Omul, la RĂSCRUCEA dintre Creator şi Creaţie:

DIMENSIUNILE EXISTENŢEI UMANE

METAFORIC şi CONCRET
Spre deosebire de restul aspectelor din Creaţie, a căror existenţă este marcată profund de
dimensiunea ORIZONTALĂ a Vieţii, de orizontul limitat predominant la CONCRET (acesta este
orizontul de gradul I, după spusele lui Lucian Blaga), OMUL este caracterizat şi de o dimensiune
VERTICALĂ a Vieţii, de orizontul METAFORICULUI-SPIRITUALULUI-CULTURII (orizont de gradul II,
vezi figura 1).

Figura 1. Dimensiunile Spirituală-Metaforică şi Concretă ale existenţei UMANE, aflate într-o relaţie
SIMBOLICĂ (de la grecescul SYMBOLON, A FI ÎMPREUNĂ).

Astfel, OMUL are o existenţă de RĂSCRUCE, fiind SITUAT între DUMNEZEU şi Creaţie, având parte
de:
—un aspect predominant SPIRITUAL-METAFORIC—SUFLETUL;
—un aspect predominant CONCRET—MINTEA, FUNCŢIILE de CUNOAŞTERE şi de ACŢIUNE şi
CORPUL FIZIC.

1
SUFLETUL este, prin excelenţă, de natură SPIRITUALĂ; pe de altă parte, CORPUL, FUNCŢIILE de
CUNOAŞTERE şi de ACŢIUNE şi MINTEA sunt de natură MATERIALĂ, fiind vorba despre «MATERIE»
în diferite GRADE de «SUBTILITATE». În această direcţie, ştiinţa actuală a ajuns să evidenţieze, la
unison cu învăţăturile anticilor înţelepţi, faptul că GÂNDURILE omului sunt «VIBRAŢII» specifice
care sunt într-o DIRECTĂ LEGĂTURĂ cu SENTIMENTELE şi aceste «VIBRAŢII» se pot CONCRETIZA
chiar până la nivelul CORPULUI FIZIC. Un banal exemplu în acest sens sunt «CUTELE» ce
BRĂZDEAZĂ FAŢA unui om sau fruntea sa, datorită FRECVENTELOR STĂRI psihoemoţionale
specifice. Faţa omului exprimă, astfel, poate mai mult decât alte părţi ale corpului, trăirile
predominante în cazul respectivului om; tocmai de aceea spunem că un om pare «TRIST» sau
«VESEL» etc.

SUFLETUL şi CORPUL OMULUI sunt «IPOSTAZE» ale TRUPULUI de TAINĂ al OMULUI, în acord cu
învăţăturile antropologice ale isihasmului românesc, ICONIC-CARPATIN, expuse de Părintele
Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei. Astfel, Omul ÎNTREG are o IPOSTAZĂ «SPIRITUALĂ»,
prin excelenţă: SUFLETUL; şi are, de aemenea, şi o IPOSTAZĂ «MATERIALĂ»: MINTEA, FUNCŢIILE
de CUNOAŞTERE şi de ACŢIUNE şi CORPUL.

Aşadar, în prezentările noastre accentuăm faptul de a nu confunda CORPUL cu TRUPUL TAINIC al

Omului; această DISTINCŢIE este foarte bine să fie reţinută pentru a înţelege corect DINAMICA
VIEŢII omului în complexitatea nuanţărilor ei. Această DINAMICĂ a VIEŢII Omului este caracterizată
fundamental de DOUĂ «MIŞCĂRI»:

—MIŞCAREA de METAFORIZARE-SUBLIMARE, care este:

—de la CONCRET la METAFORIC,
—de la Creaţie la Creator,
—de la CORP, simţuri şi minte la SUFLET,
—de la «MATERIE» la «SPIRIT»,
—de la DIVERSITATEA «PĂRŢILOR» ADUNATE într-o «TOTALITATE» la UNITATEA care
GENEREAZĂ această «TOTALITATE»,
—de la «PERIFERIE» la «CENTRU»; aceasta este o mişcare «CENTRIPETĂ», de aparentă
«URCARE», de «USCARE», de UNIFICARE, specifică BĂRBATULUI, Îngerilor şi ASCEZEI în vederea
PĂSTRĂRII «FECIORIEI DINTÂI». O exprimare SIMBOLICĂ a acestei «MIŞCĂRI» este «FALUSUL» sau

2
«MEMBRUL VIRIL» al BĂRBATULUI în stare de ERECŢIE, (vezi figura 21), expresie regăsită în neolitic
pe teritoriul geografic al României şi nu numai; merită amintită, în această direcţie, prezenţa
motivului «FALUSULUI» şi în cultura hidusă, până în zilele noastre (vezi figura 3).

Figura 2. Plastică masculină, neolitică;

motivul falusului.

1
Acad. Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, Truşeşti, Monografie arheologică, Editura
Academiei Române, Complexul Muzeal Naţional „Moldova”, Iaşi, Bucureşti-Iaşi, 1999, p. 544.

3
 Figura 3. Śiva liṅgaṁ (Simbolul Lui Śiva)

Această «MIŞCARE» este RĂSPUNSUL Creaţiei care se DĂRUIEŞTE-JERTFEŞTE pe SINE Creatorului.

Această «DĂRUIRE-JERTFĂ» de SINE se poate EXPRIMA ca MĂRTURISIRE RITUALICĂ, prin FAPTE, a
PREZENŢEI Creatorului-(DUMNE)ZEU în «Sânul» Creaţiei. Analogic vorbind, este ca şi «REVENIREA»
SÂNGELUI VENOS de la «PERIFERIA» CORPULUI spre «INIMĂ» sau ca REÎNTOARCEREA-REFLUXUL
VALURILOR MĂRII în imensa masă de apă, numită «MARE». Graţie acestei «MIŞCĂRI» RITUALICE,
FRUMUSEŢEA-ORDINEA-ARMONIA ce caracterizează UNITATEA Creatorului este «MĂRTURISITĂ»
FAPTIC-RITUALIC de către Om în Creaţie, asigurându-se, astfel, o PERMANENŢĂ a acestor
ATRIBUTE BINEFĂCĂTOARE. Aceasta este ca şi MIŞCAREA pe «FIRUL» APEI către IZVORUL-SURSA
APEI. Prin această MIŞCARE este asigurată MANIFESTAREA FRUMUSEŢII, ORDINII şi ARMONIEI,
care «IZVORĂSC» din UNITATEA Creatorului, la nivelul DIVERSITĂŢII «PĂRŢILOR» din Creaţie care,
astfel, au posibilitatea de a INTERACŢIONA ARMONIC în cadrul unei «TOTALITĂŢI». Fără această
«MIŞCARE» de «REGRESUS AB INITIO», de ÎNTOARCERE la SURSĂ, de REVENIRE la ORIGINI, omul
nu are «TIPARELE» CORECTE, nu are «MATRICEA» după care să se manifeste RE-CREATOR; prin
această «MIŞCARE» Omul-Creaţie îşi ARE IDENTITATEA de SINE ca ANTROPO-COSMOS. Totodată,
această «MIŞCARE» este în directă legătură cu «FOCUL» ce TRANS-FORMĂ «GROSIERUL» în
«SUBTIL» şi cu «AERUL-DUHUL» care SE MIŞCĂ, precum şi cu LUMINA FECIORELNICĂ a ZILEI
DINTÂI a Creaţiei, pe care Blaga o cântă la modul divin inspirat:
Lumina, ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd—minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.

4
Actualmente, faptul că există atâta «HAOS» în lumea post-modernă se datorează tocmai «UITĂRII»
şi «IGNORĂRII» acestei MIŞCĂRI RITUALICE către «SURSA» VIEŢII întregii Creaţii, DUMNEZEU; de
aici şi degradarea bărbaţilor care, dat fiind faptul că ignoră această «mişcare» SPIRITUALĂ, îşi
«PIERD» BĂRBĂŢIA prin fapte profane.

De asemenea, faptul că la ora actuală se manifestă atâtea anomalii «genetice» concretizate ca

boli, se datorează aceleiaşi LIPSE de CONSIDERAŢIE faţă de UNITATEA SPIRITUALĂ care
GENEREAZĂ VIAŢA întregii Creaţii şi care în creştinism este numită DUMNEZEU. În fapt, aceste
anomalii «genetice» apar datorită faptului că materialul genetic suferă un fenomen de
«pervertire», astfel încât «replicarea» sa nu se mai face conform legilor specifice modului
«normal» de existenţă: aceasta este o sui-generis exemplificare a «UITĂRII de SINE» ce
caracterizează pe omul post-modern, fascinat la extrem de «răcnetele» ştiinţei, dar uitând de
latura cu ADEVĂRAT SPIRITUALĂ-SUFLETEASCĂ a Vieţii, fără de care nu mai este Om întreg, ci un
pseudo-mecanism, cel mult «inteligent». Această «mişcare» a fost negativ afectată odată cu
«izbucnirea» făţişă a materialismului în jurul anului 1600, în Occidentul zbuciumat de
neînţelegerea învăţăturii mântuitoare a lui Hristos. Mai precis, s-a conturat în acei ani un mod de
gândire, o «PERSPECTIVĂ», o «PARADIGMĂ», numită Newtoniană-Carteziană, de la numele celor
doi promotori ai materialismului «mascat» în chipul ştiinţei, Isaac Newton şi René Descartes.
Astfel, a fost «întronată» raţiunea limitată a omului şi REVELAŢIA SPIRITUALĂ a fost lăsată la o
parte, în detrimentul unor mase foarte mari de oameni şi al unor generaţii la rând. Prin aceasta,
MODUL ÎNSUŞI de A FI al BĂRBATULUI, CHIPUL său de «PREOŢIE», de «SLUJITOR» SPIRITUAL, a
fost «LOVIT», astfel încât această «orientare-paradigmă» materialistă a facilitat uitarea-pierderea
treptată a IDENTITĂŢII de SINE a BĂRBAŢILOR care au ajuns să se definească de multe ori prin
«valori raţionale-intelectuale», cu iz «ascetic». De aici a apărut o SUBTILĂ «EFEMINARE-
FEMINIZARE» PATOLOGICĂ a BĂRBAŢILOR care şi-au găsit drept ocupaţie sau refugiu în
«subtilităţi-abstracţii» mentale-intelectuale, uitând de Creator şi de Chipul RITUALIC al Omului. În
fapt, este vorba despre bărbaţii care nu dezvoltă corect şi nu asimilează corespunzător şi
«MIŞCAREA» specifică FEMEII-MAMĂ, de la UNITATEA Creatoare la DIVERSITATEA «PĂRŢILOR»
Creaţiei, ADUNATE într-o TOTALITATE. De aici provine, uneori, o LIPSĂ de INTERES faţă de
aspectele particulare ale Vieţii, o «DETAŞARE MORBIDĂ» cu iz «ASCETIC», o NEGARE a
«BUCURIILOR MĂRUNTE» ale Vieţii până la «MASOCHISM», ca negare de sine, prost înţeleasă şi
prost aplicată.

5
—MIŞCAREA de CONCRETIZARE-CONDENSARE, care este:
—de la METAFORIC la CONCRET,
—de la Creator la Creaţie,
—de la SUFLET la minte, simţuri şi CORP,
—de la «SPIRIT» la «MATERIE»,
—de la UNITATEA GENERATOARE a «TOTALITĂŢII» Creaţiei la DIVERSITATEA «PĂRŢILOR»
ce caracterizează «TOTALITATEA» Creaţiei, PRIN ACEASTĂ «TOTALITATE»,
—de la CENTRU la PERIFERIE; aceasta este o mişcare «CENTRIFUGĂ», de aparentă
«COBORÂRE», de «UMEZIRE», de «CONDENSARE-CONCRETIZARE», specifică FEMEII-MAMĂ, prin
excelenţă, şi ASCEZEI în vederea REDOBÂNDIRII «FECIORIEI», chiar prin ÎMPREUNAREA BĂRBAT-
FEMEIE!!! O exprimare SIMBOLICĂ a acestei «MIŞCĂRI» este «PÂNTECELE» FEMEII-MAMĂ cu
«DESCHIDEREA» DELICATĂ la nivelul «VULVEI», expresie regăsită, de asemenea, în neolitic pe
teritoriul geografic al României (vezi figura 4).

Figura 4. Plastică feminină, neolitică.

6
Aceasta este «MIŞCAREA» Creatorului către Creaţie, în analogie cu «FLUXUL» VALURILOR MĂRII
care vin către «ŢĂRM» sau cu FLUXUL de SÂNGE ARTERIAL care PLEACĂ de la «INIMĂ» către
«PERIFERIA» CORPULUI. Prin această «MIŞCARE» este INFUZATĂ VIAŢA, FRUMUSEŢEA, ORDINEA şi
ARMONIA în întreaga Creaţie; prin această «MIŞCARE» FORMELE Creaţiei sunt «ANIMATE» SUBTIL
şi, astfel, «PRIND VIAŢĂ». Este «EXPIRAŢIA» Lui DUMNEZEU, SUFLUL «EXPIRAT» al Vieţii
Creatorului care SE DĂRUIEŞTE în mod JERTFELNIC făpturilor create. Prin această «MIŞCARE»
CENTRIFUGĂ, de la «UNUL» la «MULTIPLU», este posibil ca SĂMÂNŢA de GRÂU pusă în pământ să
«RODEASCĂ» MAI MULTE SEMINŢE, este posibilă MULTIPLICAREA CELULARĂ prin replicarea
genetică, este POSIBILĂ, cu alte cuvinte, ÎNMULŢIREA într-o FORMĂ sau alta, pe un nivel sau altul,
este POSIBILĂ «MULTIPLICAREA» NUANŢATĂ a INFORMAŢIEI ARHETIPALE, PRIMORDIALE. Această
«MIŞCARE» specifică FEMEII-MAMĂ ne spune că prin FEMEIA-MAMĂ vine o «NOUĂ VIAŢĂ» pe
Pământ, în chipul «NAŞTERII de PRUNCI»; nu întâmplător, Adam a numit în Rai pe Femeia sa
Hawwah (Eva), adică «VIAŢĂ»:
Şi a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă, pentru că ea era să fie MAMA
TUTUROR celor VII2.
Această «MIŞCARE» este ACCESIBILĂ prin excelenţă FEMEII-MAMĂ şi ne spune, astfel, că FEMEIA-
MAMĂ are, prin însăşi FACEREA ei, ACCESUL POTENŢIAL la «IZVORUL» VIEŢII VEŞNICE din care îşi
TRAGE «SEVA de VIAŢĂ» întreaga Creaţie: atât Îngerii, cât şi Natura. Aşadar, Femeia este uneori
greşit numită a fi «Mama Natură» când, de fapt, ea este în mod tainic şi potenţial «MAMA Întregii
Creaţii». Fiecare Femeie, în parte, se naşte cu această POTENŢĂ, dar DEPINDE de ea dacă
ACTUALIZEAZĂ prin FAPTE specifice această POTENŢĂ sau nu. Această «MIŞCARE» conferă
«CAPACITATEA de RE-GENERARE», de RE-NAŞTERE specifică FEMEII-MAMĂ; de aici faptul
cunoscut, că prin «NAŞTEREA de PRUNCI» FEMEIA se poate «VINDECA» şi de anumite afecţiuni
avute anterior. Prin această «MIŞCARE», UNITATEA Creatoare generează TOTALITATEA Creaţiei şi
se «SĂLĂŞLUIEŞTE» TAINIC în fiecare «PARTE» pe care, astfel, o «ANIMĂ»; în cazul acestei
«MIŞCĂRI» accentul nu este pe UNITATEA Creatoare, ci pe DIVERSITATEA PĂRŢILOR ce
caracterizează TOTALITATEA Creaţiei, ORIENTAREA fiind, după cum am spus, de la «CENTRU» către
«PERIFERIE». Dacă această «UNITATE Creatoare» nu este MĂRTURISITĂ FAPTIC în lume, graţie
«MIŞCĂRII» de SUBLIMARE specifică Bărbatului, atunci DIVERSITATEA «PĂRŢILOR» din Creaţie
interacţionează DIZARMONIC, ca într-o «UITARE de SINE». Atunci când Femeia-MAMĂ nu îşi
DESCOPERĂ şi nu ASIMILEAZĂ FAPTIC şi «MIŞCAREA» specifică Bărbatului, de ORIENTARE

2
Facerea 3, 20.

7
FERMĂ către Creatorul DUMNEZEU, ea devine o CAUZĂ MAJORĂ a DIZARMONIEI, a
GROTESCULUI şi a DEZORDINII în lume, făcând din om o «MARIONETĂ» în mâna «îngerilor căzuţi»
care, şi ei, au făcut gestul de ignorare a VOINŢEI DIVINE. Aceşti «îngeri căzuţi» îi regăsim în
diferitele mitologii cu diferite nume: titani, la greci, asura-şi la hinduşi etc.; în zilele noastre ei sunt
numiţi mai nou şi mai «ştiinţific» reptilieni.

Ceea ce DIFERENŢIAZĂ pe FEMEIA-OM de orice altă «femelă» din lumea creată este CAPACITATEA
FEMEII-MAMĂ de a «SCOATE la IVEALĂ», de a «ADUCE în LUME», de a «RE-NAŞTE» CHIPUL
Creatorului, Chipul UNITĂŢII DIVINE, în lume, în CHIPUL COPILULUI. Cu alte cuvinte, PRIN FEMEIA-
MAMĂ DUMNEZEU POATE VENI în lume în chipul COPILULUI şi tot prin FEMEIA-MAMĂ Omul îşi
poate RE-DOBÂNDI, chiar prin ÎMPREUNARE, CHIPUL COPILĂRIEI DIVINE. «Restul» aspectelor din
Creaţie sunt supuse LEGII MECANICE CAUZĂ-EFECT în vreme ce Omul, prin FEMEIA-MAMĂ, este
SITUAT, cel puţin POTENŢIAL, DEASUPRA acestei LEGI CAUZALE ce se manifestă în Creaţie. Or, dacă
această POTENŢĂ nu este ACTUALIZATĂ, omul rămâne «PRIZONIER» în propriul său «TRUP»
TAINIC, prizonier în Creaţie, condamnat la «AGONIA» NAŞTERII şi MORŢII care, în unele culturi,
precum cea hindusă sau budistă, îmbracă haina «REÎNCARNĂRILOR».

Aşadar, Femeia-MAMĂ este SIMBOLUL PUTERII Creatoare, prin excelenţă, SIMBOLUL VIEŢII ce SE
INFUZEAZĂ în întreaga Creaţie şi o HRĂNEŞTE PERIODIC-CICLIC, este SIMBOLUL PUTERII prin care
este «FĂCUTĂ» DIVERSITATEA «PĂRŢILOR» din Creaţie, dar este şi SIMBOLUL PUTERII care
CONFERĂ «COEZIUNE» şi ARMONIE acestor «PĂRŢI» considerate în DINAMICA lor. Acestea fiind
spuse, putem înţelege că de ORIENTAREA FEMEII ţine, în special, ARMONIA, FRUMUSEŢEA şi
ORDINEA în Creaţie, în FAMILIE-CĂMIN şi în SOCIETATE.

Această «MIŞCARE» specifică FEMEII-MAMĂ este asociată «FERTILITĂŢII» şi «PLOII»,

«PĂMÂNTULUI ce PRIMEŞTE SĂMÂNŢA» şi «APEI» ce HRĂNEŞTE VIAŢA. Această CAPACITATE de
«ZĂMISLIRE» pe care o are FEMEIA-MAMĂ este evidenţiată la nivelul corpului fizic prin ŞOLDURILE
MARI, prin MĂRIMEA BAZINULUI (vezi figura 5), APT de a PURTA un o «SARCINĂ în PLUS», un NOU
OM-COPIL. CAPACITATEA de «HRĂNIRE» este evidenţiată, de asemenea, prin SÂNII POTENŢIAL
sau/şi ACTUAL DĂTĂTORI de «LAPTE».

8
 Figura 5. Plastică feminină, neolitică.

În LIPSA conştientizării acestor «ATRIBUTE» specifice ale Femeii-MAMĂ, aceasta RISCĂ să nu mai
joace rolul de MAMĂ a Creaţiei, de «ZEIŢĂ DĂRUITOARE a VIEŢII», decăzând la condiţia de
«VRĂJITOARE» sau de «FEMEIE-VAMPĂ» ce are drept caracteristică principală URA sau
INDIFERENŢA faţă de COPII, pe de o parte, şi DORINŢA de a FASCINA, de a ATRAGE aproape cu
orice preţ pe bărbaţi sau pe oameni, în general, spre FOLOSIREA lor EGOISTĂ. Aici întrevedem o
SUBTILĂ «MASCULINIZARE» PATOLOGICĂ a FEMEII care, nedezvoltând corect şi neasimilând
corespunzător şi «MIŞCAREA» specifică Bărbatului, ajunge să se «FOCALIZEZE» excesiv de mult
ASUPRA «DETALIILOR», asupra «PĂRŢILOR» în sine, UITÂND de TOTALITATEA Creaţiei şi de
Creator. Aici este de căutat originea «NARCISISMULUI», dar şi a «SADISMULUI», precum şi a
PSIHOLOGIEI «CONSUMERISTE», atât la bărbaţi, cât şi la femei. Dat fiind faptul că Întreaga Creaţie
este cumva «CUPRINSĂ» în TRUPUL de TAINĂ al OMULUI, al ANTROPO-COSMOSULUI, putem
înţelege cum FAPTELE oamenilor, aparent mărunţi, SE REPERCUTEAZĂ asupra întregii Creaţii, AU
ECOURI în întreaga Creaţie, chiar fără să ştim.

Aceste DOUĂ «MIŞCĂRI» specifice VIEŢII Omului ca ANTROPO-COSMOS (vezi figura 6) sunt precum
«EXPIRAŢIA» şi «INSPIRAŢIA», «SISTOLA» şi «DIASTOLA» INIMII, «FLUXUL» şi «RE-FLUXUL»
VALURILOR MĂRII, nuanţând CALITATIV, dar şi CANTITATIV, «SPAŢIUL» şi «TIMPUL» RITUALIC ce
are drept REPERE «SĂRBĂTORILE», VERITABILE PUNCTE de «RĂSCRUCE-HIATUS», prin care se
9
POATE COMUNICA pe VERTICALA Creator-Creaţie. Orice proces de COMUNICARE pe
«ORIZONTALA» Creaţiei DEPINDE mai mult sau mai puţin evident de această COMUNICARE-
COMUNIUNE pe VERTICALA Creator-Creaţie. Atunci când aceste două «MIŞCĂRI» nu sunt
conştientizate şi nu sunt asimilate practic, ele generează o serie de «OPOZIŢII CONFLICTUALE» de
genul: Bărbat-Femeie, Sacru-Profan, Sus-Jos, Dreapta-Stânga, Zi-Noapte, Centru-Periferie, Bun-Rău
etc.

Figura 6. Mişcările de METAFORIZARE şi de CONDENSARE ce caracterizează TRUPUL TAINIC al OMULUI

(Suflet şi corp) şi, implicit, DINAMICA ÎNTREGULUI ANTROPO-COSMOS.

Aceste precizări ne permit să înţelegem mult mai nuanţat cercetările antropologului Claude Lévi-
Strauss care, studiind structura satului bororo, ne spune:

În centru se află casa bărbaţilor, locuinţa celibatarilor, loc de reuniune a bărbaţilor

căsătoriţi şi strict interzisă femeilor. De jur împrejur o vastă pârloagă circulară; la mijloc,
piaţa de dans, adiacentă casei bărbaţilor. Aceasta este un teren bătătorit, fără vegetaţie,
circumscris cu ţăruşi. Mărăcinişul care acoperă restul este străbătut de poteci care duc la
colibele familiale aşezate la periferie, distribuite în cerc la liziera pădurii. Aceste colibe
sunt locuite de perechi căsătorite şi de copiii lor. Filiaţia este matriliniară, reşedinţa este
matrilocală. Opoziţia dintre centru şi periferie este deci şi opoziţia dintre bărbaţi
(proprietarii casei colective) şi femei, proprietare ale colibelor familiale de la periferie. Ne
aflăm în prezenţa unei structuri concentrice, pe deplin conştientă în gândirea indigenă, în
care raportul dintre centru şi periferie exprimă două opoziţii, cea dintre mascul şi femelă,
aşa cum s-a văzut mai sus, şi alta între sacru şi profan. Ansamblul central, format din

10
 casa bărbaţilor şi piaţa de dans, serveşte ca teatru al vieţii ceremoniale, pe când periferia
este rezervată activităţilor domestice ale femeilor excluse prin natura lor de la misterele
religiei…3
Astfel, în cazul Bărbatului este predominant METAFORICUL-SPIRITUALUL-SUFLETUL şi procesul de
METAFORIZARE-SUBLIMARE-URCARE-ÎNFĂŞURARE-UNIFICARE, «MIŞCAREA» către CENTRU, în
vreme ce aspectul Concret al Creaţiei este în fază incipientă, «ÎNFĂŞURATĂ» (vezi figura 7). De
asemenea, procesul de «concretizare-condensare» este estompat în cazul Bărbatului. MENIREA
Bărbatului este de a ÎMPREUNA TOATALITATEA Creaţiei cu DUMNEZEU-Creatorul.

În cazul Femeii-MAMĂ este predominant CONCRETUL-CREAŢIA-MINTEA-SIMŢURILE-CORPUL şi

procesul de CONCRETIZARE-CONDENSARE-COBORÂRE-DESFĂŞURARE-DIVERSIFICARE, în vreme
ce aspectul metaforic este în fază incipientă, înfăşurată (vezi figura 7). De asemenea, procesul de
metaforizare este estompat în cazul Femeii-MAMĂ. MENIREA Femeii-MAMĂ este de a ÎMPREUNA
DIVERSITATEA aspectelor din Creaţie într-o TOTALITATE pentru ca, apoi, această TOTALITATE de
Creaţie să fie ADUSĂ de către Bărbat în faţa Creatorului-DUMNEZEU.

Figura 7. Predominanţele Bărbatului şi Femeii-MAMĂ în DINAMICA ANTROPO-COSMOSULUI.

DUMNEZEU
SPIRITUALUL-METAFORICUL

MIŞ
C E
A NCRETIZARE-C AR
deCO
R

OND M
I
EA

BL

EA EN
R
-SU
de

A
SA R

C
C ON

ETAF ORIZARE
MIŞ
CR ET IZ AR E-C

NATURA
OMUL ÎNGERI
CONCRETUL ANTROPOCOSMOS CONCRETUL SPIRITUAL
MIŞ

RE

de M

CA A
ON

RE IM
A

BL
RE
DE

Ade
SA
METAFORIZARE-SU
CA
N

RE Ş
MI

CREAŢIA
SPIRITUALUL CONCRET

3
Claude Lévi-Strauss, Antropologia structurală, Prefaţă de Ion Aluaş, Traducere din limba franceză de J. Pecher,
Editura Politică, Bucureşti, 1978, pp. 169-170.

11
Este bine să înţelegem că este vorba doar despre accente şi predominanţe care sunt prezente în
mod nuanţat în cazul Bărbatului şi Femeii-MAMĂ. Şi Bărbatul manifestă o funcţie creatoare, dar
preponderent pe plan Metaforic-Spiritual; şi Femeia manifestă o funcţie de unificare-împreunare,
dar în planul Creaţiei. După cum am spus, Bărbatul are menirea de a Împreuna TOTALITATEA
Creaţiei cu DUMNEZEU, Femeia are menirea de a Împreuna diversitatea aspectelor din Creaţie
într-o TOTALITATE de Creaţie. Şi această diversitate a aspectelor din Creaţie este caracterizată la
modul fundamental de ÎNGERI, unde predomină aspectul Metaforic-Spiritual din cadrul Creaţiei,
şi de Natură, unde predomină aspectul Concret din cadrul Creaţiei. La nivelul corpului Omului,
înţeles ca TOTALITATE de Creaţie, avem Mintea, corespunzătoare aspectului Angelic-Metaforic-
Spiritual şi făptura bio-fiziologică concretă a Omului, corespunzătoare aspectului Naturii (vezi
figura 7).

Aşadar, Femeia are menirea de a Împreuna într-o TOTALITATE aspectele Angelice,

corespunzătoare dimensiunii Metaforice-Spirituale a Creaţiei, cu aspectele Naturii,
corespunzătoare dimensiunii Concrete a Creaţiei. Aici este vorba despre o Împreunare în cadrul
Creaţiei.

Bărbatul are menirea de a ÎMPREUNA această TOTALITATE cu DUMNEZEU-Creatorul.

Faptul că Femeia este MAMĂ prin însăşi firea ei, adică are Puterea de ReNAŞTERE a Chipului
OMULUI la modul CONCRET, ne permite să înţelegem că în cazul Femeii accentul este pe
«COBORÂREA» Lui DUMNEZEU în Creaţie.

Faptul că Bărbatul este caracterizat de aspectul Creator pe plan METAFORIC-SPIRITUAL, ne

permite să înţelegem că în cazul Bărbatului accentul este pe «URCAREA» Creaţiei în DUMNEZEU.

VOINŢĂ-CUNOAŞTERE-ACŢIUNE
Un alt aspect fundamental ce caracterizează existenţa Omului este faptul că aceasta este
«pătrunsă» permanent de TRIUNGHIUL FUNDAMENTAL VOINŢĂ-CUNOAŞTERE-ACŢIUNE, ce
caracterizează ORICE CONTEXT (vezi figura 8).

12
Figura 8. TRIUNGHIUL FUNDAMENTAL VOINŢĂ-CUNOAŞTERE-ACŢIUNE, ce caracterizează ORICE CONTEXT.

UIMIRE
VOINŢĂ

LUMINĂ
NECREATĂ

EU
ACŢIUNE BEATITUDINE
CUNOAŞ TERE
PUTEREA de FORMA de
desfăşurare desfăşurare
a VOINŢEI a VOINŢEI

Faptul că ne «trezim» într-un CONTEXT al Creaţiei, atât de bogat nuanţat, este mărturia existenţei
unei VOINŢE SUPERIOARE a IUBIRII DIVINE care CONFIGUREAZĂ întreaga Creaţie respectând Legile
BINELUI, FRUMUSEŢII şi ARMONIEI. Într-o frumoasă şi originală pledoarie pentru cooperarea
dintre ştiinţă şi religie, N. C. Panda, om de ştiinţă, scriitor, filosof şi psiholog, afirmă:

Putem să lăsăm la o parte macrocosmosul şi să ne întoarcem atenţia asupra propriului

nostru corp, microcosmosul. Nu putem explica acest microcosmos fără a face referire la
Dumnezeu. Evidenţele pentru existenţa şi manifestarea Lui Dumnezeu sunt pretutindeni
la îndemâna noastră. Şi totuşi noi facem în mod conştient şi artificial eforturi zădarnice
de a nu vedea aceste evidenţe. Încercăm să fim raţionali recurgând la iraţionalismul
nostru. Ar trebui să renunţăm la orice dogmă a teofobiei. Dacă ştiinţa are inevitabil
nevoie de «Dumnezeu» pentru a explica fenomenele ştiinţifice, ea trebuie să evite
teofobia şi dogma antiteistică. Fie că este vorba despre organismul uman dezvoltat sau
despre micro-organismul primitiv, fiecare sistem biologic este acordat foarte fin. Trebuie
s-o recunoaştem, să apreciem acest lucru şi să-l raţionalizăm. Raţionalizarea pro-teistă în
ştiinţă ar contracara efectiv dogmele religioase care sufocă progresul omenirii şi
calitatea acesteia4.

4
N. C. Panda, The Vibrating Universe, Motilal Banarsidass Publishers Private Limited, Delhi, 2000, pp. 387-
388.
13
În CENTRUL TRIUNGHIULUI este EU-l DIVINO-UMAN specific ANTROPO-COSMOSULUI, EU
caracterizat de LUMINARE de SINE şi de BEATITUDINE; nu este doar o PURĂ FIINŢARE, ci este şi o
PRIZĂ de CONŞTIINŢĂ, o CONŞTIINŢĂ de SINE cu privire la această FIINŢARE. Prin analogie, copilul
mic ESTE pur şi simplu, pe când omul matur ESTE şi CONŞTIENT de faptul că ESTE.

BUCURIA FAPTULUI de A FI, exprimată la modul SUPERLATIV ca BEATITUDINE, SE EXPRIMĂ

IMEDIAT ca UIMIREA DIVINULUI care este UNUL, faţă de DIVERSITATEA «PĂRŢILOR» Creaţiei care
apar la modul ARHETIPAL, IDEATIC, prin PURA CONŞTIENTIZARE de SINE a DIVINULUI.

Creaţia IDEATICĂ ARHETIPALĂ ar fi doar un VIS al DIVINULUI dacă DIVINUL ÎNSUŞI nu ar «INTRA» în
«Sânul» Creaţiei; aici regăsim motivul creaţiei «iluzorii» atât de prezent în hiduism şi exprimat prin
cuvântul māyā, care provine din rădăcina verbală sanskrită MA, A MĂSURA, care evidenţiază
PUTEREA DIVINULUI NELIMITAT de a SE LIMITA APARENT pe SINE pentru a FACE, pentru a
SUSŢINE şi pentru a MÂNTUI Creaţia. În creştinism aceasta o regăsim sub numele de «CHENOZĂ»:
DUMNEZEU se «GOLEŞTE» APARENT de SINE pentru a FACE LOC în SINE Creaţiei care, altfel, nu
poate exista. Întruparea Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria şi prin Duhul PreaSfânt şi de
Viaţă Făcător este, împreună cu Viaţa pe Pământ a Mântuitorului, DESĂVÂRŞIREA CHENOZEI:

Ca Fiul Lui Dumnezeu să poate umple firea omenească de «slava» Sa, «slavă ca a Unuia
născut din Tatăl, plin de Har şi de Adevăr» (Ioan 1, 14), a trebuit «să-şi facă proprie»
această fire prin Întrupare, adică să Se facă ipostasul ei. Această «Împropriere» a firii
omeneşti reprezintă smerirea firii Lui Dumnezeu sau aşa-zisa «CHENOZĂ» sau «GOLIRE»
a Lui de slava pe care a avut-o înainte de Întrupare (Ioan 17,5)5.

UIMIREA este la BAZA VOINŢEI DIVINULUI de a FI ÎMPREUNAT cu Creaţia, fără AMESTECARE, fără
CONFUNDARE. Aceasta este VOINŢA FUNDAMENTALĂ a Lui DUMNEZEU: de a FI ÎMPREUNAT cu
Creaţia. Această VOINŢĂ se exprimă în CHIPUL-FORMA PERSOANEI DIVINO-UMANE a
Mântuitorului, în creştinism, care ADUCE pe DUHUL PREASFÂNT şi FĂCĂTOR de VIAŢĂ, DUHUL
PĂCII şi al ADEVĂRULUI, «Mângâietorul». Doar prin această «ÎMPREUNARE» a DIVINULUI cu
Creaţia, aceasta din urmă îşi are «REALITATEA» şi «CONSISTENŢA»; la nivel uman, doar atunci când
omul «PUNE SUFLET» în ceea ce FACE, roadele muncii sale sunt DURABILE, sustrase degradării

5
Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Ediţia a III-a, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003, p. 66.
14
temporale. Atunci când omul spune ceva şi face altceva, vorbele sale sunt «GOALE», LIPSITE de
PUTERE, LIPSITE de CONSISTENŢĂ, fiind «MINCIUNI». Astfel, o PRIMĂ CONDIŢIE a COMUNICĂRII
VERITABILE este SINCERITATEA, MĂRTURISIREA ADEVĂRULUI, fără de care nu putem vorbi de
EFICIENŢĂ în COMUNICARE şi nici de CONCRETIZARE EFICIENTĂ şi DURABILĂ a unui anumit aspect.

UIMIREA este ELANUL SUBTIL care «IMPULSIONEAZĂ» mai departe Creaţia; în cazul Omului,
UIMIREA în faţa «NECUNOSCUTULUI» îl proiectează într-o ZONĂ de «HIATUS-RĂSCRUCE». Este o
«BREŞĂ» în viaţa «obişnuită-cotidiană» a omului şi această «BREŞĂ-HIATUS» are PUTEREA de a
«OPRI» BRUSC derularea «obişnuită» a vieţii, cel puţin preţ de câteva «MOMENTE», răstimp în
care omul respectiv este «PROIECTAT» într-o dimensiune EXTRA-ORDINARĂ a «EXISTENŢEI».
Această UIMIRE este adesea însoţită de o SUBTILĂ «INTUIŢIE», DEODATĂ, a «întregului»
problemei, de dincolo de cuvinte; este ca şi cum, aflaţi în sânul unui oraş, pe o stradă oarecare, nu
vedem decât foarte limitat şi BRUSC, suntem ridicaţi la o mare înălţime de unde apoi putem
VEDEA DEODATĂ ÎNTREGUL oraşului.

Aceste PUNCTE de «HIATUS» sunt OCAZII EXTRA-ORDINARE pentru ca SACRUL să «PĂTRUNDĂ» în

lume; omul arhaic ştia despre aceste aspecte şi, astfel, valoriza superior evenimente precum
copacul trăsnit ce-i producea UIMIRE sau alte manifestări inedite din Natură. În fond, mai puţin
contează «sursa-cauză» a copacului trăsnit; IMPORTANTĂ este UIMIREA ce-o produce şi această
STARE în SINE contează MAI MULT, pentru că ADUCE cu SINE un «SALT» la nivel de conştiinţă, o
«EXTRAGERE» din banalul vieţii cotidiene, o «EXPANSIUNE» neaşteptată a conştiinţei omului
arhaic.

Starea de UIMIRE este foarte frecventă la copii şi, din acest punct de vedere, «ştiinţa modernă»
desacralizată nu a făcut altceva decât să SPULBERE şi să ALUNGE cu BRUTALITATE UIMIREA şi
COPILĂRIA din Viaţa omului, în general; căutând să explice totul raţional, «ştiinţa (materialistă)»
făcută fără conştiinţă-suflet a condus la actuala stare de «criză» spirituală a omenirii, repercutată
şi la nivelul material.

Un alt exemplu pentru STAREA de HIATUS este aşa-numita «dragoste la prima vedere»; o simplă
şi, uneori, scurtă întâlnire dintre un bărbat şi o femeie PRODUCE o «ATRACŢIE» PUTERNICĂ
cvasiinstantanee, de dincolo de timp şi de spaţiu. Cei doi au senzaţia că se cunosc de «DEMULT»,
că au o «TAINICĂ» LEGĂTURĂ ce-i ATRAGE IREZISTIBIL unul către celălalt. Mai mult, apare trăirea

15
faptului că fiecare din cei doi îşi găseşte «REPAUSUL-ODIHNA» în prezenţa celuilalt; în fapt este
vorba despre ARMONIZAREA celor doi graţie acestui PUNCT de «HIATUS-RĂSCRUCE» care devine
evident pentru ambii atunci când sunt «ÎMPREUNĂ». De aici faptul că DRAGOSTEA este în esenţă
«INIŢIATICĂ», «ODIHNITOARE» şi «INSPIRATOARE» BINEFĂCĂTOR, căci prin «REPAUSUL-
ODIHNA» în punctul de «HIATUS», omul primeşte NOI PUTERI de la IZVORUL VIEŢII-IUBIRII.

VIAŢA este «DESFĂŞURARE» din SINE şi «REVENIRE» la SINE (vezi figura 9), este «MIŞCARE» şi
«REPAUS-ODIHNĂ», fără de care mişcarea «OBOSEŞTE» şi «DEGENEREAZĂ»; de aici rolul
IMPORTANT al «SĂRBĂTORII-REPAUS-ODIHNĂ» pentru omul arhaic, moment marcat de obicei de
evenimente culturale care produc UIMIRE, ÎNCÂNTARE sau «CUTREMUR». În asemenea momente
de SĂRBĂTOARE se urmăreşte TRANSCENDEREA DISCURSIVITĂŢII «minţii raţionale», folosind
elemente care «ATRAG» IREZISTIBIL prin UIMIREA, ÎNCÂNTAREA sau «CUTREMURUL» provocat.
Această forţă de «ATRACŢIE» o putem înţelege dacă ne gândim la exemplul capacului unui borcan
de conserve închis ermetic şi pe care nu-l putem deschide decât dacă facem cumva să pătrundă
puţin aer înăuntru; este «FORŢA VIDULUI» aceea care «SOARBE» atât de puternic capacul. Prin
analogie, PUTEREA UIMIRII-ÎNCÂNTĂRII este aceea care «FASCINEAZĂ» şi ATRAGE IREZISTIBIL pe
omul arhaic, cu precădere.

Figura 9. SIMBOL al VIEŢII ca «DESFĂŞURARE» din SINE şi «REVENIRE» la SINE; acest simbol se regăseşte în
cultura Cucuteni.

Pe de altă parte, UIMIREA a stat la baza filosofiei greceşti, UIMIREA-«CUTREMUR» a stat la baza
revelaţiei biblice, UIMIREA-ÎNCÂNTARE a stat la baza revelaţiei vedice, fiind o stare mai mult sau
mai puţin EXTATICĂ, cu alte cuvinte, o STARE care-l «SCOATE» pe omul limitat «ÎN AFARA» ego-
ului şi-l PROIECTEAZĂ într-o «ZONĂ» NOUĂ a REALITĂŢII de unde poate aduce «înapoi» multe
informaţii-inspiraţii ce pot, la rândul lor, provoca UIMIRE altor oameni.

16
Astfel, aceste puncte de «HIATUS-RĂSCRUCE», aflate în directă legătură cu UIMIREA şi cu
INSPIRAŢIA, sunt «EXTATICE» în sensul arătat mai sus; le regăsim de la cele mai banale activităţi,
precum respiraţia sau bătăile inimii, până la zona de trecere dintre veghe şi vis, «spaţiul» dintre un
gând şi alt gând, strănut, căscat sau, la nivel social, momente de SĂRBĂTOARE care, prin excelenţă,
sunt RELIGIOASE, în sensul mai general al cuvântului provenit de la latinescul RE-LIGARE, A RE-UNI.
De aici faptul că ORICE PROCES de COMUNICARE cu ADEVĂRAT EFICIENTĂ între oameni sau între
oameni şi DIVINITATE este PRILEJUIT de MOMENTELE acestea de HIATUS-RĂSCRUCE-
SĂRBĂTOARE, manifestate sub o formă sau alta.

Un alt aspect important este că neiniţiatul «TRECE PE LÂNGĂ» aceste OCAZII EXTRAORDINARE fără
a le VEDEA şi fără a le VALORIFICA, fiind limitat cu precădere la nivelul material al realităţii; el îşi
pierde conştiinţa la trecerea, de exemplu, de la starea de veghe la starea de vis sau în momentul
unei stări de leşin. Pe de altă parte, INIŢIATUL este caracterizat mai mult sau mai puţin de
«CONTINUITATEA CONŞTIINŢEI de SINE» indiferent de stările de veghe, vis somn profund etc.;
această «CONTINUITATE a CONŞTIINŢEI de SINE» este numită în creştinism «TREZVIE», hinduşii
numind-o «STAREA a 4-a», pentru a o deosebi cumva de restul stărilor expuse, pe care le şi
«PĂTRUNDE».

De la această «CONTINUITATE a CONŞTIINŢEI de SINE» provine şi IDEALUL «NEMURIRII», prezent

în marile culturi ale lumii şi nuanţat specific, fie ca «TRECERE CONŞTIENTĂ» în «LUMEA de
DINCOLO», fie ca «NEMURIRE» în chiar acest CORP FIZIC, bineînţeles, «PURIFICAT» printr-o
ASCEZĂ CORESPUNZĂTOARE.

Astfel, sub o formă sau alta, putem înţelege că «INIŢIEREA» este în DIRECTĂ LEGĂTURĂ cu
«HIATUSUL-RĂSCRUCEA» şi cu această «CONTINUITATE a CONŞTIINŢEI de SINE» dincolo de
«clişeele» spaţio-temporale specifice ale vieţii, într-un «CONTINUUM» al unei VIEŢI
«PARADISIACE» care, fie este regăsită după «MAREA TRECERE» DINCOLO, fie se caută
«ADUCEREA-ACTUALIZAREA» acesteia pe Pământ.

UIMIREA se manifestă apoi ca VOINŢĂ de a CUNOAŞTE şi de a «STĂPÂNI». CUNOAŞTEREA, în fapt,

asigură «STĂPÂNIREA», EFICIENŢA în ACTUL întreprins. Nu întâmplător, filosoful Francis Bacon
afirma «CUNOAŞTEREA este PUTERE», evidenţiind mai mult sau mai puţin conştient, legătura
directă şi, totodată, subtilă, dintre CUNOAŞTERE ca FORMĂ de manifestare a VOINŢEI şi PUTERE ca

17
INTENSITATE EFICIENTĂ a MANIFESTĂRII VOINŢEI. Doar dacă FORMA de manifestare a VOINŢEI
este «POTRIVITĂ» pot avea EFICIENŢĂ în ACŢIUNE, altfel ACŢIUNEA poate fi falimentară,
neroditoare sau chiar distrugătoare.

VOINŢA se poate manifesta în cazul omului şi ca ATRACŢIE, AFINITATE pentru ceva, PREFERINŢĂ,
ATAŞAMENT, DORINŢĂ de a «POSEDA» ceva sau pe cineva etc. Toate aceste expresii ale VOINŢEI
în cazul omului indică în mod precis o anumită «ORIENTARE» care scoate pe respectivul om din
starea de «INDIFERENŢĂ»; de exemplu, unei femei îi poate «TRESĂRI» INIMA în prezenţa unui
anumit bărbat, iar alţii o pot lăsa pur şi simplu «INDIFERENTĂ». În aceste MOMENTE de
«TRESĂRIRE» a INIMII simţim o «INTENSIFICARE» a VIEŢII care, cel puţin pe moment, îşi schimbă
net CALITATEA, aducând cu sine «CLIPE» de BUCURIE, de FERICIRE, şi chiar «STROPI» de
BEATITUDINE. Spunem că respectivul aspect «NE-A TREZIT INIMA» într-o anumită măsură, a
contribuit la «ÎNFLORIREA-DESCHIDEREA INIMII» noastre şi, observăm că, instinctiv, omul caută
tocmai aceste «PRILEJURI» de ÎNFLORIRE a INIMII care sunt ADEVĂRATE «MOMENTE de
SĂRBĂTOARE» când, preţ de cel puţin câteva «CLIPE» ATMOSFERA SE SCHIMBĂ şi, BRUSC,
«SACRALITATEA» IUBIRII îşi FACE «LOC» în INIMA NOASTRĂ, inspirându-ne TRĂIRI POZITIVE de
BUCURIE, FERICIRE, BUNĂTATE, ARMONIE etc. pe măsura «DESCHIDERII» noastre.

Practic, VOINŢA, considerată cu multiplele sale «NUANŢĂRI» precizate mai sus, este «CHEIA»
pentru ARMONIA COMUNICĂRII dintre oameni care este menită a se desăvârşi prin COMUNIUNEA
întru IUBIRE, inclusiv în cadrul Familiei. Doar o VOINŢĂ «COMUNĂ», ARMONICĂ, premite
«ÎNŢELEGEREA» dintre două sau mai multe persoane; neputinţa unei comunicări eficiente îşi are
originea în «ORIENTAREA» mai mult sau mai puţin «DIFERITĂ» a voinţelor celor în cauză, de aici
apărând o sumedenie de «NEÎNŢELEGERI».

Datorită faptului că VOINŢA permite prin «ORIENTAREA» ei ÎMPREUNAREA mai multor aspecte
într-un TOT mai «MARE» prin DINAMICA fenomenului de (INTER-)COMUNICARE, DATORITĂ
faptului că VOINŢA permite prin «ORIENTAREA» ei PUNEREA ÎMPREUNĂ a mai multor aspecte,
putem înţelege LEGĂTURA directă între VOINŢĂ şi «SIMBOL»; cu alte cuvinte, VOINŢA este
«SIMBOLICĂ» la ORIGINE, adică asigură PACEA şi ARMONIA între «PĂRŢILE» care COMUNICĂ în
DINAMICA «ÎNTREGULUI», permiţând «UNIFICAREA» NUANŢATĂ a acestor «PĂRŢI».

18
Astfel, este firesc să înţelegem acum, aşa cum au înţeles anticii, că ARMONIA şi BUNĂTATEA din
Creaţie îşi au SURSA într-o VOINŢĂ UNICĂ pe care anticii o atribuiau «ZEULUI» şi pe care creştinii o
atribuie Lui DUMNEZEU, urmărind să FACĂ şi ei această VOINŢĂ pe Pământ, precum se manifestă
această VOINŢĂ şi în «CER». De aici expresia de «BUNĂ-VOINŢĂ», adică de ORIENTARE POZITIVĂ
către valorile BINELUI, FRUMUSEŢII, ARMONIEI, IUBIRII, bunăvoinţă care permite «ÎNDREPTAREA»
mult mai uşoară a omului atunci când «GREŞEŞTE».

Putem, astfel, înţelege că ORIENTAREA ARMONICĂ a VOINŢEI este NECESARĂ pentru constituirea
oricărui «GRUP», fie că este vorba despre gruparea celulelor pentru a «forma» un organ, fie că
este vorba despre gruparea bărbatului şi a femeii într-o «familie», fie că este vorba despre
gruparea oamenilor într-o «societate» sau într-un «popor» etc. Peste TOT, VOINŢA, într-o expresie
sau alta, are ROLUL PRINCIPAL în ASIGURAREA «COEZIUNII», ARMONIEI şi ORDINII ce
caracterizează respectiva «GRUPARE».

TRIST este faptul că la ora actuală mass-media este folosită foarte mult pentru stimularea
manifestării VOINŢEI în aspectul de «POFTĂ-DORINŢĂ» materială în cazul omului, prin reclame
pentru tot felul de produse «culinare» şi «casnice», de exemplu. Prin aceasta, voinţa omului este
«PERVERTITĂ» în manifestarea sa, FAPTELE acestui om NEMAIFIIND în ARMONIE cu VOINŢA
DIVINULUI de a SE ÎMPREUNA cu Creaţia.

Să ne AMINTIM faptul că anticii şi chiar unele populaţii mai «primitive» din zilele noastre au
MEMORIALUL «PARADISULUI PIERDUT», au «NOSTALGIA ORIGINILOR» şi urmăresc prin VIAŢA lor
marcată de SIMBOLURI, MITURI şi RITURI să «ACTUALIZEZE» pe Pământ acest PARADIS prin modul
lor de organizare socio-culturală sau, cel puţin, urmăresc să se PREGĂTEASCĂ prin viaţa lor pentru
«MAREA TRECERE» în respectivul PARADIS, în momentul «morţii» fizice. La aceste populaţii, de o
importanţă capitală este VOINŢA ZEULUI, exprimată SIMBOLIC sub o FORMĂ sau alta şi
RESPECTATĂ, fapt ce «garantează» buna desfăşurare a vieţii în cadrul societăţii pământeşti, dar şi
comuniunea mai mult sau mai puţin «tainică» cu REALITATEA PARADISULUI.

Aşadar, VOINŢA asigură o COEZIUNE şi ARMONIE atât pe «ORIZONTALA» Creaţiei «materiale», cât
şi pe «VERTICALA» Creator-Creaţie; VOINŢA asigură armonia socio-culturală din planul «terestru»,
dar tot VOINŢA asigură şi ARMONIA între acest plan «TERESTRU» şi «CERURILE» sau «LUMILE
ÎNGERILOR» unde se regăsesc şi «STRĂ-MOŞII», fiinţe care au fost cândva pe Pământ şi care au

19
părăsit, ulterior, planul fizic. Dacă este «LIMITATĂ» în manifestările ei doar la nivelul «MATERIAL»,
în chipul ATRACŢIEI, PREFERINŢEI, SIMPATIEI etc. voinţa omului nu este «DESĂVÂRŞITĂ» şi nu
asigură respectivului om «DURABILITATEA» în ceea ce FACE, în ceea ce se «ANGRENEAZĂ», fie că
este vorba despre o FAMILIE, fie că este vorba despre o «AFACERE», fie că este vorba despre orice
altceva. Societăţile «ARHAICE» sunt catalogate de omul modern drept «CONSERVATOARE»; în fapt
este vorba despre RESPECTAREA de către majoritatea membrilor respectivei societăţi a unei
VOINŢE «SUPERIOARE», exprimată SIMBOLIC, fapt care CONDUCE la «STABILITATEA» relativ mare,
în raport cu «FLUIDITATEA» şi «CAMELEONISMUL-VERSATILITATEA» ce caracterizează societatea
«CIVILIZATĂ». Emaciparea «raţională-intelectuală» odată cu «Renaşterea» şi apoi cu «epoca
modernă» a produs în societatea vestică, cu precădere, o «ETEROGENITATE» a voinţelor personale
şi, de aici, «HAOSUL» SPIRITUAL ce a urmat pe fondul «raţionalizării» religiei.

PROBLEMA «RESPECTĂRII» unei VOINŢE sau a alteia este o PROBLEMĂ de «LIBERĂ ALEGERE», cu
alte cuvinte, este o problemă de «LIBERTATE»; dacă respecţi voinţa cutărui «grup» te «înscrii» în
respectivul «grup» şi beneficiezi de un anumit «SPAŢIU-LIBERTATE de MIŞCARE» în cadrul
respectivului «grup», fie că este vorba despre familie, locul de muncă sau ţară etc.

RESPECTAREA şi FACEREA-ÎNDEPLINIREA unei VOINŢE exprimată mai mult sau mai puţin
«SIMBOLIC», prin «TOTEMUL» specific sau prin «CODUL de LEGI» etc., PLASEAZĂ pe respectivul
om într-un CONTEXT SPECIFIC în care dispune de o ANUMITĂ «LIBERTATE» de MIŞCARE; omul
respectiv este astfel «INIŢIAT-INTRODUS» în acest CONTEXT unde are o anumită «AUTORITATE»,
în ARMONIE cu «POZIŢIA» sa în respectivul CONTEXT.

Iată cum putem VEDEA o TAINICĂ LEGĂTURĂ între VOINŢĂ, SIMBOL, CONTEXT, LIBERTATE şi
INIŢIERE, toate acestea considerate în varietatea modurilor practice de «exprimare». Cuvântul
«INIŢIERE» vine pe filiera latină de la INITIARE, A PUNE BAZELE a CEVA. Or, în cazul anticilor
VOINŢA ZEULUI pune «BAZELE» Creaţiei şi prin RESPECTAREA acestei VOINŢE şi, prin EXPRIMAREA
sa în cadrul MITURILOR şi RITURILOR specifice, omul «profan» este «INIŢIAT», adică INTRĂ în
COMUNIUNE cu ZEUL, stare numită la greci ENTHOUSIASMOS. De aici şi cuvântul românesc
«ENTUZIASM», ce TRANSMITE cumva starea de «EFERVESCENŢĂ» Creatoare, de ELAN Creator ce
urmează să capete o NETĂ ORIENTARE ULTERIOARĂ; să ne gândim aici la entuziasmul maselor de
oameni la «căderea» unui tiran-dictator.

20
În ceea ce priveşte creştinismul, aici SIMBOLUL este «CREZUL», pe de o parte, ICOANA, TRUPUL şi
SÂNGELE PREASFÂNT al Lui HRISTOS, pe de altă parte; MITUL este VENIREA FAPTICĂ a Lui
DUMNEZEU în lume, asumându-şi şi FIREA OMENEASCĂ împreună cu FIREA DIVINĂ. RITUL este
Sfânta LITURGHIE prin care credincioşii sunt «INIŢIAŢI» în TAINA TRUPULUI TAINIC al Lui HRISTOS
care «CUPRINDE» Întreaga Creaţie. Acest TRUP TAINIC este «CONTEXTUL» ce oferă omului
«INIŢIAT» LIBERTATEA TOTALĂ de «MIŞCARE» în ACORD cu LEGILE IUBIRII, BINELUI, FRUMUSEŢII şi
ARMONIEI.

Acestea fiind spuse, putem înţelege acum că de ORIENTAREA VOINŢEI ţine «CONTEXTUL» în care
«NE GĂSIM», de ORIENTAREA VOINŢEI ţine «PLASAREA» noastră într-un alt CONTEXT, mai «VAST»
sau mai «LIMITAT»; de ORIENTAREA VOINŢEI ţine «DURABILITATEA» ROADELOR ACTELOR noastre,
de ORIENTAREA VOINŢEI ţine POSIBILITATEA de COMUNICARE EFICIENTĂ şi, eventual, de
COMUNIUNE în cadrul unui grup mai mic sau mai mare de oameni, de ORIENTAREA VOINŢEI
noastre ţine «LIBERTATEA» noastră. În final, de ORIENTAREA VOINŢEI ţine «ACTUALIZAREA»
ÎMPĂRĂŢIEI Cerurilor pe Pământ, «URCAREA» noastră în ÎMPĂRĂŢIA Cerurilor sau părtăşia cu
îngerii căzuţi. Proverbul

«Cine se ASEAMĂNĂ SE ADUNĂ»

SINTETIZEAZĂ cele prezentate mai sus.

CUNOAŞTEREA din TRIUNGHIUL FUNDAMENTAL este FORMA TRUPULUI TAINIC al ANTROPO-

COSMOSULUI, DUMNEZEU şi OM-Creaţie într-o UNICĂ REALITATE; această «FORMĂ» este
caracterizată de o DINAMICĂ, de o «MIŞCARE-ACŢIUNE-DUH» prin care sunt «FĂCUTE» TOATE
formele Creaţiei ARHETIPALE. Pentru a înţelege, putem lua exemplul «FLĂCĂRII» care este UNA,
dar se «MIŞCĂ», îşi schimbă FORMA şi, totuşi, rămâne aceeaşi FLACĂRĂ.

TRIUNGHIUL FUNDAMENTAL ne mai spune un lucru important: ORICE «FORMĂ» este ASOCIATĂ cu
o PUTERE-DUH specifică. Fie că este vorba despre forma unui corp fizic, fie că este vorba despre
forma de manifestare a unei plante, a unui animal, fie că este vorba despre forma de organizare a
unui «grup» social, în fiecare caz FORMA este ASOCIATĂ cu un DUH-PUTERE specific. De aici şi
«TOTEMISMUL» la «primitivi», TOTEMUL fiind un element din lumea vegetală sau animală care
joacă o nuanţată funcţie SIMBOLICĂ, de ORGANIZARE a unui grup de oameni într-o societate

21
specifică; mai mult, respectivul TOTEM are anumite «VALENŢE-PUTERI» din care se «împărtăşesc»
toţi membrii respectivului grup. Astfel, adunaţi sub «semnul LUPULUI», DACII sunt caracterizaţi de
«SPARGEREA TIPARELOR», de NESUPUNEREA faţă de AUTORITĂŢILE vremii. Această «ENERGIE-
DUH» specifică s-a transmis de-a lungul generaţiilor şi a hrănit VITEJIA HAIDUCILOR şi acum
hrăneşte, de exemplu, SPIRITUL «DESCURCĂREŢ» al românilor, în general.

FORMA-CHIPUL FUNDAMENTAL în care VOINŢA DIVINĂ a IUBIRII de DESFĂŞOARĂ, se ARATĂ, se

EXPLICITEAZĂ este TRUPUL TAINIC al OMULUI, unde DIVINUL se Împreunează cu Creaţia, unde
Îngerii şi Natura sunt împreună, unde Sufletul este veşnic împreunat cu corpul. Aceasta este
Realitatea ÎMPĂRĂŢIEI CERURILOR (vezi figura 10), Paradisul pierdut-uitat de către omul ce a căzut
din ascultarea şi din făptuirea Legilor IUBIRII. Acest TRUP TAINIC al OMULUI este aşa-numitul
Antropo-COSMOS, OMUL-Creaţie-Armonie (de la grecescul COSMOS, ARMONIE).

Figura 10. Realitatea OMULUI-TRUP, Antropo-COSMOSUL, unde DUMNEZEU şi Creaţia se Împreunează,

unde Metaforicul-Spiritualul-Cerul-Bărbatul şi Concretul-Materialul-Pământul-Femeia MAMĂ COINCID într-
un UNIC TRUP: ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR.

Acest TRUP TAINIC al OMULUI-Creaţie este caracterizat de cele două MIŞCĂRI FUNDAMENTALE de
METAFORIZARE şi CONCRETIZARE, cu predominanţele specifice în cazul Bărbatului şi Femeii; în
22
creştinism, acest TRUP TAINIC este exprimat ca fiind TRUPUL Lui HRISTOS, DUMNEZEU şi OM într-o
UNICĂ PERSOANĂ. Acest TRUP TAINIC al OMULUI are CHIPUL COPILULUI-FIULUI IUBIRII; după cum
ştim, în cazul copilului predominanţele specifice Bărbatului şi Femeii sunt mult estompate. Acestea
se vor accentua pe măsura apropierii de Vârsta PUBERTĂŢII, moment marcat în culturile arhaice
de INIŢIERE. Dacă avem în vedere semnificaţia cuvântului INIŢIERE pe filiera latină, INITIARE,
ÎNCEPUT, a PUNE BAZELE a CEVA, putem înţelege ROSTUL INIŢIERII la vârsta pubertăţii ca fiind
încercarea omului arhaic de a REVENI la nivelul de conştiinţă specific acestui Antropo-COSMOS
(cu nuanţele specifice Bărbatului şi Femeii), aflat în directă legătură cu Paradisul pierdut-uitat.

Spre deosebire de restul aspectelor din Creaţie, care au parte eventual de o naştere în Creaţie,
OMUL are şi privilegiul unei a doua NAŞTERI, de SUS, SPIRITUALĂ, prin care îşi poate afla CHIPUL
de COPIL-FIU al IUBIRII DIVINE. De aici NOSTALGIA ORIGINILOR despre care aminteşte Mircea
Eliade, precizând că aceasta este o dominantă a Vieţii Omului arhaic; în fapt este vorba despre
NOSTALGIA COPILĂRIEI DIVINE a Omului în Sânul IUBIRII-LUMINII Necreate. Fiecare Om (Suflet şi
Corp) este o IPOSTAZĂ specifică-particulară a acestui UNIC TRUP HRISTIC, Antropo-COSMOS, o
variantă «CONDENSATĂ» a ÎNTREGULUI. Creaţia de până la OM respectă Legile puse în ea de către
DUMNEZEU printr-un proces de CONCRETIZARE; OMUL are în mod potenţial PUTEREA de a
STĂPÂNI Creaţia şi de a DEPĂŞI Legile Creaţiei în sensul pozitiv al TRANSFIGURĂRII-ÎNNOBILĂRII
Creaţiei prin PUTEREA IUBIRII DIVINE MĂRTURISITĂ de către OM prin FAPTELE sale. Acest Antropo-
COSMOS este caracterizat de TRIUNGHIUL FUNDAMENTAL VOINŢĂ-CUNOAŞTERE-ACŢIUNE (vezi
figurile 11, 12).

Figura 11. TRIUNGHIUL FUNDAMENTAL al IUBIRII IPOSTAZIATĂ dintru VEŞNICIE ca SFÂNTA TREIME.

VOINŢA DIVINĂ a
TATĂLUI IUBIRII

ACŢIUNEA EFICIENTĂ CUNOAŞTEREA de SINE a

a SFÂNTULUI DUH FIULUI IUBIRII şi în IPOSTAZA de OM

23
Putem înţelege foarte uşor acest TRIUNGHI FUNDAMENTAL dacă ne luăm exemplul FLĂCĂRII;
aceasta este UNA în SINE, dar are un chip specific, are o formă specifică de manifestare, şi, de
asemenea, are şi o putere specifică de a arde. Astfel, putem înţelege cum FLACĂRA este UNA în
SINE, dar se MANIFESTĂ în două IPOSTAZE fundamentale, nedespărţite şi neamestecate: chipul
specific şi puterea de a arde. Este UNITATE şi DIVERSITATE într-o UNICĂ REALITATE. În cazul
OMULUI, această UNITATE FUNDAMENTALĂ a CHIPULUI de FIU al IUBIRII, DUMNEZEU şi OM într-o
UNICĂ PERSOANĂ, este nuanţată prin predominanţele specifice în cazul Bărbatului şi Femeii-
MAMĂ.

Figura 12. TRIUNGHIUL FUNDAMENTAL VOINŢĂ-CUNOAŞTERE-ACŢIUNE, cu predominanţele specifice la

Bărbat şi la Femeie-MAMĂ, marcate cu litere ÎNGROŞATE.

VOINŢA DIVINĂ a
TATĂLUI IUBIRII

ACŢIUNEA EFICIENTĂ CUNOAŞTEREA de SINE a

a SFÂNTULUI DUH FIULUI IUBIRII şi în
IPOSTAZA de OM

voinţă personală voinţă personală

Acţiune cunoaştere acţiune Cunoaştere

FEMEIE-MAMĂ BĂRBAT
Putere lege putere Lege

Putere Re-Născătoare de CHIP Chip

RIT MIT

24
Omul are o voinţă personală pe care o poate folosi fie în ARMONIE cu VOINŢA DIVINĂ a IUBIRII, fie
în dizarmonie cu această VOINŢĂ DIVINĂ a IUBIRII. În cazul manifestării voinţei personale în
ARMONIE cu VOINŢA DIVINĂ a IUBIRII, Omul este «ÎNSCRIS» în DINAMICA TRUPULUI HRISTIC,
beneficiază de EFICIENŢĂ în ACŢIUNILE sale şi, de asemenea, de o «EXPANSIUNE» a conştiinţei
sale, de o «LUMINARE» de Sine, ce poate culmina cu starea de ÎNDUMNEZEIRE. Această conştiinţă
«expansivă» a Omului, ce se «mişcă» către ÎNTREGUL TRUPULUI HRISTIC, este numită conştiinţă
HOLOTROPICĂ (de la grecescul HOLOS-Întreg şi TREPEIN, mişcarea către) de către Stanislav Grof,
cercetător în domeniul psihologiei transpersonale. Caracteristică pentru această stare de
conştiinţă este FERICIREA MEREU CRESCÂNDĂ, ca o continuă aprofundare a BEATITUDINII IUBIRII.

În cazul în care omul nu manifestă voinţa personală în ARMONIE cu VOINŢA DIVINĂ a IUBIRII,
atunci el nu trăieşte starea de «înscriere» în DINAMICA TRUPULUI HRISTIC, ci trăieşte starea de
diversificare, de multiplicitate ce este «adunată» la nivelul conştiinţei limitate a respectivului om,
numită «ego».

Această stare de lucruri este caracterizată de limitări multiple precum limitarea de cauzalitate,
limitarea temporală, limitarea spaţială, limitarea de ataşament-dorinţă, limitarea în eficienţa
acţiunilor întreprinse. Stanislav Grof numeşte această orientare a conştiinţei stare HYLOTROPICĂ
(de la grecescul HYLE, Materie şi TREPEIN, mişcarea către) sau materialistă, în care omul este
limitat pe multiple planuri, are o conştiinţă «contractată-întunecată» şi trăiri în care predomină în
mod nuanţat întunecimea-ignoranţa şi pasiunea-agitaţia-desfrânarea.

Omul arhaic a intuit necesitatea RE-ACTUALIZĂRII FACERII LUMII, ca GEST RITUALIC de RĂSPUNS
faţă de Creator, prin care să beneficieze de RE-CUNOAŞTEREA de SINE, pe de o parte, şi de
EFICIENŢĂ în Creaţie, pe de altă parte. Permiţând VOINŢEI DIVINE să «lucreze» prin sine, Omul
arhaic a urrmărit să «refacă» Paradisul pierdut, să revină la condiţia INIŢIALĂ a Creaţiei BUNE,
PERFECTE şi FRUMOASE. Or, tocmai aceasta este CULTURA, în sensul cel mai sublim cu putinţă:
CULTIVAREA TRANSFIGURATOARE a Creaţiei de către OM, prin mărturisirea faptică a prezenţei
DUMNEZEIRII în sânul acestei Creaţii.

25