1

Lp 17 - Enzime

ENZIMELE SERICE
• Definiție: Enzimele sunt proteine care catalizează reacții chimice în care substratul (asupra căruia acționează
enzimele) este transformat în produși de reacție.
• Principiul dozării = se măsoară scăderea substratului sau formarea produsului de reacție într-un interval de timp dat.
• Unitatea de măsură = în sistemul internațional este katalul (k), 1k = cantitatea de enzimă care convertește 1 mol de
substrat /secundă; uzual se folosește unitatea enzimatica/litru (U/L); 1U = cantitatea de enzimă care poate cataliza
reacția unui micro-mol de substrat/minut (în condiții date de pH, temperatura, etc.); 1U = 1/60 microkatali.

Clasificarea enzimelor serice - în funcție de sursă:

1. Enzime intrinseci (funcționale): sintetizate hepatic; secretate activ în plasmă unde există substratul lor
Ex: colinesteraza serică (pseudocolinesteraza - acționează asupra succinilcolinei), proenzimele din cascada coagulării.

2. Enzime extrinseci (nefuncționale) - substratul fiziologic nu este în plasmă, unde au valori minime.
a) enzime din secrețiile exocrine care ajung în plasmă prin difuzie - ex.: amilazele, fosfataza acidă prostatică.
- valori serice crescute în leziuni ale glandelor sau obstrucții ale canalelor excretorii.
- valori serice scăzute în atrofia glandelor respective.
b) enzime intracelulare – enzime de citoliză: transaminazele, LHD;
- normal, au valori scăzute în plasmă.
- concentrația lor serică crescând în leziunea țesutului în care se găsesc.
***Creșterea concentrației serice în leziuni depinde de: localizarea intracelulară a enzimei (ex. o enzima citoplasmatică
părăsește mai ușor celula decât una situată în organitele celulare), existența sau nu a unei bariere inflamatorii,
vascularizația țesutului afectat, gradul de solubilitate și difuzibilitate al enzimei, viteza de eliminare și catabolizare a
enzimei. Localizarea unei enzime în anumite organe/țesuturi și creșterea ei în ser diagnostichează leziunea de organ.

1. Amilazele
• hidrolaze care acționează asupra legăturilor glicozidice α-1,4, fiind esențiale în digestia amidonului.
• valori normale = 20-100 U/L (amilazemia); clearance seric de aproximativ 2 h.
• se filtrează și se elimină urinar (au greutate moleculară mică) și se pot doza în urină; amilazemie => amilazurie.
• origine dublă: salivară și pancreatică; este sintetizată predominant α amilaza - forma majoră.
a) amilaza salivară
- valori crescute : inflamații/infecții (oreion)
leziuni ale glandelor salivare, obstrucția canalelor de excreție (litiaza canalului Stenon).
- valori scăzute: atrofia glandelor salivare.
b) amilaza pancreatică
- valori crescute mult (peste 5X normalul): pancreatita acută (activarea „in situ” a enzimelor pancreatice =>
autoliza/auto-digestia țesutului pancreatic).
• amilazemia apare în 2-12 h, având maximul la 24 ore de la debut.
! creșterea asociată a lipazei pancreatice confirmă sursa pancreatică a amilazei.
• amilazuria apare la 12-24 h după creșterea serică și se menține 7-10 zile după normalizarea valorilor serice.
! importantă pentru diagnosticul retrospectiv.
! amilazuria poate să nu apară/nu e corelată cu amilazemia dacă pancreatita se complică cu insuf. renală acută.
- valori crescute moderat: cancer pancreatic, acutizări ale pancreatitei cronice (induse de consumul de alcool), inflamații
de vecinătate (hepatita, colecistite, litiaza biliară, ulcer perforat, peritonite etc.)
- valori scăzute: pancreatita cronică (apare atrofia glandei).
 2

2. Fosfatazele
• Sunt enzime care defosforilează: îndepărtează un grup fosfat de pe substratul lor prin hidroliza acidului fosforic
monoester la un ion fosfat și o moleculă cu un grup hidroxil (OH); activitate opusă kinazelor care atașează un grup
fosfat substratului lor, utilizând o moleculă macroergică ca ATP-ul.
• în funcție de pH optim de funcționare se împart în fosfataze acide (pH=5) și fosfataze alcaline (pH=9-10).
a) Fosfataza acidă - valori normale <6,5 U/L (<3,5 U/L pentru PAP)
Sursa principală prostatică: PAP – fosfataza acidă prostatică; alte surse: ficat, rinichi, plămân, os.
- creșteri patologice: cancerul prostatic, metastaze osoase ale cancerului prostatic ! (marker tumoral), dar uneori și
în afecțiuni benigne ale prostatei (adenom de prostată, traumatisme minime: sondaj urinar, tușeu rectal).
b) Fosfataza alcalină (ALP – alkaline phosphatase) = 20-120 U/L - adult
Sursa: hepatică (hepatocit, cel. epiteliului canaliculelor biliare), osoasă (osteoblastul), intestinală, placentară.
• fosfataza alcalină hepatică (de secreție exocrină) (AP-1)
- creșteri patologice: sindroamele de colestază (aparține enzimelor de colestază) extra și intrahepatică asociată
cu: hepatita acută sau cronică, ciroza hepatică, carcinoame hepatice, metastaze hepatice ale altor cancere.

Sindroamele de colestază - cauzate de întreruperea/blocarea excreției biliare.

o extrahepatică: litiaza biliară, cancer de cap pancreatic, pancreatita acută.
o intrahepatică: hepatita acută – hepatocite balonizate, căzute în canaliculele biliare, infiltrat inflamator acut.
hepatita cronică – liza hepatocitară, infiltrat limfo-monocitar.
ciroza hepatică – benzi de fibroză ce distrug arhitectura lobulului hepatic.
*de obicei (nu întotdeauna) gradul de creștere al valorii serice se corelează cu severitatea obstrucției.
Enzime de colestază: AP-1, GGT (gama glutamil transferaza) <30 U/L, GGT: epiteliul căilor biliare, celulele tubulare
renale: ↑ și în afecțiuni renale, alcoolism, obezi (↑50%), 5’NT (5’nucleotidaza), LAP (leucin-amino-peptidaza).
• fosfataza alcalină osoasă – AP-2
- creșteri fiziologice: perioadele de creștere la copii și adolescenți, formarea calusului post-fractură.
- creșteri patologice: afecțiuni maligne - osteosarcom, metastaze osoase ale altor cancere (marker tumoral)
afecțiuni non-maligne - boala Paget a osului, hiper-paratiroidie, osteomalacie.
• fosfataza alcalină placentară – AP-4
- creșteri fiziologice: sarcină.
- creșteri patologice: cancere ale organelor genitale feminine, cancer de sân, cancer pulmonar (marker tumoral).

3. Enzime de citoliză
a) Transaminazele
→ TGP/GPT (transaminaza glutamat-piruvică) = ALAT/ALT (alanin-amino-transferaza) (N<30-40 U/L).

transferă gruparea amino a alaninei → α cetoglutaratului

cu formarea glutamatului și piruvatului (reacție reversibilă)
glutamate + pyruvate ⇌ α-ketoglutarate + alanine
Sedii principale: hepatocit ( 90% din enzimă se găsește intracitoplasmatic), mușchi striat, miocardiocit, rinichi, plămân.
- creșteri importante (10X-100X max. normal) în hepatite acute, necroza toxică a ficatului, acetaminophen overdose.
- creșteri moderate (<10X max. normal) în hepatite cronice, ciroza hepatică, infarct miocardic acut (IMA), miozite.

→ TGO/GOT (transaminaza glutamat oxal-acetică) = ASAT/AST (aspartat-amino-transferaza) (N< 20-30 U/L).

oxaloacetate + glutamate ⇌ aspartate + α-ketoglutarate
catalizează reacția aspartat + α cetoglutarat <=>
oxaloacetat + glutamat (reacție reversibilă).
 3

Sedii principale: miocardiocit, hepatocit (40% în mitocondrii, 60% în citoplasmă), celula musculară striată, eritrocit
- creșteri importante (10 X - 100 X valoarea maximă normală): hepatite acute, necroza toxică a ficatului, IMA, sd. alcool
acetaminophen, miozite.
- creșteri moderate (< 10X valoarea maximă normală): hepatita cronică, ciroza hepatică, boli ale musculaturii striate.
În majoritatea bolilor hepatice (cu necroză hepatocitară moderată/scăzută): raportul TGP/TGO >1
excepție: în boli hepatice cu necroză hepatocitară importantă: raportul TGO/TGP > 1
: în hepatopatiile alcoolice: raportul TGO/TGP>1
: ciroza hepatică: raportul TGO/TGP >1 (2)
În afectarea cardiacă și musculară: raportul TGO/TGP >1

b) LHD (lactic dehidrogenaza) =120-240 U/L.

catalizează conversia piruvatului la lactat (conversie
reversibilă) concomitent cu transformarea NADH→NAD+

▪ LHD este un tetramer format din 2 tipuri de subunități M și H în pondere variabilă care determină existența a 5
isoenzime (LDH1-5); LHD se găsește în aproape toate țesuturile.
▪ LDH 1 (H4), 2 (H3M1) predominant în miocardiocit și eritrocit →creșteri: infarct miocardic acut, anemie hemolitică.
▪ LDH 3 (H2M2) predominant în plămâni, pancreas → creșteri: pancreatită acută, infarct pulmonar.
▪ LDH 4 (H1M3), 5 (M4) predominant în hepatocit și celula musculară striată → creșteri : afecțiuni hepatice, afecțiuni
musculare.
▪ LHD total poate crește și în: tumori; infecții CMV, EBV; hipoxie și/ sau staza pulmonară și/sau multiorgan din IC, TEP.

c) CK /CPK (creatin-fosfokinaza)= 38-174 U/L.

- atașează un grup fosfat substratului (creatinei) utilizând o moleculă macroergică (ATP-ul) pentru a forma fosfocreatina.
- se găsește în concentrații crescute la nivel miocardic și muscular și în cantități reduse cerebral.
CK – dimer format din 2 subunități M(muscle)/B (brain) determinând existența a 3 isoenzime (CK 1-3).
- CK-MM (CK1) specifică țesutului muscular => ↑ în leziuni musculare (chiar minime – inj. IM): polimiozită,
rabdomioliză, traumatismele musculare.
- CK-MB (CK2) specifică miocardului => ↑ în infarctul miocardic acut.
- CK-BB (CK3) specifică țesutului cerebral => ↑ leziunile SNC, hemoragie subarahnoidiană.
! scăderea CK: reducerea masei musculare.

Markeri cardiaci

Complexul troponinic T, I, C - reglează interacțiunea actină-miozină la nivelul miocardiocitului = proteine reglatoare

▪ troponina T - specific cardiacă
▪ crește în primele 4-6 ore de la debut; max la 12 ore (10-24 ore); revine la normal în 10-14 zile.
▪ troponina I - specific cardiacă
▪ crește în primele 4-6 ore de la debut; max la 12 ore (10-24 ore); revine la normal în 3-6 zile.
▪ CK-MB crește la 4-6 ore atinge max la 12-24 ore și revine la normal la 48 ore; relativ specifică.
▪ TGO crește la 12 ore, atinge max la 24-48 ore și revine la normal la 72-96 ore (AST/ALT>1); specificitate joasă.
▪ LHD1, 2 crește la 24-48 ore, atinge max la 48-72 ore și revine la normal în 7-10 zile; specificitate joasă.
▪ mioglobina crește la 3 ore, max la 9 ore și revine la normal la 30 ore; este nespecifică.
 4

Markeri ↑inițială ↑↑maximă normalizarea Observații

Troponina T 4-6 h 12 h 10-14 zile creste de 20 X normalul; cel mai specific și sensibil test
Troponina I 4-6 h 12 h 3-6 zile cel mai specific și sensibil test
CK-MB 4-6 h 12-24 h 48 h relativ specific
TGO 12 h 24-48 h 3-4 zile TGO/TGP>1; specificitate joasă
LDH 1,2 24-48 h 48-72 h 7-10 zile LDH 1>LDH 2; specificitate joasă
Mioglobina 3h 9h 30 h nespecifică

Utilitatea modificărilor dinamice ale markerilor cardiaci:

▪ contribuie la diagnosticul pozitiv de IMA (alături de ECG și clinică) și fac diagnosticul diferențial cu alte afecțiuni.
▪ apreciază timpul scurs de la debutul IMA în funcție de care se alege conduita terapeutică cea mai potrivită.
▪ pot aprecia aproximativ întinderea zonei de necroză (valoarea troponinei T în ziua a 3-a).

MARKERI TUMORALI

Substanțe endogene produse și secretate de tumoră sau substanțe produse de către organism ca răspuns la tumoră.
Markerii tumorali pot fi utilizați pentru:
- monitorizarea pacienților diagnosticați (răspunsul la tratament, detectarea recăderilor, etc.).
- screeningul populației sănătoase/ populației la risc pentru anumite tipuri de cancer/ detectare precoce.
- stabilirea prognosticului și a răspunsului predictiv la anumite tipuri de terapii.
1. Hormoni
βhCG (gonadotrofina corionică umană) - secretat de epiteliul trofoblastic placentar, 2 lanțuri : alfa și beta, subunitatea
beta se găsește la normal în serul gravidelor - utilizat pentru monitorizarea evoluției sarcinii.
- Tumori trofoblastice (coriocarcinomul, mola hidatiformă).
- Tumori cu celule germinative testiculare (seminom/nonseminom testicular) sau ovariene (adenocarcinom ovarian).
- Tumori cu celule germinative maligne extragonadale, cancer pancreatic.
2. Proteine oncofetale
AFP (alfa 1 feto-proteina) relativ specifică pentru carcinoame hepato-celulare, metastaze hepatice, tumori nonseminom.
ACE (CEA) (antigen carcioembrionar) - normal aflat pe membranele celulelor tubului digestiv fetal în lunile 2-6 de
sarcină, cu rol în adeziunea intercelulară; valori serice normale la adulți: < 2,5/5 ng/ml la nefumători/ fumători.
- Afecțiuni maligne: carcinom colo-rectal, cancer pancreatic, cancer pulmonar, cancer mamar, etc.
- Afecțiuni non-maligne: boli inflamatorii intestinale, pancreatite, ciroza hepatică.
3. Antigene tumorale (pot fi recunoscute de anticorpi monoclonali)
CA 15-3 - relativ specific pentru carcinom mamar.
CA 19-9 - relativ specific pentru cancer de colon, cancer pancreatic, cancer gastric, carcinom de duct biliar; poate apare și
în afecțiuni non-maligne (pancreatita, litiaza biliară, colecistită, ciroza hepatică).
CA 125 - relativ specific pentru carcinomul ovarian; poate apare și în cancerul pancreatic; mai poate apare în afecțiuni
non-maligne (salpingita, endometrioza, boala inflamatorie pelvină, pancreatita).
PSA (antigen prostatic specific) - apare în cancerul prostatic; poate fi crescut și în afecțiuni benigne ale prostatei.
4. Enzime
PAP (fosfataza acidă prostatică): valori crescute în cancerul prostatic; crește și în afecțiuni benigne ale prostatei.
ALP placentară (fosfataza alcalină) (crește fiziologic în sarcină) crește patologic: cancere ale organelor genitale feminine,
cancer mamar, cancer pulmonar.
 5

ALP osoasă (crește fiziologic în perioada de creștere la copii/adolescenți, în perioada formării a calusului post fractură)
crește patologic în osteosarcom, metastaze osoase ale altor cancere; valori crescute pot apare și în afecțiuni non-
maligne : boala Paget a osului, osteomalacie, hiperparatiroidism.
NSE (enolaza neuronală specifică gamma): neuroblastom, tumori ale sistemului APUD, cancer pulmonar cu celule mici.

VSH (viteza de sedimentare a hematiilor)

• măsoară înălțimea în mm a coloanei de plasmă ce se separă în urma sedimentării hematiilor, într-o oră, într-un
tub de dimensiuni standard (100 mm prin metoda Wintrobe și 200 mm prin metoda Westergren – mai utilizată
pentru că presupune o etapă suplimentară de diluție pentru corecția în cazul anemiilor).
• metodă de determinare uzuală și ușor de efectuat.
• valorile normale sunt influențate de vârstă și prin urmare se folosește următoarea formulă
𝒗â𝒓𝒔𝒕𝒂 𝒗â𝒓𝒔𝒕𝒂 +𝟏𝟎
VSH normal bărbați < 𝟐
respectiv VSH normal femei < 𝟐
.
• VSH este guvernat de potențialul zeta care reprezintă încărcătura electrică care apare la interfața dintre o
suprafață solidă (eritrocitul) și mediul lichid (plasma); practic indică gradul de respingere dintre eritrocitele din
plasmă; sinteza crescută de proteine de fază acută, în special de fibrinogen, din inflamație determină scăderea
potențialului zeta (fibrinogenul "învelește" eritrocitele modificându-le încărcarea electrică) fapt ce determină
agregarea hematiilor și formarea de rulouri eritrocitare, care datorită greutății crescute se sedimentează mai
rapid, conducând la creșterea VSH.
• VSH este considerat un indicator direct al inflamației, deoarece în aceste condiții valoarea lui crește, ca urmare a
creșterii sintezei de proteine de fază acută – în special a fibrinogenului.
• în comparație cu proteina C reactivă, VSH crește lent și rămâne crescut o perioadă îndelungată în inflamație
(ultimul care crește, ultimul care scade).
• în afară de inflamație VSH mai este influențat de numărul, forma hematiilor, dar și de alți factori care modifică
potențialul zeta.

Creșteri ale valorilor VSH

- inflamație, infecție, cancere, limfoame, leucemii
- anemie,
- macrocitoză,
- sindrom nefrotic,
- gammapatiile monoclonale,
- hipercolesterolemia.
Valori scăzute ale VSH
- policitemia vera,
- microcitoza,
- siclemia,
- hipofibrinogenemia.