Sunteți pe pagina 1din 2

........................................................... 27.10.

2023
EVALUARE
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
CLASA a VII-a
SUBIECTUL I (70 de puncte):
Citește cu atenție textul de mai jos, apoi formulează răspunsuri pentru cerințele date:

- Bătrânul Hanibal a înnebunit! le dădu el de veste.


- Vorbă să fie - făcu Harris Collins. Mai degrabă cred că tu ai îmbătrânit. Ți-a prins slăbiciunea,
asta este! Vino să-ți arăt. Haideți, veniți cu toții. Facem o pauză de cincisprezece minute și am să vă arăt
eu ceva ce nu s-a mai văzut pe nicio arenă, de când lumea! Numărul ăsta ar merita zece mii pe
săptămână, oriunde…numai că n-ar ține prea mult. Bătrânul Hanibal și-ar arăta repede ghearele, de
jignit ce s-ar simți. Haideți, să vină toată lumea. Veniți cu toții! Cincisprezece minute pauză!
Și Mihail se luă după cel din urmă și cel mai teribil stăpân al său, conducând împreună cu el
procesiunea de salariați și de specialiști care tocmai se aflau în vizită. După cum se știa prea bine, când
Harris Collins dădea vreo reprezentație, apoi o dădea numai pentru elită, pentru numeroșii specialiști în
ale dresajului.
Paznicul leilor și tigrilor, căruia firea lui de bestie îi lăsase urme pe față, scânci în chip de
protest, când văzu că stăpânul lui se pregătește să intre în cușca lui Hanibal, înarmat doar cu o coadă de
mătură.
Hanibal era bătrân, dar avea faima de a fi cel mai mare leu aflat în captivitate și nici nu-și
pierduse încă dinții. Se plimba în sus și în jos prin cușcă, greoi și legănat, așa cum le e obiceiul
animalelor în captivitate, când, deodată, o lume neașteptată de vizitatori năvăli în spațiul din fața cuștii
lui. Leul însă nici nu se sinchisi și continuă să meargă legănându-și capul, întorcându-se cu suplețe de
fiecare dată când ajungea la un capăt al cuștii, cu aerul unuia care urmărea un țel bine definit.
- Uitați, așa face de două zile, scânci paznicul. Și cum simte că te apropii de el, întinde laba după
tine. Uitați ce mi-a făcut!
(Jack London, În cușca leului)
1. (6 puncte) Transcrie din textul dat două derivate parasintetice: .............................................................
2. (4 puncte) Explică modul în care s-au format următoarele cuvinte din text: cincisprezece, suplețe.

3. (6 puncte) Scrie șase cuvinte din familia lexicală a cuvântului urmă:

4. (6 puncte) Delimitează în propoziții fraza de mai jos și menționează ce raport există între acestea:
Hanibal era bătrân, dar avea faima de a fi cel mai mare leu aflat în captivitate și nici nu-și
pierduse încă dinții.

5. (3 puncte) Alege varianta corectă: Are eroare / oroare de injecţii.


M-a primit glacial / glaciar.
A cumpărat o pungă de arahide / arahnide.
6. (6 puncte) Bifează caseta corespunzătoare sensului cuvântului dinte în enunțurile de mai jos:
Enunț Sens propriu Sens propriu Sens
de bază secundar figurat
”Băiatul se lăsă deodată pe vine și dinții din gură
începură să-i toace des.”
Enunț Sens propriu Sens propriu Sens
de bază secundar figurat
Dinții vântului sfâșiau podoaba copacilor.
”În turbarea ei caniculară, arșița miezului înflăcărat al
zilelor de iulie mușca cu dinți de foc pretutindeni.”
Fierăstrăul avea dinți ascuțiți.
În dinții greblei a rămas o frunză uscată.
Mecanismul ceasului are o rotiță cu dinți ascuțiți.

7. (4 puncte) Precizează dacă următoarele enunțuri sunt adevărate sau false, notându-le cu A pe cele
adevărate și cu F pe cele false:
a) Propoziția este comunicarea cu un singur predicat. ……………….
b) Într-o propoziție asertivă se solicită informații. …………….....
c) Conjuncțiile dar, iar, ba, ci sunt conjuncții coordonatoare copulative. ……………….
d) Raportul de coordonare se realizează între propoziții de același fel. . .……………..
8. (9 puncte) Clasifică următoarele conjuncții după rolul lor în enunț: dar, și, deci, însă, sau, iar, fie,
așadar, ori.
a) conjuncții coordonatoare copulative: …………………………………………………………
b) conjuncții coordonatoare adversative: ………………………………………………………..
c) conjuncții coordonatoare disjunctive: …………………………………………………………
d) conjuncții coordonatoare concluzive: …………………………………………………………
9. (4 puncte) Anunțul este un text literar sau nonliterar? Justifică-ți răspunsul!

10. (6 puncte) Corectează greșelile, indiferent de natura acestora și rescrie enunțul următor.
Niciun înnotător nu a reușit să doboare recordul, și juriul a convenit de comun acord ca
directorul de concurs, investit în urmă cu două săptămâni, să acorde premiul, așa cum e firesc și natural,
celui mai tânăr concurent. Toți ceilalți jurați au fost solitari cu decizia directorului.

11. (4 puncte) Menționează tipul de narator prezent în text, precizând două exemple din text.

12. (6 puncte) Scrie două trăsături ale textului narativ identificate în textul dat și exemplifică-le.

13. (6 puncte) Explică, în 50-70 de cuvinte, semnificația enunțului: Leul însă nici nu se sinchisi și
continuă să meargă legănându-și capul, întorcându-se cu suplețe de fiecare dată când ajungea la un
capăt al cuștii, cu aerul unuia care urmărea un țel bine definit.

S-ar putea să vă placă și