Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Întrebări Monedă Și Credit 2
Întrebări Monedă Și Credit 2
4. Băncile comerciale
Băncile comerciale sau de depozit sunt acelea care au ca principal obiect de activitate
primirea de depuneri la vedere, transformarea lor în capital de împrumut şi distribuirea sub formă de
credite pe termen scurt agenţilor economici, îndeosebi celor din industrie şi comerţ. Totodată,
băncile comerciale efectuează, pentru titularii de depozit, operaţii de casă şi plăţi în cont, dispuse de
aceştia sau în favoarea lor, prin intermediul altor bănci similare. Efectuarea plăţilor în cont devine
în acest context o altă funcţie principală, de pregnantă utilitate socială, care determină concentrarea
în sfera de activitate desfăşurată de băncile comerciale a celei mai mari părţi din circulaţia
scripturală a banilor.
În îndeplinirea funcţiilor ce le sunt atribuite, băncile comerciale efectuează operaţiuni pasive
(de procurare a resurselor), operaţiuni active (de plasare sau avansare a resurselor) şi operaţiuni de
comision şi mandat.
Dintre operaţiunile pasive o semnificaţie deosebită prezintă următoarele:
a) operaţiunile de constituire a capitalului social şi a diferitelor categorii de fonduri de rezervă.
b) operaţiunile de depuneri constituie principala modalitate prin care băncile îşi constituie
resursele de creditare (în medie, depozitele reprezintă între 70% și 80% din resursele unei bănci). În
situațiile de lichidare a băncii și de vânzare a activelor, obligațiile față de deponenți trebuie onorate
cu prioritate, celorlalți creditori și acționarilor repartizându-le ceea ce rămâne. În funcţie de condiţiile
privind utilizarea lor, depunerile pot fi:
- în cont curent
- în cont de disponibil
c) operaţiunile de împrumut de la băncile din sistem, de la Banca Centrală și de la clienții
nebancari (denumite resurse nondepozit). În cadrul acestora includem: împrumuturile de la băncile
din sistemul bancar, împrumuturile de la instituții financiare din străinătate, titlurile emise pe
termern lung (în special obligațiuni - operațiuni care au acelaşi conţinut cu operaţiunile de acest gen
efectuate de orice societate comercială pentru procurarea de resurse suplimentare; posesorii unor
astfel de titluri sunt creditori ai băncii şi nu coproprietari).
În literatura de specialitate, analiza resurselor atrase de băncile comerciale se realizează prin
gruparea lor în două categorii importante:
1. depozite ”core” sau resurse stabile;
2. depozite ”managed” sau ”hot money”.
Depozitele ”core” dețin, ca pondere în total active, între 18% pentru băncile mari și 60% pentru
băncile mici; sunt resurse atrase de pe piețele monetare locale, au un cost mai redus comparativ cu
cel al altor resurse atrase de pe piețele naționale și internaționale. În structura acestor depozite se
includ: diferite tipuri de depozite ale clienților, inclusiv cele aferente cardurilor; certificate de
depozit; conturi de economii și depozite de mică valoare, etc.
Depozitele ”managed” sau fondurile cumpărate reprezintă ”bani fierbinți” și sunt mai volatile.
În structura lor sunt incluse: depozite ale sucursalelor străine; depozite de mare valoare la termen;
sume atrase de la Banca Centrală; soldul titlurilor deținute pentru a fi folosite drept colateral în
relația cu banca centrală. Preferința pentru astfel de resurse se manifestă în rândul băncilor de mare
dimensiune și al celor internaționale.
Din grupa operaţiunilor active, mai semnificative sunt următoarele:
a) operaţiunile de creditare, prin intermediul cărora fructifică cea mai mare parte a resurselor
mobilizate (între 50% și 70%). Există o mare varietate de credite oferite de băncile comerciale:
credite comerciale și industriale; credite de consum; credite acordate instituțiilor financiare; credite
externe (acordate autorităților din alte țări, unor agenții sau instituții străine); credite pentru
agricultură; credite ipotecare și imobiliare. La rândul lor, în funcţie de tehnica de creditare utilizată
şi natura garanţiilor, operațiunile de creditare pot fi: operaţiuni de scontare, operaţiuni de împrumut
pe gaj de efecte comerciale, operaţiuni de împrumut pe gaj de mărfuri şi documente reprezentând
drepturi asupra mărfurilor, operaţiuni de împrumut pe gaj de acţiuni şi efecte publice, operaţiuni de
împrumuturi personale, descoperire de cont sau overdraft (avans în contul curent).
Operaţiuni de scontare. Scontarea constă în cumpărarea de către bancă a unui titlu de credit
(cambie, cec, bilet la ordin, etc.) înainte de scadenţă, la valoarea nominală a înscrisului minus
dobânda (taxa de scont) pe perioada de până la scadenţă. Prin această operaţie, banca avansează
capital, de care prezentatorul titlului de credit poate dispune fără să mai aştepte scadenţa. După
scontare, banca devenită posesoare a titlului de credit, este noul său beneficiar, având dreptul să
pretindă la scadenţă emitentului să plătească. Sunt preferate la scont titlurile de credit cu scadenţă
scurtă, care au o cauză reală, sunt emise de firme cunoscute şi cu solvabilitate certă, poartă cel puţin
două semnături girante.
b) Operaţiunile de plasament și participațiile includ investițiile realizate de bănci în instrumente
financiare (obligațiuni, acțiuni, efecte publice, derivative - care pot fi clasificate ca active sau pasive
financiare deținute pentru tranzacționare: contracte forward, swap ș.a, încheiate de bancă cu clienții
săi sau cu alte bănci).
În portofoliul de titluri al unei bănci comerciale sunt incluse acțiunile și alte titluri cu venit
variabil (ex.unități de fond listate la bursă). Acestea sunt deținute de bancă pentru tranzacționare și
reprezintă o sursă de venit ca urmare a diferențelor de preț la titlurile tranzacționate. În structura
plasamentelor sunt incluse și efectele publice: bonuri de tezaur/certificate de trezorerie, titlurile
emise de agențiile guvernamentale, obligațiunile corporative, titlurile securitizate și cele emise de
administrațiile centrale și locale.
Legile de organizare bancară prevăd în majoritatea ţărilor, ca modalitate obligatorie de
asigurare a lichidităţii, deţinerea de active uşor negociabile, de regulă bonuri de tezaur sau alte
titluri ale împrumuturilor de stat, care pot fi utilizate pentru a genera fonduri, prin vânzarea și
răscumpărarea lor în cadrul operațiunilor repo și reverse repo. Ponderea portofoliului de titluri în
totalul activelor diferă în funcție de mărimea băncii (18% din total în cazul băncilor mari și 26% la
nivelul băncilor mai mici).
Asemănătoare, prin obiect şi efect, cu operaţiile de achiziţie a efectelor publice sunt şi
operaţiunile de report. Acestea constau în activităţile de achiziţie a efectelor publice, cu obligaţia
de răscumpărare, la acelaşi curs, ce şi-o asumă vânzătorul, pentru un termen scurt, de regulă 15 zile.
Prin aceste operaţiuni se asigură disponibilităţi speculaţiilor la bursă, iar pentru bănci plasarea
vremelnică a resurselor disponibile, cu obţinerea unor dobânzi superioare celor uzuale;
c) operaţiile de vânzări şi cumpărări de valute şi devize. Se efectuează de băncile care operează
şi pe piaţa internaţională a creditului, respectiv pe piaţa eurodevizelor;
d) operaţiile de vânzări şi cumpărări de mărfuri. Sunt mai puţin întâlnite, dar practicate în
cazurile când băncile consideră că pot obţine un profit suplimentar.
e) operații de gestionare a numerarului și a activelor cu grad sporit de lichiditate. Numerarul
(cash) păstrat în casierie și depozite la alte bănci sau la Banca Centrală reprezintă ”prima linie” de
apărare împotriva riscului de retragere a depozitelor și prima sursă de fonduri pentru satisfacerea
revendicărilor deponenților. Interesul băncilor este de a menține mărimea numerarului și a activelor
lichide la un nivel cât mai scăzut (sub 8% din totalul activelor), deoarece acestea nu generează
venituri sub formă de dobânzi.
Activitatea desfăşurată de băncile comerciale implică şi efectuarea unor operaţiuni de
comision şi mandat. Astfel, operaţiunile de comision sunt efectuate în numele şi pentru folosul
clienţilor, contra unei taxe, fără să fie angajate răspunderea şi patrimoniul băncii. Principalele
operaţiuni de acest gen sunt: operaţiunile de incasso, prin care se încasează pentru clienţii
beneficiari cambii sau cecuri; operaţiunile de acreditiv, prin care se asigură transferul
disponibilităţilor în ţară şi în străinătate pentru nevoi curente sau pentru plata unor mărfuri;
operaţiunile de vânzări şi achiziţii de efecte publice şi acţiuni.
În paralel cu operaţiile de comision, băncile comerciale efectuează, acţionând din ordinul şi
pentru contul clienţilor, şi operaţii de mandat, îndeplinind de regulă atribuţii de administraţie. În
acest sens, băncile asigură administrarea portofoliului de hârtii de valoare, administrarea
patrimoniilor etc., acţionând îndeosebi ca executori testamentari sau ai fondurilor de tutelă.
8. Operațiile de open-market
Operaţiile de open market constau în cumpărarea şi vânzarea de titluri, îndeosebi a celor
emise de tezaurul public, pe piaţa monetară de către banca de emisiune. Unele bǎnci centrale, între
care şi BNR, realizeazǎ operaţiuni open-market prin emiterea de certificate de depozit. Operaţiunile
care pot fi efectuate cu toate aceste titluri sunt: vânzǎri-cumpǎrǎri ferme, vânzǎri-cumpǎrǎri cu
clauzǎ de rǎscumpǎrare (repo), la vedere, la termen de o lunǎ, 3 luni, cu dobândǎ fixǎ, cu dobândǎ
variabilǎ, etc. Aceste operaţiuni pot fi efectuate în permanenţǎ sau periodic. Un instrument de
politicǎ monetarǎ cu funcţii similare operaţiunilor open-market (practicat şi de BNR) este
constituirea de depozite la termen de cǎtre bǎncile comerciale. Aceastǎ facilitate se atribuie bǎncilor
comerciale prin licitaţii cu dobândǎ fixǎ.
În perioadele de stagnare economică, banca de emisiune cumpără titluri, punând, în acest
fel, monedă în circulaţie. Piaţa fiind alimentată cu fonduri, lichiditatea băncilor creşte şi, deci, se
majorează volumul creditelor acordate. Invers, când presiunile inflaţioniste sunt puternice şi se pune
problema frânării ritmului neadecvat al creşterii economice, banca de emisiune vinde titluri pe piaţă
şi astfel retrage din circulaţie masa monetară care reprezintă contravaloarea lor. În acest mod,
băncile înregistrează o reducere a lichidităţii şi, în consecinţă, îşi restrâng activitatea de creditare.
Operaţiile open-market acţioneazǎ, în primul rând, asupra „bazei monetare”, deci asupra ofertei de
monedǎ.Variaţiile „bazei monetare” se traduc prin variaţii ale întregii mase monetare M1, M2 etc.
Politica de open-market este considerată în majoritatea ţărilor ca fiind instrumentul de
politică monetară cu cea mai mare eficacitate datorită gradului înalt de flexibilitate pe care îl oferă
Băncii Centrale. Sub acţiunea operaţiunilor open-market se aflǎ toate bǎncile, chiar şi cele care nu
sunt dependente financiar de banca centralǎ.
Participarea băncii de emisiune la negocierile de piaţă privind achiziţia şi vânzarea unor titluri
ale împrumuturilor de stat este mult mai complexă. Pe de o parte, prin intervenţia băncii de
emisiune pe piaţa liberă se creează premisele pentru menţinerea unor cursuri stabile ale titlurilor de
credit public. Pentru cǎ tranzacţioneazǎ cantitǎţi importante de titluri, banca centralǎ influenţeazǎ
nivelul preţurilor (cursurilor) titlurilor respective, astfel: când banca centralǎ vinde titluri, cursurile
acestora scad, iar în cazul când cumpǎrǎ titluri cursurile lor cresc. Preţurile (cursurile) titlurilor sunt
legate de rata dobânzii aferentǎ creanţelor respective: creşterea cursului unui titlu determinǎ o
scǎdere de valoare egalǎ a ratei dobânzii acestuia, şi invers.
În practicǎ, comportamentul în ceea ce priveşte operaţiile de open-market constǎ în stabilirea
unui aşa- numit „nivel de intervenţie” pentru rata dobânzii de pe piaţa interbancarǎ, nivel care, dacǎ
este atins, determinǎ banca centralǎ sǎ înceapǎ efectuarea de asemenea operaţiuni. Când banca
centralǎ vrea sǎ reducǎ nivelul de intervenţie incitǎ bǎncile comerciale sǎ-i vândǎ titluri, fapt care
determinǎ creşterea lichiditǎţii bancare. În cazul în care banca centralǎ doreşte sǎ majoreze nivelul
de intervenţie, aceasta va descuraja bǎncile comerciale sǎ îi vândǎ titluri (sau le va încuraja sǎ
cumpere titlurile pe care ea le oferǎ pe piaţǎ), ceea ce va conduce la absorbţia de lichiditǎţi. De
menţionat cǎ, reducerea volumului lichiditǎţilor existente în sistemul bancar nu se realizeazǎ
automat, întucât aceste lichiditǎţi pot fi alimentate de afluxurile de capital din strǎinǎtate, atrase de
creşterea randamentului titlurilor.
Dată fiind amplitudinea emisiunii de hârtii de valoare, statul este interesat în asigurarea unei
pieţe stabile, sigure a titlurilor de credit, care să impună încredere celor care le deţin.
Pe de altă parte, participarea băncii de emisiune la operaţiile ce au loc pe piaţa liberă determină
o redistribuire, diferită prin efectele sale, între banca de emisiune şi celelalte bănci.
Cumpărarea titlurilor de către banca de emisiune determină creşterea emisiunii şi creează o
eliberare egală a plasamentelor băncilor, fapt ce poate conduce la sporirea volumului creditelor
acordate economiei. Dimpotrivă, vânzarea titlurilor de către banca de emisiune, implică retragerea
din circulaţie a banilor şi determină restrângerea posibilităţilor celorlalte bănci de a acorda credite
economiei, datorită creşterii plasamentelor în titluri.
Banca centralǎ poate nu numai sǎ se adapteze la situaţia pieţei interbancare, dar poate sǎ şi
modifice conjunctura pieţei, în funcţie de obiectivele sale: când considerǎ cǎ lichiditatea pieţei
interbancare este prea mare, banca centralǎ va determina creşterea ratei dobânzii pe aceastǎ piaţǎ,
vânzând titluri pânǎ când bǎncile vor începe sǎ efectueze plasamente pe piaţa respectivǎ,
consumându-şi lichiditǎţile excesive. Când lichiditatea pieţei interbancare este prea micǎ, banca
centralǎ va cumpǎra titluri pânǎ când bǎncile comerciale vor acumula rezerve lichide excedentare,
iar dobânzile de pe piaţa interbancarǎ vor scǎdea, astfel încât sǎ devinǎ mai puţin atractive decât
dobânzile aferente creditelor acordate economiei. De aceea, operaţiunile open-market sunt
considerate un instrument de reglaj fin.
Acţiunea pe care operaţiunile open-market o exercitǎ asupra ratei dobânzii influenţeazǎ atât
voinţa bǎncilor comerciale de a acorda credite, cât şi înclinaţia sectorului nebancar de a contracta
împrumuturi, precum şi alegerea opţiunii între plasamentele efectuate de bǎnci în credite şi titluri.
Decurgând din conceptele keynesiste şi considerate şi de monetarişti, îndeosebi Milton
Friedman, ca singura modalitate accesibilă şi eficientă, intervenţia băncii de emisiune pe piaţa
liberă se confruntă, în prezent, cu o serie de limite şi contradicţii. Astfel, în unele cazuri, bǎncile
comerciale dispun de importante rezerve lichide, ceea ce înseamnǎ cǎ „baza monetarǎ” existentǎ
este utilizatǎ incomplet pentru crearea de monedǎ. În cazul în care, de exemplu, existǎ o conjuncturǎ
inflaţionistǎ şi se foloseşte exclusiv instrumentul operaţiunilor de open-market, presupunând cǎ
banca centralǎ oferǎ titluri bǎncilor comerciale, acestea din urmǎ vor prefera sǎ continue sǎ acorde
noi credite sectorului nebancar, deoarece, în aceastǎ conjuncturǎ, creditele sunt mai rentabile decât
plasamentele efectuate în titluri publice. În consecinţǎ, banca centralǎ va fi nevoitǎ sǎ ofere aceste
titluri la cursuri mai mici şi la dobânzi mai mari, ceea ce va duce la creşterea costului datoriei
publice.
Operaţiunile de piaţă monetară (operaţiuni open market) reprezintă cel mai important instrument
de politică monetară al BNR. Acestea se realizează la iniţiativa băncii centrale, având următoarele
funcţii: ghidarea ratelor de dobândă, gestionarea condiţiilor lichidităţii de pe piaţa monetară şi
semnalizarea orientării politicii monetare. Potrivit reglementărilor în vigoare, principalele categorii
de operaţiuni de piaţă monetară aflate la dispoziţia BNR sunt:
operaţiuni repo - tranzacţii reversibile, destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora
BNR cumpără de la instituţiile de credit active eligibile pentru tranzacţionare, cu
angajamentul acestora de a răscumpăra activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ
stabilit la data tranzacţiei;
atragere de depozite - tranzacţii cu scadenţa prestabilită, destinate absorbţiei de lichiditate,
în cadrul cărora BNR atrage depozite de la instituţiile de credit;
emitere de certificate de depozit - tranzacţii destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul
cărora BNR vinde instituţiilor de credit certificate de depozit;
operaţiuni reverse repo - tranzacţii reversibile, destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul
cărora BNR vinde instituţiilor de credit active eligibile pentru tranzacţionare, angajându-se
să răscumpere activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei;
acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare - tranzacţii
reversibile destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR acordă credite instituţiilor
de credit, acestea păstrând proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanţie;
vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare - tranzacţii destinate
absorbţiei/injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde/cumpără active eligibile
pentru tranzacţionare, transferul proprietăţii asupra acestora de la vânzător la cumpărător
fiind realizat prin mecanismul "livrare contra plată";
swap valutar - constă în două tranzacţii simultane, încheiate cu aceeaşi contrapartidă, prin
care BNR:
o injectează lichiditate cumpărând la vedere valută convertibilă contra lei şi vânzând la
o dată ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei;
o absoarbe lichiditate vânzând la vedere valută convertibilă contra lei şi cumpărând la
o dată ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei.
Dimensiunile considerabile ale datoriei publice, perpetuarea bugetelor deficitare, acţionând
în sensul unic al creşterii volumului pieţei efectelor publice, sunt factori care diminuează rolul
regulator al operaţiunilor de open-market asupra capacităţii de creditare a băncilor şi a masei băneşti
în circulaţie. În concluzie, pentru obţinerea unui plus de rezultate, operaţiunile de open-market ar
trebui folosite în mod complementar cu rezervele minime obligatorii.