
trebui să îl facă altcineva pentru ei, mai târziu în viață. (Stephen Shore, 2003)
A avea grijă de propria înfățișare nu este numai despre curățenie și igienă, ci și despre
îmbrăcăminte și asortarea ei, concepte adesea importante pentru neurotipici. La un nivel mai
avansat, aceste lucruri afectează și concepte precum integrarea, conformitatea, puterea de
atracție, stereotipurile în relație cu atractivitatea și cum mass-media perpetuează aceste
stereotipuri. Totuși, în acest caz este important să se știe că nu aparența și o înfățișare cât mai
apropiată de ce consideră societatea că e normal sunt esențiale. Atenția trebuie să se concentreze
nu pe a face indivizii cu tulburare de spectru autist să arate mai puțin autiști, ci pe îmbunătățirea
calității vieții lor și pe schimbarea în bine a atitudinii societății (Hartman, 2014).
 CONCEPTE

1. Diferențierea între ”curat” și ”murdar”.

2. Igiena bucală: spălatul pe dinți, folosirea aței dentare, folosirea apei de gură, mersul
regulat la dentist, atenția pentru o respirație frumos mirositoare, etc.

3. Îngrijirea părului: spălat, tuns, pieptănat, aranjat.

4. Dușul: încălzirea apei, schimbarea temperaturii apei, cunoașterea părților corporale

care au nevoie de o atenție particulară, uscarea corectă.

5. Spălatul pe mâini: după folosirea toaletei, după joacă, înainte de a mânca, înainte de
a pregăti masa, etc.

6. Spălatul pe față.

7. Folosirea deodorantului.

8. Îngrijirea unghiilor: atât la mâini cât și la picioare, tăierea și păstrarea lor curată.

9. Îngrijirea nasului: ștergerea cu șervețel, evitarea scărpinatului în public, etc.

10. Epilat sau bărbierit (ras): față, picioare, axile, inghinal.

11. Preocuparea pentru propriul corp: mâncat sănătos, exerciții, managementul

greutății, abținerea de la fumat sau de la consumul excesiv de alcool.

12. Îngrijirea pielii, în mod special în perioada pubertății: atingerea feței prea des,
abținerea de la ruperea sau stoarcerea coșurilor, spălatul cu regularitate, vizitarea
dermatologului.
13. Purtarea machiajului.

14. Îngrijirea buzelor (dacă sunt crăpate).

15. Gestionarea părului facial (la fete, la băieți).

16. Purtarea hainelor curate.

17. Schimbarea hainelor.

18. Spălarea și uscarea hainelor.

19. Cumpărarea de haine noi.

20. Verificarea hainelor la ieșirea din casă: fermoarele sau nasturii să fie încheiați, să
nu se vadă lenjeria, tricourile să fie băgate în pantaloni, etc.

21. Alegerea hainelor pentru diferite ocazii: la școală, la interviu, la plajă, la sport,
acasă la un prieten, la restaurant, etc.

22. Îngrijirea încălțămintei.

23. Alegerea hainelor potrivite: evitarea hainelor prea strâmte sau prea scurte, evitarea
materialelor supraelastice, evitarea purtării articolelor vestimentare negre pe sub
articole albe.

24. Învățarea despre ce este la modă.

25. Dezvoltarea unui stil vestimentar propriu.

26. Alegerea hainelor potrivite pentru forma corpului.

27. Alegerea accesoriilor potrivite.

 (Hartman, 2014)

2.3 Diferențierea conceptelor de public și privat

Intimitatea este un concept extrem de abstract și de dificil de înțeles pentru marea

majoritate a copiilor cu tulburare de spectru autist. Asemenea copii au nevoie de sprijin
suplimentar în activitățile de îngrijire personală, sunt obișnuiți să aibă puțin până la niciun
control asupra cui le vede corpul, și pot fi insensibili la a fi văzuți dezbrăcați. Supravegherea
constantă și observarea sunt normale în acest caz. Părinții și profesioniștii intervin constant în
timpul activităților de îngrijire personală fără a cere permisiunea. Detaliile despre îngrijire pot fi
discutate liber. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că marea majoritate a copiilor cu autism,
pe lângă o înțelegere denaturată a intimității, are probleme semnificative în diferențierea
conceptelor de public și privat. (Hingsburger, 1994)
Toți copiii trebuie să învețe să facă diferența între ceea ce este public și ceea ce este
privat, inclusiv locuri, părți ale corpului, conversații, comportamente și chiar discuții online.
Înțelegând aceste concepte nu este numai un factor important în protejarea lor împotriva
abuzului, ci îi și ajută să se comporte într-o manieră mai adecvată. Învățarea acestei arii este
dificilă totuși, și nu numai din motivele enumerate mai sus. Există și o serie de reguli în acest
domeniu, de la care există extensii sau excepții, ce depind de vârstă, sex, familie, cultură,
situație. De exemplu, este normal ca un copil să învețe că masturbarea este un subiect intim, dar
ce va face el atunci când este subiectul principal într-o discuție în curtea școlii (Hartman, 2014).
Când se ajunge la subiectul părților intime ale corpului este important să nu se învețe că
doar acestea nu ar trebui atinse și nici că celelalte părți ale corpului sunt ”publice”. Nu sunt
”publice”, atâta timp cât le aparțin. Și celelalte părți ale corpului pot fi considerate private,
speciale și importante, și dacă cineva încearcă să pună mâna pe un genunchi, de exemplu, în
autobuz, copilul este îndreptățit să spună nu și să raporteze gestul (Newport, 2002).

CONCEPTE

1. Spațiul privat este acela în care nimeni nu poate intra sau nu poate vedea ce se
întâmplă.

2. Spațiul public este acela în care toată lumea are acces.

3. Unele locuri pot fi deopotrivă publice și private.

 Ex: o ușă marcată cu semnul ”spațiu privat” într-un magazin poate însemna că acea
ușă este destinată numai personalului magazinului.

4. Dormitoarele sunt (sau ar trebui) să fie private.

5. Majoritatea toaletelor din casele oamenilor sunt private. Toalete publice totuși, nu
sunt atât de intime deoarece oamenii pot încă să audă sau să vadă pe deasupra sau
pe dedesubtul ușii.

6. Mașinile nu sunt private, deoarece oamenii pot vedea în interior pe geam.

7. Pentru a intra într-o cameră privată, se bate la ușă și se așteaptă permisiunea înainte
de a intra.

8. Dacă un anumit comportament implică părțile intime ale corpului, trebuie făcut
într-un spațiu privat.

9. Dacă un anumit comportament implică părțile intime ale corpului, precum și o altă
persoană, este nevoie de acordul sau consimțământul acelei persoane.

10. Înafara dormitorului părțile intime trebuie să fie acoperite. De la această regulă
există totuși excepții în funcție de context.

11. Nu este în regulă să se privească sau să se vorbească despre părțile intime ale altei
persoane, dacă nu și-a dat acordul.

12. Comunicarea online nu este niciodată privată. Conversațiile pot fi oricând transmite
altei persoane sau chiar unui grup. De asemenea ele se salvează automat pe hard-
disk, chiar dacă sunt șterse din computer.

13. Unele subiecte dintr-o conversație sunt intime: sexul, masturbarea, visele erotice,
menstruația.

14. Lenjeria intimă este privată.

 15. Scărpinatul în nas sau a altor zone sunt comportamente private.

(Hartman, 2014)

2.4 Siguranță

Deși conformarea copilului la sarcini este foarte apreciată în educația specială, acest lucru
nu are un efect pozitiv asupra abilităților de siguranță ale copilului. Un copil care învață să facă
tot ceea ce îi spune terapeutul, învață implicit să facă tot ceea ce îi spune agresorul. Primul pas
către capacitatea de a se autoproteja, este să știe că sunt singurii care au control asupra propriului
corp și că ei decid ce pot și ce nu pot să facă cu el. Baza învățării este că nu trebuie să răspundă
la niciun fel de act de natură sexuală dacă nu își doresc asta. (Hingsburger 1994).
A învăța copilul cum să spună ”NU”, când și sub ce circumstanțe, reduce din
vulnerabilitatea sa. Când un copil spune ”NU” abuzului, demonstrează faptul că a înțeles regulile
atingerilor și comportamentelor sexuale. Dacă pot dovedi că știu aceste reguli, pot totodată să
arate unui potențial agresor, că sunt capabili să îl raporteze (Hartman, 2014).
David Hingsburger (1995), un autor specializat în aria sexualității și a dizabilității, a
ridicat un semnal de alarmă cu privire la oamenii din preajma indivizilor cu dizabilități.
Asumându-și responsabilitatea pentru protejarea lor, nu fac altceva decât să îi lase mai
vulnerabili și fără capacitatea de a se autoapăra.
El descrie acest fapt drept ”Închisoarea protecției”, în care copiii cu dizabilități de
dezvoltare sunt protejați de:
- Relații
- Informații sexuale
- Luare de decizii
- Societate
Pentru a contracara acest model, Hingsburger (1995) propune modelul ”Inelul
siguranței”, care nu numai că protejează indivizii de la a fi abuzați, ci îi și ajută într-o dezvoltare
normală, sănătoasă și armonioasă. ”Inelul siguranței” include:
- Cineva care îl ascultă – este vorba despre o listă sigură de persoane, la care copilul să știe
că poate apela oricând vrea să vorbească despre orice subiect. Trebuie să i se spună că
acestea și numai acestea sunt persoanele cu care poate să vorbească despre un eventual
abuz. Lista trebuie să cuprindă mai mult de o persoană și, totodată, cel puțin o persoană
care nu face parte din familia copilului. Aceste persoane trebuie să fie capabile să
înțeleagă copilul atunci când comunică. De asemenea, trebuie să fie ușor de contactat și
trebuie să fie o prezență regulată în viața copilului. Această listă poate fi făcută sub forma
 unui poster cu pozele fiecărei persoane, sau sub forma unei liste scrise, pe care copilul să
o păstreze în buzunar (Hingsburger, 1995).
- Înțelegerea propriilor drepturi – copilul trebuie să fie instruit în ceea ce privește
drepturile pe care le are. El nu poate fi obligat să sărute, să îmbrățișeze sau să atingă pe
cineva dacă nu dorește acest lucru. Trebuie să i se ofere puterea de a spune ”NU” atunci
când nu își doresc să fie atinși, chiar și dacă este vorba despre o atingere non-sexuală (ex.
refuzul politicos al unei îmbrățișări) (Hingsburger, 1995).
- Un concept și o stimă de sine sănătoase – Copiii care au o bună stimă de sine, care cred
în ei, în abilitățile lor, în deciziile și alegerile lor și în dragostea celor apropiați lor, este
puțin probabil să ajungă posibile victime (Hingsburger, 1995).
- Opțiuni pentru o sexualitate sănătoasă
- Educație sexuală
- Conștientizare a vieții private
- Capacitatea de neconformare – Toți cei din jurul copilului trebuie să discrimineze
lingvistic între a oferi puterea de alegere și cerință. Dacă nu are limbaj, copilul trebuie să
învețe un semn sau un simbol pentru a spune ”NU” (Hingsburger, 1995).

2.5 Sănătatea din punct de vedere sexual

Pentru copiii cu tulburare de spectru de autist există multiple bariere atunci când vine
vorba de accesarea serviciilor de sănătate sexuală, și inclusiv, de atitudinea societății cu privire la
sexualitatea și relațiile lor sexuale, lipsa resurselor adecvate și a informațiilor accesibilizate.
Copiii cu TSA au un nivel de conștientizare foarte scăzut al problemelor implicate în sănătatea
sexuală a cuiva și al serviciilor de sănătate valabile pentru ei. Există totodată un număr
semnificativ de motive pentru care acești copii găsesc programările medicale destul de stresante,
printre care sălile de așteptate aglomerate și zgomotoase, timp de așteptare îndelungat, lumină
puternică, dificultăți în a înțelege ceea ce sunt întrebați, dificultăți în localizarea și descrierea
durerii, precum și nefamiliarizarea cu mediul și personalul implicat (Hartman, 2014).

SĂNĂTATEA SEXUALĂ LA FETE

1. Apariția normală a secrețiilor vaginale.

2. Modificări ale secrețiilor vaginale pe timpul ciclului menstrual.

3. Recunoașterea secrețiilor anormale.

4. Importanța curățării delicate a organului genital în fiecare zi.

5. Evitarea utilizării deodorantului sau a produselor parfumate pe zona intimă (pentru

a evita infecțiile).

6. Importanța ștergerii dinspre spate spre față după utilizarea toaletei.

7. Purtarea lenjeriei din bumbac în vederea evitării infecțiilor.

8. Cunoașterea faptului că în zona intimă nu trebuie să se simtă dureri sau mâncărimi.

9. Cunoașterea faptului că sângerarea este normală doar pe perioada menstruației.

10. Cunoașterea faptului că dacă se simt dureri în zona pelviană sau în zona genitală,
trebuie să se apeleze la medic.

11. Contracepția: cunoașterea diferitelor metode de contracepție, punctele forte și

punctele slabe pentru fiecare dintre ele, cum funcționează, cum se folosesc și de ce
sunt importante.

12. Bolile cu transmitere sexuală: ce sunt, cum se recunosc și cum se previn.

13. Consecințele contactului sexual neprotejat.

14. Cunoașterea dreptului de a spune ”NU” contactului sexual neprotejat.

15. Pregătirea pentru examinări ginecologice regulate și pentru testul Papanicolau.

16. Organizarea propriilor programări medicale.

(Hartman, 2014)
 SĂNĂTATEA SEXUALĂ LA BĂIEȚI

1. Importanța păstrării penisului curat.

2. Dacă nu a fost făcută circumcizie, spălarea corectă și delicată în zona genitală.

3. Purtarea lenjeriei intime din bumbac.

4. Evitarea utilizării produselor parfumate în zona intimă.

5. Cunoașterea faptului că dacă nu și-au început viața sexuală, bubițele mici, albe,
nedureroase în zona genitală sunt normale.

6. Cunoașterea faptului că dacă și-au început viața sexuală, aceste bubițe pot fi
semne ale unei boli cu transmitere sexuală.

7. Cunoașterea faptului că dacă se resimt dureri sau mâncărimi în zona genitală,

este necesară prezentarea la un medic specialist.

8. Contracepția: cunoașterea diferitelor metode de contracepție, punctele forte și

punctele slabe pentru fiecare dintre ele, cum funcționează, cum se folosesc și de
ce sunt importante.

9. Bolile cu transmitere sexuală: ce sunt, cum se recunosc și cum se previn.

10. Consecințele contactului sexual neprotejat.

11. Cunoașterea dreptului de a spune ”NU” contactului sexual neprotejat.

12. Pregătirea pentru examinări medicale regulate.

13. Organizarea propriilor programări medicale.

 (Hartman, 2014)

2.6 Masturbarea

Masturbarea poate începe de la o vârstă destul de tânără și, deși tații nu vor să se
gândească sau să accepte asta, la fel ca și băieții, și fetele sunt interesate de acest lucru. Un lucru
interesant din acest punct de vedere, este acela că această arie produce interes în rândul
persoanelor tinere cu tulburări de spectru autist în aceeași măsură în care o produce tinerilor
tipici de aceeași vârstă. Interesul de a satisface această senzație de excitare din corp prin
masturbare, apare de regulă încă din școala generală, dacă nu mai devreme. Dacă acest lucru este
descoperit, este important ca respectivul să nu fie făcut să se simtă mizerabil. Trebuie să îi fie
explicat că este un lucru absolut normal, dar că, în același timp, este un act foarte intim și trebuie
tratat ca atare (Newport, 2002). Există numeroase semnale din copilărie, de
curiozitate sexuală. De exemplu, tinerii pot ascunde reviste cu conținut sexual explicit, sau pot
arăta interes crescut în filme, seriale, programe TV, în care sexul sau sexualitatea joacă un rol
important. Se poate depista dacă au fost accesate site-uri de profil, din arhiva computerului. Alt
semn poate fi chiar ceva ce copilul spune. Dacă până la vârsta de 12 ani niciunul dintre aceste
lucruri nu se întâmplă, se poate presupune că, prin simplul fapt că merge la școală, copilul, băiat
sau fată, poate fi expus conversațiilor sau cunoștințelor despre sex din partea semenilor de
aceeași vârstă. Cele mai multe școli publice, introduc subiectul educației sexuale începând cu
clasa a cincea și sunt obligate să informeze familia, atunci când acest lucru se întâmplă. Ceea ce
nu se discută în școli însă, și este de datoria părinților să se ocupe de informarea copiilor, sunt
aspectele legate de etică și responsabilitate, deoarece acestea țin de fundalul cultural și de
credința religioasă a fiecărei familii (Newport, 2002). Copiii vorbesc despre lucruri
sau aspecte sexuale cu mult înainte de pubertate. Consideră acest subiect, subiectul lor secret. La
urma urmelor, sunt adesea pedepsiți dacă sunt surprinși vorbind despre acest lucru în orice fel.
De aceea, se arată adesea rușinați și nereceptivi atunci când, într-un final, părinții se arată
deschiși să înceapă discuția despre sex (Newport, 2002).
Este o adevărată provocare când și ce trebuie spus unui
tânăr cu tulburare de spectru autist și depinde foarte mult de vârsta lui emoțională și cognitivă,
mai degrabă decât de vârsta lui fizică. Orarul maturității sexuale, sociale și intelectuale poate
varia foarte mult. Cea mai ușoară și mai puțin invazivă tehnică de educare a copiilor cu tulburări
de spectru autist este cea prin intermediul lecturilor științifice și a imaginilor, în acord cu nivelul
lor de înțelegere (Newport, 2002).
Problemele de comportament în relație cu masturbarea sunt semnalate frecvent în
educația specială. Ceea ce este important atunci când vine vorba de masturbare, este să nu se
intervină dacă copilul nu a descoperit încă acest lucru sau dacă o face într-un mod adecvat, în
propriul dormitor. Intervenția este o necesitate atunci când masturbarea este fie nepotrivită fie
ineficientă și are un impact negativ asupra calității vieții copilului cu TSA. (Cambridge, Carnaby
și McCarthy 2003)
Într-o formă sau alta, masturbarea este o practică comună atât în rândul fetelor cât și în
rândul băieților. Este un comportament adaptiv care îi permite copilului să experimenteze
plăcerea și auto-satisfacerea cu propriul corp. Este adesea folosită ca o metodă de relaxare ori de
eliberare a tensiunii sexuale și este o bună cale de cunoaștere a propriului corp. Este de asemenea
un act sexual care nu prezintă niciun pericol precum o sarcină nedorită sau o posibilă boală cu
transmitere sexuală, iar pentru o persoană căreia îi lipsește capacitatea de a discuta sau de a
negocia relațiile sexuale, aceasta poate fi singura opțiune sexuală sigură valabilă (Hartman,
2014).
Pentru tinerii băieți este absolut normal să se masturbeze de mai multe ori pe zi, astfel că
la fel de normal este și pentru cei cu tulburare de spectru autist să își dorească să se atingă de mai
multe ori în decursul unei zile (Lawson, 2005).
Deși totuși din punct de vedere al dezvoltării, este un lucru normal, acest lucru trebuie
învățat să fie făcut potrivit normelor societății în care trăiesc. Ei trebuie să învețe că deși
masturbarea este o practică normală, este de asemenea, un comportament privat (Lawson, 2005).
Pentru unii copii cu tulburare de spectru autist, poate fi dificil să învețe să facă față
trăirilor sexuale pe care le experimentează. Pot avea dificultăți în a înțelege de ce se simt excitați,
iar pentru băieți, experiența unei erecții poate fi înfricoșătoare sau neconfortabilă din punct de
vedere fizic. Ejacularea poate fi supărătoare pentru unii băieți care s-au confruntat cu greutăți în
folosirea toaletei și pot fi derutați sau rușinați dacă își udă hainele (Hartman, 2014).
Fetele cu tulburare de spectru autist nu trebuie să fie ignorate sau uitate când vine vorba
despre acest subiect. Deși afișează mai puține probleme comportamentale în legătură cu
masturbarea, aceasta nu înseamnă că nu au aceleași nevoi sexuale pe care le au și băieții, sau că
nu se confruntă cu probleme similare în ceea ce privește încrederea în propriul corp,
prejudecățile sociale sau discuțiile referitoare la trăirile lor sexuale (Hartman, 2014).
În plus față de trăirile sexuale tipice, există o serie de alte motive pentru care un copil se
poate masturba sau poate manifesta comportamente asemănătoare, care necesită să fie investigate
și semnalate dacă determină probleme. Câteva dintre acestea ar putea fi:
- Plictiseală, inactivitate sau sub-stimulare
- Nevoia de atenție
- Disconfort genital sau probleme medicale cauzate de: iritare, haine prea strâmte, infecții,
reacții alergice etc.
- Răspuns la experiențe sexuale traumatizante
- Dificultăți în masturbare, cauzând frustrare sau agresiune (Hartman, 2014)
Dacă îngrijorările comportamentale în relație cu masturbarea sunt ignorate, un copil va
învăța în cele din urmă să se masturbeze oricând și oriunde dorește. Totuși, cel mai important
este ca reacția față de masturbare să nu fie una de dezaprobare, eliminare. Aceste abordări nu
respectă drepturile și pe lână aceasta sunt adesea fără rezultat sau ridică noi provocări
comportamentale (Newport, 2002).
 Masturbarea ar trebui considerată o problemă numai dacă:

1. Este executată în public.

2. Este executată în mod excesiv (cauzează durere sau interferează cu celelalte activități
cotidiene ale copilului)
3. Copilul o consideră supărătoare sau cauzează alte probleme comportamentale (din cauza
incapacității copilului de a atinge climaxul sau de a face față intensității sentimentelor)

(Hartman, 2014)

Reacția la masturbare nu ar trebui să fie niciodată pedeapsa. Copilului nu ar trebui

niciodată să îi fie transmis mesajul că masturbarea este un lucru negativ. Atitudinea față de
sexualitatea copilului trebuie să fie una pozitivă, de susținere, și nu una care să stârnească rușine
sau vină. În mod contrat, este indicat să se accepte și chiar să fie promovată masturbarea
corespunzătoare. Aceasta pentru că scopul nu este acela de a opri copilul de la masturbare, ci de
a-l ajuta unde, când și cum să facă acest lucru în mod corespunzător (Hartman, 2014).
Un profesionist care se confruntă cu un copil care se masturbează într-un mod nepotrivit
trebuie:
1. Să îl învețe abilități socio-sexuale corespunzătoare.
2. Să nu tolereze atingeri necorespunzătoare.
3. Să nu îl supraprotejeze.
4. Să nu reacționeze exagerat la comportamente nepotrivite în timpul pubertății.
5. Să înlăture cauzele organice sau medicale care ar putea să interfereze cu pornirile
sexuale.
6. Să îi formeze o atitudine potrivită vis a vis de sexualitate și propriul corp.
7. Să utilizeze întăriri pozitive și metode de susținere, pe lângă programele clasice de
educație sexuală.
8. Să cunoască circumstanțele legale legate de interacțiunea intimă cu un client.
(Tarnai 2006)

CONCEPTE

1. Diferențierea spațiului public de cel privat.

2. Crearea de imagini cu fete sau băieți, după caz, care se masturbează în locuri
adecvate.
 3. Imagini tăiate cu locuri publice în care nu le este permis să se masturbeze.

4. Prezervativul – stimul pentru masturbare. Persoana în cauză poate învăța astfel că îi

este permis să se autostimuleze doar atunci când există un prezervativ disponibil.
Această practică face ca masturbarea să fie restricționată în anumite momente sau
locuri și poate fi totodată o modalitate de a pregăti copilul pentru relații intime
sigure. Pentru fete, un vibrator poate servi același scop. (Dalrymple, Gray și Ruble
1991)

5. Crearea de simboluri pentru ”atingeri intime”, ”dormitor”, ”așteptare”, etc. (Tissot

2009)

6. Orientarea copilului spre dormitor atunci când este observată o stare de excitare.

2.7. Sensibilitatea senzorială

Mulți indivizi cu tulburare de spectru autist sunt foarte sensibili la atingeri până la un
punct sau altul. Prin urmare, din această cauză, există concepția greșită că persoanele cu
tulburare de spectru autist nu sunt interesate de relații sexuale. Pentru mulți acest lucru este pur și
simplu neadevărat. În orice caz, a vrea ceva și a avea idee despre cum se obține acel ceva, sunt
două lucruri total diferite. Pentru unii, problema tactilă poate fi abordată - așa cum a demonstrat
Temple Grandin prin intermediul ”mașinii de îmbrățișat” (presa mecanică) - prin preso-terapie,
adică prin creșterea treptată a atingerii corpului cu ajutorul acestei mașini sau a unui prieten ori
partener. Cu exercițiu, medicamentație sau meditație, sensibilitatea tactilă se reduce (Newport,
2002) Cu toate că problemele senzoriale nu sunt un
criteriu de diagnostic pentru tulburările de spectru autist, mulți dintre autorii cu această tulburare
semnalează faptul că au un impact semnificativ asupra vieții lor, uneori ducând la sentimente de
durere fizică severă sau suferință. Problemele legate de prelucrarea informațiilor senzoriale pot
conduce la dificultăți în înțelegerea lumii înconjurătoare, în a înțelege ce văd, ce aud, ce simt, ce
miros, ce gustă. Impactul sensibilității senzoriale asupra capacității copilului de a învăța de la
alții și de a interacționa cu ei este semnificativ (Hartman, 2014). Dacă cineva este
hipersenzitiv la atingere, ar putea să nu îi placă anumite produse de igienă precum crema de ras
sau un anumit deodorant, ținutul de mână, sau să fie pupat de cineva care are barbă.
Sensibilitatea senzorială se poate accentua la un copil care este bolnav, obosit sau care nu are
control asupra stimulului senzorial (Hartman, 2014). Problemele senzoriale legate
de înțelegerea și interpretarea atingerilor pot conduce la probleme semnificative într-o eventuală
relație amoroasă. Stimularea sexuală poate cauza disconfort sau durere, conducând chiar la
evitarea relațiilor intime. (Lang et al 2012)

2.8 Înțelegerea emoțiilor și a sentimentelor

Dificultățile în înțelegerea emoțiilor afectează majoritatea persoanelor cu tulburări de

spectru autist. Învățând copiii să își înțeleagă și să își regleze emoțiile ajută la prevenirea
deviațiilor comportamente, la o bună sănătate mentală, relații pozitive, capacitate de comunicare
și colaborare. Copiii trebuie să învețe că emoțiile le afectează gândurile, care la rândul lor
afectează comportamentul, comportament ce, la rândul său, afectează reacția celorlalte persoane.
Trebuie să identifice și să evite anumite situații care pot conduce la anumite emoții și să înțeleagă
că celelalte persoane experimentează emoții diferite față de ei (Hartman, 2014).

CONCEPTE

1. Înțelegerea și conștientizarea propriilor emoții.

2. Înțelegerea și conștientizarea emoțiilor celorlalte persoane.

3. Exprimarea unei game de emoții.

4. Capacitatea de a exprima corespunzător emoții puternice.

5. Capacitatea de a-și comunica nevoile și dorințele.

6. Este important să învețe nu numai emoțiile principale: fericire, supărare, furie.

Trebuie să învețe și despre: gelozie, compasiune, speranță, plăcere, vină, rușine,
grijă, neglijență, ură, dragoste, respect, ambiție, mândrie, etc.

7. De ce este importantă exprimarea sentimentelor.

8. Unde și când este adecvat să exprime sau să vorbească anumite emoții.

 9. Modurile pozitive de a arăta diferitelor persoane ceea ce simt.

10. Cum este potrivit să întrebe o persoană ce simte, dacă nu își dau seama.

11. Sensibilitatea corpului, în înțelegerea modificărilor fizice și emoționale.

12. Reacția corpului la diferite emoții.

13. Identificarea anumitor emoții.

14. Diferența dintre sentimente sexuale și romantice.

15. Sentimentele se pot schimba rapid sau nu de-a lungul timpului.

16. Oameni diferiți pot avea sentimente și reacții diferite la același lucru.

17. Oamenii pot manifesta aceeași emoție în maniere diferite.

18. Abilități de ascultare și de cooperare atunci când alte persoane arată emoții
puternice.

19. Strategii de relaxare, precum respirația profundă, muzică, exerciții, yoga și metode
de relaxare progresivă a mușchilor.

20. Strategii de tratare a emoțiilor negative.

(Hartman, 2014)

2.9 Contracepția, sarcina și nașterea

În timp ce toți copiii trebuie să învețe despre aceste subiecte, pentru copiii cu tulburări de
spectru autist sunt importante în mod special, deoarece ei pot învăța destul de ușor ”faptele și
cifrele”, însă adesea asimilează convingeri incorecte, care se pot păstra până la maturitate și care
pot rezulta în relații și experiențe intime negative (Hartman, 2014).

CONCEPTE

1. Fertilizare și concepere.

2. Mituri legate de concepere.

3. Dezvoltarea de la zigot la copil.

4. Păstrarea sănătății pe timpul sarcinii.

5. Semnele unei sarcini.

6. Pașii care trebuie să fie urmăriți atunci când se bănuiește prezența unei sarcini:
cumpărarea și folosirea testelor de sarcină, programarea la un centru medical
specializat, etc.

7. Legile cu privire la prezența unei sarcini înainte de vârsta majoratului.

8. Nașterea pe cale naturală și nașterea prin operație cezariană.

9. Alăptarea și hrănirea cu biberonul.

10. Nașterea prematură.

11. Pierderea unei sarcini.

12. Infertilitatea.

13. Fertilizarea in vitro.

14. Avortul.

15. Adopția.

16. Genele și cromozomii și cum sunt transmise acestea.

17. Sterilizarea.

18. Menopauza.

(Hartman, 2014)