Intrarea în şcoală este un eveniment deosebit pentru copii.

Majoritatea copiilor sunt bucuroşi şi

entuziasmaţi de noul statut – statutul de elev, dar în paralel, simt un disconfort emoţional,
încordare, uneori, frică, anxietate, sunt stresaţi, din cauza intrării într-un nou mediu – mediul
şcolar care se deosebeşte radical de mediul în care au trăit până acum. Nivelul fricii, anxietăţii,
este mult mai mare la copiii care nu au frecventat grădiniţa.
În primele zile (săptămâni) de şcoală, practic, la fiecare copil s-s observat o scădere a
rezistenţei organismului, o înrăutăţire a poftei de mâncare, a somnului, creşterea temperaturii.
Uneori, copiii încep să facă mofturi, să plângă, se enervează fără vre-un oarecare motiv serios.
Fiecare copil trece printr-o perioadă de adaptare. Doar că la unii această perioadă durează
câteva săptămâni, la alţii a durat câteva luni, iar pentru unii această adaptare poate să dureze un
an. Adaptarea depinde de particularităţile individuale ale copilului, de predispunerea însuşirii
activităţii şcolare etc.
Învăţătorul claselor primare este persoana care devine nu doar mentor şi îndrumător pentru
tinerii învăţăcei, dar, de multe ori, le înlocuieşte copiilor părinţii. Cerinţele programei şcolare,
precum şi numărul mare de copii, fiecare cu un anumit caracter şi cu anumite capacităţi îi
complică mult activitatea, de aceea persoana care poate ajuta mult învăţătorul este psihologul.
Psihologul este persoana cea mai indicată pentru organizarea şi desfăşurarea unui program de
adaptare la treapta şcolară – program care i-ar ajuta copilului să seintegreze cât mai repede la
cerinţele şi normele şcolii.
După J. Piaget adaptare înseamnă asimilare şi acomodare în cadrul interacţiunii om-mediu.
De aici, adaptare aşcolară ar fi un acord dintre elev şi mediul şcolar prin care elevul
asimilează cerinţele şi normele şcolare şi se acomodează la ele, finalizând prin reuşită şcolară.
Adaptarea şcolară include:

o perceperea adecvată a lumii înconjurătoare şi pe sine însuşi;

o capacitatea de a munci, de a învăţa şi de a-şi organiza timpul liber;
o comunicare eficientă cu semenii şi adulţii, precum şi o atitudine adecvată faţă de cei
din jur;
o capacitatea de autoconducere şi autodirijare;
o modificarea conduitei în dependenţă de aşteptările celor din jur.