Sunteți pe pagina 1din 7

Declarație privind

achizițiile și
responsabilitatea
socială

1
INTRODUCERE
Una dintre valorile susținute de către ID LOGISTICS este angajamentul pentru o dezvoltare durabilă, alături de
angajații, clienții și partenerii săi.

ID LOGISTICS, lider de piață în domeniul logisticii, și-a elaborat încă de la început strategia în domeniul dezvoltării
durabile. Ea se bazează pe trei teme: economia, mediul, precum și societatea și problemele sociale.
Toți angajații aplică această strategie. Strategia creează valorile; așadar, o împărtășim și clienților noștri.

ID LOGISTICS se angajează să acorde dezvoltării durabile atenția cuvenită în etapa de planificare a proiectelor
logistice, astfel încât să poată fi integrată, în mod sistematic, în soluțiile oferite clienților.

ID LOGISTICS respectă, așadar, un Cod de conduită, care include cerințe de bază privind mediul inconjurător și
condițiile de muncă. Acesta se bazează pe următorul corpus legislativ:
• Declarația Universală a Drepturilor Omului, denumită în continuare DUDO;
• Declarația tripartită de principii a OIM privind întreprinderile multinaționale și politica socială (OIM:
Organizația Internațională a Muncii);
• Drepturile fundamentale la locul de muncă;
• Cele opt convenții fundamentale ale OIM;
• Liniile directoare ale OCDE pentru întreprinderile multinaționale (OCDE: Organizația pentru Cooperare și
Dezvoltare Economică).

Prin urmare, prezenta Declarație formalizează dorința ID LOGISTICS de a împărtăși Furnizorilor săi strategia sa de
dezvoltare durabilă.

Succesul Declarației depinde de aplicarea sa de către Furnizorii ID LOGISTICS asupra cooperării, încrederii reciproce
și respectului dintre ID LOGISTICS și Furnizorii săi.

Valorile de bază ale Declarației sunt încrederea, integritatea, respectul și onestitatea.


Prin urmare, ID LOGISTICS le solicită Furnizorilor săi să respecte această abordare.

Furnizorii ID LOGISTICS trebuie să respecte întotdeauna legislația și normele aplicabile, precum și solicitările
specifice adresate de către ID LOGISTICS, care au ca scop punerea în aplicare a angajamentelor din prezenta
Declarație, respectând totodată legislația.

ANGAJAMENTELE SOCIETĂȚII
„Stringența” reprezintă una dintre valorile de primă importanță confirmate de către ID LOGISTICS. Stringența implică
„responsabilitate și profesionalism în cadrul relațiilor interumane în cadrul firmei, precum și cu partenerii și clienții”.
Cu toate acestea, în activitățile comerciale ale firmei, „stringența” nu poate exista decât în combinație cu
respectarea legislației naționale și internaționale.

ID LOGISTICS se așteaptă ca Furnizorii săi să împărtășească această viziune asupra mediului de afaceri.
În cadrul activităților comerciale, Furnizorul se angajează, prin urmare, să respecte legislația locală, națională sau
internațională aplicabilă și, mai ales, se angajează:

2
2
SĂ APLICE PRACTICI COMERCIALE ECHITABILE ȘI
TRANSPARENTE
ID LOGISTICS își desfășoară activitatea alături de Furnizorii săi, prin practici echitabile și transparente, ținând seama
de etică și în conformitate cu legea.
Furnizorul trebuie să respecte normele aplicabile în materie de legislație a concurenței. În consecință, trebuie să
evite orice practică neloială sau de manipulare a prețurilor care are în vedere restrângerea liberei concurențe.
Furnizorul trebuie, de asemenea, să evite orice conflict de interese și orice contrafacere și să respecte normele
privind proprietatea intelectuală.

Niciun Furnizor nu trebuie să se regăsească într-o poziție de dependență financiară față de ID LOGISTICS.

SĂ ASIGURE CONFIDENȚIALITATEA
ID LOGISTICS și Furnizorul se angajează să asigure confidențialitatea informațiilor transmise în cadrul
angajamentelor contractuale.
Furnizorul asigură, de asemenea, confidențialitatea informațiilor transmise de ID LOGISTICS care se referă la clienți,
prestatori de servicii sau alți furnizori sau subcontractanți. Furnizorul trebuie, de asemenea, să evite transmiterea
informațiilor respective, de orice manieră, către propriii clienți, furnizori sau subcontractanți. Furnizorul se
angajează să își informeze propriii angajați, care pot afla informațiile respective, cu privire la respectarea acestei
obligații de confidențialitate.

SĂ LUPTE ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI


Nicio faptă de corupție sau delapidare nu trebuie corelate cu activitățile comerciale desfășurate de ID LOGISTICS .
Politica anticorupție aplicată de ID LOGISTICS afirmă, în mod explicit, că faptele de corupție sunt inacceptabile.
Toți membrii personalului ID LOGISTICS au luat cunoștință de această politică și sunt bine informați cu privire la
poziția ID LOGISTICS în ceea ce privește corupția. Prin urmare, Furnizorului i se solicită să își informeze întreg
personalul cu privire la această politică.

Furnizorul trebuie să evite în special comportamente care ar putea fi considerate acte de corupție activă sau pasivă.
Acesta trebuie să se asigure că membrii personalului său nu oferă și nu acceptă oferte, promisiuni sau plăți ilegale
și foloase necuvenite în vederea obținerii sau a menținerii unui acord sau a altui avantaj nelegitim.
De asemenea, trebuie să se asigure că angajații săi nu oferă sau nu acceptă mită sau cadouri de natură să îi determine
să acționeze împotriva conștiinței sau a îndatoririlor lor.

ANGAJAMENTE DE
PROTECȚIE A MEDIULUI
Pentru ID LOGISTICS, îmbunătățirea continuă a performanței în materie de responsabilitate față de mediu reprezintă
o parte esențială a angajamentului său de a sprijini dezvoltarea durabilă.

3
ID LOGISTICS și Furnizorul se angajează să stabilească și să aplice un sistem de management de mediu pentru
colectarea informațiilor adecvate, stabilirea unor obiective măsurabile și verificarea și urmărirea cu regularitate a
progreselor înregistrate.

Prin urmare, Furnizorul se angajează nu doar să respecte reglementările de mediu în vigoare, ci și să depună toate
eforturile necesare pentru a-și desfășura activitățile comerciale în conformitate cu un sistem de management de
mediu specific, care să urmărească mai ales identificarea și evaluarea impactului activităților sale comerciale asupra
mediului și să stabilească un proces de îmbunătățire continuă, în special în următoarele domenii:

CONSUMUL CONTROLAT DE ENERGIE ȘI RESURSE NATURALE


Furnizorul se angajează să gestioneze într-un mod optim consumul de apă și energie.
Furnizorul trebuie să depună eforturi pentru a reduce emisiile de CO2 și să elaboreze o politică de transport mai
prietenoasă cu mediul inconjurator .
În acest scop, trebuie respectate toate actele legislative și reglementările aplicabile care se referă la consumul de
energie. Dacă este nevoie, trebuie obținute autorizațiile necesare și trebuie efectuate controale.
Mai mult decât atât , Furnizorul trebuie să respecte toate actele legislative și reglementările aplicabile care se referă
la mediu și la protecția acestuia și care nu sunt menționate mai sus.

GESTIONAREA PRODUSELOR PERICULOASE


Furnizorul trebuie să stabilească proceduri speciale privind achiziționarea, păstrarea, manipularea, utilizarea și
gestionarea produselor periculoase, în scopul de a preîntâmpina orice accident care ar putea afecta mediul.
Furnizorul se angajează, de asemenea, să respecte toate actele legislative și reglementările care se referă la
produsele chimice și produsele periculoase.

RECICLAREA DEȘEURILOR
Furnizorul se angajează să limiteze cantitatea de deșeuri pe care le generează. În acest scop, Furnizorul se angajează
să depoziteze, să sorteze și să recicleze deșeurile, în conformitate cu cerințele legale și cu procesele de îmbunătățire
continuă pe care le-a stabilit.
În plus, Furnizorul trebuie să respecte toate actele legislative și reglementările care se referă la păstrarea,
manipularea, utilizarea, reciclarea și transportul deșeurilor, indiferent dacă sunt sau nu periculoase.

ANGAJAMENTE SOCIALE ȘI
SOCIETALE
ID LOGISTICS sprijină drepturile omului, astfel cum sunt definite în Declarația Universală a Drepturilor Omului și
respectă aceste drepturi în desfășurarea operațiunilor sale la nivel mondial. Prin urmare, ID LOGISTICS se așteaptă
ca Furnizorii să împărtășească acest angajament.

ID LOGISTICS trebuie să depună toate eforturile pentru a respecta legislația, reglementările și practicile în vigoare
în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și raporturile de muncă, precum și standardele internaționale în
domeniul muncii.

4
Prin urmare, ID LOGISTICS se așteaptă ca Furnizorul să se implice, în mod similar, în toate punctele de lucru și să
stabilească standarde generale, linii directoare și proceduri interne care vizează elaborarea și schimbul de bune
practici și, de asemenea, identificarea, evaluarea și gestionarea riscurilor sociale și societale în cadrul activităților
sale comerciale.

În ceea ce privește problemele sociale, Furnizorul se angajează să respecte toate standardele, legislația și
reglementările de muncă în vigoare și să se asigure că sunt respectate și de către subcontractanții și furnizorii săi.

Ca parte a angajamentelor sale, ID LOGISTICS solicită Furnizorului să ia în considerare, în special, următoarele


aspecte:

ASIGURAREA SĂNĂTĂȚII FIZICE ȘI MENTALE ȘI A SIGURANȚEI


ANGAJAȚILOR
Dezvoltarea unei culturi a siguranței este unul dintre obiectivele ID LOGISTICS

Furnizorul se angajează să aplice măsuri de prevenire a riscurilor la locul de muncă, în special în ceea ce privește
sănătatea fizică și mentală și siguranța angajaților săi și trebuie să se asigure că activitățile sale comerciale nu
afectează sănătatea și siguranța subcontractanților și furnizorilor săi.

În special, Furnizorul trebuie:


• să întocmească și să actualizeze, în conformitate cu legislația socială în vigoare, o fișă a postului și să o
ofere fiecărui angajat înainte de începerea activității în cadrul ID LOGISTICS;
• să informeze fiecare angajat și să îi ofere instruire în ceea ce privește riscurile pe care și le asumă la stația
de lucru și la locul de muncă (exploatarea de utilaje, încărcături grele, produse periculoase etc.);
• să se asigure că fiecare angajat respectă liniile directoare și procedurile de siguranță stabilite la punctele
de lucru ID LOGISTICS;
• să pună la dispoziția fiecărui angajat echipamente pentru protecție și siguranță, necesare pentru
îndeplinirea sarcinilor și prevăzute de reglementările interne sau de protocolul de siguranță stabilit la
punctele de lucru ID LOGISTICS.

De asemenea, furnizorul trebuie să depună toate eforturile necesare pentru a proteja sănătatea tuturor angajaților
săi la locul de muncă. Trebuie adoptate măsuri proactive de igienă pentru toate punctele de lucru. Trebuie evaluate
periodic riscurile asupra sănătății la locul de muncă și trebuie introduse planuri privind progresele înregistrate.

În termeni generali, Furnizorul se obligă să respecte toate actele legislative și reglementările în materie de sănătate
și securitate.

MUNCA COPIILOR
ID LOGISTICS interzice cu strictețe, pe întreg lanțul valoric, angajarea copiilor care nu au împlinit vârsta legală pentru a lucra,
indiferent de țara în care sunt furnizate serviciile. În codul său de etică, ID LOGISTICS își afirmă cu tărie această poziție și o
aplică în criteriile sale de selectare a furnizorilor printr-o clauză referitoare la etică.
În cazul în care nu este stabilită o limită de vârstă pentru o anumită țară, limita de vârstă nu poate fi mai mică de 15 ani.

5
ASIGURAREA PROTECȚIEI JURIDICE A ANGAJAȚILOR
Furnizorul trebuie să lupte împotriva tuturor formelor de muncă forțată.
Furnizorul se angajează să se asigure că, pentru fiecare angajat, se întocmește un contract de muncă care este
semnat de angajat înainte de a-și începe activitatea la locul de muncă. Acest contract trebuie să includă dispozițiile
legale obligatorii.
Furnizorul trebuie să se asigure că:
- angajații nu lucrează mai mult decât durata maximă permisă conform legii;
- salariile angajaților sunt plătite la termen și că este inclusă în contractele de muncă o clauză care prevede acest
aspect. Cu excepția cazului în care dispozițiile legale prevăd altfel, angajații nu pot fi remunerați cu o sumă mai mică
decât salariul minim legal în vigoare, stabilit la nivel național;
- angajații beneficiază de timpul liber și timpul de odihnă legal, în conformitate cu legislația;
- sunt respectate toate actele legislative și reglementările în materie de recrutare, program de lucru și salarii.

Furnizorul asigură, de asemenea, că își respectă obligațiile legale care le revin în ceea ce privește cursurile de
instruire, astfel încât angajații săi să poată dobândi competențele necesare pentru a-și îndeplini sarcinile și pentru a
se dezvolta profesional.

COMBATEREA DISCRIMINĂRII LA LOCUL DE MUNCĂ


Furnizorul se angajează să respecte principiul egalității de șanse și al egalității de tratament la locul de muncă și
trebuie să refuze să efectueze orice act de discriminare față de angajații săi în ceea ce privește încadrarea în muncă
sau profesiile, astfel cum sunt definite mai jos.
Niciun angajat nu trebuie să fie discriminat pe criterii de origine, gen, stil de viață, orientare sexuală sau identitate
de gen, vârstă, situație familială sau stare de graviditate, caracteristici genetice, etnie reală sau presupusă,
naționalitate sau rasă, opinii politice, activități sindicale sau cooperative, convingeri religioase, aspect fizic, nume,
loc de reședință, stare de sănătate sau dizabilitate.

Furnizorul trebuie, de asemenea, să se asigure că promovează egalitatea de șanse și incluziunea pe piața locurilor
de muncă pentru persoanele care sunt dezavantajate în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și că își respectă
propriile obligații în ceea ce privește încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități.

Furnizorul se angajează să respecte toate actele legislative și reglementările în vigoare în ceea ce privește
discriminarea la locul de muncă.

LIBERTATEA DE ASOCIERE ȘI DREPTUL LA NEGOCIERI


COLECTIVE
Furnizorul se angajează să respecte principiile libertății de asociere, de apărare a dreptului sindical și de negociere
colectivă, astfel cum se prevede în Convenția C87 a OIM, cu condiția respectării legislației locale.

6
RESPECTAREA DECLARAȚIEI
Prin semnarea prezentei Declarații, Furnizorul se angajează să aplice o politică de optimizare continuă pentru a
îndeplini toate aceste cerințe în ceea ce privește proiectarea, producția și achiziționarea de produse și servicii pe
care le oferă spre vânzare și în orice locație în care se află.

Furnizorul se angajează să evalueze în mod regulat efectele asupra mediului, precum și efectele sociale și societale
ale activităților sale economice, în special în ceea ce privește aspectele prevăzute în prezenta Declarație. Furnizorul
se angajează să realizeze planuri în vederea îmbunătățirii continue, în scopul de a atenua toate aceste efecte, prin
stabilirea unor obiective măsurabile. Acțiunile concrete care rezultă din aceste măsuri sunt revizuite periodic.

ID LOGISTICS este conștientă de faptul că respectarea acestor angajamente este posibilă numai printr-o relație de
colaborare cu furnizorii săi; așadar, se angajează să nu le impună furnizorilor săi condiții care ar împiedica aplicarea
acestor angajamente.

Furnizorul se angajează să crească în rândul angajaților săi gradul de conștientizare cu privire la prezenta Declarație.
Furnizorul trebuie, de asemenea, să trimită prezenta Declarație tuturor subcontractanților săi implicați în prestarea
de servicii către ID LOGISTICS.
Furnizorul trebuie să verifice activitățile economice ale subcontractanților săi, precum și respectarea de către aceștia
a Declarației. Rezultatele acestor verificări trebuie să poată fi trimise la ID LOGISTICS, la cerere.

În cazul în care un anumit context împiedică Furnizorul să respecte anumite prevederi din prezenta Declarație,
acesta se angajează să înainteze către ID LOGISTICS o sesizare cu privire la orice încălcare gravă sau nerespectare a
obligațiilor sau orice eveniment care ar putea reprezenta o încălcare gravă a normelor menționate anterior.
Pentru a colecta toate sesizările profesionale, în special cele referitoare la conținutul prezentei Declarații,
ID LOGISTICS a creat un sistem prin care se poate consulta o persoană de contact desemnată. Acest sistem este
disponibil pentru oricine și asigură nu numai confidențialitatea identității persoanei care transmite sesizarea, ci și
confidențialitatea identității persoanelor vizate de sesizare și a informațiilor colectate în acest context. Sistemul de
sesizare poate fi accesat la următoarea adresă: https://idlogistics-ethics.signalement.net/.

Furnizorul acceptă, de asemenea, să transmită toate informațiile pe care ID LOGISTICS i le solicită să le colecteze în
ceea ce privește aplicarea Declarației menționate și acceptă că se pot efectua verificări pentru a asigura aplicarea
principiilor prezentei Declarației.

În termeni generali, Furnizorul recunoaște că prezenta Declarație reprezintă un nivel minim de strictețe care nu îl
exonerează de respectarea tuturor obligațiilor impuse de legislația națională sau internațională și, în special, în
fiecare caz în care legislația impune cerințe mai stricte.

La , la data de
Denumirea societății
Numele și funcția semnatarului

Semnătura și ștampila Furnizorului

S-ar putea să vă placă și