Limbajul lui Creangă, cel al unui scriitor moldovean de renume, și cel din fragmentul povestirii orale din

Munții Apuseni prezintă diferențe semnificative în ceea ce privește stilul și forma. Creangă a scris într-un
limbaj literar mai apropiat de standardul românesc al vremii sale, adaptat specific Moldovei, cu influențe
dialectale locale. În schimb, fragmentul din Munții Apuseni ilustrează un dialect regional autentic, cu
fonetica și ortografia specifică zonei, adesea simplificată și neconvențională.

Cuvinte ca "oamini" în loc de "oameni" sau "on" în loc de "un" denotă influențele dialectale pronunțate
din Munții Apuseni, în timp ce Creangă a preferat un limbaj mai apropiat de standard. Redundanța și
repetiția, precum "dacă nu, nu," conferă oralității fragmentului din Munții Apuseni, în contrast cu stilul
mai elaborat al lui Creangă.

În concluzie, diferențele dintre cele două forme de limbaj arată diversitatea limbii române, care poate
varia semnificativ în funcție de regiune, influențe culturale și context. Creangă reprezintă o formă
literară, în timp ce fragmentul din Munții Apuseni reflectă autenticitatea și bogăția dialectelor
locale din România.