TEST PENTRU EXERSARE CICLUL LICEAL, profil umanist, 2020

Subiectul II

Pornind de la aserțiunea lui Aristotel:„ Omul ideal suportă accidentele vieţii cu

demnitate şi eleganţă, făcând tot ce este mai bun în împrejurările date”, scrie, în
limita de 1 – 1,5 pagini, un eseu structurat cu tema: „Demnitatea înalță ființa
umană și conferă sens existenței” (referindu-te la oricare două personaje din
literatura română, din opere literare diferite, potrivite temei).

Demnitatea este o calitate a ființei umane, prin care aceasta impune respect
membrilor comunității din care face parte. Această calitate îl transformă pe om într-o
autoritate morală, într-un arbitru de crezul moral al căruia se conduc oamenii. Omul demn
poate deveni un păstor al comunității, pentru că impune respect.

Nu este o descoperire că viața ne oferă nu doar bucurie și plăcere, ci și deziluzii,

alegeri neplăcute, dar omul ideal nu face concesii crezului său moral, nu face un târg cu
propria conștiință, de aceea, indiferent de circumstanță, suportă cu destoinicie înfrângerile,
păstrând verticalitatea existențială. În împrejurări nefaste, nu este intimidat de sărăcie,
batjocură sau egoism și face alegeri corecte. Prin urmare, demnitatea îl înalță pe acest om,
pentru că puțini sunt cei care suportă cu seninătate ratările.

Unul dintre personajele literare, prin venele căruia curge demnitatea, este Ștefan
cel Mare din drama „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Am optat pentru
acest personaj, pentru că îmi inspiră respect, căci, aflându-se la apusul vieții sale, nu este
doborât de durere, boală, bătrânețe , ci are un spirit combatant. Își înfruntă destinul,
rămânând același „leu”, „soare” peste supușii săi, căci emană demnitate. Un alt personaj
care se raportează la temă este Apostol Bologa din romanul lui Rebreanu „Pădurea
spânzuraților”, care este capabil să moară senin și liniștit, dominat de dragoste față de
semenii săi și Dumnezeu. Însuși numele său este o emblemă a omului care poate deveni un
exemplu de existență morală. Ambele personaje nu încearcă să-și modifice destinul în
favoarea unor beneficii, nu trișează și nu își schimbă idealurile. Prin urmare, sunt exemple
pentru noi, cei de azi.

Ștefan cel Mare e un personaj care e descries în ipostaza de domnitor , părinte și

om bătrân, bolnav. Se conturează din dialogul cu alte personaje („e bun, viteaz și
nepărtinitor”) măreția acestuia, vitejia și sacrificiul în numele țării sale. Până și dușmanii
îl consider „șoiman” și „vulture”, ceea ce demonstrează vigilența sa, fiind la straja patriei.
Curajul i se poate atribui, urmărindu-i reacțiile, gesturile, hotărârile. Nu se teme de
apropierea morții, ci de posibilitatea începerii unui război civil în cazul morții sale, tocmai
de aceea îl desemnează pe Bogdan drept successor, demonstrând că este abil. Uluitoarea
sa replica: „Moldova nu este a voastră…, ci a urmașilor urmașilor voștri”, evidențiază
patriotismul său, dragostea de țară.

Apostol Bologa, în schimb, e măcinat de un puternic conflict interior: datoria față

de un imperiu de care nu este legat și conștiința apartenenței la etnia română. În el se
trezește conștiința națională cauzată de sfatul tatălui său care l-a îndrumat și i-a influențat
destinul: „Ca bărbat să-ți faci datoria și să nu uiți niciodată că ești roman” .Deși pare că e
un fricos, pentru că are o tentativă eșuată de a dezerta, este marcat de curaj, deoarece
această hotărâre este luată pentru că are un acut simt al apartenenței la românime. Moare
ca un erou, căci nu-și trădează idealurile, demnitatea fiindu-i induflată de tatăl său. Alege
moartea sfidând-o. Demonstrează că este orgolios, căci nu duce tratative cu conștiința sa.
Calmitatea sa și curajul sunt etalate în ultimile clipe ale vieții când este împăcat cu sine
însuși, preferând să moară decât să facă parte din juriul Curții Marțiale și să trimită la
moarte țărani români nevinovați.

Consider că Aristotel are dreptate, doar omul ideal suportă orice demn și elegant,
căci doar perfecțiunea este capabilă să nu îngenuncheze în fața unei circumstanțe fatale, ci
să rămână calmă, developând prin aceasta superioritatea sa morală. Omul-etalon nu se
ajustează la nimic și nimănui, ci râmâne în picioare să suporte consecințele.

Acest subiect este actual oricând, pentru că puțini oameni sunt de valoare prin
curajul cu care înfruntă destinul, și mai puțini sunt cei care se opun mulțimii. Așadar,
există mulți oameni, dar puține caractere.