Model BAC 2

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citește cu atenţie textul următor:

Anevoie este a vorbi despre Mircea Eliade omul. El face parte din categoria (întru totul fericită)
a celor pentru care viaţa şi opera se identifică, pentru care, mai bine zis, viaţa se dă de-a-ntregul în
slujba operei…
Hărnicia lui Eliade a fost exemplară, însă mai cu seamă spăimântătoare. Adjectivul nu-i
exagerat. Nu şi-a cruţat trupul, i-a dat somn şi odihnă doar atât cât trebuia ca să poată dăinui şi funcţiona
…
Îl mai pot caracteriza, şi tot sub semnul norocirii, drept om perfect echilibrat şi normal … Nu a
fost o fire anostă, lipsită de umor, voioşie şi vivacitate; însă era profund „normal”, înţelept, cuminte …
Apoi a fost un om bun în cel mai puternic, mai complet şi, poate, dezarmant înţeles al cuvântului. Gata
mereu să ajute, să sprijine, să găzduiască; nici urmă de invidie la el, de ţinere de minte a răului, de
îndărătnicie în supărări. Iar prejudecăţile câte va fi avut, ca mai toţi vieţuitorii lumii acesteia ştia să le
înfrângă, să le corecteze cu bună-credinţă, o candoare şi o bună voie care convingeau şi fermecau.

(Nicolae Steinhardt, „Ispita lecturii”)

A. Scrie pe foaia de examen răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:
1. Explică, într-un enunţ, sensul termenului „exemplară” din text. 6 puncte
2. Precizează două structuri din text care sunt mărci ale subiectivităţii. 6 puncte
3. Menționează, în text, un adjectiv la gradul superlativ absolut. 6 puncte
4. Indică un mijloc de caracterizare utilizat în text. 6 puncte
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, ideea conţinută în secvenţa „Anevoie este a vorbi despre Mircea Eliade
omul. El face parte din categoria (întru totul fericită) a celor pentru care viaţa şi opera se identifică,
pentru care, mai bine zis, viaţa se dă de-a-ntregul în slujba operei.” 6 puncte
Notă: Răspunsurile vor fi formulate în enunţuri.

B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să definești noţiunea de bunătate. În

elaborarea răspunsului, poți valorifica informaţiile din fragmentul Ispita lecturii, de Nicolae Steinhardt.
20 de puncte

În redactarea textului vei avea în vedere următoarele repere:

– formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea corespunzătoare
a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de
exprimare, de ortografie și de punctuație), asezarea în pagină, lizibilitatea. 6 puncte
Notă!
În elaborarea răspunsului te vei raporta la informaţiile din fragmentul dat. Folosirea altor informaţii este
facultativă.
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)

Prezintă, într-un text de minimum 50 de cuvinte, semnificaţiile textului următor, evidenţiind

motivul clasic fortuna labilis (destinul schimbător):
A lumii cântu cu jale cumplită viiaţa,
Cu griji şi primejdii cum iaste şi aţa:
Prea supţire şi-n scurtă vreme trăitoare.
O, lume hicleană, lume înşelătoare!
Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară,
Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară.
Trece veacu desfrânatu, trec ani cu roată.
Fug vremile că umbra şi nicio poartă
A le opri nu poate. Trec toate prăvălite
Lucrurile lumii, şi mai mult cumplite
Şi ca apa în cursul sau cum nu să oprește.
Aşa cursul al lumii nu să conteneşte.
Fum şi umbră suntu toate, visuri şi părere.

(Miron Costin, Viiaţa lumii)

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularităţile de

construcţie a unui personaj dintr-un text narativ, aparţinând lui Marin Preda.

În elaborarea eseului vei avea în vedere următoarele repere:

– prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajului din textul narativ ales;
– evidenţierea a două trăsături ale personajului ales prin câte o scenă/secvenţă comentată;
– analiza, la alegere, a două componente de structură și de limbaj ale textului narativ ales, semnificative
pentru construcţia personajului, din seria: acţiune, conflicte, modalităţi de caracterizare, limbaj.

Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conținutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerință/reper).
Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins,
încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte;
utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină,
lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru organizarea discursului, eseul trebuie să aibă minimum 400 de
cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Rezolvare Model BAC 2

SUBIECTUL I
A. 1. Exemplară are sensul de (harnicie) pilduitoare, care poate servi de exemplu.
2. Subiectivitatea este redată la nivel textual prin utilizarea mărcilor lexico-gramaticale ale
subiectivității; pronume și verbe care fac referire la autorul textului; expunerea unui punct de vedere
asupra personalității lui Mircea Eliade se face din perspectiva subiectivă a celui care îi este prieten
și-l admiră.
3. „A fost un om bun în cel mai dezarmant înțeles al cuvântului.”
4. În text, caracterizarea este directă.
5. Nicolae Steinhardt mărturiseşte, în acest text elogios, în care îşi propune să releve calităţile omului
şi scriitorului Mircea Eliade, că acţiunea de a vorbi despre cel pe care-l admiră este un efort dificil,
pentru că Eliade este un om înzestrat cu atâtea calităţi, greu de cuprins într-un discurs, dar şi pentru
faptul că istoricul şi savantul Mircea Eliade a fost un apostol al operei sale, în slujba căreia şi-a pus
existenţa, astfel încât viaţa şi opera au ajuns să se identifice una cu celalaltă şi să nu mai poată fi
separate.

B. Bunătatea este o trăsătură de caracter complexă care include un ansamblu de alte însuşiri
pozitive: generozitate, milostenie, altruism, loialitate, disponibilitate de a ierta etc. Bunătatea se
numără printre virtuţile creştine şi este însuşirea primordială la eroii din basme, atât de importantă,
încât, în lipsa ei, nu pot întreprinde călătoria care le este destinată şi este cerută, în fapt, de înţelesul
însuşi al basmului, în care protagonistul trebuie să reinstaureze ordinea binelui. Literatura
demonstrează că binele este condiţia firească a existenţei, în timp ce răul este un accident.
De aceea, consider că această calitate ar trebui să-i caracterizeze pe oameni, după cum
este prezentă în structura personalităţii lui Mircea Eliade.
Pe de o parte, bunătatea scriitorului Mircea Eliade rezultă dintr-o serie de alte
trăsături, care-i construiesc o personalitate unică, după cum subliniază şi Steinhardt: „Gata mereu să
ajute, să sprijine, să găzduiască; nici urmă de invidie la el, de ținere de minte a răului, de îndărătnicie
în supărări.”
Pe de altă parte, bunătatea este reprezentată de disponibilitatea de a ierta şi de a-şi
recunoaşte greşelile, fără părtinire şi fără orgoliu. Eliade „ştia să le înfrângă (prejudecăţile), să le
corecteze cu bună-credinţă, o candoare şi o bună voie care convingeau şi fermecau.”
În concluzie, bunătatea este trăsătura care îl caracterizează într-o bună măsură pe
Mircea Eliade şi, în felul în care este prezentată în text, ar trebui să ne caracterizeze pe toţi.

SUBIECTUL al II-lea

Discursul poetic din textul citat face parte din poemul Viaţa lumii de Miron Costin.
Este un text literar care ilustrează ideologia umanistă şi, totodată, reprezintă o meditaţie poetică
asupra condiţiei umane, a cărei fragilitate poetul o compară cu subţirimea aţei. Motive lirice precum
trecerea ireversibilă a timpului, existenţa ca iluzie, panta rhei se întrunesc în acest text din perioada
medievală târzie. Tristeţea poetului este cauzată de constatarea că viaţa este efemeră şi ascultă de
legea hazardului, căreia omul nu i se poate împotrivi.

SUBIECTUL al III-lea
 Ilie Moromete
„Moromeţii” de Marin Preda

Ilie Moromete este personajul principal al romanului Moromeţii şi este exponentul

unei clase sociale pe cale de dispariţie, aceea a ţărănimii tradiţionale. Evoluţia personajului este
urmărită pe fondul crizei satului românesc şi a istoriei contemporane. În construirea acestui personaj
se identifică informaţii din biografia scriitorului care afirmă că Ilie Moromete este o copie a unui
prototip iubit, tatăl sau, Tudor Călăraşu, un ţăran deştept şi apreciat în comunitatea rurală din care
face parte.
Complexitatea caracterială a personajului exclude prezentarea datelor sale fizice, dar
naratorul îi prezintă cu aproximaţie vârsta pentru a afirma, în fapt, că Moromete ajunge la un
moment al vieţii când este împăcat cu condiţia lui de ţăran mijlocaş, cu faptul că deţine ceva pământ
pe care-l ţine pentru familia lui numeroasă. Cu toate acestea, în prezentarea situaţiei preliminare
echilibrate a personajului se strecoară un indiciu cu funcţie de anticipare a finalului primului volum.
Naratorul precizează că personajul se află la „acea vârstă între tinereţe şi bătrâneţe când numai
nenorociri sau bucurii foarte mari mai pot schimba firea cuiva.” Absenţa portretului fizic veritabil al
eroului este suplinită de prezentarea statutului exponenţial de „ultim ţăran”, reprezentant al unei lumi
arhaice care dispare.
Portretul său moral scoate la iveală o serie de trăsături contradictorii ale unui personaj
complex. Personajul trăieşte cu iluzia că universul familial pe care l-a construit şi pământul pe care-l
deţine este o garanţie în faţa schimbărilor istorice. Moromete a fost crescut în cultul autorităţii
paterne, singura instanţă care decide asupra destinului familiei. Moromete este autoritar cu membrii
familiei sale, pe care-i vede nevolnici, îi discreditează adesea şi le ignoră dorinţele sau temerile.
Astfel, Moromete ignoră temerea Catrinei, căreia îi promisese, într-un moment de cumpănă, că îi va
trece casa pe numele ei, că va fi dată afară din casă de fiii ei vitregi, după cum se face că nu observă
răutatatea surorii sale, Guica. Moromete îşi ridiculizează mezinul, care îşi manifestă dorinţa de a
merge la şcoală şi dezaprobă dorinţa de plecare a fiilor mai mari. El consideră că poate ţine sub
control tensiunile dintre membrii familiei lui, însă atitudinea lui tiranică conduce la criză care îi
destramă familia. Idealul în care el crede, al familiei, văzute ca o garanţie, ca un adăpost, într-un
context istoric tulbure, se destramă, în cele din urmă, după cum se pierde şi iluzia că datoriile sale,
mereu amânate la plată, vor dispărea, pentru că statul se dovedeşte, dintr-o dată, tolerant.
Având pământ, Moromete nu mai este forţat să se preocupe de latura practică a vieţii
şi îşi permite, în schimb, să contemple spectacolul lumii de pe stănoaga podiștei, în aşteptarea unui
partener inteligent de conversaţie. Personajul nu este doar spectator în viaţa rurală ci ajunge să fie
protagonistul unor scene memorabile. Abilitatea sa histrionică de a disimula se observă în câteva
scene memorabile, în episodul în care agentul fiscal poreclit Jupuitu îl caută acasă ca să încaseze
plata impozitului financiar, fonciirea. Ilie interpretează o scenă amuzantă a amânării: se preface că
nu-l vede, stă cu spatele, ca mai apoi să se întoarcă brusc şi să strige teatral: „N-am!”. Jupuitu scrie o
chitanţă pentru plata a trei mii de lei, Moromete întoarce hârtia pe ambele părţi şi apoi spune
innocent: „Păi nu ţi-am spus că n-am?”
Moromete practică această strategie a amânării datoriilor încă de la împroprietărirea
de după război, de 17 ani, din mai multe motive: fie pentru că nu are niciodată sufiecienți bani, fie
pentru că îl amuză spectacolul pe care îl joacă în faţă agentului. Personajul se simte liber să
glumească pentru că cele 14 pogoane pe care le deţine îi dau siguranţa unei vieţi liniştite şi garanţia
faptului că fiecare copil îşi poate primi lotul de pământ cuvenit. Personajul gândeşte utopic,
considerând că fiii lui vor adera la modul său de viaţă, patriarhal, fundamentat pe cultivarea
pământului. Băieţii lui doresc să plece la Bucureşti şi să câştige acolo mai mult, în timp ce Niculae
vrea să plece la şcoală, să înveţe carte.
Deşi protagonistul este un idealist paşnic, convins de justeţea modului său de viaţă, se
situează în centrul conflictelor din roman. Calităţile lui Moromete sunt contestate de membrii
familiei sale. Catrina este supărat pe el pentru că preferă vorba şi tutunul mersului la biserică: „Toată
ziua stai de vorbă şi beai la tutun!”. Fiii cei mari îl dispreţuiesc pentru că nu este interesat să facă
avere din comerţ, asemenea lui Bălosu, în timp ce Niculae îl vede ca pe un om sucit, imprevizibil.
În fapt, Moromete deschide galeria personajelor sucite din literatura lui Preda,
figurând acolo alături de Călin Surupăceanu sau Ştefan al lui Parizianu, eroi care acţionează
imprevizibil, împotriva opiniei comune. În relaţia cu oamenii din sat, Moromete are oscilaţii de
atitudine. Prieten bun cu Cocoşilă, într-un moment de tensiune sufletească este deranjat de atitudinea
acestuia şi renunţă definitiv la el. Faţă de Niculae, pe care-l vede mai apropiat de firea lui şi la fel de
inteligent, are atitudini contradictorii, fiind când înţelegător, când aspru şi opac la dorinţele lui. Deşi
băieţii cei mari îl dezamăgesc prin actul de a fugi de acasă cu o parte din averea familiei, Moromete
se duce după ei în capitală şi insistă să-i aducă acasă, promiţându-le drepturi mai mari decât celorlalţi
fraţi, ceea ce va spori animozităţile de până atunci.
Inteligenţa lui Moromete este subliniată şi de simţul umorului, de abilitatea lui de a
face haz de necaz, care uneori este incomodă, alteori stârneşte hohotele celor din jur.
Personajul este special şi prin talentul de a povesti, cu talent şi imaginaţie, despre faptul comun pe
care îl observă. Ascultătorii săi sunt surprinşi şi fermecaţi de abilitatea lui de a integra prin limbaj
lucruri care lor le scapă. Niculae este fascinat de felul în care tatăl său povesteşte despre călătoria
comercială, întreprinsă alături de Bălosu la munte. Băiatul este dezamăgit atunci când face el însuşi
călătoria, că nu regăseşte în locurile evocate nicio lumină din relatarea seducătoare. Abilitatea de a
vedea înţelesuri care altora le scapă, profunzimea şi simţul ironic al lui Moromete sunt trăsăturile
pentru care este aşteptat, asemenea unei vedete, duminică, în poiana lui Iocan. Semnul preţuirii de
care se bucură în sat este că aceste reuniuni săptămânale nu încep „fără omul lor”. Citind ziarul,
Moromete găseşte nuanţe ascunse şi face comentarii pline de haz şi de ironie pentru sătenii strânşi la
fierărie. Adunarea din poiana lui Iocan, văzută ca o agoră a satului, este un moment preţios pentru
săteni pentru că reprezintă manifestarea eliberării lor de grijile zilnice, expresia plăcerii gratuite de a
sta de vorbă, de a practica o „joacă de oameni mari” (Valeriu Cristea).
Personajul este descris şi în funcţie de reacţiile psihologice pe care le are când este
surprins de evenimente neplăcute. După fuga băieţilor, la finele primului volum al Moromeţilor, Ilie
renunţă la exteriorizarea libertăţii sale spirituale: „Moromote nu mai fu văzut stând ceasuri întregi pe
prispă sau la drum pe stănoagă. Nici nu mai fu auzit răspunzând cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu
auzit povestind.” Se adevereşte, astfel, previziunea pe care o lansase naratorul, aceea că
evenimentele au potenţialul de a schimba firea unui om.
Personajul se autocaracterizează spre sfârşitul volumului al doilea, afirmând, totodată
crezul vieţii sale: „Eu totdeauna am dus o viaţă independentă.” Este o mărturisire care situează
personajul în sfera oamenilor superiori şi reflexivi care se întreabă asupra rosturilor lumii.
 În portretul lui Ilie Moromete se observă răspunsul polemic dat de autor la adresa
imaginii incomplete despre complexitatea spirituală a ţăranului român. Ilie Moromete este un ţăran
inteligent, disimulant şi ironic şi constituie o prezenţă inedită în proza modernă, de inspiraţie rurală.