CARTEA INTAI

La Piatra Craiului, in munte

Actiunea de la inceputul romanului este plasata in primavara
anului 1916, la debutul Primului Razboi Mondial, cand,
personajul principal, Stefan Gheorghidiu, sublocotenent in
cadrul unui regiment de infanterie, a fost mobilizat aproape
de granita de atunci a Romaniei, situata pe Valea Prahovei,
participand la actiunea de pregatire militara a zonei pentru
intrarea in razboi. Aceasta operatiune, pompos denumita
”fortificarea” Vaii Prahovei, reprezenta, la acel moment,
subiectul principal de dezbateri in Parlament si in presa.
Demersul a fost apreciat insa de catre Gheorghidiu ca
neserios, constand in construirea unor ”santulete ca pentru
scurgere de apa”, hilare si rusinoase.
Ulterior, la data de 10 mai, Gheorghidiu se afla in cadru
l regimentului XX, in munti, deasupra Dambovicioarei.
Chiar si aici, el a constatat ca fortificatiile erau rudimentare,
instructia militarilor fiind asemanatoare ”jocurilor de copii
din mahalaua Oborului”. Camarazii luau masa impreuna,
iar timpul trecea cu discutii avand ca subiecte principale
pregatirea muraturilor, a borsului, si nelipsitele intrigi de la
comanda regimentului. Cu toate acestea, ziarele vremii
si parlamentarii afirmau ca armata romana este foarte bine
pregatita de lupta.
Intr-una din zile, la cina, subiectul de discutie l-a constituit
o stire despre achitarea, de catre Curtea cu Jurati din
Bucuresti, a unui barbat care si-a ucis sotia necredincioasa.
Parerile variau. Comandantul regimentului, capitanul Dimiu,
voinic, cu mustata balaie, si vesnic conformist, aproba
decizia juratilor. In schimb, capitanul Corabu, ofiter tanar,
cu scoala germana si cunoscut drept ”spaima regimentului”
, considera ca iubirea nu putea fi impusa, parere sustinuta
si de catre capitanul Floroiu. In aceasta atmosfera, Stefan
Gheorghidiu i-a solicitat din nou comandantului permisia.
Fiind refuzat si de aceasta data, el a izbucnit, varsandu
-si furia pe capitanul Corabu, pe care l-a contrazis,
afirmand ca discutia era una ”copilaroasa si primara”.
Capitanul Corabu a reactionat violent, insa, observand
ca sublocotenentul Gheorghidiu era dispus sa riposteze,
a dat inapoi. Gheorghidiu a parasit incaperea, urmat
de Orisan, care, observandu-i tumultul sufletesc, i-a
ascultat in tacere marturisirea legata de faptul ca, in
eventualitatea in care nu avea sa primeasca permisia,
era dispus chiar sa dezerteze.