ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE – BUCUREŞTI

FACULTATEA DE
RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator științific:
Profesor univ. dr. Drăgoi Mihaela Cristina
Absolvent:
Voloh Natalia

București
Iulie 2023

1
 ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE
RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE

Relațiile economice dintre UE

și Rusia. Trecut, prezent și
perspective de evoluție

Coordonator științific:
Profesor univ. dr. Drăgoi Mihaela Cristina
Absolvent:
Voloh Natalia

București
Iulie 2023
 CUPRINS
1. INTRODUCERE………………………………………………………………3 - 4
2. CAPITOLUL 1 – Evoluția dezvoltării economice a UE versus dezvoltarea
economică a Rusiei
2.1 Evoluția economică a Uniunii Europene ………………………………….
2.2 Evoluția economică a Federației Ruse ...…………………………………..
2.2.1 Economia Rusiei în perioada comunistă……..…..
2.2.2 Economia Rusiei odată cu destrămarea URSS…..
2.2.3 Economia Rusiei după anexarea Crimeei………….
2.3 Analiza SWOT a mediului economic ...........................................
3. CAPITOLUL 2 – Relațiile comerciale dintre UE și Federația Rusă
3.1 Exporturile și importurile dintre cele două mari puteri ………..…………....
3.2 Sancțiunile UE împotriva Rusiei…………………………………............
4. CAPITOLUL 3 – Evoluții viitoare ale Uniunii Europene vis a vis de evoluția
Rusiei
4.1 Evoluția UE ca urmare a conflictelor militare duse de Rusia ……………...
4.2 Evoluția Federației Ruse în contextul războiului ruso-ucrainean (2022-
prezent)
5. CAPITOLUL 4 – Studiu de caz: Anexarea peninsulei Crimeea
5.1 Aspecte generale ………………………………………………………..
5.1.1 Istoria Crimeei …………………………………….
5.1.2 Poziția geografică a Crimeei …………………………
5.2 Cauzele conflictului ruso-ucrainean …………………………………………
5.3 Schimbări de ordin militar după anexarea Peninsulei Crimeea ……….…….
5.4 Evoluția economică a Rusiei în contextul anexării peninsulei Crimeea (aspect
referitoare la economia țării înainte de anexare și după) …………………
5.5 Consecințele anexării Peninsulei Crimeea ……………
6. CONCLUZII ………………………………………………………………….
7. BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………...
8. ANEXE …………………………………………………………………….
 INTRODUCERE

Din perspectivă evolutiv-conceptuală, Uniunea Europeană este forma actuală a integrării

economice, care a început încă din anul 1952. Până în anul 2000, Comunitățile Europene erau
singurele organizații internaționale de integrare economică. Spre deosebire de organizațiile de
cooperare economică, unde statele membre colaborează între ele pentru ca economiile lor să
prospere, organizațiile de integrare economică presupun punerea în comun a economiilor statelor
membre pentru ca statele însele și cetățenii din cadrul acestora să prospere. Rusia a semnat
Acordul de Parteneriat și Cooperare cu Uniunea Europeană în anul 1994.

Am ales această temă datorită interesului pe care îl am față de problemele actuale în care
este implicat statul Rus. Scopul primordial al acestei lucrări este de a răspunde la întrebarea: este
oare, Rusia, într-adevăr dependentă de Uniunea Europeană sau totuși Uniunea Europeană este
cea care știe că suferă fără ajutorul economic al Rusiei? Ca prim obiectiv în atingerea scopului
propus este punctarea clară a unor evenimente istorice care au declanșat ruptura gravă a relațiilor
dintre UE și Rusia, în lucrarea de față, anexarea peninsulei Crimeea. În urma stabilirii
evenimentelor, vor fi prezentate cauzele și evoluția economică comparativă a Rusiei și a Uniunii
Europene. Un alt obiectiv stabilit în această lucrare este analiza evolutivă a Uniunii Europene și
Rusiei în contextul noilor evenimente declanșate.

Începutul lucrării va fi bazat pe un studiu de caz relevant stabilirii începuturilor tensiunii

dintre relațiile economice ale UE și ale Rusiei. De asemenea vor fi prezentate cauzele
conflictului, crizele care au urmat și efectele economice ale statelor implicate sau afectate.
Numele unor persoane care au pornit, amplificat și au încercat să oprească tensiunile, vor fi
prezentate în lucrarea dată. Datorită acestor personalități și a aportului pe care l-au avut în cadrul
conflictelor care vor fi prezentate, multe domenii sociale, economice, politice au avut de suferit,
de pierdut, în unele cazuri de câștigat teritorii.

În continuarea primului capitol vom analiza evoluția dezvoltării economice a Uniunii

Europene și Rusiei. Vom parcurge mai întâi prin prisma evoluției economice a Uniunii Europene
după care vom urmări evoluția Rusiei începând cu perioada comunistă (când exista URSS-ul)
până la anexarea peninsulei Crimeea. O ultimă etapă a acestei analize o va reprezenta analiza
SWOT a mediului economic a Rusiei. Aceasta va avea la bază determinarea unor puncte tari a
economiei Federației Ruse care au impact și asupra Uniunii Europene. Vom vedea, de asemenea,
o analiză a amenințărilor, care este determinată, în mare parte, de activitatea agresivă a Rusiei
prezentată mai devreme – ocuparea unor teritorii, războaie.

Sfârșitul lucrării va fi reprezentat de evoluțiile viitoare ale Uniunii Europene comparativ

cu cele ale Rusiei. Vom parcurge printr-o analiză minuțioasă a evoluției Uniunii Europene și a
Rusiei punând în evidență motivele și evenimentele care au dus la ascensiunea sau declinul
economic al acestora.

Așadar, pe scurt spunând, în lucrarea ce urmează, vor fi prezentate evoluțiile economice

ale Rusiei și ale Uniunii Europene, raportând-une la date statistice, la evenimente istorice și
conflicte externe. Subiectul dat va oferi oportunitatea de a înțelege problemele actuale pe care le
are de înfruntat Rusia și modificările produse în Uniunea Europeană în contextul conflictelor din
Rusia.

CAPITOLUL 1

2. Evoluția dezvoltării economice a UE versus dezvoltarea economică a Rusiei

Elementele care asigură bunăstarea unui stat, au fost introduse în Europa abia după cel
de-al Doilea Război Mondial. Acestea au fost concepute pentru a preveni repetarea Marii
Depresiuni și a devastării de după război. Cu toate acestea, trebuie amintit că în acei ani de
război au existat tendințe complet diferite atât în demografie, cât și în economie. Populația a
crescut rapid, ceea ce a oferit economiei noi resurse și forțe de muncă. Au fost semnificativ mai
puține boli cronice, ceea ce a însemnat costuri scăzute de îngrijire a sănătății. Productivitatea
muncii a crescut rapid datorită schimbărilor tehnologice, care au asigurat o creștere economică
rapidă cu disponibilitatea resurselor de credit în cadrul Planului Marshall.
UE a cunoscut o perioadă de integrare și creștere economică semnificativă de la
înființare. Cu accent pe liberalizarea comerțului și crearea unei piețe unice, UE a înregistrat o
creștere a comerțului transfrontalier, a investițiilor și a mobilității de bunuri, servicii și capital.
UE și-a propus să promoveze stabilitatea economică între statele sale membre.
Introducerea monedei euro ca monedă comună pentru mai multe țări UE a încurajat o integrare
economică mai strânsă și a facilitat comerțul și investițiile în zona euro. Cu toate acestea, UE s-a
confruntat cu provocări economice, în special în timpul crizei financiare globale din 2008 și a
crizei ulterioare a datoriilor din zona euro, care a afectat unele state membre și a condus la
măsuri de austeritate și reforme structurale.
UE are o economie diversă, cu sectoare precum producția, serviciile, finanțele și
tehnologia jucând roluri semnificative. Performanța economică a UE variază între statele
membre, unele țări prezentând o creștere mai puternică și standarde de trai mai ridicate decât
altele.
După dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991, Rusia a început o tranziție de la o economie
planificată central la o economie de piață. Această perioadă a fost marcată de reforme
economice, privatizare și înființarea de instituții de piață. Cu toate acestea, tranziția a fost
provocatoare și a fost însoțită de turbulențe economice și de o scădere a nivelului de trai pentru
mulți ruși.
Federația Rusă este bogată în resurse naturale, în special resurse energetice, cum ar fi
petrolul, gazele naturale și mineralele. Economia țării se bazează în mare măsură pe aceste
resurse, făcând-o vulnerabilă la fluctuațiile prețurilor globale ale mărfurilor. Această dependență
de exporturile de energie a modelat dezvoltarea economică a Rusiei.
Aceasta s-a confruntat cu diverse provocări economice, inclusiv corupție, infrastructură
inadecvată și diversificare limitată dincolo de sectorul energetic. Eforturile de diversificare a
economiei și de promovare a sectoarelor precum producția, tehnologia și agricultura au fost în
desfășurare, dar s-au confruntat cu anumite obstacole.
Impunerea de sancțiuni economice de către UE și alte țări ca răspuns la evenimente
geopolitice, inclusiv anexarea Crimeei, a avut un impact semnificativ asupra economiei Rusiei.
Aceste sancțiuni, împreună cu prețurile volatile ale petrolului, fluctuațiile valutare și tensiunile
geopolitice, au afectat performanța economică a Rusiei și încrederea investitorilor.
Este important de menționat că UE și Rusia au structuri economice, sisteme politice și
niveluri de integrare economică diferite. UE reprezintă un grup de economii diverse, în timp ce
Rusia este o singură țară. Dezvoltarea economică a UE s-a concentrat pe integrarea și cooperarea
regională, în timp ce Rusia și-a parcurs calea ca națiune cu propriile sale priorități și provocări
economice.

2.1 Evoluția economică a UE

Pe măsură ce tranziția demografică progresează, proporția grupurilor de populație în
vârstă crește, rata natalității scade. Acele sisteme care au fost concepute pentru a fi relativ
economice, necesitând doar contribuții modeste pentru a le finanța, devin împovărătoare. A
urmat o oarecare reorganizare a sistemului, înăsprirea condițiilor de acordare a asistenței și
întărirea măsurilor economice care încurajează munca. În ceea ce privește cheltuielile sociale
generale, acestea nu numai că nu au scăzut, ci chiar au crescut din cauza șomajului în masă.
Însuși termenul „bunăstarea statului” a început să dispară din lexicul politicienilor.
Apropierea statelor din Europa în sfera socio-economică a devenit nucleul procesului de
unificare europeană. O mare realizare a politicii sociale a UE a fost semnarea acordurilor privind
formarea unui spațiu unic de asigurări și coordonarea a legislației naționale în domeniul
protecției sociale. Acest lucru a făcut posibilă nu numai circulația liberă în interiorul granițelor
Uniunii, ci și găsirea unui loc de muncă în orice stat UE, păstrând în același timp dreptul la
protecție socială națională. Normele generale de protecție socială au fost stabilite in Carta
Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucrătorilor din 1996 si includeau astfel de prevederi
generale precum: un regim garantat de munca si odihna, durata maxima a săptămânii de munca
etc. Aceste norme determinau doar minim standarde sociale.
Eșecul sistemului socio-economic în timpul crizei. Consecințe negative a crizei
economice
În lumina consecințelor negative ale crizei financiare și economice globale și a necesității
reformelor, UE nu a reușit să facă față majorității problemelor care sunt foarte importante pentru
dezvoltarea sa socio-economică. În timpul unei crize, una dintre sarcinile principale ale politicii
de ocupare este dezvoltarea, în cea mai optimă formă, a unui echilibru între ocuparea forței de
muncă și șomaj, de care depinde nu numai bunăstarea salariaților, ci și a șomerilor. Șomajul
continuă să fie o provocare economică și socială majoră. Potrivit FMI, în prezent există peste
210 milioane de șomeri pe planetă - cu 30 de milioane mai mult decât în perioada crizei din
2007. Șomajul în zona euro în august 2010 a fost de 10,1%, care este cel mai mare din 1998. Cel
mai semnificativ șomaj a fost încă observat în Spania - 20,5%.
Consecințe negative a crizei economice din Rusia Criza economică din Uniunea
Europeană (UE), în special criza financiară globală din 2008 și criza ulterioară a datoriilor din
zona euro, a avut mai multe consecințe negative asupra sistemului socio-economic. Mai jos sunt
prezentate câteva dintre consecințele negative a crizei economice,
Criza economică a dus la o recesiune economică severă în multe țări UE. Creșterea PIB
s-a contractat, întreprinderile s-au luptat, iar ratele șomajului au crescut. Acest lucru a dus la
pierderea locurilor de muncă, la scăderea veniturilor și la creșterea ratei sărăciei, având un
impact asupra mijloacelor de trai ale indivizilor și gospodăriilor.
Mai multe state membre ale UE s-au confruntat cu provocări semnificative legate de
nivelul datoriei publice în timpul crizei. Țări precum Grecia, Portugalia, Irlanda, Spania și
Cipru s-au confruntat cu crize ale datoriilor, necesitând salvări financiare și măsuri de austeritate.
Aceste măsuri, menite să reducă cheltuielile publice și datoria, au condus adesea la dificultăți
sociale, reduceri de servicii publice și creșterea inegalității.
Luptele din sectorul bancar și financiar - Criza a scos la iveală vulnerabilități în
sectoarele bancar și financiar ale UE. Multe bănci s-au confruntat cu insolvență sau au avut
nevoie de sprijin guvernamental pentru a supraviețui. Instabilitatea din sectorul financiar a
afectat accesul la credit, făcând mai dificilă asigurarea finanțării pentru întreprinderi și persoane,
împiedicând creșterea și redresarea economică.
Criza economică a dus la o creștere bruscă a ratelor șomajului în UE. Acest lucru a fost
deosebit de pronunțat în rândul tinerilor, ducând la niveluri ridicate ale șomajului în rândul
tinerilor. Șomajul pe termen lung și insecuritatea locului de muncă au creat provocări sociale și
economice, cum ar fi potențialul de câștig redus, erodarea competențelor și excluziunea socială.
Nemulțumirea socială și instabilitatea politică - consecințele negative ale crizei
economice, inclusiv măsurile de austeritate și deteriorarea condițiilor de viață, au alimentat
nemulțumirea socială și instabilitatea politică în unele țări ale UE. Protestele, tulburările sociale
și o pierdere a încrederii în instituțiile politice au fost observate în mai multe națiuni, reflectând
frustrările și nemulțumirile cetățenilor.
Creșterea inegalității veniturilor - criza economică a exacerbat inegalitatea veniturilor
în UE. În timp ce criza a afectat diferite țări și regiuni în grade diferite, anumite grupuri socio-
economice, cum ar fi persoanele cu venituri mici și populațiile vulnerabile, au fost afectate în
mod disproporționat. Disparitățile de venit s-au extins, ceea ce a dus la creșterea disparităților
sociale și economice în interiorul și între statele membre ale UE.
Este important de menționat că consecințele crizei economice din UE au variat de la o
țară la alta, în funcție de factori precum structura economică, vulnerabilitățile dinaintea crizei,
răspunsurile politice și mecanismele de sprijin extern. Unele țări au suferit consecințe mai grave
decât altele, iar procesul de redresare a fost inegal în UE. Eforturile de abordare a consecințelor
negative ale crizei au inclus reforme economice, investiții în măsuri de protecție socială și
inițiative pentru a stimula creșterea economică și crearea de locuri de muncă.
 2.2. Evoluția economică a Federației Ruse
Situația socială din Rusia, care s-a dezvoltat ca urmare a reformelor structurale profunde
și a prăbușirii sistemului de protecție socială, s-a apropiat de un prag critic în noile condiții.
Actualul sistem de protecție socială din Rusia păstrează încă caracteristici care sunt mai
caracteristice asistenței sociale decât asigurărilor. Cu o povară de asigurare destul de mare asupra
angajatorului și caracterul regresiv al impozitului social unificat, nivelul majorității plăților
sociale este insuficient și nu este legat de valoarea fondurilor de asigurări contribuite. Situația
demografică din Rusia seamănă cu situația care apare în țările UE - îmbătrânirea populației și
reducerea populației totale în vârstă de muncă, în plus, ratele speranței de viață sunt la un nivel
foarte scăzut în comparație cu alte țări ale lumii. . Până în prezent, proporția persoanelor cu
vârsta de 65 de ani și peste în populația Rusiei este de 13%. Îmbătrânirea populației în viitorul
apropiat poate afecta negativ dezvoltarea economiei țării, ceea ce va duce la problema finanțării
sistemului de pensii. În acest moment, în țară se declanșează o discuție politică generală ascuțită
despre creșterea vârstei de pensionare.
Pentru Rusia, șomajul este, de asemenea, una dintre principalele probleme sociale.
Redresarea economică are loc pe fondul unui nivel destul de ridicat al șomajului. Acest lucru se
datorează faptului că „economia nu este capabilă să absoarbă volumul de muncă pe care l-a
pierdut”2 în timpul crizei. În plus, multe întreprinderi din țară se restructurează și caută să
îmbunătățească eficiența producției, care este asociată cu eliberarea de forță de muncă în exces.
Din ianuarie până în octombrie a acestui an, numărul total de șomeri din Federația Rusă a scăzut
de la 6,8 la 5 milioane de persoane, iar rata șomajului în rândul populației economic active este
de 6,9%. Șomajul în Federația Rusă poate crește cu 1-2%.
O abordare adecvată pentru orice țară de astăzi este să învețe cum să trăiești în condiții de
instabilitate globală și să gestionezi riscurile. Sarcina de a adapta politica economică a statului la
aceste condiții este foarte dificilă. Măsurile anticriză ale guvernului rus au fost formulate atunci
când principalele tendințe ale recesiunii economice erau deja înregistrate în datele statistice.
În timpul unei recesiuni economice, funcția socială a oricărui stat iese în prim-plan, iar
paternalismul statal este forțat să se răspândească în întreaga societate. Această abordare face
posibilă păstrarea resurselor umane și de muncă, a integrității sociale și teritoriale a țării, evitarea
confruntărilor de grup și naționale, creșterea capacității de gestionare și controlul asupra
evoluției situației și, în cele din urmă, crearea condițiilor preliminare pentru depășirea crizei.
 2.2.1 Economia Rusiei în perioada comunistă
În balanța sistemului comunist se pot observa impresionante realizări economice.
Cetățenii acestor țări au acces la educație elementară, la servicii sanitare și la alimentație de bază,
inclusiv cetățenii din regiunile mai puțin dezvoltate. Unele domenii ale cunoașterii și tehnologiei
avansează notabil. În schimb în altele, cum ar fi informatica, regresul este evident. Marile
probleme care au apărut au fost de natura socială, dar care au avut un impact considerabil asupra
economiei statului. Lipsa stimulilor economici se resimte în productivitatea muncii. Soluția
teoretică constă în crearea unui "om nou" la care dispare egoismul și care lucrează pentru motive
de solidaritate. În realitate, puterea trebuie să exercite un control puternic și foarte
represiv pentru a menține funcționarea sistemului. Libertățile individuale dispar complet.
După moartea lui Stalin, în anii '60 și '70, sunt multe încercări de reformă și liberalizare,
promovate atât de putere cât și de intelectuali sau grupuri de cetățeni. Toate reformele întreprinse
se termină cu un eșec. În anii '80 economia comunistă era de asemenea în criză. Cetățenii și-au
pierdut respectul pentru autorități și legi; accidentul masiv de la centrala nucleară de la Cernobîl
scoate în evidență faptul că regulamentele și normele nu se îndeplinesc. Planurile cincinale
eșuează. Rafturile din magazine sunt goale. Nu se găsesc nici măcar produsele de bază. Nu se
importă nimic din exterior și țările comuniste reprezintă mai puțin de 5% din comerțul
internațional. Capacitatea productivă a Statelor Unite ale Americii, Europei și Japoniei este
copleșitor superioară.
Într-un final sistemul economic și-a recunoscut eșecul și se surpa aproape instantaneu in
jurul anului 1990. Toate țările comuniste au inițiat un proces de tranziție mai mult sau mai puțin
rapid spre sistemul capitalist. Economiile în tranziție au pus noi probleme teoriei economice. Cu
puțin ajutor sau chiar fără din partea FMI și a țărilor occidentale, unele țări excomuniste au atins
o tranziție și recuperare rapide, în timp ce alții, ca Belorus, continuă să mențină intacte vechile
instituții sovietice și continuă să se scufunde într-o gravă depresie economică. China, care a
inițiat lente reforme in trecut, atinge impresionante nivele de creștere economica. Unele țări
europene au reușit să acopere repede costul transformărilor și se pregătesc pentru integrarea
europeană.
În perioada comunistă în Rusia, țara era cunoscută sub numele de Uniunea Sovietică
(URSS). Economia sovietică a funcționat într-un sistem planificat central, cu guvernul
controlând și direcționând activitățile economice. Cu toate acestea, estimarea exactă a Produsului
Intern Brut (PIB) al Uniunii Sovietice în această perioadă este o provocare din cauza lipsei de
transparență și a datelor fiabile.
Este important de menționat că conceptul de PIB, așa cum este folosit în mod obișnuit
astăzi, nu a fost aplicat cu precizie în Uniunea Sovietică. În schimb, economia sovietică a folosit
indicatori alternativi, cum ar fi produsul net material (NMP) și venitul național. Aceste măsuri au
vizat evaluarea producției de bunuri și servicii în cadrul economiei planificate, dar nu erau
echivalente cu PIB.
Acestea fiind spuse, unele estimări au fost făcute pe baza diverselor metodologii. Potrivit
bazei de date Angus Maddison, care oferă estimări ale statisticilor economice istorice, PIB-ul pe
cap de locuitor al URSS în 1950 era de aproximativ 1.784 USD (în dolari internaționali din
1990), iar în 1991, ultimul an al Uniunii Sovietice, a ajuns la aproximativ 6.871 USD. Aceste
estimări sugerează o creștere economică generală în perioada comunistă, dar ar trebui
interpretate cu prudență din cauza limitărilor inerente în colectarea și estimarea datelor.
Merită menționat faptul că, în timp ce Uniunea Sovietică a experimentat industrializarea
și a făcut progrese semnificative în anumite sectoare, sistemul planificat central a avut ineficiențe
și limitări inerente care au afectat performanța economică. Lipsa mecanismelor de piață,
birocrația și alocarea inadecvată a resurselor au împiedicat inovarea și productivitatea,
contribuind în cele din urmă la stagnarea economică în anii următori.

2.2.2 Economia Rusiei odată cu destrămarea URSS

Destrămarea URSS a avut loc în data de 26 decembrie a anului 1991.
În istoria dezvoltării sistemului de piață în Rusia în ansamblu, pot fi distinse 4 etape
importante.
Prima etapa : Aceasta este etapa de dezvoltare a crizei, caracterizată printr-o scădere
mare a producției, în special a investițiilor. Componentele recesiunii au fost demilitarizarea
rapidă a economiei și reducerea bruscă a producției militare, încetarea producției de bunuri
civile care nu erau în cererea internă, prăbușirea URSS și a CMEA, care a dus la distrugerea unor
importante piețe interne pentru Rusia și, în sfârșit, dificultățile crescânde asociate cu o adevărată
transformare sistemică a țării. Prețurile nu numai că au crescut, dar structura lor a început să se
schimbe, apropiindu-se de cea globală. Prima etapă de dezvoltare este o etapă extrem de
importantă, deoarece de la începutul prăbușirii URSS a început tranziția Rusiei la o economie de
piață.
 A doua faza: A început să se formeze o infrastructură normală de piață, împrumutul către
economie a început la o rată a dobânzii pozitivă (înainte era adesea negativă). În 1995 și 1996 a
reușit să reducă inflația. Rata inflației în Rusia în 1995: Rata inflației în Rusia a fost extrem de
ridicată în 1995, atingând niveluri hiperinflaționiste. Estimările sugerează că rata medie anuală a
inflației în 1995 a fost de aproximativ 1970%. În 1996, guvernul rus a implementat măsuri de
stabilizare pentru a reduce inflația și a stabiliza economia. Aceste măsuri au inclus politici
monetare stricte și reforme fiscale. Ca urmare, rata inflației a scăzut semnificativ în 1996. Rata
medie anuală a inflației în 1996 a fost estimată la aproximativ 28%. Cu toate acestea, guvernul
nu a putut depăși scăderea producției.

Etapa a treia: Problema principală a fost reluarea creșterii economice. Inflația a fost
redusă considerabil și apoi practic a fost învinsă. Rata de refinanțare a Băncii Centrale a fost
redusă, au apărut primele semne de începere a creșterii economice și s-a realizat stabilizarea la
nivel macroeconomic. Problemele reformelor la nivel micro, în primul rând la nivelul
întreprinderilor, au ieșit în prim-plan. Dar în august 1998, a avut loc un default, care a determinat
trecerea la următoarea etapă a reformelor.

Etapa a patra: 1999 - prezent. A început creșterea producției cauzată de implicit. A existat
un stimulent pentru înlocuirea importurilor cu producția internă. Creșterea producției în Rusia a
fost facilitată de creșterea prețurilor mondiale la petrol și gaze. În general, în PIB-ul țării a
crescut cu 37%, producția industrială - cu aproape 44%, investițiile de capital economic național
- cu 60%.

Reformele economice reale în Rusia au început în ianuarie 1992 odată cu

eliberarea majorității prețurilor cu amănuntul și cu ridicata de sub controlul statului , au fost
însoțite de o scădere inevitabilă a nivelului de trai al populației, o intensificare a crizei
economice și au provocat multora la început impresia. de șoc.

Reformele Elțin-Gaidar, realizate de la începutul anului 1992, au devenit pentru prima

dată adevărate reforme ale pieței în practică. Sarcina principală stabilită în fața guvernului Gaidar
a fost să rupă vechiul sistem de comandă, să creeze bazele unei economii de piață și intrarea
reală a țării pe piață înainte de inevitabila demisie a guvernului.
 Criza economică din țară după putsch-ul din august 1991 a luat amploare, după
prăbușirea URSS s-a intensificat și mai mult. La începutul anului 1992, se dezvoltase o situație
critică, când piața de consum a fost în mod esențial distrusă, a existat o amenințare de colaps
financiar, neplăți la bugetul de stat , iar vechiul sistem de prețuri de stat a supraviețuit
complet. Ca urmare a inflației, nimeni nu a vrut să vândă produse la prețuri de stat artificial
scăzute; raportul dintre prețurile de stat și cele de piață a fost stabilit la 1:40-1:50. Banii au
început să-și piardă sensul, a început trecerea la un schimb natural între întreprinderi. Regiunile
au luat măsuri prohibitive pentru a exporta produse de pe teritoriile lor, au apărut vămi. Trocul a
devenit larg răspândit. În aceste condiții, a fost necesar fie să se introducă un sistem de
raționalizare, un sistem de distribuție strictă de stat egală a produselor în natură, fie să se îndrepte
către o reformă economică radicală, asociată în primul rând cu liberalizarea sistemului financiar
și monetar, privatizare.4

2.2.3 Economia Rusiei după anexarea Crimeei

Anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 a avut impact atât pe termen scurt, cât și pe
termen lung asupra economiei ruse. În diagrama 1 sunt arătate veniturile cetățenilor din Federația
Rusă și repartizarea acestora, perioada de referință fiind anul 2000 până în anul 2018. Din anul
2000 până în anul 2008, se observă o creștere lină a pensiilor și a salariilor.
În urma anexării, comunitatea internațională, inclusiv Statele Unite și Uniunea
Europeană, au impus sancțiuni economice Rusiei. Aceste sancțiuni au vizat sectoare cheie ale
economiei ruse, inclusiv finanțe, energie și apărare. Sancțiunile au limitat accesul la piețele
financiare internaționale, au restricționat transferurile de tehnologie și au împiedicat investițiile
străine.
Anexarea și sancțiunile ulterioare au contribuit la scăderea încrederii investitorilor în
Rusia. Fuga de capital a crescut pe măsură ce investitorii străini și-au retras investițiile, iar
persoanele și întreprinderile rusești au căutat să-și mute activele în afara țării. Acest lucru a dus
la scăderea fluxurilor de investiții și la încetinirea creșterii economice.
Rusia este un exportator major de petrol și gaze naturale, iar sectorul energetic joacă un
rol crucial în economia sa. Anexarea Crimeii și tensiunile ulterioare au afectat sectorul energetic
al Rusiei, în special relațiile sale cu Ucraina ca țară de tranzit pentru exporturile de gaze naturale
către Europa. Litigiile privind prețul gazelor și tranzitul au dus la întreruperi în aprovizionarea cu
energie și au afectat veniturile energetice ale Rusiei.
 Tensiunile geopolitice, sancțiunile economice și ieșirile de capital pun presiune asupra
rublei rusești. Moneda rusă a cunoscut o depreciere semnificativă, ceea ce a dus la creșterea
presiunilor inflaționiste. Acest lucru a afectat puterea de cumpărare a consumatorilor ruși și a
crescut costul mărfurilor importate.
Anexarea și sancțiunile ulterioare au determinat Rusia să acorde prioritate diversificării
economice. Țara și-a propus să-și reducă dependența de veniturile din petrol și gaze și să
promoveze dezvoltarea sectoarelor non-resurse. S-au făcut eforturi pentru a atrage investiții
străine, a încuraja inovația și a sprijini sectoare precum agricultura, producția și tehnologia.
Combinația de sancțiuni, scăderea prețului petrolului și încetinirea economică a pus
provocări pentru bugetul de stat al Rusiei. Guvernul a trebuit să își ajusteze planurile de
cheltuieli, să pună în aplicare măsuri de austeritate și să profite de fondurile sale de rezervă
pentru a sprijini economia și a menține stabilitatea socială.
Anexarea Crimeii a determinat Rusia să-și consolideze legăturile cu alte țări și regiuni, în
special din est, cum ar fi China și statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE).
Rusia a căutat să-și extindă relațiile comerciale și să-și reducă dependența de piețele occidentale.
În tabelul de mai jos sunt prezentați prin comparație câțiva indicatori macroeconomici.

Comparația indicatorului macroeconomic

Indicator macroeconomic
înainte și după anexarea peninsulei Crimeea
Înainte de anexare, Ucraina a întâmpinat
provocări economice, dar a înregistrat o
creștere pozitivă a PIB-ului. În 2013, PIB-ul
Ucrainei a crescut cu 0,4%. Cu toate acestea,
Creșterea PIB
după anexare, țara s-a confruntat cu o criză
economică severă. În 2014, PIB-ul Ucrainei s-a
contractat cu 6,6%, iar în 2015 a scăzut în
continuare cu 9,8%.
Înainte de anexare, Ucraina se confrunta cu o
inflație ridicată. În 2013, rata inflației a fost în
Inflația jur de 0,5%. După anexare și conflictul
ulterior, inflația a crescut. În 2014, inflația a
crescut la 24,9%, iar în 2015, a ajuns la 43,3%.
Cursul de schimb Anexarea Crimeei a dus la o devalorizare

Investiții străine directe
semnificativă a monedei Ucrainei. Înainte de
anexare, grivna ucraineană (UAH) se
tranzacționa la aproximativ 8 UAH la 1 USD.
Cu toate acestea, în urma anexării, cursul de
schimb s-a depreciat brusc. Până în 2015,
cursul de schimb a scăzut la aproximativ 25
UAH la 1 USD.
Anexarea Crimeei și conflictul ulterior au
afectat negativ ISD în Ucraina. În 2013,
intrările de ISD au fost de aproximativ 4,5
miliarde de dolari. Cu toate acestea, în 2014,
ISD a scăzut la 410 de milioane de dolari, iar
în 2015, a scăzut în continuare la 330 de
milioane de dolari.

Este important de menționat că acești indicatori reflectă consecințele economice mai ample
ale anexării și conflictul ulterior din regiune. Impactul exact asupra indicatorilor individuali
poate varia în timp și depinde de diverși factori, inclusiv evoluții politice, sancțiuni și alți factori
economici.

_______________
2-https://nuveicrede.ro/economia-rusiei-sufera-cea-mai-mare-scadere-a-pib-ului-dupa-destramarea-urss/
3-https://ziare.com/razboi-ucraina/economia-rusie-sufera-mare-scadere-pib-dupa-destramarea-uniunii-sovietice-1735338?
fbclid=IwAR2nacFnLmHv5Ds11PTYhEQcc7llMRuzrC4tvcv963FIzHjaeaIITPWJzHI
4- https://pandia.ru/text/78/568/16135.php

2.3 Analiza SWOT a mediului economic raportat la cele două mari puteri

Analiza SWOT a economiei UE

Puncte forte Puncte slabe

1. Piața unică mare: UE are o piață unică vastă, 1. Disparități economice: Există disparități
cu libera circulație a mărfurilor, serviciilor, economice între statele membre ale UE, cu
capitalului și forței de muncă, oferind un diferențe de niveluri de dezvoltare și venituri,
 avantaj semnificativ pentru întreprinderile punând provocări pentru integrarea și
care operează în UE. coeziunea economică.
2. Progrese tehnologice: UE este cunoscută 2. Povara de reglementare ridicată:
pentru progresele tehnologice, inovarea și reglementările UE pot fi împovărătoare
capacitățile sale de cercetare și dezvoltare, pentru întreprinderi, în special pentru
oferind un avantaj competitiv în diverse întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri),
industrii. crescând costurile de conformitate și
3. Instituții stabile: UE beneficiază de instituții obstacolele administrative.
stabile, cadre juridice puternice și standarde 3. Provocări demografice: Unele state membre
de reglementare, încurajând un mediu de ale UE se confruntă cu provocări
afaceri de încredere. demografice, cum ar fi îmbătrânirea
4. Economie diversificată: UE are o gamă populației și ratele scăzute ale natalității,
diversă de industrii, inclusiv producția, care pot avea un impact asupra creșterii
serviciile, finanțele și tehnologia, care economice și pot pune sub presiune
contribuie la rezistența sa economică. sistemele de bunăstare socială.
4. Constrângeri fiscale: constrângerile fiscale
ale UE, cum ar fi datoria publică și deficitele
bugetare din unele state membre, pot limita
creșterea economică și pot pune provocări
pentru coordonarea politicilor.
Opotunități Amenințări
1. Transformare digitală: UE are oportunități de 1. Fragmentarea politică: diferențele politice și
a valorifica tehnologiile digitale și de a dezbaterile privind politicile UE pot crea
stimula inovația în diverse sectoare, cum ar fi incertitudine și pot afecta stabilitatea
comerțul electronic, serviciile digitale și economică, în special în perioadele de criză.
tehnologiile ecologice. 2. Incertitudine economică globală: Factorii
2. Tranziția către energie regenerabilă: UE externi, cum ar fi tensiunile comerciale
poate valorifica trecerea către energia globale, încetinirile economice sau crizele
regenerabilă și practicile durabile, încurajând financiare pot avea un impact asupra
noi industrii și creând locuri de muncă. mediului economic și a fluxurilor comerciale
3. Dezvoltarea infrastructurii: Investițiile în ale UE.
proiecte de infrastructură, inclusiv în rețele 3. Brexit: Ieșirea Regatului Unit din UE pune
 de transport, telecomunicații și energie, pot provocări și incertitudini pentru ambele părți,
îmbunătăți conectivitatea și pot stimula inclusiv perturbări comerciale și ajustări de
creșterea economică. reglementare.
4. Acorduri comerciale internaționale: 4. Riscuri geopolitice: Tensiunile și conflictele
extinderea relațiilor comerciale prin noi geopolitice din regiunile învecinate pot avea
acorduri comerciale internaționale poate crea efecte de propagare asupra stabilității
oportunități pentru întreprinderile din UE de economice și a relațiilor comerciale ale UE.
a accesa noi piețe.

Analiza SWOT a economiei Federației Ruse

Puncte forte Puncte slabe

1. Resurse naturale abundente: Rusia deține 1. Dependența excesivă de resursele naturale:
rezerve semnificative de petrol, gaze economia Rusiei se bazează în mare măsură
naturale, minerale și metale, care oferă un pe exportul de petrol, gaze și alte mărfuri,
avantaj competitiv și contribuie la veniturile făcând-o vulnerabilă la fluctuațiile prețurilor
sale din export. și condițiile pieței globale.
2. Piața internă mare: Rusia are o piață internă 2. Provocări structurale: Rusia se confruntă cu
substanțială, cu o populație de peste 140 de probleme structurale, cum ar fi îmbătrânirea
milioane de oameni, oferind oportunități populației, birocrația ineficientă și
pentru afaceri și industrii conduse de infrastructura subdezvoltată, care pot
consumatori. împiedica diversificarea economică și
3. Forță de muncă calificată: Rusia are o forță creșterea productivității.
de muncă foarte educată și calificată din 3. Volatilitate economică: economia rusă a
punct de vedere tehnic, în special în domenii experimentat volatilitate din cauza unor
precum inginerie, știință și tehnologie, care factori precum sancțiunile economice,
sprijină inovarea și dezvoltarea industrială. tensiunile geopolitice și fluctuațiile de pe
4. Avantaj geografic: vastul teritoriu și locația piețele globale de energie, care au afectat
strategică a Rusiei îi permit să servească încrederea investitorilor și stabilitatea
drept punte între Europa și Asia, facilitând economică.
comerțul și oportunitățile de tranzit. 4. Exodul de intelectuali: Rusia se confruntă cu
exodul de intelectuali, cu mulți profesioniști
 calificați și persoane talentate care caută
oportunități în străinătate, ceea ce poate
împiedica dezvoltarea economică pe termen
lung.
Oportunități Amenințări
1. Diversificarea economică: Rusia are 1. Riscuri geopolitice: Tensiunile geopolitice
oportunitatea de a-și diversifica economia continue, sancțiunile și conflictele pot
dincolo de resursele naturale prin perturba fluxurile comerciale, pot împiedica
promovarea sectoarelor precum tehnologia, investițiile străine și pot afecta stabilitatea
producția, agricultura și serviciile. economică.
2. Dezvoltarea infrastructurii: Investiția în 2. Volatilitatea prețului petrolului: fluctuațiile
proiecte de infrastructură, inclusiv în prețurilor globale ale petrolului pot avea un
transport, energie și rețele digitale, poate impact semnificativ asupra veniturilor Rusiei,
îmbunătăți conectivitatea, poate stimula stabilității fiscale și performanței economice
creșterea economică și poate atrage investiții. generale.
3. Inovare tehnologică: îmbrățișarea progreselor 3. Provocări demografice: Rusia se confruntă cu
tehnologice și încurajarea inovației în provocări demografice, cum ar fi o scădere a
sectoare precum tehnologia informației, natalității și îmbătrânirea populației, care pun
robotica și biotehnologia poate stimula presiuni pe termen lung asupra sistemelor de
modernizarea economică și competitivitatea. asistență socială și a ofertei de muncă.
4. Cooperare internațională: Întărirea legăturilor 4. Protecționismul economic: Măsurile
economice și a cooperării cu alte țări și protecționiste în creștere și barierele
regiuni, în special în Eurasia, poate deschide comerciale pe piețele globale pot limita
noi piețe și oportunități de investiții pentru accesul Rusiei la piețele internaționale și pot
întreprinderile rusești. afecta sectoarele sale dependente de export.

CAPITOLUL 2

3. Relațiile comerciale dintre UE și Federația Rusă

UE și Rusia au un nivel semnificativ de cooperare comercială și economică. UE este

unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Rusiei, în timp ce Rusia este un important
furnizor de energie pentru mai multe state membre ale UE. Relația comercială dintre UE și Rusia
cuprinde diverse sectoare, inclusiv energie, mașini, produse chimice, auto și produse agricole.

Cu toate acestea, este important de menționat că relațiile comerciale dintre UE și Rusia

au fost afectate de tensiuni și dispute politice de-a lungul anilor. UE a impus sancțiuni Rusiei ca
răspuns la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și la implicarea acesteia în conflictul din
estul Ucrainei. Aceste sancțiuni au vizat sectoare specifice, cum ar fi finanțele, energia și
apărarea, și au avut un impact asupra fluxurilor comerciale dintre cele două părți.

Indicator de analiză a relațiilor comerciale

dintre UE și Rusia
Volumul comerțului
Importurile UE din Rusia
Impactul sancțiunilor
Agricultura și alimentația
Descriere
UE este unul dintre cei mai mari parteneri
comerciali ai Rusiei, iar Rusia este o piață
importantă pentru exporturile UE. Înainte de
impunerea sancțiunilor, comerțul bilateral
dintre UE și Rusia a atins cote semnificative.
În 2013, volumul total al comerțului a fost de
aproximativ 326 de miliarde EUR.
UE importă o gamă largă de produse din Rusia,
inclusiv resurse energetice, cum ar fi țiței, gaze
naturale și produse petroliere. Alte importuri
importante din Rusia includ metale, minerale,
produse chimice și produse agricole.
Ca răspuns la criza din Ucraina și la anexarea
Crimeei, UE a impus sancțiuni economice
Rusiei. Aceste sancțiuni au vizat sectoare cheie
ale economiei ruse, inclusiv energia, finanțele
și apărarea. Drept urmare, comerțul dintre UE
și Rusia a fost afectat, iar ambele părți au
cunoscut o scădere a anumitor fluxuri
comerciale.
Sectorul agricol a fost un aspect important al
comerțului dintre UE și Rusia. Cu toate

Potențial de cooperare
acestea, în 2014, Rusia a impus contra
sancțiuni asupra anumitor produse agricole și
alimentare din UE, restricționând importul
acestora. Acest lucru a dus la o scădere
semnificativă a exporturilor agricole ale UE
către Rusia.
În ciuda provocărilor și sancțiunilor, există
încă domenii de potențială cooperare între UE
și Rusia. Ambele părți și-au exprimat interesul
pentru consolidarea legăturilor economice și
găsirea unor puncte comune în domenii precum
cooperarea energetică, investițiile și transferul
de tehnologie.

Cu toate acestea, este important de menționat că relațiile comerciale dintre UE și Rusia

au fost afectate de tensiuni și dispute politice de-a lungul anilor. UE a impus sancțiuni Rusiei ca
răspuns la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și la implicarea acesteia în conflictul din
estul Ucrainei. Aceste sancțiuni au vizat sectoare specifice, cum ar fi finanțele, energia și
apărarea, și au avut un impact asupra fluxurilor comerciale dintre cele două părți.

Pe lângă problemele politice, au existat preocupări cu privire la accesul pe piață,

barierele de reglementare și diferențele de standarde și reglementări dintre UE și Rusia, care
uneori au împiedicat cooperarea comercială. Negocierile privind un nou acord cuprinzător UE-
Rusia, care urma să înlocuiască Acordul de parteneriat și cooperare existent, au fost suspendate
din 2014 din cauza situației politice.

Este de remarcat faptul că relațiile comerciale dintre UE și Rusia rămân dinamice și pot
fi supuse schimbărilor din cauza evoluțiilor geopolitice, a factorilor economici și a deciziilor
politice luate de ambele părți.
 PIB (dolari SUA actuali)
20
18
16
14
12
Trilioane

10
8
6
4
2
0
2000200120022003200420052006200720082009201020112012201320142015201620172018201920202021
Anul

UE Rusia

3.1 Exporturile și importurile dintre cele două mari puteri

În ceea ce privește exporturile, UE a fost în mod tradițional o piață majoră pentru mărfurile
rusești. Categoriile cheie de export din Rusia către UE includ resurse energetice precum petrolul,
gazele naturale și cărbunele. Rusia este unul dintre principalii furnizori de gaze naturale pentru
mai multe state membre ale UE, iar exporturile de energie au jucat un rol semnificativ în relația
comercială dintre cele două părți. În plus, alte exporturi importante ale Rusiei către UE includ
metale, minerale, produse chimice, mașini și produse agricole.

Pe de altă parte, UE este o destinație importantă pentru exporturile rusești. Țările UE au

fost cumpărători semnificativi de resurse energetice rusești, în special petrol și gaze naturale. În
plus, UE importă diverse alte produse din Rusia, inclusiv metale, minerale, mașini, produse
chimice și produse agricole.

Este de remarcat faptul că relația comercială dintre UE și Rusia s-a confruntat cu

provocări din cauza tensiunilor politice și a sancțiunilor economice, care au avut un impact
asupra fluxurilor comerciale. Impunerea de sancțiuni de către UE Rusiei a afectat anumite
sectoare și a limitat oportunitățile comerciale. Cu toate acestea, comerțul dintre cele două părți a
rămas substanțial, reflectând interesele economice reciproce implicate.
 Uniunea Europeană (UE) și Rusia au o relație comercială semnificativă, UE fiind unul
dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Rusiei. Să explorăm importurile și exporturile dintre
Rusia și UE:

Importuri din UE în Rusia:

Produse energetice - UE este un furnizor important de produse energetice pentru Rusia, inclusiv
țiței, gaze naturale și produse petroliere rafinate.

Mașini și echipamente - UE exportă o gamă largă de mașini și echipamente în Rusia, inclusiv

mașini industriale, echipamente electrice și vehicule.

Produse chimice - Produsele chimice precum produsele farmaceutice, îngrășămintele și

materialele plastice sunt, de asemenea, importuri semnificative din UE în Rusia.

Exporturi din Rusia către UE:

Resurse energetice - Rusia este un exportator major de resurse energetice, în special țiței și gaze
naturale, către UE. Aceste resurse joacă un rol crucial în satisfacerea nevoilor energetice ale
statelor membre UE.

Metale și minerale - Rusia exportă diferite metale și minerale către UE, inclusiv produse din fier
și oțel, aluminiu, nichel și alte metale neferoase.

Produse agricole - Mărfurile agricole precum grâul, orzul, uleiul de floarea soarelui și produsele
din pește sunt exporturi importante din Rusia către UE.

Este de remarcat faptul că relația comercială dintre Rusia și UE a fost influențată de factori
geopolitici, sancțiuni economice și tensiuni politice în ultimii ani. Sancțiunile impuse de UE și
Rusia ca răspuns la criza din Ucraina au avut un impact asupra fluxurilor comerciale și
investițiilor dintre cele două regiuni.

3.2 Sancțiunie UE împotriva Rusiei

Uniunea Europeană (UE) a impus mai multe runde de sancțiuni împotriva Rusiei. Aceste
sancțiuni au fost implementate ca răspuns la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și la
implicarea acesteia în conflictul din estul Ucrainei. Este important de menționat că situația poate
să fi evoluat de atunci și să fi existat actualizări sau modificări ale sancțiunilor. Iată câteva
sancțiuni cheie ale UE care erau în vigoare la acel moment:

Sancțiuni economice: UE a impus sancțiuni economice care vizează sectoare specifice ale
economiei ruse. Aceste măsuri includ restricții privind accesul la piețele de capital din UE pentru
anumite bănci și companii rusești, limitări ale exportului de bunuri cu dublă utilizare cu aplicații
militare și restricții privind exporturile de echipamente și tehnologii specifice legate de energie.

Embargoul asupra armelor: UE a implementat un embargo asupra armelor, interzicând

exportul de arme și materiale aferente către Rusia. Aceasta include interzicerea exportului de
echipamente militare, bunuri cu dublă utilizare și tehnologie care ar putea fi utilizată în scopuri
militare.

Măsuri restrictive asupra persoanelor și entităților: UE a impus sancțiuni specifice

persoanelor și entităților implicate în acțiuni care subminau integritatea teritorială, suveranitatea
și independența Ucrainei. Aceste măsuri includ înghețarea activelor și interdicțiile de călătorie,
împiedicând persoanele și entitățile listate să acceseze sistemele financiare ale UE și să
călătorească în interiorul UE.

Măsuri legate de Crimeea: UE a pus în aplicare măsuri care vizează în mod specific
Crimeea și Sevastopolul în urma anexării acestora de către Rusia. Aceste măsuri includ restricții
privind comerțul și investițiile legate de sectoarele cheie ale economiei Crimeii, inclusiv
proiectele de turism, energie și infrastructură.

CAPITOLUL 3

4. Evoluții viitoare ale Uniunii Europene vis a vis de evoluția Rusiei

Există mai multe aspecte care ar putea modela viitoarele interacțiuni dintre Uniunea
Europeană și Federația Rusă, și anume:

- Dinamica geopolitică care va continua să joace un rol semnificativ în modelarea relației

lor. Factori precum disputele teritoriale, conflictele din regiunile învecinate și echilibrul
de putere în Europa vor influența natura interacțiunilor lor.
 - Tensiuni politice și economice, inclusiv chestiunile legate de drepturile omului, valorile
democratice și sancțiunile economice, ar putea persista în viitorul apropiat. Aceste
tensiuni ar putea afecta nivelul de cooperare și direcția relațiilor bilaterale.
- Interdependența energetică care rămâne un aspect crucial al relațiilor UE-Rusia. UE se
bazează în mare măsură pe aprovizionarea cu energie a Rusiei, în special pe gaz natural,
în timp ce Rusia depinde de piețele UE pentru exporturile sale de energie. Viitorul
cooperării energetice va fi influențat de factori precum eforturile de diversificare a
energiei, preocupările de mediu și schimbările de pe piețele globale de energie.
- Cooperare regională și conflicte: UE și Rusia se pot angaja în eforturi de cooperare
regională, în special în domenii de interes comun, cum ar fi combaterea terorismului,
schimbările climatice sau conflictele regionale. Pe de altă parte, conflictele sau disputele
în curs, precum situația din Ucraina sau statutul Transnistriei, le-ar putea încorda relațiile.
- Ordinea internațională și provocările globale: provocările globale, inclusiv ascensiunea
de noi puteri, alianțele internaționale în schimbare și crizele globale, cum ar fi
schimbările climatice sau pandemiile, vor modela relația UE-Rusia. Ambele părți vor
trebui să navigheze în aceste dinamice în timp ce caută un teren comun sau abordează
potențiale conflicte de interese.

Este important de menționat că acestea sunt speculații bazate pe tendințe generale, iar
evenimentele specifice sau deciziile politice pot influența în mod semnificativ direcția viitoare a
relațiilor UE-Rusia.

4.1 Evoluția UE ca urmare a conflictelor militare duse de Rusia

Conflictele militare conduse de Rusia, în special implicarea acesteia în Ucraina și anexarea

Crimeei, au avut impact asupra Uniunii Europene (UE) și au influențat evoluția anumitor aspecte
în cadrul UE. Iată câteva evoluții cheie care au avut loc ca urmare:

Sancțiuni și contramăsuri: UE a implementat o serie de sancțiuni economice împotriva

Rusiei ca răspuns la acțiunile sale în Ucraina. Aceste sancțiuni au vizat sectoare specifice ale
economiei ruse și au vizat să facă presiuni asupra Rusiei pentru a-și schimba comportamentul.
Implementarea și menținerea acestor sancțiuni au necesitat coordonare între statele membre ale
UE și au contribuit la o poziție mai asertivă și unificată în politica externă.
 Securitate și apărare: Conflictele conduse de Rusia au atras atenția asupra provocărilor de
securitate cu care se confruntă UE și statele sale membre. A existat un accent reînnoit pe
consolidarea capacităților de securitate și apărare ale UE, inclusiv înființarea Cooperării
Structurate Permanente (PESCO) și eforturile de consolidare a cooperării și capacităților militare
între statele membre ale UE.

Diversificarea energiei: Conflictele au evidențiat dependența unor state membre ale UE de

aprovizionarea cu energie a Rusiei, în special de gaze naturale. Acest lucru a generat discuții și
inițiative care vizează reducerea dependenței de energia rusă și diversificarea surselor de energie
și a rutelor de aprovizionare în cadrul UE.

Sprijin pentru țările Parteneriatului Estic: Conflictele din Ucraina și acțiunile Rusiei au
condus la creșterea sprijinului UE pentru țările Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan,
Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina). UE a oferit sprijin politic și economic acestor țări pentru
a promova stabilitatea, reformele democratice și o integrare mai strânsă cu UE.

Cooperare consolidată în materie de securitate cu NATO: conflictele conduse de Rusia au

determinat o cooperare mai strânsă între UE și NATO, deoarece ambele organizații împărtășesc
îngrijorarea cu privire la acțiunile Rusiei. UE și NATO au lucrat pentru a consolida cooperarea în
domenii precum amenințările hibride, securitatea cibernetică și capacitățile de apărare.

Concentrare pe amenințări hibride și dezinformare: conflictele au evidențiat utilizarea

tacticilor hibride de către Rusia, inclusiv campanii de dezinformare și atacuri cibernetice. UE a
depus eforturi pentru a-și spori rezistența la astfel de amenințări și a luat măsuri pentru a
contracara dezinformarea, a îmbunătăți securitatea cibernetică și a consolida comunicarea
strategică.

4.2 Evoluția Federației Ruse în contextul războiului ruso-ucrainean (2022-prezent)

Perspectivele pentru Rusia „rămân sumbre”, scrie FMI: 5 marii consumatori au anunțat
planuri de a elimina treptat energia rusă; plecarea companiilor occidentale a pus multe industrii
într-o poziție dificilă - aviație, finanțe, IT și agricultură; s-a pierdut încrederea investitorilor, iar
acest lucru va duce la eșecul investițiilor private, care nu vor fi înlocuite complet de bani
publici.

Cu toate acestea, este important de menționat că conflictul dintre Rusia și Ucraina a avut
implicații semnificative atât pentru țări, cât și pentru regiune în ansamblu. Războiul a implicat
angajamente militare, dispute teritoriale, preocupări umanitare și tensiuni geopolitice. De
asemenea, a dus la condamnări internaționale, sancțiuni economice împotriva Rusiei și eforturi
de mediere și găsire a unei soluții pașnice a conflictului.

Conflictul dintre Rusia și Ucraina a provocat deja impacturi politice, economice și

umanitare semnificative. Mai jos sunt prezentate câteva puncte cheie:

 Anexarea Crimeei: În 2014, Rusia a anexat Crimeea, o regiune care făcea parte
anterior din Ucraina. Această acțiune a fost întâmpinată cu o condamnare
internațională pe scară largă, iar anexarea rămâne un punct de disputa între Rusia și
Ucraina.
 Conflict în estul Ucrainei: Din 2014, în estul Ucrainei se desfășoară un conflict între
forțele guvernamentale ucrainene și grupurile separatiste susținute de Rusia. Conflictul
a dus la victime, strămutarea populației și provocări umanitare.
 Sancțiuni economice: Rusia s-a confruntat cu sancțiuni economice din partea Uniunii
Europene, SUA și alte țări ca răspuns la acțiunile sale în Ucraina. Aceste sancțiuni au
vizat sectoare specifice ale economiei ruse, inclusiv finanțe, apărare și energie.
 Eforturi diplomatice: au fost întreprinse mai multe runde de negocieri și eforturi
diplomatice pentru a găsi o soluție pașnică a conflictului. Printre acestea se numără
acordurile de la Minsk, care urmăresc să stabilească o încetare a focului și o soluție
politică a conflictului.
 Impact geopolitic: Conflictul a avut implicații geopolitice mai largi, încordând relațiile
dintre Rusia și țările occidentale și ducând la schimbări în alianțele regionale și
dinamica de securitate în Europa de Est.

Studiu de caz: Anexarea peninsulei Crimeea

5.1 Aspecte generale

În data de 21 noiembrie 2013, în capitala Ukrainei, Kiev, au început proteste în masă, după
ce președintele pro-rus Viktor Ianukovici refuză să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea
Europeană (UE). Din cauza acestor proteste stradale și publice, Ianukovici fuge din țară pe 22
februarie 2014, iar puterea trece în mâinile politicienilor pro-occidentali.
 Odată cu venirea la putere a noii administrații interimare, forțele pro-ruse din peninsula
Crimeea au devenit mai active. Rusia, profitând de confuzia din Ucraina, începe să pună în
aplicare un plan de anexare a Crimeei. La 27 februarie 2014, bărbați înarmați în uniformă
militară fără nicio semnă de identificare, mai bine cunoscuți sub denumirea de „omuleți verzi”,
și-au asigurat controlul asupra clădirilor administrative. În scurt timp, „omuleții verzi” au preluat
controlul asupra parlamentului Crimeei, precum și asupra clădirilor guvernamentale.

Pe 6 martie, sub presiunea grupurilor armate pro-ruse, parlamentul Crimeei a decis să

organizeze un referendum pentru aderarea la Rusia.

În ciuda faptului că tătarii din Crimeea s-au opus deciziei Parlamentului și au boicotat această
inițiativă, pe 16 martie 2014, în peninsulă a avut loc referendumul.

În urma referendumului, care a avut loc sub controlul grupărilor armate pro-ruse, în Crimeea
a fost anunțată o decizie privind reunificarea peninsulei cu Rusia, pe care o aștepta și Moscova.

Vladimir Putin a semnat legea privind anexarea Crimeei pe 21 martie 2014.

5.1.1 Istoria Crimeei

O etapă importantă în istoria Crimeei a fost aderarea peninsulei la Rusia. Până la

începutul secolului al XVIII-lea, peninsula Crimeea a devenit unul dintre principalele obiective
strategice ale Rusiei. Peninsula este destinată să devină leagănul Flotei Mării Negre, care ulterior
va oferi acces la rutele comerciale mediteraneene.

Cu toate acestea, progrese semnificative în atingerea obiectivului au fost realizate abia în

ultima treime a secolului - în timpul domniei Ecaterinei cea Mare. În 1771, armata condusă de
generalul general Dolgorukov a capturat Tauris. Hanatul Crimeea a fost declarat independent, iar
Hanul Girey, care era un protejat al coroanei ruse, a fost ridicat pe tronul său. Războiul ruso-turc
1768-1774 a subminat puterea Turciei. Combinând forța militară cu diplomația vicleană,
Ecaterina a II-a s-a asigurat că în 1783 nobilimea din Crimeea i-a jurat credință.

După aceea, infrastructura și economia peninsulei Crimeea, au început să se dezvolte într-

un ritm impresionant. Soldații ruși pensionați au început să se stabilească în Crimeea. Grecii,
germanii și bulgarii au început să vină în masă stabilindu-se în această peninsulă. În 1784, a fost
înființată cetatea militară din Sevastopol , care era destinată să joace un rol proeminent în istoria
Crimeei și a Rusiei în ansamblu. Coasta de sud devine din ce în ce mai populară în rândul
nobilimii. Yalta se transformă într-un oraș stațiune. Timp de o sută de ani, populația peninsulei
Crimeea a crescut de aproape 10 ori, tipul său etnic schimbându-se considerabil. În 1874, 45%
dintre crimeeni erau ruși mari și ruși mici, aproximativ 35% tătari din Crimeea. 6

Dominația rușilor în Marea Neagră a îngrijorat o serie de țări europene. O coaliție a

Imperiului Otoman, Mării Britanii, Austriei, Sardiniei și Franței declanșează Războiul Crimeei
din 1853-1856.

În timpul războiului civil din Crimeea, au existat multe evenimente tragice care s-au
reflectat în istorie. Din primăvara anului 1918, pe perimetrul peninsulei Crimeea, operează
corpurile expediționare germane și franceze, sprijinite de tătari. Abia în noiembrie 1920, Armata
Roșie a reușit să preia controlul asupra perimetrului peninsular. După aceea, a început așa-
numita Teroare Roșie, în urma căreia au murit între 20 și 120 de mii de oameni.

În octombrie 1921, a fost anunțată crearea Republicii Socialiste Sovietice Autonome

Crimeea în RSFSR din regiunile fostei provincii Taurida, redenumită în 1946 în regiunea
Crimeea. Politica de industrializare a dus la apariția șantierului naval și portului Kamysh-Burun ,
acolo a fost construită o fabrică de minerit și prelucrare și o fabrică metalurgică în Kerci .

În august 1941, aproximativ 60 de mii de germani, care trăiau în Crimeea, au fost

deportați din peninsulă, iar în noiembrie Crimeea a fost părăsită de forțele Armatei Roșii. Pe
teritoriul peninsulei, au rămas doar două centre de rezistență împotriva naziștilor – zona
fortificată Sevastopol și carierele Adzhimushkay, dar au căzut până în toamna anului 1942.
Autoritățile ocupante, au început să ducă o politică de genocid împotriva raselor „inferioare”.
Drept urmare, până la momentul eliberării de sub naziști, populația din Taurida aproape se
triplase.

Ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice din anul 1991, Crimeea a rămas parte a
Ucrainei, primind autonomie cu dreptul de a avea propria constituție și propriul președinte. După
lungi negocieri, legea de bază a republicii a fost aprobată de Rada Supremă. Iuri Meshkov a
devenit primul președinte al Republicii Autonome Crimeea în 1992. Ulterior, relațiile dintre
Kievul oficial și Simferopol au escaladat. În 1995, parlamentul ucrainean a adoptat o decizie de
desființare a președinției pe peninsulă, iar în 1998 președintele Kucima a semnat un decret de
aprobare a noii Constituții a ARC, cu prevederile căreia nu au fost de acord toți locuitorii
Republicii.7

Contradicțiile interne, care coincid în timp cu exacerbări politice grave dintre Ucraina și
Federația Rusă, au divizat societatea în 2013. O parte dintre locuitorii Crimeei a fost în favoarea
întoarcerii în Federația Rusă, cealaltă parte a fost în favoarea rămânerii în Ucraina. Cu această
ocazie, pe 16 martie 2014, are loc un referendum. Majoritatea populației care a luat parte la
plebiscit, a votat în favoarea reunificării peninsulei Crimeea cu Rusia.

Poziția geografică a Crimeei

Peninsula Crimeea se află pe coasta nordică a Mării Negre și pe coasta vestică a Mării
Azov. Singurul hotar terestru este împărțit cu regiunea Herson a Ucrainei la nord. Crimeea este
este conectată la continent doar prin istmul Perekop, fâșite de pământ de aproximativ 5-7 km
lățime.
1
Un teritoriu considerabil din hotarul natural dintre Peninsula Crimeea și Ucraina
continentală cuprinde Sivaș sau „Marea Putredă”, un sistem larg de lagune aflate pe coasta de
vest a Mării Azov. În afară de istmul Perekop, peninsula este conectată la raionul
Hencesk din regiunea Herson prin poduri peste îngustele strâmtori Chohar și Henicesk și
la ținutul Krasnodar prin Podul Crimeii peste strâmtoarea Kerci. Partea nordică a punctului
terestru Arabat este din punct de vedere admnistrativ parte a regiunii Herson, cuprinzând două

comunități rurale: Șceaslîvțeve și Strilkove. Extremitatea estică a Peninsulei Crimeea

cuprinde Peninsula Kerci, fiind separată de Peninsula Taman din Rusia prin strâmtoarea
Kerci, ce conectează Marea Neagră cu Marea Azov.

Figura 1 – Poziția
geografică a Peninsulei
Din punct de Crimeea
vedere geografic, Sursa:
https://www.defenseromania.ro/ucrai
Crimeea este na-lucreaza-la-elaborare-a-unei-
strategii-pentru-redobandirea-
controlului-asupra-
1 crimeei_603523.html
- https://krymania.ru/istoriya-kryma/
poziționată la răscrucea dintre Europa și Asia. Este situat în partea de sud-est a Europei și este
adesea considerat o punte între Europa și masa terestră eurasiatică. Locația strategică a Crimeei
oferă acces la rute comerciale maritime importante și a fost din punct de vedere istoric o regiune
semnificativă datorită importanței sale geopolitice și economice.

Capitala Crimeei este Simferopol, situat în partea centrală a peninsulei. Alte orașe majore
din Crimeea includ Sevastopol, care este un oraș port important și gazdă a flotei ruse de la Marea
Neagră, și Ialta, o destinație turistică populară.

Este de remarcat faptul că statutul geopolitic al Crimeei este un subiect de controversă. În

timp ce Rusia consideră Crimeea ca parte a teritoriului său, comunitatea internațională o
consideră în mare măsură un teritoriu ocupat al Ucrainei. Anexarea Crimeei de către Rusia în
2014 a dus la tensiuni și dispute continue cu privire la statutul politic și juridic al regiunii.

5.2 Cauzele conflictului ruso-ucrainean

Ucraina este considerată a fi victimă a unor agresiuni externe, o parte din teritoriu
fiind ocupat de forţele armate ale Federației Ruse, ulterior anexat de acesta. Cu toate
acestea, guvernul interimar ucrainean a decis să nu folosească armata ucraineană, poliţia şi
serviciile de securitate pentru a preveni încălcarea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi
separarea Crimeei.

În data de 1 martie 2014, Consiliul Federaţiei al Adunării Federale a Federaţiei Ruse,

a aprobat în unanimitate cererea preşedintelui rus, Vladimir Putin, de a permite un
„contingent militar limitat” al forţelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei. Anexarea
peninsulei Crimeea a sporit teritoriul, populaţia, apele teritoriale şi resursele naturale ale
Rusiei. De asemenea, acest eveniment a permis creșterea capabilităţilor militare ale rușilor,
prin intermediul preluării majorităţii flotei ucrainene din Marea Neagră.

Pretextul invocat de Federaţia Rusă cu privire la intervenția trupelor militare pe

teritoriul ucrainean era cel de protejare a populaţiei ruse de pe teritoriul Crimeei. În
realitate, adevăratul scop al conflictului a fost ieşirea la Marea Neagră a Federaţiei Ruse,
aspect pe care și-l dorea de mult timp, Peninsula Crimeea fiind punctul geostrategic vital
pentru acesta. Prin Marea Neagră, statului Rus îi era mult mai ușor să ajungă în Marea
Mediterană, Nordul Africii şi Oceanul Atlantic.
 Cauzele conflictului dintre Ucraina și Federația Rusă au început încă din anul 1991,
de la destrămarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), atunci când Peninsula
Crimeea devine Republică Autonomă a Ucrainei. Din acel moment reprezentanții peninsulei
au avut ca prim scop obținerea unei autonomii totale asupra regiunii, lucru care nu s-a mai
întâmplat.

Una din principalele cauze a declanșării războiului pentru ocuparea Crimeei o

constituie factorul istoric. Crimeea are o semnificație istorică și culturală atât pentru Rusia,
cât și pentru Ucraina. Majoritatea populației din Crimeea se identifică ca fiind etnic rus, iar
regiunea are legături istorice puternice cu Rusia. Acești factori, combinați cu prezența flotei
ruse de la Marea Neagră în Crimeea, au contribuit la un sentiment de identitate comună și
revendicări istorice din partea Rusiei.

O altă cauză o reprezinta tensiunea politică din Ucraina în acea perioadă. Conflictul a
avut loc pe fundalul instabilității politice din Ucraina. În 2014, Ucraina a trecut printr-o
criză politică care a dus la înlăturarea președintelui de atunci Viktor Ianukovici. Această
schimbare de putere a fost întâmpinată cu rezistență în Crimeea, unde sentimentele pro-ruse
erau deosebit de puternice.

Faptul că Crimeea deține o importanță strategică datorită locației sale în regiunea

Mării Negre constituie o altă cazuă conflictuală. Acesta găzduiește instalații militare
cruciale, inclusiv baza rusă a Flotei Mării Negre din Sevastopol. Controlul asupra Crimeei
oferă Rusiei capacități militare sporite și îi întărește poziția în regiune.

Conflictul dintre Rusia și Ucraina are tensiuni istorice adânc înrădăcinate, inclusiv
dispute privind granițele, identitatea și moștenirile Uniunii Sovietice. Aceste nemulțumiri
istorice și probleme nerezolvate au contribuit la escaladarea conflictului, în special în
Crimeea.

Importanța Ucrainei ca țară de tranzit pentru exporturile rusești de gaze naturale

către Europa a jucat, de asemenea, un rol în conflict. Rusia a căutat să mențină influența
asupra Ucrainei pentru a-și proteja interesele energetice și a menține controlul asupra rutelor
de tranzit energetic.
 Operaţiunea de anexare a Peninsulei Crimeea a reprezentat utilizarea necesară,
decisivă şi competentă a forţelor armate ruse în vederea urmăririi scopurilor politice ale
acestora. Federaţia Rusă reușește să anexeze teritoriul statului învecinat - Ucraina,
desfăşurând o forţă profesională, folosindu-și superioritatea drept o distragere operaţională.

5.3 Schimbări de ordin economic și financiar după anexarea Peninsulei

Crimeea

Impactul economic asupra Crimeei - în urma anexării, Crimeea a cunoscut o tranziție în

structura sa economică și administrativă. Regiunea a devenit parte a Federației Ruse, ceea ce a
dus la schimbări în monedă, cadre juridice și integrare economică cu Rusia. Economia Crimeei
se bazează în mare măsură pe turism și agricultură, iar aceste sectoare au fost afectate
semnificativ din cauza tensiunilor geopolitice și a procesului de tranziție.

Sancțiuni internaționale - Anexarea Crimeei a dus la impunerea de sancțiuni economice

de către Uniunea Europeană (UE), Statele Unite și alte țări. Aceste sancțiuni au vizat sectoare
cheie ale economiei ruse, inclusiv energia, finanțele și apărarea. Sancțiunile au limitat accesul la
piețele financiare internaționale, au restrâns comerțul și investițiile și au afectat mediul general
de afaceri din Rusia.

Deprecierea monedei și inflația - Anexarea și tensiunile ulterioare au contribuit la

volatilitatea monedei și la deprecierea rublei ruse. Combinația dintre sancțiunile economice,
ieșirile de capital și scăderea prețului petrolului pune presiune asupra economiei ruse. În
consecință, rubla a suferit o depreciere semnificativă, ceea ce a dus la o inflație mai mare și la
creșterea costurilor pentru mărfurile importate.

Fuga de capital și climatul investițional - anexarea Crimeei, împreună cu tensiunile

geopolitice mai largi, au afectat încrederea investitorilor în Rusia. Preocupările legate de
stabilitatea politică și riscurile economice au dus la fuga de capital, investitorii reducându-și
expunerea pe piața rusă. Climatul investițional din Rusia a fost afectat, iar fluxurile de investiții
străine directe (ISD) au scăzut.

Dezvoltarea infrastructurii - După anexare, Rusia a investit în dezvoltarea infrastructurii

în Crimeea, cu scopul de a îmbunătăți transportul, furnizarea de energie și alte sectoare esențiale.
Aceasta a inclus construcția unui pod care leagă Crimeea de Rusia continentală, precum și
investiții în proiecte energetice și infrastructură turistică.

5.4 Consecințele anexării Peninsulei Crimeea

După anexarea Peninsulei Crimeea, țările occidentale au exclus Rusia din G8 (Grupul
celor 8 - forum politic interguvernamental care a existat din 1997 până în 2014, când Federația
Rusă a fost exclusă și și-au întors vechea denumire (Grupul celor 7)) și au început să-i impună
sancțiuni. Anexarea Peninsulei Crimeea a fost doar începutul războiului ruso-ucrainean
nedeclarat. Din 2014, Ucraina este într-o continuă luptă pentru întoarcerea peninsulei.

Anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014 a avut consecințe semnificative

pentru Ucraina, Rusia și comunitatea internațională. Iată câteva consecințe ca urmare a anexării:

1) Încălcarea dreptului internațional: anexarea Crimeei a încălcat dreptul internațional,

inclusiv Carta Națiunilor Unite și Actul final de la Helsinki. A subminat principiile
integrității teritoriale, suveranității și interzicerea dobândirii teritoriului prin forță.

2) Impact politic și diplomatic: anexarea a dus la o deteriorare a relațiilor dintre Rusia și

țările occidentale. Comunitatea internațională, inclusiv Statele Unite, Uniunea Europeană
și alte țări, a condamnat acțiunile Rusiei și a impus sancțiuni economice și restricții de
călătorie oficialilor ruși.

3) Conflict în estul Ucrainei: anexarea Crimeei a declanșat un conflict în estul Ucrainei între
forțele guvernamentale ucrainene și grupurile separatiste susținute de Rusia. Acest
conflict a dus la mii de morți, deplasări de populații și provocări umanitare continue.

4) Impactul economic: Anexarea și conflictul ulterior au avut repercusiuni economice atât

pentru Ucraina, cât și pentru Rusia. Ucraina a pierdut controlul asupra activelor
economice vitale din Crimeea, inclusiv resursele energetice și turistice. Rusia s-a
confruntat cu sancțiuni economice și cu o scădere a încrederii investitorilor, impactând
economia sa.

5) Schimbare în dinamica securității regionale: anexarea Crimeei a dus la o schimbare în

dinamica securității regionale în Europa de Est. Ea a ridicat îngrijorări în rândul țărilor
 vecine cu privire la intențiile Rusiei și a declanșat o reevaluare a politicilor de apărare și
securitate din regiune.

6) Statutul juridic și politic al Crimeei: Anexarea a creat o situație juridică și politică

complexă cu privire la statutul Crimeei. Comunitatea internațională, cu puține excepții,
nu recunoaște anexarea Rusiei și consideră Crimeea ca parte a Ucrainei. Eforturile de
rezolvare a statutului Crimeei și de restabilire a suveranității ucrainene continuă.

5.4 Evoluția economică a Rusiei în contextul anexării peninsulei Crimeea (aspect

referitoare la economia țării înainte de anexare și după)

Anexarea Crimeei de către Federația Rusă în 2014 a avut implicații economice atât
pentru Rusia, cât și pentru Ucraina. Iată câteva aspecte referitoare la economia Rusiei înainte și
după anexare

Înainte de anexare:

1. Integrarea economică: Înainte de anexare, Crimeea făcea parte din economia

Ucrainei. Avea legături comerciale și economice cu Ucraina, precum și acces la
piețele și industriile ucrainene.

2. Turism și agricultură: Crimeea a fost o destinație turistică populară cunoscută pentru

plajele și siturile istorice. Regiunea avea un sector agricol semnificativ, în special în
producția de fructe, legume și vin.

3. Tranzitul energetic: Crimeea a jucat un rol în tranzitul energetic, servind drept o rută
cheie pentru transportul gazelor naturale și petrolului din Rusia către Europa prin
Ucraina.

După anexare:

1. Pierderea piețelor ucrainene: În urma anexării, Rusia s-a confruntat cu o pierdere a

accesului la piețele ucrainene pentru bunurile și serviciile sale. Acest lucru a avut un
impact asupra fluxurilor comerciale și a legăturilor economice dintre Rusia și
Ucraina.
 2. Sancțiuni economice: Anexarea Crimeei a dus la sancțiuni economice impuse de
Uniunea Europeană, Statele Unite și alte țări. Aceste sancțiuni au vizat sectoare cheie
ale economiei ruse, inclusiv finanțe, apărare și energie, și au avut un impact negativ
asupra performanței economice a Rusiei.

3. Climatul investițional: anexarea și tensiunile geopolitice ulterioare au afectat climatul

investițional al Rusiei, cu o percepție sporită a riscului în rândul investitorilor străini.
Incertitudinea din jurul situației din Crimeea și mediul geopolitic general au
contribuit la o scădere a investițiilor străine directe (ISD) în Rusia.

4. Dezvoltarea economică a Crimeei: După anexare, Rusia a implementat politici de

integrare a Crimeei în economia sa. Au fost depuse eforturi pentru dezvoltarea
infrastructurii, atragerea investițiilor și sprijinirea dezvoltării economice în regiune.
Cu toate acestea, aceste eforturi s-au confruntat cu provocări din cauza
nerecunoașterii de către comunitatea internațională a anexării Crimeei și a
sancțiunilor rezultate.

5. Resurse energetice: Anexarea Crimeei a permis Rusiei să obțină controlul asupra

resurselor offshore de petrol și gaze din Marea Neagră din jurul peninsulei. Acest
lucru a oferit Rusiei oportunități potențiale pentru dezvoltarea resurselor energetice în
regiune.

Este important de menționat că situația economică din Crimeea și Rusia în urma anexării
este complexă și a fost influențată de diverși factori, inclusiv tensiuni geopolitice, sancțiuni
economice și nerecunoașterea anexării Crimeei de către comunitatea internațională.

5.5 Consecințele anexării Peninsulei Crimeea

Anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014 a avut consecințe semnificative

pentru Ucraina, Rusia și comunitatea internațională.

Una din principalele consecințe a anexării peninsulei Crimeea este încălcarea dreptului
internațional. Anexarea Crimeei a încălcat dreptul internațional, inclusiv Carta Națiunilor Unite
și Actul final de la Helsinki. A subminat principiile integrității teritoriale, suveranității și
interzicerea dobândirii teritoriului prin forță. Comunitatea internațională a condamnat pe scară
largă acțiunile Rusiei.

Anexarea a dus, deasemenea, la o deteriorare a relațiilor dintre Rusia și țările occidentale.

Statele Unite, Uniunea Europeană și alte țări au impus sancțiuni economice și restricții de
călătorie oficialilor ruși. Tensiunile diplomatice au escaladat, ducând la o relație tensionată între
Rusia și lumea occidentală.

Anexarea Crimeei a alimentat un conflict în estul Ucrainei între forțele guvernamentale

ucrainene și grupurile separatiste susținute de Rusia. Conflictul a dus la mii de morți, strămutarea
populației și provocări umanitare continue. Situația a tensionat stabilitatea regională și a
tensionat relațiile dintre Rusia și Ucraina.

Anexarea și conflictul ulterior au avut repercusiuni economice atât pentru Ucraina, cât și
pentru Rusia. Ucraina a pierdut controlul asupra activelor economice vitale din Crimeea, inclusiv
resursele energetice și turistice. Rusia s-a confruntat cu sancțiuni economice, fuga de capital și o
scădere a încrederii investitorilor, impactând economia sa. Economia regională a fost, de
asemenea, afectată de perturbări comerciale și instabilitate.

Anexarea Crimeei a dus la o schimbare în dinamica securității regionale în Europa de Est.

Ea a ridicat îngrijorări în rândul țărilor vecine cu privire la intențiile Rusiei și a declanșat o
reevaluare a politicilor de apărare și securitate din regiune. NATO și-a sporit prezența în Europa
de Est pentru a oferi liniște statelor membre.

Conflictul ruso-ucrainean a creat o situație juridică și politică complexă cu privire la

statutul Crimeei. Comunitatea internațională, cu puține excepții, nu recunoaște anexarea Rusiei și
consideră Crimeea ca parte a Ucrainei. Eforturile de rezolvare a statutului Crimeei și de
restabilire a suveranității ucrainene continuă.
 Figura 3 – Teritorii anexate de Federația Rusă
Sursa: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/istoria-crimeei/

6. CONCLUZII

Relațiile economice dintre Uniunea Europeană (UE) și Rusia au fost complexe și s-au
confruntat cu provocări semnificative în ultimii ani. UE și Rusia au avut în istorie o relație
economică substanțială, UE fiind cel mai mare partener comercial al Rusiei și un importator
semnificativ de resurse energetice rusești. UE se bazează pe aprovizionarea cu energie a Rusiei,
în special pe gaze naturale, în timp ce Rusia depinde de piețele UE pentru exporturile sale.

În primul rând am observat faptul că legăturile economice strânse dintre UE și Rusia au

creat interdependențe și vulnerabilități. Întreruperea aprovizionării cu energie, sancțiunile
economice sau tensiunile politice pot avea efecte negative de ambele părți, afectând fluxurile
comerciale, investițiile și stabilitatea economică. Tensiunile politice dintre UE și Rusia, în
special cu privire la chestiuni precum Ucraina, anexarea Crimeei și preocupările legate de
drepturile omului, le-au tensionat relațiile economice. UE a impus sancțiuni economice Rusiei,
vizând sectoare și persoane specifice, care au avut un impact negativ asupra comerțului și
investițiilor.
 UE a depus eforturi pentru a-și diversifica sursele de energie și pentru a reduce
dependența de aprovizionarea cu energie a Rusiei. Aceasta include explorarea furnizorilor de
energie alternative, creșterea eficienței energetice și promovarea surselor regenerabile de energie.
Aceste eforturi de diversificare vizează sporirea securității energetice și reducerea
vulnerabilităților. În ciuda tensiunilor politice, există domenii în care UE și Rusia pot coopera în
chestiuni economice. Aceasta include domenii precum investițiile, cooperarea tehnologică și
anumite sectoare comerciale. Cu toate acestea, amploarea unei astfel de cooperări este influențată
de contextul politic mai larg și de încrederea reciprocă.

Mediul politic și geopolitic incert din jurul relațiilor UE-Rusia introduce riscuri și
incertitudini pentru întreprinderi, investitori și actori economici. Deciziile economice și dinamica
pieței sunt afectate de evoluțiile geopolitice, regimurile de sancțiuni și restricțiile comerciale,
ceea ce face ca planificarea și investițiile pe termen lung să fie mai dificile. Menținerea unui
dialog și angajament între UE și Rusia este esențială pentru gestionarea relațiilor economice și
abordarea provocărilor. Dialogul constructiv poate ajuta la găsirea unor puncte comune, la
abordarea dezacordurilor și la explorarea oportunităților de cooperare, salvând în același timp
interesele reciproce.

7. BIBLIOGARFIE

1. M. Coșea, 1990. Manual de economie, Editura Didactica și pedagogica, București

2.
3. https://pandia.ru/text/78/568/16135.php
4. https://istmat.org/node/46165
5. https://www.bbc.com/russian/features-47576483
6. https://www.bbc.com/russian/international/2015/03/150316_crimea_annexation_year
7.