MĂSURI DE PREVENIRE A RĂMÂNERII ÎN URMĂ LA

ÎNVĂŢĂTURĂ

Pentru a ajuta elevii să se adapteze condiţiei de şcolaritate, trebuie să

contribuim cu o acţiune pedagogică de calitate şi să stăpânim „arta"
modelării personalităţii. În felul acesta putem interveni prompt în depistarea
cauzelor insucceselor şcolare, chiar anterior primei zile de şcoală. Un
diagnostic corect al eşecului şcolar necesită o strânsă şi fructuoasă
colaborare între medic-educatoare - învăţător - copil - părinţi.
Dintre măsurile de prevenire a rămânerii în urmă la învăţătură
desfăşurate înainte de intrarea în clasa I amintesc:
1. Asigurarea efectuării unui riguros examen medical în timpul
ultimei luni de activitate la grădiniţă.
Copiii trebuie studiaţi atât fizic, cât şi psihic şi de o comisie din care ar
fi bine să facă parte un medic, un psiholog şi un cadru didactic din care
să descopere „deficienţele" care ulterior s-ar răsfrânge negativ asupra
activităţilor şcolare:
 Boli grave suferite în trecut sau în prezent;
 Probleme vizuale, auditive, motrice;
 Cote maxime şi minime ale taliei sau înălţimii;
 Inteligenţa şcolară la limită;
 Tulburări instrumentale (dificultăţi de scriere, citire sau
calcul elementar).
Copiii consideraţi apţi pentru şcoală pot primi un certificat medical
care să ateste acest fapt, iar ceilalţi, în funcţie de deficienţe să fie îndrumaţi
spre laboratoare psihologice, şcoli speciale sau să fie integraţi în colective
normale, luându-se măsuri necesare.
 2. Asigurarea unei bune colaborări cu doamna învățătoare
informaţiilor despre copii către învăţător.
Foarte important este ca toţi copiii să frecventeze grădiniţa; din
nefericire sunt cazuri izolate în care condiţiile materiale împiedică pe copii
să vină la grădiniţă şi acest lucru este un important mod de eşec încă din
clasa I.

3. Promovarea unei continuităţi fireşti între activitatea din

grădiniţă şi
cea din şcoală.
Învăţătorii trebuie să cunoască programele pentru grădiniţă, pentru a
nu-i suprasolicita; iar educatoarele să cunoască programele pentru clasa I,
pentru a folosi termeni sau noţiuni asemănătoare.

4. Stabilirea unui număr eficient pentru elevi într-o clasă.

Cercetări temeinice au dovedit că în clasele cu efective numeroase de
elevi (peste 25) este afectată eficacitatea învăţământului şi dezvoltarea
personalităţii copiilor.1
Dimpotrivă, în cazul unui număr redus de elevi (simultan cu trei sau
patru clase) timpul efectiv acordat direct este substanţial micşorat, eficienţa
fiind redusă şi în acest caz.

5. Asigurarea unui program de lucru cu elevii care să cuprindă

orele
când inteligenţa se manifestă cel mai bine (8 - 10); lipsa spaţiului

1
T. Căliman - învăţământ, inteligenţă, problematizare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, pag
121
necesar, micşorarea duratei unei ore sunt doar câteva cauze care nerezolvate
la timp pot provoca disfuncţionalităţi.
Profilaxia fiind mai facilă decât terapia, se recomandă prevenirea
insucceselor şcolare, atât în afara şcolii prin măsurile amintite mai sus, cât şi
în mediul şcolar prin găsirea unor moduri variate de lucru cu copiii,
nerigide şi active, adaptate condiţiilor de viaţă actuale, particularităţilor de
vârstă şi individuale, prin mai atentă cunoaştere a acestora, prin mijloace
psihologice moderne (ar fi utilă chiar organizarea unor cabinete psihologice
şi pentru cadre didactice, măcar în cadrul centrelor şcolare).
De asemenea pe parcursul primilor patru ani ai şcolarităţii, cadrul
didactic poate acţiona pentru prevenirea eşecurilor şcolare de matematica
prin măsuri ca:
1. Folosirea adecvată a manualelor şcolare, alternative prin
selectarea exerciţiilor adecvate şi accesibile şi însoţirea acestor materiale
auxiliare (caiete speciale, culegeri) în vederea diversificării materialului
prelucrat.
2. Confecţionarea şi folosirea unui material didactic
atrăgător,
modern şi adaptat particularităţilor de vârstă ale copiilor, combinat
însă cu rezolvări de exerciţii şi probleme redactate cu text.
3. Respectarea planificării (evitarea aglomerării predării unor lecţii
noi, programarea unui număr mai mare de ore la lecţii considerate
dificile şi adaptarea numărului de ore în funcţie de înţelegerea elevilor
„migrarea" orelor de la un capitol la altul pentru facilitarea predării).
4. Diferenţierea temelor pentru acasă (fie se poate da temă
comună şi temă suplimentară pentru elevii cu rezultate bune, fie se
poate da temă diferenţiată calitativ şi cantitativ, potrivită şi pentru elevii cu
rezultate mai slabe) şi estimarea corectă a timpului de rezolvare, a timpului
pentru a nu fi obositoare sau prea facile.
5. Formarea unei atitudini uniforme pentru toţi elevii , în special
pentru cei cu probleme sociale sau proveniţi din repetenţie, pentru
restabilirea încrederii în ei înşişi.
6. Integrarea copiilor cu dificultăţi de învăţare (parţiale sau
totale) în clase normale; desfăşurarea activităţilor diferenţiat acolo unde
este posibil. La unele şcoli se experimentează programe educaţionale prin
care chiar şi elevii cu handicap fizic sau locomotor sever sunt integraţi în
clase obişnuite de elevi. De asemenea se încercă acelaşi lucru cu copiii
instituţionalizaţi (case de copii, centre de reeducare, case sociale). Aceste
măsuri nu sunt posibile în toate şcolile sau clasele şi presupun condiţii
speciale de realizare.
Aceste măsuri, pot contribui, printre altele la evitarea unor insuccese
de masă şi la crearea unei atmosfere normale în activitatea copiilor de
vârstă şcolară mică.