Sunteți pe pagina 1din 3

STILURILE FUNCȚIONALE – RECAPITULARE

Grupa Stilul Textul


Cum am ieşit în lungul Dunării, printre luncile cele mari de sălcii, care se închinau lin la suflarea
vântului, am înţeles că intrăm în altă viaţă, ori într-un basm. Dincolo de lunci erau gârlele afunde şi
nenumărate, cu închisorile peştelui; cherhanalele de ciamur, otacurile primitive ale pescarilor; ostroavele
şi plăviile. În plaurul plutitor, adică în pământul nou alcătuit din aluviuni, stuhuri, plante şi tot ce adună
şi preface moartea, - o viaţă nouă şi înfrigurată fremăta. Plante necunoscute scânteiau în soare.
Lejnicioare albastre se căţărau spre pămătufurile stuhului. Liane felurite se amestecau alcătuind draperii.
Într-o luncă de tamarix, înflorită ca cerul, cântau într-un amurg privighetorile. În adâncul umbrei, în
I dosul acestui strălucit decor, miile de paseri şi de animale trăiau o viaţă neînfrânată. Şi subt ele, în apa
fierbinte mâlul cald, altă viaţă a gângăniilor fără număr, fără sfârşit, multiplă şi fabuloasă, izvorâtă din
veşnicie. Pajura ţipa sus în cer, unde curge râul cel mare al vânturilor. Mai aproape de noi pluteau şi
vâsleau lebedele şi cormoranii. Lopătari albi se înşirau pe deasupra trestiilor. Din scorburi bătrâne de
sălcii tresăreau egrete graţioase - ca nişte bucăţi de zăpadă înaripată. Şi raţele, şi gâştele, şi bâtlanii, şi
cocorii, şi becaţele şi pescăruşii de felurite neamuri...
(Mihail Sadoveanu – Țara de dincolo de negură)
II Sectiunea a 4-a - Regimul ariilor protejate si al monumentelor naturii
Art. 55
Pentru conservarea unor habitate naturale, a biodiversitatii care defineste cadrul biogeografic al tarii,
precum si a structurilor si formatiunilor naturale cu valoare ecologica, stiintifica si peisagistica, se
mentine si se dezvolta reteaua nationala de arii protejate si de monumente ale naturii.
Ariile protejate si monumentele naturii se declara prin acte sau reglementari cu caracter normativ,
inclusiv prin amenajamentele silvice; cele declarate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi isi
pastreaza aceasta calitate. Ariile protejate sunt evidentiate in planurile de urbanism si de amenajare a
teritoriului, aprobate conform legii.
Art. 59
Detinatorii de suprafete terestre sau acvatice limitrofe ariilor protejate, monumentelor naturii sau pe ale
caror terenuri s-au identificat elemente susceptibile de a fi ocrotite sunt obligati sa respecte statutul
acestora pentru a asigura transmiterea lor generatiilor viitoare.
Art. 60
Culegerea si comercializarea plantelor, capturarea prin orice mijloace, detinerea si comercializarea
animalelor declarate monumente ale naturii, precum si dislocarea, detinerea si comercializarea unor
piese mineralogice, speologice si paleontologice, provenite din locuri declarate monumente ale naturii,
sunt interzise.

Legea 137/1995, legea protectiei mediului


III Delta Dunării constituie un adevărat muzeu al biodiversităţii, o bancă de gene naturală de valoare
inestimabilă pentru patrimoniul natural universal și prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și
faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii, cât și la nivel de ecosisteme terestre și acvatice.
Flora Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică zonelor
umede (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din totalul suprafeței.
Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop, iar ochiurile de apă
sunt acoperite de o vegetație acvatică și plutitoare, ocupând 2% din suprafața deltei. De asemenea, există
păduri (Pădurea Letea și Pădurea Caraorman) alcătuite din arbori (stejarbrumăriu, stejar
pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm), arbusti (zălog, cătină roșie) și plante agățătoare (hamei,
curpen). Delta Dunării conține mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de specii de pește de apă dulce în
numeroasele sale lacuri și japșe. Acesta este locul unde milioane de păsări din diferite colțuri ale
Pământului vin să cuibărească. Speciile majore de pești din Delta Dunării sunt știuca și somnul. Fauna
deltei este una bogată și variată în specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni,
pești, crustacee, melci, moluște și insecte.

(Wikipedia.org)

IV Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD) le recomanda turistilor sa ocoleasca zonele
strict protejate din Rezervatie, in caz contrar ei riscand sanctiuni de pana la 6.000 de lei.
Serviciul Districte Ecologice al ARBDD a aplicat, in ultimii trei ani, 305 sanctiuni turistilor care au
vizitat zone strict protejate, 207 dintre acestea fiind amenzi in valoare totala de 80.365 lei.

"Pentru o cat mai buna echilibrare a activitatii turistice cu tinta Administratiei de protejare a mediului, se
propune organizarea vizitelor pe trasee stabilite de catre ARBDD si insotite de personal de specialitate al
institutiei", se mentioneaza in sursa citata.

In contextul in care conducerea institutiei publice tulcene reclama insa de mai multi ani problema unui
personal insuficient, grupurile de turisti care viziteaza Rezervatia vor continua sa exercite presiuni
asupra habitatelor naturale, iar in zonele strict protejate vor continua sa apara carari facute de turisti,
asa cum se intampla in Padurea Letea de cativa ani.

Ziare.com
V București, 5-11 august 1879

Dulcea mea amică


Tu știi, dulce și nobilă amică, că (în) sentimentul de care-ți vorbesc nu e nimic banal, care să aibă ceva
comun nici cu teoria plăcerii, nici cu platitudinile tinereții necorupte.
Nici tinerețea, nici frumusețea ta, nici virtuți sufletești, nici grații fizice nu au fost cauza cele simțieir
care a aruncat o umbră adâncă asupra vieții mele întregi. [...]
Nu știu de ce ești o parte întregitoare a tuturor gândurilor mele, nici mă preocup s-o știu, căci nu mi-ar
folosi la nimic.
Dar este o legătură cu tine inexplicabilă, de nu între viața ta și a mea, dar desigur, între a mea și tot
ceea ce te atinge pe tine, între a mea și răsuflarea ta pe pământ.
Veronica, e întâia dată că-ți scriu pe nume și cutez a-l pune pe hârtie – nu voi să-ți spun, dar tu nu știi
cât te iubesc. Atât de mult, încât mai bine aș înțelege o lume fără soare, decât pe mine fără să te iubesc...

Petite gentilese, je t′aime!


Mihai

S-ar putea să vă placă și