Ciprian Porumbescu în vizită la Giuseppe Verdi

Un articol de: Prof. dr. Dorin Stănescu - 08 Octombrie 2023

Răsfoind presa de altădată am găsit în colecția „Universului Literar” o serie

de articole privindu-l pe Ciprian Porumbescu și, cumva, acest fapt se lega de
inspirata inițiativă ca pe coperta fiecărui număr să fie inserată o fotografie a
unei personalități a vieții culturale românești. Astfel, ediția din octombrie 1928
conținea pe prima pagină o imagine a marelui compozitor Ciprian
Porumbescu, în vreme ce pe cuprinsul altor două pagini, sub semnătura
ziaristului Liviu Andrei, era conturat parcursul biografiei compozitorului, dar
și câteva imagini ale familiei acestuia.

În cuvinte alese, cu emoție și sensibilitate, „Universul” făcea un excepțional portret al

sensului vieții și operei marelui muzician: „... credem că Ciprian Porumbescu, a cărei viaţă şi
posibilităţi, aduce drept analogie existenţa lui Mozart, era să ajungă marele nostru simfonist al
sec. XIX-lea, că, după ce ar fi rupt cu întreaga practică a bagatelei melodice, a genului comod
şi perimat, ar fi dus la maxime potențe virtuţile formidabilului său talent. Ne-o arată această
impetuozitate marşul lui «Pe-al nostru steag», compus pe când Ciprian studia la Viena şi era
membru al «României June». O existenţă tragică, sfârticată de un morb necruţător, şi falş
diriguită eventual de un ideal politic care dăuna operei de artă, care se frânge brutal, tocmai
când talentul avea să-şi exprime simţirile mature şi cunoştinţele înaintate. Muzica lui
religioasă (liturghii, psalmi, axioane, prohoade etc.) e şi azi o pildă de evocare caldă şi de
limpede simţire creştină. E desigur o operă neîncheiată, căci acest creator de melodie a murit
în plină tinereţe, dar suficientă ca să-i facă numele atât de viu mai ales în provinciile
desrobite. În faţa geniului aproape de izbucnire, omagiul paginei noastre îşi are marcat rostul
şi sentimentul de pietate...” Desigur, rândurile acestea exprimau esența moștenirii pe care
Porumbescu o lăsase în rândul poporului său și totodată recunoștința acestuia pentru muzica
aceea divină care surprinsese esența spiritului românesc.

Verdi şi „Doina” românească

Pornind de la pagina dedicată expunerii biografiei lui Porumbescu, mi-a atras atenția
istorisirea următoare pe care iscoditorul jurnalist al „Universului literar” a prezentat-o
publicului cititor, în care a relatat un episod interesant al vieții sale, cumva legendar, și anume
o întâlnire pe care a păstrat-o mereu în sufletul său ca pe o comoară - întâlnirea cu marele
compozitor italian Giuseppe Verdi: „Într-o scrisoare, Ciprian Porumbescu povesteşte cum a
vizitat pe Verdi: Cei dintâi, ce-mi dădură «bună dimineaţa!», erau Boito şi Marco Salle. Boito
zise: Dejunează, domnule profesor, şi dacă îţi e cu plăcere, putem să ne pornim, căci Verdi ne
aşteaptă (se vede că mă căutară în lista oaspeţilor, de ştiau că-s profesor). Am dejunat cu
grabă, m-am dus în odaia mea de m-am îmbrăcat cu hainele cele mai bune şi m-am coborât la
vale. Boito şi Salle mă aşteptau lângă hotel. «Haidem!», zise cel dintâi vesel. Ne-am dus la
Mare, unde aştepta o barcă, în care am trecut pe o scândură. În două ore am fost la Genua, de
unde cu o birjă, în curând, am ajuns la vila lui Verdi. Doi servitori sta la intrare şi al treilea la
uşă, pe care o deschise cu o adâncă închinăciune şi cu cuvântul «aprego!» (adică poftim!),
Verdi, încă slab, şedea în salon într-un fotoliu şi de departe îmi zise în limba franţuzească:
«Iartă, domnule şi june amice, că nu mă scol; sânt încă ceva bolnav, dar foarte mă bucur». Şi
întinzându-mi amândouă mânele, se uită lung la mine, apoi zise cu bucurie vădită: «Ah! tip
romanic, foarte mă bucur! am auzit aseară dela dumnealor, foarte mă bucur! Un fecior ni dete
şi nouă fotoliuri, iar Verdi, tot cu ochii țintiţi la mine, mă întrebă mai întâi de unde sânt, ce
slujbă am, ce boală m-a adus încoace şi altele. Apoi mă întrebă despre Români, despre aflarea
lor în toate părţile, pe unde locuesc şi în sfârşit despre musica lor. Răspunzându-i la toate, el
mă întrebă din ce instrumente cânt eu, i-am răspuns că din vioară şi din clavir. «O! - zise
Verdi - cântecele romanice, după firea lor, pe vioară se potrivesc. Fii bun, te rog, colo pe pian
e şi vioara; cântă un cântec românesc să-l aud». Eram, se-nţelege, nu numai mişcat, văzându-
mă înaintea unui Verdi, dar să şi cânt înaintea lui, pare că nu mă simţiam în putere. El, cum se
vede, pricepu sfiala mea şi zise servitorului ce sta la uşă; «A, apă dulceţi!» După ce m-am mai
înprospătat şi am prins la curaj, am cântat Doina. M-am uitat de câteva ori la bătrânul
măiestru şi l-am văzut cu ochii ţintiţi asupra mea. Când am isprăvit de cântat el zise către
Boito: «Mare lucru, cântecul acesta nu mi-i cunoscut, dar toată gama lui o simţesc şi o
pricep!» Mi s-a părut că bătrânul vrea să se scoale şi să vie la mine. Eu am păşit spre dânsul.
El iar mi-a întins amândouă mâinele şi strângându-le pe ale mele, îmi zise cu suflet mişcat:
«Da, fraţi ni sânteţi. Atestatul, că ni sânteţi fraţi, vi l-am auzit acum!»”.

Sigur, se impune să facem o serie de completări pentru a oferi cititorilor noștri imaginea de
ansamblu a întregii întâlniri între tânărul român de 29 de ani și un Verdi aflat în plină glorie a
vârstei de 70 de ani. Am recurs la cercetarea celor câteva articole publicate în revista
„Familia”, sub titlul „Călătoria și petrecerea la Nervi”, în care erau redate scrisorile lui
Ciprian Porumbescu adresate părinților, apropiaților săi și în care găsim redate multe dintre
elementele care ne ajută să conturăm istorisirea acestui episod al biografiei marelui muzician
român.

O întâlnire impresionantă

După anul petrecut în închisoarea în care autoritățile austriece îl aruncaseră pe nedrept,

tânărul compozitor se îmbolnăvise de tuberculoză, iar starea sa de sănătate a devenit precară.
De aceea, în 1882, anul în care are loc întâlnirea celor doi mari compozitori și muzicieni,
Ciprian Porumbescu se afla în Italia, în satul pescăresc Nervi, astăzi cartier al orașului
Genova, pentru a-și ameliora starea de sănătate grație aerului sărat și iernii blânde de aici.
Întâmplător, două personalități ale culturii italiene ale acelui veac, poetul Marco Salla și
compozitorul și libretistul Arrigo Boito, ambii apropiați ai lui Verdi, au aflat despre
muzicianul Ciprian Porumbescu și l-au ascultat cântând la vioara sa. Adeseori în acest
„stagiu” el cânta la vioară, fie pe malul mării, fie în salonul hotelului unde locuia, iar publicul
de ocazie îl admira de fiecare dată. În acest context, aceștia l-au cunoscut și l-au abordat să se
întâlnească la Genova cu Verdi. În ziua de 13 decembrie, după ce au obținut în prealabil
acordul marelui compozitor, i-au propus românului să îi însoțească într-o vizită la acesta, dat
fiind interesul particular al lui Verdi de a afla informații despre muzica românească, o
necunoscută la acea vreme pentru Europa Occidentală. Lucrul acesta avea să se schimbe odată
cu prezența tot mai mare a românilor în Franța și Italia. Țările acestea redescopereau
îndepărtatul spațiu românesc și originile comune latine ale unui popor care se încăpățânase să
reziste în această parte a lumii.

După ce au luat masa, cei trei au plecat spre casa lui Verdi, unde a avut loc această
memorabilă întâlnire care i-a generat o emoție copleșitoare, dar și o bucurie spirituală uriașă
muzicianului român. Ciprian Porumbescu avea să moară un an mai târziu, dar de câte ori a
avut ocazia, s-a referit la acea întâlnire cu unul dintre cei mai mari muzicieni ai acelui lung
veac al XIX-lea.

Multă vreme, cei care s-au apropiat de studiul biografiei genialului compozitor nu au dat
crezare acestei întâmplări, au considerat că era o exagerare, o construcție romantică târzie
menită să-l aureoleze pe tânărul muzician român care, din păcate, murise prea devreme. Iată
de ce au existat și voci care au afirmat că, de fapt, întâlnirea nu a avut loc. Timpul a dovedit -
prin existența unor documente ori scrisori ale lui Porumbescu, a unor mărturii ale rudelor și
apropiaților săi, că întâlnirea aceasta fusese reală și se petrecuse așa cum fusese relatată.
Privind însă retrospectiv, contează mai puțin aceste aspecte. De fapt, simbolistica întâlnirii
sublinia originile comune latine ale celor două popoare şi arăta cât de mult ar fi strălucit
steaua lui Ciprian Porumbescu în muzica europeană și nu numai, dacă ascensiunea sa nu ar fi
fost zdrobită de moartea sa survenită mult prea devreme.