Enigma Otiliei

George Călinescu
„Enigma Otiliei” este un roman realist de tip balzacian,
publicat în 1938, primul roman citadin modern prin tema
romanului care ilustrează imaginea societății burgheze de la
începutul secolului trecut, societate degradată sub puterea
banului, dar și prin ideea paternității și a relațiilor familiare.
Paternitatea este nucleul epic al romanului, fapt confirmat de
însuși Călinescu care își intitulează romanul „Părinții Otiliei”.
Ideea paternității este preluată din opera lui Balzac „Moș
Goriot” în care degradarea relațiilor familiare duce fără
îndoială la degradarea întregii societăți. Relațiile interfamiliale
sunt degradate și în romanul călinescian.
Sentimentele paterne ale lui Costache pentru Otilia sunt
învinse de avariția personajului, el neputând asigura fetiței lui
existența în viitor, aceasta fiind nevoită să se căsătorească cu
Leonida Pascalopol. Acesta nu își definește clar sentimentele
pentru Otilia, nu știe cât o iubește ca un tată și cât ține la ea ca
la o iubită, nu distinge „ce e patern și ce e viril în relația sa cu
Otilia”.
Relația familiară a Aglaei cu fratele ei, Costache se
degradează profund din cauza averii acestuia, distrugând orice
element fratern între cei doi.
Relația familiei Olimpia-Stănică Rațiu se rezumă la discuțiile
fade despre familie care nu reușesc să-și întemeieze un cămin.
De asemenea, relațiile din cadrul familiei Tulea sunt total
degradate, Aglae stăpânind cu autoritate destinele copiilor, iar
Simion, ca tată și soț, este incapabil și neputincios de a fi un
cap de familie.
Măiestria lui George Călinescu constă în faptul că fiecare
personaj este dominat de o trăsătură de caracter puternică,
definindu-l în esența sa morală: (Costache Giurgiuveanu-tipul
avarului, Stănică Rațiu-tipul arivistului, tipul demagogului,
Aglae Tulea-tipului avarului clasic, tipul babei absolute, Titi-
tipul retardatului, Felix-tipul ambițiosului, Pascalopol-tipul
îndrăgostitului târziu, Otilia-tipul femeii enigmatică, Simion
Tulea-tipul senilului.)
Tehnica detaliului este o modalitate a romancierului prin care
acesta încadrează, cu precizie, acțiunea în timp și spațiu „într-
o seară, de la începutul lui iulie 1909, cu puțin înainte de orele
10, în strada Antim”.
Conturarea personajelor se bazează, de asemenea, pe folosirea
detaliului atât pentru descrierea ținutei vestimentare, a
gesturilor, a timbrului vocal construind personajul fizic, moral
și în acțiune.
Din punct de vedere compozițional romanul este structurat în
2 planuri narative: unul care urmărește destinul lui Felix, iar
celălalt descrie obținerea averii lui Costache. Aceste planuri se
interferează în funcție de interesele, de relațiile dintre cele
două familii înrudite dar potrivnice și în funcție de opiniile
celor două clanuri referitoare la familie, la moștenire sau la
drepturile celor doi.
Legătura dintre cele două planuri este asigurată de Pascalopol
care trebuie să dea dovadă de abilitate pentru a atenua
momentele de criză dintre cele două forțe.
Semnificația titlului „Otilia” este un personaj tipic de
feminitate, enigmatică pentru toate personajele romanului.
Subiectivismul cu care este privită asociază în mod diferit
puritatea cu farmecul natural al vârstei, Otilia fiind de o
tulburătoare seriozitate sau zvăpăiată ca o fetiță ceea ce dă o
fascinație tulburătoare personajului.
Amestecul copilăriilor, al plăcerii de a alerga desculță prin
iarbă cu seriozitatea și rațiunea rece cu care judeca și explica
imposibilitatea mariajului dintre ea și Felix ne dumirește și
fascinează. Împrăștiată și dezordonată acceptă cu luciditate
protecția lui Pascalopol și respinge cu rezervă manifestările
sentimentale ale lui Felix. Este înțelegătoare și plină de tact în
comportamentul ei față de Moș Costache, dar aparent imună la
răutățile din clanul Tulea.
Această enigmă a Otiliei se naște în mintea lui Felix care nu-și
poate explica comportamentul ei, ce rămâne până la sfârșitul
romanului o tulburătoare întruchipare a naturii contradictorii a
sufletului feminin.
Pascalopol, îndrăgostit de Otilia, o admiră și o înțelege, dar
nici el nu poate descifra în profunzime reacțiile și gândurile
fetei, confirmându-i lui Felix în finalul romanului „A fost o
fată delicioasă, dar ciudată, pentru mine e o enigmă”.
În concluzie, „Enigma Otiliei” de George Călinescu este un
roman realist balzacian prin tema familiei, prin motivul
moștenirii și prin ideea paternității.