Ce este autismul

Autismul este o tulburare neurobiologică complexă care în mod normal

durează de-a lungul întregii vieţi. Statisticile arată că afecţiunea are o
incindenţă alarmantă şi în creştere, 1 din 66 de copii find afectat de acastă
tulburare.

Una din caracteristicile principale este capacitatea scăzută de a intracţiona pe

plan social, precum şi un comportament stereotip şi repetitiv.

Autismul afectează modul în care copilul percepe şi procesează informaţia

senzorială, iar simptomele se manifestă în grade şi prin comportamente
diferite la fiecare copil sau persoana cu autism, potrivit Asociaţia Autism Baia
Mare.

Primele semne ale copilului cu autism sunt lipsa contactului vizual, nu

răspunde când este strigat numele său, posturi neobişnuite ale coprului sau
ecolalie (repetarea de cuvinte sau fraze care pot fi cuvinte ale persoanelor din
jur sau fraze din desenele animate etc), nu are joc simbolic (acţiuni ludice în
care foloseşte obiecte simbolice, de exemplu un capac de la o sticlă poate
deveni o farfurie pentru păpuşă).

În ce priveşte relaţiile sociale, pare să nu observe când intră sau ies persoane
din cameră, nu manifestă bucurie sau tristeţe şi nu iniţiază jocuri.

Pare că nu-l doare când se loveşte, îl pot speria zgomotele puternice, se

joacă în acelaşi fel la nesfârşit. Îşi doreşte ca toate lucrurile să rămână exact
aşa cum sunt.

Terapiile pentru autism sunt îndelungate şi efectele sunt lente. Cu multă

muncă, se pot obţine ameliorări considerabile ale acestor simptome.

Tulburarea de spectru autist (TSA) a crescut în ultima perioadă. Incidenţa

diagnosticului este mai mare ca niciodată: 1 din 59 de copii sunt
diagnosticaţi cu TSA.
Este considerată cea mai frecventă afecţiune cronică a copilăriei, având la
bază o tulburare neuro-biologică de dezvoltare, fiind afectate ariile de
comunicare, deprinderile sociale (Interacţiunea), comportamentul stereotip şi
repetitiv.

Manifestările TSA implică afectarea dezvoltării normale a copilului,

perturbând evoluţia acestuia, ele apărând din primii ani de viaţă.

Psihologul Mădălina Stanca, de la cabinetul de Psihologie din cadrul

Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Târgu Jiu, a
precizat că majoritatea părinţilor observă anumite semne/aspecte în neregulă
cu copilul lor în jurul vârstei de 2–3 ani sau chiar mai devreme.

Potrivit psihologului, simptomele notabile detectate la copiii cu TSA cuprind:

lipsa/reducerea contactului vizual; comportamente imprevizibile/atipice
(merge pe vârfuri, se învârte în cerc, aleargă fără a avea un obiectiv către care
se îndreaptă, în genul încolo şi-ncoace); nu imită gesturi (nu face cu mâna, nu
bate din palme după modelul adultului, nu îi plac jocurile specifice copilăriei
mici, de exemplu „cucu-bau”); nu răspunde atunci când este strigat pe nume;
nu manifestă teamă faţă de persoane necunoscute; nu conştientizează
pericolul; nu se foloseşte de limbajul corpului pentru a indica (nu arată cu
degetul, nu ridică mâinile pentru a-şi arăta dorinţele de a fi luat în braţe, nu
arată nasul, burtica, uşa, sticla etc); exagerează cu ordonarea într-un mod
specific a jucăriilor sau a altor obiecte uzuale (pune animăluţele de plastic
într-o anumită ordine, de exemplu); nu zâmbeşte; pare să nu audă ceea ce i
se spune; manifestă ataşament deosebit faţă de o anumită jucărie/obiect (un
cablu de la încărcător; o sfoară; un băţ; păturica - de exemplu); are
manifestări repetitive/stereotipe (închide/deschide uşi, sertare, se joacă la
robinet, urmăreşte timp îndelungat maşina de spălat cum învârte rufele); se
joacă cu părţi ale obiectelor (de exemplu: învârte roata maşinuţei, aduce
obiectul/jucăria în dreptul ochilor); preferă o rutină/un ritual înainte de de
culcare (de exemplu: aşează cuburile într-o ordine, în acelaşi loc, în fiecare
seară; mângâie pereţii camerei într-o ordine şi puncte fixe); - face fixaţie
pentru un anumit subiect (de exemplu: mersul trenurilor, rememorarea unui
traseu).
De asemenea, un alt semn este acela că preferă să se joace singur, nu
manifestă interes pentru alţi copii, ci mai degrabă manifestă interes pentru
obiecte şi nu îi place să fie îmbrăţişat, mângâiat, pupat, nu îşi exprimă
sentimentele (excepţie făcând situaţiile când sunt fericiţi sau furioşi).

„Nu manifestă empatie (de exemplu: dacă mama este tristă sau plânge lângă
el, el este indiferent). Frecvent încurcă pronumele, folosind „tu” în loc de „eu”
şi invers. Are o sensibilitate crescută/preferinţă pentru stimuli
zgomotoşi/luminoşi; manifestă selectivitate în alegerea alimentelor, preferă
doar anumite haine/texturi. Prezintă opoziţionism şi rezistenţă la schimbare
sau la comportamente noi. Totodată, copilul are mişcări stereotipe (învârte
mâinile, flutură mâinile), are coordonare motorie necorespunzătoare şi are
privirea în gol sau privirea în colţul ochiului“, arată psihologul Mădălina
Stanca.

Cum se stabileşte diagnosticul

Diagnosticul este pus de către specialişti, iar copilul trebuie să se afle într-o
formă optimă. Pentru ca diagnosticul să fie pus corect, este recomandat ca
părinţii să se adreseze unor experţi specializaţi în problemele copilului,
printre care se numără: psihiatrul infantil, neurologul infantil, psihologul. De
asemenea, un aspect foarte important este sinceritatea 100% a părinţilor
când descriu manifestările copilului.

„Majoritatea specialiştilor încep evaluarea copilului printr-o discuţie cu

părintele, pentru a realiza un tablou al istoricului de dezvoltare, iar
îndrumarea este ca părintele să îşi facă o analiză a ceea ce a observat el
neadecvat pentru a putea expune cu acurateţe o imagine de ansamblu cât
mai bogată asupra dezvoltării prezente a copilului şi să se „înarmeze” cu
răbdare, asigurându-se că micuţul se află într-o formă optimă obţinerii de
observaţii clare şi corecte (să nu fie bolnav, suprasolicitat, obosit). Părintele
are un rol important prin cooperarea deschisă şi cinstită“, a precizat
psihologul Mădălina Stanca.